REALISMUL

Noțiunea denumește o concepție literară specifică secolului al XIX-lea; pentru

a înțelege mai bine ce este realismul din punct de vedere literar, trebuie să facem
câteva observații asupra doctrinei filozofice cu același nume, afirmată în perioada
Evului Mediu.
Filosofii realiști sunt adepții lui Platon. Ei susțin că, dincolo de conceptul
existenței se află o lume de idei generale, universale, o lume de prototipuri, metafizică
la care cunoașterea umană nu poate avea acces. Platon, pe care realiștii îl reiau,
susținea la rândul său că lumea reală este o imitație a lumii eterne, a ideilor.
Această idee a unor modele care se află dincolo de lumea fenomenelor se va
vedea și în realismul literar.
În calitatea sa de curent literar artistic, realismul se manifestă în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea.
Principiul său esențial constă în reprezentarea nemijlocită a realității, cu toată
obiectivitatea de care scriitorul este capabil. Realiștii sunt preocupați de realitățile
imediat apropiate: sociale, psihice, politice. Pe ei îi fascinează cotidianul, lumea
perisabilă, diversitatea vieții cu nenumăratele ei planuri. Dincolo de suprafața
imediată a existenței se află o realitate compusă din idei generale, din tipuri și
prototipuri. Deși acești scriitori vorbesc despre o lume imediată de o mare diversitate
și varietate, subiectele și personajele lor sunt tipice, au caracter general. Spre exemplu,
personajele lui Balzac aparțin unui moment istoric dat: burghezia franceză, aflată în
plină ascensiune. Dar, în același timp, ele se identifică cu tipul parvenitului,
seducătorului, avarului, femeii adultere. Abia acum se poate observa legătura care
există între realismul literar și vechiul realism filozofic. Lumea tipicului din realism
este echivalentă cu lumea ideilor, a căror copie este reprezentată în realismul filozofic
de lumea materială.
În literatura realistă pătrunde lumea omului de jos, viața de la periferia
societății. Este esențială descoperirea lumii omului simplu. De asemenea, realiștii
surprind personaje tipice în chipul și asemănarea omului obișnuit. Putem găsi în
aceste romane tipuri ca: parvenitul, avarul, arivistul, femeia adulterină, junele prim.
După 1850, romanul devine genul literar predominant pentru că în timpul
realismului romanul ajunge la maturitate.
Trăsături
 Reprezentarea nemijlocită a realității;
 Obiectivitate, verosimilitate;
 Teme: sociale, psihice, politice; cotidianul, lumea perisabilă; lumea omului de
jos, viața de la periferia societății;
 Personaje tipuri, prototipuri: parvenitul, avarul, arivistul, femeia adulterină,
junele prim;
 Stil saracacios, lipsit de figuri de stil.