Sunteți pe pagina 1din 13

JURISPRUDENŢĂ

1. Analiza condiţiilor de validitate a contractului de donaţie va fi realizată în


raport de dispoziţiile vechiului Cod civil, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile
din noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, având în vedere că actul
juridic a fost încheiat sub imperiul Codului civil din 1864 şi este guvernat de
legea aplicabilă la data încheierii sale. în acest sens, sunt şi dispoziţiile art. 102
din Lege nr. 71/2011 (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 171/2012, nepublicată).

2. Incapacitatea specială de a primi a preotului care a asistat religios donatorul,


în cursul ultimei boli, are în vedere asistenţa cu caracter repetat sau de
continuitate acordată bolnavului în calităţile vizate de lege. Aceasta înseamnă că
bolnavul poate gratifica un prieten preot (medic, farmacist), dacă nu a fost
asistat religios, respectiv tratat de acesta în cursul ultimei boli. Prohibiţia
seîntemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie, situaţie în care nu
se admite dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere, deci preotul,
asistent religios al testatorului, nu ar putea dovedi că nu a abuzat de influenţa pe
care o avea asupra bolnavului. Prin urmare, ceea ce este esenţial pentru ca
această incapacitate de a primi o donaţie să opereze este demonstrarea
asistenţei religioase oferite donatorului în cursul ultimei boli de către preotul
beneficiar, nu în afara stării de boală, legea având în vedere bolnavul, şi nu
persoana sănătoasă (C.A. Craiova, s. civ., dec. nr. 888/2007, in V. Terzea, Codul
civil, voi. II, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 258-259).

3. Capacitatea persoanei constituie regula, astfel încât încheierea unui contract


de donaţie de către o persoană vârstnică, în lipsa unui reprezentant al autorităţii
tutelare, nu afectează valabilitatea actului juridic, deoarece apărarea intereselor
donatoarei a fost asigurată prin încheierea actului în faţa notarului public şi
citirea conţinutului acestuia anterior semnării sale (C.A. Bucureşti, s. o lll-a civ.,
min. şi fam., dec. nr. 1639/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 23).

4. Obiectul actului juridic, respectiv al contractului de donaţie - bunul - exista, era


în circuitul civil, aflându-se la acea dată în patrimoniul donatarei, fiind
determinat. împrejurarea că, ulterior, titlul de proprietate deţinut de aceasta cu
privire la bun a fost declarat nul nu este de natură să conducă la concluzia că
bunul nu îndeplinea cerinţele de valabilitate (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi
fam., dec. nr. 1690/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 30).

5. Existenţa cauzei presupune existenţa scopului imediat (causa proxima), numit


şi scopul obligaţiei, care este stabilit pe categorii de acte juridice civile, iar în
actele juridice cu titlu gratuit, cum este şi cazul donaţiilor, acest scop trebuie să
constea în intenţia de a gratifica (animus donandi), adică de a procura un avantaj
în patrimoniul celeilalte părţi, fără a urmări un echivalent
în schimb. în cazul actelor cu titlu gratuit, prezumţia este răsturnată dacă se face
dovada lipsei intenţiei de a gratifica (C.A. Bucureşti, s. a IX-o civ. şi propr. int.,
dec. nr. 149/R/2009, în M. Paraschiv, Prezumţiile în materie civild. Prezumţiile
relative, Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 13). Notă. Noul Cod
civil nu mai defineşte cauza şi prin luarea în considerare a scopului imediat.
Astfel, potrivit art. 1235 NCC, cauza actului juridic civil este motivul care
determină fiecare parte să încheie contractul. Motivul determinant al încheierii
actului juridic se poate referi fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile unei
persoane. El se caracterizează prin aceea că este concret şi variabil de la o
categorie la alta de acte juridice civile şi chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte
juridice civile. Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi
motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de
proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit.
Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi
comun tuturor contractelor de donaţie. Evident că intenţia de a gratifica este
strâns legată de consimţământul liber exprimat al donatorului (6. Boroi, L.
Stânciulescu, Instituţii, p. 121, 413).

6. Se sancţionează cu nulitatea absolută lipsa cauzei în contractul de donaţie,


respectiv voinţa de a dărui, condiţie esenţială de validitate prevăzută de art. 948
şi art. 966 C. civ. 1864 [art. 1179 şi art. 1236 NCC, n.n.). Reclamanţii au
administrat mijloace de probă pentru a dovedi lipsa intenţiei de a dona a
dispunătorului (C.A. laşi, dec. civ. nr. 223/2009, în Jurindex). Notă. Potrivit art.
1238 alin. (1) NCC, lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia
cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte
juridice.

7. în cazul donaţiei, cauza este determinată de intenţia liberală a dispunătorului,


dedusă din motivele subiective ale încheierii actului, care, dacă sunt neconforme
cu legea, atrag nulitatea liberalităţii. întrucât atât donatoarea, cât şi familia
acesteia au fost supuse unor puternice presiuni din partea regimului comunist,
motivate de raţiuni politice, nu se poate aprecia că scopul determinant al
donaţiei a fost reprezentat de intenţia de gratificare a statului (C.A. Bucureşti, s. a
IIl-a civ., dec. nr. 33/2004, în Jurisprudenţă naţională 2004-2005, p. 88).

8. Cauza contractului de donaţie este o condiţie esenţială pentru valabilitatea


acestuia, conform art. 966-998 C. civ. 1864 şi trebuie să existe, să fie licită şi
morală. în cazul contractelor cu titlu gratuit, cauza constă în intenţia de a
gratifica o persoană şi intenţia de a primi o liberalitate şi motivul determinant.
Determinarea scopului avut în vedere de părţi la încheierea unui act juridic
presupune efectuarea de investigaţii în forul interior al părţilor. în situaţia
contractului de donaţie, cauza cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi
motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de
proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu titlu gratuit.
Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi
comun tuturor contractelor de donaţie. Inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei
trebuie să fie dovedită de către cel care o invocă, având în vedere că legea
prezumă cauza până la proba contrară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 966 C.
civ. 1864. Dovada inexistenţei cauzei sau a caracterului ilicit sau imoral al cauzei
se poate realiza cu orice mijloc de probă, fiind chestiuni de fapt. în cauza de faţă,
intimata-reclamantă a administrat mijloace de probă în faţa primei instanţe, din
care a rezultat lipsa intenţiei dispunătorilor de a gratifica la data efectuării
ofertei de donaţie (C.A. Bucureşti, dec. civ. nr. 171/2012, nepublicatâ).
9. Fiind o împrejurare de fapt, intenţia liberă a proprietarilor de a transmite
dreptul lor real asupra unui bun cu titlu gratuit în favoarea unei persoane
juridice şi neafectată de vreun viciu poate fi dovedită prin orice mijloc de probă
(Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 421/2006, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea,
voi I, p. 37).

10. înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă cu rezerva
uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere este prezumată relativ de lege ca
fiind o donaţie. Partea care pretinde contrariul trebuie să administreze dovezi de
natură a răsturna prezumţia instituită prin această dispoziţie legală, în sensul că
a fost plătit preţul bunului. Consecinţa este reducţiunea liberalităţii excesive în
limita cotităţii disponibile (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. nr.
213/2005, în M. Paraschiv, Prezumţiile în materie civilă. Prezumţiile legale
absolute şi prezumţiile simple. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010,
p. 284). Notă. Potrivit art. 1091 alin. (4) NCC, până la dovada contrară,
înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau
către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut
cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă
ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor,
ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia
nu au consimţit la înstrăinare.

11. Instanţele trebuie să verifice dacă în privinţa actului intitulat vânzare-


cumpărare cu clauză de întreţinere, încheiat de autorii reclamantei-recurente şi
ai intimatei-pârâte, pe de o parte, şi intimata-pârâtă, pe de altă parte, se verifică
cerinţele simulaţiei actului juridic, în sensul că părţile au convenit ca actul
încheiat să fie, în realitate, o donaţie deghizată, şi nu o înstrăinare cu titlu oneros.
Pentru existenţa simulaţiei, art. 1175 C. civ. 1864 [art. 1289 NCC, n.n.] impune ca
actul public să fie dublat şi precedat de actul secret şi de acordul simulatoriu. în
privinţa formei actului secret, de vreme ce actul ce reflectă voinţa părţilor este
secret, el nu ar putea niciodată să îmbrace forma autentică cerută pentru donaţie
de art. 813 C. civ. 1864 [art. 1011 NCC, n.n.), astfel că actul secret ar fi putut să fie
încheiat cel mult în forma unui înscris sub semnătură privată, în cazul în care
există raporturi de rudenie între părţi, preconstituirea unui înscris era dificilă şi
improbabilă, astfel că părţile se găsesc în cazul asimilat de doctrină şi de
jurisprudenţă ipotezelor de excepţie reglementate de art. 1198 C. civ. 1864, când
părţile au fost în imposibilitatea de a preconstitui un înscris, în speţă
imposibilitatea nefiind de ordin material, ci moral. Existenţa convenţiei (ca
negotium iuris) putea fi probată prin orice mijloace de probă, inclusiv martori,
interogatoriu şi prezumţii. Argumentele părţii se constituie în prezumţii
judecătoreşti, şi anume: împrejurarea că obligaţia intimatei-pârâte de a acorda
întreţinere nu a fost executată, iar părinţii săi, creditorii întreţinerii, nu au
solicitat executarea, precum şi aceea că preţul întreţinerii stabilit în contract era
prea mic faţă de valoarea bunului, denotă lipsa caracterului oneros al actului.
Acestea care sunt însă prezumţii trase din conduita părţilor concomitentă sau
ulterioară încheierii contractului public, cu titlu oneros, iar partea nu a invocat
alte aspecte care să denote existenţa unei convenţii ascunse de donaţie anterior
încheierii actului autentic. Este insuficientă pentru dovedirea caracterului
simulat al actului invocarea unor prezumţii simple, deduse din fapte ulterioare
încheierii actului, fără a fi sprijinite de vreun alt mijloc de probă (C.A. Bucureşti,
s. a IX-a civ. şi propr. int., dec. nr. S10/R/2009, în M. Paraschiv, Prezumţiile legale
absolute şi prezumţiile simple, p. 196). Notă. Potrivit art. 1289 NCC, contractul
secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din
stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu
universal; cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi
dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă. Aşadar, în concepţia noului Cod civil, donaţia deghizată este valabilă şi
în cazul în care nu este încheiată în forma solemnă prevăzută de lege.

12. Susţinerea că, în realitate, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost actul


public, iar actul de donaţie a fost actul secret trebuie dovedită. Pentru a se putea
vorbi de existenţa unei simulaţii în forma deghizării naturii juridice a actului
încheiat, ar fi fost necesar ca actul de donaţie să întrunească toate condiţiile de
valabilitate prevăzute de lege, inclusiv condiţia privind forma autentică a
încheierii sale. Faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat
asupra naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură
privată încheiat între reclamantă şi pârât, în sensul că acesta este un
antecontract de vânzare-cumpărare valorificat pe cale judecătorească, prin
intermediul acţiunii în prestaţie tabulară, în condiţiile art. 20 [modificat prin art.
87 pct. 3 din Legea nr. 71/2011, n.n.J şi art. 22 (abrogat prin art. 87 pct. 4 din
Legea nr. 71/2011, n.n.) din Legea nr. 7/1996, are relevanţă în cauză. Fiind părţi
în respectivul dosar, hotărârea pronunţată le este opozabilă, efectele puterii
lucrului judecat ale acestei hotărâri repercutându-se asupra părţilor din cauză
(I.C.C.J., dec. civ. nr. 5848/2010)

13. Nu poate fi reţinută critica prin care se susţine că actul de vânzare-


cumpărare încheiat de părţi ar fi în fapt o donaţie deghizată, sub acest aspect
reclamantul neprezentând în instanţă actul secret care să evidenţieze
adevăratele raporturi dintre părţi (C.A. Bucureşti, s. o IX-o civ. şi propr. int., dec.
nr. 413/R/2009, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 69-70).
Răspunde

DOCTRINĂ

1. Definiţia contractului de donaţie este cuprinsă în Cartea IV, „Despre moştenire


şi liberalităţi", Titlul III, „Liberalităţile", Capitolul I, „Dispoziţii comune".
Reglementarea subliniază caracteristica esenţială a acestui act juridic, ce constă
în transmiterea cu titlu gratuit a unui drept (de proprietate sau de creanţă) în
favoarea unei persoane, fără a primi nimic în schimb. Noua definiţie este mult
mai simplă şi ilustrează împrejurarea că donaţia este un contract, astfel încât vor
fi aplicabile regulile generale în materia contractelor, care vor fi completate cu
normele juridice specifice din materia actelor cu titlu gratuit (J.L Baudouin, Y.
Renaud, Code civil du Quebec annote, tome II, 14e ed., Wilson & Lafleur Ltee,
Montreal, 2011, p. 2612). Donaţia fiind o liberalitate, gratuitotea este de esenţa
ei. Din punct de vedere etimologic, cuvântul „donaţie" provine de la cuvântul
„dar", ca şi cum s-ar zice „lăsat în dar" (D. Alexandresco, Principiile dreptului civil
român, voi. II, Atelierele Grafice Socec & Co, Bucureşti, 1926, p. 248).
2. Noua reglementare defineşte contractul de donaţie ca fiind contractul prin
care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil
de un bun în favoarea celeilalte părţi, numită donatar (art. 985 NCC). Legiuitorul
utilizează noţiunea de contract, şi nu de act juridic, deoarece donaţia nu devine
perfectă decât prin concursul consimţământului ambelor părţi. Ceea ce
caracterizează contractul de donaţie constă în trecerea unor valori dintr-un
patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenţia de a dona (animus donandi),
conform art. 1172 NCC. Această intenţie, concretizată în încheierea contractului
în forma şi în condiţiile prevăzute de lege, justifică mărirea patrimoniului în
detrimentul altuia, constituind cauza actului juridic (Fr. Deok, Tratat de drept
civil. Contracte speciale, Cd. Actami, Bucureşti, 1998, p. 92). Intenţia de a dona
poate reieşi din cuprinsul actului, din natura şi destinaţia bunului dăruit, din
circumstanţele particulare ale vieţii donatorului sau ale beneficiarului, precum şi
din relaţiile de rudenie dintre părţi (J.L Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p.
2612).

3. Donaţia este, totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi


produce efectele, de regulă, în timpul vieţii donatorului (spre deosebire de
testament, care este tot o liberalitate, însă morţiş causa) (G. Boroi, L Stânciulescu,
Instituţii, p. 403). O donaţie nu se poate prezuma niciodată (J.L. Baudouin, Y.
Renaud, op. cit., tome II, p. 2612).

4. Donaţia este un contract unilateral, cu titlu gratuit, solemn şi translativ de


proprietate. Caracterul unilateral al donaţiei este determinat de faptul că, deşi
pentru încheierea sa valabilă este necesar acordul de voinţă al ambelor părţi
(donator şi donatar), totuşi el dă naştere la obligaţii numai în sarcina unei părţi,
respectiv donatorul (art. 1171 NCC). în principiu, donatarul nu are nicio obligaţie
(FI. Moţiu, Contractele speciale în noul Cod civil, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti,
2010, p. 125). Totuşi, în doctrină şi în practica judiciară se acceptă că donatarul
are o obligaţie morală faţă de donator, respectiv obligaţia de recunoştinţă (G.
Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 403).

5. Donaţia este un contract cu titlu gratuit, deoarece donatarul primeşte în


patrimoniul său un bun, fără a fi obligat la o contraprestaţie echivalentă faţă de
donator (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil
român, voi. III, Ed. AII Beck, 2008, p. 398). Prin intermediul acestui contract,
donatarul poate dobândi un drept de proprietate sau de creanţă. De asemenea,
donatarul poate dobândi un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau
orice alt drept care se află în patrimoniul donatorului şi de care acesta doreşte să
dispună (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2611). Totuşi, contractul de
donaţie poate avea caracter oneros, în situaţia donaţiei cu sarcină. în acest caz,
caracterul oneros al donaţiei operează numai în limita valorii sarcinii (FI. Moţiu,
Contractele speciale, p. 126).

6. Donaţia este un contract solemn. Cerinţa formei autentice priveşte atât oferta
de donaţie, cât şi acceptarea acesteia, iar nerespectarea formei autentice
determină nulitatea absolută a actului juridic încheiat, potrivit art. 1174 alin. (3)
NCC. Excepţiile de la această condiţie de validitate a contractului sunt: donaţiile
indirecte, donaţiile deghizate şi darurile manuale. Raţiunea formei solemne a
contractului de donaţie constă în aceea că s-a urmărit de către legiuitor
protejarea donatorului împotriva „captaţiunii la care este expus zilnic" (FI.
Moţiu, Contractele speciale, p. 126).

7. Donaţia este un contract translativ de proprietate. Astfel, prin încheierea


contractului, dreptul de proprietate este transferat de la donator la donatar (la
fel ca şi la vânzare). Donaţia este însă, translativă de proprietate numai prin
natura sa, contractul putând transmite valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt
drept real sau un drept de creanţă). în principiu, şi în cazul donaţiei, dreptul de
proprietate se transferă din momentul încheierii contractului, dar este posibil ca
părţile (solo consensu) să amâne acest moment. Ca excepţie, amânarea
transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului manual,
deoarece, fiind un contract real, încheierea sa valabilă presupune (pe lângă
acordul de voinţă) şi tra-diţiunea (predarea) bunului la momentul încheierii
contractului. Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar
produce consecinţele instituite de dreptul comun (6. Boroi, L. Stânciulescu,
Instituţii, p. 405).

8. Nu poate constitui o donaţie, ci un contract cu titlu oneros, cesiunea realizată


de către unul dintre coproprietari cu privire la cota sa parte, cu scopul de a se
libera de obligaţiile sale (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2614).

9. Pentru a fi valabil încheiată, donaţia, ca orice contract, trebuie să îndeplinească


condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 1179 NCC, respectiv capacitatea de a
contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit şi o cauză licită
şi morală. Particularitatea acestui contract este conferită de intenţia liberală,
manifestată, în acest domeniu, printr-o regulă importantă exprimată de
principiul irevocabilităţii donaţiei.

10. Copacitoteo părţilor de a contracta reprezintă regula generală, consacrată de


către legiuitor în dispoziţiile art. 1180 NCC. Noul Cod civil consacră capacitatea
în materie de li-beralităţi în Titlul III, Capitolul I, Secţiunea a ll-a, în cuprinsul
căreia se prevede că „orice persoană poate face şi primi liberalităţi, cu
respectarea regulilor privind capacitatea" [art. 987 alin. (1) NCC]. De asemenea,
această condiţie a capacităţii de a dispune trebuie îndeplinită la data la care
dispunătorul îşi exprimă consimţământul, iar condiţia capacităţii de a primi o
donaţie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă liberalitatea [art.
987 alin. (2) şi

(3) NCC). Rezultă că atât donatorul, cât şi donatarul trebuie să aibă capacitate în
momentul perfectării contractului de donaţie. în cazul formării contractului între
absenţi, donatorul trebuie să aibă capacitatea în momentul ofertei, al acceptării
acesteia, dar şi în momentul primirii acceptării ofertei (art. 987 coroborat cu art.
1013 NCC).

11. Contractul se încheie de regulă în beneficiul donatarului, însă părţile pot


conveni ca beneficiarul donaţiei să fie o terţă persoană. în acest caz,
„dispunătorul trebuie să îl determine pe beneficiarul liberalităţii ori cel puţin să
prevadă criteriile pe baza cărora acest beneficiar să poată fi determinat la data la
care liberalitatea produce efecte juridice" [art. 989 alin (1) NCC]. Poate beneficia
de o donaţie şi o persoană care nu există la data încheierii contractului, „dacă
aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina pentru aceasta
din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalităţii îndată ce va fi
posibil" [art. 989 alin. (2) NCC). Tot astfel, este valabilă şi donaţia făcută unei
persoane desemnate de donator, „cu o sarcină în favoarea unei persoane alese fie
de gratificat, fie de un terţ desemnat, la rândul său, tot de către dispunător" [art.
989 alin. (4) NCC] (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 406).

12. în situaţia copilului doar conceput, care nu are şi nu poate avea capacitate de
folosinţă, este posibil ca altcineva, în locul lui, să poată dobândi drepturi în
numele şi în contul său, sub condiţia suspensivă ca fătul să se nască şi să fie viu.
Odată îndeplinită condiţia suspensivă - naşterea copilului actul juridic prin care
se dobândeşte dreptul se perfectează şi dreptul se recunoaşte retroactiv de la
concepţiune [art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 - art. 36 NCC, n.n.]. în
privinţa persoanelor care devin părţi în locul copiilor doar concepuţi, acestea nu
pot fi, în astfel de raporturi obligaţionale condiţionale, decât viitorii părinţi ai
celui doar conceput. Este fără relevanţă că textele din legea civilă reglementează
doar reprezentarea copiilor minori, nu şi a celor concepuţi şi încă nenăscuţi,
pentru că, în cazurile în care nu există texte speciale privind reprezentarea
copiilor concepuţi, se aplică, prin asemănare, regulile generale privind
reprezentarea minorilor (V Pătulea, în P.R. nr. 1/2003, p. 63).

13. Conform art. 208 NCC, persoanele juridice pot primi donaţii şi testamente, în
condiţiile dreptului comun, de la data actului de înfiinţare sau, în cazul
fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar
şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia
fiinţă în mod legal.

14. Articolul 988 şi art. 990 NCC reglementează incapacităţile de a dispune şi de


a primi, acestea fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Incapacitatea de a dispune prin acte cu titlu gratuit se referă la minori şi la


interzişii judecătoreşti. Astfel, minorii lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate restrânsă nu pot dispune de bunurile lor prin liberalităţi. Această
incapacitate se justifică prin protecţia sporită acordată minorilor. Totuşi, dacă
minorul se căsătoreşte şi dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină, el va putea
încheia valabil contracte de donaţie. Tot astfel, va putea dispune prin donaţii şi
minorul care a împlinit vârsta de 16 ani şi care a dobândit capacitate de exerciţiu
anticipată, acordată de instanţa de tutelă pentru motive temeinice (art. 40 NCC).
Sancţiunea nerespectării incapacităţii minorilor şi a interzişilor judecătoreşti de
a dispune prin donaţii este nulitatea absolută a actului încheiat. Ca excepţie, în
condiţiile art. 41 alin. (3) şi art. 43 alin. (3) NCC, minorii şi interzişii judecătoreşti
(fără excepţie) pot încheia singuri donaţii, „de mică valoare, cu caracter curent şi
care se execută la momentul încheierii lor" (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p.
407).
Incapacitatea de a primi este reglementată de art. 990 NCC, care prevede în mod
expres persoanele care sunt incapabile de a primi, precum şi excepţiile.
Nerespectarea dispoziţiilor menţionate atrage nulitatea relativa a contractului de
donaţie. în privinţa sancţiunii aplicabile în cazul medicilor, farmaciştilor sau
preoţilor, noua reglementare a pus capăt controversei din literatura juridică şi
practica judiciară anterioară, consacrând expres sancţiunea nulităţii relative în
cazul existenţei acestor incapacităţi (FI. Moţiu, Contractele speciale, p. 133).

15. Consimţământul este guvernat de regulile generale instituite prin dispoziţiile


art. 1182-1224 NCC, neexistând reguli speciale în materia liberalităţilor. Astfel,
pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu
discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a dispune/a primi, să fie exteriorizat
şi să nu fie alterat de vicii de consimţământ, respectiv eroare, doi, violenţă sau
leziune, conform art. 1206. Totuşi, principala caracteristică a contractului de
donaţie, care izvorăşte din natura sa de contract solemn, constă în faptul că
părţile trebuie să îşi exteriorizeze consimţământul în scris, în formă autentică.

16. în materie de liberalităţi, vicierea consimţământului se face, de regulă, prin


doi, manifestat sub forma sugestiei sau a captaţiei. Sugestia constă în folosirea
unor mijloace nepermise, în scopul de a sădi în mintea donatorului/testatorului
ideea de a face o libe-ralitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive, în scopul de a înşela buna-
credinţă a donatorului/testatorului pentru a-l determina să facă o liberalitate,
fără de care nu ar fi făcut-o (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 411).

17. în ceea ce priveşte dolul, ca viciu de consimţământ, definiţia acestuia din art.
1214 NCC este mai cuprinzătoare, conţinând şi omisiunea cu caracter fraudulos a
unei părţi, respectiv omisiunea donatarului de a-l informa pe dispunător asupra
unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (P. Perju, Contractul în
Dreptul civil român, cu referiri la noul Cod civil, şi în dreptul nord-american, Ed.
C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 33).

18. Obiectul contractului de donaţie îl reprezintă, conform art. 1225 NCC,


transmiterea dreptului real sau de creanţă, inclusiv componenta sa materială,
predarea lucrului (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 412).

Obiectului material al contractului de donaţie poate consta într-un bun imobil


sau mobil, care trebuie să îndeplinească condiţiile de drept comun, şi anume să
fie în circuitul civil (art. 1229), să fie determinat sau cel puţin determinabil,
posibil şi licit (art. 1226 alin. (2)1, licit şi moral (art. 1225 alin. (3)) şi să existe
sau să poată exista în viitor (art. 1228). Ca şi în alte contracte translative de
proprietate, bunurile viitoare pot forma, în principiu, obiectul donaţiei, cu
excepţia moştenirilor nedeschise, care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea
nulităţii absolute (art. 956 NCC). Astfel, bunurile mobile corporale cu o valoare
de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual (art. 1011 alin (4) NCC].
Excepţia este reprezentată de darurile manuale, care nu pot avea ca obiect
bunuri viitoare, întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.
19. Cauza contractului de donaţie este o condiţie esenţială pentru valabilitatea
acestuia, conform art. 1179 alin. (1) pct. 4 NCC şi trebuie să existe, să fie licită şi
morală, potrivit art. 1236. în cazul contractelor cu titlu gratuit, cauza constă în
intenţia de a gratifica o persoană şi intenţia de a primi o liberalitate şi motivul
determinant. Determinarea scopului avut în vedere de părţi la încheierea unui
act juridic presupune efectuarea de investigaţii în forul interior al părţilor.
Tocmai de aceea, literatura juridică, convinsă de utilitatea extinderii noţiunii de
cauză, a considerat că trebuie cuprins în sfera de aplicarea a acestei noţiuni şi
scopul mediat (P. Perju, Contractul, p. 38). Această soluţie jurisprudenţială a fost
consacrată de legiuitor în dispoziţiile art. 1235 NCC, conform căruia cauza
actului juridic este dată de motivul care determină partea să încheie actul juridic.
în cazul actelor cu titlu gratuit, integrarea scopului mediat în noţiunea de cauză
trebuie realizată cu largheţe, pe temeiul falsităţii, ilicităţii şi imoralităţii, întrucât
gratificatul se străduieşte să păstreze un folos, şi nu să evite o pagubă.

20. în contractul de donaţie, cauza cuprinde două elemente: intenţia de a


gratifica şi motivul determinant. Intenţia de a gratifica constă în transmiterea
dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de creanţă, cu
titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv,
invariabil şi comun tuturor contractelor de donaţie.

Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv,


variabil şi concret în fiecare contract de donaţie (6. Boroi, L. Stânciulescu,
Instituţii, p. 413).

21. Inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei trebuie dovedită de către cel care o
invocă, având în vedere că legea prezumă cauza până la proba contrară (art.
1239). Dovada inexistenţei cauzei sau a caracterului ilicit sau imoral al acesteia
se poate realiza cu orice mijloc de probă, fiind chestiuni de fapt. Sancţiunea
aplicabilă în cazul cauzei ilicite sau imorale este nulitatea absoluta (art. 1238
NCC).

22. Ca regulă generală, contractele sunt consensuale, atunci când se formează


prin simplul acord de voinţă a părţilor (art. 1174 alin. (1) NCC]. Prin excepţie,
unele contracte sunt solemne (art. 1174 alin. (3) NCC], atunci când validitatea
acestora este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege. Pentru
naşterea valabilă a acestor contracte, actul scris nu mai este cerut ca un simplu
mijloc de probă, ca în cazul contractelor consensuale, ci este un element
constitutiv al contractului. Aceste contracte sunt donaţiile, convenţiile
matrimoniale, ipotecile, testamentele etc. (D. Alexandresco, Explicaţiuneo
teoretică şi practico a dreptului civil român, ed. a ll-a revăzută, tom III, Atelierele
grafice Socec & Co., Bucureşti, 1906, p. 206). Dacă cerinţa formei autentice nu
este îndeplinită, atunci donaţia este inexistentă, neputând produce niciun efect
juridic, deoarece este lovită de nulitate absolută, conform art. 1011 coroborat cu
art. 1242 alin. (2). Pentru a produce efecte juridice, este necesar ca donaţia să fie
refăcută cu respectarea formelor legale. Viciile de formă ale unei donaţii nu pot fi
îndreptate nici de către donator şi nici de către donatar, printr-un act
confirmativ sau prin executarea voluntară a donaţiei.
Imposibilitatea confirmării donaţiei intervine numai în situaţia în care nu este
respectată forma autentică. în cazul în care donaţia este afectată de un alt viciu,
precum incapacitatea donatorului, aceasta poate fi confirmată chiar de către
donator, cu respectarea cerinţelor legale pentru încheierea unui act cu titlu
gratuit. Dacă donatorul a executat un contract inexistent, atunci acesta va putea
solicita donatarului să restituie ceea ce a primit în virtutea unui contract lovit de
nulitate pentru nerespectarea formei autentice (D. Alexandresco, Principiile, voi.
II, p. 296). Nulitatea absolută a contractului de donaţie pentru nerespectarea
formei autentice poate fi invocată de către părţile contractante şi de către
instanţă din oficiu (art. 1247 NCC). Formele autentificării sunt cele prevăzute de
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, republicată (M. Of. nr. 732/2011). Prin
excepţie de la cerinţa formei autentice, aceasta nu mai necesară în cazul
donaţiilor indirecte, deghizate şi al darurilor manuale, aşa cum se prevede
expres în dispoziţiile art. 1011 alin. (2) NCC.

23. Donaţiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe intenţia de a gratifica


(animus donandi), dar înfăptuite pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul
de donaţie. Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu
corespunde voinţei reale a părţilor (fiind fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul
perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părţi. Strict
juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice
(neasimilate sensului comun dat contractului de donaţie). Pentru acest
considerent, donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege
pentru validitatea donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei,
în schimb, donaţiile indirecte sunt supuse regulilor de fond aplicabile acestei
liberalităţi (G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 416).

24. Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă
cele mai uzitate sunt: renunţarea la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în
favoarea unei terţe persoane. De asemenea, constituie donaţii indirecte
renunţarea la invocarea beneficiului prescripţiei, renunţarea la un drept de
uzufruct (care profită nudului proprietar), donaţia realizată printr-un contract
de asigurare şi donaţia remuneratorie (O. Alexandresco, Principiile, p. 305-306).
în cazul renunţării la un drept, este necesar ca renunţarea să fie animo donandi,
pentru a avea ca rezultat realizarea unei donaţii indirecte. Numai astfel,
renunţarea poate constitui prin sine o liberalitate (C. Hamangiu, I. Rosetti-
Bălânescu, Al. Băicoianu, Tratat, voi. III, p. 478). Intenţia de liberalitate poate fi
dovedită prin orice mijloc de probă, fiind vorba despre interpretarea unei voinţe
juridice (Fr. Deak, Contracte speciale, 1998, p. 115). în ipoteza remiterii de
datorie, creditorul renunţă la valorificarea în contra debitorului său a drepturilor
izvorâte dintr-o creanţă; debitorul realizează un folos gratuit, respectiv o
îmbogăţire care corespunde valorii creanţei pe care ar fi trebuit să o plătească
creditorului. Remiterea de datorie rezultă din predarea în mâinile debitorului a
titlului de creanţă (art. 1503 NCC). Stipulaţia pentru altul rezultă dintr-un
contract prin care una dintre părţi impune părţii celeilalte o prestaţie în folosul
unui terţ beneficiar. Astfel, constituie donaţie indirectă înfiinţarea unei rente
viagere în favoarea unei terţe persoane sau asigurarea de viaţă în folosul unui
terţ. Constituie o donaţie indirectă plata datoriei altei persoane efectuate fără
intenţia de restituire a sumei respective (J.L Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II,
p. 2621).

25. în toate cazurile, pentru valabilitatea donaţiilor indirecte este necesar să se


realizeze acordul de voinţă între donator şi cel gratificat. în consecinţă, pentru ca
actele juridice enumerate să producă o îmbogăţire gratuită este necesar ca cel
gratificat să accepte şi să achieseze la renunţarea dreptului, la remiterea de
datorie, să declare că înţelege să se folosească de clauza prin care dispunătorul îl
gratifică printr-o stipulaţie în favoarea sa ori să îşi dea acordul cu privire la
producerea efectelor juridice. în lipsa unei asemenea manifestări de voinţă,
intenţia liberală a dispunătorului nu poate fi socotită decât un simplu act
unilateral, respectiv o ofertă de donaţie, insuficientă pentru încheierea valabilă a
unui contract de donaţie (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al. Bâicoionu, Tratat,
voi. III, p. 479).

26. Donaţiile simulate sunt liberalităţi deghizate sub forma unui contract cu titlu
oneros sau făcute unei persoane interpuse. Ambele sunt manifestări ale
simulaţiei în contracte. în cazul donaţiei deghizate, se încheie între părţi un act
real, secret, cu titlu gratuit (donaţia), ascuns printr-un act aparent, simulat, cu
titlu oneros, menit să ascundă părţilor operaţiunea juridică dintre părţi. De
exemplu, părţile încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect
înstrăinarea unui bun în schimbul sumei de 20 lei, deşi în realitate valoarea
bunului este de 2.000 lei. Astfel, aparent, părţile încheie un act de vânzare-
cumpărare, însă operaţiunea juridică realizată este o donaţie.

27. Donaţiile deghizate sunt scutite de cerinţa formei autentice, însă trebuie să
îndeplinească condiţiile de formă pentru existenţa actului aparent (D.
Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 313).

28. Din punct de vedere al condiţiilor de fond, donaţia deghizată este supusă
condiţiilor prevăzute pentru valabilitatea contractului de donaţie. Fiind o
veritabilă liberalitate între vii, trebuie ca părţile să aibă capacitatea de a dispune
şi de a primi, conform art. 987 NCC, donaţia să aibă o cauză licită şi să existe
acordul de voinţă, adică intenţia de a dărui şi intenţia de a primi. Dacă există sau
nu animo donandi reprezintă o chestiune de fapt, care depinde de natura
contractului şi de împrejurările cauzei. Intenţia donatorului, ca şi acceptarea
donatarului nu se manifestă în termeni solemni şi în mod expres, ci trebuie să
rezulte într-un mod clar şi neîndoielnic din actul încheiat de către părţi (D.
Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 311-312).

29. Donaţiile deghizate sunt supuse aceloraşi reguli de fond care guvernează
donaţiile, respectiv indisponibilizarea bunurilor, cazurile de revocare, obligaţia
raportului şi reduc-ţiunea liberalităţilor excesive. însă, în prealabil, pentru ca o
donaţie deghizată să poată fi supusă raportului, reducţiunii sau revocării, trebuie
ca cei interesaţi să dovedească simu-laţia (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bâlânescu, Al.
Bâicoianu, Tratat, voi. III, p. 476-477). Dovada simulaţiei se realizează de către
terţi şi creditori prin orice mijloc de probă (art. 1292 NCC). în schimb, părţile
trebuie să dovedească simulaţia în condiţiile dreptului comun, printr-un
contraînscris sau un început de dovadă scrisă completat cu martori sau
prezumţii, cu excepţia situaţiei în care simulaţia are un caracter ilicit.

30. Donaţia prin interpunere de persoane este tot o donaţie simulată,


asemănătoare donaţiei deghizate, care are însă un obiect diferit. Astfel, dacă în
cazul donaţiei deghizate, simulaţia vizează natura gratuită a contractului, în cazul
interpunerii de persoane simulaţia priveşte persoana donatarului. în practică,
această formă de simulaţie este întâlnită atunci când se doreşte gratificarea unei
persoane incapabile de a primi o donaţie, caz în care contractul (public) se
încheie cu o persoană interpusă (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 418-419).
Conform art. 992 alin. (2) NCC, sunt persoane prezumate interpuse: ascendenţii,
descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi
ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.

31. Darurile manuale reprezintă o donaţie realizată prin tradiţiunea unui lucru
mobil corporal, aşa cum rezultă din art. 1011 alin. (4) teza finală NCC. Elementul
esenţial într-un dar manual este tradiţiunea lucrului dăruit, care transferă
proprietatea în persoana donatarului. Conform art. 1011 alin. (4), darul manual
este un contract real, deoarece la încheierea sa acordul de voinţă trebuie „însoţit
de tradiţiunea bunului". în consecinţă, predarea, tradiţiunea, remiterea bunului
donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie.

Pentru valabilitatea darului manual, care este un adevărat contract de donaţie,


este necesar, pe de o parte, acordul de voinţă al părţilor în sensul de a face şi a
primi o liberalitate, iar, pe de altă parte, este obligatorie tradiţiunea reală a
bunului dăruit, ca element esenţial şi cauză de eficienţă a donaţiei. Simpla
promisiune de a efectua un dar manual, fără predarea efectivă a acestuia, nu este
de natură a produce efectul unui act juridic (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit.,
tome II, p. 2635).

Tradiţiunea bunului care formează obiectul donaţiei trebuie să se realizeze în


mod vizibil şi să procure donatarului posesia reală şi efectivă a bunului dăruit (D.
Alexandresco, Principiile, voi. II, p. 306-307). Tradiţiunea nu presupune
„neapărat o deplasare fizică a bunului", ci poate fi realizată şi printr-o „tradiţiune
implicită". De exemplu, în cazul donaţiei unui autoturism, tradiţiunea se
realizează prin predarea cheilor de contact, astfel încât donatarul să poată intra
în posesia efectivă a autovehiculului (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 421).

32. Spre deosebire de vechea reglementare, se prevede, în mod expres, că


obiectul darului manual îl pot constitui numai bunurile mobile corporale cu o
valoare de până la 25.000 lei şi susceptibile de remitere efectivă. Sunt asimilate
acestora titlurile la purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea
creanţei şi pot fi transmise prin tradiţiune. Bunurile imobile, precum şi mobilele
incorporale (drepturile de creanţă, drepturile de creaţie intelectuală, fondul de
comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt
susceptibile de a fi transferate şi dobândite printr-o predare şi primire efectivă.
Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul
motiv că, neexistând, nici nu pot fi predate (D. Alexandresco, Principiile, voi. II, p.
308-309).
33. Darul manual, ca orice donaţie, este supus condiţiilor de fond ale contractului
de donaţie şi este susceptibil de revocare sau raport. Darul manual nu poate fi
nici condiţional şi nici oneros (J.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., tome II, p. 2635).

34. Dovada predării lucrului (şi deci a încheierii contractului) poate fi făcută, în
principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o chestiune de fapt). Ca excepţie,
donatorul şi succesorii săi pot proba contractul (ca act juridic) numai printr-un
înscris sau început de dovadă scrisă, completată cu martori sau prezumţii,
conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ. 1864).
De menţionat că donatarul posesor nu are nevoie de dovadă scrisă, fiind
prezumat proprietar în baza art. 935 NCC (6. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p.
422). Notă. Potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 71/20011, dispoziţiile
art. 1169-1174 şi art. 1176-1206 C. civ. 1864 se abrogă la data intrării în vigoare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

35. în ipoteza donaţiilor mobiliare, legiuitorul prevede că este obligatoriu ca


bunurile mobile donate să fie enumerate şi evaluate printr-un înscris. Actul sau
statul estimativ poate fi făcut şi printr-un act autentic sau înscris sub semnătură
privată, care să cuprindă descrierea individuală a bunurilor şi preţuirea fiecărui
bun şi să fie semnat de către donator şi donatar sau de persoana care acceptă
donaţia pentru acesta. Actul estimativ poate fi cuprins în contractul de donaţie
sau într-un înscris separat. Dacă bunurile mobile fac parte dintr-o universalitate
de fapt, este necesar ca descrierea bunului să se realizeze pentru fiecare element
în parte, însă evaluarea poate fi şi globală (FI. Moţiu, Contractele speciale, p.
129). Spre deosebire de vechea reglementare, nerespectarea cerinţei legale cu
privire la întocmirea actului constatator este sancţionată cu nulitatea absolută a
donaţiei. Scopul acestei formalităţi este de a garanta respectarea principiului
irevocabilităţii donaţiilor (D. Alexandresco, Explicaţiunea, tom III, p. 220).
Obligativitatea întocmirii statului estimativ este aplicabilă tuturor donaţiilor
mobiliare, oneroase sau remuneratorii, condiţionale, cu termen sau pure şi
simple.

36. Când donaţia transferă un drept real imobiliar, momentul la care devine
opozabilă terţilor coincide cu momentul transferului inter partes, respectiv la
înscrierea dreptului în cartea funciară.

37. Donaţia cu sarcină este donaţia prin care donatarul se obligă faţă de donator
la o prestaţie determinată, numită sarcină. Sarcina poate fi prevăzută fie în
favoarea donatorului, fie în favoarea donatarului sau a unui terţ.
Răspunde

Legea de aplicare: Art. 94. Plafonul valoric al bunurilor mobile corporale


prevăzut la art. 1011 alin (4) din Codul civil va fi actualizat periodic, prin
hotărâre a Guvernului.

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 813. Toate donaţiunile se fac prin
act autentic (C. civ. 1171 şi urm., 1167,1168)".