Sunteți pe pagina 1din 19

Modulul ”Sociologia publicității și reclamei”

Subiectul 1: Introducere în sociologia reclamei și publicității


Publicitate – orice formă impersonală de prezentare și promovare a unor idei,
bunuri sau servicii de către un sponsor precis identificat.
Reclamă – este doar una din modalitățile de a realiza publicitatea, fiind o
componentă a acesteia. Prezintă potențialilor clienți, adică populației simple cel
mai convingător mesaj posibil, sub formă de afiș, poster, spot audio sau clip video,
pentru vanzarea unui produs sau serviciu la cel mai mic preț posibil.
Eficacitatea reclamei depinde în final și de puterea de persuasiune și
memorabilitatea sa.
Etimologic, provine de la cuvântul latin ”publicare”, ceea ce semnifică a aduce
cunoștință publicului.
Tipurile de reclamă:
1. În funcție de produsul sau serviciul promovat deosebim:
- Reclame primare (Ariel)
- Reclame secundare (acele de siguranță)
2. După efectele pe care le produce asupra consumatorului:
- Reclame cu acțiune directă (poștă)
- Reclame cu acțiune indirectă (acțiune în timp)
3. După sponsorul reclamei deosebim:
- Reclame comerciale (pentru a obține un profit)
- Reclame noncomerciale (au un caracter informativ – educativ)
4. După criteriul suportului material al mesajului publicitar:
- Reclame tipărite, imprimate, luminoase,audiovizuale pe panouri stradale,
pe suporturi nonconvenționale (banere)
5. După criteriul destinatarilor:
- Reclame adresate unui public neidividualizat (detergenții)
- Reclame adresate unui public aparte ( sportivilor, mamelor,
agricultorilor)
6. După locul producerii:
- International (cream pentru riduri L”Oreal)
- National (papioane Adrian Ursu)
- Regional (sud, nord)
- Local ( s-a schimbat traseul unei rute)
7. După scopul reclamei:
- Reclame de informare (apariția unui produs)
- Reclame de convingere (produsul e cel mai bun)
- Reclame de reamintire (De crăciun Coca – Cola)
Subiectul 2: Strategia publicitară și poziționarea produselor
Strategia de marketing vizează gestionarea produselor unei firme în funcție de
factorii: produs, preț, plasare, promovare – al mixului de marketing.
Produsul – include gama de produse, nivelele de calitate, caracteristicile de
conținut, ambalare și aspect, dimensiunile, serviciile și garanțiile.
Plasarea – include canalele de distribuție, aria de acoperire, sortimentele de
produse, locurile de distribuție, stocurile și mijloacele de transport.
Prețul – include prețul de catalog, reduceri, facilități și condiții de creditare.
Promovarea – include publicitatea, marketingul direct, promovarea vânzărilor,
vânzarea personală și relațiile publice.
Strategia publicitară - este o secvență a strategiei de marketing, vizînd toate
acțiunile de pregătire și realizare a companiilor publicitare, care, pornind de la
principii și obiective fixate de strategia publicitară are ca finalitate crearea
principalelor repere ale mesajului ce va fi transmis.
Publicitatea este necesară în următoarele cazuri:
- Lansarea unui produs nou;
- Evidențierea unui produs dintr-un grup mai mare;
- Stimularea vânzărilor;
- Creșterea și menținerea imaginii pozitive a mărcii;
- Anunțarea și promovarea calităților noului produs.
Publicitatea este inutilă în următoarele cazuri:
- Când este prezentă situația de monopol;
- Când vânzările sunt satisfăcătoare;
- Când stocurile sunt mici și mărirea vânzării nu este bine-venită;
- Există și alte căi de a face publicitate, mai puțin costisitoare.

Subiectul 3: Obiectivele publicității


1. Lansarea unui produs nou
2. Atragerea cumpărătorilor
3. Informarea despre calitățile produsului
4. Formarea imaginii despre produs și producător
5. Sporirea vânzărilor pe diferit termen
Subiectul 4: Caracteristicile publicității
1. Puterea de influențare
2. Expresivitatea sporită
3. Prezentarea publică
4. Caracter impersonal

Subiectul 5: Funcțiile publicității


1. Economică
2. Socială
3. Persuasivă
4. Estetică
5. Politică
6. De comunicare

Subiectul 6: Etapele publicității


1. Etapa cognitivă – când consumatorul este informat asupra produsului;
2. Etapa afectivă – când consumatorul își creează o anumită atitudine față de
produs
3. Etapa comportamentală – când consumatorul decide să cumpere acest
produs
Subiectul 7: Teoriile publicității
1. Teoria învățării – constă în informare, convingere, acțiune
2. Teoria disonanței cognitive - o cumpăr, o prefer, ascult o informație
3. Teoria implicării minimale – privesc, cumpăr, după cumpărare apare
plăcerea
Subiectul 8: Modelul general al comportamentului consumatorilor
1. Apare situația de stimul
2. Consumatorul cu ajutorul proceselor interne (percepția, cunoașterea,
învățarea, emoția, motivația) cumpără sau are intenția de a cumpăra și tot
acest comportament se desfășoară în context social.
Subiectul 9: Gama de produse și portofoliul de produse
Articolul/produsul – este orice lucru care poate fi oferit pe piață în scopul captării
interesului, al achiziționării, utilizării și consumului și care poate satisface o
dorință sau o nevoie personală.
Este o unitate distinctă în cadrul unei mărci sau unei linii de produs, identificabilă
prin mărime, preț și aspect.
Gama/linia de produse – este o categorie de produse aflate în strânsă legătură ca
urmare a funcționalității similare sau a faptului că satisface aceeași categorie de
nevoi și sunt destinate aceleiași categorii de clienții și sunt vândute prin aceleași
unități de desfacere sau la prețuri asemănătoare.
Subiectul 10: Analiza rentabilității gamei de produse
Produsele unei firme pot fi analizate în funcție de patru criterii, ca răspuns la patru
întrebări:
1. Cât de dinamică este piața pe care evoluează produsul
2. Cât de mare este volumul de investiții necesar pentru susținerea produsului
respectiv
3. Ce procent pe piața actuală a produsului este deținut de produsul firmei
noastre
4. Cât de mare este rata profitului obținut prin comercializarea produsului
respectiv

Lucru individual: Definiții la ”afiș”, ”marcă”, ”logo”, ”slogan”;


Date istorice despre reclamă
Subiectul 11: Piața și conceptele ei
Piața totală – este formată din consumatori și non-consumatori.
Aceștia pot fi văzuți ca fiind:
1. Non-consumatori absoluți
2. Non-consumatori relativi
Piața actuală – constituie totalitatea consumatorilor actuali împreună cu non-
consumatorii relativi.
Piața potențială – poate fi definită ca o mărime virtuală, posibilă într-un interval
de timp viitor, în condițiile îndeplinirii cu succes a unor programe de marketing
planificate.

În urma studierii situației de piață putem evalua posibilitățile de dezvoltare a pieței


existente.
Putem identifica ninșe (strategii) pe piață nefolosite pînă la momentul dat.
Dezvoltarea printre propriii consumatori:
1. Acțiuni de fidelizare a clienților actuali (bonusuri)
2. Sporirea folosirii produsului la consumatorii existenți
3. Descoperirea și crearea unor posibilități de consum
Posibilități de a dezvolta piața produsului:
1. Atragerea clienților concurenți direcți
2. Identificarea unor ninșe noi pe piață, adică categorii de consumatori la care
nimeni nu s-a gândit (crimel deschis – un segment ușor de identificat, crimel
invizibil – segment pe piață care nu se identifică ușor, crimel de mișcare –
segment pe piață în continuă schimbare)
Poziționarea produselor este demersul de constituire a entității, imaginii unui
produs. Prin poziționare se desemnează și locul în mintea consumatorului pe care
dorim să-l ocupe produsul pentru a fi perceput ca fiind distinct și atractiv.
Poziționarea nu e un element temporar, dar e esențial, nu este un slogan, ci o
totalitate de vectori: marcă, ambalaj, conținut, slogan și preț.
De ce avem nevoie de o strategie de comunicare, de analiză, elaborare și
direcționare a mesajului publicitar?
1. Mesajul se difuzează într-un cadru/calup publicitar: este precedat și urmat de
alte mesaje publicitare.
2. Este parcurs într-o fracțiune de secundă (sau durează 10-20 secunde pentru
cel televizat).
3. Se adresează unui spectator neinteresat, grăbit sau ocupat cu altceva.
4. În cazul reclamelor televizate, mesajul zboară fără a lăsa o urmă în memoria
consumatorului.
5. Datele realității în care intervine publicitatea sunt foarte complexe.
6. Alegerea și implementarea unei strategii publicitar – promoționale implică
cheltuieli importante pentru firmă.
7. De o astfel de decizie poate depinde succesul sau eșecul unui produs sau
chiar a unei firme.
Subiectul 12: Strategii de poziționare
1. Era produsului centrată asupra caracteristicilor și avantajelor pe care le
câștigă consumatorul consumând acest produs
2. Era imaginii – accent pe crearea imaginii pozitive, a mărcii care să ofere
încredere consumatorului
3. Era poziționării – accentul este pus pe crearea unei poziții a produsului în
mintea consumatorului
Există poziționare în funcție de concurență și poziționare în funcție de
caracteristicile produsului și există caracteristici materiale și imateriale.
Subiectul 13: Stiluri de execuție a mesajului publicitar
1. Crâmpei din viață
2. Fantezie
3. Dispoziție sufletească/imagine, muzică, personaj simbol
4. Experiență tehnică
5. Dovezi științifice
6. Mărturii
7. Convingeri
8. Figuri celebre cu contraste și explicații
Subiectul 14: Publicitatea în reviste
Deși o reclamă de revistă este de obicei mai costisitoare decât o reclamă de ziar,
având aceeași dimensiune, iar circulația este mai restrânsă, faptul că mai mulți
dintre cititorii revistei sunt potențialii cumpărători ai revistei, serviciul oferit
face ca investiția sponsorului să fie mai eficientă.
Revistele circulă (familie, prieteni, colegi), deci, reclamele sunt receptate de un
public mai larg decât indică cifra oficială. Cititorii acordă mai mult timp și
atenție ziarelor.
Reclama ocupă un spațiu mai mare decât a reclamei de ziar, conține mai multe
detalii și e convingătoare. Calitatea superioară a hârtiei permite o ilustrație mai
frumoasă, o reprezentație mai fidelă decât în ziar.
Spre deosebire de reclama din ziar, cea din revistă asigură o viață mai lungă a
mesajului, pentru că oamenii colecționează revistele.
10 condiții pentru succesul reclamei în revistă:
1. Încadrarea tematică a reclamei în sfera de interese a cititorilor revistei;
2. Formularea mesajelor în funcție de nivelul cultural al cititorilor;
3. Prezentarea noutăților despre produs, serviciu încă din primul paragraf;
4. Asigurarea logicii și calității textului;
5. Argumentarea prin exemple concrete;
6. Excluderea exagerărilor, a greșelilor lingvistice, care scad credibilitatea;
7. Folosirea paragrafelor scurte, 4-5 rânduri fiecare și a frazelor scurte, evitarea
parantezelor și propozițiilor subordonate;
8. Evitarea abstracțiunilor și a termenilor specializați, în favoarea unui
vocabular accesibil;
9. Preferarea timpului prezent și adresării directe (persoana II);
10.Renunțarea la amănunte, ce pot fi date ulterior clienților, în funcție de
interesele speciale a acestora.

Dispunerea ilustrațiilor pe paginile revistelor

La dispunerea ilustrațiilor pe paginile revistelor se face libera alegere a


designului, dar există un inventar de formate clasice, dintre cele mai frecvent
folosite fiind:
1. Silueta – prezintă mesajul/obiectul ilustrat decupat din context,
eliminându-se orice element de cadru.
2. Fereastra – constă într-o singură ilustrație mare care determină pagina,
ocupând ¾ din suprafața ei, titlul și textul explicativ fiind plasate sub
ilustrație.
3. Omnibus – se practică în reclamele care prezintă mai multe obiecte legate
tematic. Imaginile obiectelor beneficiază de suprafețe aproximativ egale
și sunt dispuse echilibrat în pagină, evitându-se suprapunerile.
4. Mondria – format inspirat din stilul pictorului Pier Mondrian. Folosește o
combinație de dreptunghiuri cu ilustrații între care nu există text și nici
continuare de mesaj.
5. Banda desenată – prezintă un mesaj unitar.
6. Alfabet – se bazează pe decuparea unei fotografii în formă de literă sau
gruparea mai multor imagini în formă de literă. Esențial, ilustrația să fie
corelată cu textul și să fie logic poziționată.
Culoarea este un element de atractivitate a reclamelor ilustrate, dat fiind
faptul că culorile sunt adesea inductori în anumite stări.

Subiectul 15: Publicitatea în ziar


Avantajele pe care ziarele le oferă sponsorilor de publicitate
1. Asigurarea unui context mai credibil decât altor medii (inclusiv televiziunea)
2. O largă accesibilitate pentru public datorită prețurilor relativ mici la care se
vând ziarele
3. Posibilitatea repetării mesajului la frecvența dorită de sponsor
4. Negociabilitatea dimeniunii și amplasării reclamei
5. Costurile comparativ scăzute de producție și de publicare
6. Posibilitatea decupării reclamei pentru a fi păstrată și a taloanelor comandă
pentru a putea fi expediate
Pentru a se putea folosi de acest canal de distribuție în condiții cât mai avantajoase,
agentul publicitar trebuie să cunoască foarte bine modalitățile de lectură:
1. Criteriul de periodicitate (se referă la momentele de apariție ale publicațiilor
ținând cont de factorul de timp: presa cotidiană și presa periodică)
2. Criteriul de difuzare se pune în evidență ținând cont de factorul zonal, și
anume presa națională – distribuția în zonele țării, presa regională (cu un
tiraj mai mic și o sferă de difuzare mai mică, cuprinzând un teritoriu bine
determinat), presa locală
3. Criteriul de specializare se poate determina prin numărul de exemplare
cumpărate la numărul de exemplare apărute
Determinare se face într-o unitate temporară și indică procentual volumul
total al vânzărilor
4. Criteriul de penetrare se poate determina pentru anumite zone, sau pe
categorii de populație. El indică procentajul cititorilor în raport cu populația
totală
5. Criteriul de duplicare se referă la faptul că anumiți cititori își procură mai
multe publicații
Tarifele publicitare se stabilesc în dependență de mai multe criterii:
1. Tirajul publicației în care apare mesajul
2. Prestigiul de care se bucură publicația respectivă și care determină volumul
vânzărilor
3. Tehnicile utilizate pentru realizarea reclamei:
- Formatul anunțului
- Amplasarea în cadrul paginii
- Prezentarea grafică
- Folosirea culorilor
- Etc.

Subiectul 16: Afișul stradal


Afișul este conceput într-o manieră care să permită modificarea, reînoirea și
schimbarea într-un timp cât mai scurt posibil, în acest caz e confecționat din hârtie.
Se poate realiza pe: carton, lemn, tablă, sticlă.
Dimensiunile: pot ajunge la 3-4 metri. Cu cât este mai mare, cu atât crește
probabilitatea de a atrage.
Eficacitatea depinde nu numai de mărimea, ci și de densitatea implantării în zonele
circulare. Alegerea locului de afișare – minuțiozitate, fiindcă reprezintă un prim
pas spre succes. În general, afișul se amplasează în zonele intens circulate,
comerciale.
Se va evita amplasarea panourilor în apropierea semnelor de circulație, pentru a nu
distrage atenția conducătorilor auto, presupunându-i la accidente.
Locurile de afișare nu trebuie să fie mascate, asigurând o vizibilitate maximă,
considerând că un om de statură mijlocie, la care axa se găsește la o distanță de 1,6
m de la sol și distanța de 2-3 metri de afiș vede mesajul publicitar în condiții
optime fără a realiza mișcări suplimentare ale corpului.
Elementele mesajului: 0,60 – 2,5 m înălțime de la sol.
Afișele mari: vizibilitatea – distanță mai mare, recepție vizuală de ansamblu,
claritate sporită.
Locul de afișare – atenția trecătorilor – sisteme luminoase – cromatica culorilor.
Alegerea duratei diferă în funcție de obiectivul urmărit.
Durată: - scurtă (deschiderea unui magazin, competiție sportivă)
- Permanent (obiectiv turistic, istoric, folcloric)
- Periodic (intervale de timp, existența unor târguri, festivaluri)
În primul caz se pot utiliza cu succes diverse afișe utilizând suport static mobil.
Al doilea caz: panouri fixe (lemn, metal, ceramică).
Modul de prezentare – diverse probleme ve determină calitatea unui afiș.
Afiș eficient – o singură privire – șocul psihologic asupra receptorului uman.
Formatul diferă în funcție de locul de expunere. Mărimea variază: A2 până
la afișe poster de câțiva metri. Nu este recomandată folosirea formatelor mai mici
de A2. Cu cât un format este mai mare crește probabilitatea de a atrage atenția.
Sunt mult mai preferate afișele cu formă regulată, față de cele neregulate.
Vizibilitatea – nu este determinată doar de mărime și formă, ci și de
contrastul culorilor. Pentru a putea citi de la distanță mesajul cele mai proprice
culori sunt: tiparul mediu, fond alb și invers; tip negru pe fond galben sau tiparul
alb pe fond roșu și invers; tip alb pe albastru și invers.
Alb – verde; albastru – galben; galben – negru; verde – alb; galben – roșu; verde –
roșu.
Textul:
- Sugestiv
- Reține atenția
- Ușor de reținut și înțeles
- Reprezintă o chemare, îndemn
Ilustrația afișului se realizează prin imaginea artistică care cu textul formează
compoziția unui afiș. Ilustrația:
1. Claritate
2. Simplă
3. Cpmpoziție a culorilor – distincție
4. Nu multe culori (încărcare cromatică)
5. Metafore plastice
6. Simboluri (realist/abstract)
7. Desene caricaturale (personaje celebre)
Subiectul 17: Publicitatea televizată
Atunci când modalitatea de transmitere a mesajului este cea televizată
evantaiul posibilităților de exprimare devine mult mai larg.
Mesajul televizat poate fi transmis simultan prin douî canale – vizual și auditiv.
Poate fi exprimat prin mișcare și are o durată mai mare, în jur de 30 secunde.
Avantajul televiziunii în raport cu mass – media este că dă viață avantajului oferit
de produs, putând construi un mit în jurul acestuia prin jocul de imagini, cuvinte,
muzică.
Particularitățile clipului televizat
Limitele clipului TV sunt date de:
- Imaginile de tunel;
- Mitul timpului disponibil;
- Caracterul fugar al mesajului.

Imaginea în tunel
Se datorează dimensiunilor ecranului și distanței de vizionare. În general, ecranul
TV are dimensiunile mici, 50*70, iar distanța de vizionare este de 2 – 3 metri.
Combinația acestor elemente face ca imaginea să fie îngustă în tunel. Puterea de
cuprindere a privirii în condiții normale este dată de un unghi de 90 – 120 grade, în
timp ce imaginile oferite de un TV sunt recepționate într-un unghi 20 – 25 grade.
Mai mult, telespectatorul nu poate să pătrundă în atmosferă, așa cum se întâmplă la
cinema.
La cinematograf mărimea ecranului de proiecție, semiobscuritatea, calitatea
sunetului crează senzația de ca și cum ar fi în centrul acțiunii. În recepția TV
mesajul este perceput ca venind de la capătul tunelului, iar ducerea în planul
apropiat se face în mod grosier.
Timpul disponibil
Este în același timp numit și o limită a clipului televizat. Timpul de emisie
TV a unei reclame este de la început limitat datorită costurilor mari de difuzare. Pe
lângă aceasta, pentru fiecare mesaj televizat în parte, 1-2 secunde sunt necesare
pentru a pregăti percepția noului clip. Restul de 28 de secunde sunt necesare
desfășurării intrigii și alte 2-3 secunde sunt rezervate pentru prezentarea finală a
imaginii produsului și fraza concluzivă. Costurile ridicate ale mesajelor publicitare
face ca timpul de emisie a unui clip televizat de 30 de secunde să nu fie o regulă, el
putînd fi chiar și de 20 de secunde.
Caracterul fugar al mesajului
Mesajul TV este superior ca posibilitate de impresionare, comparativ cu reclama
tipărită, dar telespectatorul nu este dispus sau nu este pregătit să recepționeze
mesajul în momentul transmiterii clipului TV. Există mai multe situații în care se
poate găsi telespectatorul:
- Să privească vag interesat ecranul TV;
- Să aibă atenția îndreptată spre un ziar, o conversație;
- Să se deplaseze prin cameră;
- Să navigheze pe mai multe canale cu ajutorul telecomenzii.
Contra așteptărilor, cercetările au arătat că acest din urmă comportament este unul
care implică atenția, judecata critică, reacția rapidă. În conceperea unui clip TV
banda sonoră este foarte importantă. În unele situații clipul publicitar se pornește
de la sunet și se completează cu imagini, sunetul fiind deseori esențial în
conceperea reclamei TV. În clipul TV comunicarea unui mesaj are loc într-un ritm
alert, iar mesajul nu lasă o urmă materială (care poate fi revăzută).
Putem frunzări un ziar și ne întoarcem la o pagină care ne-a atras atenția, dar nu
putem reveni asupra a ceea ce ne-a atras atras atenția un mesaj TV. Nu trebuie uitat
faptul că mai există un clip înaintea celui conceput de noi și altul după. Toate vor
să-și lase amprenta. Fiecare mesaj publicitar face efortul de a-l depăși pe celălalt,
pentru a ocupa un spațiu în conștiința telespectatorului. În condițiile ideale,
telespectatorul urmărește ecranul , are răbdare să urmărească fiecare clip publicitar,
cunoaște detalii despre produs. În condițiile reale, spectatorul nu este deloc
interesat de aceste aspecte. În consecință, persistența efectului clipului TV în
conștiința publicului după dispariția lui de pe ecran este unul din scopurile
principale ale mesajelor televizate.

Elementele constituitive ale clipului TV


În timp ce comunicarea publicitară imprimată este o telegramă vizuală, unde numai
ochiul cititorului face câteva mișcări, comunicarea televizată permite o înlănțuire
de concepte, de relații cauză – efect, de mecanisme de probare a afirmațiilor, de
afișare a emoțiilor, de momente de frumusețe, de asociere, situații creatoare de
umor.
Clipurile TV pot fi structurate în funcție de două mecanisme:
1. Mecanismele de comunicare utilizate
2. Vectorii comunicării care pun în mișcare aceste mecanisme
Subiectul 18: Mecanismele comunicării
- Problemă – soluție
- Demonstrație - argumentație
- Satisfacția pusă în scenă
- Ambianța universului mărcii
- Incitanța la acțiune
Se referă la înlănțuirea de concepte și modul de descriere a efectelor produsului.
Vectorii comunicării
- Producătorul
- Firma
- Produsul
- Prezentatorul
- Vînzătorul
- Consumatorul
- Mărturia
- Alegoria
- Spectacolul
Descriu elementele fizice, imaginile, cuvintele care reprezintă suportul de
transmitere a ideii centrale.
Subiectul 19: Principalele categorii de concepte vizuale
Principalele categorii de concepte vizuale concretizate într-un clip televizat pot fi:
1. Prezentarea produsului
Este vorba de punerea în valoare a produsului prezentat, fie în prim plan, fie
utilizat de un personaj. Aceasta nu înseamnă că el va fi prezent în prim plan
în toate secvențele clipului. El va apărea la început, pe parcursul derulării
clipului și obligatoriu la final.

2. Situația
Reprezintă cadrul general în care se va desfășura acțiunea. Acest plan va
cuprinde după caz un cadru sau personajele. Telespectatorul va percepe unde
se află, care este contextul acțiunii și eventual care este natura relațiilor
dintre personajele prezentate.
3. Tensiunea
Prezintă ce se întîmplă, tradus vizual prin narațiunea realizată cu o voce
gravă, creînd în mintea telespectatorului o nevoie, o lipsă, o curiozitate, o
așteptare.
4. Revelația
Tensiunea anterior creată se rezolvă printr-o iluminare, o surpriză, moment
care va coincide cu apariția produsului.
5. Demonstrația
Acest cadru evidențiază caracteristicile și avantajele produsului și se
realizează fie printr-un comentariu, direct sau liber.
6. Consum – utilizare
Acest plan reprezintă modalitatea de consum sau utilizare a produsului, care
îndeplinește patru funcții:
1. Face înțeleasă natura exactă a produsului
2. Explică modul de utilizare
3. Evidențiază în mod concret avantajele
4. Evidențiază beneficiile
7. Trăirea satisfacțiilor
Sunt planurile ce pun în evidență satisfacțiile și beneficiile consumatorilor.
Ele comunică adeseori deservirea, tonusul fizic și psihic, dinamismul,
seducția, pasiunea, frumusețea.
8. Portretul utilizatorului
Aceste cadre reprezintă cine sunt consumatorii, utilizatorii, punîndu-se
accent pe trăsăturile lor fizice, psihologice, sau sociale pentru a favoriza
identificarea socială.
9. Concluzia clipului
Această secvență trebuie să cuprindă într-o manieră clară, prin imagine și
verbal rațiunea, justificarea, morala sau concluzia clipului.

Subiectul 20: Atragerea atenției


În publicitate se pot utiliza două procedee de atragere a atenției:
1. Extrinsec – se provoacă involuntar atenția;
2. Intrinsec – provoacă voluntar atenția.

Mijloacele extrinseci:
A. Intensitatea care provoacă atenția rapidă involuntară și respectiv aducerea la
cunoștință a produsului sau serviciului promovat publicului.
B. Izolarea
Reclama este mai bine percepută dacă lipsesc alți stimuli externi care ar
putea să distragă atenția și s-o îndrepte în alte direcții. Mulți autori consideră
că un mod eficient de a atrage atenția este plasarea anunțului în ziar în
centrul unui articol. Unii consideră că procesul de recunoaștere este mai
mare pentru anunțurile inserate în apropierea articolului interesat. În afară de
poziția generală a unui anunț, în pagină și în raport cu anunțurile concrete
trebuie să se ia în considerație situația în raport cu textul vecin.
C. Mărimea
Utilizarea unei pagini întregi pentru o singură reclamă este mai valoroasă
decât două jumătăți. O jumătate de pagină este mai efectivă decât 2/4. O
pătrime de pagină este mai efectivă decât de două ori 1/8.
D. Poziția spațială
Un anunț atrage un grad diferit de atenție al cititorilor în dependență de
pagina pe care este amplasat. Dacă cele care sunt puse pe prima sau ultima
pagină atrag atenția 100 % de cazuri, cele care se află pe pagina a doua,
penultima și în interior sunt observate doar la 50 %.
E. Plasarea publicității
Prima și ultima pagină prezintă adevărate puncte strategice. Este mai
avantajos ca anunțurile publicitare să fie plasate pe paginile fără soț – 1, 3, 5,
7, 9 ...
Cel mai favorabil loc este în cadrul părții drepte a foii, aceasta este mai bine
percepută decât stânga. Colțul don dreapta sus este mai bine perceput – 33
%, stînga sus – 28 %, dreapta jos – 23 %, stînga jos – 16 %. Bărbații preferă
pagina 1 și 4, în timp ce femeile pagina 2 și 3. În ceea ce privește asigurarea
unui plasament favorabil pentru anunțurile și reclamele publicitare, trebuie
să se aibă în vedere motivațiile psihologice ale cititorului.
Mijloacele intrinseci:
A. Noutatea
B. Aspectul cromatic – culoarea are o anumită tonalitate afectivă datorită
factorilor fiziologici senzoriali și asociațiilor.
C. Ilustrația
D. Umorul
E. Tipul
F. Titlul care trebuie să fie:
- Specificarea clientului vizat
- Prezentarea rezumatului și a ofertei de vînzare
- Identificarea produsului/serviciului
- Evidențierea beneficiului oferit
- Îndemnarea receptorului la acțiunea de cumpărare
Atractivitatea titlului poate fi mai mare prin plasarea unor ilustrații sau prin
formularea lui ca știre introdusă prin: ”nou”, ”lansare”, ”astăzi”
G. Textul informativ spre deosebire de titlu trebuie să evite înfloriturile:
- Să fie concis
- Să folosească un limbaj conversațional
- Să conțină puține semne de punctuație
- Să evite metaforele și excesul de adjective calificative
Atunci când avem de comunicat multe informații, textul se divizează în blocuri
tematice distincte între ele, dar avînd coerență interioară. Elementele distincte
de informare pot fi puse în evidență prin folosirea semnalelor grafice de
introducere:
- Puncte;
- Steluțe;
- Pătrate;
- Alte elemente decorative.
Modulul ”Sociologia educației”
Subiectul 1: Introducere în sociologia educației
Într-un sens larg, sociologia poate fi definită ca o știință a realității
sociale, a fenomenelor, relațiilor, proceselor, instituțiilor sociale, a formelor
de asociere și viață colectivă, a comportamentelor, conduitelor și acțiunilor
sociale, a societății ca totalitate și a legităților realității sociale.
Termenul de sociologie a fost folosit pentru prima dată de către
Auguste Compte (în 1832), fiind preluat de diferiți autori, care au definit
sociologia ca studiu științific sau pozitiv al faptelor sociale.
Majoritatea autorilor au definit sociologia ca studiul științific sau
pozitiv al faptelor sociale. Ca variante de definiții putem menționa:
- E.Durkheim – știința faptelor sociale;
- G. Gurvitch – știința fenomenelor sociale totale;
- D.Gusti – știința realității sociale;
- Tr. Herseni – știința societăților omenești.
Dacă biologia studiază ”dimensiunea organică” a ființei umane, iar
psihologia studiază universul sufletesc interior al individualității umane,
sociologia studiază ansamblul dimensiunilor sociale ale existenței omului; ea
cercetează viața socială a omului în cadrul diferitelor structuri și instituții, al
diferitelor tipuri de comunități și colectivități umane, al diferitelor grupuri
sociale până la nivelul națiunilor, statelor și organizațiilor internaționale.
Sociologia studiază colectivitățile și comunitățile umane cu toate structurile
și instituțiile lor, cu funcțiile și valorile lor sociale corespunzătoare (de ordin
economic, politic, juridic, moral, religios, cultural, civilizator, filosofic...)
Sociologia educației este o sociologie de ramură, care cercetează
organizarea și funcționarea sistemului educativ în context macro și
microsocial.
Sociologia educației caută să determine natura mediului social și
psihologic constituit de școală, să măsoare, de asemenea influența pe care
acest mediu o exercită asupra elevilor în tot procesul formării lor: achiziția
de cunoștințe, adaptarea atitudinilor sau elaborarea unor scări de valori. Ea
comportă apoi studiul sistematic al presiunilor externe care acționează
asupra școlii însăși, avîndu-și sursa fie în dorințele și cerințele diferitelor
profesiuni, fie în noile exigențe ale societății.
Sociologia educației vizează educația ca pe un fenomen social. În
consecință, se ocupă de originea socială a educației, de manifestările ei
sociale, de conținutul ei social, de instituțiile ei sociale, de dezvoltarea ei
socială, de repercursiunile ei sociale, de funcția ei socială, de obiectivele ei
sociale, de posibilitățile ei sociale și de agenții ei sociali (Quintana).
Sociologia educației este preocupată de relația dintre societatea
globală și educație, educația fiind privită ca fapt social. Acesta dorește să
surprindă multiplele și complexele relații ce se stabilesc între societate și
educație, accentuînd ideea că relația educatorului cu educatul se derulează
într-un cadru social, problema educațională fiind o problemă de ordin social.
Sociologia educației studiază una dintre instituțiile majore ale
societății – educația – sub mai multe aspecte. Problemele fundamentale pe
care le cercetează sociologia educației sunt legate de:
- Analiza structurală a sistemului educativ (în sens de alcătuire sau
”anatomie”);
- Analiza funcțională a sistemelor educative (În sens de mod de funcționare,
activități sau manifestări);
- Analiza evolutivă.
Subiectul 2: Ramuri ale sociologiei preocupate de educație
În interiorul sociologiei s-au dezvoltat de-a lungul timpului și alte ramuri
preocupate de studierea educației:
- Sociologia școlară – abordează din perspectivă microsociologică fenomenele
sociale din interiorul grupului școlar, ca grup educativ particular (deosebit
de alte grupuri educative, ca de exemplu, grupul familial, grupurile de
muncă...). Ea se concentrează asupra unui singur factor instituțional al
educației – școala. Ceilalți factori – mass media, familia – sunt analizați din
perspectiva influențelor pe care le exercită asupra școlii.
- Sociologia educațională – reprezintă un corpus de cunoștințe sociologice,
considerate utile pentru orice profesor, pentru ca acesta să-și îndeplinească
misiunea.
- Pedagogia socială – este o denumire generică a mai multor discipline de
ramură – economia învățământului, psihologia socială, educația adulților,
pedagogia familiei, pedagogia mass – media – care servesc la întemeierea
actului educativ practic pe cunoașterea cerințelor sociale.
Subiectul 3: Funcțiile sociologiei educației
Sociologia educației îndeplinește cu precădere două funcții: teoretică și
practică.
- Funcția teoretică
Sociologia educației are un rol informativ, ea ne informează cu privire la domeniul
său de studiu. Aceasta îi pune la curent pe cei interesați de obiectul său de studiu
cu rolul social al educației. Ea se achită de această sarcină prin forța descrierii și a
explicării. Descrierea și explicația cuplează în orice demers științific, sociologia
educației apelează la ele pentru a clarifica semnificațiile sociale ale educației,
dezvăluind relații inedite între diferite procese educaționale derulate în societate.
- Funcția practică
Sociologia educației poate deveni un mijloc de schimbare socială, contribuind la
mai buna adaptare a oamenilor la viața în comun și la progresul întregii societăți.
Cercetările din perimetrul sociologiei educației au o importanță socială, sunt utile
pentru factorii de decizie politică atunci când aceștia iau decizii de natură
educațională. Cercetările acestei științe sunt utile formatorilor, pedagogilor,
educatorilor, aceste cercetări vizând consistența, coerența și eficiența acțiunilor
educaționale. Sociologia educației urmărește îndeaproape eficiența actului educativ
și controlează buna reușită a reformelor școlare.