Sunteți pe pagina 1din 12

UNITATEA 1

1.Anexele MARPOL

1. Anexa I privind Reguli pentru prevenirea poluării cu hidrocarburi (a intrat în vigoare


la 2 octombrie 1983)
2. Anexa II privind Reguli pentru controlul poluării cu substanțe lichide nocive în vrac
(6 aprilie 1987)
3. Anexa III privind Reguli pentru prevenirea poluării cu substanțe dăunătoare
transportate pe mare sub formă ambalată (1 iulie 1992)
4. Anexa IV privind Reguli pentru prevenirea poluării cu ape uzate de la nave (27
septembrie 2003)
5. Anexa V privind Reguli pentru prevenirea poluării cu gunoi de la nave (31
decembrie 1988)
6. Anexa VI privind Reguli pentru prevenirea poluării aerului de către nave (19 mai
2005)

2.Obiectivele strategiei de transport durabil


- realizarea unui transfer echilibrat către mijloacele de transport care respectă mediul
înconjurător, în scopul creării unui sistem durabil de mobilitate şi transport;
- decuplarea creşterii economice de cererea de transport în scopul reducerii impactului asupra
mediului înconjurător;
- diminuarea emisiilor poluante generate de transporturi la niveluri care reduc la minim
efectele asupra sănătăţii populaţiei şi/sau mediului înconjurător;
- atingerea unor niveluri durabile de consum de energie pentru transporturi şi diminuarea
emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi;
- reducerea zgomotului generat de transport atât la sursă, cât şi prin măsuri de atenuare, astfel
încât nivelurile generale de expunere să aibă un impact minim asupra sănătăţii populaţiei;
- atingerea unui nivel de economisire general de 9% din consumul final de energie, pe
parcursul a 9 ani până în anul 2017;
- biocombustibilul ar trebui să reprezinte 5,7% din combustibilul folosit în transport, ca ţintă
reper;
- adaptarea la schimbările climatice şi atenuarea acestora ar trebui integrate în toate politicile
comunitare relevante.

3.Ce reprezinta transportul multimodal


Transportul multimodal reprezintă transportul de mărfuri efectual pe baza unui contractde
transport multimodal, cu cel puţin două moduri diferite de transport, de către
operatorul det r anspor t m ul t i m odal , di nt r -un l oc di nt r -o ţ ară î n care m ărfu ri l e
s unt î ncărcat e, î nt r- un
l ocd e s e m n a t p e n t r u l i v r a r e , c a r e s e a f l ă î n a l t ă ţ a r ă . ( C o n v e n ţ i a O N U
p e n t r u T r a n s p o r t u l Multimodal).Transportul multimodal este transportul de mărfuri
efectuat în trafic internaţional, întrecel puţin două ţari, cu cel puţin două moduri de transport
pe baza unui document unic
(eliberatd e t r a n s p o r t a t o r u l m u l t i m o d a l ) , e f e c t u a t î n u n i t ă ţ i t e h n i c e d e î
n c ă r c ă t u r ă s u b î n t r e a g a responsabilitate a operatorului de transport multimodal

4.Ce reprezinta Cartea Alba a politicii transporturilor


Cartea Albă a politicii transporturilor a definit o serie de politici şi măsuri la nivel
comunitar şi la nivelul ţărilor din UE pentru lansarea/derularea procesului care să conducă la
un sistem de transport durabil care să fie atins în circa 30 de ani. Politicile iniţiale cuprinse în
Cartea Albă a politicii transporturilor au fost focalizate pe rentabilizarea şi creşterea
atractivităţii modurilor de transport cu potenţial deosebit în ceea ce priveşte capacitatea de
transport şi protejarea mediului.

5. Ce reprezinta o stare ecologica buna


Buna stare ecologică este atinsă atunci când oceanele și marile sunt, în general,
sănătoase și productive, caracterizându-se prin diversitate ecologică și dinamism. Mediul
marin trebuie utilizat în permanență în mod durabil, astfel încât să se asigure protejarea
potențialelor utilizări și acțiuni ale generațiilor actuale și viitoare. În acest scop, trebuie să se
țină seama de structura, funcțiile și procesele ecosistemelor marine în ansamblul lor, trebuie
protejate speciile și habitatele marine și trebuie evitat declinul biodiversității cauzat de
intervenția omului.

UNITATEA 3
1.Definitia retelei ecologice
Condiţia ca vieţuitoarele ce populează un habitat să poată rezista este să existe cât mai
multe habitate similare, cu conexiuni între ele. A apărut astfel a nouă modalitate de protecţie,
aceea prin reţele ecologice. Acestea sunt constituite din diferite tipuri de conexiuni între arii
protejate şi rezervaţii independente, prin relee şi coridoare, ce permit vieţuitoarelor să se afle
în conexiuni largi. Ideea a stat la baza programului "Natura 2000" a Consiliului Europei, cu
sprijinul Uniunii Europene.

2.Definitia marii teritoriale, zona economica exclusiva (ZEE)

În baza legislaţiei internaţionale, statele de coastă instituie mai multe zone marine
jurisdicţionale precum marea teritorială, zona economică exclusivă (ZEE) şi platforma
continentală.
3.Ce reprezinta Natura 2000
Este o retea care a fost creata pentru a lupta impotriva abuzurilor comise in arii protejate.

4.Ce este PSSA


Este o zona deosebit de sensibila. Pentru a putea fi desemnata o PSSA trebuiesc
indeplinite o serie de criterii:
- criterii ecologice, cum ar fi dacă este un ecosistem unic sau rar, criterii privind diversitatea
ecosistemului sau vulnerabilitatea față de degradarea sa ca urmare a unor evenimente naturale
sau activități umane (transport maritim internațional);
- criterii sociale, culturale și economice, cum ar fi: semnificația zonei de agrement sau turism;
- criterii științifice și educaționale, cum ar fi cercetarea biologică sau valoare istorică.

5. Codul polar

Organizația Maritimă Internațională a elaborat un Cod Internațional obligatoriu de


siguranță pentru navele care operează în apele polare (numit Cod Polar), pentru a acoperi
întreaga gamă direcții care privesc transportul maritim: de proiectare, construcție,
echipamente, operaționale, de formare, de căutare / salvare și de protecție a mediului,
aspectele relevante pentru navele care operează în apele neprimitoare din jurul celor doi poli.

6.Cai de patrundere a imigrantilor antropochori de origine acvatica.


1. Rolul canalelor deschise între diferite bazine
Prin intermediul canalelor construite de om între diferite bazine marine sau dulcicole,
speciile pot pătrunde în mod direct. În acest mod pot trece nu numai câteva specii (cum se
întâmplă în cazul transporturilor navale), ci practic toate speciile prezente de o parte şi de alta
a barierei care se pot aclimatiza şi naturaliza. În acest fel se poate ajunge, cel puţin ipotetic, la
o uniformizare a florei şi faunei bazinelor. În realitate lucrurile nu stau chiar aşa, iar exemplul
cel mai concludent este însăşi Marea Neagră sau Marea Mediterană, fiecare din cele două
bazine păstrându-și particularităţile sale.
2. Transporturile aeriene-introducere de specii de interes economic
Omul a intervenit şi prin transportul unor cantităţi mari de apă pe distanţe enorme, scopul
fiind creşterea unor specii în condiţii de captivitate în noi habitate (exemplu, stridiile, unii
peşti, unele crustacee).
3. Introducere de specii în vederea contracarării unor alte vieţuitoare
Introducerea de duşmani naturali ai unor specii considerate dăunătoare reprezintă o
tradiţie a omenirii. Însă anumite acțiuni s-au dovedit a fi extrem de nefaste, efectul final fiind
dezastruos pentru ecosistemele gazdă (exemplul, introducerea speciei Gambusia affinis).
4.Cazul speciilor ornamentale
Prin practicarea acestei tehnici pot apare surprize neplăcute când peştii din acvarii ajung în
apa de canal şi de acolo în mediul ambiant, unde s-a dovedit că se pot aclimatiza cu succes
(cazul Caulerpa sp.).
7. Caracteristicile unei specii invazive de succes

Caracteristicile unei specii invazive de succes: trebuie să îndeplinească următoarele


caracteristici:
- să aibă un areal larg
- să fie abundentă în zonele de origine
- să fie o specie vagilă
- să aibă un spectru trofic larg
- să dezvolte strategii de tip r şi k
- să posede variabilitate genetică
- să aibă instinct gregar
- să aibă talia mai mare decât speciile autohtone
- să fie asociat cu omul
- să aibă o mare plasticitate ecologică

Marea parte a speciilor invazive au areale extrem de vaste în prezent, încât pentru unele
din ele este dificil de identificat zona de origine.

8.Erori in inventarierea speciilor invazive

9. Datele necesare pentru a permite o evaluare a riscurilor de mediu

-Originea apei de balast care va fi evacuată în port destinatar.


-Regiunea biogeografică a portului donator și receptor
-Media și gama condițiilor de mediu, în special salinitate și temperatura.
Aceste informații sunt utilizate pentru a determina gradul de similitudine între mediile
donatoare și beneficiare.

10. Probabilitatea supraviețuirii fiecărei specii țintă

Asimilarea - probabilitatea stadiilor viabile care intră în tancurile de apă de balast ale
navei în timpul operațiunilor de absorbție a apei de balast;
Transfer - probabilitatea de supraviețuire în timpul călătoriei;
Descărcarea - probabilitatea stadiilor viabile care intră în portul destinatar prin
deversarea apelor de balast la sosire;
Stabilirea populației - probabilitatea populației unei specii de a se auto-menține în portul
de destinație. Abilitatea adulților de a supraviețui poate fi indicată prin limite fiziologice de
toleranță la temperatură și salinitate care se încadrează în intervalele de mediu observate în
portul destinatar. Fiecare etapă din ciclul de viață al speciei ar trebui să fie comparată cu
condițiile de mediu în timpul sezonului de reproducere, cu remarca că aceste în aceste etape
speciile pot locui în habitate diferite pentru a finaliza ciclul lor de viață (larve pelagice în zona
de coastă ale speciilor bentale).

11. Metode și procedee tehnologice de tratare a apei de balast

Opțiunile luate în considerare includ:


- Metode de tratare mecanică, cum ar fi filtrare și separare.
- Metode de tratare fizică, cum ar fi sterilizarea cu ozon, lumină ultra-violet, curenți electrici
și tratament termic.
- Metode de tratare chimică, cum ar adăugarea de biocide în apa de balast pentru a omorî
organismele.
- Diferite combinații ale celor de mai sus.

a) Tratarea apei de balast prin filtrare


Înainte de a lua în considerare orice tehnologie de tratare, este necesar să se înțeleagă
factorii cheie ai calității apei. Apa pompată în rezervoarele de balast ale unei nave poate varia
considerabil și va afecta diferitele sisteme de tratare a apei de balast în moduri diferite.
Caracteristicile specifice ale apei pot limita capacitatea unui sistem de a se conforma într-o
anumită situație, de exemplu, pot determina să consume mai multă energie. Trei caracteristici
ale apei sunt deosebit de importante: salinitatea, temperatura și transmitanța ultravioletă.

b) Tratarea apei de balast prin ozonizare


Ozonul este folosit pentru dezinfectarea unui număr variat de aplicații: de la tratarea apei
uzatei, tratarea apei potabile și cele legate de procese industrializate, cum ar fi acvacultura,
precum și producția de energie electrică. Aceste domenii de aplicare implica apă proaspătă.
Ozonul fiind cel mai puternic oxidant disponibil, omoară rapid bacteriile. De fapt, ozonul ca
dezinfectant este de zece ori mai puternic decât clorul. Prin folosirea lui nu rezultă deșeuri și
produse secundare.

c) Tratarea apei de balast prin încălzire


Această metodă se referă la utilizarea căldurii reziduale din motorul principal al navei,
pentru a omorî organismele dăunătoare. Metoda se aplică pentru a evalua și demonstra
posibilitatea apei de balast încălzită la o temperatură suficient de ridicată pentru a minimiza
sau elimina transferul organismelor dăunătoare. Apa de balast încălzită la temperaturi între
35-450C și menținerea acestei temperaturi pentru o perioadă suficient de lungă de timp este
eficientă pentru omorârea unor grupe mari de organisme, precum pești, dar nu la fel de
eficientă pentru omorârea microorganismelor. Apa de balast este încălzită prin utilizarea
sistemului de răcire a motorului: fie prin utilizarea apei de balast pentru a răci motorul sau
prin spălarea tancurilor de balast cu apa încălzită care a fost folosită ca agent de răcire.
Aceasta este o metodă foarte eficientă, deoarece apa de răcire este necesară și este cel mai
probabil deversată în ocean în cazul în care nu a fost utilizată pentru tratarea apei de balast.
Un alt avantaj al acestei metode este acela că nu există produse secundare chimice rezultate.
d) Tratarea apei de balast prin dezoxigenare
Experimental s-a demonstrat eficiența acestei metode pentru un sistem de 72 tone pe oră
sistem de tratare a apei de balast de mare viteză care utilizează o cameră de vid pentru a
îndepărta oxigenul dizolvat din apa de balast rezultând după 10 zile un conținut de oxigen
scăzut în tancul de balast / cala de balast

e) Tratarea apei de balast prin UV


Tehnologii ultraviolete (UV) în profunzime: sistemele UV au un impact redus sau nu
asupra mediului și nu contribuie la coroziunea tancurilor de balast în timp. După filtrarea în
timpul balastării pentru a îndepărta particulele și organismele mai mari, sistemele UV
direcționează apă de balast direct într-o cameră de dezinfecție sau "reactor", unde organismele
rămase sunt neutralizate prin expunerea la lumina UV. În timpul debalastării, apa trece din
nou prin reactor pentru a elimina orice reactivare a organismelor în timpul tranzitului.
Eficacitatea acestui proces este strâns legată de configurația lămpilor UV și a manșoanelor de
cuarț care le protejează de mediul acvatic din jur.

12. Ce reprezintă biofoulingul

Biofoulingul reprezintă acumularea nedorită a organismelor vii pe suprafețe în contact cu


lichide. Biofoulingul se dezvoltă prin formarea unui strat de condiționare urmat de adeziunea
celulelor bacteriene care cresc într-o formă sesilă de dezvoltare a bacteriilor, cunoscut ca
biofim. Această etapă a procesului complex de biofouling este adesea menționată ca
"microfouling", care, la rândul său, facilitează atașarea în continuare a unor organisme mai
mari, de la macroalge până la diverse specii de nevertebrate, într-un proces denumit
"macrofouling".

13. Exemple de grupe de specii reprezentative din biofouling

- ciripedele sunt animalele cele mai frecvent întâlnite în fouling. Larvele de Balanus, Lepas
sunt selective în situl lor de stabilizare și par să recunoască și alte ciripede. Acestea trăiesc în
cochilii dure de calcar, care pot adera foarte bine și pot fi dificil de eliminat. Pe nave, se
practică îndepărtarea prin spălare sub apă sau răzuire mecanică lăsând în urmă un reziduu.
Acest lucru poate favoriza colonizarea în continuare, crescând problema foulingului.
- lipitori cu gât de lebădă: aceste animale sunt special adaptate la o viață atașată de obiecte
aflate în mișcare. Aceste specii sunt neobișnuite prin faptul că ele nu domină zona de coastă
sau țărm, dar se pot depune pe corpurile/coca navelor aflate în mișcare în largul oceanului.
- hidroizii: asemănătoare plantelor ca și în aparență (acestea sunt de multe ori confundate cu
alge), hidroizii trăiesc în colonii și sunt adesea găsiți pe fundul plat al navelor. Având în
vedere nivelul scăzut de lumină în zonele cu fund plat ale navei, este o presupunere sigură că
aceste filamente sunt un tip de hidroid și nu o specie de algă.
- moluște: acestea sunt animale cu cochilii tari, în perechi (bivalve) cum ar fi midii și stridii.
Adeziunea la structurile scufundate este relativ slabă și acest lucru tinde să limiteze depunerea
acestor specii pe structuri staționare de exemplu, platformele petroliere, mai degrabă decât pe
nave active.
- viermi tubicoli: aceste organisme trăiesc în tuburi calcaroase ușor de recunoscut, care
protejează organismele lor moi. Larvele viermilor tubicoli pot recunoaște propriile specii
rezultând astfel colonii mari în curs de instituire. Ei tind să se instaleze pe structuri staționare
sau pe nave care petrec un timp relativ lung în port. Animalele de fouling nu au nevoie de
lumină pentru creștere și pot prolifera pe orice zonă a unei nave (coca subacvatică), inclusiv
în partea de jos a zonei plate.
14. Care sunt principalele avantaje ale aplicării de vopsele antivegetative vs.
utilizare GlidArc
Avantaje vopsea antivegetativa:
Aceasta prezintă durabilitate în exploatare foarte mare (3-5 ani) utilizarea ei contribuind la
creșterea eficienței navei. Durabilitatea crescută a acestei protecții determină în mod direct
reducerea cheltuielilor legate de scoaterea pe doc a navei pentru revopsire, scoaterea din uz a
navei sau respectivei construcții navale, la intervale de timp mai mari. Eliberează substanțe
toxice în cantități care se situează sub limita admisibilă la nivel internațional. Efectul
antifouling este mai ridicat și realizat nu numai prin conținutul în substanțe toxice, ci și prin
compoziția și tehnologia de aplicare.

Avantaje GlidArc:
utilizarea tehnologiei GlidArc pentru tratamentul de decontaminare prezintă numeroase
avantaje, printre care simplitatea de utilizare, prețul redus de cost, adaptare ușoară la o
aplicație dorită (Hnatiuc E., 2002). Această tehnologie permite și o economie de energie prin
utilizarea reacțiilor chimice corespunzătoare efectului post-descărcare. Utilizarea apei activate
de către plasma descărcărilor electrice permite separarea în timp și spațiu a efectului de
decontaminare în raport cu etapa de generare a plasmei.

Unitatea 5
1.Conceptul de bioremediere/biodegradare

Bioremedierea este o tehnologie modernă de tratare a poluanţilor care utilizează factori


biologici (microorganisme) pentru transformarea anumitor substanţe chimice în forme finale
mai puţin nocive/periculoase. Bioremedierea se bazează pe capacitatea unor compuşi chimici
de a fi biodegradaţi; conceptul de biodegradare este unanim acceptat ca o însumare a
proceselor de descompunere a unor constituenţi naturali sau sintetici, prin activarea unor tulpi
de microorganisme specializate având drept rezultat produşi finali utili sau acceptabili din
punct de vedere al impactului asupra mediului.
În general biodegradarea se referă la:
monitorizarea procesului natural de biodegradare;
accelerarea proceselor de degradare naturală prin alimentarea zonelor poluate cu oxigen –
prin aerare sau oxigenare cu , , , sau alţi acceptori de electroni, şi cu nutrienţi necesari
factorilor biologici în procesele de biodegradare;
adăugarea în zonele poluate de microorganisme testate ca având eficacitatea în
trasformarea poluanţilor chimici.
Spre deosebire de alte tehnici, prin bioremediere, poluantul este distrus parţial sau total,
nemaifiind necesară recuperarea şi depozitarea sa.

2.Evoluția procesului de biodegradare microbiană a țițeiului

Faza 1= Faza critică, având o durată de câteva ore la câteva zile, este corespunzătoare
etalării rapide a țițeiului pe o suprafață mare a mediului marin, fiind asociată cu procese fizice
(evaporare, dizolvare, emulsionare) cu importanță esențială pentru evoluția procesului de
biodegradare. În aceste condiții, evaporarea în atmosferă variază în funcție de particularitățile
poluantului (densitate, vâscozitate, tensiune superficială, proporția hidrocarburilor volatile,
etc), precum și de condițiile de mediu (vânt, valuri, curenți de aer, temperatura aerului și a
apei, etc). Datorită acestor factori, cantitatea evaporată variază între 10% pentru petrolul
„greu” și până la 75% pentru cel ușor.
În această fază poluantul se separă în două structuri diferite din punct de vedere fizico-chimic:
țițeiul din stratul superficial și cel din coloana de apă.

1. Stratul superficial de țiței conține fracțiunile cele mai ușoare și formează o peliculă
lucioasă la suprafața apei, având o serie de efecte negative asupra mediului marin, prin faptul
că încetinește evaporarea, modifică acțiunea valurilor, reține și concentrează poluanți chimici
și chiar unele microorganisme.

2. Țițeiul din coloana de apă este supus unui proces de emulsionare, caracteristic
ecosistemelor acvatice. Acest proces a fost descris de Gutnick și Rosenberg în 1975, ca fiind o
„pseudosolubilizare”, ce se poate realiza sub două forme:
a. Emulsia de ulei în apă, care se produce la suprafață și este dispersată de valuri și de curenți
de aer la distanțe mari. Emulsionarea naturală este determinată de compuși cu proprietăți
tensioactive marcate, care formează o fracțiune nesemnificativă cantitativ în compoziția
țițeiului. Diferite particule fine, aflate în suspensie în apa marină (oxizi, hidroxizi, săruri, etc)
favorizează stabilizarea emulsiilor.
b. Emulsia de apă în ulei determină producerea efectului numit „spumă de ciocolată” –engl.
Chocolate mousse effect, care constă în formarea unei spume eterogene din punct de vedere
fizic și chimic, ce conține hidrocarburi cu greutate moleculară mare și o însemnată cantitate
de apă de mare (până la 80%). Formarea spumei este determinată de mecanisme biotice și
abiotice, respectiv de intervenția unor fenomene de fotooxidare. În unele cazuri, spuma poate
forma, prin emulsionare fină, picături foarte mici, sensibile la degradarea bacteriană.

Faza 2= Faza de degradare a hidrocarburilor se realizează pe două căi diferite:


1. Biodegradarea, care se produce în ecosistemele acvatice datorită acțiunii unor
microorganisme, în special bacterii, dar și a unor specii de fungi și alge unicelulare. Anumite
organisme planctonice înmagazinează temporar hidrocarburi sub forma unor picături, pe care
le elimină netransformate din mediu, iar unele organisme animale (anelide, polichete, pești,
păsări) pot degrada o parte din hidrocarburile absorbite, prin activitatea unei enzime de
detoxificare numită aril-hidrocarbon-hidrolază;
2. Degradarea chimică (abiotică), ce se realizează atât prin fenomene de autooxidare, în
absența luminii, care au o importanță redusă, din cauza temperaturii scăzute a mediului
oceanic, cât și prin fotooxidare respectiv prin fotoliză, cu ajutorul radicalilor liberi foarte
reactivi, a căror combinare rapidă conduce la formarea unui număr foarte
mare de compuși chimici (polimeri, produși aromatici oxidați, etc). Acești compuși sunt
uneori mai toxici decât cei din care provin, dar sunt de regulă mult mai solubili și mult mai
ușor accesibili atacului microorganismelor.

Faza 3= Faza de restabilire a echilibrului ecologic are o durată variabilă în funcție


de intensitatea poluării și de condițiile în care a evoluat biodegradarea și corespunde situației
în care majoritatea hidrocarburilor au fost degradate și îndepărtate, cantitățile minore rămase
fiind regăsite în diferite compartimente ale mediului marin, respectiv depuse în sediment sau
acumulate temporar în unele organisme vii.
3. Condiții pe care trebuie să le îndeplinească microorganismele hidrocarbon-
oxidante

4. Factorii de mediu care influenţează biodegradarea hidrocarburilor din petrol


Printre aceşti factori abiotici care influenţează viteza de creştere a microorganismelor,
precum şi activitatea enzimelor produse de acestea, se pot enumera:
Factori fizici:
-prezenţa oxigenului
-umiditatea relativă
-temperatura
-pH, Eh
-aderenţa poluantului la particulele de sedimente.
Factori chimici:
-natura şi concentraţia poluantului
-toxicitatea poluantului
-concentraţia compuşilor toxici ai poluantului
-gradul de dispersie şi solubilitatea poluantului
-biaccesibilitatea poluantului
-prezenţa sau absenţa unui co-substrat
-salinitatea şi presiunea hidrostatică a mediului
-prezenţa nutrimentelor specifice microorganismelor degradative.

5. Care sunt principalele metode de intervenție în caz de poluare cu hidrocarburi


– în mediul acvatic
Principalele opţiuni de management ale siturilor contaminate constau în reducerea/
controlul riscului prezentat de acestea asupra mediului și sănătății umane, prin:
Înlăturarea sau tratarea sursei de poluare;
Înlăturarea sau modificarea căilor de poluare;
Înlăturarea sau modificarea comportamentului receptorului (rilor).
Unitatea 6
1.Din ce este alcatuita scoarta continentala

Pătura granitică (Sial): este alcătuită din granite, gnaise, micaşisturi. Grosimea sa
este mai mare în regiunile tinere de cutare, unde atinge până la 70 km. Pătura granitică
împreună cu învelişul de roci sedimentare, formează tectonosfera fiind susceptibilă la
modificări structurale sub acţiunea forţelor tectonice.. scoarţa superioară conţine cantitatea
cea mai mare de substanţe radioactive.
Pătura bazaltică (Sima): se află sub pătura granitică, având o grosime de 10-15 km în
dreptul scuturilor continentale .

2. Ce reprezintă rocile sedimentare, magmatice și metamorfice

Rocile sedimentare sunt depozite de substanţe cristalizate sau amorfe, rezultate din
distrugerea fizică şi chimică a scoarţei, a altor roci preexistente şi a activităţii vieţuitoarelor.
Iau naştere în majoritatea cazurilor în domeniul marin sau lacustru unde sunt transformate de
factorii exogeni. Se întâlnesc şi depozite sedimentare de origine continentală în zone aride şi
semiaride. În general, rocile sedimentare sunt cele mai friabile şi mai puţin rezistente la
efectele agenţilor externi în comparaţie cu cele magmatice şi metamorfice, mai ales marnele,
argilele, nisipurile şi loessurile.
Rocile magmatice (eruptive) s-au format prin solidificarea unei topituri magmatice
alcătuite dintr-o soluţie intratelurică de silicaţi cu compoziţie foarte complexă. Acestea sunt
cele mai răspândite roci din interiorul scoarţei terestre şi reprezintă circa 90% din materialul
litosferei.
Mineralele constitutive principale ale rocilor magmatice sunt: feldspaţi, piroxeni, amfiboli,
cuarţ şi mice. Din punct de vedere al structurii, dintre rocile eruptive, rocile fin cristalizate
sunt mai rezistente la acţiunea factorilor exogeni decât cele cu cristale mari care sunt mai
expuse alterării chimice şi eroziunii.
Rocile metamorfice (cristalofiliene) s-au format prin transformarea fizico-chimică a
rocilor preexistente (sedimentare şi eruptive) datorită schimbării condiţiilor de temperatură,
presiune şi a chimismului din interiorul scoarţei sub zona superficială de alteraţie şi
diageneză, provocate de mişcările tectonice (metamorfism regional sau de geosinclinal), fie de
ascensiunea magmelor spre suprafaţa pământului (metamorfism de contact termic).
O serie de alte categorii de metamorfism cum sunt metasomatoza, metamorfismul termic,
metamorfismul dinamic, pirometamorfismul, metamorfismul hidrotermal, metamorfismul
magmatic s. a., generează roci care şi-au desăvârşit caracterele chimice, mineralogice şi
structurale în urma proceselor de adaptare petrecute în stare solidă.

3. Ce reprezintă pragul de alertă şi pragul de intervenţie

Pragul de alertă reprezintă concentraţii de poluanţi în aer, apă, sol sau în emisii/evacuări,
care au rolul de a avertiza autorităţile competente asupra unui impact potenţial asupra
mediului şi care determină declanşarea unei monitorizări suplimentare şi/sau reducerea
concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.

Pragul de intervenţie reprezintă concentraţii de poluanţi în aer, apă, sol sau în


emisii/evacuări, la care autorităţile competente vor dispune executarea studiilor de evaluare a
riscului şi reducerea concentraţiilor de poluanţi din emisii/evacuări.
4. Ce reprezintă fracturarea hidraulică / care este diferența între forajele
verticale/orizontale

Fracturarea hidraulică este o metodă obişnuită în exploatarea petrolului şi gazelor, pentru


stimularea suplimentară a curgerii hidrocarburilor spre sondă. Metoda a fost utilizată de peste
60 de ani şi se utilizează şi în prezent la foarte multe zăcăminte de petrol şi gaze. De
asemenea fracturări hidraulice se efectuează şi pentru alte activităţi: exploatarea resurselor
geotermale, injecţia apelor uzate sau a reziduurilor petroliere în stratele geologice adânci şi
altele. Fracturarea hidraulică pentru gazele de şist are particularitatea că fluidul de injecţie
(apa) conţine nisip şi aditivi chimici care cresc eficienţa fracturării şi permit curgerea mai
uşoara şi în cantitate mai mare a gazelor spre sondă.
Cu sondele verticale nu se poate produce o permeabilitate suficientă a șisturilor care
cantonează gazele, în așa fel încât exploatarea să fie economică. Cu cât suprafața rocii este
mai mult deschisă, prin penetrare orizontală în raport cu cea vertical și pe suprafețele
fracturilor provocate, cu atât cantitatea de gaze captive în rocă este mai mult eliberată și
conduce la creșterea eficienței exploatării. Un foraj orizontal înlocuiește cu succes mai multe
foraje verticale (8 – 10 foraje), costurile fiind mult reduse.

5.Ce sunt hidratii gazosi.

Hidrații gazoși (aka hidrații de metan sau clatrații de metan), substanțe solide, de culoare albă,
în care moleculele de gheață formează o colivie (clatrat) în care sunt prinse predominant
molecule de metan (urmat de etan, propan și alte gaze). Aceste substanțe se formează în
condiții de temperaturi joase (de regulă sub 5 oC) și presiuni ridicate (în general, peste 50
atm). Sursa de metan o reprezintă descompunerea microbiană a materiei organice de pe
fundul oceanelor sau degradarea termică a zăcămintelor de petrol (de ex., Golful Mexic).
Zonele în care se găsesc hidrații gazoși sunt cele de permafrost (Siberia, Alaska sau nordul
Canadei) și unele margini continentale (zonele de lângă țărm unde adâncimea apei depășește
500 m).

Seminar 1

1.Care sunt rezolutiile Conferintei de la Manila

- verificarea certificatelor și atestatelor


- echipajul minim este în responsabilitatea administrațiilor și a armatorilor
- promovarea de cunoștințe tehnice, abilități și profesionalism a navigatorilor
- invitația IMO pentru a actualiza modelele de curs
- competență în apele polare
- asigurarea corespunzătoare de acomodare a stagiarilor la bord
- promovarea participării femeilor
- modificările STCW sunt revizuite o dată la 10 ani
- ziua navigatorului să fie pe data de 25 iunie a fiecărui an
2. Definiți conceptul de biotop/biocenoză

S-ar putea să vă placă și