Sunteți pe pagina 1din 11

Modele de rezolvări subiectul I

Mijloace artistice:

1.Figuri de stil:
 Epitet Simplu
Multiplu/Dublu
Cromatic: ”verde (câmpie)”
- Personificator: ”harnici (unde)”
 Enumeratia: ”Căci eu iubesc/și flori, și ochi, și buze și morminte” (L. Blaga)
 Repetitia: ”Vine, vine, vine, calcă totul în picioare!” (M. Eminescu)
 Metafora (codri de aramă, pădure de argint, regina nopții, Mielul lui Dumnezeu)
 Comparatia: ”Ca fantasme albe plopii înșirați se pierd în zare” (V. Alecsandri)
 Personificarea: ”vesela câmpie”, soarele zâmbește
 Oximoronul (asocierea de doi termeni contradictorii: noapte albă, reci scântei)
 Aliteratia - repetare aceleeași consoane în silaba accentuată: ”Prin vulturi vântul viu vuia”
 Asonanța – repetarea aceleeași vocale în silaba accentuată (”Argint e pe ape și aur în aer”)
 Hiperbola: ”vorba-i e tunet, răsufletul ger” (G. Coșbuc, Pașa Hassan”)
 Antiteza: ”Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi și nouă toate” (M.Eminescu)
 Inversiunea: ”Melancolic cornul sună.” (M. Eminescu)
 Metonimia: înlocuirea unui obiect cu altul: opera cu autorul (Am cumpărat un da Vinci.), conținutul cu
conținătorul (Am băut un pahar.)
 Sinecdoca (cuprindere la un loc): substituirea întregului prin parte, a singularului prin particular, a genului
prin specie – implică o relație cantitativă între termeni (”Bolliac cântă iobagul și-a lui lanțuri de aramă” =
tărănimea asuprită)
2.Imagini artistice:
 Vizuale  Statice
Dinamice
 Olfactive
 Auditive
 Tactile
 Gustative
Îmbinarile de mai multe imagini artistice se numesc sinestezii!!! (”Parfum de pene arse”)
3.Interogatii retorice: ”Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!” (M. Eminescu)
4.Exclamatii retorice: ”Oh, plânsul tălăngii când plouă! (G. Bacovia)
5.Imprecații (Blesteme): ”Arde-l-ar focul” (T. Arghezi)
6.Invocatii retorice: ”Cum nu vii tu, Țepeș Doamne...” (M. Eminescu)
7.Interjectii: Ah! O! Voi!
8.Vocative:

Perspectiva narativă:
1.Obiectiva: Narator  Omniscient
Omniprezent
Omnipotent
Nararea la persoana a III-a (exemple de verbe și pronume la persoana a treia)
2.Subiectiva: Narator personaj, ia parte la actiune
Nararea la persoana I sau a II-a (exemple de verbe și pronume la persoana întâi)

1
Mărci ale stilului direct/ale adresării directe:
 Verbe la imperativ
 Vocative
 Interjecții predicative: hai!, haide!, iată!, uite!, ia!
 Verbe și pronume la persoana a II-a (regăsite, mai ales, în interogații)

Genul epic:

Mod de expunere predominant – narațiunea la pers I și a III-a, cu ajutorul căreia se prezintă întâmplări,
fapte într-o ordine logică și cronologică (dăm exemplu un enunț care conține verbe ce exprimă acțiuni)
 Narator (omniscient, omniprezent sau personaj) (exemplificare prin VB+PRON la pers I a sau a III a)
 Personaje (rotunde/complexe, plate/simple, principale, secundare, episodice, individuale, colective, pur
fictive, atestate istoric, protagonist, antagonist, reflector).
 Acțiune, întâmplări (se prezintă pe scurt întâmplările din fragmentul dat)
Specii ale genului epic:
Schita, Nuvela, Basmul, Romanul, Fabula, Legenda etc.

Conflictul:
- Exterior: de natură istorică, socială, politică etc.
- Interior: etic, psihologic, ideologic etc.

MIjloace de caracterizare:
1.Directa: făcută de Narator, Alte personaje, Pers. însusi (autocaracterizare)
2.Indirecta: prin acțiuni, fapte, evenimente, păreri, reacții, relații cu alte personaje, nume, limbaj, vestimentație,
mediu social, gesturi, mimică etc.

Text argumentativ:
I. Ipoteza:Definire a termenilor
Opinia (De ce?)
II. Argumentarea:1.In primul rand,…,deoarece… De exemplu,…
2.In al doilea rand,…..,fiindca….. De exemplu,…
III. Concluzia:Reiese/reluăm ipoteza IMPACT
O lista utila de conectori (adverbe, locuţiuni adverbiale, conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale, structuri
verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:
§ succesiune, continuitate : în primul rând, în al doilea rând, etc, pe de o parte... pe de altă parte, în
plus, de asemenea
§ contrast: dar, însă, ci, în contrast cu, dimpotrivă
§ ierarhizare: înainte de toate, mai presus de toate, mai important decât
§ comparaţie: la fel cu, tot aşa, ca în comparaţie cu, în mod asemănător
§ probabilitate: probabil, posibil, este cu putinţă, s-ar putea ca
§ certitudine: cu siguranţă, desigur, fireşte, nu este nici o îndoială că
§ concesie: deşi, totuşi, cu toate acestea, chiar dacă
§ exemplificare: de exemplu
§ concluzie: deci, aşa, prin urmare, în concluzie, în consecinţă, la urma urmelor

Rolul virgulelor:
 Marcheaza elementele unei enumeratii/repetitii.
2
 Separa o structura/cuvant in vocativ de restul enuntului
EX: Andrei,vino aici!
Unde te duci,baiatule?
 Separa interjectia de restul enuntului
EX: Of,ce durere!
 Marcheaza o apozitie: EX: Andrei,colegul meu, e aici. Tu, cel care a venit, stai jos.
 Marcheaza o construire incidenta
EX: Din pacate, nu a reusit. Va veni, fără doar și poate, la petrecere.
Vino aici, zise mama. (VORBIREA DIRECTA-PERSONAJ SI INDIRECTA-AUTOR)
 Leaga doua propozitii de acelasi fel prin raport de coordonare prin juxapunere, chiar dacă apar și
conjuncțiile: iar, dar, însă, ci, deci, așadar: El vine, pleaca si se va reintoarce. Vin, dar nu stau mult.
 Elidează un verb: ex: Bunica, tot harnică și bună! (=este)
 Se folosește după construcțiile gerunziale sau participiale: Ajungând acolo, l-am ajutat. Strigat de
copii, m-am dus.
 După adverbele de negație și de afirmație: Da, voi veni. Nu, sunt ocupat!

Rolul ghilimelelor:
- Marchează reproducerea întocmai a unui text spus sau scris de cineva/spusele unui personaj;
- Pot marca monologul interior al unui personaj;
- Pot înlocui linia de dialog în interiorul unei narațiuni;
- Pot marca ironia la adresa cuiva, o poreclă/pseudonim, o expresie etc.

Rolul cratimei:
 Marchează rostirea legată a două cuvinte alăturate;
 Ajuta la rostirea intr-o silaba a doua cuvinte
 Marcheaza elidarea unui sunet
 CONSECINȚELE utilizării cratimei: ajuta la evitarea hiatului; mentine ritmul si masura versurilor
 De asemenea, ajuta la formarea unor cuvinte prin compunere, prin alaturarea cu cratima sau
subordonare (câine-lup, floarea-soarelui)

Comentarea unui fragment:


 Întegrăm fragmentul intr-un current literar, specie, gen
 Identificăm teme, motive
 Precizăm ce prezintă textul: descrie un peisaj/un portret
 este un monolog,
 Sentimentele, gandurile, ideile eului liric/naratorului/personajului
 Limbaj expresiv: Figuri de stil
Imagini artistice
 Elemente de structura (puncte de suspensie, interogații, tipuri de propoziții etc.)

Interogatia retorica:
 Are o valoare expresiva, se doreste aflarea unui raspuns cu privire la un aspect ..(il numim)
 Sunt exprimate sentimentele eului liric/naratorului (spunem care sunt)
!!!Marcheaza conflictul interior al personajului (spunem care conflict)!!! – se ridică o
problemă de conștiință/existențială a personajului.

Nuvela psihologica/roman psihologic:


3
 Conflict interior al personajelor/neliniștile interioare ale personajelor, întocmindu-se ”fișe clinice”, prin care
realitatea lor fizică și sufletească este analizată în amănunt.
 Personajul are o trăsătură de caracter dominantă, sunt conflictuale, dilematice, în război nedeclarat cu
realitatea, care, până la urmă, le învinge.
 Prin introspecție se dezvăluie gândurile și stările existențiale ale protagoniștilor
 Analiza psihologică – sunt analizate stările emoționale, prin dezvăluirea cauzelor care au dus la instaurarea
disconfortului psihic, a degradării personalității.
 Monolog interior (caracter confesiv al textului) – narare la pers I
 Interogatii retorice, exclamații retorice

Roman modern (=ionic, după Eugen Simion, în ”Arca lui Noe”):


- Este orientat spre ”eu”, considerat singura realitate verificabilă, reală.
- Subiectivitate, exprimare directă, nemijlocită a trăirilor personajelor;
- Personajul reflector
- Narațiune la persoana I
- Monologuil confesiv/adresat
- Perspectiva narativă este subiectivă/relativizată și multiplicată (pluriperspectivismul, tehnica poliedrică)
- Personajele sunt individualități (nu reprezintă tipologii, ci sunt niște inadaptați, genii, superiori, ce suferă niște
drame existențiale)
- Analiza psihologică, introspecția, flashbackul
- Subiectul este neliniar, contorsionat, cu răsturnări temporale și evenimente imprevizibile;
- Discursul este fragmentat, prolix (lipsit de concizie, prea încărcat, confuz), întrerupt de elemente metatextuale;
- Apar: memoria involuntară, decupajul, jurnalul jocul planuruilor narative, reportajul, tehnica detaliului, colajul
(=scrisori, articole, comentarii estetice, chitanțe, poezii – care oferă autenticitate), pluriperspectivismul,
introspecția etc.

Teme recurente în literatură:


Natura Conditia umana
Iubirea Satul
Familia Orasul
Copilaria Mostenire
Jocul Istoria
Razboiul Folclorul
Timpul Cosmogonia
Religia/Crestinismul Dragostea pentru bani
Pamantul

Marci ale eului liric/ale subiectivitatii:


 Verbe si pronume la persoana I si a II-a
 Adjective pronominale la persoana I si a II-a
 Vocative
 Interjectii
 Interogatii, exclamații
 Imprecatiile, invocații

Genul liric:

 Prezenta eului liric prin mărci specifice (vezi mai sus!!!)

4
 Eul liric își transmite în mod direct sentimentele de.....față de......, folosind un limbaj expresiv (dăm
exemple de figuri de stil și de stările pe care le accentuează)

Elemente de prozodie:

vers (un cuvânt, un grup de cuvinte, o propoziție); versul liber – versul lipsit de rimă și de ritm
Strofa: monovers, distih, terțină (terțet), catren
 Rima:
1.Imperecheata: 1,1,2,2
2.Incrucisata: 1,2,1,2
3.Imbratisata: 1,2,2,1
4.Monorima:1,1,1,1
Ritm a)Trohaic (prima silabă este accentuată, a doua neaccentuată)
b)Iambic (prima silabă este neaccentuată, a doua accentuată)
c) Amfibrah (o silabă accentuată între două silabe neaccentuate)
Masura: nr silabe dintr-un vers (poate varia, în funcție de lungimea versului)

Poezie epică – lirică:

Poezie epică – un text care poate fi povestit, lirismul este narativ (epopeea, balada, legenda, fabula)
Poezie lirică – are ca obiect expreia sentimentelor interne ale poetului, caracter confesiv, subiectiviate
accentuată, ermetism, limbaj plastic, figurat, sugestia, ambiguitatea, muzicalitatea etc.

Titlul unui text:

 Indică, prin sugestie, simbol, enunț explicit, conținutul operei și prefigurează mesajul acesteia.
 Partea de vorbire din care este format
 Aspectul pe care il reprezinta: locul, timpul, fenomen al naturii, obiect etc., prin care sintetizează esența creației
respective;
 Daca se reia in text: (fie sub aceeasi forma, fie sub alta – verbală, adjectivală)
 Legătura dintre titlu și temă/motive/laitmotive;
 Ideea sugerata de titlu ilustrata de mijloacele artistice (dăm exemple din text)
 Sentimentele eului liric

Descrierea:

 Se descrie un Tablou (= un colt din natura)


Obiect/Personaj (= portret)
 O stare sufletească, un fenomen
 Structura substantiv-adjectiv (privire caldă)
 Limbaj expresiv (mijloace artistice: figuri de stil, imagini artistice)
 Descrierea unui colț de natura prin care eul liric isi exprima direct sentimentele/atmosfera descrisă (apar mărci
ale subiectivității); Evidențierea punctului de vedere al celui care realizează descrierea;
 Utilizarea verbelor la prezent sau imperfect, deoarece, în general, descrierea are un caracter static;

Dialogul:
 Este modul de expunere care constă în schimbul de replici dintre două sau mai multe personaje;

5
 Oferă un caracter dramatic textului epic și liric;
 Este o marcă a oralității;
 Are rolul de a declașa și de a motiva acțiunea
 Definește relațiile dintre personaje - reacția lor mentală, afectivă în raport cu o situație
 Ajută la caracterizarea personajelor: directă sau indirectă (vorbind, personajele își trădează cultura, statutul
social, intențiile, dorințele, atitudinea etc.)
 Când comentăm rolul dialogului in textul dramatic avem în vedere: replicile scurte, laconice sau cele
ceremonioase, ample, alternarea timpurilor verbale, enunțurile exclamative, vocativele, pauzele în rostire,
interpelările (intreruperile bruște), reluarea unor cuvinte sau sintagme, punctele de suspensie (care
sacadeaza discursul dramatic, marcând implicarea afectivă)

Monologul:
 Este un discurs la persoana I, eroul/eul liric vorbește cu sine, dezvăluindu-și sentimentele, gândurile,
ideile, intențiile (deci accent pus pe locutor)
 Ajută la caracterizarea personajelor;
 Este o modalitate de analiză psihologică (în proza modernă), personajul analizându-și trăirile, emoțiile
își dezvăluie latura cea mai intimă a personalității sale
 Ilustrează conflictul interior al personajului (accentuat de interogațiile și exclamațiile retorice)
 În textul dramatic poate fi de două feluri: solilocviul (monologul realizat în prezența/absența altui
personaj, de care se face abstracție, accentul căzând pe propriile reflecții, opinii, intenții; corespunde
monologului confesiv din textul narativ) și monologul propriu-zis/scenic (este destinat unui personaj
sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat – discurs, declarație, confesiune sau narare
orală a unei întâmplări).

Relatia idee poetica-mijloace artistice:

 Incadram textul intr-un curent literar


 Precizam tema, motivele, viziunea despre lume
 Sentimentele, gandurile, ideile eului liric, ilustrate cu ajutorul mijloacelor artistice (le comentam pe scurt) –
folosim măcar două figuri de stil diferite și două imagini artistice diferite.

Rolul punctelor de suspensie:


 Marcheaza o pauza/o întrerupere in discursul epic/liric/dramatic
 Accentueaza o anumita stare a eului liric/naratorului/personajului: surprinderea, ezitarea, îndoiala,
tensiunea, incoerența (sacadează discursul);
 Acceantuează meditația pe o anumită idee/cuvânt/personaj etc.

Oralitatea:
limba popular: expresii populare, regionalisme, arhaisme
Dialogul Diminutivele Apelativele, diminutive
Interjectiile Exclamatiile Interogatiile
Proverbe/Zicatori Expresii specifice dativul etic : ”mi ți-l înșfacă”
Versuri populare sau fraze ritmate

Umorul:

6
 Umorul lui Creangă este plin de optimism și vitalitate, crezând în îndreptarea defectelor umane (el face haz
de necaz, spre deosebire de comicul lui Caragiale care satirizează moravurile)
 Exprimare poznașă, mucaliă (= comică)
 Combinații neașteptate de cuvinte: ”tare-mi ești drag...te-aș vârâ în sân, dar nu încapi de urechi”
 Caracterizări pitorești: ”zgâtie de fată”
 Vorbe de duh
 Ironia, autoironia (autopersiflarea)
 Poreclele personajelor
 Situații și întâmplări deosebite
 Diminutive cu valoare augmentativă

Genul dramatic:
 Cuprinde operele menite a fi puse in scena
 Structura specifica: Acte
Scene
Tablouri
 Modul de expunere predominant este dialogul (ilustrat de schimbul de replici dintre personaje),
monologul (solilocviul/interior - scenic/adresat)
 Elemente paratextuale: Numele personajelor in fata replicilor
Didascalii (indicatii scenice/notațiile autorului)

Rolul didascaliilor:
 Caracter regizoral (ajuta la punerea in scena a piesei de teatru)
 Prezinta decorul, atmosfera
 Ajută la caraterizarea personajelor prin: vestimentatie, fapte, gesturi, atitudine etc.

Comedia:

Prezența comicurilor: (comicul presupune o atitudine critică față de societate, sursele lui fiind contrastul dintre
aparență și esență, dintee scop și mijloace, dintre formă și fond, sancționând astfel defecte pomenești etc.)
1.De situatie (întâmplări care stârnesc râsul, încurcătura, confuzia)
2.De limbaj (greseli de exprimare, ticuri verbale, expresii, cuvinte nepotrivite etc.)
3.De nume (numele sugerează defectul sau viciu personajului)
4.De caracter (tipuri umane, care au anumite vicii, defecte)

Semnul exclamarii/Interogarii:
! = Marcheaza sfârșitul unei propozitii enuntiativa exclamative și intonația specifică acesteia, dar poate marca
și o interjecție sau un vocativ – pot exprima implicarea afectiva a vorbitorului, sub forma emoției, a uimirii, a
bucuriei, a surprizei, a furiei etc.
? = Marcheaza sfârșitul unei propozitii enuntiative interogative și intonația specifică acesteia – pot exprima o
nelămurire, o stare conflictuală, indignarea, îndoiala etc.
?! = Pot exclama : uimirea, durerea, bucuria, nedumerirea etc.

Tema si viziunea:

Viziunea  Cum vede scriitorul tema


Tema  Despre ce se vorbeste in opera (aspectul cu un caracter general)

7
Arta poetică:

 Prin arta poetica autorul isi exprima in mod direct conceptia despre:
Rolul poeziei (principiile creatiei: -elemente de laborator poetic
-Surse de inspiratie, teme
-Modalitati de creatie si expresie
-rolul social al poeziei
Rolul poetului: -Relatia poet-creatie/inspiratie
-Raportul poetului cu lumea/Divinitatea
-Rolul social al poetului

Rolul verbelor:

 Prezentul: arată o acțiune care se desfășoară în momentul vorbirii – cânt


- prezintă adevăruri generale, având un caracter gnomic/sentențios (=de maximă) Lumea este
trecătoare... sau un caracter etern: Pământul este rotund.
- prezentul istoric sau narativ: Ștefan cel Mare devine domn în 1457.
- dacă e la pers I, devine o marcă a subiectivității și are un caracter confesiv
 Imperfectul: arată o acțiune trecută și neterminată: cântam;
- evocă o imagine sau o acțiune (din trecut), susținând tonul nostalgic;
- prezintă o imagine/o acțiune cu un caracter durativ sau iterativ (=repetată în trecut)
 Perfect compus/simplu: arată o acțiune trecută și terminată - am cântat
este timpul narațiunii/ al povestirii;
 Conjunctiv prezent: actiune posibilă (să cânt), exprimă dorința de a realiza o acțiune
 Conjunctiv perfect : regretul (să fi cântat)
 Conditional Optativ Prezent : O dorinta/conditia - aș cânta
Perfect - regretul - aș fi cântat
 Imperativ : un ordin, chemare, porunca, invocare, strigare: Cântă! Cântați!
 Relatia prezent-trecut : Separa două planuri (precizăm care sunt acestea, în ce constă fiecare plan în
parte)
 Relatia prezent-viitor : Separa două planuri

Linia de dialog:

Semn de punctuatie
Marcheaza vorbirea directa
Introduce replica unui personaj

Linia de pauza:
Marcheaza o apozitie
Marchează o constructie incidenta
Introduce o completare (cu privire la actiune/personaje)
- Marchează lipsa unui verb (o elipsă): Tu scrii la masă, el – la birou.

Simbolismul:
 Apare sugestia, prin corespondența dintre cadrul natural și trăirile interioare ale eului liric
 Utilizarea simbolurile (cuvinte cu o valoare expresivă deosebită devin motive/cuvinte cheie): rozele

8
 Muzicalitatea dată prin elemente de recurenta (cuvinte, structuri, versuri refren)
 Sinesteziile (imaginile artistice care îmbină mai multe simțuri)
 Teme: orasul/targul provincial, natura (ca loc al corespondentelor), moartea, angoasa, condiția
nefericită a poetului/omului,
 Motive: ploaia, toamna, singuratatea etc.
 Referinte muzicale + stări afective negative (angoasă, nevroză)
 Preferință pentru culori (cu putere de simbol), pentru pietre prețioase, metale
 Pune accentul pe stările indefinite, neclare: plictisul, nevroza, angoasa, apatia, oboseala psihică,
disperarea, apăsarea sufletească, dezgustul etc.
 Utilizarea versului liber (este acel vers care nu se supune niciunei structuri regulate, nu are metru, rimă
sau nu este încadrabil în strofe)

Basmul cult:
 Diminuarea aurei eroice a protagonistului: personaj lipsit de forte supranaturale, conturat obiectiv, calitati si
defecte (este umanizat)
 Dramatizarea naratiunii prin dialog excesiv (dialogul preia functiile naratiunii)
 Comentariul moralist (intervenții ale naratorului, reducerea omniscienței)
 Prezenta unor fragmente de proza rimata si ritmata (ca marcă a oralității)
 Deformarea grotesca a unor personaje (cei cinci prieteni)
 Absenta personajelor terifiante
 Are autor cunoscut
 specificul reperelor: -temporale (timpul fabulos, mitic), -spaţiale (tărâmul acesta, tărâmul celălalt), sunt
vagi, imaginare, vaste, redate la modul general.
 personajele îndeplinesc o serie de funcţii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt
individualizate prin atribute exterioare, atitudini şi prin limbaj
 întrepătrunderea planurilor real-fabulos; fabulosul este tratat în mod realist;

Teatrul postbelic:
 sunt estompate limitele dintre epic, liric și dramatic;
 parodiază simboluri, convenții literare ale anumitor specii;
 demitizează istoria, parodiază clișeele (destinul național)
 cultivează comicul bufon și burlesc (=excesiv, grotesc, extravagant, adesea vulgar) – caricaturizare și
parodiere;
 teatrul parabolic – prezintă, în forma alegorică, ”povești” despre libertatea și limita umană, impine motivul
spațiului închis, ironie, lirism;
 lipsa dialogului, fragmentarea fabulei, abandonarea definitivă a scriiturii literare;
 subiecte apropiate de cotidian;
 narare discontinuă, tablouri disparate, decupate, care în final capătă un sens, ducând spre o viziune
ordonată;

Romantismul

 Tema naturii imbinata cu tema iubirii (natura devine cadrul in care se desfasoara povestea de
iubire/aceasta fiind favorabila cuplului de îndrăgostiți, devine un spațiu paradiziac)
 Comuniunea om-natura

9
 Tema: istoria, folclorul, filosofia, cosmosul, timpul
 Motive: teiul, lacul, luceafarul, codrul, luna, stelele, floarea albastra
 Antiteza (sunt puse fata-n fata doua trairi, doua actiuni, doua personaje ”inger-demon”,”prezent-trecut”)
 Limbaj specific: regionalisme, arhaisme (limbaj popular)
 Evaziunea in trecut sub forma visului/somnului (spațiul oniric)
 Eroi exceptionali actionând in imprejurari deosebite/excepționale (conditia artistului de geniu intr-o
lume nefavorabila)

Modernismul:

 Ambiguitatea limbajului Caracter ermetic (încifrat, codat)


 Sintaxa eliptica si contorsionata
 Estetica uratului (T.Arghezi)
 Metafore revelatorii (surprinzatoare) (Blaga)
 Intelectualizarea emotiei (Barbu)
 Depersonalizarea eului liric prin detasarea lui fata de sentiment, acesta avand o prezenta tot mai discretă.
 Tehnica ingambamentului,vers alb (fara rima și măsură/ritm), vers liber
 Fragmentarismul (secvente fara legaturi evidente intre ele)
 Preocuparea pentru o poezie de cunoastere, ea devenind o modalitate de contemplare a lumii (apar referințe
din sfera culturii)
 Limbajul neologic, se folosesc cuvinte din diverse domenii, limbaj religios laicizat, limbaj colocvial, argou,
jargon, creații lexicale originale

Neomodernismul:

 Revenirea la poezia reflexivă, discurs subiectiv


 Limbaj metaforizat, ambiguu, pana la un aparent nonsens/rasturnare a firescului
 Reinterpretarea miturilor antice (grecești/romane)
 Sensibilitate, ironie spirit ludic, reflecție filosofica
 Reprezentarea abstractiilor in forma concretizata (se creeaza un univers poetic original)
 Tematica existentialistă
 Reinstaurarea epicului
 Caracter confesiv

Roman psihologic/de analiză psihologică:

 Narațiune la persoana I, perspectivă subiectivă, narator presonaj;


 Se accentuează conflictul interior al personajelor (care trăiesc ca individualități determinate social, aflate în
conflict permanent cu lumea și cu sine)
 Se folosesc: analiza psihologică, introspecția, flash-back-ul
 Apare monologul interior (caracter confesiv)

Tradiționalismul

 Întoarcerea la originile literaturii


 Ideea că mediul citadin este periculos pt puritatea sufletelor
 Problematica țăranului/a pământului (cuvinte din câmpul semantic specific acestora)
10
 Accent pe etic (sămănătorismul), etnic (poporanismul), social
 Universul patriarhal al satului
 Proză realistă de reconstituire socială
 Istoria/folclorul – izvoare de inspirație
 Specific național exagerat (românismul)
 Se promovează creștinismul ortodox și ideea de religiozitate a sufletului (apar termeni religioși)
 Reîntoarcerea la origine, la copilărie, la spațiul natal (casa părintească, bătrânul – simbol al înțelepciunii,
mama, tata, amintirea etc)

Realismul:

 Reprezentare veridică a relității contemporane (societatea sub influența banului, a moștenirii, a zesteri,
parvenirii; lipsa de idealizare a realității sociale, a vieții de familie, a relației individ-mediu;
 Perspectivă narativă obiectivă, narator omniscient, omniprezent, narare la persoana a III-a;
 Observaii sociale și psihologice;
 Personaje tipice în situații tipice (reprezentanți ai unei categorii sociale): avarul, parvenitul etc.
 Personajele sunt complexe, suferă transformări în relație cu mediul/societate; sunt individualizate prin
limbaj, fapte, atitudini;
 Tehnica detaliului – se folosesc descrieri minuțioase (limbaj specializat, neologic)
 Rolul expozițiunii este de a prezenta cronotopul, oferind veridicitate
 Structura închisă a romanului (simetria incipit-final; finalul este închis)
 Stil sobru, impersonal, obiectiv, atitudine critică.

Avangardismul:
- Curent literar-artistic ce respinge total canoanele artei tradiționale academice (se manifestă în perioada
interbelică, fiind considerat un modernism extrem): futurism, dadaism, expresionism, constructivism,
suprarealism: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Urmuz, Geo Bogza, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Ion Vinea,
Sașa Pană
- Stare de criză prin acte prin acte anarhice și revolte spectaculoase;
- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri formale
- proclamarea subiectivităţii absolute a artistului
- dinamismul
- libertate absolută de creaţie, care permite orice abatere, atât de la estetica tradiţională, cât şi de la normele gramaticale şi
de punctuaţie
- tehnica dicteului automat (=procedeu care presupune notarea necenzurată a oricăror gânduri ce ne trec prin minte
în legătură cu subiectul abordat, scrierea spontană, jocul absolut liber al imaginaţiei)
- supremaţia visului în procesul de creaţie artistică, a stărilor halucinatorii;
- sondarea subconștientului, spiritismul, hipnoza

11