Sămânță de scandal

- Măcar măcinatu piperului și aruncatu privirii către aiestea mititele, să nu-ș scoată ochii, măcar
atâta ai putea și tu să faci. Poți?
-Da, pot!

Vine Crăciunul, zăpada întrece orice limită de gard, drum, potecă, ogradă, dar porcul tot va fi
tăiat, așa că preparativele sunt în toi. Și cine alta să le facă pe toate decât mama? Sculat la patru
dimineața, făcut mămăliga, pus în traista omului, măcar cărarea prin zăpadă până la poartă și
șură a făcut-o el înainte să plece. Animale, păsări, copii, în ordinea asta și de mai multe ori pe zi,
toate vii, gălăgioase, și toate cer. Apă, mâncare, căldură, adăpost. Le face pe toate? Le face!

- Vezi cum rupi plicu cela cu piper, o boabă să nu scapi că nu-mi mai tihnesc Sărbătorile!
Se știe că piperul împrăștiat e semn de ceartă în casă. Ca și cum mai e nevoie de piper, pe gerul
ăsta! Că și dacă nu ar vrea, toți bărbații beau de sting la MAT, apoi, cu beția stârnită și completată
din butoaiele de-acasă, caută parapon la neveste. Și totuși, dacă-i așa cum spune ea? Cine nu
împrăștie piperul, are parte de voie bună, restul, Dumnezeu cu mila!

Sarcina nu-i grea. Cele mici se joacă. De-a magazinul, cu "bani" din bețișoare de plastic colorat,
cele folosite la școală pentru adunări și scăderi. Sunt mici, sunt multe, nu trebuie legate în
grupuri de câte zece, așa că iau rol de monedă de schimb.
Cu piperul, hm! Pungulițele sunt mici, încap și trei în păhărelul mașinii de tocat. E una mai veche,
a adus-o o vară de-a mă-sii din oraș. Ei i-a luat bărbatul una nouă, că asta veche s-a rupt la șurub.
A adus-o la țărănci, care-o vrea, știa bine că-și aranjează cu carnea pentru Crăciun și cu vinișorul,
dacă, pe lângă mașina de tocat piper ruptă, mai pune câțiva metri de tifon și niște sticluțe cu
streptomicină pe care le (fură) scoate în chiloți când iese din schimb de la fabrică. Le aduce
ăstora, verișoarelor și cumnatelor, dă și câte-o mână de bomboane de lapte la copii, apoi trece
să-și umple sarsanalele la plecare. "Și așa mai dă din meliță de mă face să cred că prostiile ei
plătesc de zece ori mâncarea pe-o lună-două pe care-o cară de la noi", protestează câte una
după ce pleacă orășeanca la tren.

Fata începe să rupă ușurel punguța de hârtie; merge mai greu, că hârtia are pe dedesubt plastic.
Tocmai atunci se ridică una din surorile mici și o apucă de cot. Zuruie pe podele boabele de
piper, țopăie vesele că au scăpat din strânsoare. Și intră și mama în sală. Se uită pe geam, să vadă
ce fac copiii și încremenește!
- Apucă-te ș-adună-le, una să nu rămâie împrăștietă! Peste tot să cauți ... și se apucă, obidită, să
adune boabele de piper împreună cu copilul. - Intră su'pat, că ești mai mică și-ncapi, uite-te în
toate colțurile, ai grijă!
- Da, mămică, mă uit!

Adună ele, dar parcă cine știe câte boabe au fost în punguța aia? Cele mici au înțepenit
îngrămădite în sobă, nici nu suflă! Spaima mamei le apasă și pe ele. Nu știu ce-i, dar știu că nu-i
bine.
- Gata, asta-i acu, cum o vrea Dumnezău!
Cu sabia lui Damocles vâjâindu-le-n capete, mamă și fiică, continuă roboteala, fiecare după
puteri și responsabilități. Copila are tendința să uite repede, dar cutele adânci înfipte-n fruntea
mamei îi aduc mereu aminte. Și așteaptă! Și uită, se ia cu joaca, apoi o podidește rușinea și
teama. Că cearta între părinți nu-i puțin lucru, chiar când se iscă din te miri ce, d-apoi acum, de
la piper!!!

- Ce-ai fimeie, ți-e rău? întreabă, ca semn de bunăvoință și speranță la o cană cu vin, omul, abia
venit de la muncă. - Mai lasă-mă și tu-n pace, nu mai pot de oboseală, tu crezi că eu acasă stau
de pomană? - Da' n-am zis eu că stai, ho, ai sămânță de scandal în tine? Iaca că eu n-am, cu mine
nu-ți merge. Ia scoate-o cană de vin, că eu am mâinile crăpate de la geru ista, și adă și ceaunașul
cu seu, să mă ung oleacă.
Scoate vinul în cană, sigură că gata, iese scandalul după ce-o să bea. Ceaunașul cu seu de oaie
topit e fierbinte, dar ea nu mai simte. Îl apucă de urechi și i-l duce. Culcă copiii și se uită cu coada
ochiului la om. Nu zice nimic, deși a băut vinul. Se dă cu seu pe mâinile cu crăpături adânci, dă
ceaunașul deoparte de pe plită, deschide ușa să se aerisească camera de mirosul greu, treburi pe
care le făcea ea. Mai că-i vine să sară în sus că n-o lasă cu ale ei, dar își aduce aminte de piper și
tace mâlc.

Trec Sărbătorile și mai uită din când în când, dar cutele dintre sprâncene nu se netezesc deloc.
Tot timpul e încordată ca un arc și nu i se pare-a bună. Că omului nu-i trebuia mult să-i găsească
nod în papură de obicei. Iar acum, cu tot piperul ăla împrăștiat și să nu se întâmple nimic?
Maaare minune!

Trec săptămânile, mai trec și cutele femeii, zăpada nu trece, dar nimeni nu așteaptă asta înainte
de martie. Că și de le scutură numai, tot sunt nouă cojoace și Baba Dochia poartă număr mare,
că-i femeie voinică, tot te mai aștepți la ceva omăt!

Până una-alta, e februarie, se apropie fătatul vacii. Se știe clar că, aproape o săptămână, vaca
trebuie păzită. Mai ales asta, că fată de neleapcă, ce să știe ea? Trebuie ajutată la fătat, la curățat
vițelul, apoi vițelul aplecat la supt ... dacă se-ntâmplă noaptea e nevoie de om acolo. Numai că,
se pare, s-a încurcat pe undeva socoteala! Cum a numărat, cum a notat, cum a bifat nu știe, dar e
clar că a greșit! A trecut o săptămână și semne de fătare nu se văd. Omul, înțepenit de dormit în
iesle, pe paie, aruncă șuba nervos, suduie de toți sfinții și se jură că el nu mai calcă-n grajd și că,
dacă femeia "o avut capu-n cur când o însemnat dusu la buhai, atuncea să steie ea în șură" ... și
americi, și năsălii, și altele și mai și!

Fața femeii se însenina pe măsură ce omul se ambala. Chiar părea aproape imposibil ca ea să fi
avut vreodată cute de îngrijorare între sprâncene, atât de senină și zâmbitoare era! Sloboade,
într-un oftat prelung, piatra de pe inimă și răbufnește:
- Știam eu, da, știam eu! Niciodată, da' NICIODATĂ nu împrăștii piperu și scapi fără scandal. Să
știți voi asta de la mine!!!