Examen ortopedie anul II sem IV

1. Noţiune de „Proteze dentare”. Clasificarea protezelor dentare după

Rumpel, Oksman, Betelman.

Proteza dentara este o structura destinata să menţină sau să restaureze arcadele

dentare avand rol functional si estetic. Distingem 2 tipuri de proteze dentare :
fixa si mobila.

Proteza dentară fixă poate fi închisă ermetic sau poate fi lipită. Ea permite
redarea aspectului şi funcţiei normale unui dinte foarte deteriorat (onlay, inlay,
coroană), înlocuirea unuia sau mai multor dinţi si chiar înlocuirea lor integrală
(punţi). Intreţinerea sa nu diferă de cea a dinţilor naturali (periaj şi aţă dentară
pentru a curăţa spaţiile interdentare).

Proteza dentară mobilă este fixata de suporţi dentari si trebuie să fie scoasă
pentru a fi spălată (periaj sub jet de apa). Proteza poate fi parţială atunci când ea
mai lasă în gură dinţi pe care proteza se prinde prin intermediul dispozitivelor
de legătură mecanică (croşete, de exemplu) sau totală atunci când nu mai sunt
dinţi iar fixarea se face pe mucoasa bucală sau pe rădăcinile restante. O proteză
mobilă poate fi utilizată în caz de deteriorări bucale congenitale sau cauzate de
un cancer.

Clasificarea dupa Oksman (in dependenta de caracterul leziunii din zona SS)

- proteze utilizate la restaurarea coroanei dentare

- proteze utilizate la restaurarea breșelor partiale
- proteze utilizate la restaurarea arcadelor maxilare edentate total
- proteze dento-maxilo-faciale.

Clasificarea dupa Betelman

- supradentare
- supragingivale
- dentogingivale
Clasificarea dupa Rumpel

- curative
- de profilaxie

Dupa Rumpel si dupa transmiterea presiunii masticatorii

- fiziologice
- nefiziologice
- semifiziologice

2. Clasificare protezelor dentare: a) după material, b) metoda de realizare,

c) metoda de fixare, d) aspectul fizionomic, e) după numărul de unităţi
dentare recuperat
Dupa material

- metalice
- acrilice
- ceramice
- mixte

Dupa metoda de realizare

- directa
- indirecta
- mixta

Dupa metoda de fixare

- mobile
- fixe

Dupa aspectul fizionomic

- fiziologice – incrustatii, coroane artificiale, dinti cu pivot, punti dentare fixe.

- nefiziologice – (transmit presiunile mastic asupra fibromucoasei si substratului
osos) PPM cu placa si crosete de mentinere, proteze totale.
 - semifiziologice – transmit presiunea mastic asupra parodontiului dintilor
restanti si asupra substratului muco-osos – proteze scheletate, punti dentare
mobile, PPM cu placa si crosete mixte, etc)

Dupa numarul de unitati dentare recuperat

- proteze utilizate la restaurarea LOC

- proteze utilizate la restaurarea breșelor partiale
- proteze utilizate la restaurarea arcadelor maxilare edentate total
- proteze dento-maxilo-faciale.

3. Clasificarea leziunilor ţesuturilor dure coronare după Black.

• Clasa I: cu debut la nivelul defectelor structurale ale dinţilor cum sunt
fosetele şi fisurile. De obicei au trei localizări: suprafeţele ocluzale ale
molarilor şi premolarilor, două treimi ocluzale ale feţelor vestibulare şi
orale ale molarilor, şi feţele palatinale ale dinţilor anteriori.
• Clasa II: leziuni care evoluează la nivelul feţelor aproximale ale
premolarilor şi molarilor.
• Clasa III: leziuni care evoluează la nivelul feţelor aproximale ale
dinţilor anteriori fără a afecta sau a necesita indepărtarea unghiului
incizal.
• Clasa IV: leziuni ce evoluează pe feţele aproximale ale dinţilor frontali
care afectează sau necesită indepărtarea şi restaurarea unghiului
(unghiurilor) incizal.
• Clasa V: leziuni ce evoluează în treimea cervicală pe feţele vestibulare
şi orale ale tuturor dinţilor.
• Clasa VI: leziuni care iniţial nu au fost incluse în clasificarea lui Black.
Se intâlnesc la nivelul marginilor incizale şi vârfurile cuspizilor sau
orice suprafaţă expusă la maxim curăţirii şi autocurăţirii.

4. Incrustaţiile intra- şi intra-extratisulare. Construcţia. Cerinţele către

„inlay”-uri şi „onlay”-uri.
Incrustatiile sunt proteze unidentare fixe cu dimensiuni reduse, care se fixeaza
in cavitati preparate in tesuturile coroanei dentare cu scopul refacerii
morfologiei functionale a coroanelor dentare.

Incrustatie intratisulara (este introdusa intr-o cavitate formata in tesuturile

dentare, a carei pereti inconjoara in intregime suprafetele laterale ale acesteia) =
inlay.
Incrustatie extratisulara (desupra tesuturilor dentare preparate, inconjurandule
mai mult de 180*) = onlay

5. Clasificarea incrustaţiilor: a) după scopul urmărit, b) după material, c)

după metoda de realizare, d) după profunzime şi volumul restabilit de
inctrustaţii, e) în raport de amplasarea topografică faţă de suprafeţele
dentare.
Incrustatiile sunt proteze unidentare fixe cu dimensiuni reduse, care se fixeaza
in cavitati preparate in tesuturile coroanei dentare cu scopul refacerii
morfologiei functionale a coroanelor dentare.

Clasificare

a) dupa scopul urmarit

- incrustatii de reconstructie (pentru restaurarea reliefului anatomic si functiei
coroanei dintelui natural)

- incrustatii de agregare (ca elemente de agregare si sprijin in puntile dentare si

protezele mobilizabile)

- incrustatii de echilibrare (echilibrarea presiunii masticatorii asupra unui grup

sau a tuturor dintilor restanti)

b) dupa material
- metalice
- acrilice

- ceramice
- mixte

c) dupa metoda realizarii

- metoda directa
- metoda indirecta

- metoda mixta

d) după profunzime şi volumul restabilit de inctrustaţii

- incrustatie intratisulara (este introdusa intr-o cavitate formata in tesuturile

dentare, a carei pereti inconjoara in intregime suprafetele laterale ale acesteia) =
inlay
- incrustatie extratisulara (desupra tesuturilor dentare preparate, inconjurandule
mai mult de 180*) = onlay
- incrustatie extratisulara cu elemente suplimentare de fixare si retentie
(reprezentate de 2-3 stifturi care patrund in canalele parapulpare) = pinlay

e) în raport de amplasarea topografică faţă de suprafeţele dentare

- clasa 1 cuprinde cavitatile localizate la nivelul suprafetelor ocluzale ale
dintilor premolari si molari;

- clasa 2 cuprinde cavitatile localizate la nivelul suprafetelor ocluzale si

proximale ale premolarilor si molarilor;

- clasa 3 include cavitatile de la nivelul suprafetelor proximale ale frontalilor;

- clasa 4 cuprinde cavitatile aflate la nivelul suprafetelor aproximale si orale ale
dintilor frontali, cu lezarea unghiului incizal;
- clasa 5 presupune toate cavitatile aflate la nivelul coletului;

6. Etapele clinico – tehnice la confecţionarea incrustaţiilor prin metoda

directă, indirectă şi mixtă

Confectionarea incrustatiilor poate fi realizata in trei metode: directa, idirecta si

mixta.
Conform principiilor de realizare a incrustatiei dupa metoda directa, macheta
viitoarei incrustatii este modelata din ceara in cavitatea bucala de catre medic si
transferata in laboratorul de tehnica dentara pentru reproducerea ei din acrilat
sau metal.
Ambele metode (directa si indirecta) urmaresc aceleasi etape clinico-tehnice, cu
exceptia ca prin metoda indirecta, macheta este modelata in laborator de
tehnicianul dentar.

Metoda mixta prevede modelarea machetei din ceara in cavitatea bucala si

obtinerea aprentei impreuna cu macheta modelata.

Etapele clinico-tehnice

Clinic: prepararea si modelarea viitoarei machete dupa metoda directa sau

amprentarea dupa metoda indirecta;
Laborator: ambalarea machetei incrustatiei pentru transformarea ei in acrilat sau
metal (in caz de modelare a incrustatiei in cavitatea bucala), sau realizarea
modelului din material dur, modelarea machetei incrustatiei si transformarea ei
in materialul solicitat (in cazul obtinerii amprentei)
Clinic: proba incrustatiei in cavitatea bucala si individualizarea reliefului
morfofunctional
Laborator: lustruirea incrustatiei

Clinic: cimentarea incrustatiei in cavitatea bucala

7. Cerinţele către cavitatea preparată sub microproteză intra-extrinsecă
Cerinte:
- cavitatea trebuie sa fie preparata nu numai in limitele smaltului dar si a
dentinei;
- peretii verticali ai cavitatii sa fie paraleli intre ei sau usor divergenti
ocluzal sau proximal;
- planseul cavitatii trebuie sa fie paralel camerei pulpare cu o directie strict
orizontala;
- pentru profilaxia recidivei cariei este necesar de a largi cavitatea in
limitele tesuturilor sanatoase;
- crearea punctelor retentive;
- efectuarea bizoului;
- finisarea tuturor suprafetelor.

8. Indicaţii către tratamentul leziunii odontale cu microproteze

extratisulare cu retenţie auxiliară pe pivoţi şi fără.
Incrustatia extratisulara cu 1 fata (1/4) este indicata pentru incisivi si canini,
acoperind numai suprafata orala a lor. Renteia incrustatiei este realizata prin
sistemul de canale parapulpare in numar de 2-4, paralele intre ele si in care
patrund crampoanele incrustatiei. Asa varietati de incrustatii sunt cunoscute in
literatura si sub numele de pinlay.
Incrustatia extratisulara cu 2 fete (2/4) este indicata pentru incisivi si canini,
acoperind in afara de suprafata orala si una din suprafetele proximale (meziala
sau distala). Retentia este realizata printr-un sistem mixt de fixare asigurata de
un sant proximal si 2-3 puturi parapulpare formate pe suprafata orala.
Incrustatia extratisulara cu 3 fete (3/4 sau coroana ¾ Tinkers) este indicata
pentru canini si incisivi, acoperind suprafetele proximale si orale. Retentia este
asigurata de trei santuri executate pe suprafetele proximale , orala si ocluzala.
Ca si la coroana ¾ retentia este realizata prin 2 santuri proximale unite intre ele
printr-un sant ocluzal transversal si de asemenea pot fi realizate retentii
suplimentare.
9. Descrieţi particularităţile constructive a „overlay”-uri în varietate ca:
„veneer”(corona 1/4); coroane parţiale 3/4, 4/5, 7/8.
Incrustatiile extratisulare sunt situate partial deasupra tesuturilor dentare
preparate si se agrega de ele la fel prin cementare. Aceste microproteze au fost
concepute si imaginate cu scopul de realizare a unor lucrari fizionomice din
aliaje utilizate atit in cadrul confectionarii protezelor unidentare, cit si ca
elemente de agregare pentru puntile dentare. Prin urmare, incrustatiile
extratisulare sunt proteze dentare fixe confectionate, din materiale metalice si
pot fi situate pe toate suprafetele dintelui in afara de cea vestibulara. In raport
cu numarul suprafetelor dentare pe care le acopera incrustatiile extratisulare pot
fi situate pe o fata, 2 , 3 sau 4 fete. Pentru ultimele 2 varietati in literatura de
specialitate mai frecvent si argumentat se accepta termenul coroane partiale. De
mentionat ca incrustatiile extratisulare difera in mod esential nu numai prin
extinderea lor pe suprafetele dintelui, dar si prin sistemul de agregare si retentie
de tesuturile dure ale dintelui natural in raprot cu topografia lui. Reiesind din
aceste considerente, vom face si descrierea particularitatilor constructive ale
incrustatiilor extratisulare.

10.Particularităţile retentive a coroanelor parţiale cu şi fără pivoturi de

agregare intracoronară.

11.Tehnicile de confecţionare a microprotezei fixe ca: „veneer”, coroane

parţiale şi „pinlay”-uri
Incrustatie extratisulara cu elemente suplimentare de fixare si retentie
(reprezentate de 2-3 stifturi care patrund in canalele parapulpare) = pinlay

Incrustatiile din ceramica:

1) prin turnare (tehnica DICOR) ;

2) prin presare–injectare (EMPRESS –SYSTEM)-Ivoclar;
3) modelare directa (VITA IN CERAM);
4) metode substractive
• Frezare computerizata CAD-CAM - computer asisted design-
computer asisted manufacturing – CEREC SYSTEM
• Frezare simpla prin copiere CELLAY SYSTEM – Mickronia.
Incrustatia diacrilica compozita:
• direct in cavitatea bucala;
• indirect in laborator

12.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a coroanelor metalice întreg

turnate
Clinic: prepararea dintelui-stilp, amprentarea si protectia dintilor preparati cu
pulpa vie.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulatoare;
modelarea machetei coroanei; realizarea tiparului si turnarea aliajlui utilizat;
dezambalarea, prelucrarea componentei metalice si proba de model.
Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala
Laborator: finisarea si lustruirea coroanei.
Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala prin cimentare.

13.Proprietăţile fizico-chimice şi tehnologice a metalelor şi aliajelor

utilizate la confecţionarea coroanelor întreg turnate
Metalele

Metalele sunt elemente chimice care prezintă următoarele caracteristici fizico –

chimice comune:

1. Corpuri solide la temperatura camerei, cu excepţia mercurului care este fluid;

2. Structura este policristalină (4,5) cubică sau (15) hexagonală. Cristalul este o
formă a stării solide a materiei;
3. Culoarea este gri–argintiu cu două excepţii reprezentate de cupru şi de aur. În
faza de pulbere fină toate sunt gri, deoarece razele luminoase sunt absorbite în
totalitate;
4. Opace datorită electronilor liberi care trec de pe o orbită pe alta;
5. Luciul propriu fiindcă reflectă razele luminoase şi o parte a radiaţiilor
electromagnetice;
6. Conductibilitatea termo–electrică specifică mare. Conductibilitatea apare
redusă când în structură există impurităţi însoţite de neregularităţi ale structurii
cristaline. Metalele cu cea mai bună conductibilitate sunt : Cu, Ag şi Au.
7. Greutatea specifică este variabilă ceea ce a determinat clasificarea în metale
uşoare şi metale grele (greutate specifică peste 5). Este exprimată în g/cm³. Este
o caracteristică importantă pentru lucrările protetice dentare.
8. Temperatura de topire are valori extrem de variate: de la -39°C pentru mercur
la 3400°C pentru wolfram.
9. Rezistenţa mecanică reprezintă proprietatea de a se opune forţelor exterioare
care tind să le deformeze plastic, elastic sau să le fractureze. În general metalele
prezintă elasticitate şi plasticitate diferenţiate, specifice fiecărei grupe. Platina,
argintul, cuprul, staniul sunt uşor deformabile datorită plasticităţii. Plasticitatea
nu modifică integritatea corpului metalic. Rezistenţa mecanică recomandă
metalele pentru utilizare în anumite scopuri. În stomatologie sunt utilizate
pentru realizarea lucrărilor protetice, în mod diferenţiat.
10. Chimic, în contact cu acizii formează săruri.
11. Ionizează în soluţii acide eliberând particule încărcate cu sarcini electrice
pozitive (ioni pozitivi).

Aliajele

Aliajele sunt, în faza solidă sau lichidă, amestecuri omogene compuse din două
sau mai multe metale. Comportamentul metalelor în faza lichidă este variabil
ceea ce creează următoarele tipuri de aliaje:
1. Ambele metale, în faza lichidă, sunt solubile unul în celălalt în orice
proporţie, formând o soluţie omogenă ce se menţine şi în faza solidă.
Repartizarea cristalelor în structura aliajelor este echilibrată (ex.: aliajele de
Au–Cu, Au–Ag sau Au–Ag–Cu) în aceste tipuri de aliaje sunt cuprinse metalele
cu afinitate între ele.
2. Ambele metale sunt solubile între ele în faza lichidă dar în faza de cristalizare
solidă se separă. Aliajul în faza solidă este format din cristale pure ale fiecărui
element care a intrat în compoziţie. Sunt aliajele uşor fuzibile Melotul şi
Şpentul. Punctul de topire este inferior elementelor care formează structura.
Aceste aliaje sunt cunoscute sub numele de „aliaje eutectice”.
3. Ambele metale sunt solubile unul în celălalt strict numai în anumite proporţii.
Dacă acestea sunt depăşite aliajul devine casant, până la friabil.
4. Ambele metale formează între ele combinaţii chimice cunoscute sub numele
de „compuşi intermetalici”. Prezenţa acestor compuşi determină un nou
comportament, aliajul devine casant.
5. Metalele care nu pot fi amestecate în nici o proporţie. Nu se pot obţine aliaje.

Caracteristici fizico–chimice generale ale aliajelor:

1. Duritatea este mai mare decât a fiecărui component.

2. Rezistenţa la deformare plasto – elastică şi la rupere este mai mare decât a
elementelor componente.
3. Conductibilitatea termică şi electrică este mai redusă decât a fiecărui
component.
4. Greutatea specifică are o valoare medie, între cea a metalului component cu
greutatea cea mai mică şi cea a celui cu greutatea cea mai mare.
5. Punctul de topire este mai redus decât al fiecărui metal din compoziţie.

Coroziunea
Coroziunea reprezintă deteriorarea suprafeţei metalelor şi aliajelor.
Metalele şi aliajele în contact cu factorii din mediul înconjurător (gaze sau
lichide) formează produşi de coroziune. Aceşti produşi de coroziune pot avea
un comportament diferenţiat putând să accelereze, să întârzie sau să nu
influenţeze deteriorarea suprafeţei.
Aliajele utilizate pentru lucrările protetice în mediul bucal sunt supuse, datorită
variaţiilor de pH şi de temperatură, fenomenului de coroziune. Rezistenţa la
coroziune pentru aliajele stomatologice reprezintă o condiţie esenţială.
Coroziunea de suprafaţă este anticipată de apariţia mătuirii şi de formarea
petelor. Coroziunea se datorează mai multor cauze: chimică, electro-chimică.

14.Tehnica de modelare a machetei coroanei întreg turnate cu grosimea

nedirijată. Instrumente necesare.
Pentru modelarea machetei acestui tip de coroane sunt cunoscute mai multe
tehnici, insa indiferent de tehnica utilizata incipient, bontul mobilizabil al
modelului se acopera cu lac pentru compensarea contractiei aliajului la trecerea
lui din stare fluida in stare solida. Totodata stratul de lac ofera si un spatiu intre
suprafetele interne ale coroanei si dintelui preparat, spatiu necesare pentru
stratul de cement folosit la fixarea coroanelor finale in cavitatea bucala. De
mentionat ca pelicula de lac aplicata pe suprafetele bontului nu permite ca ceara
sa adere la materialul din care este confectionat modelul, confera bontului
duritate satisfacatoare, inlatura unele retentivitati ale bontului preparat. Lacul de
acoperire este aplicat cu pensula la inceput intr-un strat uniform subtire pe toate
suprafetele bontului si mai jos de limita pragului cervical cu 2-3 mmm. Peste
20-30 min, este aplicat al doilea strat numai pe bontul preparat, neajungind cu
1-2 mm pina la pragul cervical sau colet. Pelicula prinsa in pensa speciala este
plastificata deasupra flacarii sursei de caldura si cu extremitatea coronara a
bontului se inglobeaza intr-un material plastic siliconic pina mai jos de pragul
cervical sau colet cu 3-5mm. Materialul siliconic este introdus intr-o chiuveta,
presind polietilena pe suprafetele bontului dentar in asa mod ca sa contacteze si
sa reia forma lui. Astfel obtinem o capa din polietilena plasata pe suprafetele
bontului preparat, cu grosimea uniforma de 0,03-0,05 mm, apta pentru
realizarea scopului urmarit.

Modelarea machetei viitoarei coroane in prezent e realizata prin 3 tehnici care

prevad initial executarea capei din ceara sau material termoplastic pe bontul
dentar si apoi modelarea formei si aspectului morfofunctional al viitoarei
coroane prin tehnica aditiei de ceara.

- tehnica modelarii machetei cu utilizarea foliei de ceara calibrata;

- tehnica modelarii machetei cu utilizarea foliei de material termoplastic;
- tehnica modelarii machetei prin depunerea progresiva a straturilor de ceara
plastificate.

15.Tehnica de modelare a machetei coroanei întreg turnate cu grosimea

dirijată. Instrumente necesare
Pentru confectionarea acestup tip de coroane sunt aplicate mai multe tehnici,
insa toate prevad crearea pe bontul dentar a unui spatiu dirijat pentru obtinerea
grosimii corespunzatoare componentei metalice. In prezent sunt folosite in
practica 3 tehnici:

- tehnica confectionarii coroanelor cu utilizarea modelului duplicat;

- tehnica confectionarii coroanelor cu utiliz;

16.Metode de turnare a metalelor. Caracteristica.

Flacara oxigaz (oxigen+gaz metan) direct (in palnia tiparului), procedeu tehnic
depasit si contraindicat; flacara prin aportul de carbon are efect contaminat
asupra aliajului fluid.
Flacara oxigaz indirect in microincinte tip creuzet ceramic acoperit cu nitriti de
siliciu pentru ca aliajul sa se mentina mai mult in stare fluida. Topirea se face cu
protectie chimica (aplicare de borax). Introducerea aliajului se realizeaza cu
centrifuge semiautomate ROTOJET/SCHLODER.
Curentilor de joasa, medie, inalta frecventa, eliberati de bobiele de inductie ale
aparatelor de topit-turnat. Reprezinta sursa cea mai indicata pentru aliajele
nobile/nenobile. Topirea se realizeaza indirect in incinte ceramice.
Se contraindica folosirea creuzetelor grafitice pentru turnarea aliajelor nobile
deoarece contamineaza aliajul in stare fluida. Aliajul fluid este protejat de un
flux de gaz nobil. Introducerea aliajului se realizeaza prin centrifugare
automata. Varianta ideala de topire-turnare-procedeul Heraeus- cel mai putin
contaminant, cel mai indicat pentru aliajele nobile, ceramica, structura P.P.S.

Pentru obtinerea unei turnaturi de calitate se indica:

- sistemul de tijare modern Bego-Heraeus ;
- ambalare in 2 timpi ;
- preparare masa de ambalat la vacuum malaxor cu vibrare mecanica;
- aplicarea machetei rezervorului de metal in centrul termic al tiparului (la
10mm de marginea superioara a conformatorului) ;
- topire-turnare (metoda cu centrifuga automata cu curenti de inalta frecventa si
mediu de protectie)
Rezulta turnaturi de mare precizie, fara defecte de turnare.

17.Metale şi aliaje destinate la confecţionarea protezelor dentare prin

tehnica turnării
Tehnica turnarii
Formarea tiparului. Instrumentele, materialele si utilajele necesare. ( Masele de
ambalat, componenta. Conformator pentru turnare, hartie de azbest, constructia
tiparului). Tiparul se obtine prin aplicarea maselor de ambalat (materiale
refractare) pe suprafata machetelor cu vibrare manuala sau mecanica. Tiparul se
obtine prin parcurgerea mai multor etape.

Etape de obtinere a tiparului

Pregatirea machetei pentru ambalare ;

Ambalarea propriu-zisa ;
Evacuarea machetei din ambalaj.

Dupa cele trei etape rezulta tiparul reprezentata de o cavitate cu volum si forma
identice cu cele a machetei , situata in interiorul materialului refractar utilizat
pentru ambalare.

Metale si aliaje
aurul, aliaje din argint si paladiu, otelurile inoxidabile, aliaje crom-cobalt etc.

18.Realizarea canalelor de turnare. Metoda.

Macheta canalului principal de turnare:
Se aplica o tija metalica cu diametrul de 1,5-2 mm. Tija poate fi din ceara la
aceleasi dimensiuni sau din material plastic.Tija metalica e calibrata prin
picurarea cerii.
Pozitia: verticala.
Lungimea :30mm.

Tijarea cea mai indicata : din ceara calibrata si material plastic deoarece sunt
livrate prefabricat(contin macheta rezervorului de metal fluid+istmul)
Macheta rezervorului de metal fluid (sfera de contractie, bila de contractie):
Se situeaza la 2,5-3mm de suprafata ocluzala.
Reprezinta rezervorul de unde se absoarbe metalul in tipar.
Diametrul: 3,5-4,5mm.
Forma: sferica (volum maxim pentru dimensiuni minime).
Macheta istmului:
Tija se ingroasa intre macheta rezervorului de aliaj fluid si suprafata ocluzala.
Diametrul 2-2,5 mm pentru a mari calea de acces a metalului spre tipar.
Fixarea machetei pe capacul conformatorului:
Macheta se transfera de pe model pe capac si se pozitioneaza cu macheta
rezervorului de metal in centrul termic al tiparului.

Detensionarea:
Detensionarea consta in racirea lenta pe capacul conformatorului dupa fixarea
machetei pe acesta.

Macheta canalului de evacuare a gazelor din tipar:

Se realizeaza din ceara trefilata cu diametrul de 1 mm sau fir de nylon. Ceara
sau nylonul se aplica in portiunile exterioare ale machetei si se lipesc pe
versantele conului.

Degresarea:
Macheta fixata pe conul capacului e degresata cu solventi organici tip: acetona,
cloroform, toluen, alcool. Se face acest lucru pentru a indeparta urmele de
grasime rezultate din contactele digitale din timpul modelajului.

Prelucrarea termica a tiparului. Preincalzirea tiparului.

Macheta este eliminata in etapele de conditionare termica ale tiparului
(preincalzire, incalzire). Rolul acestei etape este de a elimina macheta prin
topire, ardere si de a pregati tiparul pentru etapa de topire-turnare a aliajului.

19.Indicaţii la confecţionarea coroanelor fizionomice.

Coroanele fizionomice sunt microproteze fixe care acopere in intregime
suprafetele dintelui preparat cu scopul restaurarii formei anatomice si a
nuantelor coloristice a dintelui natural. Acestea sunt confectionate din materiale
nemetalice (portelan, acrilat sau compozite).

- Coroana de invelis trbuie sa reproduca intocmai morfologia si forma

coroanei dintelui respectiv; sa armonizeze cu dintii invecinati si cu dintele
omolog; ea nu trebuie sa fie prea voluminoasa restabilind punctele de
contact interdentare;
- Coroana trebuie sa nu fie in supraocluzie majorand dimensiunea verticala
de ocluzie pentru a nu provoca traumatizarea parodontului, si totodata nu
 trebuie sa fie nici in subocluzie, pastrand contactul uniform cu dintele
antagonist;
- Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al
dintilor antagonisti, restabilind astfel o concordanta cuspid- fosa
maximala
- In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, efectuate in toate
directiile, trebuie sa aiba loc o alunecare libera, fara obstacole;
- Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau portiunea coronara
unde se termina marginile ei
- Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic.

20.Ce prezintă bontul dentar preparata sub coroane fizionomice.

Coroanele fizionomice acopera in intregime bontul dentar. Bontul dentar este
preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor suprafetelor a unui strat
uniform al tesuturilor dentare de 1,5-2mm (egal cu grosimea viitoarei coroane).

Bontul dentar va fi preparat cu forma aproximativ asemanatoare unui cilindru

sau trapezoidala, cu suprafetele laterale usor convergente ocluzat (sub un unghi
nu mai mare de 5-8* fata de axul de insertie a dintelui.
In zona cervicala a coroanei dentare, acesta prezinta un prag circular latimea
caruia depinde de marimea diametrului dintelui (0,3-0,5mm dintii cu volum
redus si 0,8-0,15mm la dintii mai voluminosi). Pragul, in dependenta de starea
tesuturilor dentare cervicale, poate fi supragingival, la nivelul gingiei sau
subgingival.

21.Etapele tehnologice clasice de confecţionare a coroanelor din răşini

Tehnica clasica prevede realizarea urmatoarelor operatiuni: modelarea machetei
viitoarei coroane din ceara; ambalarea machetei coroanei in chiuveta pentru
realizarea tiparului; pregatirea acrilatului si introducerea lui prin presare in
tipar; polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta;
prelucrarea, finisarea si lustruirea coroanei.

Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici

reali9zarea tiparului. Aceasta tehnica consta in modelarea directa a coroanei din
acrilat prin depunderea succesiva a straturilor pe bontul dentar. Tehnica
modelarii coroanei prevede depunerea unor straturi (bazal, de dentina, de smalt,
de colet si incizal), urmata de polimerizarea lor conform indicatiilor din
prospectul anexat.

La confectionarea coroanelor din ceramica deosebim urmatoarele etape clinico-

tehnice:

Clinic: prepararea dintelui; amprentarea, determinarea culorii portelanui;

protectia dintilor cu pulpa vie;

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea

matricei din platina pe bontul preparat; depunerea si arderea straturilor de
ceramica (bazal, de dentina, de smalt, de colet, incizal); adaptarea coroanei la
model;

Clinic: proba coroanei in cavitatea bucala

Laborator: arderea coroanei din ceramica pentru glazurare;

Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala.

22.Răşinile auto şi termo-polimerizabile. Varietăţi. Avantaje şi dezavantaje

Rasinile acrilice domina de mai multe decenii tehnologia protezelor unidentare.
Din ele s-au confectionat baze, dinti artificiali, fatete si chiar proteze
unidentare, proteze provizorii etc. Treptat au fost evidentiate o serie de
deficiente ale acestor materiale mai ales cand erau folosite ca materiale de
placare, proteze unidentare si dinti artificiali. Cautarile au urmat doua cai. Pe
de-o parte s-au elaborat noi tipuri de rasini acrilice, pe de alta parte au fost
elaborati noi polimeri: rasinile diacrilice, epoxidice, policarbonate, epiminice,
polooxietilenice etc.

Rasinile auto si termopolimerizabile sunt indicate pentru realizarea bazelor

protezelor totale si partiale mobilizabile, repararea si optimizarea acestor
proteze, confectionarea dintilor artificiali, conformatoarelor, gutierelor si
protezelor gingivale, aparatelor ortodontice mobilizabile.
Varietati

Dupa natura chimica:

1. rasini vinilice
2. rasini acrilice

3. rasini diacrilice
4. rasini epiminice

5. rasini policarbonate
6. rasini poliamidice

7. poliuretani

Dupa indicatii:
1. rasini pentru baza protezelor
2. rasini pentru dintii artificiali

3. rasini pentru repararea si reoptimizarea protezelor adjuncte

4. rasini pentru proteze provizorii

5. rasini pentru epiteze

6. rasini pentru placare

Avantaje:

- rezultate estetice excelente, transluciditate apropiată de a ţesuturilor dure

dentare;
- biocompatibilitate;

- şlefuirea dentară mai conservativă decât cea pentru coroana acrilică sau
mixtă;
- posibilitate de individualizare cromatică.

Dezavantaje:
- mai puţin rezistentă decât cea mixtă;
- necesitatea realizării pragului circular impune o şlefuire oarecum mai
invazivă;
- nu poate fi realizată pe dinţi şlefuiţi fără prag sau pe dinţi fără suport
incizal corespunzător.
- potenţialul abraziv deosebit al porţelanului feldspatic. 


23.Varietăţi de ceramică utilizate la confecţionarea coroanelor.

Componenţa.
Ceramica clasica preparabila contine urmatoarele componente:

• feldspat 60-80% - componenta care omogenizeaza in faza de topire

amestecul, iar dupa ardere confera transluciditate. Din punct de
vedere chimic =trisilicat de aluminiu-calciu-sodiu.
• componenta refractara: cuartul – 10-15% - dilata masa ceramica in
momentul arderii, iar dupa ardere confera luciul caracteristic.
• caolinul 0-5% = argila cu o culoare alb-laptoasa care influenteaza
fluorescenta maselor ceramice.
Alte elemente componente:

• aditivii - fondantii (carbonati de potasiu, calciu, sodiu, borax) cu rol

de a creste masa produsului si a scadea temperatura de ardere.
• pigmentii sub forma oxizilor metalici ce confera maselor ceramice
stabilitate cromatica.
Masele ceramice moderne:

• Aluminoceramica;
• Vitroceramica;
 • Ceramica magnezica;
• Ceramica zirconica.
Toate sunt mase ceramice oxidice (pe baza de oxizi ai metalelor grele).

Contin in plus substante fluorescente care cresc gradul de translucenta (oxizi ai

metalelor grele din pamanturi rare-lantanide). Acesti oxizi cresc translucenta.

Ceramica preparabila contine si o componenta lichidiana reprezentata de

apa distilata si alcool, la care se adauga lianti hidrosolubili (glicerina, dextroza),

cu rol de a mari adeziunea ceramicii de suportul metalic.

24. Succesiunea aplicării straturilor de ceramică şi particularităţile arderii.

Aplicarea straturilor de ceramica
1) depunerea stratului de baza
2) depunerea stratului de dentina
3) depunerea stratului de smalt
4) depunerea stratului de colet
5) depunerea stratului incizal

Arderea se efectueaza fara vacuum, cu ridicarea temperaturii de la 750* pina la

940*, coroana mentinandu-se in cuptor la temperatura finala timp de 3-4 minute

25.Cerinţele către coroana de porţelan.

- Coroana de portelan trbuie sa reproduca intocmai morfologia si forma
coroanei dintelui respectiv; sa armonizeze cu dintii invecinati si cu dintele
omolog; ea nu trebuie sa fie prea voluminoasa restabilind punctele de
contact interdentare;
 - Coroana trebuie sa nu fie in supraocluzie majorand dimensiunea verticala
de ocluzie pentru a nu provoca traumatizarea parodontului, si totodata nu
trebuie sa fie nici in subocluzie, pastrand contactul uniform cu dintele
antagonist;
- Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al
dintilor antagonisti, restabilind astfel o concordanta cuspid- fosa
maximala
- In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, efectuate in toate
directiile, trebuie sa aiba loc o alunecare libera, fara obstacole;
- Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau portiunea coronara
unde se termina marginile ei
- Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic.

26. Avantajele şi dezavantajele coroanei de porţelan

Avantaje:

- rezultate estetice excelente, transluciditate apropiată de a ţesuturilor dure

dentare;
- biocompatibilitate;

- şlefuirea dentară mai conservativă decât cea pentru coroana acrilică sau
mixtă;
- posibilitate de individualizare cromatică.

Dezavantaje:
- mai puţin rezistentă decât cea mixtă;
- necesitatea realizării pragului circular impune o şlefuire oarecum mai
invazivă;
- nu poate fi realizată pe dinţi şlefuiţi fără prag sau pe dinţi fără suport
incizal corespunzător.
- potenţialul abraziv deosebit al porţelanului feldspatic.

27.Dezvăluiţi 4 metode de realizare a restaurărilor dentare total ceramice

(all-ceram system) : a) turnarea miezului ceramic din amestec cu
 magneziu sau fortificarea miezului cu leucitină b) realizării capei din
sticlă de alumino-silicat c) ceramică topită şi injectate prin presare
pentru formarea miezului d) tehnica CAD/CAM

a) turnarea miezului ceramic din amestec cu magneziu sau fortificarea miezului

cu leucitină

b) realizării capei din sticlă de alumino-silicat

c) ceramică topită şi injectate prin presare pentru formarea miezului

d) tehnica CAD/CAM
- nu necesita amprenta;
- nu necesita model, macheta, tipar, turnare;
- amprenta optica se realizeaza cu camera intraorala;
- macheta este procesata;
- frezarea este asistata de calculator;
- din lingouri ceramice (CEREC-Vita; Cerec-Dicor).

28.Metoda de adeziune dintre plachetă şi componenta metalică. Varietăţile

elementelor retentive.

29.Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–acrilice

cu componenta metalică turnată
Clinic: prepararea dintelui si obtinerea amprentei;

Laborator: confectionarea modelului cu bont mobilizabil si fixarea modelelor in

simulator; acoperirea bontului mobilizabil cu lac de izolare si modelarea
machetei viitoarei coroane; obtinerea componentei metalice prin turnare;
Clinic: proba componentei metalice in cavitatea bucala si determinarea culori
materialului fizionomic;

Laborator: aplicarea materialului fizionomic pe componenta metalica;

Clinic: fixarea coroanei in cavitatea bucala

Pentru retentia mecanica a acrilatului in interiorul casetei sau pe toate

suprafetele in caz de confectionare a coroanei fizionomice, sunt realizate retentii
reprezentate de sfere, butoni, solzi de peste, anse dispuse radiar, etc. Realizarea
retentiilor depinde de forma lor. Astfel la realizarea retentiilor in forma de solzi
de peste, cu ajutorul unui bisturi sunt realizate diverse planuri santuri
triunghiulare. Pentru realizarea anselor sau a butonilor sunt utilizate fire din
ceara sau nailon. Pentru sfere se aplica modele de sfere pe suprafata machetei
pe care s-a depus in prealabil un strat subtire de lac. Sferele se aplica la o
anumita distanta una de alta (0,5-1 mm).

30.Exclusivităţi de adeziune metalo-ceramică

La depunerea stratului de ceramica pe componenta metalica nu se realizeaza

macroelemente retentive, iar marginile casetei sunt rotunjite.
In afara de forma neteda a componentei metalice sunt propuse si alte forme
retentive:
-tehnica Inzoma ( forma componentei cervicale sa fie modelata cu suprafete
concave, iar marginile incizale si ocluzale in forma de guleras, constatand ca
astfel componenta metaliza va atinge valori maxime ale rezistentei mecanice);
Legatura chimica de aderenta se obtine datorita difuziei ionilor din metal in
ceramica si invers, formandu-se legatura iono-covalenta.
Legatura mecanica se obtine datorita unor retentivitati invizibile pentru ochiul
liber, obtinute pe suprafata metalica in urma sablarii, precum si ca rezultat al
unei diferente intre coeficientii de dilatare termica a metalului si ceramicii care
contribuie la aparitia fortelor mecanice de compresiune.
Legatura fizica se realizeaza datorita fortelor Van der Waals sau legaturi adezive
ce apar la nivelul atomilor prin fluctuatiile spontane ale sarcinii electrice.
Remarcam ca in prezent pentru o legatura mai trainica intre aliaj si ceramica
sunt propuse diverse materiale ce se aplica intr-un strat subtire pe suprafetele
componentei metalice.
31.Etapele clinico–tehnice de confecţionare a coroanelor metalo–ceramice

- prepararea dinților-stîlp,
- amprentarea,
- determinarea relatiei intermaxilare,
- protectia plagii dentinare;
- confectionarea modelului cu bont mobilizabil,
- fixarea modelelor in simulator;
- acoperiarea bontului mobilizabil cu lac de izolare si realizarea machetei
componentei metalice – grosimea - 0,3-0,4 mm;
- obtinerea componentei metalice prin turnare;
- proba componentei metalice in cavitatea bucala – determinarea adaptării la
nivelul coletului și rapoartele cu dinții antagoniști;
- determinarea nuantei coloristice a componentei fizionomice;
- component metalică este supusă sablării cu un jet de nisip produs pe baza
oxidului de aluminiu, cu dimensiunea particulelor de 250 mc, apoi supusă
unei prelucrări termice cu scopul oxidării suprafețelor – se face în dependent
de tipul aliajului din care este confecționată component metalică. Pentru
majoritatea aliajelor – temperatura de 960 oC pentru un timp de 5-8 minute.
- aplicarea și arderea straturilor de ceramic – în prima etapă se aplică și se
asupune arderii stratul de grund (opac) depus în grosime uniform de 0,5 mm.
Pasta va fi aplicată în porțiuni mici pe suprafața componentei metalice
condensînd-o prin vibrație și absorbind lichidul cu hîrtie de filtru sau tifon
pînă la cîpîtarea unei suprafețe mate. Grundul se va arde în vacuum în decurs
de 7-10min la o temperatura de 750-980 oC. a doua oară grundul este aplicat
după aceeași metodă și din nou este supus arderii.
După racier component metalică cu masa de grund arsă se va așeza pe model
și se va începe depunerea și modelarea straturilor de dentină și smalț,
conform formei anatomice a dintelui respective. Următoarea ardere se va
efectua de asemenea în vacuum la t de 750-960 oC. După racier coroana este
probate pe model.
- modelarea definitive a coroanei, arderea din nou, după racier-
proba pe model.
- proba în cavitatea bucală – individualizarea coroanei în ocluzia centrică,
anterioară, posterioară și în celelalte faze ale ocluziei dinamice – asigurarea
contactelor multiple și crearea condițiilor pentru alunecarea lentă ale arcadei
dentare înferioare pe cea superioară.
- glazurarea
- lustruirea p.metalice neacoperite de material fizionomic
- fixarea în cavitatea bucală cu visfat-cement după metoda obișnuită.
32.În ce constă glazurarea ceramici şi redarea nuanţelor coloristice

Dupa proba in cavitatea bucala coroana metaloceramica este arsa la presiune

atmosferica normala, la un regim termic de 750-940 grade C cu mentinerea la
temperatura finala 4-5 minute, in scopul topirii stratului exterior de ceramica
care va conferi ceramicii un aspect lucios si neted – operatiunea de glazurare a
ceramicii. La aceasta faza aspectul coloristic poate fi modificat prin aplicarea
vopselelor de tipul Vitachrom proces urmat de o ardere in cuptor.

33.Clasificarea coroanelor de substituţie.

Coroana de substitutie – reprezinta microproteze care inlocuiesc total coroana

lipsa a dintelui natural.

Componente:

1. Pivot metallic – dispozitivul radicular, care agrega prin cementare in

canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii a 2 componente.

2. Dispozitivulcoronarceinlocuiestemorfofunctionalcoroanalezataadintelui
natural.

Clasificare

a. Dupa aspectul fizionomic:

-  Coroana de substitutie total fizionomica

-  Partial fizionomica

-  Nefizionomica

b. Dupa caracteristicile constructive a dispozitivelor radiculare:

-  Simple
 -  Compuse

c. Dupa scopul urmarit:

-  Pentru restaurarea morfologiei coroanei

-  Utilizata ca element de agregare in proteze dentare. 


34.Particularităţi constructive a coroanei de substituţie şi a pivoturilor

Coroana de substitutie – reprezinta microproteze care inlocuiesc total coroana
lipsa a dintelui natural.

Componente:

1. Pivot metallic – dispozitivul radicular, care agrega prin cementare in

canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii a 2 componente.

2. Dispozitivulcoronarceinlocuiestemorfofunctionalcoroanalezataadintelui
natural.

35.Etapele clinico – tehnice de confecţionare a coroanei de substituţie

simple din acrilat
Clinic : prepararea intra si supraradiculara a radacinii dintelui afectat;
Amprentare.

Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; modelarea

machete dispozitivului coronoradicular si transformarea ei in aliajul
soliciatat; prelucrarea componentei metalice si proba pe model.

Clinic: Proba componentei metalice a dispozitivului coronoradicular in

cavitatea bucala; determinarea culorii materialului;

Laborator: aplicarea materialului fizionomic pe supraf dispozitivului coronar;

prelucrarea si lustruirea.

Clinic: proba definitive a coroanei de substitutie si fixarea in cavitatea bucala.

36.Cerinţele către dispozitivul radicular
Coroanele de substitutie cu dispozitive radiculare simple sunt reprezentate de
un pivot simplu confectionat din sarma ortodontica sau turnat din aliaj care este
solidarizat la o coroana de invelis.

Acesta agrega prin cementare in canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii

a 2 componente.

37.Cerinţele către coroanele de substituţie

Coroana de substitutie – reprezinta microproteze care inlocuiesc total coroana
lipsa a dintelui natural.

Componente:

1. Pivot metallic – dispozitivul radicular, care agrega prin cementare in

canalul radicular preparat cu scopul stabilizarii a 2 componente.

2. Dispozitivul coronar inlocuieste morfofunctional coroana lezata a dintelui

natural.
38.Instrumentele, materiale, utilajul necesare pentru şlefuirea şi lustruirea
protezelor dentare fixe metalice
Prelucrarea şi finisarea protezelor dentare depinde de materialul utilizat la
confecţionarea lor şi constă din două operaţiuni:
1) operaţia de planare fi netezire a protezelor;

2) operaţie de lustruire a protezelor.


La prelucrarea suprafeţelor protezelor metalice sunt folosite instrumente

reprezentate de discuri de carborund sau diamantate, diverse freze din
aliaje dure sau diamantate, pietre dentare cu ajutorul cărora se şlefuiesc
suprafeţele protezelor pentru adaptarea lor pe model, cît şi pentru redarea
aspectului morfologic corespunzător. Netezirea suprafeţelor protezelor
ţnetalice se efectuează cu gume abrazive (polipanturi), în special a
protezelor confecţionate prin tehnici clasice. In cazul utilizării protezelor
confecţionate prin tehnici contemporane, această operaţiune se efectuează
cu ajutorul sablatorului utilizînd corund cu o granulaţie fină ce nu
depăşeşte 50 microni.
Operaţia de lustruire a protezelor este efectuată pentru a reda suprafeţelor
protezei aspectei perfect netede, rezistente din punct de vedere chimic şi
neretentive pentru alimente. Lustruirea suprafeţelor protezelor acrilice şi
metalice confecţionate prin tehnici clasice se realizează la aparatul de
şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt utilizate diverse materiale de
lustruit, care se depun pe filţuri sau perii. Lustruirea finală se realizează cu
ajutorul pufului de bumbac obţinînd astfel un luciu maxim.
Protezele, metalice confecţionate prin tehnici moderne pot fi lustruite şi
electrochimie. Lustruirea electrochimică este realizată în aparate speciale
numite în literatura de specialitate şi băi electrogalvanice.

39.Instrumentele, materiale, utilajul necesare pentru şlefuirea şi lustruirea

protezelor dentare fixe acrilice

Prelucrarea şi finisarea protezelor dentare depinde de materialul utilizat la

confecţionarea lor şi constă din două operaţiuni:
1) operaţia de planare fi netezire a protezelor;

2) operaţie de lustruire a protezelor.


Operaţia de planare şi netezire a protezei este efectuată cu ajutorul

instrumentelor abrazive
rotative. Pentru prelucrarea protezelor acrilice sunt utilizate diverse forme
de freze atît metalice, cît şi din carborund, cu ajutorul cărora sunt înlăturate
surplusurile de acrilat de pe suprafeţele protezelor, conferindu-i protezei şi
un aspect morfologic corespunzător. Ulterior suprafeţele libere ale protezei
ce nu prezintă contact cu ţesuturile cîmpului protetic sunt netezite cu
ajutorul hîrtiei de glaspapir cu granulaţie fină.
Operaţia de lustruire a protezelor este efectuată pentru a reda suprafeţelor
protezei aspectei perfect netede, rezistente din punct de vedere chimic şi
neretentive pentru alimente. Lustruirea suprafeţelor protezelor acrilice şi
metalice confecţionate prin tehnici clasice se realizează la aparatul de
şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt utilizate diverse materiale de
lustruit, care se depun pe filţuri sau perii. Lustruirea finală se realizează cu
ajutorul pufului de bumbac obţinînd astfel un luciu maxim.
40.Definiţie “edentaţie parţială”. Varietăţi după dimensiuni.
Edentatia partiala este starea fiziopatologica a arcadelor dentare caracterizata
prin pierderea a 1 pina la 15 dinti de pe arcada. Absenta dintilor de pe arcada
produce un spatiu numit edentatie sau bresa dentara. Edentatia unidentara pina
la cea subtotala poate crea un numar impresionant de variante ale starii de
edentatie pe arcada dentara.

Starea de edentatie partialla apare de la absenta unui singur dinte si pana la un

numar de 15 dinti de pe un maxilar. Exista teoretic 16 posibilitati de edentatie
pe o arcada dentara. Se intilnesc edentatii de 2 - 3 dinti sau mai multi alaturati
sau din alte zone ale arcadei. Pe o singura arcada dentara pot exista numai 7
brese (spatii edentare).

41.Etiologia edentaţiei parţiale

Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, conditional pot fi impartiti in
doua grupe

1) Factorii postnatali

Edentatia partiala congenitala se caracterizeaza prin lipsa mugurilor dentari sau

al distructiei lor in stadiile incipiente de dezvoltare. Daca lipsesc toti dintii
avem o anodontie, iar daca cativa – hipodontie (oligodontie). Inliteratura de
specialitate aceste varietati de lipsa a dintilor se mai numesc edentatii primare,
la care se refera si dereglarile procesului de formare si situare a mugurilor
dentari si de eruptie a dintilor, care conduc la retentia dintilor in profunzimea
osului si ca rezultat la aparitia edentatiei partiale; aceasta varietate de edentatie
se numeste si falsa.

2) Factorii congenitali

Edentatia partiala provocata de factorii postnatali (dobandita) care se mai

numeste si edentatie secundara apare ca urmare a afectiunilor odontale
parodontale, a proceselor inflamatoare (osteomielita), interventiilor chirurgicale
(inlaturarea tumorilor benigne sau maligne), traumatismului, etc.
42.Clasificarea edentaţiei parţiale Kennedy
Clasa I – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu prezenta obligatorie a
breselor bilaterale terminale, adica marginite de dinti numai mezial.

Clasa II – este caracteristic prezenta obligatorie numai a unei brese terminale,

adica marginita de dinti numai mezial.

Clasa III – este caracteristic prezenta obligatorie a bresei laterale intercalate,

adica marginita atat mezial cat si distal de dinti.

Clasa IV – sunt incluse arcadele dentare edentate partial cu localizarea bresei

numai in zona frontala.

Primele trei clase sunt impartite in 4 subdiviziuni, in dependenta de numarul

breselor.

43.Componentele cîmpului protetic edentat parţial

Cimpul protetic este alcatuit din totalitatea elementelor morfologice ale oaselor
maxilare pe care se aplica protezele partiale acrilice sau scheletate.
Elementele morfologice sunt dintii restanti, crestele edentare, bolta palatina,
tuberozitatile maxilare si tuberculii piriformi.

Aceste sunt grupate in:

a. Suportul dento-parodontal care preia, prin dintii restanti si parodontiu,
presiunile exercitate de proteza si le transmite fiziologic osului maxilar
b. Suportul muco-osos format din fibromucoasa crestelor edentate, si a boltii
palatine, a tuberozitatilor maxilare a tuberculilor piriformi si osul subiacent.

SUPORT  DENTO-PARADONTAL

Este constituit din dintii restanti si tesuturile parodontale, care intra in contact
cu partile componente ale protezelor (placa protetica, crosete) contribuind la
stabilizarea si mentinerea acestora.
Stabilizarea, mentinerea si sprijinul protezelor partiale sunt dependente de: de
numarul dintilor restanti, repartizarea topografica, pozitia de implantare si
valoarea parodontala a dintilor restanti, morfologia coronara si relatiile de
ocluzie.

SUPORTUL MUCO-OSOS
 
Este alcatuit din mucoasa si oasele maxilare. Protezele partiale sunt in contact
intim cu dinti restanti.
Fibromucoasele cimpului protetic sau mucoasa fixa acopera crestele alveolare si
bolta palatina. Fibromucoasa ce acopera crestele alveolare maxilare este mai
groasa decat la mandibula. Mucoasa neutra (pasiv - mobila ) se afla la periferia
cimpului protetic. Este situata la nivelul fundurilor de sac vestibulare si linguale
si in zona palatina superioara ( linia "Ah" ).
Suportul osos al cimpului protetic este reprezentat de crestele alveolare si bolta
palatina.
Creasta alveolara este formatiunea ce rezulta prin transformarea procesului
alveolar in urma extractiei dintilor. Crestele alveolare prezinta dimensiuni si
forme variate: sunt voluminoase sau atrofiate, atenuate pina la disparitie.
Crestele alveolare prezinta in extremitatile distale: tuberozitati la maxilar si
tuberculi piriformi la mandibula. Aceste formatiuni anatomice sunt acoperit de
proteze, ele influentind considerabil stabilitatea si mentinerea. Aceste
formatiuni anatomice se atrofieaza in ritm lent fiind numite  "zone biostatice".
Bolta palatina este zona campului protetic, situata intre crestele alveolare
maxilare. Formele si dimensiunile ei sunt variabile in plan frontal. Se observa
bolta palatina adanca (ogivala) sau de adancime medie.

44.Clasificarea punţilor dentare.

Puntea din elemente separate
Puntea dintr-o bucata
Puntea metaloacrilica (semifizionomica si fizionomica)
Puntea metaloceramica
Puntea din acrilat sau ceramica
Puntea cu extensie
Puntea mobilizabila
Puntea demontabila
Puntea fixata fizico-chimic
Puntea provizorie
45.Cerinţele către dinţii stîlpi preparaţi la confecţionarea punţilor dentare.
Prepararea dintilor stalpi incipient nu se deosebeste de prepararea care se
efectueaza in leziunile odontale coronare pentru utilizarea diferitor coroane de
invelis.

Ulterior specificul consta in:

- obtinerea unei forme corecte specifice pentru tipul de microproteza ales ca

elemente de agregare;
- obtinerea paralelismului intre axele coronare ale dintilor-stalpi astfel incat
toate elementele de agregare sa se aseze uniform pe dintii-stalpi
- asigurarea paralelismului intre dintii stalpi se poate efectua vizual in caz cand
sunt folositi doi sau trei dinti (redarea paralelismului se poate efectua si prin
prepararea dintilor stalpi in forma de con cu o inclinatie a suprafetelor coroanei
catre axul longitudinal nu cu mai mult de 10 grade)

46.Elementele componente ale punţilor dentare

Partile componente ale puntii dentare sunt reprezentate de urmatoarele:

1) corpul de punte sau dintii intermediari care inlocuiesc dintii pierduti de pe

arcada.
2) elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati
si realizeaza fixarea prin cimentare pe dinti stalpi a intregii proteze (elementele
de agregare sunt in numar de cel putin doua, asezate in general, pe cei doi dinti
limitanti ai bresei edentate)

CORPUL DE PUNTE

Este reprezentat de dintii artificiali care inlocuiesc dintii absenti din spatiul
edentat al arcadei dentare. El restaureaza integritatea morfologica a arcadei si
functiile aparatului dento-maxilar. Acesta suporta presiunile masticatorii de la
dintii antagonisti la nivelul fetelor ocluzale si le transmit elementelor de
agregare. El trebuie sa fie rigid, nedeformabil. Impreuna cu elementele de
agregare formeaza o singura piesa protetica – puntea dentara – un ansamblu
care restaureaza functiile afectate. Deoarece intreaga lucrarea protetica este
rigida, nedeformabila se impune o pregatire speciala a dintilor stalpi pentru a
permite insertia pe campul protetic.

ELEMENTELE DE AGREGARE

Sunt microproteze prin care puntea  dentara se fixeaza pe dintii stalpi. Aceste

proteze monodentare constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor
coronare si elementelor de agregare ale puntilor dentare. Pentru proteza
mobilizabila sunt utilizate ca elemente favorizante in asigurarea ancorarii si a
sprijinului. Microprotezele ca elemente de agregare ale puntilor dentare sunt
supuse unor forte suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de punte.
Pentru a le putea suporta trebuie sa fie cu rezistenta si fixitate marita.

47.Ocluzorul, varietăţi, elementele componente, caracteristica.

Ocluzoarele cele mai simple aparate utilizate în practica proteticii dentare, care
imită miscările mandibulei în plan vertical. Sunt compuse din 2 ramure
articulate în jurul unui ax asemănător cu o balama, si sunt menținute la distanța
dorită cu ajutorul unui surub sautijă metalică situată vertical. Ocluzatoarele
„Biokep” (Ivoclar, Germania) – repetă miscările mandibulei în plan vertical si
de lateralitate.

48.Articulatoarele, varietăţile, elementele componente, caracteristica

Articulatoarele sunt aparate ce imită miscările mandibulei în toate planurile si
servesc pentru refacerea morfologiei ocluzale corespunzătoare activității
funcționării SS.

Aticulatoarele anatomice medii si semiadaptabile

Articulatorul Simplex propus de Gysi foloseste ca principiu de construire

triunghiul Bonwil. Au 2 rame: superioară care imită maxila si inferioară care
imită mandibula, articulate printr-un complex asemănător ATM. Astfel
extremitățile posterioare ale ramei superioare sunt prezentate de condilii
articulari care alunecă pe pantele ce imită tuberculii articularisituați pe ramura
inferioară. Suprafața acestor pante are un plan de înclinare meziodistal de 33 si
oralovestibular de 17. Aceste suprafețe articulare sunt plasate mai jos si mai
posterior față de locul corespunzător al acestora în ATM. Locul lor de articulație
în ATM si al axului intercondilian transversaleste indicat de o tijă transversală
cu extremitățile ascuțite, solidarizată la rama superioară a articulatorului.
Extremitatea anterioară a rameisuperioare are o tijă, verticală detasabilă ce
menține distanța dintre ramesi pe care este instalată o mică tijă orizontală, ce
indică margineainterincisivală a dinților centrali inferiori. Totodată, vîrful tijei
orizontalesi pintenii de suport situați pe laturile verticale posterioare ale ramurii
inferioare, formează linia mediană orizontală a articulatorului după care se
stabileste planul protetic.

Alte tipuri: Monsson, Wadsworth, Heit. Articulatoare adaptabile reproduc

individual miscari:

1)cu înregistrare intrabucală

2)cu înregistrare extrabucală

3)cu înregistrare intra si extrabucală.

49.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare întreg

turnate
1. Clinic – prepararea dinților stîlpi, amprentarea, protecția plăgii

dentinale;

2. Laborator – realizarea modelului de lucru, modelarea machetei

coroanei din ceară, turnarea;

3. Clinic – proba coroanei turnate;

4. Laborator – prelucrarea mecanică, slefuirea si lustruirea;

5. Clinic – proba si fixarea coroanei.

50.Varietăţi de praguri cervicale, tehnica realizării şi necesitatea

Praguri subgingivale si supragingivale
Cu ajutorul pragurilor cervicale obținem un aspect fizionomic mai bun în cazul
retracțiilor gingivale. Prepararea dinților in zona coletală are ca scop adaptarea
cît mai perfectă a protezei parțiale fixe la aceasta periferie, închiderea marginală
sau joncțiunea dento-protetica. Această limită cervicala a preparaței dinților
interesează din mai multe puncte de vedere nivelul de plasare; configuratia
limitei de plasare; posibilitati de creare a acestora pentru realizarea unor
amprente de precizie in cazul in care aceasta limita e plasata intracrevicular
avand ca obiectiv mentinerea stabilitatii gingiei libere.

Nivelul de plasare

Este stabilit in urma unei evaluari preprotetice a sanatatii parodontale,

aprecierea sulcusului gingival cu sonda parodontala si examen radiologic.
Menajarea parodontiului marginal respecta principiul bioprofilactic. Plasarea
sub-, juxta- sau supragingival a limitei cervicale a preparatiei dentare va trebui
sa tina cont de varsta pacientului, de starea de sanatate parodontala a sa precum
si de necesitatile fizionomice. Nivelul de plasare a limitei cervicale a preparatiei
supragingival, juxtagingival sau subgingival se va hotari pentrufiecare dinte in
parte luand in considerare atat avantajele cat si dezavantajele acestei plasari.

51.Canale de turnare, cerinţe şi metode de formare

Machete canalelor de turnare

- realizate cu scopul crearii unor tunele sau retele prin care curge aliajul topit in
timpul turnarii si umple cavitatea tiparului
- sunt reprezentate de tije din metal, ceara sau materiale plastice de lungime si
grosime diferita, solidarizate la machete piesei
- lungimea, grosimea si nr tijelor depend de marimea piesei, de metoda de
turnare, de aliajul folosit.

Principiile

- tijele se situeaza la locul cel mai gros al machetei, dar nu in zone unde
modifica morfologia coronara
- sunt situate pe suprafata machetei ce nu prezinta reliefuri ascutite, pentru ca in
timpul turnarii aliajului fluid sa nu loveasca direct in aceste reliefuri imprimate
in ambalaj sis a nu le fractureze
- aliajul fluid sa umple tiparul intr-un timp minim; tija este orientate in directia
de rotatie a centrifugii

Cerinte

1. diametrul tijei utiizate la turnarea:

- aliajelor nobile pt proteze unidentare 1.2-1.5mm
- aliaje inobile 1.7-2.5mm
Cu cit piesa este mai voluminoasa, diametrul tijei va fi mai mare si se va realize
tije pentru fiecare unitate.

2. la o distanta de 2-3 mm de machete se realizeaza o sfera de diametrul 3-4mm

(asigura o turnare fara porozitati)

3. se realizeaza din ceara sau nailon tije cu diametrul de 0.5mm pentru formarea
canalelor de evacuare a gazelor.

4. se fixeaza sub un unghi de 45 de grade astfel sa se solidarizeze tijele

Metode de realizare a machetelor canalelor de turnare

1. Clasica
- se utilizeaza cu un diametru de 1.7-3mm si o lungime de 3-5mm
- la fiecare element al amchetei se solidorizeaza cite o tija metalica sau din
ceara
- aceste tije se incruciseaza la o departatre de cel putin 2-3cm de machete.

2. Moderna
- se utilizeaza tija din ceara, materiale plastice
- la fiecare element component al machetei se fixeaza o tija verticala cu o
lungime de 3-4mm si diametrul de 2.5-3mm
- la o extremitate sunt fixate 2-3 tije verticale de acelasi diametru cu o lungime
de 2-4 cm
- nr tijelor verticale este dependent de nr elementelor componente a puntii.
52.Sablarea pieselor turnate
Sablatorul utilizeaza particule de materiale sub forma de granule cu dimensiuni
variabile.

Sablarea este procesul de curățare sau finisare prin suflare abrazivă a

suprafețelor de metal, piatră, sticlă sau alt material solid. Aceasta se realizează
cu ajutorul alicelor metalice, electrocorindonului, nisipului sau al altor
materiale abrazive granulare care sunt propulsate cu viteză prin centrifugare
mecanică sau cu ajutorul unui jet de gaze (aer comprimat) sau lichide (apă sub
presiune) spre suprafețele de prelucrat.

Sablarea se face pentru :

- indepartarea fetelor de ambalat

- indepartarea oxizilor

53. Etapele clinico-tehnice de confecţionarea a punţilor dentare

fizionomice acrilice metoda clasică.
Puntea dentara acrilica metoda clasica
Clinic: prepararea dintilor stilpi; amprentarea cimpului protetic.
Laborator: realizarea modelului din gips dur; modelarea machetei viitoarei
punti din ceara; ambalarea machetei coroanei in chiuveta pentru realizarea
tiparului; pregatirea acrilatului si introducerea lui prin presare in tipar;
polimerizarea acrilatului si dezambalarea coroanei din chiuveta; prelucrarea,
finisarea si lustruirea coroanei.
Clinic: proba coroanei si fixarea ei prin cimentare

54. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice

acrilice metoda modernă.
Tehnica moderna nu prevede modelarea machetei coroanei din ceara si nici
realizarea tiparului. Aceasta tehnica consta in modelarea directa a coroanei din
acrilat prin depunerea succesiva a straturilor pe bontul dentar. Tehnica modelarii
coroanei prevede depunerea acelorasi straturi (bazal, de dentina, de smalt, de
colet si incizal), urmate de polimerizarea lor conform instructiunilor din
prospect.

55.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi la confecţionarea punţilor

dentare fizionomice acrilice
Bontul dentar este preparat fara retentii prin slefuirea de la nivelul tuturor
suprafetelor a unui strat uniform al tesuturilor dentare de 1,5-2,0 mm. Bontul
dentar va avea o forma foarte apropiata de cea a cilindrului sau trapezoidala, cu
suprafetele laterale usor convergente ocluzal, sub un unghi nu mai mare de 5-8
grade fata de axul central.

56.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a punţilor dentare fizionomice

ceramice metoda clasică.
Puntea dentara ceramica metoda clasica
Clinic: prepararea dintelui; amprentarea culorii ceramicii; pretectia dintelui cu
pulpa vie.
Laborator: confectionarea modelelor si pozitionarea lor in simulator; realizarea
matricii din platina care se depune stratul opac si se arde; matricea se depune
pe bonturile dintilor stilpi intre care se adapteaza o bara din portelan
prefabricate care se lipeste cu ceara incolora pru a o solidariza; ansamblul bara-
matrice se detaseaza si I se confectioneaza un support termorezistent; dupa
priza definitive a masei de ambalat se prelucreaza termic la 1000 C; dupa racier
se depun celelalte straturi: dentina, colet, smalt; prelucrarea cu abrasive.
Clinic: proba in cavitatea bucala
Laborator: glazurarea; se inlatura matricea din platina din interiorul coroanelor
Clinic: Fixarea coroanei in cavitatea bucal

57.Tehnici contemporane de confecţionare a punţilor dentare fizionomice

ceramice
Puntile dentare fizionomice ceramice sunt indicate pentru zona frontala a
arcadelor dentare cu edentatie unidentara

Tehnica

- se alege un bont dentar preparat pentru coroane JACKET din portelan (care a
fost utilizat la confectionarea coroanelor din portelan) corespunzator
dimensiunilor spatiului edentat si formei dintelui lipsa. acest bont dupa volum
in sens meziodistal si ocluzal trebuie sa formeze spatii edentare de 1,5-2,0 mm.

- pe bontul dentar utilizat, precum si pe dintii-stalpi se realizeaza matricele din

platina si se depunde opacul.
- matricele din platina cu stratul opac ars se aplica pe dintii-stalpi ai modelului,
iar matricea intermediarului - in spatiul edentat dintre ele si se solidarizeaza
toate trei matrice cu ceara.

- sistemul de matrice cu opac ars se detaseaza de pe model si se confectioneaza

suportul termic dupa tehnica descrisa anterior. in interiorul matricei utilizate ca
intermediar nu se va aplica masa de ambalat.
- dupa prelucrarea termica a suportului elementele componente se solidarizeaza
cu opac si se depun straturile de ceramica identic tehnicilor cunoscute. ulterior,
dupa individualizarea aspectului morfofuntional din interiorul intermediarului
se inlatura matricea din platina si se umple cu opac conferind suprafetei
mucozale forma respectiva. dupa proba in cavitatea bucala, daca este necesar,
puntea dentara se corecteaza, se individualizeaza dupa culoare si se supune
arderii, efectuand totodata si glazurarea.

58.Particularităţile amprentării cîmpului protetic la confecţionarea punţilor

dentare fizionomice ceramice
Amprenta este reproducera in negativ a elementelor anatomice ale campului
protetic. Este efectuata de medic cu materiale in stare plastica depuse in linguri
(portamprente) speciale care se introduc in cavitatea bucala pentru amprentarea
campului protetic. Materialele de amprenta curent utilizate sunt cele elastice de
tipul : alginatelor, siliconilor, si thiocauciucurilor.
59.Clasificarea punţilor dentare mixte M/C: a) după funcţie, b)după
metoda de confecţionare, c) după numărul dinţilor stîlpi, d) după
raportul corpului de punte către procesul alveolar
Puntea dentara mixta M/C reprezinta o lucrarea protetica fixă, utilizată pentru
refacerea morfologică a coroanelor dintilor absenti sau pentru protectia si
remodelarea dintilor ce au suferit distructii importante. Este compusă dintr-o
structură metalică care este confecționată prin turnare, fluidă si ceramică.

Clasificare

1. După funcție

- pentru restaurarea morfofuncțională a țesutului periodontale de edentație

parțială;

- sunt utilizate ca element de agregare a proteticii dentare;

2. După metoda de confecționare

- punti dentare lipite sau sudate si la care elementele componente se

confecționeză separat;

- prin sintetizare;

- CAD-CAM;

- prin arderea ceramicei strat cu strat;

3. După numarul dinților stilpi

- cu 2 elemente de agregare pe dinții limitați;

- cu un element suplimentar de sprijin la mijloc;

- cu elemente de agregare dublu situate ca o extrimitate a breșei dentare;

- cu 2 elemente de agregare situate pe doi dinti;

4. După raportul corpului de punte către procesul alveolar

- tangent limitat;

- suspendat;

- contact punctiform;

60.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi şi a amprentării la

confecţionarea punţilor dentare mixte metalo-ceramice
- redarea paralelismului către dinții stîlpi;

- dinții stîlpi prezintă o formă cu o înclinație a suprafeței coronare catre axul

longitudinal;

- prag supra- sau subgingival;

61.Fazele clinico-tenhice de confecţionare a punţilor dentare mixte metalo-

ceramice
Clinic: anestezie; prepararea dinților stîlpi; amprenta cimpului protetic;
protetica placii dentare;

Laborator: realizarea matricei pe dintii stilpi; adaptarea unei baze de portelan

prefabricate pe matrice; prepararea pastei de amprenta si depunerea in timp;
prelucrarea termica; aplicarea strat cu strat; prelucrarea cu o freza diamantata;

Clinic: proba;

Laborator: glazurarea; lustruirea;

Clinic: fixarea;
62.Etapele clinico-tehnice la confecţionare a punţilor dentare M\A.
Clinic: prepararea cu slefuirea a 2 mm (suprafetele acoperite fizionomic),
0,5-0,6 mm (suprafetele neacoperite fizionomic); la colet pragul paralel
festonului sau escavat, amprentare dubla; determinarea ocluziei centrice.
Laborator: realizarea modelului cu bonturi mobilizabile, montarea in simulator,
modelarea machetei, initial a dintilor stalpi apoi corpului de punte, in scopul
mentinerii placajului suprafetele ce vor fi fetuite se modeleaza in forma de
casete iar pentru o rentetie mecanica, trainica se creeaza puncte de rentetie
(butoni, ciupercute, anse, solzi de peste, sfere), ambalarea, turnarea,
dezambalarea, sablarea;
Clinic; proba in cavitatea bucala si determinarea culorii acrilatului;
Laborator: modelarea machetei din ceara pentru placaj, ambalarea placajului in
chiuveta, schimbul machetei in placaj, lustruirea, prelucrarea chimica;
Clinic: proba definitiva si cimentarea;

63.Particularităţile preparării dinţilor stîlpi în puntea dentară M\A

Prepararea bontului pentru puntea mixta metalo-acrilica (polimerica) este
asemanatoare cu cea pentru puntea mixta metalo-ceramica. Forma finala a
bontului pentru puntea mixta metalo-plastica (polimerica) prezinta urmatoarele
caractere distinctive:
• slefuirea fetei vestibulare este mai accentuata (aproximativ 2 mm) in cazul
placarii cu rasini acrilice conventional
• pragul cervical vestibular are o latime de 0,8-1,5 mm si este infundat
subgingival 0,2-0,5 mm.

64.Cerinţele către componenta metalică a punţii dentare M\A

- acopera in totalitate bontul dentar
- protejeaza, de obicei, limita cervicala a bontului;
- delimiteaza componenta fizionomica;
- asigura morfologia suprafetelor ocluzale, respectiv, a marginii incizale
- are o grosime de 0,25-0,4 mm

65. Tehnica modelării machetei din ceară a componentei metalice a punţii

dentare M\A. Varietăţi de elemente de retenţie a acrilatului.
Pentru elementele de agregare se utilizeaza tehnicile pentru machetele
coroanelor mixte metaloacrilice (racirii gradate, picurarii, capa) cu formarea
unei casete pe fata vestibulara cu elemente retentive. Macheta corpului de punte
poate fi modelata redandu-se pentru inceput a aspectului morfofunctional si
dimensiunii corespunzatoare suprafetelor orala, ocluzala si mucozala. Ulterior
se realizeaza casete prin taierea in ceara. Caseta poate fi comparata cu o
cavitate cu doua laturi: o latura oferita de suprafata mucozala si alta de
suprafata ocluzala cu fundul spre suprafata orala la dintii laterali si frontali.
Marginea cervicala a corpului de punte se micsoreaza cu 1,0-1,5 mm. Interiorul
casetei se face retentiv sau prin aplicarea pe suprafetele ei a sferelor, butonilor,
sau prin aplicarea barelor dispuse radiar in caseta.

66.Ce numim cîmp protetic şi caracteristica lui la edentaţia parţială în

dependenţă de forma edentaţiei
Campul protetic reprezinta totalitatea elementelor morfologice cu care
lucrarea protetica prezinta raporturi de contact. Campul protetic este alcatuit din
tesuturi dure si moi. Totalitatea elementelor aparatului dento – maxilar care
prezinta raporturi de contact cu proteza partiala, poarta numele de camp
protetic. Aceste elemente sunt reprezentate de dinti restanti cu tesuturile lor
parodontale, crestele edentate, bolta palatine, tuberozitatile maxilare, tuberculul
piriform, mucoasa linguala, jugala si labiala.

67.Elementele componente ale protezei parţiale mobilizabile scheletate.

Proteza partiala mobilizabila scheletata poate fi comparata cu proteza partial
mobilizabila acrilica cu placa, avand aceleasi parti componente, deosebirea
constand in faptul ca aceste parti sunt solidarizate intr-un schelet metalic. La
baza protezei sta scheletul metalic pe care sunt realizate segmenetele arcadelor
dentare (seile) situate in spatiile edentate.
Elementele componente sunt seile protezei plasate pe spatiile edentate (pe care
se monteaza dintii artificiali), elementele de legatura dintre sei (conectori
principali), elemente de ancorare, mentinere, sprinjin si stabilizare realizate pe
dintii stalpi si elementele de legatura dintre partile mucozale si cele dentare ale
scheletului (conectori secundari).

68.Şeile protezei parţiale mobilizabile scheletate, caracteristica.

Proteza scheletata poate prezenta una sau mai multe sei, in dependenta de
numarul spatiilor edentate. Acestea prezinta din punct de vedere functional
partile principale ale protezei (prin intermediul lor se restaureaza integritatea
arcadelor dentare si se transmite presiunea masticatorie de la dintii artificiali,
tesutului osos si dintilor stalpi) pentru ca participa la mentinerea si stabilizarea
protezei in cavitatea bucala.

Seile in scheletul metalic pot fi confectionate in doua variante:

1) intreg metalice - suprafata mucozala prezinta contact cu mucoasa apofizei
alveolare a spatiului edentat;
2) partial metalice - inglobate in acrilat;

Seile protezei scheletate sunt situate pe mijlocul apofizelor aveolare al spatiilor

edentate, fiind distantate cu 2-3mm de la parodontul marginal al dintilor
restanti.

69.Elementele de legătură dintre şei, dimensiunile.

Elementele ce unesc seile si toate celelate componente mucozale ale protezei

scheletate sunt definite ca conectori principali. Aceste elemente de legatura au
forma si dimensiuni diferite, in dependenta de tipul edentatiei si particularitatile
morfologice ale maxilei sau mandibulei. Este important ca conectorii principali
sa posede duritate, rezistenta la rupere si rigiditate necesara pentru repartizarea
uniforma a presiunilor masticatorii pe intreaga suprafata de sprijin a campului
protetic.

Conectorii principali pot fi confectionati in forme de bare (arcuri) si placute.

Barele sunt utilizate mai frecvent la mandibula (forma este rotunda,
semirotunda, ovala, semiovala sau atipica). Pentru mandibula, latimea barei
trebuie sa fie nu mai mica de 3mm, iar grosimea 1,5-2,0mm; pentru maxila,
respectiv 6-8mm si 0,8-1,0mm.
Placutele sunt utilizate pe larg datorita elaborarii aliajelor metalice
contamporane si tehnicilor moderne de turnare. Ele sunt confectionate cu o
latime de peste 10mm si cu grosimea 0,4-0,5mm, avand contact intim cu
mucoasa campului protetic.

70.Plasarea elementelor de legătură dintre şei pe cîmpul protetic.

Conectorii principali sunt plasati in zonele cu functionalitate scazuta atat la

maxila cat si la mandibula.

La maxila, conectorii principali, de regula, se plaseaza in zona palatinala

posterioara si mai rar in zona anterioara (exceptie cazurile de edentatie
frontala). La mandibula, elementele de legatura sunt plasate la un nivel optim
intre dintii restanti si zona de reflexie a mucoasei planseului bucal. Extremitatea
superioara a barei trebuie sa fie situata la 3-4mm de festonul gingival, iar cea
inferioara minim la 2mm de la nivelul planseului bucal si al frenului limbii.

71.Conectorii secundari, caracteristica.

Conectorii secundari care sunt cunoscuti ca elemente de ancorare, mentinere,

sprijin si stabilizare se clasfica in elemente cu actiune directa (crostele si
sistemele speciale) si elemente cu actiune indirecta (mijloacele antibasculante).

Elemente cu actiune directa

Crosetele turnate

Croşetele turnate sunt elemente de stabilizare care se confecţionează prin

turnare odată cu scheletul metalic al protezei parţiale mobilizabile scheletate.

Croşetele turnate au următoarele caracteristici:

- au contact în suprafaţă cu dintele, favorizând retenţia alimentelor şi formarea
plăcii bacteriene. Împiedicând curăţirea, sunt mai neigenice comparativ cu
croşetele de sârmă
- au o elasticitate mai redusă
- sunt mai rigide şi transmit dinţilor forţe mai mari
- erodează smalţul dinţilor pe care sunt aplicate
- activarea croşetelor turnate pe dinte este mai greu de realizat şi se poate face
doar în sens vestibulo-oral
- braţul retentiv se fracturează relativ uşor la adaptare şi nu poate fi reparat ci
doar înlocuit cu un croşet de sârmă

Sistemele speciale

Acestea prezinta dispozitive mecanice complexe alcatuite din doua

componente: una fixata pe dintii stalpi iar a doua la proteza scheletata.
Realizarea sistemelor respective prevede confectionarea protezelor dentare fixe
cu prima componenta a sistemului special ce se fixeaza pe dintii-stalpi in prima
etapa a tratamentului si realizarea scheletului metalic al protezei mobilizabile cu
cealalta componenta a sistemului special in axul de insertie a protezei la etapa a
doua.

Caracteristicele acestora:
- sprijinul protezei (opune rezistenta miscarii protezei spre tesuturile campului
protetic)
- mentinerea protezei pe campul protetic
- stabilizarea protezei (previne miscarile orizontale ale protezei)
- fixarea protezei (previne miscarile dintelui-stalp de la proteza si invers)

Sistemele speciale: culisele, telescoapele, capsele, disjunctori de forte;

Elemente cu actiune indirecta

Acestea sunt cunoscute si drept mijloace antibasculante datorita faptului ca sunt

folosite pentru preintampinarea bascularii protezei scheletate. Acestea opun
rezistenta tendintei de deplasare a protezei scheletate de pe campul protetic. Ca
elemente ce se opun pot fi pintenii ocluzali, bratul retentiv alcrosetului, crosetul
continuu, placutele dentomucozale si sitemele speciale de mentinere.
72.Caracteristica elementelor de ancorare, menţinere, sprijin şi stabilizare.

Mentinerea si stabilizarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placa pe

campul protetic se datoreaza prezentei elementelor de ancorare, mentinere si
stabilizare. Dupa importanta functiei pe care o exercita ele se clasifica in
elemente principale (elemente mecanice fabricate) si auxiliare (elemente
anatomice morofologice functionale ale campului protetic).

Elementele auxiliare sunt reprezentate de apofizele alveolare, bolta palatina,

tuberozitatile maxilare, dintii restanti.
Elementele principale sunt partile componente ale protezelor partiale
mobilizabile care asigura ancorarea, mentinerea si stabilizarea mecanica a
protezei la campul protetic - crosete de acrilat, crosete de sarma, sisteme
speciale de ancorare, mentinere si stabilizare.

73.Croşetul Ackers, caracteristica, indicaţii.

Crosetul Ackers este un croset caracteristic crosetelor circulare fiind folosi

destul de frecvent pentru PPM, si este alcatuit dint-un corp de la care pornesc
trei brate: retentiv, opozant si pintenul ocluzal. Acesta inconjoara dintele-stalp
aproape in intregime.

Indicatii

La maxilar sau mandibula pe premolarii si molarii care prezinta retentivitati

favorabile pe fetele vestibulare sau orale.

Elementele crosetului

- corpul crosetului plasat supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic pe una din

fetele proximale ale dintelui stalp; este rigid; intervine in stabilizarea orizontala
a protezei si in sprijinul parodontal;

- bratul retentiv, cu 2 portiuni: una supraecuatoriala (este rigida, intervine in

sprijinul si stabilizarea protezei), iar a doua o continua pe prima si reprezinta
partea terminala flexibila a bratului retentiv, cu rol de mentinere a protezei;

- bratul reciproc (contracroset, brat opozant) – este rigid; poate fi plasat

supraecuatorial sau pe ecuatorul protetic; are rol de sprijin, stabilizare si
incercuire, dar nu si de reciprocitate;
- pintenul ocluzal este rigid; se plaseaza intr-un lacas de pe fata ocluzala, mezial
sau distal; asigura sprijinul parodontal al protezei, dar intervine si in stabilizarea
orizontala a protezei;

- conectorul secundar face legatura crosetului cu saua protezei sau cu conectorul

principal; este rigid; intervine in stabilitatea orizontala a protezei.

74.Croşetele divizate Roach, caracteristica, indicaţii.

Acest tip de croset este divizat in 2 grupe:

grupa 1 - crosete cu contact redus cu dintele-ancora in zona retentiva

subecuatoriala care este mai putin sau deloc vizibila din punct de vedere
fizionomic;
indicatii - aplicarea pe dintii posteriori cu grad de retentivitate marit si cu
implantare dificila;
caracteristica - corpul, pintel ocluzal, bratul opozant, bratul retentiv si doi
conectori secundari;

grupa 2 - crosetele cu brate aplicate supraecuatorial, asigurand astfel sprijinul

protezei scheletate pe campul protetic;
indicatii - dintii frontali, cat si cei laterali cu zone retentive neinsemnate si
inaltime mica, precum si dinti conici;
caracteristica - constructia crosetului poate fi simpla (cu brat ce are contact
partial sau total cu dintele) si compusa (aplicate uni sau bidentar)

75.Avantajele protezelor parţiale mobilizabile scheletate

Proteza partiala mobilizabila scheletata poate fi comparata cu proteza partial

mobilizabila acrilica cu placa, avand aceleasi parti componente, deosebirea
constand in faptul ca aceste parti sunt solidarizate intr-un schelet metalic. La
baza protezei sta scheletul metalic pe care sunt realizate segmenetele arcadelor
dentare (seile) situate in spatiile edentate.

Avantajele
- rezistența în timp, grație suportului din aliaj metalic
- confort la purtare
- îmbunătățirea fizionomiei
- stabilitate excelentă la vorbit și mestecat
- aspect estetic incontestabil

76.Etapele clinico-tehnice de confecţionare a protezelor parţiale

mobilizabile scheletate.

Clinic: amprentarea functionala a campului protetic

Laborator: realizarea modelelor de ghips dur

Clinic-laborator: analiza modelului la paralelograf si schitarea protezei

scheletate, reproducerea pozitiei modelului in paralelograf in conditii de
laborator pentru deretentivizarea zonelor retentive si pregatirea modelului
pentru dublicarea lui; duplicarea modelului si modelarea machetei scheletului;
ambalarea si turnarea scheletului din aliajul solicitat; dezambalarea, prelucrarea,
proba pe model si lustruirea scheletului metalic.

Clinic: proba scheletului metalic in cavitatea bucala; determinarea ocluziei

centrice sau a relatiilor intermaxilare.

Laborator: pozitionarea modelelor in simulator, montarea dintilor artificiali in

spatiile edentate.

Clinic: proba machetei protezei scheletate.

Laborator: ambalarea machetei protezei scheletate in chiuveta, realizarea

tiparului si introducerea acrilatului, polimerizarea; dezambalarea, prelucrarea si
lustruirea acrilatului.

Clinic: aplicarea protezei partiale mobilizabile scheletate pe campul protetic.

77.Paralelograful, părţile componente

Paralelograful este un aparat special pentru analiza, pregatirea modelului
pentru dublare si modelarea machetei protezei, prelucrarea componentelor
metalice.

Componente
• soclul stabilizator-reprezentat de o placa metalica groasa si neteda care-I
confera stabilitate aparatului
• suportul pentru model,articulate reglabil,multidirectional,cu o masuta de lucru
dotata cu sisteme pentru fixarea modelului.Suportul este asezat pe placa
soclului stabilizator pentru plasarea lui pe toata suprafata placii.
• stilpul vertical solidarizat lateral si perpendicular de soclu stabilizator care
permite realizarea miscarilor in plan vertical.
• bratul orizontal solidarizat(sau articulate) perpendicular la extremitatea
superioara a stilpului vertica,fiind situate parallel placii soclului stabilizator.
Extremitatea libera a bratului liber are un sitem de menghina pentru inslarea
pieselor anexe parallel stilpului vertical si perpendicular suportului stabilizator.

Piesele anexe
- tija detectoare(un cilindru care ajuta la orientarea inclinarii masutei)
- tija portcreion(o extremitate care traseaza ecuatorul toturor dintilor restanti)
- tija retentivometre(sunt 3 forme de cilindri,masoara retentivitatea
subecuatoriala a dintelui stilp fata axul comun)
- tija rezusa(pentru a rezui ceara de pe model,ea are un bizou)

78.Definiţie: axul de inserţie şi dezinserţie după E.Gavrilov şi după şcoala

USMF “N.Testemiţanu”.

Axul de insertie si dezinsertie, dupa Gavrilov, este apreciat drept directie de

aplicare si inlaturare a protezei, care prevede miscarea protezei de la primul
contact al elementelor de ancorare cu dintii-stalpi pina la fibromucoasa
campului protetic, cand pintenii ocluzali sunt asezati in locasurile lor, iar seile
sunt amplasate cu precizie pe suprafata campului protetic. Inlaturarea protezei
este apreciata ca miscarea in directia opusa, adica de la momentul desprinderii
bazei de pe fibromucoasa campului protetic pina la pierderea contactului
elementelor de ancorare cu dintii-stalpi.

79.Varietăţile de axe de inserţie şi dezinserţie a protezei

Axa de insertie
1) vertical (cand proteza este aplicata concomitent pe toti dintii stalpi)
2) vertical spre dreapta (cand proteza aplicata la inceput pe dintii-stalpi din
partea dreapta, apoi pe cei din partea stanga)
3) vertical spre stanga

4) vertical posterior
5) vertical anterior

- planurile de ghidare;

- zonele retentive dentare necesare aplicarii portiunii flexibile a bratelor

retentive ale crosetelor;

- zonele de interferenta muco-osoasa sau dentare;

- fizionomie.

80.Definiţie: ecuatorul anatomic şi protetic.

Ecuatorul anatomic este linia ce trece prin punctele cele mai convexe ale unui
dinte asezat in pozitie verticala (utilizat in scopul plasarii bratului unui croset
turnat).
Ecuatorul protetic reprezinta linia celei mai mari convexitati a dintilor stalpi
pentru o anumita axa de insertie sau linia celui mai mare contur la un anumit
plan orizontal al modelului. Are un traiect convex catre gingival pe fetele
vestibulare si orale si un traiect concav sau drept pe fetele proximale ale dintilor
stalpi. Acesta se determina pe modelul de studiu si imparte dintele in doua
zone:
- zona subecuatoriala intre ecuatorul protetic si colet reprezinta partea retentiva
a coroanelor, unde se vor aplica bratele elastice ale crosetelor;

- zona supraecuatoriala intre ecuatorul protetic si suprafata ocluzala este partea

neretentiva unde se vor aplica elementele rigide ale crosetelor dentare;

81.Numiţi varietăţile de topografie a ecuatorului protetic.

Determinand pozitia modelului apreciata dupa una din metodele
descrise, inlocuim tija detectoare cu tija portcreion, care, fiind adusa la
fiecare dinte-stalp si fiind plasata in jos pana la nivelul coletului,
pastrand contact cu dintele, marcheaza ecuatorul protetic cu partea
laterals a grafitului (categoric nu se admite trasarea liniei respective cu
ex- tremitatea libera a grafitului) in asa mod ca extremitatea libera a
grafitului sa treaca intre festonul gingival si colet.

Ecuatorul protetic trasat in majoritatea cazurilor nu coincide cu pozitia
ecuatorului anatomic al dintelui. Totodata ecuatorul protetic imparte
dintele in doua zone: 1) zona subecuatoriala, cuprinsa intre ecuatorul
protetic si colet, numita si zona retentive; 2) zona supraecuatoriala,
situata intre ecuatorul protetic si marginea ocluzala a dintelui, numita
si zona neretentiva, de sprijin. Aceste zone, in dependenta de situarea
lor, vor determina alegerea tipurilor de crosete.

L. Blatterfein a stabilit unele caractere ale traseului ecuatorului
protetic in dependenta de inclinarea modelului, deosebind cinci tipuri
de situare a ecuatorului pe suprafetele dintelui si de atitudine fata de
edentate.

In realitate traseul ecuatorului protetic nu este epuizat numai prin
aceste variante si poate sa fie reprezentat printr-o topografie variata,
dependenta de pozitia de inclinare a modelului, de migrarile si forma
anatomica a dintilor-stalpi. In unele situatii traseul ecuatorului protetic
este reprezentat de о curba deformata, atipica, care permite ca limitele
zonelor retentive si neretentive sS fie de о configurare complexa, ce
prezinta dificultati la aplicarea elementelor crosetului

82.Indicaţi scopul pregătirii modelului pentru duplicare

Tehnica de realizare a scheletului metalic prin turnare pe modelul duplicat
prevede ca modelul de lucru sa fie analizat intial de catre medic si tehnicianul
dentar, in paralelograf, apoi modelul fiind fixat in axul de insertie si dezinsertie
al protezei se pregateste pentru dublicare. Pregatirea modelului pentru dublicare
presupune deretentivizarea zonelor retentive (pentru a desprinde modelul de
lucru din masa amprentara duplicatoare cu usurinta, fara a afecta amprenta) si
folierea suprafetelor muzocale (pentru obtinerea unui spatiu intre suprafetele
mucozale ale scheletului metalic si fibromucoasa campului protetic).

Scopul: Duplicarea se realizeaza cu scopul obţinerii modelului de lucru,

confecţionat din materiale termorezistente, pe care se va realiza modelarea şi
ulterior turnarea scheletului metalic.

83. Tehnica deretentivizării zonelor retentive.

Modelul poate prezenta multe zone retentive situate atat subecuatorial cat si la
nivelul dintilor restanti, precum si unele spatii mucozale oferite de culise, bare,
punti dentare, spatii interdentare (diasteme, trene). Scopul deretentivizarii
acestor zone este desprinderea modelului de lucru din masa amprenatara
duplicatoare cu usurinta, fara a afecta amprenta, evitindu-se astfel aplicarea
elementelor rigide ale scheletului in aceste zone.

Deretentivizarea se efectueaza prin picurarea cu ceara in zonele retentive in asa

mod incat stratul de ceara depus sa se situeze intre festonul gingival al dintilor
restanti si ecuatorul protetic sau intre suprafat mucozala si polul inferior al
culisei sau al barei. Supraecuatorial, pe suprafetele culisei sau ale barei cat si pe
traseele din zonele retentive, marcate pentru plasarea bratelor elastice ale
crosetelor, nu se va picura ceara. Cu tija razusa a paralelografului se vor
inlatura surplusurile de ceara prin razuire sau frezare.

84.Tehnica de foliere a zonelor retentive.

Folierea suprafetelor muzocale se efectueaza cu scopul de a obtine un spatiu

intre suprafetele mucozale ale scheletului metalic si fibromucoasa campului
protetic pentru a evita infundarea componentelor mucozale in fibromucoasa la
actiunea presiunilor masticatorii, precum si inglobarea ulterioara a seilor
metalice in acrilat.
Folierea se face cu folii de ceara calibrata, cu grosimea de 0,5-1,0mm, care se
ramoleste la sursa de caldura si se aplica pe suprafata modelului, adaptandu-se
intim la el. Surplusurile de ceara sunt inlaturate prin taierea conform limitelor
desenului elementelor respective, iar marginile sunt fixate la suprafata
modelului prin lipire cu ceara. Folierea poate fi utilizata numai la nivelul
zonelor de extindere a conectorilor secundari sau la nivelul de extindere a
seilor, precum si la nivelul zonelor de extindere a conectorilor principali.

85.Zonele care necesită folierea la maxilă și la mandibulă

In unele situatii clinice cand pe campul protetic exista zone sensibile,

nefavorabile pentru receptia presiunilor masticatorii, reprezentate de torusul
palatinal, proeminentele osoase acoperite de fibromucoasa subtire, rugile
palatinale exprimate etc., folierea acestor zone este obligatorie.

Folierea se face pentru obtinerea spatiilor intre seile protezei si fibromucoasa

campului protetic (daca suprafetele mucozale ale seilor vor fi total metalice,
folierea nu se va realiza); obtinerea spatiilor intre conectorii principali,
reprezentati de bare, si fibromucoasa (daca sunt reprezentati de placute, nu se
va realiza); obtinerea spatiilor intre conectorii secundari si fibromucoasa;

86.Tehnica confecţionării bordurilor de ocluzie.

Bordura de ocluzie, numită şi val de ocluzie, confecţionată din ceară (însă

poate fi confecţionată şi din materiale amprentare termoplastice de tip
stens) are formă şi dimensiuni asemănătoare arcadelor dentare şi se fixează
de bază.
Bordura de ocluzie poate fi confecţionată dintr-o placă de ceară plastificată
la sursa de căldură şi rulată într-un val cu o formă de paralelipiped, avînd
laturile aproximativ de 1,2—1,5 cm, sau prin turnarea cerii topite într-un
conformator cu dimensiunile corespunzătoare. Totodată pot fi utilizate şi
batoane de ceară în formă de paralelipiped, produse industrial. Pentru
obţinerea valului de ocluzie, m caz de edentaţie totală, batonul de ceară
este plastificat la sursa de căldură sau într-o baie de apă caldă (50—60°C)
şi se îndoaie în formă de potcoavă pînă se obţine o formă corespunzătoare
arcadei dentare, Acest val se aşază pe baza de ceară deasupra mijlocului
apofizei alveolare şi se solidarizează de ea prin lipire cu ceară fierbinte.
Extremităţile laterale distale se secţionează oblic pe linia ce corespunde
locului de implantare a molarului doi, conferindu-i suprafeţei ocluzale,
prin presarea ei pe o sticlă uleioasă, o suprafaţă plană. Prin secţionarea
surplusurilor de ceară bordurii de ocluzie i se imprimă următoarele
dimensiuni: în zona frontală o înălţime de 10—12 mm, descrescînd
progresiv spre dis- tal corespunzător locului de implantare a primului
molar, avînd o înălţime de 6—8 mm; lăţimea este de 5—6 mm în zona
frontală şi respectiv 8—10 mm în cea laterală.

87.Necesitatea şi tehnica determinării o.c.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim

dintre arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru
realizarea acestui contact mandibula se deplasează din poziția de relație centrică
anterior, mișcînd în acestă direcție condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm
poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de poziționare a
mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții
favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.

Ca mijloc de determinare a ocluziei centrice serveste relatia centrica (raport

mandibulo-cranian in cadrul caruia mandibula se instaleaza fata de maxila in
asa mod in cat condilii articulari ai mandibulei ocupa in fosele articulare o
pozitie de retruzie nefortata fata de baza pantei tuberculului articular, indiferent
de prezenta sau absenta totala a dintilor).

1) Metoda bimanuala Dawson;

2) Arcul facial pantografic- metoda moderna electronica.
3) Metoda bazata pe inregistrarea arcului gotic, cu ajutorul placutelor de
inregistrare.

88.Caracteristica componentelor PPMA acrilice cu placă.

Elementele PPMA cu placă sunt solidarizate intim între ele, care la rîndul lor
formează un corp unic ce este solid, rigid, nedeformabil, rezistent la presiunile
masticatoare. În dependenţă de funcţia pe care o îndeplinesc, acestea se împart
în:
1. dinţi artificiali;
2. elemente de ancorare, meţinere şi stabilizare;
3. şaua sau şeile protezei şi conectorul ce este reperezentat de placă,
care uneşte şeile ce sunt situate în spaţiile edentate (şaua cu
conectorul se mai numeşte baza protezei).

89.Dinţii artificiali, varietăţi. Ambalaje comercializate

Dinţii artificiali sunt aplicaţi în spaţiile edentate cu scopul de a restabili
integritatea şi funcţiile dereglate ale sistemului stomatognat, din aceste motive
dinţii artificiali sunt consideraţi ca elemente funcţionale principale ale protezei.

Dinţii artificiali sunt confectinaţi în laboratorul de tehnică dentară de către

tehnicianul dentar sau sunt fabricaţi industrial din răşini acrilice sau porţelan.
Aceştia trebuie să se asemene cu dinţii naturali după formă şi eficacitate
masticatorie. Dinţii artificiali comercializaţi au diferite forme, mărimi şi culori.
În anumite situaţii clinice, mai frecvent în zonele laterale pot fi utilizaţi şi dinţii
metalici confecţionaţi standard sau prin metoda de turnare.

Dinţii artificiali sunt comercializaţi pe plăcuţe, aceştia fiind fixaţi pe ele cu

ceară pe grupuri (grupul frontal şi lateral). Placuţele sunt comercializate de
Germania, Turcia, Polonia. De asemenea se mai ambalează în tuburi (tobiţe) în
garnituri. Sunt 20 de garnituri (complect) pentru maxila şi mandibulă. Acest tip
de ambalaj îl comercializeză uzina din Harkov.

Dintii din acrilat

Avantaje
- pret de cost scazut
Dezavantaje
- estetic nu satisface in totalitate solicitarile din punct de vedere al nuantelor
cromatice si al transluciditatii;
- aspectul coloristic se modifica in timp datorita: impregnarii cu lichid bucal,
fenomenului de imbatranire, structurii cu multiple porozitati de suprafata si in
profunzime;

- rezistenta mecanica redusa in timp: se poate sparge coroana, fisuri in strucura

ei, sau se abrazeaza (toceste).

Dintii din portelan

Dintii de portelan reprezinta caracteristici superioare comparativ cu cei din
acrilat, datorita particularitatilor fizico-chimice. Compozitia chimica este
anorganica, structura este omogena, densa, ei sunt impenetrabili la lichidul si
flora microbiana bucala; au rezistenta mecanica foarte mare, sint duri, nu se
abraziaza, sunt biologic toleranti pentru mucoasa bucala, au nuante coloristice
variate, suprafetele foarte lucioase.
Avantaje

- estetic reprezinta idealul datorita stabilitatii cromatice, al nuantei coloristice,

al trasluciditatii si al luciului permanent: aspect de dinte natural;

- rezistenta la uzura in timp;

Dezavantaje

- pret de cost ridicat;

- au o rezistenta la abraziune mai mare ca a dintilor naturali ( tocesc in timp
dintii antagonisti naturali ) – dezavantaj foarte mic in comparative cu
beneficiile protezarii;

90.Caracteristica elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare a

PPMA.
Datorită acestor elemente, PPMA cu placă este menţinută şi stabilizată pe
cîmpul protetic. Ele sunt clasificate în:
1. elemente mecanice fabricate (elemente principale), asigură
ancorarea, menţinerea şi stabilizarea mecanică a protezei la
cîmpul protetic. Acestea la rîndul lor pot fi divizate în:
• croşete din sîrmă;
• croşete din acrilat;
• sisteme speciale de ancorare,
menţinere şi stabilizare;
2. elemente anatomice morfofuncţionale (elemente auxiliare),
includ toate elementele cîmpului protetic edentat parţial care se
opun mobilizării protezelor mobilizabile în plan vertical şi
orizontal. Aceste elemente sunt: apofizele alveolare, bolta
palatină, tuberozităţile maxilare, exostoze, dinţii restanţi,
tonicitatea şi capacitatea de contracţie musculară periproteică.
Totodată, între suprafeţele de contact ale PPMA şi a
fibromucoasei cîmpului protetic este lichid bucal (salivă) ce
favorizează adeziunea protezei la cîmpul protetic.

91.Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă utilizate la confecţionarea

PPMA. Caracteristica
Croşetele din sîrmă, sunt confecţionate în condiţii de laborator pe dinţii-stîlpi, avînd
menirea de a ancora, menţine şi stabiliza protezele respective. Croşetele sunt
confecţionate din sîrmă de Wiplă elastică cu diametrul de 0,6 – 0,8 mm. Croşetul este
reperezentat de 3 segmente:

• segmentul dentar (braţul croşetului), este aplicat pe suprafaţa

vestibulară a dintelui, în zona subecuatorială, retentivă. Acesta
este destinat pentru meţinerea protezei mobilizabile pe cîmpul
protetic;
• segmentul elastic (corpul croşetului) asigură elasticitatea
segmentului dentar şi poate fi aplicat în diferite zone topografice
atît ale dintelui-stîlp, cît şi ale mucoasei;
• segmentul de fixare (apofiza croşetului) asigură stabilitatea
croşetului solidarizîndu-l cu baza protezei mobilizabile.
Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă

• croşetul cervico – ocluzal deschis dental;

• croşetul cervico – alveolar deschis dental;
• croşetul cervico – ocluzal întors;
• croşetul inelar.

Caracteristica
• segmenul dentar trebuie să fie în contact cu substanţa vestibulară a dintelui şi
trebuie s-o cuprindă cu cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens meziodistal;
• vîrful segmentului dentar se aplică în zona cu retentivităţi mai mari şi prin
şlefuire se rotunjeşte pentru a evita eroziunile ţesutului dentar;
• segmentul elastic trebuie să fie distanţat de parodontul marginal cu 1,5 – 2 mm
sau este aşezat în zona supraecuatorială;
• extrimităţii libere a segmentului de fixare i se oferă o formă plată cu ajutorul
ciocănaşului şi nicovalei, sau prin formarea unor bucle ce vor permite fixarea
croşetului în acrilat.

92.Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la mandibulă.

Baza protezei este divizată în şei şi conectori în formă de placă aplicată pe palatul dur
(placă palatinală) sau pe versanul lingual al apofizei alviolare mandibulare (placa
linguală). Baza protezei e destinată pentru fixarea dinţilor artificiali şi a elementelor
de ancorare, menţinere şi stabilizare, transmite presiune masticatorie suportului
mucoosos. Contactul intim al bazei protezei cu suprafaţa mucozală, între care este
lichidul bucal, favorizează fenomenul de adeziune ce contribuie la menţinerea şi
stabilizarea protezei pe cîmpul protetic.

Limitele protezei, cunoscute şi ca extinderea marginilor bazei, depinde de numărul

dinţilor restanţi şi gradul lor de mobilitate, structura suportului osos, grosimea şi
elasticitatea fibromucoasei cîmpului protetic, topografie edentaţiei, vîrsta pacientului,
etc. Extinderea bazei protezei poate fi maximală sau minimală, aceasta avînd limite
de extindere pentru maxilă şi mandibulă.
Baza protezei la mandibulă acoperă suprafaţa mucozală a cîmpului protetic, iar
marginile vestibulare în zonele breşelor edentate ajung pînă la fundul sacului
vestibular. Posterior în edentaţiile terminale, marginea bazei acoperă tuberculii
periformi în întregime sau numai treimea anterioară, coborîndu-se spre zona
paralinguală pînă la linia oblică internă, extinzîndu-se orizontal pe fund de sac
lingual. În zona linguală laterală, marginea bazei protezei se extinde pe suprafeţele
orale ale dinţilor laterali restanţi pînă la nivelul supraecuatorial, iar în zona frontală
acoperă dinţii cu 2/3 din înălţimea lor.

93.Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la maxilă

Baza protezei cu o suprafaţă (internă) are contact faţa mucozală a cîmpului protetic şi
cu dinţii restanţi, iar cealaltă (externă) acoperă bolta palatină şi apofizele alviolare
edentate în întregime. Marginile vestibulare ale bazei din spaţiile edentate ajung pînă
la fundul sacului vestibular, ocolind bridele şi frenurile mucozale în zona mucoasei
neutre. În zona posterioară baza protezei acoperă tuberozităţile maxilare, în regiunile
dinţilor restanţi contactează cu suprafeţele palatinale ale dinţilor astfel: în zona
frontală marginea bazei ajunge pînă la tuberculii dinţilor frontali, iar în zonele
laterale, se extinde pînă la nivelul supraecuatorial al dinţilor masticatori. În
dependenţă de gradul de atrofie al apofizei alveolare, baza protezei restabileşte
volumul necesar al acestor formaţiuni. Dacă în zona frontală edentată apofiza
alveolară este bine dezvoltată, neatrofiată, versantul vestibular în această zonă poate
să nu fie realizat complet sau poate să se extindă pînă la jumătatea înălţimii apofizei
alveolare.

94.Criteriile de alegere a dinţilor stîlpi pentru aplicarea elementelor de

ancorare, menţinere şi stabilizare. Liniile croşetare. Importanţa
La confecţionarea croşetelor din sîrmă se face iniţial o analiză a coroanei
dinţilor stîlpi pentru a determina modul de aplicare a segmentelor croşetelor.
Suprafeţele vestibulară şi orală ale dinţilor vestibulari sunt convexe în plan
orizontal şi vertical. Dacă vom trasa în aceste planuri cîte o linie ce va trece prin
punctele cele mai convexe ale suprafeţelor respective, vom obţine 4 pătrate,
numerotarea cărora începe din partea breşei. Astfel, primul şi al doilea pătrat
cuprinde zona dintre marginea ocluzală şi ecuator, numită zona
supraecuatorială, neretentiva a dintelui unde vor fi aplicate segmentele rigide
ale croşetelor. Al treilea şi al patrulea pătrat cuprin zona dintre ecuator şi colet,
numită zona subecuatorială, retentivă, unde vor fi aplicate segmentele elastice
ale croşetelor.

95.Dimensiunile bordurilor de ocluzie la maxilă. Cerinţe către bordura de

ocluzie.
Cerintele asteptate de la bordura de ocluzie in special pentru maxilla este sa
pastreze ocluzia anatomica normal, dintii centrali superiori se antagonizeaza cu
dintii centrali inferiori pastrind ocluzia normal chiar si in caz de dinti artificiali.
Bordura de ocluzie are contact cu fata mucozala a campului protetic si cu
dintii restanti. Marginile vestibulare ale bordurii de ocluzie din spatiile
edentare pina la fundul sacului vestibular, ocolind bridele si frenurile mucozale
in zona mucoasei neutre.

96.Dimensiunile bordurilor de ocluzie la mandibulă. Cerinţe către bordura

de ocluzie
Prin sectionarea surplusurilor de ceara bordurii de ocluzie i se imprima
urmatoarele dimensiuni: in zona frontala o inaltime de 10-12 mm, descrescind
progresiv spre distal corespunzator locului de implantare a primului molar,
avind o inaltime de 6-8mm; latimea este de 5-6 mm in zona frontala si respectiv
8-10mm in cea laterala. Dupa aceasta suprafetele vestibulara si orala ale
bordurii se netezesc cu spatula fierbinte.
In caz de edentatie partiala, bordurile de ocluzie sunt fixate in spatiile edentate
si sunt mai inalte cu 2mm decit dintii restanti si mai late cu 1mm in sens
vestibulooral.

97.Cerinţele către şablonul cu bordură de ocluzie la maxilă şi mandibulă

Sabloanele de ocluzie trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
- baza sablonului sa aiba o grosime de 1,5-2 mm, sa fie rezistenta la
presiune si sa nu prezinte miscari de basculare;
- marginile bazei sa fie rotunjite si finisate corespunzator limitelor
determinate;
 - bordurile de ocluzie sa fie monolite si bine solidarizate la baza sablonului
corespunzator mijlocului apofizei alveolare, sa aiba forma si dimensiuni
corespunzatoare;

98.Noţiunea „ocluzie”. Varietăţi.

Ocluzia reprezintă modalitatea prin care dinții superiori interacționează cu cei
inferiori, atât în timpul masicației, ocluzie dentară dinamică, dar și în repaus,
ocluzie dentară statică. Aceasta se caracterizeaza prin existența unui număr
mare de contacte între dinții superiori și cei inferiori, procesul de mestecare al
alimentelor nu este supărător, vorbirea nu este afectată din cauza danturii, nu
există dinți lipsă și carii dentare si alinierea corectă a dinților.

Din punct de vedere practic, deosebim cinci variante de relatii ocluzale:

centrica, anterioara, posterioara, laterala din dreapta si laterala din stanga.

1) ocluzia centrica - pozitie de contact multiplu interdentar maxim dintre

arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maxima

2) ocluzia anterioara - propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor

frontali (poate lipsi contactul dintre dintii zonei laterale)

3) ocluzia posterioara - deplasarea mandibulei in directia posterioara, arcada

inferioara contacteaza cu cea superioara numai in zonele laterale
4) ocluzia laterala (stanga sau dreapta) - se observa asimetrie dintre linia dintre
incisivii centrali superiori si cei inferiori

99.Definiţie „ocluzie centrică”. Definiţie „ relaţii intermaxilare centrice “

Ocluzia centrica presupune contact maxim intre dintii celor 2 arcade realizat
intre cuspizii de sprijin si fosetele centrale si marginale ale antagonistilor.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim

dintre arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru
realizarea acestui contact mandibula se deplasează din poziția de relație centrică
anterior, mișcînd în acestă direcție condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm
poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de poziționare a
mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții
favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.

Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele
dentare în plan sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție
centrică față de baza craniului și maxilă. Această singură poziționare anterioară
a condililor articulari în fose articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și
un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

- reprezinta ocluzia cea mai bine echilibrata unde mandibula ocupa o pozitie
simetrica fata de maxilar;
- termenul se refera strict la rapoartele dento-dentare;

- la nivel ocluzal, cuspizii de sprijin trebuie sa articuleze in centrul dintilor

antagonisti sau de-a lungul unei linii imaginare ,care uneste centrul dintilor
cuspidati

100.Definiţie „poziţie de postură a mandibulei”. Metode de determinare.

Relatie de postura mandibulara este starea de echilibru dintre muschii
ridicatori si coboritori ai mandibulei cind ei se gasesc intr-o stare de relaxare
fiziologica relative, care se evidentiaza la nivelul arcadelor dentare printr-un
spatiu de inocluzie individualizat egal in mediu cu 2-3mm.

Relație de postură mandibulară – fenomenul de poziționare a mandibulei în

starea de relaxare relativă, datorată tonusului funcțional al mușchilor.

Definiție de postură a mandibulei după Burlui.

”... suma rapoartelor mandibulocraniene atunci, cînd mandibula se află în

poziție posturală față de craniu sub efectul echilibrului tonic al musculaturii
manducatoare antigravific”

Elementele active sunt prezentate de tonalitatea complexului muscular al

întregului SS și, în primul rînd, a mușchilor mobilizatori și a regiunii
periarticulare. Prin urmare, sub influența motorie a sistemului de inervație,
multitudinea fibrelor musculare a fiecărui mușchi pe rînd, în raport de numărul
motoroneuronilor, participă la realizarea tonusului muscular.

Elementele passive

-complexul muschi-tendon; -complexul ATM;


-spatiul Donders.

Elementele active

-tonalitatea complexului muscular;

-tonalitatea complexului motoric al ATM.



Spatiul Donders: in pozitia de repaus fiziologic a mandibulei ,cind intre
arcadele dentare apare un spatiu de ocluzie fiziologica, limba se desprinde de la
palatul dur si se aranjeaza in zona arcadei dentare inferioare, iar intre palatul
dur si suprafata dorsala a limbii apare un spatiu numit spatiul Donders.

101.Definiţie DVO. Metodele de determinare.

Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion

si gnation cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste
si dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de etajul
inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o dimensiune constanta pentru ca
este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.

Practic, se procedeaza in felul urmator:

- pacientul cu sabloanele in cavitatea bucala;
- portiunea posterioara a bordurii mandibulare este prea inalta – se stabilesc
contactele numai posterior – radiem din ceara pana avem contacte pe toata
intinderea.
- scoatem sabloanele (sau numai cel mandibular) si vom masura DVR.
- avem nevoie de ocluzometru.
Pregatirea pacientului in vederea determinarii DVO:
 - pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie sezanda, cu
spatele drept, musculatura cat mai relaxata posibil, capul drept, pozitionat natural
in raport cu centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
- privirea va fi indreptata inainte;

- pacientului trebuie sa i se creeze conditiile psihice cat mai favorabile

pentru a preveni o eventuala contractie musculara a muschilor ridicatori ai
mandibulei. Efectul de calm si de liniste poate fi marita prin inchiderea ochilor,
antrenand in felul acesta relaxarea musculara.
- se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R. Sablonul maxilar va fi
introdus in gura pentru a oferi partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei
proteze.
- Noi recomandam relaxarea naturala.
- dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat mai sus, creindu-i cele mai
bune conditii de
confort, il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o stare
de relaxare completa. Va pastra un contact lejer al buzelor, stabilizator asupra
pozitiei de repaus.
- se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate trasaturile
fetei, insotita de o infatisare relaxata.
- in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion - gnation
cu ajutorul ocluzometrului. Din distanta gasita vom scadea 2-3 mm pentru a
ajunge in felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o determinam in
continuare.
- in lipsa ocluzometrului, masurarea se poate face si cu ajutorul
unui compas (distanta compasului se masoara cu rigla), luandu-se de data aceasta
doua puncte de reper mai proeminente (de exemplu: varful nasului si proeminenta
barbiei). Si din aceasta distanta vom scadea 2-3 mm.
- daca determinarea se face fara sablonul introdus in gura, va trebui sa fim
atenti asupra posibilitatii unei subevaluari a D.V.R Apropierea mandibulei fata de
maxilar se poate explica prin modificarea pozitiei limbii cu ridicarea sa si aspirarea
tesuturilor moi peribucale spre interiorul cavitatii bucale.
- odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea verticala
de ocluzie, vom introduce in gura ambele sabloane, bine centrate pe zona
de sprijin. La inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in contact
pe toata intinderea lor sau contactul se realizeaza numai in anumite zone.
Cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga ceara pe
bordura mandibulara, pana cand dimensiunea verticala de ocluzie prestabilita de
noi este asigurata iar bordurile vin in contact pe toata intinderea.
- este o metoda functionala cu larga raspandire in practica, care ne va permite
obtinerea unei dimensiuni verticale de ocluzie situata in limite acceptabile
functional.
 - se impune ca intotdeauna sa se coroboreze cel putin 2-3 metode intre
ele.

102.Caracteristica celor 3 situaţii clinice de determinare a o.c. sau a

relaţiilor intermaxilare centrice.
Ocluzia centrica-raport de intercuspidare maxima dintre arcadele
dentare.Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar
maxim dintre arcadele dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă.
Pentru realizarea acestui contact mandibula se deplasează din poziția de relație
centrică anterior, mișcînd în acestă direcție condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm
poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de poziționare a
mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții
favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.

Semnele:dentar,articular,muscular si faringoglandular.
Componente:arcadele dentare,atm,planul ocluzal;
Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele
dentare în plan sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție
centrică față de baza craniului și maxilă. Această singură poziționare anterioară
a condililor articulari în fose articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și
un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele ocluzii centricecaracteristice pentru toti dintii si pentru dintii

frontali in ocluzia ortognata.
Pentru toti dintii:fiecare dinte vine in contact cu cite 2 dinti antagonisti,cei
din arcada superioara vin in contact cu omogenul antagonist si dintele
situat distal,iar cei de pe arcada inferioara vin in contact cu anagonistul
omogen si cu dintele situate median de el.
Pentru dintii frontali:linia mediana coincide cu linia interincisivala;dintii
superiori acopera 1|3 din dintii inferiori=cu 2-3 mm.

Semnele de ocluzie centrica caracteristicepentru dintii lateraliin plan

sagital si transversalin ocluzia ortognata.
In plan sagital: fiecare cuspid ai dintilor arcadei superioare se situeaza
intre 2 cuspizi ai dintilor de pe arcada inferioara;distalizarea dintilor
superiori din cauza volumului mare ai incisivilor centrali superiori.
In plan transversal:cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori se situeaza in
santul mezio-distalal arcadei dent.superioare;iar cuspizii distali ai arcadei
superioare intra in santul meziodistal al arcade inferioare.rezulta-contact
maximal.

103.Principiile generale de montare a dinţilor artificiali în PPMA la

mandibulă şi maxilă.

Regulile generale de montare a dinţilor prevăd realizarea arcadelor

dentare artificiale, ceea ce-i oferă protezei totale menţinere şi stabilitate pe
câmpul protetic la acţiunea presiunilor masticatoare în diverse planuri. În
acest scop dinţii artificiali se montează în articulator după următoarele
principii generale:
1) dinţii artificiali laterali superiori se montează cu zona cervicala pe
centrul apofizei alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori coincid
cu vârful apofizei alveolare inferioare; dinţii inferiori la fel sunt montaţi cu
zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel încât cuspizii
vestibulari să pătrundă în şanţurile intercuspidiene centrale ale dinţilor
superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice. Acest
aranjament intercuspidian al dinţilor laterali este realizat în cazurile când
unghiul format de planul de ocluzie şi linia interalveolară este mai mare de
80°, ce se determină eu rigla Gysi; daca unghiul interalveolar este mai mic
de 80°, se va realiza o montare inversă;
2) dinţii frontali superiori din considerente fizionomice se montează în
afara centrului apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei
alveolare; de subliniat că aranjamentul lor faţă de apofizele alveolare, cât
şi gradul de înclinare a marginilor incizivale în direcţie oralvestibulară,
sunt determinate de poziţia apofizelor alveolare şi a buzei superioare; dinţii
frontali se montează în corelaţie: cu poziţia buzei superioare (determinată
de forma versantului vestibular şi marginea bordurii de ocluzie
superioare); suprafaţa vestibulară şi marginea incizivală a dinţilor
poziţionează buzele superioară şi inferioară în raport cu particularităţile de
vârstă, de sex şi de constituţie a persoanei respective; poziţia dinţilor
frontali nu trebuie să aducă la dereglări fonetice;
3) dinţii laterali se montează formând curbura de ocluzie, sagitala (Spee)
cu o adâncime egală gradului de acoperire a dinţilor frontali inferiori de cei
superiori; curbura de ocluzie transversală Monson-Wilson este realizată în
dependenţă de mărimea unghiului interalveolar;

4) în relaţie cenirică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în

timpul mişcărilor de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează
contacte multiple între suprafeţele de contact ale arcadelor dentare, atât pe
părţile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare; contactele intercuspidiene
multiple obţinute în timpul mişcărilor funcţionale au fost numite de Gysi
«articulare cu balans general» şi contribuie la o menţinere mai bună a
protezei totale pe câmpul protetic;
5) montarea dinţilor în edentaţiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu
incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel
arcada dentară superioară; totodată montarea dinţilor superiori se
efectuează concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele părţi ale
liniei mediane, realizând o simetrie de poziţie între perechile de dinţi
(stânga—dreapta); suprafeţele incizivală şi ocluzală sunt orientate după
planul de ocluzie, materializat de o placă orizontală mobilă din sticlă sau
metalică, care se poziţionează pe planul median al articulatorului situat
între pintenii de pe ramurile posterioare şi vârful indicatorului liniei medii.
Dinţii inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine:
molarul I, caninul, incisivul central şi apoi cel lateral, premo- larul I şi apoi
II şi se termină montarea cu ultimul molar.

1. In zonele laterale dintii se monteaza pe mijlocul apofizei alveolare si

perpendicular ei, realizind contact cu antagonistii.
2. In zona frontal dintii se monteaza cu restaurarea configuratiei curburii
dentare in raport cu ocluzia

3. La prezenta a mai multor dinti restanti ditii artificiali se vor monta tinand
cont de gradul lor de implantare, marime, forma, linia coletului

4. La montarea dintilor din portelan nu se adminte slefuirea portelanului

deoarece se pot inlatura retentiile si luciul provocind totodata micsorarea
rezistentei lor
5. In situatiile cind lipsesc 2 sau mai multi dinti insa spatiul edentat nu
montarea aceluiasi numar de dinti , se monteaza numarul ce permite lichidarea
spatiului edentat si invers, daca sunt absenti 1-2 dinti insa spatiul edentat este
mare se monteaza numarul de dinti ce dupa volum vor lichida bresa.

104.Reguli de montare a dinţilor artificiali din acrilat în PPMA la

mandibulă şi maxilă
Pentru poziţionarea dinţilor artificiali în macheta bazei, Gysi a elaborat
reguli cu caracter general, ce se referă la toţi dinţii, şi reguli cu caracter
individual, după care se montează fiecare dinte în parte.

Regulile generale de montare a dinţilor prevăd realizarea arcadelor

dentare artificiale, ceea ce-i oferă protezei totale menţinere şi stabilitate pe
câmpul protetic la acţiunea presiunilor masticatoare în diverse planuri. În
acest scop dinţii artificiali se montează în articulator după următoarele
principii generale:
1) dinţii artificiali laterali superiori se montează cu zona cervicala pe
centrul apofizei alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori coincid
cu vârful apofizei alveolare inferioare; dinţii inferiori la fel sunt montaţi cu
zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel încât cuspizii
vestibulari să pătrundă în şanţurile intercuspidiene centrale ale dinţilor
superiori, realizând contacte corespunzătoare ocluziei dinamice. Acest
aranjament intercuspidian al dinţilor laterali este realizat în cazurile când
unghiul format de planul de ocluzie şi linia interalveolară este mai mare de
80°, ce se determină eu rigla Gysi; daca unghiul interalveolar este mai mic
de 80°, se va realiza o montare inversă;
2) dinţii frontali superiori din considerente fizionomice se montează în
afara centrului apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei
alveolare; de subliniat că aranjamentul lor faţă de apofizele alveolare, cât
şi gradul de înclinare a marginilor incizivale în direcţie oralvestibulară,
sunt determinate de poziţia apofizelor alveolare şi a buzei superioare; dinţii
frontali se montează în corelaţie: cu poziţia buzei superioare (determinată
de forma versantului vestibular şi marginea bordurii de ocluzie
superioare); suprafaţa vestibulară şi marginea incizivală a dinţilor
poziţionează buzele superioară şi inferioară în raport cu particularităţile de
vârstă, de sex şi de constituţie a persoanei respective; poziţia dinţilor
frontali nu trebuie să aducă la dereglări fonetice;
3) dinţii laterali se montează formând curbura de ocluzie, sagitala (Spee)
cu o adâncime egală gradului de acoperire a dinţilor frontali inferiori de cei
superiori; curbura de ocluzie transversală Monson-Wilson este realizată în
dependenţă de mărimea unghiului interalveolar;

4) în relaţie cenirică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în

timpul mişcărilor de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează
contacte multiple între suprafeţele de contact ale arcadelor dentare, atât pe
părţile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare; contactele intercuspidiene
multiple obţinute în timpul mişcărilor funcţionale au fost numite de Gysi
«articulare cu balans general» şi contribuie la o menţinere mai bună a
protezei totale pe câmpul protetic;
5) montarea dinţilor în edentaţiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu
incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând astfel
arcada dentară superioară; totodată montarea dinţilor superiori se
efectuează concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele părţi ale
liniei mediane, realizând o simetrie de poziţie între perechile de dinţi
(stânga—dreapta); suprafeţele incizivală şi ocluzală sunt orientate după
planul de ocluzie, materializat de o placă orizontală mobilă din sticlă sau
metalică, care se poziţionează pe planul median al articulatorului situat
între pintenii de pe ramurile posterioare şi vârful indicatorului liniei medii.
Dinţii inferiori se montează după cei superiori în următoarea ordine:
molarul I, caninul, incisivul central şi apoi cel lateral, premo- larul I şi apoi
II şi se termină montarea cu ultimul molar.
Regulile individuale prevăd poziţionarea fiecărui dinte în arcada dentară
corespunzător poziţiei dinţilor naturali, în cele trei planuri: frontal, sagital
şi orizontal. De obicei, aceste planuri sunt materializate de planul de
ocluzie, iar linia mediană este perpendiculară pe acest plan. În dependenţă
de direcţia axului longitudinal al dintelui artificial cu linia mediană şi
planul protezei se formează două unghiuri: unghiul meziodistal; unghiul
vestibulooral. Dinţii artificiali se montează în baza protezei, în dependenţă
de contactul marginii incizivale sau a suprafeţei ocluzale şi gradul de
înclinaţie a acestor unghiuri.
Montarea dinţilor pentru realizarea arcadelor dentare superioare.


! Incisivul central superior se montează cu marginea incizivală în
contact cu planul de ocluzie ce în articulator este materializat printr-o placă
de sticlă situată conform reperelor din articulator. Axul longitudinal al
dintelui este înclinat cu 2° în sens meziodistal şi cu 6—8° în sens
vestibulooral. Coletul dintelui este situat pe linia surâsului fiind uşor
palatinizaţ. Ambii incisivi sunt situaţi de o parte şi de alta a liniei mediane
şi prezintă o mică divergenţă spre cervical şi convergenţă spre incizal.
! Incisivii laterali superiori sunt montaţi după incisivii centrali fiind cu
marginea incizivală dinstanţaţi ou 0,5-1 mm de la planul de ocluzie. Axul
longitudinal al acestor dinţi este înclinat cu 3° în sens meziodistal şi cu 8—
10 în sens vestibulooral, iar coletul este mai palatinizat, în comparaţie cu
incisivii centrali.

! Caninul superior se sprijină cu vârful în planul de ocluzie şi coincide

cu linia caninului. Axul longitudinal este înclinat cu 1-2° în sens
meziodistal şi cu 3-5° în sens vestibulooral, iar coletul este aşezat mai
vestibular în comparaţie cu incisivul lateral.
! Primul premolar superior este orientat cu axul longitudinal
perpendicular planului de ocluzie fiind realizat în spaţiu de 0,75 mm între
canin şi primul premoilar. Vârful cuspidului vestibular prezintă contact cu
planul de ocluzie, iar între cuspidul palatinal şi planul de ocluzie există un
spaţiu de 0,5-1 mm.
! Al doilea premolar superior se montează identic ca şi primul cu
excepţia că suprafaţa mezială contactează cu spurafaţa distală a primului
premolar, iar vârfurile ambelor cuspizi prezintă contact cu planul de
ocluzie.
! Primul molar superior se montează în contact cu planul de ocluzie
numai cu vârful cuspidului meziopalatinal, iar ceilalţi cuspizi nu prezintă
contact cu planul de ocluzie fiind aranjaţi în aşa fel ca cuspidul
distovestibular să fie cel mai distanţat de acest plan.
! Al doilea molar superior nu atinge planul de ocluyie nici cu un cspid,
dar cuspidul meziopalatinal este cel mai apropiat de acest plan şi cel mai
îndepărtat este cuspidul distovestibular. Prin urmare, al doilea molar este
montat în continuarea primului molar avind zona cervicală înclinată mai
accentauat, spre mezial şi oral decît al primului molar.
Consecutivitatea trasarii liniilor de orientare si a liniilor viitoarei proteze.

a) linia mediana - trebuie sa corespunda liniei mediane a fetei si mijlocul

filtrului nazal.
b) linia caninilor - trece prin virful cuspizilor acestora si corespunde
intersectiei santului nazolabial cu planul de ocluzie.
c) linia surisului - este raportata la planul de ocluzie si prezinta un reper in
aprecierea inaltimei dintilor frontali superiori.

Trasarea liniilor necesare pentru montarea dinţilor artificiali în PPMA

La maxilă:
1. linie mediană, trasată pe sutura palatului dur care împarte modelul în 2
jumătăţi;
2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberozităţile maxilare şi apofizele alveolare
laterale;
3. linia transversală, trasată pe centrul papilei incisivale şi perpendiculare
liniei mediane;
4. liniile medii ale apofizei alveolare anterioare, trasate de la linia anterioară a
papilei incisivale ce uneşte punctele de proiecţie a caninilor, situate pe linia
apofizei alveolare în zonele laterale, la o distanţă de 5 mm faţă de
extermitatea mezială a primei ruci palatine mari.

La mandibulă:
1. linia mediană, trasată de la centrul apofizei alveolare din zona frontală prin
centrul liniei ce uneşte tuberculii periformi;
2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberculii periformi şi apofizele alveolare din
zonele laterale;
 3. linia transversală, trasată pe centrul apofizei alveolară din zona frontală şi
perpendiculară liniei mediane, punctul de intersecţie a liniei frontale cu
liniile laterale determină locul de aşezare a caninilor;
4. marcarea limitelor linguale, vestibulare, anterioare şi posterioare ale
tuberculilor periformi.

Sablonul cu borduri de ocluzie

Sabloanele de ocluzie ,la nivelul bordurilor de ocluzie prezinta mai multe
repere cu o importanta deosebita pentru montarea dintilor si pentru precizarea
dimensiunilor pentru cei sase frontali.
Este important de tinut cont de linia mediana insemnata vertical pe bordure de
ocluzie ,este prelungita la nivelul soclurilor ambelor modele .Ea reprezinta locul
unde se vor intalni fetele meziale ale incisivilor centrali.
Liniile caninilor inseminate numai pe bordure de ocluzie a sablonului superior,
marcheaza comisurile bucale si corespun varfurilor cuspizilor caninilor.
Linia surasului trazata orizontal pe linia sablonului superior,corespunde liniei
coletului frontalilor superiori,folosind la stabilirea inaltimii acestor dinti.

105.Erorile posibile la modelarea definitivă a machetei PPMA.

-ubtierea bazei;

- deformarea bazei,topirea ei;

- miscarea sau devierea dintilor artificiali de pe pozitia fixata in clinica;

- aparitia porilor la suprafata;

- supradimensionarea;

106.Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru modelarea definitivă

a machetei

Ceara pentru modelarea protezelor scheletate. Pentru modelarea părţilor

componente ale protezei scheletate, este utilizată ceara având în
componenţa sa 29%—parafină; 65%—ceară de albine; 5% —ceară
Carnauba şi unii modificatori. Este ambalată sub formă de plăci cu
dimensiuni de 60X60X10 mm, având culoare verde şi cafenie. În
ambalajul acestei varietăţi de ceară sunt incluse şi forme prefabricate din
material elastic cu imprimarea diferitelor figuri ale scheletului protezei în
vederea uşurării procesului de modelare a barelor, şinelor, croşetelor, şeilor
şi a altor piese.
Ceara ambalată sub formă de discuri cu diametrul de 82 mm şi grosimea
calibrată de 0,4 şi 0,5 mm de culoare roză este utilizată atât pentru
modelarea bazei metalice, cât şi pentru crearea unui spaţiu de tranziţie la
duplicarea modelului; mai poate fi utilizată şi la modelarea machetelor
coroanelor dentare.
Pentru confecţionarea plăcuţelor şi a bazei metalice cu relieful asemănător
mucoasei câmpului protetic se utilizează ceara ambalată sub formă de
plăci cu dimensiuni de 100X50X0,5 mm, de culoare verde sau roşie.

107.Instrumente şi materiale folosite la prelucrarea mecanică a PPMA.

Pentru prelucrarea mecanica folosim bisturiu, freze si pietre abrazive.

108.Instrumentele şi materialele folosite la şlefuirea PPMA

Pentru slefuirea PPMA utilizam freze si pietre abrazive.

109.Tehnica lustruirii bazei PPMA.

Baza protezei PPMA e lustruita cu Filtz si praf minutar, dupa o slefuim cu
o perie aspra cu praf de lustruire si ultima etapa este slefuirea cu pasta si
perie moale.

110.Tehnica lustruirii elementelor de agregare a PPMA.

Daca elementele de agregare sunt metalice atunci la slefuire folosim polipant,
peria aspra pastagoe si peria moale.
Iar daca elementele de agregare sunt de acrilat de lustruim la fel ca baza
protezei.

111.Câmpul protetic edentat total, noţiune, elementele componente,

caracteristica.
Cîmpul protetic în edentaţia totală este reprezentat de ţesutul osos al
maxilarelor şi fibromucoasă. Aceste 2 elemente oferă sprijinul protezelor totale,
însă nici fibromucoasa, nici substratul osos din punct de vedere funcţional, nu
sunt apte pentru recepţia şi amortizarea presiunilor masticatorii. Totuşi dacă
ţesutul osos oferă protezei totale sprijin rigid, atunci fibromucoasa serveşte ca
un amortizor şi poate fi comparată cu ligamentele periodontale ale dinţilor
naturali în cazul aplicării unei forţe. Pe lîngă această funcţie suportul muco-osos
participă şi la menţinerea, fixarea şi stabilizarea protezei totale pe cîmpul
protetic.

112.Aspectul apofizelor alveolare în edentaţia totală, caracteristica după

Schroder şi Koller.

Schroder deosebeşte 3 tipuri de atrofii ale maxilei:

• Tipul I: se caracterizează prin prezenţa unei apofize alveolare pronunţate,
semiovale, care uniform este acoperită cu o mucoasă normală depăşind cu mult
nivelul bolţii palatine, avînd tuberozităţi bine exprimate, iar torusul palatin mai
puţin exprimat sau chiar lipsă.
• Tipul II: este caracteristic prezenţa unei apofize alveolare late, din cauza
atrofiei medii, depăşind cu puţin nivelul bolţii palatine.
• Tipul III: caracteristic este dispariţia apofizei alveolare şi prezenţa unei bolţi
palatine aproape plată. Tuberozităţile maxilare sunt atrofiate esenţial.

Koller deosebeşte următoarele tipuri de atrofii a apofizei alveolare mandibulare:

• Tipul I: apofizia alveolară prezintă o înălţime bine exprimată, egală pe toată
întinderea, resorbţia producîndu-se într-o mică măsură
• Tipul II: atrofia apofizei alveolare este uniformă pe toată întinderea, însă este
destul de avansată, afectînd în unele cazuri şi corpul mandibulei
• Tipul III: apofiza alveolară este atrofiată esenţial în sens lateral şi mai puţin
frontal, datorită faptului că dinţii laterali au fost pierduţi mai timpuriu decît cei
frontali
 • Tipul IV: atrofia apofizei alveolare este accentuată în zona frontală şi mai puţin
exprimată în regiunile laterale

113.Fibromucoasa câmpului protetic edentat total, caracteristica

formaţiunilor anatomice şi după Suplle, Gavrilov.

E. Gavrilov consideră că rezilienţa mucoasei depind mai mult de numărul

vaselor sangvine ale fibromucoasei. Însuşirea vaselor sangvine de a se deşerta şi
umple cu sînge duce la micşorarea sau sporirea volumului fibromucoasei,
numită sistem tampon
Supple, studind starea mucoasei palatului dur in diferite zone a stabilit ca odata
cu atrofia progresiva a apofizelor alveolare, se reduce si grosimea mucoasei.

114.Proteza totală – elementele componente, caracteristica.

Proteza totală este un corp fizic rigid şi rezistent la acţiunea presiunilor
masticatorii, utilizată în terapia edentaţiei totale cu scopul restaurării arcadelor
dentare şi a funcţiilor dereglate ale sistemului stomatognat.

Proteza totală este alcătuită din bază şi arcada dentară cu dinţi artificiali.
Baza protezei este alcătuită din şei unite cu o placă palatinală la maxilă, iar la
mandibula placa se confundă cu versantul lingual al şeii. Baza protezei acoperă
toată suprafaţa cîmpului protetic transmiţînd presiunile masticatorii substratului
osos prin intermediul fibromucoasei cîmpului protetic.

115.Etapele clinico-tehnice de confecţionare ale protezei totale

Clinic: examenul pacientului; amprentarea preliminară
Laborator: confecţionarea modelelor preliminare si confecţionarea lingurilor
individuale
Clinic: amprentarea funcţională
Laborator: confecţionarea şablonului cu borduri de ocluzie
Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare
Laborator: montarea modelului în simulator şi, la necesitate, a elemtelor de
menţinere, stabilizare şi ancorare; confecţionarea machetei
Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală
Laborator: modelarea definitivă a machetei; ambalarea în chiuvetă; realizarea
tiparului; introducerea acrilatului în tipar; polimerizarea; dezambalarea şi
prelucrarea protezei
Clinic: aplicareea protezei; indicaţiile medicului; corecţiile respective.

116.Amprentarea preliminară a câmpului protetic edentat total – scopul,

materiale şi utilaj necesar
După examenul general şi local al pacientului se trece la amprentarea
preliminară, care reprezintă imaginea negativă a cîmpului protetic. Scopul
amprentării preliminare este obţinerea unui model de lucru, pe care se va
confecţiona lingura individuală.

Materiale:
• Materiale amprentare termoplastice
• Ghipsul
• Alginatele

Utilaj:
• Lingura standard pentru maxilarele edentate total

117.Ce prezintă amprenta funcţională

Amprenta functionala reprezinta ultima reproducere negativa a campului
protetic luata cu lingura individuala si un material de amprenta care sa permita
inregistrarea tuturor elementelor campului protetic in conditiile modelarii
functionale marginale.
In urma amprentarii functionale se obtine modelul functional, final, pe care se
va confectiona proteza mobila finita. Ele sunt indicate pentru realizarea
protezelor totale cit si a celor partial mobilizabile cu suport muco-osos sau
mixt,daca apare asemenea necesitate.
118.Ce prezintă lingura amprentară individuală. Modelul definitiv,
caracteristica. Materiale de confecţionare
Lingura individuală este confecţionată pe modelul de ghips obţinut după
amprenta preliminară, prin urmare lingura individuală poate fi socotită ca o
portamprentă adaptată suprafeţei cîmpului protetic, reprezentînd un suport rigid,
nedeformabil pentru materialul amprentar. Totodată lingura este utilizată şi cu
scopul obţinerii unei amprente precise cu o grosime a materialului amprentar
egală pe toată suprafaţa cîmpului protetic.

119.Ce prezintă şablonul cu bordură de ocluzie. Dimensiunele bordurii de

ocluzie în zonele frontală şi laterală în edentaţia totală.
Sabloanele de ocluzie sunt sunt piese auxiliare utilizate de catre medic pentru
determinarea si inregistrarea rapoartelor intermaxilare si cu ajutorul carora
tehnicianul pozitioneaza si fixeaza modelele in simulator. Sablonul e compus
din 2 parti: baza sablonului si bordura de ocluzie

Dimensiuni

a) zona frontala-inaltimea de 10-12 mm;

latimea de 5-6 mm

b) zona laterala-inaltimea de 6-8 mm;

latimea de 8-10 mm.

120.În ce constă etapa clinică de apreciere a relaţiilor intermaxilare

centrice în edentaţia totală

In acest scop se folosesc sabloanelor cu borduri de ocluzie acestea sunt fixati

pe fiecare maxilar daca se foloseste metoda rea se indeamna , pacientul sa
muste cu sablonul instalat in cavitatea bucala si este necesar sa existe
contactele distale intre sabloane astfel incit mandibula se repozitioneaza in
pozitie centrica fata de maxila si bordurile se vor contacta pe toata intinderea
chiar si in zona frontala. La necesitate se fac unele retusari prin razuire.
121.Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada
dentară superioară

Dintii artificiali laterali superiori se monteaza cu zona cervicala pe centrul apofizei

alveolare, astfel incit cuspizii palatinali superiori coincid cu virful apofizei alveolare
inferioare.
Dintii frontali superiori din corespondente fizionomice se monteaza in afara
centrului apofizei alveolare.
Dintii laterali se monteaza formind curbura de ocluzie sagitala (Spee) cu adincime
egala gradului de acoperire a dintilor frontali inferiori de cei superiori.
In relatie centrica se realizeaza contacte punctiforme maxime
Montarea dintilor in edentatie totala bimaxilara intodeauna incepe cu incisivii
centrali superiori si se termina , cu ultimii molari realizind astfel arcada dentara
superiora . Tot odata montarea dintilot superiori se efectueaza concomitent prin
montarea a cite u dinte din ambele parti ale liniei mediane,

Regulile individuale:

• Incisivul central superior se monteaza cu marginea incizala in contact cu planul

de ocluzie si inclinat cu 2 grade Mezio-Distal, 6 – 8 grade Vestibulo-Oral.
• Incisivul lateral superior distantat cu inclinat cu 3 grade M-D, 8-10 grade V-O.
• Caninul superior contact cu planul inclinat cu 1-2 grade M-D, 3-5 grade V-O.
• Primul premolar distantat de canin si premolar cu 0,75 mm
• Virful vestibular in contact cu planul
• Virful cuspid palatinal 0,5-1 mm, distantat de plan, perpendicular pe plan.
• Al doilea premolar superior suprafetele proximale al primului si al doilea
premolar contacteaza coroana perpendicular cu plan.
• Primul molar superior in contact cu planul ocluzal numai cu cuspidul M-P
ceilalti nu prezinta contact si cuspidul D-V cel mai distantat
• Al doilea molar superior nu prezinta contact cu nici un cuspid cu plaul ocluzal.

122.Reguli generale şi individuale de montare a dinţilor pentru arcada

dentară inferioară.

Dintii inferiori montati corect trebuie sa corespunda urmatoarelor repere:

- linia centrului apofizei alveolare in zonele latrale coincide cu santurile
intercuspidiene centrale ale dintilor laterali.
- virfurile cuspizilor vestibulari formeaza o linie dreapta care-i imparte in
versantele exerne si interne.
- linia Pound prezinta contact cu limita orala a tubercului piriform si trece pe
suprafata cuspizilor linguali terminindu-se pe suprafata meziala a canonului.

- virfurile cuspizilor vestibulari ale primilor premolari se situeaza pe

circumferinta cercului Bonwill care trece si pe marginile frontale ale dintilor
frontali inferiori.

Dintii inferiori se monteaza dupa cei superiori in urmatoarea ordine: molarul 1,

caninul, incisivul central si apoi cel lateral,premolarul 1 si apoi2 si se termina
cu montarea cu ultimul molar. Regulule individuale prevad pozitionarea
fiecarui dinte in arcada dentara corespunzator pozitiei dintilor naturali,in cele 3
planuri:frontal,sagital si orizontal. De obicei,aceste planuri sunt materializate de
planul de ocluzie,iar linia mediana este perpendiculara pe acest paln.In
dependenta de directia axului longitudinal al dintelui artificial cu linia mediana
si planul protezei se formeaza doua unghiuri:unghiul meziodistal,vestibulooral.
Dintii artficiali se monteaza pe baza protezei, in dependenta de contactul
marginii incizivale sau a suprafetei ocluzale.

123.Utilaje, instrumente şi materiale utilizate la prelucrarea mecanică a

protezelor totale.

124.Tehnica prelucrării mecanice a protezei totale.

Tehnica de

125.Utilaj, instrumente şi materiale utilizate la lustruirea protezelor totale

126.Tehnica de lustruire a protezei totale. Instrumente. Materiale. Utilaj

127.Consecutivitatea examenului clinic exobucal al pacienţilor în clinica

de protetică dentară.
Examenul clinic corect si complect efectuat trebuie sa constituie primul act
medical pe carea medicul stomatolog trebuie să-l execute in fiecare caz
particular cind pacientul se prezintă in serviciul de specialitate. Examenul clinic
si paraclinic are ca scop culegerea de date necesare, stabilirii unui diagnostic
corect sau precis si respectiv a unei conduite terapeutice individualizata in
funcție de particularitățile fiecărui caz in parte.

Examenul obiectiv exobucal care se efectuează prin inspecție, palpare si

auscultatie. Inspecția se efectuează vizual care se începe, in cazul a pacienților
cu edentatii parțiale reduse, de la aprecierea simetriei fetei, prezenta unor edeme
faciale. Se mai depistazeaza in caz de edentatie frontala prăbușirea buzelor, la
fel putem depista leziuni ale tegumentelor a mucoaselor buzelor, pronunțarea
comisarilor sau prezenta unor colorații anormale.

Palparea manuala sau digitală care se apreciază integritatea oaselor aparatului

dentomaxilar, tes.osos, sensibilitatea punctelor de emergenta a nervilor
(orificiile osoase unde are prelungirea terminațiilor nervilor); palparea
grupurilor de ganglioni limfatici (submandibulari, retromandibular, anterior
in regiunea m.sternocleidomastoidean, mastoidieni) unde se apreciază
prezenta, mărimea, mobilitatea, aderenta si sensibilitatea care mai frecvent
reacționează/ne vorbesc despre prezenta unor procese inflamatorii; a mușchilor
mobilizatori cit si cei mimici se efectuează static intrun repaus de postura si
dinamic propunându-i pacientului sa efectuează propulsie, retropulsie,
lateralitate – se apreciază gradul lor de dezvoltare, tonicitatea musculară
(hipertonus, hipotonie, atonie), sensibilitatea unor puncte, prezenta durerilor
sau algiilor musculare;

Examenul ATM care se va efectua prin inspecție, palpare, ascultare static in

relație ocluzie centrica, de repaus mandibulari si in dinamica. Inspecția in
statica nu ne reda informații, dar in dinamica la închidere sau deschidere
urmărește sa apreciem excursiile condiliene, excursiile mentonului in fata si
amplitudinea deschiderii gurii; se observa un salt articular, crepitatie. Palparea
in dinamica se realizează la închidere si deschidere prin 2 metode:
- palparea superficiala cu 4 degete situate pe exterior in regiunea articulații
care ne da posibilitatea aprecierii algiilor sau/si excursiilor condiliene.
- palparea bidigitala in ducturile auditive externe care ne ofera posibilitatea
aprecierii mișcărilor condilor in articualatie, gradul de rotație a procesului
condilar si se efectuează ascultația dar ea se poate realiza si la inspecție la
închidere si deschidere unde apreciam indirect diferite zgomote,
sensibilitatea elementelor articulare (durerile) se apreciază prin efectuarea unei
presiuni pe menton in sens postero-superior atunci cav.bucala este
semideschisa.

128.Examenul subiectiv (motivaţia, anamnezis morbi, anamnezis vitae).

1) Acuzele/motivatia - examenul clinic va începe cu prezentarea acuzelor
de către pacient sau așa numita motivatie sau motivele prezentării
pacientului la medic (apariție a semnelor edentatiei independenta de forma
clinica a ei, de prezenta sau lipsa unor simptome si a unor complicații; in caz de
edentatie parțiala - prezenta dereglările funcționale; durerile, algiile; tulburările
funcționale fizionomice sau estetice si paralel fonetice; tulburările/disfuncțiile
care sunt consecutive tratamentului efectuat antecendent; acuze de mobilitate
dinților care apar sau sunt prezente in caz de edentatii parțiale reduse; prezenta
a dinților migrați; bruxismul; durerile in articulătii crepitatia, saltul ocluzal,
deschiderea limitată a gurii;

2) Anamneza actualei maladii sau istoricul afecțiuni - include o comunicare cu

pacientul de tip anamneza actualei maladi cind, cum, in ce condiții a apărut
edentatia si cit timp a suferit de aceasta maladie, cind sa tratat cu ce construcție
protetica, la satisfăcut aceasta construcție.

3) Istoria vietii si anamneză asupra afecțiunilor de caracter general de care

suferă sau nu pacientul care sa adresat la medic.
Este obligatorii ca medicul sa stabilească maladiile de care pacientul suferă in prezent
sau a suferit pe parcurs pina la prezentarea lui la medic. Maladiile care respectiv
pot influența negativ asupra rezistentei si reactivitatii organismului si care
creează condiții favorabile apariției tulburărilor funcționale la nivelul aparatului
dentomaxilar (ex diabetul zaharat care provoacă distrofii tisulare si agravează
afecțiunile parodontului; avitaminozei vit C afectează tes.conj; dereglările
hormonale in care in cav bucala se manifesta prin prezenta gingivitelor,
hiperplaziilor gingivale; maladiile cardiovasculare care duc la dereglările
circulației periferice, afectează tes.parodontale la fel cu distrucția parodontiului;
diferite maladii ale sistemului nervos atât central cit si periferic), se atrage atenție la
profesia pacientului care indirect sau direct pot acționa asupra aparatul dentomaxilar,
modul de trai.
129.Examenul obiectiv exobucal şi ATM
Examenul obiectiv exobucal se efectuează prin inspecție, palpare si auscultatie.
Inspecția se efectuează vizual care se începe, in cazul a pacienților cu edentatii
parțiale reduse, de la aprecierea simetriei fetei, prezenta unor edeme faciale. Se
mai depistazeaza in caz de edentatie frontala prăbușirea buzelor, la fel putem
depista leziuni ale tegumentelor a mucoaselor buzelor, pronunțarea comisarilor
sau prezenta unor colorații anormale.

Palparea manuala sau digitală care se apreciază integritatea oaselor aparatului

dentomaxilar, tes.osos, sensibilitatea punctelor de emergenta a nervilor
(orificiile osoase unde are prelungirea terminațiilor nervilor); palparea
grupurilor de ganglioni limfatici (submandibulari, retromandibular, anterior
in regiunea m.sternocleidomastoidean, mastoidieni) unde se apreciază
prezenta, mărimea, mobilitatea, aderenta si sensibilitatea care mai frecvent
reacționează/ne vorbesc despre prezenta unor procese inflamatorii; a mușchilor
mobilizatori cit si cei mimici se efectuează static intrun repaus de postura si
dinamic propunându-i pacientului sa efectuează propulsie, retropulsie,
lateralitate – se apreciază gradul lor de dezvoltare, tonicitatea musculară
(hipertonus, hipotonie, atonie), sensibilitatea unor puncte, prezenta durerilor
sau algiilor musculare;

Examenul ATM care se va efectua prin inspecție, palpare, ascultare static in

relație ocluzie centrica, de repaus mandibulari si in dinamica. Inspecția in
statica nu ne reda informații, dar in dinamica la închidere sau deschidere
urmărește sa apreciem excursiile condiliene, excursiile mentonului in fata si
amplitudinea deschiderii gurii; se observa un salt articular, crepitatie. Palparea
in dinamica se realizează la închidere si deschidere prin 2 metode:
- palparea superficiala cu 4 degete situate pe exterior in regiunea articulații
care ne da posibilitatea aprecierii algiilor sau/si excursiilor condiliene.
- palparea bidigitala in ducturile auditive externe care ne ofera posibilitatea
aprecierii mișcărilor condilor in articualatie, gradul de rotație a procesului
condilar si se efectuează ascultația dar ea se poate realiza si la inspecție la
închidere si deschidere unde apreciam indirect diferite zgomote,
sensibilitatea elementelor articulare (durerile) se apreciază prin efectuarea unei
presiuni pe menton in sens postero-superior atunci cav.bucala este
semideschisa.
130.Consecutivitatea examenului clinic endobucal al pacienţilor în clinica
de protetică dentară.

Examenul endobucal

Examenul clinico-instrumental - in inspecție se apreciază culoarea buzelor,

forma lor, configurația; se apreciază procesului alveolar, forma configurației
arcadelor dentare; din sondare se evalueaza starea dintelui din arcada dentară,
aprecierea relațiilor intermaxilare/de ocluzie – varietatea de ocluzie care au
însemnătate in planificarea planului de tratament.

Examenul mucoasei cavitatii bucale are drept scop depistarea inflamațiilor,

leziunilor hipertrofice, leucoplaziilor, tumorilor, parodontopatiilor etc.

Examenul crestelor alveolare specific pt edentatii parțial care da posibilitatea

de a aprecia prin inspecție configurația, înălțimea, lățimea procesului
alveolar, aprecierea de la planul de ocluzie, de la creasta edentata, distanța sau
mărimea mesiodistala a spațiului edentat, aspectele care vor contribui in
conceperea viitoarei construcții fie fixa, fie ea mobilizabila.

Examenul arcadelor dentare urmareste stabilirea formei arcadelor dentare;

existenta, marimea, numarul si topografia breselor; caracterul si starea
protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; caracterul si
nivelul ariei ocluzale si raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.

131.Examenul obiectiv endobucal.

Examenul endobucal clinico-instrumental - in inspecție se apreciază

culoarea buzelor, forma lor, configurația; se apreciază procesului alveolar,
forma configurației arcadelor dentare; din sondare se evalueaza starea dintelui
din arcada dentară, aprecierea relațiilor intermaxilare/de ocluzie – varietatea de
ocluzie care au însemnătate in planificarea planului de tratament.

Examenul mucoasei cavitatii bucale are drept scop depistarea inflamațiilor,

leziunilor hipertrofice, leucoplaziilor, tumorilor, parodontopatiilor etc.

Examenul crestelor alveolare specific pt edentatii parțial care da posibilitatea

de a aprecia prin inspecție configurația, înălțimea, lățimea procesului
alveolar, aprecierea de la planul de ocluzie, de la creasta edentata, distanța sau
mărimea mesiodistala a spațiului edentat, aspectele care vor contribui in
conceperea viitoarei construcții fie fixa, fie ea mobilizabila.

Examenul arcadelor dentare urmareste stabilirea formei arcadelor dentare;

existenta, marimea, numarul si topografia breselor; caracterul si starea
protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare; caracterul si
nivelul ariei ocluzale si raportul fiecarui dinte fata de planul de ocluzie.

132.Componentele diagnosticului în protetica dentară. Exemple.

Diagnosticul este un rezumat sau o apreciere a dereglarilor morfologice si

funcționale in caz de afecțiune a SS având in componenta sa obligatorie
aprecierea a dereglarilor morfologice, etiologia afecțiunii de bază, dereglările
funcționale complicațiile prezente in aparatul stomatognat, si a prezentei
altor maladii intercurente care pot avea o influența asupra viitorului tratament
protetic.

La baza stabilirii si formularii diagnosticului vor fi puse rezultatele unui

examen competent, complex si consecutiv, clinic si paraclinic. In protetica
dentara, diagnosticul presupune stabilirea formei nozologice a afectiunii si
descrierea dereglarilor morfologice, topografice, de functie si a complicatiilor.

Componente (3)

1) afectiunea principala
2) complicatiile provocate de afectiunea principala
3) afectiunile concomitente
Elementele diagnosticului

a. Dereglările morfologice – folosim afecțiunea de baza (edentatia parțiala),

clasa (Kenedy)
b. Etiologia – (ca urmare a cariei complicate)
c. Dereglările funcționale – de masticatie, incizie, fonatie,deglutitie
d. Complicațiile aparatului stomatognat (migrarile, mobilitatea, parafuncții
musculare, dereglările in mușchi sau in articulații)
e. Afecțiunile intercurente care pot acționa asupra tratamentului protetic –
hipovitaminoze, maladii SNC, SCV (cardiovascular)
133.Formele nozologice ale afecţiunilor ţesuturilor dure ale dinţilor

1) Patologia tesuturilor dure ale dintilor

a. leziuni odontale coronare cariesogene

- partiale
- totale

b. leziuni odontale coronare acariesogene

congenitale cu specific ereditar (osteogeneze, displazia dentinei)
dobindite (fluoroza, discromii, abraziune patologica, defecte cuneiforme)

2) Abraziunea patologica a tesuturilor dure

- localizata (cu pastrarea spatiului interocluzal individual si cu marirea spatiului

interocluzal in zone abraziunii)
- generalizata (fara modificari ale dimensiunii verticale de ocluzie sau cu
micsorarea dimensiunii verticale de ocluzie)

3) Anomalii dentare (de forma, volum, directie, numar)

4) Anomalii de forma arcadelor dentare
5) Anomalii de ocluzie (prognatia, progenia etc.)
6) Edentatie partiala
7) Edentatie totala
8) Migrari dentare (inclinari, rotatii, regresiunea etc.)