MP&C 1.

Elemente introductive în Managementul Producției și al Calității

Managementul producției și al inventarului poate fi definit ca reprezentând ansamblul proceselor de

proiectare, operare și control ale sistemelor de manufacturare și distribuție a produselor.

Managementul producției și al inventarului are trei nivele de aplicabilitate pe lanțul logistic:

- nivelul vânzării cu amănuntul
- nivelul vânzării en-gros (din depozit)
- nivelul manufacturării.

Tipurile de producție prezintă o foarte mare variabilitate, de la oțelării de dimensiuni uriașe până la fabrici
producătoare de componente de computere ce funcționează în medii controlate comparabile cu sălile de
operații. Cu toate acestea, doi factori se găsesc în toate împrejurările atunci când vorbim de managementul
producției și anume: contactul strâns cu oamenii și nevoia de sisteme de planificare și control consistente și
bine definite.

Când vorbim de managementul producției și al inventarului, decizii ce sunt luate în anumite situații specifice
pot să se dovedească a nu fi funcționale pentru situații cu alte caracteristici. Sunt trei elemente care
determină eficacitatea politicilor, tehnicilor și procedurilor în cazul managementului producției. Aceste trei
elemente sunt reprezentate de:
- strategia de poziționare a produsului
- organizarea procesului de producție (strategia de poziționare a procesului), respectiv
- alegerea tehnologiei.

Pe lângă acestea, o companie trebuie să aibă de asemenea o strategie de distribuție și de furnizare de suport
pentru produsul pe care îl distribuie pe piață.

Să analizăm pe rând cele trei elemente menționate anterior.

Strategia de poziționare a produsului

Strategia de poziționare a produsului se referă la tipul de inventar/stocuri pe care o organizație alege să îl

utilizeze. Strategia de poziționare a produsului poate fi una dintre următoarele sau o combinație a acestora:
- manufacturarea de produse finite pe stoc (menținerea unui stoc și vânzarea de produse finite din
acesta)
- asamblarea de produse finite atunci când există comandă (menținerea unui stoc de componente,
subansamble respectiv opțiuni)
- proiectarea și manufacturarea de produse finite la comandă (menținerea unui stoc de materiale
utilizate în mod curent).

Determinanții majori ai strategiei de poziționare a produsului sunt: timpul de manufacturare, timpul pe care
clientul este dispus să îl aștepte până la livrarea produsului, respectiv gradul de particularizare dorit de client.
Dacă timpul pe care un client este dispus să îl aștepte pentru livrarea produsului este mai mic decât fie timpul
1
de manufacturare sau timpul de asamblare, o organizație trebuie să mențină un stoc de produse finite pentru
achiziție imediată (sau să piardă teren în fața competitorilor ce dispun de produse similare deja disponibile).

În cazul în care clientul este dispus să accepte o întârziere de la momentul la care lansează comanda până
când primește produsul, aceasta pentru a avea un produs realizat cu un anumit grad de
personalizare/particularizare, producătorul va prefera să procedeze la ansamblarea pe bază de ordin sau
chiar producerea pe bază de ordin. Să ne imaginăm un magazin ce vinde 500 de tipuri de rochii, distribuite
pe 10 mărimi și având la dispoziție 100 de tipuri de material din care să fie realizate (variații de culoare, tipar
sau compoziție). Aceasta înseamnă că sunt posibil a fi realizate 500.000 de tipuri de rochii. Pentru a avea un
asemenea stoc ar însemna ca magazinul să păstreze un număr de rochii practic imposibil de realizat și
gestionat astfel încât să fie în permanență la dispoziție orice model dintre cele 500.000 posibile. Totuși, dacă
producătorul este capabil să livreze orice model de rochie în 48 de ore, iar clientul este dispus să aștepte
acele 48 de ore pentru a beneficia de exact produsul dorit, atunci stocul necesar să existe este reprezentat
în fapt de cele 100 de tipuri de material. Se obține astfel o mare reducere a costurilor cu stocurile, cele
determinate de păstrarea tipurilor de material putând fi cu ușurință transferate în prețul de vânzare către
client – obținându-se astfel un volum al profitabilității mai mare pentru producător.

De aceea, provocarea pentru orice producător ce manufacturează produse pe stoc este de a găsi o modalitate
de reducere a timpului de producție astfel încât să poată trece la sisteme de lucru de tip asamblare pe
comandă sau chiar producere pe comandă. Nu este neobișnuit pentru organizație să aibă două strategii
diferite pentru linii de producție diferite. Este posibil chiar ca o companie să aibă două strategii diferite chiar
pentru același produs. De exemplu, companiile producătoare de automobile funcționează în primul rând pe
sistemul producție pe stoc, dar au și posibilitatea de a realiza ansamblare pe bază de comandă.

Poziționarea de tip producție pe stoc

Strategia de poziționare de tip producție pe stoc pune accent pe livrarea imediată de bunuri la un preț
rezonabil, de o bună calitate, disponibile pe raft, de un anumit standard. Această strategie este adoptată
atunci când clientul nu este dispus să accepte o întârziere in primirea produsului dorit. De aceea,
managementul este în situația de a menține în permanență un stoc de produse finite. Deseori stocul de
produse finite este destul de mare, aceasta datorită necesității de a putea furniza o varietate mare de mărimi,
culori, respectiv trăsături specifice.

Poziționarea de tip asamblare la comandă

Strategia de poziționare de tip asamblare la comandă vizează furnizarea unei largi game de produse de
calitate ridicată, la un preț competitiv, compuse din componente și subasamble standard, asamblarea
acestora necesitând un timp scurt. Deși unele produse sunt împachetate sau finisate la comandă mai degrabă
decât asamblate, totuși și la acestea se face referire ca fiind din categoria asamblate la comandă. Clientul și
competiția sunt cei care determină ceea ce se înțelege în acest context prin timp de asamblare scurt. De
exemplu, un automobil poate fi comandat cu sau fără aer condiționat. Îndeplinirea acestei cerințe necesită
un timp de realizare diferit față de o comandă de genul hamburger care să conțină sau nu salată. În mediile
de lucru de tip asamblare la ordin subansamblele, componentele, opțiunile ce sunt avute în vedere sunt fie
produse fie achiziționate pe stoc. Prin stocarea unei mici cantități de componente și subansamble
producătorul poate destul de rapid să asambleze oricare dintre configurațiile pe care le pune la dispoziția
potențialilor clienți. În acest fel, cumpărătorul are și beneficiul unui anumit grad de personalizare – iar în
același timp să se poată vorbi și de un timp scurt de livrare.
2
Poziționarea de tip producție la comandă
Strategia de poziționare de tip producție la comandă este menită să furnizeze abilitățile tehnice de a produce
bunuri cu caracteristici speciale, cum ar fi mașini de prelucrare. În multe situații proiectarea finală a
produsului este practic parte a procesului de achiziție. Produsul final este de obicei o combinație de
componente standard și alte componente proiectate personalizat pentru client. Avem de exemplu aici de a
face cu sistemele complexe de manipulare a materialelor și procesare a acestora, echipamentele de
intervenție asupra infrastructurii de utilități situate în afara drumurilor în condiții greu accesibile etc. În astfel
de situații producătorul de cele mai multe ori achiziționează materialele necesare abia după ce comanda de
producere a fost lansată. De aceea clientul trebuie sa fie dispus să tolereze o lungă perioadă de realizare a
produsului, în unele cazuri chiar ani.

Strategia de poziţionare a procesului (proiectarea procesului de producţie)

Sunt trei tipuri principale de organizare a procesului de producţie ce trebuie avute în vedere. Aceste
modalități de organizare poartă denumirile de tipul de producţie în flux, tipul de producţie pe operaţiuni
respectiv organizarea producţiei cu localizare fixă. Figura 1.1 prezintă această clasificare şi totodată
desfăşurarea spaţială specifică precum şi strategiile de poziţionare a produsului corespunzătoare.

Organizarea producţiei în flux

Organizarea producţiei în flux mai este denumită şi organizarea producţiei pe bază de produs, aceasta
deoarece produsul întotdeauna urmează aceeaşi secvenţă de paşi pentru a fi realizat. Există patru tipuri de
producţie în flux:
- producţia în flux continuu
- producţia în flux dedicat repetitiv
- producția intermitentă sau în loturi
- modelul mixt repetitiv.

3
Producţia în flux continuu
Tipul de producţie în flux continuu se referă de obicei la producţia de tip procesarea fluidelor, pulberilor,
metalelor de bază şi alte materii prime de acest tip. O rafinărie de petrol ce rafinează pas cu pas petrolul în
diverse produse petroliere sau un sistem de producţie similar ce foloseşte ca materie primă gazul sau chiar
apa sunt exemple de producţie în flux continuu şi procese de distribuţie corespunzătoare.

Producţia în flux dedicat repetitiv

Componente individuale precum arborii de maşini, tije conectoare sau subansambe cum ar fi
microprocesoarele pot fi produse utilizând un proces de tip flux repetitiv. Termenul dedicat implică faptul că
facilitatea respectivă de producţie realizează doar un singur produs, incluzând aici variaţii ale acestuia (cum
ar fi variaţii de culoare) ce nu presupun reorganizări care să determine întârzieri în ceea ce priveşte procesul
de manufacturare sau cel de asamblare.

O linie dedicată este pusă în practică atunci când fie cererea pentru un anumit produs justifică utilizarea
exclusivă a unei linii, fie când cerinţele de manufacturare sunt suficient de diferite în raport cu orice alt
produs. În cazul din urmă, poate exista exces de capacitate şi atunci fie rata de producere este ajustată pentru
a se afla în corespondenţă cu cererea, fie linia de producţie este întreruptă cu o anumită periodicitate.

Caracteristici ale proceselor de producţie în flux continuu şi proceselor de producţie în flux dedicat repetitiv
Un proces de producţie în flux este proiectat specific pentru manufacturarea unui anumit produs. Figura 1.2
prezintă două exemple de procese de producţie în flux. Primul exemplu prezintă o configuraţie liniară
continuă. Recent şi organizarea liniei de producţie în formă de U precum cea prezentată în figura 1.2B a
crescut în popularitate.

4
Caracteristicile generale ale unei linii de producţie în flux continuu sau în flux dedicat repetitiv sunt:
1. Deplasarea materiilor prime, materialelor sau pieselor de prelucrat de-a lungul liniilor de producţie
se face într-un ritm bine stabilit.
2. Echipamentele ce realizează procesarea şi manipularea materialelor sunt proiectate individual
pentru un anumit tip de produs ce rezultă din respectivul proces de producţie.
3. Procesul de producţie este în general astfel organizat încât să minimalizeze manipularea materialelor.
4. Se pot realiza schimbări minore în cadrul liniei de producţie astfel încât să poată fi încorporate
îmbunătăţiri ale produsului sau procesului de producţie în sine. Dacă sunt necesare schimbări
majore, acestea în general sunt costisitoare.
5. Linia de producţie este în general utilizată (sau rămâne inactivă) pentru un timp îndelungat.
6. Planificarea inventarului şi a stocurilor precum şi procesul de control sunt determinate de către viteza
de funcţionare a liniei de producţie. Disponibilitatea continuă de materiale şi părţi componente are
importanţă critică.
7. Managementul urmăreşte de obicei să existe o echilibrare a capacităţilor de producţie pe diferite
segmente/posturi de lucru ale liniei de producţie.
8. Viteza de funcţionare a liniei de producţie nu poate fi modificată substanţial fără a fi realizate
modificări majore asupra echipamentelor sau/şi a numărului de personal.
9. Costurile fixe sunt ridicate iar costurile variabile sunt relativ scăzute. O linie de producţie în flux
necesită volume mari de producţie pentru a atinge punctul de break-even, însă la un volum suficient
de mare se pot atinge costuri foarte scăzute pe unitatea de produs manufacturată.

Producția în flux intermitent sau în loturi

Procesul de producție în loturi este similar proceselor de producție în flux continuu sau repetitiv, cu excepția
faptului că în aceeași facilitate de producție sunt manufacturate două sau mai multe produse. Pe fondul
timpului îndelungat de reechipare a liniei de producție în cazul producției în loturi, manufacturarea pentru
fiecare dintre aceste produse durează de obicei de la cel puțin câteva ore până la câteva zile. Un exemplu de
linie de producție în loturi este acela al unei facilități de producție ce se referă la umplerea de sticle cu diferite
tipuri de lichid. În timpul schimbării tipului de produs final realizat, liniile trebuie curățate pentru a evita
contaminarea din cauza produsului anterior îmbuteliat. Câteodată este necesară și schimbarea sticlei în ceea
ce privește formatul și anume poate avea o altă înălțime, ceea ce necesită de asemenea ajustări ale liniei de
producție. Uneori realizarea unui produs diferit necesită de exemplu schimbarea culorii și în acest caz fiind
necesară o remodelare, o modificare a liniei de producție.

Producția în loturi constituie o combinație între linia de producție în flux și linia de producție pe operațiuni.
Producția în loturi este utilizată atunci când costurile privind linia de manufacturare sunt justificate, chiar
dacă produsul final ce se dorește a fi obținut nu este realizat în mod continuu. Componente ale unor
echipamente mai mari ce au cerere redusă, diverse subansamble, diverse produse cu caracteristici diferite –
cum ar fi în cazul produselor farmaceutice – sunt deseori realizate utilizându-se linii de producție în loturi.
Deseori o cerere specifică ce necesită utilizarea liniei de producție în loturi este aceea a controlului calității,
cum ar fi în cazul obținerii de produse farmaceutice.

În unele cazuri, un anumit spațiu de producție poate fi utilizat pentru două sau mai multe linii de producție
în loturi – când fiecare dintre acestea nu este pusă în funcțiune în mod continuu. Aceste linii de producție
ocupă același spațiu pe rând, nefiind însă vorba de linii de producție repetitive mixte. De exemplu, este
posibilă realizarea unui anumit tip de carburator pentru care există o cerere scăzută utilizându-se o linie de
producție în loturi ce este operată până când cantitatea cerută pe piață (lotul de producție) pentru acel model

5
specific este realizată. În acel moment echipamentele și ustensilele utilizate pentru realizarea respectivului
model de carburator sunt dislocate și plasate, depozitate într-o zonă separată, noi tipuri de echipamente fiind
amplasate pe linia de producție pentru a fi realizat un alt model de subansanblu în continuare. Pornindu-se
de la astfel de modele de linii de producție în loturi s-a trecut – în contextul utilizării tehnicilor “just in time”
și “stocuri zero” – către modelele de linii de producție în flux cu model repetitiv mixt.

Caracteristicile producției în loturi

Următoarele elemente sunt caracteristice pentru o linie de producție în flux intermitent sau în loturi:
1. Echipamentele tind să fie de tip de utilizare general, de aceea mai puțin eficiente, mai degrabă decât
echipamente dedicate producției repetitive continue.
2. Echipamentele și personalul trebuie să fie în permanență planificate, organizate în spațiu și timp.
3. Echipamentele sunt de fiecare dată curățate și ajustate la presiunea, temperatura, respectiv timpii
necesari a fi utilizați pentru noul subansamblu ce intră în procesul de producție și urmează a fi
realizat.

Linii de producție în flux utilizând modelul mixt repetitiv

Modelul mixt repetitiv este utilizat pentru a manufactura două sau mai multe tipuri de produse pe o aceeași
linie. Cu toate acestea, timpul de trecere de la producerea unui anumit tip de produs la altul este minim,
deseori zero, diferitele modele fiind mixate în același timp pe respectiva linie de manufacturare. De exemplu,
dacă vorbim de realizarea a patru produse diferite A, B, C, D, rezultatul activității unei linii de producție
repetitive mixte poate arăta de genul A-B-C-A-B-C-A-B-A-D. Astfel, se poate observa că pentru fiecare produs
D realizat sunt manufacturate 4 produse A, 3 produse B, respectiv 2 produse C.

Caracteristicile liniei de producție în flux model mixt repetitiv

Următoarele sunt caracteristicile liniei de producție în flux model mixt repetitiv:
1. Echipamentele utilizate sunt de tip de utilizare generală aceasta pentru a facilita manufacturarea mai
multor tipuri de modele.
2. Lucrătorii sunt multifuncționali, capabili să performeze mai multe tipuri de sarcini diferite în timp ce
lucrează pe linia de producție sau dacă sunt mutați pe diferite linii de producție în aceeași fabrică.
3. Timpul de reorganizare a liniei de producție este foarte scurt. Timpul ideal de modificare a liniei de
producție trebuie să fie suficient de mic pentru a putea fi schimbate modelele ce sunt realizate practic
de la unul la altul după producerea fiecăruia.
4. Linia de producție realizează produse în pas cu vânzările de pe piață. Muncitorii sunt alocați sau
retrași de pe linia de producție iar sarcinile de lucru sunt redistribuite după cum este necesar astfel
încât să fie îndeplinite solicitările de pe piață pentru diverse modele.

Obiectivele liniilor de producție în flux

Cele mai importante obiective ale organizării utilizând linia de producție în flux sunt următoarele:
1. Combinarea activităților ce necesită una sau mai multe dintre următoarele: aceleași aptitudini
speciale, aceleași echipamente și scule, sau aceleași materiale sau părți componente.
2. Respectarea cerințelor de relaționare ale operațiunilor, cum ar fi de exemplu separarea operațiunilor
în urma cărora se produce mult praf față de cele ce este necesar a fi realizate într-un mediu curat.
3. Limitarea numărului de sarcini împovorătoare din punct de vedere fizic pe fiecare punct de lucru de-
a lungul liniei de producție.

6
 4. Furnizarea de flexibilitate în ceea ce privește schimbările determinate de ratele de ieșire diferite.
Punctele de lucru pot fi reorganizate prin rearanjarea sarcinilor pe fondul unor costuri minime și
întâmpinându-se dificultăți mici în ceea ce privește modificările dorite.
5. Minimizarea necesităților de spațiu.

Organizarea producției pe operațiuni

Organizarea fluxului de producție pe bază de operațiuni este caracterizată prin dispunerea echipamentelor
similare pornindu-se de la funcțiunile pe care le îndeplinesc (cum ar fi turnarea, forjarea, frezarea, găurirea,
asamblarea etc.). Pe măsură ce piesa se deplasează de la un punct de lucru la altul, sau de la un departament
la altul, un alt tip de operațiune este executată în fiecare dintre aceste puncte de lucru sau departamente.
Ordinele de lucru pot urma căi similare sau diferite în interiorul întreprinderii, fiind astfel sugerate unul sau
mai multe fluxuri de producție dominante. Dispunerea echipamentelor în fabrică este astfel realizată încât
evidențiază intenția de a sprijini prelucrarea diversă, astfel încât pot exista o largă varietate de fluxuri de
realizare în funcție de tipurile de produse. Figura 1.3 prezintă un astfel de proces de producție organizat pe
operațiuni.

Caracteristicile unui astfel de proces de producție sunt următoarele:

1. Echipamentele de prelucrare și cele de manipulare a materialelor și pieselor pot fi ajustate și
modificate astfel încât să poată fi utilizate pentru producerea mai multor bunuri diferite.
2. Multe produse ce sunt diferite în ceea ce privește caracteristicile sunt manipulate în interiorul fabricii
în loturi iar aceste loturi sunt realizate la anumite momente, în funcție de solicitările pieței. O cerere
scăzută în ceea ce privește un anumit produs de obicei nu justifică utilizarea unei linii de producție in
flux.
3. Procesarea comenzilor de lucru necesită planificare și control foarte detaliate, aceasta datorită
varietății largi de fluxuri de lucru și separării centrelor de prelucrare.
4. Procedurile de control necesită informații detaliate asupra prelucrărilor ce se realizează, incluzând
aici secvențialitatea proceselor, operațiunile prioritare, timpii necesari pentru fiecare prelucrare,
capacitatea punctelor de prelucrare, respectiv cerințele privind capacitatea de producție în ceea ce
privește punctele de lucru critice într-o anumită perioadă de timp.
5. Încărcarea punctelor de lucru diferă foarte mult de la unul la altul. Aceasta înseamnă că, în termeni
procentuali, există mari diferențe, ceea ce conduce la existența unor puncte de lucru critice,

7
 determinate de relativa lipsă de resurse în ceea ce privește mâna de lucru sau echipamentele pentru
anumite operațiuni, astfel de puncte critice fiind necesar a fi bine determinate. O schimbare a mixului
de produse ce sunt realizate poate determina o modificare a situației punctelor critice, unele puncte
de lucru anterior definite drept critice nemaifiind în această situație în noile condiții, iar altele ce
anterior aveau procentaje mici privind gradul de ocupare devenind puncte critice.
6. Disponibilitatea resurselor, incluzând aici materiale, personal, echipamente trebuie să fie bine
coordonată cu ordinele de lucru.
7. Cantitatea de materiale aflate în procesul de prelucrare tinde să fie relativ ridicată în raport cu un
proces de producție în flux, aceasta datorită cozilor ce apar în anumite puncte de prelucrare.
8. Timpul total de realizare a unui produs, de la prima operațiune până la ultima, este relativ îndelungat
comparativ cu timpul efectiv în care produsul se află în operațiuni de prelucrare. O comandă de lucru
deseori petrece 95% din timpul de realizare așteptând să fie mutată de la un centru de lucru la altul
sau așteptând la respectivul centru de lucru să îi vină momentul pentru a fi realizată operațiunea de
prelucrare.
9. Personalul utilizat este de obicei mai bine specializat și pregătit decât personalul utilizat de-a lungul
unei linii de procesare în flux.

Obiectivele organizării liniei de producție pe operațiuni

Atunci când se face analiza organizării unei linii de producție după modelul pe operațiuni, de cele mai multe
ori se stabilesc mai întâi costurile pentru înființarea respectivei linii de producție, după care se calculează
costurile adiționale pe unitate, pe suta de unități produse sau, atunci când este cazul, pe mia de unități
manufacturate. Acest tip de organizare a producției permite și necesită utilizarea de muncitori cu înalt grad
de calificare care să lucreze pe echipamente de prelucrare de tip general pentru a manufactura produse care
să respecte specificațiile tehnice specificate. Alegerea unei organizări a producției de acest tip se face pentru:
1. Realizarea de prototipuri pentru noi produse.
2. Realizarea de loturi mici pentru testarea pe piață sau pentru lansarea pe piață a primelor unități
dintr-un anumit produs.
3. Realizarea unor produse unicat sau într-un volum numeric redus, cum ar fi diverse mașini de
prelucrare, scule de prelucrare sau alte echipamente utilizate la rândul lor pentru a realiza diverse
produse.
4. Asigurarea calității atunci când muncitori cu înaltă pregătire sunt necesari pentru a atinge specificații
particulare. Aici avem drept exemplu realizarea unor produse cum ar fi oglinzile de telescop sau
producerea de alte instrumente științifice.
5. Furnizarea posibilității pentru muncitor de a realiza o întreagă componentă sau chiar subansamblu.
Specializarea mâinii de lucru este eficientă, însă în unele cazuri nu atât de mult deoarece poate
conduce chiar la o senzație de plictisire pentru muncitor.

Organizarea producției la punct fix (pe proiect)

În cazul producției la punct fix principala caracteristică este aceea potrivit căreia materialele, echipamentele
și personalul sunt aduse la locul unde produsul va fi realizat. Acest tip de organizare a producției se regăsește
în construcții, realizarea de nave, construcția de drumuri sau asamblarea finală în cazurile particulare ale unor
vehicule cu specific special (de exemplu camioane de mari dimensiuni), turbine, avioane, recipiente de înaltă
presiune sau orice alte bunuri ce sunt dificil de mutat de la un punct de lucru la altul.

8
Producția la punct fix este uneori utilizată în conjuncție cu alte procese. După ce produsul ajunge la o anumită
dimensiune, este deseori mai practic a-l ține staționar și a deplasa componentele și echipamentele necesare
la locul unde acesta se află.

Caracteristicile producției la punct fix sunt:

1. Personalul utilizat este de înaltă calificare, foarte bine instruit și independent. Se lucrează după
desene și instrucțiuni generale, mai degrabă decât după schițe de proces detaliate.
2. Comenzile de lucru sunt, în ceea ce privește cantitățile, reduse și de cele mai multe ori produsele
sunt realizate personalizat.
3. Echipamentele, instrumentele, sculele, personalul, materialele și alte resurse necesare trebuie să fie
disponibile la momentul potrivit pentru a evita timpii morți și apariția de capacități neproductive.

Continuitatea proceselor de producție

Procesele de producție “pure” (producție în flux, producție pe operațiuni, producție la punct fix) sunt rar
întâlnite în practică. Cele mai multe procese de producție combină două sau uneori chiar trei dintre aceste
tipuri listate mai sus. De exemplu, construcția unei clădiri este de obicei privită drept un proiect la punct fix.
Totuși, construcția de unități de case deseori necesită utilizarea de tehnici de tipul producție organizață pe
operațiuni sau organizată în flux. Astfel, mai întâi sunt necesare lucrări de modelare a terenului (săpături,
delimitări, nivelări), după care se realizează lucrări privind infrastructura (drumuri, utilități) pentru ca ulterior
să se treacă la construcția propriu zisă a clădirilor. Succesiunea unor astfel de lucrări ne duce cu gândul la
fluxul de producție de pe o linie de asamblare a automobilelor, astfel încât construcția acestor tipuri de
cartiere de case poate fi privită drept un proces de producție în flux. Diferența ar fi că pe linia de producție a
automobilelor ceea ce se deplasează este mașina ce urmează a fi produsă, iar în cazul construcției cartierelor
de case se procedează la o deplasare a echipamentelor și proceselor de o manieră secvențială de la punctul
fix de construcție a unei case la punctul fix de construcție a următoarei. De aceea putem spune că procesul
de construcție a unei cartier de case combină elemente ale producției la punct fix cu unele elemente ale
producției în flux.

Așadar se observă faptul că, atunci când vorbim de aplicabilitatea practică a celor trei tipuri de procese de
producție “pure”, acestea pot fi mai bine reprezentate dacă le privim drept un continuum. Astfel, dacă la
extreme avem ca exemplu de proces de producție în flux o rafinărie sau chiar o fabrică de producere a
zahărului, iar la cealaltă extremă construcția unui pod drept exemplu de proces de producție la punct fix,
între acestea două putem întâlni o întreagă gamă de procese de producție care să combine elemente variate
preluate de la fiecare dintre cele trei procese de producție clasice.

Importanța identificării și definirii de la început a tipului de proces de producție utilizat în cazul unei activități
specifice rezidă din necesitatea de a organiza și planifica de o manieră cât mai avantajoasă tehnicile utilizate,
echipamentele la care se face apel, precum și sistemele de management ce vor fi puse în practică. De
asemenea, definirea proceselor de producție influențează și strategiile de poziționare a produsului ce este
realizat. Figura următoare prezintă interrelaționarea ce există între poziționarea produsului, alegerea
procesului de producție, respectiv alegerea tehnologiei utilizate. Important de reținut aici este faptul că dacă
vorbim de interrelaționare atunci noțiunea de volum luată în considerare trebuie să se refere la munca ce
trebuie depusă mai degrabă decât la volumul unității ce urmează a fi produsă. Astfel, deși avioanele sunt
unități de produs cu volum mare, fluxul de producție ce le este aplicat este de tip repetitiv, aceasta deoarece
vorbim în cazul producției de avioane de un mare volum de muncă/activități de realizat.
9
Figura 1.4 identifică în fapt o matrice a relației produs-proces. În partea de sus vorbim despre structura
produsului utilizând doi descriptori și anume volumul respectiv gradul de standardizare. În partea din stânga
ne referim la procesul de producție. Continuumul criteriilor de competitivitate este reprezentat în partea de
jos, aici vorbindu-se de la flexibilitate/calitate până la livrare/cost.

Companiile își pot defini poziționarea exactă în cadrul acestei matrice, deși sunt în general constrânse de tipul
de produs ce urmează a fi realizat respectiv nivelul de dezvoltare al acestuia. De exemplu, producția de
autoturisme este în general considerată drept un proces repetitiv, însă multe dintre automobilele de lux sau
sport sunt construite utilizându-se producția pe operațiuni – uneori chiar într-o poziție semifixă. Includem
aici modelele Rolls Royce, unele tipuri de Volvo – cazuri în care discutăm despre produse cu un volum scăzut
de producție și cu un alt grad de personalizare, spre deosebire de Ford Focus care este o mașină cu un volum
mare de producție și cu foarte puține posibilități de particularizare.

10