SANGELE

Sânge – Caracteristici fiziologice

Organismul uman conţine un volum de sânge care reprezintă 7% din greutatea corporală,
adică aproximativ 4,5 l la un adult normal
• Bărbaţii au 5-6 L de sânge
• Femeile au 4-5 L de sânge
• De 5 ori mai vâscos decât apa
• pH între 7.35 – 7.45
• Culoarea variază între roşu aprins (sângele oxigenat) la roşu închis (sângele
dezoxigenat).

Compozitia sangelui
Sângele total
Plasmă Elemente figurate
(45%) (55%)
1. Apă (92%) Globule roşii (eritrocite)
2. Proteine plasmatice (7%) Plachete sangvine (trombocite
3. Alte substanţe solubile (1%) Globule albe (leucocite)

Plasmă
1.apă (92%)-transportă molecule organice şi anorganice, elemente figurate şi căldură
2.proteine plasmatice (7%)
-albumine (60%):contribuie la presiunea plasmatică osmotică; transportă lipidele şi
hormonii steroizi
-globuline (35%):transportă ioni, hormoni, lipide;funcţie imună
- fibrinogen (4%):component esenţial al sistemului de coagulare
-proteine reglatorii (<1%):enzime,hormoni
3.alte substanţe solubile (1%)
-electroliţi:ioni necesari pentru activitatea celulară vitală,contribuie la presiunea osmotică
a fluidelor organismului,electroliţii majori sunt Na+ ,K+, Ca2+, Mg2+, Cl-, HCO3-,
HPO42-, SO42-
-substanţe organice nutritive: utilizate pentru producţia de ATP, creşterea şi dezvoltarea
celulară; include lipide, carbohidraţi şi aminoacizi
-metaboliţii organici: transportaţi la locul de excreţie; includ ureea, acidul uric,
creatinina, bilirubina şi ionii de amoniu

Funcţiile sângelui
1. Transportul gazelor, substanţelor nutritive, hormonilor şi a metaboliţilor
2. Reglarea pH-lui şi a compoziţiei electrolitice a fluidelor interstiţiale din organism
3. Apărare împotriva toxinelor şi agenţilor patogeni
4. Stabilizarea temperaturii corporale

Sângele şi transportul
 • Substanţele nutritive absorbite de TGI sunt distribuite de către sânge la ţesuturi,
de unde preia produşii de metabolism pe care ii transporta la rinichi spre a fi
eliminaţi
• Sângele transportă hormonii de la nivelul glandelor endocrine (unde iau naştere)
până la nivelul organelor ţintă
• Metaboliţii produşi de celulele tisulare sunt absorbiţi în sânge şi transportaţi la
rinichi pentru a fi excretaţi
• Sângele absoarbe căldura de la nivelul muşchilor scheletici şi o distribuie la
nivelul altor ţesuturi.
• Globulele roşii conţin proteina numită hemoglobină (Hb) care transportă O2
• CO2 este transportat de Hb şi dizolvat în plasmă

Sângele & Protecţia

• Sângele transportă globule albe, celule specializate care migrează spre ţesuturile
periferice pentru a lupta împotriva infecţiilor şi a elimina detritusurile.
• Globulele albe produc anticorpi, proteine care atacă organismele invadatoare şi
compuşii străini.
• Sângele conţine enzime care acţionează prin repararea discontinuităţilor apărute la
nivelul pereţilor vaselor sangvine, unde formează un cheag de sânge care
împiedică pierderea de lichide.

Formarea celulelor sanguine (hematopoieza)

• În timpul vieţii intrauterine, celulele fetale sunt formate în ficat, splină şi măduva
osoasă.
• După naştere şi la adulţi, acestea continuă să se formeze: măduva osoasă.
• Măduva osoasă = substanţă particulară situată în porţiunea centrală a oaselor
scurte şi/sau plate:
stern, creasta iliacă, vertebre, coaste, capul femurului, craniu
• Hematopoieza (lb greacă, ema = sânge, poiesis = a fabrica), de unde şi
denumirea de organ hematopoietic.
• Locul de formare al elementelor figurate explică modul de realizare al puncţiilor
osoase (puncţia sternală, puncţia de la nivelul crestei iliace):
• pentru diagnosticarea anomaliilor celulelor sanguine, în special în cazul
anemiilor severe.
• determinarea unei infiltrări medulare
• cu celule neoplazice
• ţesut adipos

Hematopoieza
Toate celulele sangvine provin din celulele stem pluripotente
• În cadrul acestui proces participă doi hormoni secretaţi la nivel renal:
eritropoietina, cu rol în maturarea şi proliferarea eritrocitelor şi trombopoietina,
cu rol în formarea trombocitelor.
• Maturarea limfocitelor, ce provin din precursorii limfocitari, are loc în parte la
nivelul măduvei osoase, în parte la nivelul timusului
 SCHEMA!!!!

ERITROCITELE (HEMATII, GLOBULE ROŞII)

Eritrocitele
• Cele mai numeroase celule sangvine (99.9% din elementele figurate)
– la ♂: 4.5-6.3 milioane eritrocite/mm3
– la ♀: 4.2-5.5 milioane eritrocite/mm3
• Conţine pigmentul roşu numit hemoglobină, care leagă şi transportă O2 şi CO2
• Fiecare eritrocit este un disc biconcav

• De ce un disc biconcav?
– Oferă o suprafaţă mai mare pentru intrarea/ieşirea O2
– Permite modificarea formei atunci când eritrocitele pătrund în capilare
mici
• Eritrocitele nu au nucleu şi nici majoritatea organitelor.
– Sunt simple săculeţe membranoase care conţin hemoglobină

Hemoglobina
• Proteina care leagă şi transportă O2,, găsită din abundenţă la nivelul eritrocitelor
• Nivelul de Hb se exprimă în g/100mL de sânge total (g/dL).
– 14-18g/dL la bărbaţi
– 12-16g/dL la femei
– 14-20g/dL la copii
• se încarcă cu O2 la nivel pulmonar (oxiHb) →la nivel tisular unde îl cedează
(deoxiHb) şi preia CO2 (carboxiHb) → plămâni: eliminare.
• Hb (5% hem şi 95% globină) este un tetramer alcătuit din 4 lanţuri de globină şi
4 molecule de hem - alcătuite şi ele prin combinarea fierului cu porfirina.

ERITROPOIEZA
Celulă stem
|
Celulă stem mieloidă-poate deveni eritrocit sau mai multe tipuri de leucocite
|
Proeritroblast- se transformă în eritrocit
|
Eritroblast-diverse stadii. Necesita ADN. Sintetizează activ Hb
|
Reticulocit-Celula tinara, contine resturi de ARN. Traieste 24 h în măduva osoasă →
circ generala. Dupa 24-48h pierde ARN si se transforma in eritrocit adult. Prezenta unui
nr mare in sangele circulant = accelerarea procesului de formare a eritrocitelor. Conc
norm in sg perif = 1-2%
|
Eritrocit
Eritropoieza fiziologică necesită numeroşi factori:

• pentru sinteza ADN-ului asociată multiplicării precursorilor eritrocitari sunt

absolut necesare vitamina B12 (prezentă în carne) şi acidul folic (prezent în
vegetale).
• pentru sinteza hemoglobinei în citoplasmă este nevoie obligatorie de fier (intra in
compozitia Hem-ului); Vitamina C (favorizeaza absorbtia Fe2+ la nivel gastric);
vitamina B6 (intervine in sinteza porfirinei), precum şi de aminoacizi (necesari
sintezei lanturilor de globina).

!!!! Lipsa acestor factori determină alterarea eritropoiezei cu scăderea consecutivă a

producţiei de eritrocite şi apariţia anemiei.

Ciclul unui eritrocit

• Eritrocitele sunt supuse unui stres mecanic incredibil.
• După ≈ 120 zile, fisurile sau leziunile membranei eritrocitare sunt detectate de
către celulele fagocitare, iar eritrocitul este fagocitat.
• Eritrocitele îmbătrânite sunt captate şi distruse de către macrofagele fixe, prezente
în splină şi ficat (al căror ansamblu formează aşa-numitul sistem reticulo-
endotelial - SRE), precum şi în măduva hematogenă.
• Dacă are loc hemoliza eritrocitului, conţinutul său în Hb va fi excretat de către
rinichi

REGLAREA ERITROPOIEZEI
• este hormonala
• Eritropoietina
– Sinteza in principal renala.
– o mica parte - sintetizata si in alte organe, in special in
ficat.
• Hipoxia renala (datorata unei anemii, sau oricarei alte cauze ce determina
scaderea conc de O2 – cei ce traiesc la altitdini mari) → sinteza de
eritropoietina → diferentierea celulelor suse eritropoietice si sinteza de Hb.

!!! EPO administrata ilegal la atleti

Productia de globule rosii – controlata hormonal de eritropoietina (EPO),

produsa de rinichi.
¯ O2 la nivelul rinichilor
|
Secretie de EPO de catre rinichi
|
Eritopoieza in maduva osoasa
!!!! Reglarea eritropoiezei = proces extrem de important si adaptativ – eritropoieza
poate fi crescuta *7- 8, pt a compensa pierderile, in special dupa o hemoragie, sau dupa
distrugeri importante prin hemoliza.
FIZIOPATOLOGIA SERIEI ROSII
Anemia
=diminuarea numărului de eritrocite şi a concentraţiei de Hb.
Mai degrabă un sindrom decât o boală!
Clasificare:
Anemii prin scăderea producţiei eritrocitare datorită:
Alterării sintezei de hemoglobină - anemia feriprivă
Alterării sintezei de ADN – anemiile megaloblastice
Deficit medular al funcţiei de eritropoieză – anemia aplastică
Anemii prin creşterea distrucţiei eritrocitare
anemiile hemolitice

Aceste modificări vor avea ca şi consecinţă apariţia hipoxiei (aport inadecvat de oxigen
la nivelul ţesuturilor).
Manifestările clinice ale hipoxiei sunt:
 tahicardia,
 astenia,
 dispneea şi
 paloarea tegumentară.
Anemii prin scăderea producţiei eritrocitare
Anemia Feriprivă

= anemie caracterizată prin alterarea sintezei de hemoglobină datorită scăderii

cantităţii totale de fier din organism.
- cea mai frecventă anemie de pe glob.
- Lipsa fierului împiedică sinteza normală a Hb şi apar eritrocite de dimensiuni mici
(microcite) ce conţin o cantitate redusă de Hb (hipocrome)
Cauze:
– pierderi crescute prin hemoragii mici cronice (oculte): cancere digestive
(stomac, colon !) la bărbaţi şi menoragii (menstruaţii prelungite) sau
metroragii (sângerări intermenstruale, ex. fibroamele uterine) la femei –
cauza cea mai frecventă
– creşterea necesarului de fier, la copii în perioada de creştere rapidă, în
sarcină şi alăptare
– scăderea absorbţiei intestinale: gastrite cu aclorhidrie, rezecţii gastrice,
alimentaţie cu chelatori de fier (fitaţii din cereale, tanaţii din ceaiuri).
Absorbţia fierului necesită reducerea sa la fier feros (fierul feric nu se absoarbe) de către
aciditatea sucului gastric, fiind favorizată de vitamina C (acid ascorbic).

Tratamentul: corectarea cauzei şi administrarea de preparate de fier (oral în asociere cu

vitamina C pentru creşterea absorbţiei) până la refacerea valorii normale a hemoglobinei.

2. Anemii prin alterarea sintezei de ADN datorită

carenţei de vitamină B12
Cauzele carenţei de vitamină B12:
• Mucoasa gastrică produce o substanţă numită
factor intrinsec, necesară pentru absorbţia
vitaminei B12.
Lipsa factorului intrinsec: anemia pernicioasă
• scăderea absorbţiei intestinale : rezecţii,
inflamaţii intestinale
• scăderea aportului : alimentaţia strict vegetariană - rar
Tratamentul: toată viaţa cu injecţii intramusculare de vitamină B12.

3. Anemii prin alterarea sintezei de ADN datorită carenţei de acid folic :

- scăderea absorbţiei intestinale : alcoolismul cronic – cauza cea mai frecventă
- medicaţia citostatică (methotrexat) – inhiba metabolismul folatului
- scăderea aportului: alimentaţia deficitară în vegetale
4. Aplastică (Deficit medular al funcţiei de eritropoieză)
Distrugerea măduvei osoase hematogene de către
- toxine bacteriene,
- medicamente,
- radiaţii.
II. Anemii prin creşterea distrucţiei eritrocitare
• Hemolitică
– Liza prematură a hematiilor (Reducerea duratei de viaţă a globulelor roşii)
– Poate apare în caz de
» anomalii ale hemoglobinei,
» incompatibilitate transfuzională,
» infecţie parazitară sau
» cauze autoimune.
În practică orice tip de anemie se diagnostichează prin :

• scăderea numărului de eritrocite circulante

• scăderea hemoglobinei (Hb)
• scăderea hematocritului (Ht) sub valorile normale
Numărătoarea eritrocitelor
• Determinarea numărului de eritrocite şi leucocite per mL de sânge
• Unul din cele mai uzuale teste şi o metodă screening şi de diagnostic foarte
eficientă
• Poate fi efectuat manual sau automat
• Diverse afecţiuni pot avea un efect dramatic asupra numărului total de eritrocite
sau asupra proporţiei relative de celule sangvine.
Hematocritul
• Procentul de sânge ocupat de eritrocite
• La ♂ este în jur de 46% (40%-54%)
• La ♀ este în jur de 42% (37%-47%)
– E mai mare la ♂ deoarece androgenii (testosteronul) stimulează sinteza de
eritrocite, în timp ce estrogenii NU o stimulează
 • Se determină prin centrifugarea probei de sânge, astfel că elementele figurate se
sedimentează
• Valori scăzute ale Ht indică o anemie,în timp ce valori crescute indică o
policitemie = creşterea numărului de eritrocite în circulaţie.
Policitemia
Clasificare:

1. Policitemia primară/policitemia vera = afecţiune malignă.

2. Policitemiile secundare, mai frecvente, datorate hiperplaziei medulare compensatorii

ca răspuns la hipoxia cronică.

• Hipoxia cronică: afecţiunile inimii şi ale plămânilor, sau în cazul persoanelor care
trăiesc la mare altitudine (unde aerul este sărac în oxigen).
• În aceste situaţii, eritropoietina produsă la nivelul rinichilor va stimula
eritropoieza.
• Eritrocitoza va determina o creştere a vâscozităţii sângelui, ceea ce explică:
• HTA datorită rezistenţei crescute
• Tendinţa la hipercoagulare, cu formarea trombilor, ceea ce
determină ischemie şi infarct.
Grupele sanguine
• Sangele fiecarui om apartine unei anumite grupe sanguine.
• La baza diferentelor dintre grupele sanguine stau substantele chimice ale
membranei hematiilor.
• Sunt consecinţa prezenţei pe suprafaţa hematiilor a unor proteine antigenice
(notate A, B) denumite aglutinogene si a prezenţei în plasmă a unor anticorpi
(notaţi alfa, beta) şi numiţi aglutinine.
• Prezenţa acestor Ac si Ag este determinată genetic.
În sânge nu apar niciodată împreună şi aglutinina şi aglutinogenul corespunzător.
• Au fost descrise mai multe sisteme de grupe sanguine, dar cel mai important este
sistemul AB0, descoperit in 1900.
• În sistemul ABO, pe baza prezenţei aglutinogenelor şi aglutininelor se descriu 4
grupe sanguine: 0I (nu au A,B şi au alfa si beta), AII (au A şi beta), BIII (au B şi
alfa), ABIV (au A,B şi nu au alfa şi beta).
• Cunoaşterea grupelor de sânge este foarte importantă pentru realizarea
transfuziilor, deoarece aglutinogenele nu trebuie sa ajungă în contact direct cu
aglutininele corespunzătoare (A cu alfa, respectiv B cu beta).
• În caz contrar, sangele propriu al bolnavului considera sangele donatorului corp
strain din cauza diferentelor chimice ce exista intre ele si va distruge globulele
rosii existente in celalalt, asemanator bacteriilor, iar viaţa pacientului ce a suferit
transfuzia este în pericol.
• Tot pe suprafaţa hematiilor, la cca. 85% din indivizi sunt prezente antigenele
sistemului Rh. Aceşti indivizi sunt denumiţi Rh pozitivi.
• 15% din indivizi nu au antigenele sistemului Rh, aceştia fiind Rh negativi.
 • Cunoaşterea caracterului Rh este importantă atât în transfuziile sanguine cât şi în
cazul gravidelor care sunt Rh negative, cu făt Rh pozitiv.
• În cazul sistemului Rh, în plasma nu există spontan anticorpi, dar atunci când
sângele unei persoane Rh negative ajunge în contact cu sânge Rh pozitiv în
organismul Rh negativ se vor forma anticorpi anti-Rh. Dacă persoana Rh- suferă o
transfuzie cu sânge Rh+ (sau în cazul unei femei Rh- cu făt Rh+) apare o reacţie
între anticorpii anti-Rh din plasmă şi antigenele Rh de pe suprafaţa hematiilor,
care determină hemoliza cu anemie gravă.
Eritroblastoza fetală: forma de anemie hemoltica
• O formă de anemie hemolitică
• Apare când o mamă Rh- are un prim copil Rh+. În timpul naşterii, placenta se
rupe, iar sângele copilului se amestecă cu sângele mamei. Acest lucru va
sensibilza mama la antigenul Rh şi va avea ca şi consecinţă producerea de
anticorpi anti-Rh.
• Primul copil nu se află în pericol – este deja născut.
• Totuşi, dacă mama are un al doilea copil Rh+, anticorpii ei anti-Rh vor traversa
placenta şi vor ataca eritrocitele fetale. Aceasta este eritroblastoza fetală (sau
boala hemolitică a nou născutului)
• Copilul devine anemic şi hipoxic; fără transfuzii sangvine apar leziuni cerebrale şi
moartea copilului.

GLOBULELE ALBE (LEUCOCITELE)

- produse tot de maduva osoasa: 5.000-10.000/mm3

- Au un aspect globular, sunt ceva mai mari decat globulele rosii si au rolul de a apara
organismul impotriva infectiilor.
Exista 2 tipuri principale:
• Granulocitele/polimorfonuclearele (în funcţie de afinitatea
granulelor citoplasmatice pentru diferiţi coloranţi) : PMNn,
PMNb, PMNeo
• Mononuclearele: Limfocitele - LB şi LT şi monocitele

Granulocitele actioneaza prin inglobarea intrusilor – de exemplu a bacteriilor - pe care

apoi le digera = FAGOCITOZA.
Limfocitele au rol mai mult de patrulare si reactioneaza mai lent.
Producerea anticorpilor - rolul limfocitelor.
Globulele albe pot trece usor prin peretele capilarelor si se gasesc din abundenta in
diferite tesuturi.
Hematopoieza
• La adult, formarea tuturor celulelor sangvine are loc la nivelul măduvei osoase
hematogene: în oasele late şi scurte (stern, creasta iliacă)
• Toate celulele sangvine provin din celulele stem - capabile toată viaţa de diviziune
şi care se diferenţiază în precursori: eritrocitari, mieloizi şi limfoizi sub acţiunea a
numeroşi factori de creştere şi interleukine.
 • PMN neutrofile numite şi microfage, deoarece sunt principalele implicate în
fagocitoză. În cazul unei infecţii, ele sunt atrase la nivelul focarului inflamator de
către agenţii chemotactici şi părăsesc vasele sanguine prin diapedeză, fiind
primele care sunt responsabile de fagocitoză.

• PMN eozinofile sunt capabile în mai mică măsură de fagocitoză; cresc în

infecţiile parazitare şi în alergii, inclusiv medicamentoase.

• PMN bazofile au rolul cel mai puţin cunoscut. Intervin în inflamaţie (prin
eliberare de histamină) şi în coagulare (prin eliberare de heparină) din granulaţiile
lor.
La nivel tisular = MASTOCITE: in r. alergice
Diapedeza = capacitatea de a părăsi vasele sanguine, trecînd între două celule ce
constituie peretele capilarelor. Această trecere este posibilă datorită prezenţei
pseudopodelor (prelungiri ale citoplasmei).

Fagocitoza (grec phagein = a mânca) = rolul esenţial al PMN, care este de a distruge
particulele străine (microbi, bacterii, etc.), incorporîndu-le în citoplasmă pentru ca
apoi să le distrugă. Digestia implică utilizarea de enzime conţinute în particulele
citoplasmatice, numite lizozomi. Astfel, fagocitoza antrenează extrem de rapid moartea
PMN (2-15 microbi digeraţi, ca urmare a toxicităţii acestora).
Cadavrele globulelor albe şi a microbilor omorîţi: puroiul.

!!!! Creşterea numărului de PMN în sânge: focar infecţios în organism.

PMN - atrase către focarul infecţios de către substanţe specifice produse de acesta.
Pocesul de atragere de către substanţele chimice se numeşte chimiotaxie.
PMN sunt atrase catre focarul infectios de substante specifice produse de focarul
infectios.
Procesul de atragere de catre substante chimice = chimiotaxism.
• Monocite, cele mai mari leucocite, capabile şi ele de diapedeză, trecând în
ţesuturi la 24 -48 de ore după microfage şi care sunt numite macrofage pentru că
fagocitează particule de dimensiuni mari, inclusiv microfagele distruse în focarele
infecţioase.

• Limfocite = celule mononucleare mici: 2 tipuri, B şi T, responsabile de apărarea

specifică sau de răspunsul imun orientat împotriva unui anumit Ag (orice
substanţă străină organismului).
• L B în prezenţa antigenului se diferenţiază în plasmocite care
secretă anticorpi, aceştia fiind efectorii imunităţii umorale.
• L T stimulate de antigen se diferenţiază în subpopulaţii de
limfocite specializate :
» killer (atacul direct a antigenului) şi
» helper (cresc secreţia de anticorpi de către
plasmocite)
sunt efectorii imunităţii celulare.
FIZIOPATOLOGIA LEUOCITELOR
MODIFICĂRILE CANTITATIVE
Leucocitoza: Leucopenie:
-¯ nr. de leucocite < 4.000/mm3 nr. de leucocite > 10.000/mm3
Neutrofilie -Neutropenie
Eozinofilie -Eozinopenie
Bazofilie -Bazopenie
Limfocitoză -Limfopenie
Monocitoză Monocitopenie

FORMULA LEUCOCITARA
• examen de laborator de rutină în practica medicală
• pe frotiul de sânge periferic colorat MGG se pot identifica tipurile celulare
care compun formula leucocitară normală
Număr total de leucocite 5.000 - 10.000/mm3
Neutrofile nesegmentate 1- 3 %
Neutrofile segmentate 60 - 66 %
Eozinofile 1-3%
Bazofile 0-1%
Limfocite 25 - 30 %
Monocite 6-8%

60 + 30 + 6 + 3 +1
(60% neutrofile
30% limfocite
6% monocite
3% eozinofile
1% bazofile)
Leucopenia - scăderea numărului de leucocite sub 5.000/mm3.
1. Granulocitopenia = scăderea numărului de polimorfonucleare determinată de:
• administrarea unor medicamente: cloramfenicol, anticonvulsivante,
antitiroidiene
• expunerea la radiaţii X
• neoplasme în urma tratamentului citostatic
2. Limfopenia = scăderea numărului limfocitelor circulante (rar).
- se poate întâlni în condiţiile de mai sus şi uneori după administrarea de corticosteroizi.
Leucocitoza - creşterea numărului de leucocite peste 10.000/mm3.

Cauze: leucocitoza este asociată cel mai adesea infecţiilor sau inflamaţiilor.
În funcţie de tipul celular implicat, se disting:
 • Neutrofilia = creşterea PMNn:
• infecţii bacteriene acute,
• inflamaţii acute,
• infarctul miocardic
• stările de stress (eliberarea de catecolamine).
• Eozinofilia = creşterea eozinofilelor:
• afecţiunile alergice,
• reacţiile alergice medicamentoase
• parazitozele.
• Limfocitoza = creşterea limfocitelor.
Se asociază infecţiilor virale acute, bacteriene cronice şi bolilor auto-imune.

MODIFICĂRILE CALITATIVE: LEUCEMIILE

Definiţie : afecţiuni maligne mortale caracterizate prin proliferarea necontrolată a
precursorilor leucocitari la nivelul măduvei hematogene de unde celulele trec în sânge
şi infiltrează ţesuturile şi organele.
Manifestări :
Proliferarea celulelor leucemice împiedică formarea celorlalte linii
celulare, ca urmare în sângele periferic:
• anemie
• trombocitopenie cu risc de hemoragii
• leucopenie cu risc de infecţii recurente grave (deoarece leucocitele chiar dacă
sunt multe, sunt celule canceroase incapabile de apărare)
• Se asociază distrucţie celulară crescută cu metabolism celular accelerat cu
scădere ponderală importantă.
Cauzele leucemiilor sunt puţin cunoscute. Sunt implicaţi :
• factori genetici
• factori de mediu: radiaţii ionizante, substanţe chimice (azbest), medicaţia
citostatică şi imunosupresoare.
• vir: Epstein Barr, HIV, HTLV («Human T Cell Leukemia Virus»)
Clasificare :

În funcţie de tipul celular care proliferează:

• leucemie mieloidă în care proliferează granulocitele
• leucemie limfocitară în care proliferează limfocitele

În funcţie de evoluţie:
• leucemii acute în care proliferează elementele tinere, imature (blaştii) seriei
respective.
• leucemii cronice în care proliferează elementele mature.
Leucemiile acute
Caracteristici clinice

• debut brusc, evoluţie rapidă, prognostic sever (deces în câteva luni în lipsa
tratamentului)
 • proliferarea formelor celulare imature, blastice - precursorii seriilor
mieloidă sau limfoidă la nivel medular cu blocarea diferenţierii şi a maturării
celulare

• infiltrarea rapidă a măduvei hematogene cu suprimarea hematopoiezei

normale şi apariţia insuficienţei medulare manifestată prin:
– anemie severă rapid instalată şi cu evoluţie progresivă
– granulocitopenie cu sindrom infecţios
– trombocitopenie cu sindrom hemoragipar
Leucemia mieloidă acută
• proliferarea malignă a precursorilor seriei mieloide - granulocitare

• la orice vârstă - predilecţie la adulţi tineri

Leucemia limfoidă acută

• proliferare malignă a limfoblaştilor în măduva osoasă şi ţesutul limfoid

• prezenţa constantă a adenopatiilor

• cu predilecţie la copii
– incidenţă maximă la 3 – 4 ani
Leucemiile cronice
Caracteristici clinice

• debut insidios, evoluţie mai lentă, prognostic rezevat

• proliferarea şi acumularea într-o primă fază a celulelor leucemice bine

diferenţiate, de tip matur

• infiltrarea lentă a măduvei hematogene cu instalarea progresivă a

sindromului anemic, infecţios şi hemoragipar.

Tipuri celulare

• leucemia mieloidă (granulocitară) cronică

• leucemia limfoidă cronică
Principii terapeutice

• Scopul tratamentului este de a induce remisiunea cu ajutorul diferitelor combinaţii

de medicamente citostatice: curele chimioterapice.
• Remisiunea se caracterizează prin diminuarea sau absenţa simptomelor clinice,
ameliorare care este temporară şi nu este sinonimă cu vindecarea.
• Singura terapie curativă este transplantul medular.
Limfoamele
Definiţie: neoplazii ale limfocitelor şi ale precursorilor lor, caracterizate prin prezenţa
unor tumori solide, predominant ganglionare;
o altă caracteristică este lipsa limfocitelor maligne în circulaţia
periferică.
Etiologia: necunoscută, dar se presupune rolul infecţiilor virale şi al factorilor genetici.
Clasificare
2 tipuri: limfomul Hodgkin şi limfoamele non-hodgkiniene.
Patologia - legată de infiltraţia malignă a ganglionilor, a splinei, a măduvei osoase şi a
altor organe.
Infiltraţia masivă a acestor organe determină tulburări asupra
funcţionalităţii lor.
Tratamentul: chimioterapeutic şi radioterapeutic.

TROMBOCITELE
Trombocitele (plachete) - (150.000-400.000/mm3): rol în hemostază.

Coagularea = mecanism de apărare a organismului împotriva pierderilor exagerate

de sânge.
Pentru această funcţie măduva osoasă produce celule mai mici decât globulele roşii,
numite trombocite.
Dacă un vas este lezat, trombocitele se adună în jurul leziunii, se lipesc unele de
altele şi de suprafaţa vasului.
Trombocitele şi substanţele eliberate din ţesutul lezat iniţiază procesul de coagulare.
Formare
• la nivelul măduvei
hematogene
• prin fragmentarea unor
celule precursoare mari numite megacariocite

Numărul normal în sângele circulant

• 150.000 – 300.000/mm3
• cele mai mici elemente figurate ale sângelui
• fără nucleu
• citoplasmă cu numeroase granulaţii mici

Durata de viaţă
• 7–12 zile
• sunt distruse de către macrofagele sistemului reticulo-endotelial din splină

Hemostaza, oprirea unei hemoragii, realizată cu participarea a 3 grupe de factori:

• Factorii vasculari
• Factorii trombocitari
• Factorii plasmatici ai coagulării

În desfăşurarea procesului hemostatic se disting 3 timpi principali:

• Timpul vasculoplachetar (hemostaza primară)
 • Timpul plasmatic (hemostaza secundară)
• Fibrinoliza

1. Hemostaza primară
Se realizează cu participarea factorilor vasculari şi trombocitari.

a) Factorii vasculari – intervin în hemostază prin:

• vasoconstricţie reflexă è ¯ fluxul sanguin în zona lezată
• structurile subendoteliale (colagen, membrana bazală) care iniţiază aderarea,
agregarea şi reacţia de eliberare a mediatorilor plachetari cu formarea trombului
alb

b) Factorii trombocitari – trombocitele intervin în hemostază prin:

• formarea trombului alb trombocitar – în cadrul hemostazei primare
• participă la hemostaza secundară (coagulare)
Etapele formării trombului alb

• aderarea trombocitelor - are loc la nivelul structurilor subendoteliale (colagen,

membrana bazală)

• activarea + reacţia de eliberare a conţinutului granulelor trombocitare:

Tromboxan A2 (TxA2) à stimulează aderarea şi agregarea trombocitelor +
efect vasoconstrictor

• agregarea trombocitelor

• fuziunea trombocitelor este indusă de trombină

à trombul alb trombocitar.

2. Hemostaza secundară
Conduce la formarea cheagului de fibrină şi implică următoarele faze:

• Activarea protrombinei è formarea trombinei

- se face de către proteine specifice numite factorii
coagulării.
- Majoritatea acestora sunt sintetizaţi în ficat, sub
formă de proteine inactive, care se activează pe rând, sub
formă de cascadă – cascada coagulării.

• Formarea fibrinei (fibrinoformarea):

sub acţiunea trombinei se eliberează iniţial o fibrină instabilă, solubilă, care este
convertită apoi în fibrina finală (insolubilă, eficientă în hemostază)
Activarea anormala a hemostazei e impiedicata de:
Sistemul inhibitor al coagulării - cuprinde mai mulţi factori:
 • Antitrombina III (AT III) care inhibă trombina; activitatea ei creşte prin legarea
de heparină.

• Sistemul proteinei C şi S care inhibă anumiţi factori ai coagulării; este activat de

trombină.
3. Fibrinoliza
• Constă în liza cheagului de fibrină sub acţiunea plasminei cu repermeabilizarea
vasului obstruat prin coagulare. Plasmina rezultă prin activarea plasminogenului.

Inhibitorii fibrinolizei:
• a2 antiplasmina şi a2 macroglobulina care formează un complex cu plasmina
• inhibitorii activatorului tisular (PAI).
HEMOSTAZA
Factorii implicaţi în hemostază interacţionează în următoarea secvenţă:

• Vascoconstricţie
• Formarea trombului alb trombocitar
• Activarea coagulării
• Formarea cheagului de fibrină
• Retracţia şi liza cheagului – Fibrinoliza

COAGULOPATIILE
1. Hemofilia A şi B - cea mai cunoscută tulburare de coagulare.

• deficitul genetic ai anumitor factori ai coagulării

• au trasmitere genetică de la mamă la făt
• Cauza hemofiliei este lipsa unui factor de coagulare:
factorul VIII – HEMOFILIA A (cea mai frecventă)
factorul IX – HEMOFILIA B.
• Caracteristică: apariţia unei perioade de latenţă de câteva ore între traumatism şi
hemoragie (deoarece hemostaza primară este normală)
• Hemoragiile: după un traumatism minor/spontan sub formă de:
echimoze,
hematoame subcutanate sau intramusculare,
hemartroze recurente (! Caracteristice, duc la anchiloze)
• tratamentul: În prezent bolnavii sunt trataţi eficient, cu plasmă proaspătă şi cu
produse care conţin factorul VIII/IX, extrase din plasma sanguină.
2. Sindroamele hemoragice din carenţa de vitamina K

rolul vitaminei K:
• vitamina K este o vitamină liposolubilă, care intervine în sinteza hepatică a 4 din
factorii coagulării (II, VII, IX, X)
• în carenţa de vitamina K este perturbată activarea protrombinei

cauzele carenţei de vitamina K

 • deficit de absorbţie (determinată de absenţa sărurilor biliare în intestin în icterul
mecanic)
• deficit de sinteză (prin administrarea de antibiotice care distrug flora bacteriană
intestinală)
• deficit de utilizare
• prin administrare de anticoagulanţi cumarinici = antagonişti ai vitaminei K
• afecţiunile hepatice

MEDICAŢIA ANTITROMBOTICĂ
• Anticoagulante
• Fibrinolitice
• Antiagregante plachetare

I. Anticoagulantele
- împiedică coagularea sângelui acţionând asupra diferiţilor factori ai coagulării
a) directe
- heparina standard – acţiune antitrombinică (o folosim în tromboza venoasă
profundă sau în embolia pulmonară)
- heparina cu greutate moleculară mică (FRAXIPARINE, CLEXANE) inhibă
anumiţi factori ai coagulării şi inhibă şi anumite funcţii plachetare (scade
vâscozitatea sângelui)
b) indirecte
- antivitaminele K – anticoagulante cumarinice – TROMBOSTOP, WARFARINA

II. Fibrinoliticele
- produc liza rapidă a trombilor şi recanalizarea vasului obstruat
- activează direct/indirect plasminogenul
- le folosim în tromboze acute, embolii pulmonare acute, infarct miocardic
(STREPTOKINAZA, UROKINAZA)

III. Antiagregantele plachetare

- împiedică sau reduc formarea trombilor plachetari prin inhibarea diferitelor
funcţii plachetare
- ASPIRINA (inhibă sinteza de Tromboxan A2)
- DIPIRIDAMOLUL (stimulează sinteza de prostacicline)