inescu

de tine...

de tine şi singur lângă foc,

e viaţa-mi lipsită de noroc.
îmi pare în lume c-am trăit,
n ca iarna, că tu vei fi murit.
nte pe suflet cad în picuri,
în faţă-mi trecutele nimicuri;
vântul loveşte în fereşti,
ându-mi firul duioaselor poveşti,
ainte-mi prin ceaţă parcă treci,
n lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
ândouă de gâtul meu te-anini
a-mi spune ceva... apoi suspini...
ept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
m noi sărmanele vieţi...
tirii rămâie pururi mut,
norocul ce-o clipă l-am avut,
p-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
singur, vei fi murit de mult!