Sunteți pe pagina 1din 12

Interacţiunea apei cu mediul

5. INTERACŢIUNEA APEI CU MEDIUL

Pag..

CUPRINS . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119

Obiective de învaţare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120

5.1. Procese de eroziune şi transport . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121


5.2. Procese energetice şi termica apei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
5.3. Procese chimice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Test de autoevaluare nr. 14. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare . . . . . . . . . . . . . . . 129

BIBLIOGRAFIE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130

119
Interacţiunea apei cu mediul

OBIECTIVE DE ÎNVĂŢARE

 Perceperea proceselor rezultate prin interacţiunea apei cu mediul.


 Cunoşterea modului de formare a materialului solid şi înţelegerea proceselor de
dinamică şi sedimentare.
 Formarea capacităţii de calcul evaluare a diferitelor categorii de potenţiale
hidroenergetice ale râurilor.
 Înţelegerea proceselor energetice naturale la care este supusă apa şi de variaţie
a temperaturii apei.
 Înţelegerea proceselor chimice legate de apă şi formarea capacităţii de evaluare
a calităţii apei.

120
Interacţiunea apei cu mediul

5.1. PROCESE DE EROZIUNE ŞI TRANSPORT


Noţiunile de eroziune mecanică într-un bazin hidrografic şi
de transport specific în râuri regrupează două procese diferite.
Cele două noţiuni permit diferenţierea pe de o parte a proceselor
de detaşare şi de transport al materialelor solului înainte de
intrarea lor în sistemul râu şi, pe de altă parte, transportul lor în
râu. Pentru primul punct, se poate vorbi de agenţi ai eroziunii care
sunt în principal ploile, scurgerile care rezultă din acestea şi
vântul, precum şi factorii care vor condiţiona cantităţile de particule
smulse: caracteristicile ploilor, solurilor, vegetaţiei, topografiei, şi al
activităţile umane.

Potenţialul energetic teoretic de precipitaţii (Ep)


Ep = 2.725 X0 F Hm
reprezintă echivalentul energetic al întregului volum de apă
(kWh/an) rezultat din p recipitaţiile care cad pe o anumită suprafaţă de
treren:
Es = σ Ep
(kWh/an) Ep = 2.725 X0 F Hm (kWh/an) (5.1)
Pl = 9.81 Q H
unde:
(KW/km) X0 = precipitaţii în mm;
F = suprafaţa bazinului în km2 ;
El = 86000 Q H Hm = altitudinea medie relativă a bazinului.
(KWh/an · km)
Impactul picăturilor de ploaie pe un sol neprotejat de
covorul vegetal generează eroziunea pluvială sau
pluviodenudarea. Intensitatea ei de pinde nu numai de potenţialul
teoretic al cantităţii de precipitaţii, ci şi de mărimea şi viteza de
cădere a picăturilor de ploaie, precum şi de rezistenţa solului la
eroziune (textura, permeabilitatea şi starea de umezeală a solului).
Scurgerea apei la suprafaţa versantului şi în albii reprezintă
principalul agent de eroziune şi transport. Cantitatea de material
dislocată şi antrenată prin scurgere este direct proporţională cu
energia cinetică a masei de apă şi invers proporţională cu
rezistenţa pe care o opune substratul. Scurgerea în pânză sau
sub formă de lamă pe suprafaţa versantului, şi care nu
individualizează şuviţe de curenţi, produce o detaşare uniformă în
spaţiu a particulelor fine. Acest tip de eroziune poartă numele de
eroziune în suprafaţă sau areolară.

Potenţialul energetic teoretic de scurgere (Es) se


calculează ţinând cont că numai o parte din precipitaţii se scurg la
suprafaţa bazinului, restul pierzându-se prin infiltraţie,
evapotranspiraţie, evaporaţie, pierderile acestea fiind exprimate
de coeficientul de scurgere mediu (σ):

121
Interacţiunea apei cu mediul

Es = σ Ep , (kWh/an) (5.2)

Eroziunea exercitată de scurgerea concentrată asupra


formelor negative ale reliefului poartă numele de eroziune fluviatil,
care se manifestă în adâncime şi lateral. În timpul scurgerii, masa
de apă în mişcare capătă o energie hidraulică datorată volumului,
vitezei şi pantei.

Puterea liniară teoretică sau brută a unui debit de apă Q


3
(m /s) care se scurge pe o diferenţă de înălţime H (m) a unui
sector de râu unitar se exprimă prin

Pl = 1000 Q H (kgm/s) sau Pl = 9.81 Q H (KW/km) (5.3)

iar energia liniară teoretică prin

El = 86000 Q H (KWh/an · km) (5.4)

Cu ajutorul elementelor de mai sus se poate construi profilul


hidroenergetic natural al râului (Fig. 5.1).
După cum se vede din formulele puterii şi energiei liniare,
un factor important al mărimii acesteia îl reprezintă diferenţa de
nivel H, care pentru un curs complet este dependent de nivelul de
vărsare al râului. Acest nivel, numit nivel de eroziune al râului, este
un factor important al energiei generale a cursului de apă.
În condiţii naturale transportul aluviunilor prin scurgerea
fluvială este dependent de energia hidraulică sau lucrul mecanic
realizat de masa de apă. Procentul de particule transportate va fi
determinat de numeroşi factori, printre care viteza apei,
caracteristicile albiei, granulometria particulelor etc. Materialul
astfel transportat de cursul de apă nu va reflecta decât parţial
fenomenele de eroziune asupra bazinelor hidrografice. Aceasta
pentru că o parte din sedimentele smulse bazinului se vor putea
depune (eventual temporar) între sursele de eroziune şi punctul
de vărsare al bazinului de drenaj.
Pe de altă parte, eroziunea malurilor va putea contribui la
încărcarea cu suspensii a cursului de apă, în timp ce, prezenţa
lacurilor determină o sedimentare a particulelor. Din aceste motive
diferite, se acceptă în general faptul că, transportul specific al
materialelor, calculat pentru râuri, nu poate fi asimilat unei rate de
denudare mecanică a bazinelor hidrografice.
Scurgerile de suprafaţă transportă cu ele produsele de
dezagregare a rocilor din regiunile înalte spre zonele joase şi în
final spre mare. Transportul solid este, prin definiţie, cantitatea de
sedimente (sau debit solid) transportată de un curs de apă.

122
Interacţiunea apei cu mediul

ρ = Vas / V , kg/m3

Fig. 5.1. Exemplu de profil hidroenergetic natural (Haidu, 1993).

Acest fenomen este limitat de cantitatea de materiale


susceptibilă de a fi transportată (adică de sedimentare). El este
reglat în principal de două proprietăţi ale cursului de apă.

Transportul solid este 1) Competenţa rîului – aceasta este măsurată prin


legat de: diametrul maxim al particulelor de rocă pe care le poate transporta
cursul de apă în funcţie de viteza apei.
1) Competenţa rîului

2) Capacitatea râului 2) Capacitatea rîului – care este cantitatea maximă de


materiale solide pe care le poate transporta într-un punct şi la un
moment dat cursul de apă. Capacitatea este funcţie de viteza
apei, de debit şi de caracteristicile secţiunii (formă, rugozitate etc.).
Aceste două proprietăţi ale cursului de apă nu sunt direct
legate între ele. Astfel, într-un râu, competenţa descreşte spre
aval, ceea ce nu se întâmplă în cazul capacităţii. Prin urmare,
transportul sedimentelor de către cursul de apă este determinat de
caracteristicile particulelor (dimensiune, formă, viteza căderilor şi
densitatea particulelor). Astfel, se disting aluviunile în suspensie şi
aluviunile de fund.

Aluviunile în suspensie sunt constituite din materiale a


căror dimensiune şi densitate le permit, în condiţii de scurgere
determinate, să se deplaseze fără să atingă fundul albiei.

123
Interacţiunea apei cu mediul

Particulele de dimensiuni mici, fracţiile de argilă, lut, nisip


se deplasează în albiile râurilor în suspensie, stare susţinută nu
numai de energia hidraulică ci şi de mişcarea turbulentă a apei.
Cantitatea de particule solide aflate în suspensie într-un volum de
apă la un moment dat este numită turbiditate notată cu (ρ), şi se
exprimă în g/l sau kg/m3 de apă. Ea variază în timp şi spaţiu în
funcţie de regimul hidrologic, de forma albiei şi de granulometria
particulelor.
Pentru calculul ei trebuie cunoscut volumul aluviunilor în
suspensie (Vas ,kg) scurs într-o perioadă de timp, şi volumul de
apă scurs în aceeaşi perioadă (V, m3) :
Turbiditate

ρ = Vas / V , kg/m3 ρ = Vas / V , kg/m3 (5.5)

Aluviunile de fund sunt formate din materiale prea mari


pentru a putea fi transformate în suspensie, aceste particule se
rostogolesc pe fundul apei, sunt târâte, sau se deplasează prin
mişcări în salturi.
La viituri, unele aluviuni de fund pot fi antrenate de energia
şi turbulenţa mai mare a cursului să se deplasează în suspensie.
Debitul de aluviuni (debit solid) notat cu (R), reprezintă cantitatea
totală de aluviuni în suspensie şi de fund transportate de râu în
r = V e an /F (t/ha/an) unitatea de timp şi se exprimă în g/l sau kg/s. Între turbiditate şi
debitul solid există următoarea relaţie: ρ = R / Q. Cunoscând
cantitatea de material erodat într-un an de pe un bazin hidrografic,
(Ve an, t/an) se poate calcula debitul solid specific astfel:

r = V e an /F (t/ha/an) (5.6)

Consecinţa eroziunii laterale şi liniare a cursurilor de apă o


reprezintă modificarea albiilor în plan şi pe verticală, reducerea
pantelor şi tendinţa de realizare a unui profil longitudinal de
echilibru.

5.2. PROCESE ENERGETICE


ŞI TERMICA APEI

Energia calorică pe care o posedă masele de apă provine


de la energia solară prin procesul de insolaţie, şi de la cea
geotermală, ultima fiind mult mai redusă. Energia calorică este
absorbită şi cedată diferit de masa de apă şi de uscat, procese
care depind de latitudine şi de altitudine, precum şi de diferenţa
dintre capacităţile lor calorice.

124
Interacţiunea apei cu mediul

Datorită transparenţei apei, radiaţiile calorice pătrund la


adâncimi mai mari, căldura fiind repartizată la un strat mai gros de
apă. Aceeaşi cantitate de radiaţii calorice este reţinută la suprafaţa
solului, acesta ajungând la o temperatură mai mare. Masele de
De reţinut! apă se încălzesc mai greu decât cele de uscat dar reţin mai mult
timp căldura, pe care o cedează într-un timp mai îndelungat. Prin
Temperatura apei
urmărşte cu urmare, masele de apă au un rol moderator în ponderarea
oarecare întârziere condiţiilor climatice.
temperatura Procesele energetice şi termica apei sunt în directă depen-
aerului, atît în
timpul zilei cît şi denţă de temperatura aerului şi de proprietăţile fizice şi chimice
ca valori medii ale apei. Temperatura apei urmărşte cu oarecare întârziere
decadale, lunare temperatura aerului, atît în timpul zilei cît şi ca valori medii
etc.
decadale, lunare etc. Variaţiile temperaturii apelor curgătoare sunt
Variaţiile mai puţin evidente decât cele ale aerului, datorită proceselor
temperaturii apelor dinamice din masa apelor care contribuie la omogenizarea
curgătoare sunt
mai puţin evidente temperaturilor. Temperatura apei într-o secţiune de râu, ca şi
decât cele ale temperatura aerului, depind de altitudinea punctului de
aerului observaţie, dar şi de altitudinea bazinului şi caracteristicile
bazinului din amonte.

Apariţia şi dezvoltarea fenomenelor de îngheţ pe riuri


este condiţionată de suma temperaturilor negative ale aerului
pînă la un moment dat,    t  C  . Apariţia şi menţinerea gheţii
mai este condiţionată şi de alţi factori: temperatura apei în
momentul trecerii temperaturii aerului sub 0 oC, viteza apei,
compoziţia litologică a malurilor, grosimea stratului de zăpadă de
pe gheaţă, de ochiurile de apă, de stratul de apă de pe gheaţă
etc.
Formaţiunile de gheaţă de pe rîuri se deosebesc după
înfăţişare şi structură: acele de gheaţă, gheaţa de mal, cristale de
gheaţă, gheaţă de fund, gheaţă spongioasă (năboi sau zai),
sloiuri, pod de gheaţă, zăpoare. Uneori este posibil ca după
formarea podului de gheaţă apa să scadă, să nu mai ude podul de
gheaţă, rezultând un pod de gheaţă suspendat. In alte cazuri,
cînd apele cresc depăşind podul de gheaţă, iar temperaturile
aerului scad. puternic, se formează un al doilea pod suprapus. În
perioada îngheţului puternic este posibil să apară pe unele riuri
mici îngheţul total pînă la fundul râului.
Durata şi intensitatea fenomenelor de îngheţ sînt
determinate direct de gradul de scădere a temperaturilor şi de
durata tempereturilor joase. Odată cu stabilizarea temperaturii
aerului peste 0oC, gheaţa începe să se topească începând
dinspre maluri.
Aportul de apă de pe versanţi din perioada topirii zăpezii,
ridică podul de gheaţă, îl fisurează şi provoacă apariţia sloiurilor.

125
Interacţiunea apei cu mediul

sloiurilor în punctele de îngustare a albiei formează baraje de


gheaţă numite zăpoare. Ele sunt capabile să producă inundaţii iar
prin distrugere bruscă, viituri de iarnă.

5.3. PROCESE CHIMICE

Interacţiunea dintre apă şi mediul pe care îl parcurge


(atmosfera, litosfera, biosfera) presupune procese de dizolvare,
oxidare şi hidratare, în urma cărora apa se încarcă cu o serie de
elemente chimice care-i modifică compoziţia. În procesul de
evaporaţie apa este pură, dar la trecerea ei prin atmosferă se
încarcă cu oxigen şi dioxid de carbon, devenind uşor acide şi
agresive.
Dizolvare
La trecerea prin atmosfera zonelor puternic industrializate
Oxidare apa dizolvă oxizi de sulf sau de azot, favorizând apariţia
picăturilor de acid sulfuric sau azotic şi generarea ploilor acide.
Hidratare
Contactul cu suprafaţa solului dar mai ales traseele subterane
conferă apei elemente chimice dizolvate din rocile prin care
circulă. Datorită acestora, uneori la suprafaţă apar izvoare
minerale.
Procesul de încărcare a apei cu diferite elemente chimice
Ploi acide depinde de caracteristicile rocilor spălate (grad de dezagregare,
–izvoare minerale porozitate, chimism) de viteza şi temperatura apei.

In zonele industrializate şi puternic urbanizate poate avea


loc impurificarea artificială a cursurilor de apă (poluarea apelor cu
nitraţi, fosfaţi, cianuri, bromuri) ca urmare a deversării în rîuri a
apelor reziduale. Terenurile agricole supuse fertilizării cu exces de
++ ++ îngrăşăminte chimice furnizează, de asemenea, în apa râurilor
Cationi: Ca , Mg ,
Na+, , K+, Al+++, Fe++, Fe+ fosfaţi, nitraţi.
++
, H +. Elementele sau compuşii chimici dizolvate în apele
curgătoare, pot fi ionici (anioni şi cationi), nonionici sau sub forma
Anioni: Cl  , HCO3 , gazelor dizolvate. Cei mai importanţi cationi din apele râurilor
SO4  . sunt: Ca++ şi Mg++ (din roci carbonatice), Na+ (din formaţiun salifere
sau regiuni aride), K+, Al+++, Fe++, Fe+++, H+. Dintre cei mai
Compuşii nonionici importanţi anioni din apele naturale mentionăm: Cl  (din salifere),
Gazele dizolvate HCO3 (din dizolvarea calcarelor şi feldspaţilor), SO4  (din
dizolvarea gipsului).

Compuşii nonionici sunt reprezentaţi de dioxidul de


siliciu (SiO2) care ajunge în apa râurilor datorită spălării rocilor
vulcanice, fenolul rezultat al deversărilor de la rafinării, detergenţi
şi alte substanţe generate de industria petroliferă.

Aglomerarea

126
Interacţiunea apei cu mediul

reprezentate de oxigen, dioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat


(din descompunerea substanţelor organice), metan (din
descompunerea substanţelor organice din mâluri, contactul cu
apele de zăcământ şi cu şisturile bituminoase).
Caracteristicile hidrochimice ale râurilor depind, în afară de
chimismul apelor care alimentează râurile şi de regimul
hidrologic. În perioadele de ape mici, compoziţia chimică a
râurilor depinde de calităţile chimice ale apelor freatice.
Perioadele secetoase favorizează creşterea mineralizării.
S 6 3 În perioadele de ape mari, mineralizarea apei râurilor este
M  10 , ( g / m )
V mai redusă. Suma cantităţilor de substanţe chimice anorganice
dizolvate în apele râurilor şi raportate la unitatea de volum este
MQ numită mineralizare (M):
P , ( kg / s )
10 3
S
M 10 6 , ( g / m 3 )
P  31560 V
p ,
F (5.7)
(t / an / km2 )
unde:

S = cantitatea substanţelor chimice uscate, în g;


V = volumul probei, în cm3.

Debitul substanţelor chimice din apă (P) este dat de:

MQ
P , ( kg / s )
10 3
(5.8)

Debitul chimic specific dă productivitatea unui km 2 de


bazin timp de un an:

P  31560
p , (t / an / km 2 )
F
(5.9)

După gradul de mineralizare se deosebesc mai multe


categorii de ape:
 dulci (< 1 g săruri/l),
 salmastre (1-25 g săruri/l),
 sărate (25-50 g săruri/l);
 suprasărate (> 50 g săruri/l).

Apele dulci pot fi:


- slab mineralizate (< 200 mg/l),
Gazele
- cu mineralizare redusă (200-500 mg/l),
dizolvate sunt
- cu mineralizare ridicată (500-1000 mg/l).

127
Interacţiunea apei cu mediul

Clasificarea apelor după compoziţia chimică ia în


considerare, în primul rând, anionul principal care dă şi
denumirea clasei:
 ape bicarbonatate ( HCO3 ) ;
Ape bicarbonatate
 ape carbonatate (CO3 ) ;
( HCO3 )  ape clorurate (Cl  ) ;
 ape sulfatate ( SO4  ) .
Ape carbonatate
(CO3 )
Al doilea termen al clasificării, care defineşte tipul, este dat
Ape clorurate
de ponderea cationilor principali: Ca++, Mg++, Na+, K+, Fe++.
(Cl  )
Ape sulfatate
Calitatea apei se apreciază în funcţie de cantitatea de
( SO4  ) oxigen dizolvat. Cu cât cantitatea de oxigen este mai mică, cu atât
gradul de impurificare a apelor este mai mare (substanţele
organice în descompunere sunt mari consumatoare de oxigen).
Conţinutul în oxigen dizolvat al râurilor este mai ridicat la munte,
datorită temperaturilor scăzute şi a agitaţiei apelor, şi scade treptat
în zona de dealuri, în zona de câmpie înregistrând valorile cele
Oxigen dizolvat mai mici.
Alţi indicatori sunt, consumul chimic de oxigen (CCO) şi
CCO consumul biochimic de oxigen (CBO) care dă cerinţa de oxigen
CBO (chimic şi biochimic) necesar procesului de descompunere a
materiei organice existentă in masa de apă la un moment dat.
Reziduu fix Reziduul fix reprezintă totalitatea substanţelor organice şi
anorganice dizolvate în apă şi care nu sunt volatile la 105°C.

Test de autoevaluare nr. 14

1. Care sunt elementele definitorii ale energiei râului ?


2. Ce elemente chimice şi compuşi pot fi întâlniţi în apele
curgătoare ?
3. Ce este transportul solid şi ce proprietăţi ale râului
dimensionează acest tip de transport ?
4. Care este relţia dintre temperatura aerului şi temperatura
apei râului ?
5. Care sunt indicatorii de calitate ai apei folosiţi în hidrologie ?

128
Interacţiunea apei cu mediul

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de


autoevaluare nr. 14

1. Puterea liniară teoretică sau brută a unui debit de apă Q


(m3/s) care se scurge pe o diferenţă de înălţime H (m) a unui
sector de râu unitar se exprimă prin: Pl = 1000 Q H (kgm/s) sau Pl
= 9.81 Q H (KW/km), iar energia liniară teoretică prin El = 86000
Q H (KWh/an · km). Cu ajutorul elementelor de mai sus se poate
construi profilul hidroenergetic natural al râului.

2. În apele curgătoare pot fi întâlniţi: Cationi: Ca++, Mg++,


Na+, K+, Al+++, Fe++, Fe+++, H+; Anioni: Cl  , HCO3 , SO4  ;
compuşii nonionici (dioxidul de siliciu (SiO2), fenolul şi alte
substanţe generate de industria petroliferă); gaze dizolvate
(oxigen, dioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, metan.

3. Transportul solid este, cantitatea de sedimente (sau debit


solid) transportată de un curs de apă. Acest fenomen este limitat
de cantitatea de materiale susceptibilă de a fi transportată (adică
de sedimentare). El este reglat în principal de două proprietăţi ale
cursului de apă: competenţa – apreciata prin diametrul maxim al
particulelor de rocă pe care le poate transporta cursul de apă în
funcţie de viteza apei; capacitatea – cantitatea maximă de
materiale solide pe care le poate transporta într-un punct şi la un
moment dat cursul de apă, în funcţie de viteza apei, de debit şi de
caracteristicile secţiunii (formă, rugozitate etc.).

4. Temperatura apei urmărşte cu oarecare întârziere


temperatura aerului, atît în timpul zilei cît şi ca valori medii
decadale, lunare etc. Variaţiile temperaturii apelor curgătoare sunt
mai puţin evidente decât cele ale aerului.

5. Calitatea apei se apreciază în funcţie de cantitatea de


oxigen dizolvat. Cu cât cantitatea de oxigen este mai mică, cu atât
gradul de impurificare a apelor este mai mare (substanţele
organice în descompunere sunt mari consumatoare de oxigen).
Alţi indicatori sunt, consumul chimic de oxigen (CCO), consumul
biochimic de oxigen (CBO) şi reziduul fix.

129
Interacţiunea apei cu mediul

BIBLIOGRAFIE

1. Ambroise B. (1998) La dynamique du cycle de l’eau dans


un bassin versant. Processus, Facteurs, Modèles, Edition
*H*G*A*, Bucarest.
2. Castany G. (1972) Prospecţiunea şi exploatarea apelor
subterane, Editura Tehnică, Bucureşti.
3. Chow V.T. (1988) Applied Hydrology, Civil Engineering
Series, McGraw-Hill International Edition.
4. Diaconu C., Şerban P. (1994) Sinteze şi regionalizări
hidrologice, Editura Tehnică, Bucureşti.
5. Drobot R., Şerban P. (1999) Aplicaţii de hidrologie şi
gospodărirea apelor, Editura *H*G*A*, Bucureşti.
6. Gâştescu P. (1998) Hidrologie, Editura Roza vânturilor,
Târgovişte.
7. Haidu I. (1993) Evaluarea potenţialului hidroenergetic
natural al râurilor mici, Editura Gloria, Cluj-Napoca.
8. Haidu I. (1993) Prognoze hidrologice, Universitatea « Babeş-
Bolyai » Cluj-Napoca.
9. Haidu I., Xu C-Y. (1998-1999) Modelarea bilanţului hidric al
bazinului hidrografic la scară lunară, Studii şi cercetări de
geografie, t. XLV-XLVI, Editura Academiei Române,
Bucureşti, p.61-69.
10. Laborde J.P. (2000) Eléments d’Hydrologie de Surface
Université de Nice, UFR Espaces et Cultures, Nice.
11. Musy A., Higy C. (1998) Hydrologie Appliquée, Editions
*H*G*A*, Bucarest.
12. Musy A., Soutter M. (1991) Physique du sol, Presses
Polytechniques Universitaires Romandes, Lausanne.
13. Pişotă I., Buta I. (1983) Hidrologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
14. Strahler A.N. (1973) Geografia fizică, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
15. Şelărescu M., Podani M. (1993) Apărarea împotriva
inundaţiilor, Editura Tehnică, Budureşti.
16. Şerban P., Stănescu V.Al., Roman P. (1989) Hidrologie
dinamică, Editura Tehnică, Bucureşti.
17. Vandewiele G.L., Xu C-Y., Ni-LarWin (1993) Methodology
for Constructing Monthly Water Balance Models on Basin
Scale. Laboratory of Hydrology, Publication No. 20, Vrije
Universiteit Brussel.
18. Vladimirescu I. (1984) Bazele hidrologiei tehnice, Editura
Tehnică, Bucureşti.
19. Zăvoianu I. (1999) Hidrologie, Editura Fundaţiei « România
de Mâine », Bucureşti.

130