Sunteți pe pagina 1din 11

SOCIALIZAREA

DEFINITII

Dicționarul de Sociologie Oxford definește socializarea drept „procesul prin care


învățăm să devenim membri ai societății, atât prin interiorizarea normelor și valorilor socirtății,
cât și prin deprinderea rolurilor noastre sociale”.
Dicționarul de Sociologie1, definește socializarea ca un „proces psihosocial de
transmitere, asimilare a atitudinilor, valorilor, concepţiilor sau modelelor de comportare specifice
unui grup sau unei comunităţi în vederea formării, adaptării şi integrării sociale a unei persoane.
În acest sens, socializarea este un proces interactiv de comunicare, presupunînd dubla
considerare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale”.
Anthony Giddens consideră că „socializarea reprezintă procesul prin care copilul
neajutorat devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă, integrată în tipul de cultură în
care s-a născut”2.

PERSPECTIVE TEORETICE

Procesul de socializare a fost studiat dintr-o varietate de puncte de vedere. Trei


perspective distincte se evidențiază ca modalități deosebit de interesante și detaliate de
examinare a socializării: psihanaliza, teoria cognitivă, interacțiunea simbolică. În continuare, voi
face o scurta introducere la fiecare mod de abordare.
 Psihanaliza – Sigmund Freud
Freud credea că există necesități umane universale sau impulsuri care ajută la ghidarea și
modelarea comportamentului uman. Unul este „eros” (instinctul vieții) care explică nevoia
oamenilor de a crea legături între ei și celălalt este „thanatos” (instinctul morții) – baza înclinației
noastre agresive. De asemenea, în opinia lui Freud, personalitatea este compusă din trei
elemente: id-ul (sinele), supraeul și eul. Cele trei au rădăcini și funcții separate dar interacțiunea
lor este este substanța vieții mentale. „Personalitatea umană se dezvoltă printr-o serie de stadii
succesive, universale, cu substrat biologic și legate de vârstă pe care Freud le-a numit „stadiile

1
Vlăsceanu, L., Zamfir, C.,(coord.), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993, p.546.
2
Giddens, A., Sociologie, Editura All, 2000, p.33.
dezvoltării psiho-sexuale”(stadiul oral, stadiul anal, stadiul falic, stadiul latenței, stadiul genital).
Astfel, aceste faze de dezvoltare sunt considerate moștenire biologică universală a speciei umane
iar personalitatea depine de interacțiunea caracteristicilor noastre biologice și de experiența
socială” .
De pildă, Erik Erikson a introdus în stadiile dezvoltării psihosexuale ale lui Freud o mai
mare conștiință a contextului social și o explicare a lui, redefinind procesul ca unul de dezvoltare
socială. Acesta s-a concentrat asupra socializării ca un proces continuu pe parcursul vieții și a
descris stadii suplimentare ale dezvoltării adulte.
 Teoria cognitivă – Jean Piaget
Piaget a studiat dezvoltarea cognitivă observându-și cu grijă propii săi copii. El a ajuns la
concluzia că procesul de dezvoltare se desfășoară în patru stadii (stadiul senzorial- motor,
preoperațional, operațional concret și operaținal formal ).
Primul stadiu – senzorial motor – se manifestă în primul an și jumătate de viață; copiii
învață prin simțuri în special prin contactul fizic cu lumea. Ei împing, ating, lovesc cu piciorul,
etc.
Al doilea stadiu – preoperațional – durează de la vârsta de aproximativ 18 luni până la 7
ani. Copiii încep să înțeleagă lucruri pe care nu le văd și nu le ating și pot face deosebirea între
realitate și fantezie.
Al treilea stadiu – operațional concret – se desfășoară între vârstele de 7 -11 ani și are ca
punct de reper capacitatea de a folosi logica și de a aprecia perspective alternative. De asemenea,
ei încep să înțeleagă perspectiva altora și să vadă posibilitatea existenței punctelor de vedere
alternative.
Al patrulea stadiu – operațional formal – începe cam la vârsta de 12 ani. Copiii încep să
gândească abstract ceea ce le permite să depășească limitările timpului și spațiului.
Piaget a crezut că vârstele exacte la care copiii trec prin aceste stadii variază de la copil la
copil și chiar de la societate la societate insistând pe faptul că succesiunea stadiul își are
rădăcinile în moștenirea noastră biologică.
 Interacțiunea simbolică – George Herbert Mead
Conform lui Mead, bebelușii și copiii mici se dezvoltă ca ființe sociale, în primul rând,
prin imitarea acțiunilor celor din jurul lor, prin intermediul jocului. Joaca copiilor evoluează de la
simpla imitație la jocurile complexe în care copilul va interpreta rolul unui adult (la 4-5 ani).
Acest joc este numit de Mead preluarea rolului celuilalt, fapt ce contribuie la dezvoltarea unui
sentiment al sinelui. La vârsta de 8 sau 9 ani, copilul începe să înțeleagă ceea ce Mead numește
celălalt generalizat, adică valorile generale și regulile morale prezente în cultura proprie.
Mead a explorat dezvoltarea și organizarea sinelui. L-a interesat rolul acestuia în
polarități ca libertate și control, schimbare și stabilitate, creativitate și confort. Sinele a devenit
așadar trăsătura centrală a modului de abordare simbolic interacționist al socializării.
Socializarea este un proces complex al devenirii omului ca ființă socială, proces de
însușire a unor norme și valori precum și a unor roluri sociale. Socializarea începe la naștere și
continuă de-a lungul vieții. Ea se realizează în cadrul unor forme specifice de activitate socială
(joc, muncă, învățare, creație) și în cadrul unor instituții sociale, culturale, economice, politice,
etc.

STADII

 Socializarea primară
Socializarea primară are loc în primii ani de viață și se încheie în jurul vârstei de 7 ani.
Are ca rezultat formarea personalității de bază iar procesul de socializare este realizat prin
intermediul familiei. În evoluția stadiilor asupra rolului familiei în procesul de socializare
primară se poate vorbi despre perioade în care rolul acesteia a fost redus. De pildă, Philippe
Ariés susține, referitor la rolul părinților în educație, că acesta se observă ca fiind foarte vag
ajungând până la dezinteres față de copii în societățile aristocratice ale secolului al XVIII-lea din
Europa Occidentală când multe familii își plasau proprii copii în alte familii atât pentru
întreținere cât și pentru formare. Claude Lévi –Strauss, completând aspectul structural parental,
atrage atenția asupra unor modele pe care copiii le învață și le preiau atât de la societate cât și de
la familie, în întreaga pregătire pentru formarea propriei familii.
Teoriile asupra rolului educativ al familiei sunt numeroase, dintre acestea menționez:
 Funcționalismul structural3 (T.Parsons) consideră educația drept o acțiune desfășurată
de către generația adultă pentru socializarea generației tinere. Rolul educativ al familiei
este înțeles ca o funcție vitală specifică fără de care familia nu s-ar menține.

3
Parsons, T., Family socialization and interaction process, New York: Free Pres, apud Vlăsceanu, L. (coord),
Sociologie, Editura Polirom, Iași, 2011, pp.669-670.
 Constructivismul (W. Isaac și Thomas, reprezentanții Școlii de la Chicago) pleacă de la
premisa că educația familială realizează atât funcționarea cât și adaptarea familiei și
susține că aceasta este capabilă atât de schimbări cât și de construiri. Familia devine
astfel mifloc de construire a comunitații din care face parte datorită capacității de a
pregăti copiii ca actori sociali.
 Teoriile conflictualiste aduc în prim plan realizarea educației în familie prin menținerea și
reactualizarea raporturilor de putere între părinți și copii. Prin transmiterea unor modele
culturale sunt asimilate acele modele specifice claselor cărora aparțin și sunt astfel
legitimate relațiile de dominație – supunere în cadrul reproducerii sociale.
 Socializarea secundară
Socializarea secundară începe în jurul vârstei de 7 ani și se încheie odată cu adolescența.
În această etapă copilul asimilează toate rolurile sociale, produsele culturale și normele care îl
fac să poată tră normal în societate. Acest proces este important deoarece vizează maturizarea
psihologică, culturală și socială prin asimilarea de noi roluri și deprinderi comportamentale care
facilitează atât adaptarea socială cât și integrarea socio-culturală. Un rol important în cadrul
procesului de socializare secundară revine școlii dar și altor instituții considerate agenți ai
socializării.
 Socializarea continuă
Socializarea continuă durează cel mai mult în viața unui individ, încheindu-se odată cu
dispariția acestuia. Acest proces de învățare continuă a modului de convețuire în societate este cu
mult mai puțin intens decât socializarea primară și secundară. În această etapă sunt asimilate
cunoștințe și comportamente care țin de rolul de a fi cetățean al unei comunități, angajat al unui
loc de muncă, soț/soție, părinți ai următoarei generații.
 Socializarea pozitivă (normală sau concordantă) se realizează atunci când este în acord ci
modelele oferite de societate. Socializarea pozitivă corespunde comportamentului prosocial
care include: comportament de ajutorare, altruism, prietenia, simpatia, încrederea, cooperarea,
etc.
 Socializarea negativă (discordantă) se evidențiază atunci când este în conflict cu normele
și valorile oferite de societate. Aici se încadrează comportamentele deviante care sunt
sancționate de societate și implică resocializarea. Socializarea negativă corespunde
comportamentului antisocial ale cărui urmări sunt negative pentru ceilalți.
Albert Bandura, psiholog american care a aplicat teoria învățării sociale în studierea
agresivității, a ajuns la concluzia potrivit căreia comportamentul social nu este înnăscut, ci
învățat de la modele adecvate. Experiențele de învățare pot fi directe și indirecte. Astfel, „în
cadrul procesului de socializare copilul învață comportamnetul agresiv, deoarece este
recompensat direct (învățarea directă) sau observă că ceilalți sunt recompensați pentru conduite
agresive (învățare indirectă)”4. Grosso modo, Albert Bandura consideră că agresivitatea și
comportamnetul agresiv pot fi învățate direct (prin recompensarea sau pedepsirea unor
comportamente) sau indirect (prin observarea și imitarea unor modele de conduită ale altor
persoane, mai ales ale adulților).
 Resocializarea
Resocializarea este procesul de socializare în care individul învață noi modele
comportamentale, valori și norme diferite de cele pe care le posedă deja. Resocializarea
presupune renunțarea la anumite valor, credințe, obiceiuri, norme și acceptarea altora noi.
Procesul de resocializare poate să aibă la bază motivația intrinsecă, pozitivă sau motivația
extrinsecă, negativă. În primul caz, individul ajunge singur la conștiința caracterului negativ sau
ilicit al faptei sale și înțelege de ce trebuie să respecte normele sociale, iar în ultimul caz,
individul reînvață normele și valorile sociale de teama unor pedepse care vor veni din partea
cunoștințelor sau a instituțiilor statului.

AGENTII SOCIALIZARII

Familia

Din punct de vedere sociologic, familia asigura identitatea sociala initiala a copilului in
raport cu rasa, religia, clasa sociala si genul. Sansele generale in viata, sanatatea, longevitatea,
gradul de educatie si tipul de ocupatie sunt puternic influentate de familia in care copilul se
naste. Familia constituie, in orice societate, „factorul primordial al formarii si socializarii

4
Boncu, Ș. Psihologie socială, cursul 30, disponibil online la adresa
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs30.pdf .
copilului, reprezentand cadrul fundamental in interiorul caruia sunt satisfacute nevoile sale
psihologice si sociale si implinite etapele intregului sau ciclu de crestere si dezvoltare”5
In calitatea sa de mediu natural si grup primar, familia este primul intermediar in relatiile
cu societatea si constituie matricea care imprima copilului cele mai importante si mai durabile
trasaturi caracteriale si morale. In cadrul familiei, copilul isi insuseste normele si valorile sociale,
devenind apt sa relationeze cu ceilalti membri ai societatii. Socializarea in familie are mai multe
componente:

1) normativa (prin care se transmit copilului principalele reguli si norme sociale);

2) cognitiva (prin care copilul dobandeste deprinderi si cunostinte necesare actiunii ca


adult);

3) creativa (prin care se formeaza capacitatile de gandire creatoare si de a da raspunsuri


adecvate in situatii noi);

4) psihologica (prin care se dezvolta afectivitatea necesara relationarii cu parintii, cu


viitorul partener si cu alte persoane).

Familia este primul mediu educativ in care se pun bazele socializarii. Inca de la cea mai
frageda varsta, odata cu primele contacte sociale si experiente de viata, copilul este supus unui
proces continuu de socializare, care, odata cu inaintarea in varsta, devine un proces de socio-
culturalizare, centrat pe transferul unor valori, reguli, norme etc.(Vasile Preda, 1998).
Socializarea primara se realizeaza prin asimilarea si interiorizarea de catre copil a normelor
grupului primar de apartenenta: familia. Semnificatiile realitatii sociale nu sunt insusite intr-un
mod autonom, ci cu ajutorul parintilor sau al altor persoane apropiate, care le explica pentru a le
face inteligibile.

In primii ani de viata, contactul copilului cu realitatea este de cele mai multe ori mediat
prin instanta autoritatii adultilor, deoarece semnificatiile insusite sunt trecute prin filtrul
experientei personale ale aceluia care le face inteligibile. Procesul de socializare avanseaza prin
cresterea capacitatii copilului de a se raporta la comportamentele adultilor, de a-si analiza
propriul comportament prin prisma asteptarilor celorlalti si de a elabora raspunsuri

5
Maria Voinea – Familia contemporana: mica enciclopedie, Editura Focus, Bucuresti, 2005, p. 121
corespunzatoare acestor asteptari. Treptat, el ajunge sa asimileze prescriptii si atitudini, sa se
identifice cu diverse roluri sociale si sa-si asume lumea adultilor. Personalitatea sa este, astfel,
modelata de relatiile de grup.

Socializarea realizata in familie, arata Peter L.Berger si Thomas Luckmann(1999),


implica insa ceva mai mult decat o invatare pur cognitiva; ea se produce in imprejurari care
prezinta o puternica incarcatura emotionala, fara de care invatarea ar fi greu, chiar imposibil de
infaptuit. Familia realizeaza socializarea intr-un anumit climat afectiv, promovand un stil
educativ propriu, un control asupra conduitelor si un sistem al recompenselor si sanctiunilor.
Factorul emotional sta la baza identificarii copilului cu ceilalti. Interiorizarea si asumarea
rolurilor si atitudinilor altora, ca si cum ar fi ale sale, se produce numai odata cu identificarea.
Prin identificarea cu ceilalti, copilul devine capabil sa se identifice pe el insusi, sa dobandeasca
propria identitate.

Scoala

Scoala are indatorirea directa de a transmite individului informatii, deprinderi si valori pe


care societatea le considera importante pentru viata sociala. Pe langa citit, scris, si socotit, trebuie
sa fie incluse cinstea, respectarea cuvantului si punctualitatea in programa de socializare a scolii.
Scoala asigura un cadru social total diferit de cel al familiei. In scoala, copiii fac cunostinta cu
sisteme oficiale de evaluari: note, caracterizari periodice ale elevilor trimise parintilor. Aceasta
constituie o experienta noua si deseori dificila pentru multi copii. De asemenea, in scoala copiii
invata multe deprinderi de interactiune interpersonala: ei invata ce inseamna sa imparta cu altii,
sa se compare cu egalii lor, sa rezolve pe rand diferite sarcini etc.

In experienta copilului, sublinia Talcott Parsons(Social structures and Personality, 1964),


scoala este prima institutie de socializare, care introduce o diferenta de status ce nu are baze
biologice. Indeplinindu-si sarcina de a transmite patrimoniul socio-cultural catre tanara generatie,
aceasta institutie asigura o educatie necesara pentru a forma oameni integrati social, capabili sa-
si asume diverse roluri in cadrul grupurilor de apartenenta.
Prin predarea diferitelor discipline sau prin alte tipuri de activitati scolare se transmit
informatii de natura sociala, se dezvolta competente( de comunicare, relationare, implicare), se
modeleaza atitudini si disponibilitati de participare si autorealizare sociala, indispensabile
asumarii de catre elevi a asteptarilor de rol venite din partea societatii. Pregatirea elevilor pentru
integrare sociala presupune proiectarea si realizarea unei mari diversitati de activitati de
invatare:

· activitati de acumulare a cunostintelor despre societate, a valorilor, normelor si atitudinilor


dezirabile;

· activitati de informare asupra comunitatii locale(studii de caz, sondaje de opinie, buletine


informative etc.);

· activitati in care se discuta cazuri reale sau imaginare de conflicte valorice;

· activitati in care se simuleaza o situatie conflictuala, pe care elevii urmeaza sa o rezolve;

· activitati de investigare tip proiect sau cercetare de teren, care necesita munca in echipa;

· activitati de conversatie dirijata, dialog liber sau dezbatere pe o anumita tema;

· activitati de negociere, de luare a deciziei sau de alegere a liderului de grup.

Aceste activitati de invatare asigura elevilor, prin efectele informative si formative


scontate, o larga deschidere spre problematica vietii sociale, spre manifestarile comportamentale
corespunzatoare valorilor si normelor caracteristice societatii in care traiesc.

Dar atunci cand este vorba de informare, de descoperirea mecanismelor sociale, de


modelarea comportamentelor si adaptare, un rol important il au influentele extrascolare. Asa-
numita ”socializare secundara” se realizeaza, in mare masura, prin apropierea si interiorizarea
aspectelor legate de functionarea altor institutii ale societatii. Socializarea secundara consta in
interiorizarea unor “sublumi institutionale sau bazate pe institutii”(Peter L.Berger, Thomas
Luckmann, 1999), prin descoperirea, de catre individul deja socializat primar, a unor noi
dimensiuni ale existentei sociale.
Mass media

Mijloacele de comunicare in masa (radioul, televiziunea, filmele, presa) tind sa devina in


societatile dezvoltate unul dintre principalii agenti de socializare. Mass-media desemneaza
ansamblul organizatiilor care vehiculeaza catre un numar mare de oameni efectele socializatoare
ale acestora, fiind obiectul a numeroase analize de cele mai multe ori contradictorii. O concluzie
comuna a acestor cercetari este ca mijloacele de comunicare in masa au atat efecte pozitive, cat
si efecte negative, dependente de continutul mesajelor. Aparatele video si muzica joaca un rol
din ce in ce mai important in socializarea tinerilor.

Televiziunea are cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca in
discutie referitor la diferite probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de informare,
divertisment, culturalizare, formare de opinii etc.

In ultimele decenii, institutiile mass-media au devenit unul din cei mai influenti agenti ai
socializarii, care adauga cailor traditionale noi posibilitati de modelare a opiniilor, atitudinilor si
comportamentelor. Importanta lor in realizarea acestui proces nu putea trece nesesizata. Iata cum
justifica John B.Thompson acest fapt: ”Procesele timpurii de socializare din cadrul familiei si al
scolii sunt in multe privinte decisive pentru dezvoltarea ulterioara a individului si pentru
conceptia acestuia despre sine. Dar nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca, intr-o lume din ce
in ce mai infiltrata de produsele industriilor mass-media, s-a creat o importanta noua arena
pentru procesul de modelare a sinelui. Este o arena separata de constrangerile spatiale si
temporale ale interactiunii fata in fata si, data fiind accesibilitatea televiziunii si expansiunea ei
globala, este din ce in ce mai disponibila indivizilor din toata lumea”(2000, p.46).

Pregatirea individului pentru integrarea sociala este puternic afectata de influentele exercitate de
mijloacele de comunicare de masa. Acestea actioneaza ca intermediari intre faptele,
evenimentele, procesele si fenomenele sociale(economice, politice, culturale) si opinia publica,
impunandu-se ca o adevarata “grila de lectura a practicilor sociale”(Claude-Jean Bertrand, 2001,
p.28). Mass-media faciliteaza cunoasterea problemelor cu care se confrunta societatea si a
diverselor solutii propuse pentru rezolvarea lor, contribuie la educatia democratica a cetatenilor
de toate varstele si la deprinderea unor roluri civice, modereaza conflictele sociale, cultiva
aspiratii si idealuri. Nu poate fi subestimata nici functia de intarire a normelor sociale, care se
realizeaza prin supunerea la o judecata critica a oricarei abateri, intarindu-se coeziunea sociala.
Informatiile despre evenimentele ce se petrec zilnic in jurul sau, impactul lor afectiv, ii intaresc
individului sentimentul de apartenenta la o comunitate, ceea ce faciliteaza integrarea sa sociala.
Despre acest efect al comunicarii mediatice John B.Thompson scrie: ”…dezvoltarea mijloacelor
de comunicare are si un impact asupra sentimentului de apartenenta al indivizilor, adica asupra
sentimentului fata de grupurile si comunitatile carora ei simt ca le apartin. Sentimentul
apartenentei se origineaza, intr-o anumita masura, in sentimentul impartasirii unei istorii comune
si a unui loc comun, a unei traiectorii comune in timp si spatiu. Dar perceptia noastra asupra
trecutului devine din ce in ce mai dependenta de produsele mass-media si, deoarece perceptia
noastra asupra lumii si asupra locului nostru in ea devine din ce in ce mai hranita de produse
mass-media, atunci si sentimentul nostru fata de grupurile si comunitatile cu care impartasim o
cale comuna in timp si spatiu, o origine comuna si o soarta comuna, este alterat: simtim ca
apartinem unor grupuri si comunitati care sunt constituite partial prin mass-media ia”(2000,
p.38).

Acest fenomen de “socialitate mediata”, cum il numeste Thompson, este prezent mai tot
timpul in viata de zi cu zi a individului. Noutatile prezentate de catre mass-media, considera Ioan
Dragan(1996), constituie subiecte ale conversatiei mondene si prin aceasta un suport al
sociabilitatii, intrucat ofera simboluri si repere de autoidentificare si de apartenenta sociala.

Grupul de egali/de prieteni

Grupul de ptieteni sau de colegi este probabil al doilea ca importanţă după familie. Acest tip de
grup este un grup de similaritate (de echivalenţă) care desemnează persoanele care au acelaşi
statutm sunt egale sau foarte apropiate potrivit unui criteriu social semnificativ. Grupurile de
vârstă apropiată şi, în mod deosebit al adolescenţilor, joacă un rol important în împărtăşirea
valorilor şi stilurilor de viaţă comune ajungând chiar la constituirea uneiadevărate culturi proprii.

Grupul de similaritate începe să fie un factor influent în procesul de socializare a copilului de la


o vârstă fragedă. Pe treptele superioare ale şcolii influenţa colegiilor devine semnificativă
deoarece tinerii caută să-şi dobândească independenţa prin schimbarea influenţei celor de acasă
cu cei de la şcoală. Grupul de colegi impune norme proprii în îmbrăcăminte, vorbire, atitudi etc.,
iar neconformarea tinerilor cu ele aduce după sine ridicularizare şi chiar ostracizare din grup.
Datorită presiunii puternice din partea grupului de colegi, influenţa acestuia pe durata
adolescenţei este poate cea mai importantă dintre toţi agenţii socializării. Acest efect este cel mai
mare în modul de a se îmbrăca şi a vorbi, al distracţiilor preferate şi, în general, al petrecerii
timpului liber. Adesea el poate să se extindă la atitudini şi comportamente din domeniul
sexualităţii, al consumului de alcool sau mai nou, al drogurilor.

S-ar putea să vă placă și