Sunteți pe pagina 1din 3

Rolurile stilistice ale modurilor / timpurilor verbale

I. Moduri personale

1. Indicativul
- Imprimă un caracter obiectiv acțiunilor, stărilor pe care le exprimă;
- Face distincția dintre real și ireal, dintre incert și posibil.

2. Imperativul
- Exprimă dorința, voința, atitudinea, dinamizează discursul personajelor;
- Reprezintă un indice al oralității stilului alături de substantiv și adjectiv;
- În liric poate lua forma unei invocații retorice.

3. Conjunctivul
- O acțiune posibilă, realizabilă, probabilă;
- Exprimă trăirea incertă, ezitantă, indignantă, protestatoare;
- Accentuează subiectivitatea;
- În textul liric este o marcă textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a
sensibiliza trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.

4. Condiționalul – optativ
- La timpul perfect, acțiunea este ireală;
- Înlocuiește conjunctivul în lanțuri interogative sau exclamative;
- Stilistic – accentuează tonalitatea subiectivă, uimirea, indignarea;
- În textul liric – exprimă o situație ipotetică, o experiență lirică imaginată.

II. Moduri nepersonale


1. Infinitivul
- Îndeplinește funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni
temporale.

2. Gerunziul
- Diminuează acțiunea aflată în desfășurare;
- Creează imagini dinamice;
- Reliefează percepția subiectivă.

3. Participiul
- Comportament dublu: adjectival și verbal; Verbal – inversiuni topice; Adjectival –
epitete, metafore.
4. Supinul
- Exprimă acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate;
- Poate deveni epitet al verbului sau al substantivulu, ori capătă valoare metaforică;
- Se creează un ton impersonal, devenind un indice textual al stilului oficial.
III. Timpurile verbale

1. Prezentul
- Presupune o acțiune continuă fără perspectiva încheierii;
- Trasează axa temporală a desfășurării acțiunii până la infinit;
- Dă impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând autenticitate,
exactitate și reînvie faptele trăite de narator;
- În poezie se intensifică trăirea într-o durată concentrată.

2. Imperfectul
- Înfățișează o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în
trecut, simultaneitatea și permanența;
- Deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
- În narațiuni este timpul istorisirii și impune o perspectivă subiectivă;
- În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în opoziție cu decupajul static
determinat de utilizarea prezentului.

3. Perfectul – simplu
- În narațiuni, arată caracterul punctual, reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori
valoarea momentană a unei stări;
- Accelerează relatarea istorică și sensibilizează desfășurarea succesiunii acțiunilor;
- În descrieri oferă vivacitate imaginilor.

4. Perfectul compus
- Are rol de evocare, delimitează planul naratorului de planul personajelor;
- Cu alte timpuri verbale, în finalul textului, poate avea rol rezumativ;
- Mărește emoția și dă impresia afectivității;
- Evidențiază alternarea planului real cu cel al dorinței;
- Se creează impresia unui joc al dorințelor.

5. Viitorul
- Sugerează siguranța, condiționarea intenției;
- Este timpul perspectivei;
- Lărgește orizontul în plan spațial și temporal;
- Conferă oralitate textului;
- Are durata ideală, a creației, a artei;
- Încheie o experiență de cunoaștere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe o nouă
aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficțiunii artistice.
6. Mai mult ca perfectul
- Stabilește cadrul temporal, limita;
- Deschide seria de evenimente prin evocarea unor circumstanțe propriu-zise, a unor
evenimente care urmează a fi narate;
- Întrerupe seria unor evenimente;
- Face legătura dintre două timpuri diferite.