COMPLEXUL PULPO – DENTINAR(1-18)

1. Din ce este format complexul pulpo-dentinar si care sunt caracteristicile

acestuia.
Complexul pulpo-dentinar este format din :
o Dentina – tesut mineralizat de origine mezenchimala care este supus unor
permanente restructurari atata timp cat dintele isi pastreaza vitalitatea
o Pulpa dentara – tesut conjunctiv lax care deriva din papila mezenchimala si care
are o structura asemanatoare ce aceea a celorlalte tesuturi conjunctive ale
organismului; este delimitata la exterior de dentina si comunica prin zona
apicala cu economia generala a organismului
Caracteristici :
 Pulpa dentara este adapostita intr-o cavitate cu pereti rigizi, inextensibili
 Circulatia este de tip terminal
 Sistem nervos bine reprezentat
Pulpa dentara este caracterizata printr-o labilitate structurala, in contextul legaturii
sale morfofunctionale cu dentina

2. Functiile tesutului pulpar.

- Formativa – formarea dentinei primare, secundare si de reactie de
catre odontoblastii embrionari
- De aparare – formarea dentinei de reparatie de catre odontoblastii
de inlocuire
- Defensiva – la actiunea factorilor chimici, mecanici, electrici,
bacterieni
- Mentinerea structurii si functionalitatii normale a dentinei si a
tesutului pulpar
- De nutritie – este asigurata de limfa dentinara prezenta in
canaliculele dentinare
- Neurosenzoriala – transmiterea informatiei dureroase la nivel
central, in urma unor agresiuni patologice (carii, abraziuni, eroziuni) sau iatrogene
(indepartarea tesuturilor alterate, prepararea dd in scop protetic)
- Supravegherea imunitara a tesutului pulpar

3. Care sunt celulele pulpei dentare.

Pulpa dentara prezinta celule dispersate intr-o matrice extracelulara hidratata.
Sunt in cantitate mai mare la dd proaspat erupti si sunt considerate nediferentiate
sau imature, dar cu potential de diferentiere in celule “odontoblast-like” sau
odontoblasti de inlocuire. Celulele pulpei dentare sunt :
 Celule dentinogenetice – odontoblasti primari, celulele fiice nonodontoblastice din
zona “bogat celulara” a regiunii pulpare periferice, cu proprietati dentinogenetice
 Celulele de baza ale tesutului pulpar :
 Nutritive – fibroblastii zonei pulpare centrale

1
  Senzoriale – celulele neuronale, celule asociate fibrelor nervoase mielinice si
amielinice
 Celule asociate vascularizatiei – celule endoteliale, pericite
 Celule de aparare – dendritice, macrofage, limfocite T
 Celule mezenchimale nediferentiate

4. Structura zonei periferice, celulele odontoblaste.

Zona periferica este divizata in 3 zone :
 Zona periferica, a celulelor odontoblaste
 Zona subodontoblastica acelulara numita si stratul acelular Weil
 Zona bogat celulara numita stratul subodontoblastic Hohl
Zona periferica, a celulelor odontoblaste :
 Formata din celule odontoblaste, inalt diferentiate, responsabile de formarea
dentinei, incepand cu dentina embrionara si post natala si continuand cu
reparatia sa atata timp cat organul pulpar isi mentine vitalitatea
 Odontoblastii au un aranjament, o distributie si o forma care difera in functie de
regiunea pulpara in care se afla
 In zona pulpei coronare sunt pluristratificati, au un corp celular de forma
alungita, cilindrica, piriforma, cu nucleu mare situat bazal in canalul radicular.
 Pe masura ce se apropie de zona apicala aspectul pluristratificat este mai sarac,
celulele odontoblaste sunt mai putine, mai scurte, cubice sau plate, cu nucleu
central
 In partea bazala a celulei odontoblaste se afla un nucleu ovalar si in interiorul
citoplasmei celulare exista organite celulare bogate reprezentate care
demonstreaza activitatea sa secretorie

5. Functiile odontoblastului.
a) Functia secretorie
 secreta subst pe care le elimina prin peretele membranei celulare
 enzime necesare pr de mineralizare (fosfataza alcalina si acida)
 enzime necesare pr metabolice (ale glicolizei anaerobe, ale ciclului Krebs)
 componente ale substantei fundamentale (aa, ioni minerali, lipide, ac
hialuronic, ac condroitinsulfuric)
 componente care participa la formarea colagenului dentinar si a predentinei
(precolagen)
b) Functia senzoriala
 Celula odontoblastica nu este o celula nervoasa
 Corpul celular si prelungirile odontoblastice sunt in contact cu terminatiile
nervoase, receptori pt transmiterea durerii
 Cand cel odontoblaste sunt lezate sau iritate, ele vor produce stimuli care
sunt perceputi de terminatiile nervoase libere
 Un astfel de stimul va det eliberarea de catre odontoblast a unei substante
neurotransmitatoare

2
  Un alt tip de stimul poate fi deformarea mecanica a odontoblastului care
actioneaza prin transformarea energiei mecanice in diferenta de potential
 Odontoblastul cu prelungirile sale si fibrele nervoase Aδ pot fi considerate ca
formand o “capsula senzoriala periferica pulpo-dentinara” deoarece invelesc
complet la periferie organul pulpar si se distribuie in dentina prin
canaliculele dentinare pana la jonctiunea amelo-dentinara
c) Functia dentinogenetica
 Odontoblasti primari care apar cu formarea mugurelui dentar
 Odontoblasti secundari de inlocuire sau odontoblasti din generatia a 2-a
 Au originea in celulele fiice provenite din ultima diviziune a
preodontoblastilor prezenti in zona subodontoblastica
 Din diferentierea celulelor nespecifice de la nivelul pulpei dentare
(celule mezenchimale nediferentiate, fibroblasti, pericite)

6. Zona subodontoblastica acelulara (stratul Weil).

Este o zona situata imediat sub cea a celulelor odontoblaste, este sarac
celulara si este prezenta mai ales la nivelul coarnelor pulpare.
Aceasta zona contine :
 Prelungiri citoplasmatice ramificate emise de celulele situate in zona pulpara
subiancenta
 O mare parte din plexul capilar subodontoblastic– capilare patrund pana la
startul celulelor odontoblaste
 Ramurile terminale ale fibrelor nervoase senzitive si autonome (plexul
Raschow) – ramurile terminale ajung pana in canaliculele dentinare
 Plexul fibrilar format din fibre Koff, care sunt fibre de reticulina mai groase

7. Zona bogat celulara (stratul Hohl).

Este un strat de grosime mica, bogat in celule – fibroblaste, celulele
mezenchimale nediferentiate, histociti si celule dendritice care asigura
supravegherea imunitara a tesutului pulpar. Aceasta zona este traversata de fibre
nervoase amielinice si vase sanguine capilare. Pe fata sa interna, acest strat se
continua cu parenchimul pulpar central.
Celulele din acest strat au o forma rotunjita sau ovalara si prezinta prelungiri
citoplasmatice care pot stabili contacte membranare cu celule odontoblaste
(jonctiuni comunicante).
In stratul subodontoblastic Hohl exista celule fiice nonodontoblastice
produse in cursul celei de-a doua mitoze a preodontoblastilor. Aceste celule nu dau
nastere la odontoblasti deoarece se gasesc la distanta de membrana bazala. Atunci
cand odontoblastii primari sunt distrusi ce urmare a unei agresiuni vor da nastere
unor odontoblasti de inlocuire, acestia fiind responsabili de formarea dentinei de
reparatie cu aparitia fenomenului de cicatrizare a tesutului pulpar.

8. Regiunea pulpara centrala – continut.

 Fibroblaste
 Celule mezenchimale nediferentiate

3
  Celule imunocompetente
 Fibre pulpare
 Substanta fundamentala
 Vase de sange
 Fibre nervoase
9. Fibroblastele si celulele mezenchimale nediferentiate ale regiunii pulpare
centrale.
Fibroblastele :
 Au aspect fusiform sau spinos
 Sunt nepolarizate si contin o cantitate mare de organite celulare implicate in
sinteza proteica
 In pulpa tanara sunt celule foarte active; au o bogata activitate de sinteza,
fiind prezente in intreg tesutul pulpar, distribuite neuniform in substanta
fundamentala
 O data cu inaintarea in varsta sunt inlocuite cu fibrocite – celule fibroblaste
aflate in repaus – de aspect turtit, ovoid sau rotund, cu activitate metabolica
redusa
 Principala functie este de elaborare si remaniere a matricei extracelulare
a pulpei dentare prin sinteza de precursori ai mucopolizaharidelor si a
colagenului
 Au capacitatea de a se modifica si de a forma tesuturi dure
 Tesutul mineral produs seamana cu un calus osos cicatricial decat cu dentina
 Dupa aplicarea unui coafaj direct, pot forma un tesut osteodentinar mai putin
structurat
 Se pot diferentia in celule de inlocuire a odontoblastilor`
Celulele mezenchimale nediferentiate :
 Sunt precursori ai celulelor diferentiate ale tesutului conjunctiv pulpar
 Localizate intotdeauna in apropierea vaselor sanguine
 Au forma poliedrica cu nucleu central voluminos, citoplasma abundenta si
prelungiri citoplasmatice periferice
 In functie de stimulii care actioneaza asupra tesutului pulpar aceste celule se
pot diferentia in odontoblaste sau fibroblaste
 Cu inaintarea in varsta nr acestora descreste si se reduce potentialul de
generare al tesutului pulpar

10.Care sunt celulele imunocompetente ale zonei pulpare centrale si rolurile

acestora.
 Celulele dendritice
 sunt celule de talie mare, care prezinta minim 3 prelungiri citoplasmatice
numite dendrite;
 sunt concentrate in jurul vaselor sanguine;
 au rolul de a captura antigenele proteice straine intr-o maniera non-
specifica;
 nr lor creste in inflamatia pulpara si pot avea rol in procesele de reparatie
pulpara

4
  Celulele macrofage
 sunt celule de talie mare, rotunde, ovalare sau stelate, localizate in zonele
perivasculare;
 in pulpa normala sunt implicate in eliminarea celulelor moarte prin
fenomenul de apoptoza;
 in inflamatia pulpara au rolul de eliminare a bacteriilor si interactioneaza
cu alte celule inflamatorii precum limfocitele T;
 pot lua aspecte morfologice diferite precum histocitele, celule care
intervin in apararea pulpei dentare prin fagocitare de hematii degenerate,
fragmente celulare dezintegrate si corpi straini, dar au si rol in
elaborarea proteinelor necesare sintezei SUBSTANTEI fundamentale
pulpare si a fibrelor conjunctive
 Limfocitele T
 Din limfocite deriva plasmocitele, celule ovalare sau rotunde, cu nucleu
excentric
 Au rol in sinteza anticorpilor in cursul proceselor inflamatorii pulpare

11.Fibrele pulpare.
Sunt fibre conjunctive de 3 tipuri :
 Fibre de colagen :
- Sunt cele mai numeroase
- Sunt elaborate de fibroblasti
- In pulpa dentara se gasesc mai ales in fibre de colagen de tip I si III
- Sunt prezente in spatiile intercelulare sub forma de filamente izolate sau in
fascicule asociate axelor vasculare in pulpa matura
- Nr lor creste o data cu inaintarea in varsta in paralel cu scaderea nr de celule
= fibroza pulpara
 Fibrele de reticulina :
- Sunt asociate pretilor vasculari in jurul carora formeaza o retea
- Fibrele Korff din stratul acelular Weil sunt formate din asocierea mai
multor fibre de reticulina, au un traiect ondulat, trec prin stratul de celule
odontoblaste pt a patrunde in canaliculele dentinare unde insotesc prelungirea
Tomes, fiind paralele cu acestea. Aici se transforma in fibre de colagen
 Fibre de oxitalani
- Se gasesc dispersate in tesutul pulpar
- In cantitati mai mici decat fibrele de colagen si reticulina
- Nu sufera modificari in raport cu varsta

12.Caracteristicile vaselor sanguine pulpare.

- Diametru foarte mic
- Pereti subtiri cu structura delicata
- Arteriolele au 3 straturi
 Adventice – tunica externa, formata de colagen
 Medie – formata din celule musculare dispuse circular
 Intima – tunica intrna, formata din celule endoteliale

5
 - Vasele capilare au un endoteliu inconjurat de un singur strat de celule
endoteliale turtite, asezate pe o membrana bazala formata din fibre de
reticulina si rare fibre colagen
- Venulele au :
 Adventice – inconstanta sau absenta
 Medie – foarte subtire
 Intima – celule endoteliale aplatizate

13.Inervatia pulpei dentare.

Inervatia pulpei este foarte bogata. Fibrele nervoase mielinice si amielinice
patrund in nr mare in tesutul pulpar prin foramen apical principal si prin
foramenele accesorii.
Fibrele senzitive provin din ramurile maxilare si mandibulare ale nervului
trigemen. Fibrele simpatice cu rol in vasomotricitate au originea in ganglionul
simpatic cervical superior. In pulpa se mai gasesc celule neuronale cu functii
necunoscute.
Primele fibre nervoase ajung in pulpa dentara in momentul debutului amelo
si dentinogenezei. Reteaua nervoasa ramane imatura pe perioada de formare a
dintelui si se stabilizeaza in momentul in care dintele erupt are contacte dento-
dentare si se stabilesc relatiile ocluzale.
Fibrele senzitive se ramifica la nivel apical in doua categorii de fibre: unele pt
inervatia parodontiului si altele pentru inervatia endodontica.
Fibrele nervoase se grupeaza in centrul pulpei radiculare unde formeaza
fascicule in vecinatatea vaselor sanguine. In camera pulpara fasciculele se ramifica in
nervi cuspidieni si se termina in stratul acelular Weill sub forma plexului Raschkow.
Fibrele senzitive mielinice isi pierd teaca de mielina spre periferia pulpei, astfel incat
plexul lui Raschkow este format din fibre amielinice.
In dintele matur proportia de fibre nervoase intratubulare este variabila,
fiind maxima in dentina situata in dreptul coarnelor pulpare. Regiunea cervicala si
radiculara sunt mai putin inervate iar dentina interradiculara si dentina tertiara nu
contin fibre nervoase. Terminatiile nervoase situate in vecinatatea vaselor sanguine,
cele din plexul Raschkow si din tubulii dentinari sunt perlate.

14.Tipurile de fibre nervoase de la nivelul pulpei dentare si functiile acestora.

 Fibrele de tip C
 Sunt fibre amielinice care conduc impulsurile nervoase pt durere
 Reprezinta 70-90% din fibrele nervoase ale dd temporari si definitivi
 Au un prag de excitabilitate ridicat si viteza de conducere lenta
 Sunt fibre chimio si termosensibile care transmit durerea protopatica
 In inflamatia pulpara elibereaza neuromediatori responsabili de inflamatia
neurogena a pulpei, in principal substanta P cu efect vasodilatator,
somatostatine cu efect vasodilatator
 Fibrele nervoase de tip Aδ
 Au un prag de excitabilitate mai scazut si viteza de conducere mai rapida

6
  Sunt la originea durerii acute, epicritice, esential dentinara, declansata de
uscare, actiunea intrumentarului rotativ supra dentinei si par a fi stimulate
de deplasarea fluidului dentinar
 Sunt inplicate in trasnsmiterea durerii.
 Fibrele de tip Aβ
 Au o viteza de conducere foarte rapida
 Sunt implicate in transmiterea sensibilitatii tactile si proprioceptive
 Pot fi implicate si in perceptia sensibilitatii nedureroase determinata de
exemplu de stimularea dentara de mica intensitate de tip vibratoriu.

..........reparatia pulpo dentinara.............

15.Tipuri de dentina.
Exista mai multe tipuri de dintina :
 Dentina periferica
 La nivel coronar – matricea dentinara depusa de odontoblastii nepolarizati,
fara canalicule dentinare si fara prelungiri ale acestora; este un strat
hipomineralizat
 La nivel radicular – strat hialin, fara canalicule, care coexista cu atratul
granulat Tomes situat intern
 Dentina circumpulpara
 Dentina primara – formata de odontoblastii polarizati prin transformarea
predentinei in dentina odata cu intrarea in functie a dintelui pe arcada
 Dentina secundara – se produce pe toata durata vietii dintelui pe arcada
 Dentina tertiara – se produce atunci cand apar agresiuni asupra tesutului
pulpar si cuprinde doua tipuri de dentina: dentina de reactie si dentina de
reparatie.

16.Dentina de reactie.
Este produsa de odontoblastii diferentiati in cursul dezvoltarii germenenului
dentar. Apare ca raspuns la stimuli de intensitate mica, putin profunzi, cu evolutie
cronica la nivelul jonctiunii amelo-dentinare. Dupa localizarea depozitului de
dentina tertiara exista doua tipuri :
 Dentina de reactie sclerotica (DRS) – formata prin depunere de dentina pe
peretii interni ai canaliculelor dentinare. Celulele odontoblaste elibereaza
factori de crestere TGFβ in interiorul tubilor dentinari. Prezenta lor
determina acumularea si migrarea limfei dentinare in directia peretilor
dentinari cu stimularea colagenului. Tesutul pulpar raspunde prin depunere
de depozite de dentina de reactie in interiorul tubilor dentinari afectati
determinand reducerea sau chiar obliterarea lumenului canalicular. Aceasta
dentina este rezultatul cresterii pr normal de formare al dentinei
peritubulare. Porozitatea dentinei scade si creste duritatea ei. Are un aspect
translucid ca o consecinta a obliterarii canaliculelor dentinare cu saruri de
calciu. Acest pr este diferit de calcificarea intratubulara datorita precipitarii
cristalelor de hidroxiapatita.

7
  Dentina de reactie peripulpara (DRP) – apare la interfata dentina-pulpa prin
exacerbarea pr de dentinogeneza ca urmare a maririi depozitelor de
predentina. Este produsa de odontoblasti si, spre deosebire de dentina
secundara regulata care apare pe toata suprafata camerei pulpare, aceasta
are un aspect neregulat si apare in zone restranse ale camerei pulpare, in care
actioneaza stimulii iritativi. Este rezultatul accelerarii sintezei de colagen tip I
si a activitatii enzimatice la nivelul celulelor odontoblaste, care vor permite
eliberarea de fosfati si produc energia necesara unei mineralizari rapide a
dentinei nou depuse.
In urma actiunii terapeutice a unor substante medicamentoase utilizate in
tratamentul plagii dentinare (coafaj) s-a observat aparitia dentinei de reactie, care
este dependenta de profunzimea cavitatii si de distanta de difuziune dintre cavitatea
de odontoblasti. Cu cat cavitatea este mai profunda si distanta de difuziune este mai
mica cu atat depunerea de dentina de reactie este mai importanta si distanta de
difuziune mai mare limiteaza grosimea stratului de dentina de reactie.

17.Dentina de reparatie.
Apare atunci cand asupra pulpei actioneaza un stimul puternic cum ar fi
trecerea de la o evolutie cronica a unui pr carios la evolutie acuta, accelerata, activa.
Se produce distrugerea dentinei de reactie sclerotica, care reprezinta o bariera in
calea evolutiei pr carios si apar semne de suferinta a odontoblastilor primari –
afectarea organitelor celulare, largirea spatiilor interodontoblastice si necroza lor.
Daca degradarea tesutului pulpar nu este completa, aceasta va reactiona prin
depunerea de dentina de reparatie care va avea un rol de bariera dentinara. Pentru
ca dentina de reparatie sa apara trebuie ca pulpa sa nu prezinte reactii inflamatorii
severe si tesutul pulpar sa aiba un aspect caracteristic unei pulpe tinere, reactive, cu
un nr suficient de celule si vascularizatie adecvata.
Daca odontoblastii primari sunt distrusi se vor diferentia celule odontoblaste
noi rezultate din zona subodontoblastica Hohl si prin diviziunea si migrare spre
zona de necroza se diferentiaza in odontoblasti de inlocuire sau odontoblasti de
generatia a-2-a.
Aceste celule pot proveni din :
 Celule odontoblaste fiice, provenite din ultima diviziune a
perodontoblastilor, prezente in stratul subodontoblastic Hohl
 Ca urmare a nediferentierii unor celule pulpare nediferentiate –
celule mezenchimale nediferentiate, fibroblasti sau pericite.
Prezenta fibrodentinei este o conditie necesara pentru diferentierea
odontoblastelor de inlocuire si formarea dentinei de reparatie tubulara, ea avand
rolul in fixarea factorilor de crestere necesari nediferentierii odontoblastilor de
inlocuire.

18.Modificari pulpare determinate de senescenta.

Seenescenta reprezinta fenomenul de imbatranire a tesuturilor. Pulpa
dentara prezinta si ea fenomenul de senescenta care determina anumite modificari
la nivelul structurilor acesteia.

8
 - Reducerea volumului pulpar ca urmare a formarii continue a dentinei
secundare fiziologice cu reducerea volumului camerei pulpare si canalelor
radiculare. In conditiile unei activitati normale a pulpei dentare,
depunerea de dentina este continua si neuniforma iar localizarea ei
depinde de cauza care determina depunerea de dentina. Dentina
secundara functionala se depune in special la nivelul plafonului si
planseului pulpar. In situatii deosebite se poate depune dentina de reactie
sau de reparatie in zonele cele mai apropiate de locul de actiune al
factorului cauzal. Indiferent de tipul dentinei, aceasta determina
diminuarea volumului camerei pulpare care este formata din pereti rigizi
si inextensibili si astfel pulpa este supusa unei compresiuni care
determina modificari de tip atrofic la celelalte elemente structurale ale
pulpei dentare
- Diminuarea nr de odontoblasti care, odata cu inaintarea in varsta isi
micsoreaza nr de organite celulare. Stratul odontoblastic are grosime
redusa, cu aspect dezordonat iar capacitatea functionala redusa face ca
produsele lor metabolice sa fie imperfecte, dezorganizate. Imbatranirea
odontoblastilor este accentuata si de disparitia retelei capilare perifierice
si de deficitul de aport de metaboliti. Produsele odontoblaste se
mineralizeaza si apare micsorarea spatiului periodontoblastic
- Nr fibroblastilor este diminuat ca urmare a apoptozei iar fibroblastii
restanti se transforma progreseiv in fibrocite, celule in repaus
caracterizate printr-un nr redus de organite celulare. Cantitatea de
citoplasma diminua. Tesutul pulpar va fi paucicelular.

DUREREA DENTINARA(19-41)

19.Caracteristici generale ale durerii dentinare.

Prevalenta durerii dentinare :
 Apare la 8-30% din populatia adulta
 Mai frecvent intre 25-50 ani, cu frecventa mai mare la 30 ani
 Mai frecvent la femei
 Pacientii cu parodontopatie prezinta hiperestezie dentinara de colet in 72-98%
din cazuri
Dd afectati :
 Pot aparea la toti dd, mai frecvent la cei situati in zona de curbura a arcadelor
dentare (C si PM)
 Incidenta crescuta pe hemiarcada opusa mainii cu care se face periajul
 Cel mai frecvent implicate – fetele vestibulare si cervicale ale dd

20.Substratul morfologic al durerii detinare.

Este reprezentat de plaga dentinara expusa direct mediului bucal precum si
caracteristicile morfologice ale acesteia.

21.Structura canaliculelor dentinare.

9
  Grosime de 1-2 μ diametru
 Lungime 2,5-3,5 mm
 Pereti formati dintr-un strat puternic mineralizat – dentina pericanaliculara

22.Implicatiile clinice ale variatiilor structurale ale dentinei pericanaliculare.

a) Prepararea unei cavitati profunde pe un dinte la un pacient tanar va
compromite mai mult material citoplasmatic decat dentina mineralizata. In cazul
preparatiilor realizate la turatie inalta apare fenomenul de absorbtie al nucleilor
odontoblastilor in lumenul canaliculului (prin efectul de pompa exercitat de freza in
rotatie asupra suprafetei cu care se afla in contact)
b) Obliterarea lumenului canaliculelor dentinare va determina o scadere a
conductantei fluidului tisular la nivel dentinar, avand drept consecinta directa o
predispozitie mai redusa spre fenomenele de hipersensibilitate
c) Obliterarea lumenului canaliculelor determina modificarea adeziunii prin :
 Reactie diferita la demineralizarea acida – necesita un timp mai mare pt a
obtine aceeasi forta de adeziune
 Grade de umectare diferite fata de dentina normala – determina o penetrare
mai grea a rasinii (strat hibrid deficitar)
d) Obliterarea lumenului canaliculelor dentinare afecteaza gradul de
permeabilitate dentinara, ceea ce va influenta extinderea raspunsului pulpar. Prin
acelasi fenomen este blocata si reactia de aparare a complexului pulpo-dentinar.

23.Teoria neurofiziologica.
Sustine stimularea prin excitatie directa a fibrelor nervoase amielinice din
canaliculele dentinare.
Limite :
 Imposibilitatea explicarii durerii la nivelul dentinei periferice (fibrele nervoase nu
se extind pe mai mult de 100μ in tubulii dentinari). Doar stimularea indirecta ar
putea explica aparitia durerii in acest loc (atunci cand este stimulata pulpa dentara
sau dentina circumpulpara)

24.Teoria odontoblastului receptor.

Odontoblastul, prin fibra Tomes, ar primi si transmite impulsul senzitiv pana la
fibrele nervoase din pulpa dentara, comportandu-se ca un receptor neurosenzorial.
Limite :
 Odontoblastul are origine embriologica diferita de celula nervoasa
 Fibra Tomes nu se intinde pe intreaga lungime a canaliculului
 In situatii in care fibra odontoblastica a disparut, durerea dentinara se
mentine, atata timp cat canaliculele dentinare se mentin deschise.

25.Teoria hidrodinamica.

10
- Principala cauza a durerii dentinare o constituie deplasarea rapida a
lichidului interstitial intracanalar spre exteriorul sau interiorul tubilor dentinari ca
urmare a variatiilor de presiune determinate de diversi stimuli. Acestia pot fi
tactili, termici, osmotici si determina miscarea lichidului interstitial intracanalar cu
o viteza de 2-3mm/sec, miscare susceptibila de a genera durerea
- Aceasta miscare stimuleaza fibrele nervoase
- Se bazeaza pe principiile capilaritatii
Argumente in favoarea aceste teorii :
 In momentul instrumentarii dentinei, tubulii dentinari sunt expusi, deschisi, iar
fluidul prezinta o curgere discreta spre capatul deschis
 Aplicarea unei hartii absorbante pe plaga dentinara determina un efect de curgere
si aparitia durerii
 Stimuli reci, tactili, osmotici determina un flux spre exterior al lichidului
intracanalar. Majoritatea pacientilor se plang de sensibilitate la rece (initial
contractie, apoi deplasarea fluidului spre ext)

26.Factorii de care depinde aparitia dureii dentinare.

Durerea dentinara este determinata de factori ce actioneaza asupra excitabilitatii
si conductabilitatii nervoase. Durerea poate fi influentata de :
o Factori somatici :
 Infectii
 Surmenaj
 Afectiuni nervoase
 Starea de stress
o Factori psihici – in stari de depresie sau anxietate
o Perioada fiziologica – menstruatie, sarcina, menopauza
o Starea de convalescenta dupa afectiuni generale severe (anemii, avitaminoze,
boli infecto-contagioase)
Influenta acestor factori are efect mai evident in cazul hiperesteziei dentinare. In
afectiuni generale durerea este temporara, determinata de reducerea pragului
dureros.

27.Hipersensibilitatea dentinara – etiologie, manifestari clinice.

Etiologie: modificari anatomice bruste, brutale (un permit adaptarea pulpara)
 Traumatisme dentinare cu denudarea dentinei
 Interventii chirurgicale parodontale
 Manopere terapeutice :
 Prepararea de cavitati
 Prepararea de bonturi
Manifestari clinice :
- Localizata, tranzitorie
- Provocata de agenti fizici, chimici
- Limitata de perioada actiunii excitantului
- Intensitate mica, moderata
- Reproductibila prin stimulare adecvata

11
 - Absenta sau redusa la stimulare mecanica
- Are tendinta de remisiune chiar fara tratament

28.Hipersensibilitatea postoperatorie – manifestari clinice.

 Este o entitate aparte in cadrul categoriilor hipersensibilitatii
 Apare dupa realizarea unui tratament restaurator aparent corect
 Apare in special dupa restaurari realizate cu materiale compozite
 Are incidenta crescuta
 Prezinta dificultati de tratament

29.Mecanisme de aparitie a hipersensibilitatii postoperatorii.

1. Uscarea excesiva a plagii dentinare
 Prin utilizarea spray-ului de aer in vederea uscarii plagii se produce distensie
adiabata la nivelul suprafetei dentinare cu evaporarea de limfa dentinara si
consecutiv se produce deplasarea fluidului intracanalicular
 In a 2-a etapa, dupa aplicarea rasinii de bonding, aceasta va fi polimerizata si va
suferi o contractie ce se va supraadauga deplasarii lichidiene extinse din etapa
precedenta
2. Prin infiltratie marginala
 In cazul in care realizarea adeziunii obturatiei la peretii dentinari a fost deificitara
prin :
 Uscare incompleta sau excesiva
 Contaminarea plagii cu saliva
 Gravare acida deficitara
 In cazul compozitului microspatiul rezultat nu se va micsora in timp ca la
amalgam, din contra
 Existenta acestui microspatiu nu este evidenta in prima perioada a existentei
obturatiei, iar daca cavitatea a fost preparata retentiv si materialul se mentine prin
retentie mecanica, nu estista semne clinice obiective initiale asupra acestei
deficiente
3. Prin microfisuri in smaltul adiacent obturatiei
Aparitia microfisurilor se poate datora :
 Erori in etapa de preparare a cavitatii
 Captusirea deficitara a marginilor de smalt nesustinute
 Ghidarea gresita a contractiei de polimerizare a materialului, ce va duce la
suprasarcina peretelui expus

30.Hiperestezia dentinara – etiologie, manifestari clinice.

Etiologie :
o Vicii de dezvoltare – 10% - jonctiunea smalt-cement nu se realizeaza
o Expunere de dentina 90% :
 Retractii gingivale
 Chiuretaje, detartraje
 Interventii chirurgicale parodontale
 Pierdere de smalt prin

12
  Abraziuni
 Eroziuni
 Demineralizari
Manifestari clinice – durere :
- Provocata de agenti fizici, chimici
- Fulguranta initial, apoi intensa, localizata, limitata la perioada actiunii
excitantului
- Intensitate crescuta
- Apare mai ales la stimularea mecanica (palpare, periaj, masticatie)
- Are caracter afectiv deosebit
- Are tendinta la agravare (inflamatie pulpara acuta)

31.Diagnosticul diferential al hipersensibilitatii si hiperesteziei dentinare.

Hipersensibilitatea si hiperestezia pot coexista in :
 Carii de colet cu evolutie lenta
- hipersensibilitate in interiorul cavitatii
- hiperestezie la JSC si JSD
 Carii incipiente cu demineralizare
- hipersensibilitate in zonele profunde
- hiperestezie in zonele de demineralizare superficiale
 Bonturi coronare slefuite si neprotejate – hipersensibilitate initial, apoi
hiperestezie
 Cavitati preparate si obturate provizoriu (protejate) incorect –
hipersensibilitate initial, apoi hiperestezie

32.Etapele realizarii unui tratament corect al durerii dentinare.

 Dg corect pozitiv si diferential
 Cu alte afectiuni
 Intre cele 2 afectiuni
 Tratament preventiv impotriva factorior de risc (periaj, igiena)
 Depistarea factorilor etiologici ai afectiunii si indepartarea lor
 Tratament medicamentos efectuat
 De pacient la domiciliu
 De medic in cabinet
 Retratarea afectiunii atunci cand este cazul

33.Tratamentul preventiv al durerii dentinare.

Tratamentul realizat de catre medic :
 Utilizarea cu blandete a instrumentarelor de detartraj
 Utilizarea agentilor de densibilizare dupa interventii terapeutice
 Plasarea corecta a restaurarilor
 Desensibilizarea dd dupa folosirea metodelor de albire
 Monitorizarea pacientilor
Tratamentul realizat de catre pacient :

13
  Tehnici corecte de periaj individual
 Respectarea intructiunilor de utilizare a pastelor de dd desensibilizante
 Periute de dd cu duritate medie
 Periaj dupa consum de alimente si bauturi acide
 Evitarea utilizarii excesive a metodelor de curatare interdentara (scobitori,
ata dentara)

34.Tratamentul etiopatogenic al durerii dentinare.

 Corectarea igienei orale defectuase (revelator de placa)
 Controlul placii bacteriene (periaj profesional, detartraj eventual sub
anestezie)
 Corectarea igienei orale in exces (leziuni de uzura)
 Controlul atacului acid prin supravegherea consumului de :
- alimente acide (fructe, iaurt, citrice, salate, muraturi)
- bauturi acide (vin, sucuri, cola)
- substante medicamentoase (aspirina, vit C)
 Controlul secretiei salivare (hipo sau asialic indusa de afectiuni ale glandelor
salivare sau de utilizarea unor subst medicamentoase)
 Controlul bulimiei, refluxului gastrointestinal, alcoolismului

35.Tratamentul simptomatic al durerii dentinare.

 La domiciliu de catre pacient
 In cabinet de catre medic :
- cu agentii desensibilizanti
- nespecific
 Restaurarea atunci cand acest lucru este necesar

36.Calitatile agentilor desensibilizanti utilizati in tratamentul durerii

dentinare si obiectivele urmarite.
Calitatile agentilor desensibilizanti
 Sa un fie iritant pt pulpa dentara si tesuturile moi
 Sa fie usor de aplicat
 Sa necesite un nr redus de sedinte
 Sa nu modifice culoare dintelui
 Sa nu produca efecte secundare prin cumul cantitativ
 Sa nu interactioneze cu alte subst medicamentoase
 Sa aiba un pret de cost rezonabil
Obiectivele desensibilizarii
 Blocarea sau reducerea diametrului canaliculelor dentinare pt a bloca sau
limita deplasarea fluidului dentinar
 Reducerea excitabilitatii nervoase senzitive la capatul pulpar al canaliculelor
dentinare

14
37.Agentii chimici utilizati in tratamentul durerii dentinare realizat la
domiciliu.
Tratamentul efectuat de pacient la domiciliu
- Se pot utiliza : dentifrice, ape de gura, geluri desensibilizante
- Acestea contin urmatoarele substante active:
 Pt desensibilizarea fibrelor nervoase terminale: nitrat de K; clorura de
K
 Pt obliterarea tubulilor dentinari: clorura de strontiu; acetat de
strontiu; fluoruri, citrat de Na in gel poliglicoidic

38.Agentii chimici utilizati in tratamentul durerii dentinare realizat in

cabinet.
 Oxalati de K, de Al, de Fe
 Compusi de Ca – Ca(OH)2
 Fluoruri : geluri, solutii
 Metode fizice : ionoforeza, adezivi, restaurari cu CIS sau compozite
 Terapie cu laser
 Procedee chirurgicale : lambou mucogingival

39.Utilizarea adezivilor in tratamentul durerii dentinare.

Adezivii ca desensibilizanti :
 Aplicarea unor produsi polimerizati pe baza de HEMA ce acopera suprafata
hipersensibila cu un strat fin
 Indicatii :
 Desensibilizarea preparatiilor realizate pentru restaurari directe sau
indirecte
 Desensibilizarea bonturilor pregatite pt a primi o piesa protetica, dar
si pt a preveni sensibilitatea ce poate aparea dupa cimentare
 Adezivii dentinari se bazeaza pe realizarea stratului hibrid si sigilarea
ermetica a suprafetei dentinare cu inchiderea canaliculelor dentinare. Cei mai
indicati sunt adezivii de ultima generatie fara dezhidratarea suprafetei
dentinare

40.Ionoforeza utilizata in tratamentul durerii dentinare.

 Ionii de F si Na din fluorura de Na 2% sunt dirijati intr-un camp electric si
dispusi profund in canaliculele dentinare
 Se produce obstruarea canaliculelor prin fluorura de Ca formata, care
precipita
 Efectul obtinut este temporar, metoda trebuie repetata la cateva luni
 Doza de aplicare 1 mA/min sau 0,5 mA/2 min
 Necesita aparatura speciala si foloseste curent continu redresat de 9V si
intensitate de 1 mA

41.Terapia cu laser utilizata in tratamentul durerii dentinare.

15
 Are ca rezultat reducerea nr de canalicule dentinare deschise si
micsorarea diametrului acestora. Dirijarea fascicolului laser trebuie sa tina cont de
structura dentinara si de orientarea canaliculelor dentinare in zona de lucru.
 Actiunea razei laser produce :
 Etapa 1 – evaporarea imediata a componentelor organice din dentina
intertubulara
 Etapa 2 – prin cresterea energiei laser dentina peritubulara este topita
si canaliculele dentinare sunt partial obstruate
 Este costisitoare, necesita aparatura si personal calificat
 Are avantajul ca necesita doar o sedinta de tratament
 Laser cu dioda Ga-Al-As care actioneaza prin blocarea depolarizarii nervoase
de tip C si obstruarea canaliculelor dentinar. Are eficacitate 30-100%
 Laser Nd: Yag care inchide canaliculele dentinare, coaguleaza fluidul dentinar
reducand permeabilitatea dentinei
 Laser CO care obstrueaza canaliculele dentinare, in 60-100% din cazuri

42.Tratamentul nespecific al durerii dentinare prin restaurari adezive.

Sunt indicate atunci cand hipersensibilitatea este determinata de pierderea de subst
dura dentara.
 Permite sigilarea canaliculelor si a suprafetei dentinare producand o
ameliorare mai indelungata
 Se reface morfologia dintelui afectat de un pr cu pierdere de subst dura
dentara
 Se utilizeaza compozite sau CIS cu vazcozitati variate
 Sunt mai eficiente pe termen lung, dar sunt mai invazive prin necesitatea
prepararii substratului dentar

METODE DE DETECTIE A LEZIUNILOR DENTARE(CARIODETECTIE/TESTE

DIAGNOSTICE)(42-60)

42.Detectia si inregistrarea /clasificarea pe criteriul leziunilor cavitare si

necavitare

-cele mai frecvente si mai comune strategii de detectie si inregistrare /clasificare a

leziunilor carioase-sint legate de metodele de baza ele examinarii clinice:inspectia si
palparea
-leziuni cavitare-metoda bazata pe palpare cu sonda include:-leziunea cert
cavitara,cu lipsa de substanta ,smalt subminat si/sau zone aletrate (ramolite-moi la
palpare) de dentina pe peretii laterali sau pe planseul cavitatii-def OMS
-diagnosticul este de certitudine-dar se ignora posibilitatea depistarii si
interventiei in stadiile incipiente necavitare ale afectiunii-nu ofera posibilitatea
abordarii neinvazive non-operatorii

Metoda bazata pe inspectie si palpare ,clasifica leziunile detectate astfel:

16
-D1-leziune in smalt,fara prezenta cavitatii(fara lipsa de subst idetificabila
macroscopic)
-D2-leziune in smalt ,cu prezenta cavitatii
-D3-leziune superficiala in dentina-cavitara
-D4-leziune profunda in dentina,in apropierea camerei pulpare-cavitara

-se poate trece la abordarea moderna-inclusiv neinvaziva non-operatorie a

afectiunii,dar nu se pot obtine informatii despre tiparul activ/inactiv al leziunilro
carioase

43.Detectia si inregistrarea /clasificarea pe criteriul evaluarii profunzimii

leziunilor

-metoda introduce un sistem de scoruri bazate pe examinarea vizuala

(inspectie),fara palpare cu sonda,corelind modificarile macroscopice distincte cu
profunzimea histologica a leziunii:

-modificare usoara a transluciditatii smaltului,vizibila numai dupa uscarea

suprafetei cu jet de aer(min 5 sec)
-opacitate sau discolorare invizibila sau greu vizibila pe smaltul umed ,dar
distinct vizibila dupa uscarea suprafetei cu jet de aer
-opacitate sau discolorare distinct vizibila pe smaltul umed,fara uscarea
suprafeti cu jet de aer
-leziune minima de substanta in suprafata smaltului,localizata intr-o zona de
smalt opac sau discolorat si/sau discolorare brun-cenusie de la dentina alterata
subiacenta (vizibila prin smalt)
-leziune cavitara in smalt opac sau discolorat ,cu expunerea dentinei si prezenta
dentinei alterate

44.Detectia si inregistrarea /clasificarea pe criteriul evaluarii

activitatii(evolutiei) leziunilor
-metoda coreleaza inspectia si palparea ,pt investigarea caracetristicilor de
suprafata ale leziunilor,pt a stabili daca sint active(evolutive) sau
inactive( stationare) in momentul detectarii prezentei lor

-caracteristicile urmarite sint:-textura suprafetei leziunii ( reper al activit/inactivit)

-integritatea suprafetei leziunii( reper al aspect
necavitar/ cavitar)

-leziunile pot fi clasif :-active necavitare

-active cavitare
-inactive necavitare
-inactive caviotare
-restaurate (obturate)
-restarurate ,cu carie (secundara marginala) activa

17
 -restaurate,cu carie(secundara marginala) inactiva

Leziunea carioasa necavitara activa –la nivel smalt-prezinta:-

-vizual(inspectie) –o suprafata alb-opaca(cretoasa),mata(fara luciu),

-tactil(la palpare foarte blinda,fara presiune la atingere-pt a nu prabusi smalt
demineralizat transf leziunea necavitara intr-una cavitara) prezinta o suprafata
rugoasa (aspra)

Leziunea carioasa necavitara inactiva la nivel smalt-prezinta o suprafata lucioasa

si neteda,culoarea fiind brun-cenusie

Leziunile cavitare active-palparea arata o consistenta moale,iar pt cele inactive –

consistenta este mai dura

45.Detectia si inregistrarea/clasificarea leziunilor carioase pe suprafata

radiculara

Detectia si clasificarea introdusa pentru diagnosticul acestor leziuni carioase

coreleaza evaluarea integritatii supraf cu evaluarea modului de evolutie:-
activ/inactiv

Integritatea si aspect supraf au fost luate in considerare din punct de vedere vizual
(inspectie),fara a considera culoarea un element definitoriu ,pentru diagnostic
privind aspect necavitar/cavitar ori cel activ/inactiv ,iar textura si consistenta la
palpare (moale sau dura) a fost folosita pentru diagnostic privind stabilirea aspect
evolutiv (activ/inactiv)

Astfel,au fost identif si definite urmatoarele categorii de leziuni carioase de radacina:

-leziuni inactive fara distructia supraf

-leziuni inactive cu formarea de cavitate
-leziuni active fara distructia ireversibila a supraf
-leziuni active cu distructia ireversibila a supraf si formarea de cavitate ,care nu
depaseste 1 mm profunzime(apreciata vizual)
-leziuni active cu formarea de cavitate care depaseste 1 mm profunzime,dar nu
atinge camera pulpara
-leziuni active cu formarea de cavitate care este in iminenta de penetrare in camera
pulpara
-restaurare(obturatie) plasata pe supraf radiculara ,sau extinsa de pe o supraf
coronara pe suprafata radiculara
-restaurare(obturatie) pe supraf radiculara ,cu leziune carioasa
marginala(secundara) activa
-restaurare(obturatie)pe supraf radiculara ,cu leziune carioasa marginala
(secundara) inactiva

18
46.Modalitati auxiliare(complementare) de cariodetectie

Pentru ameliorarea rezult obtinute prin metodele de detectie bazate pe abordarea

vizual-tactila in cazul leziunilor dentare(carioase) au fost recomandate si utilizate o
serie de modalitati auxiliare(complementare) care sa ajute la depistarea leziunilor
,cu precadere pe suprafetele coronare proximale,in zonele de contact interdentar

Principalele modalitati aditionale in acest sens sint urmatoarele:

1)-Transiluminarea

-este o metoda care se bazeaza pe o sursa de lumina plasata adiacent unei supraf
coronare si evidentierea unor umbre(zone intunecate) care apar prin
transluciditatea dintelui,acestea putind fi asociate cu existenta unor leziuni

Cunoscuta initial sub denumirea de “ diafanoscopie” si utilizabila doar la dintii

frontali din cauza problemelor tehnice (calitatile sursei de lumina si posibilit
transmisiei fasciculului luminos) ,metoda a devenit actualmente transiluminare cu
fibre optice(FOTI)

Ea utilizeaza o sursa foarte intensa de lumina,cablu de fibre optice pentru transmisia

fasciculului luminos si o sonda de examinare cu diametrul la varf de 0,3-0,5 mm

Pentru rezultate optime,varful sondei de examinare trebuie sa fie plasat pe supraf V

sau O ,sub un unghi de 45 de grade fata de supraf proximale investigate ,orientate
apical

Prezenta zonelor intunecate in smalt sau dentina este mai usor de observat daca
iluminatul incaperii de lucru este inchis

2)-Separarea dintilor
Metoda foloseste aplicarea de separatoare elastice ortodontice(inele de cauciuc) in
spatiile interdentare unde se suspecteaza prezenta unei leziuni

Ele se mentin timp de 2-3 zile ,dupa care spatiul obtinut permite investigarea vizual-
tactila in conditii mult mai eficiente

3)-Dispozitive optice de marire a imaginii(magnificatie)

Dispozitivele utilizate pot merge de la lupe binoculare( 2,5-4 x magnificatie) pina la

microscop operator

Pot fi utilizate in acest sens si camerele video intraorale.Valoarea acestor mijloace in

ameliorarea detectiei leziunilor este variabila

19
47.Criteriile pentru evaluarea cariilor proximale evidentiate prin metoda
Rx„bite-wing”

Cea mai comun folosita metoda Rx pentru cariodetectie este incidenta prin tehnica
„bite-wing”.Scopul este de a depista leziunile clinic” ascunse” cu localizare proximala
si de a estima profunzimea acestora

-este recomandata pentru aprecierea extinderii leziunilor ocluzale in dentina

Criteriile utilizate pentru evaluarea cariilor proximale evidentiate prin metoda Rx”
bite –wing” sint urmatoarele(MEJARE,KIDD-2008):

-R0-nu exista radiotransparenta

-R1-radiotransparenta limitata la ½ externa a smalt
-R2-radiotransparenta in ½ interna a smalt,inclusiv pina la jonctiunea smalt-
dentina, dar fara afectarea (intreruperea) jonctiunii
-[3-radiotransparenta in smalt ,cu afectarea(intreruperea) jonctiunii smalt-
dentina ,dar fara extindere evidenta in dentina(MEJARE-1985)
-R3-radiotransparenta in ½ externa a dentinei(pina la ½ distanta de camera
pulpara)
-R4-radiotransparenta in ½ interna a dentinei(dincolo de ½ distanta de camera
pulpara)

48.Avantajele cariodetectiei Rx prin tehnica „bite-wing”

-permite investigarea supraf coronare inaccesibile prin metode vizual–tactile si

creste eficienta investigatiei
-permite evaluarea profunzimii leziunii si estimarea distantei pina la camera pulpara
-este o metoda neinvaziva,care nu afecteaza mecanic tesuturile incipient
demineralizate (asa cum o poate face ,eventual palparea neadecvata cu sonda)
-radiografia poate fi arhivata si reexaminata ulterior(elem de comparatie pentru
evaluarea evolutiei leziunilor)

49.Dezavantajele cariodetectiei Rx prin tehnica „bite-wing”

-validitatea diagnosticului in leziunile incipiente este redusa.De aceea stadiile
initiale ale leziunilor in smalt nu pot fi detectate cu acuratete
-nu poate distinge intre lezIunile initiale cu supraf integra (necavitare),leziuni
incipiente cu lipsa de subst minima(cavitare) sau demineralizari
necarioase(hipoplazii ale smalt)

-de obicei,subevalueaza extinderea si grad de demineralizare al leziunii

-pozitia topografica ,forma si extinderea leziunii ,corelate cu morfologia dintelui,pot
influenta imaginea Rx

20
-nu poate determina daca o leziune este evolutiva sau stationara.Sint necesare cel
putin 2 Rx consecutive ,cu aceeasi expunere si incidenta ,pt a determina acest aspect
-interpretarea Rx este supusa variatiilor subiective,in raport cu examinator
-nu poate servi exclusiv ca informatie pentru stabilirea diagnostic ,ci trebuie corelata
cu alte modalitati de examinare
-poate prezenta riscurile examinarilor prin iradiere

50.Rx digitala in cariodetectie

In radiografia digitala,imaginea este obtinuta cu ajutorul unui senzor (cu

dimensiune similara filmului pentru Rx retroalveolara)expus radiatiei,in locul
filmului radiografic

Apoi,prin intermediul unui program de calculator,imaginea este impartita intr-un

numar de zone dreptunghiulare cu scalele respective de tonuri de gri

Acestea sint digitalizate si proiectate pe un monitor de calculator ,cu cat supraf

dreptunghiulara este mai mica ,cu atit rezolutia este mai buna

Avantajul principal al Rx digitale este ca pot fi prelucrate prin algoritmuri speciale

pe calculator(„filtre”) si diversi parametri ai imaginii pot fi modificati ,pentru o
interpretare mai precisa a rezultatului

Astfel s-a ajuns la imagini de Rx digitala cu contrast/rezolutie marite ,la imagini de

Rx digitala negativa ,la imagini Rx de substractie digitala

51.Tomografia computerizata in cariodetectie

-este bazata pe principiul Rx digitale,aceasta modalitate de cariodetectie si

diagnostic construieste sectiuni ale dintelui la distante(grosimi) variabile

Aceste sectiuni pot fi examinate pentru evidentierea prezentei radiotransparentelor

(demineralizarilor)

De asemenea,sectiunile pot fi combinate si recompuse (cu ajutorul unui program

special de calculator) intr-un model virtual tridimensional,denumit
pseudoholograma

Sectiunile si pseudohologramele permit depistarea adecvata a leziunilor initiale

mici,atit primare cat si secundare(recurente)

Exista 2 metode de CT utilizate in cariodetectie :

-TACT(„tuned aperture computed tomography”)
-LCBCT(„limited cone beam computed tomography”)

21
Ultima pare sa fie preferata si din ce in ce mai utilizata in investigatii stomatologice

52.FOTI.DIFOTI in cariodetectie

-FOTI-transiluminare cu fibre optice -Ea utilizeazaă o sursaă foarte intensaă de

luminaă , cablu de fibre optice pentru transmisia fasciculului luminos sş i o sondaă de
examinare cu diametru la vaâ rf de 0,3 – 0,5 mm.

-Pentru rezultate optime,vaâ rf sondei de examinare trebuie saă fie plasat pe supraf V
sau O, sub un unghi de 45º fatşaă de supraf proximale investigate, orientat apical.
Prezentşa zonelor îântunecate îân smaltş sau dentinaă este mai usş or de observant dacaă
iluminat îâncaă perii de lucru este îânchis

-DIFOTI („Digital Imaging Fiber-Optic Transillumination”) . Aceastaă tehnicaă a fost

introdusaă pentru a îâmbunaă taă tşi performantşele obtşinute prin FOTI, îânlocuind
examinarea vizualaă (ochiul uman) cu un receptor CCD.

Modalitaă tşile de preluare sş i prelucrare a imaginii prin program de calculator, urmate

de vizualizare pe monitor, sunt similare ca principiu celorlalte tehnici digitale.

53. LIF / QLF în cariodetecţie.

LIF
- are la baza un laser cu diode care emite un fascicul de lumina in zona rosie a
spectrului cu lungime de unda de 655nm
-fluorescenta indusa in tesuturile carioase este masurata si intensitatea ei este o
indicatie privind prezenta si extinderea leziunii ; intensitatea este exprimata
numeric prin cifre afisate pe display
-dispozitivul utilizat in practica se numeste DIAGNOdent, cu performante notabile
in cariodetectie pe suprafetele ocluzale
- o varianta modernizata actuala numita DIAGNOdent PEN permite investigarea
eficienta si a suprafetelor proximale

QLF
- foloseste un laser cu argon care emite un fascicul de lumina monocromatica in zona
verde-albastru al spectrului cu o lungime de unda de 488nm
-zonele demineralizate apar intunecate, deoarece fluorescenta leziunii carioase
evidentiata prin QLF este mai scazuta decit al smaltului natural integru

- fluorescenta indusa de laser este utilizata pt cuantificarea piederii minerale la nivel

lezunii carioase folosind o camera intraorala speciala cu un microvideo senzor CCD
un un program de analiza computerizata a imaginii
-prin programul de analiza computerizata a imaginii se obtin 3
masuratori,cantitative: pierderea medie de fluorescenta la nivelul leziunii-%;
pierderea maxima de fluorescenta la nivelul leziunii-%; suprafata leziunii-mm2

22
-dispozitivul existent in practica se numeste Inspektor Pro tm
-principiul metodei si caract tehnice –limiteaza cap de cariodetectie –pina la o
adincime de 400 ym-pt leziuni initiale in smalt

54. Cariometria electrică în cariodetecţie.

- se bazeaza pe masurarea unor parametri ai curentului electric care traverseaza

structurile dure dentare
-masurarea conductantei electrice- conductanta electrica reflecta posibilitatea
curentului electric de a strabate structurile dentare;
-cela care au o concentratie mai mare de fluide si
electroliti-permit o conductanta mai ridicata
-dentina integra are o conductanta mai ridicata
decit smaltul integru, iar structurile demineralizate au o conductanta mai ridicata
decit cele integre.

-metoda foloseste in practica un dispozitiv numit- Electrical Caries Monitor

-dupa calibrare si validare valorile conductantei masurate pt leziuni carioase in
dentina sunt semnificativ mai mari decit cele masurate pt leziuni carioase in smalt
care la rindul lor sunt semnificativ mai mari decit cele masurate pe dintii indemni de
leziune

- masurarea impedantei electrice

Impedanta reflecta masura in care structurile dentare opun rezistenta la trecerea

curentului electric
Impedanta este determinata in 1 rind de compozitia moleculara.

Tesuturile dure dentare alterate ireversibil au o impedanta mult mai scazuta(opun

rezistenta mai mica la trecerea curentului electric) fata de cele indemne de leziune
Metoda a fost aplicata in studii si cercetari pentru detectia cariilor proximale,fara
extindere in utilizarea curenta practica

55. Clasificarea generala a metodelor de detectie a leziunilor

dentare(cariodetectie)

-inspectie(inainte /dupa uscarea supraf smalt)

-inspectie cu dispozitive optice de marire a imaginii(lupe binoculare,microscop
operator)
-inspectie si palpare cu sondele dentare(vizual/tactil)[+/- separarea dintilor)
-transiluminare(diafanoscopie,FOTI,DIFOTI)
-Rx-diagnostic(radiografie „bite-wing”.radiografie digitala,CT)
-cariodetectie laser(fluorescenta indusa:LIF,fluorescenta cantitativa:qlf)
-cariometrie electrica(conductanta:ECM,impedanta)

23
56.Codurile ICDAS si abordarea CAMBRA

Codurile ICDAS

-“0”-supraf dentara sanatoasa nedetectabila dupa uscare(5 sec) si lipsa oricaror alte
fenomene carioase
-“1”-modificare in smalt limitata la colorarea santurilor si gropitelor vizibila doar
prin uscare
-“2”-modificare vizuala distincta in smalt mai larga decat zona fisurilor si gropitelor
(opacitate sau colorare)
-“3”-discontinuitate a smalt localizata,fara dentina vizibil afectata sau zona umbrita
subiacenta
-“4”-zona umbrita subiacenta situata in dentina,cu sau fara discontinuitate in smalt
-“5”- cavitate distinctaă cu vizibilitatea dentinei,cavitate deschisaă ce implicaă mai
puţin de ½ din suprafaţaă
-“6”- cavitate extinsaă cu implicarea dentinei, adaâ ncaă , ca laă rgime implicaă mai mult
decaâ t ½ din suprafaţaă

Abordarea CAMBRA

-este evaluarea nivel riscului carios pentru determ nevoii de intervenţie terapeuticaă ,
fiind o parte integrantaă a plan de tratament.

-aceastaă fişaă de evaluare include toţi factorii ce pot fi observaţi cu uşurinţaă sau
descoperiţi îân timp unei examinaă ri orale de rutinaă .
-pentru evidenţierea mai bunaă a gradului de risc, sunt folosite cele trei culori: verde,
ce indicaă un risc scaă zut; galben,risc mediu şi rosu, risc crescut pentru caria dentaraă .

Pentru fiecare factor, se completeazaă îân ultima coloanaă din dreapta „Riscul
pacientului“ valoarea atribuitaă , 0 (pentru risc scazut), 1 (risc moderat) şi 10 (risc
crescut).

Se îânsumeazaă valorile din coloana „Riscul pacientului“ şi se interpreteazaă astfel:

valoarea 0 indicaă un risc scaă zut, valori îântre 1-10 plaseazaă pacientul îân grupa de risc
moderat, iar peste 10 îân grupa de risc crescut.

Aceastaă evaluare este indicataă îân şedinţa initialaă şi repetataă la fiecare şedinţaă de
control/ intervenţie preventivaă ,pentru a observa scaă derea riscului carios îân urma
intervenţiilor
terapeutice şi modificaă rilor comportamentale ca urmare a motivaă rii şi educaă rii
pacientului.

Pe baza evaluaă rii riscului carios se completeazaă recomandaă rile terapeutice, ce

constituie punctul de plecare pentru conturarea planului de tratament.

24
Se îânmaâ neazaă pacientului un document îân care este explicat mecanismul riscului
carios, lanţul cauzal, evaluarea riscului carios şi recomandaă rile de tratament.

Dupaă o perioadaă de 3-6 luni, îân care pacientul a urmat program preventiv
recomandat de medic, este necesaraă o reevaluare a riscului carios, moment îân care
pacient este îântrebat dacaă a respectat toate recomandaă rile, cu ce frecvenţaă şi
acurateţe, şi se repetaă testele salivare.

Modelul CAMBRA nu se opreşte la evaluarea managementul risc carios

(prin prevenţie),ci include şi depistarea precoce a leziunilor şi strategiile minim
invazive
îân funcţie de poziţia leziunii (ocluzalaă , aproximalaă , radicularaă ), extinderea leziunii
(cavitaraă sau nu) şi starea activităţii leziunii (activaă sau opritaă îân evoluţie)

IÎn modelul CAMBRA se arataă caă modificaă rile datorate cariei la nivelul dintelui, îân
faza
incipientaă , sunt reversibile, de aceea caria dentaraă trebuie privitaă ca o afecţiune cu
posibilitaă ţi de intervenţie, de oprirea a evoluţiei şi chiar de reversibilitate.

57.Caracteristicile grupului de risc scazut la carie

Pacienţii din grupul de risc scaă zut prezintaă o istorie saă racaă îân leziuni carioase active,
extracţii sau restauraă ri.

Orice combinaţie ar avea nivel bacteriilor orale,obiceiurile de igienaă oralaă ,dieta,

utilizarea fluorurilor sau conţinutul salivar, aceasta i-a protejat de apariţia cariei şi
este foarte probabil saă îâi protejeze şi pe viitor, îânsaă nu existaă nici o garanţie a acestei
premise.

Dacaă factorii patogeni sau cei protectori pentru carie se vor modifica semnificativ, ei
pot deveni susceptibili la apariţia acestei afecţiuni.
Strategia de management pentru pacienţii din acest grup este menţinerea balanţei îân
favoarea factorilor de protecţie şi saă fie conştienţi de posibilitatea modificaă rii îân timp
a riscului lor la carie.

Periodic, la fiecare şedinţaă de control,este nevoie saă fie reevaluate risc carios
datoritaă unei posibile schimbaă ri îân igiena oralaă , nivelurile bacteriene, dietaă , flux
salivar, folosirea fluorurilor.

Aceşti pacienţi au nevoie, îân general, de mai puţinaă supervizare profesionalaă pentru
urmaă rirea cariei dentare (pot fi urmaă riţi din punct de vedere parodontal sau pentru
alte condiţii orale), deci frecvenţa vizitelor la cabinet şi a examinaă rii radiografice
este scaă zutaă la acest grup.

58.Caracteristicile grupului de risc moderat la carie

25
IÎncadrarea îân grupul de risc moderat este mai dificilaă decaâ t îân celelalte douaă grupuri,
fiind bazataă pe o analizaă a balanţei îântre factorii identificaţi îân evaluarea riscului
carios.

Pacienţii din acest grup de risc, sunt expuşi mai multor factori de risc decaâ t cei din
grupul de risc scaă zut, îânsaă nu prezintaă semne ale unei activitaă ţi carioase continue, ca
cei din grupul de risc crescut.

Este posibil ca o persoanaă care nu prezintaă nici o leziune carioasaă cavitaraă , îânsaă este
expus la mai mult de doi factori de risc, poate fi plasat îân grupa de risc crescut.
Se recomandă:

• periaje profesionale periodice;

• consiliere pentru o dietaă necariogenaă ;
• terapia de fluorizare poate fi adaugataă pentru a fi siguri caă balanţa se îânclinaă caă tre
oprirea evoluţiei bolii carioase (claă tiri orale);
• dispensarizare cu evaluarea radiograficaă pentru activitatea carioasaă mai frecvent
decaâ t pentru cei din grupul de risc scaă zut, aproximativ o dataă la 18-24 luni se
recomandaă efectuarea Rx cu film muşcat, perioada fiind stabilitaă îân funcţie de
factorii de risc prezenţi şi evaluarea clinicianului;
• educaţie pentru saă naă tate, îân vederea schimbaă rii atitudinilor şi practicilor de
igienizare
personalaă favorabile saă naă taă ţii dentare.

59.Caracteristicile grupului de risc ridicat la carie

Pacienţii care prezintaă curent leziuni carioase active, cel mai des de tip cavitar sunt
incluşi îân categoria pacienţilor cu risc crescut.

Prezenţa leziunilor carioase detectabile clinic, de exemplu, este un indicator al bolii,

fiind un indiciu foarte puternic caă afecţiunea va progresa caă tre apariţia mai multor
cavitaă ţi carioase, cu excepţia situaţiei îân care se intervine prin terapie chimicaă
pentru a reduce atacul microbian şi a stimula remineralizarea.

Este posibil ca cineva care nu prezintaă leziuni cavitare, îânsaă este expus la mai mulţi
de doi factori de risc sa fie inclus îân acest grup de risc, îân acest caz atenţia trebuie
îândreptataă caă tre eliminarea sau reducerea posibilitaă ţii de apariţie a noilor leziuni
carioase.

Standardele obligatorii sunt:

• realizare periodicaă a testelor microbiologice;

• tratamente antimicrobiene;
• periaje profesionale periodice;

26
• utilizarea pastei de dinţi cu 1,1% F;
• aplicarea lacurilor cu NaF 5%;
• utilizarea gumei de mestecat cu xylitol;
• consiliere pentru o dietaă necariogenaă ;
• educaţie pentru saă naă tate;
• sigilare, ca metodaă de prevenire a cariei îân şanţuri şi fosete;
• dispensarizare (frecvenţa examinaă rilor clinice şi radiologice;periodice este mai
mare, fiind de dorit o dataă /6 luni sau o dataă /an).

60.Caracteristicile grupului de risc foarte ridicat la carie

Aceştia sunt reprezentaţi de pacienţii cu risc crescut care prezintaă suplimentar

nevoi speciale sau prezintaă afectare salivaraă de tip hiposalivaţie severaă .
Aceşti pacienţi trebuie urmaă riţi şi conduşi mai agresiv decaâ t cei din grupa
precedentaă .

Pentru aceşti pacienţi se pune accent pe refacerea capacitaă ţii tampon salivare şi a
rezervei de calciu şi fosfaţi necesare remineralizaă rii leziunilor necavitare, iar
adiţional sunt recomandate terapii de claă tiri orale cu rol de tampon (de exemplu cu
bicarbonat de Na) pentru refacerea şi purificarea funcţiilor tampon salivare

şi paste de dinţi cu calciu şi fosfaţi pentru îânlocuirea componentelor salivare

normale necesare remineralizaă rii structurii dentare dupaă producţia de acid rezultataă
ca urmare a ingestiei alimentare.

EPIDEMIOLOGIA SI PROFILAXIA CARIEI DENTARE(61-78)

61.Scopurile utilizarii studiilor epidemiologice in cariologie

- elucidarea etiopatogeniei
-perfectionarea metodelor de diagnostic
-testarea eficientei metodelor de preventie si tratament

62.Tipuri de studii epidemiologice utilizate in cariologie

-pot fi-observationale- aduc dovezi ce vor deveni ipoteze de lucru pentru studiile
experimentale
-Descriptive: descriu boala dupa criteriul temporal, geografic si
al caracterelor personale; folosesc incidenta, prevalenta, spitalizari.
-Analitice: studiul de cohorta;studiul caz/control; studiu
transversal;

-experimentale: studii de interventie ce incearca sa schimbe o variabila la

nivelul unui grup

27
63.Prevalenta si incidenta cariei dentare(ce sint si cum se calculeaza acestea)

-Prevalenta(un studiu transversal):-studiu efectuat la un moment dat

-reprezinta proportia de indivizi ai undei populatii
afectata de boala la un moment dat sau numarul de cazuri existente la un moment
dat dintr-o populatie bine definita.
Se calculeaza astfel: - se imparte numarul persoanelor afectate la numarul total de
persoane din grupul respectiv.

-Incidenta (un studiu longitudinal):-studiu efectuat pe o anumita perioada de timp

-reprezinta masurarea ratei de progresie a bolii
Sunt nevoie de doua masuratori: una la inceputul studiului si alta la sfarsit.

Incidenta=cresterea sau scaderea nr de cazuri noi de imblnavire ce apar intr-o

populatie, intr-o anumita perioada de timp.
In cadrul ei putem vorbi de:
-Rata incidentei: RI=cazuri noi/timp-persoana
-Proportia incidentei cumulative: CIP=noi cazuri de imbolnavire in intervalul
dat/persoanle sususe riscului la inceputul intervalului.

64.Indicii de apreciere a cariei dentare

Indicele DMF exprima aritmetic experienta la carie acumulata de un individ si se

realizeaza prin stabilirea:
-numarului dintilor cu leziuni carioase netratare (D:Decay)
-numarului dintilor lipsa (M:Missing)
-numarului dintilor cu obturatii (F:Filled)

Are 2 variante:
-DMF-S – se refera la suprafetele dentare
-DMF-T – se refera la numarul de dinti
Pentru dentiti temporara se noteaza: def-t sau def-s, unde„e”reprezinta nr dintilor
temporari extrasi.

Neajunsurile acestor criterii:

-supraf clasificate ca fiind indemne de care includ o proportie necunoscuta de
diagnostice fals negative
-inainte ca un dinte sa fie inregistrat ca lipsa trebuie sa existe singuranta ca acesta a
fost pierdut in urma evolutiei leziunii carioase (DMF-S)
-in cadrul componentei” F” atunci cand o singura supraf este afectata de carie este
posibil ca obturatia sa fie extinsa in etapa chirurgicala si pe alte supraf pentru realiz
extensiilor necesare restaurarii fara ca acestea sa prezinte procese carioase.

65. Evaluarea riscului cariogen;factorii care pot fi folositi in evaluarea riscului

de carie

28
Din punct de vedere medical riscul cariogen reprezinta probabilitatea ca un individ
sa dezvolte o anumita boala sau sa prezinte o modificare a starii de sanatate intr-o
perioada de timp precizata.

Evaluarea riscului de carie are ca scop de identificare precoce a:

-probabilitatii aparitiei unor noi leziuni sau a evolutiei celor existente intr-o
perioada de timp bine definita si aceasta sugicient de precoce pentrui a interveni
efectiv

Motivele acestei evaluari:

-directionarea masurilor cariopreventive mai ales catre indivizii cu risc crescut si
cresterea rezistentei dintilor acestora la carie
-identificarea indvizilor cu risc scazut evitand restaurarile inutile

Factorii obisnuiti de risc carios includ urmatoarele componente:

-pre-existenta de leziuni carioase
-un procent mare de microorganisme cariogene
-ineficienta igienei orale folosita obisnuit de individ
-consum inalt de sucroza
-o anatomie dentara defavorabila
-o expunere slaba la fluor
-condtii socio-economice proaste si obiceiuri familiale defavorabile
-factori medicali agravanti
-comportament medical necorespunzator
Niciunul dintre acesti factori nu poate,nu are capacitatea de unul singur de a
demonstra sau de a detecta persoanele care prezinta risc de carie crescut
Teoretic ,oricare dintre factorii etiologici ai cariei –pot fi folositi in estimarea
posibilitatii ca un grup, un individ sau o supraf dentara sa dezvolte leziuni carioase
in viitor sau sa se afle in faza de activitate a bolii

66. Modalitati de evaluare clinica a riscului de carie

Evaluarea clinica a riscului de carie –este un proces care implica mai multe etape
de decizie si medicul este cel care decide daca informatiile obtinute din examinarea
clinica a pacientului sint suficiente sau daca are nevoie de informatii suplimentare
-pp:-statusul dentar: -leziuni carioase primare cavitare/necavitare
-restaurari existente cu sau fara carii secundare
-existenta unor suprafete dentare susceptibile, neprotejate
-istoricul personal al activitatii carioase
-istoricul familial al activitatii carioase
-factori medicali agravanti
-lipsa fluorizarilor
-obiceiuri alimentare vicioase
-igiena orala habituala

29
-deficiente ale unor tratamente anterioare
-conditiile socio-economice

67.Teste bacteriene pentru masurarea streptococ Mutans

Testele microbiene presupun masurarea numarului de unitati formatoare de

colonii bacteriene (UCF)/ mililitru de saliva pentru: streptococul mutans (prin
metoda de laborator sau directa); lactobacili (prin metoda de laborator
sau directa)

Metoda de masurare a streptococului mutans:

De laborator: din saliva pe mediu de transport selectiv sau o spatula de lemn
contaminata cu saliva
Directa: streptococul mutans are capacitatea de a creste pe suprafete dure
Prezenta streptococului mutans este un bun indicator pentru dentitia primara. Mai
mult de 1mil UCF/ml de saliva arata ca majoritatea dintilor sunt colonizati=risc
crescut.

68. Metode de masurare a ratei fluxului salivar

-colectarea salivei de repaus, timp de 10-15 minute, intr-un recipient gradat:- mai
putin de 0.1ml/min este considerata valoare de risc.
-colectarea salivei stimulate, dupa mestecarea, timp de 5 minute, de parafina
inmuiata (se elimina spuma initiala):-mai putin de 0.7ml/min este considerata
valoare de risc.

69. Grupe de risc cariogen in epidemiologia cariei dentare

Pacientii cu risc crescut de la carie:

-2 sau mai multe leziuni carioase primare
-un numar mare de restaurari cu sau fara carii secundare
-leziuni carioase complicate cu tratament endodontic
-dinti lipsa
-obiceiuri alimentare nefavorabile
-flux salivar sczut
-numar mare de bacterii cariogene in saliva

Pacientii cu risc scazut la carii:

-nici o leziune carioasa primara si/sau secundara decelabila clinic si radiologic
-nici o obutratie sau foarte putine in raport cu varsta
-nici o extractie prin carie
Pacientii cu risc mediu de carie:
-cei care nu se pot incadra in cele 2 categorii anterioare

70.Strategiile de tratament cariopreventiv al cariei simple

30
1.blocarea transmiterii microorganismelor
2.eliminarea populatiilor de bacterii cariogene stabilite in ecosistemul oral
3. cresterea rezistentei dintelui la atacul acid
4.controlul carbohidratelor din alimentatie

71. Blocarea transmiterii bacteriilor cariogene prin imunizare.

-imunizarea a aparut odata cu demonstrarea etiologiei bacteriene a bolii carioase in

care un rol important le revine streptococilor si in principal streptococului mutans
-obiectivul teoretic al vaccinarii consta in amplificarea potentialului protector al
sistemului imun deziderat care este posibil asa cum au demonstrat-o numeroasele
experiente efectuate pe animale de laborator
- imunizarea sistematica nu confera siguranta in tratamentul preventiv al cariei
dentare , pt controlul placii bacteriene este folosirea unor anticorpi homologi ai
componentelor de suprafata sau extracelulare microbiene prin metoda imunizarii
mucozale

-IgA secretorie este principala clasa de anticorpi elaborata de catre sistemul imun
local si principala imunoglobulina din saliva si eliberarea sa locala joaca un rol
important in neutralizarea bacteriilor prin inhibarea aderarii lor la celulele epiteliale
dar contribuie si la aglutinarea bacteriana favorizind epurarea mucociclica,ea
constituie prima linie de aparare impotriva colonizarii suprafetelor dentare de catre
streptococii mutans

72. Eliminarea populaţiilor de bacterii cariogene stabilite în ecosistemul oral

prin Indepartarea mecanica a placii bacteriene

-este metoda prin care se urmareste indepartarea zilnica a placii bacteriene cu

ajutorul unor mijloace de igiena locala cum sunt: ata dentara, periajul si clatitul
bucal, reprezinta o metoda de prevenire atit a cariei dentare cit si a bolii
parodontale, determinind rezolutia inflamatiei gingivala si remineralizarea
suprafetei smaltului
-masurile de igiena orala au avantajul ca nu elimina flora orala normala asa cum se
intimpla prin folosirea locala si indelungata de antibiotice care in plus predispun
gazda la infectii ale agentilor patogeni deveniti antibio-rezistenti

-indepartarea mecanica frecventa a placii dentare nu determina riscul de infectie cu

microorgansme oportuniste dar modifica compozitia speciilor microbiene a placii
atit selectia microorganismelor pioniere cit si mediul celor patogene
- in procesul educational al pacientului cu privire la indepartarea mecanica a placii
bacteriene prin periaj dentar un rol foarte util il au agentii de colorare a placii
bacteriene

73. Agenţii chimioprofilactici, clasificare.

pot fi grupati in:

31
 ← -agenti cationici- clorhexidina si clorura de cetilpiridinium
← -agenti anionici-sulfat dodecil de sodiu, fluor, iod
← -agenti neionici-triclosan
← -ioni metalici zn, cu
← -antibiotice clasice
← - compusi derivati din plante-extractul de sanguinaria
74. Clorhexidina, mod de acţiune, indicaţii, contraindicaţii, efecte secundare.

- este o bis-biguanida, cu activitate bactericida impotriva bacteriilor gram-pozitive si

gram-negative
- efectul sau asupra streptococului mutans este mai mare decat asupra
streptococului sanguis si a lactobacilului
-este folosita de peste 20 ani in control placii bacteriene-apa de gura si gel

Mod de actiune: -se leaga de suprafete precum pelicula smaltului,hidroxiapatita si

membranele mucoaselor orale;
-stabileste legaturi cu suprafetele bacteriene incarcate negativ
determinind distrugerea componentelor citoplasmatice si componentelor cu grupa
moleculara mica;
-inhiba enzimele metabolice principale bacteriene cum sunt
glucoziltransferaza, fosfoenolpiruvat, fosfotransferaza

Indicatii- la pacientii tineri ce poarta aparate ortodontice

-la persoanele cu risc crescut la carii in asociere cu fluorizarea locala
- pt prevenirea transmiterii streptococului mutans de la mama la sugar in
ultimul trimestru de sarcina si primele 6 luni ale sugarului
- si la copii cind se face trecerea de la dintii temporari la cei permanenti dar
numai dupa prescriptia medicului

Efecte secundare: gust amar,scaderea acuitatii gustative, colorarea dintilor si a

limbii in maroniu; iritatii si descuamari ale mucoasei orale; edem al glandelor
salivare parotide, dezvoltarea unor tulpini rezistente

75. Produse cu fluor, pentru aplicaţii locale, în prevenirea cariei dentare.

Produse cu fluor pt aplicatii locale:

a-produse cu concentratii reduse de fluor, pt uz frecvent: paste de dinti, apa de gura

b-produse cu concentratie crescuta de fluor, pt uz periodic- sunt comercializate sub
diferite forme: solutii de fluora de sodiu, fluorura de staniu si fosfat de fluor acidulat,
geluri cu fosfat de fluor acidulat; Lacuri cu fluorura de sodiu, paste profilatice
fluorurate

Indicatii:

32
-la copii de peste 6 ani si adulti cu risc mediu de carie care nu folosesc apa de gura
fluorizata, cit si purtatori de aparate ortodontice-aplicare bilunar;
-copiilor peste 6 ani si adultilor cu suscebilitate crescuta la carie;
-pacientilor care sufera de malfunctii al gl salivare ca urmare a consunului de
medicamente a diverselor afectiuni generale sau radioterapie, cu dimunuarea
consecutiva a fluxului salivar;
- in tratamentul leziunilor carioase necavitare in scopul reversibilitatii procesului de
demineralizare

76. Metode moderne de aplicare locală a diferitelor produse cu fluor în

carioprofilaxie

- severitatea fazei de demineralizare a procesului carios si stimularea remineralizarii

depind de un nivel crescut al ionilor cariostatici- calciu, fosfor fluor din mediul oral-
saliva si placa

-in scopul reducerii riscului de carie si pt aducerea necesarului de fluor se pot utiliza
metode de fluorizare a apei publice potabile, metode de fluorizare a unor alimente
precum sarea, lapte, paste de dinti si apa de gura cu fluor, aplicati profesionale de
produse cu fluor si materiale de restaurare coronara care contin fluor

77. Sigilarea şanţurilor şi fosetelor în prevenirea cariei dentare.

-fosetele si santurile sunt zone anatomice cu susceptibilitate maxima la carie din

cauza retentiei placii bacteriene si a eficientei scazute a fluorizarii locale
-are cel putin 3 efecte cum ar fi: -sigilarea presupune umplerea fosetelor si
santurilor cu o rasina rezistenta la atacul acid;
-sigilarile impiedica dezvoltarea streptococilor
mutans in habitatul lor preferat;
-fosetele si santurile sigilate pot fi curatate mai usor
si mai eficient

- avind in vedere ca suprafetele cu santuri si fosete prezinta cel mai mare risc
cariogen si ca leziunile initiale sunt dificil de diagnosticat in general se recomanda
sigilarea lor imediata dupa eruptia dintelui
-tehnica necesita o izolare perfecta, contaminarea cu saliva fiind cauza principala a
esecurilor
- indicatia de sigilare a dintilor temporari se rezuma la pacientii cu risc crescut de
carie
-sigilarile trebuie controlate la interval de 6 luni, deoarece pierderea adezivitatii la
smalt este destul de frecventa
-primul si al 2-lea molar –sint dintii cei mai indicati a fi sigilati

33
Neajunsuri ale acestora:-risc ca sub sigilant sa fie prezenta leziunea carioasa ;
-retentia precara a material de sigilare-atunci cind izolarea nu poate fi efectuata
corect; -pret de cost ridicat
Studiile arata ca-leziunile active sigilate nu mai progreseaza,iar retentia sigilarilor
este mai buna decat cea a obturatiilor ocluzale de amalgam

78. Controlul carbohidraţilor din alimentaţie în carioprofilaxie.

-sucroza din alimentatie are 2 efecte nocive asupra placii bacteriene:

1. Ingestia frecventa de alimente zaharoase ofera un potential crescut de colonizare
a streptococilor mutans crescind potentialul cariogen al placii;
2. Placa matura metabolizeaza rapid sucroza si produce rapid acizi organici, ceea ce
conduce la scaderea marcata si prelungita a ph-ului placii- frecventa consumului de
sucroza si nu cantitatea este raspunzatoare de cresterea carioactivitatii.

- o metoda uzuala in controlul hidrocarbonatelor din alimentatietie este analiza

alimentatiei ce are drept scop sa identifice sursele de zahar din alimentatie si sa
reduca frecventa ingestiei lor,

Aaliza se face prin anamneza si trebuie efectuata tuturor pacientilor cu risc crescut
la carie ;
Eista 2 tehnici principale de efectuarea a acestei analize: inregistrrea dietei in
decursul a 24 ore; inregistrarea alimentatiei in decursul de 3-7 zile; ambele tipuri de
inregistrare implica onestitatea si memoria pacientului

RESTAURARILE DIRECTE CU AUR(79-90)

79.Avantajele si dezavantajele aurului ca material de restaurare directa (RDA).

Avantajele aurului ca material de restaurare:
Biocompatibilitate foarte buna in mediul bucal
Adaptare marginala foarte buna, permitand o
inchidere etansa foarte buna
Durata in timp foarte mare, uneori toata viata
Rezistenta deosebita la coroziune
Uzura similara cu cea a structurilor dure dentare
Dezavantaje:
Sunt nefizionomice
Au o tehnica de lucru lenta, cerand timp mai lung pentru
realizare
Cer manualitate deosebita a medicului.
Energia folosita pentru condensare se distribuie si la tesutul
pulpar putand produce leziuni pulpare ireversibile, de aceea se folosesc in
procesele carioase in care startul de dentina are grosime mai mare de 1mm
pe dintii fara suferinta pulpara sau parodontala
Pretul de cost este mare

34
80.Forme de prezentare ale aurului pentru RDA.
A. Aur precipitat
 Aur pulbere (Goldent, Easy Gold)
 Aur mat, nelustruit (cilindrii)
 Aurul mat, amalgamat cu calciu (Electrolloy)
B. Folie de aur
 Folia simpla, plata
 Folia ondulata
 Folia de aur platinata
 Folia de aur laminata

81.Decontaminarea aurului pentru RDA, obiective, metode de decontaminare.

La introducerea aurului in interiorul preparatiei se urmaresc cateva obiective:
 Sa adere cat mai bine la peretii preparatiei
 Sa se faca lipirea aurului de aur
 Sa se indeparteze golurile de aer din masa restauratiei
Aceste obiective pentru a fi atinse necesita un aur pur, cu suprafata curata,
coeziunea facandu-se prin legaturi mecanice. Daca suprafata aurului prezinta
impuritati (praf, strat oxidic), datorita faptului cu aurul atrage gaze, suprafata sa va
deveni necoeziva. In acest caz se va recurge la eliminarea gazelor printr-un proces
de degazare sau decontaminare.
Decontaminarea se realizeaza prin incalzire, eliminandu-se astfel impuritatile.
Pentru degazare se folosesc:
 Flacara de la lampa de spirt, fiecare bucata de aur tinandu-se 3-5 minute cu o
pensa sau cu ajutorul unei tavite, in zona medie albastra a flacarii, pana la
inrosirea sa
 Decalitor electric, folosindu-se o placutza de mica dimensiuni pe care se pun
fragmente de aur
 Flacara de etanol pur la care se incalzeste aurul tot pe o placuta de mica
dimensiune, pana devine rosu
Aurul incalzit suficient va determina aparitia unor particule de pulbere care vor
fi greu de condensat. Dupa decontaminare aurul trebuie sa fie plastic, asemeni
amalgamului.

82.Modalitati de condensare a aurului si principii de condensare.

Condensare manuala – se folosesc
instrumente de mana, respectiv fuloare, cu care se aplica presiuni pe materialul
restaurator, dar presiunea manuala ca atare nu este suficienta. Se poate utiliza in
faza initiala de aplicare a aurului dupa care, cu un ciocanas de lemn se aplica
forte manuale sub forma de lovituri ritmice peste condensator care pentru a nu
permite alunecarea particulelor de aur va avea pe capul partii active santuri,
striuri, zimti. Forta de lovire cu ciocanul nu poate fi bine controlata de
practician.

35
 Condensarea pneumatica (ciocan
automat) – aceasta metoda utilizeaza fuloare atasate la o piesa de mana, in
interiorul manerului se gaseste un resort pentru transmiterea loviturilor si
foloseste energia vibratorie a aerului comprimat. Dozarea fortei de condensare e
greu de controlat. Este o metoda lenta, incomoda pentru pacient care simte
durerea
Condensarea cu ajutorul motorului
electric al unitului dentar – condensatoarele se ataseaza la piesa de mana sub
forma de ciocanas si aceasta transforma miscarea de rotatie a motorului in
miscari axiale, imprimate extremitatii instrumentului. Metoda cere o tehnica
foarte buna. Loviturile sunt ritmice, rapide si bolnavul nu percepe presiunea
Condensarea electronica – este cea
mai eficienta si mai controlabila metoda.
Principii de condensare:
Forta de condensare se aplica ritmic, sub unghi
de 45 fata de peretii laterali ai cavitatii si podea
Forta de condensare aplicata pe o suprafata de
aur deja inserat se face pe o directie perpendiculara in unghi de 90
Condensarea se incepe pe o parte a cavitatii si se
continua in linie dreapta pana in partea opusa, apoi se revine pe partea initiala
continuandu-se la fel si astfel se asigura o condensare pe toata suprafata de aur
inserata. Fiecare pas al condensatorului se suprapune peste ½ din urma lasata
anterior si se misca astfel pas cu pas spre periferie
Intensitatea fortei de condensare creste
progresiv cu fiecare strat de material adaugat, intensitatea putand fi crescuta
prin amplitudinea de condensare sau utilizand condensatoare cu suprafata
activa mai mica
Condensarea se realizeaza fie de la o margine a
cavitatii spre cealalta sau de la centru la periferie, a doua varianta fiind mult
mai buna, condensarea mai omogena
Condensarea formelor de aur precipitat trebuie
sa inceapa manual, de la centru la periferie, pana se obtine un strat uniform de
material apoi se trece la condensarea mecanica

83.Condensatoarele utilizate pentru condensarea aurului in cavitate.

Condensatoarele utilizate in aurificari difera dupa tehnica de condensare
utilizata si dimensiunea partii active, toate au insa o trasatura comuna: suprafetele
active au configuratie piramidala ceea ce asigura 3 functii:
Maresc suprafata de condensare
Actioneaza prin generare de forte laterale pentru o condensare uniforma
Determina in materialul condensat identitati triunghiulare ce permit
adaugarea a noi cantitati de material
Condensatoarele folosite la piesa de mana a unitului dentar sau pneumatic sunt
alcatuite dintr-un varf sau parte activa si un gat scurt de 2,5 cm care se
potriveste la piesa de mana.

36
 Condensatoarele folosite cu ciocanel manual sunt mai lungi 15 cm si au o
terminatie plata, pentru a primi loviturile usoare ale ciocanelului manual.
Partea activa a condensatoarelor are forme si marimi diferite. Toate au
configuratii piramidale si santuri sau striuri, pentru a preveni alunecarea lor pe aur.
Exista mai multe tipuri de condensatoare:
Condensator cu fata terminala rotunda
Condensator in forma de picior
Condensator rectangular
Gatul condensatoarelor poate fi:
Drept
Monoangulat
Biangulat
In baioneta
Partea activa a condensatorului poate fi perpendiculara pe axul lung al
manerului sau perpendiculara pe partea finala a gatului. Cu cat e mai mica fata partii
active cu atat creste greutatea aplicata pe cm2, la o forta constanta.

84.Indicatiile restaurarilor directe cu aur.

Ca alternaviva la amalgam pentru zonele laterale
ale arcadelor dentare
La restaurarea cariilor mici din santurile si fosetele dintilor laterali si
pe fata orala a dintilor anteriori (cavitati clasa I)
La restaurarea leziunilor carioase cervicale mai mici sau a un or
leziuni de eroziune, defecte cuneiforme, situate in 1/3 cervicala a tuturor
dintilor (cavitati clasa aV-a)
Leziuni mici proximale care nu distrug fata vestibulara a dintilor
frontali (cav clasa aIII-a)
Leziuni proximale mici acolo unde creasta marginala nu este supusa la
presiuni ocluzale mari (cavitati clasa a II-a)
La nivelul marginilor incizale sau a varfurilor cuspidiene (cavitati
clasa aVI-a)
Pe dinti ce vor beneficia de un tratament protetic
Pentru repararea unor restaurari turnate din aur care nu mai sunt
adaptate corect marginal (incrustatii)
Pentru inchiderea orificiilor de trepanare a unor restaurari protetice
inca functionale (doar la aliaje cu continut mare de aur)
Pe dinti vitali, cu parodontiu marginal sanatos, apt sa suporte
compactarea si fara suferinta pulpara
Pe dinti fara fisuri in smalt
La pacienti cu igiena orala corespunzatoare, cu indice de carie scazut
La pacienti ce nu prezinta curenti galvanici datorati prezentei unor
restaurari metalice diferite

85.Contraindicatiile restaurarilor directe cu aur.

37
 Dinti cu camera pulpara voluminoasa
Dinti grav afectati parodontal, cu stabilitate
deficitara si prognostic discutabil
Dinti cu defecte ocluzale mari, cu risc de fractura a
cuspizilor
Acolo unde nu se poate face izolarea corecta a campului operator si
uscarea completa a preparatiei
Dinti cu leziuni pe una sau mai multe suprafete situate in zona laterala
si risc de carie crescut sau cu defecte ocluzale mari, cu risc de fractura
Dinti tratati endodontic, datorita rezistentei lor slabite
In cavitati profunde la care stratul de dentina e mai subtire de 1mm
La pacienti lipsiti de rabdare, durata restaurarii fiind mai mare
Lipsa de motivatie si colaborare a pacientului
La pacientii cu venituri reduse
La dentitia deciduala
La obturatii retrograde

86.Etape clinice de lucru pentru RDA.

1) Diagnosticul leziunii, a starii tesutului pulpar, parodontiului, se
efectueaza examen radiologic al ambelor arcade
2) Se instruieste pacientul cu privire la manopera, tehnica, alternative,
avantaje, dezavantaje
3) Eventuala anestezie locala
4) Prepararea conturului primar al cavitatii cu expunerea leziunii
carioase
5) Realizarea preparatiei dupa regulile lui Black
6) Izolarea campului operator cu diga
7) Tratamentul plagii dentinare, dupa caz. Zonele cavitatii dispuse in
apropierea pulpei dentare se vor acoperi cu preparate cu hidroxid de calciu.
In cazul cavitatilor profunde se recomanda aplicarea unei obturatii de baza in
special pentru izolarea termica, pentru amortizarea impulsurilor de
condensare precum si pentru limitarea volumului de aur. In cazul cavitatilor
superficiale se poate renunta la obturatia de baza
8) Aplicarea aurului coeziv strat cu strat si condensarea sa la baza
9) Acoperirea stratului de baza si umplerea prin aditie a cavitatii de la
margine spre centru
10)Indepartarea excesului si netezirea suprafetelor prin presiune mecanica de la
centru la periferie
11) Finisarea suprafetei obturatiei
12) Indepartarea digai, control si fluorizare

87.Principii de realizare a cavitatilor pentru RDA – clasa I.

Efectuarea preparatiei va fi dependenta de
evolutia procesului carios, intindere in suprafata si profunzime, calitatea
tesuturilor dure dentare restante

38
 Forma de contur a cavitatii depinde de procesul
carios. Ea se intinde pentru a cuprinde santurile si fosetele de smalt afectate
Atunci cand procesul carios este localizat intr-o
foseta, conturul cavitatii va fi circular sau triunghiular, daca se extinde si in
santuri el poate deveni alungit sau chiar extins, cuprinzand aceste santuri
Marginile vestibulare si orale ale cavitatii se
plaseaza inafara adancimii santurilor si fosetelor, pe pantele cuspidiene, dar
latimea maxima a cavitatii nu va depasi 1/5 din distanta intercuspidiana. Mezial
si distal marginile vor fi cat mai aproape de foseta meziala si distala, cu
conservarea maxima a crestei marginale aferente
Se indeparteaza in totalitate smaltul nesustinut de
dentina sanatoasa si toate defectele de structura
Accesul la cavitate este minim atat cat sa permita
introducerea instrumentarului si manipularea lui
Peretii laterali ai cavitatii trebuie sa fie paraleli
intre ei iar acolo unde preparatia se extinde mezial si distal, acesti pereti pot fi
usor divergenti spre ocluzal
Peretele pulpar are o adancime uniforma si e plan,
paralel cu suprafata ocluzala a dintelui si se gaseste la 0,5mm fata de JAD, in
dentina. El se intalneste cu peretii laterali in unghiuri bine exprimate
Atunci cand retentia cavitatii nu e suficienta, se
pot real;iza santuri paralele vestibular si oral la dintii laterali si incizal si gingival
la dintii frontali. Acestea nu trebuie sa submineze crestele marginale
Marginile cavitatii se bizoteaza in unghi de 45
pentru a indeparta smaltul rugos, bizoul sa nu depaseasca in latime 0,2mm

88.Principii de realizare a cavitatilor pentru RDA – clasa a II-a.

Cavitatea orizontala nu trebuie sa aiba neaparat forma de coada de
randunica, latimea sa trebuie sa fie mai mica sau egala cu 1/5 din distanta
intercuspidiana
Cavitatea verticala va fi tronconica, extinsa spre lingual la dintii superiori si
spre vestibular la dintii inferiori
Extensia se face in functie de cuspizii functionali
Peretele gingival va fi plasat sub punctul de contact
Contactul in sens transversal cu dintii vecini se desfiinteaza putin, nu e
necesar sa treaca sonda intre dinti ca la preparatiile pentru amalgam
Unghiurile interne vor fi bine exprimate
Se vor bizota marginile cavitatii in unghi de 45
Istmul se teseste
Peretele axial (parapulpar) va fi convex iar peretele vestibular si oral in unghi
ascutit cu peretele parapulpar

89.Principii de realizare a cavitatilor pentru RDA – clasa a V-a.

39
 Forma de contur a cavitatii este trapezoidala ea
oferind o retentivitate buna, un aspect mai estetic si o forma de convenienta
buna in timpul lucrului
Marginea gingivala este mai mica decat cea
ocluzala/incizala, ele sunt paralele intre ele si cu planul ocluzal al dintelui
Intre peretele gingival si cel parapulpar exista
unghi bine exprimat, ascutit. Marginea gingivala poate fi in smalt si atunci se
bizoteaza usor sau in cement si atunci nu se bizoteaza
Marginile meziale si distale sunt paralele cu
suprafata proximala corespunzatoare si pot fi acoperite partial de gingie
Peretele axial (parapulpar) este la 1 mm adancime
in dentina in ½ ocluzala/incizala a cavitatii si la 0,75mm in ½ gingivala a
cavitatii, paralel cu fata vestibulara a dintelui, usor curbat mezio-distal si
pastrand peste tot aceeasi adancime. El intalneste peretele ocluzal al cavitatii in
unghi drept, peretele mezial si distal in unghi obtuz, bine exprimat si peretele
gingival in unghi ascutit
Peretele gingival este cheia retentiei, el intalneste
peretii mezial si distal in unghiuri bine exprimate, este inclinat spre peretele
axial dand un unghi ascutit si converge cu peretele ocluzal
Pe dintii anteriori, pentru aspectul estetic,
marginea incizala poate fi curba, urmand conturul gingiei
Extinderea mezio-distala a cavitatii este in raport
cu extinderea procesului carios

90.Nocivitatea restaurarilor directe din aur pentru tesutul pulpar.

Energia de condensare care nu e preluata de metal va fi dirijata spre dentina si
poate produce deformari ale acesteia putand determina iritarea pulpei dentare. Cele
mai nocive forte de condensare sunt cele aplicate perpendicular pe peretele pulpar
de aceea fortele de condensare vor fi dirijate in unghi de 45.
Energia termica in exces ramasa dupa degazarea aurului, dupa finisare, lustruire,
curentii galvanici datorati altor metale sunt tot atatea elemente ce pot produce
leziuni pulpare. Aceste situatii depind de distanta fata de pulpa:
La 3-3,5mm distanta fata de pulpa apar reactii
pulpare reparatorii. Nu este necesara protectia pulpara
La 2-3mm distanta de tesutul pulpar se va recurge
la aplicarea de lacuri, adezive dentinare
La 1-2mm reactia pulpara de aparare este
deficitara, se va aplica hidroxid de calciu sau CIS, ZOE
Sub 1mm nu sunt indicate aurificarile directe
Modificarile pulpare sunt reversibile dupa 24h pana la 2 saptamani, sub
protectie pulpara adecvata.

RESTAURAREA CORONARA PRIN INCRUSTATII METALICE(91-101)

91.Clasificarea incrustatiilor metalice.

40
1) Dupa raportul cu tesuturile dure dentare
Intratisulare – inlay, care sunt integrate in profunzimea tesuturilor dure
dentare fiind inconjurate de acestea
Etratisulare – onlay, care acopera in suprafata 3 sau 4 fete ale coroanei
dentare. Sunt onlay-uri ¾ cand sunt acoperite 3 fete coronare (coroane ¾ pe
dintii frontali) si 4/5 cand sunt acoperite 4 fete coronare (la dintii premolari
sau molari)
Combinatie intre cele doua: inlay-onlay
Pinlay – incrustatie ancorata in canalul radicular cu ajutorul unor
mijloace suplimentare de retentie (pivoturi, stifturi) ce fac parte comuna cu
inlay-ul
Combinatie inlay-pinlay
2) Dupa materialul din care sunt confectionate
Metalice, din aur coeziv pur de 24K, aur moale de 20K folosit pentru
incrustatii mici sau onlay-uri ce vor constitui ca elemente de agregare ale
unei lucrari protetice fixe, aur de 22K, aliaje seminobile clasa I cu Au 87%, Cu
4%, Ag9% care este un aliaj moale si clasa a II-a cu Au 76%, Cu 8,8%, Ag13%,
Pd 2,5% si Zn 0,5% aliaj mai dur, ambele fiind denumite si “inlay gold”
Nemetalice: materiale compozite si ceramice
Mixte: metalo-ceramice sau metalo-compozite
3) Dupa refacerea functiei fizionomice
Fizionomice
Nefizionomice
Mixte
4) Dupa numarul fetelor pe care e aplicata: cu 1,2,3 sau mai multe fete (3/4 sau
4/5)
5) Dupa topografie
Pe suprafetele vestibulare sau orale
Pe suprafetele meziale sau distale
Pe suprafata ocluzala a dintilor laterali
Pe mai multe suprafete dentare:
Mezio-ocluzo-distale (MOD)
Mezio-ocluzo-vestibulare (MOV)
Disto-ocluzo-vestibulare(DOV)
Mezio-ocluzo-disto-vestibulare
6) Dupa modul de constructie
Simple
Compuse
Cu pivot
Cu crampoane
Cu surub
Cu clavete
Cu glisiera
7) Dupa scop
Pentru restaurarea morfologica a coroanei dentare:

41
 Cavitati de clasa I pe dintii laterali
Cavitati de clasa a II-a pe dintii laterali
Cavitati de clasa a III-a sau a IV-a pe dintii frontali
Cavitati de clasa a V-a la nivelul tuturor dintilor
Ca element de agregare a unei punti dentare putin extinse (1-2 dinti)
Ca element de sprijin pentru protezele partiale
Ca element de fixare pentru aparate de imobilizare a dintilor
Pentru echilibrarea ocluziei

92.Avantajele si dezavantajele inlay-urilor metalice.

Avantajele:
Ofera o rezistenta mecanica si chimica foarte buna in mediul bucal
Au o durata in timp foarte buna, uneori toata viata
Permit realizarea unei inchideri marginale foarte bune, data de precizia
confectionarii piesei cat si a finisarii si slefuirii ulterioare a marginilor
Permit reconstructia diferitelor pierderi de substanta de etiologii diferite si
cu localizari diferite
Permit o refacere foarte corecta a punctului de contact si a pragului gingival
greu de realizat cu alte restaurari
Permit o restaurare fizionomica prin posibilitatea de asociere a metalelor
nobile sau seminobile cu materiale fizionomice
Pot fi utilizate ca mijloace de agregare sau de sprijin in alte constructii
protetice fixe sau mobile
Folosesc ca mijloc de fixare pentru imobilizarea dintilor parodontotici sau
pentru inaltarea ocluziei
Dezavantaje:
Necesita tehnica riguroasa de lucru pentru realizare, atat in faza clinica cat si
in cele de laborator
Necesita instrumentar de lucru adecvat, de buna calitate
Necesita laborator specializat, cu instalatii speciale
Cer respectarea contactelor ocluzale ale dintilor restaurati atat in
intercuspidare maxima cat si in dinamica mandibulara
Cer timp de lucru mai mare si mai multe sedinte de tratament
Sunt mai costisitoare decat restaurarile simple, avand in vedere materialele
din care sunt confectionate
Necesita precautii la dinti cu volum redus la care incrustatia poate determina
fracturi coronare ale dintilor daca nu se recurge la o protectie
corespunzatoare a cuspizilor, restaurarea in acest caz actionand ca o pana
Incrustatiile imperfecte pot determina dereglari functionale mai mari decat
cele ale restaurarilor nereusite

93.Indicatiile si contraindicatiile inlay-urilor metalice.

Indicatii:
Atunci cand este nevoie de o rezistenta mai mare a materialului de
restaurare si contur mai exact, cu puncte interdentare de contact precise

42
 Pentru pierderi obisnuite de substanta dura dentara (carii, fracturi, eroziuni,
abraziuni)
In rezolvarea unor leziuni distrofice evolutive
Pentru imobilizarea dintilor parodontotici
Ca elemente de agregare pentru punti putin extinse (1, 2 dinti)
Ca elemente de sprijin pentru proteze partiale mobilizabile
Ca elemente de echilibrare a ocluziei (inaltarea ocluziei in abraziuni dentare)
La pacienti cu posibilitati materiale
Contraindicatii:
Pacienti ce prezinta o igiena bucala deficitara
Pacienti cu predispozitie la carie
Procese carioase extinse pe mai multe suprafete dentare, cu prezenta unei
cantitati minime de tesuturi dure, cu rezistenta scazuta la presiuni
masticatorii
In inlocuirea unor restaurari vechi incorecte, extinse
Pacienti cu probleme majore de sanatate, cu care colaborarea este deficitara
La dintii temporari sau la dintii permanenti in perioada de formare
La dinti cu morfologie dentara si rapoarte ocluzale neprielnice
Ca elemente de agregare pentru punti extinse

94.Principii privind prepararea cavitatilor pentru incrustatii metalice.

Se va tine seama de urmatoarele elemente:
Se indeparteaza tesuturile alterate in totalitate, fara concesii. Dentina ramasa
trebuie sa fie sanatoasa, de aspect normal, culoare si duritate optime, in strat
suficient de gros pentru a asigura protectia pulpara
Pentru realizarea retentiei preparatiei se urmaresc urmatoarele obiective:
 Posibilitatea insertiei si dezinsertiei incrustatiei. Pentru aceasta va trebui
realizata o preparatie care sa fie retentivo-neretentiva, neretentiva in sensul
axului de insertie, a directiei ce permite introducerea si indepartarea sa din
cavitate, care trebuie sa coincida cu directia in care sa exercite fortele de
masticatie si retentiva in toate celelalte sensuri. Aceasta presupune:
 Realizarea unor pereti laterali ai preparatiei relativ paraleli intre
ei, verticali si perpendiculari pe planseul cavitatii
 Unghiuri de intalnire dintre peretii verticali si peretele pulpar
usor rotunjite
 Pentru indepartarea incrustatiei se accepta o usoara
convergenta a peretilor verticali spre peretele pulpar, in unghi de 2-5
 Pentru stabilitatea restaurarii se pot realiza, pe langa conturul
primar al cavitatii si elemente suplimentare de retentie, care sa se
opuna dezinsertiei piesei din preparatie. Astfel de elemente pot fi:
 Cavitati de retentie in coada de randunica, de dimensiuni mai mici
decat pentru restauratiile cu amalgam
 Santuri,puturi parapulpare, cavitati accesorii
 Perete parapulpar convex (cavitate de clasa aV-a)
Forma de rezistenta a preparatiei presupune ca aceasta:

43
  Sa opuna o rezistenta buna la presiuni ocluzale
 Sa fie protejata la marginea cavitatii de pereti de smalt sustinuti de dentina
sanatoasa
 Sa nu ramana cuspizi nesustinuti de dentina sanatoasa care sa pot fractura in
timpul actului masticator. Pentru cuspizii nelucratori e necesara o protectie
minima, marginile incrustatiei putand fi plasate chiar langa varful cuspidului.
Pentru cuspizii lucratori, acestia trebuie acoperiti cam 1,5 mm de incrustatie
(sistem inlay-onlay)
Marginea incrustatiei trebuie sa se extinda pana in zonele unde se face usor
autocuratirea si curatirea artificiala, indepartarea placii bacteriene, sa indeparteze
fisuri, santuri, gropite retentive
E necesar sa se reduca din substanta dura dentara suficient pentru a realiza
un minimim de grosime a incrustatiei pentru a opune rezistenta fortelor de
masticatie, tinandu-se seama de zona dentara pe care se realizeaza piesa si de
scopul sau
Finisarea finala a cavitatii se realizeaza bizotand marginile de smalt ale
cavitatii in unghi de 30-40 pentru a permite brunisarea marginilor incrustatiilor
in timpul miscarilor de masticatie
Restaurarea se cimenteaza in cavitate pentru prevenirea microinfiltratieiilor
marginale si pentru prevenirea indepartarii ei din preparatie de catre alimentele
lipicioase si de forta de gravitatie
E necesara protectie pulpara in functie de profunzimea cavitatii, de
caracterele plagii pulpo-dentinare. Aceasta se efctueaza inaintea cimentarii piesei
in interiorul preparatiei.

95.Fazele de lucru pentru realizarea incrustatiilor metalice.

Amprentarea antagonistilor
Inregistrarea ocluziei
Izolare cu rulouri de vata si aspirator
Indepartarea restaurarilor vechi (daca e cazul) si realizarea preparatiei
Tratamentul medicamentos al plagii pulpo-dentinare
Amprentarea preparatiei sau modelarea incrustatiei in ceara de catre medic
si trimiterea ei in laboratorul de tehnica dentara, cu toate indicatiile necesare
Restaurarea provizorie apreparatiei
Confectionarea piesei in laborator
Controlul piesei infinite de catre medic exobucal si proba acesteia in
interiorul preparatiei dupa indepartarea obturatiei provizorii
Izolarea campului operator
Adaptarea incrustatiei in interiorul preparatiei
Cimentarea piesei si adaptarea sa perfecta in ocluzie

96.Prepararea cavitatilor de clasa I pentru incrustatii metalice.

Forma de contur a cavitatii
Aceasta depinde de:
 Gradul de afectare a smaltului in suprafata si profunzime

44
  Adancimea procesului carios
Se va urmari ca:
 Smaltul sa fie in totalitate sprijinit pe dentina sanatoasa
 Deschiderea procesului carios sa se faca in raport cu extinderea acestuia
avandu-se in vedere indepartarea in totalitate a prismelor de smalt
nesustinute
 Exereza dentinei alterate sa se faca in totalitate
 Extensia preventiva va include toate santurile si fosetele care reprezinta zone
de maxima retentie si unde este posibila aparitia cariei secundare marginale.
Marginile cavitatii preparate vor fi extinse in zonele autocuratibile si
accesibile curatirii artificiale
Rezistenta cavitatii se realizeaza prin pastrarea peretilor
suficient de grosi, cuspizi vestibulari si orali integri, pentru a rezista presiunilor
masticatorii. Smaltul trebuie sa fie sprijinit pe un strat de dentina sanatoasa de cel
putin 2 mm
Retentia cavitatii depinde de:
 Inaltimea peretilor verticali
 Paralelismul a cel putin 2 pereti verticali
 Divergenta de 2-5 spre ocluzal a peretilor laterali ai cavitatii
 Peretele pulpar sa fie orientat astfel incat sa primeasca perpendicular fortele
exercitate asupra sa, sa fie plan sau in trepte
 Prezenta unor elemente suplimentare de retentie (santuri, puturi, tunele)
Finisarea peretilor preparatiei trebuie sa fie facuta cu multa atentie astfel:
 Unghiurile interne ale cavitatii vor fi usor rotunjite pentru a permite
indepartarea amprentei si pentru a putea permite efectuarea probei
incrustatiei precum si cimentarea sa
 Bizotarea marginilor externe ale cavitatii se face in functie de distanta acestor
margini ale cavitatii fata de mijlocul cavitatii in sensul ca cu cat acestea sunt
mai departe cu atat bizoul e mai mare (30-40). Daca bizoul ar fi mai mic de
30 ar rezulta incrustatii cu margini metalice ascutite, susceptibile de
fracturare si daca ele ar fi mai mari de 40, marginile metalice nu ar mai putea
fi brunisate. Latimea bizoului trebuie sa fie 0,25-0,50mm(1/4 din grosimea
smaltului)
Toaleta cavitatii si tratamentul plagii pulpo-dentinare se
face in functie de profunzimea acesteia si de caracteristicile sale.

97.Prepararea cavitatilor de clasa a II-a pentru incrustatii metalice.

Cavitatea ocluzala a acestei preparatii se realizeaza ca si cavitatea de clasa I
dar mai putin extinsa decat pentru restaurarile de amalgam
Exereza dentinei alterate trebuie facuta in totalitate
Extensia preventiva – pentru cavitatea orizontala e identica cu cea a unei
cavitati de clasa I, se extinde pe toata suprafata ocluzala a dintelui, in santuri si
fosete, exceptie facand molarul I superior la care ne vom opri cu preparatia la
nivelul crestei transversale ocluzale. Pentru cavitatea verticala se respecta
divergenta peretilor in toate sensurile, peretii verticali vor fi scosi inafara

45
 punctului de contact cu dintele vecin si vor fi evazati spre acesta. Podeaua cavitatii
si peretele axial trebuie sa aiba baza in dentina, cu adancimea suficienta. Peretele
(pragul) gingival se va afla sub punctul de contact cel putin 0,5mm
Rezistenta cavitatii necesita pereti suficient de grosi, cuspizi vestibulari si
orali intregi
Retentia cavitatii presupune:
 Pereti vestibulari si orali evazati spre dintele vecin, paraleli sau usor divergenti
spre ocluzal
 Ccontinuitatea axului cavitatii verticale cu cel al cavitatii orizontale
 Podeaua cavitatii sa fie in dentina la 0,5mm de jonctiunea amelo-dentina
 Pragul gingival sa aiba minimum 2mm, sa fie plasat in zona cu gingie sanatoasa
si unghiul de intalnire al acestuia cu peretele axial sa fie bine exprimat. Atunci
cand procesul carios este mai intins, pentru a se opune alunecarii spre spatiul
proximal al incrustatiei se realizeaza la nivelul pragului gingival un jgheab de
blocare a acestei alunecari
Finisarea cavitatii de clasa a II-a presupune finisarea cavitatii orizontale care
se realizeaza la fel cu cea de la o cavitate de clasa I si finisarea cavitatii verticale. La
aceasta din urma se procedeaza la bizotarea peretilor proximali spre ambrazuri,
pentru a se putea realiza margini metalice de 40, care sa permita brunisarea si
prin bizotare va ramane o zona mai puternica de smalt. Se bizoteaza si unghiul
axio-pulpar
Peretele gingival e totdeauna bizotat in unghi de 30 pentru indepartarea
smaltului subminat si bizoul are o latime de 0,5-1mm, marginile metalice putand fi
astfel brunisate
Uneori, cand in santul sau gropita de pe fata vestibulara sau orala exista un
proces carios, se extinde cavitatea, cu includerea acesteia la o adancime de 1,75-
2mm, sub forma unui sant ce trebuie si el bizotat. Adancimea peretelui axial e de
aproximativ 1mm. Se bizoteaza peretele mezial si distal continand bizoul ocluzal
de 40 si peretele gingival in unghi de 30
Pentru cavitatile mezio-ocluzo-distale se vor prepara fie 2 cavitati distincte
fie o cavitate transversala care va permite unirea celor 2 cavitati verticale ce
asigura mai bine rigiditatea, contentia si retentia incrustatiei in interiorul
preparatiei

98.Amprentarea preparatiei pentru incrustatia metalica.

Dupa prepararea cavitatii urmeaza amprentarea sa care se face prin metoda
directa sau indirecta.
Metoda directa
 Cavitatea se va izola printr-un strat subtire de vaselina, saliva, glicerina. O
ceara speciala se introduce in cavitate prin picurare sau indesare cu pulpa
degetului. Cu instrumente incalzite se prelucreaza aceasta ceara pana se reface
exact forma anatomica a dintelui
 Se modeleaza functional fata ocluzala si se netezeste apoi cu acetona

46
  In partea cea mai voluminoasa a amprentei se introduc unul sau mai multe
stifturi incalzite care, dupa racire vor servi la scoaterea amprentei iar in
laborator ca tije de turnare.
Metoda indirecta
 Este cea mai folosita datorita imbunatatirii proprietatilor materialelor de
amprentare. Aceasta metoda usureaza mult munca medicului, mai ales cand
este vorba de mai multe restaurari alaturate, dar contine mai multe posibilitati
de eroare decat metoda directa. Aceasta metoda presupune amprentarea
preparatiei si obtinerea relatiilor asupra rapoartelor lor cu dintii vecini si
antagonisti
 Amprenta este trimisa la laborator insotita de toate datele necesare pentru
realizarea incrustatiei de catre tehnician.

99.Restaurarea provizorie a preparatiei pentru incrustatia metalica.

Restaurarea provizorie a preparatiei intre sedintele de lucru are drept scop
protectia acesteia si evitarea aparitiei durerii dentinare, in acelasi timp ofera confort
pacientului care va putea utiliza dintele, in mod normal, in procesul de masticatie.
Pentru restaurarea provizorie a cavitatii preparate pentru inlay metalic se
folosesc: ciment ZOE, CIS, cimenturi policarboxilice, FOZ

100.Verificarea incrustatiei metalice si fixarea sa in interiorul cavitatii.

Prelucrarea si finisarea primara a piesei se face in laborator.
In cabinet se va face proba incrustatiei si eventualele surplusuri de turnare se
indeparteaza cu ajutorul unor freze si pietre de carborundum. Se va avea grija sa nu
se atinga marginile piesei pentru ca s-ar putea compromite astfel adaptarea sa si in
timp ar putea duce la aparitia de carii secundare.
Se va aplica piesa in cavitate si se aseaza corect in interiorul sau folosind in acest
scop un rulou de vata fie un betisor de lemn de portocal pe care pacientul este pus sa
inchida gura in scopul concentrarii fortelor la nivelul suprafetei ocluzale a lucrarii.
Dupa aceste manopere se verifica adaptarea marginala, se indeparteaza eventualele
surplusuri de pe suprafata ocluzala cu ajutorul hartiei de articulatie (static si
dinamic) cu ajutorul unei pietre fine pana se obtine o corecta adaptare ocluzala.
Se face toaleta cavitatii, izolare, degresare, in vederea cimentarii.
Se prepara cimentul ales pentru fixarea piesei in cavitate, dupa tratamentul
corect al plagii pulpo-dentinare si se aplica pe suprafata tisulara a lucrarii. Se
preseaza cu degetul in interiorul cavitatii si cu ajutorul acelorasi mijloace folosite
pentru proba piesei in ocluzie, respectiv rulou de vata sau lemn de portocal, se
fixeaza piesa in pozitia dorita si se mentine in aceasta pozitie pana la priza finala a
cimentului.
Dupa indepartarea mijloacelor de izolare se va realiza netezirea si aplicarea
intima a marginilor incrustatiei folosind instrumentar rotativ special, cu care se
lucreaza de la centru spre periferia marginilor.
Incrustatiile metalice se lustruiesc cu cauciucuri moi, perii si filturi speciale, la
care se pot adauga si pasta de lustruit.

47
101.Esecuri si defectiuni care pot sa apara la incrustatiile metalice.
Caria secundara ce poate sa apara in anumite situatii:
Cand avem margini fragile ale incrustatiei
Cand a fost pastrata o punte de smalt nesustinuta de dentina sanatoasa
sau prea ingusta, intre 2 cavitati vecine situate ocluzal
Cand raman pereti de smalt nesustinuti de dentina sanatoasa
Cand se executa o bizotare incorecta a marginilor cavitatii
In lipsa brunisarii marginilor incrustatiei care lasa cimentul liber in
cavitatea bucala si duce la dizolvarea acestuia
Lipsa adaptarii perfecte incrustatie/preparatie
Cand nu s-a facut extensia preventiva pana in zonele autocuratibile
Descimentarea incrustatiei datorita:
Retentiei insuficiente in profunzime si suprafata a preparatiei,
necorespunzatoare cu forma si marimea incrustatiei
Lipsa de paralelism a peretilor verticali ai cavitatii
Suprafete ocluzale neechilibrate functional
Un contur al cavitatii prea complex, ce nu permite extensie preventiva
corecta si bizotare corespunzatoare

EVALUAREA CLINICA A RESTAURARILOR VECHI(102-119)

102.Criterii de evaluare corecta a unei restaurari.

Aceste criterii includ-riscul asupra integritatii dentare si a tesuturilor orale

-refacerea formei naturale
-refacerea functiilor si propietatilor dintelui
-satisfactia in timp a pacientului

La examenul obiectiv se urmareste aparitia unor defecte care scad calitatea

restaurarilor estetice:-se urmaresc:-modificarile de culoare ale obturatiei
-modificari ale coloratiei marginale
-modificari ale morfologiei functionale
-adaptarea marginala
-carii secundare marginale

Avind in vedere toate aceste criterii ,restaurarile au fost clasificate in:

-restaurari corecte ce corespund tuturor exigentelor

-restaurari acceptabile ce prezinta unul sau mai multe defecte minore care pot fi
mentinute pe loc ,dar monitorizate in cursul vizitelor de dispensarizare,pot fi
reparate cind este cazul
-resuarari inacceptabile care necesita o inlocuire imediata pentru ca risca sa
produca leziuni ale dintilor restaurati sau alte tesuturilor din jur

48
103.Factori de care depinde longevitatea restaurarilor dentare.
Exista o serie de factori de care depinde longevitatea restaurarilor coronare. In
functie de importanta lor, ei pot fi grupati in 3 categorii:
1) Pacient:
 Factori generali:
o Starea lui de sanatate generala
o Obiceiurile alimentare
o Nivelul socio-profesional
o Colaborarea cu medicul
 Factori locali:
o Igiena orala
o Riscul de carie
o Dintele afectat
o Localizarea si intinderea restaurarii
o Starea de sanatate a pulpei dentare
o Tipul de ocluzie
2) Medic
 Diagnosticul corect al leziunii
 Planificarea corecta a tratamentului
o Respectarea corecta a indicatiilor
o Respectarea timpilor de lucru
o Alegerea unui material de restaurare corespunzator
o Manipularea corecta a acestuia
 Experienta, manualitate, motivatia individuala
3) Material de restaurare – proprietati (fizice, chimice, biologice)

104.Ce este si ce urmareste monitorizarea pacientului (controlul periodic).

Pacientii au cariosusceptibilitate diferita si in functie de aceasta si de riscul de
carie pacientul este chemat la controlul periodic care urmareste sa verifice:
Daca masurile de prevenire de care a beneficiat pacientul sunt aficace
Daca nu exista noi cazuri de imbolnavire prin carie aparute de la ultima
intalnire cu pacientul care, prin detectarea rapida sa poata beneficia de
tratamente noninvazive
Sa aprecieze evolutia proceselor carioase incipiente aflate sub observatie
Sa detecteze si sa corecteze eventualele greseli de tehnica in tratamentele
efectuate anterior
Sa verifice vitalitatea dintilor care prezinta restaurari extinse precum si a
dintilor cu coafaj direct sau indirect

105.Ce este si ce urmareste supravegherea activa a restaurarilor.

Supravegherea activa este cea mai buna solutie de tratament si presupune:
O colaborare buna medic/pacient
Sedinte de control specific

49
 Ameliorarea igienei orale si a comportamentului alimentar al
pacientului
Periaj profesional periodic
Aplicarea de fluoruri si/sau de agenti antimicrobieni
Toate aceste masuri permit prevenirea deteriorarilor si repararea sau inlocuirea
restauratiilor la momentul optim. Esecurile minore aparute in timp la unele din
restaurarile prezente necesita, la randul lor, doar monitorizarea atenta,
supravegherea lor activa. Aceasta presupune:
 Analiza comportamentului in timp a restaurarii
 Aplicarea unor metode de prevenire specifice

106.Ce este si ce urmareste reparatia unei restaurari vechi.

Reparatia unei restaurari vechi consta in:
Mentinerea pe loc a restaurarii
Remedierea defectiunilor punctuale
Eventuale corectii in masa materialului restaurator
Reparatia reprezinta:
Un mijloc rapid de a rezolva o deficienta existenta la una din
restaurarile vechi
Poate constitui o alternativa acceptabila de remediere a defectiunilor
restaurarii in multe situatii clinice
Poate fi o faza intermediara (tranzitorie) de tratament, ce ofera ragaz
pentru aprecierea globala a cauzelor care au dus lla esecul restaurarii si a
consecintelor sale
Un mijloc ce permite sigilarea restaurarilor cu deficiente marginale
minore, precum si o ameliorare rapida a esteticii prin reconstituire si
remodelare coronara
Permite stabilirea unor relatii de colaborare optima intre medic si
pacient

107.Ce este si ce urmareste inlocuirea unei restaurari vechi si care sunt

situatiile in care se realizeaza.
Inlocuirea unei restaurari cu deficiente majore presupune:
Eliminarea completa a materialului de restaurare
Realizarea unei noi preparatii
Realizarea unei noi restaurari
In alegerea solutiei terapeutice de remediere a unei restaurari vechi nu trebuie
minimalizat faptul ca fiecare inlocuire a unei restaurari duce la pierdere de tesut
dentar din structura dentara restanta, pierdere ce poate conduce la slabirea
rezistentei dentare. De asemeni, din punct de vedere biologic, orice reinterventie
presupune o noua agresiune asupra complexului pulpo-dentinar.
Inlocuirea imediata a unei restaurari deficiente se face in 2 situatii:
 Existenta unor semne clare de alergie sau intoleranta locala sau sistemica
legate de materialul restaurator
 Existenta curentilor galvanici

50
 Pentru a decide conduita terapeutica corecta este foarte important diagnosticul
etiologic al afectiunii prezente dar si tipul de defect al restaurarii.

108.Elementele care se iau in consideratie pentru alegerea tipului de

interventie asupra unei restaurari vechi.
La alegerea tipului de reinterventie asupra unei restaurari vechi defectuoase se
vor avea in vedere cateva elemente deosebit de importante si anume:
Impactul restaurarii defectuoase asupra pulpei dentare, manifestate prin jena
(disconfort) la masticatie, durere (semne de suferinta pulpara), aparute ca
urmare a pierderii etanseitatii restaurarii sau a unei protectii pulpo-dentinara
insuficienta/absenta
Impactul asupra parodontiului marginal prin: iritatie directa, acumulare de
placa bacteriana prin prezenta unor defecte de suprafata, supra sau
subconturare, morfologie incorecta a punctului de contact
Diminuarea rezistentei coronare cu aparitia de fracturi marginale de smalt,
pereti cavitari cu o grosime mai mica de 2 mm, microfisuri, ocluzie
traumatizanta
Prezenta unor factori de risc: factori iatrogeni, regim alimentar incorect,
igiena orala deficitara, parafunctii, risc crescut de carie
Prezenta unor factori perturbatori ai mediului bucal: galvanismul bucal,
reactii alergice cutaneo-mucoase
Beneficiul terapeutic al interventiei
Consimtamantul pacientului

109.Fractura marginilor de smalt sau ale materialului restaurator in cazul

restaurarilor din amalgam/cauze si modalitati de rezolvare.
La nivelul marginilor de smalt o fractura poate aparea in urmatoarele situatii
clinice:
Prepararea incorecta acavitatii, cu marginile plasate incorect, prea sus
pe versantii cuspidieni, acolo unde fortele ocluzale sunt mari si riscul de
fractura a unor margini subtiri de smalt este si el mare
Unghiul restaurarii de amalgam in raport cu peretii cavitatii trebuie,
pentru a se evita fracturarea sa, sa depaseasca 70 de grade. Un unghi mai
mic duce la un risc crescut de fractura
Smaltul subminat, nesustinut de dentina sanatoasa, neprotejat, poate
sa se fractureze cu usurinta
Coroziunea amalgamului – amalgamul mai bogat in cupru a
demonstrat clinic o mai buna adaptare marginala si o rezistenta mai buna la
fractura in raport cu cel sarac in cupru
Fracturarea sau pierderea unei parti din restaurarile de amalgam pot fi datorate:
Retentiei insuficiente pe o sectiune a cavitatii
Un amalgam cu o grosime insuficienta (de cel putin 2 mm)
Un istm care nu confera in aceasta zona a unei cavitati proximo-ocluzale o
grosime suficienta a amalgamului
Absenta mijloacelor de retentie necesare cavitatii verticale

51
 Lipsa unei liner adecvat, care sa asigure amalgamului un suport fizic corect
O fractura marginala mai importanta necesita repararea restaurarii si realizarea
unei retentii mecanice pentru amalgamul reparator ce trebuie fulat in interiorul unei
cavitati create si cu o restaurare de amalgam preexistenta. Este inevitabila o
pierdere de tesut dentar de aceea se prefera repararea prin adeziune, cu ajutorul
unui material compozit fluid sau a unui CIS. Orice metoda de reparare de acest gen
presupune mai multe etape:
 Accesul in profunzimea defectului si/sau a leziunii prezente
 Indepartarea eventualelor tesuturi dentinare sau amelare ce marginesc
defectul
 Prepararea suprafetelor dentare pentru adeziune si aplicarea materialului
de restaurare
 Finisarea zonei de reparatie
In cazul fracturarii unui perete sau cuspid este necesara, de cele mai multe ori,
indepartarea restaurarii si controlul peretilor restanti. In prezenta unor contacte
ocluzale defavorabile restaurarea poate fi realizata doar dupa suprimarea factorului
mecanic ce a stat la originea fracturii initiale. Daca se presupune ca restaurarea dupa
producerea fracturii este optima si tesutul dur existent permite realizarea unei
retentii pentru repararea defectului cu ajutorul amalgamului, se va realiza o cavitate
distincta pentru viitoarea obturatie si in materialul restaurator existent se va crea o
cavitate de retentie pentru aceasta si se va reface obturatia (cu materiale compozite,
CIS, incrustatii, fatete).

110.Prezenta unor defecte marginale in cazul restaurarilor din amalgam:

cauze si modalitati de rezolvare.
Cauze: restaurari sub si supraconturate
 Defecte marginale localizate pe fetele vestibulara, ocluzala sau orala – la
pacienti cu o igiena orala corespunzatoare si un risc de carie scazut (tratament
noninvaziv) sau pacienti cu risc de carie crescut (repararea acesteia)
 Un defect marginal vizibil cu ochiul liber – reparatie cu material adeziv tip
compozit sau CIS
 Defecte marginale in zona proximala, inaccesibila periajului, cu retentie
consecutiva de placa bacteriana si risc de aparitie a unei carii marginale –
indepartarea excesului localizat cu freza flacara sau cu strips abraziv. Se poate
folosi si o piesa speciala care foloseste o freza speciala ascutita, triunghiulara,
activa pe o parte. Daca suprafata de amalgam ramasa va fi poroasa(deci va
permite acumularea de placa bacteriana) se va realiza inlocuirea restaurarii cu
una noua
 Supra sau subconturarea obturatiei de amalgam in zona cervicala poate fi
remediata cu freze de finisat
 Daca defectul marginal se extinde pe mai multi pereti la interfata
dinte/restaurare, inchiderea marginala nu mai este satisfacatoare pot sa apara
modificari de culoare care, de cele mai multe ori sunt greu de interpretat.
Coloratiile dintelui pot fi determinate de prezenta amalgamului, situatie care
duce destul de rar la inlocuirea restaurarii vechi, doar atunci cand si adaptarea

52
 marginala este deficitara. Cand exista modificari de culoare la nivelul mai
multor restaurari cu suspiciunea de carie secundara, este bine sa se
indeparteze amalgamul la una din acestea, cu modificarea coloristica cea mai
importanta si in situatia in care se constata prezenta cariei secundare, se
vatrece la rezolvarea prin inlocuire si a celorlalte restaurari ce prezinta aceeasi
deficienta.

111.Defecte ale suprafetei unei restaurari din amalgam: cauze si modalitati de

rezolvare.
O restaurare din amalgam care prezinta o suprafata neregulata, margini corodate
devine un mediu propice de acumulare a placii bacteriene care, la randul sau, poate
determina aparitia procesului carios. Ea nu trebuie inlocuita ci doar reconturata si
finisata dar acest lucru nu trebuie facut daca nu exista factori de nocivitate clari.
Finisarea unei obturatii vechi initiaza un nou ciclu de coroziune care nu este de
dorit.

112.Pierderea in totalitate a unei restaurari din amalgam: cauze si modalitati

de rezolvare.
Este rar intalnita si cauza este realizarea unei cavitati neretentive sau
contaminarea cavitatii cu saliva in momentul inserarii amalgamului in cavitate.
Poate fi incriminata si o calitate proasta a materialului de restaurare, prea dur si
sfaramicios si in cazul cavitatilor cervicale, persistenta fenomenului de stres ocluzal,
care va duce in timp la indepartarea materialului restaurator. In aceasta situatie
singura solutie este realizarea unei cavitati corespunzatoare si restaurarea sa
corecta.

113.Defectele marginale aparute la restaurarile cu materiale adezive: cauze si

modalitati de rezolvare.
Lipsa unei inchideri marginale corecte face sa apara pericolul infiltrarii
marginale si in consecinta aparitia unei carii secundare. Un astfel de defect, aparut
intr-o zona cariosusceptibila, cu deosebire in zona cervicala sau proximala, duce la
inlocuirea restauratiei pe cand un defect marginal aparut pe fata vestibulara, orala
sau ocluzal, acolo unde exista posibilitatea unei igiene orale corecte si a unor tehnici
de fluorizare, permite supraveghere activa.
Daca pierderea etanseitatii este asociata cu simtomatologie dureroasa, care
presupune o afectare pulpara, este necesara inlaturarea restaurarii in totalitate si
tratamentul corect al acesteia, in functie de gradul de afectare pulpara.

114.Pierderea formei anatomice, in cazul restaurarilor cu materiale

adezive:cauze si modalitati de rezolvare

Cauzele care pot duce la aceasta sint:

-prezenta ,pe dintii antagonisti a unor lucrari restauratoare dintr-un aterial cu un

grad mare de uzura

53
-prezenta unor factori alimentari ce pot conduce la uzura dentara de natura chimica
(obiceiuri alimentare inadecvate,regurgitatii acide)
-obiceiurile vicioase(roaderea creionului,pridere de cuie intre dinti,bruxism)

Ca urmare a uzurii se poate ajunge la modificarea raporturilor ocluzale,cu deficit

functional.De cele mai multe ori in aceste cauzri se recurge la inlocuirea materialului
restaurator si realizarea unui nou tip de restaurare(inlay,onlay,fatete)

115.Alterarea suprafetei restaurarii si estetica necorespunzatoare in cazul

restaurarilor cu materiale adezive: cauze si modalitati de rezolvare.

1) Alterarea starii de suprafata a restauratiei

Suprafata materialului restaurator adeziv poate prezenta rugozitati, fisuri,
goluri, intinse in profunzime, favorabile acumularii de placa bacteriana. Optiunea
de finisare a acestei suprafete sau de inlocuire se face dupa analiza atenta a
factorilor cauzali, care pot sa fie legati de un material restaurator de proasta
calitate, o tehnica de lucru incorecta, o finisare incorecta. In functie de acestea se
va recurge la inlocuirea restaurarii sau la ameliorarea sa.
2) Estetica necorespunzatoare
Aceasta este datorata alegerii unei culori inadecvate de la bun inceput sau
unei tehnici incorecte de plasare precum si degradarii in timp a materialului. In
primul caz se inlocuieste partial restaurarea cu material adecvat sau poate fi
inlocuita total, cu un material corespunzator calitativ si coloristic. Se utilizeaza
freza extradura sau diamantata dar materialul nu trebuie indepartat de pe peretii
de smalt si dentina pentru ca sunt materiale adezive si fortele rezultate pot
fractura smaltul si marginile cavitatii nou realizate. Se poate lasa un strat de
material adeziv pe peretii cavitatii si noua obturatie poate sa adere, in anumite
conditii la cea veche. Aceasta presupune tehnici de adeziune in 2 timpi, cu adezivi
de generatia a 2-a si a 3-a. Daca vrem sa inlaturam in totalitate compozitul atunci
este necesara indepartarea unui strat de smalt si dentina de cel putin 50 µm
pentru a avea pereti apti pentru o noua adeziune.

116.Factori etiologici ai cariei secundare marginale care tin de greseli in

diagnosticul si planificarea tratamentului.
 Un diagnostic incorect privind starea tesuturilor dure dentare restante, pereti,
santuri, fosete, cuspizi
 Prezenta unor leziuni cu pierdere de substanta dura dentara de etiologie
carioasa sau necarioasa si pe alte suprafete dentare, adiacente procesului
carios, acestea putand necesita o atitudine terapeutica mai complexa, cu luarea
in considerare a tuturor acestor leziuni dentare

117.Factori etiologici ai cariei secundare marginale care tin de greseli in etapa

de realizare a preparatiei.
 Pastrarea smaltului cretos, pigmentat, demineralizat, de la marginea cavitatilor
precum si lipsa finisarii conturului marginal de smalt al cavitatilor. Cel mai

54
 frecvent aceasta greseala apare la cavitatile cu localizare la coletul dentar, de
predilectie la dintii laterali sau la pragul gingival al cavitatilor proximo-ocluzale
 Mentinerea unor prisme de smalt nesustinute de dentina sanatoasa sau a unor
pereti de smalt subminati, cu predilectie in zonele supuse direct fortelor
masticatorii
 Realizarea unui unghi mai mic de 70 intre peretele de smalt al preparatiei si
materialul restaurator
 Un contur marginal defectuos care nu prezinta un traseu ondulat care sa
ocoleasca cuspizii si pastrarea unor unghiuri externe bine exprimate, ce maresc
pericolul fracturarii marginalii a restaurarii. De asemeni, plasarea marginilor
de contur ale cavitatii in zone favorabile retentiei alimentare si a placii
bacteriene si in care nu se poate efectua o autocuratire sau curatire artificiala
optima pot duce la aparitia cariei secundare marginale
 Mentinerea unor cuspizi subminati, nesustinuti de dentina sanatoasa. Fractura
cuspizilor apare cel mai frecvent la dintii cu cavitati mari, ocluzale sau
proximo-ocluzale restaurate cu amalgam de aceea, cuspizii presupusi a fi
subminati trebuiesc protejati prin captusire cu ciment fosfat de zinc, cimenturi
policarboxilice, CIS, restaurare adeziva
 Nu au fost redusi din inaltime peretii laterali de smalt ai cavitatii ocluzale sau
verticale, care au mai putin de 2mm grosime
 Mentinerea la nivelul pragului gingival a unui smalt decalcifiat si/sau a unor
prisme de smalt neregulate, datorate lipsei de bizotare a pragului gingival
 Conturul marginal al cavitatii verticale nu a fost scos din contact cu dintele
vecin atat in sens vertical cat si orizontal ceea ce duce la acumularea unor
resturi alimentare si a placii bacteriene intr-o zona greu accesibila tehnicilor de
periaj
 Realizarea unui istm prea ingust de intalnire intre cavitatea verticala si cea
orizontala, prea superficial fara a se executatesirea muchiei pulpo-axiala a
acestuia, ceea ce are drept consecinta fracturarea restaurarii cu mentinerea sa
in pozitie sau, mai frecvent, cu dislocarea ei partiala
 Lipsa de finisare a conturului marginal al cavitatilor care sa permita o buna
adaptare a restaurarii la marginile preparatiei.

118.Factori etiologici ai cariei secundare marginale care tin de greseli in

tehnica de restaurare.
 Alegerea incorecta a materialului restaurator, fara a se tine seama de rezistenta
sa la uzura si duritatea ceruta de situatia clinica data. O buna restaurare
trebuie sa prezinte o grosime suficienta care sa ofere rezistenta la actiunea
fortelor dezvoltate in procesul de masticatie (2mm) care daca nu este asigurata
poate determina fractura materialului restaurator
 Greseli ce apar in timpul prepararii materialului restaurator:
Prepararea unui amalgam care nu respecta proportia ideala
intre pilitura de argint si mercur. Un exces de mercur duce la aparitia unui
amalgam moale, cu timp de priza prelungit si coeficient mare de
expansiune pe cand o cantitate mare de pilitura de argint duce la

55
 realizarea unui amalgam sfaramicios, cu priza rapida si contractie de
priza mare.
Timpul efectiv scurs de la prepararea materialului si pana la
introducerea sa in cavitate prin condensare poate influenta decisiv
calitatea restaurarii
Nerespectarea timpului optim de triturare al amalgamului. O
supratriturare va creste gradul de expansiune al amalgamului pe cand o
subtriturare va duce la o contractie de priza crescuta. In ambele situatii va
rezulta un amalgam ce are calitati necorespunzatoare pentru realizarea
unei restaurari rezistente in timp
Utilizarea unor materiale de restaurare fizionomice aderente
cu termen depasit, ce nu mai corespund din punct de vedere calitativ
Malaxarea prelungita mult peste timpul optim indicat de
firma producatoare a ionomerilor de sticla sau a compozitelor
autopolimerizabile
Amestecul in proportii incorecte a componentelor acestor
materiale de restaurare fizionomice
 Greseli in tehnica de inserare a materialului restaurator in interiorul
preparatiilor
Utilizarea unei cantitati insuficiente sau in exces a
materialului restaurator
Condensarea insuficienta a materialului de restaurare in interiorul
cavitatii, cu referire in special la portiunea verticala a unei cavitati de
clasa aII-a, cu deosebire in zona marginii sale gingivale unde si izolarea
este deficitara, cu aparitia de goluri in masa materialului restaurator
Aplicarea matricei fara o corecta adaptare la peretii cavitatii, ceea ce
determina in final aparitia unui contact proximal defectuos a unei
restaurari supra sau subconturate, retentive pentru placa bacteriana
precum si o presiune insuficienta aplicata prin intermediul matricei
asupra materialului restaurator, in timpul prizei primare a materialului de
restaurat
Prezenta, la nivelul conturului marginal al preparatiei, a unor urme de
lineri, baze intermediare sau materiale de obturatie de baza care vor fi
ulterior indepartate prin diluare in mediul bucal umed.In cazul
restaurarilor scurte, turnate din aur sau alt metal sau din ceramica, dupa
cimentare, cimentul din spatiul dintre dinte si restaurare va suferi un
proces de dizolvare ceea ce, in timp, va da nastere unui spatiu retentiv la
interfata dinte/restaurare, cu aparitia unui proces carios secundar
 Greseli in modelarea si finisarea restauratiilor
Adaptarea incorecta a restaurarii la marginile
preparatiei, cu prezenta unor lipsuri de material creandu-se astfel conditii
optime de retentie pentru placa bacteriana, cu deosebire in zona marginii
gingivale a preparatiei

56
 Modelaj marginal incorect conceput si realizat,
cu realizare de margini subtiri de material restaurator care, prin
facturare, vor lasa zone de retentie marginala
Dislocarea marginala a materialului restaurator
prin indepartarea incorecta a matricei si penelor dentare
O finisare precoce a amalgamului, la mai putin de
24 de ore de la aplicarea sa, la turatii mari si timp indelungat, ceea ce
poate genera caldura si consecutiv, alterarea materialului restaurator
Lipsa de finisare si lustruire a restaurarii care
poate determina aparitia unor zone de retentie pe suprafata obturatiei, la
interfata preparatie/restaurare
Relustruirea suprafetei ocluzale a restaurarii de
amalgam in scopul imbunatatirii adaptarii marginale care poate
determina modificarea morfologiei ocluzale si a contactelor cu dintii
antagonisti
Adaptarea materialului compozit la marginea
gingivala, acolo unde stratul de smalt foarte fragil sau inexistent nu va
permite o adeziune corecta prin gravare acida si deci va determina o
inchidere marginala deficitara
Fotopolimerizarea insuficienta, deficitara la nivel
cervical a materialului compozit

119.Principii de tratament ale cariei secundare marginale si recidivei de carie.

Tratamentul cariei secundare marginale si al recidivei de carie pune uneori
probleme, avand in vedere ca orice interventie noua pe un dinte ce prezinta o
restaurare presupune o noua pierdere de substanta dura dentara, ceea ce ar putea
slabi rezistenta dintelui la solicitarile masticatorii.
Tratamentul presupune 2 etape distincte:
Tratamentul profilactic. Presupune respectarea
regulilor de realizare a cavitatilor si restaurarilor, un diagnostic corect al leziunii de
tratat, evitarea tuturor iatrogeniilor care pot constitui factorii etiologici ai afectiunii.
Medicul trebuie sa aleaga materialul restaurator corect, in functie de situatia clinica,
de aspectul fizionomic dar si de durabilitatea si rezistenta la uzura z materialului
ales. Pacientii purtatori ai unei restaurari coronare vor trebui monitorizati, medicul
fiind cel care va decide intervalul de timp la care pacientul va reveni la control si tot
medicului ii revine sarcina de a incerca sa constientizeze pacientul de importanta
masurilor de profilaxie privind igiena orala, obiceiurile alimentare, fluorizarile
locale, menite sa scada riscul de carie
Tratamentul curativ. Presupune fie o reparatie a vechii
restaurari, cu conditia sa se poata pune in evidenta in totalitate leziunea carioasa si
sa se indeparteze tesuturile contaminate in totalitate (localizarea procesului carios
recidivant este cervical) fie indepartarea sa in totalitate, refacerea cavitatii si
restaurarea sa. La un pacient in varsta, prezenta unui parodontiu redus, cu largirea
ambrazurii faciliteaza accesul la zona cervicala proximala permitand uneori tratarea
unei leziuni cervicale marginale fara inlaturarea in totalitate a restaurarii vechi. Daca

57
exista suspiciunea existentei unor procese carioase la nivelul mai multor dinti ce
prezinta modificare de culoare, se va decide inlocuirea uneia, cea care pare cea mai
suspecta si in cazul in care exista un proces carios medicul va decide probabil
inlocuirea si a celorlalte restaurari. Decizia de inlocuire a unei retsaurari suspecte de
recidiva de carie va fi luata si dupa efectuarea unei radiografii bite-wing, pe care
poate apare o zona radiotransparenta sub materialul restaurator sau, la nivel
marginal, o pierdere a conturului marginal ferm al cavitatii, cu aparitia unei zone
radiotransparente. Dupa realizarea tratamentului leziunii carioase se va recurge fie
la realizarea retentiei necesare pentru amalgam fie pregatirea preparatiei pentru
adeziune si restaurare cu materiale adezive, in functie de situatia data.

DESCHIDEREA ACCIDENTALA A CAMEREI PULPARE(120-126)

120.Deschiderea camerei pulpare la dintii vitali:definitie,aspecte generale

Deschiderea camerei pulpare la dintii vitali –reprezinta comunicarea creata

voluntar sau produsa accidental intre camera pulpara si mediul cavitatii bucale

Deschiderea voluntara –se realizeaza in toate situatiile in care este necesara

efectuarea tratamentului endodontic la dintele in cauza ,fiind efectuata pe parcursul
etapei de creare a accesului in spatiul(sistemul) endodontic

Deschiderea accidentala a camerei pulpare –este un episod acut care apare in

decursul tratamentelor dentare sau in urma unui traumatism dentar.
Acest episod accidental constituie o entitate clinica situata la limita de trecere spre
patologia pulpei dentare ,avind un rol indiscutabil in determinarea acesteia

Deschiderea accidentala poate aparea la oricare dintre dintii arcadei maxilare sau
mandibulare ,cu precadere in timpul tratamentului cariei simple dentare,indiferent
de localizarea topografica a procesului carios si de varsta pacientilor ,dar cu
frecventa mai mare la pacientii tineri

121.Cauzele favorizante ale deschiderii accidentale a camerei pulpare la dintii

vitali

Cauzele care pot conduce la deschiderea accidentala a camerei pulpare la dintii vitali
se impart in 2 mari categorii:-cauze favorizante si cauze determinante

Cauze favorizante:-a)-volumul mare al camerei pulpare –situatie frecvent intilnita

la dintii temporari si la dintii permanenti la copii si tineri
-b)-uzura dentara(atritie/abraziune/eroziune)patologica
-c)-topografia procesului carios-localizarile proximale sau cervicale
duc mai frecvent la deschiderea accidentala decat cele ocluzale ,datorita grosimii
mai reduse a structurilor dure dentare

58
 -d)-volumul coroanei-frecventa deschiderii accidentale este mai
mare la dintii cu volum coronar mai mic
-e)-efectuarea preparatiilor dentare pe dintii insensibilizati prin
anestezie

122.Cauzele determinante ale deschiderii accidentale a camerei pulpare la

dintii vitali

Cauze determinante:-a)-procese carioase cu evolutie rapida-frecvent intilnite la

copii si tineri
-b)-manevre incorecte sau intempestive in cursul tratamentului
cariei simple:-indepartarea dentinei alterate cu instrumentar rotativ inadecvat in
cavitati profunde
-folosirea frezelor cu turatii inalte (turbina) in exereza dentinei aletrate
-folosirea incorecta a frezelor active frontal(cu varf activ) in prepararea
peretilor cavitatilor
-folosirea incorecta cu presiune mare a instrumentelor de mana in
interiorul cariilor profunde
-deraparea instrumentelor de mana
-vizibilitatea slaba,insuficienta asupra campului operator in timpul
manoperelor de preparare a cavitatilor(in special pe fetele distale ale molarilor,mai
ales cei maxilari)
-finisarea insistenta ,exagerata a cavitatilor profunde cu peretii
dentinari subtiri
-c)-prepararea excesiva sau incorecta a bonturilor dentare prin
slefuire in cursul tratamentului protetic
-d)-traumatisme dentare,cu interesarea camerei pulpare

123.Semnele clinice ale deschiderii accidentale a camerei pulpare la dintii

vitali

Semnele clinice care pot fi constatate sint:-subiective si obiective

Semnul clinic subiectiv-cel mai important este durerea:in momentul deschiderii
camerei pulpare ,pacientul acuza o durere vie ,lancinanta,intensa,persistenta

Semnele clinice obiective :-pe peretele pulpar sau parapulpar ai cavitatii se

observa la inspectie orificiul de deschidere ,insotit de aparitia sangerarii

Daca orificiul de deschidere este foarte mic ,el va putea fi evidentiat prin palpare
prudenta cu sonda flexibila ,manevra avind frecvent ca rezultat o reactie dureroasa
intensa si aparitia sangerarii la nivelul orificiului respectiv

In cazul manoperelor de preparare efectuate sub anestezie ,deschiderea accidentala

poate scapa uneori neobservata ,din cauza absentei reactiei dureroase(datorita
anestezicului) si a sangerarii(datorita adjuvantului vasoconstrictor)

59
De aceea,practic,intotdeauna cind se lucreaza sub anestezie,mai ales in cavitati
profunde, posibila producere a orificiului de deschidere trebuie controlata frecvent
pe parcursul lucrului,pt a putea fi depistata si tratata corespunzator

124.Diagnosticul pozitiv si diferential al deschiderii accidentale a camerei

pulpare la dintii vitali

Diagnosticul pozitiv –poate fi pus pe baza urmatoarelor semne:

-leziune profunda,in imediata apropiere a camerei pulpare

-aparitia durerii,cu caracterele mentionate ,si a sangerarii
-prezenta orificiului de deschidere al camerei pulpare

Diagnosticul diferential se va face cu:

-hipersensibilitatea/hiperestezia dentinara(nu exista orificiu de deschidere al

camerei pulpare si nu apare sangerare)
-hiperemia preinflamatorie pulpara(caracterele durerii sint diferite: durere
provocata de stimuli termici si/sau chimici,care dureaza mai multe minute dupa
incetarea actiunii stimulului;de obicei ,orificiul de deschidere si sangerarea
consecutiva lipsesc)

125.Tratmentul deschiderii accidentale a camerei pulpare la dintii vitali:

principii generale

Tratamentul se efectueaza diferentiat ,in functie de marimea orificiului de

deschidere al camerei pulpare ,de starea pulpei dentare si de statusul general al
pacientului

In deschiderea accidentala cu un orificiu de deschidere cu diametrul pina la max 1

mm,la un pacient tanar ,cu pulpa dentara indemna la dintele in cauza ,se recomanda
coafaj direct

In cazul prezentei unui orificiu de deschidere cu diametrul mai mare ,ce depaseste 1-
1,5 mm ,sau la pacienti varstnici ori cu tratamente dentare preexistente care implica
modificarea reactivitati pulpare la dintele in cauza ,se indica efectuarea
tratamentului endodontic corespunzator(amputatie sau extirpare pulpara)

126.Coafajul direct in tratamentul deschiderii accidentale a camerei pulpare

la dintii vitali

Coafajul direct reprezintaă o modalitate biologicaă de tratament care constaă îân

acoperirea pulpei dentare expuse prin orificiul de deschidere al camerei pulpare, cu
o substanţaă izolantaă , neiritantaă , cu acţiune antimicrobianaă , antiinflamatoare şi

60
remineralizantaă , prin care se urmaă reşte conservarea organului pulpar, cu
menţinerea îân totalitate a vitalitaă tii sale.

Pentru reuşita tratamentului prin coafaj direct este necesaraă o evaluare atentaă ataâ t a
situaţiei clinice loco-regionale la nivelul cavitaă ţii bucale şi al aparatului dento-
maxilar, caâ t şi a factorilor generali îân funcţie de care se face indicaţia terapeuticaă .

Coafajui direct este metoda terapeuticaă de pansare a pulpei dentare des¬coperite cu

o substanţaă izolantaă , neiritantaă , cu acţiune antiinflamatoare şi dentinoneogeneticaă .
Substanţele folosite pentru coafajui direct trebuie saă îândeplineascaă o serie de calitaă ţi
indispensabile pentru reuşita tratamentului şl anume:
- solubilitate îân apaă şi umorile tisulare;
- pH alcalin apropiat de cel al pulpei dentare;
- toxicitate tisularaă minimaă ;
- eficacitate mare îân concentraţie micaă ;
- acţiune antiinflamatoare şi antisepticaă îândelungataă şi neiritantaă ;
- inerţie chimicaă faţaă de materialul de obtu raţie, pentru a nu intra îân
com¬binaţie;
- saă nu coloreze dintele;
Trebuie saă precizaă m caă dintre numeroasei* substanţe şi materiale folosite pentru
coafajul direct, nici unul nu îândeplineşte toate aceste calitaă ţi.

61