Dogeanu Ioana Andreea

Anul Ⅲ
Politică Românească: analiza sistemului comunist

Carte: „Fără termen de prescripție”, Aspecte ale investigării crimelor comunismului în

Europa

Volum coordonat de: Sergiu Musteață, Igor Cașu

Capitol: „Începuturile schimbării: istoriografia românească între 1990- 2000. (noi teme, noi
tendințe, noi generații de istorici)”- Smaranda Vultur

- Recenzie

Capitolul de față, Smaranda Vultur prezintă ca o adevărată expunere de motive a trendului

deprins de istoriografia românească după anii ’90, întocmindu-se asemenea unei radiografii
asupra primilor 10 ani de postcomunism românesc.

„Apelul istoricilor liberi din România” lansat la 25 decembrie 1989, reluat ca Declarație a
istoricilor liberi din România și publicată în revista „Revista de istorie” este un prim semn al
tendinței de apărare a profesionalismului și demnității istoriei, o veritabilă „critică” i-am
putea spune asupra istoriografiei program, care-și propunea să promoveze adevărul, să
respingă naționalismul demagogic, protejarea și deschiderea arhivelor, refacerea
monumentelor distruse, să denunțe practicile din regimul comunist, mai ales prin apelarea la
propaganda naționalismului exacerbat.

Autorul ține să menționeze faptul că din punct de vedere al formării profesionale este
lingvist, ulterior specializându-se pe antropologie istorică și istorie orală. Iar în continuare
amintește câșiva istorici din „noul val” precum: Alexandru Zub- preocupat de condiția
discursului istoriografic de după 1989, Andrei Pippidi, Pompiliu Teodor, Dennis Deletant.

De departe, 2 dintre reprezentanții „generației vizibile” sunt: Lucian Nastasă (care propune
un model de analiză complex, prin racordarea istoriei cu alte domenii) și Bogdan Murgescu
(care analizează mai mult schimbările instituționale apărute în anii 2000, precum și
raporturile de putere reală și simbolică prezente în societatea românească).

Se remarcă o diferențiere din punct de vedere stilistic între istoricii generației „trecute”,
precum Pompiliu Teodor, Șerban Papacostea, care chiar scoate în prim-plan conflictul dintre
aceste perspective asupra istoriei, fapt care îngreunează desprinderea istoriografiei românești
de stereotipii și idei fixiste. Tocmai conservatorismul istoric al unora, i-au impulsionat pe
istoricii noii generații să vină cu viziuni novatoare și să-i determine să-și afirme un stil unic,
puternic asumat.

Principalele surse bibliografice au fost: bibliografia Departamentului de istorie de la

Facultatea de Istorie și Filosofie de la Cluj- considerată cea mai buna sursă științifică pentru
istoria „oficială”; Bibliografia istorică a României- o lucrare colectivă făcută de câțiva
Dogeanu Ioana Andreea
Anul Ⅲ
Politică Românească: analiza sistemului comunist

cercetători clujeni și editată sub egida Academiei Române de Institutul de Istorie „George
Barțiu” din Cluj- Napoca.

Cadrul institutional în care a fost posibilă studierea unui nou discurs al istoriografiei
românești a fost format în mare parte din Academia Română- instituție finanțată de la bugetul
de stat și de către Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii și Cultelor etc.
Cercetarea istorică are loc în mare parte în cadrul Insitutului de Istorie „George Barțiu”, dar
și în facultăți și universități.

S-au înregistrat și o serie de probleme de finanțare a cercetării în acest domeniu, dar și de

lipsa găsirii unor soluții și a unui personal cu un grad ridicat de professionalism, cu idei noi și
un al mod de abordare a istorie, toate acestea ducând la afectarea acestei arii.

O șansă la progres a cercetării istorice au reprezentat-o posibilitatea de mobilitate, călătorii,

schimburi de publicații, publicații în străinătate, proiecte de colaborare cu instituții academic
străine etc.

Și editurile au un rol important prin publicarea unor lucrări istorice de calitate, putând aminti
aici: Editura Humanitas, Polirom, Enciclopedică, Institutul European, Corint, All, Hasefer,
Editura Academiei.

Istoricul Bogdan Murgescu ridică problema unui nou tip de discurs istoric atât din punct de
vedere etic, prin demolarea unor mituri și încercarea de a crea o punte de comunicare între
specialiștii din domeniu, tocmai pentru a se ajunge la o confruntarea a ideilor în vederea unui
rezultat cât mai veridic și obiectiv din punct de vedere informational. (Poveștile formate în
jurul imaginii lui Ion Antonescu)

Cel mai important rol în procesul demitizării faptelor din perioada comunistă îl are istoricul
Lucian Boia, abordând de foarte multe ori teme „tabu” și perspective interesante asupra
perioadei ceaușiste.

Se cuvine a menționa faptul că rolul cel mai important pe care capitolul de față îl are este
aceea de a pune în discuție raportul dintre națiune și istorie, prin rolul pe care istoria de astăzi
îl are, acela de a întării sentimental identității comune a românilor și de a-i ajuta pe cei
„lipsiți de o cunoaștere clară a propriei lor deveniri”.

Din punct de vedere metodologic, astăzi, ne relatează Smaranda Vultur, se preferă istoria care
are la bază evenimente, cu precădere istoria politică, un mare aport în inovarea istoriografiei
românești aducându-l și studiile de caz: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. 10
lecții”- Neagu Djuvara; deschiderea arhivelor CNSAS și a Arhivelor Naționale, publicarea
unui raport asupra holocaustului; publicarea Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru
Dogeanu Ioana Andreea
Anul Ⅲ
Politică Românească: analiza sistemului comunist

Analiza Dictaturii Comuniste; dar interesant este și aportul pe care anumiți istorici străini l-
au adus prin cercetarea trecutului României.