MODERNISMUL

Modernismul este un termen generic care include mai multe curente literare ce
încep să se afirme la sfârsitul secolului al XIX-lea. Se vorbeşte despre un spirit
modernist în literatură ori de cate ori în planul creaţiei accentul cade pe noutate.
Modernismul este antitradiţionalist, anticonvenţional, radical în afirmarea propriilor
sale idei. Literatura este un spaţiu al permanenţei înnoiri, al schimbării, al contestaţiei.
După romantism, toate mişcările culturale aparţin mentalităţii moderniste:
simbolism, futurism, expresionism, imagism, constructivism, dadaism, suprarealism.
Conceptul de modernism este folosit în critica literară cu doua sensuri:
1. Un sens larg care include curentele de avangardă;
2. Pentru anumiţi teoreticieni, modernismul reprezintă fenomenul de clasicizare
al avangardelor (fenomenele de avangardă sunt absorbite în spaţiul literar,
fiind considerate ulterior manifestări normale. Cu acest al doilea sens, se
vorbeşte despre poezia modernistă românească sau despre modernismul
interbelic: L. Blaga, Bacovia, Barbu, Arghezi)
Lovinescu este cel care distinge între cele două modernisme şi consemnează
manifestarea unui modernism de avangardă şi a unui modernism teoretic, electic
(compus din elemente ce vin din spaţii diferite) promovat chiar de revista şi de
cenaclul „Sburătorul”. Prin Camil Petrescu, Anton Holban în proză şi prin Barbu,
Bacovia, Arghezi în poezie se încearcă sintetizarea tuturor fenomenelor de diferenţiere
literară în raport cu tradiţia. Aceşti autori reprezintă un modernism iesit dintr-o
mulţime de influenţe, fiecare avându-si modul propriu de manifestare. Pentru
Lovinescu, modernismul reprezintă un principiu de progres, el susţine sincronizarea
culturii noastre cu cea europeană, aceasta nefiind posibilă decât prin modernism. În
perioada interbelică, cultura românească reuşeşte să anuleze defazajul faţă de cultura
europeană. Lovinescu afirmă răspicat că nu putem deveni cu adevărat europeni decât
adoptând şi adaptând valorile civilizaţiei occidentale.