Sunteți pe pagina 1din 3

hipocampul

Studiile de neuroanatomie comparata explica dezvoltarea


hipocampului prin evolutia volumului si diversitatii procesarilor
subiacente memoriei spatiale. In 1971, J. O’Keefe si J.
Dostrovsky publicau un studiu care avea sa deschida
perspectiva cunoasterii hipocampului. Bazandu-se pe
cercetarile de neuroanatomie a hipocampului a lui S. R. y Cajal
si Lorente de No, cei doi autori relevau prin metode
electrofiziologice proprietatile spatiale ale celulelor piramidale
hipocampice. Hipocampul era conceput ca sistem de
cartografiere cognitiva, locus implementational al procesarilor
spatiale ce sustin o reprezentare sau harta cognitiva a spatiului
in care este plasat organismul. Asa cum D. Hubel si T. Wiesel
demonstrasera cum anume organizarea columnara a cortexului
vizual permite procesarea informatiei vizuale, O’Keefe si
Dostrovsy au aratat ca citoarhitectonica hipocampului face
intuitive functiile calculate de aceasta structura nervoasa
(Olteanu et al, 2000).
Functia hipocampului consta in generarea unei harti cognitive a
mediului. Celulele piramidale descrise mai sus sunt organizate
topotopic, adica fiecarei celule piramidale ii corespunde o
locatie din mediu (camp spatial) pentru care aceasta descarca
maximal. Celulele piramidale din cornul lui Ammon nu isi
schimba campul spatial decat la modificari importante ale
inputului spatial (atunci cand organismul isi schimba vizibil
locatia in mediu), deci, ele sustin o harta cognitiva mai
generala. Celulele din cortexul entorinal au si ele camp spatial,
dar sunt sensibile chiar si la modificari minore ale inputului si
sustin, deci, o reprezentare foarte fidela a spatiului. Deci,
hipocampul este un sistem implementational pentru memoria
spatiala, aceasta structura controland un sistem motor cu mai
multe grade de libertate prin proiectiile directe sau mediate ale
hipocampului in ariile motorii.
Sa recapitulam ce am putut argumenta despre hipocamp pana
la acest moment: hipocampul implementeaza memoria spatiala
si pare sa fie un locus implementational optim pentru memoria
episodica. Sa mai adaugam un termen la aceasta ecuatie:
procesarile sustinute de hipocamp par sa fie incadrate de
caracterul constient 1. Un prim argument este ca modelele de
descarcare ale celulelor piramidale din CA1 si CA3, denumite
varfuri complexe, au drept corelat comportamental specific
acea clasa de miscari etichetate ca voluntare (O’Keefe & Nadel,
1978). Un alt argument este ca modelele de descarcare ale
celulelor piramidale descriu ritmul ? care apare in hipocamp in
timpul miscarilor voluntare.
Relatia dintre hipocamp si procesarile constiente a fost
confirmata si prin corelatele electroencefalografice (EEG) ale
procesarilor cognitive. Corelatele EEG ale procesarilor cognitive,
reunite sub denumirea de complex de orientare N200/P300
(complexe pozitive tarzii/unde lente), sunt caracterizate de
relatia dintre anumite componente EEG evocate de semnificatia
cognitiva diferita acordata unor stimuli relativ echivalenti
senzoriali, in sarcini cu prezentari scurte, repetate, in care
stimulii trebuie discriminati, recunoscuti sau evaluati (Gold &
McGaugh, 1975). Componenta P300 a acestui complex de
orientare este asociata cu procesarea constienta datorita
timpului de latenta de 200-400 ms si coincidentei dintre varful
sau si raspunsul subiectului, cu o latenta de 150-500 ms
(Posner, 1975). Aceasta componenta a fost evidentiata si in
hipocamp, confirmand legatura dintre aceasta structura si
procesarile constiente. N200 si N400 intervin inainte de P300,
putand fi asimilate, deci, procesarilor preconstiente.
Cum conciliem aceste doua dimensiuni functionale ale
hipocampului: memorie spatiala si procesari constiente? Relatia
dintre memoria spatiala si constiinta este aparent usor de
modelat. Sa ne gandim ca “proba” clasica de constiinta aplicata
copiilor foarte mici sau animalelor este recunoasterea in oglinda
(de pilda, subiectului aflat in fata oglinzii i se face o pata de
culoare pe nas fara ca acesta sa vada). In aceasta situatie, un
comportament autocentric (subiectul isi pune mana pe nas, si
nu in dreptul reflectiei in oglinda a nasului) este indicatorul
“constiintei”. Head si Pick (apud. Fredericks, 1969) considera ca
la baza constiintei trebuie sa stea o schema corporala pentru
ca, pentru a putea procesa constient informatiile despre un
eveniment din mediu, creierul are nevoie sa ii fie semnalizata
prezenta organismului in mediu. Schema corporala ar putea fi
operationalizata prin centralizarea informatiilor
somatosenzoriale si spatiale intr-o reprezentare schematica
(Walton, 1975). Hipocampul este, din nou, structura care se
preteaza la a centraliza aceste informatii. In plus, schema
corporala implica o reprezentare a locatiei organismului in
mediu, deci, procesarea unor informatii spatiale de care am
aratat ca este raspunzator hipocampul. Schema corporala nu
este fixa, variabilitatea inputurilor vizuale si vestibulare
determina plasticitatea schemei corporale. Daca acceptam
aceste asumptii, putem considera ca modularea ritmului ? ar
semnala schimbarea hartii cognitive sau schemei corporale prin
modificari supraliminare ale inputurilor spatiale. Altfel spus,
dinamica ritmului ? cu origine in hipocamp pare sa reflecte
plasticitatea schemei corporale.