Sunteți pe pagina 1din 24

STANDARDE DE CALITATE, CARACTERIZARE

ECONOMICĂ ȘI
NUTRITIVĂ A CĂTINII
Hippophaerhamnoides

1
1. INTRODUCERE

Cătina albă (Hippophae rhamnoides) , arbust dioic, ghimpos (există și soiuri fără ghimpi) sub
formă de tufă cu înalțimea de 1,5-3 m, cu scoarța brună-cenușie, cu dungi longitudinale. Cătina se
caracterizează printr-o mare plasticitate edafică, ceea ce permite folosirea economică a unor soluri
slab productive, degradate. Producții mari se obțin și pe terenuri cu fertilitate medie, ușoare,
permeabile. Plantarea se face primăvara devreme în teren pregătit din toamnă. Distanțele de plantare
sunt de 4x2 m, în plantații industriale și de 3x2 m sau 3x1,5 în grădinile populației. La 5-7 plante
femele trebuie să revină câte 1-2 plante mascule. După plantare cătina albă crește încet , iar la
sfarșitul anului al doilea , tufa atinge o înălțime de 50-150 cm și un diametru de 50-00 cm .
Maturarea frutelor are loc după 180-200 zile de la înflorit,începând cu cea de a doua decadă a
lunii august la soiurile timpurii, până la finele lunii septembrie și prima decada a lunii octombrie la
soiurile târzii. Relațiile fructului cu factorii ecologici reliefează faptul că această specie este puțin
pretențioasă față de temperatură. Fructul este o bacă ovală au sferică, de 7-8 mm, suculentă,
portocalie, cu o sămânță brun închis, ovală, de 3 mm.
Cătina are beneficii ce se cunosc încă din antichitate. Se pare că ar fi originară din Asia de
Sud, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani în medicina tradițională. Regenerantă și prin
excelența ecologică, acest arbust are rădăcini puternice ce penetrează solul până la trei metri
adâncime, motiv pentru care este ideală și pentru combaterea eroziunii, dar și la fixarea azotului în
sol. Numai în China au fost cultivate cu aceast arbust 500.000 ha teren, pentru a preveni
deşertificarea. Fructele de cătină conțin numeroase substanțe bioactive, valoroase cu rol important în
prevenirea și tratarea a numeroase boli. Valoarea deosebită a acestei specii reiese din multiplele sale
întrebuințări în alimentație, farmacologie, zootehnie, în silvicultură, ca plantă ornamentală.
Cele patru cărţi fundamentale ale medicinei chinezeşti tradiţionale apărute în decursul dinastiei
Tang (907 după Hristos) recomandau tratamentul cu cătină pentru tratamentul bolilor de piele şi
afecţiunilor tubului digestiv. În Rusia, unde creşte pe suprafeţe foarte mari, cătina a fost numită

2
"Ananas Siberian" datorită sucului plăcut şi proprietăţilor revigorante, foarte apreciate în condiţiile
climei aspre de acolo.Virtuţile plantei nu au scăpat neobservate şi în perioada modernă, când au fost
pentru început utilizate experimental în alimentaţia cosmonauţilor sovietici, deoarece pe lângă
celelalte calităţi ale cătinei, oamenii de ştiinţă din Moscova au descoperit că aceasta protejează
organismul uman de radiaţiile cosmice.

CAPITOLUL I
RĂSPÂNDIRE LA NIVEL NAȚIONAL ȘI GLOBAL

Cătina albă este o specie euroasiatică, având o arie naturală de răspândire dintre cele mai mari
de pe Globul Pământesc. Ea se întinde peste toată Europa și Asia, de la Oceanul Atlantic până la
Oceanul Pacific. Altitudinal, urcă până la 2000 m în Europa, 4500m în platoul Tibetului și 5000 m în
Munții Himalaya Subspecia Eur-rhamnoides este cea mai răspandită atât în Asia, unde își are centrul
principal răspandire, cât și în Europa.
Subspecia Thibetană se întinde în Tibet la foarte mari altitudini (2000-4500 m), fiind adaptată
climatului uscat și de mare altitudine al acestui imens platou, unde crește scundă, tufoasă, cu multe
părți uscate datorită frigului și uscăciunii.
Subspecia Salicifolia este adaptată climatului cald și umed de pe versanții sudici ai Himalayei.
Optimum de adaptare ecologică și centrul de greutate al distribuției acestei specii este în Asia
Centrală. Acolo se găsește în regiunea marilor sisteme muntoase și prelungirile lor; numai într-o
mică măsură se întinde și pe coastele marilor lacuri interioare.

Fig. 1 (răspândirea culturii de cătină în lume)

3
Față de imensa ei răspândire din Asia, partea din Europa a arealului constituie o minusculă
prelungire. Ea se găsește aici într-o situație inversă, ocupând în special litoralul mărilor (pe nisipuri
umede sau uscate), iar în zonele continentale, numai de-a lungul râurilor și lacurilor.
Legătura ei cu Asia se face prin două fâșii: una pe litoralul mărilor din nordul Europei (Marea
Mânecii, Marea Nordului, Marea Baltică) și a doua pe cel din sud (Marea Neagră și Marea
Mediterană). La noi în țară, arealul cătinei albe este separat în două părți distincte, mult depărtate
între ele. Prima parte - cea mai importantă și mai întinsă - se află în Subcarpații Munteniei și
Moldovei, desfășurându-se de la Olt până în Valea Bistriței, în partea de vest, arealul este oarecum
discontinuu, prezentându-se sub forma a patru mici insule depărtate între ele: Câineni pe Olt, Oești și
Golești pe Argeș, Câmpulung pe Râul Târgului. Din Valea Dâmboviții, arealul devine continuu,
specia aflândi-se în masă și ocupând astfel întinderi tot mai mari, pe măsură ce se înaintează spre est,
în Muntenia, și apoi spre nord, în Moldova. Hotarul de nord al acestui areal îl constituie Valea
Bistriței, iar pe ea punctul extrem este comuna Ceahlău. Hotarul de est este și el foarte bine precizat,
pe valea râului Siret. În bazinul râului Buzau, cătina se gasește ca fiind cea mai largă răspândire. În
cuprinsul regiunii deluroase amintite, puternic cutata si plină de alunecari de teren , cătina se
întâlnește atât de-a lungul albiilor râurilor, cât și pe versanți, pe care urcă până la mari înălțimi.
Din regiunea de dealuri, cătina evadează atât spre nord, în munți, cât și spre sud, în câmpie. În
cazurile ultime menționate cătina se menține, însă, la nivelul albiilor râurilor, fără să urce pe versanți.
în felul acesta, părțile de nord , vest si sud ale arealului sunt mult fierăstruite. În partea de sud a
arealului cătina pătrunde adânc în câmpie (Urziceni pe Ialomița, pădurile Corbeni și Boboc pe
Buzău); în Moldova se găseste de-a lungul tuturor râurilor, coborând și pe Siret. În afară de albiile
râurilor, pe versanții dealurilor cătina urcă până la 1000 m la Secarie și 940 m la Talea (Valea
Prahovei), 1000 m în golul Tega din bazinul râului Basca, 950-l000 m pe Valea Sibiciului, 900 m pe
Valea Cătinișului (toate trei în bazinul Buzăului). În perioada 1976-1982 în județul Iași s-au înființat
primele 5 plantații comerciale de cătină albă, însumând în total 50 ha. O acțiune susținută în
promovarea acestei specii a avut-o USAMV Iași prin prof.dr Victor Cireașă, care a reușit chiar să
înființeze primele plantații. În prezent suprafețele cultivate în România sunt sub 100 ha iar
producția de cca 1000-1500 t se realizează în cea mai mare parte din flora spontană .

4
Fig. 2 (râspândirea culturii de cătină în România)

CAPITOLUL II
VARIETĂȚI ȘI SOIURI

Cătina albă, numită şi cătină de râu, este reprezentată de genul Hippophae, înregistrat încă din
anul 1753 în Species Plantarum de către C. Linnaeus, prima specie catalogată fiind H. rhamnoides
(Lian et al., 2003). Din numărul mare de subspecii care compun specia H. rhamnoides, pentru
România cea mai importantă este subspecia carpatica, identificată în 1960 de Emil Ţopa (Raţi şi Raţi,
2003). Această subspecie se regăseşte nativ în România, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Ungaria,
Austria şi Germania. În aceste zone o putem întâlni în văile Alpilor şi Carpaţilor, pe malurile Dunării
şi în Delta Dunării până pe ţărmul mării Negre. În anul 1971, clasificarea botanică a cătinei a devenit
complexă, odată cu introducerea de noi specii şi subspecii .

Fig. 3 (clasificarea botanică a genului Hippophae)

5
Genul Hippophae cuprinde o singură specie cu trei subspecii:

Hippophae rhamnoides L. spp eur rhamnoides L.- are multe varietăți și este răspândită în Europa și
Asia Centrală.
Hippophae rhamnoides spp thibetana Schletht – crește în Tibet la mare altitudine.

Hippophae rhamnoides spp. Salicifoliaa Don – crește în Himalaya într-un climat cald și suficient de
umed .

Principalele soiuri din România:


Clara
-creşte sub formă de pom, cu coroana deasă, tip spur, rodeşte pe ramuri anuale si pe creşterile
anticipate.
-ramurile anuale semierecte, destul de groase, moderat spinoase, cu spini de 4-6 cm,
frunzele îngust eliptice, 3-5 cm lungime, slab pubescente pe faţa inferioară,
fructele mari, oblonge, galben orange, cu pulpă suculentă, pieliţa subţire şi pedicelul de 4-6 mm.
-determinări fizico-chimice: masa a 100 boabe 64,1 g, pulpă+suc 67%, pieliţe 10,3%, seminţe
22,7%, zahăr 11,3.
-productivitate 22,5 to/ha în anul V, irigat, pe schema de plantare 3,5x1 m.
-merite deosebite: Rezistenţă la îngheţ foarte bună, acceptă fără probleme tehnologia de recoltare
prin cosire, capacitate bună de refacere a coroanei, precocitate şi producţie ridicate, rezistent la
fusarioză.

Soiul Clara

6
Mara
-creşte sub formă de pom, cu coroana înaltă, aerisită, rodeşte pe ramuri anuale si pe creşterile
anticipate.
-ramurile anuale preponderent erecte, destul de groase, puţin spinoase, cu spini de 3-5 cm, frunzele
eliptice, 3-5 cm lungime, argintii, pubescente pe faţa inferioară, fructele potrivit de mari, eliptice,
orange închis, cu pulpă suculentă, pieliţa elastică şi rezistentă şi pedicelul de 5-6 mm.

-determinări fizico-chimice: masa a 100 boabe 48,4 g, pulpă+suc 63%, pieliţe 15,1%, seminţe 21,9%,
zahăr 15,1 .
-productivitate 19,8 to/ha în anul V, irigat, pe schema de plantare 3,5x1 m.
-merite deosebite: capacitate foarte bună de refacere a coroanei, aspect comercial excepţional,
epiderma foarte groasă şi elastică, rezistent la transport, practic imun la fusarioză.

Soiul Mara
Cora
-creşte sub formă de pom, cu coroana puternică, înaltă, rodeşte pe ramuri anuale si pe lăstari
anticipaţi.
-ramurile anuale erecte, moderat de groase, cu spini rari, de 3-5 cm lungime, frunzele eliptice, 3-5 cm
lungime, pubescente pe faţa inferioară, fructele relativ mari, eliptice, galben orange, foarte suculente,
pieliţa elastică şi rezistentă şi pedicelul lung de 5-6 mm.

7
-determinări fizicochimice: masa a 100 boabe 72,3 g, pulpă+suc 65%, pieliţe 10,9%, seminţe 24,1%,
zahăr 10,3 ,vit.C 690 mg%, caroten 8,9 mg%, ulei total 5,8 %.
-recoltare Clara + 50 zile
-productivitate 27,7 to/ha în anul V, irigat, pe schema de plantare 3,5x1 m.
-destinaţia producţiei universală, consum proaspăt şi procesare
-14,2 t/ha în anul III ; 21,8 din anul V

-merite deosebite: coacerea târzie prelungeşte perioada de recoltare şi micşorează ecartul termic la
congelare, cu efecte financiare considerabile. Rezistent la boli şi dăunători.

Soiul Cora
Dora
-creşte sub formă de pom, cu coroana deasă, semiînaltă, rodeşte pe ramuri anuale si pe lăstari
anticipaţi.
-ramurile anuale semierecte, moderat de groase, cu spini subţiri, destul de deşi, de 3-5 cm lungime,
frunzele eliptice, 3-4 cm lungime, pubescente pe faţa inferioară, fructele mijlocii, eliptice, orange
închis spre roşu, suculente, cu pieliţa elastică şi rezistentă şi pedicelul lung, de 4-5 mm.
-determinări fizico-chimice: masa a 100 boabe 45,7 g, pulpă+suc 69%, pieliţe 11,4%, seminţe 19,6%,
zahăr 8,4
-productivitate 17,3 to/ha în anul V, irigat, pe schema de plantare 3,5x1 m. Destinaţia producţiei:
procesare pentru produse bogate în caroten, ulei, coloranţi.
.

8
Soiul Dora
Andros
-creşte sub formă de pom, cu coroana deasă, înaltă, înfloreşte pe ramuri anuale si pe lăstari anticipaţi,
-ramurile anuale sunt semierecte, moderat de groase, cu spini subţiri, puţini, de 3-5 cm lungime şi
lăstari anticipaţi foarte dezvoltaţi, frunzele eliptice, de 3-4 cm lungime, slab pubescente pe faţa
inferioară.
-recomandări tehnice: Andros necesită tăieri de reîntinerire odată la 4-6 ani, alternativ, din trei în trei
pomi/rând/an. Este absolut suficientă o raţie la plantare de 1:8 (un rând de Andros + 8 rânduri
femele). Distanţa pe rând identică cu a femelelor. Intervalele alăturate rândului de Andros vor fi mai
largi cu 0,5-1 m. Se recomandă plantarea unui rând de Andros pe perimetrul plantaţiei, cel puţin în
partea dinspre vântul dominant.
-merite deosebite: este un complex de trei biotipuri, în proporţie controlată din pepinieră, cu înflorire
succesivă şi acoperire totală a perioadei de înflorire a soiurilor de sex feminin, cu polen abundent,
fertil şi foarte compatibil.
Foarte important: Andros este singurul soi de sex masculin înregistrat oficial în România, singurul
admis la decontare în proiectele cu finanţare din fonduri structurale şi singurul admis în culturile
subvenţionate în România.

9
Soiul Andros
Varietăți cătină:
Cătina de garduri (Lycium barbarum, Lycium chinense)
-este numele comun a două specii foarte apropiate din genul Lycium. Mai este cunoscută și sub
numele de goji. Această plantă perenă lemnoasă face parte din familia Solanaceae.
-în prezent planta este cultivată în multe regiuni ale lumii, însă numai în China este cultivată
comercial.
Medicina tradițională chinezească utilizează fructul de peste 2000 de ani. Proprietățile sale
terapeutice erau cunoscute probabil și mai devreme, după cum indică asocierea plantei în folclorul
chinezesc cu primul împărat al Chinei, Shen Nung, părinte al agriculturii și cunoscător al plantelor
medicinale, care a trăit în jur de 2800 î.e.n. De la începutul secolului 21 fructul cătinei de gard, sub
numele comercial de goji, a cunoscut o apreciere și cerere crescândă atât în S.U.A. cât și în multe
alte state dezvoltate.

(Lycium barbarum, Lycium chinense)

Cătina decorativă (Pyracantha coccinea)


10
-este ideală ca și gard viu datorită aspectului decorativ impresionant.
Perioada de înflorire a cătinei ornamentale are loc în primăvara, notabilă fiind luna mai. Este un
arbust de talie medie care în funcție de stadiul de dezvoltare și de gradul de maturitate la care se află,
poate atinge înălțimi chiar și de 2 m. Astfel, este ușor de tuns în perioada primăverii urmând o
întreținere ușoară pe tot parcursul anului. Frunzișul acestuia are forma lanceolată, de culoare verde
crud și aspect lucios. În vederea unei înfloriri bogate, îi este favorabilă amplasarea în zone cât mai
bogate în lumină naturală, precum și semi umbroase. Se dezvoltă cel mai bine în solurile fertile, bine
drenate, nefiindu-i recomandate solurile de tip calcaroase sau argiloase. Aspectul său vitalizant îl
face de nelipsit din peisagistica urbană.

(Pyracantha coccinea)
CAPITOLUL III
COMPOZIȚIE CHIMICĂ

Utilizarea fructelor de cătină se datorează conținutului foarte bogat în vitamine, săruri


minerale, microelemente, antioxidanți, fitohormoni etc. Fructele de cătină conțin vitamină C în
proporție de două ori mai mare decât măceșele și de zece ori mai mare decât citricele. Vitaminele A,
B1, B2, B6, B9, E, K, P și F sunt și ele prezente în fructele de cătină în concentrații importante.
Aceste fructe conțin β-caroten în proporție mai mare decât la morcov și alți carotenoizi,
microelemente cum sunt P, Ca, Mg, K, Fe, Mo, B, celuloză, proteine cu conținut ridicat de
aminoacizi esențiali (îndeosebi lizină), uleiuri complexe (acizi grași săturați și nesaturați, steroli),
acizi organici, cum sunt acidul malic, acidul succinic, acidul ursolic etc., precum și flavonoizi
identici cu cei din Gingko biloba. Remarcabil este conținutul fructelor și frunzelor de cătină în
substanțe cu efect hormonal, în special serotonină, substanță recunoscută ca având efecte fiziologice
deosebite, legate de sistemul nervos central, sinteză proteinelor, stimularea sistemului imunoinductor
etc.
Valoarea alimentară și terapeutică a produselor derivate din fructele de cătină rezidă din
complexitatea compoziției fizice și chimice a acestora. Aplicațiile nutriționale cele mai cunoscute se

11
referă la obținerea cu mijloace clasice a sucului de cătină (diluat sau concentrat), a oțetului de cătină,
vinului de cătină și siropului de cătină. Aplicațiile terapeutice au în vedere pulberea de cătină,
maceratul de cătină și uleiul de cătină, ultimul fiind cel mai valoros produs obținut din fructele de
cătină, dar care se extrage mai greu prin mijloace convenționale.
Adăugate în cantități mici, în raport de 1:10, fructele de cătină conferă o savoare deosebită
unei game lărgi de marmelade, gemuri și dulcețuri, oferind totodată garanția unei bune conservări pe
o perioadă lungă de timp. Au fost concepute și diverse variante de preparate energizante pe bază de
pulbere de cătină, în compoziția cărora intră și alte produse naturale, în diferite combinații și
proporții.
Dintre numeroasele substanțe cu rol metabolic biostimulator conținute de cătină, care sunt
avute în vedere la realizarea produselor ce fac obiecul prezentului transfer tehnologic, se cuvin
subliniați acizii di- și tricarboxilici (malic, succinic și citric), care participă direct la procesele
metabolice mitocondriale, acizii cafeil-chinici, care stimulează aceleași procese, vitaminele
hidrosolubile și microelementele care intră în structură cofactorilor multor enzime, fitohormonii etc.
Conținutul mediu de grăsimi, proteine, glucide și valoarea energetică a fructelor de cătină
albă este prezentat în tabelul 1, iar conținutul mediu în principalii compuși bioactivi este prezentat în
tabelul 2.

Tabel 1
Fructe Apă(%) Proteine(%) Grăsimi(%) Glucide(%) Val.energetică(%)
Cătina albă 87,5 1,2 0,7 10,14 49

Tabel 2
Compus bioactiv Conținut (% sau g)
Vitamina C 200-1500 mg (tipic 600 mg)
Vitamina E(amestec de tocoferol) Până la 180 mg
Acid folic Până la 80 mg
Carotenoizi 30-40 mg
Acizi grași nesaturați(oleic,palmit-oleic și linoleic) 6-11% (3-5% în pulpa fructelor și 8-18 la semințe)
Acizi organici(acid enolic, citric, tartic) 2,82-6,08%(exprimat ca acid malic); pH-ul sucului
variază în limitele 2,6-3,3
Flavonoizi 100-1000 mg

12
Conținutul principalilor compuși bioactivi regăsit în extractul lipidic (ulei de catina) obținut
din semințe, pulpa de fructe (suc) și reziduu din pulpa (rămas după extragerea sucului), este redat în
tabelul 3.
Tabel 3
Compus bioactiv Ulei din semințe Ulei din suc de fructe Ulei din reziduu de
(mg/100g) (mg/100g) fructe (mg/100g)
Vitamin E 207 171 300-600
Vitamina K 110-230 54-59 -
Carotenoizi 30-250 300-870 1280-1860
Aciditate totală 11 38 -
Flavonoizi totali - - 550
Steroli totali 1054 721 -
Acizi grași nesaturați 87% 67% 70%
Acizi grași saturați 13% 33% 30%

Conținutul în elemente minerale al fructelor și al sucului obținut din fructe este prezentat în
tabelul 4.

Tabel 4
Elemente minerale Conținutul în fructe(mg/kg) Conținutul în suc(mg/l)
Potasiu 6,4-22 147-209
Calciu 0,8-1,48 64-256
Magneziu 0,47-73 53,3-165
Fier 22-33 4,13-10,9
Seleniu 5,02 7,96-11,3
Zinc 8,8-27 2,09-6,31
Mangan 8,7-15 0,81-3,86

Datorită conținutului ridicat în produși bioactivi, cătina în întregul ei și nu numai fructele,


constituie materie primă în industria farmaceutică, în vederea asigurării unor produse complexe

13
(medicamente, complexe de vitamine și minerale, suplimente nutritive, băuturi tonice, creme, uleiuri,
săpunuri medicinale), în industria alimentară (ca atare sau în amestec cu alte fructe) pentru gemuri,
marmelade, sucuri, băuturi răcoritoare, coloranți alimentari, drojdii alimentare, în industria cosmetică
pentru creme / uleiuri hidratante sau protectoare și săpunuri hidratante sau antibacteriene, în
zootehnie ca adaos în furajele combinate (făină din fructe uscate, proteine din drojdie de cătină) sau
ca tratament alternativ în medicina veterinară (uleiuri și extracte).

CAPITOLUL IV
UTILIZARE

Fructele de cătină albă se pot valorifica sub formă de suc, sirop, nectar, gem, marmeladă etc.
Frunzele și ramurile tinere, precum și pulpa fructelor, constituie un bun furaj pentru animale, fiind
utilizate și pentru prepararea ceaiului de cătină. Fructul plantei are mare importanță pentru medicina
umană și cea veterinară, reprezentând o întreagă farmacie cu efecte miraculoase pentru om și animal.
Prin prelucrări în laboratoarele farmaceutice, din cătina albă se obțin tratamente extraordinare
pentru tratarea depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor și leucemiei. Mugurii de cătină
au efect afrodisiac. Cătina este și un foarte bun antiinflamator și inhibă poftă de mâncare în cazul
unor tratamente ale obezității. În rețeaua farmaceutică se pot găsi sucuri și alte produse pe bază de
extracte din cătină albă (ceaiuri, ulei, capsule, sirop, pulbere și macerat de cătină, etc.) Extractele din
frunze și fructe de cătină pot fi dezvoltate ca medicament din plante sau ca element nutrițional cu
calități antioxidante și de întărire a sistemului imunitar.

4.1 Consum în stare proaspătă

14
Fructele crude sunt cele mai bune de consumat pentru că ele conțin maximul de vitamine și
substanțe de care organismul nostru are nevoie. Se culeg fructele, se spală cu apă rece și se consumă
ca atare sau se poate face un suc prin zdrobirea lor sau prin trecerea prin mașina de tocat. Se
consumă în maxim o zi de la zdrobire.
Sub forma de infuzie din fructe proaspete, catina este recomandată în tratarea urticariei,
alcoolismului, nevrozelor, gutei, anemiei, hepatitei sau reumatismului. Se prepară din 2 linguri de
fructe zdrobite peste care se toarnă o jumatate de litru de apă clocotită .

(Infuzie cătină)

4.1 Consum în stare industrială

NECTAR CĂTINĂ

Cum se obţine
Nectarul de cătină se obţine din sucul de cătină cu pulpă obţinut prin presare la rece, combinat
în proporţii egale cu miere de albine de salcâm. Nu conţine zahăr sau conservanţi.
Utilizări
Se poate consuma în doze de minim 20-25 ml de două, trei ori pe zi sau combinat cu apă .
Beneficii
Este benefic pentru întărirea sistemului imunitar, creşterea nivelului de energie al
organismului, în prevenirea asteniei, anemiei, este un bun adjuvant în tratamentul bolilor grave ale
organismului.

15
CĂTINĂ CU MIERE

Cum se obţine
Fructele de cătină pot fi păstrate un timp mai îndelungat prin combinarea cu miere de albine.
Cătina cu miere la borcan se prepară din fructe de cătină (200 gr.) şi miere de albine de salcâm (220
gr.). Borcanele se păstrează la macerat timp de zece zile, la o temperatură de 4-5 ºC, timp în care
pentru omogenizare se întorc zilnic şi cu capacul în jos.
Utilizări
Amestecul se foloseşte intern, consumându-se câte 1-2 linguri pe zi, preferabil dimineaţa,
înainte de masă.

Beneficii
Amestecul este recomandat în primul rând persoanelor care suferă de anemie şi celor cu
afecţiuni hepatice. Este un tonifiant general, vitaminizant, imunoactivant, antianemic, previne
apariţia cancerului, încetineşte procesul de îmbătrânire, îmbunătăţeşte activitatea sistemului cardio-
vascular, are proprietăţi bactericide

16
CĂTINĂ CONGELATĂ

Cum se obţine
Una din metodele moderne de prelungire a duratei de păstrare a fructelor de cătină este
congelarea. Fructele sunt supuse unor temperaturi foarte scăzute (-25 la -35° C), astfel încât cea mai
mare parte a apei de conţinut se transformă în cristale fine de gheaţă. Fructele congelate sunt apoi
păstrate în depozite frigorifice.
Utilizări
Fructele de cătină congelate se păstrează la o temperatură de -18°C şi trebuie prelucrate
imediat după decongelare. Fructele decongelate se pot consuma în combinaţie cu alte produse (iaurt,
brânză dulce de vaci, cu sau fără miere de albine), se pot pregăti sub formă de suc, nectar, gem,
dulceaţă, compot, vin etc.

ULEIUL DE CĂTINĂ

Cum se obţine
Uleiul de cătină se obţine prin metoda extracţiei în atmosferă protejată cu bioxid de carbon
sau prin extracţie cu solvent din pulberea de cătină, obţinută prin măcinarea fructelor de cătină
deshidratate.
Beneficii
Uleiul de cătină are efecte benefice asupra organismului, având rol important în creşterea
imunităţii, a nivelului energetic al organismului, în tratarea unei palete largi de afecţiuni.

17
CĂTINĂ DESHIDRATATĂ

Cum se obţine?
Cătina deshidratată se obţine prin uscarea fructelor în cuptoare speciale, la o temperatură de
40-50°C, obţinându-se o umiditate de maxim 10-12%.
Utilizări
Din fructele de cătină deshidratate se obţine prin măcinare pulberea de cătină, din care
ulterior se poate extrage uleiul de cătină.

CAPITOLUL V
CERINȚE MINIME DE CALITATE ȘI CLASIFICAREA PE CATEGORII DE CALITATE

Conceptul de calitate pentru legume şi fructe este o noţiune complexă, care poate fi analizată
sub următoarele aspecte: agronomic, comercial, organoleptic, nutriţional şi sanitar. În cadrul
standardelor de calitate a legumelor şi fructelor proaspete, conceptul de calitate este determinat de
aspectul comercial al produselor proaspete prezentate la vânzare, prin caracteristicile vizuale
(prospeţime, calibru, formă şi culoare) şi de condiţionare (sortare, ambalare, etichetare şi prezentare)
ale acestora. Ca urmare, prevederile acestor standarde de calitate, care se numesc şi standarde de
comercializare, asigură uniformitatea clasificării legumelor şi fructelor proaspete, în funcţie de

18
caracteristicile comerciale ale acestor produse, printr-un sistem unic de evalure, făcând abstracţie de
tehnologiile de cultură şi zonele de producţie.
Organizarea comună de piaţă a sectorului de legume şi fructe proaspete, prin clasificările
realizate pe baza standardelor de comercializare asigură un cadru de referinţă reprezentativ, care
permite :
-realizarea unui echilibru între cererea şi oferta de legume şi fructe proaspete;
-asigurarea unei transparenţe a pieţei de legume şi fructe proaspete şi stabilirea unor relaţii
comerciale bazate pe o concurenţă loială;
-eliminarea de pe piaţă a produselor de calitate nesatisfăcătoare;
-orientarea producătorilor către realizarea de legume şi fructe proaspete care să satisfacă exigenţele
consumatorilor şi să asigure în acelaşi timp un raport echilibrat între calitate şi preţ;
-pătrunderea producătorilor cu legume şi fructe proaspete de calitate pe piaţa externă;
-creşterea profitabilităţii producţiei de legume şi fructe proaspete;
-acordarea de compensaţii comunitare în cadrul politicii de intervenţie al retragerilor de pe piaţă a
producţiei de legume şi fructe proaspete excedentare.
Art.17. - (1) Condițiile tehnice de calitate și de certificare ale materialului saditor din
categoria Standard sunt :
a) materialul saditor trebuie să fie bine marcat, identificat și înscris în Catalogul oficial sau în listele
furnizorilor cu descrieri detaliate sau denumiri specifice;
b) loturile trebuie sa fie omogene si uniforme;
c) sortarea, uniformitatea, etichetarea si legarea materialului se face în pachete păstrate în camere
frigorifice, stratificat în nisip sau baloti de pamant;
d) autenticitatea materialului trebuie sa fie de minimum 99 %;

CAPITOLUL VI
CONDIȚII DE PĂSTRARE

Calendaristic, culesul se efectuează din a doua jumătate a lunii august până la jumătatea lunii
octombrie. După această dată, fructele sunt supramaturate, scad în greutate, se zdrobesc, iar o parte
din ele crapă în momentul recoltării. Recoltarea manuală se face prin desprinderea bob cu bob direct
de pe tufă. Fructele culese manuale sunt curate, iar planta nu este deloc afectată prin tăierea
formațiunilor de rod, în schimb randamentul este scăzut. Un muncitor poate culege 5-10 kg pe zi. Se
mai practică sistemul de detașare a ramurilor cu rod și recoltarea ulterioară a fructelor.Se folosesc și
sisteme mai practice de recoltare, care se bazează pe folosirea unor instrumente ajutătoare că piepteni

19
de metal cu dinți lungi, cârlige, greble, etc. Cu ajutorul acestor instrumente randamentul crește
simțitor, un muncitor ajungând să recolteze 15-16 kg pe zi direct din tufă, și 20-22 kg pe zi de pe
ramuri detașate. Pentru obținerea de suc de fructe de cătină în scopuri industriale, s-a recurs la
instalații mobile de presare a fructelor direct de pe tufă, precum și instalații fixe unde ramurile cu
fructe detașate sunt fragmentate, zdrobite și presate.
Deoarece fructele de cătină sunt perisabile, depozitarea lor trebuie să se facă în ambalaje mici, iar
transportul în lădițe ce nu depășesc cantitatea de 4 kg. Trebuie acordată mare atenție la manipularea,
transportul și depozitarea fructelor, mai ales în fază de maturitate deplină. În stare proaspătă ele se
pot păstra timp de 3-4 săptămâni în depozite frigorifice la temperatură de 0ºC

.
https://www.google.ro/search?biw=16&bih=652&tbm=isch&sa=1&q=catina+depozitata&oq=catina

CAPITOLUL VII
BOLI DE DEPOZITARE ȘI DEREGLĂRI FIZIOLOGICE

Principalele boli ale cătinei sunt:

Verticilioza produsă de ciuperca Verticilium spp.


Această boală este prezentă în zonele de cultură a catinei și își face apariția preponderent în
plantațiile cu vârstă cuprinsă între 5 și 8 ani. Primele simptome sunt reprezentate de îngălbenirea și
ofilirea treptată a frunzelor. Fructele se coc prematur și se usucă. Plantele se ofilesc ziua, iar seara au
aspect normal. De asemenea, pe scoarța arbuștilor apar umflături de culoare roșie. Dacă se realizează

20
o secțiune în tulpină se observă o brunificare a țesuturilor conducătoare. Arbuștii infectați se usucă
complet după o perioda de 1 – 2 ani de la apariția primelor simptome.

http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-arbusti-catina/

Fuzarioză produsă de ciupercile din genul Fusarium


Produce simptome asemănătoare cu cele produse de verticilioză. Boala produce ințial
decolorarea nervurilor, urmată de ofilirea pețiolului. Aceste simptome sunt prezente inițial pe câteva
frunze ale plantei, în final instalându-se pe toată coroana. Dacă se realizează o secțiune în tulpină se
observă o brunificare a țesuturilor conducătoare. În final planta se usucă ireversibil.

;
http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-arbusti-catina/

Rugina produsă de ciupercile din genul Puccinia.


Primele simptome ale acestei boli sunt reprezentate de apariția unor pete clorotice pe partea
superioară a frunzelor. Boala evoluează iar pe partea inferioară apar pustule de culoare portocalie.
Boala evoluează și pe suprafața frunzelor apar fructificațiile ciupercii. Acestea produc o deformarea
severă a frunzelor.

21
http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-arbusti-catina/

Principalii daunători ai catinei sunt:

Afidele
Sunt specii polifage ce migrează de la o plantă la alta sau de la o specie la alta. Acestea cresc
pe flora spontană, iar apoi se deplasează pe speciile cultivate. Atacul se prezintă sub formă de
colonie pe partea inferioară a frunzelor, pe flori sau inflorescențe și pe lăstarii tineri. Insectele se
hrănesc cu sucul celular, provocând un stres plantei. În caz de atac sever, determină moartea plantei.

http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-arbusti-catina/
Cicada Gheboasa (Cerasa bubalus)
E o specie ce produce daune indirect pomilor fructiferi. Dezvoltă o generație pe an și iernează
ca ou în crăpăturile de pe scoarța pomilor. Această cicadă se hranește cu sucul celular al plantelor
ierboase (trifoi, lucernă, etc). Femelele depun ponta pe ramurile arbuștilor, într-o incizie făcută cu
ovipozitorul. Scoarța crapă în zona afectată, iar ciculația sevei este oprită. Ramurile atacate nu mai

22
fructifică normal, iar la atacuri puternice se usucă. De asemenea, rănile produse reprezintă porți de
intrare pentru agenții fito-patogeni. Pagubele cele mai mari se înregistrează în cazul plantelor tinere,
care în urma atacului se usucă.
Metode de combatere:
Combaterea acestei insecte este dificilă și presupune aplicarea unor metode de prevenire.
-controlul atent al materialului săditor;
-curațarea ramurilor cu o perie aspră;
-taierea și arderea ramurilor afectate;
-distrugerea plantelor ierboase din livadă;

http://www.botanistii.ro/blog/tratamente-informatii-arbusti-catina/

BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Vasilica-Mozăceni, Ghidul plantelor medicinale Editura Polirom

23
24

S-ar putea să vă placă și