Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Era deja sfârșit de noiembrie și parcă totul revenise la normal. Mi-am îndeplinit unele sarcini,
din când în când mă pregăteam de ore, treburi tot făceam când trebuia, ba chiar am început să fac
yoga, însă peste vreo 2-3 zile toate acestea piereau. După care iarăși mă întorceam la o viață fără
sens și motive, iar filozofia consta în a face tot ce vreau, la acest moment, fără să mă gândesc ce
ar fi mâine.
În fine, fiind la ore am decis cu câțiva colegi și încă niște prieteni să petrecem undeva
împreună week-endul. Cineva avea o casă liberă și am hotărât să facem petrecerea acolo. Eu
știam că voi fi înconjurat de oameni cărora nu le sunt chiar atât de drag, din cine știe ce motive,
dar mă gândeam că oricum mă voi distra.
Week-endul a început, eu cu un prieten am adus niște produse la acea casă, care era aproape să
cadă, dar în interior arăta cât de cât mai bine decât în exterior, așa că nu era mare problemă.
Petrecerea s-a început, eram în jur de 11 persoane și mai trebuia să mai apară. Am așezat masa,
am pus muzică și începusem să ne distrăm. Intram în diverse discuții cu cineva, apoi glumeam cu
o fată, flirtam, strigam o frază nebună, apoi un pahar pentru colegi, un pahar pentru prieteni și
încă unul pentru sfârșit de săptămână. Mă simțeam mai încrezut și un pic mai bine decât la
început.
După ceva timp am acordat un pic de atenție persoanei noi care o văzusem de la început, un tip
brunet, cu ochii căprui, îmbrăcat destul de cool și care era unul dintre cei mai activi. El coordona
dacă totul e ok cu produsele, ținea toast-uri impecabile, dansa incredibil și fetele erau topite după
el. Vroiam să-l întreb cine este și de unde cu toții îl știu atât de bine, însă mă gândeam că eram
prea amețit ca să pot lega vreo două cuvinte. Observasem că o fată pe care de 3 ani de zile
încercam să o cuceresc a pus ochii pe el și nu numai. Acest lucru m-a făcut să mă simt un pic ne
la locul meu și am ieșit într-o cameră unde era geamul deschis și puteam fi numai eu cu sine.
Un aer răcoritor mă trezea și mă făcea să mă întreb „ Cine o fi și acesta, cum reușește să fie atât
de atrăgător? Și ce rol am și eu aici, probabil dacă am să plec nimeni nici nu va observa” . Când
brusc aud că cineva vine. Oh, mă gândeam eu că însfârșit cineva a văzut că am ieșit și voi avea
cu cine vorbi, dar spre mirarea mea a venit el, acel băiat.
- Ai dispărut de la petrecere. A zâmbit el apropiindu-se de mine.
- Da, eu nu mă simt chiar bine și am decis să iau o gură de aer curat, am zis eu neîncrezut.
- Ei, nu mai spune. Am văzut eu că te simțeai un pic retras. Încercai să pari în centrul atenției,
dar nu ți-a prea reușit sau cel puțin așa ai vrut să crezi tu.
- Ce? am rămas uluit, e chiar vizibil acest lucru?
- Hoho, bineînțeles, tu doreai să atragi lumea, să le arăți că vrei să pari un fel de leader, dar ceva
de stopa.
- Vai, eu chiar nu știam că arăt atât de previzibil. ( Era ciudat, ori era evident acest lucru, ori el
simte ce simt alții )
- Apropo eu mă numesc Ștefan.
- Wow, eu tot mă numesc Ștefan, ce coincidență. ( Apoi mi-a venit o idee...poate din beție, poate
așa o fi un gând rapid, dar n-am ezitat să zic acest lucru . ) Știi...eu am un nickname care îl
folosesc des, dar puțini îmi spun așa, emm..Steven.
- Deci?
- Deci dacă n-ai fi contra, aș vrea să îți zic eu Steven.
Știu că prea rapid am luat această decizie, dar el părea diferit și apoi aveam o manie de a
porecli numele celor din jur, pentru a le arăta că îi consider deosebiți.
- Steven? Sună bine. Dar ești sigur că vrei să-ți folosești nickname-ul tău pe mine?
- Păi da, de ce nu, am întrebat eu.
- Atunci, accept acest nume, a zâmbit el.
Apoi Steven a scos o țigară și a început să fumeze, mi-a propus și mie, dar eu am refuzat, știam
că nu-l cunosc deloc, dar acesta era un moment bun de al întreba.
- Hei Steven, cum de reușești să aduni atâta lume în jurul tău și să pari principala persoană din
această petrecere? la care el a început să râdă din toată puterea, încât l-au apucat tusetele.
- Eu? Tu glumești Ștefane, eu nici măcar nu încerc să-i atrag și doar mă înveselesc din toată
inima.
Era suspicios. Vroiam să-l întreb de unde îi cunoaște pe toți și mai ales pe Georgeta, care
leșina după el, o fi el oare prietenul ei? Nu trebuia să-mi pese, discuția între noi doi era prea
personală. Steven își terminase țigara și mi-a zis:
- Trebuie să plec acasă, am multe teme de făcut și trebuie să mai și dorm.
- Oh, stai că merg și eu cu tine, oricum n-am ce face aici, ziceam eu, înțelegând că e unica
persoană de aici care mă înțelege. Apoi el și-a luat rămas bun, iar ceilalți îl convingeau să mai
rămână, dar el a refuzat să mai asculte și a ieșit. De mine însă prietenii mei ”dragi” nici n-au
atras vreo atenție.
Mergând pe drum, eu mă simțisem mai amețit decât eram acolo, așa că țineam minte doar că
era noapte și că deja îmi luasem rămas bun de la Steven. Am ajuns acasă obosit și un pic mai
bine decât cateva ore în urmă. Apoi mi-am amintit. „ Trebuie să merg acasă, am multe teme de
făcut și trebuie să mai și dorm” . Părea atât de responsabil, de ce nu puteam fi și eu? Am decis
atunci să fac și eu acele teme, cât de cât, poate nu-i în zadar și mă voi simți la rândul meu
responsabil. După care m-am trântit în pat având un somn dulce.
III.