Sunteți pe pagina 1din 4

Prolog

I. Probleme, peste probleme

- Ștefan, de ce mă duci în eroare cu filozofia ta?


- Nu fi atât de enervată. Și de ce mă rog crezi că filozofesc, am întrebat eu indignat, privind-o în
ochii ei, ce se îndreptau în altă direcție.
- Știi care-i problema ta? Tu mereu vorbești prea mult și nimic nu faci sau chiar de-mi zici că ești
ocupat, te joci în jocurile alea sau privești vreun film care TE FASCINEAZĂ ATÂT DE TARE,
încât te umpli de biscuiți și ceai.
- Tu mă rog de unde știi, mă urmăreai cumva pe geam?
- Nu, dar văd eu ce discuți ai tu cu prietenii, în timp ce-mi spui mie că ești atât de ocupat.
De ce numai îi dădusem parola? Îmi ziceam mai mereu că nu văd sens în asta, însă nu știu
cum naiv crezusem că nu va fi nimic rău. Încredere...pff, prostii. În acea zi, Anișoara se tot
plângea pe mine, îmi zicea toate neplăcerile care le avea din cauza mea, eu încercând să iau o
morală din cuvintele ei, tot nu puteam înțelege nimic, pentru că ceea ce-mi striga, am citit prin
cărți, am văzut prin filme, de aia eram sătul să ascult toate cuvintele astea insuportabile. Am
petrecut-o până acasă, iar ea enervată mi-a zis „ciao” și s-a îndreptat spre poarta ei, ca și cum
dorea să pârjolească întreg pământul.
Ajungând acasă, am aruncat rucsacul și geaca într-o parte și m-am trântit în pat, cu privirea în
sus. Așa am stat vreo 10 minute. „Mă leapădă” . Eram sigur sută la sută, deja nu era prima dată
când noi ne certam în privința vieții mele, cât de paradoxal n-ar suna acest lucru.
Ora 20:00, eu în pijama priveam vesel un video de pe youtube , când brusc aud că sună
telefonul.
- Alo?
- Alo, Ștefan salut.
Am cunoscut vocea, e a colegului meu. Mă întrebase ce avusem de învățat, la o cutare
disciplină. Eu i-am explicat, dar la întrebarea dacă m-am pregătit pe mâine sau nu, eu am răspuns
negativ. „Fă-o! E abia 20:00, încă mai reușești să te pregătești, cel puțin 2 ore. Nu, sunt prea
obosit, n-o fac, mâine la 05:00 mă trezesc și în 2 ore am să învăț totul” , mi-am vorbit sieși,
plănuind să mă trezesc mâine la 05:00. Însă am observat peste ceva timp că deja era ora 00:00.
M-am culcat și am încercat să adorm cât de repede pot, pentru a-mi acumula orele de somn, dar
mă tot învârteam și nu-mi găseam locul.
Afară încă străluceau stelele, sub un vânt de noiembrie, iar eu cu ochii abia deschiși, mă
simțeam ca și cum m-a lovit cineva cu piatra în cap, stâteam în cameră, amorțit în fața temei ce
trebuia s-o învăț, însă nu mă puteam concentra și mă gândeam ce voi putea face mai departe.
„Nu! N-are sens, sunt prea obosit, am să văd ce-am să fac” .
Bineînțeles că am nimerit în acea situație riscantă și m-am împăcat cu acel 4, dar fără să mă
motiveze cumva. Tot în acea zi trebuia să mă văd cu niște prieteni cu care făceam parte dintr-o
organizație de voluntariat, însă nu doream și m-am dus acasă. Am ajuns într-o secundă acolo,
fără să mă gândesc la ceva și m-am pus deodată la jocuri virtuale. Nu-mi păsa în ce mă joc,
important că acest lucru mă satisfăcea și că eram dependent puteam să recunosc acest lucru. Ora
01:00 , eu pe jumătate mort, știam că iarăși am teme pe mâine și mă simțeam torturat de faptul că
nu făcusem nimic. Îmi venea să urlu. Camera mea era într-un haos groaznic, în care numai când
intrai te apuca o greață, dar eu nu mă încumetam de acest lucru, oaspeți nu prea aveam. „ Poate
ies eu mâine din încurcătură”, iarăși mi-am zis mie.
Dimineața răcoroasă nu-mi aducea decât chinuri de a ieși de sub pătura moale. Dar vroiam sau
nu, la trezitul de dimineață, eu reușeam de fiecare dată eficient. Era timpul pentru dejun, nu prea
mă atrăgea să mănânc dimineața, însă după aia, mă aruncam la tot ce se putea de mâncat. Iarăși
ore, aceleași fețe a colegilor care în mare parte nu mă prea încântau. De ce? Mă gândeam că nu
mă înțelegea nimeni, nu eram băgat în seamă, de ce trebuie să-i bag pe ei în seamă? Aceasta mă
făcea să mă simt un pic deprimat, dar cel puțin eram independent. Apoi după amiază văzusem un
mesaj de la Anișoara în sens că nu mai vrea să fie împreună cu mine. La telefon nu-mi
răspundea, la mesaje la fel, nu doream să fac mare zarvă din această tragedie, dar cu părere de
rău am fost deacord până la urmă cu despărțirea, dar nici nu bănuiam că această decizie va durea
atât de tare. Mă simțeam ca un alcoolic prăpădit din filme care a pierdut totul.
Prietenii din voluntariat mi-au adresat un punishment ( pedeapsă ) , pentru ceea că nu am
executat sarcina, care m-am îndemnizat să o fac și pentru faptul că am rămas în umbră, fără să le
zic măcar dacă sunt viu sau nu. Mă simțeam groaznic, mai încearcă să mai înveți ceva după toate
astea. „ Mergi la nani, mâine va fi mai bine” , mi-am zâmbit eu și m-am culcat.

II. Un nou cunoscut.

Era deja sfârșit de noiembrie și parcă totul revenise la normal. Mi-am îndeplinit unele sarcini,
din când în când mă pregăteam de ore, treburi tot făceam când trebuia, ba chiar am început să fac
yoga, însă peste vreo 2-3 zile toate acestea piereau. După care iarăși mă întorceam la o viață fără
sens și motive, iar filozofia consta în a face tot ce vreau, la acest moment, fără să mă gândesc ce
ar fi mâine.
În fine, fiind la ore am decis cu câțiva colegi și încă niște prieteni să petrecem undeva
împreună week-endul. Cineva avea o casă liberă și am hotărât să facem petrecerea acolo. Eu
știam că voi fi înconjurat de oameni cărora nu le sunt chiar atât de drag, din cine știe ce motive,
dar mă gândeam că oricum mă voi distra.
Week-endul a început, eu cu un prieten am adus niște produse la acea casă, care era aproape să
cadă, dar în interior arăta cât de cât mai bine decât în exterior, așa că nu era mare problemă.
Petrecerea s-a început, eram în jur de 11 persoane și mai trebuia să mai apară. Am așezat masa,
am pus muzică și începusem să ne distrăm. Intram în diverse discuții cu cineva, apoi glumeam cu
o fată, flirtam, strigam o frază nebună, apoi un pahar pentru colegi, un pahar pentru prieteni și
încă unul pentru sfârșit de săptămână. Mă simțeam mai încrezut și un pic mai bine decât la
început.
După ceva timp am acordat un pic de atenție persoanei noi care o văzusem de la început, un tip
brunet, cu ochii căprui, îmbrăcat destul de cool și care era unul dintre cei mai activi. El coordona
dacă totul e ok cu produsele, ținea toast-uri impecabile, dansa incredibil și fetele erau topite după
el. Vroiam să-l întreb cine este și de unde cu toții îl știu atât de bine, însă mă gândeam că eram
prea amețit ca să pot lega vreo două cuvinte. Observasem că o fată pe care de 3 ani de zile
încercam să o cuceresc a pus ochii pe el și nu numai. Acest lucru m-a făcut să mă simt un pic ne
la locul meu și am ieșit într-o cameră unde era geamul deschis și puteam fi numai eu cu sine.
Un aer răcoritor mă trezea și mă făcea să mă întreb „ Cine o fi și acesta, cum reușește să fie atât
de atrăgător? Și ce rol am și eu aici, probabil dacă am să plec nimeni nici nu va observa” . Când
brusc aud că cineva vine. Oh, mă gândeam eu că însfârșit cineva a văzut că am ieșit și voi avea
cu cine vorbi, dar spre mirarea mea a venit el, acel băiat.
- Ai dispărut de la petrecere. A zâmbit el apropiindu-se de mine.
- Da, eu nu mă simt chiar bine și am decis să iau o gură de aer curat, am zis eu neîncrezut.
- Ei, nu mai spune. Am văzut eu că te simțeai un pic retras. Încercai să pari în centrul atenției,
dar nu ți-a prea reușit sau cel puțin așa ai vrut să crezi tu.
- Ce? am rămas uluit, e chiar vizibil acest lucru?
- Hoho, bineînțeles, tu doreai să atragi lumea, să le arăți că vrei să pari un fel de leader, dar ceva
de stopa.
- Vai, eu chiar nu știam că arăt atât de previzibil. ( Era ciudat, ori era evident acest lucru, ori el
simte ce simt alții )
- Apropo eu mă numesc Ștefan.
- Wow, eu tot mă numesc Ștefan, ce coincidență. ( Apoi mi-a venit o idee...poate din beție, poate
așa o fi un gând rapid, dar n-am ezitat să zic acest lucru . ) Știi...eu am un nickname care îl
folosesc des, dar puțini îmi spun așa, emm..Steven.
- Deci?
- Deci dacă n-ai fi contra, aș vrea să îți zic eu Steven.
Știu că prea rapid am luat această decizie, dar el părea diferit și apoi aveam o manie de a
porecli numele celor din jur, pentru a le arăta că îi consider deosebiți.
- Steven? Sună bine. Dar ești sigur că vrei să-ți folosești nickname-ul tău pe mine?
- Păi da, de ce nu, am întrebat eu.
- Atunci, accept acest nume, a zâmbit el.
Apoi Steven a scos o țigară și a început să fumeze, mi-a propus și mie, dar eu am refuzat, știam
că nu-l cunosc deloc, dar acesta era un moment bun de al întreba.
- Hei Steven, cum de reușești să aduni atâta lume în jurul tău și să pari principala persoană din
această petrecere? la care el a început să râdă din toată puterea, încât l-au apucat tusetele.
- Eu? Tu glumești Ștefane, eu nici măcar nu încerc să-i atrag și doar mă înveselesc din toată
inima.
Era suspicios. Vroiam să-l întreb de unde îi cunoaște pe toți și mai ales pe Georgeta, care
leșina după el, o fi el oare prietenul ei? Nu trebuia să-mi pese, discuția între noi doi era prea
personală. Steven își terminase țigara și mi-a zis:
- Trebuie să plec acasă, am multe teme de făcut și trebuie să mai și dorm.
- Oh, stai că merg și eu cu tine, oricum n-am ce face aici, ziceam eu, înțelegând că e unica
persoană de aici care mă înțelege. Apoi el și-a luat rămas bun, iar ceilalți îl convingeau să mai
rămână, dar el a refuzat să mai asculte și a ieșit. De mine însă prietenii mei ”dragi” nici n-au
atras vreo atenție.
Mergând pe drum, eu mă simțisem mai amețit decât eram acolo, așa că țineam minte doar că
era noapte și că deja îmi luasem rămas bun de la Steven. Am ajuns acasă obosit și un pic mai
bine decât cateva ore în urmă. Apoi mi-am amintit. „ Trebuie să merg acasă, am multe teme de
făcut și trebuie să mai și dorm” . Părea atât de responsabil, de ce nu puteam fi și eu? Am decis
atunci să fac și eu acele teme, cât de cât, poate nu-i în zadar și mă voi simți la rândul meu
responsabil. După care m-am trântit în pat având un somn dulce.
III.

În următoarea zi mă simțisem un pic ucis, luând în considerare faptul că nu dormisem prea


mult, căci trebuia să mă trezesc devreme. Desigur că ceilalți colegi arătau cu mult mai rău decât
mine, din fapt că ei continuase petrecerea. Cam nimic deosebit nu se întâmplase în acea zi, toți
vorbeau și glumeau despre ziua de ieri, însă nimeni nu a amintit de Steven.
Totuși mă dezamăgisem un pic de faptul că nu i-am luat contactele, dar nu mă deranjam prea
tare și am decis să iau numărul său de la colegi. Numai