Sunteți pe pagina 1din 6

Ce sunt datele cu caracter personal?

Data publicării: 03.04.2018


Autor: prof. dr. Valeriu Stoica

I. Introducere
Pe bună dreptate, Chateaubriand și-a intitulat una dintre cele mai importante scrieri Geniul
creștinismului. Parafrazându-l, se poate vorbi și de un geniu al dreptului civil. Din perspective diferite și
cu mijloace diferite, dreptul civil – începând cu originile sale din dreptul roman – și creștinismul au pus
în lumină prin noțiunea de persoană unicitatea și libertatea oricărei ființe umane. Chiar dacă în dreptul
roman nu toate ființele umane se bucurau de statutul de persoană, construcția logică și juridică a acestei
noțiuni a fost asociată cu ideea de libertate, preluată de jurisconsulții romani din filosofia Greciei antice.
Meritul creștinismului este recunoașterea universalității persoanei, cu consecința postulării libertății
pentru toate ființele umane.
Între sensul etimologic al termenului persoană și conținutul logic al noțiunii juridice de persoană
există, în mod paradoxal, o disjuncție. Inițial, termenul persona desemna masca pe care o purta actorul pe
scenă pentru a-și ascunde propria identitate și pentru a crea personajul simbolizat prin mască. Așadar, la
începuturi persona era un mod de ascundere a identității reale și un mijloc de elaborare a unor identități
ficționale. Dimpotrivă, noțiunea juridică de persoană nu ascunde, ci construiește identitatea ființei umane
ca subiect de drept, respectiv ca titular de drepturi și obligații, pe temeiul esențial al libertății. Este adevărat
că, în spațiul dreptului, noțiunea de persoană definește doar identitatea juridică a ființei umane, în timp
ce, din perspectivă religioasă și din diferite perspective culturale, există multiple identități ale ființei
umane, distincte de identitatea sa juridică. Raportul dintre persoană ca noțiune juridică și noțiunea de
persoană ca sinteză a identităților multiple ale ființei umane ar părea să marcheze întoarcerea la sensul
etimologic, în măsura în care identitatea juridică ascunde celelalte identități ale ființei umane. În realitate,
este mult mai exactă înțelegerea noțiunii juridice de persoană ca fiind instrumentul pe care dreptul l-a
elaborat printr-o evoluție de milenii în scopul protejării libertății și demnității ființei umane. La adăpostul
armurii care este noțiunea juridică de persoană, orice ființă umană își poate dezvolta și conserva structura
psiho-somatică și își poate construi și reconstrui multiple identități profesionale și culturale, ținând seama
de diferitele roluri pe care le joacă în raport cu semenii săi.
Distincția dintre noțiunea de persoană ca identitate juridică a ființei umane și celelalte accepții ale
noțiunii de persoană care însumează multiplele identități nejuridice ale ființei umane este utilă pentru a
înțelege mai bine noțiunea de date cu caracter personal.
În art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001[1] se precizează că datele cu caracter personal sunt
„orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă
este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr
de identificare ori la unul sau la mai mulți factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice,
economice, culturale sau sociale”.
Această definiție este preluată ca atare din art. 2 lit. a) al Directivei 95/46/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 24 octombrie 1995[2]. De altfel, conținutul acestei Directive a fost preluat
în întreaga economie a Legii nr. 677/2001.
Definiția a fost reluată și adăugită în art. 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679 din 27 aprilie 2016[3]:
«„date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau
identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată,
direct sau indirect, în special prin referire la un anumit element de identificare, cum ar fi un nume, un
număr de identificare, date de localizare, un identificator on-line, sau la unul sau mai multe elemente
specifice propriei sale identități fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale ».
Ceea ce aduce în plus Regulamentul nr. 679/2016 este o nuanțare a noțiunii de persoană
identificabilă. Astfel, noua reglementare a extins posibilitățile de identificare a persoanei, chiar dacă a
păstrat în continuare două criterii principale.
În vechea reglementare, primul criteriu era numărul de identificare, în a doua reglementare numărul
de identificare este doar unul dintre elementele de identificare, alături de nume, date de localizare și un
identificator on-line. Cât privește al doilea criteriu, respectiv referirea la elemente identitare specifice,
noua reglementare adaugă doar elementele specifice identității genetice, menținând elementele specifice
privind identitatea fizică, fiziologică, psihică, economică, culturală sau socială. Este de observat că nici
vechea reglementare, nici noua reglementare nu menționează identitatea juridică a persoanei, dar se pare
că reglementarea europeană tinde către lărgirea sferei logice a acestei noțiuni, astfel încât identitatea
juridică să aibă un caracter integrator, incluzând toate elementele personalității care sunt sau pot fi obiectul
unor informații, respectiv obiectul datelor cu caracter personal.
Cele două criterii de identificare a persoanei nu se confundă cu datele cu caracter personal. Aceste
criterii însumează elemente ale personalității, în timp ce datele cu caracter personal sunt informații despre
o persoană fizică identificată sau identificabilă. În plus, aceste date nu au în vedere numai unele elemente
ale personalității, ci sunt orice informații referitoare la o asemenea persoană. Mai exact, obiectul datelor
cu caracter personal nu se rezumă la elementele personalității care sunt privite ca elemente de identificare,
ci și la orice alte elemente personale.
Reiese din aceste texte că datele cu caracter personal desemnează o noțiune care are ca gen proxim
o altă noțiune cu o sferă mai largă, respectiv noțiunea de informații. Diferența specifică dintre datele cu
caracter personal și celelalte informații este determinată prin obiectul informațiilor. Este vorba de orice
informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.[4] Această sintagmă se regăsește și în
reglementarea veche, și în reglementarea nouă a noțiunii de „date cu caracter personal”. Așadar, diferența
specifică prin care se conturează în sfera largă a noțiunii de informații o categorie specială de informații,
respectiv datele cu caracter personal, este totalitatea elementelor personalității, iar nu numai suma
aspectelor însumate în cele două criterii de identificare a persoanei fizice.
S-ar părea că citind cu atenție textele menționate mai sus am aflat răspunsul la întrebarea: ce sunt
datele cu caracter personal? Într-adevăr, toate aceste texte precizează că sunt informații. Adevărata
întrebare începe însă tocmai de la acest răspuns. Despre ce fel de informații este vorba, sunt elemente
nepatrimoniale sau patrimoniale, sunt elemente ale personalității sau doar au ca obiect elemente ale
personalității? Apoi, trebuie să fie avute în vedere elemente ale personalității juridice sau elemente ale
personalității în general, incluzând nu numai identitatea juridică tradițională, ci și celelalte identități ale
ființei umane, care sunt absorbite astfel într-o nouă identitate juridică, însumând toate elementele
personalității care sunt sau pot fi obiect al datelor cu caracter personal?
II Obiectul datelor cu caracter personal
1. Distincția dintre datele cu caracter personal și obiectul lor. În abordările doctrinare mai puțin
riguroase această distincție ori este ignorată, ori este insuficient de precisă. Nu de puține ori, datele cu
caracter personal[5] par să se confunde cu elementele care constituie obiectul lor[6]. Or informația nu se
confundă cu obiectul ei, pentru că nu se poate pune semnul egalității între cunoaștere și obiectul ei.
Informațiile sunt elemente de cunoaștere. Datele cu caracter personal, tocmai pentru că sunt informații,
au un anumit obiect. În articolul 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679/2016, la care ne vom raporta în
continuare, se precizează, cum am văzut, că orice fel de informații referitoare la o persoană fizică
identificată sau identificabilă constituie „date cu caracter personal”.
Practic, prin acest înțeles foarte larg al noțiunii de date cu caracter personal se produce o adevărată
„juridicizare” a tuturor elementelor personalității, cu consecințe importante privind însăși înțelegerea
noțiunii juridice de persoană fizică. Până la apariția mijloacelor electronice de comunicare și de stocare a
datelor (a informațiilor) exista un număr restrâns de elemente ale personalității ființei umane care aveau
relevanță în înțelegerea noțiunii juridice de persoană fizică. Ulterior, mai ales odată cu expansiunea
comunicațiilor on-line, cele mai mici aspecte ale personalității umane au devenit obiect de informații care
circulă rapid în spațiul virtual. Acest fenomen de „deconfidențializare” a persoanei nu se restrânge doar
la cei care au calitatea de persoane publice, ci înglobează practic pe toți cei care au acces la mijloacele de
comunicare on-line. După o primă etapă de adaptare la condițiile modernității, prin receptarea drepturilor
personalității în noțiunea juridică de persoană fizică, era post-modernă a impus lărgirea sferei logice a
acestei noțiuni . Persoana fizică, înțeleasă ca noțiune juridică, are dubla funcție de a reflecta statutul
ontologic al ființei umane și de a asigura protecția acesteia, dar este în același timp ea însăși obiect de
reflectare în numărul practic nesfârșit de informații care sunt introduse în spațiul virtual.
2. Consecința juridică a legăturii indisolubile dintre datele cu caracter personal și elementele
personalității pe care le reflectă. Chiar dacă datele cu caracter personal nu se confundă cu persoana fizică
la care se referă, totuși legătura dintre ele nu poate fi ignorată din perspectiva adaptării mijloacelor de
protecție juridică la aceste evoluții recente. Tocmai pentru că datele cu caracter personal reflectă
elementele personalității, protecția acestora din urmă nu este posibilă fără instituirea unui anumit regim
juridic al prelucrării datelor cu caracter personal. Ca urmare, fără a fi ele însele elemente ale personalității,
ci informații despre acestea, datele cu caracter personal sunt indisolubil legate de identitatea persoanei
fizice.
Este motivul pentru care principiul liberei circulații a informațiilor, care include și libera circulație
a datelor cu caracter personal, a trebuit să suporte anumite nuanțări și limitări pentru a fi armonizat, într-
un plan, cu drepturile fundamentale ale omului, în tripla lor dimensiune (internă, europeană și
internațională), iar în alt plan, cu drepturile personalității, așa cum acestea au fost asimilate și dezvoltate
în dreptul civil.
Există o îndelungată experiență juridică (atât de elaborare a normelor, cât și de aplicare a acestora)
prin care principii și valori, care pot intra în conflict, au fost armonizate. În acest sens principiul liberei
circulații a datelor cu caracter personal, ca aplicație particulară a principiului mai general al liberei
circulații a informațiilor, a trebuit să fie pus de acord cu principiul libertății și demnității ființei umane. În
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acest obiectiv de echilibrare a valorilor s-a realizat pe
terenul dreptului la viață privată, întrucât în Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu există un text
specific referitor la protecția prelucrării datelor cu caracter personal[7].
În schimb, în Carta Europeană a Drepturilor Omului dreptul la protecția datelor cu caracter personal
a fost reglementat în mod autonom[8], în art. 8, în mod distinct de dreptul la respectarea vieții private și
de familie, reglementat în art. 7.
Conform art. 8 din Cartă, „(1) Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal
care o privesc.
(2) Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului
persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de
acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora.
(3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei Autorități independente”.
Tendința acreditării unei perspective juridice autonome asupra datelor cu caracter personal a fost
preluată și de redactorii Codului civil. Astfel, în art. 77 C. civ., care are chiar titlul „Prelucrarea datelor
personale”, s-a prevăzut că „Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau
neautomate, se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de legea specială”.
II. Natura juridică a datelor cu caracter personal
1. Datele cu caracter personal nu sunt bunuri. Am văzut că, prin ele însele, datele cu caracter
personal sunt informații, calificare reținută în definiția lor legală. Dacă este structurată în elemente cu o
configurație proprie, stabilă și autonomă – de exemplu în forma bazelor de date sau a secretului –,
informația devine un lucru necorporal, susceptibil de apropriere. Altfel spus, în măsura în care devine
obiect al dreptului de proprietate în formă atipică, informația astfel structurată este un bun incorporal[9].
Rezultă că și datele cu caracter personal, cât timp rămân simple informații, nu intră nici în sfera
noțiunii de lucru necorporal, nici în sfera noțiunii de bun incorporal. Numai în măsura în care datele cu
caracter personal sunt structurate și fixate în forma bazelor de date, pe un anumit suport material, analogic
sau electronic, ele se conturează în structura unui lucru necorporal care, prin apropriere, devine bun
incorporal[10].
În art. 4 pct. 6 din Regulamentul nr. 679/2016 se folosește noțiunea de „sistem de evidență a datelor”,
adică „orice set structurat de date cu caracter personal accesibile conform unor criterii specifice, fie ele
centralizate, descentralizate sau repartizate după criterii funcționale sau geografice”. Corelând definiția
noțiunii de „sistem de evidență a datelor” cu definirea noțiunii de „prelucrare” (art. 6 pct. 2 din
Regulamentul nr. 679/2016), rezultă că suportul unui sistem de evidență a datelor poate fi electronic sau
analogic, întrucât prelucrarea datelor cu caracter personal se poate face nu numai prin mijloace
automatizate, ci și prin mijloace neautomatizate.
Până la urmă, „sistemul de evidență a datelor” este o bază de date. În înțelesul art. 8 lit. b) din Legea
nr. 8 din 14 martie 1996[11], bazele de date sunt opere derivate, formând obiectul dreptului de autor. Ca
urmare, bazele de date cu caracter personal trebuie să fie și ele calificate ca opere derivate, obiect al
dreptului de autor. Privite astfel, bazele de date cu caracter personal sunt bunuri incorporale.
Această calificare nu transformă însă datele cu caracter personal în elemente patrimoniale, întrucât,
prin ele însele, simplele informații nu intră nici măcar în sfera noțiunii de lucru. În sens juridic, „lucrul
este orice element material (corporal) sau imaterial (necorporal) al realității obiective care are o
configurație proprie, stabilă și autonomă”[12]. Simplele informații nu au o configurație proprie, stabilă
și autonomă. Ele dobândesc o asemenea configurație numai ca urmare a structurării lor în baze de date,
fixate pe un suport material.
Datele cu caracter personal, ca simple informații, nu sunt nici lucruri necorporale și deci nici bunuri
incorporale, astfel încât nu se pune problema valorii lor patrimoniale. Desigur, bazele de date, ca bunuri
incorporale, au o valoare patrimonială, dar aceasta este rezultatul efortului de creație al persoanelor care
organizează și structurează aceste informații în baze de date sau în sisteme de evidență a datelor[13].
2. Corelația dintre dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul la libertatea de
exprimare și informare. Deși simple informații, datele cu caracter personal sunt sustrase în bună măsură
din sfera de aplicare a principiului liberei circulații a informațiilor[14]. Legătura lor indisolubilă cu
elemente specifice ale personalității ființei umane justifică un regim juridic special, cu puternice nuanțe
restrictive.
Este motivul pentru care persoana fizică are dreptul la protecția prelucrării informațiilor care se
referă la identitatea sa. Ținând seama de modul în care acest drept este reglementat atât în Codul civil, în
art. 77, cât și în întreaga economie a Regulamentului nr. 679/2016, se confirmă calificarea sa, pe de o
parte, ca drept al personalității, expresia libertății și demnității umane[15], iar pe de altă parte, ca drept
fundamental al omului.
Deși Regulamentul nr. 679/2016 pare să aibă ca obiect de reglementare și libera circulație a datelor
cu caracter personal, în realitate dispozițiile din acest act normativ care privesc protecția persoanelor fizice
sub aspectul prelucrării acestor date lasă practic fără conținut principiul în discuție. Este adevărat că în
art. 85 alin. (1) se prevede că „Prin intermediul dreptului intern, statele membre asigură un echilibru între
dreptul la protecția datelor cu caracter personal în temeiul prezentului Regulament și dreptul la libertatea
de exprimare și informare, inclusiv prelucrarea în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice,
artistice sau literare”, dar Regulamentul nu conține el însuși norme specifice menite să asigure acest
echilibru.
Reglementarea unui drept autonom la protecția datelor cu caracter personal, ca drept fundamental
al omului, în dreptul european și ca drept al personalității în dreptul intern are relevanță sub aspectul
stabilirii naturii juridice a datelor cu caracter personal. Pe de o parte, cât timp nu sunt structurate în baze
de date sau în sisteme de evidență a datelor, ele rămân simple informații despre persoana fizică, mai exact
despre anumite elemente ale identității acesteia, sub toate aspectele ei. Fără a se confunda cu elementele
personalității care sunt obiectul lor, datele cu caracter personal sunt însă inseparabile de acestea. Prin
protecția prelucrării lor se asigură însăși protecția libertății și demnității ființei umane. Iată de ce se
poate spune că, în acest context, informația face corp comun cu obiectul ei. Altfel spus, fără să fie
elementele personalității, datele cu caracter personal nu mai pot fi desprinse de persoana identificată sau
identificabilă pe care o descriu. Astfel se justifică și calificarea dreptului la protecția prelucrării datelor
cu caracter personal ca un drept al personalității.
3. Corelația dintre datele cu caracter personal, elementele de identificare a persoanei fizice și
drepturile personal nepatrimoniale de identificare acesteia. Nu este întâmplător că definirea datelor cu
caracter personal se face prin raportare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Cât timp
anumite informații nu pot fi puse în legătură cu o anumită persoană fizică, ele au un caracter abstract,
astfel încât nu se justifică protecția prelucrării lor din perspectiva protecției libertății și demnității ființei
umane.
În mod tradițional, numele, domiciliul și starea civilă au fost atributele de identificare a persoanei
fizice, reglementate ca atare în legislația civilă. Chiar în actualul Cod civil, în Titlul II din Cartea I,
Capitolul III este intitulat Identificarea persoanei fizice și cuprinde normele care reglementează numele,
domiciliul, reședința și actele de stare civilă. Deși uneori aceste atribute de identificare a persoanei fizice
sunt calificate ca drepturi personal nepatrimoniale[16], în realitate ele sunt doar obiectul acestor drepturi.
S-a observat, însă, în mod judicios, că atributele sau mijloacele de identificare a persoanei fizice nu se
reduc la nume, domiciliu, reședință și stare civilă, ci includ și alte mijloace de identificare, cum sunt codul
numeric personal și amprenta genetică[17]. Mai mult, în art. 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679/2016 sunt
precizate cele două criterii de identificare a persoanei fizice, fiecare incluzând mai multe mijloace de
identificare. Primul criteriu, respectiv elementul de identificare, cuprinde în sfera sa „un nume, un număr
de identificare, date de localizare, un identificator on-line”, iar al doilea criteriu cuprinde în sfera sa
elemente specifice identitare, respectiv elemente „proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice,
psihice, economice, culturale sau sociale”.
Rezultă că mijloacele de identificare a persoanei sunt mult mai multe decât cele care formează
obiectul unor drepturi distincte, de natură personal nepatrimonială. Informațiile referitoare la aceste
mijloace de identificare a persoanei fizice intră însă în obiectul dreptului de protecție a datelor cu caracter
personal, mai exact a dreptului de protecție a prelucrării datelor cu caracter personal. Rezultă că datele cu
caracter personal se pot împărți în două categorii: datele cu caracter personal care sunt informații
referitoare chiar la mijloacele de identificare a persoanei și informații care nu servesc la identificarea
persoanei fizice, dar care sunt atașate unei asemenea persoane în măsura în care a fost deja identificată[18].
În ansamblul lor, informațiile din ambele categorii intră în obiectul dreptului de protecție a prelucrării
datelor cu caracter personal.
Se poate deci spune că unele atribute de identificare ale persoanei fizice sunt obiectul unor drepturi
personal nepatrimoniale specifice (dreptul la nume, dreptul la domiciliu și reședință, dreptul la stare
civilă), dar cele mai multe asemenea atribute de identificare sunt simple elemente ale personalității.
Protecția lor se face în mod indirect, prin intermediul dreptului la protecția prelucrării datelor cu
caracter personal, înțeles ca drept fundamental al omului din perspectiva dreptului european și din
perspectiva protecției juridice internaționale a drepturilor omului, respectiv ca drept al personalității,
din perspectiva dreptului intern.
[1] Legea pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor
date, publicată în M. Of., Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, cu modificările ulterioare.
[2] Directiva privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera
circulație a acestor date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 281 din 1995.
[3] Regulamentul privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
L 119 din 2016. Regulamentul a intrat în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, dar
s-a preconizat aplicarea sa de la 25 mai 2018.
[4] În sensul că s-ar putea face o diferență între noțiunea de date, care ar pune accentul pe forma în care ele sunt stocate,
și noțiunea de informații, care ar pune accentul pe conținut, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele în
reglementarea noului Cod civil, ediția a 3-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 107.
[5] Nu am identificat niciun argument legal sau jurisprudențial, care să justifice diferențierea “datelor cu caracter
personal” de “datele personale”. Ca urmare, cele două sintagme nu desemnează două noțiuni juridice diferite, ci aceeași
noțiune.
[6] Astfel, uneori în doctrină se pune, în mod curios, semnul egalității între identitatea persoanei, datele cu caracter
personal și dreptul la protecția datelor personale. În acest sens, s-a afirmat că “Identitatea este cea care reunește diversitatea
de obiecte și de prerogative care formează dreptul la protecția datelor personale; aceasta, deoarece ansamblul datelor personale
formează identitatea cu toate aspectele sale: identitatea juridică, fizică, psihologică, familială, genetică, comportamentală,
profesională și chiar numerică, grație CNP-lui ” (O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p.108).
[7] Pentru modul în care protecția datelor cu caracter personal a fost integrată în contextul mai larg al dreptului la viață
privată, reglementat în art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a se vedea C. Bîrsan Convenția Europeană a
Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2010, pp. 627-633; M. Tzanou, The
fundamental right to data protection. Normative Value in the Context of Counter-Terrorist Surveillance,Hart Publishing,
Oxford and Portland, Oregon, 2017, pp. 45-48, unde este analizată jurisprudența în materie a Cureții Europene a Drepturilor
Omului.
[8] Pentru analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în această materie, a se vedea M. Tzanou, op. cit.,
pp. 48-63.
[9] În acest sens, a se vedea, V. Stoica, Noțiunea juridică de bun incorporal în dreptul civil român, „Revista Română
de Drept Privat” nr. 3/2017, p. 39.
[10] Fixarea pe un suport material a lucrurilor incorporale este o condiție a aproprierii acestora. În acest sens, a se vedea
V. Stoica, loc. cit., pp. 42-43.
[11] Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe, publicată în M. Of., Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, cu
modificările ulterioare.
[12] V. Stoica, loc. cit., p. 27.
[13] Într-un sens asemănător, a se vedea O. Ungureanu, C. Munteanu, op.cit., pp 106 și 107.
[14] Pentru libertatea de exprimare, care include libertatea de informare, ca drept fundamental al omului, a se vedea C.
Bîrsan, op. cit., pp. 763-856.
[15] În acest sens, a se vedea, O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., pp. 104 (text și nota 106), 105 (text și notele 1-4) și
106 (text și notele 1-4).
[16] În acest sens, a se vedea G.-A. Ilie, Identificarea persoanei fizice, în „Drept civil. Persoanele” de M. Nicolae
(coordonator), V. Bîcu, G.-A. Ilie, R. Rizoiu, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 90. Într-un mod asemănător, a se vedea
O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit. p. 233.
[17] A se vedea G.-A. Ilie, op. cit., p. 89.
[18] Într-o altă opinie, “datele personale sunt cele care privesc o persoană, adică informațiile care îi sunt proprii, , care
permit să fie recunoscută, identificată… Așadar, din punctul de vedere al funcției sale, o dată este personală atunci când ea
permite identificarea unei persoane” (O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p. 107 și 108). Dispozițiile art. 3 alin. (1) lit a din
Legea nr. 677/2001, citate de acești autori, disting însă în mod clar între datele cu caracter personal și criteriile de identificare
a persoanei.