Sunteți pe pagina 1din 3

Scris de dana.

conerth pe 09 decembrie 2010, 19:44

O zi din viata lui Ivan Denisovici


Memoria lumii e mai putin recunoscatoare decat cea a unui caine. S-a spus
despre Soljenitin ca nu mai este actual, in contextul capitalismului global de
astazi. Pentru noi, cei care ne ducem viata intr-o „societate a abundentei“,
obisnuiti cu drepturi si libertati de tot felul, universul concentrationar trait si
descris de autorul rus pare de neconceput, o eroare a istoriei, indepartata,
imposibil de repetat.

O zi din viata lui Ivan Denisovici/constiinte.ro

Cu toate acestea, doar cateva decenii ne despart de Ivan Denisovici Suhov, detinut intr-un lagar
stalinist din Siberia. Actuala sau nu, povestea lui laolalta cu monumentalul „Arhipelag Gulag“ au
invins un intreg sistem, destramand imaginea idilica pe care URSS-ul si-o construise de-a lungul
a 50 de ani de propaganda in Occident.

Ivan Denisovici este un simbol al secolului XX, despre care violonistul american Yehudi Menuhin,
elev al lui George Enescu, afirma ca „a trezit cele mai mari sperante concepute vreodata de
omenire si a distrus toate iluziile si idealurile“. Deposedat de drepturile sale civile, de trecut si
viitor, de familie, de timpul si munca sa, umilit, infometat, batut si exploatat, personajul lui
Soljenitin este nimicit, redus la statutul social de „nimic“. I se ingaduie sa se taraie prin viata cu
cateva sute de grame de paine pe zi si ceva terci, pentru a munci ca un roib „sub soarele lupului“ –
in gerul siberian. Desi nu are nimic bun de asteptat – supravietuirea timp de 10, 15 sau 25 de ani
fiind incerta in conditiile din lagar –, detinutul nu se frange, nu este infrant. Rezistenta lui are un
pret insa, dupa cum aminteste autorul in prefata cartii, vorbind despre experienta sa
concentrationara: „Cel care nu se tampeste in lagar, care nu-si abrutizeaza sensibilitatea, piere. Si
eu am fost tamp, stupid, mintea imi mergea greu. Tocmai asta m-a salvat. Daca eu, intelectual
fiind, m-as fi clatinat in sinea mea, daca as fi dat frau nervilor, daca as fi exagerat tot ce mi se
intampla, cu siguranta as fi sucombat…“.

Exista un principiu al prudentei si economiei printre vechii detinuti. Comportamentul si replicile


sunt atent cantarite, deoarece primejdia poate veni de oriunde, iar efortul e dozat, altfel nu pot
supravietui pe termen lung. Masa este „clipa scurta pentru care traieste detinutul, cand isi uita
toate necazurile. Nu-i necajit nici ca pedeapsa e lunga, nici ca duminica vor lucra iarasi“. Incet,
devin mai putin oameni, abrutizandu-se, calcandu-se in picioare pentru o portie de terci,
mancandu-si pachetele pe furis, intrecandu-se pentru a ajunge primii la masa, suspiciosi fata de
oricine, acceptand umilinte din partea sefilor si gardienilor, cautand mereu sa capete ceva in plus.

Spre deosebire de spatiul concentrationar romanesc (loc al „fericirii“, al intalnirii cu Hristos prin
suferinta si sacrificii), solidaritatea este rara in lagarul descris de Soljenitin. Ea se manifesta la
nivelul brigazii, care are interese comune, primindu-si ratia in functie de cat munceste. Cu toate
acestea, miracolele exista. Dupa o zi de munca, un detinut nou, fost capitan, isi mancase terciul
cald, care-l molesise. Acum ocupa fara drept un loc la masa, iar ceilalti il inghioteau. „Minutele
acestea, noteaza autorul, aveau o deosebita importanta pentru el, erau minute care-l transformau
dintr-un ofiter de marina puternic si zgomotos intr-un detinut greoi in miscari si prudent. Numai
aceasta incetineala era in stare sa-l faca sa supravietuiasca celor 25 de ani de inchisoare“. Cand
un camarad ii ofera inca un terci, pentru a-i lungi clipa de bucurie, „Buinovski tresari ca trezit din
somn si privi in jur. Sprancenele i se ridicara, iar ochii privira terciul ca pe-o minune…“ Iata ca Bunul
Samaritean exista si in lagar.

Hartuiti de la desteptare pana la stingere, parca nici gandul nu poate evada dincolo de sarma
ghimpata: „Cand afara e cald, cei din coloana discuta. Astazi, insa, se ascund dupa cei din fata si
se lasa furati de ganduri. Gandul detinutului! Niciodata nu-i liber si se intoarce mereu la unul si
acelasi lucru. Oare ii vor dibui ratia din saltea? Il vor primi diseara la infirmerie?..“ Amintirile devin
si ele prizoniere. Suhov se dezobisnuise a se mai gandi la familia lui sau la casa parinteasca.
Foamea, munca, grijile ii ocupau intreaga existenta. In lagar nu exista viata personala. Detinutul
prins singur primea carcera. Privarea de spatiu personal este o caracteristica a intregului bloc
comunist. La noi, Florin Constantin Pavlovici, trecut prin Gherla, Jilava si prin lagare de munca
din Delta Dunarii, aminteste in cartea sa „Tortura pe intelesul tuturor“ de unele forme extreme de
dezindividualizare: „Agresiunea multimii asupra individului, fizica dar mai ales psihologica, ucide
ideea de viata particulara. De la igiena personala pana la rugaciune, totul devenise public. Nu
numai vorbele se rosteau in auzul tuturor, dar si gandurile semanau intre ele. Oamenii isi
povesteau visele si constatau cu surprindere ca aveau aceleasi vise“.
Articol preluat de pesite-ul www.constiinte.ro

ADRESA: http://crct.ro/n8Qn