Sunteți pe pagina 1din 15

SUBSTANŢELE DE CONTRAST UTILIZATE ÎN

EXAMINĂRILE RADIOLOGICE

Substanţele de contrast de administrare intravasculară (iv, ia) sunt utilizate în


radiologia convenţională şi intervenţională, în angiografia Seldinger, computer
tomografie (CT) şi imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM). Injectarea lor
permite concentrarea structurilor tisulare de examinat în imagini (care diferă
datorită captărilor diferite), ceea ce permite caracterizarea morfo-funcţională a
zonei de examinat. Ideal ar fi ca substanţa utilizată să ajungă la o concentrație
maximă în țesutul de examinat fără a produce efecte adverse, ceea ce este, evident,
imposibil, deci, toate substanțele de contrast au efecte adverse.

Factori de risc

Injectarea substanţelor de contrast nu este lipsită de riscuri.


Factorii de risc trebuie cunoscuţi pentru a diminua şansele apariţiei reacţiilor
adverse. Absenţa factorilor de risc nu garantează însă că reacţiile adverse nu apar
după injecţia de contrast.

 risc renal - insuficienţa renală, tratament concomitent cu anti-inflamatorii non-


steroidiene ; foarte util pentru a preveni riscul apariţiei reacţiilor adverse este ca
bolnavii să se prezinte înainte de efectuarea unei examinări care presupune
injectarea de contrast iodat cu valorile ureei şi creatininei
 risc anafilactoid - astm, antecedente de reacţii adverse la injectarea de contrast
 risc cardiovascular - insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială malignă;
 alţi factori de risc - diabet, mielom multiplu, lupus.

Incidente/Accidente

Reacţiile adverse sunt relativ rare, cu o frecvenţă a reacţiilor severe sub 1% din
totalul injectărilor. Majoritatea reacţiilor adverse nu sunt cauzate de o
reacție antigen - anticorp, dar îmbracă aspectul clinic al unei alergii.

Reacţiile adverse cu simptome minore sunt numite pseudo-alergice sau alergoide,


iar cele în care simptomatologia este mai intensă sunt numite pseudo-anafilactice
sau anafilactoide.

1
 reacţii minime - greaţă, vertij, episod unic de vărsătură, prurit, urticarie
localizată, congestie nazală, cefalee. Nu necesită tratament.
 reacţii moderate - urticarie, vărsături, palpitaţii, dispnee, cefalee, dureri
abdominale, edem periorbitar, edem laringian, modificări tensionale moderate.
Necesită urmărire atentă, eventual tratament în ambulatoriu.
 reacţii grave - accident respirator grav (cianoză, edem laringian obstructiv),
hipotensiune, infarct, stop cardiac, convulsii, pierderea conştienţei. Necesită
tratament de specialitate şi internare în secţiile de terapie intensivă.
 deces

Reacţiile adverse pot fi într-o bună măsură prevenite dacă sunt respectate anumite
reguli:

 indicaţia de examinare să fie corectă


 realizarea unei anamneze amănunţite
 explicarea în detaliu a procedurii
 administrarea unei cantităţi maxime de 1,5 ml/kg corp
 hidratare bună a pacientului, preexaminare şi postexaminare
 eventual premedicaţie - corticoizi şi antihistaminice

Accidentele după administrarea substanţei de contrast iodate se clasifică în:

 accident respirator
 accident circulator
 şoc vagal
În cazul în care, după injectarea substanţei de contrast iodate, apar reacţii adverse,
trebuie să urmărim:

 respiraţia - dispneea inspiratorie şi stridorul indică edem laringian, dispneea


expiratorie indică bronhospas
 culoarea - cianoză (hipoxie), roşeaţă (manifestări anafilactoide), paloare (jenă
vagală);
 aspectul cutanat - urticarie, edem facial
 tensiunea arterială şi pulsul - tahicardia indică şoc anafilactic sau colaps
cardiovascular, bradicardia indică şoc vagal

2
Tratamentul reacţiilor adverse
1. Accidentul respirator - se manifestă clinic prin bronhospasm sau edem
laringian
Tratamentul iniţial presupune administrarea de oxigen pe mască în cantitate mare
(10 - 12 l /minut) şi aerosoli cu betamimetice (câte 2 - 3 pufuri de Salbutamol la
fiecare 3 - 5 minute).
În cazul edemului laringian sau a bronhospasmului rebel la tratamentul mai sus
menţionat, se poate administra adrenalina (0,3 - 0,5 mg subcutanat la fiecare 10 -
15 minute), hemisuccinat de hidrocortizon (250 mg la 6 ore), antihistaminice
(Tagamet 200 - 400 mg i.v. la 6 ore).
În situaţia în care bolnavul este extrem de agitat sau se sufocă, trebuie intubat.

2. Accidentul circulator - se manifestă cel mai frecvent prin hipotensiune cu


tahicardie. Pot apărea concomitent şi manifestări anafilactoide .
Tratamentul accidentului circulator începe cu administrarea de oxigen pe mască cu
debit liber şi apoi cu debit de 3l/minut, la care se adaugă perfuzie cu ser fiziologic
sau Ringer (1 litru în 20 de minute) şi adrenalină (diluţie 10% - se începe cu 0,2
mg deci 2 ml i.v. repetat la fiecare 5 minute sub controlul pulsului).
Dacă adrenalina nu are efectul scontat se poate administra noradrenalină (o fiolă
diluată în 500 ml glucoză 5% - câte 10 picături pe minut).

3. Şoc vagal - se manifestă prin bradicardie (frecvenţa constantă sub 50/minut),


hipotensiune, paloare.
Tratamentul constă în administrarea de oxigen pe mască, poziţie Trendelenburg,
perfuzie cu ser fiziologic şi atropină 1mg i.v.

4. Edem pulmonar acut - administrare de oxigen şi furosemid i.v. 20 - 40 mg.

5. Convulsii - diazepam 5-10 mg i.v.

6. Extravazarea contrastului la locul injectării - punga cu gheaţă şi unguent cu


hialuronidază.

3
CLASIFICĂRI
- după calea de administrare
1. SC (substanţe de contrast) de administrare orală (sulfat de bariu)
2. SC de adminstrare injectabilă (preparate pe bază de iod, de gadolinium

- după tipul de contrast


1. contrast negativ, care apar transparente (negre) pe radiografie – aerul
2. contrast pozitiv, care apar opace (albe) pe radiografie - substanţe pe bază de
iod solubile, sulfatul de bariu
3. dublu contrast - asociere între bariu şi aer

- după tipul de explorare


1. SC iodate utilizate în radiologia convenţională şi intervenţională, în
angiografia clasică şi computer tomografie
2. SC utilizate în imagistica prin rezonanță magnetică
3. SC utilizate în ecografie

Substanţe de contrast negativ – aerul


- mai este folosit în examinarea articulaţiilor şi în pneumoartrografie (după
aparitia CT, IRM, examinarile de tip retropneumoperitoneu,
pneumomediastin, ventriculografia au doar caracter istoric)

Substanţe de contrast pozitiv

a) substanţe baritate - sulfatul de bariu


- sare insolubilă, nedegradabilă în medii cu pH diferit de al tubului
digestiv
- nu se resoarbe
- substanţa de elecţie pentru examinarea tubului digestiv
- se prezintă sub forma de pulbere ce se prepară în apa (1g/ml)

b) substanţe iodate
- hidrosolubile, ionice sau nonionice
- eliminare electivă urinară (substanţele cu eliminare biliară nu se mai
folosesc de când a apărut ecografia)

Ex. substanţele de contrast ionice - Odiston 75%, Hexabrix


4
Ex. substanţe de contrast nonionice - Ultravist, Omnipaque, Iopamiro,

dimeri nonionici - folosiţi doar în mielografie

SC iodate utilizate în radiologia convenţională şi intervenţională, în angiografia


clasică şi computer tomografie

- substanțe hidrosolubile, pe baza de iod


- difuzează prin spațiul extracelular
- pot fi administrați direct în cavități (tractul gastrointestinal sau urinar)
- osmolaritatea agenților de contrast afectează incidența efectelor adverse
- osmolaritatea unui agent este dată de raportul contrast/agent, care este
calculat împărțind numărul de atomi de iod din soluție la numărul de
particule din soluție (agenții cu osmolaritate crescută au mai multe particule
per atomi de iod, deci au rapoarte contrast/agent mai scăzute)
- vâscozitatea este în funcție de concentrația soluției (vâscozitate crescută
înseamnă scăderea toxicităţii)
- temperatura este un factor care are o mare influență asupra vâscozității, iar
aceasta poate fi marcat redusă dacă agentul de contrast este încălzit la
temperatura corpului înainte de injectare
- există studii care arată că administrarea contrastului non-ionic la temperatura
corpului reduce apariția reacțiilor adverse renale

- Iopamidol - Iopamiro, Iopamigita, Scanlux - 370 g iod/ml

- Iohexol – Omnipaque - 350 g iod/ml

- Iomeprol - Iomeron - 400 g iod/ml

- Ioversol - Optiray - 350 g iod/ml

- Iopromid - Ultravist - 370 g iod/ml

- Iodixano - Visipaque 320 g iod/ml

5
SC utilizate în imagistica prin rezonanță magnetică

- metale
- amestec paramagnetic sau superparamagnetic ce afectează proprietățile
semnalului RM al țesuturilor înconjurătoare
- folosiți pentru a crește contrastul, a caracteriza leziuni și a evalua perfuzia și
anormalitățile legate de flux
- informații morfologice și funcționale
- majoritatea au ca și constituent activ gadolinium (metal greu, foarte toxic și
poate cauza necroza ficatului, modificări hematologice…)
- altele - mangan care se găseşte în mod normal în organism

Agenți de contrast care conțin gadoliniu pot fi împărțiți în două categorii: chelați
nespecifici extracelulari de gadoliniu și agenți de mare relaxivitate/agenți organ-
specifici/agenți legați de proteine. Chelații de gadoliniu extracelulari nespecifici nu
se leagă de proteine și sunt excretați doar prin rinichi, în timp ce agenții de mare
relaxivitate se leagă de proteine și sunt eliminați în proporție variabilă fie prin bilă,
fie prin rinichi.

În prezent, există 7 preparate de tip substanțe de contrast pe bază de gadoliniu:

1. Gadodiamidum (Omniscan)
2. Gadoversetamidum (Optimark)
3. Gadopentetat dimeglumina (Magnevist, Magnegita, Magnetolux)
4. Gadobenat dimeglumina (Multihance)
5. Gadoxetat disodiu (Primovist)
6. Gadobutrol (Gadovist)
7. Gadoterat meglumina (Dotarem)

Dintre acestea, Multihance şi Primovist au specificitate înaltă de organ (ficat), fiind


utilizate la pacienţii la care trebuie evitate efectele adverse hepatice ale
substanţelor de contrast.

Spre deosebire de substanțele de contrast pe bază de iod, agenții pe bază de


gadoliniu cu osmolaritate mare nu provocă mai multe reacții adverse non-renale
acute și disconfort decât agenții cu osmolaritate scăzută, probabil pentru că dozele
de agenți pe bază de gadoliniu administrate în examinările RM sunt semnificativ
mai mici decât cele de PCI folosite în examinările pe baza de raze X.

Contrastul extracelular nespecific pe bază de gadoliniu este administrat prin


injectare în bolus. Gadobenatul este folosit în principal ca agent extracelular,
6
gadofosvesetul a fost conceput special pentru angiografia RM și gadoxetatul, care
are cea mai mare excreție biliară, este în principal folosit în imagistica hepatică.

Derivaţii de gadoliniu nu sunt metabolizaţi, iar la pacientul cu funcţie renală


normală, 98% din doza administrată este eliminată prin urină sub formă
neschimbată în primele 24 de ore.

Reacţiile adverse ale administrării lor pot fi acute sau tardive. Cele acute,
reprezintă reacțiile ce pot apărea în prima oră de la injectarea mediului de contrast,
iar cele tardive sunt reacțiile ce apar între o oră şi o săptămână de la injectare.
Reacţiile adverse acute pot fi uşoare (greaţă, ameţeli, urticarie localizată, eritem),
moderate (vomă, urticarie generalizată, bronchospasm, edem facial şi/sau
laringian) şi severe (reacţie vaso-vagală, stop respirator/cardiac, şoc hipotensiv,
convulsii).

La pacienţii ce urmează să efectueze o investigaţie CT sau IRM cu substanţă de


contrast trebuie să ne asigurăm că:

- substanţei de contrast aleasă este adecvată indicaţiei şi stării pacientului

- minimizarea potenţialelor reacţii adverse

- existenţa unei truse de urgenţă pentru tratarea unei eventuale reacţii alergice

Trebuie să avem în vedere că o reacţie severă, amenintatoare de viaţă, poate să


apară indiferent dacă pacientul prezintă sau nu factori de risc şi indiferent de
substanţa de contrast folosită.

Factorii de risc pot fi în legătură cu:

a. pacientul, dacă are în antecedente:

- alergii - o reacție anterioară la un agent de contrast creşte de 5 ori riscul


reapariţiei; reacţiile alergice la alimente s-au dovedit a nu fi un factor de risc;
reprezintă un factor de risc polialergiile ce au necesitat tratament medical şi şocul
anafilactic la un singur medicament.

- astm necontrolat;

- insuficienţa renală

7
- statusul cardiac - la aceşti pacienti trebuie limitat volumul şi osmolaritatea
substantelor de contrast

b. substanța de contrast - riscul de producere al reacţiilor este mai crescut în


cazul agenţilor ionici cu osmolaritate crescută şi la cei administraţi la o
temperatură mai scazută decât cea a corpului

Pretestarea intradermică preliminară administrării substanţei de contrast nu este


predictivă pentru reacţiile adverse şi poate fi, ea însăşi, periculoasă, astfel încât
nu este recomandată.

Reducerea riscului administrării unei substanţe de contrast

a. pentru pacienții ce prezintă deja un factor de risc:

- utilizarea unei metode de investigație ce nu necesită substanță de contrast

- folosirea unui compus altul decât cel utilizat anterior;

- premedicația:

- prednison 50mg p.o. la 13, 7 şi 1 oră înaintea examinării + antihistaminic antiH1


p.o. cu 1 oră înaintea examinării;

sau:

- medrol (metilprednisolon) câte 32mg p.o. 12 şi 2 ore înaintea examinării +/-


antihistaminic antiH1 p.o. cu 1 oră înaintea examinării;

sau:

- în preziua examinării Solu-Medrol (succinat sodic de metilprednisolon) 40 mg


i.v. sau Solu-Cortef (succinat sodic de hidrocortizon) 200 mg i.v. la fiecare 4 ore
până la momentul examinării + antihistaminic antiH1 p.o. cu 1 oră înaintea
examinării.

De menţionat că :

- eficacitatea maximă a steroizilor administraţi i.v. este maximă la 4-6 ore înaintea
administrării contrastului

8
- premedicaţia scade riscul, dar reacţiile adverse se pot produce indiferent de
profilaxie

b. pentru toți pacienții:

- folosirea unui mediu de contrast non-ionic

- supravegherea pacientului în departamentul de radiologie încă 30 de minute după


injectarea substanței de contrast

- sala de examinare echipată cu instrumentar și medicație de urgență

În cazul administrării extravasculare a substanței de contrast, se vor lua aceleași


măsuri de precauție ca şi în cazul în care există posibilitatea absorbției sau trecerii
în circulației a substanței.

Medicamente și instrumentar ce trebuie să existe în camera de examinare

Adrenalina 1mg/1 ml (1:1000, 1 ml pentru injectarea s.c./i.m)

Lidocaina (Xilina) 10 mg/ml

Atropina 1 mg/ml

Dopamina 5 mg/ml

Aspirina 325 mg

Corticoizi (Hemisuccinatde hidrocortizon 100 mg/ 2ml; Solumedrol 500 mg/7,8


ml)

Antihistaminice blocante H1 (Claritine 10mg, Aerius 2,5 mg, Tavegyl 1mg)

Nitroglicerina 0,5 mg

Antiemetice (Osetron 4mg/2ml, Metoclopramid 5mg/ml)

Bronhodilatator (Miofilin 24 mg/ml)

Bronholitic in aerosoli (Ventolin 100)

Beta 2-mimetic in aerosoli (Berotec 10 ml)

9
Anticonvulsivant (diazepam 5mg/ml)

Solutie Ringer, ser fiziologic 500 ml

Batiste, pipa Guedel, masca, sonde IOT

Seringi, ace, leucoplast

Balon, burduf cu valva unidirecţională

Perfuzii (truse, flexule, catetere, garou, tampon, alcool)

Laringoscop

Defibrilator

Oxigenator, puls oximetru

Tensiometru, stetoscop

Monitor de funcţii vitale

Aspirator

Administrarea la copii
Mediile de contrast par a fi la fel de sigure la copii precum sunt la adulți. Factorii
de risc sunt aceiași și trebuie luate aceleași măsuri de precauție.
Principalelediferențe de tehnică sunt impuse de diferențele de mărime, creștere,
imaturitatea funcției renale, etc., precum de limita dovezilor publicate cu privire la
utilizarea și siguranța acestora la copii.
Nu toți agenții sunt aprobați pentru utilizare pediatrică, dar cei mai mulți pot fi
folosițidacă se primește consimțământul informat al părinților.
Agenții de contrast iodați cu utilizare orală/gastrointestinală - se vor folosi
doar agenți de contrast non-ionici, cu osmolaritate scăzută sau izoosmolari.
Agenții hiperosmolari sunt contraindicați la nou-născuți și copii mici.
10
Indicații:
- Obstrucție intestinală neonatală
- Suspectarea unei perforații intestinale, fistule
- Inflamație intestinală severă
- Constipație severă
Doze recomandate - soluție cu diluție 2%
Vârstă Cantitate (ml)
< 6 luni 100
6 luni – 1 an 200
1 – 3 ani 300
3 – 10 ani 700
> 10 ani 1000

Agenții de contrast iodați cu utilizare intravenoasă


După vârsta de 1 an, indicațiile și contraindicațiile acestora, precum și excreția lor
renală, sunt aceleași ca la adulți. Sunt folosite formule adaptate pentru copii. În
ceea ce privește premedicația, ACR (American College of Radiologists) a instituit
următoarea schema (2012): Prednison 0.5–0.7 mg/kg (până la 50 mg) la 13, 7 și cu
1 oră înainte de injectarea substanței de contrast iodate și un antihistaminic
injectabil (difenhidramina 1.25 mg/kg (până la 50 mg)) cu 1 oră înainte de contrast.
Vârsta Concentrația de Iod (mg/ml) Doza (ml/kg)
< 1 an 150-200 2.5
1-2 ani 200-250 2
2-6 ani 250-300 1.5
> 6 ani 300-350 1-1.5

11
Agenții de contrast pe baza de gadoliniu
Există puține studii despre efectele acestor substanțe la copii, în special la nou-
născuți și copiii sub 1 an.
Recomandări
- agenții de contrast vor fi folosiți doar în cazul în care diagnosticul nu se poate
pune folosind ultrasonografia, IRM fără contrast sau angiografia RM fără contrast
- se vor evita substanțele cu risc
- este esențială măsurarea creatininemiei
- se va evita utilizarea agenților de contrast pe bază de gadoliniu, exceptând
situațiile în care nu există nicio altă metodă imagistică și beneficiul adus de
investigație este maxim pentru diagnostic
- se va consulta un nefrolog pediatru în vederea hidratării și corecției acidozei, etc.
- administrarea de doze multiple de substanță de contrast va fi evitată, întrucât
aceasta poate duce la acumularea sistemică și multiplicarea riscului
- se va evita administrarea substanței de contrast pe bază de gadoliniu în primele
luni din viaţă

Interacţiuni medicamentoase
Produșii de contrast hidrosolubili pot interfera cu farmacocinetica și
farmacodinamia altor medicamente, cu unele teste biochimice și cu imagistica pe
baza de izotopi.
 medicamente care vor fi reținute în organism, dacă funcția renală este
afectată de mediile de contrast (metformin)
 medicamente care cresc efectele renale ale produșilor de contrast (AINS)
 medicamente care sporesc efectele renale ale mediilor de contrast și vor fi
reținute în organism din cauza reducerii funcției renale (metotrexat -
supresie medulară, encefalopatie, dermatită, hepatită)
 medicamente care cresc susceptibilitatea la reacții de tip alergic la contrast
(betablocante, interleukine sau interferon)
 medicamente care interferează cu efectele hematologice ale mediilor de
contrast (antiplachetare, anticoagulante – cresc timpul de sângerare)

12
 medicamente și medii de contrast care acționează asupra sistemului nervos -
antipsihotice fenotiazinice (clorpromazina, perfenazina, proclorperazina,
tioridazina), antihistaminice (prometazina, trimeprazina), tioxantenele
(clorprotixen, haloperidol, tiotrixen), antidepresive triciclice (amitriptilina,
desipramina, doxepin, imipramina, protriptilina), butirofenone sau analeptice
(amfetamina, metamfetamina, cocaina, metilfenidat)
 medicamente care cresc efectele mediilor de contrast asupra cordului –
blocantele de calciu pot determina hipotensiune accentuate
 efectele produșilor de contrast în studiile cu izotopi - scintigrfia diagnostică
și tratamentul cu Iod radioactive reduc asimilarea trasorului (pauză de 4 – 6
luni după administrarea de iod)
 amestecarea produșilor de contrast cu alte medicamente - nu se vor amesteca
produșii de contrast cu alte medicamente înainte de injectare deoarece pot
schimba stabilitatea medicamentelor; se recomandă a nu se injecta pe
aceeași cale venoasă medicamente, decât în cazul în care vena a fost spălată
cu soluție salină
 efectele produșilor de contrast asupra testelor biochimice - măsurarea
timpilor și factorilor de coagulare (după 6 ore de la administrarea substanţei
de contact); testele de urina vor fi evitate, deoarece substanţele de contrast
pot da reacții fals pozitive în măsurarea proteinuriei (24 ore pauză); orice
compus pe bază de iod interferă cu determinarea bilirubinei, cuprului,
fierului, fosfaților și proteinelor din sânge; gadodiamidul și gadoversamidul
interferă cu măsurarea calcemiei, determinând rezultate de tip hipocalcemie;
toate substanțele pe bază de gadoliniu interferă cu determinarea fierului,
magneziului și zincului din sânge
 de aceea, următoarele recomandări generale se impugn:
1. trebuie cunoscut istoricul pacientului și tratamentul pe care
îlurmează
2. pentru fiecare pacient, trebuie să existe un istoric al mediilor de
contrast (nume, doză, când a fost injectat)
3. nu se va amesteca contrastul cu alte medicamente în același
injectomat

SC utilizate în ecografie
Ecografia cu substanță de contrast (CEUS), metoda imagistică în utilizare de la
începutul anilor 2000 reprezintă astăzi o metodă acceptată pentru diagnostic
imagistic și studii intervenționale pentru multiple organe și situații.

13
Ecografia cu substanță de contrast este o investigație ecografică clasică în care prin
administrarea intravenoasă a unui agent de contrast ecografic se obține o mai bună
vizualizare a vaselor de sânge inclusiv a celor cu dimensiuni foarte mici sau flux
sangvin foarte lent, ce nu pot fi investigate prin tehnici ecografice clasice.

Principiul ecografiei cu substanță de contrast


Substanțele de contrast ecografice sunt compuse din microbule (gaz inert stabilizat
într-un inveliș fosfolipdic elastic) cu dimensiuni între 2-10 microni. Microbulele nu
pot părăsi vasele de sânge, dar având dimensiuni comparabile cu hematiile străbat
și cele mai mici vase. Sub acțiunea fasciculului de ultrasunete, microbulele
vibrează amplificând semnalul ecografic emis de vase.
Aparatele de ecografie performante dotate cu soft-uri speciale recepționează acest
semnal și atenuează semnalul provenit de la alte structuri obținându-se astfel o
hartă vasculară în dinamică a regiunii anatomice investigate.

Agenții de contast ecografici se comportă ca trasori vasculari ce permit depășirea


limitelor imagistice ale metodelor convenționale permițând evidențierea
microvascularizației organelor. Astfel, se descriu și se studiază modele de
comportament vascular similar cu studiile efectuate prin CT/RMN cu substanță de
contrast.
Metodele nu sunt echivalente, deoarece substanțele de contrast ecografice au o
farmacocinetică diferită și sunt blocați în spațiul intravascular spre deosebire de
majoritatea agenților de contrast CT și RMN care trec din patul vascular în spațiul
extracelular.

Avantajele ecografiei cu substanță de contrast


Cel mai important avantaj al CEUS este posibilitatea de a studia modelele de
comportament vascular ale unor tumori în timp real, cu o rezoluție mult superioară
oricărei alte metode. Studiul este reproductibil datorită toleranței excelente a
substanței de contrast. Fiind inerte chimic și neputând părăsi patul vascular,
substanțele de contrast au o rată foarte scăzută a reacților alergice (0,001%), deci
se pot administra și pacienților ce nu tolerează substanțele de contast folosite la
CT/RMN. Agenții de contrast ecografici se elimină prin respirație, nu au toxicitate
renală și nu interacționează cu funcția tiroidei, deci se pot administra și pacienților
cu insuficiență renală și afecțiuni tiroidiene.

Limite ale ecografiei cu substanță de contrast


Metoda nu se poate folosi în sarcină și nu este utilă în studiul tumorilor pulmonare
fără contact cu peretele toracic.

14
Alte limitări sunt: ficatul gras, formațiuni fără imagine corectă în examinare
clasică.
Metoda este contraindicată pacienților cu insuficiență respiratorie, hipertensiune
pulmonară și respectiv în primele 10-14 zile după un episod coronarian acut.

Indicații ale ecografiei cu substanță de contrast


Există astăzi indicații clinice clare pentru fiecare organ studiat cât și proceduri
standardizate reunite în ghidurile de practică ale Societății Europene de
Ultrasonografie.

Principalele indicații actuale privesc sfera hepatică


 caracterizarea unui nodul hepatic evidențiat la examen standard
 monitorizarea ficatului cirotic
 screeningul hepatic oncologic pentru depistarea metastazelor
 caracterizarea trombozei venoase portale, inclusiv în cazul pacienților cu
examinări CT/RMN neconcludente

Alte utilizări ale ecografiei cu substanță de contrast


 evaluarea leziunilor renale, pancreatice, tiroidiene, mamare
 evaluarea refluxului vezico-ureteral în special la copii
 evaluarea traumei abdominale
 examenul Doppler transcranian

15