Art. 14.

— (1) Asistentul social are următoarele responsabilități sociale:

a) să pledeze pentru îmbunătățirea condițiilor sociale în
vederea satisfacerii nevoilor umane de bază și promovării
justiției sociale;
b) să acționeze pentru a facilita accesul la servicii specifice
și posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile,
dezavantajate sau aflate în dificultate;
c) să promoveze condițiile care încurajează respectarea
diversității sociale și culturale;
d) să promoveze politicile și practicile care încurajează
conștientizarea și respectarea diversității umane;
e) să faciliteze și să informeze publicul în legătură cu
participarea la viața comunitară și schimbările sociale care
intervin;
f) să asigure servicii profesionale în situații de urgență, în
condițiile legii și ale normelor privind exercitarea profesiei de
asistent social;
g) să recunoască importanța fundamentală a relațiilor
interumane și să le promoveze în practica profesională,
încurajând relațiile dintre persoane cu scopul de a promova,
reface, menține și/sau îmbunătăți calitatea vieții;
h) sa se asigure de respectarea drepturilor fundamentale ale omului și de aplicarea
legislației internaționale la care România
a aderat.
(2) Asistentul social tratează toate cazurile date spre
asistare, în funcție de concluziile evaluării riscului, nevoilor și
resurselor.
(3) Asistentul social va trata cu prioritate cazurile minorilor
aflați în dificultate, fiind activat în mod automat principiul
interesului superior al acestora, în condițiile Convenției ONU cu
privire la drepturile copilului, în acest sens având obligația de a
se autosesiza.
(4) Asistenții sociali vor avea în vedere întotdeauna că
propriul lor comportament reprezintă un model pentru membrii
comunității, acționând în consecință.
 În România, sunt aproximativ 60.000 de copii instituționalizați. Pe hârtie, numărul
celor care intră anual în sistemul de protecție scade. În realitate, numărul celor care
trăiesc în sărăcie, crește. Din aproape patru milioane de copii, 52% se află în situații de
risc, adică trăiesc la limita subzistenţei sau nu au parte de grija familiei.

În foarte multe dintre instituții, asistenții sociali nu există decât în organigramă, în

fapt, munca de asistență socială o desfășoară personal necalificat.

Asistentul social trebuie să aibă o relaţie umană şi profesională coerentă şi directă

cu reprezentantul poliţiei, cu reprezentantul unităţii de învăţământ, cu reprezentanţii
unităţii sanitare din localitate, pentru că neavând acest mecanism funcţional la îndemână
nu are cum să genereze rezultate viabile, care să aibă efecte foarte clar cuantificabile.
Sistemul birocratic din România pune piedici serioase în dezvoltarea unei relații umane,
normale cu copiii instituționalizați. Spre exemplu, dacă vrei să ieşi cu respectivii copii
dintr-o casa de tip familial într-o sâmbătă sau duminică în parc, la o îngheţată, va fi destul
de dificil să găseşti o formulă în care să faci referate, după aceea să parcurgi procedurile
de adunare a documentelor fiscale şi de decontare. E greu de decontat o îngheţată
mâncată în parc cu un copil dintr-o casă de tip familial. Aceeaşi birocraţie care face
aproape imposibil ca un copil care iese din sistem sa aibă nişte deprinderi de bază: ei nu
ştiu să-şi pregatească singuri ceva de mâncare sau să aplice pentru un loc de muncă.
Cât despre copii cu diferite deficienţe, aceştia au şanse minime sa fie vreodată
independenţi.

Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată in condiţiile legii, care
asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, ingrijirea şi
educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care ii primeşte in plasament.

Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist numai persoanele care îndeplinesc

următoarele condiţii (condiţii minime):
1. Capacitate deplină de exercitiu – capacitatea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi
îndeplini obligaţiile;
2. Condiţii materiale:

 locuinţa să fie salubră;

 locuinţa să dispună de spaţiu suficient pentru asigurarea intimitaţii tuturor celor care
locuiesc in ea ;
 pat si dulap separat pentru fiecare copil ;
 dependinţe corespunzătoare pentru prepararea hranei şi pentru igienă ;
 ambient sigur pentru asigurarea sănătăţii şi bunăstării copilului;
 locuinţa să fie amplasată intr-o zonă cu acces facil la servicii medicale, şcoală/ gradiniţă;
 sa aibă studiile necesare pentru a putea asigura o educaţie corespunzatoare nevoilor
copilului (sprijin în efectuarea temelor, etc);
 3. Starea de sănătate:

 a solicitantului si a tuturor celor care locuiesc impreuna cu acesta trebuie sa fie bună;
 să nu aibă afecţiuni medicale care pot afecta capacitatea de îngrijire a copilului plasat
(dovedite prin certificat medical de evaluare completă a stării de sănătate);

4. Aptitudini parentale, experienţă în creşterea si educarea copiilor

5. Profilul moral:
a) solicitantul şi persoanele care locuiesc cu acesta trebuie să dovedească :

 trăsături pozitive de caracter;

 relaţii sociale bune in comunitate;

b) solicitantul sau membrii familiei sale să nu fi suferit condamnari rămase definitive prin
hotarâre judecatorească pentru savârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care i-ar face
incompatibili in exercitarea pofesiei de asistent maternal profesionist;
c) prin comportamentul lor in societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă
garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la
creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi.
6. Acceptarea si înţelegerea de către solicitant, şi respectiv, de către persoanele care
locuiesc cu acesta a necesităţii colaborării cu familia biologică sau adoptivă a copilului,
cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C.;
7. Acceptarea si întelegerea de către solicitant a drepturilor şi responsabilităţilor ce le-ar
putea reveni din relatia cu angajatoru( şi din convenţia de plasament).
8. Acceptarea non-dscriminatoriedin partea solicitantului şi a persoanelor care locuiesc
cu acesta , să manifeste o atitudine nondiscriminativă faţă de persoanele cu nevoi
speciale şi faţă de minorităţile etnice.
9. Capacitate de a lucra in condiţii de stress sau speciale(plasamentul in regim de
urgenţă, copii cu nevoi speciale, copii cu tulburări de comportament, etc.)
10. lnţelegerea caracterului temporar al plasamentului copilului la asistentul maternal
profesionist.
11. Experienţa anterioară cu proprii copii, experinţă în ocrotirea altor copii, bătrani.
12.Atitudinea celorlalţi membri ai familiei care locuiesc impreună cu solicitantul faţă de
problematica specifică a copiilor care necesită masură de protecţie şi care pot intra in
respectiva familie.
13. Solicitantul să nu fie pensionat medical sau anticipat. Au prioritate persoanele aflate
in cautarea unui loc de muncă , care nu sunt pensionate la limită de vârstă.
14. La condiţii egale, vor avea prioritate solicitaţii absolvenţi de liceu cu examen de
bacalaureat sau alte studii de specialitate.
Nu poate fi asistent maternal profesionist:

1. persoana care a suferit o condamnare prin hotărare judecătorească rămasă

definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
2. părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat
abandonat prin hotărare judecătorească rămasă definitivă;
3. persoana care suferă de boli cronice transmisibile/ boli psihice ;
4. Persoana care desfăşoară o activitate salarizată poate deveni asistent maternal
profesionist numai cu condiţia incetării contractului individual de munca pe baza
căruia işi desfăşoară respectiva activitate salarizată.