COMPORTAMENTUL GALINACEELOR

Dintre toate păsările domestice, galinaceele au importanţa economică cea mai mare. Găinile
s-au adaptat cel mai bine condiţiilor de creştere create de om, îndeosebi condiţiilor de creştere
industrială. Galinaceele se caracterizează de asemenea printr-o variabilitate foarte mare.
Astfel au fost create de om un număr mare de rase în diferite scopuri ca: producţia de ouă,
de carne, păsări combatante şi ornamentale.

ROLUL ORGANELOR DE SIMŢ

a) Activitatea vizuală prezintă importanţă deosebită în viaţa păsărilor. În genere, se
consideră, că păsările percep mediul ambiant pe cale vizuală.
Dacă activitatea vizuală la păsările care zboară, ca de exemplu porumbelul, este mai
specializată pentru văzul la distanţă, la galinacee este invers. Găina Gallus bankiwa domestica
provine din forma sălbatică Bankiwa, ce trăieşte în desişurile junglei Indiene, unde văzul la distanţă
nu-i este de folos. De aceea la galinacee s-a dezvoltat acuitatea vizuală la mică distanţă. Găinile
domestice din rasele de talie mai mare văd până la aproximativ 50 m, iar rasele pitice la 30 m. Ochii
galinaceelor sunt puţin mobili. Câmpul vizual binocular este relativ mic, de 30 grade, iar cel
monocular este foarte mare, de 300 grade.
Această particularitate le conferă păsărilor posibilitatea să perceapă vizual şi ce se petrece în
spatele lor.
b) Activitatea acustică este bine dezvoltată la galinacee, deşi ele nu se pot compara din punct
de vedere al acuităţii cu păsările răpitoare, ca de exemplu bufniţa, care poate percepe cel mai mic
foşnet sau piuit de şoarece până la distanţă de 50 m. Puiul emite anumite sunete încă din ou, cu 24
ore înainte de ecloziune, la care cloşca răspunde prin cotcodăcit de liniştire.
Cloşca aude „strigătul de singurătate” al puiului până la o distanţă de 15 m. Puiul
recepţionează semnalele acustice ale cloştii până la aceiaşi distanţă maximă. „Strigătul” sau
„cântecul” cocoşului adult se aude de către alt cocoş, ca şi de om, de la o distanţă de până la 2 km.
La „strigătul” unui cocoş răspund şi alţi cocoşi, deoarece acest semnal acustic are o funcţie de
provocare, făcând parte din comportamentul teritorial al speciei.
Găinile emit peste 30 de sunete diverse, în diferite situaţii comportamentale.
c) Simţul olfactiv este slab dezvoltat, ceea ce dovedeşte şi suprafaţa mică pe care se
extinde mucoasa olfactivă.-
d) Simţul gustativ. Găinile pot percepe cele 4 calităţi gustative, ca sărat, acru, dulce şi
amar.
Faţă de gustul amar găinile sunt aproape insensibile. În experimente s-a văzut că sunt evitate
doar concentraţii extreme de clorură de magneziu sau chinină, substanţe foarte amare. În
comportamentul nutriţional simţul gustativ are un rol secundar, impresiile tactile şi optice fiind în
acest caz mai importante.

COMPORTAMENTUL DE NUTRIŢIE
Preluarea hranei de către păsări se realizează cu ciocul prin actul de ciugulire. Acest
comportament este înnăscut şi apare în primele zile de viaţă. Precizia de ciugulire este mai mică la
început. Odată cu înaintarea în vârstă, acest comportament suferă o maturare, indiferent de factorii
exteriori, aşa încât precizia de ciugulire creşte considerabil. Procesul de învăţare prin repetare,
duce de asemenea la îmbunătăţirea acestor performanţe. În actul ciugulirii acuitatea vizuală (în
apropiere) joacă un rol important. Prin procesele de învăţare puii reuşesc să diferenţieze furajele
de alte obiecte necomestibile (nisip).
În comportamentul nutriţional se întâlneşte concomitent cu ciugulirea şi activitatea de râcâire
a pământului cu ghiarele. Râcâitul se observă şi la pui începând cu a 2-a zi de viaţă. Acest
comportament are rolul de a facilita găsirea hranei în pământ. Odată cu furajarea, păsările manifestă
o activitate locomotorie, deplasându-se, ciugulind şi râcâind pământul cu ghiarele. Chiar în prezenţa
automatelor de hrănire, prin care furajul este pus la dispoziţie în abundenţă, păsările manifestă acest
comportament. Deseori se observă şi comportamentul de fugă cu furajul în cioc (de obicei o bucată
1
mai mare care nu poate fi înghiţită imediat), iar alte păsări urmăresc respectiva găină căutând să-i
smulgă furajul. Adăparea păsărilor se realizează cu ciocul, care după ce a fost introdus în apă este
ridicat în sus, realizându-se astfel deglutiţia. Ordinea socială are, de asemenea, un rol însemnat în
comportamentul nutriţional, păsările cu o poziţie ierarhică superioară au privilegii atât la furajare
cât şi la adăpare. Păsările manifestă preferinţă în ceea ce priveşte mărimea furajului, a formei etc.
Găinile au ochiul „format” instinctiv în recunoaşterea dimensiunilor optime pentru deglutiţia
furajelor.
Cu cât furajul se poate înghiţi mai repede şi mai bine, cu atât creşte consumul şi
acceptabilitatea.
Stimulii vizuali şi tactili decid, dacă hrana este înghiţită sau nu. Stimulii gustativi au un rol
secundar.
În cadrul comportamentului de nutriţie, îndeosebi în creşterea intensivă şi artificializată, apar
la păsări tulburări de comportament cum ar fi fanerofagia (picajul) şi canibalismul. În condiţii de
supraaglomerări, lipsă de aşternut, lumină insuficientă, aceste comportamente anormale apar mai
des. În ambianţa monotonă a acestui mediu creşte necesitatea de a efectua activitatea de ciugulire şi
în lipsa unor obiecte adecvate, se ciugulesc penele congenerului de specie. La apariţia unor zone
sângerânde apare şi canibalismul, când respectiva pasăre este ciugulită de alte păsări, deseori în
zona cloacei. Acţiunea merge până la eviscerare şi moartea păsării. Acest viciu se întinde repede,
cuprinzând un mare număr de animale.

ÎNVĂŢAREA
Ciugulitul, scormonitul şi unele mişcări de confort în curăţirea penajului sunt
comportamente incluse în zestrea ereditară (înnăscute).
Păsările învaţă repede să deosebească diferite forme şi culori.
Capacitatea de învăţare optică este diferita, în funcţie de rasă. La găina sălbatică Bankiwa şi
la rasele pitice s-a observat că la început învaţă repede, dar nu fac progrese ulterioare, pe când
rasele mai grele şi cele perfecţionate (Leghorn) învaţă mai încet în prima faza, dar fac progrese de
învăţare şi mai târziu (în zilele următoare). O formă specială de învăţare este „imprimarea”

COMPORTAMENTUL SOCIAL AL GĂINILOR

COMPORTAMENTUL PUILOR DE GĂINĂ
Cu câteva ore înaintea ecloziunii embrionii execută diferite mişcări în ou şi scot anumite
sunete percepute de cloşcă, la care aceasta răspunde adecvat. Începînd cu acest schimb de
informaţie înaintea ecloziunii se realizează redisponibilitatea internă a cloştii, de la activitatea de
clocire la comportamentul de îngrijire şi ocrotire.
Cloştile, la care li s-a înlăturat experimental auzul, au omorât în bună parte puii după
ecloziune.
În primele ore după ecloziune, maximum între 13— 16 ore după ieşirea din ou, puii se găsesc
în faza sensibilă de învăţare, când se realizează imprimarea, adică puiul este „imprimat” sau „fixat”
de către cloşcă. În acest mod se stabileşte o legătură durabilă între pui şi cloşcă.
Dacă un pui se depărtează de cloşcă, emite un sunet înalt „piuitul sau strigătul de
singurătate”, care declanşează la cloşcă comportamentul de ocrotire. Cloşca vine repede după pui,
luîndu-1 în grijă. Dacă cloşca nu aude puiul, nu are grijă de el, chiar dacă este aproape, cum au
demonstrat unele experienţe, în care puiul era plasat sub un clopot de sticlă. Cloşca deşi îl vede, nu
se interesează de pui, fiindcă nu aude strigătul lui, care declanşează reacţia de ocrotire şi apărare.
Relaţia cloşcă-pui, descrisă mai sus, există numai în sistemul de creştere a găinilor de tip
gospodăresc. În fermele moderne de creştere a păsărilor, unde creşterea puilor se realizează fără
cloşcă, rolul acesteia este preluat de partenerul de specie, respectiv de restul puilor. Puii se apropie
unul de celălalt şi se urmează reciproc. Dacă unul este îndepărtat, caută să ajungă neapărat în
mijlocul comunităţii.

COMPORTAMENTUL GĂINILOR ADULTE

2
 Baza comportamentală socială la găini este ierarhia socială de rang. Prin constituirea unei
stratificări ierarhice stabile se reduce considerabil interacţiunile în grupul de păsări. Luptele de
rang apar la pui după ziua a 16-a, lupte care au în această perioadă un caracter de joc. Odată cu
instalarea maturităţii sexuale, interacţiunile agonistice devin mai serioase şi mai vehemente.
Fiecare membru al grupului luptă cu ceilalţi membri, până când ierarhia de rang devine relativ
stabilă. Dacă grupul de păsări este mai mic, se stabileşte o ierarhie liniară de rang (A-B-C-D, etc.),
în care primul are rangul superior şi le domină pe celelalte, iar ultimul având rangul cel mai mic,
inferior, nu domină pe nimeni, în schimb este dominat de toţi membrii grupului. În grupele mai
mari de 10 păsări, configuraţiile geometrice ale ierarhiei de rang pot fi tri sau multiunghiulare.
Manifestările comportamentale se realizează la găini prin ameninţare, atac, fugă sau poziţii de
supunere. Odată stabilită stratificarea socială, interacţiunile agonistice se reduc, luptele apar mai
rar.
Păsările dominate evită pe cele dominante prin fugă sau prin adoptarea poziţiei de supunere,
evitându-se lupta. Stabilizarea ordinii sociale de rang, respectiv integrarea grupului de păsări se
încheie după 10—12 săptămâni la găini şi 12— 16 săptămâni la cocoşi.
Frecvenţa maximă a interacţiunilor agonistice se observă în timpul furajării. Ordinea
ierarhică se schimbă dacă unele păsări se îmbolnăvesc sau suferă mutilări, acestea scad imediat în
ierarhia socială. Dacă se introduc păsări străine în grup, se intensifică din nou luptele de stratificare
ierarhică.

COMPORTAMENTUL SEXUAL
COMPORTAMENTUL SEXUAL LA COCOŞI
Iniţiativa în comportamentul sexual la galinacee aparţine cocoşului. Acesta execută un
comportament de curtare caracteristic speciei, care constă în repetarea unor tipare comportamentale
înnăscute. Astfel, cocoşul atrage, respectiv momeşte găina cu furaje existente sau „imaginare", se
deplasează „împiedicându-se" peste aripa desfăcută, urmăreşte găina cu aripa desfăcută, o cheamă
spre cuib, adoptă o poziţie impunătoare prin zburlirea penelor cervicale şi alte manifestări de
curtare. Cocoşul execută actul copulator (călcatul) apropiindu-se din spate. Găina reacţionează la
comportamentul cocoşului, de regulă, prin fugă, evitare sau aplecare (lăsare la pământ). Găinile cu
rang superior evită, de regulă, cocoşul, iar cele de rang inferior se lasă la pământ şi sînt călcate de
cocoş
Cocoşii de rang superior ajung mai des să copuleze găinile, înlăturând de la călcat pe cei de
rang inferior. Frecvenţa actelor copulatorii la cocoşi în 24 de ore diferă după rasă. Astfel, la rasele
uşoare de 30—50 ori pe zi, la cele mijlocii de 15—20 ori, iar la rasele grele maximum de 5—10 ori
pe zi. Printr-un act de călcare se fecundează 5—6 ouă, maximum 11 ouă. Dacă găina este călcată o
dată la 4 zile, se asigură o fecunditate continuă a ouălor folosite la eclozionare. Fecunditatea
cocoşilor este maximă în primul an şi scade în continuare de la an la an.
La găini frecvenţa ouatului este, de asemenea, mai mare în primii ani şi scade după aceea.
Condiţiile de creştere au acţiune şi asupra comportamentului sexual. Astfel, cocoşii ţinuţi în
cuşti individuale manifestă un comportament de curtare mai intens decât cei crescuţi împreună cu
găinile.

COMPORTAMENTUL DE OUAT ŞI DE CLOCIRE

Înainte de ouat găinile sunt agitate şi scot un cotcodăcit specific, după care se deplasează
în căutarea unui cuib. Cotcodăcitul găinii atrage cocoşul care însoţeşte găina. Cocoşul oferă
găinii mai multe locuri de ouat. Găina acceptă unul şi se aşează în acel loc. După terminarea
ouatului, ea scoate un cotcodăcit de ouare. Comportamentul de căutare al cuibului este declanşat
de factorii interni, cum sunt progesterona şi hormonii estrogeni. Acest comportament de căutare
(apetenţă) este mai pronunţat în condiţii de creştere în baterii a păsărilor, deoarece lipsesc
stimulii declanşatori din mediu. În asemenea situaţii apar uneori stereotipii de mişcare.
Dacă găina a găsit locul de ouat îşi aranjează cuibul prin mişcarea membrelor şi a ciocului.
În cazul creşterii în baterii, aceste mişcări se execută uneori „în gol”, nefiind aşternut sau material
adecvat pentru cuib.
3
 La rasele specializate pentru producţia de ouă, în special la rasa Leghorn, instinctul de
clocire a fost înlăturat prin selecţie. Prin injectarea cu prolactină se poate declanşa
comportamentul de clocire la toate rasele.
Prin injectarea cloştilor cu substanţe estrogene, se poate anihila comportamentul de clocire.
În timpul clocirii, găina manifestă o serie de comportamente, care au, după cum se pare, rolul
de a îndepărta cocoşul, ca: cotcodăcit ritmic, umflare în pene şi manifestări de agresivitate. Odată
aşezată pe ouă, găina se linişteşte, metabolismul se reduce şi, de asemenea, se reduce consumul de
furaje la 1/5 din consumul anterior. Eliminarea dejecţiilor se face o dată pe zi. În timpul clocirii
găina manifestă uneori agresivitate dacă este deranjată.

COMPORTAMENTUL DE EXCREŢIE
Este mai puţin studiat. În momentul excreţiei, de obicei găina execută câţiva paşi înapoi,
făcând mişcări alternative cu membrele, până când excreţia este terminată.

COMPORTAMENTUL DE ODIHNĂ
Găinile se odihnesc stând pe picioare sau cocoţate pe stinghii. Când dorm, închid ochii şi
ascund capul în pene. Găinile sălbatice folosesc arborii ca loc odihnă şi somn. Somnul se poate
provoca la găini prin excitaţia electrică a unor zone cerebrale.

COMPORTAMENTUL DE CONFORT
Acest comportament se manifestă la găini printr-o serie de mişcări de curăţire a penelor, prin
îmbăiere în nisip şi prin comportamentul de scuturare. La găini nu se cunoaşte o curăţire socială,
reciprocă, a penajului între diferiţi membri ai grupului. Păsările se ocupă de curăţirea penajului,
pentru a-1 menţine curat şi intact, acesta fiind de o importanţă vitală în natură.
a) Baia de nisip are rolul de a îndepărta paraziţii din penaj. Nevoia de a se îmbăia în nisip
sau pământ moale este declanşată de excitaţii pornite de la nivelul pielii. Uneori păsările efectuează
şi „baia de soare”, expunându-se razelor solare, micşorându-se prin aceasta pierderile de căldură.
b) Comportamentul de scuturare face parte din mişcările de confort.
Găinile execută scuturarea capului, a trunchiului şi a membrelor, atât pentru a îndepărta
diverse impurităţi din penaj, cît şi pentru a aranja penele, în caz că sunt deranjate. Găinile adoptă
acest comportament, în genere, după ce au efectuat baia de nisip. Comportamentul de confort este
influenţat şi de condiţiile de creştere. În creşterea pe sol, el este mai des observat, ca în cazul
creşterii în baterii, unde lipsesc stimulii declanşatori. Prezenţa paraziţilor în penaj intensifică
comportamentul de curăţire a acestuia. Se pare, că există o corelare pozitivă între umiditatea
relativă şi frecvenţa de curăţire a penajului.