Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Master: Familie și managementul resurselor familiale. An II/Sem II.

Strategii de rezolvare a
conflictelor intracomunitare

Prof.Univ. Dr. Dumitru Stan

Masterandă: Claudia Dimișcă

Iași, 2018
 Comunitatea familială

Într-o comunitate, ne înțelegem bine unul cu altul, avem încredere în ce auzim, suntem
în siguranță în cea mai mare parte a timpului și suntem arareori încurcați sau surprinși. Nu
suntem niciodată străini unii altora. Ne putem certa, dar certurile vor fi amicale, doar pentru că
vrem să ne simțim încă mai bine și mai plăcut împreună, și putem să nu fim de acord unii cu
alții chiar dacă suntem ghidați de aceeași dorință de a ne îmbunătăți traiul comun. Dar nu ne
vom dori ghinion unii altora și putem fi siguri că cei din jurul nostru ne doresc binele (Bauman,
2001, p.5).
Cuvântul evocă tot ce ne lipsește și tot ce ne trebuie pentru a fi în siguranță, încrezători
în noi și în ceilalți. Pe scurt ,,comunitate” înseamnă genul de lume la care, din păcate nu avem
acces, dar în care ne-am dori mult să locuim și pe care sperăm s-o redobândim. Raymond
Williams, analistul atent al condiției împărtășite, a observat caustic că lucrul cel mai remarcabil
la comunitate este că ,,a existat dintotdeauna”- și putem adăuga: sau că va exista întotdeauna.
,,Comunitatea” este în zilele noastre un alt nume pentru paradisul pierdut-dar la care sperăm să
ne întoarcem căutând cu fervoare căile care ne-ar putea duce într-acolo (Bauman, 2001 p.4).

Definirea familiei

Însoțind omul în întreaga lui existență, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi
și cele mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea neamului omenesc,
evoluția și continuitatea vieții sociale. Asupra genezei familiei, a evoluției și a specificului, ca
și asupra definirii ei, și-au spus cuvântul specialiști din diverse domenii de activitate.
Într-un sens mai larg, familia e definită ca grup social care are membrii legați prin
raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează și au grijă de
copii.
În sens restrâns, familia este definită ca „grup social format dintr-un cuplu căsătorit și
copiii acestuia“ (Zamfir,Vlăsceanu, 1998, p. 157).
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, familia este definită ca „forma socială de
bază, întemeiată prin căsătorie și care constă din soț, soție și din descendenții acestora“
(Dicționarul Explicativ al Limbii Române, 2003, p. 366).
O definiție a familiei o întâlnim și la Florica Manoiu și Viorica Epuran, respectiv familia
reprezintă „o formă superioară de comunitate – în principal a soțului, soției și copiilor – care se
bazează pe relații sociale și biologice, având drept scop principal pregătirea unei generații
viitoare, sănătoasă și temeinic educată, care să participe la dezvoltarea societății“ (Manoiu,
Epuran, 1996, p. 36).
Hartman și Laird adoptă o definiție fenomenologică a familiei, afirmând că „o familie
devine familie când doi sau mai mulți indivizi decid că ei formează o familie și asta înseamnă
că, în momentul respectiv pe care îl trăiesc împreună, ei dezvoltă o intimitate în care își
împărtășesc nevoile emoționale de apropiere, de a trăi într-un spațiu numit de ei «căminul lor»
și în care se definesc roluri și sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale și
psihologice ale indivizilor implicați“( Hartman și Laird apud Muntean, 2003, p. 669).
În concepția altor autori, familia este o formă de comunitate umană alcătuită din cel
puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând „mai mult sau mai
puțin, latura biologică și/sau cea psihosocială“ (Mitrofan, Ciupercă, 1992, p. 20).
Familia reprezintă un ansamblu de relații sociale reglementat prin norme juridice sau
prin norme sociale difuze. Relațiile din cadrul familiei pot fi reduse doar la câteva categorii
principale:
Relații între soți sau (parteneri), reglementate prin căsătorie sau consens;
Relații între părinți și copii (între ascendenți și descendenți);
Relații între descendenți (între copiii aceluiași cuplu);
Relații de rudenie între membrii cuplului familial și alte persoane (părinții din
familia de origine, socrii, cumnați etc);
Într-o definiție cuprinzătoare, familia reprezintă comunitatea socială prin care se
realizează viața în comun a soților și copiilor acestora, care sunt uniți prin relații de ordin
biologic, economic, psihologic și spiritual (Mihăilă, 2013, p.52).

Comunitatea familială

Comunitatea presupune comunitatea dintre indivizi și implicit asistarea reciprocă dintre

aceștia. Această asistare se realizează în prim plan în mediul familial și, apoi, în spațiul rural.
De exemplu, familia realizează legături specifice între soți, între părinți și fii (între mamă și
copil se exprimă ,,cele mai naturale raporturi posibile’’) și între frați (,,cele mai umane raporturi
posibile’’)’’ (Stan, 2001, p. 278). Prin urmare, cel puțin pentru comunitatea familială
tradițională românească, atunci când un aspect disfuncțional ( un handicap, alcoolism, sărăcie
etc) afecta un membru al ei, toți ceilalți membrii se simțeau și ei marcați de acea problemă și
acționau solidari în sensul înlăturării ei.
Prezentați și argumentați 10 avantaje sociale generate de comunitatea familială:
1. Securitatea îl ajută pe membrii familiei să se simtă în siguranță și astfel să crească într-
un mediu propice, astfel încât să se dezvolte și stima de sine să crească. Un om cu stimă
de sine crescută are mai multe șanse de a reuși în viață decât un om care are o părere
proastă despre el.
2. Asistare reciprocă, atunci când un membru al familiei are necazuri, trece printr-o
perioadă dificilă a vieții, acesta este susținut de întreaga familie pentru a depăși
momentele grele.
3. Apartenența la un grup: Într-o lume diversificată ca a noastră, dorința de a face parte
dintr-un grup în care să ne simțim bine este des întâlnită, însă în același timp ne este
frică să spunem cine suntem cu adevărat din cauza nesiguranței exprimării personalității
noastre. Una dintre nevoile fiziologice din piramida lui Maslow este apartenența unui
grup, iar comunitatea familială reprezintă un avantaj pentru aceia care trăiesc în ea
doarece aceasta îi oferă individului un sentiment de siguranță, de stabilitate, de
apartenență.
4. Solidaritatea: Conform Dicționarului Explicativ Online, solidaritatea este un sentiment
care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc. Aceasta ne ajută să trecem mai
rapid peste greutățile familiei.
5. Sociabilitatea ridicată reprezintă o însușire sau o capacitate a oamenilor de a trăi în
societate. Orice demers de dezvoltare și optimizare personală are în vedere și sporirea
gradului de sociabilitate prin exersarea comunicării asertive și, în general, prin lucrul
asupra inteligenței emoționale.
6. Stabilitate grupală: Aparteneța stabilă într-un grup ne ajută să ne dezvoltăm într-o
direcție. Schimbarea grupurilor poate duce la o afectare a dezvoltării personalității
copiilor. Cel mai stabil grup din cadrul satului era reprezentat de familia sătească.
7. Consanguinitate se referă la rudele de sânge. Aceasta ne ajută să ne aflăm originile, să
aflăm care sunt bunicii noștri, străbunicii, verișorii etc și astfel să ne cunoaștem familia
extinsă.
8. Afectivitate - Avem nevoie de legături afective pentru a supraviețui și pentru a ne valida
ca parte a unui grup. Carențele afective stau la baza multor afecțiuni. Până la urmă, o
mângâiere ne vindecă. O îmbrățișare ne face să ne simțim în siguranță și iubiți. O privire
plină de dragoste ne înveselește sufletele.
 9. Empatizare –O persoană empatică poate identifica ușor emoțiile celorlalti . Oamenii
empatici vad dincolo de masti, cu usurinta. Ei fac insa mai mult decat a identifica
automat ceea ce simt persoanele din jurul lor; au si capacitatea de a isi imagina foarte
exact cum trebuie sa se simta persoana respectiva chiar daca ei nu au trecut niciodata
prin exact aceeasi situatie.
10. Iertare, toleranță reciprocă Comunitatea influențează foarte mult aceste aspecte, un
exemplu concret poate fi ilustrat prin faptul că toleranța reciprocă este mai specifică în
comunitatea familială, însă aceasta nu se realizează în același fel în comunitatea de
muncă.

Prezentați și argumentați 10 factori/împrejurări care afectează profund funcționarea comunității

1. Deficit de solidaritate- atunci când oamenii sunt egoiști și individualiști, solidaritatea

nu-și mai face apariția iar aceasta poate periclita funcționarea comunității familiale,
aceasta poate duce la certuri și la neînțelegeri.
2. Deficit de afectivitate- Atunci când nu există afectivitate, oamenii nu se dezvoltă
frumos. Aceștia nu învață să iubească, să-i accepte pe semenii lor iar stima de sine a lor
este una scăzută.
3. Deficit de empatizare- Atunci când empatia se blochează apare manipularea, dominarea,
subminarea și refuzul. Pentru a nu apărea aceste blocaje, fiecare din membrii comunității
familiale trebuie să-l respecte pe egalul lor și nu să-l domine, să-i respecte dreptul la
opinie și nu să-l manipuleze, să-i respecte și să-i prețuiască deciziile și nu să-l submineze
sau saboteze și să-i respecte valorile și experiența. (Cornelius, Faire, 1996, p.66).
4. Deficit de iertare- Atunci când într-o comunitate familială nu mai există iertare, aceasta
are mari șanse de a se destrăma. Ei practic trăiesc într-un conflict continuu.
5. Deficite de sociabilitate-Comunicarea este baza tuturor conflictelor. Dacă nu
comunicăm ne este greu să vedem care este problema și cum o putem rezolva.
6. Deficit de securitate- Atunci când comunitatea familială nu-ți mai oferă siguranță,
aceasta riscă să piardă membrii. Una dintre nevoile de bază din Piramida lui Maslow
este nevoia de securitate.
7. Deficit de asistare reciprocă- este mare nevoie de ajutor reciproc pentru a depăși
problemele cu care se confruntă comunitatea. ,,Toți pentru unul și unul pentru toți,, ne
ajută să depășim mai ușor problemele.
 8. Deficit de consanguinitate- adoptarea unui copil poate afecta profund comunitatea
familială. Acesta riscă să nu fie acceptat de toți membrii familei.
9. Egoismul/ Individualismul- trebuie să ne gândim și la ceilalți, nu doar la noi.
10. Lipsa motivației – atunci când ne pierdem motivația și nu reușim să mai luptăm pentru
a învinge problemele cu care ne confruntăm comunitatea familială se distruge.

Scara Richter a comunității familiale

Familie tânără căsătorită în conflict cu mama soacră. În condițiile în care tânăra

familie locuiește împreună cu părinții băiatului, adesea apar conflicte generate de programul
pe care îl au tinerii.

Stadiul unu-Placa stricată

Familia tânără are mereu aceleași probleme cu mama soacră în ceea ce privește
programul pe care tinerii îl au. Aceștia au diferite ieșiri în oraș/petreceri iar uneori aceștia vin
acasă la ore târzii. Mama băiatului este foarte revoltată pe aceștia deoarece aceasta este
deranjată de programul tinerilor. Deși tinerii i-au explicat motivele pentru care aceștia vin mai
târziu acasă, ea continuă să fie nemulțumită și să aibă mereu aceeași problemă. Aceasta se
comportă foarte urât atunci când nu o ascultă.

Stadiul doi-Retragerea tinerei familii

Deoarece conflictul cu mama băiatului persista, aceasta nu dorea să înțeleagă că

programul lor este diferit, că aceștia sunt tineri, au nevoie de timp liber, de distracție, de ieșiri,
ei au hotărât să o evite de fiecare dată când aceasta încerca să le mai țină câte o predică. Ei se
retrăgeau în camera lor și petreceau mult timp în casă pentru a evita contactul cu aceasta.

Stadiul trei- Sfârșitul amar

Tinerii erau epuizați de atâtea certuri. Ei au renunțat să mai aducă în discuție chestiunile
care îi deranjau. S-au detașat de tot ceea ce înainte îi deranja, adică vorbele mamei lui. Aceștia
și-au căutat o casă cu chirie.

Strategia victorie-victorie:

Strategia victorie/victorie reprezintă o nouă viziune asupra biruințe, care nu presupune

înfrângerea celuilalt. Ea arată cum, dintr-o tranziție, fiecare poate să plece mulțumit (Cornelius,
Faire, 1996, p. 16).
 Victorie-victorie- fiecare învinge. Se consideră că dacă există un câştigător în mod
necesar trebuie să existe şi un învins. Acest lucru este valabil în competiţiile sportive dar nu şi
în viaţă. în multe împrejurări fiecare din cei implicaţi în conflict poate obţine ceva. Avantajele
abordării „victorie-victorie" sunt acelea că descoperă soluţii mai bune: relaţiile se îmbunătăţesc
şi se consolidează, când ambele persoane câştigă, ambele susţin soluţia dacă urmează să mai ai
dea face cu persoana respectivă (şi chiar dacă ştii că nu mai ai nevoie de ea) să fii cinstit faţă de
ea; te simţi atât de bine încât vei dori să mai procedezi astfel şi data viitoare.
Abordarea „victorie-victorie" creează parteneri nu adversari. Aceasta înseamnă să
căutaţi căi de a-1 implica şi mulţumi pe fiecare. Această abordare poate funcţiona chiar şi atunci
când încrederea între părţi este foarte slabă.„Victorie-victorie" este o strategie foarte eficientă.
Nu trebuie să fii un altruist pentrua o adopta, pentru simplu motiv că ea caută să rezolve
conflictul în mod reciproc avantajos. Helena Corneliu şi Shoshana Faire propune următoarele
îndrumări utile pentru căutarea de soluție ,,victorie-victorie,,:
 Formulați nevoile fiecăruia;
 Încercați să ieșiți în întâmpinarea nevoilor fiecăruia;
 Sprijiniți atât valorile celorlalți, cât și pe ale dumneavoastră;
 Încercați să fiți obiectivi și disociați problema de persoane;
 Căutați soluții creative și ingenioase;
 Fiți dur cu problema dar nu cu oamenii;

Etapele acestei strategii sunt urmatoarele:

Pasul I: Aflati de ce le trebuie persoanelor in conflict ceea ce vor.

Vorbiți deschis cu mama soacră să vedeți care este problema adevărată. Ce o deranjează mai
mult. Răspundeți calm și argumentat ceea ce vă deranjează și pe voi.
Pasul II: Gasiti punctele de corespondenta intre diferente.
Pasul III: Schitati noi optiuni, prin care fiecare sa obtina cat mai mult din ceea ce necesita.
Găsiți soluții împreună pentru a obține ceea ce vă doriți.
Pasul IV: Lucrati impreuna. Demonstrati ca sunteti parteneri, si nu adversari. Orientarea acestei
strategii este spre situarea ambilor parteneri in postura de castigator. Ambii accepta solutia,
pentru ca este o rezultanta a eforturilor comune pe parcursul intregului proces. Directiile si
indicatiile clare si practice pe care le ofera aceasta strategie reprezinta un alt punct in favoarea
utilitatii si viabilitatii strategiei in solutionarea conflictului.
Strategia Asertivitatea Adecvată

O bună rezolvare a conflictelor reclamă capacitatea de a vă expune cazul fără a

determina reacția de apărare din partea celeilalte persoane. Explicați cum stau lucrurile în ceea
ce va privește, în loc să indicați ce ar trebui să facă sau să nu facă celălalt.

În cadrul exemplului de mai sus: soacra țipă la tânăra familie. S-ar putea ca aceasta să
o înțeleagă că este furioasă, dar totodată să nu-i facă plăcere ca cineva să strige la aceasta.
Familia tânără are trei posibilități. Să țipe și ea, să se închidă în ea sau să-și expună clar situația.
A ,,țipa și ea,, înseamnă a pune adeseori situația în pericol. Este conduită de luptă, agresivă.
Închiderea în sine înseamnă ,,abandon,,. Acesta este pasiv și de obicei te înstrăinează de cealaltă
persoană. A treia opțiune este aceea de a aserta. Aceasta nu înseamnă renunțare, dar nici nu este
lipsită de combativitate. Răspunsul asertiv nu este întotdeauna ușor. El reclamă adesea alegerea
conștientă, un grad de flexibilitate și abilitate, ceva curaj și încredere în procesul comunicării.

În cazul de mai sus un răspuns asertiv ar putea fi: Ne simțim stânjeniți atunci când țipi
la noi. Există ceva între noi pe care ar trebui să-l lămurim? Ne-am simți mai bine dacă am
discuta despre ce se petrece.

Există un mod special de a te exprima când vrei să răspunzi asertiv. Este formula numită
aserțiunea ,,Eu,, care adesea necesită multă practică până să devină modul dumneavoastră firesc
sau deprindere automată de a vorbi. O aserțiune ,,eu,, îi comunică altei persoane cum vă simțiți
dumneavoastră în legătură cu ceva, fără să blamați și fără să cereți ca cealaltă persoană să se
schimbe. Aserțiunile ,,Eu,, vă ajută să vă mențineți poziția, fără să o tratați pe cealaltă persoană
ca pe un adversar. Ea poate fi deosebit de eficientă atunci când sunteți furios, iritat, trist sau
pur și simplu nu obțineți ceea ce doriți (Cornelius, Faire, 1996, p. 95).

O propoziție care începe cu ,,eu,, are o structură ce este foarte indicată când vreți să-i
spuneți ceva cuiva, dar nu vreți să-l provocați să treacă în defensivă. Construirea unei propoziții
,,Eu,, este asemănătoare cu amestecul ingredientelor culinare. De aceea, utilizarea unui algoritm
poate oferi garanția unei formulări corecte. Pentru o ,,rețetă,, de acest gen există trei ingrediente:

 Acțiunea Când....
 Răspunsul dumneavoastră Simt....
 Rezultatul preferat de dumneavoastră Și ceea ce aș vrea este ca eu..
Acțiunea reclamă o descriere obiectivă a acțiunii sau situației care v-a cauzat problema.
,,Obiectiv,, în cazul de față, înseamnă că descrierea nu conține cuvinte subiective sau încărcate
de afect. Este o descriere factuală a ceea ce s-a întâmplat, iar nu interpretarea dumneavoastră
despre acel eveniment.

De exemplu în cazul nostru: Când aud un ton ridicat...

Răspunsul dumneavoastră

Oamenii nu știu întotdeauna cum reacționați până nu le spuneți. Nu este recomandabil să

afirmați ,,Trebuia să-ți fi fat seama,,. Este posibil ca el să nu știe ce v-a deranjat.

1. Răspunsul dumneavoastră ar putea fi o emoție. De exemplu, ați putea explica celuilalt

că vă simțiți jicnit/enervat/ignorat/neajutorat sau vinovat.
2. Ale spune celorlați ce faci poate fi uneori mai ușor decât a le spune cum te simți. De
exemplu, eu mă retrag/ eu țip la tine/ eu fac totul singură.
3. Răspunsul dumneavoastră ar putea fi un impuls căruia îi opuneți rezistență. I-ați putea
spune celuilalt ce ați vrea să faceți. De exemplu ,,Aș vrea să te ignor,,/,,Vreau să ies de
aici,, sau ,,Aș vrea să pot renunța,,

Tonalitatea răspunsului este foarte importantă. Când vă asumați responsabilitatea pentru

modul în care răspundeți și evitați să-i învinuiți pe alții, comunicarea are mai multe șanse să se
păstreze la obiect. Asumarea responsabilității este cea care face ca reacția să devină răspuns.

Rezultatul preferat de dumneavoastră

Pentru a exprima ceea ce doriți, încercați în felul următor: ,,Mi-ar plăcea să fii mai calmă și să
discutăm ceea ce te deranjează,, Discutați ceea ce v-ar plăcea să faceți sau aveți. Când el spuneți
oamenilor ce ar trebui să facă, de obicei ei se împotrivesc. Dacă nu se simt liberi să aleagă, se
pot opune sugestiei dumneavoastră tocmai pentru că independența este atât de importantă
pentru fiecare dintre noi.

Pseudo-Strategii de rezolvare a conflictelor

Abandonul – strategie care se bazeaza pe retragerea fizica si emotionala din conflict.

Teama de confruntare sau nu mai ai nici un cuvant de spus in ceea ce se intampla pot fi motive
serioase.
Abandonul are avantajele si dezavantajele lui. Evident, este intelept sa te retragi atunci
cand problemele nu te privesc si lipsa ta de implicare nu afecteaza cursul evenimentelor. Ea
poate fi chiar utila, daca in felul acesta se atrage atentia asupra unei crize neglijabile: “ Daca
esti nervos si nu poti discuta linistit, eu ma retrag”.
In masura in care situatia conflictuala te priveste, trebuie sa intelegi ca prin abandon o
situatie problema poate sa creasca nemasurat. Mai trebuie sa fiti atent ca retragerea
dumneavoastra sa nu dauneze cuiva. Abandonul este adeseori utilizat, constient sau nu, pentru
a forta mana cuiva, al face sa se razgandeasca sau a face rau cuiva: “abandonezi pentru a
pedepsi”.

Reprimarea poate fi benefica atunci cand o confruntare pe tema unui dezacord fara importanta
ameninta prea mult o relatie sau cand oamenii nu sunt pregatiti sa auda ceea ce ai de spus. De
asemenea, uneori poti pastra o relatie optand pentru tact in defavoarea adevarului brutal.
A reprima un conflict puternic inseamna a nu vorbi despre aspectele importante. Daca
pastrezi tacerea cealalta parte nu stie tot ce se petrece cu tine. Chiar atunci cand celalalt simte
ca ceva nu este in regula, el nu-si poate da seama care este, de fapt, problema.
Evident reprimarea are si dezavantaje. Atunci cand conflictul trebuie neaparat
solutionat, reprimarea acestuia, incapatanarea de a nu vedea conflictul poate sa-i creeze
individului o imagine proasta. Amanarea rezolvarii conflictului poate crea mari neplaceri. Chiar
daca managerul reprima conflictul, nu inseamna ca acesta nu se manifesta. Este posibil ca
evolutia ulterioara sa il ia prin surprindere si sa scape lucrurile de sub control.
Reprimarea este o strategie subtila de a vedea echilibru, acolo unde este dezechilibru,
de a vedea liniste, acolo unde este furtuna.
Bibliografie:

1. Bauman Z. Comunitatea. Căutarea siguranței într-o lume nesigură Ed. ANTET XX

PRESS, 2001.
2. Zamfir, E., Vlăsceanu L., (1998), Dicționar de Sociologie, Editura Babel, Bucuresti.
3. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, (2003), Editura Academiei, Bucuresti.
4. Manoiu, F., Epuran V., (1996), Asistența socială în România, Editura All, Bucuresti.
5. Muntean, A., Violența în familie și maltratarea copilului în Tratat de asistență socială,
(2003) coordonator Neamțu G., Editura Polirom, Iasi.
6. Mihăilă, Ș., (2013), Drept comercial român, Editura Pro Universitaria, Bucureşti.
7. Stan D., (2001) Sociologia ruralului tradițional românesc, Editura Universității
Alexandru Ioan Cuza din Iași.
8. Cornelius H. Faire S. (1996) Știința rezolvării conflictelor. Fiecare poate câștiga Editura
Șțiințifică și Tehnică.
9. Turndorf J.(2003) Arena Conjugală . Soluționarea conflictelor Editura Curtea Veche.