Sunteți pe pagina 1din 9

Biologie celulară și moleculară C1

Tematică C1
Repere istorice importante
Introducere în biologia celulară și moleculară
Importanța disciplinei
Celula- definitie, etape importante în evoluția celulară
Comparații între celulele procariote și eucariote

- Schleiden și Schwann in 1838, descopera celula și impune doctrina celulară,


începutul biologiei celulare.
- Albert von Kölliker, 1857, descrie prima data mitocondria in muschi, dar abia in
1890,
- Richard Altmann evidențiază mitocondria în limfocite si identifică autonomia
genetică și funcțională. Denumirea este introdusă de Carl Benda pe baza morfologiei
(mitos gr=fir, kondrion gr.= granul).
- Aparatul Golgi (sau dictiozom) este un organit celular găsit la majoritatea
eucariotelor, situat în centrul celulei. A fost identificat în 1898 de către doctorul
italian Camillo Golgi.
- George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912, Iaşi – d. 8 octombrie 2008) a fost un
medic şi om de ştiinţă american de origine română, specialist în domeniul biologiei
celulare, Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974. De
asemenea, Dr. George E.Palade a fost premiat în 1986, în Statele Unite, cu Medalia
Naţională pentru Ştiinţă -- în biologie(National Medal of Science) pentru: "descoperiri
fundamentale ('pioneering') a unei serii esenţiale de structuri supercomplexe, cu înaltă
organizare, prezente în toate celulele vii", (inclusiv cele umane), descoperă ribozomii
numiți astfel și corpusculii lui Palade (corpusculi generaţi de nucleoli și constituiţi
din ARN), evidențiază exocitoza și endocitoza, descifrează sinteza proteinelor.

În ultimele decenii biologia celulară s-a conturat ca o disciplină de sine


stătătoare și oferă posibilitatea de a întelege atât diversitatea cât și unitatea
proceselor moleculare ce se desfășoara în celula vie, cât și masura în care
structura și infrastructura organitelor celulare condiționează aceste procese
moleculare.

Biologia Celulara si Moleculara, s-a constituit ca disciplina fundamentala


biomedicala pe plan international, in ultimele 3-4 decenii ale secolului nostru, ca
rezultat al revolutiei tehnico-stiintifice.

Ea constituie astazi, fundamentul tuturor disciplinelor care au ca obiect de


studiu, viața. Cunostintele acumulate in domeniul biologiei celulare si moleculare se
răsfrâng asupra tuturor celorlalte discipline medicale, de aceea în cadrul studiului
universitar însușirea lor este foarte importantă în procesul de formare a gândirii
medicale.

1
Biologie celulară și moleculară C1

Înțelegerea mecanismelor celulare și moleculare precum și modul în care


modificările acestora produc diverse afecțiuni umane, va permite prevenirea,
tratamentul și vindecarea acestor afecțiuni.

Disciplina biologie celulară, ramură a biologie s-a dezvoltat pe fundalul mai


multor discipline de bază, ca o necesitate obiectivă în explicarea fenomenelor
biologice fundamentale (fie naturale fie patologice) de o complexitate deosebită.
Aceasta și face ca metodologia acestei discipline să fie comună s-au să interfereze
în mod evident cu cea a altor discipline: chimia, fizica, biochimia.

Ca si importanță Biologia celulară și moleculară este o știință cu numeroase


aplicații practice în mai multe domenii de bază, în afară de cel medical, cum ar fi
biotehnologia, agricultura, biologia.

Celula este unitatea structurală și funcțională a unui organism. Cea mai simplă
definiție ar fi:

Celula= o unitate de dimensiuni foarte mici, învelită în membrană, plină cu o


soluție apoasă în care sunt concentrate substanțe chimice. Această unitate posedă
capacitatea de a se autoreproduce, capacitate care conferă acestei structuri statutul
de structură vie.

Cea mai simplă formă de existență a vieții este un organism al cărui corp este
format dintr-o singura celulă care îndeplinește toate funcțiile de bază ale unui
organism complex.

Trecerea către formele complexe actuale s-a făcut în cursul evoluției de la


simplu la complex, în condițiile diversificării modului de hrănire cât și prin extinderea
mediilor de viață.

2
Biologie celulară și moleculară C1

Primele organisme vii au apărut acum 3,8-3,5 miliarde de ani, cu aproximativ


un miliard de ani după ce a fost format Pamântul. Primele etape au constat în
formarea moleculelor organice, în condițiile speciale când în atmosferă nu exista
oxigen. Se pare ca amestecul de CO2, N2, H2, SH2 și CO, în prezența unei surse
electrice ar fi permis formarea de molecule organice (aminoacizi) care ulterior au
polimerizat formându-se macromolecule de acizi nucleici și proteine.

Existența vieții este condiționată de posibilitatea unor macromolecule organice


de tipul acizilor nucleici, de a înregistra informația genetică. Ca urmare
caracteristica esențială a organismelor vii, de tip acelular sau celular, este
existența unui program genetic alcătuit dintr-un număr variabil de unități
ereditare de bază numite gene

[teoria lui Muller, 1923 numită teoria genotipului, conform căreia viata a
apărut odată cu formarea abiotică a uneia sau mai multor gene. După Muller
proprietățile minimale ale unui sistem biologic și în primul rând activitatea metabolică
și capacitatea de replicare sunt potențial înscrise în structura genelor, care plasate
intr-un mediu molecular propice, cum ar celula pot codifica procesul de creștere și
multiplicare]

În aceste gene este codificată biochimic informatia necesară realizării


caracteristicilor anatomo-morfologice, fiziologice și biochimice ale tuturor
formelor de viață de pa Pământ.

Formele cele mai simple sunt de tip acelular, cum sunt virusurile și viroizii,
acestea au un program genetic alcătuit din numai câteva gene sau zeci de gene
(virusul MS2 are 4 gene ce formează o molecula de acid nuclei, bacteriile au în jur
de 3000 de gene dispuse într-un cromozom circular, plantele au în jur de 15.000 de
gene, iar mamiferele zeci de mii).

Viroizii sunt o categorie de structuri subvirale cu acțiune patogenă descoperiți


recent, a căror informație genetică e stocată într-o moleculă de ARN( ex. Viroidul cu
359 nucleotide –produce boala stelării la cartof similario sunt și viroizii care produc
maladiile Kuru și Kreutzfeld –Jacob a căror efect este degenerescența sistemului
nervos).

3
Biologie celulară și moleculară C1

Genom viral - exemple schematice

O altă categorie de structuri simple (forme acelulare) de viață este reprezentată


de plasmide, care sunt macromolecule de ADN bicatenar circular sau linear,
acestea au fost descoperite de J. Lederberg (1952) la bacterii. Plasmidele au
program genetic în care se găsește informația necesară autoreplicării lor în interiorul
celulei gazdă, precum și diverse gene care determină, de pildă capacitatea
bacteriilor de rezistență la antibiotice, la compuși ai metalelor grele, la diverse toxine.

Aceste forme au capacitatea de a se replica independent de materialul genetic


al celulei gazdă și au capacitate de autoreglare și autodezvoltare, păstrându-se
legătura cu genomul celulei gazdă, printr-un flux informativ, care permite adaptarea
la mediu și respectiv evoluție. Cel mai clar exemplu este adaptarea la antibiotice a
bacteriilor, aspect mult discutat în ultimul timp ca urmare a implicațiilor medicale.

Descoperirea și acestor tipuri acelulare a contribuit la înțelegerea importanței


acizilor nucleici în stocarea, înregistrarea, conservarea și transmiterea informației
ereditare în evoluția sistemelor biologice.

Există câteva etape importante care pot sintetiza sensul evoluției lumii vii:

1- Macromolecula de ARN (acid ribonucleic) a însemnat cheia succesului


în formarea unor structuri reproductibile. Aceast ARN primitiv avea
posibilitatea de a cataliză anumite reacții chimice ceea ce a dus la
repetarea și întreținerea unor anumite sinteze. Astfel s-a ajuns la
autoreplicare, la formarea de molecule asemănătoare. Acest stadiu este
denumit lumea ARN (Lazcano, Miller, 1996).
2- O altă etapă importantă a fost apariția membranei care a delimitat
macromolecula de ARN, membrană formată din asocierea de fosfolipide.
Aceasta fiind schema cea mai simplă a apariției celulei primitive.
3- apariția ADN- proteinele preiau rolul de catalizatori, iar ARN rămâne
intermediarul dintre proteine și ADN. Achiziția ADN (acid

4
Biologie celulară și moleculară C1

dezoxiribonucleic) a permis stocarea și transmiterea de informație. A fost


creata o demonstrație experimentală a lui Orgel, 1971
4- Odata cu perfecționarea acestor elemente a fost necesară crearea de
mecanisme proprii pentru a genera energie și pentru a sintetiza
moleculele necesare autoreplicării. Astfel, generarea și utilizarea
controlată a energie metabolice este o altă etapă deosebit de
importantă pentru activitățile celulare.

Sursa de energie metabolică pentru toate celulele este adenozin 5-trifosfat


(ATP), indiferent că este o celulă vegetală sau animală.

Se pare că mecanismele utilizate de celule pentru a genera ATP au evoluat în


trei direcții care corespund evoluției glicolizei, fotosintezei și metabolismului oxidativ.
Dezvoltarea acestor trei căi metabolice au schimbat atmosfera și a modificat direcția
de evoluție ulterioară.

Glicoliza

Glucoza (C6H12O6) 2 C3H6 O3 (ac. Lactic) + 2 ATP

Fotosinteza

6CO2 +6H2O C6H12O6 +6O2

Metabolismul oxidativ

C6H12O6 +6O2 6CO2 +6H2O + 36-38 ATP

Eliberarea de oxigen prin procesul fotosintezei a schimbat total mediul și a dus


la apariția metabolismului oxidativ. Acest metabolism oxidativ a furnizat un avantaj
selectiv organismelor capabile să utilizeze oxigenul în reacțiile care produc energie.
Acest mecanism este mult mai eficient decât glicoliza anaerobă.

Comparații între celulele procariote și eucariote

Procariotele sunt forme de tipul archebacteria și eubacteria. Corpul este format


dintr-o celulă (1µm) al cărui nucleu nu este individualizat, lipsesc anumite organite
celulare specializate și citoscheletul, au în jur de 3000 de ribozomi, cromozomii sunt
reprezentați de 1 singura moleculă de ADN circular.

Anumite archebacterii trăiesc în condiții de mediu extreme cum ar fi apele


sulfuroase, termale (800C) a căror aciditate este sub 2.

Eubacteriile sunt forme comune de bacterii care trăiesc în toate mediile,


inclusiv în corpul altor organisme (cu efect patogen sau nu), la animalele ierbivore
prezența bacteriilor în tubul digestiv asigura digestia celulozei.

5
Biologie celulară și moleculară C1

O bacterie, în condiții optime de hrană și temperatură, se poate diviza în 20


min. În câteva ore (11) , prin repetarea diviziunilor, se pot forma 5 miliarde de celule
(cat populatia globului).

Această capacitate de înmultire permite pe de o parte capacitatea de a evolua


în sensul uzitării de noi surse de hrană, cât și pentru a-și dezvolta noi mecanisme de
rezistență (de pildă la antibiotice).

Eucariotele sunt restul organismelor , care prezintă o organizare mai complexă.

Ceea ce dă și denumirea lor este prezența unui nucleu individualizat, în care


ADN este dispus liniar și nu circular. La acest nivel este realizată replicarea ADN,
sinteza ARN și mai departe informația este transmisă către proteine de la ARN (în
ribozomi) la nivelul citoplasmei.

Eucariotele au apărut cu doua miliarde de ani în urmă, la aproximativ 1,5


miliarde de ani după apariția procariotelor. Chiar mai mult se crede că au evolut din
asocierea cu celule procariote (endosimbioza = prezența în interiorul unei celule a
unui procariot mai mic).

Mitocondriile se pare că sunt bacterii endosimbionte pentru celule primitive


eucariote care s-au specializat si transformat în organite celulare. Un lucru foarte
simplu susține acest lucru, prezența ADN mitocondrial separat de cel nuclear. Și
cloroplastele din celula vegetală au același ADN propriu și aceeași origine simbiotică
(provin din simbioza cu bacterii fotosintetizante de tipul cianobacteria), doar că nu
apar la fungi și animale.

Teoria bacteriană a plastidelor și mitocondriilor a fost postulată pentru prima


dată de către Schimper, 1883 și respectiv Altman (1890), descoperitorii acestor
organite.

L. Segan, Margulis(1967, 1981) consideră că celula eucariotă apare ca o


unitate ecologică în care coexistă două genomuri (nuclear și mitocondrial) în celula
animală și trei genomuri în cea vegetală (nuclear, mitocondrial și plastidial) care
interacționează și formează un sistem biologic integrat.

Multe din organismele eucariote sunt forme unicelulare, care asemănător


bacteriilor (procariote) au posibilitatea autoreplicării. Cele mai simple dintre
eucariotele unicelulare sunt drojdiile (fungi unicelulari), care sunt mai complexe
decât bacteriile, dar mult mai simplificate și mai mici decât animalele și plantele.

Un alt grup, care are și statut de intermediar între lumea animală și cea
vegetală este grupul euglenelor. Acestea sunt protozoare (după zoologi) sau
protofite (dupa botanisti) care deși foarte simple, fiind unicelulare, au un ADN cu
3000 de milioane de perechi de baze, ca și ADN uman, ceea ce indică o
complexitate funcțională.

6
Biologie celulară și moleculară C1

Organismele pluricelulare au evoluat, cu aproximativ 1 miliard de ani în urmă,


din eucariote unicelulare prin formarea de structuri multicelulare care ulterior au
trecut la diferențierea morfofuncțională a celulelor din agregatul respectiv, ceea ce a
însemnat un pas decisiv în evoluția pluricelularelor.

Specializarea celulară a însemnat un proces continuu. Azi se cunosc , de pildă,


la om 200 de tipuri de celule, care au forme, funcții și structuri diferite. Aceste
modificări de specializare fac ca o celulă de acest tip să-și piardă șansa de
supraviețuire în condiții solitare. În organismul pluricelular există o distribuție
specifică a activităților pe care trebuie să le îndeplinească celulele, iar acestea devin
dependente de restul corpului.

Cu toate acestea există o unitate structurală și funcțională, indiferent de


grupul și de stadiul evolutiv al organismului respectiv eucariot și anume
prezența ADN. Acesta are același cod chimic, același mecanism de duplicare,
aceleași subunități chimice (moleculare). ADN dirijează producția de proteine, care
la rândul lor induc comportamentul celular servind ca și material structural,
catalizatori chimici ori molecule motorii.

O altă categorie ce conferă unitate lumii vii este prezența unui set de 20
aminoacizi care formează proteinele, dar care au doar modul diferit de legare
între ele.

Tabel Elemente comparative între celula procariotă și cea eucariotă


(Zamfirescu, 1999)

Celula procariotă Celula eucariotă


Nucleu - Nu au nucleu tipic, materialul -Au nucleu tipic cu nucleol și
nuclear (nucleoidul) nu este membrană nucleară.
delimitat de o membrană nucleară și -Cromozomii sunt mai mulți ,
este constituit dintr-o singură numărul lor fiind constant pentru
moleculă circular închisă de ADN, o specie dată.
care reprezintă un cromozom unic -În timpul diviziunii se formează
aparatul mitotic.
Organite -Absente, -Sunt prezente mitocondriile,
celulare -Unele celule posedă sisteme lizozomii, reticulul
membranoase mai mult sau mai endoplasmatic, aparatul Golgi,
puțin dezvoltate (mezozomi, lamele etc.
fotosintetizante) provenite din
membrana citoplasmatică.
Ribozomi 70s (subunități 50s și 30s) 80s (subunități 60s și 40s)
Perete -În general este prezent (lipsește la -Este prezent la levuri și plante
celular micoplasme și formele L) având o (având structură distinctă de a
componentă caracteristică, procariotelor) și absent la
peptidoglicanul, în compoziția căruia celulele animale.
intră acidul N-acetil muramic (cu
unele excepții)
Diviziunea -Diviziunea directă (amitoza) -Diviziune indirectă (mitoză,

7
Biologie celulară și moleculară C1

celulară -Înmulțirea sexuată este foarte rară, cariokineză) cu faze


situație în care zigotul (merozigot) caracteristice.
se formează prin recombinare -Înmultirea sexuată este
genetică frecventă, zigotul formându-se
prin meioză.
Alte -Nu prezintă fenomenul de -Pot prezenta endocitoză, și pot
diferențe endocitoză și nu au vacuole avea vacuole digestive
digestive intercelulare; intracelulare.
-Nu au capacitatea de diferențiere -Au capacitate de diferențiere
celulară decât foarte rar și limitat. celulară.
Nu au capacitate de a forma -Formează frecvent organisme
organisme pluricelulare. pluricelulare.
-Dimensiuni foarte mici -Dimensiuni mari.

8
Biologie celulară și moleculară C1