Tema 4:

Interdependența formelor educației

Fiecare formăă are “raţiunea ei de a fi şi căâ mpul propriu de acţiune îân

ansamblul procesului de educaţie”. Toate îâşi justificăă rolul îân formarea şi
dezvoltarea personalităă ţii, conturăâ nd deziderate educaţionale şi/sau sociale şi
răă spunzăâ nd nevoilor de educaţie şi civilizaţie. (Ioan Cerghit, 1988, p.29)
Formele educaţ iei permit realizarea conţinuturilor generale ale educaţiei
(educaţia intelectualăă , educaţia moralăă , educaţia estetic ăă , educaţia
tehnologicăă , educa ţia fizicăă ), îâmbogăă ţite permanent prin contribuţia tuturor
disciplinelor de îânvăă ţăă măâ nt şi a “noilor educaţ ii” (educaţia ecologicăă , educaţia
pentru democraţie, educaţia sanitarăă , educaţia pentru schimbare şi
dezvoltare, educaţia pentru pace etc.)
Interdependen ţa formelor de educaţie creeazăă premisele desfăă şurăă rii
eficiente a activităă ţii de formare şi dezvoltare socio-culturalăă a individualităă ţii
umane, îân mod direct sau indirect, didactic sau extradidactic.
Invocăâ nd raţiuni pentru o integrare a celor trei tipuri de educaţie,
Constantin Cucoş (1996) enumerăă urmăă -toarele aspecte:
¾ capacitatea de a răă spunde la situaţii şi nevoi complexe;
¾ coştientizarea unor situaţii specifice, cu totul noi;
¾ o mai bunăă conştientizare a unor nevoi individuale şi colective;
 ¾ o mai mare sensibilitate la situaţii de blocaj care cer noi abordăă ri şi
rezolvăă ri;
¾ ameliorarea formăă rii formatorilor;
¾ facilitarrea autonomizăă rii “formaţilor”;
¾ conjugarea eforturilor din mai multe subsisteme sociale care au îân
vedere educaţia” (p. 37–38).
Raportate una la cealaltăă , educa ţia formalăă şi educaţia nonformalăă se
regăă sesc fiecare îântr-un cadru instituţionalizat, stucturat şi organizat din punct
de vedere pedagogic, deosebindu-se prin formele şi modalităă ţile lor de
realizare. Mai puţin structuratăă şi organizatăă din punct de vedere pedagogic,
educa ţia informalăă este situatăă îân afara unui cadru instituţional de tip şcolar.
Ea are ponderea cea mai mare îân timp şi spaţiu, îânsăă , neîândeplinind deziderate
de ordin pedagogic, nu poate susţ ine singurăă procesul formăă rii şi dezvoltăă rii
personalităă ţii umane. Esenţiale îân acest scop sunt educaţia formalăă şi cea
nonformalăă prin care se asigurăă :
• îânsuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi
universale;
• formarea capacităă ţilor intelectuale, a disponi-bilităă ţilor afective şi a
abilităă ţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice,
tehnice şi estetice;
• asimilarea tehnicilor de muncăă intelectualăă , nece-sare instruirii şi
autoinstruirii pe durata îântregii vieţi;
• profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăă -şurarea unor activităă ţi
utile, producăă toare de bunuri materiale şi spirituale.
Relaţia dintre cele trei forme generale ale educaţiei este una de
complementaritate, îânregistrăâ ndu-se tendin ţe de interpenetrare şi de
deschidere a uneia faţăă de cealaltăă – dinspre educaţia formalăă căă tre integrarea
ş i valorificarea informaţiilor şi experienţelor de viaţăă dobăâ ndite prin
intermediul educaţiei nonformale şi informale şi invers, existăâ nd tendinţa de
instituţ ionalizare a influenţelor infor- male. Efectele fiecăă reia dintre ele se
repercuteazăă asupra celorlalte, îân condiţii îân care pot fi de acord sau îân
dezacord.
Modalităţile de realizare ale educaţiei nonformale se regăă sesc îân afara
şcolii, incluzăâ nd îâns ăă şi activităă ţ i desfăă ş urate îân şcoalăă (cluburi, televiziunea
şcolarăă , “constituind o punte “ (vezi George Văă ideanu, 1988, p.232) îântre
formal şi informal; educaţia informalăă , extinzăâ ndu- se pe toatăă durata vieţ ii,
beneficiazăă şi include toate rezultatele influenţelor educaţiei formale şi
nonformale, aşa cum se poate deduce din figura urmăă toare:
educaţie
informalăă
educaţie nonformalăă
CIVILIZAŢI
educaţia formalăă A
URBANĂ
PARTICIPĂRI VIAŢA SATULUI

SOCIO- GRUPUL
CULTURALĂ ACTIVITĂŢI DE
PRIETEN
PARAŞCOLARE ACTIVITĂŢI I
FAMILIA PERIŞCOLARE
ACTIVITĂŢI
EXCURSI
DE PERFECŢ. I
STRADA ŞCOALA
ACTIVIT. TABERE EVENI -
CIVICE MENTE
COTIDIEN
RADIOUL CERCURI E
ACTIV.
EXTRADIDACTICE
PRESA MAGAZINELE

TELEVIZORUL COMUNITATEA

COLECTIVUL DE MUNCĂ

Fig. 1: Modalităă ţile de realizare a formelor educaţiei

Educaţia informalăă depăă şeşte celelalte forme ale educaţiei, ca duratăă ,

conţinut şi modalităă ţi de realizare dar nu şi ca valoare. Aria de influen ţe a
educa ţiei informale este îân continuăă creştere, fiind susţ inutăă de “o masăă
enormăă ca volum dar eterogenăă , foarte variatăă şi inegalăă de la zi la zi şi de la
persoanăă la persoanăă ” (George Văă ideanu, 1988, pp. 232–233)
Asistăă m îân timpurile societăă ţii moderniste şi postmoderniste la
ascensiunea mass-mediei, fenomenul de supraaglomerare informaţionalăă
atingăâ nd proporţii greu controlabile din punct de vedere pedagogic. Faţăă îân
faţăă cu efervescenţ a informaţ ionalăă , elevul/studentul acţioneazăă ca un filtru.
ÎÎn acest context, un rol foarte important revine cadrului didactic. El devine “
un factor care mediazăă toate dependenţele îântre determinanţii sociali şi
procesele educaţionale, agentul care regleazăă interac ţiunile din clasăă ,
controleazăă corectitudinea comportamentelor cognitive şi morale şi defineşte
criteriile de evaluare” (Cherkaoui, 1979). El este cel care, alăă turi de
elev/student, poate coordona echilibrul îântre formativ, nonformativ şi
informativ. (vezi Crenguţa Oprea, 2002, p. 53)
Educaţia formal ăă asigurăă condiţii favorabile pentru realizarea educa ţiei
nonformale şi informale, acestea din urmăă oferindu-i achiziţii necesare unei
bune desfăă şurăă ri a activităă ţii din şcoalăă . “Educaţia formalăă nu are decăâ t de căâ
ştigat” dacăă ţine seama de informaţ iile şi modalităă ţ ile educaţiei spontane şi
nonformale. Pe lăâ ngăă faptul căă educaţia formalăă corecteazăă şi completeazăă
achiziţiile obţinute prin celelalte douăă forme ale educaţiei, ea exercităă o
“funcţie integrativăă , de sintezăă a diferitelor experin ţe trăă ite. Experienţa
acumulatăă îân cadrul educaţiei şcolare, adaptatăă şi valorificatăă îân mod
corespunzăă tor este îân măă surăă săă contribuie la creşterea celorlalte forme de
educaţie.” (vezi Ioan Cerghit, 1988, p. 29).
− la nivel formal, educaţia formală se realizeazăă prin organizarea
sistemului de îânvăă ţăă măâ nt pe “trepte şcolare ierarhice”, educaţie
nonformală se concretizeazăă prin elaborarea de “certificate şi
diplome”, iar cea informală se desfăă şoarăă la “locurile de muncăă ”;
− la nivel nonformal, educaţie formală include şi “activităă ţile
extracurriculare”, educaţia nonformalăă cuprinde “activităă ţile
extraşcolare”, iar educaţia informală se referăă la activităă ţile de
educaţie din familie;
− la nivel informal, educaţia formală include “influenţele de grup”,
educaţia nonformală cuprinde “participăă ri” la diverse manifestăă ri din
viaţa culturalăă a societăă ţii şi educaţia informală reuneşte “experienţele
cotidiene”.