Sunteți pe pagina 1din 7

1.

Continutul dreptului comunitar al concurentei

Pentru moment şi, fără îndoială, pentru încă mult timp de acum încolo dreptul
comunitar al concurenţei este, relativ, autonom şi specific. El se orientează, întotdeauna, în
jurul a doua axe principale, şi anume: în primul rand, el cuprinde regulile care se adresează
intreprinderilor si, in al doilea rand, pe cele care vizeaza comportamentele statelor membre
sau ale autoritatilor publice.
In tratatele care pun bazele Comunitatilor europene se regasesc, cu cateva exceptii,
aceleasi reglementari. Totusi, se poate observa ca Tratatul de la Paris instituind CECA1,
prezinta o anumita originalitate care se explica prin contextul sau economico-politic: era
vorba, la acea vreme , de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si, in special, impotriva celui
din zona Ruhr-ului. Apropierea sfarsitului celui de al doilea razboi mondial explica aceasta
preocupare, care astazi este depasita. Acesta este motivul pentru care Tratatul de la Paris
continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce priveste
Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in ceea ce
priveste imperativele concurentei.
Oricare ar fi diferentele dintre Tratatele constitutive, acestea au fost, intr-o oarecare
masura, atenuate datorita unificarii reglementarilor privind autoritatile insarcinate cu aplicarea
dispozitiilor comunitare si, aceasta, dupa fuziunea institutiilor, intervenita la 8 aprilie 1965, prin
Tratatul de la Bruxelles.
In continuare, ne vom limita numai la Tratatul de la Roma, care este, fara drept de
apel, cel mai important, si vom enunta, succesiv, regulile care se adreseaza intreprinderilor
si pe cele care se adreseaza statelor.
Regulile care se adreseaza intreprinderilor se sprijina pe trei piloni: in primul rand,
interzicerea intelegerilor edictata de articolul 81, apoi a abuzului de pozitie dominantă, intalnit
in articolul 82 si, in cele din urma, controlul prealabil al operatiunilor de concentrare care nu
figureaza in tratat, ci se regasesc in Regulamentul Consiliului 4064/89, din 21 decembrie 1989.
Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice pot fi grupate in jurul a doi
poli: in primul rand, este vorba despre regulile care vizeaza intreprinderile publice,
intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu

1
Comunitatea Europoeană a cărbunelui şi oţelului.
gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de monopol
fiscal; in al doilea rand, avemin vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.
Concurenta neloiala nu are relevanta celei sanctionate de Tratatul de la Roma.
Reprimarea sa releva, intotdeauna, drepturi si jurisdictii interne. Aceasta nu inseamna ca ea ar
trebui sa ramana in afara preocuparilor celor care redacteaza Tratatul. Ea este reglementata,
indirect, de articolele 81 si 82. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila dreptului comunitar,
decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante
care efectueaza concurenta pe piata.

2. Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale

Redactorii tratatelor au luat in considerare specificul anumitor sectoare, in care, adesea,


interventia statelor este puternica si traditionala. Consideratiile politice sunt cele care explica
aceste alegeri. Astfel, se poate observa ca vizavi de Piata comuna, pe care am putea-o califica
ca fiind generala, exista piete comune speciale, asupra carora regulile concurentei nu se
aplica in mod automat, ei numai daca institutia Consiliului a decis aplicarea lor si in masura in
care acesta a facut-o. Se poate cita piata transporturilor sau cea a agriculturii .

Pentru a ne limita la Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului sa
adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale
concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Sfera de aplicare ratione materiae
a cestor reguli este, deci, foarte vasta. Anumite profesii au incercat, fara succes, sa faca sa
prevaleze specificul lor pentru a se excepta de la articolele 85 si 86, devenite art. 81 si 82.
O trecere in revista a diferitelor texte generale care au fost enumerate dau impresia ca ele
se sprijina, fiecare, pe un antagonism intre permis si interzis. Astfel, de exemplu, articolul
85, devenit 81, alin. 1, impune principiul interzicerii intelegerilor restrictive de concurenta sau
articolul 86, devenit 82, sanctioneaza exploatarile abuzive de pozitii dominante. Cu toate
acestea, o lectura mai atenta si examinarea jurisprudentei comunitare arata ca aceste texte nu
contin definitia a ceea ce este permis si a ceea ce nu este. Prin aceasta relatie cu obiectivele
generale ale tratatului si constructia europeana se determina, permanent limitele prohibitiilor.
Regulile concurentei sunt, asadar, mijlocul de a exprima politica, comunitara de concurenta.

3. Politica concurentială

Insasi ideea unei politici concurentiale este o trasatura caracteristica dreptului


comunitar. Aceasta se explica prin situatia economica a continentului european de dupa
sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si prin traditiile1 celei mai mari parti a statelor de pe

2
continent. De altfel, regulile de concurenta sunt inscrise in primul capitol al "regulilor comune"
din a treia parte a tratatului, consacrata "politicilor Comunitatii".
Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca libera concurenta nu poate fi un obiectiv. Regulile
concurentei trebuie sa fie, in cele din urrna, plasate si aplicate, in perspectivele generale ale
constructiei europene. Se poate observa, astfel, ca articolul 3g, din Tratatul de la Roma are
ca obiectiv realizarea "unui regim asigurand o concurenta nedeformata pe piata interna".
Concurenta nedeformata trebuie sa fie apreciata potrivit "scopurilor enuntate la articolul 2". Or,
articolul 2 atribuie constructiei europene obiective ambitioase, nu doar de ordin economic, ci
si de ordin social, politic si etic.
Anumite dispozitii ale tratatului, introduse cu ocazie acordurilor de la Maastricht, fac
referire la libera concurenta. Acesta este cazul primelor doua paragrafe ale articolului 4 , care
se refera la "o economic de piata deschisa in care concurenta este libera". Aceasta referire
este precedata de readucerea in prim plan a necesitatii definirii obiectivelor comune intre
statele membre. Libera concurenta este mai mult un mijloc, decat un scop in sine.
Regulile de concurenta trebuie, deci, sa fie aplicate si interpretate intr-un mod finalist
sau ideologic. Ele stau la baza marilor obiective atribuite tratatului de catre redactorii sai.
Aceasta interpretare finalista este o constants a autoritatilor comunitare. Intrepatrunderea
economica realizata intre economiile statelor membre si scopul coeziunii economice şi sociale
ale Comunitatii scot la iveala jurisprudenta lor.
Regulile de concurenta nu sunt in serviciul intreprinderilor, ci in serviciul pietei. Ele intra
in actiune daca concurenta este restransa sau deformata pe piata. Aceasta este ideea
concurentei practicabile, eficiente, in functie de contextul economic si juridic si nu este un ideal
al concurentei atomizate.
Dispozitiile din preambulul Tratatului de la Roma, ca si cele din articolele 2 si 3, sunt
destul de imprecise pentru a lasa posibilitatea autoritatilor nationale responsabile sa precizeze
continutul politicii concurentiale, dar şi de a face sa varieze contururile in functie de evolutia
economica si sociala a Comunitatii.
Grija pentru decompartimentarea Pietei comune, pentru a ajunge la interpretarea
economiilor statelor membre, a fost afirmata inca din anul 1967. Totuşi, nu a fost atinsa decât
intr-un mod prudent şi progresiv. Comisia nu omite sa arate ca ea intervine, in fiecare an, in
sectoarele economice din ce in ce mai sensibile.
Pe masura ce se afirma constructia europeana, noi obiective au fost integrate in
interpretarea regulilor de concurenta, ceea ce permite astazi o simbioza a obiectivelor pana
acum distincte, daca nu chiar opuse. Se poate, astfel, mentiona protectia şi interesele
consumatorilor, progresul tehnic, protectia mediului sau promovarea intreprinderilor mici si

3
mijlocii. Acestora li se adauga cresterea durabila a nivelului de ocupare a fortei de munca si un
grad ridicat al protectiei sociale. Pe scurt, ca toate celelalte politici comunitare, politica
concurentiala vizeaza o crestere a prosperitatii economiei din cadrul Uniunii şi bunastarea
cetatenilor europeni.
Dupa o succinta analiza, se poate observa ca redactorii tratatului nu au ignorat aceste
obiective, chiar daca nu erau in mod explicit legate de regulile concurentei. In orice caz,
promovarea progresului tehnic şi luarea in considerare a intereselor consumatorilor figureaza
in textul articolului 81, alin. 3. La randul lor, protectia mediului, industria, cercetarea, ca si
necesitatea coeziunii economice si sociale sunt, fiecare, afirmate ca obiective ale constructiei
europene in articolele 153 - 181 . Insă, regulile de concurenta se gasesc in punctul geometric
al acestor obiective generale, aparent disparate. Astfel, de exemplu, sustinerea intreprinderilor
mici si mijlocii (PME) nu a avut ca rezultat numai mentrnerea unei legaturi industriale stranse
in cadrul Uniunii Europene, ci şi posibilitatea cooperării intre intreprinderi, cu scopul de a
consolida coeziunea economics si socials. Prin aceasta, se mentine un anumit numar de
oferte de produse sau de servicii, superior celui care rezulta din jocul concurentei si favorizeaza
consumatorii, al căror interes esential este de a avea cea mai vasta alegere posibila intre
produsele de cea mai buna calitate si dintre cele mai noi.
Bineinteles, acest fapt nu inseamnă ca dreptul concurentei trebuie sa absoarbă dreptul
consumatorului. Dar, aceasta permite sa se sublinieze suprapunerea intre doua corpuri de
reguli care nu pot evolua, pentru a deveni durabile, daca sunt izolate.
După semnarea Tratatului de la Roma, in anul 1957, la nivelul politicii concurentiale a
intervenit o prima schimbare, cu privire la perspectiva autoritatilor comunitare. In anul 1957,
redactorii Tratatului, intr-o anumita masură, permanent au avut in vedere fragilitatea
economiei europene si dimensiunea insuficienta a economiilor nationale, precum şi a
intreprinderilor europene. Aceasta constatare poate explica in parte absenta oricarei dispozitii
cu privire la controlul concentrarilor sau existenta unei singure sanctiuni a exploatarii abuzive
a dominatiei economice. Daca se are in vedere faptul ca redactorii tratatului nu pot face
altceva decat sa accepte sectoarele publice excesive din anumite state, se va intelege
succesul pe care l-a avut ideea de concurenta practicabila, realizabila sau eficace, adică
concurenta posibila care trebuie sa tina cont de contextul economico-politic.
De la semnarea tratatului au trecut, deja, peste 45 de ani. Mediul economic a fost profund
modificat. Mondializarea este o realitate, chiar daca ea nu a atins in acelasi mod toate
intreprinderile si toate pietele. Decompartimentarea pietelor europene trebuie sa contribuie la
a permite intreprinderilor sa infrunte concurenta mondială. De acest lucru trebuie sa profile si
intreprinderile mici şi mijlocii.

4
Ideea unui tratament diferentiat pentru micile intreprinderi, pe de o parte, si pentru marile
intreprinderi, pe de alta parte, castiga teren. "Campionii" europeni sunt astazi, in totalitate,
bine ,,inarmati" pe pietele europene si mondiale, chiar daca minusuri exists si astazi in unele
sectoare. Ultimul dintre acesti "campioni" trebuie acum sa vegheze asupra densit&tii legaturii
economice. De asemenea, trebuie sa se mentină si sa se consolideze coeziunea economica
si sociala a Comunitatii. Regulile de concurenta trebuie sa contributive la acest obiectiv.
Notiunea de concurenta practicabila isi schimba, astfel, semnificatia. Liberalizarea nu trebuie
sa se facă impotriva interesului general. Serviciile de interes general contribuie, de
asemenea, la realizarea obiectivelor care sunt cele ale politicii concurentiale. Fortele pietei
isi au limitele lor. Trebuie in permanentă sa se aiba in vedere faptul ca r.ici o parte a populatiei
sa nu fie exclusă de la beneficiile liberalizarii. Imperativul de coeziune economics si sociala
legitimează actiunea autoritatilor publice care tin cont de interesul general.
Actiunea statelor este, inca, incorsetata de controlul ajutoarelor de stat. AutoritStile
comunitare condamna sectoarele in care statele au, in mod traditional, o politics industrials si
socials activă.
Pe scurt, politica comunitara a concurentei trebuie sa fie flexibila si evolutiva. Ea trebuie
in permanentă sa fie adaptata contextului.
Flexibilitatea politicii concurentiale presupune ca autoritatile care au rolul de a o pune
in aplicare dispun de o anumita marja de manevră.
-Acest rol le este, adesea, acordat prin intermediul textelor normative. Se poate lua
exemplul relativei imprecizii a criteriilor pe care le conţine articolul 81 alin. 3 pentru a
răscumpara intelegerile. Notiunile de ameliorare a productiei, de promovare a progresului
tehnic si economic, de parte echitabilă din profitul intelegerii rezervata consumatorilor pot fi,
evident, interpretate intr-un mod diferit, in functie de context, dintr-o perspectivă finalista in
raport cu obiectivele generale ale tratatului. Remarci similare pot fi făcute si cu privire la
notiunea de exploatare abuzivă a unei pozitii dominante sau chiar la criteriile care trebuie luate
in considerare in aprecierea unei operatii de concentrare.
Textele care privesc procedura acorda o anumita flexibilitate autoritatilor in aplicarea
politicii concurentiale. Pana la 1 mai 2004, de exemplu, in ceea ce priveste intelegerile si
abuzurile de pozitie dominantă, Regulamentul 17/62, din 6 februarie 1962 oferea Comisiei
aprecierea oportunitătilor urmarite. Odată cu intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 1/2003
pentru inlocuirea Regulamentului nr. 17/62 cu privire la aplicarea articolelor 81 si 82 din Tratat,
sistemul de autorizare prealabila facultativă a acordurilor intre intreprinderi (intelegerile) sunt
suspendate.

5
Observatii similare pot fi făcute, de exemplu, in domeniul ajutoarelor de stat in care
Comisia beneficiaza de o mare libertate de actiune, articolul 87 care contine principiul
prohibitiei, nefiind supus efectului direct.
Autonomia autoritatilor comunitare avand rolul de a aplica regulile de concurenta nu
trebuie sa fie sinonima cu opacitatea actiunii lor. Dimpotriva, flexibilitatea de care dispun si
evolutia contextului economic conduc la transparenta. Comisia este atenta la aceasta
necesitate si face o serie de eforturi pentru a accelera procedurile, pe de o parte si, pe de alta
parte, multiplies comunicarile sau informatiile in directia intreprinderilor, pentru a le oferi
mediul juridic de care au nevoie.

4. Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare

Articolele 53 si urmatoarele din Acordul asupra SEE2 transpun regulile de concurenta care
rezulta din Tratatul de la Roma şi din Regulamentul 4064/89, din 21 decembrie 1989, cu privire
la controlul concentrarilor. Chiar tratatul, impreuna cu protocoalele 21-23, organizeaza reguli
procedurale. O dificultate a aparut cu privire la coordonarea prerogativelor Autoritatii de
supraveghere a SEE cu cele ale Comisiei. Un spatiu economic se "acomodeaza" greu cu o
asemene dualitate. Principiile se regasesc in articolele 55 si 56 din Acordul asupra SEE.
Autoritatea de supraveghere nu are, in definitiv, decat o competenta limitata.
Aceasta competenta este apreciata in mod diferit, dupa cum este afectata concurenta.
Pentru intelegeri, Autoritatea de supraveghere nu este competenta decat daca comertul intre
statele membre ale SEE este afectat; in celelalte cazuri, competenta revine Comisiei
europene. In ceea ce priveste poziiile dominante, Autoritatea de supraveghere nu intervine
decat daca dominatia exista pe teritoriul a cel putin 2 state din SEE, sub rezerva cazului in
care ea exista si pe teritoriul acoperit de autoritatea Comisiei. In ceea ce priveste
concentrările, Comisia europeana este, in principiu, competenta, mai puţin daca particularii sunt
prejudicial pe teritoriul SEE.

2
Spaţie economic european
6
7