Sunteți pe pagina 1din 4

MATERIALE CERAMICE

STRUCTURA
ŞI PROPRIETĂŢILE MATERIALELOR CERAMICE

Generalităţi

Materialele ceramice constituie a treia grupă de materiale utilizate în tehnică,


după cele metalice şi plastice. Ele sunt materiale anorganice cu legături atomice şi
ionice, a căror structură complex cristalină se obţine prin sinterizare. Cuvântul
ceramic vine din limba greacă(keramicos =argilă arsă), iar activitatea omului
legată de olărit şi producerea cărămizilor îşi are originea în preistorie. De-a lungul
timpului, se disting trei etape ale dezvoltării ceramicii:
- ceramica utilitară este legată de olărit şi a apărut înainte de folosirea
metalelor, vasele şi cărămizile fiind primele produse obţinute de om prin arderea
argilei;
- ceramica de artă a derivat din precedenta, îndepărtându-se de funcţia
utilitară şi centrându-se pe valoarea decorativă şi estetică;
-ceramica industrială a apărut după anul 1950, ca urmare a dezvoltării
industriilor de vârf, care utilizează materiale pe bază de oxizi, carburi, nitruri,
boruri şi diverse forme de carbon. Se consider ca fiind materiale ceramic şi
sticla, betonul şi grafitul, deoarece folosesc procedee specifice ceramicii, precum şi
materialele refractare care se obţin latemperaturi înalte şi se utilizează la căptuşirea
furnalelor şi cuptoarelor metalurgice.

Clasificarea materialelor ceramice

Până prin anii 1950, materialele ceramice erau reprezentate de ceramic


utilitar ă şi de cea de artă, principalele produse fiind cărămizile, ţiglele, faianţa,
porţelanul, precum şi cimentul, betonul şi sticla. Începând cu anii 1950, apar
noimateriale ceramice, numite industriale, cu aplicaţii diverse în noile domenii.
Astfel, în 1953, miezurile de ferită se utilizează în construcţia
calculatoarelor, iar din 1965, bioceramicele se folosesc ca implanturi osoase. În
anii 1980 se descoperă ceramicele pe bazăde nitrură de siliciu, precum şi cele
pentru fabricarea semiconductoarelor şi supraconductoarelor, iar la sfârşitul anilor
1980, ceramicele compozite.Clasificarea materialelor ceramice se face conform
schemei din fig.9.1.
Ceramica utilitară

Istoria dezvoltării industriei ceramice începe din timpurile străvechi. Încă din
preistorie, oamenii au învăţat să-şi confecţioneze din argilă plastică vase de forme
diferite şi să obţină prin arderea lor o veselă rezistentă la apă şi la foc. Mai târziu,
apar cărămizile şi alte materiale de construcţie.

a) – Cărămida este un material de construcţie de formă prismatică, obţinut


din argilă, nisip şi apă prin presare,fasonare, uscare şi ardere la 900..1000 oC.
Cărămizile pot fi pline sau cu goluri interioare (blocuri ceramice). Există şi
cărămizi pentru placări, de dimensiuni mai mici, colorate sau smălţuite şi utilizate
la finisarea pereţilor, prin aplicare pe mortar.

b) – Ţigla este un material pentru învelitori ieftin, durabil şi ignifug care se


obţine din argilă arsă, sticlă sau betonspecial. Ea se fabrică prin tragere (ţiglă -solz)
sau prin presare (ţiglă cu jgheab). Tot ca materiale pentru învelitori se folosesc
olanele şicoamele. Olanele au forma unor jumătăţi de con care se îmbină
cu mortar de ciment, prin suprapunerea capetelor, iar coamele sunt destinate
închiderii muchiilor acoperişurilor.

c) – Teracotaeste materialul din care se confecţionează cahlele pentru sobe,


acoperite pe partea aparentăcu smalţ colorat şi prevăzute pe partea interioar ă cu
nervuri speciale. Ca materii prime se utilizează argilă refractară, nisip cuarţos fin,
marnă sau cretă şi apă. După fasonare, teracota se usucă, se arde la 950…1000o C,
se smălţuieşte şi se arde din nou, în cuptoare speciale. Teracota este unul din cele
mai vechi materiale ceramice folosite de om atât ca ceramică utilitară(olărit, urne
funerare), cât şi ca ceramică de artă. În acest sens sunt celebre
miile de statui din teracotă, în mărime naturală, ale armatei împăratului chinez Qin
Shi Huang Di (259 - 210 î.Hr), descoperite în 1974, în mausoleul acestuia din
provincia Hebei.
Ceramica industriala

Ceramica industrială a apărut în secolul trecut ca urmare a dezvoltării unor


tehnologii de vârf care au reclamat materiale cu proprietăţi şi performanţe speciale
(calculatoare, construcţii aerospaţiale, industria nucleară, bioingineria, industria de
armament).
Dintre avantajele acestor materiale se menţionează: duritate şi rezistenţă
mare la uzură; rezistenţă ridicată la coroziunea atmosferică şi a gazelor fierbinţi;
păstrarea proprietăţilor de rezistenţă la temperaturi ridicate; rezistenţă bună la
compresiune; masă volumică mică; sursele de materii prime din care provin sunt
practic nelimitate. În acelaşi timp, folosirea lor este limitată de următoarele
dezavantaje: fragilitate ridicată, îndeosebi la rece; variaţii relativ mari ale
materialului; rezistenţă scăzutăla tracţiune; cheltuieli suplimentare la producerea
pulberilor şi a operaţiilor de reprocesare.
După structură, ceramic industrială cuprinde trei categorii de materiale:

a) – Materialele ceramice oxidice sunt materiale policristaline formate din


oxizi sau compuşi oxidici. Datorită legăturilor chimice puternice, aceste
material sunt foarte stabile, având duritate şi rezistenţă la compresiune
mari, precum şi o bună rezistenţă la coroziune. Din această categorie fac
parte Al2O3, ZrO2, BeO,Fe3O4, MgO, UO2, ZnO.

b) – Materialele ceramice neoxidice sunt materiale dure: carburi,


nitruri, borurişi siliciuri. Având legături covalente care le confer
temperaturi de topire înalte, module de elasticitate şi duritate mari,
prezintă şi o înaltă rezistenţă la coroziune şi sunt bune conducătoare de
căldură şi electricitate.

c) – Materialele ceramice compozite sunt combinaţii ale ceramicelor


oxidiceşi neoxidice, cu o foarte bună rezistenţă la oxidare şi care se
fabrică prin procedee complexe. În tabelul 1. sunt prezentate principalele
materiale ceramic industriale, cu proprietăţile şi utilizările lor.