Sunteți pe pagina 1din 18

Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a

ţării

REZUMAT
SUMMARY

Agricultura se dezvoltă pe baza aceloraşi legi economice obiective ca şi celelalte ramuri ale producţiei
materiale. Producţia agricolă are însă unele particularităţi care o deosebesc de celelalte ramuri,
determinând şi caracterul complex al proceselor economice. Toate activităţile manageriale, de producţie,
comercializare, financiare depind de cunoaşterea acestor particularităţi şi a consecinţelor lor tehnice şi
economice.
Elementul de referinţă în agricultură este structura agrară. Aceasta este concretizată prin
exploataţia agricolă ce are ca obiect de activitate obţinerea de produse agricole şi/sau agroalimentare.
Mărimea economică a exploataţiei se exprimă în Unităţi Europene de Mărime (U.E.M.) şi se
determină pe baza valorii totale a marjei de profit brut al exploataţiei, înregistrat într-o anumită perioadă
de timp. U.E.M. se actualizează periodic.
Structurile agrare privesc activitatile care au loc în cadrul agriculturii, se manifesta în acelasi
cadru si pot fi definite pe baza unor metodologii proprii de analiza. Aceasta analiza este cu atât mai
necesara, cu cât în perioadele de tranzitie au loc ample modificari în raporturile dintre diferitele ramuri si
subramuri, iar progresul tehnic dinamizeaza aceste legaturi si spores te complexitatea problemelor pe
care le ridica cresterea economica si, în acelasi timp, realizarea echilibrului economic.
Extrapolând conceptul de structuri economice la domeniul agricol putem vorbi despre o mare
varietate de abordari ale structurilor agrare. Sfera de cuprindere a agriculturii necesita o extindere la
întregul spatiu rural, în acest spatiu o serie de activitati economice sunt strâns legate de activitatile
agricole, situându-se fie în amonte, fie în aval.
Considerând agricultura ca un sistem deschis, aceasta poate cuprinde toate activitatile desfasurate
în spatiul rural, inclusiv activitati de prelucrare a materiilor prime, servicii pentru agricultura si activitati
agroindustriale, activitati legate de infrastructura, activitati sociale, culturale si de protectie a mediului.
În sens restrâns, ramura agriculturii este formata din doua subramuri: productia vegetala si productia
animala.
Putem concluziona ca structurile agrare sunt reprezentate prin ansamblul componentelor,
relatiilor si proprietatilor stabile care caracterizeaza sistemul productiei agricole într-o perioadă dată şi
care constituie baza dezvoltării sistemului agroalimentar modern.
Rolul agriculturii în procesul de transformare de la economia tradiţional agrară la o economie
industrială se concretizează prin următoarele: agricultura determină formare a unei pieţe pentru produsele
industriale, referindu-ne la pieţele de bunuri de consum şi gospodăreşti; asigură alimente şi materii prime
pentru industria agroalimentară şi alte industrii uşoare; susţine stabilirea preţurilor; asigură exportul de
produse şi realizează astfel venituri pentru ţara exportatoare; contribuie la dezvoltarea sectorului
nonagricol, a sferei serviciilor şi a sectorului terţiar în ansamblu; favorizează procesul de industrializare a
ruralului; asigură premisa dezvoltării rurale integrate.
|Page1
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Rolul agriculturii trebuie privit şi prin efectul ramurii asupra transformărilor structurale ale economiei de
ansamblu. Astfel, orice creştere a productivităţii agriculturii implică cheltuieli suplimentare şi implicit
venituri crescute pentru alte ramuri economice.
Sectorul agricol al Comunităţii Europene, în contextul actual, prezintă o importanţă de prim
ordin. Însemnătatea agriculturii pentru Uniunea Europeană este incontestabilă, dacă avem în vedere că
peste 15 milioane de persoane (forţă de muncă) îşi desfăşoară activitatea în exploataţii agricole, pe o
suprafaţă de peste 135 milioane hectare, asigurând hrana pentru aproximativ 370 milioane de comunitari.
Valoarea producţiei agricole a depăşit în economia Comunităţii Europene 3% din PIB, iar
valoarea producţiei industriale agroalimentare se situează la cifre de peste 350 miliarde ECU.
Agricultura Uniunii Europene deţine şi un rol însemnat şi în producţia mondială agricolă. Producţia
agricolă a UE deţine aproximativ 15% din producţia mondială de grâu; 14% din producţia de zahăr; 18%
din carnea de vită, porc şi pasăre; 23% din producţia mondială de lapte; 61% din producţia mondială de
vin etc., demonstrând potenţialul important al ţărilor componente al acesteia şi capacitatea de a exporta
cantităţi substanţiale de produse agroalimentare. (Date FAO, EUROSTAT şi Comisia Europeană).
Agricultura este un sector cu o puternică influenţa asupra forţei de muncă activă în ocuparea şi
utilizarea deplină a acesteia, deşi în ultimele decenii s-a înregistrat o puternică scădere a persoanelor
ocupate în acest sector.
România are atu-uri deosebite pentru cultivarea aproape în totalitate a tuturor speciilor de plante
ce se Cultivă în Europa.
În ceea ce priveşte etapa postdecembristă, aceasta se poate caracteriza pe scurt ca o dezorientare
în evoluţia şi structura suprafeţelor cultivate. Mai întâi, s-a restrâns suprafaţa cultivată, care, în 1992, era
cu 937,7 mii hectare mai redusă faţă de anul 1989, fie datorită reducerii suprafeţei arabile, fie pur şi
simplu datorită suprafeţelor rămase neînsămânţate, datorită dezinteresului unor factori de decizie. În
condiţiile în care suprafaţa cultivată s-a redus cu 1/10, s-au produs modificări şi în structura suprafeţelor
cultivate. În acest interval, cu excepţia plantelor de nutreţ, care au sporit cu 25%, la toate celelalte grupe
de culturi suprafeţele au scăzut cu 4,2% la cerealele boabe, cu 77,9% la leguminoase boabe, 31,5% la
plantele tehnice, 37,8% cartofi şi cu 12,8% la legume. Producţia de carne de bovine a înregistrat o
creştere de la 237 mii tone în anul 1950 la 351 mii tone în anul 1989. Din producţia de carne de bovină
aproximativ jumătate aparţinea sectorului privat (49%), 21% unităţilor agricole cooperatiste şi 30%
unităţilor agricole de stat. După anul 1992, producţia de carne se află în scădere faţă de anul 1980 cu 210
mii tone.
În general, producţia principalelor produse agricole pe locuitor a cunoscut evoluţii contradictorii,
adică scăderi la unele produse şi creşteri la altele, fapt ce a determinat şi a influenţat şi nivelul
consumului. Reducerile de producţii la produsele animaliere şi agricole au determinat importul şi deci
cheltuieli însemnate de valută.
Agricultura foloseşte o gama variată de resurse care se deosebesc atât prin caracteristicile, sursele
de provenienţă şi natura lor, cât şi prin gradul de utilizare. Intervenţia prin intermediul mijloacelor de
provenienţă pe care le foloseşte agricultura face ca rolul industriei în ridicarea producţiei agricole să fie
tot mai mare, să apară noi elemente care să contribuie la dezvoltarea producţiei agricole, resurse care
|Page2
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
înainte nu existau deloc (erbicide, pesticide, îngrăşăminte chimice etc.) sau prin dezvoltarea şi
perfecţionarea lor. Volumul tot mai mare de resurse din producţia agricolă ridică o nouă problemă a
folosirii lor optime, adică în scopul realizării acelor produse de care este nevoie în diferite etape de
dezvoltare a economiei naţionale.
Resursele economice, constituie elementul matrice al procesului de producţie din agricultură, fără
de care nu se poate concepe o agricultură modernă şi în continuă dezvoltare.
Agricultura ca proces economic nu poate fi concepută fără angrenarea resurselor sociale, dintre
care munca are un rol hotărâtor.
Una dintre principalele resurse o constituie forţa de muncă. Aceasta se urmăreşte nu numai sub
aspectul numărului de persoane angajate, ci din ce în ce mai mult, sub aspectul calităţii acestora, a
nivelului de tehnicitate, a structurii pe vârstă, sexe şi/sau profesiuni.
Mediul natural ca resursă pentru agricultură se limitează în principal la climă. Prin climă se
înţelege totalitatea condiţiilor atmosferice de pe un anumit teritoriu. Principalii factori climaterici sunt:
căldura (temperatura şi insolaţia), umiditatea (regimul ploilor) şi vântul (regimul eolian).
Pentru agricultură clima are dublă importanţă: tehnică şi economică.Ca parte componentă a
criteriilor naturale, resursele climatice se caracterizează prin fenomene meteorologice medii, dar şi tipice
sau des repetate, prin procese atmosferice, prin particularităţi ale maselor de aer, precum şi prin procese
geografice legate de climat. În acest context agroclimatul poate fi definit drept componenta meteorologică
a mediului agricol.
Practicarea unei agriculturi intensive necesită ridicarea capacităţii productive a pământului prin
folosirea de alte resurse sau completarea echilibrului resurselor, care să ducă la sporirea producţiei
agricole.
Pământul, ca urmare a particularităţilor sale nu poate să asimileze orice resursă economică din
afară în orice proporţie sau indiferent de ordinea în care se face. El apare ca un regulator al asimilării altor
resurse având un anumit echilibru şi flux al intrării în funcţiune a resurselor din afară.
Orice resursă economică în minus sau în plus poate modifica armonia procesului de dezvoltare,
să ducă la discrepanţe sau chiar la nefolosirea unor resurse existente. Se urmăreşte ridicarea rolului
pământului de la un caracter cantitativ la un rol calitativ, în care se studiază pământul nu în sine, ca
suprafaţă cu proprietăţi intrinsece ci sub raportul pe care îl au proprietăţile sale faţă de alte resurse, felul
cum alte resurse se pot manifesta mai activ şi eficient pe fiecare unitate de teren în parte.
Romania are o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii ha (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării) în
anul 2005, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est. Deşi zone
semnificative din suprafaţa agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condiţiile
pedologice sunt deosebit de favorabile activităţilor agricole de producţie în regiunile de sud şi de vest ale
ţării. Cea mai mare parte a suprafeţei agricole este arabilă (63,9%) iar păşunile şi fâneţele deţin de
asemenea ponderi importante (22,8% şi respectiv 10,2%). Podgoriile şi livezile, inclusiv pepinierele,
reprezintă restul de 1,5% şi respectiv, 1,4% din suprafaţa arabilă a ţării (INS – Anuarul Statistic al
României, 2006).

|Page3
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Agricultura, ca ramură prioritară a economiei naţionale, trebuie să asigure întreaga gamă de
produse agricole necesare societăţii, atât pentru alimentaţia populaţiei, cât şi pentru industriile
prelucrătoare de materii prime agricole. În acelaşi timp, agricultura va trebui să producă şi
disponibilităţile pentru export, aceasta constituindu-se ca o importantă resursă valutară a ţării.
Agricultura privită la nivel naţional, trebuie să aibă o dezvoltare multilaterală, dată fiind
diversitatea condiţiilor naturale, economice şi sociale. Privită insă, la nivel zonal sau la nivelul
întreprinderii şi subsistemelor acestora producţia agricolă va trebui să capete un contur, sub aspectul
gamei sortimentale, din ce în ce mai bine precizat.
Procesul de producţie în agricultură se desfăşoară în condiţiile influenţei unei multitudini de
factori naturali, biologici, materiali, financiari şi umani. Optimizarea binomului producţie agricolă - factori
naturali se realizează printr-o abordare şi finalizare judicioasă a procesului de zonare a producţiei agricole.
într-o cu totul altă manieră trebuie pusă problema utilizării resurselor materiale în cadrul procesului de
producţie agricolă.
Intensificarea producţiei agricole a determinat şi determină în continuare creşterea numărului de
resurse materiale utilizate. Nivelul producţiilor agricole este strict dependent de modul cum aceste resurse
sunt folosite. Cum resursele de producţie generează cheltuieli se pune problema optimizării modului de
alocare şi combinare a acestora în procesul producţiei agricole, în aşa fel încât să se asigure sporirea
producţiei paralel cu micşorarea costurilor pe unitatea de produs.
Prin surse sau resurse de producţie în agricultură se înţelege potenţialul natural, material, financiar
şi uman de care dispune întreprinderea agricolă la un moment dat. Resursele de producţie au un caracter
stocabil şi static în acelaşi timp şi se referă la acele mijloace sau obiecte ale muncii care pot suferi acţiuni
de transformare în procesul muncii. Din momentul în care resursele de producţie sunt antrenate în procesul
de producţie sub acţiunea factorului uman, ele devin factori de producţie. Deci prin factori de producţie
înţelegem acele resurse care sunt antrenate în procesul de muncă şi transformate în produse finite.
Factorii naturali se referă la condiţiile naturale în care întreprinderea îşi i desfăşoară activitatea,
cum sunt fertilitatea naturală a solului, regimul termic, regimul pluviometric, vânturile, insolaţia etc. Prin
acţiunea lor, factorii naturali pot favoriza sau defavoriza modul de desfăşurare a proceselor de producţie
din cadrul întreprinderii agricole şi prin aceasta eficienţa utilizării factorilor economici.
Factorii economici se pot clasifica în trei grupe: factori materiali, factori financiari şi factori
umani.
În grupa factorilor materiali intră tractoarele şi maşinile agricole, instalaţiile, construct iile,
amenajările hidroameliorative, plantaţiile de vii şi pomi, seminţele, îngrăşămintele, pesticidele, animalele
de producţie etc. Toţi aceşti factori, fiind rezultatul unor activită i umane anterioare, au valoare şi se
identifică în structura costurilor de producţie sub forma costurilor cu muncă trecută. Valoarea lor se
transmite integral asupra produsului finit în cazul capitalului circulant sau parţial sub forma cotelor anuale
de amortizare în cazul capitalului fix.
Factorii financiari se concretizează în totalitatea valorilor financiare de care dispune întreprinderea
sau care pot fi procurate într-o perioadă oportună, în vederea utilizării lor în procesul de producţie.
Factorii umani se referă la personalul de conducere şi de execuţie din cadrul întreprinderilor
|Page4
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
agricole. Factorii umani reprezintă elementul conştient al întregii activită ii prin care mijloacele de
producţie sunt puse în acţiune, în scopul obţinerii de produse finite. Factorii umani generează valori mai
mari decât propriul lor cost. Se identifică în structura costurilor sub forma de costuri cu munca vie.
În categoria factorilor variabili intră îngrăşămintele, pesticidele seminţele, furajele etc. Spre
deosebire de factorii ficşi, aceştia se caracterizează prin faptul ca volumul lor depinde direct de mărimea
producţiei obţinute. Factorii variabili se consumă integral în cadrul unui singur ciclu de producţie,
transmiţându-şi valoarea în totalitate asupra produselor finite obişnuite. Factorii ficsi generează costurile
fixe, care sunt independente de volumul producţiei, în timp ce factorii variabili generează costuri variabile,
care depind de volumul producţiei dar care pe unitatea de produs au un nivel mai mult sau mai puţin
constant.
Apare din ce în ce mai pregnant rolul ştiinţei, a tehnicii şi tehnologiei înaintate, care să asigure,
pe de o parte schimbarea însăşi a calităţii productive a pământului, cât şi capacitatea lui de a asimila noi
resurse care să determine o sporire continuă a producţiei agricole.
Producţia agricolă are un caracter polifactorial, fiind sub incidenţa utilizării unei game largi de
factori de producţie. Acest lucru conduce la o problemă complexă în modelarea fenomenului agricol.
Putem considera că modelul este o reprezentare izomorfă a realităţii, care, oferind o imagine
intuitivă şi totuşi riguroasă, în sensul structurii logice, a fenomenului studiat, facilitează descoperirea unor
legături şi legităţi imposibil sau foarte greu de găsit pe alte căi.
În elaborarea modelelor economico-matematice, teoria economică are un rol deosebit de
important întrucât ea formulează categoriile, conceptele şi legile obiective ale realităţii economice. Numai
sprijinindu-se pe teoria economică modelele matematice pot reprezenta fidel fenomenele economice.
În ştiinţele economice, în special în disciplinele organizării şi conducerii, modelele sunt utilizate
în toată diversitatea de tipuri care există. În ultimele decenii însă, se conturează din ce în ce mai mult
tendinţa utilizării cu precădere, a modelelor de tip matematic, datorită în special capacităţii acestora de a
condensa riguros esenţialul, cât şi posibilităţii lor de a fi programate cu ajutorul calculatoarelor
electronice, alcătuind împreună un instrument de investigaţie ştiinţifică de o putere necunoscută până în
prezent, o prodigioasă "prelungire" a inteligenţei umane.
Un model de optimizare este normativ sau prescriptiv. El nu ne spune ce se va întâmpla într-o
anumită situaţie, ci ne arată ce să facem pentru a obţine cea mai bună situaţie. Orice model de optimizare
are trei componente: funcţia obiectiv, variabilele de decizie şi restricţiile. Funcţia obiectiv defineşte
scopul sau obiectivul modelului. Evident că un model de optimizare poate conţine mai multe funcţii
obiectiv. Funcţia obiectiv acţionează ca un criteriu în raport cu care se face optimizarea. Variabilele de
decizie reprezintă mărimile pe care trebuie să le alegem pentru a optimiza funcţia obiectiv. Trebuie să
facem o distincţie între variabilele problemei şi parametrii acesteia. Prin parametrii unui model de
optimizare înţelegem acele mărimi care definesc modelul ca entitate independentă în realitatea
înconjurătoare. Parametrii au anumite valori numerice, bine precizate şi cunoscute. Variabilele de decizie
reprezintă necunoscutele modelului. Acestea pot încadra modelul în diverse clase de modele după valorile
pe care le pot lua. Astfel se cunosc modele cu variabile în numere reale, întregi sau booleene după cum
variabilele iau valori în mulţimile corespunzătoare. Restricţiile modelului reprezintă acele relaţii
|Page5
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
matematice care constrâng alegerea variabilelor de decizie. De obicei tipul unui model de optimizare este
dat de forma restricţiilor care pot fi: statice sau dinamice, liniare sau neliniare, deterministe sau stocastice
etc. Un model de optimizare consideră la intrare aceste trei componente şi generează la ieşire valoarea
optimă a variabilelor de decizie, precum şi valoarea optimă a obiectivului.
Într-o formă foarte generală, un model de optimizare statică se poate prezenta sub forma:

(1,a)
referitor la:

(1,b)

(1,c)

(1,d)

unde este funcţia obiectiv, iar funcţiile şi reprezintă restricţiile

modelului, explicitate aici sub formă de egalităţi şi inegalităţi. Vectorii şi definesc restricţiile margini
simple asupra variabilelor. Aceasta constă în a determina valorile variabilelor de decizie , care
minimizează funcţia obiectiv (1,a) în virtutea sistemului de restricţii de tipul egalităţi (1,b), inegalităţi
(1,c) şi margini simple (1,d). Observăm că modelul este foarte general. Funcţiile problemei pot fi liniare
sau neliniare.
Rezolvarea problemelor de optimizare, se bazează pe condiţiile de optimalitate, asociate acestor
probleme.
Tehnologia actuală de utilizare a modelelor de optimizare implică generarea automată a acestor
modele prin intermediul limbajelor de modelare.
Majoritatea modelelor de optimizare au anumite limite care trebuie cunoscute de cei care le
utilizează. Prima dificultate constă în faptul că un model de optimizare este, într-un anumit sens, rigid.
Teoria şi practica optimizării s-au dezvoltat în limitele unui model matematic, care implică cu necesitate
cunoaşterea tuturor elementelor modelului. Rigiditatea optimizării provine tocmai din această ipoteză de
cunoaştere a realităţii. Slăbirea acestor ipoteze conduce la alte tipuri de modele de optimizare ca:
optimizare stocastică, optimizare parametrică, optimizare cu coeficienţi mulţime sau a modelelor de
simulare.
Admiţând această rigiditate, remarcăm faptul că o altă dificultate în specificarea unui model de
optimizare este definirea funcţiei obiectiv. Orice funcţie obiectiv conţine valori şi preferinţe. Problema
este: ce valori, preferinţele cui, cum se poate încorpora intangibilul în funcţia obiectiv. Cum se pot
armoniza diverse grupuri de preferinţe în funcţia obiectiv. Toate acestea sunt probleme grele care arată
importanţa analizei situaţiei modelate.
O altă chestiune care trebuie avută în vedere este liniaritatea modelelor de optimizare. Deoarece
problemele de optimizare sunt foarte complexe, implicând mii sau zeci de mii de variabile şi restricţii,
problema matematică de rezolvare a acestor probleme este extrem de dificilă. De aceea, modeliştii
introduc anumite simplificări. Una dintre cele mai utilizate este presupunerea că relaţiile modelului de
optimizare sunt liniare. Din punct de vedere matematic, liniaritatea este foarte convenabilă. Cea mai
|Page6
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
populară problemă de programare matematică este programarea liniară, care are aplicaţii în practic toate
domeniile de activitate şi pentru care se cunosc algoritmi polinomiali de rezolvare. Totuşi, în realitate,
liniaritatea este foarte puţin prezentă. Aceasta a dus la dezvoltarea metodelor de optimizare neliniară, un
domeniu foarte activ cu rezultate remarcabile.
Deseori, modelele de optimizare conţin expresii algebrice foarte complexe, care depind de o serie
de parametri, cunoscuţi ca variabile exogene. Parametrii au valori precizate şi constituie date de intrare în
model. Valorile parametrilor pot proveni din alte modele sau pot fi generate din modelul mental al
modelistului. Problema acurateţei parametrilor este foarte importantă, nesiguranţa în precizarea lor a
condus la apariţia optimizării cu parametri, la o optimizare stocastică, studiul dependenţei soluţiilor de
parametri, la introducerea calculului cu intervale etc.
În ciuda limitelor lor, modelele de optimizare s-au dovedit extrem de utile în foarte multe domenii
de activitate. Cerinţa este ca acestea să fie utilizate pentru rezolvarea problemelor care într-adevăr
necesită optimizare. Ori de câte ori problema de rezolvat este una care implică o alegere a celei mai bune
situaţii dintr-o multitudine de situaţii disponibile, optimizarea trebuie să fie considerată. Ieşirea unui
model de optimizare este o recomandare care arată ce alternativă trebuie selectată pentru a extremiza un
anumit criteriu de performanţă.
Scopul principal al cercetărilor este acela de a elabora un sistem complex bazat pe metodologii
adecvate cu indicatori specifici, necesar unei investiţii in sectorul vegetal.
Sistemul de indicatori se doreşte a fi o sursă centralizată de informaţii necesară îmbunătăţirii
performanţei economice şi a utilizării eficiente a factorilor de producţie prin care să se asigure
dezvoltarea exploataţiilor agricole vegetale comerciale, utilizarea eficientă a input-urilor, creşterea
nivelului producţiilor la hectar şi îmbunătăţirea performanţelor economice
Demararea unor afaceri in exploatatiile agricole vegetale necesita elaborarea unor studii
preliminare de identificare a viabilitatii, in plan economic, a acestora. Specializarea exploatatiei,
diversificarea productiei, perfectionarea prin introducerea de tehnologii performante, efectuarea de
investitii în exploatatie sunt tot atatea cazuri care cer stabilirea gradului de realizare a obiectivelor
propuse. Un asemenea demers, fata de utilitatea caruia nu pot exista reticente, are nevoie de o
fundamentare riguroasa.
Principalele metodologii de cercetare au fost: elaborarea planului de afaceri, calculul indicatorilor
economici, modelarea şi intrepretarea acestora.
Cerinţele planului de afaceri/studiului de fezabilitate sunt conform H.G.nr. 64/1991şi cerinţele
memoriului justificativ/studiului de fezabilitate conform Ghidului informativ privind Programul FEADR
– Masura 121(Anexa2, Anexa 3, Anexe economice – Anexa B)
Obiective studiului sunt :
 să reprezinte un instrument real de raportare pentru investitor, realizările urmând să fie comparate
cu prevederile din studiu. Acest lucru favorizează luarea unor decizii de corecţie, când realizările nu sunt
la nivelul celor prestabilite, astfel încât să fie atinse obiectivele din studiul de fezabilitate;
 să formuleze în mod real afacerea;

|Page7
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
 să asigure certitudini pentru instituţiile financiare care acordă credite că acestea vor fi restituite la
termenele prestabilite;
 să ofere şanse eventualilor acţionari şi altor stakeholderi interni (manageri, consilii de
administraţie, salariaţi) şi externi (clienţi, furnizori, creditori, administraţie publică, sindicate) că
interesele lor vor fi satisfăcute;
 să identifice volumul producţiei şi cel al cheltuielilor;
 să estimeze rezultatele aşteptate pe termen lung (evaluarea activităţii viitoare).

Modelul matematic pentru aceste tipuri de investiţii:


Aceste investiţii se pot modela prin funcţii de tip Lesourne-Leban, cu următoarele ipoteze:
- orizontul de timp este infinit;
- vizează schimbări în structura financiară (finanţarea poate fi făcută din acţiuni, fonduri nerambursabile
sau din credite);
- criteriul de optim: maximizarea valorii firmei ca sumă actualizată de dividende;
- ţine seama de politica de taxare (impozitare) a guvernului.
Ecuaţiile modelului:
-Ecuaţia de balanţă care formalizează sursele de finanţare a bunurilor capital:
K (t ) = X (t ) + Y (t ) + Z (t )
unde:
X(t) – valoarea acţiunilor (capitalul social al firmei)
Y(t) – împrumuturi (credite)
K(t) – valoarea bunurilor de capital
Z(t) – valoarea finantarii din fonduri nerambursabile.
Performanţa modelului: firma este condusă de acţionari, criteriul este maximizarea
fluxurilor de dividende pe un orizont infinit.

max e -it D (t )dt
D,I , L 0

Cercetările s-au localizat în Regiunea de Vest ce cuprinde judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi
Hunedoara.
Cele patru investiţii analizate au fost localizate astfel:
Investitia în viticultură - zona viticolă Doclin, Judeţul Caras-Severin
Investitia în pomicultură – zona pomicolă Sanpetru German - Periam, judetul Arad
Investitia în legumicultură – zona Cărpiniş, Judeţul Timiş
Investitia în cultura cerealelor – zona Fibiş, Judeţul Timiş

Indicatori de analiză:
Valoarea investitiei (I) = valoarea totala a investiţiei fara TVA

|Page8
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Veniturile din exploatare (V) = veniturile realizate din activitatea curenta, conform obiectului de
activitate
Cheltuieli de exploatare (C)= cheltuielile generate de derularea activităţii curente.
Rata rezultatului din exploatare (rR) - trebuie să fie minim 10% din Ve.
Durata de recuperare a investitiei (Dr) – trebuie să fie maxim 12 ani ;
Rata rentabilitatii capitalului investit (rRc) - trebuie să fie minim 5% pentru anii evaluati;
Rata acoperirii prin fluxul de numerar (RAFN) – trebuie sa fie ≥1.2, pentru anii evaluati ;
Rata indatorarii pe termen mediu si lung (rI) - trebuie să fie maximum 60% pentru anii evaluati ;
Rata de actualizare – este de 8%, folosita pentru actualizarea fluxurilor de numerar viitoare.
Valoarea actualizata neta(VAN) – trebuie sa fie pozitiva;
Disponibilul de numerar la sfarsitul perioadei – trebuie sa fie pozitiv in anii de previzionare evaluati.

Planificarea evoluţiei regionale a agriculturii este o activitate previzională complexă. Presupune


anticiparea evoluţiei în perspectiva unui sistem economico-social, în vederea realizării unei structuri
coerente şi eficiente, prin alocarea unor mijloace corespunzătoare. Oferă informaţii agenţilor economici
despre evoluţia viitoare a activităţii economice din regiune.
Luând în considerare modelarea producţiei printr-o funcţie matematică, neoclasică de tip Cobb-
Douglas, o creştere durabilă a economiei nu poate fi asigurată decât pe baza creşterii capitalului (exprimat
prin volumul fondurilor fixe) şi a ocupării forţei de muncă (exprimată prin nivelul populaţiei ocupate).
Concluziile modelului:
- producţia creşte ca urmare a creşterii capitalului şi a forţei de muncă;
- producţia pe lucrător creşte dacă înzestrarea tehnică a muncii creşte şi a nivelului de pregătire
profesională;
- când înzestrarea tehnică a muncii atinge nivelul său de echilibru pe termen lung (I/L*), nu va mai exista
o creştere suplimentară a output-ului marginal pe lucrător.
Modul, în care este definită creşterea regională, este important datorită faptului că, în funcţie de
acesta, pot fi formulate concluzii diferite cu privire la situaţia reală a economiei unei regiuni. Acesta este
unul dintre factorii care influenţează decizia de investiţie în acea regiune.
Din acest model se poate concluziona că, dezvoltarea economică a unei zone nu este direct
proporţională cu cheltuielile bugetare din acea zonă, ci depinde doar de investiţiile efectuate în zonă şi de
capitalul uman, respectiv forţa de muncă ocupată de către producţie, ca urmare a investiţiilor.

Dezvoltarea durabilă în agricultură este garantul stabilităţii comunităţilor rurale. În activitatea sa,
în primul rând omul urmăreşte maximizarea satisfacţiei pe termen scurt, care constă în cadrul consumului
- de a consuma cât mai mult şi cât mai bun - iar în cadrul producţiei - de a obţine un profit cât mai mare.
Această maximizare pe termen scurt conduce la efecte negative pe termen lung, deoarece firmele - pe de
o parte nu ţin cont şi de efectele secundare pe care le generează producţia, iar consumatorii - de efectele
pe care le are consumul asupra naturii şi semenilor lor.

|Page9
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
În aceste condiţii vom defini externalităţile ca totalitate a efectelor secundare - pozitive sau
negative - pe care le are activitatea umană în afara obiectului principal al activităţii sale.
Analiza ecosistemelor în interdependanţa lor cu sistemele economice poate şi trebuie să fie
modelată şi analizată şi prin intermadiul modelelor cibernetice, prin indicarea subsistemelor componente,
a legăturilor dintre acestea şi a buclelor de reglare care apar. În condiţiile actuale nu se mai poate imagina
o dezvoltare armonioasă, durabilă, fără intervenţia statului, a autorităţii publice, ca sistem regulator în
relaţia dintre economie şi mediul ambiant.

Investiţiile din agricultură, faţă de celelalte investiţii în general, au un risc mai ridicat. Cu alte
cuvinte probabilitatea de a nu obţine veniturile scontate este mai mare. Agricultura este în mod inerent
riscantă deoarece este dependentă intr-o măsură foarte mare măsură de condiţiile climatie. In România se
observă o intensificare a crizelor din agricultură, pricinuite de schimbările climatice tot mai frecvente care
duc la fenomene ca seceta execesivă, inundaţii pe arii extinse, vijelii puternice, iar acestea reprezintă
principala cauză a pagubelor din agricultura românească. Deoarece activitatea din agricultură este
riscantă ea poate avea efecte mari negative asupra venitului agricol, a siguranţei alimentare şi a capacitaţii
de dezvoltare, investiţii şi competiţie a sectorului agricol, în special în cazul marilor exploataţii
comerciale.
În cazul deciziei de a investi intr-un proiect din agricultură trebuie identificate modalităţi de
măsurare a riscului legate fie de distribuţia de probabilitate şi măsurate de deviaţia standard (sau, unde
este cazul, de coeficientul de variaţie), fie de riscul sistematic al unei acţiuni, bazat pe teoria portofoliului
şi modelul CAPM. Conceptele sunt la fel de valabile dacă investitorul este o societate comercială şi
investiţia este un proiect. Este foarte important să se găsească măsuri pentru măsurarea riscului
proiectelor potenţiale şi încorporarea acestor informaţii în decizia de alocare a capitalului.
Se pot identifica trei tipuri separate şi distinct de risc al proiectelor de capital: riscul individual
al proiectului, care nu ţine seama de faptul că face parte din portofoliul de active al firmei şi că firma
respectivă nu este decât o acţiune în portofoliile investitorilor; riscul de firmă, care este efectul unui
proiect asupra riscului companiei fără a ţine cont de efectele diversificării personale a acţionarilor; şi
riscul de piaţă, sau beta, care este riscul proiectului evaluat din punctual de vedere al unui investitor
care deţine un portofoliu foarte diversificat.
Un proiect particular poate avea un risc individual mare, însă datorită efectelor de portofoliu,
angajarea în acest proiect nu va influenţa mult riscul firmei sau al proprietarilor.

Investitii în viticultură.
Investiţiile în viticultură se fac pe perioade de până la 40 de ani. Dacă corelăm durata mare de
timp influenţată de o investiţie cu valoarea acesteia observăm importanţa acestor decizii. Procesul de
stabilirea a investiţiilor (de alocare a capitalului) este de o importanţă fundamentală pentru succesul sau
eşecul unei exploataţii agricole, deoarece deciziile cu privire la bugetele de investiţii, mai mult decât orice
altă decizie, influenţează viitorul unei exploataţii agricole. O decizie bună poate să ducă la o creştere
semnificativă a câştigurilor exploataţiei, însă, o decizie greşită poate să ducă la faliment.
|Page10
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Datorită faptului că rezultatele deciziilor luate în procesul de stabilire a bugetelor de investiţii
continuă să acţioneze pe o anumită perioadă de timp, pe această perioadă se pierde intr-o anuită măsură
flexibilitatea de a schimba decizia. Mai mult, investiţiile fiind luate pe termen lung acestea sunt legate
fundamental de estimarea vânzărilor tot pe aceaşi perioadă.
Înfiinţarea plantaţiilor viticole este o problemă de maximă importanţă care necesită cheltuieli
mari de investiţii, de aceea ea se face pe baza unor studii complexe care vizează următoarele aspecte:
- stabilirea sistemului de cultură şi a tipului de plantaţie viticolă;
- alegerea terenului în vederea plantării;
- proiectarea lucrărilor hidroameliorative;
- organizarea terenului în unităţi de exploatare care să permită folosirea raţională a pământului şi
mecanizarea lucrărilor;
- amenajarea antierozională a terenului;
- pregătirea terenului în vederea plantării;
- alegerea şi amplasarea judicioasă a soiurilor;
- stabilirea distanţelor de plantare;
- plantarea viţei de vie.
Am făcut o analiză a patru investiţii în viticultură. Cele patru investiţii au fost denumite Proiect 1
(P1), ..., Proiect 4 (P4). Valorile atribuite proiectelor sunt: 500.000 Euro pentru P1, 1.500.000 Euro pentru
P2, 2.000.000 Euro pentru P3, respectiv 3.000.000 Euro pentru P4.
Pentru fiecare dintre cele patru investiţii s-a facut câte un studiu de fezabilitate unde s-au calculat
valorile indicatorilor propuşi spre analiză. Au fost calculaţi indicatorii care relevează sustenabilitatea si
viabilitatea investitiei ce urmeaza a fi promovată. Toate prognozele au fost calculate pentru o perioada de
5 ani, dupa finalizarea investitiei, in preturi constante. S-au considerat ca in anii 6-12 cash-flow-urile din
exploatare sunt egale cu cash-flow-ul din exploatare din anul 5. Cheltuielile cu capitalul au fost
considerate ca fiind valoarea amortizărilor. Cota parte din valoarea de amortizare aferenta fondurilor
nerambursabile primite s-a trecut si pe venituri. Se consideră două inputuri: capitalul şi forţa de muncă.
Fiecare investiţie cuprinde infiinţarea unei plantatii viticole „la cheie”, întreţinerea acesteia în primii trei
ani şi utilajele necesare pentru exploatarea plantaţiei. Necesarul de dotări tehnico-materiale au fost
considerate ca să satisfacă cerinţele mecanizării tuturor lucrărilor de la nivelul exploataţiei. Forţa de
muncă folosită este calificată şi folosită permanent, sezonierii fiind angajaţi doar accidental. Nu am luat
în calcul investiţiei valoarea terenului pentru plantaţie, considerând că acesta este în proprietatea
exploataţiei. Valorile luate în calcul sunt fără TVA. Investiţiile sunt făcute cu cofinanţare prin fonduri
nerambursabile din programul Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Această
cofinanare este de 50% din valoarea investiţiei dar nu mai mult de 1.000.000 Euro indiferent cît de mare
este investiţia.
În analiza făcută s-a considerat că investiţiile se fac în regiunea viticolă Banat zona Doclin, din
acestă cauză structura soiurilor de struguri pentru vin este specifică acestei regiuni. Din considerente de
marketing ponderea soiurilor rosii este de 75%-80%, iar soiurile albe au o pondere de 20%-25% din
cultură. Soiurile propuse în vederea plantării sunt: Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca neagră,
|Page11
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Chardonnay, Sauvignon blanc şi Fetească regală. Structura soiurilor poate fi modificată, iar aceste
modificări nu au influenţe semnificative asupra valorilor indicatorilor. Producţiile medii pe ha sunt
prezentate în tabelul T1 şi sunt prevăzute pentru anii când via este pe rod. Tot acolo sunt prezentate şi
producţiile pe ha precum şi preturile de vânzare estimate. Cheltuielile de întreţinere în primii trei ani cu
plantaţia sunt cuprinse în valoarea proiectului. Cursul de schimb valutar folosit în calcule este de 4,347
Lei/Euro.
Din indicatorii economici şi din graficul funcţiei rezultate se observă că investitiile cele mai
rentabile din punct de vedere economic sunt cele cu o valoare cuprinsă în intervalul 1.500.000 Euro-
2.000.000 Euro, mai apropiate de valoarea de 1.500.000 Euro. După acest interval Rata rezultatului din
exploatare descreşte (de la 47,89% la o investitie de 1.500.000 Euro la 41.75% la o investiţie de
3.000.000 Euro), Rata rentabilităţii capitalului este în scădere (de la 13,68% la investiţia de 2.000.000
Euro la 13,37% la investiţia de 3.000.000 Euro), iar Durata de recuperare a investitiei, exprimată în ani,
creşte (de la 11,655 ani, la investiţia de 2.000.000 Euro, la 11,93 ani, la investiţia de 3.000.000 Euro).
Viticultura rămâne şi pentru viitor un sector rentabil, cu o profitabilitate de peste 15%, şi cu o piaţă de
desfacere sigură datorită calităţilor vinului, astfel că aceste investiţii sunt attractive.

Investiţii în pomicultură
În România perspectivele pomiculturii sunt foarte mari având în vedere condiţiile pedologice şi climatice
deosebite ale dealurilor româneşti care favorizează acumularea în fructe a aromelor specifice şi o
multitudine de săruri minerale şi vitamine. Fructele românesti au calitate intrinsecă, adica şi gust şi
aspect. În anii cu producţii bune profiturile obţinute din pomicultură sunt foate mari, ajungând doar câţiva
ani pentru a recupera cheltuielile cu înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiei în primii ani. Cu toate acestea
până în acest moment investiţiile autohtone sau străine în acest domeniu sunt nesemificative.
Chiar dacă riscurile unei investiţii în pomicultură sunt mari, profiturile obţinute sunt pe măsură.
Eşecul investiţiilor nu este o urmare a întâmplărilor, el fiind rezultatul lipsei de viziune, de planificare, de
organizare şi de evaluare din partea celor care coordonează.
La panificarea investiţiilor s-au analizat şi inclus în proiect strategiile ex ante de gestionare a
riscurilor. Câteva riscuri sunt specifice doar pentru agriculură, cu ar fi riscul de producţie care afectează
semnificativ cantitatea producţiei de la un an la altul, deoarece agricultura este predispusă unor
evenimente necontrolabile ale vremii cum ar fi seceta, ploile excesive, temperaturi scăzute sau prea mari,
insecte sau boli specifice. Strategiile ex ante permit reducerea expunerii la riscurile de producţie
variabilă prin: diversificarea culturilor, modificări în structura culturilor sau a soiurilor; folosirea
sistemelor de irigaţii şi de servicii de extensie pentru agricultură; sisteme de combatere a dăunătorilor;
pregătirea pentru a face faţă pandemiilor; adaptarea la schimbările climatice. O altă metodă de reduere a
riscului, complementară celei prezentate mai sus, este transferarea riscurilor - parţial sau în întregime -
prin mecanisme de distribuţie a riscului cum ar fi asigurarea culturii. Strategiile de prevenire a riscului au
fost incluse în cheltuielile cu investiţia, iar riscurile ce nu pot fi prevenite sunt depăşite prin rezultatele
mari de producţie obţinute în anii când aceste riscuri nu se manifestă.

|Page12
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
Riscul de preţ este diminuat prin construcţia unui depozit care să permită depozitare producţiei ce
nu se poate vinde în perioada de cules. Pentru fiecare investitie s-a prevăzut construcţia unei hale de
depozitare. Fiecare hala este prevazută cu doua sectoare. Un sector care are o linie de spalare, sortare si
ambalare, şi un sector de depozitare format din camere frigorifice unde condiţiile de păstrare
(temperatură, umiditate, concentraţia de oxigen...) sunt controlate prin sisteme electronice complet
automatizate.
Fiecare investiţie are trei componente. Prima componenta o reprezintă infiiţarea plantaţiei
pomicole, iar a doua hala de depozitare şi ambalare. A treia componenta a investitiei o reprezintă utilajele
şi masinile agricole planificate astfel încât toate lucrările mecanice ce se efectuează la întreţinerea
plantaţiei, transportul şi depozitarea producţiei să poată fi făcute cu propriile utilaje.
Determinarea cheltuielilor cu înfiinţarea plantaţiilor s-au făcut sub următoarele aspecte:
- stabilirea sistemului de cultură şi a tipului de plantaţie pomicolă;
- alegerea terenului în vederea plantării;
- proiectarea lucrărilor hidroameliorative;
- organizarea terenului în unităţi de exploatare care să permită folosirea raţională a pământului şi
mecanizarea lucrărilor;
- amenajarea antierozională a terenului;
- pregătirea terenului în vederea plantării;
- alegerea şi amplasarea judicioasă a soiurilor;
- stabilirea distanţelor de plantare;
- plantarea pomilor.
Folosind ca metodă studiul de fezabilitate în urma căruia am stabilit indicatorii economici am
făcut o analiză a patru investiţii în pomicultură. Cele patru investiţii au fost denumite Proiect 1 (P1), ...,
Proiect 4 (P4). Valorile atribuite proiectelor sunt: 500.000 Euro pentru P1, 1.500.000 Euro pentru P2,
2.000.000 Euro pentru P3, respectiv 3.000.000 Euro pentru P4. În cadrul investiţiei nu s-au afectat
indicatori tehnici (producţia pe ha, consumurile specifice,...), specifici de calitate (material saditor
certificate adaptat la condiţiile pedoclimatice din Romania) şi de mediu (gradul de poluare cu nitraţi,
folosirea unoi soiuri locale..). Speciile alese în cultură sunt sămânţoase, sâmburoase şi nucifere. Soiurile
se aleg în funcţie de condiţiile pedoclimatice să aibe producţii mari cu fructe gustoase şi aspectoase.
S-a ţinut cont de faptul că pomicultura este un sector intensiv în muncă. Forţa de muncă folosită
permanent este calificată. Pentru perioada de recoltare se foloseşte forţă de muncă necalificată. Recoltarea
începe în luna mai şi se termină la începutul lunii noiembrie.
Din analiza indicatorilor economici se observă următoarele:
- Rata rezultatului din exploatare variază de la 48,00% la 38,71% cea ce arata că toate investiţiile sunt
rentabile.
- Investiţiile analizate se recuperează intre 8 şi 10 ani. Dacă comparăm această durată cu durata medie a
unei plantatii stabilită la 20 ani, putem trage concluzia că investiţia se recuperează de 2,5 ori. Din
disponibilul de numerar si rata îndatoririi pe termen lung se observa că după primul an pe rod, aceaste
investiţii nu mai trebuie finanţate, având un disponibil de numerar la sfârşit de an considerabil.
|Page13
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
- Indicele VPN determină dacă de la un proiect se câştigă mai mult sau mai puţin decât s-a prevăzut în
randamentul dorit (denumit şi rată de aproximare) şi este utilă pentru a afla dacă un proiect va fi
profitabil. Cel mai bun indice il are proiectul P3. IRR cuprinde încă un pas faţă de indicele NPV pentru a
determina randamentul specific pentru un proiect. Atât NPV, cât şi IRR ne oferă cifre ce se pot utiliza
pentru a compara proiectele concurente şi pentru a lua cea mai bună decizie de afaceri. Şi acest indicator
ne arată că proiectul de 2000000 Euro este cea mai bună alegere.

Investiţii în ferme de cultura cerealelor, porumbului, floarea soarelui şi plantelor tehnice

Cerealele se cultivă peste tot în lume, dar în fiecare continent există câte un tip specific: orezul în
Asia, porumbul în America, sorgul în Africa. În Europa, cel mai răspândit este grâul. Tulpina sa (paiul)
are formă cilindrică, e goală pe dinăuntru, cu excepţia umflăturilor, numite “noduri”. Frunzele pornesc din
aceste noduri . Ele au formă lanceolată şi sunt străbătute de nervuri paralele. Tulpina şi frunzele conţin
siliciu (substanţă care se întâlneşte şi în sticlă),care le face mai dure şi tăioase.
Grâul este unul din factorii-cheie ai controlului inflaţiei globale. Perspectiva creşterii producţiei
de grâu ar putea preveni tensiuni generate de lipsa hranei în mai multe regiuni ale lumii, care au fost grav
lovite de majorarea costului de producţie la principalele produse alimentare, printre care şi pâinea. Printre
principalii factorii care au declanşat actuala criză alimentară se numără condiţiile meteorologice
nefavorabile şi creşterea ponderii utilizării suprafeţelor arabile pentru culturi pentru biocombustibili.
Determinarea cheltuielilor cu investiţia în fermă de cultura cerealelor, porumbului, floarea
soarelui şi plantelor tehnice s-au făcut sub următoarele aspecte:
- organizarea terenului în unităţi de exploatare care să permită folosirea raţională a pământului şi
mecanizarea lucrărilor;
- stabilirea asolamentelor;
- proiectarea lucrărilor hidroameliorative;
- amenajarea antierozională a terenului;
- stabilirea maşinilor şi utilajelor agricole necesare exploatării;
În urma studiului de fezabilitate s-au stabilit indicatorii economici am făcut o analiză a patru
investiţii în ferme de cultura cerealelor, porumbului, floarea soarelui şi plantelor tehnice. Cele patru
investiţii au fost denumite Proiect 1 (P1), ..., Proiect 4 (P4). Valorile atribuite proiectelor sunt: 500.000
Euro pentru P1, 1.500.000 Euro pentru P2, 2.000.000 Euro pentru P3, respectiv 3.000.000 Euro pentru
P4. În cadrul investiţiei nu s-au afectat indicatori tehnici (producţia pe ha, consumurile specifice,...),
specifici de calitate şi de mediu (gradul de poluare cu nitraţi, ..).
Din analiza indicatorilor economici se observă următoarele:
- Rata rezultatului din exploatare variază de la 48,00% la 38,71% cea ce arata că toate investiţiile sunt
rentabile.
- Investiţiile analizate se recuperează intre 8 şi 10 ani. Din disponibilul de numerar si rata îndatoririi pe
termen lung se observa că începând cu primul an de producţie aceaste investiţii nu mai trebuie finanţate,
având un disponibil de numerar la sfârşit de an considerabil.
|Page14
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
- Indicele VPN determină dacă de la un proiect se câştigă mai mult sau mai puţin decât s-a prevăzut în
randamentul dorit (denumit şi rată de aproximare) şi este utilă pentru a afla dacă un proiect va fi
profitabil. Cel mai bun indice il are proiectul P3. IRR cuprinde încă un pas faţă de indicele NPV pentru a
determina randamentul specific pentru un proiect. Atât NPV, cât şi IRR ne oferă cifre ce se pot utiliza
pentru a compara proiectele concurente şi pentru a lua cea mai bună decizie de afaceri. Şi acest indicator
ne arată că proiectul de 2.000.000 Euro este cea mai bună alegere.

Investiţii în legumicultură
Legumicultura este una dintre cele mai importante si complexe directii de specializare a
productiei vegetale si are ca trasaturi specifice diversitatea mare a plantelor cultivate si dinamismul
permanent datorat aparitiei unor tehnologii moderne si schimbarii sortimentului de soiuri si hibrizi.
Cultura legumelor a constituit una din primele activităţi practice ale omului. Pe măsura dezvoltării
societăţii s-au dezvoltat continuu cunoştinţele şi metodele de cultivare a plantelor legumicole.
Perfecţionarea tehnologiilor de cultură a legumelor în câmp, apariţia şi dezvoltarea culturilor
forţate în sere şi răsadniţe şi a celor protejate în adăposturi din mase plastice sau sticlă fără sursă
permanentă de încălzire, a determinat o dezvoltare şi mai puternică a legumiculturii.
Cunoaşterea cerinţelor fiecărei specii legumicole faţă de factorii de mediu (căldură, lumină, aer,
apă, hrană etc.) prezintă o importanţă deosebită deoarece prin tehnologia aplicată putem interveni pentru
dirijarea lor în strânsă concordanţă cu cerinţele diferitelor specii sau chiar a soiurilor şi a hibrizilor de
plante legumicole. Cunoaşterea particularităţilor botanice ale speciilor legumicole este deosebit de
importantă deoarece aceasta fundamentează tehnologia de cultură.
Legumicultura prezintă unele caracteristici fată de celelalte sectoare ale producţiei vegetale.
Printre cele mai importante sunt:
- gradul înalt de intensivitate, datorat unor particularităţi ale plantelor legumicole şi tehnologiilor de
cultură; majoritatea speciilor au un potenţial productiv ridicat, obţinându-se producţii mari la unitatea de
suprafaţă;
- legumicultura ocupă suprafeţe relativ restrânse, dar se practică pe terenurile cele mai bune ( fertile,
irigabile, mecanizabile );
- comportă investiţii mari legate de amenajarea terenului ( pentru irigare şi mecanizare), de constituire a
spaţiilor pentru cultură (sere, solarii) şi a depozitelor de păstrare a produselor;
- legumicultura se practică tot timpul anului, folosindu-se spaţii încălzite (sere) şi neâncălzite (solarii);
- tehnologiile de cultură sunt foarte complexe şi se diferenţiază de la o specie la alta şi chiar în cadrul
aceleiaşi specii în funcţie de locul de cultură, de destinaţia producţiei şi de perioada de cultură;
- majoritatea legumelor fiind perisabile, se impun măsuri speciale de recoltare, transport, depozitare,
păstrare şi de condiţionare pentru valorificare.
- datorită marii complexităţi a tehnologiilor, cultura legumelor necesită un volum mare de forţă de muncă,
comparativ cu alte sectoare ale producţiei vegetale;

|Page15
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
În condiţiile tehnologiilor moderne de cultură, prin mecanizare, automatizare, procesele de
cultură dobândesc un caracter industrial tot mai pronunţat.
Cheltuielilor cu investiţiile în lgumicultură s-au făcut pentru:
- investiţii cu sera;
- utilajele folosite în seră (tractor, atomizor,…);
- linie de condiţionare, sortare, calibrare, ambalare;
- linie de pasteurizare;
- depozit frigorific pentru păstrarea legumelor
În urma studiului de fezabilitate s-au stabilit indicatorii economici am făcut o analiză a patru
investiţii în legumicultură (sere). Cele patru investiţii au fost denumite Proiect 1 (P1), ..., Proiect 4 (P4).
Valorile atribuite proiectelor sunt: 500.000 Euro pentru P1, 1.500.000 Euro pentru P2, 2.000.000 Euro
pentru P3, respectiv 3.000.000 Euro pentru P4.
Din analiza indicatorilor economici se observă următoarele:
- Rata rezultatului din exploatare variază de la 50,98% la 63,64% cea ce arata că toate investiţiile sunt
rentabile.
- Investiţiile analizate se recuperează intre 8 şi 11 ani. Din disponibilul de numerar si rata îndatoririi pe
termen lung se observa că după darea în funcţiune, aceaste investiţii nu mai trebuie finanţate, având un
disponibil de numerar la sfârşit de an considerabil.
- Indicele VPN determină dacă de la un proiect se câştigă mai mult sau mai puţin decât s-a prevăzut în
randamentul dorit (denumit şi rată de aproximare) şi este utilă pentru a afla dacă un proiect va fi
profitabil. Cel mai bun indice il are proiectul P3. IRR cuprinde încă un pas faţă de indicele NPV pentru a
determina randamentul specific pentru un proiect. Atât NPV, cât şi IRR ne oferă cifre ce se pot utiliza
pentru a compara proiectele concurente şi pentru a lua cea mai bună decizie de afaceri. Şi acest indicator
ne arată că proiectul de 2.000.000 Euro este cea mai bună alegere.

Datorită faptului că investiţiile influenţează situaţia unei firme pe o perioadă de mai mulţi ani şi
implică o alocare financiară mare, aceste decizii reprezintă cele mai importante decizii de luat de către
managementul exploataţiilor agricole.
Metodele analizate oferă posibilitatea de a trece de la o fundamentare bazată pe intuiţie la o
argumentare ştiinţifică a deciziilor privind alocarea capitalului în afaceri din sectorul agrar. Unităţilor
agricole li se oferă un complex de măsuri şi recomandări privind evitarea riscului de faliment şi
minimizarea efectelor riscului operaţional. Implementarea propunerilor ce vizează perfecţionarea
metodologiei argumentării economice a afacerilor, va conduce inevitabil la valorificarea eficientă a
potenţialului de producţie în agricultură.

|Page16
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
CUPRINS

Rezumat 1
Introducere 17

Partea întâi - documentare


Capitolul 1 19
Conceptul şi caracteristicile struc turilor agrare
1.1 Conceptul de structură agrară 19
1.1.1 Particularităţile structurilor agrare 19
1.1.2 Tipologia structurilor agrare 21
1.2 Corelaţia structură agrară românească-structură agrară din UE 23

Capitolul 2 25
Caracterizarea situaţiei actuale a agriculturii româneşti
2.1 Locul şi rolul agriculturii în economie 25
2.2 Evoluţia în ansamblu a agriculturii româneşti 29
2.2.1 Resurse de producţie ale agriculturii 34
2.2.1.1 Conceptul de resursă şi rezervă pentru agricultură 34
2.2.1.2 Mediul natural – resursă pentru agricultură 38
2.2.1.3 Necesitatea folosirii raţionale a resurselor 39
2.2.1.4 Managementul resurselor naturale în agricultură 40
2.2.2 Structura fondului funciar 45
2.2.3 Mărimea şi dimensiunea exploataţiilor agricole 47
2.2.4 Structura de producţie a principalelor forme de exploatare agricolă 50
2.3 Agricultura şi creşterea economică 53

Capitolul 3 58
Resurse şi factori de producţie în exploataţiile agricole
3.1 Resurse şi factori de producţie 58
3.2 Optimizarea alocării resurselor de producţie 64

Capitolul 4 70
Modele economico-matematice de optimizare
4.1Metode de optimizare liniară 72
4.1.1 Optimizarea funcţiilor liniare 72
4.1.2 Algoritmul simplex 73
4.2 Optimizarea funcţiilor neliniare 77
4.2.1 Metoda Langrage 78
4.3 Optimizarea funcţiilor convexe 84
4.3.1 Dualitatea în programarea convexă 85
4.3.2 Teorema Kuhn-Tucker 87

Partea a doua – cercetări proprii


Capitolul 5 90
Metodologia cercetării
5.1 Metodologia şi materialul de studiu 90
5.2 Modelul matematic pentru investiţii în sectorul vegetal 92
5.3 Localizarea cercetărilor 95
5.4 Ipoteze şi particularităţi referitoare la calculul şi analiza rentabilităţii exploataţiilor 96

|Page17
Cercetări privind optimizarea structurii de producţie în exploataţiile agricole din zona de vest a
ţării
agricole

Capitolul 6 118
Model de evoluţie a agriculturii din regiunea de vest a României

Capitolul 7 122
Funcţia ecologică a exploataţiilor agricole – protejarea mediului
7.1 Model matematic pentru internalizarea efectelor externe la nivel de exploataţie 125
agricolă

Capitolul 8 130
Evaluarea riscului investiţiilor din agricultură

Capitolul 9 136
Investiţii în viticultură
9.1 Plan de afaceri pentru investiţii în viticultura 137
9.2 Indicatori economici 161
9.3 Rezultate şi concluzii 162

Capitolul 10 163
Investiţii în pomicultură
10.1 Plan de afaceri pentru investiţii în pomicultura 164
10.2 Indicatori economici 185
10.3 Rezultate şi concluzii 188

Capitolul 11 189
Investiţii în ferme de cultura cerealelor, porumbului, floarea soarelui şi plantelor
tehnice
11.1 Plan de afaceri pentru investiţii în ferme de cultura cerealelor, porumbului, 190
floarea soarelui şi plantelor tehnice
11.2 Indicatori economici 211
11.3 Rezultate şi concluzii 213

Capitolul 12 214
Investiţii în legumicultură
12.1 Plan de afaceri pentru investiţii în sere legumicole 218
12.2 Indicatori economici 243
12.3 Rezultate şi concluzii 244

Concluzii şi recomandări 245


Bibliografie 248

|Page18