1 Kt deficienŃelor fizice/ Sedentarismul şi alŃi factori de risc la copil C.

Şerbescu

Rolul activităŃii fizice ca şi stimul pentru creşterea normală şi dezvoltarea fizică

armonioasă a copilului şi adolescentului

łinând cont de relaŃiile naturale, reciproce existente între funcŃie şi organ-

organul determină funcŃia, şi funcŃia dezvoltă, modelează şi specializează organul –
stimulii motori reprezintă o condiŃie indispensabilă pentru dezvoltarea şi menŃinerea
structurilor organice. În special la copii şi adolescenŃi care sunt încă în curs de
creşetere, stimulii motori sunt indispensabili pentru dezvoltarea generală a capacităŃii
fizice cu consecinŃe pentru integrarea psiho-socială a copilului şi a adolescentului în
grupa sa de vârstă: copilul care nu este suficient de îndemânatic pentru a se juca cu
colegii lui cu mingea, sau să practice mersul pe patine cu rotile sau cu bicicleta,
devine un balast pentru grup şi va fi respins sau uitat de acesta.
Datorită faptului că talia şi capacitatea funcŃională a organelor importante pentru
performanŃa fizică depind 60-70% de factori genetici şi 30% până la 40% de calitatea
şi cantitatea solicitărilor specifice, singură, o solicitare musculară adecvată poate
permite atingerea şi punerea în valoare completă a posibilităŃilor genetice ale copilului
sau adolescentului. Fiecare organ reacŃionează la o subsolicitare (utilizare sub
posibilităŃi), nu numai printr-o diminuare a capacităŃii sale de performanŃă în sensul
procesului atrofic, dar şi printr-o mai mare fragilitate/vulnerabilitate la îmbolnăvirii şi
printr-o diminuare marcată a posibilităŃilor sale de compensare. Sedentarismul
reprezintă deci o problemă reală, mai ales pentru organismele în curs de creştere.
Sedentarismul societăŃii industrializate este foarte răspândit şi la copii.
Acest lucru este demonstrat de studiile statistice care relevă frecvenŃa deosebit de
mare a deficienŃelor funcŃionale şi structurale găsite la copiii de vârstă şcolară mică la
noi în Ńară şi în Europa:
• 50 până la 65% dintre elevii cu vârsta între 8 şi 18 ani prezintă atitudini posturale
deficiente sau deficienŃe de postură, 30% prezintă supragreutate, 20-25% prezintă
disfuncŃii ale sistemului cardio-vascular sau ale reglării acestuia (Hollmann/Hettinger
1980, 596; Wasmund-Bodenstedt/Braun 1983, 16-18).
• Un studiu realizat în mai multe şcoli din oraşul nostru în anul 1978, a depistat la
un număr de 622 de elevi cu vârsta între 6 şi 11 ani deficienŃe fizice, după cum se
arată în tabelul următor:
FrecvenŃa deficienŃelor fizice scoliotice la elevii de 6-11 ani din municipiul Oradea (1978)
Vârstă Copii cu scolioză BăieŃi Fete
6-7 ani 26 8 18
7-8 ani 28 12 16
8-9 ani 34 22 12
9-10ani 32 16 16
Total 112 54 58
• Un alt studiu realizat în 1997 de aceeaşi autori a relevat pe un lot de 38 de copii
între 8-12 ani din municipiul Oradea, următoarele date:
Sex Atitudine Scolioză Cifoză Cifolordoză Picior
scoliotică plat
Masculin 2 3 3 6 17
Feminin 7 5 2 8 20

În special copii şi adolescenŃii care trăiesc în habitaturi înguste şi dispun de
spaŃii de joacă prea mici - în Germania, fiecare locuitor dispune de 1m2 de
spaŃiu de joacă (de Marées 1981, 378) – prezintă precoce o proporŃie a
activităŃilor de timp liber total necorespunzătoare pentru dezvoltarea fizică
generală a sănătăŃii. ActivităŃile motrice zilnice sunt înlocuite de activităŃi
pasive- la şcolarii de 11-12 ani, până la 22 de ore de televiziune pe săptămână;
2 Kt deficienŃelor fizice/ Sedentarismul şi alŃi factori de risc la copil C. Şerbescu

la copii canadieni, până la 26-30 de ore (Sarner, 1979, 34) care ajută la
îmbolnăvirile tipice ca urmare a sedentarismului (hypokinetic deseases) şi
constituie baza de plecare a maladiilor cardio-vasculare degenerative
caracteristice naŃiunilor super industrializate.

Aşa cum arată studiile lui Armstrong&Davies, se găsesc deja la copil factori
de risc caracteristici instalării maladiilor cardio-vasculare, datorită modificării
obiceiurilor lor de viaŃă. Activitatea sportivă şcolară tradiŃională (în medie de
2-3h/săptămână pentru efective de clase adesea prea numeroase) nu este
suficientă pentru a compensa, chiar şi parŃial timpul prelungit petrecut în
poziŃia aşezat, în timpul activităŃilor de la şcoală şi de acasă, legate de
obligaŃiile de şcoală. (Schobert 1987, 177; Fritz, 1979, 90 etc.).

Aşa cum arată diferite experimente, deficienŃele constate la începutul anilor de
şcoală se agravează pe parcurs. Deja, după primele două clase primare, s-a
putut demonstra o creştere a atitudinilor posturale globale deficitare şi a
deficienŃelor fizice la 52-65% dintr elevi. La intrarea în clasa întâi, 52% dintre
elevi au fost clasaŃi ca şi având o „postură deficientă” ; doi ani mai târziu 16%
sunt cei găsiŃi cu posturi deficitare, dar 49% sunt clasaŃi cu deficienŃe
posturale (Wasmund-Bodenstedt/Braun 1983, 17). Ponderea posturilor
deficitare creşte mai puŃin la copiii din clasele primare (6-10 ani) decât la cei
din clasele 5-8, adică cei între 12-15 ani, care sunt în plin puseu de creştere
pubertară (Hein 1969, 300).

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul obezităŃii: ea apare foarte precoce şi se dezvoltă

rapid. łinând cont de valorile ideale ale raportului greutate/talie, 3% dintre copii sunt
clasaŃi obezi la intrarea în clasa întâia, dar doi ani mai târziu procentul acestora creşte
la 22% (un copil din cinci) (Wasmund- Bodenstedt/Braun 1983, 18). Cu toate acestea,
obezitatea reprezintă un factor de risc în ceea ce priveşte modificările degenerative ale
vaselor de sânge. Când procentajul de masă grasă creşte, ceea ce este uşor de măsurat
prin prin plicile cutanate ale braŃului, grăsimile sanguine eterogene cresc şi ele, ceea
ce provoacă o degenerare grăsoasă a sistemului vascular chiar şi la copii.

EducaŃia preşcolară şi şcolară acŃionează doar ca un factor condiŃionant în sensul unei

inhibiŃii motrice cronice. Acest lucru merge în sensul legilor naturale, pentru că
aptitudinile omului sunt îndreptate către activitate fizică şi mişcare. În special, nevoia
de mişcare a bebeluşului şi a copilului mic demonstrează că această aptitudine este
determinată genetic (Lübs 1979, 21). Copilul sănătos îşi procură datorită acestei nevoi
de mişcare, stimuli necesari dezvoltării sale organice, creşterii sale osoase şi
dezvoltării sale musculare. Lipsa de activitate antrenează o diminuare a posibilităŃilor
de performanŃă ale tuturor sistemelor organice care asigură performanŃa globală.

Creşterea performanŃelor care se pot obŃine prin antrenament la nivelul fiecărui organ
prezintă o involuŃie şi pot fi rezumate, simplificând, în tabloul ulterior al posturii
deficiente, a performanŃei organice deficitare şi al unei coordonări deficitare.
Atitudinile deficiente precum şi deficienŃele posturale se datorează înainte de toate
unei insuficienŃe musculare şi vor fi puse în evidenŃă mult mai târziu prin dureri
frecvente ale colanei vertebrale (sindromul lombar) şi la nivelul piciorului. Pentru
depistarea precoce a atitudinilor posturale deficiente ale copilului şi adolescentului şi
pentru prevenirea apariŃiei deformaŃiilor ar trebui realizat testul Kraus-Webber (figura
1) Copiii care prin acest test minimal nu reuşesc să realizeze performanŃa musculară
minimă cerută sunt foarte predispuşi la deformaŃii ulterioare.
3 Kt deficienŃelor fizice/ Sedentarismul şi alŃi factori de risc la copil C. Şerbescu

Figura 1 – Testul Kraus-Webber. ExerciŃiile 3, 4, 5 – menŃinerea poziŃiei timp de 10

secunde (MI ridicate la 30 cm deasupra solului);

Lipsa de activitate legată în special de poziŃia prelungită aşezat la scoală, influenŃează

negativ nu numai musculatura paravertebrală, ceea ce favorizează instalarea
atitudinilor şi deficienŃelor fizice, dar şi structurile pasive ale coloanei vertebrale în
special, discurile intervertebrale. Datorită faptului că discurile sunt hrănite prin
difuziune, o încărcare axială continuă nu este deloc recomandabilă pentru ei. Datorită
absenŃei încărcărilor cu presiuni variabile, aşa cum se produc în timpul unei activităŃi
fizice, se observă, pe de o parte perturbări trofice, şi pe de altă parte modificări ale
înălŃimii discului, ceea ce are urmări nefaste asupra stabilităŃii şi mecanicii coloanei
vertebrale în sensul unei laxităŃi structurale şi a unei supraîncărcări statice.
Discul vertebral al copilului reacŃionează foarte sensibil la încărcările axiale continue
printr-o diminuare accentuată a înălŃimii. Aceasta antrenează o scădere a rezistenŃei la
şocuri ale platourilor corpurilor vertebrale. Rezultă o accentuare a sclerozei platourilor
vertebrale şi apariŃia fisurilor la nivelul inelului fibros al discului care sunt
responsabile de leziunile în maladia Scheuermann. Dacă posibilităŃile de recuperare
oferite discului sunt insuficiente se poate ajunge la leziuni ireversibile pe termen lung.
Aceste încărcări axiale continue sunt în mod special dăunătoare pentru discurile
vertebrale în poziŃia aşezat. În poziŃia aşezat se produce o supraîncărcare Ńintită asupra
câtorva discuri vertebrale în special la nivel lombar, şi o creştere a presiunii în
interiorul discului mai ales în partea anterioară. Presiunea intradiscală creşte cu
accentuarea cifozei, spatelui rotund. VariaŃiile încărcării legate de activitatea fizică
sunt o condiŃie de bază pentru nutriŃia adecvată a discului. Supraîncărcările statice
continue şi prelungite, ca şi în poziŃia aşezat acŃionează defavorabil nu numai asupra
discurilor vertebrale, dar şi asupra corpurilor vertebrale cu care sunt în contact. De
4 Kt deficienŃelor fizice/ Sedentarismul şi alŃi factori de risc la copil C. Şerbescu

aceea este recomandat, ca prin organizarea pauzelor active la şcoală, să se dea

coloanei vertebrale posibilitatea de recuperare satisfăcătoare, şi astfel, să se acŃioneze
profilactic, pe termen lung împotriva instalării deformaŃiilor structurale. Diminuarea
performanŃelor organice poate fi atribuită unei diminuării a capacităŃilor de
performanŃă cardio-pulmonare.
Toate variabilele morfologice şi funcŃionale ale performanŃei suferă pierderi
substanŃiale (atrofia musculaturii cardiace şi respiratorii, diminuarea volumului
sistolic şi a volumului curent respirator, creşterea continuă a frecvenŃei cardiace şi
respiratorii, etc.). Diminuarea performanŃelor organice poate câteodată să depindă de
o atitudine deficitară sau chiar de deficienŃele posturale propriu-zise. Astfel un spate
rotund sau o cifoză dorsală poate duce la diminuarea volumului toracic şi deci a
parametrilor respiratori. O coordonare scăzută (14% dintre elevi au o coordonare
motrică slabă şi 2% deficienŃe grave de coordonare) este demonstrată de o deteriorare
a calităŃii procesului de coordonare neuro-muscular.
O solicitare motrică prea slabă poate să ducă la modificări degenerative a
celulelor ariei motrice cerebrale sau, la copil, la o ramificare sinaptică săracă ale
structurilor sistemului nervos central. Sportul şcolar nu este în măsură să compenseze
lipsa cronică de activitate şi/sau consecinŃele ei.