Războiul din Kosovo

Apărută în 1945, regiunea Kosovo a avut un statut special prin programul naţional
al comuniştilor în Republica Serbia, fiind denumită mai întâi regiune autonomă, apoi
provincie autonomă. Astfel, în această provincie existau reglementări proprii, instituţii
distincte şi datorită modificărilor constituţionale din 1974 şi a presiunilor interne a ajuns
oarecum să deţină un sistem asemănător cu cel al unei republici. Deşi, proporţional avea
o populaţie mai mică decât Slovenia sau Croaţia, Kosovo, dispunea de o reprezentare
diferită în organele federale şi totodată, dobândea două instituţii statale importante
(Parlament şi Guvern).
În 1980 albanezii din Kosovo au dorit ca această provincie să se separe de
Iugoslavia, însă regimul lui Tito nu a permis fragmentarea, deoarece prin Constituţie le
era garantat dreptul la auto-guvernare.1 Drept urmare a refuzului şi a altor
inconvenienţe, s-au produs agitaţii naţionale care au degenerat în conflicte, violenţe ale
etnicilor albanezilor asupra comunităţilor sârbeşti, soldate cu numeroase victime,
procese şi condamnări. Aceste confruntări au contribuit la modificarea Constituţiei, în
1990 de către Guvernul sârb, redefinând statutul Kosovo drept regiune a Serbiei al cărei
control administrativ şi executiv trecea din mâna "guvernului regional" în cea a
Guvernului de la Belgrad.
Mai tîrziu în 1992, albanezii şi sârbii din Kosovo s-au separat total, dar
confruntările etnice şi campaniile de terorism ale UCK (Armata de Eliberare din
Kosovo) împotriva sârbilor kosovari au continuat. 2Strategia UCK era de a stârni
nelinişte, pe care sârbii s-ar fi simţit obligaţi să o suprime prin violenţă şi astfel ar fi
nevoiţi să acorde independenţa Kosovo, ducând în acelaşi timp o campanie de
„purificare etnică". Pe 22 apilie 1996, gherila UCK a lansat simultan patru atacuri
asupra civililor şi a poliţiei şi asasinarea de albanezi ce erau consideraţi trădători.3
În ciuda atacurilor intensificate de UCK, Serbia a continuat eforturile diplomatice de a
organiza un dialog cu partea adversă. După mai multe întâlniri fără un rezultat optim,
preşedintele delegaţiei sârbe, a invitat reprezentanţii minorităţilor din Kosovo pentru a

1
Gheorghe Zbuchea, KOSOVO, http://www.vistieria.ro/Istoria-universala-Articole/Articole-Perioada-
contempoarana/Kosovo.html
2
Parlafes Alexandra, Intervenţia ONU în criza din Kosovo,
https://www.scribd.com/doc/15177681/INTERVEN%C5%A2IA-ONU-IN-R%C4%82ZBOIUL-DIN-
KOSOVO, p. 2
3
Parlafes Alexandra,op. cit., p. 3
asista şi susţine invitaţia albaneză. Preşedintele sârb Milano Milutinovic a participat la
una din întâlniri, deşi liderul gherilei separatiste albaneze Rugova nu a fost prezent.
Acesta împreună cu personalul său a insistat să discute cu oficialităţile iugoslave şi nu
cu cele sârbe, doar pentru a discuta modalitatea de a realiza independenţa Kosovo.
Apoi în 1997, albanezii din Kosovo au început să se înarmeze, situaţie care a condus la
o reacţie decisivă a forţelor de securitate sârbo-iugoslave la finele lunii mai 1998.4
În 1998 atitudinile se schimbă. Pe de o parte sârbii lansează operaţii militare contra
UCK şi împing la exod mii de albanezi, pe de altă parte albanezii, suficient de înarmaţi
şi de fermi, pornesc contraofensiva. Din atentate în represalii, din negocieri în
disensiuni, Kosovo alunecă în războiul civil.5
Scânteia care a aprins butoiul cu pulbere a fost reprezentată de moartea în confruntările
cu autorităţile sârbe a liderului albanez Adrian Krasniq, iar ulterior, de ziua naţională a
Albaniei, membrii UCK au declarat în public: “Serbia masacrează albanezii, UCK este
singura forţă care luptă pentru eliberarea şi unitatea naţională a Kosovo!” Formaţiunea
paramilitară trece la fapte, iar în lunile ianuarie februarie 1998, părţi din regiunea
localităţii Drenica au fost declarate „eliberate”. Astfel, UCK controla 30% din teritoriul
provinciei. Reacţia sârbă nu a întârziat să apară. Armata iugoslavă intervine pentru a
reprima sângeros acţiunile albanezilor, iar în lunile aprilie-mai conflictul ia amploare.
La trei ani după acordurile de la Dayton, comunitatea internaţională era alarmată.6
Ministrul Marii Britanii, Robin Cook, a ameninţat regimul lui Milošević cu o intervenţie
armată. Pe de altă parte, preşedintele fostei republici iugoslave Slovenia, Milan Kučan
afirma că provincia a fost dintotdeauna o parte a Serbiei, parte constitutivă la rândul ei a
Iugoslaviei şi că, prin urmare, nu avea dreptul de autodeterminare precum celelalte
republici. Între timp, o serie de lupte importante au loc la Mališevo, capitala neoficială
a U.C.K. La data de 28 iulie 1998, aceasta este reocupată de forţele sârbe şi distrusă
într-o proporţie foarte mare, confiscând numeroase arme, muniţie şi materiale
explozive.7
Slobodan Miloșevici, președintele de atunci al Iugoslaviei, s-a întâlnit, la 28 septembrie
1998, cu ambasadorii ţărilor din Grupul de Contactiar la 05 octombrie 1998, cu Richard

4
Războiul din Kosovo, https://www.scribd.com/document/44923728/Razboiul-Din-Kosovo, p. 6
5
Jean Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale, 1948-până în zilele noastre, vol
II, Ed. Ştiinţe Sociale şi Politice, Bucureşti, 2000, p. 345
6
Florin Cristescu, Kosovo, rana deschisă din inima Balcanilor, 2018
http://adevarul.ro/cultura/istorie/kosovorana-deschisa-inima-balcanilor-
1_5a87d8f0df52022f75a62a54/index.html
7
Idem
Holbrook. Aceştia i-au adus la cunoştinţă detalii ale rezoluţiei 1199 a Consiliului de
Securitate al ONU, iar preşedintele Iugoslaviei le-a comunicat că forţele de ordine sârbe
au învins AEK şi se vor întoarce în cazărmi, fiind gata să intervină din nou, dacă se vor
ivi iarăşi acţiuni teroriste. În acelaşi timp, el a precizat că se va acorda amnistie
albanezilor care, în următoarele zece zile, vor depune armele şi vor demonstra că n-au
săvârşit crime, însă situaţia i-a amploare din nou.
În următoarele zile, o delegaţie a Grupului de Contact a fost în Kosovo. S-a constatat
ceea ce trebuia constatat: că poliţiştii şi militarii sârbi nu se retrag în cazărmi în ritmul
dorit. În Kosovo, a avut loc un masacru a 30 de albanezi, între care se aflau şi femei şi
copii. S-a cerut o anchetă. Se bănuia că ar fi fost posibil ca, la fel ca incidentul din Piaţa
Markale, şi această situaţie să se fi constituit într-un fapt stimulator al declanşării
intervenţiei NATO, cu toate că Iugoslavia ameninţa cu riposta şi cu trecerea, în acest
scop, la mobilizare generală. Tot pe 05 octombrie 1998, o delegaţie rusă, din care făceau
parte şi ministrul de externe şi ministrul apărării, s-a aflat la Belgrad unde a purtat
convorbiri pe această temă cu autorităţile sârbe. Reieşea clar efortul Rusiei de a
contribui la rezolvarea problemei Kosovo fără intervenţia NATO. 8
Pentru a discuta situaţia din Kosovo şi o posibilă intervenţie a NATO, Parlamentul
iugoslav s-a întrunit în sesiune de urgenţă. Toate forţele politice au fost de acord că o
intervenţie NATO în Iugoslavia este o agresiune împotriva acestei ţări şi, ca atare,
Iugoslavia trebuie să se apere. Şi s-a hotărât că se va apăra. S-a cerut, în acest sens,
aprobarea unei legi de urgenţă privind suplimentarea bugetului în cazul unei intervenţii
NATO. Totuşi pe 18 octombrie Slobodan Milosevic semnează împreună cu emisarul
american Richard Holdbrooke un acordprin care se aveau în vedere prezenţa a 2000 de
supraveghetori ai O.S.C.E. în regiune, alături de o supraveghere aeriană a NATO,
precum şi negocierea găsirii unei soluţii paşnice a conflictului. Cu toate acestea, în
zilele următoare au loc încălcări flagrante ale acordului de încetare a focului de către
ambele părţi. 9
Punctul culminant a fost reprezentat de descoperirea a 45 de victime de origine
albaneză în localitatea Racak. Şeful misiunii O.S.C.E., Wiliam Wolker, acuză forţele
sârbe de comiterea acestui masacru, însă aceştia acuză la rândulor forţele UCK de
înscenare. Drept urmare, NATO a dat un ultimatum adresat atât forţelor sârbe, cât şi

8
Gheorghe Văduva, Ultimul amurg – Epilog pe rug, Bucureşti, 2015, p.20
9
Gheorghe Văduva, op.cit., p. 22
rebelilor albanezi, iar în caz de nerespectare urmând să recurgă la acţiuni militare împotriva
ambelor părţi.10

Intervenţia NATO în Kosovo

Pe 28 ianuarie 1999, NATO a emis o declarație în care anunță că este pregătită să
lanseze lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei dacă nu sunt acceptate cerințele
comunității internaționale privind politica colonizare. La 29 ianuarie, Grupul de contact
format din: Germania, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Rusia, reunit la
Londra, a hotărât ca cele două părţi să se întâlnească la Rambouillet cu începere de la 6
februarie. Grupul de Contact a emis un set de principii, constituit într-un pachet
cunoscut sub numele de „Status Quo Plus”, prin care se cerea introducerea democrației
și supravegherea de către organizațiile internaționale a acestui proces și restabilirea
autonomiei Kosovo.
După două etape de negocieri la Rambouillet, situaţia a degenerat, întrucât sârbii nu
erau de acord cu planul militar şi cu intrarea în Kosovo a trupelor NATO de menţinere a
păcii, care trebuiau să ajungă la un efectiv de 28.000 de militari și să supravegheze
respectarea autonomiei, dar albanezii au acceptat semnarea Declarației la 18 martie
1999.11
La 24 martie s-a încheiat ultima misiune diplomatică americană în capitala Serbiei,
începând cu ora 20, forţele aeriene ale NATO execută primele bombardamente asupra
Serbiei. În prima fază, campania s-a concentrat pe anihilarea apărării antiaeriane
iugoslave și pe distrugerea obiectivele militare principale prin folosirea la scară mare a
rachetelor de croazieră Tomahawk şi a muniţiei de aviaţie cu uraniu sărăcit. Rezultatele
intervenției aeriene au fost diminuate de situația meteorologică nefavorabilă, multe
misiuni fiind anulate din această cauză.
NATO a calculat eronat hotărârea sârbilor de a rezista, o parte dintre analiștii militari au
previzionat o campanie de cel mult câteva zile. În Kosovo, campania sârbilor a fost
intensificată, iar între 31 martie şi 6 aprilie s-a desfăşurat un amplu exod al refugiaţilor.
NATO și-a intensificat bombardamentele, lovind atât clădiri guvernamentale din centrul
Belgradului, cât şi ţintecheie, precum podurile din regiune.12 Pe măsură ce loviturile au

10
Florin Cristescu
11
Mr.drd. Adrian Mihai Diaconu, INTERVENŢIA MILITARĂ A NATO ÎN IUGOSLAVIA DIN ANUL
1999, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, 2015 file:///C:/Users/vali/Downloads/131-
643-1-PB.pdf, p. 145
12
Mr.drd. Adrian Mihai Diaconu, op.cit., p.146
continuat, fluxul de refugiaţi din Kosovo a crescut. Într-o săptămână de la începerea
războiului, peste 300.000 de albanezi kosovari s-au refugiat în Albania și în Macedonia,
iar la sfârșitul lunii aprilie, Organizația Națiunilor Unite a raportat că 850.000 de
oameni și-au părăsit casele. Operațiile militare ale NATO au crescut treptat în amploare
și intensitate, de la obiective mici, precum tancurile și piesele de artilerie, la
bombardamente asupra obiectivelor strategice și unităților militare iugoslave.
Intervenția aeriană a NATO a durat de la 24 martie la 11 iunie 1999 și a implicat
folosirea unui număr de aproximativ 1.000 de aeronave care care au acționat de la
bazele NATO din Italia.13
NATO a luat în calcul o operație terestră în Kosovo, înaintea venirii iernii, și s-au
identificat rutele de invazie prin Macedonia și nord-estul Albaniei, rute ce urmau a fi
îmbunătățite. SUA au fost principalul oponent al unei intervenții terestre, dar au
autorizat mai multe operații ale serviciilor secrete pe teren pentru a antrena UCK.
Forțele albaneze au fost sprijinite intens de forțele speciale norvegiene, destabilizând
armata sârbă. Negocierile au continuat pe durata intervenției aeriene, iar S. Miloșevici a
conștientizat faptul că Rusia nu are capacitatea de a sprijini militar Serbia, în ciuda
puternicelor semnale anti-NATO și, în cele din urmă, a acceptat oprirea acţiunilor
militare, iar trupele KFOR au intrat în Kosovo. KFOR, o forţă a NATO a fost pregătită
pentru a efectua operaţiuni de luptă, dar în cele din urmă, misiunea sa a fost doar de
menţinere a păcii.14

13
Idem
14
Războiul din Kosovo,op.cit., p. 10
Concluzii

În pofida faptului că Belgradul susţine în continuare că aceasta este o afacere internă, nu

poate fi ignorat potenţialul de extindere a crizei în zonă, mai ales având în vedere
poziţia celorlalte provincii iugoslave care ar putea dori secesiunea – de exemplu
Muntenegru.
Conflictul din Kosovo a implicat, aşa cum am aratat, mai multe organizaţii
internaţionale (NATO, OSCE, ONU). Acţiunile Alianţei au fost motivate de principiile
democratice, de interesele sale strategice prin necesitatea de stabilitate în zona
europeană, de aplicarea unei noii doctrine a intervenţiei umanitare și de afirmare a
rolului NATO în Balcani. În condițiile în care negocierile diplomatice au eșuat, NATO
a reprezentat un instrument coercitiv al acestei diplomaţii, Organizaţia Tratatului
Atlanticului de Nord a acţionat din proprie iniţiativă, fără a primi această misiune din
partea ONU. În Kosovo, pentru prima dată, NATO a purtat un război contra unui stat
suveran.
În prezent stabilitatea din Kosovo reprezintă o piesă esenţială a sistemului de securitate
din Balcani, în care sunt implicate atât comunităţile albaneze şi sârbe, cât și organismele
internaționale.
 Bibliografie

֍ Mr.drd. Adrian Mihai DIACONU, INTERVENŢIA MILITARĂ A NATO ÎN IUGOSLAVIA DIN

ANUL 1999, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, 2015
file:///C:/Users/vali/Downloads/131-643-1-PB.pdf, accesat la data 26.05.2018
֍ Florin Cristescu, Kosovo, rana deschisă din inima Balcanilor, 2018
http://adevarul.ro/cultura/istorie/kosovorana-deschisa-inima-balcanilor-
1_5a87d8f0df52022f75a62a54/index.html, accesat la data 29.05.2018
֍ Parlafes Alexandra, Intervenţia ONU în criza din Kosovo,
https://www.scribd.com/doc/15177681/INTERVEN%C5%A2IA-ONU-IN-
R%C4%82ZBOIUL-DIN-KOSOVO , accesat la data 26.05.2018
֍ Gheorghe Zbuchea, KOSOVO, http://www.vistieria.ro/Istoria-universala-
Articole/Articole-Perioada-contempoarana/Kosovo.html , accesat la 26.05.2018
֍ Gheorghe Văduva, Ultimul amurg – Epilog pe rug, Bucureşti, 2015
֍ Jean Baptiste Duroselle, Andre Kaspi, Istoria relaţiilor internaţionale, 1948-până
în zilele noastre, vol II, Ed. Ştiinţe Sociale şi Politice, Bucureşti, 2000
֍ Războiul din Kosovo, https://www.scribd.com/document/44923728/Razboiul-Din-
Kosovo, accesat la data 26.05.2018