Sunteți pe pagina 1din 2

Paul Ananie 1

EACF I

Aberații de bun simț

- Plăcinta cu vișine -

Unul dintre cei mai tineri scriitori care s-a remarcat în ultimii ani a fost regretatul
Sorin Stoica (1978-2006). Acesta, spre surpinderea multora, nu a urmat o facultate cu
specializarea pe filologie, ci a terminat Facultatea de Jurnalism, unde a și predat la Catedra de
Antropologie Culturală timp de câțiva ani, ulterior obținând postul de asistent cercetător la
Muzeul Țăranului Român. Acesta a publicat trei cărți de proză „Povestiri cu înjurături”,
„Dincolo de frontiere” şi „O limbă comună” de asemenea au mai apărut „Povestiri mici şi
mijlocii” și „Cartea cu Eur”. Pe lângă scrierile sale, a coordonat două volume de istorie orală.

Una dintre ultimele sale opere a fost cartea „Aberații de bun simț”, aici autorul
îmbinând în textele sale două sentimente/stări contradictorii: ironia și melancolia. Fiecare text
are o morală, o expresie ce te pune pe gânduri și îți dezvăluie că uneori lucrurile triste pot fi
tratate cu un umor de bun gust. De asemenea Sorin Stoica are un stil unic de scriere deoarece
folosește un limbaj colocvial în scrierile sale, astfel încât sunt accesibile oricărui cititor. Prin
urmare, modul său unic de a aborda temele l-a clasat printre cei mai buni prozatori ai
perioadei în care ne aflăm.

Cât despre „Aberații de bun simț”, unul dintre textele care mi-a atras atenția a fost
„Plăcinta cu vișine” care la o primă citire pare o povestioară comică cu o doză de ironie și
umor macabru. Însă dacă stăm să analizăm dialogurile dintre personaje ne dăm seama că
fiecare participant al dialogului a vrut să trasmită un alt mesaj. Mesajul poate fi asemănat cu
jocul numit Telefonul fără fir unde cineva spune un cuvânt și îl transmite mai departe de
multe ori eronat ca la sfârșit cuvântul rostit să nu aibă nici o legătură cu primul. Prin urmare
este și cazul buniicii întrucât aceasta, nu menționează că se simte rău sau că sfârșitul i-ar fi
aproape, ci pur și simplu le spune celor din jur ce și-ar dori să primească pe lumea cealaltă de
la familie, însă apropiații auzind cuvântul „parastas” se duc imediat cu gândul că bunicii i se
apropie sfârșitul, că este pe moarte.

Astfel rudele cumpără acele vișine în speranța macabră că bunica va muri cât de
curând, însă ironia face ca finalul acesteia să nu fie nici pe departe atât de curând. De aceea
Paul Ananie 2
EACF I

apare și replica ironică a nepoților: „Hai, bre, de un să luăm acum iarna pentru parastas alte
vișine proaspete? ”

În concluzie, morala acestui text este că important e să asculți atât cu urechile, dar și
cu mintea pentru ca informația să fie procesată corect și particpanții dialogului să înțeleagă ce
a vrut să spună celălalt, nu ce a interpretat el sau ce a crezut de cuviință.