Sunteți pe pagina 1din 5

Deprinderile, o temă anacronică a dobândeşte mai multe posibilităţi de alegere şi de

psihologiei? asociere” (idem, p. 597).


În timp ce clasicii psihologiei româneşti, Menţinerea deprinderilor ca temă actuală
Zapan, Popescu-Neveanu sau Roşca dedicau majoră a psihologiei generale şi aplicate are în
deprinderilor capitole distincte, bogate şi elaborate, sprijinul ei câteva argumente importante:
autorii mai noi fie că o minimalizează, alocându-i un Aşa cum apreciază Ursula Şchiopu (Dicţionar
colţişor prin zona memoriei (Cosmovici), prin zona de psihologie, 1997, p. 220) deprinderile ocupă mai
complexă a comportamentului uman (Miclea şi Radu) mult de 80% din volumul activităţilor umane, ele
sau nici măcar atât (Zlate). Dacă în dicţionarul de putându-se intercala ca invarianţi funcţionali la
psihologie coordonat de Doron şi Parot termenul de nivelurile structurilor celor mai complexe.
deprindere ocupă câteva paragrafe, în contextul teoriei O mare parte dintre deprinderi (peste 60%) se
învăţării elaborată de Hull se numea habit, dicţionarul formează în ontogeneza timpurie, constituind fondul
de psihologie coordonat de Şchiopu îi dedică o pagină activităţilor de integrare socio-culturală primară (de la
întreagă, indicând un interes sporit (încă) al deprinderile fundamentale la mers, vorbire şi
psihologilor români pentru problema în cauză. comunicare nonverbală, autocontrol sfincterian,
În fond, există un zeitgeist şi în psihologie, autoservire, relaţionare socială, care au determinat pe
paralel cu evoluţia socială mai largă a societăţii, care, unii psihologi să plaseze apogeul achiziţiilor
după ce a depăşit faza manufacturieră prin revoluţia instrumentale în jurul vârstei de 4 ani, până la
industrială, a trecut acum în faza postindustrială, deprinderile de curăţenie, ordine etc. imprimate atât de
numită şi informatică. Cultul mâinilor îndemânatice a adânc în textura psihismului, încât par a se desfăşura
fost înlocuit cu acela al creierelor bine utilate sau al de la sine, fără planuri deliberative, contribuind la
maşinilor înteligente, care au preluat şi amplificat ideile de confort sau stil de viaţă).
indefinit capacităţile umane, robotizarea şi Chiar dacă unele activităţi umane, cum este cea
automatizarea scoţând din circuitul economic o mare de muncă, s-au automatizat complet, sau tind spre
cantitate din forţa de muncă omenească. aceasta, jocul, creaţia şi învăţarea depind încă în mod
Ca un fapt anecdotic, cele mai multe exemple fundamental de formarea clasică a deprinderilor. Ori
de deprinderi din cărţile mai vechi de psihologie se aceasta presupune o ştiinţă a formării, pentru că ea
refereau la munca telefonistelor, a dactilografelor sau a implică preţuri de cost care sunt imposibil de evitat sau
piloţilor umani, cărora centralele automate, de subapreciat.
imprimanta şi pilotul automat le-au redimensionat Aproape în orice domeniu de activitate,
dramatic specificul muncii. Chiar deprinderea care a deprinderile şi priceperile constituie instrumente
împins lumea din preistorie în istorie, scrisul, începe să fundamentale, pe baza cărora apar performanţele sub
fie considerată ceva intim, foarte personal şi uşor forma competenţelor, a calificărilor, ce presupun
desuet, deoarece el a fost preluat de computer, lăsând cicluri de formare lungi şi eforturi de durată. Pentru a
tot mai mult grafologia fără obiect de studiu. Toate lua exemplul sportului (un mare domeniu de aplicaţie
aceste efecte perverse ale evoluţiei tehnice fără al teoriei deprinderilor), există calendare pe vârste
precedent, conduc inevitabil spre întrebarea dacă coroborate cu domeniul sportiv, care coboară uneori
deprinderile constituie o temă depăşită, anacronică a spre 6-7 ani (în gimnastică, tenis, ca şi în muzică de
psihologiei, recentrată azi tot mai mult pe molecular, altfel).
pe modelarea, formalizarea şi simularea pe calculator a Fiind strâns legat cu activitatea umană, şi mai
unor mici conduite, transferabile de la om la maşină ales cu învăţarea de toate tipurile, domeniul formării
prin inteligenţa artificială. deprinderilor constituie unul în care oferta practic-
Poate că răspunsul la această întrebare îl dă tot aplicativă a psihologiei este evidentă, de tradiţie şi
unul dintre clasici, Popescu-Neveanu (1977, p. 593), recunoscută social. A renunţa la acestea înseamnă a
care apreciază că „deprinderile ocupă în sistemul sărăci psihologia de unul din domeniile sale cele mai
psihic uman un loc masiv, dar deţin o poziţie utile social.
subordonată”, fiind o greşeală să cantonăm Prin eficienţa, precizia şi stabilitatea dată de
deprinderile, ca produse ale învăţării, doar în zona automatizare, deprinderile dau o „libertate crescândă
motorie, cu „ignorarea lung timp a componentelor în alegerea activităţilor de efectuat” (Dumas), punând
senzoriale şi de asemenea a modalităţii intelectuale a în acţiune un principiu al economiei energiei psihice
acestora”, aşa cum au făcut behavioriştii. În altă (Janet). Prin deprinderi, numărul gradelor de libertate
ordine, psihologul citat susţine ideea unei creşte, atât al instanţelor psihice unele în raport cu
proporţionalităţi dintre gradele de complexitate ale altele, cât şi al omului în raport cu solicitările externe.
conduitei şi numărul deprinderilor implicate (mai Generalizarea deprinderilor este maximă în
multe deprinderi verbale decât senzoriomotorii şi mai cadrul proceselor cognitive superioare, algoritmii
multe deprinderi intelectuale decât verbale): „gradul de nefiind altceva decât deprinderi complexe. Deci
libertate combinatorică, creşte odată cu lărgirea interesul cognitiviştilor pentru „reprezentări şi
repertoriului de deprinderi întrucât subiectul (…) tratamente ale informaţiilor” ar trebui să includă în
paralel modelul structurării operaţiilor şi proceselor deprinderile devenind priceperi. Raportul poate fi şi
mintale, care nu sunt date de-a gata individului. invers: priceperi simple (conduitele grafice preşcolare)
formează o bază pentru formarea deprinderilor de
Definirea şi caracterizarea generală a scris, o deprindere neplecând niciodată de la zero.
deprinderilor Acestea sunt însă exemple rare, căci priceperea are o
Fiind rezultatul unei secvenţe de învăţare, sferă mai mare decât a deprinderii. Priceperea este
deprinderea se deosebeşte atât de instinct cât şi de fundamentată în mai mare măsură decât deprinderea
adaptarea situaţională sau de automatismele simple pe elementul aptitudinal (înnăscut), dar presupune în
(clipitul, strănutul sau tusea), fiind întotdeauna acelaşi timp formarea de motivaţii, interese şi
dobândită. În calitatea lor de componente ale activităţii cunoştinţe bogate în domeniul respectiv.
umane, voluntare cel mai adesea (dar nu numai), Iată de ce distincţia informaţie-operaţie
deprinderile se asociază fie cu acţiuni complete, fie cu tranşează diferenţa dintre cele două concepte:
submodule ale acestora, deci sunt comportamente deprinderea este preponderent operaţional-efectorie,
pregnant efectorii, de unde posibilitatea testării formată prin exerciţiu, priceperea este preponderent
practice a gradului lor de elaborare. informaţional-operaţională, angajând mai larg
Deprinderea se explică prin automatizarea unor aptitudinea, dar şi componentele motivaţional-
componente ale activităţii care se execută mereu în energizante superioare (interesele sau chiar pasiunea),
aceeaşi ordine, produsă prin repetare şi exersare, ceea ceea ce îi dă un plus de generalitate, plasticitate şi
ce are ca efect desfăşurarea rapidă, sigură şi corectă, registru rezolutiv. Considerate ca generalizări ale
cu un control conştient minimal şi cu un consum de deprinderilor şi cunoştinţelor, priceperile facilitează
energie redus, toate aceste constituindu-se în indicatori mult formarea altor deprinderi, împreună cu care
practici ai gradului ei de elaborare. contribuie la apariţia măiestriei profesionale într-un
Deprinderea se caracterizează şi prin domeniu.
prescurtare, schematizare, operativitate şi cursivitate.
Dacă în faza de învăţare ea este scop în sine, „Obişnuinţa este a doua natură”, se spune
presupunând efort voluntar şi deci control conştient, pentru a sublinia că în geneza ei deprinderea se
deprinderea formată devine mijloc (rol instrumental), asociază cu o trebuinţă funcţională, devenind astfel
se desfăşoară aproape de la sine, cu un control propriomotivată. Obişnuinţa presupune ciclicitatea şi
conştient minimal, cea mai mare parte a secvenţei regularitatea impusă de prezenţa trebuinţei, de care se
operaţionale fiind transferată subconştientului. În acest leagă şi plăcerea satisfacerii sau frustrarea amânării,
sens deprinderile sunt postvoluntare, dar fiind integrate blocării sau nesatisfacerii ei. Obişnuinţele sunt bune
activităţilor complexe, desfăşurate intenţionat şi sau rele în funcţie nu de activitatea pe care o
conştient, în condiţii noi şi variabile, ele nu pot epuiza declanşează, ci de valoarea trebuinţei încorporate.
acţiunea în totalitatea ei, existând întotdeauna o marjă Aranjarea mobilelor în cameră, fluxurile trebuinţelor
acomodativă (Popescu-Neveanu, 1976), de unde zilnice într-o casă, organizarea cu regularitate a
posibilitatea revenirii deprinderilor în conduită pentru activităţilor circadiene după un orar, program, schemă,
selectarea, rearanjarea sau chiar reelaborarea lor. respectarea unor standarde în muncă, convieţuire
socială şi multe altele devin obişnuinţe, obiceiuri,
Cu termenul de deprindere se asociază deseori habitudini, care sunt un fel de ritualuri desacralizate,
cel de pricepere, diferenţa dintre cele două concepte de unde ideea că ele sunt o a doua natură, o ordine
fiind dată (Cosmovici, 1996) de mai mica sau mai umană supraadăugată celei naturale.
marea implicare a noutăţii. Prin faptul că presupune ca Există obişnuinţe bune sau rele, după trebuinţa
mecanism neurofiziologic prezenţa stereotipului încorporată: punctualitatea nu mai este, în societăţile
dinamic, adică a unei secvenţe în care fiecare element evoluate, o „politeţe a regilor”, ci o obişnuinţă
îl determină pe următorul, deprinderea este mai stabilă, transformată în standard social larg acceptat. Etica
dar şi mai rigidă, de aceea situaţiile noi presupun muncii include nenumărate alte obişnuinţe legate de
reasamblări rapide ale elementelor deprinderii, care activitatea productivă. Există şi multe obişnuinţe rele:
„se mulează” astfel pe situaţie, şi atunci ele devin fumatul, consumul de droguri, gestiunea proastă a
priceperi. Deşi mai puţin stabile, acestea sunt mai timpului, dezordinea, lipsa de igienă, care se fixează
plastice, compensând gradul de automatizare mai puternic în conduită, dau dependenţă şi au consecinţe
redus, prin posibilităţile de adaptare la situaţii mult nocive pentru persoana în cauză sau pentru cei din
mai diverse. Astfel, când plecăm de pe loc cu anturaj. Aici raportul informaţie-operaţie este altfel
autoturismul facem mereu aceeaşi secvenţă motrică decât la priceperi: latura informaţională este ignorată,
(introducem cheile în contact, apăsăm ambreiajul cu eludată, în favoarea celei operaţional-efectorii, care
piciorul stâng, facem contactul şi accelerăm cu piciorul produce satisfacţii de moment în contul unor dezastre
drept), deci vorbim de deprinderi, în timp ce în trafic pe termen lung, de unde marile dificultăţi privind de-
situaţiile nenumărate ne conduc la rearanjarea acestor condiţionarea la alcoolici, drogomani sau bulimici.
operaţii în cele mai adecvate secvenţe, aici
O întreagă psihoterapie (cea cognitivă) se deprinderile nu sunt niciodată „pure”, ci mai degrabă
bazează pe reevaluarea laturii cognitive în detrimentul mixte: scrisul este deprindere motorie (trasarea formei
celei operaţional-efectorii sau afective. Unele literelor şi înaintarea), şi intelectuală (analiză şi sinteză
obişnuinţe scapă controlului conştient şi devin ticuri a propoziţiilor sau cuvintelor), dar şi senzorială (bazată
sau automatisme patologice (vorbitul singur, ritualurile pe auzul fonematic). Manifestându-se direct în
obsesive). comportament, deprinderile motrice se bucură de o
cunoaştere mai detaliată, dată fiind posibilitatea
Felurile deprinderilor analizei elaborării, formării şi definitivării lor.
După natura proceselor psihice implicate, în
cadrul cărora are loc automatizarea, distingem trei Etapele şi condiţiile formării deprinderilor
tipuri de deprinderi: senzorial-perceptive, motrice şi motrice
intelectuale (de gândire, memorie, verbale etc.). Unele din condiţiile formării deprinderilor sunt
Structuralitatea perceptivă, de exemplu, nu apare decât exterioare (instructajul verbal, demonstraţia, exerciţiul
după constituirea unor invarianţi, consolidaţi prin şi asigurarea controlului), iar altele interioare (interesul
exersare şi repetiţie. Astfel, rezolvarea problemelor şi motivaţia, trăirile afective asociate, factorii de
diverse din traficul rutier presupune analiza rapidă şi personalitate facilitatori, prezenţa predispoziţiilor
depistarea promptă a elementului problematic, fapt înnăscute sau a altor deprinderi asemănătoare sau
care apare deja ca o deprindere perceptivă. Analiza complementare care să fie încorporate în deprinderea
valorii artistice a unor tablouri, fotografii presupune o nou formată). Elaborarea deprinderilor este un proces
experienţă perceptivă stabilă, structurată în timp. Chiar complex, ce include mai multe faze, cu implicarea
fixarea stânga-sus în lectură este rezultatul unor întregii personalităţi.
deprinderi, care în alte tipuri de scriere (ebraică sau Familiarizarea cu conţinutul deprinderii
japoneză) intră în funcţiune în mod diferit. Aceasta este o fază informaţional-cognitivă,
Există importante deprinderi de auz verbal. În căci prin explicaţii şi demonstraţii repetate subiectul
prima copilărie urechea umană este aptă să distingă depăşeşte imaginea iniţială aproximativă, pentru a o
toate cele 50-60 de sunete ce compun limbile transforma într-o reprezentare precisă, care în termenii
pământului, dar deprinderea de a descifra sunetele lui Anohin este acceptorul acţiunii, adică planul intern
limbii proprii îl face pe copil să devină „surd” la al acesteia. Este vital ca instruirea verbală să fie scurtă,
celelalte sunete, care se pot învăţa (mult mai greu) concisă, pentru a dezvălui semnificaţia şi importanţa
ulterior. Învăţarea limbilor străine presupune cu deprinderii, condiţiile de realizare şi cerinţele privind
necesitate formarea deprinderii prin care un discurs standardul de calitate, din ce mişcări şi în ce
este decupat în mici unităţi perceptive cu sens. În acest succesiune se execută. Demonstrarea depăşeşte simpla
context este bine să subliniem că pentru multe expunere verbală a instructajului (cu care se
deprinderi senzorial-motrice există vârste critice sau împleteşte), fiind cu atât mai importantă pentru
vârste sensibile. deprinderile complexe, a căror formare o accelerează.
Există apoi deprinderi de pronunţie şi de Pentru a fi reuşită, demonstrarea trebuie făcută global,
articulare care particularizează şi individualizează mult apoi pe fragmente, cu mare acurateţe, pentru a deveni
vorbirea fiecărei persoane, la care se adaugă ea însăşi modelul intern la care se va raporta execuţia
deprinderile de scris, de calcul, de operare cu proprie. Cu alte cuvinte chiar din start se face trecerea
abstracţii, care se mai numesc deprinderi de pe al doilea sistem de semnalizare (cuvânt) pe văz
instrumentale, în formarea sau corectarea lor având un (mult mai sintetic), care va stoca modelul acţiunii, şi
mare rol cadrele didactice sau specialiştii în de aici pe kinestezie, care va fi efectorul. Iniţial
psihopedagogia handicapurilor (defectologi, logopezi). subiectul cuplează explicaţiile cu observaţia externă
De remarcat faptul că unele din aceste deprinderi privind modul de articulare a componentelor într-un
funcţionează intercorelat (vorbit-citit-scriere-calcul), ansamblu coerent, încercând să formeze o schemă
toate fiind sub controlul general al gândirii (care este anticipatoare a secvenţei, care nu se realizează imediat.
operaţională) sau al memoriei (care este mai ales Sunt necesare efectiv încercări şi erori prin care
informaţională). Cognitiviştii fac de altminteri subiectul se apropie succesiv de modelul anticipat,
distincţie dintre memoria declarativă (cu acces ceea ce presupune o a doua fază.
intenţional) şi cea procedurală (predominant
instrumentală şi greu de accesat voluntar). Etapa învăţării analitice
După tipul de activitate în care sunt integrate Prin învăţarea analitică deprinderea complexă
vorbim de deprinderi de joc, de învăţare, de muncă, este fragmentată în unităţi mai mici, ce vor fi învăţate
sociale, igienice etc., iar după gradul de complexitate pe rând, una câte una. Învăţarea este voluntară, deci
vom distinge deprinderi simple sau complexe. Acest presupune încordare, efort, consum de timp şi energie,
ultim criteriu este mai puţin operant, pentru că am erori. În această fază controlul este preponderent
văzut că majoritatea deprinderilor încorporează alte extern şi absolut necesar: comunicarea erorilor şi
deprinderi în formarea lor şi, în al doilea rând, explicarea acestora prin raportare la reperele modelului
standard ajută mult la apariţia autocontrolului, chiar continuă, schematizarea şi generalizarea (căci se
din această fază. Organizarea exerciţiilor în produce centrarea doar pe punctele nodale ale
conformitate cu complexitatea deprinderii şi secvenţei), dau operativitatea tipică deprinderii
particularităţile subiectului, cu rata lui de progres, este consolidate, care în această fază, prin concentrarea
o condiţie esenţială. Această etapă este marcată după proceselor nervoase, duce perfecţionarea stereotipului
expresia lui Miclea (1991) de o „dizarmonie iniţială”: dinamic. Etapa automatizării reduce explorarea vizuală
concentrându-se pe un detaliu subiectiv, executantul la minimum (un singur semnal generează o întreagă
scapă din vedere altele. Deşi posedă mai multe organe secvenţă de răspunsuri), atenţia basculează de la detalii
de simţ, omul se comportă acum ca şi cum ar avea un spre ansamblu, iar cortexul eliberează teritoriile
canal unic de comunicare, cu o capacitate de neuronale largi implicate iniţial, pentru a le realoca
transmitere şi prelucrare limitată a informaţiei. După spre alte activităţi. În acelaşi timp deprinderea este
unele estimări canalul uman este saturat, în aproape transferată în subconştient, adică în memoria
toate domeniile senzoriale, la aproximativ 3 biţi, adică procedurală
7+2 elemente discrete. Prin fenomenul de selectivitate
a atenţiei, focarul prelucrării clare a conştienţei va Etapa perfecţionării deprinderii
reţine când o operaţie, când alta, celelalte scăpând de Este etapa ce transformă deprinderea într-o
sub control, de unde şi termenul de dizarmonie. componentă a măiestriei profesionale, artistice sau
sportive. Aceasta înseamnă spargerea platoului de care
Etapa organizării şi sistematizării am vorbit anterior, fie prin procedee noi de acţiune (de
Această etapă presupune deja buna execuţie a la dactilografierea cu două degete, la cea cu zece
părţilor şi trecerea la un efort de integrare într-o degete, de la metoda vizuală la bătutul „în orb”), fie
structură unitară, „legat”, cu eliminarea masivă a prin creşterea mizei psihologice şi a motivaţiei (a
greşelilor la nivelul molecular (al unităţilor), dar cu deveni instructor auto te poate „pune la ambiţia” de a
consumuri mari de efort şi timp în ce priveşte executa poligonul cu spatele, în timp record, mai bun
legăturile şi coordonarea părţilor în întreg. decât cu faţa, ca probă a unei depline stăpâniri a
Deprinderea este încă foarte fragilă, căci accelerarea maşinii).
are efect dezorganizator, scade precizia şi creşte În toate fazele deprinderii, elementul ei motric
numărul erorilor. Acum se selecţionează detaliile este exerciţiul, care trebuie să aibă de fiecare dată un
corecte, se reduc încordarea şi mişcările parazite, scop precis, dinainte ştiut, prin care o componentă sau
controlul se interiorizează progresiv, pe măsură ce un element de legătură să fie executat la parametri de
văzul lasă loc tot mai mult kinesteziei în compararea calitate superiori. Exerciţiul este elementul de legătură
cu modelul intern. Chiar câmpul perceptiv se modifică: dintre instructor şi cel ce-şi formează deprinderea, el
aflate iniţial în acelaşi plan, cu o probabilitate de oferă termenul de comparaţie (feedback-ul) dintre
apariţie expectată ca egală, graţie învăţării apar execuţie şi modelul mintal, contribuind la
corelaţii care organizează percepţia, de unde interiorizarea controlului. Fie că numărul erorilor
necesitatea unei explorări (priză de informaţie) mai scade, fie că durata se reduce, simultan cu creşterea
reduse şi mai centrate pe elementele cheie. Capacitatea preciziei, corectitudinii, calităţii, fluenţei, aceşti
de a selecta semnalele utile în timp scurt generează parametri devin indicatorii stadiului atins în formarea
posibilitatea previziunii, în avans faţă de actul motor. deprinderii. Dacă ea este una simplă, curba progresului
Apare deci un decalaj important între informaţie şi este rapidă, pe când în deprinderile complexe
reacţie, care este astfel mai bine pregătită. În felul acumulările cantitative produc, la modul propriu,
acesta secvenţa motorie, chiar în cazul unor salturile calitative: după faze de progres lent, greu de
evenimente neaşteptate, nu se mai rupe şi nu se evidenţiat, apare creşterea bruscă ce recompensează
desincronizează, ci capătă continuitate, pentru că lanţul lungi perioade de eforturi ce păreau zadarnice.
de mişcări poate fi mai bine organizat anticipativ Aceasta este o schemă generală referitoare la
(prefigurare motorie). deprinderile senzorio-motorii, dar suntem de acord cu
Popescu-Neveanu că marea diversitate a activităţilor
.Etapa sintetizării şi automatizării umane cer acţiuni de cercetare concretă,
Deoarece chiar de la nivelul fazei precedente, particularizată, pentru a oferi informaţii mai specifice
secvenţa de operaţii se face prin apelul tot mai scăzut şi mai adecvate fiecărui domeniu. Cu siguranţă că
la stimulările exteroceptive, este posibilă o tot mai educaţia şcolară este marea beneficiară a acestui
deplină integrare a elementelor. Aceasta face ca capitol al psihologiei, cu atât mai mult cu cât tendinţa
acţiunea să capete fluenţă, precizie, rapiditate, în actuală este de a muta centrul de gravitate de pe
condiţiile scăderii concentrării atenţiei şi a efortului informativ pe formativ, de pe cunoştinţe pe
voluntar, controlul trecând de pe văz pe kinestezie şi instrumentele dobândirii lor, adică pe priceperi şi
tact. Erorile dispar progresiv şi timpul se ameliorează deprinderi.
până la un punct, numit platou, care marchează pragul
de sus în formarea deprinderii. Restructurarea
Interacţiunea deprinderilor: transferul şi
interferenţa
Modelele generalizate de acţiune care sunt
deprinderile intră în variate raporturi unele cu altele,
generate de relaţiile lor de concordanţă sau de
concurenţă. Atunci când vechea deprindere este un
suport pentru construirea uneia noi, vorbim de un
transfer pozitiv, iar în cazul interferenţei (relaţia de
concurenţă dintre deprinderi), de un transfer negativ.
Ceea ce se transferă este de regulă o schemă
operaţională, grupări de operaţii sau chiar segmente de
acţiune, adevărate nuclee în jurul cărora vor creşte
noile deprinderi. Transferul este dependent şi de gradul
de antrenament prin care este consolidată deprinderea
de bază, căci nu numai similitudinea, dar şi exerciţiul
implicat sunt transferabile. Măsura exerciţiului într-un
domeniu amplifică şi abilitatea corespunzătoare, fapt
evident în învăţarea limbilor străine, unde o nouă
limbă se însuşeşte mai uşor decât prima. Ca să producă
transferuri, deprinderile trebuie formate corect din
start, analiza sarcinii ducând la conştientizarea
elementelor transferabile.
Interferenţa este un fenomen de influenţă
negativă, ce se manifestă prin stânjenirea reciprocă a
două deprinderi. Ea poate opera retroactiv (de la cele
mai noi, dar mai bine consolidate, spre cele mai vechi
dar mai slab formate) şi proactiv, prin care
deprinderile vechi le obstrucţionează pe cele noi.
Uneori un vechi procedeu trebuie înlocuit cu altul, care
se impune cu dificultate din cauză că vechiul stereotip
este greu de inhibat. Interferenţa este favorizată de
slaba diferenţiere dintre deprinderile ce intră în relaţie
(prea multă similitudine), de timpul prea scurt dintre
formarea uneia şi a alteia, de consolidarea insuficientă.
În pedagogie problema transferului şi a
interferenţei se pune nu numai pentru deprinderi, ci
pentru orice tip de cunoştinţe care intră în sistem.
Atunci când învăţarea este temeinică şi mai ales la
disciplinele în care intervine secvenţialitatea
(progresele noi se fac pe fondul mai vechi de
cunoştinţe), cum ar fi matematica, fizica sau limbile,
posibilităţile de transfer sunt mai mari, pentru că ele
impun mai mult construirea de operaţii pe fondul
cărora se face asimilarea de informaţii (cf. Ausubel şi
Robinson, 1981).