Sunteți pe pagina 1din 286

DELEANU MARIANA, DOBOȘ VALERIA,

BALTAG FLORENȚA, RUSU EUGENIA

POVEȘTI
VINDECĂTOARE
-Culegere de basme terapeutice și studii de caz-

POIANA TEIULUI
2018
ISBN 978-973-0-26652-8

1
2
Simpozion Regional
Ediția a VI-a

2018
Poiana Teiului

ARGUMENT

Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi complexitate. Deşi sunt mici, au şi ei
temeri, nevoi, emoţii, frustrări…Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii mari nu reuşesc să-i
înţeleagă pe copii. Poate pentru că nu au găsit un limbaj comun. Uneori un simplu desen îţi
poate dezvălui multe lucruri pe care nu le ştiai. Dacă pătrunzi în sufletul copilului poţi apoi,
prin intermediul poveştilor bine alese, să-i elimini temerile, să-i redai încrederea în sine, poţi
corecta ceea ce pare a fi greşit în comportamentul lui, sau poţi să-i readuci zâmbetul pe buze.

Poveştile au mare efect asupra lumii copiilor, dar şi asupra dezvoltării acestora.
Influenţele poveştilor nu sunt valabile doar în rândul celor mici, ci şi asupra celor mari. Cine
nu îşi aduce aminte de o poveste anume pe care o îndrăgea când era mic? Oricare din noi ne
amintim acele basme care ne-au marcat într-un fel anume conştiinţa şi care puteau face referire
cumva într-un mod inconştient cu viaţa noastră de atunci, cu relaţiile pe care le aveam cu
societatea sau familia, şi fiecare din noi ne identificam undeva într-o poveste. Ne regăsim într-
un personaj, iar faptul că toate poveştile se termină frumos ne induce subtil puterea realizării
de sine.
Într-o poveste este uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească trăirile sau
să şi le descarce prin intermediul personajelor. El nu deţine metodele comunicării atât de bine
ca un adult, lui îi este greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul trupului: gesturi,
mimică, ton vocal, plâns etc. El nu poate şti ce anume simte cu adevărat, nu conştientizează,
dar puteţi afla punându-l pe el să continue o povestioară, să o creeze.

3
Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare poate ajunge la cunoaşterea de sine, culminând
cu atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează teme din realitate şi este important ca ele
să fie identificate de părinţi sau cadre didactice pentru a se urmări dezvoltarea copilului sau
chiar remedierea unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite disfuncţii sau probleme
psihologice ca: timiditatea, dependenţa prea mare de părinţi, frica de întuneric, etc. De aceea
alegerea poveştilor trebuie făcută cu atenţie, fiindcă ele influenţează copiii. Există cărţi special
destinate terapiei prin poveşti. Nu este neapărat vorba despre o terapie, poate este mult spus,
însă sunt poveşti care au un sens ascuns şi care influenţează pozitiv gândirea umană.
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a
transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite
comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil
spre schimbare, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit
transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj.
Dar oare toate poveştile sunt terapeutice? Trăsătura definitorie care face ca o poveste
să fie terapeutică (tămăduitoare) constă în faptul că aceasta reprezintă un model al împlinirii
de sine, al atingerii scopului (chiar al fericirii). Scopul poveştii terapeutice este să-i evidenţieze
copilului anumite aspecte ale situaţiei problematice în care se află şi pe care îi este greu să le
perceapă, şi să ofere posibilităţi de rezolvare, creative. De aceea povestea, atent aleasă, îl poate
ajuta să găsească şi să recunoască formularea exactă a stării, experienţei lui şi să adopte soluţiile
personajelor din povestea respectivă. Acest lucru îl ajută să capete încredere în sine şi chiar să
se vindece de efectul anumitor experienţe neplăcute din prima copilărie.

SCOP:

Simpozionul îşi propune să reunească în paginile unei cărţi electronice cele mai
valoroase ” altfel de poveşti”, în scopul utilizării lor de către toţi doritorii de remediere
emoţională în rândul copiilor cu probleme de acest fel.

OBIECTIVE:

✓ Prezentarea unor poveşti terapeutice şi a mesajelor poveştilor vizând stări şi sentimente,


de către cadrele didactice din învăţământul preşcolar sau primar din ţară şi psihologi;
✓ Realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice care se confruntă cu
probleme emoţionale în rândul copiilor;
✓ Crearea unei ”baze de date” cu posibilele tulburări emoţionale ale copiilor şi multiple
modalităţi de remediere a lor;
✓ Realizarea unei cărţi în format electronic cu poveştile terapeutice create de participanţi
având ISBN;
✓ Realizarea unei expoziţii - concurs cu desene ce reprezintă personaje cu care se
identifică copiii.

RESPONSABILI:

4
Director, prof. Mariana Deleanu - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

Consilier Educativ - prof. Mariana Deleanu – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

ORGANIZATORI/ COORDONATORI : Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”

profesor înv. primar Valeria Doboş - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. primar Mariana Deleanu – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. preşcolar Eugenia Rusu - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. primar Florenţa Baltag– Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

ECHIPA DE PROIECT:

profesor înv. primar Valeria Doboş - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. primar Mariana Deleanu – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. preşcolar Rusu Eugenia - Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

profesor înv. primar Baltag Florenţa – Şcoala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului

Director adj. Prof. Maria Doroftei

secretar –șef Anișoara Juncănariu

GRUP ŢINTĂ:

preşcolari, şcolari mici, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar din ţară,
psihologi;

DURATA PROIECTULUI: 1 octombrie 2017 – 31 martie 2018

INVITAŢI: cadre didactice din comuna Poiana Teiului, psihologi, reprezentanţi ai


Consiliului Local

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI:

9,00 - 9,30 Sosirea participanţilor şi a invitaţilor

9,30 - 10,00 Deschiderea simpozionului

10,00 - 12,00 Desfăşurarea programului

5
12,00 - 12,30 Pauză pentru cafea

12,30 - 13,00 Înmânarea diplomelor de participare

13,00 - 14,00 Dialoguri interactive, feed-back, bilanţ

REGULAMENT DE PARTICIPARE

Simpozionul se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi


universitar din ţară, psihologilor, copiilor din toate nivelurile de învăţământ.

a. Secţiuni:

✓ A) pentru copii
1. desen/pictură realizat(ă) în concordanţă cu tematica simpozionului pe format
A4;
Aceştia vor reda, prin desenul/pictura lor un personaj de poveste care i-a
impresionat cel mai mult) sau un personaj imaginar( care îl reprezintă, cu care
se aseamănă). Pentru elevii mai mari de 8 ani desenele trebuie sa fie însoţite de
o scurtă descriere a personajului. Lucrările vor avea eticheta în dreapta-jos cu
numele şi prenumele, şcoala, localitatea, clasa, cadrul didactic îndrumător,
vârsta şi titlul. Fiecare cadru didactic are dreptul să înscrie în concurs maxim 3
elevi.
2. eseu/ compunere care să respecte tamatica propusă și care să arate cum a
contribuit o poveste la schimbarea comportamentului unui copil ( ce, cum, cât,
de ce l-a determinat să se schimbe);

✓ B)pentru cadre didactice şi psihologi :


1. o poveste creată în scop terapeutic însoţită de mesajul pe care îl transmite,
precum şi o scurtă descriere a comportamentelor care s-au dorit a fi corectate
cu ajutorul acesteia;
2. o poveste terapeutică preluată de la specialişti şi folosită cu succes în cazuri
concrete (se specifică şi sursa de informaţie/ autorul , dar se face și o prezentare
a studiului de caz);
3. o pildă religioasă , contextul în care s-a folosit și beneficiile acesteia;
Este obligatoriu să fie descrisă problema/ persoana asupra căreia s-a intervenit, dar și
rezultatele observate !

b. Înscrierea participanţilor și trimiterea lucrărilor :

până la data de 24.02.2018, data când are loc SIMPOZIONUL

pe baza fişei de înscriere din anexă , pe adresa de email dobos_valeria@yahoo.com

prin trimiterea poveştii terapeutice create, descrierea cazului și rezultatele obținute, în


format electronic , la adresa de e-mail dobos_valeria@yahoo.com

6
Atenție! Fișa de înscriere se va trimite odată cu lucrarea cadrului didactic.

Dacă participați și cu elevi (desene), în plic trimiteți doar lucrările copiilor, fără fișă.
Creațiile literare ale copiilor se vor trimite numai în format electronic, în document Word,
însoțite de fișa de înscriere și lucrarea cadrului didactic.

Participarea elevilor nu este condiționată de participarea cadrului didactic la secțiunea B.

prin trimiterea lucrărilor copiilor în plic pe adresa ( numai pentru desene):

Școala Gimnazială ”Iustin Pîrvu”

Localitatea Poiana Teiului,

Str. Principală, jud. Neamț, cod 617340

c. Redactarea lucrărilor (poveştilor terapeutice):

se va face în format A4, caractere 12 Times New Roman, la 1 rând, cu margini egale de 2
cm, cu caractere româneşti;

titlul va fi scris cu majuscule (caractere Times New Roman 14 bold, centrat);

la 2 rânduri sub titlu se vor scrie: numele şi prenumele autorului şi instituţia

(caractere Times New Roman 12 bold);

documentul va fi salvat în Word și denumit cu numele/ prenumele cadrului didactic


participant , urmat de cuvântul ”simpozion ” ( Ex. popescu.maria.simpozion )

lucrările trebuie să respecte și normele de scriere ortografică

fiecare autor îşi asumă responsabilitatea pentru lucrarea creată şi răspunde de originalitatea
lucrării sale;

lucrările care nu respectă regulile, mai sus menționate, vor fi respinse

coordonatorii nu își asumă rolul de corectori

poveștile create / preluate care sunt neînsoțite de descrierea cazului vor fi considerate
incomplete și nu vor fi acceptate

✓ Lucrările elevilor(desene/ pictură) se vor realiza pe foaie A4 în tehnică la alegere.


✓ Creațiile literare ale elevului se vor încadra între o jumătate de pagină și două pagini,
după regula de redactare precizată mai sus

OBSERVAŢII:

✓ Povestea terapeutică creată trebuie să abordeze o temă care poate fi legată de


dezvoltarea emoţională şi socială: dificultăţi în legătură cu controlul furiei, nemulţumiri

7
legate de respectarea regulilor, dorinţe nerealiste la copii, diverse frici,
nelinişti,învăţarea bunelor maniere, perseverenţa, încrederea sau neîncrederea în forţele
proprii, perfecţionismul şi teama exagerată de a nu greşi, depăşirea situaţiilor care ne
întristează, mofturi la mâncare, somn, îmbrăcat, obiceiuri nesănătoase cu privire la
alimentaţie, relaţionarea cu adulţii, dependenţa de TV, calculator etc.
✓ Atât poveştile create cât şi cele preluate trebuie să fie însoţite de exemplificarea pe un
caz real (detalierea problemei, identificarea / crearea poveştii tămăduitoare,
rezolvarea/ eliminarea problemei).
✓ Nu se vor preciza numele copiilor pe care s-au efectuat studiile de caz, ci doar
iniţialele.
✓ Lucrarea trebuie să se încadreze între 1 şi 4 pagini.
✓ Fiecare autor va primi cartea in format electronic cu ISBN și diplomă de participare.
Acestea vor fi trimise în format electronic, pe adresele de email specificate în fișele de
înscriere.
✓ Participarea poate fi directă, prin prezenţa autorului la simpozion sau indirectă prin
trimiterea lucrărilor.
✓ Nu se percepe taxă de participare!
✓ Pentru materialele trimise la simpozion veţi primi confirmarea din partea
organizatorilor pe e-mail şi acordul de parteneriat .
✓ Rezultatele participării vor fi transmise până la sfârșitul anului școlar ( acorduri de
parteneriat, diplome, cartea în format electronic) iar diseminarea va avea loc pe pagina
de Facebook a școlii / în presa scrisă.

Vă așteptăm cu mult drag să ne fiți alături !

Organizatorii:

Prof. înv. primar Mariana Deleanu

Prof. înv. primar Valeria Doboş

Prof. înv. primar Florenţa Baltag

Prof. înv. preşcolar Eugenia Rusu

8
Simpozion Regional
Ediția a VI-a

2018
Poiana Teiului

9
Titlurile lucrărilor participante
Februarie 2018
1. „Socoteala” - Prof.înv. primar Albu Claudia, Școala Gimnazială, loc. Găiceana, județul
Bacău

2. „Câinele în ogradă” - prof.Albu Ioan Cristinel, Școala Gimnazială, loc. Găiceana, județul
Bacău

3. „Povestea băiețelului prea comod” - Prof. Apostu Mihaela, Școala Gimnazială nr.2, loc.
Botoșani, jud. Botoșani

4. „Fetița și frunza” (creație proprie)- Prof. înv. preșc. Areș Ginuța, Grădinița cu
P.N.”Sf.Nicolae”, loc.Vînători, jud. Galați
Elevi:
Palade Mihaela
Marin Andreea

5. „Istețul” - Poveste despre ,,Esențe tari în sticluțe mici”- Prof. Ban Monica, Şcoala
Gimnazială Nr. 12, loc. Timişoara, jud. Timiș
Elevi:
Timofte Mădălina
Lungu Adina
Moteli Briana

6. „Anxietatea de performanță a micului școlar- Povestea Cosminei” – Prof.Barbu Liliana,


profesor învăţământ primar, Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, loc. Roman, judeţul
Neamț
Elevi:
Grigoraș Casandra – Daniela
Ciocoiu Diana
Grigore Dimitria - Gabriela

7. „Prietenia, comoară de suflet” - Prof. înv. primar Boioc Lavinia Elena, Școala Gimnazială
Slănic, loc. Aninoasa, jud. Argeș
8. “Povestea celor doi lupi”- Prof. Bontă Iuliana Crinuța, Colegiul „Grigore Antipa”, loc.
Bacău, jud. Bacău

10
Elevi:
Formagiu Mihaela
Roman Irina
Adam Lucian

9. „Ţup – Ţup” - Prof.înv.preșcolar: Boriceanu Aurelia, Grădinița cu Program Normal


Nr.3, loc. Săcele, jud. Brașov
Elevi:
Coțofrei Raluca
Giuvelea Sara- Maria
Lupan Eliza

10. „Poate că sunt un curcubeu”...Poveștile terapeutice în dezvoltarea emoțională-Prof. înv.


primar Buță Dorica, Școala Gimnazială „George Călinescu”, loc. Onești, jud. Bacău

11.” Rolul poveștilor terapeutice în terapia tulburărilor emoțional- comportamentale” –


Prof.psihopedagog Cernat Cristina, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2, loc.
Comănești, jud. Bacău
Elevi:
Corban Andreia
Maftei Sebastian – Petrică

12. „Lacul care a vrut să se facă mare” - Prof. dr. Cîmpean Simon, CJAPP/CJRAE Sibiu, jud.
Sibiu
13. „Ceea ce valorează mai mult decât orice rezultat” - Prof. Ciobanu Mihaela, Liceul
Teoretic „Vasile Alecsandri” loc.Săbăoani, jud. Neamț
Elevi:
Fărcaș Denisa-Mihaela
Robu Carla-Daria
Ciobanu Emilia- Ramona

14. „Corbuleț cel neastâmpărat” - Prof.înv.primar Oțel Anamaria Nicoleta, Școala Gimnazială
,,Avram Iancu’’, loc. Unirea, jud. Alba

15. „Talentul ascuns” - Documentarist Cotoarbă Ioana, Liceul Tehnologic, loc. Mîrşa, Jud.
Sibiu

16.” Sunt timid” - Prof. înv. primar Crețu Corina, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”,
loc. Ceahlău, jud. Neamț
Elevi:

11
Lupușor Gabriela
Andrei Vasile
Rășchitor Matei

17. „Încredere/lipsa de încredere” - Crișan Maria, profesor învățământ primar, Liceul


Tehnologic, loc. Jidvei, jud. Alba

Elev:

Popa Iulia – Salvați pădurea- compunere

18.” Povestea lui Dănuț” - Prof. înv. primar Duicu Mihaela – Florina, Școala Gimnazială
„Peter Thal”, loc. Râșnov, jud. Brașov
19. „Educația morală a elevilor din ciclul primar, pornind de la cunoaștere –
rațiune-înțelepciune către adevăr- conștiință”- Înv. Pagu Valentina, Școala
Gimnazială, loc. Timișești, jud. Neamț
20. „ Iedul cu trei țapi și tot atâtea capre” – Prof. înv. primar Budăi Emilia, Liceul „Mihail
Sadoveanu”, loc. Borca, jud. Neamț
Elevi:
Grămadă Marius
Nițuc Teodora
Tusosă Luca

21. „Povestea jucătorului de fotbal” – învățător Fedeleș Ioana, Liceul “Mihail Sadoveanu”,
loc. Borca, jud.Neamț
22. „A învăța despre reguli” - Prof Fediuc Claudia Andreea, Școala Gimnazială "Elena
Rareș",loc. Botoșani, jud. Botoșani
23. „Fetița care l-a luat pe „NU” în brațe”, de Octav Pancu- Iași - Profesor înv. primar Paicu
Lenuța, Școala Gimnazială, loc. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava

24. “Gâlceava pomilor” - Prof. Chiorbeja Gabriela, Şcoala Gimnazială ,,Iustin Pîrvu’’, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamţ
25. „Regele animalelor și șoricelul” --Prof. înv. primar, Gheorghiu Mariana, Şc. Gim.”Ioan
Luca” Farcaşa, Jud. Neamţ
Elevi:
Coșulă Gabriela
Jbanca Remus

12
26. “Poveste cu mesaj terapeutic pentru lipsa de încredere în ceilalți” – Prof.Grigoriu Ștefan,
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, loc. Târgu Neamț, jud. Neamț

27. „Un exemplu de urmat” - Prof. înv. primar Hoboi Virginia ,Școala Gimnazială „Ioan
Luca”,loc. Farcașa, jud. Neamț
Chiorbeja Nicoleta

28. „Girafa și prietenia” - Ignat Vetuța, Școala Gimnazială nr.1, loc. Brăhășești, jud. Galați
29. „Prinţesa care se temea de lume” - Profesor psihopedagogie specială: Ion Stănica,
Centrul Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău
Elevi:
Dinu Petrișor
Ioniță Ștefania
Sisu Alexandra
30. „Şcoala începutul unei minunate aventuri” - psihopadagog Ivaşcu Elena Daniela, CŞEI,
loc. Buzău, jud. Buzău
31. „Cele patru piersici” - Prof. Juncanariu Ileana, Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”
/Grădinița cu P.N.Nr.6, loc. Pașcani, jud. Iași
32. „Richy- devoratorul de tabletă” – prof. înv. primar Lalău Elena, Școala
Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
Elevi:
Țifui Diana
Baciu Giulia
Manolescu Denisa

33. „Durerea te poate schimba” - Prof. înv. preșcolar Luca Elena,Școala Gimnazială „Ioan
Luca”,loc. Farcașa, jud. Neamț
Elevi:
Apalaghiței Melisa

34. „Importanța acceptării complimentelor” – Prof. Lupu Roxana, Școala Profesională


Specială „Sf. Stelian”, loc. Botoșani, jud. Botoșani

35. Metoda ,,STORYTELLING,,- metodă de consiliere terapeutică - Prof. Psihhopedagogie


specială Ardeleanu Oana – Florentina, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, loc.
Comănești, jud. Bacău

13
36. „Buburuza” - Prof. înv. primar Mocanu Elena, Ṣcoala Gimnazială ,,Iustin Pirvu”, loc.
Poiana Teiului Structura - Ṣcoala Gimnazială Petru Vodă, jud. Neamț

Elevi:

Tănase Andrei-Ciprian
Nevoie Mihai
Aflorei Gabriela
Butnărașu Petru
Timar Andrei

37. „Mierla Mirela învață cum să nu se necăjească” - Prof. Monu Mihaela, Şcoala Gimnazială
,,Alexandru Ioan Cuza”, loc. Roman, jud. Neamţ
Elevi:
Fărcășel Filip
Căliman Filip

38. „Tânărul care era invidios pe prinț” - Prof. înv. primar Munteanu Ștefania – Carmen,
Școala Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț

39. „Jucăriile fericite” - Prof.înv.preşc: Munteanu Anişoara, Grădiniţa Buhalniţa, loc.


Hangu, jud. Neamț
Elevi:
Ciucanu Ioana
Baciu Alexandra
Brânzucă Mihai

40. „Cățelușul isteț” - Educatoare Zaharia Elena, Grădinița P.P nr. 2, loc. Bârlad, jud.
Vaslui
Elevi:
Lungu Daria
Maximoiu Maria
Lambrino Jasmine

41. “Eleva cea nouă” - Prof înv primar Nicolae Ruxandra-Ioana, Școala Gimnazială Nr 27,
București
Elevi:
Muntean Sofia
Roateș Antonia
Tudor Natalia

42. „Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup” - Profesor înv. primar Novac Viorica,
Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu”, loc. Brăila, jud. Brăila

14
Elevi:
Zeca Andrei
Ioan Ștefania-Aurora
Iancu Denisa

43. “O prietenă de încredere” – Prof. înv. preșcolar Cozma Lorena, Grădinița cu P.P, nr.13,
loc Satu Mare, jud. Satu Mare
Elevi:
Hosu Andra
Berinde Rareș
Rus Adelina
44. „Cele patru piersici” - Prof.înv.primar Oprișan Oana Mirela, Școala Gimnazială „Emil
Brăescu”, loc. Măgura, jud. Bacău
Elevi:
Chelaru Alexandru
Munteanu Smău Teodora
Ardeleanu Nicușor

45. „Legenda celor trei fluturaşi” - Profesor învăţământ preşcolar, Paiu Mirabela, Grădiniţa
cu Program Prelungit Nr. 19, loc.Vaslui, jud. Vaslui
Elevi:
Mititelu Răzvan – Dimitrie
Mocanu Christian
Popa Lorena -Ioana

46. „Frica de eșec” - Prof.înv.primar Patrichi Ana-Raluca, Școala Gimnazială „Miron Costin”
, loc.Bacău, jud. Bacău
Elevi:
Andreescu Maria
Chicuș Ana-Maria
Florescu Daniela

47. „Perseverența - cheia succesului” - Prof. Popovici Daniela,Școala Gimnazială ”Avram


Iancu”, loc. Unirea, jud. Alba
48. „Literele năzdrăvane” – Prof. înv. primar Peșa Cătălina, Școala Gimanzială, loc. Nanov,
jud. Teleorman
Elevi:
Vasile Cătălina

15
Flămânzeanu Diana
Roșu Marius

49. „Dezvoltarea emoțională a copilului prin povestioare și poezii” – Educatoare Petraru


Cristina, Școala Gimnazială nr. 8, loc. Piatra Neamț, jud. Neamț

50. „Nimeni nu mă place” – Prof. înv. primar Pop Aurelia, Școala Gimnazială Căianu ,
Structura Vaida-Cămăraș, jud. Cluj
Elevi:
Juhos Renata
Farkas Viktoria –Anabella
Varo Anna- Beata

51. „Prieteni buni” – Prof. înv. preșcolar Ștefănescu Carolina, Grădiniţa.P.P. nr.9, loc. Satu –
Mare, jud. Satu – Mare
Elevi:
Pintea Roberta
Cseprigi Sara
Dimostenous Antonia

52. „Anuța învinge frica de întuneric” - Prof. înv. primar Olaru Milica, Școala Gimnazială
”Iustin Pîrvu ”, loc.Poiana Teiului, jud. Neamț

53. „Broscuța țestoasă” – Înv. Diaconu Niculina, Şcoala Gimnazială “Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Carază Samuel –Denis
Nastasă Amalia
Groza Ioana

54. “Poveste terapeutică” - Prof.înv.primar Doboș Maria, Școala Gimnazială, loc. Răchiteni,
Jud. Iași

55. „Prietenia adevărată” - Prof. Ozsvath Elisabeta, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, loc.
Unirea, jud Alba
56. „Promisiunea respectată” - Prof. Moldovan Florina, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”,
loc. Unirea, jud. Alba
57. „Grădinița din poieniță” - Prof. înv. preșc. Ruscanu Alina , Liceul „Mihail Sadoveanu”,
loc. Borca, jud. Neamț
58. “Să invățăm de la necuvântătoare” - Educatoare Alinei Marilena –Daniela,Grădinița Cu
Pp.Nr.6.”Petru Poni ”,Roman

16
59. „Un elev alintat- Stereotipul elevului de azi ”- Prof. înv. primar Bobescu Mihaela, Școala
Gimnazială, loc. Grumăzești, jud. Neamț
Elevi:
Manoliu Alexandra
Olariu Denis
Irimia Roberta
60. „Şoricelul cel fricos și prietenii lui” - Prof inv prescolar Brinzucă Marcelica, Scoala
Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț
Elevi:
Cădere Andreea
Dominte Anastasia
Popoata Elena

61. „Terapie prin basme” - Prof.înv. primar Monica Ţuţuianu, Şcoala Gimnazială „Vasile
Mitru”, loc. Taşca, jud. Neamț
62. „Un om fericit” - Prof. înv. primar Chiorbeja Alina Cătălina, Școala Gimnazială „Iustin
Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Galbează Ștefan
Chiruță Lorena
Doroftei Denisa
Ioniță Ana – Maria
Burciu Sara

63. „Complotul” - Prof.înv.primar Urea Marcela, Liceul Tehnologic, loc.Mîrşa, Jud. Sibiu

64. „Visul lui Norocel” - prof. ȋnv. primar Ion Mihaela, Școala Gimnazialǎ, loc. Victoria,
jud. Brǎila
Elevi:
Dimache Diana
Prapagic Giulia

65.. „Băiețelul cu ghiozdan gri” – Prof. înv. primar Vlad Daniela, Școala Gimnazială „Avram
Iancu” , loc Unirea, jud.Alba
Elevi:
Ozsvath Petru
Boldor Florina
Lazăr Raul

17
66. „Monţi se întâlneşte cu Adevărul” - Prof. înv. preşc. Zăinescu Florentina,Grădiniţa cu Pp.
Nr. 5, loc. Săcele, jud. Brașov
Elevi:
Godri Izabela
Zooi Ștefania
Stoica Dragoș

67. „Duma cel neastâmpărat” – Prof. înv. primar Tutulan Iulia-Diana, Școala Gimnazială nr.
309, loc. București
68. „Ursulețul Răzvan cel năzdrăvan „– Prof. Tutulan Maria-Pachița, Centrul Școlar de
Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău
69.”Cartea magică”, „Minunea”, „Spre cetatea cerului”- coordonator - Prof.
Harnagea Simona- Manuela, Școala Gimnazială nr.20, loc. Galați, jud. Galați
Elevi:
Banea Amalia
Zlat maria
Stoica Gabriela

70. „Înțeleptul și cele trei porți” – Prof. Amariei Vasile, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”,
loc. Borca, jud. Neamț
71. „Fluturașul cel urât” – Prof. înv. primar Amariei Elena, Școala nr. 3, loc. Piatra Neamț,
jud. Neamț
Elevi:
Crușitu Ana
Spiridon Elena
Vădeanu Răzvan

72. „Frica de întuneric” – Înv. Coropceanu Nela-Lia, Şcoala Gimnazială Nr. 1, loc. Bălteni,
jud. Vaslui
Elevi:
Vasilică Ștefania – Fata moșneagului
Vasilică Raluca – Andreea – Cenușăreasa

73. „Floarea zâmbitoare” –Prof. înv. primar Dorneanu Livia, Școala Gimnazială „Ion
Teodorescu”, loc. Cotârgași, jud. Suceava
Elevi:

18
Petrescu Maria
Mandache Maria
Luncașu Valentin

74.” Lumina prieteniei” – Prof. înv. primar Rușconi Mihaela, Școala Primară „Gheorghe
Asachi”, loc. Iași, jud. Iași
75.”Povestea căpriței Elena” – Înv. Samoilă Maria – Mihaela, Școala Gimnazială „Grigore
Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț
76.”Mama Iepuroaica și bulgărele otrăvit” – Prof. înv. preșcolar Furtună Lăcrămioara,
Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț
Elevi:
Anănoaie Andreea
Aflorii Smaranda

77. „Oița veselă și blana încâlcită” – Prof. înv. preșcolar Ghelasă Liliana, , Școala Gimnazială
„Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț
Elevi:
Apetroae Antonia –Maria
Diaconu Antonia
Șchiopu Ana -Maria

78. „Să ai încredere” – Rusu Eugenia, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț
Elevi:
Rusu Casiana
Aioanei David
Diaconu daniela
Chirilă Antonia

79. „Povestea celor 1 000 de bile” – Prof. Radu Lucia, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț
80. „Rolul poveștii în predare” – Prof. Diaconu Maria, Școala Gimnazială „Constantin
Panțiru”, loc. Grințieș, jud. Neamț
81. „Povestea mărului” – Prof. Iosub Maria, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț
82. „Povestea celor doi lupi” – Prof. Ceru Diana – Bianca, Școala Gimnazială Hadâmbu, loc.
Mogoșești, jud. Iași
83. „Inima perfectă” – Prof. Doroftei Maria, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț

19
84. “Floarea roșie” –Prof. înv. primar Baltag Florența, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Bistriceanu Rebeca
Chirilă Alexandru
Dorneanu Bianca

85. „Povestea vasului crăpat” – Prof. înv. primar Doboș Valeria, Școala Gimnazială „Iustin
Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Deleanu Ana –Maria
Țifui Sofia - Maria
Aioanei Matei

86. Prof. înv. primar Petrișor Paula, Școala Gimnazială, loc. Recea, jud. Brașov
Elevi:
Markuș Antonia
Achim Ioana
Stoica Sabrina

87. Prof. înv. primar Todașcă Mihaela, Școala Gimnazială „Nicolae Iorg”, loc. Baia Mare,
jud. Maramureș
Elevi:
Munteanu Irina
Mureșanu Cristian
Tămaș Alessia

88. Înv. Vlaicu Ionela, Școala Gimnazială nr.13, loc. București, Sector 1
Elevi:
Rădulescu Cristina

89. Prof. înv. primar Stanciu Ana – Maria, Școala Gimnazială nr.13, loc. București, Sector 1
Elevi:
Zmarandache Maria
Buruiană Bianca

90. „Ștersătura” – Prof. înv. primar. Panțiru Ana, Școala Gimnazială , loc. Tulgheș, jud.
Harghita
91. Prof. înv. primar Filip Victorița, Școala Gimnazială nr.13, loc. București, Sector 1

20
Elevi:
Aprodu Darius
Busuioc Delia

92. Educatoare Ioniță Emilia, Grădinița „Rază de Soare”, loc. Ploiești, jud. Prahova
Elevi:
Tudose Ioana
Ungureanu Alexia
Mocanu Nicolas

93. Prof. înv. primar Lilă Cornelia, Școala Gimnazială Novaci, Structura Pociovaliștea, loc.
Novaci, jud. Gorj
Elevi:
Popa Andreea
Perpelea Ionuț

94. „Îngerașul meu “- Prof. înv. preșcolar Răduca Magdalena, Grădinița Novaci, jud. Gorj
Elevi:
Anghel Cătălina
Bodîrnea Ana- Maria
Șuțu Alessia

95. Educatoare Epure Marina – Mirela, Fundația „Mary Poppins”, loc. București
Elevi:
Chițu Sophia Maria
Alexandru Andrei
Emma Lee Tsur

96. Prof. înv. preșcolar Buium Claudia, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Vatamanu Elena
Pintilie Alexandra
Ciofu Maria

97. Înv. Păvăleanu Grigore, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
Elevi:
Rîndașu Iasmina – Maria

21
Marin Iulia- Patricia
Tanasă Daria- Narcisa
Ursache Mihaela –Miruna
Feneș Haritina

98. Înv. Tomescu Elesabeta, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
Elevi:
Tanasă Diana-Elena
Nevoie Iustin- Dimitrie
Tanasă Diana

99. Prof. înv, preșcolar Cotîrgășanu Nicoleta - Maria , Școala Gimnazială „Constantin
Panțiru”, Grădinița nr. 1- Bradu, loc. Grințieș, jud. Neamț
Elevi:
Asavei Casandra- Elena
Cojocaru Maria

100. Prof. înv. primar Azoiței Elisabeta, Școala Gimnazială „Constantin Panțiru”, loc
Grințieș, jud. Neamț
Elevi:
Amăriucăi Elena
Văduva Petru – Rareș
Moldovanu Ana – Maria
Diaconu Matei

101 Prof. înv. primar Azoiței Filip, Școala Gimnazială Grigore Ungureanu, loc. Ceahlău, jud.
Neamț
Elevi:
Trifan Andreea
Andrei Ioana
Ciucanu Geanina

102. ”Ștefan și furia” , Prof. Deleanu Mariana, Șc. Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului,
Neamț
103.Înv. Matei Adriana –Silvia, Școala Gimnazială „Spiru Haret”, loc. Însurăței, jud. Brăila
Elevi:
Cursaru Anamaria
Brânză Ștefania - Ionela
Vlad Geanina Florentina

22
104. Înv. Popa Geta, Școala Gimnazială „Anastasie Fătu”, loc. Berezeni, jud. Vaslui
Elevi:
Rânzescu Denisa – Mihaela
Regulă George –Alexandru

105. „La masă cu un înger”- Secretar Juncănariu Anișoara, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”,
loc. Poiana Teiului, jud. Neamț
196. Prof. înv. primar Chirica Crina, Școala Gimnazială „Anastasie Fătu”, loc. Berezeni, jud.
Vaslui
Elevi:
Andon Luisa – Maria
Zanet Maria
Grigore Mădălina - Maria
Savin Bianca
Ciobanu Denisa
Savin Larisa
Bolohan Sebastian
Stoian Delia
Musteață Teodora

107. Prof. înv. preșcolar Andon Dorina – Mariana, „Anastasie Fătu”, loc. Berezeni, jud.
Vaslui
Elevi:
Cojan Andrei – Francesco
Colica Doru- Nadi
Mihalache Alexandru

108.Înv. Sasu Claudia- Cristina, Școala Gimnazială nr. 27 , loc. București, Sectoe 2
Elevi:
Cilibiu Teodora
Bratu Bianca
Vasile Iustina

109.Prof. înv. preșcolae Șerbu Georgiana – Alexandra, Școala Gimnazială Jariștea- Structura
Grădinița cu P.N Scînteia, loc Jariștea, jud. Vrancea
Elevi:
Jușman Elisabeta

110. Înv. Iordăchescu Florența, Școala Gimnazială Jariștea- Structura Școala Promară
Scînteia, loc Jariștea, jud. Vrancea

23
Elevi:
Tihan Răzvan – Cosmin

111. Educatoare Crețu Marinela, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț
Elevi:
Carază Giulia
Diaconu Darius
Secuiu Darius

112. Prof. înv. preșcolar Diaconu Luminița, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț
Elevi:
Ancuța Rareș
Adamovici Erika
Doroftei Andreea

113. Prof. înv. primar Floricică Carmen, Școala Gimanzială, loc. Nanov, jud. Teleorman
Elevi:
Ciobanu Bianca
Mocanu Ionuț
Priminescu Evelina
114.Prof. Ungureanu Nicoleta, Școala Gimnazială „George Bacovia”, loc. Bacău, jud. Bacău
Elevi:

Știrbu Mihail- Alexandru

115. ”Povestea ca modalitate de viață”- Director adj. Sângeap Nadia Mihaela, Lic.Tehnologic
,,Ion Creangă” Pipirig, Jud.Neamţ

24
(încrederea în sine)

Prof. înv. primar Albu


Claudia
Școala Gimnazială,
loc. Găiceana, județul
Bacău

na dintre cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină copiii o


reprezintă pierderea încrederii de sine. Se întâmplă mai ales când apar situații noi, necunoscute,
când copilul nu știe la ce anume să se aștepte și mai ales în situații în care simte că este lipsit
de valoare decât ceilalți. A.M este un copil care crede că orice în viață are un preț, inclusiv
calificativele bune aduc bani mai mulți.El crede că copilăria este perioada în care părinții îți
fac toate poftele și că poți cumpăra orice cu bani.Copiilor le plac poveştile, chiar dacănu au
toate zâne şi feţi-frumoşi, pitici şi zmei, dar foarte bine pot avea personaje de vârsta lor, cu
prietenii lor şi de ce nu, bucuriile şi necazurile lor. De fapt copilul nu cautăaltceva în
„bucătăria” poveştii terapeutice, decât pe sine, încercând să-şi întăreascăEU-L. Imaginea,
sunetul şi desenul, completeazăpovestea pe care copilul doreşte s-o asculte şi la care el se
raportează.
Povestea terapeutică ,,Socotealaˮ:
a) indicaţii terapeutice:
-incapacitatea de a-şi stabili un scop în viaţă;
b) efecte dorite:
-conştientizarea importanţei cunoaşterii a ceea ce vrem săfacem înainte de a acţiona;

,,Într-o seară, pe când mama pregătea cina, fiul de unsprezece ani veni în bucătaărie
cu o foaie în mână.
Cu un aer ciudat de oficial, copilul înmână hârtiuța mamei, care, ștrgându-se mâinile
cu un prosop, citi ceea ce era scris acolo:
-Pentru că am smuls buruieni din grădină: 5 lei
-Pentru că am făcut ordine în camera mea: 10 lei
-Pentru că am fost să cumpăr pâine: 1 leu
-Pentru că am avut grijă patru după-amiezi de surioara mea : 15 lei
-Pentru că am luat 2 calificative «foarte bine» la școală: 10 lei
-Pentru că am dus în fiecare seară gunoiul: 7 lei

25
În total: 48 lei
Mama își privi copilul în ochi, cu multă blândețe. În mintea sa reveneau o
mulșime de amintiri. Luă un creion și scrise pe dosul hârtiei:
-Pentru că te-am purtat în pântec timp de nouă luni: 0 lei
-Pentru toate nopțile pe care le-am petrecut veghindu-te atunci când erai bolnav: 0 lei
-Pentru toate momentele în care te-am mângăiat atunci când erai bolnav: 0 lei
- Pentru toate prilejurile în care ți-am șters lacrimile: 0 lei
- Pentru tot ceea ce te-am învățat zi de zi: 0 lei
-Pentru toate mesele de mic dejun, prânz și cină, pentru toate gustările și sandvișurile
pe care ți le-am pregătit: 0 lei
-Pentru viața pe care ți-o dau zi de zi: 0 lei
În total: 0 leiˮ

Concluzia copilului după ascultarea poveștii: ,,atunci când în viață începem să facem
socoteli, totul se duce de râpă, căci iubirea este gratuită.ˮ
În acestă situaţie şi nu numai, povestea terapeuticătrebuie săfie un izvor atât de energie,
cu precădere pozitivă, cât şi unul de bucurie în care evenimentele vieţii să fie o cascadă de
culori benefice celui în suferinţă.

Bibliografie
Amabile T.A., (1997)- Creativitatea ca mod de viaţă–Ed. Ştiinţă şi tehnică-Bucureşti
BotişA, Târău A, (2004)-Disciplinarea pozitivăsau Cum să discipliniezi fără să
răneşti-Ed.ASCR-Cluj-Napoca

26
(despre agresivitate)

Prof.Albu Ioan Cristinel


Școala Gimnazială,
loc. Găiceana, județul
Bacău

gresivitatea este linia noastră de apărare, care ne protejează, speriindu-i pe


atacatori. Ele sunt parte a instinctului nostru de conservare şi au fost selectate în mod natural
din punct de vedere evolutiv pentru a ne asigura supravieţuirea sau a ne oferi un avantaj.
Problemele însă apar atunci când impulsul agresiv devine răspunsul dominant, când el se
manifestă în exces, este disfuncţional şi nu poate fi controlat.Cauzele agresivităţii la copil sunt
multiple: frica, nesiguranţa, lipsa încrederii în sine, respingerea socială, nevoia de atenţie,
suprasolicitarea, un mediu familial tensionat sau violent, reguli de educaţie laxe, educaţia
agresivă, dificultăţi de adaptare, expunerea la filme sau jocuri cu conţinut violent, grupul de
prieteni.
MF este în clasa a V-a și ridică probleme părinţilor acasă şiprofesorilor la şcoală.
Copilul locuieşte împreună cu mama şi bunicii din partea mamei şi este crescut de aceştia de
la cinci luni când a fost adus de mama lui din Spania. Tatăl nu lucrează şi îi place săbea, din
cauza aceasta sunt permanent certuri în familie. Mama are la dispozitie foarte puţin timp pentru
fiul ei. E plecată acum la muncă în Spania fiindcă nu se descurcă cu banii.Aşa că bunicii sunt
cei care îl îngrijesc şi se preocupă de educația copilului în cea mai mare parte a timpului.
Bunicul e cel care îi ia apărarea mereu, nu-i refuză nimic niciodată copilului însă şi acesta a
plecat la muncă în străinătate pentru
câteva luni. La şcoală, băiatul are probleme cu învăţătura şi disciplina. Nu respectă regulile
clasei, vorbeşte urât cu colegii si profesorii, ba chiar s-a apucat si de furat de la colegi . Intră în
conflicte cu colegii, e agresiv cu cei din jur. Cu colegii din clasă nu se prea înţelege. Elevul
înregistrează rezultate slabe la învăţătură, atingând cu greu standardele minimale de
performanţă; riscă să rămână repetent. Tata îl depreciază, îl critică, îl minimalizează constant
pe copil şi refuză să îi ofere ajutor la lecţii atunci când acesta are probleme respingând frecvent
copilul.

27
MF prezintă tulburări de comportament, perturbă permanent activităţile, încalcă
frecvent regulile clasei, are dificultăţi în menţinerea şi stabilirea relaţiilor interpersonale.
➢ manifestări frecvente : loviri ale colegilor, injurii, ameninţări, refuzul de a realiza o
sarcină şi chiar de a vorbi;
➢ se integrează greu în grup;
➢ nu lucrează în echipă şi nu e acceptat de grup;
Povestea terapeutică ,, Câinele în ogradăˮ:
a) indicaţii terapeutice:
-comportament certăreț;
-iratibilitate,
b)efecte dorite:
-reducerea agresivității intrpersonale;
Scopul poveștii:
➢ diminuarea comportamentului impulsiv şi opoziţionist manifestat în cadrul şcolii;
➢ stimularea inclinatiilor elevului spre activitatile practice, plastice, sportive;
Obiective:
➢ Formarea deprinderii de a vorbi numai în contextul poveștii abordate; de a răspunde
doar atunci când este întrebat;
,,Rătăcind pe ici, pe colo, un câine uriaș ajunse într-o odaie care avea pe toți pereții
oglinzi imense. Astfel se văzu dintr-odată înconjurat de câini. Se înfurie, începu să scrâșnească
din dinți și să mârâie. Firește, și câinii din oglindă făcură la fel, descoperindu-și colții fioroși.
Câinele nostru începu să se învârtă vertigios într-o parte și în alta pentru a se apăra
de atacatori, după care- lătrând cu furie- se aruncă asupra unuia dintre presupușii săi
adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu la pamânt făra suflare și plin de sânge.
Dacă ar fi dat din coadă prietenește o singură dată, toți câinii din oglindă ar fi răspuns
în același fel. Și întâlnirea lor ar fi fost o sărbătoare.ˮ
Concluzia copilului după ascultarea poveștii: ,,Găsim întotdeauna ceea ce căutămˮ
Rezultate obținuteîn urma implementării poveștii terapeutice:
- Se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat;
- Se conformează regulilor de grup;
- Respectă persoanele din grup şi la școală şi acasă;
- Recompensele duc la creşterea încrederii în sine, stima de sine pozitivă ;
- Conştientizează că întrebarea nu este numai pentru el;
- Stă în bancă, respectând regulile de comportament adecvate din timpul orei.

Bibliografie
Day J = (1998)-Vizualizarea creativă împreună cu copiii-Ed.Teora-Bucureşti
Dopfner M, Schurmann S, Lehmkuhl G. = (2004)-Copilul hiperactiv şi încăpăţânat-
Ed.ASCR-Cluj-Napoca

28
(lipsa motivaţiei de a participa la activități)

Prof. Apostu Mihaela


Școala Gimnazială nr.2,
loc. Botoșani, jud. Botoșani

1) Indicaţii terapeutice:
- lipsa motivaţiei de a participa la şedinţele de terapie educațională şi la orice activitate
care implică colaborarea cu colegii de clasă

2) Obiective urmărite:
- încurajarea participării la activitățile de grup desfășurate la nivel frontal
- prevenirea abandonării şedinţelor de terapie educațională
- valorizarea iniţiativelor participative şi tuturor aptitudinilor de comunicare

3) Subiectul ţintă:
- Şcolar, vârsta 10 ani, diagnosticat cu intelect de limită, cu dificultăți de învățare
- Specificitate constructivă ce poate fi folosită de către specialist în construcţia poveştii
terapeutice: subiectul este activ în prezenţa animalelor şi este dornic să se implice în activităţi
de îngrijire a animalelor şi jocul cu acestea

4) Rezultate:
- Elevul manifestă deschidere spre activități desfășurate în aer liber
- Relațiile colegiale s-au consolidat
- Se înregistrează un ușor progres școlar datorită învingerii sentimentului de neputință

“ fost odată un băiat cam de vârsta ta, care putea să vorbească limba
tuturor animalelor. La început i se păruse ciudat că toate păsările din grădină veneau la el să-i
cânte şi el le înţelegea, apoi câinele şi pisica îi povesteau ce se mai întâmpla prin vecini şi cum
se întâlneau cu tot felul de vieţuitoare când plecau în lungi plimbări prin pădure.

29
De multe ori, băiatul chiar se gândea cum ar fi să meargă şi el prin crângul de la
marginea oraşului, însă nu făcea asta niciodată, pentru că nu-i plăcea prea mult să se obosească
mergând. Însă într-o seară, pe când aştepta să se întoarcă părinţii lui din oraş, a observat că în
grădina casei era mare agitaţie şi toate păsările din curte alergau spre un vişin foarte înalt.
Băiatul se uita de la fereastră, însă nu prea avea chef să coboare scările, chiar dacă aproape
amorţise stând pe scaun, să privească toată tevatura. Într-un târziu, părinţii s-au întors acasă şi
au văzut lângă copac toate păsările din curte adunate lângă vişin.
Un cuib de vrăbii fusese dărâmat de vânt, iar puişorii abia mai puteau piui de atâta
strigat după ajutor. Părinţii băiatului au pus cuibul la loc, apoi i-au povestit acestuia ce se
întâmplase. Băiatului îi părea foarte rău că fusese atât de comod şi nu se sinchisise să coboare
să dea o mână de ajutor. Din ziua aceea, niciun animal şi nicio pasăre nu s-a mai apropiat de el
să îi povestească nimic. Supărat la început, băiatul a încercat mai apoi să intre în vorbă cu
câinele, apoi cu pisica, dar niciunul dintre aceştia nu l-au băgat în seamă. Câinele căsca şi pleca
în cuşca lui, iar pisica se întorcea pe cealaltă parte, culcându-se la soare!
Într-o zi însă, băiatului i-a venit ideea să le arate tuturor că el chiar vrea să fie prietenul
lor. A început să îşi ajute părinţii la toate treburile grădinii, hrănea animalele şi curăţa copacii,
fără să se mai roage de ele să îl ierte. Dorea doar să le dovedească sincer că îi pare rău şi că
este prietenul lor adevărat. Şi într-o dimineaţă, a găsit pe pervazul geamului camerei lui o
mulţime de vişine coapte, iar în curtea casei, toate păsările şi animalele se strânseseră să-i dea
bineţe.
- Îţi mulţumim, prietene. Acum vişinul nostru este şi mai mare şi mai frumos, iar cuibul
este foarte ferit, de când îl îngrijeşti tu! au ciripit trei vrăbii micuţe şi i-au lăsat iar pe pervaz
câteva vişine coapte.
Iar băieţelul a înţeles că erau cei trei pui care cândva căzuseră din cuib şi îl iertaseră.”

Bibliografie:

Burns, G.W. (2011) - 101 Poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenţi. Folosirea
metaforelor în terapie, Bucureşti, Editura Trei.

30
(adaptarea copilului la grădiniță)

Prof.înv. preșc. Areș Ginuța


Grădinița cu P.N.”Sf.Nicolae”,
loc. Vînători, jud. Galați

venit toamna!
O dată cu ea a venit și timpul să mă îndrept spre grădiniță. Acum sunt o fetiță ce va fi în
grupa mare, nerăbdătoare să ajungă în curtea grădiniței pentru întâlnirea cu colegii și cu
doamna educatoare.
Dar nu a fost mereu așa…….
Îmi vin în minte imagini din prima mea zi de grădiniță,când din cauza lacrimilor nu prea
vedeam clasa mea frumoasă și plină cu jucării și nici pe doamna educatoare care ne spunea că
ne așteaptă multe lucruri interesante și frumoase. Mulți copiii plângeau după mămicile lor și
spuneau întruna că vor acasă. Offf,oare cum a rezistat doamna noastră când noi toți plângeam?
La întoarcerea spre casă am rugat-o pe mama să nu mă mai ducă a doua zi la grădiniță.
Mama mi-a spus că voi învăța multe lucruri, că voi învăța să desenez, să pictez, că îmi voi face
prieteni noi. Dar nimic din ce spunea mama nu mă convingea să merg a doua zi la grădiniță.
Am ajuns în curtea casei noastre și mama a luat din copacul din fața ferestrei camerei
mele, o frunză. Mi-a dat frunza cea mare și galbenă și mi-a zis că ea- adică frunza cea galbenă
mă va însoți în fiecare zi la grădiniță și va fi talismanul meu norocos și de încredere. Și că nu
trebuie să o dezamăgesc!
Împreună cu mama am confecționat pentru frunza mea galbenă un plic, pe care l-am ornat
frumos cu floricele, inimioare….știți voi…..chestii de fetiță.
A doua zi am ajuns la grădiniță un pic mai curajoasă. În pragul clasei m-a întâmpinat
doamna mea. I-am spus că de astăzi nu voi mai plânge deoarece am un talisman norocos. Am
scos plicul cu frunza mea norocoasă și l-am arătat doamnei. Doamna educatoare m-a privit cu
blândețe și mi-a spus că este o norocoasă pentru că are copiii fumoși și isteți.

31
De atunci, frunza mea galbenă este mereu cu mine, în buzunarul meu secret din gentuța
de grădiniță. Ea este martora tăcută la toate activitățile minunate pe care eu le fac aici.
Și, știți ceva? Aștept cu nerăbdare următoarea toamnă când voi păși pragul
școlii….împreună cu frunza mea galbenă și mare, talismanul meu norocos!

1) Detalierea problemei
Intrarea în colectivitate și tranziția de la grădiniță la școală aduce schimbări majore în
viața copiilor atât în planul dezvoltării somatice cât și psihice dar și al relațiilor cu cei
din jur.

2) Crearea poveștii terapeutice


Povestea ”Fetița și frunza”, tratează adaptarea copilului la grădiniță.
Foarte mulți copii asociază intrarea la grădiniță cu abandonarea lor de către părinții.
Consider că este necesar ca părinții să le insufle copiilor încrederea necesară în
adulții din afara familiei.

3)Rezolvarea problemei
În această poveste mama M.P., recurge la un substitut ( frunza cea mare și galbenă
din copacul din fața camerei fetiței M.A.).
Această frunză reprezintă liantul dintre cele două medii ( familie și grădiniță), este
ceva familiar, care îi amintește de casă, de părinți într-un sens pozitiv.
După găsirea acestui liant copilul nu mai are sentimentul abandonării, nu va mai
plânge și va relaționa atât cu educatoarea cât și cu colegii de grupă, va participa la
activitățile desfășurate aici. Va fi mai încrezător și va accepta treptat noul mediu.

3) Rezultatele observate
4) Consider că implicarea părinților în procesul de adaptare a copilului la grădiniță este
foarte importantă deoarece la început copilul are încredere doar în părinți iar
educatoarea este privită cu reticență.
Cu cât adaptarea se realizează într-un timp mai scurt cu atât copilul se va simți mai
confortabil și va fi mai fericit.

32
(stima de sine)

Prof. Ban Monica


Şcoala Gimnazială Nr. 12,
loc.Timişoara, jud. Timiș

umeroase studii scot în evidenţă importanţa pe care o are dezvoltarea, încă


din copilărie, a unei stime de sine ,,sănătoase”. Aceasta este o condiţie importantă a
interacţiunilor sociale de succes, a depăşirii cu bine a greutăţilor vieţii şi a îndeplinirii
obiectivelor individuale. În faţa provocărilor, copiii cu o stimă de sine adecvată se stăduiesc să
caute soluţii şi îşi pun în valoare punctele forte. În schimb, copiii cu o stimă de sine scăzută fac
faţă cu greu solicitărilor la care sunt supuşi şi dezvoltă, cu timpul sentimente de anxietate,
vinovăţie, retragere sau chiar pot trece în extrema cealaltă, de încercare a depăşirii unor
probleme prin violenţă de diverse tipuri.
O bună stimă de sine se dezvoltă treptat, începând cu un mediu familial armonios, ea
urmând să fie consolidată şi în mediul şcolar.
Din păcate, există situaţii în care copiii nu beneficiază de un mediu familial securizant,
o stimă de sine scăzută din care derivă probleme emoţionale manifestându-se încă din primii
ani ai şcolarităţii.
Una dintre modalităţile prin care învăţătorul poate ajuta în depăşirea unor situaţii
dificile ivite în viaţa copiilor şi creşterea stimei de sine este utilizarea unor poveşti terapeutice.
Personificările, exemplificările, modelele de comportament oferite de personajele poveştilor
sunt deseori mai uşor acceptate şi urmate de copiii decât adresările şi îndrumările directe.
Povestea ,,Isteţul” face parte dintr-o colecţie de poveşti personale compuse în scop
terapeutic. De-a lungul anilor petrecuţi la catedră am remarcat nevoia unor poveşti-povestiri
scurte, dar cu mesaje puternice care pot fi utilizate în diverse situaţii-critice cu care se confruntă
unii copiii din clasă. Curricula destul de aglomerată permite rareorialocarea unui timp suficient

33
de mare încât să fie citite în întregime şi discutat mesajul educativ al unor poveşti tradiţionale
în timpul orelor de curs. În plus, copiii ,,grăbiţi” ai generaţiei moderne au o reacţie mai eficientă
la stimuli rapizi dar aplicaţi în mod consecvent. Astfel de poveştile scurte pot fi apoi recitite
de copiii, ele necesitînd timp şi efort limitat, accentul fiind pus, în acest caz pe componenta
educativă.
Povestea de faţă a fost utilizată pentru a ridica stima de sine a unor copii care nu se fac
imediat remarcaţi în colectivul de elevi prin calităţi evidente (nu sunt primii la învăţătură, nu
ies în evidenţă prin abilităţi fizice deosebite, volubilitate sau calităţi de lider). Se simt inferiori,
rareori se implică în jocurile copiilor, preferă singurătatea şi aleg locurile mai retrase în bancă
sau la rând. Astfel de copii nu îşi descoperă şi dezvoltă potenţialul. Au nevoie de sprijin
emoţional susţinut pentru a-şi arăta calităţile. Astfel de copii devin, cu timpul, mari
,,singuratici” sau uneori aleg să se facă remarcaţi prin acţiuni negative.
Povestea nu este educativă doar pentru această categorie de copii ci şi pentru cei care îi
ignoră sau chiar îi resping atunci când aceştia fac încercări palide de a fi acceptaţi în diverse
grupuri. În urma lecturării unor astfel de poveşti am sesizat creşterea ,,curajului” de manifestare
din partea unor copii timizi, depăşirea mai uşoară a unor mici ,,eşecuri” şi o mai mare toleranţă
din partea colectivului clasei faţă de copiii care manifestă rămâneri în urmă la învăţătură sau în
dezvoltarea fizică. Pentru o mai bună înţelegere a conţinutului şi ca activitate multidisciplinară,
copiii din clasa a III-a au ilustrat povestea prin desene şi colaje.

„1,2,3,4,5,6” numără raţa măcănind pe limba ei. „Suntem toţi! Să vă ţineţi după mine,
să nu mă pierdeţi din ochi şi să nu vă depărtaţi nici o clipă! îşi dăscăleşte mama-raţă bobocii
cu care a pornit în primul drum spre baltă.
Iată-l, imediat în urma ei, păşeşte legănându-se pe lopăţelele portocalii, Voinicel. E cel
mai puternic dintre pui şi întâiul care a spart coaja oului. Îşi pune mari speranţe în el mămuca:
va ajunge un răţoi de vază în ogradă.
În dreapta lui Voinicel, ţine pasul Hărnicuţa. E cea mai harnică la scormonitul după
ierburi şi bunătăţi de mâncat. Prin urmare va ajunge o raţă de cinste în cârd. Îşi va conduce
suratele spre cele mai bune locuri cu hrană.
În stânga lui Vionicel ridică ochii spre înaltul cerului Cercetaşul. De multe rele se va
păzi şi pe el şi pe ceilalţi, gândeşte cu mândrie mama-raţă. Cu ochişorii de mărgeluţe negre
scrutează norii. Nu se apropie vreo pasăre de pradă? Nu îi pândeşte vreun duşman. Mereu atent,
mereu cercetător, mânca-l-ar mama!
În spatele lor vine fuga-fuga Frumuşica. Imediat sub ochişori două dungi negre îi
sporesc drăgălăşenia. Căpşorul e rotund, picioruşele delicate, codiţa e ridicată vioi ca la
domnişoarele răţuşte. E cea mai frumoasă dintre puii raţei şi multe inimi va frânge când îi va
veni vremea...

34
Imediat lângă Frumuşica soseşte Norocel. Mult noroc a mai avut băiatul, dă din cap raţa
gândindu-se la această odraslă. Pe când era numai un ou, nu ştiu cum de s-a întâmplat dar a
căzut din cuibar. Coaja s-a crăpat şi părea că puiul nu mai are nici o speranţă. Dar a avut noroc.
Puiul a ieşit teafăr şi nevătămat...
În spate de tot, şi raţa se încruntă puţin, e bobocul cel mai mic. Mereu ultimul la rând,
mereu ultimul şi la hrană. Nu e de mirare că a rămas mai pirpiriu. Uite-l, abia mai ţine pasul...
Bobocul cel mititel a rămas în urmă de-a binelea. Cârdul e departe şi el e singur. Iată,
se zăreşte o umbră mare venind pe cărare. Ce o fi? Şi fără să stea prea mult pe gânduri,
bobocelul se ascunde printre firele de iarbă. Se lipeşte de pământ şi tace chitic până ce primejdia
trece...
Motanul nu l-a văzut. Altfel prăpăd ar fi fost pe capul lui.
După scurtă vreme mama se întoarce îngrijorată după el. Văzându-l pe motanul care se
îndepărtează îşi dă seama ce s-a întâmplat.
„Isteţul” am să te numesc de acum, îşi spune raţa cu mândrie, apoi pornesc cu toţii spre
apă.

35
(despre anxietate)

Barbu Liliana, profesor învăţământ primar,


Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”,
loc. Roman, judeţul Neamţ

Predilecţia pentru îngrijorare, adică o inteligenţă mai scăzută în ceea ce priveşte


gestionarea anxietăţii, duce la o mai slabă performanţă la învăţătură, indiferent dacă aceasta e
măsurată prin note sau realizări. Anxietatea este doar unul din acei mulţi factori negativi care
influenţează rezultatele şcolare, printre aceştia se mai numără şi neîncrederea în sine şi o
autoeficienţă scăzută, care aşa cum au demonstrat-o Mayer şi Salovey, pot fi ,,anihilaţi” prin
educarea inteligenţei emoţionale.
În cadrul unor activităţi, s-au abordat teme care să faciliteze procesul de identificare,
denumire şi exprimare a emoţiilor, precum şi manifestările comportamentale ale emoţiilor,
responsabilitatea, reacţiile sau/ şi consecinţele emoţiilor, mituri despre emoţii, empatie, pentru
a înţelege măsura în care se simt, comunică şi descriu propriile emoţii, capacitatea de a le
identifica, asuma, gestiona şi, nu în ultimul rând, gradul în care le înţeleg şi învaţă din acestea.
În cadrul intervenţiei, au fost clarificate copiilor natura şi diferenţele dintre emoţii, gânduri şi
simptome. Acest lucru a fost cu atât mai important deoarece micii şcolari, de cele mai multe
ori nu înţeleg suficient de bine modul în care emoţiile, gândurile şi simptomele lor se
interrelaţionează. De un real folos în acest demers, sunt poveştile.

36
Creată pentru intervenţia pe anxietate de performanṭă,
după Modelul ABC, specific Terapiei raţional - emotive şi comportamentale

e apropie Sărbătorile de iarnă. Mai sunt câteva zile până la


vacanță, dar, până atunci, așteptăm cu nerăbdare și emoţie venirea lui Moș Crăciun, la şcoală.
Vrem să-l primim cum se cuvine şi de aceea ne pregătim temeinic. Am învățat cântece și
colinde, am pregătit o scenetă cu Nașterea lui Iisus, un dans al fulgilor şi multe alte surprize -
am făcut globuri și podoabe pentru brad, am pregătit felicitări și invitații pentru părinți și bunici,
i-am scris și o scrisoare Moşului pentru a şti ce-și dorește fiecare copil. Doamna învăţătoare
ne-a spus și o poveste fascinantă despre Moș Crăciun care vine în sania trasă de cei nouă reni,
avându-l în frunte pe Rudolf, cel cu nasul roșu.
Dar, momentul cu adevărat emoționant pentru noi, copiii, va fi acela când, fiecare ne
vom apropia de Moș Crăciun și vom recita poezia învățată, iar Moșul ne va răsplăti cu daruri.
Suntem siguri că moșul va citi scrisorile noastre și-i va aduce fiecăruia ceea ce-și dorește și
merită. Azi este ziua cea mare. Mai sunt câteva ore până la venirea Moșului. De dimineață
ninge cu fulgi mari și pufoși care se aștern pe pomi, pe case, pe străzi. E o atmosferă de poveste,
care te îmbie să fii parte din ea. Ultima repetiţie a decurs foarte bine, până i-a venit rândul
Cosminei, care se apropie sfioasă de doamna învăţătoare.
- Eu nu știu bine poezia. Nu pot s-o recit frumos, deci nu o voi spune la serbare.
- Hai să o repetăm împreună!
- Nu pot! Voi greși, iar colegii vor râde de mine.
- Nu râdem! Nu râdem! Promitem!
- Ba da! Veți râde! Și acesta e cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla. Va fi groaznic
dacă nu spun poezia frumos, fără greșeală. Veți râde de mine, nimeni nu mă va mai iubi, n-o
să vă mai jucați cu mine, o să rămân singură și va fi groaznic. Iar la serbare, toată lumea va
râde de mine, chiar și Moș Crăciun. Și voi fi singurul copil care nu va primi daruri.
- Te rugăm, spune poezia! insistă copiii.
- Nu pot!... Nu știu!...., repeta Cosmina, cu ochii plini de lacrimi.
Copiii renunţă văzând că nu reuşesc să o convingă şi pare că au uitat de ea.
Tristă și singură, Cosmina se piteşte într-un colţ, unde o găsește Amalia, colega ei de
bancă care locuieşte în acelaşi bloc.

37
- De ce ești tristă, Cosmina? Plângi? De ce plângi, Cosmina ?
- Pentru că nu am vrut să spun poezia. M-am gândit că din cauza emoţiilor nu voi putea
să recit frumos și copiii vor râde de mine.
- Cum așa? Dar cum de-ți trece așa ceva prin minte? Uite, eu sunt colega ta şi nu aş râde
niciodată de tine şi nici de altcineva.
- Dacă nu le va plăcea cum recit poezia, copiii vor crede că nu sunt bună de nimic, nu
mă vor mai accepta în preajma lor, nu se vor mai juca cu mine și atunci..., mai bine nu mai
spun poezia. M-am gândit că la serbare toată lumea va râde de mine, chiar și Moș Crăciun, iar
eu voi fi singurul copil care nu va primi nimic de la Moșul.
- De ce să râdă?
- Pentru că greșesc unele cuvinte şi nu pot să recit poezia frumos ca tine, spre exemplu.
- Și dacă ar râde toată lumea..., să ne gândim puțin că ar râde toată lumea de tine, în
hohote.... Ce ar fi?
- Ar fi foarte rău, a spus Cosmina, suspinând.
- Și ce s-ar întâmpla atunci?
- Aș rămâne singură și tristă, fără ca cineva să fie alături de mine. Aș plânge. Nimeni
nu m-ar mai iubi, nimeni nu s-ar mai juca cu mine. Aș fi foarte tristă și aș fi singurul copil care
nu ar primi daruri de la Moș Crăciun. Ar fi groaznic. Aș fi cea mai neinteresantă fetiță din
clasă sau poate chiar din şcoală.
- Dacă stai singură și tristă, dacă plângi și te ascunzi, nu rezolvi situaţia. Gândul că vor
râde toți de tine, că nimeni nu te iubește, dacă greșești puțin sau nu reciți destul de frumos, îți
face mult rău. Pe de altă parte, dacă-ți faci puțin curaj, poṭi să reciți poezia şi chiar dacă uiți un
vers sau faci o mică greșeală, nu va fi o problemă; oricine mai greṣeṣte. Dacă gȃndeşti aşa, te
va ajuta să spui poezia la serbare, la fel ca alți copii. Și ei pot să greșească puțin. Dar asta nu
e groaznic. Nu e o catastrofă.
- Crezi?
- Cu siguranță. Nu ai nimic de pierdut. Dimpotrivă. Vei avea numai de câștigat.
- Chiar crezi asta?
- Da. Vei primi aplauzele și prietenia noastră, a colegilor, bucuria părinților și a
bunicilor care vor veni la serbare și vei primi darurile şi aprecierea lui Moș Crăciun, care-i
darnic și e bun şi el te va răsplăti, chiar dacă vei greşi. Oricine poate să greșească, să uite un
vers-două, dar asta nu e o catastrofă.
- Ai dreptate, Amalia! Voi încerca să-mi fac curaj!
- Mă bucur! Dacă vrei, după ce ajungem acasă și te odihnești puţin, vom repeta
împreună poezia, apoi îi vom invita pe prietenii tăi, jucăriile de pluș și vei recita poezia pentru
ei, iar la serbare o să reciți fără teamă. Vrei?
38
- Vreau! Hai să mergem repede acasă! Dar oare o să reușesc?
- Sigur că o să reușești! Ești o fetiță mare şi am încredere în tine.
- De acum înainte o să mă gândesc că nu am nimic de pierdut dacă încerc să recit poezii,
că mă vor iubi colegii chiar și atunci când fac mici greșeli. Da, de acum înainte voi spune
poezii. Voi încerca în această seară, la serbare. Poate o să primesc în dar chiar o carte cu poezii
de la Moș Crăciun, pentru că i-am scris că îmi doresc o astfel de carte. Și chiar dacă o să mă
încurc, poate nu e atât de grav.
La serbare, toṭi copiii au spus poezia, de emoṭie unii au mai greşit, la fel şi Cosmina,
dar Moşul i-a încurajat pe toţi şi i-a răsplătit cu daruri.
Oricine poate să greşească. Greşelile se pot ȋndrepta, uneori sunt atȃt de mici, încât le
putem ignora şi nu e o catastrofă cȃnd greşim.
Pentru că adesea copiii au dificultăţi în a opera cu conceptele de gând şi emoţie şi ajung
să facă confuzii între acestea, ca exerciţiu pentru etichetarea gândurilor le-au fost date elevilor
fişe cu personaje din desene animate în diverse situaţii, cerându-le să ghicească la ce s-ar putea
gândi personajele respective. ,,Norişorii” în care sunt trecute gândurile personajelor de benzi
animate, au fost foarte utili, copiii fiind obişnuiţi să identifice acolo gândurile personajelor.

Scala de îngrijorare

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Învăţând despre gândurile şi emoţiile mele

La ce mă Ce emoţii simţeam
Ce s-a întâmplat?
gândeam atunci? atunci?

Notă: Pentru realizarea acestor activităţi au fost folosite sugestiile din capitolul ,,Cum putem
să identificăm emoţiile, simptomele şi gândurile”, paginile 59-69, din lucrarea ,,Tratamentul
anxietăţii la copil şi adolescent”, autori Rapee M. Ronald, Wignall Ann, Hudson L. Jennifer,
Schniering A. Carolyn (2009), Editura, ASCR
BIBLIOGRAFIE
Vernon, Ann (2006) - Dezvoltarea inteligenţei emoţionale la clasele I-IV, Editura ASCR;
Waters, Virginia (2003) - Poveşti raţionale pentru copii, Editura ASCR.

39
ELEV, GRIGORAŞ CASANDRA-DANIELA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE ALECSANDRI”
ROMAN, JUDEŢUL NEAMŢ
CLASA a IV-a A
CADRU DIDACTIC ÎNDRUMĂTOR,
PROF. ÎNV. PRIMAR, BARBU LILIANA

fost odată,ȋntr-un sătuc, o fetiţă pe nume Alina. Avea cam zece anişoriși o
putea ajuta pe mama sa ȋn gospodărie, dar nu o făcea. Nu ȋi plăcea sa muncească. Prefera mai
tot timpul să se joace cu prietenii ei. Era silitoare la școală, dar nu voia ȋn ruptul capului să
facănici cele mai ușoare treburi. Părinţii ei se ȋntristau la vederea comportamentului fiicei lor.
Nu știau ce să mai facă pȃnăȋntr-o zi,cȃnd tatălui ȋi veni o idee strălucită. În aceeași seară o
puse în practică.
Alinei ȋi plăceau foarte mult poveștile ȋnainte de culcare, iarȋn seara aceea tatăl ei intră
ȋn cameră cu o carte frumoasă ȋnmȃini. Se așeză pe fotoliul de lȃngă patul fetei și-i zise:
-Azi ȋţi voi citi povestea ,,Fata babei și fata moșneagului”. Sper să-ţi placă: ,,A fost
odată ca niciodată un om văduv care nu o mai avea decȃt pe fiica lui…”
După un timp ȋn care Alina ȋl ascultăuimită pe tatăl său, aceasta adormi cu gȃndul la
poveste. Şi-ar fi dorit să fie ca fata moșului…
A doua zi de dimineaţă, aceasta se trezi și se spălă, apoi, ȋn loc să meargăȋn bucătărie
și săaștepte micul dejun,pregăti singură masa atât pentru ea, cât şi pentru părinţi. Mama și tatăl
au fost tare mȃndricȃnd s-au trezit și au văzut masa ȋntinsă, ȋncărcată cu bunătăţi. După masă,
Alina se apucă să splele vasele. Mama o felicită și de astă dată. Fetiţa se apucă și de alte treburi:
să-și facă ordine ȋn cameră, să măture prin casă, să o ajute pe mama sa la gătit. Părinţii erau
mândri, dar mai mulţumit era tatăl care constatase că ideea lui funcţionase. Vrând să se
convingă că aşa stau lucrurile, acesta o ȋntrebă pe Alina:
-Ia spune, cum de ai devenit așa hărnicuţă?
-Am ȋnvăţat din povestea pe care mi-ai spus-o aseară. Şi eu ȋmi doresc să fiu ca fata
moșului, muncitoare şi cuminte!
-Mă bucur că ai ȋnţelesȋnvăţătura și s-o ţii minte cȃt vei trăi: cei harnici și supuși vor
avea de cȃștigat, ȋn schimb, cei leneși nu vor avea o soartă prea bună!
Părinţii ȋșiȋmbrăţișară fiica cu multă dragoste, iar ea a continuat să muncească zi de
zi,făcȃndu-și viaţa frumoasă!
Şi-am mȃncat un dulce măr, şi v-am zis un mare adevăr!

40
(relațiile cu ceilalți)

Prof. învățământ-primar Boioc


Lavinia Elena
Școala Gimnazială Slănic,
loc. Aninoasa, jud.
Argeș

oma, un motan curajos , dar și foarte sensibil, hotărî într-o bună zi să meargă
în căutarea unei comori.
Mergând el cale de mai bine de o zi, ajunse într-o pădure. Aici îi ieși în cale un urs. Pentru
că se simțea singur,Toma îl întrebă pe urs dacă vrea să-l însoțească. Ursul nu stătu prea mult
pe gânduri și-l întrebă:
- Cum te cheamă și unde mergi?
Motanul îi răspunse sincer:
- Mă cheamă Toma și caut o comoară.
Cei doi plecară mai departe. Mergând ei prin pădurea deasă și întunecoasă, motanului i se
făcu frică, dar ursul îl încurajă și îi promise că dacă apare vreun pericol el îl va apăra.
Străbătură pădurea și ajunseră la marginea unei prăpăstii. Se opriră speriați și, în timp ce
se gândeau ce aveau de făcut, un glas mirat se auzi în spatele lor.
- Ce e cu voi dragi prieteni? Ce căutați aici? Era vulturul munților.
- Căutăm o comoară, dar acum drumul ni se închide, căci nu avem cum să trecem de
prăpastia asta.
- Cum să nu, răspunse vulturul. Eu sunt puternic și știu bine locurile pe aici. Pot să vă ajut.
El îl luă pe motan în spate și pe urs în gheare și-i trecu prăpastia.

41
- Nu vrei să ni te alături? Ești un om bun îi spuse Toma vulturului.
- Cu mare plăcere, răspunse vulturul fără să stea prea mult pe gânduri. Și plecară toți trei
mai departe.
După un timp, se auzi un zgomot. Era glasul trist, plin de suferință al ursului, care, din
neatenție, alunecase și își prinsese piciorul în două stânci ascuțite. Toma și vulturul îl ajutară
să-și scoată piciorul dintre stânci, îi curățaseră rana și îl pansară. Apoi, porniră mai departe în
căutarea comorii.
Mergând și mergând, urcând muntele, cei trei prieteni văzură un lup cu o oaie în gură.
- Ce faci, lupule, nu îți este milă de biata oiță? întreabă mirat Toma.
Lupu lăsă oaia jos și răspunse:
- Milă? Nu am auzit un așa cuvânt.
Și cei trei prieteni începură să-i spună lupului povestea lor. Puțin încurcat, lupul întrebă:
- Și eu ce să fac?
- Să te alături împreună cu oaia grupului nostru. Putem fi cei mai buni prieteni.
Lupul își ceru scuze oii și îi propuse să se alăture celor trei prieteni. Astfel, cei cinci
porniră împreună spre comoara mult visată. Străbătură ei muntele și ajunseră în deșert, unde
întâlniră o cămilă rănită, însetată și înfometată. Cei cinci prieteni se opriră și cu mare grijă, o
ajutară pe cămilă să-și revină. După ce cămila se însănătoși, nu mai putu să se despartă de
salvatorii săi și îi rugă să o ia cu ei, căci deșertul este un ținut periculos de traversat, iar ea îi
poate ajuta. Zis și făcut. Și așa grupul de prieteni număra șase membri.
Când terminară de străbătut deșertul, în față le apăru încă un obstacol: marea cea mare.
Cei șase prieteni căzu pe gânduri, neștiind ce să mai facă. Deodată, în fața lor apăru o broască-
țestoasă uriașă.
- Ce faceți, dragi prieteni, ce vă necăjește așa?
- Suntem în căutarea unei comori, venim de departe și acum drumul nostru se oprește aici.
Nu putem trece marea, iar comoara se află dincolo de apă.
- Vă ajut eu, răspunse broasca bucuroasă. Și așa, grupului i se adaugă un membru. Cei
șapte prieteni trecură marea. Ajunși pe malul celălalt, în fața lor apăru girafa cea înțeleaptă.
- Ce vă aduce pe meleagurile acestea, dragii mei? întreabă girafa.
- Căutăm o comoară, răspunseră prietenii într-un glas.Venim de departe, am străbătut
drum lung, pădurea, prăpastia, muntele, deșertul și marea. A fost greu, dar ne-am ajutat unii pe
alții și am reusit să ajungem aici.
După ce stătu pe gânduri, girafa cea înțeleaptă le spuse:
- Credeți voi că există comoară mai mare decât prietenia voastră?

42
Cei șapte prieteni chibzuiră puțin și răspunseră din nou într-un glas:
- Da, ai dreptate, mărită și înțeleaptă girafă, cu adevărat noi am găsit cea mai prețioasă
comoară: Prietenia, comoara din suflet.

Am aplicat această poveste la elevii clasei a III-a, deoarece există un conflict permanent
între elevul E.H. și ceilalți copii. E. H este un copil de 9 ani, inteligent, cu posibilități materiale
bune, dar cu o înclinație nativă spre agresivitate.
Acest lucru a fost sesizat de la clasa pregătitoare, lucrându-se permanent atât la
îmbunătățirea comportamentului său, cât și a relațiilor cu ceilalți colegi. Elevul este tot timpul
agitat, simte nevoia să fie în centrul atenției și, întotdeauna, dorește să îi deranjeze pe ceilalți.
Prin această poveste am evidențiat modul în care trebuie să ne comportăm cu cei din jurul
nostru, și anume: să dăm dovadă de tolerantă, de acceptare, să ne ajutăm la greu și să nu fim
egoiști. Datorită învățăturii desprinse din povestea spusă, am reușit să restabilesc armonia în
clasa de elevi.

43
(calmitatea și furia)

Prof.Iuliana Crinuța Bontă


Colegiul „Grigore Antipa”,
loc. Bacău, jud. Bacău

levii de liceu sunt adesea neliniștiți, agitați, se simt neînțeleși, nu știu ce cale
să aleagă, oscilează între comportamente opuse. Pentru a-i ajuta să aleagă întotdeauna, pe cât
posibil, calea cea dreaptă, le pregătesc mai mereu povestiri cu tâlc, istorioare, pilde, cu ajutorul
cărora îi motivez să gândească și să analizeze bine orice situație întâlnită care le „dă bătăi de
cap” înainte de a lua o decizie. Una din aceste istorisiri este următoarea.
Există o veche istorisire a indienilor Cherokee despre căpetenia unui mare sat.
Într-o zi, acest conducător se hotărăște că venise ziua să-l învețe pe nepotul său preferat
ce înseamnă viața. Îl duce la pădure, îl așează sub un arbore bătrân și îi explică:
„Fiule, în mintea și în inima fiecărui om s-a dus o luptă – o luptă care dăinuie și astăzi.
Chiar dacă eu sunt conducătorul bătrân și înțelept, căpetenia poporului nostru, aceasta
lupta se poartă și în interiorul meu.
Dacă nu știi ca ea are loc, te va aduce in pragul nebuniei. Nu vei ști niciodată în ce
direcție sa te îndrepți.
Uneori vei câștiga în viață dar, mai apoi, fără să înțelegi de ce, vei descoperi ca te-ai
rătăcit, ca ești derutat si ti-e teama ca poți pierde toate lucrurile pentru care ai muncit din greu.
Adeseori vei crede ca faci ceea ce trebuie, iar apoi vei descoperi ca făceai alegerile greșite.
Dacă nu înțelegi forțele binelui si ale răului, ale vieții colective si ale celei individuale,
ale sinelui adevărat si ale celui fals, vei trai mereu o viață lipsită de liniște.
Este ca si cum in mine ar trai doi lupi imenși: unul alb si unul negru. Lupul alb este bun,
blând și inofensiv.
El trăiește in armonie cu tot ceea ce se găsește in jurul lui si nu se simte atacat atunci
când nimeni n-a avut aceasta intenție.

44
Lupul bun, stabil și puternic datorita faptului că înțelege cine este si de ceea ce este
capabil, luptă doar daca e corect sa o facă și când trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru
a-și apăra familia (si chiar si atunci, o face cu măsura).
Are grija de toți ceilalți lupi din haita si nu se comporta niciodată altfel decât este.
Dar in interiorul meu trăiește si un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat,
mânios, nemulțumit, invidios si temător.
Până și cel mai neînsemnat lucru il face sa izbucnească într-o criza de furie. Se lupta cu
toata lumea, tot timpul, fără niciun motiv.
Nu poate gândi limpede, pentru ca lăcomia de a avea mai mult, mania si ura il copleșesc.
Dar este o manie inutila, fiule, deoarece aceasta manie nu va schimba nimic.
El căuta cearta oriunde merge si, de aceea, o găsește cu mare ușurință.
Nu are încredere in nimeni si nu are prieteni adevărați.”
Bătrânul înțelept a rămas în tăcere pentru câteva clipe, lăsând povestea celor doi lupi sa
pătrundă în mintea tânărului său nepot.
Apoi, s-a aplecat ușor în fata, a privit adânc in ochii nepotului și i-a mărturisit:
„Uneori, mi-e greu sa trăiesc cu cei doi lupi in mine, fiindcă ambii se luptă cu
înverșunare, pentru a pune stăpânire pe spiritul meu.”
Pironit locului de povestea bunicului, băiatul se agata de hainele lui și îl întrebă pe
nerăsuflate:
„Care dintre cei doi lupi va învinge, bunicule?”
Cu un zâmbet cunoscător si o voce ferma, puternica, bătrânul ii spune: „Cel pe care-l
voi hrăni”!
Sursa: De ce oamenii buni fac lucruri rele? – Debbie Ford

45
( comportamente pozitive)

Prof.înv.preșcolar
Boriceanu Aurelia
Grădinița cu Program
Normal Nr.3,
loc. Săcele, jud. Brașov

reau să-ţi spun o poveste despre un iepuraş. Mă asculţi?


Trăia odată, într-un luminiş al unei păduri de la marginea satului, o familie de iepuraşi. Tatăl,
Iepurilă, umbla toată ziua prin pădure după treburile lui. Mama, Iepurica, stătea acasă şi avea
grijă de cei trei iepuraşi pe care îi aveau. Erau tare drăgălaşi cei trei copii numai că, unul dintre
ei, mezinul, un iepuraş cu blana pufoasă, cu nişte ochişori tot timpul iscoditori, cu urechiuşele
mereu ciulite pentru a auzi cel mai mic zgomot, era tare neastâmpărat. Nu stătea locului o clipă.
Alerga, sărea, zburda tot timpul. Îi necăjea pe fraţii lui, se lega de toate animăluţele din poiană.
Din această cauză Ţup – Ţup, că aşa îl chema, era tare singuratic, nimeni nu voia să se joace
cu el, să-i fie prieten. (Tu ce părere ai despre acest lucru? Cum crezi că se simţea Ţup –Ţup?)
Când îl vedea pe Spiriduş, un pui de cerb cu blana pătată şi cu un căpşor pe care se citea
mereu zâmbetul şi pe Scofăilă, puiul de raton, blând şi mereu vesel, jucându-se împreună, le
striga din fugă „Salut!”, sărea la ei, îi ciupea, le punea piedică şi apoi se distra de năzdrăvănia
lui. Acest lucru enerva tare celelalte animăluţe aşa că toate fugeu numai când îl vedeau apărând
pe Ţup – Ţup. (De ce crezi că nimeni nu voia să se joace cu Ţup – Ţup?
Ţup – Ţup era foarte trist că nimeni nu voia să se joace cu el şi nu voiau să-i fie prieteni
şi se întreba mereu de ce oare toată lume îl ocoleşte. Aşa că, de la un timp încoace se tot gândea
ce să facă, cum să facă să nu-l mai ocolească ceilalţi. (Tu ce ai face în locul lui Ţup-Ţup ?)
Într-o zi, în timp ce stătea la umbra unei frunze de brustur să se adăpostească de razele
soarelui şi se gândea la ce să facă, cum să facă, îi apăru pe neaşteptate în faţă Săltăreaţa, o
broscuţă verde şi mereu umedă. Aceasta îi zâmbi cu un zâmbet uriaş (ştii doar cât de mari sunt
buzele broscuţelor) şi îi spuse veselă: „ Salut! Mă bucur să te văd azi!”. Surprins, Ţup – Ţup îi
zâmbi şi el şi îi răspunse: „Salut! Şi mie îmi pare bine că te văd!”, apoi avură o scurtă
conversaţie despre căldura de afară şi despre noul eleşteu în care locuia Săltăreaţa.
După ce plecă broscuţa, Ţup –Ţup rămase iar pe gânduri. (La ce crezi că se gândea
iepuraşul?)Tocmai atunci trecea pe acolo Mălăieţul, un pui de castor şi văzându-l pe Ţup –Ţup
îl salută şi îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să tragă din apă o crenguţă pe care tocmai o scăpase
din lăbuţe. „Sigur, cum să nu te ajut!” răspunse iepuraşul şi traseră împreună crenguţa până la

46
stăvilarul castorului. După ce Mălăieţul îi mulţumi, se despărţiră şi Ţup –Ţup se întoarse acasă.
Toată noaptea i-a visat pe Saltăreaţa şi pe Mălăieţul. (De ce crezi că i-a visat?)
Ziua următoare, Ţup – Ţup, ţopăind prin luminiş, se apropie de Scofăilă, ratonul, îi
zâmbi cu un zâmbet cât putu el de mare şi îi zise: „Slaut! Mă bucur să te văd astăzi!” Scofăilă
se uită la el, parcă surprins, dar îi zâmbi şi el şi-l întrebă ce mai face, apoi avură o convorbire
plăcută despre vara asta călduroasă. (De ce crezi că a fost surprins Scofăilă?)Mai târziu, în
aceeaşi zi, se apropie de casa Spriduşului, puiul de cerb şi îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să
caute nişte frunze fragede pentru cină. Spiriduşul ştia exact unde să găsească acel locşor aşa că
au plecat împreună într-acolo. Au luat cina împreună şi pentru că ziua era pe sfârşite, s-au
despărţit prieteneşte şi s-au îndrepatat spre casele lor. Pe dum, Ţup – Ţup se gândea mereu la
cât de bine i-a fost astăzi. ( Ce crezi, de ce i-a plăcut lui Ţup – Ţup ziua de astăzi?)
La câteva zile după aceasta era ziua de naştere a lui Spiriduş. A fot invitat şi Ţup – Ţup.
Au venit şi Scofăilă, ratonul şi castorul, Mălăieţul şi Săltăreaţa, broscuţa şi mulţi alţii. S-au
jucat şi au petrecut împreună până seara târziu. Nimeni nu s-a supărat şi nu s-au şicanat unii pe
alţii. Lui Ţup – Ţup îi venea din când în când să împingă, să ciupească, să şicaneze pe unul sau
pe altul, dar mereu se oprea şi se gândea că nu vrea să mai fie singur şi trist.
De atunci Ţup – Ţup şi-a făcut mulţi prieteni. Nu mai este singur şi nici trist. Se
stăduieşte să se poarte frumos ca să fie acceptat de ceilalţi. (Ce crezi, e uşor pentru Ţup – Ţup
să se stăpânească? De ce face totuşi acest lucru?)
Text preluat de pe Didactic.ro.

Studiu de caz
Scopul poveştii: educarea comportamentului şi a emoţiilor prin imitaţie.
Fiind educatoare, am avut ocazia să întâlnesc diverse temperamente şi comportamente
la copii. Cu tact pedagogic, utilizând diferite metode am reuşit să rezolv multe probleme
apărute la grădiniţă.Mereu am folosit poveştile cu mesaj educativ, iar în ultimul timp folosesc
din ce în ce mai mult poveştile terapeutice.
Povestea redată mai sus am folosit-o în cazul unui băiețelcu ADHD de grupă mare, pe
nume M.D.care era tot timpul agitat, neastâmpărat, gata mereu pentru a-i şicana pe alţii şi care
avea probleme emoţionale din această cauză, se culpabiliza, era introvertit, şi își găsea greu
prieteni.
M.D. era tare nemulțumit pentru că preșcolarii din grupă nu doreau să se joace cu el și
î-l excudeau din jocurile lor din cauza comportamentului fată de ei. După ce am prezentat
întregii grupe această poveste, M.D. a înțeles mesajul cu ajutorul explicațiilor pe care i le-am
dat și chiar dacă a mai avut tendința de a-și necăji colegii, acestea s-au diminuat considerabil,
ba chiar și-a făcut mulți prieteni. Materiale didactice utilizate: ilustraţii care să reprezinte
comportamenul negativ şi cel aşteptat; stările emoţionale negative şi pozitive.
Pentru utilizarea individuală am folosit întrebările finale:
Ţi-a plăcut povestea?
Ce ţi-a plăcut cel mai mult? De ce?
Ce nu ţi-a plăcut în poveste? De ce?
Cu care iepuraş ţi-ar plăcea să semeni, cu cel de la începutul poveştii sau cu cel de la sfârşitul
ei?
Ce trebuie să facă cineva pentru a avea prieteni şi să nu se simtă singur?

47
(poveștile terapeutice în dezvoltarea emoțională)

Prof. înv. primar Buță Dorica,


Școala Gimnazială „George Călinescu”,
loc. Onești, jud. Bacău

u trecut anii...
Îmi amintesc cum, cu ani buni în urmă, într-una din vizitele de „primit povețe” la
părintele Iustin Pârvu, cu ochii lui din cer și cu zâmbetul lui din rai, părintele mi-a spus: „Ei,
dacă ați ști voi, dascălii, ce important e ce faceți voi în fața lui Dumnezeu!... În mâinile voastre
sunt și inima și mintea copilului. Pentru sufletul lui veți da răspuns în fața Domnului!” Îmi era
așa de drag părintele, mă fascina atât de tare, că am primit vorbele dumnealui ca pe un balsam
pentru sufletul care căuta.
În timp am simțit dulcea povară a menirii de a fi dascăl. Nu cred că părintele mi-ar fi
spus de povești terapeutice, dar simt că mi-ar fi pus în mână un Sinaxar să iau de-acolo lecții
vii pentru puii de om, singurele exemple sigure care, în timp, îi vor conduce către pacea
sufletească a dreptei măsuri. Până atunci copiii învăță din faptele adulților, din exemplele de
conduită ale acestora sau din comportamentul personajelor literare.
Sub aspect educativ de mare ajutor sunt poveștile terapeutice. Din cauza experiențelor
emoționale pe care le au, copiii pot deveni nesiguri, confuzi, au temeri legate de ceea ce lise
întâmplă simțindu-se captivi în propriile lor experiențe. De mare ajutor le este activitatea de
identificare și recunoaștere a propriilor emoții, activitate ce duce la dezvoltarea lor emoțională
și socială. Aceste aspecte educative pot fi realizate prin tâlcul poveștilor care vindecă –
poveștile terapeutice.
Influenţarea emoţiilor şi sentimentelor joacă un rol important în programele de
prevenire concepute pentru a provoca o schimbare durabilă de comportament.
Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor
emoţionale şi sociale în perioada preşcolară şi şcolară mică, acestea fiind perioade de achiziţii
fundamentale în plan emoţional, social şi cognitiv.

48
Copiii care prezintă deficite la nivelul competenţelor emoţionale şi sociale riscă să
dezvolte probleme serioase, atât în timpul copilăriei, a adolescenţei cât şi a vieţii adulte, într-o
serie de domenii cum ar fi: sănătatea mentală (anxietate, depresie, tulburări de comportament,
delincvenţă juvenilă, consum de alcool şi droguri etc.), dezvoltarea cognitivă (atitudini
negative faţă de şcoală, lipsa încrederii în abilitatea de a rezolva sarcinile şcolare şi refuzul
acestora), adaptarea şcolară (absenteism, abandon şcolar, dificultăţi în adaptarea la cerinţele
mediului şcolar etc.).
În multe cazuri, adicțiile compensează incapacitatea de a gestiona, într-un mod mai
productiv, sentimentele de tristeţe şi lipsă de speranţă. O deficienţă emoţională gravă are ca
rezultat incapacitatea oamenilor de „a percepe” semnificaţia noilor informaţii şi a experienţelor
anterioare, ceea ce poate duce la un comportament iresponsabil şi un dezechilibru.
Ce obiective urmăresc poveștile terapeutice:
Autocunoaştere: abilitatea de a-şi recunoaşte corect emoţiile şi gândurile, precum şi
influenţa lor asupra comportamentului. Include evaluarea precisă a punctelor forte şi a limitelor
şi dezvoltarea unui sentiment de încredere şi optimism.
Stăpânirea de sine: abilitatea de a-şi regla emoţiile, gândurile şi comportamentele în
situaţii diverse. Aceasta include managementul stresului, controlul impulsurilor, motivarea.
Conştiinţa socială: abilitatea de a întelege perspectiva şi de a empatiza cu alte
persoane.
Abilitatea de a lua decizii responsabile: abilitatea de a face alegeri constructive şi
respectuoase asupra comportamentului personal şi a interacţiunilor sociale, decizii bazate pe
luarea în considerare a standardelor etice, normelor sociale, evaluarea realistă a consecinţelor
diverselor acţiuni, precum şi starea de bine a sa şi a celorlalţi.
Gestionarea relaţiilor interpersonale: valorizarea relaţiilor familiale.
Ce beneficii au cadrele didactice şi părinţii?
• Relaţionează mai bine cu elevii/copiii
• Îşi cunosc mai bine elevii/copiii
• Se confruntă cu mai puţine probleme legate de elev/copilul său atât în copilăria
acestuia, cât şi în adolescenţă şi viaţa adultă
Studiu de caz
Tipologia problemei: educaționala, medicală
Actorii implicati:
-elevul A D
-grupul clasei a III-a
-profesorul clasei
Descrierea situatiei:
Elevul A D are o nevoie dezechilibrată de valorizare în contextul grupului, de
confirmare continuă a unicității, a felului lui superior de manifestare, a nevoii de a fi figura
centrală a grupului. Pe scurt, are nevoia nedeclarată verbal de a fi vedeta grupului. Această
nevoie își are originea în atitudinea familiei față de copil și a grupurilor anterioare sau a
grupurilor paralele grupului educațional unde copilul desfășoară activități. Nesatisfacerea
acestei nevoi în modul exagerat, dezechilibrat pe care il cere atitudinal elevul duce la frustrare
accentuată care îi generează interiorizare, retragere sociala, mutism, alterarea imaginii de sine

49
fiind evidentă la nivel atitudinal,comportamental. Prelungirea situației generează somatizări,
respectiv ticuri nervoase si slăbirea accentuata a sistemului imunitar.
Contextul apariției:
-conflict cu colega D B, copil temperamental,coleric, care din nevoia de recunoașterii
ca lider al grupului, își umilește colegul public, etichetându-l, ridiculizându-l, imitându-i
atitudinea de "prinț plângăcios și fricos".
Posibile riscuri:
-pentru elevul în caz: îmbolnăvire emoțională, îmbolnăvire fizică,introvertire,insucces
scolar;
-pentru grupul școlar: confuzie și nesiguranță atât emoțională cât și socială
-pentru toți elevii: context social nevalorizant,insecurizant,
Manifestări de criză emoțională:
- elevul A D neagă faptul că este îndurerat, umilit, frustrat, furios, speriat. Abordează
o atitudine inexpresivă emoțional. Nu-și recunoaște nevoile emotionale, fricile, emoțiile
negative, din teama de a nu confirma acuzațiile, a nu fi considerat vulnerabil, slab,nedemn de
a fi recunoscut ca lider de grup.
Intervenție educațională:
-Povestea terapeutică „Poate că sunt un curcubeu"de Lauren Snailham (Psiholog
Clinician):
Numele meu este Iulian și sunt băiat. Am început să mă gândesc la toate lucrurile
diferite care mi se întâmplă și la cum se manifestă corpul meu. De fapt, eu cred că m-aș putea
asemăna cu un curcubeu. Da, cred că aș putea... Unii copii mă întreabă de ce cred asta, iar
eu le răspund așa...
Atunci când mă înfurii, când sunt supărat și când vreau să strig, mă înroșesc. Sunt
mohorâtca noriicei stacojii când plâng și sunt trist. Sunt galben când sunt fericit și râd. Mă
fac verde când sunt gelos și vreau lucrurile altora. Atunci când mă sperii și vreau să mă
ascund, sunt gri. Mă fac portocaliu atunci când sunt confuz și nu știu ce să fac. Mă învinețesc
când sunt ângrijorat și cred că lucrurile nu vor merge bine.
Deci, înțelegeți acum? Semăn un pic cu un curcubeu! Dar toți copiii au astfel de
sentimente: furie, tristețe, bucurie, nedumerire, teamă... Deci, sigur și ei sunt precum niște
curcubeie! Dar poate că diferă culorile fiecărui curcubeu... Cândva, un băiat mi-a spus că nu
trebuie să fiu furios, trist sau gelos, pentru că acestea sunt sentimente negative. Dar eu i-am
răspuns că fac parte din curcubeul meu de sentimente. Este perfect normal să le am... atâta
vreme cât știm că nu ar trebui să facem lucruri rele atunci când avem sentimente negative.
Ar trebui să căutăm mijloace potrivite de a le gestiona. Dacă nu suntem siguri de ceea
ce ar trebui să facem, atunci putem oricând cere ajutorul celor din jurul nostru. Eu cred că
este bine să avem sentimente. Tu ce crezi?
Povestea e citită de profesorul clasei într-o tonalitate firească copilului, cu căldura,
pentru a mări accesibilitatea conținutului și conectare emoțională.
Dupăcitirea textului se fac exerciții-provocare: „Tu ești un curcubeu. Vorbește
despre culorile tale, te rog!" Următorul exercițiu terapeutic este: „Culoarea ta de
curcubeu ai primit-o în dar de la...... Intoarce-te la el și împarte emoția."
Exercițiul următor este condus de elevul A D.Fiecare copil își desenează pe un
bilețel curcubeul emoțiilor lui, elevul strângând bilețelele le introduce intr-o

50
punguță colorată legată de un mănunchi de baloane și le eliberează, lasându-le să se
întoarcă în văzduh, la curcubeu. Este momentul de defulare,de eliberare.
Pentru eliberare în comunicare se realizează apoi aplicația COPACUL
EMOȚIILOR. După ce se realizează ca un exercițiu de grup un copac al emotiilor,
este invitat elevul A D să își prezinte propriul copac.
Rezultate urmarite:
- eliberare emoțională,
-asumarea propriilor emoții,
- consolidarea imaginii de sine,
- rezolvarea traumelor autoinduse.
În loc de concluzii...

O mică balanță din mintea noastră

”Imaginează-ți că fiecare om are în mintea sa o balanță


Care este plină înainte de naștere
Cu nevoi, dorințe, agresivitate
Și sentimente adevărate
Precum frica, furia, tristețea sau mândria.
Dacă balanța este echilibrată!
Dar dacă unul dintre aceste elemente este prea mult,
Balanța se va înclina într-o parte
Și se va spune despre această persoană că este dezechilibrată.
Îi va fi greu să se controleze
Și reacțiile ei vor fi exagerate.
Dar să nu judeci aceste persoane
Încearcă, mai degrabă, să vezi mai mult
Deoarece, în spatele fricii, a lacrimilor, a violențelor
Se ascunde întotdeauna o mare suferință.”

51
(terapia tulburărilor emoțional-comportamentale)

Prof. psihopedagog Cernat Cristina,


Centrul Școlar de
Educație Incluzivă
Nr.2, loc. Comănești,
jud. Bacău

xperiența profesională de aproape un deceniu și jumătate mi-a dezvoltat


convingerea, devenită treptat certitudine că, fără cea mai mică urmă de îndoială , poveștile
terapeutice sunt cel mai bun și facil mijloc de a trezi interesul elevilor, de a le capta atenția ,
de a se identifica cu personajele/ situația povestită și în felul acesta, de a descoperi metode
rezolutive la probleme reale de viață, altfel greu sau total inaccesibile.
În plus, poveștile terapeutice, permit un mare grad de flexibilitate, putând fi modificate
prozodic dar și subiectiv, în funcție de fantezia povestitorului ,cu scopul de a valorifica la
maxim sentimentele, trăirile emoționale ale copiilor, și de a obține, în ultimă instanță ,
modificările afectiv-comportamentale și atitudinale, în sensul dorit.
Ca și reflecție personală, subiectivă, poveștile terapeutice exercită o fascinație dublă
din două perspective: al modului inexplicabil în care reușesc să le capteze atenția copiilor și
rezervele lor emoționale și să fie răspunsul atât de simplu și frumos la probleme existențiale
serioase și de multe ori , subiectiv percepute, ca fiind grave.
Dincolo de aceste observații cu caracter general, am descoperit personal impactul
emoțional și la nivelul capacității efective de înțelegere a tematicii discutate al poveștilor

52
terapeutice pe parcursul orelor de consiliere individuală/ de grup ( în cazul elevilor cu
deficiențe intelectuale cu care lucrez).
Astfel , poveștile terapeutice, au luat treptat și fără drept de apel locul exercițiilor de
“spargere a gheții” pe care le foloseam anterior la începutul activităților de consiliere. Regula
de bază: alegerea poveștii terapeutice în acord cu tematica discutată( ex: dezinteres pt lecții-
“Povestea vînătorii de comori” ; abandon în fața problemelor-” Povestea băiețelului și a
dragonului”, dificultăți în respectarea regulilor de grup-“ Povestea stupului de albine”, lipsa
de comunicare și relaționare-“ Dă-i mâna ta”, rezolvarea problemelor în mod rațional-“
Veverițele Mașa, Dașa și Sașa”, etc.
Și nimic nu exemplifică mai sugestiv impactul poveștii terapeutice în schimbarea
comportamentală ca prezentarea unuia din cazurile-“problemă” pe care le-am avut anul
acesta.
Scurtă prezentare a cazului:
M.P.S este elev în clasa a VIIa în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr.2
Comănești, având vârsta de 16 ani. Prezintă deficiență mintală ușoară și tulburări emoțional-
comportamentale grave.
Ca și situații de menționat privind dinamica și calitatea relațiilor familiale se remarcă
absența prelungită a mamei( plecată perioade lungi în străinătate, până recent, când din cauza
problemelor de sănătate a rămas acasă), în perioada absenței acesteia întreaga responsabilitate
a problemelor de gospodărire familială revenindu-le copiilor.
De asemenea, în perioada absenței mamei, elevul a manifestat puternice sentimente
de deprivare afectivă, dată fiind relația de atașament emoțional semnificativ față de mamă, în
această perioadă problemele de reactivitate emoțional-comportamentală fiind extrem de
accentuate și practic aproape imposibil de controlat.
De asemenea, pe parcursul copilăriei elevul a suferit repetate abuzuri fizice din partea
părinților, ambii având un nivel educativ precar (studii primare) și fiind adepți ai sintagmei”
bătaia e ruptă din rai”.
Aspecte relevante din punct de vedere comportamental:
În timpul activităților de consiliere de grup desfășurate anul acesta am remarcat prezența
următoarelor probleme/ aspecte semnificativ majore privind modalitatea de raportare la sine/
la ceilalți/ la (ne)respectarea regulilor micro /macrosociale:
 Capacitate empatică extrem de scăzută în raport cu nevoile/ emoțiile/sentimentele
celorlalți, chiar o insensibilitate exacerbată față de aceștia, primând doar obținerea
propriilor satisfacții imediate
 Tendința permanentă de a disimula, de a minți, în absența unor rațiuni practice
( în sensul de a evita o eventuală pedeapsă/ sau de a scăpa dintr-o situație
incomodă), aspect evident și din aspectul mimico-postural( evitarea privirii, unui
contact vizual normal), ceea ce implică, mai ales având în vedere frecvența cât și
absența oricărei tendințe de autocenzurare, aspecte prezumtiv patologice(
comportament predominant mitomanic)
 Temperament predominant coleric cu tendința de a reacționa exploziv și necontrolat
în raport cu diferite situații aparent banale

53
 Impulsivitate, irascibilitate accentuată,tendința de a reacționa exagerat/ necontrolat la
etichetări ce fac referire la comportamente trecute sau prezente referitoare la furt/
minciună/violență
 Instabilitate emoțională accentuată și intoleranță la frustrare
 Episoade frecvente și grave de agresivitate verbală/fizică
Pornind de la aceste date, pe lângă stabilirea unor obiective care au vizat îmbunătățirea
capacității de autocunoaștere, creșterea capacității de comunicare și relaționare interpersonal,
a autocontrolului emoțional/ comportamental, un obiectiv major fixat a fost dezvoltarea
capacității de autoapreciere a consecințelor comportamentelor negative, inclusiv
agresivitatea.
Una dintre activitățile desfășurate pentru atingerea acestui ultim scop a constat în utilizarea
poveștii terapeutice “ Băiatul care avea o cocoaşă pe umăr”, anexată la sfârșitul prezentării.
Motivele alegerii:
 Problemele vizate: furia declanşată de lipsa de dragoste şi/ sau de un abuz( ambele
prezente în anamneza subiectului)
 „Pierderea abilităţii de reglare a intensităţii sentimentelor şi a impulsurilor
este probabil cel mai de răsunet efect al traumei şi al neglijării”.(van der
Kolk şi Fisher, 1994).
 Mesajul transmis: Poţi găsi o cale prin care să te eliberezi de furie şi să îţi modifici
comportamentul şi modul de gândire astfel încât viaţa să fie un şir lung de evenimente
recompensatorii!
 Simboluri şi metafore:” cocoaşa” de pe umăr = furia şi comportamentul pe care îl
determină ea.
Efectul, în cazul subiectului: conștientizarea că furia, agresivitatea nu fac rău doar celor din
jur ci și lui însuși, poate fi o povară care te macină zi de zi.
Concluzie: După un semestru de activități de consiliere individuală/de grup, desfășurate
conform tematicii planificate și folosind poveștile terapeutice adaptate problemelor
emoțional-comportametale ale elevului, se constată modificări comportamentale pozitive
vizibile nu doar la orele desfășurate împreună( unde participă voluntar, cu interes și
“plăcere”) ci și la nivelul relațiilor interpersonale cu colegii de clasă/ școală, acest lucru
neexcluzând faptul că nu există încă aspecte problematice de reglat la nivel emoțional-
comportamental.

54
fost odată ca niciodată un băiat pe nume Claudiu.Timp de mulţi ani Claudiu
a dus o viaţă foarte grea. Oamenii care ar fi trebuit să îl iubească nu o făceau.Când s-a întâmplat
una ca asta pe umărul băiatului a apărut o cocoaşă mare. Este greu de imaginat cum arată aşa
ceva pe un umăr, iar pentru băiat era ceva foarte greu, ceva care îl dobora la pământ.
Atunci când profesorii se supărau pe el cocoaşa se mărea. Băiatul şi-a dat seama că nu beneficia
de iubirea necesară pentru a creşte armonios. În consecinţă, cocoaşa se mărea. Intr-una din zile
el a aflat anumite lucruri despre familia lui, lucruri pe care nu a vrut să le creadă. Atunci cocoaşa
s-a făcut atât de mare încât băiatului îi era greu să meargă drept. Claudiu s-a săturat să care
peste tot cocoaşa aceea. Mai mult, îl făcea să fie supărat tot timpul. Când alţi copii voiau să-i
vorbească băiatul îi lovea sau îi bătea. Claudiu a ajuns să creadă că bătaia va nimici cocoaşa.
În schimb ea creştea şimai mult. Ori de câte ori avea probleme la şcoală din cauza bătăilor,
cocoaşa devenea şi mai grea. La fel se întâmpla şi atunci când comportamentul lui îi provoca
neînţelegeri cu familia sau cu vecinii. La un moment dat cocoaşa devenise atât de mare încât
Claudiu se întreba dacă va mai putea umbla.
Dar băiatul a învăţat la şcoală că fiecare problemă are şi o soluţie. Aşadar, a decis să folosească
abilităţile de rezolvare a problemelor şi în cazul său.
- Trebuie să mă descotorosesc de cocoaşa aceasta! şi-a spus într-o noapte, pe când se ducea la
culcare. M-am săturat să fiu epuizat din cauza acestei încărcături permanente. Trebuie să găsesc
un mijloc prin care să mă eliberez de ea.
Claudiu a cerut membrilor familiei un sfat. Dar nu a primit nici un răspuns. Nici profesorii nu
au ştiut cum să îl ajute. De fapt învăţătoarea lui s-a încruntat atunci când Claudiu a întrebat-o
cum să scape de cocoaşă. A spus:
-Despre ce vorbeşti? Eu nu văd nici o cocoaşă pe umărul tau!. ..
La început Claudiu a părut că renunţă:- Nu ştiu ce voi face ... şi-a spus cu tristeţe. Nimeni nu
mă va putea ajuta vreodată ...Dar apoi şi-a dat seama că întrebase doar doi oameni, pe când
lumea era alcătuită din mult mai mulţi. Cu siguranţă că măcar unul dintre ei îi va putea da
soluţia corectă.A continuat să ceară sfatul. A întrebat colegii din clasă, funcţionarul de la
magazin şi poştaşul. Însă nu l-a putut ajuta nici unul. Cu toate acestea băiatul nu a renunţat.
- Trebuie să fie cineva în lumea aceasta care să mă poată ajuta! a spus cu hotărâre.
S-a dus la consilierul lui şcolar. Acolo, în birou, era o oglindă mare. Consilierul i-a cerut
băiatului să se privească în ea.
-Priveşte cocoaşa de pe umărul tău! a spus ea.

55
- Îţi mulţumesc că o vezi. .. a răspuns Claudiu. Eşti prima persoană care o poate vedea. Este
atât de grea încât mă doare spatele. Cum aş putea să scap de ea?
- Ai puterea de a scăpa tu însuţi de ea ... a venit răspunsul. Dacă îţi schimbi modul de gândire,
felul în care simţi şi cum acţionezi, ea va dispărea. Poţi să îţi faci o promisiune, anume că nu
vei mai lăsa toate lucrurile rele care ţi se întâmplă să te împiedice să fii fericit, să îţi faci prieteni
sau să te descurci bine la şcoală. lţi poţi înlătura cocoaşa singur!...
Băiatului nu îi venea să creadă.
-Nu ştiu dacă pot face asta. Pare prea dificil. …
- Va fi greu, dar nu este la fel de dificil ca a avea o cocoaşă pe umăr. Te voi ajuta. Aşadar cei
doi au început să discute despre noi modalităţi de a gândi şi de a se comporta. Apoi au vorbit
despre înlăturarea lucrurilor întâmplate în trecut şi despre cum să îşi schimbe comportamentul
în viitor. După care l-a îndemnat să treacă pe acolo în mod regulat. Claudiu a început să
exerseze un nou mod de gândire. Era greu, dar reuşea să distingă acele gânduri care îi dăduseră
cocoaşa de pe umăr. A înţeles cum atitudinea lui comportamentală făcea cocoaşa să crească tot
mai mult.
Interesant! Pe măsură ce experimenta noi modalităţi de a rezolva problemele, cocoaşa se
micşora. Iar atunci când la şcoală un copil i-a vorbit răutăcios, şi-a înfrânat pornirea de a-l lovi.
În schimb, a găsit un mijloc prin care să discute cu el şi curând erau prieteni. Atunci o parte şi
mai mare a cocoaşei a dispărut. De fiecare dată când băiatul ,dicuta cu consilierul şcolar despre
întâmplări dureroase din trecut cocoaşa se făcea mai uşoară şi mai mică. Într-o noapte, Claudiu
a avut un vis care l-a ajutat să găsească forţa necesară de a se descotorosi de ultirnele rămăşite
ale cocoaşei de pe urnăr.Visul l-a ajutat şi să se
comporte altfel, să aibă o părere bună despre sine şi să fie fericit. Era atât de diferit de băiatul
cu cocoaşă încât mulţi oameni nici nu l-au mai recunoscut. Curând a reuşit să îşi canalizeze
întreaga
energie, care în trecut era folosită pentru a-şi căra cocoaşa, pentru a devein un atlet de renume.
Alerga foarte mult. A descoperit că alergatul îl făcea să aibă o părere mai bună despre el însuşi.
A început să alerge la întreceri şi să câştige trofee. A început să ocupe locul întâi tot mai des.
Într-una din zile antrenorul echipei de atletism a spus întregii echipe că băiatul alerga precum
vântul. Auzind acele cuvinte, Claudiu a zâmbit. Şi-a dat seama că nu ar fi avut niciodată cum
să alerge ca vântul dacă ar fi continuat să poarte o cocoaşă grea pe umăr.
Autor: Nancy Davis, Ph. D, “Povești terapeutice. Partea a IX. Povești care tratează
simptomele abuzului asupra copiilor”, Editura Midoprint, Cluj Napoca, 2012

Povestea tămăduitoare abordează problematica: Dorinte nerealiste la copii


Mesajul pe care-l transmite povestea: Dacă vrem să fim percepuţi exact aşa cum suntem, să
nu să avem ambiția de a ne evidenția ca fiind viteji.
Comportamentul care trebuie corectat: Dorința copilului de a părea ceea ce nu este.
Problema pentru care s-a intervenit este: Copilul încearcă să braveze.

56
Persoana asupra căruia s-a intervenit este: Un copil de la gradiniță din grupa mare.
Rezultate: Copilul înțelege că este bine să fim modești.
Exemplificarea pe un caz real:
Copilul C. A. din grupa mare, este un copil vioi, și dornic să cunoască lucruri noi, dar
dispus frecvent să se impună în fața colegilor de grădiniță. Îi place să se laude în fața colegilor
de grădiniță cu lucrurile pe care le are, inițiază diferite jocuri și concursuri și vrea să fie doar
el cel care le câștigă. Ar vrea, tot timpul, să-și impună autoritatea asupra celorlalți copii din
grupă.
Aceste atitudini și comportamente i-au determinat pe ceilalți copii să nu-și prea
dorească să se joace cu el. Tendința de marginalizare a copilului în cadrul grupului a fost
resimțită de acesta tot mai acut, și l-au determinat să fie tot mai neliniștit și mai dispus să să ia
la harță cu ceilalți copii.
Povestea ,,Lacul care a vrut să se facă mare” vine să sprijine efortul părinților, de a-l
ajuta pe copil să înțeleagă că lăudăroșenia, dorința de a fi ,,în față” cu orice preț, nu-l va ajuta
pe acesta să-și dezvolte relații corecte cu copiii din preajma sa. Dorința de a motiva și
mobiliza copilul să fie atent la nevoile celor din jurul său, a inspirat crearea acestei povești
tămăduitoare. Înțelegând că ,,dându-se mare” nu face altceva decât să se izoleze de ceilalți, A
va putea să se integreze corespunzător în colectivul grupei sale. Acum vorbește convingător
despre felul cum trebuie să ne comportăm, dar uneori mai încalcă aceste norme.

57
(despre inocența copilăriei)

Prof. dr. Cîmpean Simona


CJAPP/CJRAE
loc. Sibiu, jud. Sibiu

acul din povestea pe care m-am pregătit să v-o povestesc astăzi, este un lac
tare frumos. Spun asta pentru că, plante, pești, rațe, broaște și nenumărate specii de zburătoare
viețuiesc în el și în jurul lui. Copiii, însoțiți de părinți sau de bunici se bucură de fiecare dată
când vin la plimbare în jurul lui. Pentru mulți copii și adulți lacul este o bucurie, pentru că le
oferă o priveliște frumoasă și este o adevărată lecție despre plante și animale.
Ceea ce copiii nu știu despre lacul nostru este faptul că demult, demult, el era magic.
Simțea și gândea la fel ca oamenii. Și asememea oricărui om, el avea tot felul de dorințe și
așteptări. Lacul cel micuț și drăguț s-a gândit că și-ar dori să devină, dintr-odată foarte mare.,,
Ce bine ar fi dacă aș fi un lac mare, cât o mare de mare! M-ar vedea mult mai mulți oameni și
aș fi foarte mândru de mine! Ce bine ar fi să fiu, cea mai mare mare de pe Pământ!” Era sigur
că astfel ar fi cel mai grozav și astfel va fi admirat de toată lumea. ,,Oare mi s-ar putea îndeplini
acestă dorință? Oare ce-ar trebui să fac?” Se gândi ce se gândi, și-și propuse să spună dorința
care i-a încolțit în minte, în fiecare seară înainte de culcare. Seară de seară, adormea cu speranța
că, într-o zi va putea fi cel mai mândru lac de pe Pământ.
Într-o dimineață începu să plouă și toate viețuitoarele de pe lac erau fericite. A continuat
să plouă și a doua zi și multe zile la rând. Lacul cel micuț și drăguț devenea, din ce în ce mai
mare. ,,Extraordinar!, se minună lacul, acum poate mă fac la fel de mare ca marea. Cine va fi
ca mine? Toți se vor minuna cât de grozav sunt eu!” Și într-adevăr, ploaia cădea din cer fără
încetare. Animalele de pe lac s-au bucurat la început, dar după o vreme au devenit agitate.

58
Unele dintre ele au părăsit lacul fiindcă stuful și papura au fost acoperite de ape și nu-și mai
găseau cuiburile. Lacul nostru, în schimb era voios că devenea tot mai mare.
Plouând săptămâni în șir, lacului i s-a împlinit visul. A devenit atât de mare, cât și-a
dorit și era atât de bucuros că nu exista, pe fața pământului un altul ca el.
Dar, ce n-a observat lacul care, odinioară, era iubit de copii, părinți și bunici? El nu și-
a dat seama când a fost părăsit treptat, de toate viețuitoarele care-l făceau așa de frumos.
Păsările au plecat, fiindcă apa le-a acoperit cuiburile, peștii n-au supraviețuit în apa care,
crescând brusc s-a tulburat, iar broscuțele și-au pierdut micile lor adăposturi. Plantele care
trăiesc de obicei pe lacuri, au fost și ele înghițite de ape. Lacul mic și frumos de odinioară, s-
a transformat într-o apă mare și murdară și a fost părăsit de toți. Mirosul urât al apei i-a
îndepărtat pe toți. Rămăseseră doar o mulțime de țânțari care pluteau pe deasupra lacului.
Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, lacul care a vrut să se facă mare, s-a întristat. A
început să-și amintească ce frumos era atunci când era mititel și iubit de toată lumea, și cum
este acum când nu mai are pe nimeni în jur. Cu puterea gândului, seara înainte de culcare, își
imagina cum ar fi să redevină așa de mic și de drăguț cum era mai demult.
După o vreme, visul lui a început să prindă contur. S-a întîmplat să nu mai plouă, timp
de mai multe săptămâni, iar lacul să revină încet, la dimensiunile pe care le-a avut inițial.
Simțea cum apele sale se limpezesc, peștii înoată veseli, plantele de apă încep să crescă din
nou, păsările vin să-și facă alte cuiburi, iar broscuțele cântă seară de seară, care mai de care
mai frumos.
Azi nu mai știm dacă lacul este magic sau nu, dar știm că este mic și drăguț, și iubit de
toată lumea. Un singur lucru este sigur, și anume că lacul din povestea noastră n-ar mai vrea
să fie mare și învolburat, ci să rămână așa cum a fost el la început. Multele săptămâni de
ploaie i-au arătat că-l pot face, așa cum a visat cândva, mult mai mare, dar nu și mai frumos
și mai iubit de copii și de adulți. De atunci, lacul care a vrut să se facă mare, se bucură că este
așa cum este și că e înconjurat de plante, animale și oameni. Probabil că în fiecare seară lacul
își spune.,, Ce bine ar fi dacă n-aș mai crește! Nu, n-as vrea să mai fiu vreodată atât de singur!”.

59
(stima de sine)

Prof. Ciobanu
Mihaela
Liceul Teoretic „Vasile
Alecsandri”,
loc. Săbăoani, jud. Neamț

Detalierea problemei

eseori, pe bună dreptate, ne încurajăm elevii să participe la diverse


competiții școlare. Considerăm că sunt capabili de performanță și îi pregătim cât putem mai
bine. Experiența concursurilor îi călește și le dezvăluie nivelul la care se află cu adevărat. În
urma competițiilor, copiii sunt clasificați în funcție de a performanțelor lor, dintr-un moment
dat. Toată lumea felicită pe cei care se află în fruntea clasamentului. Ceilalți nu mai
contează...Oare ce se întâmplă în mintea și inima copilului care dă piept cu eșecul ?! Tristețea
din ochii săi dezvăluie fie dezamăgire fie resemnare. Stima lui de sine are de suferit. Și-a dorit
să reușească, dar de astă dată nu a fost destul de bun. Nu l-a învățat nimeni CUM SĂ PIARDĂ
UN CONCURS...
Identificarea poveștii tămăduitoare
-Vreau să câștigiiiiig! se auzi un chițăit de pe ramura cea mai înaltă a alunului din
Pădurea Muzicală.
- Nu-i drept! Știu să pierd! se înălță către ceruri aceeași voce subțire.
- Hrr... Nu voi participa!
Și cu aceasta, mica fereastră se închise zgomotos.
„Ce se întâmplă?”, se întrebau toți iepurașii.
„De ce e supărată Vivi?”, șușoteau pupezele.
„Doar are o viață minunată”, adăugau toți.

60
Ei bine, Vivi era furioasă. Peste șapte zile erau jocurile de primăvară și, pentru prima
dată, veverița noastră era destul de mare pentru a participa. Pare o veste bună, nu-i așa?
Dar Vivi nu știa decât să câștige. Când un spiriduș se apleca să își lege șireturile sau să
culeagă o floare, Vivi lua poziția de start, striga „poooc!” și o lua la fugă, sub privirile
mirate ale celor din jur. La masă, termina prima de mâncat, sorbind supa de alune dintr-
o suflare, devorând nucile prăjite și câteodată aruncând brioșa cu scorțișoară pentru a fi
sigură de victorie. Iar la concursul de alergare în jurul trunchiului de stejar, ieșea
întotdeauna pe primul loc, cu mult înaintea șoriceilor gemeni Uf și Ura.
- Victorie! striga veverița Vivi, până și în vis.(...)
Sosi și ziua concursului.
- Vreau să câștig, vreau să câștig, vreau să câștig, mormăia Vivi la linia de start, privind
în dreapta către Forte, veverița cenușie cu spate lat și mușchi puternici.
- Vreau să câștig, vreau să câștig, vreau să câștig, își șoptea ea în mustăți, uitându-se în
stânga către Pizzicato, veverița cea subțire și săltăreață.
Atât Forte, cât și Pizzicato păreau liniștite, sigure pe ele și mult mai bune decât Vivi.
Arbitrul Coțofană dădu startul și veverițele alergară cât putură de repede.
După ce își recăpătă suflul, Vivi se uită tristă în jur. Forte terminase prima, urmată fiind de
Pizzicato... Ea era era pe locul trei!
-Hai acasă, Vivi! se auzi o voce cunoscută. Te voi învăța ce trebuie făcut când pierzi.
Era prietenul ei iubitor, Vivaldi, spiridușul muzical. Îl privi și văzu că nu era nici
supărat, nici dezamăgit că veverița lui preferată pierduse primul ei concurs.
- Cum crezi că am ajuns cel mai bun violonist din ținut? Pierzând trei concursuri de
măiestrie!, mi-a spus el degajat. Toți îți dau sfaturi despre cum să ai succes, cum să fii campion,
dar nimeni nu te învață ce să faci când pierzi, deși aceasta se întâmplă mai des decât victoria.
După fiecare înfrângere am axersat și mai mult. Am devenit din ce în ce mai bun.
Dacă nu aș fi pierdut măcar o dată, acum aș fi un simplu cântăreț din lăută, care zdrăngăne pe
sub ferestre. Dar așa, m-am ambiționat, am exersat și mi-am spus: „Orice aș fi, pot să devin
mai bun! ”
Cu somn, mâncare și exerciții, Vivi s-a pregăti în continuare pentru concursuri. Când
luă startul, veverița noastră alergă cu viteză și se simțea ușoară și fericită. Îi plăcea pur și simplu
să alerge și nici măcar nu se mai îngrijora dacă va câștiga sau va pierde. (Prelucrare a poveștii
Cum să pierzi un concurs, din cartea Vivaldi și cele patru anotimpuri, de Cristina Andone)

Rezolvarea problemei

F.F. este elevă în clasa a VII-a. Este un copil sensibil și creativ, care iubește mult să
citească. În anii trecuți a fost selecționată pentru a participa la olimpiada de limba și literatura
română, dar rezultatele ei n-au fost pe măsura așteptărilor. Ar fi putut alege să nu mai participe
și anul acesta, dar nu a făcut-o. Nu a renunțat. Deși insuccesul de anul trecut i-a lăsat un gust
amar, a acceptat și anul acesta provocarea competiției școlare. A fost înțeleaptă și nu s-a lăsat
bătută. S-a angajat să lucreze serios și se pregătește cu zâmbetul pe buze. Munca ei contează!
N-o mai îngrijorează gândul că va câștiga sau că va pierde. Investește în ea... Oricum, ceea ce
este ea valorează mai mult decât orice rezultat!

61
(despre comportamente)

Prof.înv.primar
Oțel Anamaria Nicoleta
Șc. Gimn. ,,Avram Iancu’’,
loc. Unirea, jud. Alba

ntr-un sat, de la marginea unei păduri, trăia odată o familie de


căţeluşi.Mama statea acasă toată ziua făcând mâncare, spălând haine şi având grijă de cei trei
copii pe care îi aveau, în timp ce tatăl, un câine voinic şi harnic muncea pentru a putea avea
grijă de cei din familie.
Cei trei copii erau tare drăgălaşi şi zburdalnici, dar cel mai mare dintre ei, un căţeluş cu
blana pufoasă și neagră ca corbul, cu nişte ochişori ageri, mereu în căutare de ceva nou, era
tare neastâmpărat şi obraznic.Cât era ziua de mare alerga de colo până colo, sărea, zburda prin
poiana plină de flori; nu stătea o clipă liniştit. La şcoală deranja tot timpul orele, îşi necăjea
mereu colegii , inclusiv pe fratele său mai mic,se lega de toate animăluţele din poiană.Din
pricina aceasta, Corbuleț, căci aşa îl chema pe căţeluş, era veşnic singur, nimeni nu se juca cu
el , nimeni nu voia să-i fie prieten.Mama îl certa mereu pentru că făcea fel de fel de năzbâtii, îi
lovea pe frăţiorii săi şi nu o asculta nici pe ea.
Morcovel, un pui de iepure cu blana albă ca spuma laptelui şi mereu zâmbitor, se ferea
de el deoarece, întotdeauna când se întâlneau, Corbuleț îl trăgea de urechi, îl împingea ca să
cadă, după care râdea de el.
La şcoală, Țeposul, puiul de arici, cuminte şi harnic, nu îndrăznea să-şi scoată cărţile
pe bancă , deoarece căţeluşul neastâmpărat, îi arunca caietele şi cărţile pe jos, îi rupea
creioanele şi îi mâzgălea tot ce era pe masă.
Chiar şi Rița, veveriţa care era învăţătoarea lor era foarte supărată pe el, deoarece în
fiecare zi îi deranja orele, nu era atent la lecţii, venea cu temele nefăcute şi, pe deasupra, mai
strica lucrurile făcute de ceilalţi.

62
Din această cauză, celelalte animăluţe fugeau când îl vedeau pe Corbuleț că apare, iar
la şcoală nimeni nu stătea cu el în bancă.
Corbuleţ era foarte trist că nimeni nu vroia să se joace cu el şi nu avea prieteni. Nu o
dată şi-a pus întrebările :,, De ce toţi mă ocolesc? Ce să fac pentru a avea prieteni?
Într-o zi, Corbuleţ sta tolănit la umbra unei sălcii pletoase pentru a se adăposti de arşiţa
soarelui şi se gândea ce să facă, cum să facă ca să nu mai fie atât de singur. Dintre ierburile
înalte, apăru Pufi, un motan vesel şi prietenos care îi zâmbi mieros şi îi zise:
- Bună! Mă bucur nespus să te văd!
Încântat, Corbuleţ îi răspunse zâmbind şi el la rândul lui:
- Bună! Şi eu mă bucur că te-am întălnit!
Cei doi au stat de vorbă puţin despre vremea de afară şi despre noii prieteni pe care motanul
şi-i făcuse.
După ce plecă motanul, Corbuleţ căzu din nou pe gânduri.Tocmai atunci trecu pe acolo
Ronţăilă, şoricelul poznaş, care, văzându-l pe Corbuleţ stând trist îl salută şi îl rugă să-l ajute
să-şi caute bucata de caşcaval pe care a pierdut-o prin iarbă.
- Cu mare drag te voi ajuta!răspunse căţeluşul sărind în picioare.
Cei doi aflară bucata de caşcaval, iar Corbuleț i-o duse şoricelului până acasă ca să n-o mai
piardă.Ronţăilă îi mulţumi căţeluşului, după care se despărţiră. Acesta s-a întors acasă, oarecum
mulţumit, şi toată noaptea s-a visat jucându-se cu Pufi şi cu Ronţăilă.
În următoarea zi, Corbuleţ s-a trezit foarte vesel. A ieşit în dumbravă şi văzându-l pe
Pufi, motanul, s-a apropiat tiptil de el, îi oferi cu un zâmbet mare, cât putu el de mare, şi-i zise:
- Bună, Pufi! Mă bucur tare mult că te-am întâlnit!
Motanul rămase surprins.Nu-i venea să creadă că Corbuleţ este cel care-i vorbea atât de
frumos.Totuşi îi răspunse la salut, zâmbindu-i la rândul său, după care îl întrebă ce face. Mai
discutară o vreme despre vacanţa care se apropia şi despre felul în care şi-o vor petrece.
Mai târziu, în aceeaşi zi, s-a dus acasă la Țeposul, puiul cel cuminte de arici, şi l-a
întrebat dacă nu doreşte să-l ajute să caute fructe de dud pentru frăţiorii săi mai mici. Puiul de
arici cunoştea foarte bine locul de unde puteau să adune dude, prin urmare au pornit împreună
spre acel loc.La fel ca motanul Pufi, şi Țeposul era tare uimit de comportamentul căţeluşului.
Cei doi adunară fructe şi s-au întors spre seară acasă, au luat cina împreună, după care
şi-au luat rămas bun, despărţindu-se ca doi buni prieteni.Ajuns acasă, Corbuleţ s-a aşezat în pat
gândindu-se la felul în care şi-a petrecut ziua şi la cât de bine e să ai prieteni.
În zilele care au urmat, Corbuleţ a început să vorbească mai frumos cu mama sa , cu
frații mai mici, a început să-şi ajute părinţii la treburile gospodăreşti, chiar dacă uneori nu-i
plăcea acest lucru. La şcoală a încercat să fie atent la ore, să nu deranjeze orele, să-şi facă

63
temele şi să nu-i mai supere pe colegi.Se temea că va rămâne din nou singur fară să aibă cu
cine vorbi şi cu cine se juca, se abţinea cu greu să se comporte civilizat şi să nu fie obraznic.
Colegii săi erau foarte mulţumiţi de schimbarea lui Corbuleț şi au început să-l introducă
şi pe el în jocurile lor.
La sfârşitul anului şcolar, învăţătoarea, veveriţa Rița, a organizat o petrecere la şcoală
pentru a-i răsplăti pe micii şcolari pentru rezultatele la învăţătură.Au venit la petrecereȚeposul,
motanul Pufi, Ronţăilă, Morcovel puiul de iepure şi mulţi alţii. Printre ei a fost invitat şi
Corbuleţ. Au mâncat prăjituri, fructe, bomboane, au băut suc, au dansat şi s-au jucat împreună
până seara târziu. Nici unul din ei nu s-a supărat, toată lumea fiind fericită.Lui Corbuleţ îi venea
din când în când să-i ciupească, să-i împingă, să-i tragă de urechi, să le pună piedici, dar de
fiecare dată se oprea la timp gândindu-se la faptul că nu doreşte să mai fie trist şi singur.Se
simţea bine în compania celor de vârsta lui şi nu ar fi vrut să-i piardă pe cei care îl făceau fericit.
De atunci, Corbuleţ a început să-şi facă mulţi prieteni. Nu mai este singur şi nici trist
deoarece se străduieşte să se comporte frumos cu cei din jurul său şi să nu le vorbească urât şi
obraznic pentru a fi acceptat de toată lumea.

64
(despre timiditate)

Documentarist
Cotoarbă Ioana
Liceul Tehnologic, loc. Mîrşa
Jud. Sibiu

a marginea unui sat, la poalele Dealului Frumos, în preajma unui şantier de


construcții, un grup de copii juca fotbal pe un teren improvizat pe o pajişte .
Era o zarvă de nedescris. Jucătorii alergau devotați după o minge veche, uzată, din care aproape
curgeau peticele. Pe marginea terenului, de o parte și de alta, fiecare echipă avea parte de
încurajarea suporterilor proprii, care strigau din toate puterile la jucătorii preferați, dându-le
“indicații prețioase”.
La un moment dat, alături de unul din grupurile de suporteri a apărut Iliuță, un copil
mic, slăbuț, care urmărea cu ochi avizi fiecare pasă de joc. Strângea din mâini la fiecare
greşeală, dădea cu picioarele într-o minge imaginară, suferea la fiecare minge pierdută. Se
vedea că este mare amator de fotbal căci trăia alături de cei de pe teren fiecare pasă de joc. La
una din pasele de joc, Mitrel, unul dintre jucători, a alunecat pe iarbă, căzând cu piciorul sub
el, luxându-și glezna. Un țipăt de durere s-a auzit din gâtul copilului. Jocul s-a întrerupt, iar
coechipierii lui l-au scos de pe teren, nemaiputând juca. Au început să caute cu privirea printre
cei de pe margine un copil care să-l înlocuiască pe accidentat.
Timid, cu ochii plecați, Iliuță s-a apropiat de cel care părea a fi căpitanul echipei și s-a
oferit să joace în locul lui Mitruț.
-Tu ? Ce să faci tu pe teren ?Nu vezi cât ești de mic ?Te zboară vântul dintre noi, a spus
capitanul, râzând în hohote.
Ceilalți copii, bineînțeles că au început și ei să râdă,arătând către Iliuță cu degetul.
Copilul s-a îndepărtat trăind o mulțime de sentimente : de rușine, de mânie, de
neputință .
Într-un final a fost găsit un înlocuitor pentru Mitruț și jocul a reînceput. Dar acest nou jucător,
Mihai, mai voinic și mai puternic decât toți ceilalți, a dat o pasă puternică, aruncând mingea
foarte departe, dincolo de teren.
-Uite ce-ai făcut! Acum du-te după ea, au spus copiii supărați. Băiatul a fugit după minge dar
nu s-a mai întors. Stătea într-un loc și făcea semne disperate cu mâna celorlați.

65
-Ce se întâmplă cu Mihai ? Ce-o face acolo de nu mai vine?
Câțiva copii au alergat la Mihai dar nici aceștia nu s-au întors, făcândși eisemne de neputință
cu mâna.
-Doamne dar ceiacolo de nu vin?spuse căpitanul echipei , pornind şi el într-acolo, cu toți ceilalți
după el. Când au ajuns au văzut motivul : mingeas e înțepenise într-un tub de fier, foarte strâmt
și nimeni nu ajungea la ea.
-Acum ce facem ?Nu mai putem continua jocul…
-Vai de mine…mingea mea…..Mă omoară fratatele meu de nu-i duc mingea ! Nici nu i-am
spus c-o iau…
-Intru eu după ea, spuse timid Iliuță.
-Tu ? Crezi că poți să o scoți tu de acolo ?Nu ai tu putere s-o tragi…
-Ba da… Lăsați-mă să încerc. O să mă târăsc pe burtă și o s-o scot.
-Hai, încearcă dacă vrei, dar vezi să nu rămâi și tu înțepenit acolo căci aici te lăsăm…
Iliuță s-a aplecat și a intrat în tubul de fier gros, târându-se până la minge. Cu chiu cu
vai a scos-o de acolo și a ieșit afară.
-Bravo Iliuță!Nu mă așteptam din partea ta la un gest așa frumos…deși ți-am vorbit urât, ai
dat dovadă de curaj și ne-ai ajutat. Iartă-mă pentru vorbele urâte, spuse căpitanul .
-Nu-i nimic, mi-a făcut placere să vă ajut, spuse Iliuță, zâmbind fericit.
-Știiceva? Pentru că eşti aşa un copil iertător şi bun, hai joacă tu în locul lui Mitruț, așa… ca
premiu pentru curaj.Vrei?
-Cu mare drag, mie-mi place foarte mult fotbalul.
-Hai să vedem cum joci…
Ei, dragii mei, ce pot să vă mai spun…Iliuță s-a dovedit a fi un adevărat talent
fotbalistic. Alerga ca săgeata printreadversariși a înscris trei goluri, făcându-și echipa să
câștige. Jucătorii și suporterii erau în delir de bucurie. De atunci Iliuță a devenit jucător de
bază al echipei, nelipsind de la nici un meci de fotbal din sat. Ba, ce spuneți, la un moment dat
a ajuns și căpitan de echipă.

Argument

Povestea aceasta am scris-o şi am folosit-o în cazul lui D.,un băieţel ruşinos din clasa a
III-a, tare timid, care nu avea deloc încredere în sine şi era foarte retras. Marginalizat şi
batjocorit de colegi, era tot timpul trist. Am încercatsă mă apropii de el să văd dacă există un
motiv aparte în familie care l-ar putea determina să fie atât de retras şi ruşinos. N-am aflat nimic
deosebit. În schimb am aflat de la domnul profesor de sport că este un adevărat talent
handbalistic.
În urma lecturării şi prelucrării poveştiiîntr-o activitate în CDI, vorbind despre relaţiile
cu cei din jurul nostru, despre bunătate şi prietenie, am reuşit să aducem în prim plan
adevăratele calităţi ale acestui băieţel şi apoi, împreună cu profesorul de sport, care i-a pus în
valoare talentul sportiv, am reuşit să-l facem acceptat de ceilalţi copii, încet-încet
împrietenindu-se, uitând de vechile comportamente .

66
(despre timiditate)
Prof. înv. primar Crețu Corina
Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”,
loc. Ceahlău,jud.Neamț

Detalierea problemei

-am cunoscut pe C. D. la festivitatea de deschidere a anului școlar în care am preluat


prima generație de Clasa pregătitoare. Ca și pe majoritatea copiilor din colectivul care urma să
se formeze, nu-l cunoșteam decât ca un nume dintr-o listă. Mi l-au prezentat mama și bunica
lui, completându-se una pe alta: ”El este D.! Este timid, nu prea vorbește. Nu seamănă deloc
cu fratele lui, care e foarte curajos”.
Bănuiala pe care am avut-o după primul dialog mi s-a confirmat în primele săptămâni
de școală: copilul avea pusă deja eticheta ”timid” de către membrii familiei cu care își petrecea
majoritatea timpului: mama, fratele lui mai mare (cu care era mereu comparat), bunicii din
partea mamei.
Această etichetă era folosită atunci când descriau situațiile în care comportamentul
copilului în societate nu corespundeau așteptărilor pe care mama, permanent secondată de către
bunica, le aveau de la el. Era folosită și ca o motivare, ca o explicație pentru ceea ce le
comunicam ca urmare a observării sistematice a activității lui în clasă, a participării la
activitățile desfășurate, a comportamentului lui în cadrul colectivului clasei. Din familie lipsea
tatăl, plecat în străinătate și despărțit de mamă. De câteva ori pe an, la sărbători, acesta făcea
scurte vizite, îndelung și cu multă emoție așteptate de către copil, în urma cărora băiatul
rămânea trist și cu mai puțină dorință de comunicare decât în restul timpului. Absența
îndelungată a tatălui era considerată de către familie motivul principal al timidității băiatului,
motiv afirmat chiar în prezența lui.
În timp mi-am dat seama că, întradevăr, în preajma mamei și a bunicii băiatul era
frământat de un amestec de emoții (tensiune, îngrijorare), răspundea cu greutate la întrebări sau
chiar refuza să răspundă, ținea capul în jos, vorbea foarte încet, aproape șoptit, se înroșea la

67
față. În schimb, când se juca cu colegii sau când era sigur că nu este ”sub observația” familiei
sau a cadrelor didactice avea un comportament total diferit: vorbea foarte tare, emitea chiar
sunete ciudate, alerga mult, voia să atragă atenția celorlalți copii trăgându-i de haine, încercând
să impună anumite reguli în joc. Din aceste motive colegii îl evitau, nu doreau să formeze
echipă cu el. Se supăra și reclama faptul că nu este primit în echipa dorită de el, apoi refuza să
mai participe sau să îndeplinească anumite roluri, iar explicația pe care o dădea faptului că nu
vrea să participe era că ”Eu sunt timid!”.
Era vizibil faptul că deja se identifica cu eticheta pusă de către familie și treptat renunța
la dezvoltarea și utilizarea abilităților sociale.
Am considerat că este necesar să intervin, pentru a-i forma și dezvolta copilului
încrederea în sine, pentru a combate tendința lui spre introvertire, din ce în ce mai evidentă și,
nu în ultimul rând, pentru a preveni rămânerea în urmă la învățătură, deorece momentele în
care refuza să răspundă sau să participe la lecții erau tot mai repetate.
Pentru a reuși în aceste întreprinderi am considerat că este necesar să realizez întâi o
cunoaștere deplină a copilului, pentru a-l putea înțelege și ajuta: aspecte despre mediul în care
trăiește în familie, activitățile care îi plac (acasă și la școală), pasiuni, interese, temeri,
așteptările familiei, așteptările lui. A fost un proces de durată, în urma căruia am
concluzionat că una dintre posibilele cauze ale comportamentului său era nivelul ridicat al
așteptărilor familiei (în special ale bunicii sale) față de rezultatele sale școlare. Având condiții
materiale foarte bune, familia considera că rezultatele obținute de elev trebuie să reflecte
automat acest lucru: să obțină doar calificative bune, să fie mereu remarcat, apreciat, în fața
celorlalți părinți, elevi. El ar fi trebui să fie un simbol al familiei, să demonstreze că este foarte
bun, chiar dacă este crescut doar de către mamă. Din păcate era programat din start către eșec,
deoarece acele așteptări ale familiei nu erau în acord cu abilitățile, cu posibilitățile psihice ale
copilului, uneori nici chiar cu vârsta lui.
Băiatul și-a interiorizat aceste așteptări, astfel încât avea o permanentă frică să nu
greșească, să nu dezamăgească pe cineva, nu mai avea curajul să încerce lucruri noi, să își
canalizeze abilitățile pentru a realiza lucruri care să-i facă lui plăcere.
Descoperisem că elevul desena foarte frumos, afirmase că îi place să deseneze, era
apreciat chiar și de colegi pentru desenele lui. Atunci când i-am apreciat această abilitate intr-
o discuți cu mama și cu bunica, acestea, de comun acord, au declarat că nu este așa de priceput
ca fratele lui și că vrea doar să-l imite pe acesta. Din păcate, copilul a asistat la această discuție
și, ulterior, vizibil afectat, a refuzat să realizeze un desen pentru un afiș (”Am să-l rog pe fratele
meu să-mi facă desenul, pentru că el desenează mai frumos”).
Am constatat că principala nevoie a copilului era cea de atenție pentru câștigarea
încrederii în sine și în forțele proprii. Avea nevoie să fie ”văzut și auzit” fără să fie judecat,
criticat, comparat cu fratele său, fără să i se ceară să fie mereu cel mai bun, dar trebuia să învețe
cum și ce să facă pentru asta.

✓ Crearea poveştii tămăduitoare

Bazându-mă pe abilitățile sale artistice i-am propus să inventăm împreună o poveste,


pe care el să o ilustreze. L-am lăsat pe el să denumească personajul principal, un ou găsit în
pădure, să-l deseneze cum și-l imaginează, să-i deseneze și descrie căsuța, familia.

68
De la o zi la alta personajul trebuia să treacă prin situații diferite: să meargă la magazin,
la dispensar, la un vecin și, bineînțeles, la școală.
Continuam povestea când ne permitea timpul, cu precădere înainte de anumite situații
tensionante pentru el, când știam că are nevoie să fie încurajat: un test de evaluare, o activitate
comună cu elevii din alte clase, sau o activitate la care participau și părinții, un concurs,
Am lăsat copilul să aleagă un titlu potrivit poveștii. A refuzat inițial, dar, pentru că i-
am dat timp să se mai gândească, l-a găsit mai târziu, când deja o bună parte se derulase: Oul
Super-erou.
Primele ”capitole” ale poveștii au fost în mare parte spuse de mine, el doar ilustrând
ceea ce auzise. Treptat contribuția lui a fost din ce în ce mai mare, până când nu a mai fost
nevoie să intervin, decât cu frânturi de idei, pe care el le dezvolta, dovedind foarte multă
creativitate și uitând să mai fie timid. Colegii îl încurajau să continue povestea și îi apreciau
desenele. Povestea era spusă oral, liber, din bancă, la început, apoi în fața clasei, pentru a arăta
desenele realizate, în reprize scurte, de câteva minute, dar care captau tot mai mult atenția
întregii clase.

Într-o senină zi de primăvară în mijlocul unei poienițe cu flori multicolore a apărut un


ou. Nimeni nu știa cum a ajuns acolo.
Toate vietățile din poiană- animăluțe mai mari sau mai mici, păsărele gureșe, insecte viu
colorate, erau mirate de această apariție și studiau oul cu atenție.
Oul, rușinat pentru că îl priveau atâția ochi, nu avea curajul să spună nimic: nici cum se
numește, nici de unde vine, nici ce vrea el să facă acolo. S-a rostogolit cât a putut de repede
pe unde era iarba mai înaltă și s-a grăbit să ajungă acasă, să le povestească părinților unde
ajunsese.
Părinții l-au certat pentru că nu a vorbit cu vietățile din poiană și pentru că a fugit. I-au
spus că în ziua următoare va trebui să meargă din nou în poiană și să se prezinte tuturor. Oul s-
a gândit cât de bine ar fi dacă ar avea un obiect magic, care să-l ajute să prindă curaj. Dar nu
avea un astfel de obiect.

L-am rugat pe D. să se gândească și să propună, să inventeze el ceva care să-l ajute pe


personajul din poveste. A doua zi a adus un desen, care reprezenta o mașină deosebită: cu
antene, oglinzi speciale, numeroase alte accesorii. El și-a motivat alegerea, explicând că astfel
personajul va avea mai mult curaj și va fi și mai puternic.

Povestea a continuat o lungă perioadă de timp. Personajul a trecut prin numeroase


peripeții, adevărate experiențe de viață, iar D. a găsit mereu soluții pentru a-l ajuta. Fiecare

69
moment povestit și ilustrat era o posibilă situație prin care elevul urma să treacă, iar
identificarea soluției îl învăța, sau îl ajuta să depășească momentul dificil.
Treptat l-am determinat să renunțe la obiecte sau puteri magice pentru a ajuta personajul.
Sarcina lui era să descrie atitudini reale, comportamente pe care el trebuia să le manifeste în
relațiile cu ceilalți colegi, cu cadrele didactice, cu alte persoane adulte. I-am propus să ilustreze
vietatea care a ieșit din ou, dar a refuzat, preferând să continue povestea cu personajul în starea
de ou.
Era vizibil faptul că fiecare moment în care își prezenta desenul realizat, sau soluția pentru
a-l ajuta pe personajul aflat în dificultate, constituia pentru copil o eliberare emoțională a
sentimentelor. Trăia momentele alături de personaj, prindea curaj, manifesta dorință de
afirmare. Desenele realizate de el, expuse în clasă, erau apreciate de către colegi, ceea ce
constituia pentru el o motivare pentru continuarea acestei activități.

✓ Rezolvarea problemei

Problema, din păcate, nu a fost rezolvată, eliminată deplin. După începerea clasei a II-
a elevul nu a mai fost interesat de această activitate. A continuat să se exprime mai ușor
folosind desenul, a devenit mai curajos și mai puțin reținut în exprimarea părerilor personale,
ceea ce a reprezentat un progres în dezvoltarea sa emoțională. Dar foarte greu se acomoda cu
persoane sau situații noi, cu sarcini noi de lucru, continua să refuze să finalizeze unele exerciții,
să încerce modalități de rezolvare a unor probleme, de teamă să nu greșească.
În acțiunea mea de a-l sprijini, de a-l încuraja, nu am beneficiat de sprijinul familiei. Pe
măsură ce cunoștințele pe care trebuia să le acumuleze copilul erau mai ample, mai dificile (în
clasa a III-a, a IV-a, în special), iar rezultatele nu au mai fost notate numai cu FB, a scăzut și
interesul mamei și a bunicii față de activitatea desfășurată de copil la școală: au venit din ce în
ce mai rar la ședințele cu părinții și la orele de consiliere, nu au mai participat la activitățile
extracurriculare. D. a fost singurul elev din clasa a IV-a care nu a fost însoțit de niciun membru
al familiei la ultima serbare de Crăciun (când a avut chiar curajul să danseze, un remarcabil
progres) și nici la ultima oră de curs, festivă. A plâns din acest motiv și abia am reușit să-mi
rețin plânsul, pentru a-l putea încuraja să treacă peste acest moment.
Acum este elev în clasa a V-a. Are șansa că a rămas în același colectiv de elevi (care-i
cunosc și apreciază punctele tari), iar colectivul de profesori, fiind o școală mică, îi era deja în
mare parte cunoscut. Pentru a-l sprijini în continuare am informat cadrele didactice despre
temperamentul lui, depre felul în care reacționează în anumite situații și ne-am consultat în
repetate rânduri asupra modalităților în care îl putem sprijini.
De câte ori îl întâlnesc pe holul școlii îmi zâmbește, tăcut, iar eu mă bucur, chiar dacă
zâmbetul lui nu este însoțit de noianul de vorbe precipitate, cu care colegii lui îmi împărtășesc
impresii de elevi de gimnaziu. Marea mea dorință este ca acest copil să zâmbească mereu, să
nu mai evite să dea piept cu greutățile vieții, să aibă curaj să arate ce știe să facă și să spună
tare, cu privirea sus (așa cum îl învățam mereu să vorbească): ” Nu mai sunt timid!”

70
( încredere - lipsă de încredere)

Profesor învățământ primar,


Crișan Maria
Liceul Tehnologic,
loc. Jidvei, jud. Alba

,, fost odată ca niciodată un grup de broscutecare s-au hotărât să se ia la


întrecere, așa că și-au propus să ajungă în vârful unui turn foarte înalt. S-au adunat spectatori
curioși să vadă cursa și să le încurajeze pe broscuțe, deși erau cam sceptici că vreuna dintre
broscuțe o să reușească să ajungă în vârful turnului.

Prima broscuță a început să urce, dar de jos auzea „Ce obositor! Nu are cum să
reușească!”. Totuși broscuța a urcat până la jumătatea turnului după care, obosită de atâta vâlvă,
a abandonat.

Cea de-a doua broscuță a urcat puțin mai sus decât prima, dar a abandonat și ea cursa.
Cea de-a treia broscuță a urcat mai sus decât celelalte două, dar după puțin timp a abandonat și
ea.

În ultimul moment, la turn a mai venit o broscuță vioaie care a început să urce și să urce
până a ajuns la jumătatea turnului. Spectatorii erau uimiți și continuau să spună că turnul este
prea înalt și că broscuța sigur a obosit și nu o să reușească.

Însă broscuța a continuat să urce până a ajuns în vârful turnului. Când s-a întors, toate
broscuțele s-au strâns în jurul ei și au întrebat-o cum a reușit.

Atunci, broscuța le-a făcut semn că nu aude pentru că este surdă”.

(Poveste populară)

Prezentarea situației în care am folosit povestirea:


71
În cadrul orei de Educație civică, la clasa a III-a, la lecția Încredere/lipsa de încredere,
am pornit de la această povestire pentru a le exemplifica copiilor o situație imaginară în care
un personaj care a avut încredere în forțele sale nu s-a lăsat influențat negativ de cei din jurul
său, urmându-și scopul.

Mi-am dorit să-i fac pe copii să înțeleagă că adoptând o atitudine pozitivă, de încredere
în forțele proprii vor avea doar de câștigat, pe când lăsându-se înfluențați negativ, își vor pierde
încrederea și vor avea de suferit.

Aceeași morală poate fi subiect de reflecție și pentru un adult care are ca îndatorire
creșterea dreaptă, instruirea și educarea copiilor. Acesta trebuie să fie mereu generator de
încredere, sprijin fizic, dar și psihic.

72
POPA IULIA, CL.A III-A
LICEUL TEHNOLOGIC, JIDVEI
PROF.ÎNV.PRIMAR MARIA CRIȘAN

ijloc de martie. Sâmbătă dimineața. Tata mă întreabă dacă vreau să-l


însoțesc în pădure. Spun entuziasmată: ,, Daaa!”. Plecăm plini de bucurie. Drumul e
anevoios, dar frumos. Curând, la orizont, ni se arată în toată frumusețea ei: pădurea, încă
golașă.
Pe la amiază, după ce am străbătut-o nițel, ajungem într-o poieniță. Soarele timid, cu
razele lui călduțe măngâie natura încă amorțită. De sub un salcâm plin de muguri, rătăcit
tocmai în pădurea de foioase, doi gândăcei își fac apariția. Se căznesc să străbată covorul des
de frunze uscate. Floricelele timpurii îmi fac cu ochiul. Ghiocei, viorele, brândușe și toporași
mă îmbată cu mirosul lor. Culeg un buchet pentru mama. Parcă nu-mi vine să le rup, dar știu
că mamei îi vor plăcea.
Un zgomot îmi atrage atenția: două căprioare cu năsucul umed și negru mă țintuiau
cu privirea lor limpede și curată. Tata îmi face semn să nu le sperii. Tac, privesc și ascult.
Undeva în înaltul copacilor păsările se întreceau în triluri. În adâncul pădurii, un iepuraș cu
urechile ciulite fuge mâncând pământul. Cât spectacol, câtă frumusețe! Tata mă cheamă să-l
urmez. Mai mergem zeci de minute căutând rădăcini și crengi din care tata va ciopli mai apoi
fel de fel de figuri.
Deodată, o lumină nepotrivită pentru pădure ne cheamă la ea. Ce poate fi acolo? Ne
apropiem curioși. Tata îmi spune: ,, Ne taie pădurile! Ne lasă fără aer”. N-am înțeles ce vrea
să spună. Am ajuns, dar nu în poieniță cum credeam eu. Era un loc urât în care oamenii n-au
mai lăsat decât cioturi și moarte. Cuiburi de păsări erau zdrobite și împrăștiate pe jos.
-Tată, cine a tăiat copacii?
-Oameni răi, draga mea. Nu-mi place ce văd. Hai să plecăm!
-Dar, tată, nimeni nu-i poate opri?

73
-Off, draga mea! Ce mult aș vrea să pot eu să-i opresc!
Am pornit spre casă fără să mai vorbim nimic. Tristețea ni se citea pe fețe. De ce
nimeni nu face nimic?

DESCRIEREA SITUAȚIEI DE ÎNVĂȚARE:


În cadrul activității integrate ,,Natura și starea de bine” (CDȘ), am discutat despre
confortul, adăpostul, frumusețea pe care ni le oferă natura în general și codrul în special.
Elevii au venit cu exemplificări. Ulterior, am făcut un exercițiu de imaginație și ne-am
pus în situația în care aceste lucruri minunate ar fi distruse. Cum ne-am simți? Ce am putea
face pentru a proteja natura? Copiii s-au arătat extrem de afectați de poluare, de defrișări, de
imposibilitatea de a acționa pentru a stopa aceste activități.
Mesajul a fost acela că putem fi uniți pentru un țel comun, iar această solidaritate
poate fi chiar puterea care schimă lucrurile în bine.

74
(învățarea unor comportamente dezirabile)

Prof. înv. primar Duicu Mihaela-


Florina,
Școala Gimnazială „Peter Thal”,
loc. Râșnov, jud. Brașov

ntr-un orășel de la poalele munților trăia o familie cu doi copii: un băiat de 8


ani pe nume Dănuț și o fată de 10 ani pe nume Maria. Mama, croitoreasă de meserie, mergea
zilnic la un atelier din oraș și se îngrijea ca celor doi copii să nu le lipsească nimic. Tatăl, un
priceput tâmplar, sculpta în timpul liber o mulțime de jucării pentru copii. Amândoi părinții se
ocupau de educația copiilor învățându-i să fie buni, generoși, ordonați, să aibă grijă de lucrurile
lor, să spună mereu adevărul, să-i respecte și să-i iubească pe cei din jur. Cu toate acestea Dănuț
nu era foarte ordonat, iar Maria, ca să nu se supere părinții pe el, îi făcea uneori patul și chiar
îi făcea ordine pe birou și în dulap. Astfel, părinții nu și-au dat seama că băiatul lor nu era chiar
așa de harnic și ordonat cum credeau ei.
Într-o zi, în timp ce părinții erau la serviciu, bunica a venit să aibă grijă de cei doi copii.
Fiind ocupată cu treabă prin bucătărie, bunica l-a rugat pe Dănuț să meargă în magazie să aducă
un braț de lemne și apoi să meargă la alimentara din apropierea casei să cumpere o pâine,
deoarece Maria nu-și terminase temele pentru a doua zi. Dănuț invocă o durere groaznică de
burtă și plecă repede în camera lui, Maria fiind nevoită să facă totul în locul lui.
În timp ce sora lui era plecată la cumpărături, bunica s-a dus în camera lui Dănuț pentru
a-i duce o cană cu ceai. Când a intrat mare i-a fost surpriza când l-a văzut că se juca cu
mașinuțele și că nu părea să sufere de ceva. Surprins, Dănuț încercă să-i explice bunicii că
durerile l-au mai lăsat și că încerca să mai uite de ele jucându-se. Totuși, bunica și-a dat seama
că acesta nu era decât un mod de a scăpa de responsabilități și știa că Maria, ca o soră bună ce
era, va face totul în locul lui.
În timpul acesta apăru mama bucuroasă că șeful ei de la serviciu a dat fiecărui lucrător
un bilet la circul care tocmai sosise în oraș. Mama i-a întrebat pe copii:

• Cine dorește să meargă la spectacol? Am primit cadou un bilet.

75
Dan se ridică fericit și spuse:

• Eu! Eu! Ce-mi plac spectacolele de circ! Abia aștept să văd leii!

Bunica interveni atunci și ea:

• Dănuț, tu nu poți merge pentru că ești bolnav! Maria și-a făcut temele și m-
a ajutat și pe mine așa că ea merită să meargă la circ!

• Cum bolnav? Ce s-a întâmplat? întrebă mama.

Bunica i-a povestit totul. Mama a fost surprinsă când a descoperit ce se întâmplă în lipsa
ei și dezamăgită de comportamentul lui Dănuț. Văzând dezamăgirea întipărită pe chipul mamei,
băiatul și-a dat seama că nu a fost bine cum a procedat și i-a părut rău că le-a supărat și pe
mama și pe bunica. A promis că aceea a fost ultima dată când s-a purtat așa și chiar și-a ținut
promisiunea.

În clasa mea, ca în multe altele, există elevi cărora le place să scape de responsabilități
și să le lase în seama altora. Când trebuia să facem curățenie în clasă după ora de Arte vizuale
și abilități practice erau mereu aceiași copii care imediat își strângeau lucrurile și făceau ordine
atât pentru ei cât și pentru unii dintre colegi. La fel se întâmpla și în timpul pauzelor, când unii
elevi de serviciu încercau să scape de responsabilități și să iasă afară. La ședințele cu părinții
am descoperit că această problemă este întâlnită și acasă și că acești copii, având frați sau bunici
foarte îngăduitori, încearcă să-i păcălească pentru a scăpa de sarcinile date.
În cadrul orelor de dezvoltare personală, mi-am propus să abordez diverse povești, cum
este și ”Povestea lui Dănuț”, prin care să încerc să-i influențez pozitiv pe elevi, să evidențiez
consecințele lipsei de asumare a responsabilității și să înțeleagă relația cauză-efect. Împreună
cu ei am analizat comportamentul personajelor, care sunt consecințele faptelor lor, ce ar fi făcut
ei dacă ar fi fost în locul lor și am stabilit cum este bine să ne comportăm. Tot împreună am
stabilit că satisfacția lucrului bine făcut și mulțumirea că ne-am dus sarcinile la îndeplinire sunt
foarte importante atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru.
Dintre rezultatele obținute menționez: învățarea unor comportamente dezirabile,
asumarea responsabilității și ameliorarea relațiilor în interiorul grupului.

76
Înv. Pagu Valentina
Școala Gimnazială,
loc. Timișești,
jud. Neamț

roblema cea mai importantă a educaţiei morale în şcoală-considera J. Dewey


în lucrarea sa ,,Democraţie şi educaţie”, se referă la relaţia dintre cunoaştere şi conduită.
În această relaţie sunt implicaţi o mulţime de factori ai mediului pedagogic şcolar, dar
nu pot fi rupţi de cel familial şi social, având în vedere unii dintre componenţii săi ca mass media
sau acţiunea fenomenului economic şi cultural asupra comportamentului uman.
Trebuie avută în vedere acţiunea de instruire morală cu componentele ei de comunicare a
informaţiilor morale şi de analiză, dar şi existenţa sau crearea unor situaţii pedagogice, care să
permită funcţionarea unor relaţii morale interpersonale între elementele şcolii:- sistem de valori
şi reguli morale
- adevăruri prescriptive, indicative şi obligatorii de interdicţie
- permisiuni de comportament
,,Din dragoste izvorăşte- CUNOAŞTEREA” (Talasie Libianul)
Este necesar ca în învăţământul primar, pentru producerea ,,îndemnului” interior (a necesităţii
morale) către acţiunile dorite de comportament, elevul în calitate de subiect moral, să: - îşi
reprezinte corect ceea ce se aşteaptă de la el din punct de
vedere al comportamentului;
- îndeplinească ceea ce se aşteaptă de la el prin voinţă şi ca-

77
racterul său;
- dorească să se comporte în concordanţă cu valorile şi nor-
mele morale cunoscute şi acceptate.
Astfel se ajunge către- RAŢIUNEA copilului.
Pentru atingerea acestui scop de dezvoltare şi educare a comportamentului moral dispunem
de un sistem de metode. Acest sistem poate fi clasat în funcţie de caracterul direct şi indirect al
intervenţiei pedagogice pentru îndeplinirea scopurilor educaţiei morale, în:
a) metode de receptare (de investigare) a înţelesului limbajului moral
- povestirea morală
- povaţa (sub forma proverbelor şi maximelor morale)
- explicaţia
- convorbirea
- analiza de caz
- reflecţia morală
b) metode de declanşare şi restructurare a manifestărilor de comportament
moral
- imitaţia morală
- convingerea morală
- exerciţiul moral sub forma jocului cu reguli şi activitatea de
învăţare şcolară
- sancţiunea
Aceste metode se completează reciproc. Trebuie avută în vedere utilizarea lor şi că, până la o
anumită vârstă, copilul este dependent de adult , în privinţa comportamentului său moral. Treptat,
spre vârsta adolescenţei, fiinţa umană tinde să fie autonomă, independentă.
,,Privirea sufletului este raţiune. Raţiunea este o forţă care tinde spre unitate”. (Fericitul
Augustin).
Ca o consecinţă a dorinţei adulţilor de a ţine sub control comportamentul moral al copilului,
apare tendinţa de cooperare, dar uneori poate interveni şi rezistenţa, negativismul, sentimentul
înstrăinării de şcoală, familie.
,,Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înţeleagă
ceea ce trebuie”. (Sf. Ioan Gură de Aur)

78
În continuare, vom prezenta unele dintre aceste metode, având în vedere structura şi
importanţa lor, precum şi condiţiile care trebuiesc respectate:
1.Imitaţia – copiere sau prelucrarea unor manifestări de comportament.
Modul în care imitaţia poate fi folosită spontan sau selectiv- priveşte exemplul moral, propunerea
sau recomandarea unui comportament de urmat. Am putea exemplifica cu câteva din lecţiile
studiate cu elevii (,,Capra cu trei iezi”- I. Creangă, ,,Banul muncit”- Alex. Mitru, …).
Pentru şcolarul mic, imitaţia pune problema unor ,,modele” de comportament diferită, de
,,imitaţia” prelucrată selectivă, pe care o întâlnim mai târziu la elevii noştri, ce au ajuns
adolescenţi.
La şcolarul mic imitaţia este în principal afectivă şi mai puţin cognitivă. De aceea, trebuie să
avem în vedere că un comportament agresiv din partea adultului faţă de copil duce la atitudini de
comportament agresive ale micuţilor.
,,Precum ochiul este atras de frumuseţea celor văzute, la fel şi mintea curată este atrasă
de cunoaşterea celor nevăzute”.(Sf. Maxim Mărturisitorul)
,,Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului”. (Sf. Maxim
Mărturisitorul)
Este bine ca să îndreptăm atenţia copiilor noştri spre imitarea unor modele, care au atras prin
raţiunea şi înţelepciunea gândirii lor.
,,Raţiunea este prima care, prin cele ce se văd ne-a călăuzit spre Dumnezeu”. (Sf.
Grigorie de Nazianz)
2.Lauda este o formă elementară de succes, iar aceasta poate însemna o
reuşită, o realizare. Obiectul laudei este o acţiune înfăptuită, o trăsătură de caracter sau de voinţă.
Lauda poate fi: confidenţială, publică, simbolizatoare. Trebuie folosită mai ales din punctul de
vedere al efectului ei pedagogic, atât asupra celui lăudat (produce plăcere, stimulează, iar prin
repetare, cel lăudat devine apreciat, admirat, ascultat, se simte folositor), cât şi asupra poziţiei
celui lăudat în grup şi asupra relaţiei dintre cel lăudat şi cel ce laudă (trezeşte simpatie,
receptivitate sau când nu este acceptată de grupul şcolar, provoacă destrămarea acestuia, în loc
să ocrotească pe cel lăudat, grupul are o atitudine negativă faţă de el.
Pentru îndeplinirea funcţiei pedagogice a laudei şi ca o recunoaştere a valorii sale morale
asupra elevului, sunt necesare câteva condiţii:
- să fie autentică (să se refere la fapte sau întâmplări)
- să fie stimulatoare
- să nu ia o întorsătură de linguşire sau conflict.
3.Convorbirea şi persuasiunea morală sunt metode care se
deosebesc între ele şi trebuie utilizate cu precauţie la şcolarul mic.
,,Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea, fără să trăim înţelept”. (Sf. Grigorie de
Nazianz)
79
Convingerea- motivarea logică, capabilă de a fi împărtăşită şi de către altul, datorită
mijloacelor de probare utilizate: evidenţa probelor şi justeţea tezelor emise. Este necesar ca
această metodă să nu fie folosită într-o manieră nocivă (vinovatul să nu mai spună argumentele
lui).
Persuasiunea- deliberarea morală ca obţinere a forţei necesare trecerii la acţiune.
Prin acest act interior de conştiinţă, subiectul (elevul) adera la una sau alta dintre valorile şi
normele morale ale vieţii comune (şcoala).
4.Reflecţia morală este un act de meditaţie spre a înţelege şi explica sensul
unei manifestări de comportament, mobilurile şi consecinţele sale. Este o metodă care din punct
de vedere psihologic este alcătuită din operaţiile de: îndoială, evocare, deliberare, opţiune morală.
În învăţământul primar, în acest sens, pot fi propuse elevilor cls. a III-a şi a IV-a
diferite proverbe, maxime, cugetări sau aforisme, despre calităţile morale ale comportamentului
oamenilor, ca:
- bunăvoinţa - ,,Fă şi tu oamenilor ce voieşti să-ţi facă ei ţie”
- amabilitate - ,,Prietenul la nevoie se cunoaşte”
- respectul - ,,Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”
- datoria - ,,Vorba dată e datorie curată”
- curajul -,,Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu sporeşte”
- cumpătarea - ,,Bani albi pentru zile negre”
- înţelepciunea - ,,Omul harnic muncitor, de pâine nu duce dor” etc.
,care să fie discutate şi luate ca exemplu moral.
În Sfânta Scriptură se găsesc cuvintele mântuitorului Iisus Hristos, care prin toate pildele date
apostolilor săi ne transmite cum trebuie să ne purtăm, în aşa fel încât să fim pe placul celor din
jur, dar şi a lui Dumnezeu. Altfel spus, un model bun pentru omul moral, omul înţelept, care are
grijă şi viata pe pământ, dar şi de sufletul său , că: ,,Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea
întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Sfânta Scriptură)
Noi suntem cei ce avem datoria de a picura în sufletele candide ale copiilor, învăţături ce vor
dăinui cât viaţa lor, iar pentru aceasta, este important să folosim orice prilej pentru a face acţiuni
benefice către educaţia morală, deoarece:
,,Cel ce s-a născut înţelept, poartă bogăţia cu el”. (Sfânta Scriptură)
,,Înţelepciunea este izvor de viaţă”. (Sfânta Scriptură)
5.Exerciţiul moral are diferite forme, între care şi activitatea de
învăţare şcolară curentă privită ca acţiune pentru sine şi pentru societate:
- componenţa afectivă (atitudinea faţă de muncă)

80
- componenţa volitivă (de efort şi tenacitate în realizarea sarcinilor
şcolare).
Acţiunea de învăţare şcolară este un indicator al comportamentului moral al copilului, după
unele criterii, ca: - conştiinciozitatea, datoria, autodepăşirea.
În funcţie de acesta este cauzată şi realizarea sau nerealizarea personală, după conformarea
sau neconformarea la motivele de natură morală.
6.Sancţiunea morală este metodă de educare a deprinderilor şi
obişnuinţelor morale de comportament şi se prezintă ca experienţă neplăcută, urmare a unei vini
morale (Geissler). Scopul ei este să prevină sau să avertizeze, să îndrepte ori să schimbe diferitele
motive ale unor manifestări negative de comportament.
Trebuie avut în vedere efectele pe care le produce: întotdeauna sancţiunea se asociază cu
probleme afective şi de caracter (Gilly Michel,1976) şi prin urmare ea nu trebuie să afecteze
onoarea şi libertatea cuiva.
În funcţie de gravitatea comportamentului moral se pot aplica diferite forme de sancţiune:
- scăderea notei la purtare
-,, lucrări de pedeapsă”- prin refacerea unei lucrări
- mustrarea
- admonestarea ori reproşul,
fără producerea sentinţelor de teamă, de îngrijorare, în stare să înjosească şi să înfrângă rezistenţa
fizică sau morală a copilului.
Sancţiunea morală nu trebuie să exprime dispreţul ori lipsa de respect pentru persoana elevului
şi să tindă a-l umili ori a-l denigra.
Nu este admisă sancţiunea arbitrară (prin privarea de jucării sau masă, palme, bătaie la spate,
supărare şi răceală)
Adaptarea şi adoptarea unui complex metodic adecvat este în funcţie de particularităţile
psihice şi morale, individuale şi ale colectivului, e situaţia problematică existentă, în care
personalitatea învăţătorului trebuie să se manifeste pe deplin. (Gh. Boboc)
Disciplina scolara implica un arsenal de reguli de comportare, in vederea activizarii intregii
activitati instructiv – educative, asigurarii eficiente si calitatii invatarii. Intelegerea continutului
si sensului normelor morale au drept efect formarea constiintei disciplinate, adevarate.
,,Cine nu iubeste adevarul nu l-a cunoscut inca”. ( Sf. Grigorie de Nazianz)
,,Cand noi insine nu suntem convinsi de adevar, cum sa-i convingem si pe altii?” (Sf.
Ioan Gura de aur)
Principalele strategii de educare a elevilor in spiritul disciplinei constiente sunt procesul de
invatamant , activitatile extrascolare si regimului zilnic din scoala.

81
,,Invatatura faptelor este mult mai vrednica, decat cea a cuvintelor”. (Sf. Vasile cel
Mare)
Bibliografie
1. Calin M., Educatie civica, in ,,Revista- Invatamantul primar”, nr. 6-7 1993
2. Dewey J., ,,Dmocratie si educatie- O introducere in filozofia educatiei, E.D.P.,Buc.,1972
3. Piaget J., ,,Judecata morala la copil”, E.D.P., Buc.,1980
4. Cerghit i., Negret-Dobridor I.s.a.,,Prelegeri pedagogice”, Ed. Polirom, Iasi, 2001

82
(deprinderi morale nocive)

Prof. înv. primar Budăi Emilia,


Liceul Mihail Sadoveanu,
loc. Borca, jud. Neamț

fost odată un ied, nu ca toți ceilalți, ci râzgâiat și supraalintat de către toți


membrii ,fiind unic succesor.De cum se crăpa de ziuă ,începea să zbiere:

---Tăicuțule-țap,du-mă la baie,nu pot singur!

Și-ndată-și lăsa tatăl totul baltă și mi ți-l spăla ,și -l ferchezuia de nu-l mai recunoșteai.

---Bunicule-țap,hrănește-mă! poruncea îndată.Nu pot singur!

Cât ai bate din palme, iubindu-și nepoțelul ca pe ochii din cap,bătrânul, gârbovit de ani
grei, îl ospăta pe micul dictator.Și gogâlț, gogâlț,gogâlț înfuleca flămânzilă.

---Du-mă la școală,unchiule-țap ,poruncea apoi micul dictator.Nu pot singur!

---Îndată,preaiubite urmaș!
Și-nhăța uncheșul ghiozdanul ,și-n drum spre colegi,iedul cu prea multe slugi își
murdărea uniforma ,se zbânțuia , se strâmba la trecători ,împungea cu un spin colegii,ba chiar
și pe maturul de lângă el.

83
Când cu chiu cu vai ajungeau în clasă,nici măcar nu-și scotea singur matematica și
explorarea mediului.Dar de a ști orarul, ce să mai vorbim?Nu se ostenise în acest sens.Luase
pe Nu pot singur! în brațe.

Când învățătoarea-capră intra în clasă,iedul cu pricina nu catadicsea să se ridice ,să


salute.În timpul orelor nu participa activ precum alte căprițe și ieduți la transformarea situațiilor
de învățare în experiențe corespunzătoare.

Dar ,într-una din zile ,școlarii au interpretat roluri pozitive din povești:fata
moșneagului,iedul cel mic al caprei cu trei iezi, fata cea mică a împăratului iubit ca sarea în
bucate.Apoi au jucat și personaje negative:vulpea ce l-a păcălit pe urs,lupul mâncător al
Scufiței Roșii, spânul ce l-a păcălit pe Harap-Alb,iedul cu trei capre.S-a comparat cu cel din
urmă,roșind pentru prima dată în viața lui de rușine.Și-a propus în gând să se schimbe.

La amiază,când mătușa-capră a venit să-l ia,mare i-a fost mirarea auzindu-l dând pe NU
din brațe și luându-l pe DA:

---Sunt suficient de mare să-mi car singur obiectele.


În drumul de întoarcere a fost mai atent la cei din jur.Ajuns acasă ,a uimit-o pe capra-
bunică,autoservindu-se,spălându-și vasele. După ce s-a odihnit puțin,i-a zis caprei -mamă:
---De astăzi îmi voi face temele singur,voi călători pe tărâmul mirific al literelor și
cifrelor!
Eliberați de chinurile la care ei s-au înhămat ,cei șase au realizat în sfârșit cât greșiseră
în educația mititelului.Au înțeles că îmbrăcarea se învață îmbrăcându-te,deprinderile prin
exercițiu repetat,scrierea scriind,cititul citind,socotitul socotind ,deci lăsându-te modelat prin
acțiune căci dacă educație nu e ,nimic nu e!
Descrierea problemei
După multe decenii de activitate, m-am trezit în clasa pregătitoare a anilor din urmă,cu
un elev problematic.Tatăl îi oferise un model nepotrivit,pe care copilul îl imita perfect.Mama
nu avea autoritate în fața lui și probabil așa dorea să se comporte și cu învățătoarea și
copiii.Indulgența excesivă a celei ce-l adusese pe lume,impusă de măria sa bărbatul,dusese la
un egocentrism acut.La asta contribuise, evident , nu numai criza morală a familiei,ci și declinul
tot mai evident al întregii societăți.
Rezolvarea problemei
Treptat am reușit să corectăm unele deprinderi morale nocive.Utilizând sancționarea
punctual am trecut de la stadiul ascultării impuse la cel hedonist,subiectul conștientizând
că dacă respectă standardele cerute are beneficii. De un real ajutor au fost și poveștile
terapeutice.

84
(dificultăţi în respectarea regulilor unui grup)

Înv. Fedeleș Ioana


Liceul “Mihail Sadoveanu”
Loc.Borca, jud. Neamț

ovestea jucătorului de fotbal – poveste terapeutică preluată din cartea „Povestea


terapeuticǎ” –Maria Dorina Pașca
a) indicaţii terapeutice: - dificultăţi în respectarea regulilor unui grup;
b) efecte dorite:
• Dezvoltarea solidarităţii;
• Încurajarea muncii în echipă;
• Încurajarea disciplinei;
• Favorizează angajarea şi responsabilizarea fiecăruia pentru sarcinile care presupun
participarea mai multor persoane;

La începutul anului, echipa de fotbal a obţinut mai multe succese, dar, în ultima
vreme, situaţia a început să se deterioreze. Spiritul de echipă care la început era foarte
puternic, a început treptat, treptat să se stingă. Dan, vedeta echipei, a începu tsă se simtă tot
mai mult preocupat de succes. El era tot mai des violent cu jucătorii din echipa adversă şi
uneori chiar cu proprii colegi. În timpul antrenamentelor, nu asculta indicaţiile antrenorului şi
făcea după capul lui. Până la urmă, a ajuns să insulte şi spectatorii care îl huiduiau. La ultimul
meci s-a certat cu arbitrul, ceeace a înrăutăţit şi mai mult situatia. Colegii săi nu mai aveau
încredere în el.
Dan era disperat din cauza acestei situaţii, dar nu se mai putea controla. Într-o seară,
în timp ce dormea, în faţa ochilori-a apărut idolul său, Pele. Nu-şi putea cred ochilor, dar Pele
se afla în faţa sa, în carne şi oase. Dan i-a explicat care este situaţia şi i-a cerut sfatul.
Dupăce a reflecat un timp, Pele i-a răspuns: „Dragă Dan, eu ştiu că tu ai un şut de
invidiat şi că eşti ambiţios, dar într-o echipă trebuie să ţii cont de reguli. Este suficientă
greşeala unei persoane pentru ca toată lumea să sufere. Dacă tu dai un gol, înseamnă că toată

85
echipa te-a ajutat, iar dacă ratezi, înseamnă că toată echipa a pierdut. Tu eşti responsabil
pentru toţi colegii tăi”.
În săptămâna care a urmat, Dan a ţinutcont de colegii săi şi acest lucru i-a ajutat să câştige.
Anul următor a câştigat din nou trofeul celui mai bun jucător.

DESCRIEREA CAZULUI
A.L. este un elev din clasa a III-a. Este un copil inteligent, are rezultate foarte bune la
învățătură. El are prieteni, dar are și colegi pe care nu-i poate suferi. Așa s-a întâmplat când
la începutul anului școlar echipa lui de fotbal nu mai acumula puncte a ȋnceputsǎ nu se mai
ȋnțeleagǎ cu colegii și sǎ nu-i mai poatǎ suferi.
Ȋntr-o zi, în timpul meciului un coleg de echipǎ nu a prins mingea când i-a fost trimisă
și echipa lui a pierdut. Acesta a început să țipe la el, să-l învinuiască că nu e bun la nimic, a
solicitat să fie scos din joc. Am încercat să aplanez situația și jocul a continuat normal.
Înaltăzi, a cerutcolegilorsă nu-iprimească la jocpecei care pierdmingea, le-avorbiturâtșichiari-
a îmbrȃncit. Colegii au încercatsă-iexplicecă nu se comportăfrumos.
Am purtat discuții cu A.L. și a înțeles că fiecare avem drepturi, și a promis că își va cere
scuze, se va comporta adecvat. O perioadă nu au mai fost incidente. După un timp au început
iar discuții între A.L.și unii colegi de echipǎ.
Am hotărât ca la ora de Educație civicǎ să le citesc povestea terapeutică Povestea jucătorului
de fotbal.Am discutat pe marginea întâmplărilor din poveste, am analizat faptele personajelor.
Elevul A.L.și-a exprimat pǎrerea ȋn legǎturǎ cu atitudinea băiatuui, a înțeles mesajul. În
timpul jocului A.L. a fost surprins când le pasa mingea acelor colegi care greșeau și ȋi
ȋncuraja.
De fiecare dată când ȋl observam că se înțelegea cu colegii din echipǎ, îl lăudam și îl felicitam
pentru felul cum se comportă.

86
(respectarea unor reguli în grup)

Prof. Fediuc Claudia Andreea


Școala Gimnazială "Elena Rareș",
loc. Botoșani, jud. Botoșani

ariez că, dacă i-aș întreba pe majoritatea copiilor de vârsta ta ce cred despre
reguli, ar strâma din nas și ar spune că le urăsc. Ca atunci când părinții spun: "Dacă vrei să te
duci la film în după-amiaza asta, trebuie să-ți faci curat în camerăm asta e regula", iar
majoritatea copiilor răspund: "Urăsc regulile".
Am o prietenă, o învățătoarem care predă în moduri neobișnuite. Îi întreabă pe copii
ce cred ei despre reguli și primește răspunsuri neobișnuite. Atunci începe un joc cu ei. Are o
planșă mare de plactic pentru un joc de strategie pe care o întinde pe podea. Împarte clasa în
trei sau patru echipe și le cere să joace împotriva ei pentru a vedea cine câștigă. Când vine
rândul ei, dă cu zarurile de trei-patru ori la rând.
- Hei, nu puteți face asta, îi vor reproșa unii copii.
- De ce nu? întrebă ea.
- Pentru că e împotriva regulilor, afirmă copiii.
- Ce contează? întreabă prietena mea învățătoare.
- Nu e cinstit, răspund ei. Trișați. Așa nu suntem egali, și toți ar trebui să avem aceeași
șansă.
Apoi începe să-i întrebe pe copii de ce cred ei că există reguli în școală, pe terenul de
joc, pe terenul de fotbal, pe străzi când mergem cu bicicleta sau acasă. Elevii vin adesea cu o
grămadă de motive pentru existența regulilor. Lucrurile funcționează mai bine când avem
reguli, spun ei. Sau, dacă nu am avea reguli la o intersecție, cum am putea să mergem în
siguranță cu bicileta sau să trecem strada cu toate mașinile, camioanele și autobuzele din jur?
Toată lumea ar da de o grămadă de necazuri. Regulile îi ajută pe oameni să se înțeleagă mai

87
bine unii pe alții. Dacă respectăm regulile de a nu fura lucrurile altora sau de a nu le face rău,
ne înțelegem mai bine. Regulile există pentru siguranța și starea noastră de bine.
Apoi le dă niște cofraje de ouă, niște bucăți de carton, niște carioci, niște jetoane și
zaruri, cerându-le să se despartă în grupuri mic și să inventeze propriile jocurim dar fără
reguli. Nu durează mult până ce copiii o strigă:
- Doamna învățătoare, nu putem să facem asta. Cum să facem un joc fără reguli? E
imposibil să joci fără reguli.
Această poveste a fost folosită în cadrul terapiei cu un copil de clasa pregătitoare care
nu înțelegerea utilitatea regulilor. Copilul întâmpina dificultăți de adaptare la cerințele clasei
manifestând furie în momentul în care o activitate nu se desfășura după bunul plac.
Prin această poveste s-a urmărit conștientizarea necesității și importanței regulilor,
dobândirea deprinderii de a face reguli echitabile, precum și descoperirea beneficiilor
regulilor.
Prin această poveste terapeutică, copilul a învățat că regulile sunt utile atât pe plan
personal, cât și într-o colectivitate.
Prezenta poveste terapeutică este inclusă în cartea "101 povești terapeutice pentru
copii și adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie", de George W. Burns, Editura Trei,
2011

88
de Octav Pancu- Iași
(comportamente negativiste)

Profesor înv. primar Paicu Lenuța


Școala Gimnazială, loc. Ciprian Porumbescu,
Jud. Suceava

,, ă spun ca să știți si voi: cuvintele care îmi trebuie pentru povești le scot
din călimară…
Intr-o zi, un cuvânt nu vru să iasă afară.
Tot ciocănind disperat în sticlă cu penița, din călimară ieșiră cuvintele: Politețe, Hărnicie,
Prietenie.
– Hai, spune-ne ce cauți!
– Il caut pe “Nu”. Fără el nu pot termina povestea.
– Pe “Nu”? L-a luat o fetiță în brațe și nu-i mai dă drumul…
– Dacă, de pildă, vorbi cuvântul Hărnicie, îi spune mama: “Pune masa!” sau “Adu apa!”
sau “Mătură!”, fetița spune că nu poate; are pe “Nu” în brațe…
– Ori dacă, vorbi cuvântul Politețe, bunica vine de la piață, aducând două coșuri grele,
fetița cu “Nu” în brațe nu sare să-i deschidă ușa…
– Ori dacă, vorbi cuvântul Prietenie, o colegă o roagă să-i ajute la o problemă grea, fetiței
cu “Nu” în brațe nici nu-i pasă…
– Și unde stă fetița care l-a luat pe “Nu” în brațe? întrebai eu.
– Te conducem noi, se oferiră cele trei…
Deși era târziu, o gasirăm dormind. “Nu”, din brațe, era însă treaz:
– Nu mă întorc! zise el. Nicăieri n-am dus-o mai bine ca-n brațele acestei fetițe. Nu merg
la tine, nu, nu, nu!
Chiar atunci se auzi glasul mamei fetiței:
– Hai, scoală-te că e târziu! Pune masa, e ora prânzului!

89
– Indată! răspunse în locul fetiței, Hărnicia. Și cât ai clipi, așternu masa, deschise bufetul
și scoase farfuriile. In dreptul fiecărei farfurii împături și câteva șervețele de hârtie.
Pe scări se auziră pașii bunicii. Politețea nici nu asteptă s-audă bătăi la uță. Alergă și o
deschise, luă sacoșa cu cumpărături din brațele bunicii…
Intre timp, Prietenia rezolvase problema cu care venise colega fetiței care l-a luat pe “Nu” în
brațe…
Când fetița se trezi și se dădu jos din pat, veni la mama sa și aceasta o lăudă:
– Tare frumos ai așezat masa! Poftim cotorul acesta de varză.
Bunica-i dărui un măr:
– Ia-l! Ețti o fetiță săritoare.
Colega nu se lăsă mai prejos:
– Am două nuci. Una ție și una mie!
Fetița întinse mâinile să primească darurile, dar, în clipa aceea, îl scapă pe “Nu” din
brațe.
Eu, care atâta așteptam, îl apucai de-o ureche și plecai grăbit acasă. Ajuns acasă, îl
aruncai pe “Nu” în călimară și rugai cuvântul Paznic să-l păzească strașnic. Ca să nu-l mai
poată lua nicio fetiță și niciun băiat în brațe…,,

In acest an școlar am preluat clasa pregătitoare cu un mumar de 16 copii frumoși.


Printre ei, Mihai , un băiețel blond si isteț , dar puțin cam capricios.
La orice solicitare de activitate Mihai răspundea cu ,, Nu vreau!,, Situația devenea
deranjantă pentru că toți ceilalți colorau, Mihai nu, toți cântau, Mihai nu, copiii participau la
jocuri , Mihai stătea îmbufnat în banca lui, iar eu mă simțeam puțin depășită de situație.
Am incercat să îl motivez să participe împreună cu ceilalți copiii la activități , însă de cele
mai multe ori nu reușeam. ,, Nu vreau,, era mai puternic decât toate argumentele și promisiunile
mele.
Pe 6 decembrie, de Moș Nicolaie am făcut cadou copiilor cărți de citit și colorat pentru că
am observat că în clasă erau câțiva copii de etnie rromă care nu frecventaseră grădinița și nu
știau multe din poveștile cunoscute de ceilalți. Am lansat campania ,,O poveste pe săptămână,,
care avea ca scop citirea cu voce tare a unei povești din cărțile primite de copii , povestirea pe
bază de imagini și întrebări ajutătoare, iar la final jocul de rol , o incercare de dramatizare la
care participau copiii .
Fiecare copil din clasă primea câte un rol din povestea citită , iar transpunerea în rolul
personajului era grozavă. Copiii erau mai mult decât încântați de activitatea propusă
săptămânal , puneau suflet și imaginație în ceea ce făceau , numai Mihai nu dorea să participe
alături de ei.
În ziua în care a venit rândul cărții lui Mihai să fie citită , am trișat puțin și în locul poveștii
din cartea lui am citit ,, Povestea fetiței care l-a luat pe ,, Nu,, în brațe,, . La finalul lecturii,
copiii au sesizat asemănarea fetiței din poveste cu Mihai al nostru. La jocul de rol, acesta a
refuzat să participe , dar a urmărit cu atenție interpretarea colegilor care, parcă se străduiau mai
mult ca oricând să reproducă întocmai replicile personajelor .
Nu știu ce s-a întâmplat, ce a povestit copilul acasă, ce o fi simțit la citirea acestei
povești , că în dimineața zilei următoare, când Mihai a fost solicitat să lucreze o fișă, a

90
completat desenele repede și fără niciun comentariu. M-am bucurat grozav de această
schimbare, s-au bucurat și colegii ,l-am lăudat și l-am încurajat cu aplauze.
Cu bujori in obraji și cu ochii umezi de emoție sau poate de fericire , Mihai a strigat
tare:
,, Doamna, și eu l-am lăsat pe NU din brațe!,,
De atunci au trecut câteva săptămâni . Uneori, câte un copil , mai distrat sau neatent
rosteste ,,cuvânul magic ,, . Imediat Mihai vine cu replica: ,, L-a luat pe NU in brațe, eu l-am
lăsat și l-a luat el,,.

91
Prof. Chiorbeja Gabriela,
Şcoala Gimnazială
,,Iustin Pîrvu’’
loc. Poiana Teiului,
jud. Neamţ

Motto:
„ Atunci când imaginea de sine se bazează pe cunoaştere, iubire, încredere şi respect,
eşti în armonie cu ceilalţi şi cu tine însuţi’’.

dată,Vara, purtând mărgele roşii şi ochelari de soare, cu maci în cosiţele ca


blondele holde şi ochii limpezi de senin, colinda poienile mirosind a fân proaspăt cosit, în
care greierii s-au pus de mult pe doinit. Poposi în grădină, să culeagă nişte căpşuni zâmbind
sângeriu, când auzi cum Livada o cheamă, fiindcă nu pierdea niciodată prilejul de a se lăuda
cu bogăţiile ei.
Şi întotdeauna avea cu ce: corcoduşe jucăuşe, gutui pufoase şi aurite, mere şi pere ce se
rostogoleau prin aşternutul frunzelor galben-arămii, prunii îţi făceau cu ochii lor vineţi, nucii
cu arome amare te îmbiau să le cauţi comorile ascunse. Însă toate acestea le culegeau
degetele Toamnei, una dintre surori, şi mai este încă până va veni! De ce oare o invita pe ea
acum? Cu ce gânduri ascunse?
Vara observase de departe pomii care în curând vor avea roade pârguite, dar se furişă
printre ei să audă despre ce vorbesc, fiindcă-i vedea cam aprinşi.
_ N-am să las o nucă să se desprindă din coama mea de crengi, spuse războinic, Nucul.
De fapt, merit respectul tuturor, că am cele mai bune fructe şi, pe deasupra, păzesc Livada,
care se odihneşte la umbra şi răcoarea coroanei mele de atâţia ani.

92
_ Mi-e indiferent, zise acru, Prunul. Te lauzi degeaba. Nu vezi că numai frunza e de
tine, încuiatule? Eu sunt mai mic, dar ce gem de prune umple cămara gospodinelor!
_ Ce bucurie pe voi! strigă indignatul Măr. Pare-mi-se că aţi uitat poveştile cu merele de
aur sau cu Alba-ca-Zăpada?! Mărul tot măr rămâne: şi copt, şi necopt, în plăcintă sau compot,
proaspăt şi la iarnă... Păcat că n-am braţele mai lungi, că v-aş arăta eu vouă!
_ Ha! ha! Dar uitaţi-vă la Păr! se amestecă Gutuiul cel pitic. Toţi vor spune: ,,pică pară
mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă!’’ Rău e să fii pară!
_ Ehe! Voi sunteţi doldora şi aveţi cu ce vă lăuda, să fiu mândră şi eu de voi, adăugă
Livada. Dar ce ne facem cu fratele vostru, Cireşul? E aproape desfrunzit, florile albe i le-a
nins vremea de mult şi mai face pe supăratul, când nu ne-a oferit nimic. A ajuns de râsul
tuturor!
Pe când ceilalţi pomi se amuzau, Soarele se minună şi se piti după un nor, la fel de
uimit. Ce ţi-e şi cu pomii ăştia! Iar bietul Cireş este nevinovat!
Ar fi vrut s-o facă pe Livadă să roşească, numai că vor suferi toţi; ori să trimită pe ruda
sa, Vântul, să-i scuture şi de frunze, dar tocmai atunci zări Cireşul plecându-şi crengile spre
urechea Verii, care vroia să ştie de ce e trist.
_ Ce caldă şi bună eşti, că stai şi mă asculţi! Şi ce frumoasă! şopti Cireşul.
Apoi, mângâind cu urme de frunze obrajii dogoriţi ai Verii, îşi începu povestea:
,, Of! Of! În fiecare an, înfloream primul şi eram cel mai frumos pom, iar al meu rod n-
avea 1
asemănare. Două boabe ca mărgelele tale se-aninau de crenguţe, roşii şi vesele tot timpul.
Dar, într-o noapte, Îngheţul mi-a furat rodul, ba chiar şi veşmântul; de atunci, stau singur şi
nimeni nu-mi mai prinde cercei la urechi... Tare mă tem că şi la anul voi păţi aşa...
Înduioşată, Vara îşi desprinse îndată frumoasele-i mărgele roşii de la gât şi i le-ntinse
pomului:
_ Ţi le dăruiesc, Cireşule. De azi încolo, vei avea rod. Prinde-le în ram şi fii din nou cel
mai frumos. Cu palmele mele am să te mângâi în fiecare zi.
Apoi le strigă celorlalţi:
_ Ruşine să vă fie! Sunteţi nişte lăudăroşi! Nu credeţi că vă pripiţi? Poate nu ştiţi că
,,toamna se
numără bobocii’’. Vom vedea la toamnă de ce-aţi fost în stare. Iar în ce priveşte atitudinea
faţă de fratele vostru, vă avertizez: dacă n-aş avea o inimă mare, v-aş usca pe loc pentru
răutatea voastră. Vă iert acum, dar dacă mai continuaţi aşa, o să am grijă să nu mai rodiţi, ci
să fiţi numai buni de aruncat în foc!
Văzând aceasta, Soarele râse:
_ Ia spală-i, Norule, şi potoleşte-i pe toţi, să se împace!
93
Şi o ploaie binefăcătoare spălă gândurile Livezii şi răutăţile fiilor ei. De atunci, numai
şoaptele vântului printre flori şi zumzetul albinelor mai tulbură liniştea pe acolo, până începe
culesul.
a) indicaţii terapeutice:
- comportament intrigant, lăudăroşenie, răutate din partea copiilor;
- atitudine/ intervenţie nepotrivită a adulţilor (părinţi/ cadre didactice) în astfel de situaţii;
b) efecte dorite:
- reducerea agresivităţii interpersonale;
-ameliorarea relaţiilor din cadrul grupului;
- formarea şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a încrederii în propriile forţe.
c) simboluri (metafore):
- Cireşul: persoana (elevul) cu o imagine de sine negativă, a cărei stimă de sine este scăzută
din cauza celor din jur, care nu o apreciază, nu o acceptă, şi cu care se află în relaţii
conflictuale;
- Nucul, Părul, Prunul, Gutuiul: cei din grupul de apartenenţă (colegii de clasă/ fraţii)
intriganţi, răutăcioşi, lăudăroşi, care se supraestimează, în detrimentul celorlalţi;
- Livada: adultul (părinte/ cadru didactic) care nu gestionează în mod corespunzător situaţia
creată;
- Vara: persoana adultă (rudă, cadru didactic, psiholog etc.) care intervine în sprijinul celui
marginalizat, retras şi trist, neintegrat în grup;
- Soarele, Norul: alte persoane din jur, care oferă ajutor în momente dificile.
Povestea pe care am creat-o se concentrează pe aspectele negative care influenţează
formarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor, dar şi relaţiile interpersonale, armonia
grupului-clasă, şi, mai departe, integrarea în comunitate, relaţionarea cu mediul social.
În calitate de diriginte, cu atât mai mult cu cât predau elevilor Limba şi literatura
română, îmi susţin temele de Consiliere cu scurte lecturi pe care le consider adecvate în
vederea formării competenţelor propuse, a dezvoltării comportamentelor şi atitudinilor
pozitive faţă de familie/ şcoală/ societate, faţă de ceea ce este frumos şi valoros în jurul nostru
şi, pe de altă parte, urmăresc înlăturarea comportamentului intrigant, a răutăţilor, a invidiei, a
discriminării, factori generatori de conflicte.
Elevul I.F. era în clasa a V-a; provenea dintr-un alt colectiv decât majoritatea colegilor
săi şi aparţinea unei familii monoparentale: părinţii erau divorţaţi, şi ceilalţi fraţi locuiau
împreună cu mama, în altă localitate, în timp ce el, mezinul, se afla cu bunica paternă. Se
evidenţia de departe drept cel mai cuminte, retras şi tăcut, cu vădite tulburări socio-afective.
Îl surprindeam adesea gânditor, mai ales că ai săi colegi nu prea-l băgau în seamă, nu se jucau
cu el, ba chiar îl ironizau, îl desconsiderau, mai ales că era prea modest, slab la învăţătură şi
94
lipsit de încredere în forţele proprii, pentru că nici familia nu i-a fost aproape, nu se simţea
iubit şi apreciat. Dimpotrivă, semăna cu puiul de prepeliţă, dar el nu avea nicio vină.
Întotdeauna era foarte timid şi dădea răspunsuri evazive, cu vocea stinsă parcă. Când era
vorba de realizarea unei sarcini în grup, se uita mereu la cei din jur, neîncrezător şi nesigur pe
răspunsurile lui, se temea să nu greşească şi ceilalţi să râdă, tindea să copieze de undeva sau
începea să plângă, lăsându-şi munca neterminată; dovedea slabă implicare şi în activităţile
extracurriculare sau absenta în astfel de ocazii.
Povestea în care s-au regăsit I.F. şi colegii lui i-a ajutat pe toţi să înţeleagă că suntem
diferiţi, dar trebuie să ne dirijăm emoţiile/ trăirile şi evenimentele din viaţa noastră în sens
constructiv, pentru a câştiga înţelepciune, încredere, respect, experienţă de viaţă. Este necesar
să învăţăm din toate acestea, să depăşim dificultăţile şi să ne dezvoltăm armonios. Bineînţeles
că important rămâne şi ajutorul celorlalţi, însă în noi înşine se află resursele şi capacităţile de
a ne schimba în bine, pentru că fiecare om dă semnificaţie vieţii sale, este în puterea lui ca
lumina să-i călăuzească paşii în fiecare moment.
Fiindcă era trist, i-am spus, odată, că un om trist are luminile sufletului stinse. Astfel,
dacă se întâmpla să-l văd supărat, era suficient să-i strig: ,, aprinde lumina!’’ şi chipul său se
însenina.
Rezultate:
▪ Colegii:
- îşi schimbă comportamentul faţă de I.F.: sunt atenţi şi prietenoşi cu el, îl ajută la teme,
îl
integrează în grupul lor şi în afara şcolii;
- reuşesc să-şi gestioneze mai bine emoţiile;
- nu mai etichetează persoanele cu care vin în contact, fără a le cunoaşte;
- au format un colectiv unit şi au renunţat la agresivitate.
▪ Elevul I.F.:
- se simte înţeles şi nu mai este criticat de către colegi;
- a fost ajutat să-şi formeze o stimă de sine pozitivă şi să aibă mai multă încredere în
sine;
- s-a îmbunătăţit şi situaţia lui şcolară;
- nu mai este introvertit, are prieteni printre colegii de clasă, cu care îşi petrece şi
timpul liber;
- îşi vizitează fraţii mai des, s-au armonizat relaţiile cu aceştia şi cu mama;
- a înţeles că nimeni nu este singur, că orice problemă are o rezolvare.

95
( nevoia de a avea prieteni)

Prof. înv. primar,


Gheorghiu Mariana
Şc. Gim.”Ioan
Luca” Farcaşa
Jud. Neamţ

eul, regele animalelor, moţăia la umbra unui copac, pe un deal de deasupra


regatului său. Aşa cum s-a întâmplat, un şoricel a dat de una dintre labele leului când rodea
împrejur după mâncare. Regele animalelor s-a trezit.
--Ce cauţi aici deranjându-mi siesta? a răcnit el.
Micul şoricel a chiţăit cu frică şi a spus:
--Îmi pare rău, Maiestate !Nu m-am uitat unde merg. Nu am vrut să te deranjez. Te rog,
nu mă mânca!
--Norocul tău este, a spus leul .Tocmai am mâncat o cină bogată şi sunt sătul .Dar de
ce nu te-aş zdrobi pentru că mi-ai stricat somnul?
--Te rog! a pledat şoricelul .Lasă-mă să plec! Dacă faci un lucru bun pentru mine, poate
va veni o zi când voi putea face acelaşi lucru pentru tine.
Leul a izbucnit în râs la gândul că micul şoricel ar putea face vreodată ceva pentru
regele animalelor, dar pentru că nu-i era foame şi pentru că şoricelul îi oferise ocazia să râdă
bine a decis să-l lase să plece. Multe săptămâni mai târziu leul îşi pândea prada când, şi el, a
căzut în capcana unui vânător. O plasă a căzut acoperindu-l complet. S-a luptat să se elibereze
dar cu cât se zbătea mai tare cu atât capcana devenea mai strânsă. A scos un răget de durere şi
frică. S-a întâmplat ca şoricelul să audă răgetul leului şi să-l salveze. Cu dinţişorii săi ascuţiţi
şoricelul a ros sfoara plasei, obţinând o gaură suficient de mare ca leul să se elibereze.

96
--Aveai dreptate! a spus leul mulţumind şoricelului .Bunătatea poate avea consecinţe
pozitive. Crezi că un leul şi un şoricel pot fi prieteni?
Şi se spune că leul şi şoricelul au rămas prieteni până în ziua de azi.
După 101 Healing Stories for Kids and Teens de George W. Burns

În general, toate poveştile, legendele şi fabulele lumii conţin o paletă larga de situaţii de viaţă
prin care trec personajale si deci un om poate trece şi el astăzi. Ele reprezintă tot atâtea exemple
de probleme care pot fi întâmpinate şi depăşite de copii: încercări, probleme sufleteşti,
accidente, confruntări, etc
Povestea prezentată poate fi folosită cu success la orele de educaţie civică( bunătatea şi
răutatea, prietenia, nevoia de prieteni, respectul şi lipsa de respect, etc).
Ea pot ţine locul dojenilor, cicălelilor, moralei, observațiilor personale pe care cadrele
didactice le pot face copiilor. Astfel, copiii se pot regăsi în personaje și NU se simt jigniți,
deranjați personal, ci devin critici și obiectivi. Prin intermediul unei poveşti, elevii pot ajunge
să capete mai multă încredere în ei.Poveștile terapeutice nu sunt simple povești. Ele transmit
întotdeauna un mesaj bine definit și au un scop precis. Poveștea are ca personaje animale.
Pentru copii contează prea puțin dacă personajele sunt oameni, animale sau obiecte. El se va
identifica exact cu acel personaj în care se „vede” pe el sau problema lui sau chiar rezolvarea
unei situații în care se află. Copilul nu se simte evaluat, nu simte că el este „defect. Copilul va
ști să-și ia din povestea terapeutică exact ce are nevoie pentru el.

97
(pentru lipsa de încredere în ceilalți )

Prof.Grigoriu Ștefan
Centrul Școlar pentru
Educație Incluzivă
Loc.Târgu Neamț,
jud. Neamț

u cu multă vreme în urmă, într-o pădure nu prea departe de aici,


ursul era împărat peste animalele din acel loc. Și știind că supușii săi o duc greu în apropierea
iernii, s-a gândit să îi ajute. Lipsa hranei era principala problemă cu care aceștia se confruntau
în acel moment. Așadar, ursul și-a trimis secretarul, pe bufniță, să anunțe în toată pădurea că
împăratul va oferi din hrana sa, tuturor animalelor. Bufnița nu a stat mult pe gânduri și a zburat,
ducând vestea în toate colțurile pădurii:
- Mâine, împăratul vostru, ursul, vă așteaptă până la asfințitul soarelui, la bârlogul său,
pentru a vă da hrană pentru a putea supraviețui peste iarnă!
Toate animalele au aflat de gestul pe care urma să-l facă ursul a doua zi. Unele priveau
cu neîncredere promisiunea împăratului lor. Se gândeau ca nu cumva să nu fie cine știe ce
vicleșug la mijloc și să devină ele însele provizii pentru urs. Altele erau de părere că ursul,
chiar dacă e împărat, n-o să aibă suficiente provizii pentru toată suflarea din pădure. Și
dezbătând fiecare situația ivită, cu vecinii, cu amicii, s-au hotărât să se înfățișeze cu toții în fața
bârlogului împărătesc, mâine, în zorii zilei.
La răsăritul soarelui, animalele își fac curaj și, cu mic, cu mare, o pornesc spre bârlogul
ursului. Rând pe rând au sosit acolo veverițele, cerbii, vulpile, aricii, școarecii, vrăbiile, ce mai,
zeci și zeci de viețuitoare pe care pădurea le ascunde sub umbra ei deasă. Adunate în fața
bârlogului, au observat că intrarea era deschisă, împăratul părând să fie acolo. Însă niciuna nu
avea curaj să intre sau măcar să strige pentru a fi primit. Se îndemnau unii pe alții să intre
primii:
- Hai, ariciule, îi spuse vulpea vecinului său, intră, ce stai? Împăratul trebuie să fie acasă
și sigur își va onora cuvântul dat!

98
- Lasă, vulpeo, căci nu mă grăbesc. Și, în plus eu nici nu prea am nevoie de merinde.
Mi-am adunat câteva ciuperci care-o să-mi ajungă ceva vreme și sper ca această iarnă să nu fie
așa grea! Mai bine du-te tu, că-ți cam ghioțăie burta de foame...
- Ei, o să intru, o să intru dar nu vreau să spună lumea că sunt lacomă și mă reped prima
la bunătăți... mai aștept puțin.
Așa își vorbeau cei sosiți în fața bârlogului și timpul trecea, trecea, pe nesimțite. Se făcu
întâi amiazăapoi soarele începu ușurel să coboare spre asfințit. Când nu mai era nici o oră până
la apus, o pereche de iepuri bătrâni se apropiară de intrarea bârlogului, întrebând:
- Am auzit și noi, tocmai la marginea pădurii, că împăratul își împarte azi hrana cu cei
mai nevoiași. Iată că abia am ajuns... Ce credeți, a mai rămas și pentru noi ceva?
- Nu a primit nimeni nimic, zise un cerb plin de dispreț. Eu cred că totul e o șarlatanie!
Bieții iepuri dădură să plece înapoi așa cum au venit dar aud un ciripit în mulțime care
spuse:
- Și totuși nimeni nu a încercat să intre până acum...
Auzind una ca asta, iepurii se-ntorc și ușurel, ușurel, se afundă în bârlogul ursului.
Imediat, dau cu ochii de el și de secretarul său care așteptau plictisiți lângă un maldăr de
provizii: ghinde nenumărate, ciuperci, mere, varză, șorici, cârnați afumați și câte și mai câte
bunătăți, de-ți lăsau gura apă.
- Măria ta, rosti iepurele cu blană albă, am auzit că doriți azi să-i ajutați pe supușii
domniei tale, cu ceva merinde pentru iarnă, ca să supraviețuiască până ce o da colțul ierbii...
- Ai auzit bine, Urechilă. Vă dau hrană din rezervele mele, câtă puteți duce, să vă fie de
folos peste iarnă.
Iepurii ridicară îndată câteva legături de morcovi proaspeți și gustoși. Mulțumind
ursului, se grăbiră să părăsească bârlogul. Dar ursul îi opri, zicându-le:
- Mai rămâneți puțin. Îndată soarele va apune și eu nu mai am nicio obligație față de
supușii mei.
- Dar, majestate, afară sunt o mulțime de suflete care așteaptă să audă că oferta
dumneavoastră este adevărată. Mergem să-i anunțăm!
- Nu! Voi ați intrat crezându-mă pe cuvânt. Și cei care așteaptă acum în fața bârlogului
meu trebuiau să facă la fel dacă voiau să primească hrană.
Oricum, ursul nu-i mai reținu mult pe cei doi iepuri. Ieșind,aceștia observară că toate
animalele trăgeau cu urechea la ce se întâmplă în peșteră dar și că soarele își ascundea ultima
geană de lumină după dealul din zare. În urma lor ieși ursul și bufnița. Împăratul prăvăli o
lespede mare peste intrarea în peșteră și se grăbea să plece când mulțimea îl întrebă:
- Luminate împărate, am dori și noi merinde, căci suntem hămesiți de foame?
- Acum e prea târziu! Ați avut suficient timp să veniți cu toții să vă încărcați desagii cu
provizii dar voi nu ați avut încredere în cuvântul meu. Dar… mâine este o nouă zi! Vă aștept
din nou aici, să vă dau ceea ce aveți nevoie.
Această poveste cu mesaj terapeutic a fost realizată pentru intervenția într-un caz în
care elevul manifesta reticență și opoziție la sprijinul educațional oferit de către educatori și
profesori.
Este vorba despre cazul elevului P.M. în vârstă de 12 ani, gen masculin, transferat din
învățământul de masă în cel special din cauza eșecului școlar (în clasa a III-a a rămas repetent).
Din datele anamnestice s-a aflat că acest copil s-a născut și a crescut alături de cei șapte frați ai

99
săi, într-o comună din județul Neamț, mama și concubinul acesteia fiind alcoolici. Condițiile
de locuit în familie erau improprii, mama își neglija copiii, chiar îi și abuza fizic, verbal și
psihologic, astfel încât elevul a fost preluat în regim de urgență de către DGASPC Neamț,
împreună cu frații săi. A urmat anul școlar 2014-2015 în clasa a III-a la o școală din municipiul
Piatra Neamț, locuind în căminul DGASP Neamț. În urma faptului că a rămas repetent în acest
an, a fost evaluat psihologic, constatându-se că are o deficiență mintală moderată. Astfel a fost
orientat în învățământul special, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Tg. Neamț. În anul
școlar 2015-2016 a urmat aici clasa a III-a.
Din investigațiile psihologice realizate pe parcursul anului școlar respectiv, au rezultat
următoarele aspecte:
Inteligenţa – testată cu MPR (color) relevă un QI = 54; orientarea în viaţa de toate zilele şi în
mediul ambiant este relativ corespunzătoare; deficit al operațiilor de sinteză, abstractizare şi
generalizare.
Memoria – memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar, volumul acesteia fiind
redus.
Atenţia – labilă, fluctuantă, putere slabă de concentrare.
Voinţa – orientată spre satisfacerea propriilor nevoi, tonus psihic moderat.
Motricitate – este energic, excitabilitate crescută, mobilitate.
Afectivitatea – imaturitate, labilitate, anxietate, slabă încredere în forţele proprii și în cei din
jur.
Comportamentul – agresivitate verbală şi fizică atunci când întâmpină obstacole în îndeplinirea
unei sarcini; negativist, refuzând să colaboreze; devine rigid, negativist, ostil dacă nu îi sunt
confirmate aşteptările şi nu îi sunt satisfăcute nevoile.
Practic, apropierea de copil era foarte dificilă, el manifestând neîncredere față de toți
adulții care îl înconjurau. Fiind profesorul de psihopedagogie specială de la clasă, am realizat
un program de intervenție pensonalizată pentru acest copil, cu ședințe de consiliere individuală
în care scopul a constat în eliminarea blocajului emoțional și dezvoltarea abilităților de
relaționare cu ceilalți. Unul dintre instrumentele de intervenție a fost și povestea terapeutică,
cea prezentată mai sus având scopul de a-l ”deschide” pe copil, de a-i schimba atitudinea, de
a-i crește disponibilitatea pentru primirea ajutorului.
Am ținut să prezint această poveste cu mesaj terapeutic deoarece a fost realizată
folosindu-se un limbaj facil pentru copiii între 5-10 ani, cu intelect normal, la cei cu deficiență
de intelect putându-se folosi și la vârste mai mari, s-au obținut rezultate cu ajutorul ei, elevul
P.M. a fost receptiv la această poveste și la programul de intervenție, în scurt timp și-a slăbit
rezistența pe care o manifesta față de educatori și a reușit să evolueze pozitiv din punct de
vedere personal și educațional. În prezent este tot elevul C.S.E.I. Tg. Neamț, în clasa a V-a, a
reușit să învețe să scrie și să citească bine (când a venit în școala specială aceste competențe
erau la nivelul minim), și să realizeze operații matematice elementare (adunări și scăderi 0-
1000). Comportamentul său este mult îmbunătățit, având deprinderi sociale și o purtare
civilizată.

Bibliografie:
Filipoi, S., Basme terapeutice pentru copii și părinți, Editura Fundația Culturală Forum, Cluj-
Napoca, 1998.

100
(nevoia de a fi înțeles)

Prof. înv. primar


Hoboi Virginia
Școala Gimnazială „Ioan Luca”,
Farcașa, Neamț

n băiețel își dorea nespus o pisică. Mama sa nu era de acord. Băiatul și-a
strâns bănuț cu bănuț, mai mulți bani.

Într-o zi află că într-un sat vecin cineva avea o pisică de vânzare. Se duse într-acolo.
Stăpâna pisicilor, când îl văzu, îi spuse că toți pisoii sunt cumpărați. Pisoii se jucau cu toții.

Băiatul văzu într-un colț un pisoiaș care se chinuia din răsputeri să țină pasul cu frățiorii
lui. Atunci întrebă dacă și acela este vândut. Stăpâna îi spuse că pe acela îl poate lua oricine pe
gratis, dar nu l-a vrut nimeni. Pisoiașul nu putea sa fie niciodată capabil să alerge și să se joace
la fel ca frații lui. Baiețelul l-a luat el, nu înainte de a-și ridica mâneca de la cămașă, pentru a i
se observa proteza, de la mâna stângă, pe care o avea. Stăpâna a rămas nemișcată.

Morala:Pisoiașul nu avea nevoie de cineva care să se joace cu el, ci de cineva care să îl


înțeleagă.

Prezentând această povestioară în fața clasei, elevul B.C. a înțeles că niciodată nu


trebuie să se considere ca având o infirmitate, ci ca un elev normal care trebuie și este înțeles
de colegii lui.

101
(despre acceptare)

Prof. înv.primar Ignat Vetuța,


Școala Gimnazială nr.1,
loc. Brăhășești, jud. Galați

venit, încele din urmă, ziua cea mare. Toate animalele din pădure s-au

trezit devreme pentru că era ziua marii curse de papuci! La ora nouă deja se strânseseră toți la
lac.
De asemenea era și girafa, cea mai înaltă și frumoasă din pădure. Dar era atât de încrezută, că
nu voia să fie prietenă cu celelalte animale.
Nici nu se adunaseră bine toți la un loc, că girafa începu să râdă de ceilalți:
Ha hahaha … râdea de broasca țestoasă, că era atât de scundă și atât de lentă.
Hohohoho … râdea de rinocer că era atât de gras.
Heh heh heh heh … râdea de elefant că avea trompa prealungă.
Și apoi, a sosit timpul să înceapă cursa.
Vulpea purta papuci cu dungi galbene și roșii, Zebra, unii roșii cu funde foarte mari, Maimuța
a veanit cu papuci verzi cu pete portocalii. Papucii broaștei țestoase erau albi ca niște
norișori.
Și când era pe cale să înceapă cursa, girafa a început disperată să plângă.
Era atât de înaltă încât nu și-a putut lega șireturile de la papuci!
Ahhh, Ahhhh, cineva să mă ajute! Strigă girafa.
Toate animalele au rămas uitându-se la ea, numai vulpea a mers săv orbească cu ea și a zis:
- Tu rădeai de celelalte animale, deoarece acestea erau diferite. Adevărat, toți suntem diferiți,
dar fiecare avem ceva bun și am putea fi prieteni și să ne ajutăm atunci când este nevoie.
Atunci girafa a cerut scuze tuturor pentru că a râs de ei. Apoi au venit furnicile, care au urcat
rapid pe papucii girafei și i-au legat șireturile.

102
Și, însfârșit toate animalele s-au așezat la linia de start. Pe locuri, fi-ți gata, start!
Când au terminat cursa, toată lumea a sărbătorit pentru că au câștigat un nou prieten, care, de
asemenea, a învățat ce înseamnă prietenia.
Morala: Dacă doriți să aveți mulți prieteni, acceptați-i așa cum sunt!
Am folosit această poveste pentru a-i determina pe unii elevi din clasa mea să integreze in
grup si copiii de etnie rromă care proveneau din familii sărace, in special pe S. M. ce era în
grija bunicii după ce tatăl îl abandonase, iar mama a plecat la muncă în străinătate.
Am discutat desprecomportamentul girafei si elevii au înțeles că orice coleg poate să te ajute.
Oamenii sunt diferiți, și totuși egali! Fiecare are anumite înclinații, aptitudinipe care și le
poate pune în valoare și aduce un plus echipei sale sau poate ajuta un prieten adevărat.

103
(fobie socială)

Profesor psihopedagogie specială:


Ion Stănica
Centrul Școlar de Educație Incluzivă,
loc. Buzău, jud. Buzău

fost odată ca niciodată o ţară întinsă şi bogată cu munţi de topaz şi păduri de


smarald, unde pasările erau vorbe şi vorbele cântau ca nişte păsări măiastre de cristal.
Pe pajiştile pline cu flori roşii de rubin, supuşii îşi ascultau Împaratul care vorbea în
basme şi cânta în poezii. Vorbele lui erau fermecate. Ele vindecau bolile şi tămaduiau sufletele.
Ţelul lor era pacea. Ea plutea liniştită ca un nour subţire, mătăsos peste creştetul Împărăţiei.
Nimeni nu greşea aici.
Toţi tâlharii judecaţi de Împărat se ruşinau atât de tare după ce erau biciuiţi de poveştile
cu tâlc ale acestuia, că se căiau pe veci şi nu mai furau niciodată!
Cuvintele lui înşirate ca mărgelele erau purtate la gât de cei bolnavi şi ei se vindecau.
Toţi îşi iubeau Împăratul!
Dar deasupra lor era mica prinţesă. Fiica împăratului îşi iubea nespus tatăl şi lucrul
acesta nu putea fi spus în cuvinte. Sprijinindu-și în mâini căpuşorul ei buclat, fetiţa asculta
seară de seară, ore în şir basmele, poveştile, poeziile şi cântecele tatălui său.
Era atât de fermecată de cuvinte, că nu auzea nici trilurile păsărilor de cristal, nu vedea
nici pajiştile cu flori de rubin, nici sclipirea de aur a Soarelui care încerca s-o lumineze…
Împăratul era toate acestea la un loc…
Dar într-o zi, Împăratul se stinse!
Închisă în iatacul ei, prinţesa suferea. Lumea se obişnuise cu solitudinea ei înălţătoare.
Împărăteasa ofta şi suspina. Pacea îşi înconvoiase aripile. Tărâmul împărăţiei jelea.
Prinţesa se zăvorâse înlăuntrul ei cu trei lacăte: unul de cristal îi încleşta inima, unul de
aur îi înconjura mintea şi-i sugruma gândurile, unul de rubin îi îngheţase zâmbetul pe buze.
Mica prinţesă suferea. Numai poveştile pe care şi le amintea o mai ajutau să respire și
să ofteze…

104
Intr-o seară, pe cand aţipi în balconul său, avu un vis: se făcea că plutea peste ţinuturile
Împărăţiei. Tatăl ei o ţinea de mână. Amândoi râdeau, aveau aripi!.
,, Spune-mi o poveste!” îl rugă prinţesa.
Împaratul zâmbi cu înţeles şi-i făcu semn cu mâna. Un stol de păsări o înconjurară,
cântându-i îngeresc, fata cântă cu ele şi lacătul de cristal se sparse! Și fetei nu-i mai fu frică.
Inima ei bătu ușurată. Păsările luară pe aripile lor teama din suflet și dintr-o dată simți că poate
privi in sus.
,,Da, am plecat de langă tine, prințesa mea. Dar privește: totuși lumea e frumoasă!
Șușotesc copacii, se așează roua în stropi strălucitori pe firele de iarbă, există fluturi și flori și
cel mai important… o ai pe mama ta, Împărăteasa, alături de tine!”
,,Tată, dar povestea?” şopti prinţesa. Împăratul deveni solemn şi-i puse pe cap coroana
lui de aur. Sub greutatea ei, mintea ei se lumină şi gândurile erau uşoare ca vântul şi lacătul de
aur cazu jos, în hăuri…
,,Adună în tine doar frumosul, frumosul care se vede cu ochii, care se aude cu urechile,
care se simte cu nările și se pipăie cu degetele! Nu există putere pe lume care să-ți poată lua
frumosul din suflet, culoarea aripilor de fluture și cântecul privighetorii….nimeni nu-ți va putea
lua mireasma dulce a mesteacănului și atingerea catifelată, ca de zână, a adierii de primăvară
și mai ales….iubirea mamei tale!” Împăratul terminând de vorbit, o sărută pe frunte și zâmbi,
iar zâmbetul acela era asemenea razelor ce răzbat printre nori!
,,Tată dar de ce… poveştile….” dar Împăratul îi închise buzele cu o floare de rubin.
Coborâse aripile iar acestea se destrămară ca un fuior alb. Lacătul de rubin care-i zăvorâse
buzele căzu.
Împăratul dispăru, visul se terminase!
Atunci Prințesa înțelese că trebuie să învețe să cunoască lumea și să se ajute singură.
,,Asta ținea tata sub coroană: toată experiența lui de viață, mi-a arătat că lumea nu
trebuie să mă sperie dacă o cunosc, oamenii sunt buni dacă eu sunt bună cu ei, trebuie să mă
apropii de ei...”
Prințesa zâmbi!
,,Lumea e mai bună decât am crezut eu! Dacă zâmbesc, oamenii imi vor zâmbi și ei!
Zâmbetele se adună în buchețele, așa cum oamenii culeg floriile. Acum pot să iubesc
oamenii. Teama de lume a dispărut. Acum am înțeles! Te iubesc mamă!... Prinde-mă de mână!
Vino să alergăm împreună și să ne bucurăm de lume!”
Dimineaţa, Împărăteasa mamă, o văzu alergând pe pajiştile de smarald, cântand şi
dansând.
Avea braţele pline de flori roşii……. Împărăţia se lumină în Pace!
Cele trei lacăte semnifică cele trei fațete ale axietății sale:
• Frica - ,,lacătul de cristal îi încleșteză inima”
• Panica - ,,lacătul de aur îi înconjură mintea”
• Lipsa emoțiilor pozitive, a zâmbetului - ,,lacătul de rubin îi înghețase zâmbetul pe
buze”
Descrierea cazului
Numele Copilului: S.M, vârsta 9 ani
- Copil de nouă ani cu fobie socială;

105
- Anxioasă, tendinţe de autoizolare;
- Refuză prezenţa persoanelor străine;
- Se simte în siguranţă doar în prezenţa tatălui;
- Nu acceptă compania copiilor;
- Nu se joacă ca orice copil;
- Se refugiază într-o lume imaginară, a poveştilor;
- Riscul unei tulburări de personalitate, obsesia modelului patern după moartea acestuia;
- Riscul unei maturizări precoce.
O fetiță aflată în pericol de a se maturiza prea devreme, cu riscul unei tulburări de
personalitate (teamă de lume, o fobie socială poate), făurindu-și o lume imaginativă, creată pe
obsesia modelului tatălui.
După ce îi este prezentată povestea astfel copilului, am încercat sa găsim împreună
explicații pentru situațiile expuse. Propun copilului să construim împreună finalul poveștii. Ca
orce altă poveste, e frumos să aibă un final fericit. Pentru asta în cazul nostru de față,
fetița/prințesa care a dezvoltat anxietatea socială ar fi bine să învețe să facă față unei situații de
care îi este frică și anume să exerseze socializarea cu ceilalți fără teamă.
În încheierea poveștii terapeutice, voi pune accentul pe:
- gândurile pe care le are copilul în situația care i-a provocat teama socială;
- emoțiile pe care le-a trăit în situația respectivă;
- comportamentele pe care le-a avut;
- cum a simțit la nivel fiziologic întreaga situație: cât de tare i-a bătut inima, cît de
transpirate i-au fost palmele, a simțit nodul în gât, că privirea i se încețoșează, genunchi
tremurând?
- ce ar trebui să facă o persoană ca să nu se mai simtă blocată social față de alte persoane?
Se încearcă căutarea unor răspunsuri împreună pentru aceste aspecte prezentate mai sus,
insistându-se pe beneficiile increderii în sine, că trebuie să învețe să cunoască lumea și să se
ajute singură, să accepte apropierea mamei rezolvând mai ușor împreună situațiile pe care ea
le trăiește.
În concluzie demersul terapeutic urmăreste:
- identificarea surselor temerilor copilului;
- înlocuirea gândurilor iraționale care declanșează și întrețin compotamentul cu unele
funcționale;
- găsirea si utilizarea resurselor copilului;
- construirea unei imagini de sine pozitive și autentice;
- creșterea stimei de sine și a încrederii în sine;
- dezvoltarea abilităților de relaționare, sociale.
Toate aceste lucruri se pot face cu ajutorul psihoterapeutului și al părintelui/familiei
unde acasă vor continua ceea ce copilul face în cabinet cu psihoterapeutul pe parcursul
ședinței individuale. Pentru a obține rezultate este esențială colaborarea parintelui/familiei cu
psihoterapeutul, lucrând în echipa, ca aliați ajutându-l pe copil să își depășească temerile, să
își construiască o imagine de sine pozitivă și autentică dar și în dezvoltarea abilităților
sociale.

106
(frica de a merge la școală)

Psihopadagog Ivaşcu Elena Daniela,


CŞEI,
loc Buzău, jud. Buzău

i s-a întâmplat adesea să aud, atât din ipostaza de părinte cât şi


din cea de cadru didactic: ,,Lasă că vezi tu când vei merge la şcoală...!”; o atenţionare
ameninţătoare şi dojenitoare care creionează un drum apocaliptic, înfricoşător pe care micul
şcolar va trebui să îl parcurgă purtând în spate un ghiozdan plin cu fantasme, cu scenarii, cu
teamă. Şi, aşa cum şi adulţii ajung să fie aplecaţi de apăsarea propriilor lor bagaje cu temeri şi
probleme, micul elev aflat la începutul unei aventuri care ar trebui să fie minunată ajunge să
fie gârbovit de povara unei intrevenţii total lipsite de tact şi de inspiraţie.
O astfel de situaţie este şi cea a micuţului P. O., în vârstă de 7 ani, un copil timid, crescut
de bunici, având ambii părinţi plecaţi să îşi câştige existenţa prin ţări străine. Împreună cu
fratele său mai mare, copilul este întreţinut de bunicii paterni care au o vârstă înaintată, fiind
adesea copleşiţi de griji şi de neajunsuri. Nivelul lor de instruire se rezumă la absolvirea a opt
clase, motiv pentru care nu se poate afirma că erudiţia şi cultura în domeniul educaţiei sunt la
un nivel foarte ridicat. Fără a avea intenţii rele, aceştia au afirmat în anumite contexte, în care
se afla şi copilul, că la şcoală va fi greu, că va fi diferit faţă de grădiniţă, proiectându-şi de fapt
propriile neputinţe legate de provocările pe care le presupune şcoala în zilele noastre. Toate
aceste informaţii negative s-au insinuat în inconştientul fragil al copilului având drept
consecinţe dintre cele mai neplăcute care încep cu inadaptarea şcolară manifestată prin

107
rezultate slabe la învăţătură, lipsa concentrării atenţiei, dificultăţi în adaptarea la programul
şcolar, şi continuând cu enurezis, fobie de întuneric şi coşmaruri.
În acest context, consilierea psihologică a devenit o prioritate majoră. Elevul P.O. s-a
prezentat la cabinet de două ori pe săptămână, timp de patru luni. La şedinţele de consiliere au
fost invitaţi şi bunicii pentru a se reliza o imagine cât mai acurată a întregului context în care
se prezenta problema. Desigur, un element extrem de important al intervenţiei a fost consilierea
acestora pentru a putea să aibă reacţii obiective şi cu potenţial recuperatoriu, precum şi pentru
a-şi însuşi acele tehnici specifice de combatere a enurezisului.
Dată fiind vârsta copilului, s-a apelat la o serie de poveşti terapeutice, cu efect de
chatarsis. Pornind de la indicaţiile terapeutice oferite de Ioana Drugheş şi Delia Bîrle (coord.)
în volumul ,, Educăm şi vindecăm prin…poveşti”, am abordat în mod distinct fiecare problem
în parte. Astfel, pentru a interveni în sfera emoţională şi a lucra cu fobia şcolară, am folosit
povestea „Ghetuţele albastre”, explicând astfel trăirile şi temerile resimţite de copil, acele
piedici interpuse în calea frecventării activităţilor şcolare. În această poveste, ghetuţele devin
personaje însufleţite cu care copilul se poate identifica în situaţii complexe cum ar fi: teama de
a nu greşi, anxietatea faţă de şcoală, secretele faţă de părinţi.
Tot pentru sfera emoţională, am folosit povestea „Visul unei zile de şcoală” în vederea
optimizării adaptării şcolare. S-au clarificat astfel acele sentimente de nelinişte datorate
confruntării cu situaţii noi, teama de necunoscut, copilul fiind învăţat astfel să le identifice şi
să aplice startegii simple de a le surmonta.
Pentru tratarea fricii de întuneric, am folosit povestea Curajosul Mihăiţă care oferă un
bun exemplu de urmat. Analizând întreaga situaţie, copilul a reuşit să identifice soluţii pentru
problema sa, să vadă potenţialele obstacole care l-ar împiedica să surmonteze această situaţie
tranzitorie.
Intervenţia a fost una complexă, cu o durată medie şi cu rezultatele scontate. Copilul a
beneficiat de întreg suportul familiei şi al cadrelor didactice de la clasă ceea ce a facut posibile
recuperarea şi readaptarea. Drept urmare, elevul a reuşit să conştientizeze sursa problemelor
cu care se confruntă şi să îşi însuşească acele tehnici şi metode prin care să le facă faţă.
În concluzie, exemplul prezentat completează şi susţine părerea lui Stamps (2003, p.
25): “Cărţile ne duc în locuri în care nu putem ajunge niciodată şi ne arată lucruri ce nu putem
vedea niciodată.”

108
(abilitatea de a dărui)

Prof. Juncanariu Ileana,


Liceul Tehnologic
„Mihai Busuioc”
/Grădinița cu P.n.Nr.6 ,
loc.Pașcani, jud. Iași

n ţăran avea patru fii. Odată, el se gândi să-i încerce pe fiii săi. Aşa că, într-
o dimineaţă, i-a chemat la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică frumoasă. Omul a plecat apoi la
câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă,
când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru şi l-a întrebat pe cel mai mare:

– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?


– Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. apoi m-am gândit că
ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele
casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
– Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise
celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?

– Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă …


– Şi apoi ?
– Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.

109
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că
„lăcomia strică omenia”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel
de-al treilea fiu al său.
– Nu ştiu.
– Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea ?
– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în
viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
– Dar ţie ţi-a plăcut piersica ?
– Nici eu nu ştiu, tătucă.
– Cum, şi tu ai vândut-o ?
– Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am
dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om
bun şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (Sfânta Scriptură)
Bibliografie: Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe - Leon Magdan
Această pildă am folosit-o la grupă deoarece am avut un copil U.T. care era crescut de
bunica. Bunica lui era bolnavă, tată nu avea iar mama era plecată la muncă în străinătate și nu
avea grijă de copii. Lipsea foarte mult de la grădiniță din cauza condițiilor sociale și de
sănătate. Nu era un copil vorbăreț, era stingher, dar cuminte și ascultător. Îi plăcea să vină la
grădiniță dar de multe ori bunica îl ținea acasă pentru că nu avea ce să-i dea de mâncare.
Împreună cu părinții am hotărât să-l ajutăm. I-am cumpărat rechizite și era foarte bucuros.
Colegii de grupă , pe rând, în fiecare zi împărțeau mâncarea cu el. Le-am spus copiilor că e
bine să facem fapte bune, să-i ajutăm pe cei din jurul nostru după puterile noastre. De atunci
U.T. a devenit un copil sociabil, îi plăcea să se joace cu copiii, să participe la activitățile
extrașcolare și nu a mai lipsit de la grădiniță.

110
(dependența de calculator)

Prof. înv. primar


Lalău Elena,
Școala Gimnazială,
loc. Hangu, jud. Neamț

ând părinții i-au ales numele, în poienița cu flori , fluturi, soare și minuni,
toate numele pentru puii de iepuri erau deja alese: Rilă , Urechilă, Urechici, Urechi Lungi,
Bocănilă, Piciorongul, Fricosul. Așa încât , mama iepuroaică, prevăzătoare din fire, s-a gândit
din timp la numele puiului pe care urma să-l aibă. A răsfoit cu răbdare paginile unei cărți vechi
pe care o avea în bibliotecă de la stră-străbunica ei, ba chiar l-a rugat pe tatăl ei iepure să caute
cele mai frumoase nume de iepurași pe internet. Bunicul Mustățilă a fost cel care i-a ajutat.
- Ricky este cel mai potrivit nume! Pe stră-străbunicul meu îl chema Richard , pentru
că era foarte curajos. De ce să nu fie și nepotul meu la fel de curajos? a explicat el.
Și Ricky i-a rămas numele.
Când a venit pe lume, bucuria lor a fost fără margini. Iepurașul creștea văzând cu ochii,
blănița i se făcea din ce în ce mai deasă și era cel mai jucăuș și cel mai amuzant iepuraș din
poiana cu flori, fluturi, soare și minuni. A venit și timpul să meargă la școală. Era bucuria
părinților lui. Îi plăcea să învețe și era tare sârguincios. În scurt timp, Ricky devenise cel mai
bun alergător. Învățase să privească atent în jurul său, să își ciulească urechiușele pentru a se
feri de orice pericol. Era cel mai rapid la culesul morcovilor din grădina școlii. Toți îl iubeau,
mai ales că era un iepuraș foarte prietenos. Își făcuse mulți prieteni cu care se juca în pauze sau
chiar în poeniță , după ce își termina lecțiile.
O iarnă grea și nemiloasă se apropia. Afară era frig si vântul sufla aspru, necontenit.
Ricky se cam plictisea în căsuța lor , învelită toată acum în cojocul alb și pufos de zăpadă. Nu
mai putea ieși afară. Ca să nu se plictisească, mama iepuroaică i-a dat lui Ricky o tabletă mică
pentru a se juca. Nu întotdeauna putea să se joace cu puiul ei, adesea treburile din casă îi ocupau
mai tot timpul, iar tatăl iepure pleca de dimineață în căutarea hranei și se întorcea acasă seara
foarte obosit de atâta alergătură. Lui Ricky i-a plăcut tare mult tableta. Toată iarna s-a jucat cu

111
ea , din zori până în seară. Nu mai citea cărți, nu mai scria, nu mai mergea în vizită la prietenii
săi. O devora cu plăcere , așa cum focul nu se poate stăpâni să mistuie o claie de fân. Mama
era mulțumită acum că iepurașul nu se mai plictisea.
Dar a venit și primăvara, iar Școala Iepurașilor și-a redeschis porțile. Deși abia a așteptat
să se întoarcă, lui Ricky nu i se mai păreau atât de frumoase lecțiile. Cărțile parcă nu mai erau
captivante ca odinioară. De multe ori, după ce se întorcea acasă , își făcea temele în grabă și se
juca apoi pe tabletă toată ziulica. Aceasta devenise prietena lui cea mai bună. Cu timpul, Ricky
a uitat de prietenii săi : ieșea mai rar afară, nu se mai bucura de frumusețea poieniței , ba chiar
ajunsese ca la școală să nu mai învețe atât de bine. Rămânea printre ultimii la concursul
săptămânal de alergare. Dar lui Ricky nu-i prea păsa.
Și totuși, întâlnirea cu bătrânul Colți Puternici i-a dat de gândit. În drumul său către
casă, l-a zărit după un copac, pândindu-l cu gura larg deschisă. Știa că lupul nu îi era prieten,
învățase la școală că cel mai bun lucru este să aibă curaj și să fugă cât îl țin lăbuțele. Dar frica
îl încremenise parcă pe bietul iepuraș. La ultimul concurs de alergare pierduse cursa. Nu mai
îndrăznea să facă niciun pas. Gândul îi zbură la Mustățilă bunicul. Ce dezamăgit ar fi fost acesta
să știe că îi e frică să fugă! Și dacă nu s-ar fi jucat atât de mult pe tabletă, poate că ar fi avut
timp să se antreneze mai mult pentru alergare! Noroc cu Blănosul, vecinul său, care, văzând
primejdia, îi sări în față lupului. Colți Puternici, atras de o pradă mai mare , o luă la goană după
iepure.
Ricky ajunse acasă tremurând. Alergase cât îl ținură puterile și încă mai tremura de frică.
Merita numele de Ricky Fricosul, nu Ricky Curajosul. În ziua aceea , tableta a rămas
neneatinsă pe biroul tatălui iepure. ,,

Descrierea cazului
Profesez într-o școală din mediul rural de mai bine de 15 ani, la clase cu predare
simultană, clasele I şi a III-a , cu un număr de 11 elevi. Chiar dacă sunt puţini elevi, munca la
catedră este destul de grea cu cele două clase. În cele două clase am elevi care provin din familii
modeste, unde lucrează doar tata sau unii dintre ei locuiesc cu bunicii deoarece au părinţii
plecaţi în străinătate care au şi posibilităţi materiale bune, li se oferă totul.
Voi prezenta în continuare cazul unui elev P. M. din clasa a III-a care provine dintr-o
familie dezmembrată, părinţii sunt divorţaţi, mama este plecată în Anglia iar elevul locuieşte
cu bunicii şi tatăl. Tatăl lucrează ca şofer la un patron şi câştigă destul de bine, de aceea încearcă
să suplinească lipsa mamei cât şi a lui când este la serviciu, cumpărându-i tot felul de jucării şi
alte gadget-uri. Băiatul este ,,umblat,, tatăl şi bunicii l-au dus la mare, în staţiuni, la diferite
spectacole, serbări câmpeneşti, la mall, etc.
Cam pe la mijlocul semestrului I am început să observ la acest elev că vine des la şcoală
fără câte o carte, un caiet, fără teme scrise şi este uneori obosit , neatent la ore . Văzând că
aceste comportamente se repetau des am sunat-o pe bunica să o întreb dacă este bolnav sau are
vreo problemă deoarece nu mai are acelaşi interes pentru şcoală, etc. Aceasta a spus că nu este
bolnav, că nu-l pune la treabă, îl lasă să înveţe, doar că ea nu îl verifica la teme ci îl întreba
dacă le-a făcut, bineînţeles că elevul răspundea afirmativ. Bunica mi-a mai precizat faptul că
mai stă de multe ori pe tabletă şi uită să se mai oprească, cu greu îl convingea să nu o mai
folosească până nu venea tatăl târziu de la serviciu. Mi-a promis că - i va limita timpul la
tabletă sau chiar i-o va confisca şi îi va spune şi tatălui situaţia lui. Aşa că am încercat să stau

112
şi eu de vorbă atât cu elevul cât şi cu ceilalţi elevi din clasă, să le explic dezavantajele folosirii
în exces a calculatorului sau a tabletei/telefonului. Referitor la aceste situaţii am căutat şi un
text sau o poveste care să le-o prezint pentru a desprinde şi unele învăţături . Am descoperit un
text dintr-un auxiliar pentru Limba română, tipărit la Editura Sinapsis Cluj-Napoca, ,, Ricky,
devoratorul de tabletă” text care mi s-a părut a se potrivi cu problema pe care încercam să o
rezolv. În cadrul orei de Limba română elevii au citit textul prezentat pe fise, după care am
discutat pe marginea acestuia , prin întrebări, soluţii, argumente pro şi contra împotriva folosirii
tabletei, calculatorului, telefonului în exces. Elevii au avut de prezentat şi părinţilor acest text
şi să expună şi părerea acestora a doua zi. A doua zi elevii au prezentat părerea părinţilor despre
situaţiaanalizata, iar elevul P.M. mi-a afirmat între patru ochi că ,, Nu vreau să fiu ca Ricky din
poveste! Tableta nu e atât de bună pentru mine. Am hotărât cu tata şi bunica să mă joc doar o
oră după ce îmi fac temele “. Nu ştiu ce au discutat acasă bunicii şi tatăl despre situaţia lui, dar
consider că povestea a avut un impact deosebit asupra băiatului şi am avut impresia lucrului
bine făcut.
După această dezbatere pe tema folosirii în exces a tabletei /calculatorului am observat
la elevul în cauză o schimbare în bine, este mai conştiincios, perseverent, preocupat pentru
activităţile la clasă, vine cu temele efectuate, nu mai este apatic.
Îl privesc adesea și îmi amintesc cuvintele lui: ,, Nu vreau să fiu ca Ricky!,,
De aceea consider că poveştile terapeutice , unele texte folosite la momentul oportun în
cadrul diferitor ore au un impact pozitiv asupra comportamentului elevilor, personalităţii
acestora cât şi a rezolvării unor cazuri în cadrul familiilor.

113
(comportament nepotrivit cu cei din jur)

Prof. Înv. Preșcolar Luca Elena


Școala Gimnazială „Ioan Luca”,
loc.Farcașa, jud. Neamț

ndrei este frate cu Matei. Andrei se purta urât cu Matei, îl certa, îi


lua toate dulciurile și jucăriile.
Deși părinții încercau să-i arate lui Andrei că greșește acesta nu înțelegea nimic.
Într-una din zile Andrei se duse la marginea unei ape, la pescuit. Fără să fie atent în jur,
se afundă între niște scaieți. Se umplu tot de țepi. Începu să țipe.
Matei îl auzi și se duse repedela el. Văzându-l în ce stare este începu să îi scoată fiecare
țep cu grijă și dragoste.
După ce a terminat de scos toți țepii Andrei și-a cerut scuze că l-a tratat atât de rău până
atunci, că a fost egoist și i-a promis că va fi un frate bun de acum încolo.

Morala: Este bine să fii bun și recunoscător permanent și nu numai la nevoie.

Această povestioară a făcut ca, copilul A. D.să aibă o comportare frumoasă față de
fratele său mai mic și față de ceilalți copii din grupă.

114
(acceptarea complimentelor)

Prof.Lupu Roxana
Școala Profesională Specială
„Sf. Stelian”,
loc.Botoșani, jud.
Botoșani

Importanța acceptării complimentelor – poveste terapeutică preluată din cartea „101


povești vindecătoare pentru copii și adolescenți” – George W. Burns

ntr-o zi, o șerpoaică tânără și drăguță făcea baie la marginea unui lac. După ce
s-a spălat, s-a întins pe o stâncă fierbinte să se încălzească și și-a etalat frumusețea. O muscă
ce trecea pe acolo a privit în jos, a văzut-o și a spus:
- Doamne, solzii îți strălucesc așa de atrăgător în lumina soarelui. Arăți suplă și
curată. Ești o serpoaică așa de frumoasă!
Șerpoaica, timidă și jenată, s-a târât de acolo căutând un loc unde să se ascundă. Văzând
o cabană în apropiere, a dispărut printre zidurile acoperite de iarbă. Nu și-a dat seama că era
casa vrăjitorului satului. El s-a speriat la vederea șerpoaicei, a înșfăcat toba și a început să bată
tare pentru a speria intrusa cea rea.
O broască țestoasă care se plimba încet pe un câmp din apropiere a auzit bătaia ritmică
a tobei și a început să danseze. Un elefant, văzând acest spectacol nefiresc al ființei aparent
încete, s-a așezat pe spatele țestoasei. Țestoasa a scos foc pe gură și focul a aprins cabana
vrăjitorul din iarbă uscată ca iasca. Pe cer s-au adunat nori negri și amenințători, întunecând
pământul. Din ceruri a căzut o ploaie ca un iureș, dar s-a potolit repede, permițându-i soarelui
să-și împrăștie lumina caldă și uscată. O mamă furnică, profitând de ocazie pentru a-și usca
ouăle după ploaie, le-a întins la soare. Un furnicar, profitând repede de ocazia unei mese, a
înfulecat ouăle insectei.
Furnica l-a dat în judecată. Căutând dreptate după legea pământului, ea l-a abordat pe
judecătorul junglei, regele animalelor, și i-a descris problema. Leul a convocat un tribunal,
chemând toate părțile implicate.
Mai întâi i s-a adresat furnicarului:
- Tu, de ce ai mâncat ouăle furnicii?

115
- Păi, a răspuns furnicarul, eu sunt prin natura mea un mâncător de furnici. Am făcut
exact ceea ce mi-a cerut firea, ceea ce fac toți furnicarii. Ce alternativă aveam dacă
furnica și-a întins ouăle atât de tentant în fața mea?
Întorcându-se către furnică, leul a întrebat:
- Furnico, de ce ți-ai întins ouăle într-un loc în care să-l ațâți pe furnicar?
- Nu a fost intenția mea să-l întărât. Sunt sigură că vedeți că sunt o mamă mai bună
de atât, dar ce altceva puteam face pentru a-mi îngriji puii? a răspuns furnica. S-au
udat în ploaia abundentă. Trebuiau să se usuce în soarele cald.
Privind soarele, leul și-a continuat investigația:
- Soare, de ce ai strălucit?
- Ce altceva puteam să fac? a răspuns soarele. Asta mi-e menirea. De vreme ce ploaia
a udat pământul, oricine știe că venea rândul meu.
- Ploaie, de ce te-ai stârnit? a întrebat leul încercând să găsească adevărul.
- Păi ce puteam să fac? răspunse ploaia. Cabana vrăjitorului luase foc, tot satul era
amenințat. Am vrut doar să ajut.
- Cabană, de ce ai luat foc?
- Nu am putut face nimic altceva din moment ce țestoasa a scuipat foc pe mine, au
răspuns rămășițele carbonizate ale cabanei vrăjitorului. Eram făcută din iarbă.
Stăteam acolo de ani de zile. Eram foarte uscată și nu aveam niciun fel de rezistență.
- Țestoaso, a întrebat regele animalelor, de ce ai scuipat foc?
- A fost singurul lucru pe care-l puteam face. Elefantul s-a așezat pe mine. La cât e
de greu, viața îmi era amenințată. Trebuia să fac ceva care să încerc să scap.
Leul a ridicat privirea către elefant:
- Spune-mi, elefantule, de ce te-ai așezat pe țestoasă?
- Ce era să fac? a răspuns elefantul. Dansa sălbatic. Comportamentul ei era neașteptat
și nepotrivit pentru o țestoasă. Am crezut că înnebunise. Nu am vrut să o rănesc.
Am vrut doar s-o ajut să se liniștească.
Leul s-a întors din nou către țestoasă:
- De ce dansai ca smintita?
- Ce altceva puteam face? a răspuns țestoasa. Vrăjitorul bătea la toba un dans așa de
ritmic și atrăgător, că nu am avut de ales. Pur și simplu, a trebuit să dansez.
- Vrăjitorule, de ce băteai toba?
Vrăjitorul a răspuns:
- Ce altceva era să fac când șerpoaica a intrat în cabana mea? m-a speriat. Era
periculoasă. Șerpii sunt mesagerii forțelor răului și al semnelor rele. Trebuia să
alung prezența ei malefică din casa mea.
- Șerpoaico, a întrebat regele animalelor, făcându-și cu răbdare drum prin șirul
martorilor, de ce ai intrat în cabana vrăjitorului?
- Ce altceva puteam face? a răspuns șerpoaica. Musca m-a făcut să mă rușinez cu
acele cuvinte de laudă. Cumva, undeva trebuia să mă ascund și cabana făcută din
iarbă a vrajitorului era refugiul cel mai apropiat.
În sfârșit leul, regele animalelor, s-a întors către muscă și a întrebat-o:
- Musco, de ce ai lăudat șerpoaica?

116
Musca nu i-a răspuns regelui animalelor ci, în loc de asta, s-a întors către șerpoaică și a
întrebat-o:
- Ce, nu știi să accepți un compliment?

Descrierea problemei: Am folosit această poveste terapeutică în sedințele de


consiliere cu eleva I.M.
Fata este înscrisă în clasa a IV-a și prezintă o stimă de sine scăzută și respingerea
complimentelor atât din partea persoanelor necunoscute cât și din partea familiei, prietenilor,
colegilor. Ea consideră că nu se încadrează în descrieriile făcute de ceilalți din jurul său.
Obiectivul propus: sentimentul propriei valori. a învăța să te apreciezi si a accepta
complimetele. După mai multe ședințe de consiliere în care am identificat problema, i-am citit
povestea terapeutică și ulterior, am observat o îmbunătățire în comportamentul elevei.

117
(metodă- consiliere terapeutică)

Prof. Psihhopedagogie specială


Ardeleanu Oana Florentina
Centrul Școlar de Educație
Incluzivă nr. 2,
loc.Comănești, jud. Bacău

oveștile cu mesaj terapeutic nu sunt o noutate în psihoterapia copilului. Se


recomandă ca acestea să fie asociate cu alte tehnici. Pentru ca istorioara cu mesaj terapeutic să
devină totuşi un punct central al efortului de vindecare, este absolut necesar să fie folosită la
timpul potrivit şi în varianta potrivită. În cazul utilizării poveștilor cu mesaj terapeutic, este
absolut necesar să cunoaştem motivul consultaţiei psihologice, istoria cazului, a familiei,
incidenţa tulburărilor psihice la rudele apropiate, evenimentele principale, descrierea cât mai
amănunţită a simptomelor sale. Ar fi utilă inclusiv informaţia dintr-o caracterizare şcolară sau
din oricare altă sursă pe care ne putem baza.
Am fost rugată, la un moment dat, de părinții unei eleve din centru, să o observ, să discut
cu ea și să o ajut să depășească stările de anxietate, emotivitate și slaba socializare cu cei din
jur.
Întradevăr, în momentul în care mi-a fost prezentată, am văzut o fetiță stângace,
frământându-și mâinile din când în când, cu capul plecat, dând impresia unei stări de
autodepreciere acută, cu aspect astenic dar plăcut. Am rămas singură cu ea și am înțeles că nu
se simte importantă, că e mult timp singură acasă, neavând frați sau surori, părinții nu au timp
de ea, nu crede că lumea din jur o place prea mult, nu are niciun scop pentru perioada următoare,
manifestând o lipsă crescută de încredere în forțele proprii dar, cel mai acut am simțit că-și
dorea un prieten/o prietenă în preajma ei.
Am discutat și cu părinții pentru conştientizarea responsabilităţilor care le revin în
educarea copilului lor, mai multă atenție, petrecerea timpului împreună cu fetița lor,

118
recompense atunci când se achită de îndatoririle ce-i revin în familie sau când ia o notă bună.
De asemenea, am discutat cu doamna dirigintă privind situația la învățătură, sugerând ca, pe
cât posibil eleva să primească aprecieri din partea profesorilor, în cadrul colectivului, atunci
când realizează sarcinile primite, să i se acorde roluri în jocurile şi activităţile clasei sau școlii,
prin care să capete încredere în forţele proprii, precum şi încrederea colegilor.
Pentru autocunoașterea și creșterea stimei de sine la eleva C. E., vârsta 12 ani, am folosit
povestea: Fetiţa care nu putea să se vadă în oglindă.
,,A fost odată o fetiţă care avea în casă o mulţime de oglinzi. Numai că, de câte ori se
uita în ele se întâmpla ceva foarte straniu: nu putea să vadă imaginea ei adevărată. Fetiţa vedea
numai un contur neclar, din care nu se putea desprinde nici o formă. Asta era tot ce putea vedea
când se uita în oglindă. Acest lucra o speria destul de tare pe fetiţă care se temea să spună
altcuiva că ea nu se vede în oglindă. Fetița începea să creadă că ea nici nu este altceva decât o
formă neclară, adică ceva fără importanţă, de fapt nimic. Prin urmare, ca să impresioneze şi să
dovedească altora că ea există, câteodată, fetiţa se înfuria şi plină de mânie refuza să facă ceea
ce i se cerea.
În general, însă, ea era visătoare, cu capul în nori, nu prea ştia ce să spună celorlalţi şi
simţea că mintea ei este complet goală. Pentru că fetiţa considera că lucrurile stau în acest fel,
viaţa nu-i oferea prea multă fericire. Nu reuşea să obţină aproape nimic din ceea ce voia şi nu
reuşea să-i facă pe ceilalţi să o ia în considerare aşa cum şi-ar fi dorit. Mai mult, adesea cei din
jur se purtau indiferent faţă de ea. Parcă într- adevăr ea nu merita să fie băgată în seamă şi nu
conta deloc. Li se părea tuturor că este numai o formă neclară, ca cea din oglindă, deci cu totul
altfel decât îşi dorea ea să fie în realitate.
Într-o zi, fetiţa s-a hotărât să facă ceva pentru ca oglinda să-i arate şi ei o imagine. Mai
întîi s-a apucat să picteze un chip pe oglindă. Numai că treaba asta nu-i prea ieșea. Aşa că şi-
a făcut alt plan. A plecat la un magazin unde se vindeau oglinzi şi a spus: "oglinzile pe care le
am acasă sunt defecte! Ori de câte ori privesc în ele nu pot să văd cine sunt eu. Ştiu că oricine
priveşte într-o oglindă trebuie să se vadă pe el însuşi, exact aşa cum este el."
Vânzătorul s-a uitat la fetiţă foarte uimit, pentru că nu mai auzise de la nimeni altcineva
ceea ce spunea ea: că nu-şi vedea propriul chip în oglindă. Apoi a scos din raft o oglindă nou-
nouţă, a aşezat-o în faţa fetei şi a întrebat-o: "Nu te vezi nici aici? Eu pot să te văd". "Nu, nu
mă văd, zise fetița, tot ce văd este o linie de contur, o formă neclară." Imaginea este acolo, zise
vânzătorul, eu pot să văd dar tu nu te uiți la tine ca să vezi cine ești!"
Fetiţa și-a dat seama că ceea ce reflecta oglinda, era numai, o imagine a felului cum
credea şi simţea despre ea însăşi, adică neclar şi foarte nesigură de ea. Dacă s-ar fi simţit mai
sigură, mai puternică, atunci în oglindă i-ar fi apărat imaginea clară.
Fetiţa a plecat din magazin şi a început să se gândească, să se tot gândească la ceea ce-i spusese
vânzătorul. Dar din păcate, nu avea habar cum să facă să devină o persoană puternică şi bine
definită. Nimeni nu-i spusese niciodată acest lucru. S-a dus la școală şi i-a mărturisit unei
colege:

119
"Eu nu ştiu cine sunt şi nu ştiu nici cine aş vrea să fiu". Dar pen¬tru că colega ei era mică, de
aceeaşi vârstă cu fetiţa, n-a înţeles mare lucru şi n-a ştiut cum să o ajute. Atunci fetiţa s-a dus
la mama ei şi i-a spus acelaşi lucru. Dar mama a înţeles-o greşit, a crezut că e un moft al fetiţei
care de fapt dorea să lipsească de la şcoală, aşa ca s-a supărat pe ea.
După toate aceste încercări fetiţa a devenit foarte tristă deza¬măgită şi chiar disperată. Se
gândea în sinea ei:
"Nimeni nu pricepe ce neplăcut este să te uiţi în oglindă şi să nu vezi cine eşti, simt ceva foarte
ciudat, de parcă aş fi o fantomă. Parcă oamenii s-ar uita la mine şi nu m-ar vedea cu adevărat."
În acea noapte, înainte de a se culca, fetiţa s-a gândit:
"Aş vrea sa să pot afla cine sunt eu de fapt." Când s-a culcat în acea noapte, dorinţa ei a fost
într-adevăr îndeplinită. Un înger, în vis, i-a răspuns la întrebare. I-a spus despre cum să fie mai
sigură de ea, mai puternică, despre cum să devină o persoană pe care ceilalţi să o bage în seamă.
In dimineaţa următoare s-a dus repede să se privească în oglindă şi a descoperit că se vedea
mult mai limpede decât înainte. De atunci încolo, în fiecare noapte, îngerul păzitor venea în
visele ei și îi spunea tot mai multe despre cum să capete încredere în ea însăşi, cum să fie mai
îndrăzneaţă, în aşa fel încât să fie mulţumită. Ca prin minune, după fiecare vis, în dimineaţa
următoare, când privea în oglindă, desluşea tot mai limpede şi mai clar propria ei imagine. Nu
mai era singură, nu-i mai era teamă, un înger avea grijă de ea. După un oarecare timp, a venit
şi dimineaţa în care uitându-se în oglindă a văzut în faţa ei un chip limpede, foarte încrezător,
care zâmbea frumos şi plin de siguranţă!
În sfârşit, şi-a dat seama că răspunsul la vechea ei întrebare (cine era ea şi cine va deveni
ea în viitor?) 1-a găsit în propriile sale gânduri, în dorințe, ambiții şi vise. Nimeni nu a putut
mai bine decât ea însăşi să imagineze dinainte şi să planifice drumul vieţii ei. Dar mai mult
decât toate, fetiţa era mulţumită pentru că îi plăcea şi era foarte mulţumită de propria imagine,
aşa cum i-o reflecta acum oglinda."
La sfârșitul poveștii, eleva C.E. a zâmbit pentru prima oară, era clar că ideea unui
prieten, înger, nu-i displăcea, am constatat că alegerea a fost reuşită, aceasta dorind să asculte,
data viitoare, o altă poveste, a afirmat spontan că i-a plăcut și că ar vrea să-și deseneze îngerul
păzitor, ceea ce am încurajat cu plăcere. Am constatat că anxietatea în fața unui adult scăzuse
și am încurajat-o spunându-i că sunt sigură că desenul îi va ieși foarte bine.
Eleva va reveni la cabinet, în fiecare săptămână, pentru continuarea terapiei, pentru
creșterea motivației și creșterea încrederii în forțele proprii, pentru a o ajuta să iniţieze sau să
se implice în diverse activităţi pe care să le finalizeze cu succes.

120
Prof. înv. primar –
Mocanu Elena
Ṣcoala Gimnazială ,,I.Pirvu”
Poiana Teiului
Structura - Ṣcoala Gimnazială
Petru Vodă

a) indicaţii terapeutice:
- dificultăţi de comportament;
b) efecte dorite: :
- înţelegerea importanţei vietii;
- prevenirea de a face rău cuiva;

ntr-un sat de munte traia odată un om căruia îi murise nevasta. Acesta


locuia împreună cu cele două fete ale sale. Pe una o chema Viorica, iar cealaltă se numea
Ileana. Fetele erau foarte frumoase, dar si foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau
mereu multe întrebări… la unele ştia să le răspundă, la altele nu…
Omul îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, dar el nu avea timp să se
preocupe de fete, așa că s-a gȃndit să ceară ajutorul unui înţelept. În cele din urmă, acesta
acceptă să stea mereu cu cele două fete. Înţeleptul ştia întotdeauna să răspundă la întrebările
pe care fetele i le punea.

La un moment dat, una dintre ele a a adus o buburuză pe care plănuia să o


folosească pentru a înşela înţeleptul.
– Ce vei face cu această buburuză? o întrebă Ileana pe sora ei.
– O să o ascund în mâinile mele, răspunde Viorica. Apoi o să întreb înţeleptul dacă
e vie sau moartă Dacă va zice că e moartă, îmi voi deschide mâinile şi o voi lăsa să zboare.
Dacă va zice că e vie o voi strânge şi o voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela.
Viorica si Ileana au mers într-o clipă la înţelept. L-au găsit meditând.
– Am aici o buburuză . Spune-mi, înţeleptule, e vie sau moartă?
Foarte calm, înţeleptul surâse şi îi zise:

121
– Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.
Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe
nimeni când ceva nu merge: Noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa
noastră e în mâinile noastre, ca şi buburuza. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea. „

David:
,, Iată începutul înţelepciunii- Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă
priceperea. Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa. Ea
va pune cunună de daruri pe capul tău şi te va împodobi cu diademă de mare cinste.”
Solomon
,, Să cunoşti înţelepciunea şi învăţătura; să înţelegi vorbele raţiunii; să primeşti
disciplina înţelepciunii, a dreptăţii, a corectitudinii şi a egalităţii.”
Constantin Brâncuși
,, Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să
privească minunile naturii.”

122
(dezvoltarea toleranţei la frustrare )

Prof. Monu Mihaela


Şcoala Gimnazială ,,Alexandru
Ioan Cuza”,
loc. Roman, Jud. Neamţ

oamna Mierlă ciripea fericită de una singură, în timp ce stătea aşezată pe cuibul
ei, încălzindu-şi ouăle. Era foarte mândră mai ales de două dintre ele, fiindcă erau lucioase,
frumoase la privit şi minunate de şezut pe ele. Al treilea ou era chiar obişnuit – mic, uşor
asimetric şi arătând de-a dreptul banal. Doamna Mierlă abia dacă băgă de seamă că era şi el pe
acolo.
Într-o bună zi, puii Doamnei Mierle ieşiră din ouă. Din ouăle mari ieşiră doi fii splendizi,
pe care îi numi Tiberiu şi Claudiu, iar din oul mic ieşi o fiică ştearsă, pe care o numi Mirela.
„Doi din trei nu-i rău” ciripi Doamna Mierlă bucuroasă.
Apoi, ea îşi petrecu tot timpul şi energia învăţându-i pe copii ei toate cele necesare pentru
a supravieţui în lume. I-a învăţat cum se construieşte un cuib, cum se culeg seminţele de floarea
soarelui, cum să îşi ia zborul şi să aterizeze fără să îşi deranjeze penele, cum să sâcâie pisicile,
regulile de bază ale curăţeniei pentru o mierlă şi multe altele.
„Vai, dar ce repede învăţaţi voi doi”, ciripi Doamna Mierlă mândră către fii ei. „Tu va trebui
să munceşti mult mai mult, Mirela, dacă vrei să ţii pasul cu fraţii tăi.”
„Eu sunt întotdeauna la distanţă de o pană în spatele fraţilor mei” suspină Mirela. „Şi ei
îmi fac viaţa şi mai grea prin faptul că se fac tovarăşi şi râd împreună de mine. Când mama mă
dojeneşte, iar Tiberiu şi Claudiu îşi bat joc de mine, devin aşa de furioasă şi de tristă pentru că
nu reuşesc să învăţ ca ei, încât lucrurile îmi ies şi mai rău!”
„Tu eşti singura mierlă din câte cunosc care cântă fals,” se plânse Doamna Mierlă. „Nu mai
ştiu ce să mă fac cu tine!”

123
„Mirela nu ştie să cânte! Mirela nu ştie să cânte!” ciripiră Tiberiu şi Claudiu. Iar Mirela se
simţea pe zi ce trece din ce în ce mai abătută.
„Chiar că o să devin o mierlă foarte proastă! Iar mama, Tiberiu şi Claudiu se poartă cu
mine aşa de urât! Dar dacă le vorbesc despre asta, nu fac decât să râdă de mine şi să mă critice
în continuare!” suspină Mirela. „Iar supărarea mea mă împiedică tot mai mult să îmi
îndeplinesc îndatoririle de mierlă.”
Într-o seară, în loc să îşi facă temele (adică să caute prin împrejurimi mâncare pentru păsări),
Mirela stătea într-un arţar, amărâtă.
„Ce nefericire să fiu o mierlă neîndemânatică şi care cântă fals ! Niciodată nu o să fiu
mai bună de atât, iar familia mea nu o să mă iubească şi nu o să mă aprecieze niciodată. Ar fi
poate mai bine să mă las mâncată de o pisică…” ciripi Mirela, cutremurată.
„Ce cântec ciudat cânţi. Pe acesta nu l-am mai auzit până acum”, ciripi o voce de pe o creangă
din spatele său. „Crezi că va deveni un şlagăr ?”
Mirela se uită în sus şi văzu o vrabie pătată, cu ochi strălucitori. „Cred că glumeşti!”, răspunse
Mirela. „Nimic din ceea ce fac eu vreodată nu reuşeşte. Parcă nu aş fi bună de nimic.”
„Păcat că vorbeşti aşa! spuse vrabia. „Mie nu mi se pare că arăţi aşa de rău, chiar şi pentru o
mierlă.”
„Spui asta fiindcă nu mă cunoşti”! suspină Mirela. „Nimeni din cei care mă cunosc nu mă plac
– nici măcar propria mea familie!”
„Păi mie mi se pare că eşti prea severă cu tine însăţi. Asta nu te ajută cu nimic să devii
o mierlă mai bună” spuse vrabia. „Pun pariu că ai o mulţime se sentimente neplăcute care fac
ca îndeplinirea sarcinilor tale de mierlă să fie şi mai grea – e dificil să gândeşti clar atunci când
eşti încărcată cu emoţii negative.”
„Ai dreptate!” ciripi Mirela. „E greu să zbori sus în înaltul cerului atunci când te simţi la
pământ. Însă ce aş putea să fac?”
„În primul rând, este important să înţelegi de unde îţi vin acele sentimente dureroase.
Doar după aceea putem încerca să le îndepărtăm. Urmează-mă…” spuse vrabia, înălţându-se
spre cerul peste care cobora înserarea. „Vreau să te prezint unor păsări care pot să te ajute să
descoperi de unde vin acele sentimente.”
Mirela zbură după vrabie până la un vişin şi se aşeză pe o creangă lângă ea.
„Cine este el?” întrebă Mirela, arătând cu aripa înspre o pasăre care stătea în vişinul învecinat.
„Acela este Baronul de Gaiţă Albastră. Ascultă ce are de spus despre asta”, zise vrabia.
„Nu mai suport!” se văieta Baronul de Gaiţă Albastră. „Păsările acelea nu ar trebui să
mă trateze aşa! Ar trebui să mă respecte pentru faptul că sunt un domn atât de stilat. Ar trebui
pedepsite pentru că se poartă atât de urât cu mine. Cred că o să mă duc şi o să le mănânc un

124
ou”, şuieră Baronul, lingându-se pe cioc. „O să-i învăţ eu minte să se mai pună cu mine”,
mormăi el în timp ce îşi lua zborul.
„Ce crezi că simţea Baronul?” întrebă vrabia.
„Vorbea exact ca mine când eram furioasă,” ciripi Mirela. „Pun pariu că era furios.”
„Acum ascultă-l pe tipul acela care e sub noi, pe pământ. El e Gelu, Porumbelul Plângăcios,”
spuse vrabia.
„Săracul de mine,” suspină Gelu. „Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Pur şi simplu
nu sunt bun de nimic şi niciodată nu o să fiu mai bun de atât. Sunt un porumbel prost şi
nepriceput şi nu văd altă cale de ieşire din situaţia asta.” Gelu continuă să şadă şi să gângurească
încet pentru sine.
„Arată exact ca mine atunci când mă simţeam deprimată!” spuse Mirela. „Şi stă acolo
plângându-se fără să facă nimic pentru a schimba situaţia. Cred că şi eu fac aşa câteodată.”
Vrabia zise în continuare: „Încă o pasăre să mai vezi şi apoi o să îţi pun o întrebare foarte
importantă.”
O duse pe Mirela într-o grădină cu flori minunate şi îi arătă o lalea. „Dacă te uiţi de
aproape, o să o vezi pe prietena mea, Hortensia, Pasărea Cântătoare. Ascultă cu atenţie ce are
de zis.”
Hortensia sărea nervoasă dintr-o floare în altă, fără să se aşeze deloc ca să se odihnească.
Din când în când se oprea în faţa unei flori pentru a-i sorbi nectarul, bătând din aripi atât de
rapid încât Mirela nici nu le vedea mişcându-se.
„Vai de mine...” spuse Hortensia grăbită, „şi dacă este o pisică în spatele acelei tufe de
trandafiri, gata să sară pe mine? Sau dacă florile rămân fără nectar şi eu rămân fără mâncare?
O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne! Lucruri groaznice ne pândesc de pretutindeni.”
„Ei bine” spuse Mirela, „Eu măcar nu sunt aşa de rău ca Hortensia, dar şi ea spune lucruri pe
care mi le spun mie însămi atunci când sunt speriată şi nervoasă.”
„Acum înţelegi de unde vin toate sentimentele tale?” întrebă vrabia.
„Cred că atunci când mă gândesc într-un anumit fel şi îmi spun tot felul de lucruri mie însămi
îmi creez prin asta acele sentimente”, răspunse Mirela.
„Până la urmă eşti destul de deşteaptă, chiar şi pentru o mierlă,” zise vrabia.
„Dar cum să îmi schimb sentimentele atunci când acestea stau în calea dorinţelor mele?”
întreabă Mirela.
„Dacă îţi creezi aceste sentimente gândind într-un anumit fel, ce crezi tu ai putea face ca să le
schimbi?”, întrebă vrabia.
„Păi,...” zise Mirela. „Ştiu! Aş putea să îmi spun alte lucruri mie însămi, ca să mă simt altfel.”

125
„Aşa este,” răspunse vrabia. „Ca să îţi schimbi furia în simplă enervare, ai putea să îţi
schimbi pretenţiile faţă de soartă şi cei din jur (aşa trebuie să fie!) în preferinţe, (aşa mi-ar
plăcea mie să se întâmple).”
„Da – în loc să spun că Tiberiu şi Claudiu nu ar trebui să râdă de mine, aş putea să îmi
spun că mi-aş dori ca ei să înceteze, dar că pot să suport atunci când aceştia mă sâcâie.”
Şi” continuă vrabia, „ca să îţi schimbi deprimarea în tristeţe poţi să îţi schimbi atitudinea
faţă de tine însăţi, încetând să te auto-învinovăţeşti şi învăţând să te accepţi aşa cum eşti şi să
îţi judeci mai bine însuşirile şi comportamentele.”
„Deci, în loc să spun că nu sunt bună de nimic fiindcă nu pot să zbor sau să cânt la fel
de bine ca Tiberiu şi Claudiu, aş putea să mă accept pe mine însămi indiferent de felul în care
să mă descurc şi să muncesc mai mult ca să devin mai bună!” exclamă Mirela.
,,Mai mult, dacă vrei să îţi transformi frica în simplă preocupare, încearcă să te gândeşti
doar la prezent şi nu te gândi mereu că ceva foarte rău se va întâmpla în viitor,” continuă vrabia.
„Ce bine!” strigă Mirela, „Cred că am învăţat ceva foarte important. Când am un
sentiment care mă doare, pot să caut gândul dăunător care l-a provocat şi pot să îl schimb într-
un gând care să mă ajute. De acum încolo nu mai trebuie să îmi las sentimentele să mă
necăjească. Până la urmă, poate nici nu sunt aşa de proastă cum credeam!”
„Iar pe măsură ce înveţi să te necăjeşti pe tine însăţi mai puţin”, zise vrabia, „îţi vei da
seama că poţi să te gândeşti mai clar la cum ai putea să rezolvi alte probleme şi la cum să îţi
îndeplineşti mai bine datoria de mierlă”.
„Aşa că, deşi penele mele nu vor fi niciodată la fel de roşii precum cele ale fraţilor mei,
iar ciripitul meu nu va fi niciodată la fel de încântător şi chiar dacă mama s-ar putea să nu mă
aprecieze niciodată la fel de mult ca pe ei, nu trebuie să fiu nefericită, mai ales că eu am ceva
ce ei nu au. Căci eu am acum cunoştinţele necesare pentru a crea sentimente mai bune şi ştiu
cum să îmi rezolv problemele, iar prin asta pot într-adevăr să fiu la înălţime” Îţi mulţumesc,
vrabie !”
Vrabia începuse deja să caşte somnoroasă, deoarece noaptea se aşternuse încet peste
grădină, ca o pătură groasă şi întunecoasă. Mirela începu să cânte încetişor.
„Voi reuşi să îmi transform viaţa în ceva mai bun, indiferent de ce se va întâmpla”,
decise Mirela, în timp ce zbura mulţumită spre casă.
Bibliografie:
Vernon Ann, 2003, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale prin educaţie raţional-emotivă şi
comportamentală, Editura ASCR, Cluj- Napoca
Descriere:
Povestea ,,MIERLA MIRELA ÎNVAŢĂ CUM SĂ NU SE NECĂJEASCĂ” este folosită pentru

126
dezvoltarea toleranţei la frustrare. Copiii trebuie să devină capabili să amâne o recompensă şi să
renunţăm la plăceri momentane, în favoarea unor câştiguri de lungă durată.
Povestea s-a folosit pentru un numar de 30 de copii preşcolari cu vârsta cuprinsă intre 7-9 ani copii
care frecventează regulat şcoala, atât fete, cât şi băieţi. Povestea poate face parte dintr-un program
de dezvoltare emoţională.

127
(despre lauda de sine)

Prof. înv. primar


Munteanu Ștefania-Carmen,
Școala Gimnazială,
loc. Hangu, jud. Neamț

n tânăr care locuia într-un sat nu departe de curtea unui împărat era invidios
pe prinț. Acest tânăr era exact de vârsta prințului, motivul fiind viața de huzur a fiului de
împărat. El auzea de la oamenii din sat sau chiar de la părinții săi ce isprăvi a mai făcut micul
prinț la nu știu ce bal, ori la o partida de călărie, ori prin bâlciuri sau târguri.
Tânărul de la țară muncea cam toată săptămâna ajutându-și părinții la gospodărie și se
odihnea sâmbăta după amiaza și duminica după amiaza. El ar fi vrut așa, după mintea lui, ca în
timpul acesta când nu muncea să aibă și el activități ca ale prințului. Dar nu putea avea acestea:
odată, fiindcă era sărac și a doua fiindcă nici timp nu avea prea mult duminica dimineața, fiind
dus de părinții săi la Biserică.
Este adevărat că părinții săi nu-l duceau cu forța la Sfânta Liturghie, el fiind un tânăr
credincios și cu frică de Dumnezeu. Dar tot avea așa o mâhnire gândind că în vremea în care
el nu știe decât de Biserică, prințul era prin târguri cumpărându-și lucruri scumpe, pe la partide
de călărie sau pe la comedii și bâlciuri. Într-o zi, după Sfânta Liturghie de duminică, auzi niște
vecini discutând despre prinț și se apropie să audă ce zic aceia, care oricum povesteau în gura
mare.
Fiul de împărat fusese în acea dimineață de duminică la bâlci și acolo a încălecat un
ponei care a dat cu el de pământ atât de tare, încât l-a lăsat fără suflare. După ce și-a venit în
simțiri l-au dus la doctori și aceștia i-au spus că va umbla o perioadă destul de mare în cârje
căpătând mai multe beteșuguri.
Tânărul nostru auzind acestea - curios lucru! - dintr-o dată nu mai fu invidios absolut
deloc pe prinț, și-și dădu seama că își dorea multe din cele pe care le are prințul, dar nu și
beteșugul său.

128
Povestire inclusă în cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura
Cristimpuri, 2010

Descrierea cazului:
Elevul M.A provine dintr-o familie cu venituri mici. Mama este casnică, divorțată, iar
tatăl este plecat în străinătate. Băiatul și mama nu au legături cu tatăl. Cei doi stau cu bunicii,
de care au și grijă. Sunt o familie săracă, dar credincioasă și fericită în felul lor. Bunicii și mama
se străduiesc să nu-i lipsească nimic copilului, dar în funcție de veniturile lor. Băiatul înțelege
situația, își dă silința să învețe, să se achite de sarcinile care îi revin atât la școală cât și acasă.
În clasa sa, există un coleg care provine dintr-o familie mai înstărită. Acest băiat se
laudă în pauze cu cadourile scumpe pe care le primește, cu excursiile în străinătate etc. Colegii
toți îl ascultă, chiar dacă unora nu le face plăcere. De fiecare dată când povestește, M.A pleacă
din grupul lor, se duce la toaletă. M.A nu este un copil invidios, dar se pare că nu-l încântă
povestea colegului lăudăros, îl afectează.
Pentru a descoperi ce-l deranjează pe M.A. am aplicat la clasă un chestionar, iar în
întrebările adresate a fost una de genul: Care este colegul cu care ai dori să-ți schimbi familia
pentru o săptămână, și de ce? Băiatul a răspuns că nu-și dorește altă familie, dar ar dori să aibă
posibilitatea de a avea viața colegului său.
După analiza răspunsurilor, am descoperit că mai erau în clasă copii care îl invidiau pe
colegul lăudăros. Atunci am hotărât ca la orele de educație civică să purtăm discuții despre
familie, despre viața de familie. Am citit pilda prezentată mai sus, după care au urmat discuții.
Elevii au fost foarte mirați de soarta prințului.
CONCLUZIE:
Din discuțiile purtate cu elevii, aceștia au răspuns că trebuie să ne acceptăm familia așa
cum este ea, și fiecare se bucură de ceea ce îi oferă ea. Au mai ajuns la concluzia că deși prințul
avea tot ce își dorea, până la urmă nu este fericit, și nu în avuție constă adevărata fericire.
În urma acestor acțiuni, elevii nu s-au mai lăudat în clasă, au găsit alte activități de a-și
petrece timpul împreună. M.A a primit cadou de la colegul lăudăros jucăria care și-o dorea, și
au rămas buni prieteni.

129
(grija față de jucării)
Prof.înv.preşolar
Munteanu Anişoara
Grădiniţa Buhalniţa,
loc. Hangu, jud. Neamț

rădiniţa este locul care favorizează întâlnirea copilului cu arta,cu


literatura destinată lui, ceea ce duce la trăirea unor sentimente complexe.Etapa preşcolară este
şi etapa în care se resimte cel mai puternic nevoia de afecţiune.În grădiniţele de copii, poveştile
sunt un mijloc instructiv-educativ cu maximă eficienţă,ele contribuie la lărgirea orizontului
copiilor, la dezvoltarea proceselor psihice,la dezvoltarea limbajului şi la educaţia morală a
acestora.Poveştile sunt modul cel mai atractiv de realizare a laturilor educaţiei.Pornind de la
un caz real sau fantastic, povestea terapeutică îşi îndeplineşte menirea de mediator a durerii şi
suferinţei, aducând mult mai aproape pe cel aflat într-un impas.
În acest an şcolar au venit la grupa mică un număr de 12 preşcolari.Fiecare vine din
mediul lui familial,fiecare vine cu mofturele şi pretenţii,iar strângerea jucăriilor după
activitatea de joacă era o greutate foarte mare pentru ei.Văzând că mă confront zilnic cu
problema strânsului jucăriilor la copiii de grupă mică am recurs la o poveste.
Voi da curs poveştii terapeutice.
Au existat doi frati,Cătălin şi Răzvan care dormeau în camere separate şi fiecare
dintre ei avea jucăriile sale.Cătălin avea 6 ani,iar Răzvan 4 ani şi jumătate. Atunci când cineva
venea în vizită şi intra în camera fratelui cel mare se minuna din cauza dezordinii; toate
jucăriile erau pe jos: mingea în pat, soldăţelul lângă dulap, cu picioarele în sus, piesele de
puzzle amestecate încât cu greu reuşeai să- ţi dai seama care din piese aparţin cărui puzzle,
ursuleţii împreună cu maşinuţele, sub pat hăinuţele păpuşilor.
Oriunde păşeai, pe tot covorul, lângă pat ori lângă fereastră sau uşă, găseai câte o
jucărie.Dacă în schimb cel venit în vizită intra în camera mezinului, rămânea uimit de câtă
ordine exista. Când copilul se juca, îl puteai vedea cu câteva jucării în jurul lui, iar celelalte,
aşezate frumos pe rafturi. Intr-o seară, atunci când amândoi copiii dormeau, jucăriile au
început să vorbească între ele.
Comunicau una cu cealaltă printr-o spărtură din peretele ce despărţea camerele în care
dormeau copiii. Din camera celui mare, jucăriile se plângeau de comportamentul copilului:

130
- Toată ziua ţipă la noi, ne aruncă şi ne trânteşte. Mă aruncă de perete fiindcă sirena
pe care o am nu mai cântă frumos. S-a stricat şi am nevoie de reparaţii, dar el nu s-a gândit
la asta. Ci m-a aruncat direct cu botul în perete, spunea maşina de poliţie.
- Nici mie nu mi-e prea bine. Mi-a rupt scara pe care urcau pompierii în clădire ca să
salveze oamenii din incendii, bolborosea maşina de pompieri.
Jucăriile din camera copilului ordonat se minunau de câtă suferinţă au parte prietenii
lor. Le era chiar greu să le spună că cel mic are grijă de ele, le curăţă o dată pe săptămână şi
le dă părinţilor la spălat, că păpuşilor li se schimbă hainele şi sunt pieptănate şi aranjate
frumos, că maşina de poliţie e gata oricând de vreo intervenţie, iar ursuleţii stau împreună,
toată familia, pe raft atunci când nu sunt luaţi la joacă.
Pe bună dreptate, jucăriile mezinului erau fericite din cale afară”.

După ce am spus povestea copiilor,fără a le oferi şi finalul pentru a-i putea provoca la discuţii.
Am pornit o conversaţie pe bază de întrebări.
1.Ce credeţi voi că s-a întâmplat cu jucăriile în acea seară
- majoritatea răspunsurilor au fost că jucăriile au fugit prin spărtura din perete la
Răzvan ,băiatul ordonat unde se simţeau fericite şi se bucurau de atenţie.
- alte păreri au fost că jucăriile au început să ţipe şi să urle şi ele la Cătălin.
2.Care credeţi voi că a fost decizia jucăriilor nefericite.
-au fost copii care au spus că jucăriile au fugit în camera lui Răzvan şi se întorc înapoi
dacă Cătălin le promite că va avea mare grijă de ele.
-alţii au spus că jucăriile au fugit de tot şi s.au ascuns pentru că le era frică să nu fie
găsite şi certate.
3.Cum credeţi că s-a simţit Cătălin dimineaţa când a descoperit camera fără jucării
-toţi au răspuns că băiatul a rămas mirat atunci când s-a văyut fără jucării şi a început
să urle, să ţipe şi să le implore să se întoarcă înapoi
-Răyvan i-a explicat că a auzit jucăriile vorbind şi a înţeles că trebuie să îşi revizuiască
comportamentul faţă de jucării, că acestea nu vor mai sta cu el niciodată.
4.Dacă ai fi poliţist şi conduci maşina de poliţie cu sirena defect cum l-ai amenda pe copilul
care te distruge
--dacă aş fi poliţist a remarcat L.C.nu l-aş apăra deloc atunci când s-ar afla în
primejdie
- răspunsul lui B.M a fost că l-ar băga la închisoare că el trebuie să meargă în misiune
şi maşina e defectă.

131
5.Cu care dintre cei doi copii crezi că semeni
-mai toţi cei mici au răspuns că în unele zile seamănă cu băiatul dezordonat,lasă
jucăriile să le strângă colegii de grupă mare sau acasă părinţii
-se mai întâmplă ca şi la ei jucăriile să fie aruncate şi trântite pe jos
-sunt siguri că jucăriile sunt triste atunci cănd ei nu au grijă de ele.
6. Se poate întâmpla ca şi jucăriile de la noi din grădiniţă să fugă pe gaura de lângă
ţeava de căldură (le arăt o gaură existentă pe lângă ţeava de la calorifer)
-toţi au rămas miraţi şi au răspuns că da jucăriile lor din grădiniţă pot să fugă
-B.A. a răspuns că dacă nu avem grijă de jucării într-o zi putem să nu mai găsim niciuna
în grădiniţă
-sunt siguri că atunci când nu au grijă de jucării, acestea sunt triste şi au propus ca de
astăzi înainte să aibă grijă de ele.

Impactul acestei povestioare a avut rezultate asupra copiilor de la grupa mică.Din acea
zi, au început să strângă jucăriile cu un adevărat simţ de răspundere,nu numai la grădiniţă ci
şi acasă unde i-au surprins pe părinţi.Preşcolarii au înţeles că dacă se poartă frumos cu
jucăriile de la grădiniţă, se vor bucura o perioadă mai lungă de timp de compania lor,că
mediul este mai plăcut fără jucării aruncate şi amestecate pe jos.
Cu această povestioară şi cu discuţia purtată, am reuşit să-i aduc şi pe copii de grupă mică
în rolul de stăpân al jucăriilor pe care le au şi i-am făcut să conştientizeze cu privire la
comportamentul acestora faţă de acestea.În această misiune am fost ajutată de copii de grupă
mare care au un comportament deosebit faţă de jucării şi tot ce este în grădiniţă.
BIBLIOGRAFIE
Sunt părinte.ro
http://www.psihoterapia.eu/povestea-si-metafore-terapeutica

132
(despre ajutor și iubire)
Educatoare Zaharia Elena,
Grădinița cu P.P.nr.2,
loc. Bârlad, jud. Vaslui

ntr-o bună zi, cățelușul unui țăran căzu într-o fântână . Nefericitul animal se
puse pe lătrat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul
hotărî că animalul era oricum bătrân, iar că fântână, fiind secată, tot trebuia să fie acoperită
odată și-odată. Astfel a ajuns la concluzia că nu mai merită osteneală de a-l scoate pe cățel din
adâncul fântânei.
Așa că țăranul își chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte
o lopată și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei. Câinele pricepu de îndată ce i se
pregătea și se puse și mai tare pe lătrat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeți bune de
pământ, câinele se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânei și rămase uluit de ce văzu.
Cu fiecare lopată de pământ, câinele cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ
și sărea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră cu surprindere cum câinele, ajuns până
la gură fântânei, sări peste ziduri și ieși fremătând...
Viață va arunca poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți... Însă, secretul
pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urcă un pas
mai sus. Fiecare din greutățile noastre este o ocazie pentru un pas înainte. Putem ieși din
adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți. Folosește pământul pe care ți-l aruncă
peste ține că să mergi înainte.
Amintește-ți de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curăță-ți inimă de ură, frică, egoism;
2) Scutește-ți mintea de preocupări inutile;
3) Simplifică-ți viață și fă-o mai frumoasă;
4) Dăruiește mai mult și așteaptă mai puțin;
5) Iubește mai mult și ... scutură-te de pământ, pentru că în viață asta, tu trebuie să fii soluția,
nu problema.
BIBLIOGRAFIE:,,DIN MARILE LEGENDE ALE LUMII” ,, POVEȘTI CU TÂLC
CREȘTINE”, ”POVEȘTI CU MORALA”

133
(respingerea unor colegi)

Prof înv primar


Nicolae Ruxandra-Ioana
Școala Gimnazială Nr 27, București

fost odată ca niciodată, în Împărăția gâzelor, o școală mare și frumoasă,


asemeni unui castel. Aici învățau toți copiii insecte din ținut. Aceștia erau tare uniți și o iubeau
mult pe învățătoarea lor, omida Flu.
Într-o zi, a venit în acest ținut o familie de albinuțe tare drăgălașe: mama-harnică fără
pereche, tatăl-un bondar grăsun și fiica lor, Nuța-o elevă tare silitoare. Aceasta din urmă, a
început a merge la școala gâzelor, alături de alte insecte de vârsta ei: buburuza Bulinuță,
furnicuța Uța, cărăbușul Buș, gândăcelul Relu și mulți alții.
Nuței îi plăcea la școală, însă nu reușise să își facă prieteni. Nuței îi plăcea tare mult să
vorbească, să povestească, dar colegii nu prea o ascultau.
Într-o zi, în timpul pauzelor, Bulinuța și Uța stăteau de vorbă:
-Vai, Uța, abia aștept să vină vara!
-Da, și eu! Să putem merge pe afară fără grija că un strop de ploaie ne poate uda!
exclamă Bulinuța.
-Știi, Uța, mă gândeam că, astăzi, după școală, am putea să...
Bâzzz, bâzzzz, începu deodată să se audă.
-Scuze, nu te-am auzit. Poți repeta, te rog? Ce spuneai să facem astăzi, după școală?
-Spuneam că am putea să....
Bâzzz, bâzzz, din nou se auzi din ce în ce mai tare și mai aproape.
-Hei, (bâzzz, bâzzz) despre ce vorbiți? (bâzzz,bâzzz) întrebă Nuța, continuând să
bâzâie.
-Nuța, ai întrerupt o discuție importantă cu bâzâitul tău! spuse supărată Uța.
-Nici nu mai știu despre ce vorbeam! adăugă și Bulinuță.
Nuța nu a încetat nici acum din bâzâit. Ba parcă se auzea și mai tare.
-Nuța! strigă Uța. Lasă-ne! Du-te de lângă noi! Nu putem vorbi din cauza bâzâitului
tău! Nici nu înțelegem ce vrei de fapt să ne spui. Nu mai bâzâi și vorbește și tu, la fel ca ceilalți
copii.

134
-Dar vreau și eu, bâzzz,bâzzz, să stau cu voi, să vă povestesc, bâzzz, bâzzz, despre
excursia pe care am făcut-o ieri cu familia mea, bâzzz, bâzzz, spuse Nuța cu tristețe.
-Uite ce e , Nuța. Când n-ai să mai bâzâi la tot pasul, te vom asculta. Dar până atunci,
te rugăm să ne lași în pace! exclamă Uța, și-i întoarse spatele cu răutate.
Nuța plecă tristă spre casă, abținându-se cu greu să nu plângă. Se simțea singură, căci
nu avea prieteni. Nu înțelegea de ce îi supără pe colegii ei bâzâitul. Ori de câte ori încerca să
le vorbească, aceștia îi întorceau spatele. Oare de ce? Părinții săi o înțelegeau așa bine!
Bâzâitul Nuței i-a mai deranjat pe colegi și în zilele următoare.
“Nuța, taci! Nuța, lasă-ne în pace!” Acestea erau cuvintele pe care albinuța le auzea de
fiecare dată când încerca să vorbească cu colegii ei. Ba mai mult, în ultimele zile, unii dintre ei
începuseră chiar să râdă de ea:
-Ascultați, iar bâzâie Nuța. Nici nu știe să vorbească! “Bâz-bâz-bâz” și ne-a spus totul!
Ha-ha-ha!
Nuța se întrista și mai tare, pe zi ce trecea.
Într-una din zile, doamna Flu a luat-o deoparte și a întrebat-o:
-De ce ești tristă, Nuța?
-Doamna Flu, spuse aceasta aproape plângând, nu am niciun prieten! Copiii nu vor
niciodată să stea de vorbă cu mine, deși am încercat de atâtea ori să le povestesc despre
excursiile făcute cu familia mea, despre locul din care am venit. Ei spun mereu că nu știu să
vorbesc, ci doar să bâzâi.
Nuța izbucni în lacrimi. Doamna Flu o strânse tare la piept și își dădu imediat seama ce
are de făcut.
În dimineața zilei următoare, intră în clasă și începu să le vorbească elevilor pe limba
ei natală, cea a omizilor. Elevii au deschis ochii mari și au început să își dea coate.
-Oare ce spune doamna Flu? Nu am auzit-o niciodată vorbind astfel.
Intră pe ușă și domnul profesor de educație fizică, Dl Muscă. Și el făcu același lucru: le
vorbi elevilor pe limba lui natală – bâzâi. Nimeni nu înțelegea nimic. Doar Nuța zâmbea și
răspundea întrebărilor lor.
-Ce se întâmplă, doamna Flu?
-Da, ce se întâmplă? De ce bâzâiți și dumneavoastră?
Până să răspundă aceasta, gândăcelul Relu zise:
-Cred că înțeleg ce se întâmplă! Nuța, iartă-mă, te rog! Nu m-am gândit că, fiind nouă
în acest ținut, nu cunoști prea bine limba noastră. Îmi pare tare rău că am râs de tine!
Toata clasa amuți. Elevii se simțeau rușinați de ceea ce făcuseră.
-Iartă-ne, Nuța. Am greșit față de tine! Te vom ajuta să înveți mai repede limba noastră,
astfel încât să nu mai râdă nimeni de tine !
Din acea zi, Nuța a început din nou să zâmbească. Acum avea prieteni alături, avea tot
ce și-a dorit!

Detalierea problemei:
În decursul anului școlar, în clasa noastră s-a transferat P.D., elev de etnie rromă, venit
din provincie. Acesta cunoștea atât limba română, cât și în limba rromă. Acesta, obișnuit fiind

135
de acasă, comunica prin intermediul limbii natale. Din acest motiv, elevii îl etichetau, îl
respingeau și evitau adesea apropierea de el. Cuvintele folosite de P.D. nu le trezeau interesul.
S-a intervenit asupra cazului atât cu povestea mai sus menționată, cât și cu exerciții
menite să îl sprijine pe P.D. să utilizeze limba română în comunicare, cu precădere în spațiul
școlii. Evoluția a fost lentă, căci și părinții aveau lacune, însă favorabilă.
După prezentarea poveștii în fața colectivului de elevi, atitudinea acestora față de P.D.
s-a schimbat. Nu au căutat compania lui, însa nici nu l-au mai respins. Au încercat să îl accepte
așa cum este și să înțeleagă ce spune.

136
(nerespectarea regulilor de grup)

Profesor înv. primar Novac Viorica


Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu”,
loc. Brăila, jud. Brăila

Descrierea cazului
O. R. este în clasa I, înscris la o şcoală de cartier din municipiu. Ridică probleme
părinţilor acasă şi profesorilor la şcoală.
Copilul locuieşte împreună cu părinții. Atunci când părinții sunt la serviciu, elevul este
în grija bunicilor din partea mamei.
Părinții au la dispozitie foarte puţin timp pentru fiu deoarece lucrează în schimburi. Aşa
că bunicii sunt cei care îl îngrijesc şi se preocupă de educatia copilului în cea mai mare parte a
timpului. Bunicii sunt care îi iau apărarea mereu, nu-i refuză nimic niciodată copilului . La
şcoală, băiatul are probleme cu învăţătura şi disciplina. Nu respectă regulile clasei, vorbeşte
urât cu colegii . Intră în conflicte cu colegii, e agresiv cu cei din jur. Are prieteni cu mult mai
mari cu care îți petrece timpul liber după ore. Cu colegii din clasă nu se prea înţelege.
Subiectul prezintă tulburări de comportament, perturbă permanent activităţile, încalcă
frecvent regulile clasei, are dificultăţi în menţinerea şi stabilirea relaţiilor interpersonal,
manifestările sale frecvente fiind : loviri ale colegilor, ameninţări, refuzul de a termina sarcinile
primite.
Factorii psihosociali care au cauzat comportamentul deviant al copilului sunt:

- Lipsa de timp şi afecţiune a părinţilor


- Agresivitatea verbală a cuplului în prezenţa băiatului
- Anturajul băiatului cu modele negative de conduită
Strategiile şi intervenţiile care s-au dovedit a fi utile au fost:
-
- Utilizarea poveștilor terapeutice
- Antrenarea copilului în activităţi care să permită afirmarea sa
-
- Stimularea şi încurajarea comportamentelor adecvate, includerea elevului în
activităţile extraşcolare ( activități sportive, centre de pictură)

137
-
-
- Recompense celui mai mic progres în evoluţia pozitivă a comportamentului
Rezultatele obţinute în urma implementării planului de intervenţie:
- Se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat;
- Se conformează regulilor de grup;
- Respectă persoanele din grup şi la scoală şi acasă;

Nerespectarea regulilor in
interiorul unui grup

Descrierea cazului
O. R. este în clasa I, înscris la o şcoală de cartier din municipiu. Ridică probleme
părinţilor acasă şi profesorilor la şcoală.
Copilul locuieşte împreună cu părinții. Atunci când părinții sunt la serviciu, elevul este
în grija bunicilor din partea mamei.
Părinții au la dispozitie foarte puţin timp pentru fiu deoarece lucrează în schimburi. Aşa
că bunicii sunt cei care
îl îngrijesc şi se preocupă de educatia copilului în cea mai mare parte a timpului. Bunicii sunt
care îi iau apărarea mereu, nu-i refuză nimic niciodată copilului . La şcoală, băiatul are
probleme cu învăţătura şi disciplina. Nu respectă regulile clasei, vorbeşte urât cu colegii . Intră
în conflicte cu colegii, e agresiv cu cei din jur. Are prieteni cu mult mai mari cu care îți petrece
timpul liber după ore. Cu colegii din clasă nu se prea înţelege.
Subiectul prezintă tulburări de comportament, perturbă permanent activităţile, încalcă
frecvent regulile clasei, are dificultăţi în menţinerea şi stabilirea relaţiilor interpersonal,
manifestările sale frecvente fiind : loviri ale colegilor, ameninţări, refuzul de a termina sarcinile
primite.

138
Factorii psihosociali care au cauzat comportamentul deviant al copilului sunt:

- Lipsa de timp şi afecţiune a părinţilor


- Agresivitatea verbală a cuplului în prezenţa băiatului
- Anturajul băiatului cu modele negative de conduită
Strategiile şi intervenţiile care s-au dovedit a fi utile au fost:
-
- Utilizarea poveștilor terapeutice
- Antrenarea copilului în activităţi care să permită afirmarea sa
-
- Stimularea şi încurajarea comportamentelor adecvate, includerea elevului în
activităţile extraşcolare ( activități sportive, centre de pictură)
-
-
- Recompense celui mai mic progres în evoluţia pozitivă a comportamentului
Rezultatele obţinute în urma implementării planului de intervenţie:
- Se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat;
- Se conformează regulilor de grup;
- Respectă persoanele din grup şi la scoală şi acasă;

Povestea maimuței Kika


Indicații terapeutice: nerespectarea regulilor în interiorul grupului
Efecte dorite: favorizarea unei mai bune discipline la școală și acasă

Kika era o maimuțică tare distrată și pusă pe șotii. Până să înceapă școala, acest lucru
părea amuzant pentru părinții săi.
Problemele au apărut atunci când Kika a devenit elevă. După ce s-a acomodat cu școala,
a început să provoace neplăceri colegilor săi: se cocoța pe bănci și scaune, tragea veverița de
coadă, dădea șuturi și pumni șoriceilor , speria iepurașii.
Toate aceste lucruri le-au îngrozit pe bietele animăluțe, care o considerau pe Kika o
nesuferită și nu voiau să se mai joace cu ea. Singurii care se amuzau de boacănele ei erau un
lup și o vulpe care încercau să-i imite comportamentul.
Într-o zi, Kika a dorit să se joace cu Rița Veverița, însă aceasta i-a spus:
- Nu mă pot juca cu tine, Kika, pentru că m-ai tras de codiță și mă deranjezi când lucrez!
- Puțin îmi pasă! Îmi voi găsi alt tovarăș de joacă! i-a răspuns aceasta.

139
Dar în sinea ei , Kika s-a simțit tristă. A mers și la șoricei, și la iepurași, dar nici aceștia
nu i-au acceptat propunerea. Atunci maimuțica și-a spus: „Aș vrea să am mai mulți prieteni cu
care să mă joc toată ziua. M-am săturat ca toți să se plângă de mine!”
Din ziua aceea, Kika a început să se poarte frumos cu cei din jur. Veveriței i-a
împrumutat un creion, pe șoricel l-a ajutat să-și pună ghiozdanul în spate și i-a oferit iepurașului
o brioșă.
Cu timpul, Kika a câștigat simpatia și încrederea colegilor săi care i-au devenit prieteni
Domana Bufniță, învățătoarea sa, i-a lăudat progresele și i-a oferit banane drept recompensă.
Maimuțica a fost foarte fericită.
De atunci, maimuțica Kika s-a deprins cu un comportament civilizat și a avut foarte
mulți prieteni.

Să fim buni și respectuoși cu cei din jurul nostru

Indicații terapeutice: nerespectarea regulilor în interiorul grupului


Efecte dorite: favorizarea unei mai bune discipline la școală și acasă
Kika era o maimuțică tare distrată și pusă pe șotii. Până să înceapă școala, acest lucru
părea amuzant pentru părinții săi.
Problemele au apărut atunci când Kika a devenit elevă. După ce s-a acomodat cu școala,
a început să provoace neplăceri colegilor săi: se cocoța pe bănci și scaune, tragea veverița de
coadă, dădea șuturi și pumni șoriceilor , speria iepurașii.
Toate aceste lucruri le-au îngrozit pe bietele animăluțe, care o considerau pe Kika o
nesuferită și nu voiau să se mai joace cu ea. Singurii care se amuzau de boacănele ei erau un
lup și o vulpe care încercau să-i imite comportamentul.
Într-o zi, Kika a dorit să se joace cu Rița Veverița, însă aceasta i-a spus:
- Nu mă pot juca cu tine, Kika, pentru că m-ai tras de codiță și mă deranjezi când lucrez!
- Puțin îmi pasă! Îmi voi găsi alt tovarăș de joacă! i-a răspuns aceasta.
Dar în sinea ei , Kika s-a simțit tristă. A mers și la șoricei, și la iepurași, dar nici aceștia
nu i-au acceptat propunerea. Atunci maimuțica și-a spus: „Aș vrea să am mai mulți prieteni cu
care să mă joc toată ziua. M-am săturat ca toți să se plângă de mine!”
Din ziua aceea, Kika a început să se poarte frumos cu cei din jur. Veveriței i-a
împrumutat un creion, pe șoricel l-a ajutat să-și pună ghiozdanul în spate și i-a oferit iepurașului
o brioșă.

140
Cu timpul, Kika a câștigat simpatia și încrederea colegilor săi care i-au devenit prieteni
Domana Bufniță, învățătoarea sa, i-a lăudat progresele și i-a oferit banane drept recompensă.
Maimuțica a fost foarte fericită.
De atunci, maimuțica Kika s-a deprins cu un comportament civilizat și a avut foarte
mulți prieteni.
Să fim buni și respectuoși cu cei din jurul nostru!

141
(încrederea în sine)

Prof. înv. preșcolar Cozma Lorena,


Grădinița cu P.P. nr. 13,
loc. Satu –Mare, jud. Satu- Mare

n pădure trăia o veveriţă, Vivi, care de când era mică a trăit singură, pitindu-se

pe sub frunze. Era fricoasă şi nu avea prieteni. Într-o zi, pe când încerca să-şi găsească ceva
de mâncare, se întâlni cu o altă veveriţă, Rita. Aceasta era foarte veselă, jucăuşă şi avea mulţi
prieteni.
Rita când o zări, se apropie de ea şi îi spuse:
– Bună, eu sunt Rita şi locuiesc în apropiere. Tu cine eşti?
– Eu sunt Vivi şi nu reuşesc să găsesc nimic de mâncare!
Rita: – Te invit la un ospăţ cu nuci şi alune la mine acasă, în copacul acesta, spuse
entuziasmată Rita.
Vivi speriată: – În copac? Dar eu nu m-am urcat niciodată în copac! Oricât de
foame mi-ar fi, nu pot urca în copac!
Rita râzând: – Dar dacă vei vrea cu adevărat vei putea! Te gândeşti la câtă mâncare
este sus şi vei vedea că nu este greu deloc să urci în copac!
– Voi fi lângă tine în caz că vei avea nevoie, încercă Rita să o mai liniştească pe Vivi!
Foamea care nu-i dădea pace o convinsese până la urmă pe Vivi să asculte de
noua ei prietenă. Cu grijă şi convinsă că va putea, a reuşit să urce în copac până la
casa lui Rita .
Din acea zi Vivi şi Rita au devenit nedespărţite şi împreună au reuşit să facă o

142
mulţime de lucruri noi, iar Vivi nu a mai spus niciodată “nu pot”, ci :”Dacă doreşti
ceva cu adevărat vei reuşi!”

MORALA: Nu renunța, oricât de greu ți s-ar părea la prima vedere!


Prin această poveste am urmărit transmiterea încrederii în sine.
Această poveste este importantă pentru copiii care ajung în situaţia de a nu avea încredere în
sine,fie ca au o anumita anxietate ce apare in mediul preşcolar.
A fost utilă această poveste pentru copilul C.D.pentru ai creşte încrederea în sine,cât este de
important să perseverezi în comportamente care te pot ajuta să depăşeşti obstacolele care
apar.
După povestire i-am pus copilului C.D. câteva întrebări:
Tu în ce situaţii ai fost influenţată de frica?
Cum ai reuşit să laşi încrederea să triumfe asupra fricii?
În ce situaţii este frica utilă?
Tu ce soluţii ai găsi dacă ai fi în locul veveriţei Rita?

143
(despre dăruire)
Prof.înv.primar Oprișan Oana Mirela
Școala Gimnazială „Emil
Brăescu” , loc. Măgura, jud. Bacău

dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi
i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi
împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în
tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi,
sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic
frumos şi roditor.
– Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar.
Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…
– Şi apoi?
– Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că
„lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună?
– l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
– Nu ştiu.
– Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în
viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi. În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul
băiat, cel mai mic dintre toţi.
– Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
– Nici eu nu ştiu, tătucă.
– Cum, şi tu ai vândut-o?
– Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am
dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
– Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun
creştin şi asta e tot ce contează.
Morala pe care o desprind copiii este aceea că indiferent de ce profesie iți alegi, ea
nu valorează nimic dacă nu demonstrezi că, mai presus de toate, ești "om”.
Sursa „Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe”

144
(despre captivitate)

Profesor învăţământ preşcolar


Paiu Mirabela
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 19,
loc.Vaslui, jud. Vaslui

ctivitatea a pornit de la un băieţel, care a adus la grădiniţă o cutiuţă


în care se aflau câţiva fluturasi multicolori. Era săptămâna în care, împreună cu ursuleţii mei
“studiam” insectele.
Într-una din zile, un băieţel din grupă a venit la grădiniţă, însă nu singur, ci, spune el
însoţit de prietenii lui, fluturaşii. Curioşi, toţi copiii l-au întrebat cum a reusit să îi aducă la
grădiniţă…Şi-atunci băieţelul a început să le povestească… După ce au aflat povestea
fluturasilor din mâinile copilului, ceilalţi colegi au fost supăraţi că le-a luat fluturaşilor bucuria
de a zbura. Chiar dacă a încercat să le explice că i-a găsit pe iarbă, singuri şi neajutoraţi, ei nu
au fost de acord cu atitudinea copilului, susţinând că le-ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas în
natură.
Pentru că în acea săptămâna vorbisem despre insecte şi observând că fluturii sunt
preferații copiilor, am decis să le povestesc aventura unor fluturași pe care i-a prins ploaia
jucăndu-se printre floricele.

“Era o dimineaţă superbă de vară. Vânt lin şi cer senin. Lumea renasţe încet, încet la
viaţă. Grădina arăta fantastic sub razele soarelui care ţes o pânză magică. Florile strălucesc
înrourate. Trei fluturi poznaşi apar ca de nicăieri. Sunt minunaţi: unul e alb, altul e galben
iar cel de-al treilea are aripi roşii. Se joacă, dansând fantastic în lumina soarelui, zboară si
se cufundă în cupele florilor. Nu obosesc deloc, atât de mult le place jocul acesta. Pic, pic,
pic ... începe ploaia venită pe neaşteptate.
Cei trei fluturi şi-ar fi dorit să zboare până acasă dar din păcate acesta era mult prea
departe iar picăturile de ploaie erau din ce în ce mai dese. Fluturele alb vine cu ideea de a
ruga florile să îi găzduiască cât timp va ploua. Zburară repede la prima floare. Era o
frumoasă lalea galbenă, cu cupa mare cât să înc în ea ţi cei trei fluturi.

145
- Dragă lalea, eşti bună să ne deschizi cupa ta, să ne ascundem în ea, ca altfel ne
omoară ploaia?
Laleaua se uită la fluturaş şi apoi le răspunse:
- Îi pot primi în cupa mea pe fluturele galben şi pe cel roşu, dar pe cel alb nu îl
voi primi pentru că nu seamănă cu mine.
- Îţi multumim de aşa primire, dar dacă nu îl primesti şi pe fratele nostru alb, nu
intrăm nici noi în cupa ta, au răspuns în cor fluturele galben şi roşu.
- Rămâi sănătoasă.
Grăbiti au alergat la altă floare. Era un crin alb, mare şi tare frumos.
- Dragă crinule, deschide-ne floarea ta, ca să ne adăpostim în ea de ploaie!
- Pe cel alb îl primesc cu mare bucurie, că este alb ca mine, dar pe ceilalţi nu vă
primesc, a răspuns crinul.
- Dacă nu îi primeşti şi pe fraţii mei, atunci nici eu nu vin la tine. Mai bine să fim
udaţi de ploaie toţi trei decât să ne părăsim unul pe altul, a zis fluturaşul cel alb.
Astfel fluturaşii au zburat mai departe. Soarele, care era ascuns după perdeaua
norilor, îi vedea pe cei trei fluturaşi şi se bucura să vadă cât de uniţi erau acestia. Se vedea
că erau legaţi între ei de sentimente puternice de iubire. De aceea, el ieşi dintre nori si
alungă ploaia.
În scurtă vreme aripile fluturilor s-au uscat, iar trupul lor cel firav s-a încălzit. Au
zburat acasă, împreună, fericiţi! Soarele îi salvase de la pieire pentru bunătatea lor!”
După ce au aflat despre întâmplarea celor trei fluturaşi, atât copiii cât şi
băietelul au înţeles de ce nu este bine să ţinem nicio insectă în captivitate, iar pentru a-şi
exprima bucuria de a admira jocul fluturasilor multicolori, ei au „asternut” pe hârtie culori
minunate, realizând astfel imaginea legendei celor trei fluturaşi.

146
(frica de eșec școlar)

Prof.înv.primar
Patrichi Ana-Raluca
Școala Gimnazială „Miron Costin”,
loc. Bacău, jud. Bacău

rica de eșec este o trăire afectivă cu care majoritatea copiilor se confrunta la un


moment dat, pe parcursul traseului lor școlar. Frica de eșec se referă la o teamă accentuată că
nu vor reuși să facă față cerințelor școlare, că nu vor ști să-și facă temele, că nu vor lua note
bune, că se vor intimida când vor fi ascultați etc.
Consecințele fricii de eșec pot fi următoarele: refuzul de a mai merge la școala, o stare
de apatie și tristețe generală, lipsa apetitului pentru mâncare și lipsa de somn, oboseala continuă
și accese de plâns, evitarea celorlalți copii si teama de a fi pus sa răspundă în fața clasei, eforturi
substanțiale pentru a învăța, acasă, dar care nu se vad in mediul școlar din cauza blocajului ce
poate sa apară (chiar daca copilul si-a învățat lecția si l-ai verificat chiar tu acasă, când e pus la
școala să răspundă din ce-a învățat, se blochează si nu își mai aduce aminte nimic) precum și
rezultate școlare scăzute, în ciuda faptului ca învață.
Iată o modalitate aparte de a-l ajuta pe copil să depășească frica de eșec școlar: o
poveste terapeutică.
A fost odată un băiețel pe nume Radu. Auzise încă de la grădiniță că la școala va fi mult
mai greu decât i-a fost pana atunci. Va învăța lucruri mult mai frumoase, dar nu se va mai juca
atât de mult si va trebui sa fie mult mai serios. Sa își facă temele, sa meargă în fiecare zi la
școala, sa fie organizat si mereu atent la ore. A început și școala. Primele zile i s-au părut de-a
dreptul frumoase, dar apoi au început să învețe tot mai multe lucruri si unele tot mai grele. Nu
reușea sa înțeleagă totul la școala, iar când ajungea acasă avea nevoie ca mama sa stea cu el si
sa ii explice totul încă o data.
- Nu mai vreau la școala! E prea greu! Nu știu nimic. Ceilalți copii știu mai multe
decât mine! se plângea aproape in fiecare zi copilul.
De fiecare data când era ascultat, in picioare, in fata clasei, ii era teama ca nu va ști sa
răspundă și din acest motiv răspundea cu greu sau greșea des. Învățătoarea ii spunea
întotdeauna:
- Radu, trebuie sa fii mai atent. Străduiește-te mai mult. Poți, dar e nevoie sa fii puțin
mai serios cu învățatul. Nu mai suntem la grădiniță. Suntem copii mari deja!
Atunci când se anunțau teste la școala, Radu devenea din ce in ce mai speriat si nu mai
era deloc sigur pe ceea ce a învățat. Petrecea zile întregi înainte de un test cu mama alături si

147
făcea exerciții, dar spaima ca nu se va descurca când va fi la școala era la fel de mare. Deși
mama sa încerca să îl încurajeze, dimineața, înainte de lucrarea de control, Radu era palid si
speriat.
Intr-una din zile, bunica lui Radu a venit in vizita. Copilul încă era la școală, iar mama
si fata s-au pus pe povesti. Mama lui Radu a început sa povestească despre temerile copilului
ca nu va reuși sa se descurce la școala, ca nu va lua note bune, ca nu va fi la fel de isteț ca
ceilalți copii si despre frica băiatului de a mai merge la școala. Ce se gândi bunica?
- Până se întoarce Radu de la școala, voi merge la cumpărături.
Întors acasă, Radu și-a întâlnit bunica. Au povestit de toate: de școala, despre colegii de clasa
si despre bunicul care n-a putut veni in vizita, dar care i-a trimis un cadou. Despre ce sa fie
vorba? Un plic frumos pe care scria frumos: „Pentru Răducu, de la bunicul.”
Când a deschis Radu plicul, in interior ce credeți că a găsit? Un bilet si un stilou
nemaipomenit, cu o peniță frumos încovoiată. Pentru ca Radu încă nu știa să citească prea
bine, i-a cerut bunicii sa-l ajute cu citirea biletului. Iată ce scria:
„Dragul meu Răducu,
Bunicul n-a putut sa vina la tine sa te vadă de data asta, dar știe că ești în continuare
ascultător și că înveți tare mult la școală. Mă bucur ca-ti place…si mie mi-a plăcut,
deși când eram așa mic ca tine mi-a fost tare frica de școală. Că nu voi putea să învăț,
să fiu ca ceilalți copii și să am rezultate bune. Dar tatăl meu mi-a dăruit un stilou
fermecat care mi-a fost aproape in fiecare zi, la școală și acasă. Mi-a spus ca atunci
când mi-e frica, e suficient să mă uit la penița stiloului, sa ii spun tot ce simt (ca mi-e
teama ca nu voi reuși) si sa-mi pun o dorință: să mă ajute sa mă descurc. Trebuie sa
recunosc ca de când am primit stiloul, nu mi-a mai fost frica. Am știut ca o să mă
ajute mereu. Acum, pentru ca eu nu mai am nevoie de el, așa cum tu ai, ti-l dăruiesc.
Și amintește-ți: stiloul fermecat te ajuta sa scrii frumos tot ceea ce tu știi, tot ceea ce
ai învățat. Eu zic sa te apuci repede sa scrii cu el si abia aștept sa ne vedem ca sa mi
povestești daca te-a ajutat si pe tine, asa cum a făcut-o de fiecare data cu mine.
Te săruta cu drag,
Bunicul.”
Bucuros peste măsură, Răducu a luat stiloul si din acea zi a mers cu capul sus la școala,
mândru si sigur ca se va descurca in orice situație se va afla. Atunci când era ascultat in fata
clasei, in picioare, își lua stiloul in mâna și-l ținea strâns. Răspundea la fiecare întrebare cu
siguranță si era din ce in ce mai lăudat de către învățătoare și apreciat de ceilalți copii. Încet,
încet, a ajuns unul dintre cei mai buni copii din clasa si nu i-a mai fost frica ca ar putea avea
vreun eșec în învățare.”
Și tu îi poți face cadou copilului un stilou lăsându-l să creadă că ar putea fi stiloul
fermecat. Asigură-te însă ca cel mic nu se va baza numai pe puterea stiloului: nu e suficient sa
ai un stilou fermecat, ci trebuie si sa înveți pentru a te putea descurca cu ușurință la scoală.
Discută în același timp cu copilul tău și despre ce anume simte el atunci când trăiește o situație
dificilă la școală și fă o paralelă între el și Radu, personajul povestii.
Sursa: internet

148
(despre perseverență)
Prof. Popovici Daniela
Școala Gimnazială ”Avram Iancu”,
loc. Unirea,
jud. Alba

” limbându-se prin laboratorul din New Jersey, cu părul ciufulit, cu ochii albaștri
strălucitori, având pete și arsuri pe haine, Thomas Alva Edison nu arăta ca unul care a inventat
ceva ce a revoluționat lumea .
Succesul lui era unul cunoscut.Cu patefonul a capturat sunetul și a luminat lumea. Tot
el a inventat microfonul, bateriile, mașina de scris, sistemul de distribuție a curentului electric.
Și totuși...Oare a cunoscut eșecul? Răspunsul este DA. Edison a avut mai multe eșecuri, dar el
spunea de fiecare dată ”nu am pierdut nimic. Știm o mie de lucruri care nu funcționează și
suntem mult mai aproape de a găsi unul care funcționează.
S-a scris despre Thomas Edison că a fost needucat. Într-adevăr, a urmat numai șase
clase oficiale, dar mama lui l-a învățat acasă.Citise cărți precum: „ Măririea și decăderea
Imperiului Roman” încă de la vârsta de 8-9 ani. Din copilărie era aproape surd, putea auzi
numai zgomote foarte puternice, dar asta nu-l deranja: ”Nu am auzit o vrabie cântând de când
aveam 12 ani” a spus odată Edison.”Dar asta a însemnat pentru mine mai mult un beneficiu
decât un handicap”. Edison a crezut că asta îl ajută să nu audă conversații de rutină.
Numărul său de invențiiîl face să pară că are puteri magice și se spunea ”Vrăjitorul
din Menlo Park”. Această afirmație îl amuza, dar îl și înfuria totodată, afirmând: ”vrăjitor? Este
pur și simplu muncă grea” sau mai spunea ”Geniu înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație”.
Povestea face parte din lucrarea ”Metode de educație nonformală”, editată de fundația
Noi Orizonturi, dar este opera lui Charles Edison. Ea poate fi utilizată cu succes la ore de
consiliere, educație civică sau ori de câte ori dascălii doresc să crească în rândul copiilor:
perseverență, curaj, responsabilitate, implicare.
Mesajul poveștii este că în viață trebuie să nu te lași învins de obstacole, că obiectivele
trebuie să îți călăuzească pașii în permanență spre reușită, că lucrurile mărunte nu pot fi piedică
în împlinirea viselor noastre.
Ca orice poveste, și această trebuie să fie însoțită de un moment de analiză și reflecție
din partea micilor ascultători. Pentru acest moment se poate pleca de la următoarele
întrebări:Ce părere aveți despre Thomas Alva Edison? Ce invenții a avut? Ce credeți că la

149
motivat ? Ce credeți că a contribuit mai mult la succesul invențiilor sale : geniul sau munca
susținută? Voi ați avut rezultate deosebite ca urmare a muncii susținute? Exemplificați! Ce va
motivat ?
Am utilizat povestea în cadrul unei ore de consiliere pentru a le arăta elevilor cât de
importantă este perseverența, munca susținută, de asemenea că eșecul face parte din viață și că
acesta trebuie văzut doar ca o încercare și nu o piedică în calea succesului.

150
(deficiențe la scriere)

Prof. înv. primar Peșa Cătălina


Școala Gimanzială, loc. Nanov,
jud. Teleorman

oby este elev în clasa a IV a . Astăzi, prima zi de școală, își va


cunoaște noua învățătoare. Este nerăbdător. Revederea cu colegii este emoționantă.
Se ascultă discursul domnului director apoi fiecare merge în sala de clasă. Își face
apariția și doamna învățătoare.
- Bună ziua, dragi elevi!
- Bună ziua, doamna învățătoare! Se aud vocile bucuroase ale copiilor.
- Mă bucur nepus să vă cunosc și să vă îndrum pașii în acest an școlar.
Pe fețele copiilor se citea bucuria. Roby era foarte încântat de noua învățătoare.
A doua zi de școală doamna învățătoare verifică tema.
Roby este rușinat, abia dacă se zărește în bancă.
- Roby, de ce nu ai scris tema? Întreabă doamna învățătoare.
- Știți literele fug de mine!
- Cum este posibil acest lucru?
- De câte ori vreau să scriu literele fug.
Învățătoarea îl încurajează și îl îndeamnă să scrie.
În noaptea aceea literele apar din nou în visul băiatului.
- Am fost din nou certat de doamna învățătoare, spuse băiatul.
- Nu este vina noastră, tu nu ești prietenul nostru.Ne pocești și ne urâțești de nu mai semănăm
cu ceea ce suntem. Fiecare literă are frumusețea și farmecul ei, iar tu nu lași să se vadă acest
lucru. De aceea noi fugim pentru că nu vrem să fim strâmbe.
O noua zi de școală.
- Roby, strigă doamna învățătoare, literele au fost prietenele tale astăzi?
- De fapt ... literele sunt încă supărate pe mine.
- Și cum putem repara acest lucru, întreabă învățătoarea?
- M-au rugat să nu le mai urâțesc și să las frumusețea fiecărei litere să se vadă.
- Promit că mă voi strădui, spuse băiatul.

151
- Eu te voi ajuta să devii prietenul literelor pentru că fără prietenia lor în viață nu se
poate.
Băiatul s-a străduit să nu mai pocească literele și era foarte încântat de ceea ce
realizase. Mai mult chiar și literele erau bucuroase . Apărându-i în vis literele i-au spus:
- Prietene, pentru că de acum te putem numi așa, suntem încântate și bucuroase . Te vom
însoți oriunde și te vom ajuta . Dacă ne vei păstra frumusețea și ne vei scrie corect cu
noi vei avea doar de câștigat.
Acum, Roby, era foarte bucuros. Școala i se părea cel mai frumos loc și își realiza
temele cu mare nerăbdare .

Detalierea problemei

Această scurtă povestioară a pornit de la un caz real, elevul meu, C. R. Elev în clasa
a IV a. Am preluat acestă clasă în acest an școlar. R. este singurul elev care are deficiențe la
caligrafie.
În anul școlar încheiat am terminat prima mea generație de elevi. Am fost foarte
mulțumită de rezultatele obținute cu elevii mei. Preluând acestă clasă, formată de către o fostă
colegă, mi-am dorit foarte mult să corectez problema legată de caligrafie. Părinții au spus că
aceasta problemă nu a fost dintotdeauna ci a pornit în clasa a III a necunoscând cauza exactă.
Aș putea spune că una din cauzele acestei probleme este faptul că interesul față de
rezulatele școlare a scăzut, dovadă și modul în care se prezintă la ore, temele neefectuate...și
dorința de a termina cât mai repede de scris pentru a face alte activități. Acest lucru a fost
observat în orele de curs deoarece doar sub supraveghere copiază ce este scris pe tablă, iar la
munca individuală este întotdeauna primul care termină de rezolvat, bineînțeles, incorect
rezolvat și un scris nelizibil.
Același lucru a fost observat și de către părinți, acasă, la efectuarea temelor.
Pentru a remedia această problemă am început să efectuez ore de caligrafie , separat
de orele de curs și fișe de lucru pentru acasă.
Această problemă nu a fost remediată în totalitate dar pot spune că scrisul elevului
este lizibil.

152
(refuzul copiilor de a merge la grădiniță)

Educatoare Petraru Cristina,


Școala Gimnazială nr. 8,
loc. Piatra Neamț,
jud. Neamț

“ ă permiți copilului să ajungă la anxietate, depresie, vinovăție, ostilitate, lipsa


disciplinei ca apoi să îl duci la terapii este tragic. E mai bine să ajuți copilul să cunoască ce
înseamnă sănătate emoțională și să îl înveți să aplice aceste principii la viața personală.”
(Knaus)
De multe ori părinții se confruntă cu refuzul copilului de a mai merge la grădiniță fie
după zile de vacanță sau week-end, fie după perioadele în care copilul e bolnav și stă acasă. De
multe ori părinții cad în capcana satisfacerii dorințelor copiilor uitând de nevoile copilului.
Orice copil are nevoie săînvețe lucruri noi și săînvețe să fie cu ceilalți și să se raporteze la
ceilalți. Ori acest lucru nu se poate face acasă. Lăsând copilul acasă părintele rezolvă plânsul
de moment deschizând în același timp calea pentru apariția de probleme multiple: dificultăți de
relaționare, dificultăți de separare, probleme de comportament, carențe la nivelul cunoștințelor
și abilităților specific vârstei. Povestea de mai jos vine în ajutorul părinților care se confruntă
cu refuzul copilului de a mai merge la grădiniță.

Veverel vine iarăși la grădiniță

Astăzi e o zi specială la grădiniţa din pădure: după două zile de weekend toate
animăluţele se întorc cu drag la grădiniţă. Sunt cu toatele nerăbdătoare să pornească în drumeţia
despre care Miss le-a vorbit. Dar ce se aude? E plânsul lui Veverel care răsună în toată pădurea.
Veverel a şi uitat de drumeţie. El vrea doar să stea acasă cu mami, aşa cum a stat în weekend.
Ce bine a fost acasă! Ce bine s-a distrat! Ce mult i-au plăcut poveştile spuse de mami! Doamna

153
Veveriţă e tristă şi îngrijorată pentru puiul ei. Ce s-o fi întâmplat cu Veverel? Se întreabă ea. O
fi bolnav? O fi speriat? Doamna Veverita îl ia acasă. Acasă, ca prin minune toate problemele
lui Veverel dispar. Vrea din nou să se joace, să asculte poveşti. Numai că mami e tare îngrijorată
pentru că nu a putut merge la serviciu şi pentru că are o mulţime de lucruri de făcut. În zilele
următoare Veverel e tot mai neînţelegător: cum se trezeşte începe să strige că nu vrea să meargă
la grădi. Ţipă atât de tare încât toate animăluţele fug din calea lui cu mâinile la urechi. Mami îl
ia din nou acasă. Aşa se face că de câteva zile bune Veverel stă acasă şi la fel şi mami. Zi de zi
Veverel se joacă cu jucăriile lui şi vrea ca mami să fie mereu lângă el pentru a se juca împreună
de-a construitul, pentru a se juca cu maşinile, cu trenul cel nou care merge pe şine. Mami, însă,
nu are timp de joacă: ea trebuie să facă cumpărături, să facă de mâncare. În plus e zi de zi tot
mai îngândurată. A auzit-o vorbind cu buni la telefon că nu mai are bani să cumpere jucării,
hăinuţe noi, cărţi. Nici bicicleta nouă pe care i-a promis-o nu va mai putea să o cumpere. E
îngrijorată şi că Veverel nu mai învaţă poezii, poveşti noi, nu mai scrie cifre sau litere. Veverel
e nedumerit: de ce nu mai are mami bani? El ar dori nişte jucării noi pentru că tare s-a plictisit
de jucăriile de acasă cu care s-a jucat zi de zi de dimineaţă şi până seara. Şi cărţile s-au rupt,
creioanele colorate s-au consumat iar cărţile de colorat sunt colorate în întregime. Hmmm! Nu
sunt prea multe de făcut aici acasă... şi-a spus Veverel. Veverel a început să se plictisească de
unul singur. Nu ştia ce ar putea face pentru a se amuza un pic. Cum nu i-a venit nici o idee mai
bună, a ieşit în faţa scorburei în care locuia şi s-a aşezat pe o băncuţă: râsete zglobii se auzeau
tot mai clar. Erau Iepurilă, Bursucilă şi Vulpiţa Niţa. Erau aşa de atenţi la jocul lor încât nici
nu l-au vazut pe Veverel.
- Hei, ce faceţi? i-a întrebat Veverel.
- A, Veverel, am şi uitat de tine. Noi ne jucăm. Uite, am învăţat un joc tare interesant la
grădi. Nu avem timp de stat. În plus, mâine vom merge cu Miss la plimbare în pădure şi trebuie
să ne pregătim hăinuţele. La revedere!
Nu după mult timp au apărut pe cărare Căprioara şi cu puiul ei.
- Mami, azi m-am jucat foarte frumos la grădi cu iepuraşul şi cu puiul de mistreţ. Sunt
prietenii mei. Avem o mulţime de jucării la grădi! Şi am luat şi bulină roşie, uite!
Căprioara era tare mulţumită de puiul ei.
- Sunt mândră de tine! Mami o să-ţi cumpere revista pe care ţi-am promis-o. Hai sa
meregem repede la magazin!
Apar şi ariciul şi cu tatăl lui.
- Tati, o să-i fac o surpriză lui mami! Azi am învăţat o poezie tare frumoasă la grădi.
Când mami va veni de la serviciu i-o voi spune şi ei.
- Cred că e o idee foarte bună! a spus tati. Fiecare mămică se bucură când puiul învaţă
lucruri noi.
Veverel s-a întristat şi mai mult. Ce lucruri interesante făceau celelalte animale! Şi el
care credea că cel mai bine e acasă...
- Da Veverel, aşa este! s-a auzit o voce, de undeva de sus.
- Bună ziua doamnă Bufniţă! Credeam că dormiţi ziua.
- De obicei aşa se întâmplă, dar astăzi te-am auzit că oftezi şi eşti supărat, continuă
doamna Bufniţă. Să ştii că fiecare animăluţ, fie că e mai mare, fie că e mai mic, aşa ca tine are
rostul lui în pădurea aceasta: cei mari trebuie să muncească pentru a avea bani pentru haine,
mâncare, jucării şi alte lucruri iar cei mici trebuie să înveţe. Când cei mici nu vor să meargă la

154
grădiniţă părinţii lor nu mai pot munci. Am văzut că eşti supărat şi am auzit că îţi doreşti jucării
noi. Mama ta nu ţi le poate cumpăra pentru că nu mai merge la serviciu. De asta e tot mai
îngrijorată pe zi ce trece.
Vevrel s-a gândit mult la ce i-a spus doamna Bufniţă şi şi-a dat seama cât de mult a
greşit.
Şi-a dat seama că aşa cum nu putem sta la grădiniţă fără să mai mergem acasă, la fel nu putem
sta acasă fără să mai mergem la grădiniţă. Mami îi poate citi poveşti seara şi se poate juca cu
el în week-end, dar nu poate înlocui jocurile de la grădiniţă, prietenii de care îi era dor.
A doua zi Vevrel s-a trezit mai repede, s-a spălat, s-a îmbrăcat, şi-a luat gentuţa de
grădiniţă şi s-a dus la mama lui:
- Mami, hai la grădiniţă! Hai să meregm repede ca să nu întârzii nici tu la serviciu!
Pe faţa mamei a apărut un zâmbet mare şi a spus:
- Se vede că am un băiat mare!
Veverel nici nu a ştiut cât de repede a trecut ziua printre atâtea jocuri, cântece şi poveşti
la grădiniţă. Şi când a ajuns acasă din prag l-a întâmpinat un miros ademenitor şi un zâmbet
cald, de care îi fusese dor.
- Bine ai venit acasă Veverel cel Mare! Uite, ţi-am făcut prăjitura ta preferată cu banii
pe care i-am câştigat astăzi la serviciu!
Din acea zi Veverel a mers zi de zi cu drag la grădiniţă, deşi se bucura în continuare de
zilele de weekend sau de zilele de vacanţă pe care le petrecea acasă. Ştia că are nevoie de
amândouă pentru a fi mulţumit.
Fiecare copil este diferit şi nu poate fi comparat „decât cu sine însuşi”. Şi totuşi, câteva
lucruri esenţiale îi fac să fie asemenea: toţi au nevoie de dragoste, de securitate, de îngrijire şi
de exerciţiu. Toţi simt nevoia de recunoaştere şi acceptare. Toţi caută un sprijin în adult şi chiar
au nevoie de un anumit control din partea acestuia pe măsură ce îşi dezvoltă încrederea în sine
şi dobândesc propria experienţă.
„Nici o profesiune nu cere posesorului ei atâta competenţă, dăruire şi umanism ca cea
de educator, pentru că în nici una nu se lucrează cu un material mai preţios, mai complicat şi
mai sensibil decât omul în devenire…”

O zi de grădiniță de succes, printre activități, demersuri de tot felul, strategii, musafiri,


supărări, pozne, jocuri, metode active sau mai puțin active, ciondăneli, jucării și multe altele,
implică și nelipsitele tranziții. De multe ori timpul este cel ce te ”presează” și nu mai știi ce să
folosești ca tranziție pentru a nu te repeta, pentru a nu plictisi copiii, pentru a aborda cu succes
și bună-dispoziție activitatea ce urmează. Am constatat că umorul, sub forma unor poezii hazlii,
poate fi un bun prilej de a-i detensiona pe participanții la actul educativ (preșcolari și educatoare
deopotrivă), de a face o trecere ”veselă” și eficientă de la o activitate la alta. Negăsind poezii
hazlii pentru toate proiectele tematice pe care mi le-am propus, am încercat să ”combin”
cuvinte în așa fel încât acestea să producă cel puțin un zâmbet din partea auditoriului. Și așa au
apărut mai multe poezii, dragi mie, pe care le pot oferi spre lectură celor ce iubesc umorul,
copiii și nu în ultimul rând meseria de educatoare.

155
GREIERELE ŞI FURNICILE

-Uite-le pe cele
Într-o aspră zi de iarnă, Ce-au lăsat să moară-n iarnă
Două furnici hărnicuţe Vecinul cu neagră haină
Care-şi strânseră din vară Ce-a cântat mai toată vara
Mari provizii de grăunţe Şi de hrană a uitat
Şi de vorbe de ocară Să îşi pună la păstrat.
Pentru cel ce-aveau săi ceară Tare au rămas surprinse
Câte-un sâmbure sau boabă, Când uşa s-a descuiat
S-au gândit că n-ar fi rău Şi din prag chiar greieraşul
Să facă o faptă bună În ’ăst fel le-a cuvântat:
Cu acel ce-n toiul verii
S-a ţinut doar de cântat -Vă mulţumesc de dărnicie,
De plimbări şi de dansat. Mi-am strâns în vară tot ceam vrut
Ca să nu mă prindă iarna
V-aţi dat seama repede Ca-n alte dăţi când n-am avut
Că-i vorba de greiere. Şi m-am rugat frumos de voi
Să-mi daţi cu împrumut o boabă.
Şi-au plecat în grabă mare Şi ştiţi prea bine ce mi-aţi spus
Prin troiene şi prin ger, ,,La treabă, băiete, le treabă!”
La vecinul cu vioara
La vestitul cavaler. -Ţi-am auzit glasul mereu,
Din zori şi până-n asfinţit
Au bătut la geam sfioase Să strângi hrană pentru iarnă
Aşteptând nerăbdătoare Vreme când a-i mai avut?
Ca vecinul lor să iasă
Şi să îi dea de mâncare; -Dragele mele vecine,
Spuse el pe-un glumeţ ton.
Să nu mai vobească satul Chiar din vara ce-a trecut
Că sunt zgârcite şi rele Mi-am luat casetofon.
Să nu le arate lumea El cânta de mare zor
Spunând: Iar eu culegeam cu spor.

156
(încrederea în forțele proprii)

Prof. înv. primar Pop Aurelia


Școala Gimnazială Căianu
Structura Vaida Cămăraș,
jud. Cluj

a şcoala din pădurea înverzită totul pare să meargă foarte bine


astăzi: iepuraşii, aricii, veveriţele, ursuleţii şi bursucii s-au întrecut la tabla înmulţirii.
Luându-şi ochelarii de pe nas, domnul Cerb exclamă cu vădită mulţumire:

- Destul pentru astăzi, dragii mei! Sunt foarte mândru de voi ! Aveţi o binemeritată
pauză, iar apoi, la ora de ştiinţe, ne vom delecta discutând despre fructele de pădure atât de
preţioase pentru noi! Bursucel, să-i aminteşti, te rog, ciocănitoarei să ciocăne de intrare la
timp!

- Desigur, domnule profesor!

Glasuri zglobii răsună în poiană. Iepuraşii topăie neobosiţi, bursucii fac tumbe,
ursuleţii s-au pus pe hârjoană, aricii rostogolesc de zor un măr tot încercând să ia câte o
îmbucătură. Veveriţele sunt foarte misterioase: tot şoşotesc de zor, gesticulând, înfruptându-
se cu niscaiva alune.

Numai Riţa-Veveriţa s-a retras dintre tovarăşele ei şi s-a aşezat liniştită pe un


buştean... Se simţea absolut groaznic pentru că, în timp ce stătea în poiană, le auzise pe Viţa
şi pe Tiţa vorbind despre faptul că fuseseră invitate la petrecere, la Aluniţa-Veveriţa, la ziua
ei de naştere. Ea de ce nu fusese invitată? Şi ea era prietenă cu Aluniţa.” Ce i-am făcut? De ce
nu mă mai place?” Aceste întrebări au frământat-o pe Riţa toată ziua. Nu se mai putea bucura
nici de pauză, nici de prietene, nici măcar de nucile gustoase pe care i le pusese mama în
pacheţel înainte de a pleca la şcoală. Ce să se mai concentreze la ora de ştiinţe!? Domnul
Cerb chiar s-a supărat pe ea că nu era atentă.

157
Când a ajuns acasă, Riţa a mers direct în camera ei. A încercat să-şi facă temele, dar era
prea supărată ca să se poată concentra. În cele din urmă s-a decis să meargă să mănânce o
supă de ciuperci. Când a intrat în bucătărie, fratele ei, Alunel, a întrebat-o:

- Hei, ce ai de eşti aşa de supărată?”


- A, nimic! Am avut o zi proastă.
- Ei , hai, a spus Alunel , o să te simţi mai bine dacă vorbeşti despre ceea ce te
frământă. Ce s-a întâmplat?

Aşa că Riţa i-a spus că nu fusese invitată la ziua Aluniţei şi că nu ştia de ce, pentru că
erau prietene.

- Uite cum stă treaba, zise Alunel , doar pentru că nu te-a invitat la petrecere nu
înseamnă neapărat că nu te place. Tu îţi faci probleme în sensul ăsta, dar te-ai
gândit vreun moment că poate nu are loc în scorbură pentru mai mulţi invitaţi? Nu
poţi fi sigură că nu te place.
- Păi, cred că se poate să ai dreptate, dar tot nu mă simt mai bine.
- E firesc să nu te simţi bine, spuse Alunel, dar nu-ţi este de folos să te tot gândeşti
că nu eşti bună de nimic sau că ai greşit cu ceva, doar pentru că nu te-a invitat la
petrecere. Şi în afară de asta, ar cam fi timpul să înţelegi că nu e posibil să te placă
toată lumea.
.
Sursa poveştii: internet (www.didactic.ro)
Scopul poveştii:
- prevenirea apariției sau înlăturarea tristeții, singurătății
- dezvoltarea stimei de sine și încrederii în propriile forțe
Cui se adresează povestea:
- unor copii cu probleme emoţionale, triste, care se culpabilizează, fiind introvertiţi,
găsind greu prieteni, care nu au încredere în propriile forțe

Studiu de caz:
M.A. este un copil de 8 ani, provenind dintr-o familie organizată, dar cu un nivel
socio-cultural scăzut. Relaţiile intrafamiliale şi climatul afectiv este problematic. Tata este
foarte sever, are așteptări mari de la copil, chiar dacă acesta are probleme atăt la învățătură
cât și afective.Este un copil foarte emotiv. Nu este un copil bolnăvicios, încă din primii ani de
viaţă fiind foarte activ.
Chiar și în momentul de față prezintă dificultăţi de răbdare, fiind neatent pe tot
parcursul activităților. Fiind într-o clasă simultană el este întotdeauna preocupat de tot ce fac
ceilalți, iar munca sa este întotdeauna neterminată

158
Este imatur din punct de vedere afectiv. Emoțiile îi perturbă activitatea, în fiecare zi
plânge. Nu ține cont de regulile jocurilor. Din această cauză este agresiv, nu este iubit de colegii
de clasă.
Dacă nu câștigă în diferite jocuri, este trist, plânge câte 10 minute. Nu are încredere în
propriile forțe. Îi e frică să greșească în timpul orelor. Vrea întotdeauna să copieze de la
colegul de bancă.
Rezultatele așteptate în comportamentul elvului:
După ce am citit povestea, am discutat despre comportamentul tuturor animalelor, în
special a personajului principal. Am rugat copiii să jucăm un joc de rol în care copilul a
primit chiar rolul veveriței iar ceilalţi au fost celelalte animale prezente în poveste, iar la
sfârşitul activităţii ei au primit câte o coală de hârtie pe care a trebuit să-l deseneze pe
veveriță. Copiii au înţeles perfect jocul, veverița şi-a dat seama că are un comportament greşit
şi s-a bucurat că a înțelescă nu toate impresiile noastre au un fundament real. I-am soloicitat
pe elevi să clasifice emoțiilor pozitive și negative după care să asocieze emoțiile pozitive,
apoi pe cele negative cu comportamente, acțiuni.
Pe parcursul activității , copiii, mai ales M.A. au dobândit capacitatea de :

• Exprimare a propriilor sentimente în relație cu sine și cu ceilalți.

• Controlarea și înfrânarea tristeții.

• Creșterea încrederii în propria persoană, precum și creșterea încrederii în ceilalți.

• Înțelegerea propriilor gânduri, trăiri.

Dacă analizăm cele menţionate mai sus, vom observa, în cazul nostru,că M.A., pentru a
avea cât mai mult timp o stare de bine fizică şi psihică, e absolut necesar să fie apreciat,
înţeles, acceptat nu numai la școală, dar și în sânul familiei.

159
(comportamente indezirabile)

Prof. înv. preșcolar


Ștefănescu Carolina,
Grădiniţa.P.P. nr.9,
loc. Satu – Mare, jud.
Satu - Mare

ovestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa


copilului fie pentru a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a
înlătura anumite comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl critica şi nu îl
eticheteaza pe copil, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit
transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa.
Descrierea problemei: negativism, lipsă de implicare în activitate, socializare scăzută,
egoism.

D.A este o fetiţă de cinci ani, singură la părinți şi foarte răsfățată. Părinților li se pare
firesc ca fetiţa să facă cevrea, când vrea și cum vrea, numai să nu o vadă agitată și să nu se
pună pe plâns. Dacă nu lasă după ea, începe să se supere, să plângă isteric, să se îmbufneze, să
se manifeste agresiv. D.A dă dovadă de un comportament dificil, la fel si la grădiniță având un
vocabular mereu repetat: ,,Nu vreau, lasă-mă!”.Când este chemată să se îmbrace, nu stă, se
încăpățânează și stă bosumflată şi spune că,,nuvrea”pentru că înainte de asta i-a întrebat pe
părinți dacă i-au cumpărat lego, iar ei i-au răspuns că o să-i cumpere de altă data. Când mama
îi spune: “Hai, să mergem acasă!”,ea raspunde: “Nu vreau, lasă-mă!”, când e chemată să facă
ceva, nu ascultă, nu îi bagă în seamă, decât dacă i se promite ceva bun, care îi convine, si
răspunde:,, Nu vreau! Aceeaşi situaţie se prezintă şi la gradiniţă unde D.A nu ascultă de
educatoare, nu participă la activităţi împreună cu colegii ei, nu doreşte să cânte, nu cedează la
o jucăria preferată,daca vrea o jucărie de la alt copil, încearcă să i-o ia chiar și cu ceartă, iar
dacă nu o i-a se plănge la educatoare că nu-i dă jucăria, nu cedează locul de la masă şi de câte
ori este rugată să facă un lucru, răspunsul ei este negativ. Chiar şi atunci când se joacă cu unele
dintre colege, refuză să împartă jucării, să colaboreze şi se supără când nu obţine ceea ce doreşte
sau când copiii refuză să se joace cu ea. În urma situaţiei prezentate am folosit urmatoarea
poveste terapeutică.
În urma unei discuții despre copii cu logopeda, aceasta a venit în grupă la copii să
discute cu ei, să-i observe, să-i asculte cum pronuntă cuvintele.
- Copii, vă place la grădiniță să vă jucați cu jucăriile?
160
- Da, au răspuns toți copiii, în afară de D.A.
- Sunteți copii cuminți, o ascultați pe d-na educatoare, vă jucați frumos cu jucăriile cu
colegii de grupă?
- Da, au răspuns copiii, în afară de D.A.
Logopeda a remarcat copiii cu defecte de vorbire mai grave. A depistat totodată că și
D.A are mici dificultăți de vorbire, dar sunt prioritari ceilalți copii. Copiii nu știu de fapt ce
urmărește logopeda în colaborare cu educatoarele.
- Care dintre voi vreți să veniți cu mine, să vedeți un loc frumos, cu multe jucării
interesante, să ne jucăm cu ele, să învățați lucruri interesante.
Majoritatea copiilor au ridicat mâna, spunând că ei vor să meargă acolo cu logopeda,
inclusiv D. A.
- Dar tu esti cuminte, ascultătoare D.A.? a intrebat consiliera. Mi s- a spus că nu esti
destul de cuminte și ascultător, că nu vrei să faci nimic decât ce vrei și cum vrei tu.
- Și eu vreau să merg acolo! repeta cu înverșunare D.A.
- Dar cu mine, acum vin în acel loc minunat doar cei mai cuminți și ascultători copii,
V. și M.
Consiliera împreună cu copiii care necesită cel mai mult ajutor au plecat și s-au întors
mai târziu. Toți copiii i-au întâmpinat.
- Cum a fost, v-a plăcut, a fost frumos? a întrebat educatoarea?
- Da.
Acest lucru s-a repetat săptămânal, de două ori pe săptămână, timp în care D.A. a tot
repetat că și ea vrea acolo. Dar atât educatoarea cât și consiliera i-au spus că dacă o să se poarte
mai frumos și n-o să mai spună că nu vrea să facă ce este rugată și o să demonstreze că se
poartă frumos cu toți, va merge și ea în acel loc frumos, să vadă și învețe lucruri interesante.
În urma discuției avute cu mama, cu consiliera, dar și cu D.A. am observat o îmbunătățire, în
timp, în comportamentul fetiţei, nu mai pronunța,, nu vreau, lasă-mă”, când era solicitată sau
rugată să facă ceva, ceda colegilor din jucării, ceda locul ei de la masă.
Într-una din zile, la înțelegere cu consiliera, aceasta a venit și i-a spus D.A. că o duce
cu ea. Bucuroasă, i-a luat mâna și au plecat împreună, spunându-i că o să asculte de ea și va fi
cuminte.

Prin prezentarea acestei povești create în scop terapeutic am urmărit să transmit


importanța de a asculta și a fi bună, de a nu fi încăpățânată, de a vorbi frumos cu cei mari, dar
și cu copiii, ce înseamnă să dăruiești și să primești, am urmărit formarea capacității de a
aprecia faptele buneși a dezaproba faptele rele, egoiste.

De asemenea, prin prezentarea poveștii create, prin care le-am împărtășit întâmplarea
altui copil de vârsta lor, le-am urmărit reacțiile, comportamentul copiilor. Astfel am reușit cu
succes să-l integrez în colectiv dorindu-și să se implice în activitățile și jocurile de grup, să
manifeste stări afective pozitive: bucuria de a dărui, de a împărții jucăriile cu cei din jur, bucuria
de a avea prieteni de joacă.

161
( frica de întuneric)
Prof. înv.primar OlaruMilica
Școala Gimnazială ”IustinPîrvu”,
loc. Poiana Teiului, jud.Neamț

nuța, o fetiță de patru anișori și ceva, era foarte apreciată de colegiiei

de gradiniță, de către doamnae ducatoare, de prietenii de la bloc…. Darce ea ce nu știau aceștia,


era faptul că Anuța, fiindu-i frică de întuneric, mai mereu se trezea în mijlocul nopții, începea
să plângă și nu se liniștea până nu ajungea în patul părinților, adormind pe pieptul mamei!
Într-o zi de toamnă, fiind aniversarea împlinirii celor cinci anișori, la momentul suflării în
lumânărele, Anuța suspină profund zicând cu glas ușor: “Ce mult mi-aș dori să nu-mi mai fie
frică de întuneric”. Casa răsuna de glasul și râsetele copiilor și în orice colț puteai vedea confetii
sau baloane.
Ziua a trecut repede și, ca de obicei, Anuța a adormit mai greu, bineînțeles cu veioza aprinsă.
În mijlocul nopții, parcă trezită de zgomotul unui ceas deșteptător, Anuța deschise puțin ochii
… îi era frică din nou, dar înainte să înceapă să plângă, o voce prietenoasă se auzi din dreptul
geamului:
– Pâs,Pâs…vino până la fereastră!
Curioasă cum era din fire, se apropie.
– Cine este acolo? Întrebă Anuța.
– Uita-te sus, pe cer! Se auzi de afară.
Anuța, ridică timidă capul și, când privi spre cer, văzu o steluță atât de sclipitoare și parcă mai
aproape ca niciodată, care începu a-i vorbi:
– Bună, eu sunt Sclipici și te privesc în fiecare seară de aici, de sus! Spuse steluța.

162
– Dar nu te-am auzit niciodată, până acum, vorbind! spuseAnuța.
– Doar astăzi pot vorbi, pentru că te voi ajuta să-ți îndeplinești dorința, să nu-ți mai fie frică
noaptea! De ce nu poți să dormi, de c eanume te temi? Întrebă Sclipici.
– Îmi este frică să dorm singură, dacă apare vreun monstru și eu nu am pe nimeni alături?
Bolborosi tristă Anuța.
– Dar niciodată nu ai fost și nu vei fi singură! Adăugă steluța.
– Ştiu ca părinții mei sunt în camera de alături, dar și ei dorm! Şi dacă nu vor auzi dacă vine
cineva? Păru îngrijorată Anuța.
– Chiar dacă părinții tăi dorm, tu trebuie să știi că nu ești singură în nicio noapte! Fiecare copil
are o steluță ce îl veghează și îl protejează! Eu sunt steluța ta și sclipesc pe cer pentru tine! Ori
de câte ori te vei simți singură, ridică-ți privirea spre cer și vei vedea că nu voi lipsi niciodată!
Eu nu pot vorbi, dar te pot asculta și mi-ar plăcea ca în fiecare seară, înainte să adormi, să-mi
povestești cum ți-ai petrecut ziua!îi spuse Sclipici.
Atunci Anuța, mai liniștită ca niciodată, se băgă în patul ei și adormi numaidecât!
A doua zi, când se trezi, le-a spus fericită părinților:
– De acum încolo nu îmi mai este frică de întuneric, știu că, înafară de voi, mai am o “prietenă”
ce nu doarme niciodată și mă veghează în fiecare noapte, de sus, de pe cer!
Interpretare
Această poveste ne este la îndemânăori de câte ori observăm mai ales ca părinte că micuțul
nostru are frică de întuneric . Cu siguranță după ce o va cunoaste p eAnuța (desigur putem să
folosim nume de băiat preferat dacă este nevoie sau orice alt nume )va deveni mai sigur pe sine
, mai încrezător si va înțelege că nu este singur și frica va dispărea . Putem asocia povestea și
cu forța divină care ne protejează.
Va mai amintiti copilaria voastră, cu povestile ei de seară? Cum vă linișteau, vă umpleau
sufletul și mintea de idei, de speranță și de vise? Și cum povestile continuau să lucreze si în
timpul noptii, pe timp de visare, iar dimineata va trezeati mai veseli si mai voiosi? Povestile au
avut dintotdeauna rol vindecator, poate de aceea au si fost atat de indragite de copii si de adulți.
Pentru că, inconștient sau conștient, la final ne-am simtit cu totii mai bine, mai ușori si mai
puțin apăsați de ceea ce simțeam înainte. Prin intermediul unei povesti, putem ajunge sa
căpătăm mai multă încredere în noi înșine, putem rezolva probleme cu somnul la copii, frica
de medic, rezistenta împotriva consumuluiunui aliment, putem dezamorsa un conflict sau chiar
vindeca o frică. Iar poveștile terapeutice ne sunt la îndemână. Sunt povesti sau fabule scrise de
autori celebri si specializati, sau le putem crea noi, pentru copiii noștri.
Povestile terapeutice pot ajuta copiii :
au marele avantaj că sunt interactive – copilul poate interveni, poate pune întrebari, îsi poat ei
magina continuarea
sunt educaționale – copilul se identifică cu personajul poveștii si problemele pe care le are
acesta, este foarte atent si învață foarte usor, prin decuraj, devine mai puțin rezistent la
schimbarea care ar putea să se producă în interiorullui.

163
imaginația și creativitatea sunt extrem de stimulate.
copiii se simt încurajati să ia decizii singuri, precum personajele de poveste.
Copiii învață să rezolve singuri diferite probleme, să vadă un lucru în lumini diferite și să îi dea
interpretări diferite.
Copiii reusesc sa faca față emoțiilor pe care mintea lor nu le poate întelege altfel
le dau speranța, căci îi înțeleg și alte persoane/personaje au trecut prin situații similare cu ale
lor
aduc vindecare în suflet.
Bibliografie:https://www.florina badea.ro/povesti-terapeutice-sau-cum-pot-vindeca-povestile-
copiii/http://clicpsihologic.ro/category/pentru-mamici-si-tatici

164
(pentru înlăturarea furiei)
Înv. Diaconu Niculina,
Școala Gimnazială Iustin
Pîrvu,
loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț

Motto: „Doamne, acordă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,


curaj să pot schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepriunea de a vedea diferenţa”.

ntr-o zi, Tobias s-a gândit că şi-ar dori să se joace cu ceilalţi prieteni ai
lui, Pufi şi Ami. El a pornit în căutarea lor şi i-a găsit lângă lac. Pufi şi Ami se jucau cu mingea,
dar broscuţa noastră vroia să se joace alt joc.
- Eu propun să ne jucăm altceva ! Ce ziceţi să ne jucăm de-a super-eroii ?
- Păi, asta ne-am jucat şi ieri, a spus pisicuţa Pufi.
- Dacă vrei, poţi să te joci cu mingea împreună cu noi, a zis căţeluşa Ami.
- N-am niciun chef de jocurile voastre. Dacă nu vreţi să ne jucăm, atunci eu plec.
- „Lasă că le arăt eu lor !” s-a gândit broscuţa şi a sărit într-o baltă astfel încât toţi
ceilalţi au fost murdăriţi de noroi. Dacă nu vor să se joace cu mine, atunci nu mai sunt prietenii
mei. Tobias s-a îndepărtat cu gândul de a mai găsi o modalitate să-şi pedepsească prietenii
pentru că nu au vrut să se joace de-a super-eroii. Cum mergea broscuţa prin pădure bosumflată
şi bombănind că nu are prieteni, s-a întâlnit cu Vulpoiul cel Înţelept. Vulpoiul s-a uitat atent la
broscuţă şi i-a spus:
- Văd că eşti furios. Ce s-a întâmplat ?
- Nimic ! a spus broscuţa pe un ton nepoliticos.
- Ei, dar ceva tot s-a întâmplat. Dacă nu s-a întâmplat nimic, atunci cum de eşti furios
?
- Păi...aveţi dreptate domnule Vulpoi. Am vrut să mă joc cu prietenii mei şi ei nu au
vrut să fim super-eroi. Au vrut să se joace cu mingea. Si i-am împroşcat cu noroi.

165
- Si asta este ceea ce îţi doreşti, să nu mai fie prietenii tăi ? După ce s-a gândit bine,
Tobias a spus:
- Eu vreau să fim în continuare prieteni. Vulpoiul cel Inţelept s-a uitat la Tobias cu
atenţie:
- Hai să-ţi spun un secret. Nu am fost întotdeauna aşa de înţelept. Am învăţăt şi eu
multe lucruri de la o broască ţestoasă.
- O broască ţestoasă ?! a întrebat Tobias mirat.
- Da, era o broască ţestoasă foarte bătrână şi înţeleaptă. Şi eu eram furios ca şi tine pe
prietenii mei şi ea mi-a spus cum să fac să nu mă supăr pe ei.
- Oauu !.. a strigat Tobias încântat. Şi eu vreau să ştiu.
- Atunci când simţi că te înfurii respiră adânc de trei ori... In timp ce respiri, îţi
imaginezi că aerul îţi ajunge până în vârful picioarelor.
- Doar atât ? a întrebat broscuţa Tobias nerăbdătoare.
- Stai, nu te grăbi ! Acum imaginează-ţi că intrii în carapace...
- Asta e uşor, a spus broscuţa cu mândrie.
- Acum gândeşte-te la motivul pentru care te-ai supărat...
- M-am gândit că sunt răi şi nu mai sunt prietenii mei pentru că nu vor să se joace ce
vreau eu.
- Acum gândeşte-te ce ai putea să faci ca să nu se supere pe tine ? Tobias s-a gândit o
vreme, după care bucuros a anunţat că a găsit răspunsul:
- Stiu ! Cred că aş putea să le spun că eu prefer să mă joc cu altceva. Doar am şi alţi
prieteni.
- Bravo ! Sunt mândru de tine, a spus Vulpoiul. De acum înainte să nu uiţi să fii şi tu o
broscuţă înţeleptă.
- Mulţumesc, domnule Vulpoi ! Aşa am să fac.
- Tobias a pornit înapoi către lac cu gândul să-şi ceară scuze pentru modul în care s-a
comportat şi că de acum înainte să încerce să fie un prieten adevărat.
Tehnica „broscuţa ţestoasă”:
- retragerea în carapace – stai liniştit
- respiraţia adâncă de trei ori
- imaginati-vă că aerul inspirat ajunge până în vârful picioarelor şi în degetele de la mâini
- spuneţi:de 3 ori „Sunt liniştit!”

166
(înlăturarea fricii)

Prof.înv.primar Doboș Maria


Școala Gimnazială, loc. Răchiteni,
Jud. Iași

ovestea următoare este povestea unei fetițe pe nume Marina care a reușit să
alunge Frica și Tristețea și a făcut loc Încrederii în viața ei. Marina s-a decis ca povestea ei
să fie spusă mai departe pentru ca și alți copii care întâmpină problemele cu care și ea s-a
confruntat, să poată fi ajutați.
Marina fusese prietenă cu o altă fetiță de aceeași vârstă, însă de-o vreme nu se mai
înțelegeau. De fiecare dată când Ioana o vedea, începea să râdă de ea sau îi spunea lucruri care
o făceau să plângă.
Marinei nu îi plăcea să plângă fiindcă toți ceilalți copii râdeau de ea și îi spuneau că se
poartă ca un copil mic. Fricii se pare că a început să-i placă situația în care ajungea Marina de
fiecare dată, așa că începea să-si facă apariția tot mai des. Cel mai rău era în autobuzul spre
școală. Acolo Ioana o supăra așa de tare pe Marina că începea să plângă imediat. Astfel, Frica
și Tristețea o sufocau și Marina abia aștepta să ajungă la școală.
Neplăcându-i situația în care a ajuns, Marina s-a hotărât că trebuie să facă ceva în privința
Fricii. Astfel, cu ajutorul mamei ei, a început să analizeze când apare Frica și cum acționează.
Și-a dat seama că cel mai des apare Frica dimineața, când Încrederea încă doarme. Așa
că a decis să-si trezească Încrederea în fiecare dimineață devreme, înainte de a ieși din casă. A
fost o mișcare inteligentă și în curând lucrurile au început să se schimbe.
Asta nu înseamnă că ceilalți copii nu mai erau răi cu Marina, deși au început să facă asta
mai rar, însă Frica și Tristețea care apăreau când ceilalți erau răi, nu mai aveau atât de multă
forță dacă și Încrederea era prezentă să o protejeze.
De exemplu, atunci când Ioana se apropia de Marina, Frica îi șoptea la ureche: “Te va face
din nou de râs și ceilalți își vor bate joc de tine”, dar Increderea îi șoptea la cealaltă ureche:
‘’Stai liniștită. Ești puternică. Poți face față acestei situații’’. Alături de Încredere, Marina a
început să descopere că mai sunt și alți copii cu care poate devein prietenă și care sunt dornici
să o cunoască mai bine.
Frica și Tristețea apăreau lângă Marina și în timpul orelor, când rămânea în urma
celorlalți copii sau când își făcea temele și nu era sigură dacă le-a rezolvat bine. Frica îi spunea
deseori că o să aibă problem pentru că nu a făcut temele bine, iar Tristețea o descuraja și îi
167
spunea că nu va reuși să învețe la fel de bine ca ceilalți copii. Însă Încrederea i-a propus o
soluție:” Dacă ai verifica împreuă cu doamna învățătoare exercițiile la finalul orei, poate te-ar
ajuta” , iar mama Marinei i-a propus să lucreze în plus la matematică, împreună cu un profesor.
La început, Frica i-a spus Marinei: ‘’ Ce idee proastă! Matematica e înfricoșătoare, de ce ai
vrea să lucrezi în plus?!’’, însă Încrederea i-a soptit: “Uneori trebuie să lucrezi mai mult ca să
îți atingi scopurile”, Așa că Marina s-a pregătit în plus la matematică și a descoperit că îi poate
prinde din urmă pe colegii săi și chiar să îi depășească. Astfel a descoperit o nouă prietenă
apropiată de Încredere: Perseverența. Perseverența o ajutase și în trecut, de exemplu când a
învățat să înoate și părea că nu va reuși niciodată să își coordoneze mișcările.
Astfel, Marina, având alături de ea Încrederea și Perseverența, nu s-a mai lăsat
intimidată de Tristețe și Frică atât de des. Deși apăreau din când în când, Marina stia că,
împreună cu Încrederea și Perseverența, poate depăși situațiile dificile.

Una dintre cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină copiii o reprezintă pierderea
încrederii în sine. Se întâmplă mai ales când apar situații noi, necunoscute, când lucrurile sunt
neprevăzute, când copilul nu știe la ce anume să se aștepte și mai ales în situații în care simte
că este mai lipsit de valoare decât ceilalți.
Această poveste este foarte importantă mai ales pentru copiii care ajung în situația de a
refuza să mai meargă la școală fiindcă fie sunt victime ale bullyingului, fie au o anumită formă
de anxietate ce apare în mediul școlar.
Este utilă pentru a crește încrederea în sine, pentru a-i învăța pe copii despre lucrurile noi
pe care le pot învăța atât timp cât au încredere în ei și cât de important e să perseverezi în
comportamente care te pot ajuta să depăsești obstacolele care apar.

După lectură, îi poți întreba pe copii:


• Tu în ce situație ai fost influențat de Frică sau Tristețe?
• Cum ai reușit să lași Încrederea și Perseverența să triumfe asupra Fricii?
• În ce situație sunt Frica și Tristețea utile?
• Tu ce alte soluții ai găsi dacă ai fi în locul Marinei?

168
(despre relațiile cu ceilalți)

Prof. Ozsvath Elisabeta


Școala Gimnazială ”Avram Iancu”,
loc. Unirea, jud Alba

Am ales o poveste ce face parte din lucrarea ”Metode de educație nonformală”,


editată de fundația Noi Orizonturi. Ea poate fi utilizată cu succes la ore de consiliere, educație
civică sau ori de câte ori dascălii doresc să crească în rândul copiilor: prietenie, încredre
toleranță, iertarea, recunoștință, stăpânire de sine .

” oi prieteni mergeau împreună prin deșert. La un moment dat au început să


se certe și unul l-a pălmuit pe celălalt. Cel care a fost pălmuit s-a simțit ofensat, dar fără să
spună ceva, a început să scrie pe nisipul deșertului: ” astăzi cel mai bun prieten m-a pălmuit”.
Au continuat să meargă până când au ajuns la o mică oază, unde au hotărât să se scalde.
Cel pălmuit de prietenul său era cât pe ce să se înece, dar a fost salvat de prietenul său. După
ce și-a revenit din sperietură, a scris cu litere mari pe o piatră : ”astăzi cel mai bun prieten al
meu mi-a salvat viața”.
Cel care mai întâi l-a pălmuit pe prietenul lui, iar apoi i-a salvat viața, l-a întrebat curios
pe celălalt:
-De ce, când te-am făcut să suferi, ai scris pe nisip, iar acum ai scris pe o piatră?
Prietenul i-a zâmbit și i-a răspuns:
-Când un prieten ne face să suferim, ar trebui să scriem asta pe nisip, pentru că vântul iertării
să steargă durerea, iar când cev afrumos ni se întâmplă, datorită preietenilor, ar trebui să gravăm
în piatra memoriei sufletului nostru, pentru că nici un vânt să nu șteargă fericirea”.
Mesajul poveștii este că în viață trebuie să îți respecți prietenii, să fii iertător în relațiile
cu aceștia, recunoscător pentru încrederea, ajutorul lor, să știi să îți stăpânești pornirile astfel
încât să nu jignești persoanele dragi de lângă tine.
Ca orice poveste, și această trebuie să fie însoțită de un moment de analiză și reflecție
din partea micilor ascultători. Pentru acest moment se poate pleca de la următoarele întrebări:
De ce credeți că personajul pălmuit a procedat așa? Cum ați fi procedat, dacă voi ați fi fost cei
pălmuiți? De ce credeți că, după ce l-a pălmuit, atunci când s-a aflat în pericol de moarte i-a

169
sărit în ajutor? Care credeți că sunt ingredientele unei prietenii adevărate? Puteți da un exemplu
de situație când ați simțit cu adevărat ajutorul unui prieten?
Poate fi utilizată în activități de consiliere , dar și l-a un opțional integrat de lectură
atunci când abordăm subiecte privind prietenia, respectul, iertarea, recunoștința.

170
(încrederea în sine și ceilalți)

Prof. Moldovan Florina


Școala Gimnazială ”Avram Iancu”,
loc. Unirea, jud. Alba

” ans era un mic cioban din ținuturile Germaniei. Într-o zi pe când își
supraveghea oile la marginea unei păduri, se apropie de el un vânător:
- Cât de departe este cel mai apropiat sat? întrebă tânărul vânător.
- Sunt 6 kilometri domnule, iar drumul este îngust și șerpuit, s-ar pute asă vă rătăciți.
- Băiatul meu , spuse vânătorul , dacă îmi arăți drumul te voi plăti bine.
Hans dădu din cap și spuse:
- Nu pot lăsa oile singure, s-ar răspândi prin pădure și le-ar putea mânca lupii.
- Dar dacă piere o oaie sau două ți le voi plăti. Îți voi da mi mult decât poți câștiga în
întreg anul.
- Domnule, nu pot merge, zise Hans.Oile sunt ale stăpânului meu.Dacă se pierd eu voi fi
de vină.
- Dacă nu îmi poți arăta drumul , nu vrei să îmi găsești un ghid? Voi avea eu grijă de oile
tale.
- Nu pot face nici asta. Oile nu vă cunosc vocea și se vor îndepărta.
- Nu poți avea încredere în mine? întrebă vânătorul
- Nu, spuse Hans. Ai încercat să mă faci să-mi încalc cuvântul dat stăpânului meu.De
unde să știu că tu îți vei respecta cuvântul?
Vânătorul răse.
- Ai dreptate, spuse el. Aș vrea să am încredere în supusii mei așa cum stăpânul se poate
încrede în tine. Arată-mi poteca și mă voi descurca. Chiar atunci din pădure ieșiră mai
mulți oameni, care au început să strige de bucurie la cederea vânătorului.
- Oh, domnule, credeam că v-aați rătăcit.

171
Mai târziu Hans a aflat că vânătorul este defapt un prinț. Îi era teamă ca acesta să nu se
supere pe el. Dar în loc de aceasta, câteva zile mai târziu, a venit un servitor și l-a luat pe
Hans la palat.
- Hans, spuse prințul, aș vrea să lași oile și să vii să lucrezi pentru mine. știu că pot avea
încredere în tine.
- Bucuros voi veni să vă slujesc, dar mai întâi stăpânul meu trebuie să găsească un nou
cioban. Așa cum promise după o perioadă Hans veni la palat, unde avea să îl slujească
cu credință mulți ani pe prinț.”

Povestea face parte din lucrarea ”Metode de educație nonformală”, editată de fundația
Noi Orizonturi. Ea poate fi utilizată cu succes la ore de consiliere, educație civică sau ori de
câte ori dascălii doresc să crească în rândul copiilor: motivația,integritatea, seriozitatea,
onestitatea, increderea, fidelitatea, politețea.
Mesajul poveștii este că în viață trebuie să îți respecți promisiunile, să duci până la
final proiectele începute, să nu te abați de la munca ta indiferent de tentațiile din jurul tău.
Încrederea poate fi câștigată prin seriozitate, fidelitate, onestitate.
Ca orice poveste, și această trebuie să fie însoțită de un moment de analiză și reflecție
din partea micilor ascultători. Pentru acest moment se poate pleca de la următoarele
întrebări:Ce părere aveți despre comportamentul lui Hans? Dar depsre prinț? Cât este pentru
fiecare dintre voi cuvântul dat?dar încrederea?Cum ar trebui să se poarte un om pentru a vă
câștiga încrederea? Puteți avea încredere într-o persoană necunoscută sau terbuie să vă câștige
încrederea? S-a întâmplat să simțiți că aveți încredre în colegii voștri? În ce situație?
Am utilizat-o în cadrul unei ore de cultură civică cu tema :”decizie, acțiune,
responsabilitate” și a venit ca o completare a încercării de a le arăta că atitudinea (din ziua
precedentă a unei fete din clasă) greșită poate duce la pierderea temporară a încrederii. Că
pentru a menține încrederea unii în ceilalți trebuie să fim în orice situație consecvenți, sinceri,
să recunoaștem când am greșit și să ne asumăm consecințele, să rămânem fideli promisiunilor,
proiectelor demarate indiferent de context.

172
(agresivitate față de colegi)

Prof. înv. preșc. Alina Ruscanu


Liceul „Mihail Sadoveanu”, loc. Borca,
jud. Neamț

n poienița verde de la marginea pădurii, Rița Veverița și-a deschis o grădiniță


pentru toate animalele pădurii, pentru că vroia să le învețe să se comporte frumos, să scrie și
să citească, să se joace împreună, să picteze.
Zis și făcut! Rița Veverița a amenajat imediat grădinița, iar peste câteva zile era plin
de animale care mai de care mai curioase să afle cât mai multe lucruri frumoase. Astfel, zi de
zi se distrau, cântau, pictau și se jucau frumos-Moș Martin le distra cu tumbele lui, căprioara
făcea salturi de pe un mal al apei pe altul, păsărelele cântau fără întrerupere. Toate animalele
erau fericite!
Bursucul a aflat mai târziu de grădinița deschisă de Rița Veverița, dar era dornic și el
să vină. Numai că, să știți că era un bursuc cam neastâmpărat. A fost primit cu drag de
celelalte animale, și i s-a explicat că, aici la grădinița din poieniță toate animalele se joacă
frumos.
Nu după mult timp de la sosirea bursucului, veselia a fost întreruptă de stigătul
ariciului:
-Au, vai! Au-vai!
Toate animalele au fugit speriate spre arici.
-Ce s-a întâmplat?
-Bursucul m-a călcat și mi-a rupt țepii!

173
-Ba nu-i adevărat, eu nu l-am călcat, el nu s-a ferit din calea mea!
-Bine, bine zice Rița Veverița , haideți să facem pace- tu bursucule, ar trebui să-ți ceri
iertare și să vă împăcați.
-Hm, eu să-mi cer iertare de la arici? Nu vezi că e mai mic decât mine? Și de fapt l-am
călcat doar un pic, asta este, să se ferească și el!
-Vai, bursucule, dar nu este frumos, aici la noi la grădiniță toți se comportă frumos,
pentru că altfel nu îl mai primim aici!
-Ei na, hai fie , iartă-mă ariciule!
A doua zi, Rița Veverița le aștepta pe animale să picteze, pentru că știa că le place
foarte mult. Bursucul a ajuns mai târziu decât celelalte animale, iar când a ajuns toate
celelalte animale lucrau.
-Poftim bursucule, zice Rița Veverița răbdătoare și drăgăstoasă, haide ia loc lângă
vulpiță, să pictați împreună!
Și de data aceasta, bursucul nu poate să stea neastâmpărat, astfel că după ce termină
de pictat, se apucă de murdărit lucrarea vulpii cu vopsele, ba chiar și blana acesteia. Vulpea
începe să plângă. Rița Veverița îi spune să-și ceară iertare, iar acestuia nici nu-i pasă.
Toate animalele se supără și hotărăsc să nu se mai joace cu el, fiindcă face numai
năzbâtii. Rița Ververița îi spune că nu-l va mai primi la grădiniță dacă se comportă astfel și că
o să rămână fără prieteni.
-Ei și ce , zice bursucul , nici nu mă interesează! Și iese pe poarta grădiniței, plecând
spre casa lui.
Următoarea zi, când soșește la grădiniță, poarta era închisă, iar animalele se jucau la
pârâu. De ciudă acesta începe să tragă de poartă, să arunce cu pietre, să urle cât îl ține gura,
doar că nimeni nu-l bagă în seamă. Nervos, se așează la umbra unui copac. Adoarme, …
visează…, visează cum rămâne singur, fără prieteni, cum toate lucrurile și jucăriile fug de el.
În visul lui apare Zâna Pădurii, care îl sfătuiește șă învețe să se comporte frumos, să-și ceară
iertare de la cei față de care greșește.
Brusc se trezește speriat. Își aduce aminte ce a visat și se gândește cum să-și ceară
iertare. Dintr-o dată îi vine o idee: daaaaa, sigur, pot să le pregătesc o petrecere!
Repede bursucul pregătește o masă din lemn de alun pe care așează fel de fel de
bunătăți- nuci, alune, zmeură, fragi, agață baloane de crengile copacilor și le roagă pe
păsărele să cânte cât de frumos știu ele (dar, să știți că și pe păsări a trebuit să le convingă
pentru că ele știau câte năzbâtii a făcut bursucul).
Când s-au întors de la pârâu, animalele au fost încântate de cântecele păsărilor și
uimite de bunătățile pe care le-au găsit.
-Ei, dar ce frumos! Cine a pregătit toate acestea?

174
-Eu,spune bursucul. Vreau să-mi cer astfel iertare pentru felul în care m-am purtat cu
voi. Promit să fiu cel mai cuminte și să mă joc frumos. Nu vreau să mai stau singur, fiindcă
nu-mi place și mă plictisesc.
-Bine, spune Rița Veverița! Voi ce ziceți, dragele mele animale?
-Da, suntem de acord să-l iertăm!
Toți l-au iertat pe bursuc și s-au distrat de minune la petrecerea pe care le-a pregătit-o.
Din acea zi bursucul a fost cel mai cuminte animal din pădure și și-a făcut o mulțime
de prieteni.
Mesajul poveștii: consecințele manifestării unui comportament agresiv în relația cu
cei din jurul lor; conștientizarea efectelor negative pe care acest comportament îl are asupra
propriei persoane.
Copilul A.R. , care manifestă agresivitate față de colegi, bunici, părinți. Bate colegii,
îi împinge, îi deranjează atunci când se joacă sau lucrează. Prin această poveste am încercat
să corectez comportamentul agresiv pe care îl are la grădiniță. Problema nu a fost eliminată
decât parțial, observându-se o diminuare în intensitatea manifestării agresivității. Sunt zile în
care copilul vine la grădiniță și zice „Să știi, că azi nu o să bat pe nimeni!” SAU „Bursucul
mai are prieteni la grădiniță?” „Dacă greșesc , să știi că o să-mi cer iertare!”

175
(despre zgârcenie)

Educatoare Alinei Marilena –


Daniela
Grădinița Cu
Pp.Nr.6.”Petru Poni ”,
loc.Roman, jud. Neamț

ărâm de vis al copilăriei. Casa bunicilor cu pridvor și prispă înaltă,unde copiii,se


indentifică zi de zi cu natura. Liniștea deplină, patronată de oaza de verdeață cuprinde în
imensitatea ei, universul copilăriei. Asa cum basmele și poveștile îi ajută pe copii să se
indentifice cu personajele care își gestionează problemele și lumea necuvântătoarelor pot
influența pozitiv comportamentul unui copil. Nimeni nu s-ar fi gândit ca o întâmplare aparent
banală, poate avea un impact pozitiv asupra puiului de om S, care era extem de egoist ,deși i
se oferea totul, nu împărțea nimic cu nimeni.
O zi liniștită, la bunici,care nimeni nu ar fi bănuit că este ziua care în comportamentul
lui S,se va produce marea schimbare mult așteptată de toți. S și I, se joacă împreună sub
supravegherea atentă a bunicii. În joaca lor printre necuvântătoarele din curte, îsi fac apariția
doi pisoi jucăuși, care fac tot felul de tumbe spre deliciu celor doi nepoței. Bunica le aruncă
câte o bucățica de pâine. Unul din pisoi, ia o bucățică de pâine și miaună chemându-și frățiorul
să împartă cu el, ținând-o cu lăbuța cealaltă să nu i-o fure cocosul pintenat .S privește cu uimire
toată scena și rămane profund surprins. Aleargă într–un suflet ,să–i povestească bunicii. Bunica
îl ascultă, îl mângâie pe creștet. Oare când vei înțelege că așa este de preferat să te comporți.
Pentru o clipă nepotul rămâne pe gânduri, apoi dispare și se asează la umbra unui copăcel din
livadă. Bunica nu intervine, pentru ai afla neliniștea din sufletul său, așteptând șă se intoarcă
mama de la serviciu. Sosirea mamei era mult așteptată. Cei doi o întâmpină cu bucurie. Mama
se pregătea să scoată duiciurile din geantă, când pe neașteptate S ,smulge punga din mâna
mamei, împărțind-o cu I. Mama a rămas uimită de comportamentul băiatului. Bunica a
intervenit si i-a sugerat mamei să-l întrebe pe S,ce s-a întâmplat. El i-a povestit cu bucurie și a
promis că nu va mai fi zgârcit.

176
( despre copii alintați)

Prof. înv. primar Bobescu


Mihaela,
Școala Gimnazială, loc.
Grumăzești,
jud. Neamț

ovestea mea ar trebui să înceapă așa cum încep toate poveștile cu „A fost
odată......”, să fie cu prinți și prințese și să vă poarte printr-o lume mirifică a poveștilor, dar
povestea mea este adevărată și doresc să fie un exemplu de bune practici pentru cei care o vor
citi.
Și iată cum începe povestea........
Era la început de an școlar, și nu de foarte mulți ani în urmă, când am preluat următoarea
promoție de elevi. A, am uitat să vă spun că sunt învățătoare, deci v-ați dat seama că erau
prichindeii de clasă pregătitoare.
Doamne, dar ce copilași frumoși și ce bine le stătea, băieții în costumele de școală cu cămășuțe
albe, cu cravată sau cu papioane iar fetele cu rochițe care mai de care viu colorate cu funzi
mari și cu diferite floricele și gărgărițe prin păr, cu ochii îți urmăreau orice mișcare iar privirile
le erau jucăușe trimițându-ți o lumină nevinovată și senină ca într-o zi frumoasă de vară, ce să
vă spun parcă erau desprinși dintr-un basm.
Da, dar basmul nostru se va transforma astfel: prinții și prințesele vor fi elevii, împărăția va fi
școala, clasa, colectivul de eleviiar grădinile palatului vor fiînțesate cu cărți, caiete, creioane,
ghiozdane, uniforme și multe altele. Și cel mai important lucru este că noi dascălii vom fi „
Zâna cea bună” sau „Zâna cea rea”, depinde de fiecare.
Și iată că pornirăm la drum, unul lung și anevois, care va dura vreme de vreo cinci ani
pânăvom ajunge la capătul lui. Și după cum spuneam, ne luarăm desagele în băț, adică
ghiozdanele în spinare și plecarăm la drum adică la învățat, să descoperim prin ce tufe se mai

177
ascund literele, pe după ce copaci stau pitite cifrele, prin ce pomi zboară notele muzicale, prin
ce câmpii stau desenele frumoasei naturi și jocurile copilăriei.
Cu toții am plecat în călătorie plini de voieșie și cu inima tresărind de bucurie. La început
lucrurile mergeau bine apoi unii dintre ei au început să obosească și să facă nazuri, mai cădeau
apoi se ridicau, cel mai rău a fost pentru cei care șchiopătau. Și chiar aveam unul care șchiopăta
rău de tot, nu un șchiopătat de acela de picior ci de învățătură și nu că nu știa ci că nu vroia și
era un mare alintat. Da, așa cum v-am spus un alintat cum nu am mai văzut până atunci. Iar
povestea lui începe așa.....
Era un băiețel pe nume David, în vârstă de șase ani, tare frumușel și jucăuș dar alintat
fără pereche. La început lucrurile mergeau bine, se mai supăra el că vroia să pună primul mâna
pe anumite lucruri, sau atunci când era câte o activitate în grup, vezi doamne că unul din colegi
l-a atins și era să cadă, că nu-l lasă și pe el să vorbească și multe altele. Cel mai grav era că pe
la sfărșitul celei de-a doua oră nu vroia să mai facă nimic, spunând că ori îl doare mâna, ori că
a obosit, ori că îi este somn și vrea să meargă acasă.
Atunci când spunea lucrul acesta avea o voce așa de mieroasă și așa de dulce, copiii
râdeau de el când îl auzeau, bineînțeles el se supăra și începea să plângă iar eu trebuia să-i
potolesc pe ceilalți elevi și să-l împac și pe el.
Asta a început să se întâmple în perioada când am trecut la scris și lucrurile au fost luate un
pic mai în serios, adică trebuia să scrie fiecare câtepatru – cinci rănduiri cu semnele grafice,
erau cele câteva cuvinte care trebuiau scrise și să respectate înălțimea și rândul caietului de tip
I. Era singurul elev care nu făcea ce i se cerea și niciodată nu-și ducea l-a îndeplinire sarcinile
și pentru mine a fost un motiv de îngrijorare. La început m-am gândit că nu a dormit bine și
fiind sculat și de dimineață era normal să se comporte așa, dar lucrul acesta se repeta tot mai
des, îl lăsam chiar cu rândurile neterminate crezând că poate este obosit sau îl ajutam foarte
mult, uneori chiar stăteam pe un alt scăunel lângă el și-l supravegheam, dar nu era nici cea
maimică schimbare, singurul lucru era că reușea să termine ce avea de lucru, dar numai când
stăteam permanent lângă el, ori asta știți și dumneavoastră că nu se putea de fiecare dată.
Dacă nu stăteam lângă el, ce credeți că făcea, se juca cu ceva pe sub masă, îi deranja pe
ceilalți elevii coptându-i la vorbă, pe unii îi strâmba, scoțând limba, la unii îi arăta pumnul.
Celălalt elev care primea această jicnire numai cel auzeam: ”Doamna, David iarăși îmi arată
limba!” sau „Doamna, David îmi arată pumnul!„ și tot așa. Acest comportament îl manifesta
aproape în fiecare zi.
După ce l-am studiat o bună bucată de timp să-i văd comportamentul, într-una din zile am
oprit-o pe mama lui să stau de vorbă cu ea, de ce spun că am oprit-o pentru că ea venea zilnic
la școală la amiază să-l ia cu mașina, cu toate că nu stătea nici la 500 de metri de școală. Am
început să-i spun despre el într-un mod cât mai concret, exemplificându-i cu acel comportament
necuviincios față de colegii clasei, că nu lucrează la fel ca ceilalți colegi, că tot timpul găsește
câte un motiv pentru inactivitatea lui și multe altele Nu am primit un sprijin ferm din partea
mamei chiar și dânsa mi-a spus că este un pic mai alintat, că dacă vrea ceva nu se lasă până nu
i se dă, că la ei se înțelege cu vorbă bună și cu compromisuri. Iar aici am să vă dau exemplu
spus de dânsa, citez :„ atunci când are pentru școală ceva de scris mai întâi trebuie să-l lase la
calculator să se joace și apoi el va lucra”, deci ăsta era clar un șantaj din partea copilului sau
chiar cum mai spunea mama că i se face milă de el și încă e copilărors, iar asta chiar arată a
slăbiciune din partea mamei.

178
Așa că de aici am tras prima concluzie, aceea că elevul meu David „nu suporta nici o
presiune din partea părinților” și trebuie să recunosc că puștiul avea meritul lui de a obține tot
ce-și dorea de la familie, iar familia îi cânta în strună. Cu toate acestea, David era total
neputincios în viața de zi cu zi: nu ştia să se îmbrace singur,cu chiu cu vai, îşi încheia nasturii
de la haină şi-şi lega şireturile de la ghete (deși nu este prost).
Constatare psihopedagogică: spre deosebire de colegii săi de aceeaşi vârstă, el nu‑şi făcea
temele de unul singur şi nici nu‑şi pregătea ghiozdanul. Chiar şi temele pentru acasă trebuia
să le afle mama prin telefon, fiindcă pe David nu putea conta în nici o situație serioasă.
Colegii săi mergeau singuri la şcoală, iar David eraadus de mânuţă încă mult timp, căci
nu se ştie pe unde va ajunge, aşa că e mai bine să nu riscăm!Iar de vreun ajutor prin casă nici
nu se punea problema. Şi despre ce ajutor putea fi vorba, dacă el nu era în stare să se îngrijească
pe sine însuşi?
Dacă stau să-l analizez din punct de vedere psihologic acest copil era în general capricios iar
dorințele lui trebuiau îndeplinite în momentul respectiv că dacă nu se întâmpla așa cum dorea
el, devenea impulsiv și făcea crize de furie. Acest „alint” al lui se manifesta prin încăpățânare,
îndărătnicie, nesupunere, impertinență, tendința de a fi în centrul atenției iar colegii nu-l prea
simpatizau și adesea îl ignorau. În momentul când se vedea dat la o parte începea să plângă
motivând că ei nu vor să se joace cu el, dar elevii aveau alte motive de respingere, era brutal,
agresiv, vroia să se facă numai după după placul lui, etc iar înt-un colectiv știm că regulile sunt
cu totul altfel.
În următorii ani așa după cum poate v-ați dat seama randamentul lui școlar era un adevărat
eșec iar părinții lui au înțeles care va fi marele dezastru, cu toate că intervenția mea nu a fost
limitată, adică îi sunam și le spuneam de situația lui școlară că nu și-a învățat, că nu și-a scris,
că nu a făcut una alta, că nu venea cu cărțile și caietele corespunzătoare orarului, etc. Abia după
trei ani părinții și-au dat seama cu adevărat că copilul lor era o problemă și în ce consta lucrul
acesta: temele nu și le făcea complete, de ce? La școală îl urmăream în mod expres să văd dacă
și-a notat tema, iar când ajungea acasă ștergea notițele și-i spunea mamei că nu are nimic de
scris, până într-o zi când mama și-a dat seama de această „șmecherie”, binențeles că eu țineam
legătura cu ea și a văzut că poate fi păcălită de copilul ei. A devenit mai severă cu el dar
recunoaște că problema se rezolvă mai greu chiar recurge și la pedepse că altfel nu se poate,
spune dânsa.
A doua concluzie pe care o trag este că de regulă părinţii unui copil încăpăţânat se agită
foarte tare, încercând să aplice diferite măsuri educative, apoi însă li se face milă şi nu mai
aplică o pedeapsă severă. Ei vor să creadă că fiul va pricepe şi le va aprecia mărinimia, pe când
copilul lor va trage o altă concluzie total diferită:„Părinţii mei sunt nişte molâi. Si dacă voi face
mofturi, dacă mă voi văicări sau voi face tărăboi, ei vor face cum vreau eu.”Pentru a obţine
ceea ce doreşte, un astfel de copil nu duce lipsă de încăpăţânare. Mai ales că, de obicei, nici nu
trebuie să depună prea mare efort, fiindcă cei apropiaţi cedează fără luptă.Din acest motiv,
inconsecvenţa părinţilor va duce la un rezultat destul de previzibil: copilul îşi va întări
atitudinea şi data viitoare va reuşi să se menţină şi mai mult pe poziţii, iar dacă astfel de scene
se întâmplă des îşi va forma un anumit stereotip de relaţii cu părinţii. Aceştia vor avea impresia
că el este de neclintit, o părere cu totul greșită.

179
În cazul băiețelui David, măsurile de prevenire ale eșecului au fost luate în serios de către
părinți și colaboararea cu școală este prioritară, elevul s-a văzut constrîns și comportamentul
lui este mai bun, temele sunt făcute aproape în totalitate, de ce spun acest lucru că mai sunt zile
când iarăși se recurge la vechile metode „ nu am avut semnat„, ”mama a fost plecată”, „ nu a
știut nici mama cum să facă”.
Un alt semn îmbucurător este că mama așa cum a promis îi controlează ghiozdanul după
ce în prealabil David și l-a făcut singur fără supravegherea ei.
Ce se poate face pentru a tăia încăpăţânarea copiilor, este absolut necesar să manifestaţi o
anumită consecvenţă, căci altfel nu veţi obţine nimic. Pentru copilul încăpăţânat, ca şi pentru
orice copil, cea mai înfricoşătoare pedeapsă este lipsa de comunicare. La ea trebuie să apelaţi
în cel mai rău caz, când alte măsuri nu mai au nici un efect.
- „Şi acum ce fac, nu mai vorbesc cu el jumătate de an?” întreabă mama. Nici vorbă.
Pentru un preşcolar de obicei e suficientă şi o zi. Şcolarii, care sunt obişnuiţi să învingă în
această luptă, vor putea să se împotrivească un timp mai îndelungat, dar din câte îmi aduc
aminte nimeni n-a ajuns nici măcar la o săptămână.
– ”Dar cum rămâne cu mâncarea, cu temele, cu adunatul jucăriilor? Pentru că, nevorbind cu el,
acesta nu va face nimic”, se îngrijorează mama.
Va face, atunci când va pricepe că acestea nu sunt doar vorbe goale. Iar dacă nu va lua masa
de câteva ori sau va întârzia la şcoală nu e nimic grav. E foarte folositor să afle din proprie
experienţă şi nu doar din cuvintele părinţilor ce urmări pot avea faptele rele. Cu cât mai
devreme, cu atât mai bine, deoarece, cu vârsta, urmările devin tot mai grave.
Luaţi aminte: în realitate, nu este greu să ghidezi un om încăpăţânat, fiindcă el este orgolios şi
în acelaşi timp cu o voinţă slabă. Iată încă un paradox. Ar părea că un asemenea om nu poate
fi nicidecum acuzat de slăbiciune, dar ce reprezintă de fapt evitarea greutăţilor, eschivarea de
răspundere, dacă nu un semn al slăbiciunii sufleteşti? Iar un om slab mai devreme sau mai
târziu va fi supus influenţei cuiva şi, de cele mai multe ori, aceasta nu va fi una binefăcătoare.
Trebuie să ajungeţi la un compromis înţelept. După părerea adulţilor, în ce trebuie să se
manifeste independenţa copiilor? In faptul că aceştia îşi fac temele singuri, îşi pregătesc
ghiozdanul, caietele şi cărţile, fac ordine în camera lor etc. Dar cum îşi imaginează copiii viaţa
independentă? Ei cred că se pot plimba cât vor, că se pot uita la televizor fără restricţii, că se
pot juca pe calculator, într-un cuvânt, că se pot distra la nesfârşit. Altfel spus, în închipuirea
adulţilor independenţa presupune doar obligaţii, pe când, după părerea copiilor, înseamnă a
avea drepturi nesfârşite. A le cere să se simtă bine cu asemenea ocupaţii plictisitoare pare cel
puţin naiv.
Pe când a echilibra drepturile cu obligaţiile este posibil.
a) Te consideri matur şi vrei să te culci mai târziu? Foarte bine, doar că la un om care se
maturizează apar şi alte obligaţii prin casă. Ce preferi: să speli vasele zilnic, să mergi
după pâine sau să aspiri apartamentul în weekend?
b) Este foarte important să-i acordaţi unui copil încăpăţânat libertatea de a alege, însă în
condiţiile propuse de dumneavoastră. Atunci el se va mişca în direcţia de care aveţi
nevoie, păstrându-şi totodată şi personalitatea. Trebuie să-i demonstraţi prin exemplul
propriu şi al celor din jur că libertatea adulţilor este legată în mod direct de un număr
mare de obligaţii.

180
Da, adulţii pot merge unde vor, să cumpere ce vor, să vadă ce vor, dar, cu toate acestea,
obligaţia lor este să câştige bani, să facă foarte multe lucruri care nu le sunt pe plac sau sunt
dificile şi multe altele.
Având de-a face cu un copil încăpăţânat, e foarte periculos să-i măriţi numărul drepturilor fără
a-i mări numărul obligaţiilor. Dacă acesta se va obişnui cu gândul că libertatea înseamnă să
facă totul în voie „Fac ce vreau!”, mai târziu nu va fi uşor să-l stăpâniţi.
Și iată că finalul nostru este fericit pentru că în cele din urmă ne-am unit forțele
( părinți- învățător) și am reușit să-l salvăm pe David de pe drumul periculos „al copilului
alintat și încă copilăros”.
Analizând aceste stereotipuri am observat că acest fenomen ia amploare, în sensul că și la
alte clase se găsesc astfel de exemple și nu unul ci chiar mai multe. Deci tragem un semnal de
alarmă că comportamentul micului școlar s-a schimbat radical și asta în primul rând din cauza
unei atitudini „slabe” din partea părinților, a părinților ocupați cu munca, cu absența prea mare
a părinților de acasă, cu lipsa de a petrece mai mult timp cu copilul, a condițiilor materiale bune
și foarte bune, a acceptării tuturor „mofturilor” de la o vârstă prea mică.

181
(frica de întuneric)
Prof. inv. prescolar
Brinzucă Marcelica,
Școala
Gimnazială,
loc. Hangu, jud.
Neamț

riuţ era un soricel care traia intr-o gaura din peretele unei case. In fiecare
dimineata cand se trezea se uita cu pofta spre sandviciul cu branza, de care ii era frica sa se
atinga pana cand nu se lumina afara. Lui Griut ii era frica de intuneric. Altor soricei le era
frica de caini sau de pisici. Auzise ca oamenilor uneori le e frica de serpi sau paianjeni, insa
lui ii era frica de intuneric. Seara, cand se punea in pat si mama lui stingea lumina, simtea
cum ingheata de spaima. Degeaba ii explica mama ca e in siguranta si nimic nu i se va
intampla, fiindca lui Griuţ ii era frica in continuare. Si daca lasa becul aprins, frica era parca
mai mare. Prea multe umbre apareau pe pereti, iar la fiecare miscare parea ca ceva
necunoscut se indreapta spre el. Problema era ca daca pana nu de mult putea dormi cu
parintii, acum toata lumea il considera suficient de mare incat sa doarma singur. Intr-una din
dimineti, Griuţ l-a intrebat pe prietenul lui, ursuletul Filip, daca sunt momente in care ii este
foarte frica. Dupa un ragaz, Filip i-a spus;
- Mi-e frica uneori ca borcanul cu dulceata se va termina.
Griuţ isi zise ca nu e chiar acelasi tip de frica si ca nu pare chiar asa grava ca teama lui de
intuneric.
- Si ce faci cand ti-e frica?
- Pai, ma duc sa verific daca mai este dulceata. Daca este, stiu ca nu are de ce sa imi mai
fie frica., i-a raspuns Filip.
Nefiind sigur ca raspunsurile lui Filip l-au ajutat prea mult, Griuţ s-a dus si i a adresat
aceeasi intrebare pisicii, Tab.
- Hmmm, la fel ca toate pisicile, uneori mi-e frica de caini. Desi poti fi prietena cu ei, se
intampla ca unii caini sa isi doreasa sa te sperie sau sa iti faca rau. In unele cazuri e bine sa iti
fie frica de cainii necunoscuti fiindca nu stii daca poti avea incredere in ei. Frica te ajuta sa te
mobilizezi si sa fugi la momentul potrivit. Uneori frica imi da energie si ma ajuta sa ma

182
protejez. Cred ca trebuie sa inveti care sunt lucrurile si situatiile in care e bine sa iti fie frica si
care sunt cele in care nu te ajuta cu nimic. Spre exemplu, desi sunt pisica, si pisicile de obicei
viseaza sa ii manance pe soareci, noi doi suntem prieteni, nu-i asa?
Griuţ nu se gandise niciodata la asta si pus pe ganduri s-a intalnit cu prietenul lui, Tom.
L-a intrebat:
- Tu ce faci atunci cand iti este foarte frica?
- Mi-e frica uneori atunci cand mama tipa la mine, spuse Tom. Nu ca ar tipa tot timpul,
poate chiar de aia mi-e asa de frica, pentru ca nu se intampla des asta. Cred ca stiu ca nu va fi
nervoasa toata viata pe mine, ci ii va trece candva. Asa ma gandesc si eu. Ca nu imi va fi frica
in permanenta, ci ca frica va trece. Apoi, incerc sa fac ceva ce ma ajuta sa ma simt bine si o
imbratisez cand e suparata sau ma duc si ma joc pe afara.
De obicei, frica dispare daca fac asta. In seara aceea, cand Griuţ s-a asezat in pat i-au aparut
in minte o multime de ganduri si franturi din conversatiile pe care le-a avut pe parcursul zilei.
De ce ii era frica? Putea sa isi verifice camera, la fel ca Filip, sa vada daca e un motiv de
ingrijorare in camera? Putea sa ia exemplul pisicii si sa faca deosebirea intre o amenintare
reala si una doar inchipuita? Care era de fapt adevaratul risc? Daca exista, ce putea face?
Daca nu era niciun risc, de ce nu ar putea sa se linisteasca? Putea sa isi spuna si el, ca Tom,
ca frica va trece in scurt timp? Oare ce a facut Griuţ pentru a depasi teama de intuneric? Tu
ce crezi?”.
Dupa poveste, putem vorbi copilului despre:
Solutia cea mai potrivita pe care a ales-o Griuţ pentru a face fata fricii de intuneric
Felul in care frica ne avertizeaza de posibile pericole;
Felul in care putem verifica daca fricile noastre sunt justificate;
Situatii in care copilului i-a fost frica fara sa existe o cauza cu adevarat justificata;
Frica este o emotie cu o reputatie controversata. Cand cei mici se sperie de lucruri care
nu ii ameninta cu adevarat, ne-am dori sa ii invatam sa fie neinfricati. Pe de alta parte, cand
nu isi iau masuri de siguranta atunci cand e nevoie, ne-am dori sa avem copii mai prudenti.
Insa cele mai frecvente dificultati le au parintii copiilor prea tematori sau anxiosi.
Frica are un rol important insa in supravietuirea noastra. De la cele mai mici varste, copiii vor
manifesta frici specifice, care ii ajuta sa evite potentiale pericole (de la zgomote neasteptate la
straini sau fulgere). Pe masura ce creste, fricile mai putin justificate sunt depasite. Insa exista
si cazuri in care acest lucru nu se intampla cu usurinta. Atunci cand frica apare des si il
impiedica pe copil sa se bucure de experiente cotidiene sau sa invete lucruri noi, este
important sa il invatam sa o depaseasca. Povestile terapeutice pot oferi solutii diverse la
temerile nejustificate ale copiilor.
Aceasta poveste terapeutica despre un soricel caruia ii era frica de intuneric. Descoperim
impreuna cu copiii din grupă, cum anume putem face diferenta dintre o ameninţare reala si
una imaginata si ce strategii putem folosi pentru a accepta copilul frica ca pe o emotie
absolut normala.

183
(basmul ca terapie)

Prof. înv. primar Monica Ţuţuianu


Şcoala Gimnazială „Vasile Mitru”,
loc. Taşca, jud.Neamț

rt-terapia este o modalitate psihoterapeutică mediată prin producţii vizual-plastice


(picturale, grafice, de modelaj, sculptură, măşti, colaje etc.) şi prin alte moduri de expresie
artistică (muzică, poezie, teatru, dans, expresii corporale).
Basmele discută probleme existenţiale umane universale, care preocupă copilul şi
încurajează dezvoltarea lui, ameliorează sau dizolvă tensiunile psihice cu care acesta se
confruntă.
Basmele numesc direct dileme, teme şi temeri existenţiale ca: dorinţa de iubire a omului,
teama de a nu fi luat în seamă, teama de moarte, pofta de viaţă.
Basmele transmit faptul că în viaţă nu pot fi evitate greutăţile serioase, motiv pentru care
acestea nu trebuie să constituie obiectul evitării ci al confruntării, lupta fiind un fenomen strâns
legat de natura vieţii umane.
Basmul confruntă copilul cu condiţiile de bază ale supravieţuirii.
Dilemele existenţiale sunt discutate într-o manieră univocă şi condensată, fără să se insiste
pe detalii, excepţie făcând situaţiile cele mai importante.
Binele şi răul apar şi se manifestă într-o formă sau alta, prin acţiunile eroilor, aproape în
fiecare basm.
Prezenţa răului şi a binelui, permite abordarea problemelor morale în cadrul basmelor.
Copiilor li se transmite faptul că răul nu trebuie evitat din cauza pedepsei, sau de teama de
pedeapsă, ci din cauza convingerii că nu merită să fie făcut.

Plan de intervenţie bazat pe terapie prin basm

184
Grupul ţintă – un grup de 15 elevi din clasa a III-a, dintre care unii au manifestări verbale
violente, alţii sunt timizi şi lipsiţi de incredere în propriile lor forţe sau superficiali în
îndeplinirea îndatoririlor de şcolari.
Dat fiind că într-o şcoală de masă, nu se poate aloca un timp îndelungat unui singur elev
şi în urma constatării că în grup sunt elevi care au manifestări violente, sau sunt lipsiţi de
încredere în propriile forţe şi foarte timizi, sau îşi neglijează îndatoririle de şcolari, am
considerat că basmele terapeutice ar putea un mijloc prin care să le încurajez dezvoltarea, să
ameliorez sau să dizolv tensiunile psihice. Am combinat basmele chiar cu jocul de rol sau cu
jocul cu marionete.
Precizarea obiectivelor:
- Să socializeze şi să fie integrat cel puţin într-un subgrup al clasei;
- Să realizeze activităţi şcolare – proiecte în colaborare cu colegii;
- Scãderea comportamentelor problematice;
- Creşterea încrederii în forţele proprii;
- Asumarea îndatoririlor care îi revin unui şcolar;
- Construirea interacţiunilor pozitive prin joc;

Intervenţia psihopedagogică va cuprinde:


➢ Încurajarea unei atitudini de asteptări pozitive
➢ Îmbunătăţirea flexibilităţii în manifestări a copilului
➢ Stabilirea unui sistem de recompense pe baza de jetoane/puncte/buline
➢ Dezvoltarea unor interacţiuni pozitive în timpul jocului
➢ Lauda atunci când copilul îndeplineşte cerinţele

Intervenţia cu copilul şi grupulva fi făcută prin:

1.Basme terapeutice
2.Terapie prin joc de rol şi cu marionete

Folosirea poveștii terapeutice presupune stabilirea unor obiective concrete și parcurgerea unor
etape în vederea realizării acestora.

Date fiind caracteristicile grupului ţintă, vom lectura basme pentru fiecare categorie de copii
vizată:
• Manifestări violente“Dino Dragonul învaţă să se descurce cu furia”
“Puicuţa şi scaietele cel ţepos”, “Vulcanul şi insula”
• Timiditate excesivă, teamă “Tobi şi bandajul nevăzut”
• Tendinţă de izolare “Extraterestrul”
• Neîncredere în propriile forţe “Gândacii invizibili”
• Superficialitate în efectuarea temelor “Plăntuţa perseverentă”, “Fetiţa care a învăţat să
coloreze”

185
Am citit 2 poveşti pe săptămână(lectură/ optional). După lecturarea unor poveşti copiii
manifestau dorinţa de a crea jocuri de rol cu teme sau personaje prezentate, chiar îşi pictau pe
degete marionete.
Introducerea poveștii se face lejer, cu naturalețe, (spre exemplu: „Vreau să îți spun o poveste
despre…” (un vultur/un șoricel / un băiat etc.).Ideal este ca modul în care se povestește să fie
degajat, nuanțat emoțional.
Stilul de a povesti este deosebit de important – modularea intonației, reglarea volumului vocii,
dar și ritmul vorbirii măresc, sau dimpotrivă, diminuează eficacitatea comunicării. Subiectul
va sesiza /simți dacă există sau nu compatibilitate între emoția transmisă prin vocea
povestitorului și cea exprimată prin conținutul poveștii. Creativitatea, intuiția, empatia sunt
calități ce îl pot ajuta pe narator în acest punct.
Mesajul poveștii terapeutice nu se explică subiectului. În cazul în care, la finalul poveștii,
acesta inițiază discuții cu privire la anumite aspecte din poveste, îi vom oferi posibilitatea de
a-și exprima impresiile, însă nu îl vom forța să analizeze povestea în fel și chip, nici nu îi vom
cere explicit să compare situația lui cu cea a personajului sau să formuleze vreo concluzie.
Subiectul va descoperi singur mesajul, prin intermediul simbolurilor și metaforelor cuprinse în
poveste.

Evaluare

În urma perioadei în care au fost lecturate poveştile terapeutice,am observat o ameliorare


a comportamentelor- problemă.
Elevii manifestau mai multă empatie faţă de colegi, colaborau mai bine în activităţile de
grup şi aveau mai multă încredere în propriile forţe.
În cadrul jocurilor şi a competţiilor, ei reuşesc să interacţioneze pozitiv, să se respecte
reciproc şi să nu aibă manifestări violente.
Rezolvarea situaţiilor conflictuale, este realizată, de cele mai multe ori prin comunicarea
verbal civilizată, rareori ajungându-se la violenţă verbală.
Pe viitor, voi căuta poveşti care să îi încurajeze să vorbească în faţa unui public şi să îi
ajute să fie mai dezinvolţi.

186
(despre fericire)

Prof. înv. primar Chiorbeja


Alina - Cătălina
Școala Gimnazială „Iustin
Pîrvu” loc.Poiana Teiului,
jud. Neamț

u mulţi ani în urmă, pe vremea faraonilor, într-o pădure veşnic înverzită, trăia un

bătrân înţelept ce îşi făcuse o căsuţă din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor. El era
cunoscut în tot Egiptul, drept un om ce deţinea secretul fericirii veşnice şi pentru acest lucru
mulţi oameni îl invidiau.
Într-o zi plimbându-se prin pădure, un copilaş ajunge la casa lui. Bătrânul când îl zări, tare îl
îndrăgi şi îl invită în casa lui. Copilul foarte curios, ştiind ce se spune despre bătrânelul simpatic
pe la toate colţurile străzilor, îl întrebă:
– Domnule, dacă te-aş ruga frumos, m-ai învăţa şi pe mine secretul fericirii? Înţeleptul nu a
putut rezista inocenţei copilului şi i-a zis:
– Te voi învăța tot ce știu cu condiția ca tu la rândul tău, când vei fi mare, să spui copiilor tăi!
– Aşa voi face, îţi promit! îi răspunse încântat copilul.
– Pentru a fi fericit toată viața, secretul este să ți cont de următoarele:
– Dumnezeu există, te iubeşte şi va fi tot timpul alături de tine! Pentru a-i simţi prezenţa, nu
trebuie să laşi loc în mintea şi în inima ta, invidiei pentru alte persoane, nu trebuie să faci rău
nimănui şi nu trebuie să iei niciodată ce nu este al tău!
– Iubeşte-te pe tine însuţi! În fiecare dimineaţă şi seara înainte de culcare, spune: “sunt sănătos,
sunt fericit, sunt deştept, sunt iubitor, sunt frumos şi am parte de tot ce îmi doresc“!
– Trezeşte-te în fiecare dimineaţă zâmbind şi încearcă să aduci o bucurie celor din jurul tău –
o vorbă frumoasă, o mângâiere, o floare – fără să ceri ceva în schimb!
– Gândeşte-te numai la lucruri frumoase, pentru că ele se vor îndeplini!
După ce înţeleptul îi prezintă în ce constă secretul fericirii, copilul merse către casă hotărât ca
din acel moment să facă şi el întocmai cum îl învăţă bătrânul!
Dascălul, nu a apărut întâmplător în această lume. El este asemuit acelui „înțelept” pe
care Dumnezeu l-a trimis pe pământ pentru a împărți Lumină și Căldură. Înzestrat cu har a
hotărât că menirea lui este aceea de a dărui. Aparent neînsemnat, lipsit de acea putere mult
râvnită în zilele noastre, continuă să lupte folosind armele ce le are la îndemână -mintea și

187
sufletul-. Mângâierea lui, în zilele umbrite de norii ignoranței, a infatuării, sunt acele mânuțe
calde care îi oferă o floare, ori zâmbetul sincer și curat care apare pe chipul micuților în fiecare
dimineață. Și mai presus de ambiție și determinare, el este conștient că trebuie să-și împlinească
destinul, acela de a forma și educa oameni adevarați, pentru că Dumnezeu l-a trimis pe pământ
cu un scop anume, acela de a împărți Lumină și Căldură, dar totul făcut cu iubire. Referitor la
aceasta Fericitul Augustin spunea „ Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie
din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să
fie cea a iubirii, din această rădăcina nu poate ieşi decât bine.”

188
(sentimentul de încredere)

Prof.înv.primar Urea Marcela


Liceul Tehnologic, loc.Mîrşa
Jud. Sibiu

ntr-o pădure, trăiau odată doi prieteni buni, domnii Pinoţiu şi Gâlmărel. Erau
doi şoricei frumoşi, care aveau casele săpate în pământ foarte aproape unul de altul,case ce
comunicau printr-o galerie săpată de cei doi.
În serile reci de iarnă domnul Pinoţiu şi Gâlmărel se vizitau trecând prin galerie, până
la ore târzii din noapte, jucând table, remi sau stând la poveşti, la o cană de ceai.
Invidiose, celelalte animăluţe din pădure nu priveau cu ochi buni această prietenie . Îi
bârfeau tot timpul şi le căutau nod în papură, adică motive de ceartă, dar cei doi prieteni îşi
vedeau mai departe de treburile lor.
Într-o zi ploioasă, când cei doi şoricei erau plecaţi să aducă hrană pentru iarnă în
cămările lor, bursucul Flin,care crăpa de ciudă pe prietenia lor, s-a gândit să le facă o farsă.
A deschis uşa casei domului Gâlmărel, apoi a săpat cu lăbuţele un şănţulet care trecea
exact prin casa acestuia. Bineînţeles că ploaia a intrat în casa şoricelului, inundând-o. Ba mai
mult, apa a trecut prin galerie şi a inundat şi casa domnului Pinoţiu.
Când s-au întors acasă cei doi şoricei şi au văzut prăpădul, s-au luat cu câinile de cap.
Toată agoniseala lor pentru iarnă dispăruse, casele se surpaseră, galeria la fel şi cei doi
rămăseseră fără adăpost.
Necăjit, domul Pinoţiu a strigat supărat la prietenul său:
- E numai vina ta! Din cauza neglijenţei tale, căci n-ai fostîn stare să-ţi închizi uşa casei,
ne-ai nenorocit pe amândoi.
- Nu-i adevărat Pinoţiu!.Eu am închis uşa…Nu ştiu cum s-a întâmplat..Îţi jur că eu am
închis uşa…
- Da, să te creadă cine o vrea, eu nu te cred…Cum ai putut să fii aşa iresponsabil?
- Crede-mă , nu-i vina mea!
- Îmi vine să-ţi trag un pumn, aşa sunt de supărat pe tine.

189
-Şi mie îmi vine să-ţi trag un pumn, spune cu năduf Gâlmărel. Eu sunt de două ori
supărat: în primul rând că am rămas fără casă şi în al doilea rând că mă acuzi pe nedrept. De
ce nu mă crezi când îţi spun că nu e vina mea?
- Pleacă de lângă mine, nu mai eşti prietenul meu. N-am nevoie de aşa un prieten
iresponsabil, spuse tare necăjit Pinoţiu.
Apoi amărât, plecă spre marginea pădurii, aşezându-se trist la rădăcina unuic opac, cu
capul în mâini, gândindu-se la munca care îl aşteaptă ca să-şi construiască altă casă.
La un moment dat, aude câteva voci în spatele său. Se uită într-acolo şi ce vede?
Bursucii Flinşi Flap râdeau, ţinându-se cu mâinile de burtă, de necazul celor doi şoricei:
-Ţi-am spus că o să reuşesc să-i fac să se certe?, spuse Flin râzând.
- Habar n-au Gâlmărel şi Pinoţiu că tu le-ai inundat casele. Ha-Ha-Ha, şi spuneau că
sunt prieteni de nedespărţit….
La auzul acestor vorbe, Pinoţiu a rămas stană de piatră. Şi-a dat seama că l-a acuzat pe
nedrept pe Gâlmărel, căci nu el lăsase uşa casei deschisă ci fusese un complot din partea
bursucilor.
Alergă într-un suflet la prietenul său, spunându-i ce a aflat, cerându-şi scuze că nu l-a crezut şi
la acuzat pe nedrept.
- Nu trebuie să le facem jocul. Ne vom comporta ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Zis şi făcut. Cei doi prieteni şi-au dat din nou mâna şi s-au pus pe treabă, să-şi sape alte căsuţe,
afişând un comportamentvesel.
Animalele din pădure nu puteau crede ce repede s-au împăcat cei doi şoricei.
Cântând şi râzând cei doi prieteni şi-au terminat căsuţele, dându-le unexemplu de bună purtare
tuturor.

Argument

Încercând să formez un colectiv închegat, care să se bazeze pe încredere şi prietenie,


am folosit această povestioară la clasa la care sunt învăţătoare, pentru a-i determina pe copii
să elimine certurile din comportamentul lor. Am reuşit, este adevărat, cu perseverenţă şi prin
multe alte activităţi de socializare.

190
( încrederea în forțele proprii)

Prof. ȋnv. primar Ion


Mihaela,
Școala Gimnazialǎ , loc.
Victoria , jud. Brǎila

orocel este elev ȋn clasa I. El este un copil inteligent, silitor dar puţin
timid. Seara se culcǎ devreme.Mereu viseazǎ cȃte ceva interesant. Dimineaţa ȋi povesteşte
visul mamei sale.
Ȋntr-o noapte a visat cǎ era ȋn Țara Miracolelor. Toţi locuitorii plecau la muncă ȋn
zori şi se ȋntorceau seara foarte fericiţi.
Ȋntr-o zi ,un localnic ducea ȋn spate un săculeţ cu pietre preţioase. Pe fiecare piatră
era scris cȃte un cuvȃnt : bunătate, curaj, prietenie, ambiţie, veselie, perseverenţă. Dar , la
un moment dat, omuleţul s-a ȋmpiedicat şi a pierdut o piatră magică pe care era scris
cuvȃntul :CURAJ.
Norocel s-a trezit , a deschis pumnul şi a găsit pietricica pe care era scris
cuvantul curaj. Bucuros .el a pus pietricica ȋn buzunarul de la haină şi a plecat spre şcoală
convins cǎ este un miracol ce i s-a ȋntȃmplat. Spre surprinderea tuturor din acea zi Norocel a
căpǎtat ȋncredere ȋn fortele proprii şi a devenit curajos.
Să credem ȋn miracole cu toţii ,iar forţa gȃndirii pozitive să ne ajute sa doborȃm
toate barierele !

STUDIU DE CAZ

Problematica investigată: timiditatea


Metode şi procedee de investigatie :interviul semistructurat şi liber,observaţia
Perioada :pe tot parcursul anului scolar 2016 – 2017

191
Subiectul :Preda I, vȃrsta 8 ani,elev ȋn clasa I.
Factori individuali:retras, evaziv in răspunsuri ,palid
Factori familiali :Părinţii lui I. Sunt divorţaţi ,băiatul locuieste cu mama sa ,la bunicii
din partea mamei.Spiritul de intelegere caracterizează această familie.
Observarea şi ȋnregistrarea datelor s-a efectuat pe toată perioada anului şcolar.
Descrierea comportamentului deranjant :
I. este foarte timid şi nu are prieteni şi uneori refuză să vorbească.Cȃnd raspunde are
vocea nesigură ,abia auzită ,se ȋnroseste la fata si evită să privească ȋn ochi
ȋnvăţătoarea cȃnd i se cere să răspundă oral in fata colegilor.

Cȃnd trebuie să lucreze individual in clasa este relaxat si linistit.Ȋnţelegerea verbală şi


aptitudinea de gandire sunt foarte bune.

După ce I. a ascultat povestea tămăduitoare ,,Visul lui Norocel” au apărut următoarele


rezultate:
® creşterea ȋncrederii ȋn forţele proprii
® integrarea ȋn colectivitate şi relaţionarea pozitivă cu colegii şi doamna ȋnvă
ţătoare
® rezultate şcolare remarcabile

192
(depășirea fricilor)

Prof. înv.primar Vlad Daniela


Școala Gimnazială „Avram Iancu”,
loc. Unirea, jud.Alba

fost odată într-un sat o școală frumoasă, iar în școală o clasă cu 18


elevi. În septembrie s-au întâlnit toți în curtea școlii. Fiecare se mândrea cu ghiozdanul lui: „Al
meu e albastru, cu mașini!”, „Al meu e roz, cu prințese!”, „Al meu e verde-deschis și are eroi!”.
Doar Marcel avea un ghiozdan gri, simplu, fără desene și pus de părinți în față, să nu îl fure alți
copii. Se uita cu invidie la celilalți colegi, care aveau ghiozdane minunate și toate, dar absolut
TOATE erau în spate. Marcel era tot mai trist. Începu să-și petreacă tot mai mult timp singur,
urmărindu-i pe ceilalţi copii cum se joacă. Parcă toți râdeau de el, toți se uitau la ghiozdanul
lui fără culori și purtat în față. I se pare că a avea ghiozdanul cel mai urât din lume. Ghiozdanul
lui îl impiedică să se joace. Îi devenea incomod până şi să meargă la baie sau să stea în bancă
să înveţe, pentru că ghiozdanul nu îl lăsa să se aplece asupra caietelor. La orele de sport, stătea
pe margine de fiecare dată când se jucau ceilalți fotbal. I se pare că nimic nu îi iese cum le iese
celorlalţi copii. De ce părinţii lui i-au luat un ghiozdan diferit? În mod normal, un ghiozdan nu
ar trebui purtat în spate? Cât ar vrea să fie şi el precum ceilalţi copii! Așa că Marcel, cu lacrimi
în ochi, se retrăgea singur pe o bancă și visa la ziua când va fi și el ca ceilalți: cu un ghiozdan
mare, verde, cu super-eroi și neapărat, dar NEAPĂRAT, purtat în spate.
Aici am interupt povestirea, urmând predicțiile: Cecredeți că s-aîntâmplat la școală?
Voi cum ați fi procedat în locul lui Marcel? Dar în locul colegilor? Ce sfat îi dați
băiețelului? Continuarea poveștii: În următoarele zile s-au întâmplat câteva evenimente
neprevăzute. Într-o dimineață, în autobuzul care duce copiii la şcoală, şoferul pune deodată o
frână bruscă.Toţi copiii care se jucau în picioare se dezechilibrează şi cad pe burtă. Marcel
cade şi el pe burtă, dar nu se loveşte datorită ghiozdanului care îl protejează. A douazi el
observă ceva îmbucurător: este singurul fără vânătăi, astfel încât poate să alerge cel mai bine
la ora de sport.

193
În altăzi, în autobuz copiii nu mai au voie să se ridice de pe scaune, ci trebuie să-și ocupe fiecare
locul lui. Doar că având ghiozdanele în spate, nu reuşesc să stea prea bine pe scaune, se foiesc
şi îi jenează. Marcel, cu ghiozdanul lui înfaţă, se odihneşte comfortabil și la dus și la întors. În
ziua când au mers în parc la plimbare, copiilor le-au fost furaţi bănuţii din ghiozdan, din spate,
astfel încât nu le-a mai ajuns să-şi cumpere cornuri şi înghețată. Ung hiozdan în spate e pradă
uşoară pentru hoți, dar unul în faţă poate fi mult mai bine protejat. Aşa că Marcel nu a căzut
victimă. El îşicumpără un pachet cu napolitane şi le împarte cu ceilalți colegi cărora le-au fost
luaţi banii de mâncare. Toţi mănâncă puţin, dar prietenia dintre ei şi voia bună le potoleşte mai
bine foamea, iarMarcel e văzut ca un salvator și felicitat pentru gestul de a-și împărți mâncarea
cu ceilalți.
La sfârșitul săptămânii, când trebuiau să prezinte spectacol pentru părinţi, se nimereşte
să plouă şi autobuzul să-i lase într-un loc cu mult noroi. Fetiţele în rochiţe lungi de zâne şi cu
pantofiori delicați îşi fac griji cum vor trece de curtea şcolii fără a-şi strica costumaţia şi fără a
apărea murdare în faţa părinţilor care îi aşteptau cu sufletul la gură. Lui Marcel îi vine ideea să
le treacă băieţii în spate. Dar Marcel e singurul cu spatele liber, cu ghiozdanul în față, le ia în
cârcă una câte una şi le duce la loc curat. Serbarea e un succes, iar fetiţele îi dedică lui Marcel
o poezie la sfârşit, alegându-l pe el drept eroul zilei.
Predicții: Ce credeți: Oare ce gândeşte acum Marcel? Îl mai deranjează atât de tare
că el are ghiozdanul în faţă, că e diferit de alţi copii? Dacă nu ar fi fost diferit, cum s-ar fi
rezolvat situaţiile acestea atât de frumos?Ar mai fi avut copiii de mâncare?Ar fi fost fetiţele
atât de strălucitoare la serbare?Armai fi fost el erou sau doar un băiat obişnuit printre ceilalţi
băieţi? Mai este băiețelul acum trist?
După serbare, doamna învățătoare îl cheamă la ea şi îi dă o lecţiepe care Marcel n-o va uita
niciodată şi pe care deja începe s-o înţeleagă:
„Ştii, se poate ca şi de-acum încolo să nu ai sau să nu obţii ce îţi doreşti, dar asta nu înseamnă
că nu obţii exact de ce tu ai nevoie, sau de ce restul lumii are nevoie de la tine. Toți suntem
diferiți! Unii avemghiozdanul în spate, alții în față, dar nu toți avem suflet bun! Important e ce
faci tu pentru ceilalți și cum îți alegi prietenii!”

Date despre problema identificată( operaționalizat):


B.E. plânge când stă pe bancă la sport sau are nevoie de sprijin la decupat sau să copieze
de pe tablă. Refuză ajutorul colegilor, chiar dacă aceștia o sprijină și doresc prietenia ei.
B.E. este elevă în clasa I, are vârsta de 8 ani și provine dintr-o familie funcțională, normal,
formată din 3 membri: mama, tata și fetița. C.E. este un copil cu probleme locomotorii,
semiparalizie toată partea dreaptă, dioptrii foarte mari, problem grave de auz (poartă aparat
auditiv). Fetița suferă mult pentru faptul că e „altfel”, nu e ca ceilalți care pot alerga, decupa
sau care se îmbracă singuri.
Stabilirea obiectivelor:
- pe termen lung: Reducerea simptomelor legate de suferința de a fi „altfel”. Sprijin
pentru integrarea în colectiv.
- pe termen scurt: Identificarea și formularea problemei de către copil. Sprijin în
conștientizarea problemei.
Alegerea unei tehnici: Poveste terapeutică, cu lectură predictivă
Adaptarea tehnicii la specificul cazului

194
Am ”inventat” o poveste: BĂIEȚELUL CU GHIOZDAN GRI, pe care le-am spus-o în clasă.
Scopul intervenţiei se îndreaptă spre a o face pe eleăv să înțeleagă că fiecare dintre noi este
diferit.
Modalități de evaluare a reușiteiintervenției( raportare la obiective)
- Identificarea unor posibilități reale de deblocare a situației prin proiectarea acțiunii
poveștii la propria experiență;
- Recunoașterea problemei și primirea ajutorului de la colegi( experiențe proprii, alte
povești)
-Cu ajutorul colegilor, cu alte exemple, eleva a reuțit ,încet - încet, să-și depășească
temerile. Chiar și alți copii și-au spus identificat alte „frici” de la școală. Prin discuții au înțeles
că orice problemă poate avea soluții, că obstacolele pot fi depășite cu ajutorul prietenilor.

195
(despre minciună)

Prof. înv. preşc. Zăinescu


Florentina
Grădiniţa cu P.P. Nr. 5, loc. Săcele,
jud. Brașov

fost odată o fetiţă pe nume Monţi. Fetiţa îşi dorea multă atenţie din
partea celor din jur şi s-a gândit că cel mai bine ar fi să-i mintă pentru a părea mai interesantă.
Monţi se obişnuise să mintă pe toată lumea şi nimeni nu mai avea încredere în ea.
Obişnuia să le promită colegilor săi că-i va invita la un carnaval organizat la ea acasă, căţeluşei
sale îi promitea că-i va aduce zgărzi lumineşcente, pe care le va primi de la extraterştrii.
Părinţilor le povestea cît de cuminte a fost şi ce mult a fost lăudată de doamna educatoare.
Într-o zi pe când vorbea cu căţeluşa sa, pe nume Nera şi îi promitea că o va scoate în
parc, aceasta i-a vorbit spunându-i că niciodată nu se ţine de cuvânt. Fetiţa a insistat în a spune
minciuni pentru a fi convingătoare: ,, O să vezi tu căte oase o să-ţi aduc eu de pe Marte, din
excursia pe care o plănuiesc de mult timp împreună cu prietenii mei extratereştrii ...”
Văzând că Nera nu o mai crede sub nicio formă fetiţa s-a pus pe plâns. Printre lacrimi
Monţi a vorbit sincer cu căţeluşa sa: ,, Aş vrea să îţi aduc oase de pe Marte, pentru că eşti un
căţel special şi aş mai vrea să ştii că te iubesc...Aş vrea să mă iubeşti şi tu, să mă iubeşti mult
şi să fiu cea mai bună stăpână din lume! ”
Căţeluşa Nera, prin răspunsul pe care i l-a dat fetiţei, a făcut-o să se schimbe din acel
moment: ,, Monţi eu te iubesc pentru ceea ce eşti şi pentru oasele pe care mi le dai aici. Nu am
nevoie de nimic mai mult decât de un cuvânt frumos, o mângâiere, un os din ăsta lumesc.”
Fetiţa şi-a dat seama că lumea nu aşteaptă lucruri extraordinare de la ea şi că e mai bine
să spui adevarul şi ceea ce simţi pentru a fi apreciat de cei din jur.

196
Monţi nu a mai minţit de atunci, deşi uneori îi venea cam greu, dar se străduia să spună
mereu adevărul. Cei din jur au început să aibă încredere în ea şi mai ales şi ea a început să aibă
încredere în ea.

Text prelucrat după o poveste din volumul ,,Poveşti care vindecă ” de Clara Ruse,
Editura Trend

Studiu de caz

Fiind educatoare de douăzeci şi unu de ani, am avut ocazia să întâlnesc diverse


temperamente şi comportamente la copii. Cu tact pedagogic, utilizând diferite metode am reuşit
să rezolv multele probleme apărute la grădiniţă, în acest timp.
Mereu am folosit poveştile cu mesaj educativ, iar în ultimul timp folosesc din ce în ce
mai mult poveştile terapeutice.
Povestea redată mai sus am folosit-o în cazul unei fetiţe de grupă mare, pe nume R.S.
fetiţa fiind nou venită în grupă.
R.S. era o fetiţă vioaie, plină de vivacitate, care îşi dorea atenţia cu orice preţ, atât de la
educatoare, cât şi de la copii. Îsi dorea să fie în centrul atenţiei, întrerupând orice discuţie,
povestind şi fabulând despre lucrurile pe care le face, despre jucăriile pe care le are, despre
locurile unde merge.
La o activitate în care vorbeam despre cosmonauţi, despre cum merg ei cu racheta pe
alte planete , RS. a intervenit zicând că şi ea a zburat cu o rachetă. Era şi mama şi unchiul ei cu
ea, şi fabulaţiile au continuat. Unii copii chiar au crezut-o, dar alţii care aveau mai multe
cunoştinţe au contrazis-o, spunându.i că nu este adevărat ce spune. Fetiţa a început să plângă
şi acesta a fost momentul când m-am decis să folosesc această poveste terapeutică.
Fetiţa a înţeles mesajul poveştii şi explicaţiile pe care i le-am dat şi chiar dacă a mai
avut tendinţa de a spune câteva ,, minciunele” , acestea s-au diminuat considerabil.

197
(pentru copii care nu reușesc să-și facă prieteni)

Prof. Înv. Primar Tutulan Iulia Diana


Școala Gimnazială Nr. 309, București

răia odată, într-un luminiş al unei păduri de la marginea satului,


o familie de ursi. Tatăl Urs, umbla toată ziua prin pădure după treburile lui. Mama Ursoaica
stătea acasă şi avea grijă de cei trei ursulețipe care îi avea. Erau tare drăgălaşi cei trei copii
numai că, unul dintre ei, mezinul, un ursuleț cu blana mai deschisă la culoare, cu nişte ochişori
tot timpul iscoditori, cu urechiuşele mereu ciulite pentru a auzi cel mai mic zgomot, era tare
neastâmpărat. Nu stătea locului o clipă. Alerga, sărea, zburda tot timpul. Îi necăjea pe fraţii lui,
se lega de toate animăluţele din poiană. Din această cauză Duma cel neastâmpărat, că aşa îl
chema, era tare singuratic, nimeni nu voia să se joace cu el, să-i fie prieten.
Când îl vedea peOscar, un pui de cerb cu blana pătată şi cu un căpşor pe care se citea
mereu zâmbetul şi pe Otto, puiul de raton, blând şi mereu vesel, jucându-se împreună, le striga
din fugă „Salut!”, sărea la ei, îi ciupea, le punea piedică şi apoi se distra de năzdrăvănia lui.
Acest lucru enerva tare celelalte animăluţe aşa că toate fugeau numai când îl vedeau apărând
pe mezin.
Duma era foarte trist că nimeni nu voia să se joace cu el şi nu voiau să-i fie prieteni şi
se întreba mereu de ce oare toată lumea îl ocoleşte. Aşa că, de la un timp încoace se tot gândea
ce să facă, cum să facă să nu-l mai ocolească ceilalţi.
Într-o zi, în timp ce stătea la umbra unei frunze de brusture să se adăpostească de razele
soarelui şi se gândea la ce să facă, cum să facă, îi apăru pe neaşteptate în faţă Dora, o broscuţă
verde şi mereu umedă. Aceasta îi zâmbi cu un zâmbet uriaş (ştii doar cât de mari sunt buzele
broscuţelor) şi îi spuse veselă: „Salut! Mă bucur să te văd azi!”. Surprins, Dumaîi zâmbi şi el
şi îi răspunse: „Salut! Şi mie îmi pare bine că te văd!”, apoi avură o scurtă conversaţie despre
căldura de afară şi despre noul eleşteu în care locuia Dora.
După ce plecă broscuţa, Dumarămase iar pe gânduri. Tocmai atunci trecea pe acolo
Bubu, un pui de castor şi văzându-l pe Dumaîl salută şi îl întrebă dacă nu vrea să-l ajute să
198
tragă din apă o crenguţă pe care tocmai o scăpase din lăbuţe. „Sigur, cum să nu te ajut!”
răspunse ursuletul şi traseră împreună crenguţa până la stăvilarul castorului. După ce Bubuîi
mulţumi, se despărţiră şi Duma se întoarse acasă. Toată noaptea i-a visat pe Dora şi pe Bubu.
Ziua următoare, Duma, ţopăind prin luminiş, se apropie deOtto, ratonul, îi zâmbi cu un
zâmbet cât putu el de mare şi îi zise: „Salut! Mă bucur să te văd astăzi!”.Oscar se uită la el,
parcă surprins, dar îi zâmbi şi el şi-l întrebă ce mai face, apoi avură o convorbire plăcută despre
vara asta călduroasă.
Mai târziu, în aceeaşi zi, se apropie de casă Oscar, puiul de cerb şi îl întrebă dacă nu
vrea să-l ajute să caute nişte frunze fragede pentru cină. Oscarştia exact unde să găsească acel
locşor aşa că au plecat împreună într-acolo. Au luat cina împreună şi pentru că ziua era pe
sfârşite, s-au despărţit prieteneşte şi s-au îndreptat spre casele lor. Pe drum, Duma se gândea
mereu la cât de bine i-a fost astăzi.
La câteva zile după aceasta era ziua de naştere a lui Oscar. A fost invitat şi Duma. Au
venit şi Otto, ratonul, castorul, Bubu și Dora, broscuţa şi mulţi alţii. S-au jucat şi au petrecut
împreună până seara târziu. Nimeni nu s-a supărat şi nu s-au şicanat unii pe alţii. Lui Dumaîi
venea din când în când să împingă, să ciupească, să şicaneze pe unul sau pe altul, dar mereu se
oprea şi se gândea că nu vrea să mai fie singur şi trist.
De atunci Dumaşi-a făcut mulţi prieteni. Nu mai este singur şi nici trist. Se străduieşte
să se poarte frumos ca să fie acceptat de ceilalţi.

Informații anamnestice:

Povestea este adresată unor copii cu ADHD cu vârsta de 5-8 ani, care sunt tot timpul
agitaţi, neastâmpăraţi, gata mereu pentru a şicana pe alţii şi care au probleme emoţionale din
această cauză, se culpabilizează, sunt introvertiţi, îşi găsesc greu prieteni. Duma este ursulețul
neastâmpărat care locuiește împreună cu cei doi frați mai mari și reușește cu greu să-și facă
prieteni. Povestea transpune o situație des întâlnită în școlile noastre, aceea de a exclude copiii
care suferă de ADHD. Mesajul este simplu: cu înțelegere și răbdare, cu muncă și perseverență
orice situație, oricât de dificil ar părea, se poate rezolva.

199
(comportament agresiv)
Prof. pdihopedagogie specială
Tutulan Maria Pachița
Centrul Școlar de Educație Incluzivă,
loc. Buzău, jud. Buzău

ntr-un orășel, de la poalele munților, trăia un ursuleț care nu asculta pe nimeni

și era tare năzdrăvan. Într-o zi, jucându-se cu prietenii lui, ursulețul Răzvan luă o piatră și-l lovi
peste picior pe ursulețul Cosmin. Cosmin căzu dintr-odată la pământ, plângând de durere, dar
nu îi spuse nimic lui Răzvan, ci se ridică, își luă rămas bun de la ceilalți ursuleți și plecă spre
casă. Răzvan își dădu seama că a greșit și îi păru rău.
Când a ajuns acasă, bunica l-a întrebat pe Răzvan:
– Răzvan, ce-a pățit Cosmin la picior?
– Nu știu ce-a pățit, spuse el abținându-se să nu plângă.
– Ceva tot s-a întâmplat. Aș vrea să-mi spui!
– Nu! Nu! Începu să strige ursulețul Răzvan și fugi în camera lui. Lui Răzvan îi păru răucă a
vorbit nepoliticos cu bunica lui și că l-a lovit pe ursulețul Cosmin. Se tot foșnea în pat încercând
să adoarmă și când reuși, într-un final, să adoarmă, de sub plapumă ieși o pietricică. Care
pietricică? Cea care i-a lovit piciorușul lui Cosmin.
– Nu te așeza pe mine! Se auzi un glas subțire.
– Cine a vorbit? Întrebă Răzvan privind în jur.
– Nu știi cine sunt? Eee…! Eu sunt, pietricica, îi răspunse același glas subțire.
Doar atunci ursulețul Răzvan o bservăcă era gata să se așeze cu spatele pe pietricică.
– Ce faci? Mai de dimineață ai vrut să-mi spargi capul, iar eu te-am iertat. Iar mă superi? Îl
întrebă pietricica și vru să sară din pat.
– Nu pleca, nu îți fac niciun rău! Strigă ursulețul Răzvan. Sunt trist, pietricică! Îispuse
plângând.
– Cum te numești? Întrebă pietricica.
– Mă numesc Răzvan. Tu?
– Eu sunt Lămâița. Și de ce esti trist? Îl întrebă mirată pietricica.

200
– Sunt trist pentru că l-am lovit pe Cosmin peste picior și că am vorbit nepoliticos cu bunica…
Of, nu știu cum să-mi repar greșeala. Mă ajuți, Lămâița? Mă ajuți? Promit că am să mă comport
frumos de acum înainte! Spuse Răzvan cu lacrimile în ochi.
– Bine, te voi ajuta. Dacă îți pare rău… ai putea să-ți recunoști greșeala și să-i spui bunicii ce
s-a întâmplat. Spune-i că îți pare rău că l-ai lovit, îi spuse pietricica Lămâița.
– Mâine dimineață așa o să fac. Ești cea mai bună prietenă a mea, Lămâița! Spuse încântat
Răzvan și apoi adormi cu pietricica în brațe.
Ținând cont de sfatul pietricicăi, ursulețul se trezi dis-de-dimineață. Se spălă pe ochișori și pe
dințișori și fugi la bunica să-și recunoască greșeala și să spună că-i pare rău. Apoi luă
ghiozdănelul și plecă spre școală. De cum îl zări pe Cosmin în curtea școlii, fugi spre el și își
ceru iertare și-l rugăsă fie din nou prietenul lui.
Cosmin l-a iertat pe Răzvan și de atunci sunt cei mai buni prieteni și colegi de școală.

Informații anamnestice:
Subiectul– T.R.,8 ani, clasa I
Probleme comportamentale, inadaptare şcolară, randament școlar scăzut pe fondul unei
deficiențe grave de intelect, a tulburărilor hiperchinetice și a deficitului atențional. T.R. este un
băiat de opt ani, provine dintr-o familie destrămată, părinţii fiind divorţaţi. Mama a plecat în
străinătate, copilul rămânând în grija bunicilor din partea tatălui într-o casă la țară, beneficiind
și de grija tatălui până în urmă cu trei luni când a plecat și el în străinătate. Copilul este adus şi
dus de la şcoală de către bunică. Atât bunica, cât și bunicul manifestă afecţiune faţă de copil şi
copilul de asemeneea este ataşat de ei. Copilulesteafectat de absenţa părinţilor, este lipsit de
afecţiunea acestora, iar pentru a compensa lipsa lor bunicii adesea îl supraprotejează. R. este
tot timpul agitat, o strigă pemamaie, nu socializează cu ceilalțicopii. Copilul T. R. a fostînscris
la Centrul Școlar de Educație Incluzivă de la grădiniță, înanulșcolar 2011-1012 intrândînclasa
I, la o clasă cu elevi cu deficiențemintale grave. Încă de la început s-a evidențiat printr-un
comportament impulsiv, hiperactiv, manifestând tulburări de atenție și având niște deprinderi
motorii foarte slab formate. Nu poaterăspunde la întrebări decât prin repetarea automatizată a
răspunsului oferit de profesor, răspuns constituit dintr-un singur cuvânt. Îşi deranjează colegii
de clasă, le ia rechizitele, atinge lucruri pe care nu ar trebui să le atingă. Datorită
comportamentului impulsiv produce mereu accidente de tipul: răstoarnă ghetuța proprie sau a
colegilor cu rechizite, se ciocnește de colegi atunci când se deplaseazășiîiîntâlneștepeaceștia.
Înclasăîieste dificil să stea liniştit. El se ridicăfrecvent din bancă, alunecă de
pescaunsauatârnăpemarginealui, se joacă cu alteobiecte. În continuare şi consilierul şcolar, şi
profesorul psihopedagog al clasei vor aplica tehnici experimentale pentru a ameliora starea de
teamă şi de inadaptare şcolară pentru R.
Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă de către toți
ceiimplicațiînactivitateadesfăşurată de R. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de
susţinere, echilibrareşiintegrare a lui R. încomunitate. Comportamentul său agresiv, faţă de
bunica și colegi este datorat lipsei unei persoane de sex masculin din casă, respectiv tatăl, în
care copilul are mare încredere. Momentan, el se simte abandonat de tată și de mamă.
În continuare şi consilierul şcolar, şi profesorul psihopedagog al clasei vor aplica
tehnici experimentale pentru a ameliora starea de teamă şi de inadaptare şcolară pentru R.

201
Programul de intervenţie personalizat presupune colaborarea în echipă de către toți
cei implicați în activitatea desfăşurată de R. pe parcursul unei zile pentru a forma un cerc de
susţinere, echilibrare şi integrare a lui R. în comunitate.

202
.

Eleva Banea Amalia, Școala Gimn. Nr.


20, Galați
Coordonator –prof.Harnagea
Simona-Manuela

artea care m-a făcut pe mine să mă schimb se numește”Cum să-ți faci prietene
pe viață?” de Gemma Reece și am primit-o de ziua mea, cu ceva timp în urmă, chiar de la cea
mai bună prietenă a mea. Am citit-o de multe ori de atunci și am deslușit multe dintre secretele
prieteniei dintre fete.
În decursul timpului, am realizat multe schimbări în legătură cu prietenia și chiar am
reușit să îmi fac noi amici. În acestă carte pe care o consider magică este vorba despre regulile
unei relații reușite, despre jocuri cu care îți distrezi cunoscuții, despre soluții pentru perioadele
de criză, când se instaurează răceala, când totul merge pe dos, când orice ai face și orice ai
spune, nimic nu funcționează cum ți-ai dori.
Pe mine m-au schimbat multe pagini din această carte; acum nu mai sunt așa de egoistă
pe prietenia altora, când nu primeam nicio îmbrățișare, dar eu le dăruiam, când eu le vorbeam
frumos, iar ceilalți glumeau sau exagerau.
Sunt o fire vulcanică și ripostez când nu îmi convine ceva, mă enervez și reacționez
ciudat până se întâmplă cum vreau eu. Citind această carte, am învățat că pe primul loc trebuie
pus celălalt, nu tu, că respectul față de cel din fața ta stă la baza a ceea ce îți dorești.
Bineînțeles, schimbarea nu e completă, mai sunt momente când reacționez la primul
impuls. Atunci parcă văd coperta în culori stridente ce mă atenționează, încerc să mă controlez,
să nu mai fiu copilul alintat, ci un adolescent responsabil. Am mai înțeles de aici că prietenii
nu stau după mofturile mele și că, dacă eu mă supăr, ei nu vor suferi, ci se vor distra pe seama
mea.
M-am transformat într-o copilă prietenoasă care aplică la orice pas învățăturile din carte,
care se înconjoară de prietene de calitate pe care speră să le aibă în preajmă și mai târziu.
Mai mult, la una dintre orele de limba română, am prezentat această colecție de sfaturi
și colegelor mele, deoarece acum am ochiul format și reușesc să văd și la alții erorile de
comportament pe care le făceam și eu.
Recomand această carte magică tuturor persoanelor care nu știu cum să se descurce cu
prietenele! Mulțumesc, Gemma Reece!

203
Eleva Zlat Maria, Școala Gimn. Nr. 20, loc. Galați
Coordonator –prof.Harnagea
Simona-Manuela

inunea de R.J. Palacia se numără printre cărțile recent citite,


însă ea și-a lăsat o puternică amprentă asupra mea.
Un băiețel pe nume August se năștea într-o familie în care se mai afla o fetiță, Olivia.
Din păcate, acesta suferea de o gravă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și
vorbele răutăcioase ale lumii, părinții fac școala de acasă, împreună cu Auggie. Timpul trece,
iar băiatul ajunge aproape de începerea clasei a cincea. Părinții decid, în cele din urmă, că ar fi
mai bine să meargă la o școală normală, în speranța că se va integra mai ușor, în ciuda izolării
sale de până atunci.
După o adaptare îndelungată și dificilă, flăcăul începe să empatizeze cu mai mulți copii
datorită curajului și bunătății sale. De asemenea, este premiat de către director pentru tot
parcursul său și pentru implicarea sa cu sufletul în diverse activități.
Această carte este întruchiparea zicalei ”nu judeca o carte după copertă”. Din acesta am
putut extrage multe învățături și lucruri bune, în ciuda poveștii triste din spate.
Pot spune că am învățat să nu mai judec oamenii după cum arată, înainte să-i cunosc.
Am făcut această greșeală uneori și am avut parte de surprize mai târziu. De asemenea, această
carte îmi inspiră și faptul că mereu te poți baza pe familie, indiferent de cât de greu ți-ar fi.
Până la urmă, Auggie era un băiat normal, care își dorea să se integreze într-o lume în
care aspectul fizic are un impact puternic asupra părerii pe care ne-o facem despre o persoană.
Nu pot spune că această carte a avut un impact uriaș asupra mea, deoarece de anumite
lucruri eram conștientă, însă am luat-o ca pe o lecție de viață pe care ar trebui să o știm cu toții.
Am realizat faptul că, oricât de dificile ar fi unele lucruri în viață, trebuie să fim
puternici și să nu răsplătim răul cu aceeași monedă, că trebuie să ne păstrăm pozitivi și buni la
suflet, indiferent cu ce sau cu cine avem de-a face.
Această carte a avut un impact pozitiv asupra mea, acest lucru putând doar să mă bucure
și să mă inspire să citesc tot mai mult în viitor.
Dacă aș putea descrie Minunea în câteva cuvinte, acestea ar fi cele spuse de vulpea din
Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupery și anume: ”Nu poți vedea bine decât cu inima.
Esențialul este invizibil pentru ochi”.

204
Eleva Stoica Gabriela, Școala Gimn. Nr. 20,loc. Galațí
Coordonator –prof.Harnagea Simona-
Manuela

-a întâmplat, cu ceva timp în urmă, să primesc în dar două cărți: Din Cetatea
lui EU, în Cetatea lui TU și Din Cetatea lui TU, în Cetatea Cerului, de Mersine Vigoupoulou.
Le-am citit atunci cu drag, dar, când îmi aduc aminte, meditez la poveștile interesante pe care
le-am descoperit și care m-au ajutat să mă cunosc mai bine.
În primul volum este descrisă Cetatea lui EU condusă de zeița Mândria. Locuitorii ei
aveau o problemă: nu vedeau clar, se certau mereu, copiii nu se jucau împreună, fiecare locuitor
dorea să se îndeplinească doar voia lui.
Mâniosul era unul dintre capii cetății lui EU. Familia lui era compusă din Slava Deșartă,
mama lui, Orgoliosul, tatăl, Ambițioasa, sora, și Trufașul, fratele. Într-o zi, se întâlni cu
Seninătate, un locuitor al Cetății lui TU. A mers acolo unde i-a cunoscut familia: pe Bunătate,
mama, pe Răbdătorul, tatăl, Mărinimosul, fratele, două surori și pe Smerenia, învățătoarea
acestei cetăți.
Toți locuitorii Cetății lui TU construiau o scară pentru a putea ajunge la Cetatea Cerului.
Când mulți dintre locuitorii Cetății lui EU au plecat spre cealaltă, Mândria, deghizată într-o
femeie simplă, se hotărî să viziteze acest loc. Dorind să urce mai repede pe scara virtuții, cade.
Este ajutată de Smerenie și ajunge, datorită acesteia, în Cetatea Cerului ca Iubirea lui
Dumnezeu.
Nu e o carte cu învățături bisericești, nici măcar nu conține îndemnuri moralizatoare
care să te îndrepte spre bine sau spre adevăr. Dar felul în care sunt formulate sfaturile de viață,
alegoriile, personajele ușor amuzante și nu rigide, m-au făcut să văd lumea cu alți ochi. Am
putut schimba la mine superficialitatea care mă caracteriza și mai ales impresia că mi se cuvine
totul, ca soră mai mare. Am realizat că prietenii mei nu sunt vinovați de comportamentul lor
care mă deranja mereu, ci că cei din jur ne fac să ne creăm o platoșă în spatele căreia să ne
prefacem și să ne ascundem. Am devenit înțelegătoare și tolerantă și nu mă mai grăbesc să
arunc cu vorbe sau cu impresii nechibzuite. Am învățat să ascult, să citesc mult și să trec prin
filtrul înțelepciunii tot ce vad, tot ce aud sau ce simt.
Recomand cu drag aceste cărți pentru a fi studiate, nu citite. Pot avea un rol important
în scimbarea vieții noastre

205
(despre acceptare )

Prof. Amariei Vasile,


Liceul Mihail Sadoveanu,
loc. Borca, jud. Neamț

n rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl
trimise la un bătrân înţelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau
totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare
dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te
întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot
să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te!
Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se
găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:

SCHIMBĂ LUMEA.

Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac
pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să
se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţa sa.
El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva
lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce
depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită

206
ceea ce-ţi scapă printre degete.
Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi pe care
stătea scris:

SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.

Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi
satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau.
Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe
ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a
satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În
mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă
în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor
care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de
învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:

SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de
făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi
înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi
eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care
ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare
nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi
contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care
stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.

207
Prinţul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea
poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul
lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se
iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn
să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate,
necondiţionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi
merge mai departe.
Prinţul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:

ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.

Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei
pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a
înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele,
lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat
celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.
Continuă drumul. Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în
urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:

ACCEPTĂ LUMEA.

Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o
transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea
lor.
Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci
mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare
tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de
spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o
condiţie.

208
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum
eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!

Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la


împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.
“Daca vrei sa trezesti intreaga omenire, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa
elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine.
Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!”
Lao Tzu

Autor text: Charles Brulhart

209
(stima de sine scăzută)

Prof. înv. primar. Amariei Elena,


Școala nr. 3, loc. Piatra Neamț, jud.
Neamț

fost odată un fluture. De când apăruse el pe lume se considera foarte urât. Avea
corpul negru cu maro şi nişte ochi mult prea mari pentru capul lui; iar aripile lui, strânse (pentru
că nu avusese niciodată curajul să le deschidă) erau negre în totalitate. Toţi râdeau de el şi îi
spuneau să nu deschidă aripile că la cât este de urât, toate insectele s-ar speria şi ar fugi din
grădina cu flori. Toţi îl batjocoreau, îi găseau tot felul de porecle caraghioase şi îl luau peste
picior, făcând mare haz pe seama lui. Absolut nimeni nu dorea să-i fie prieten, iar el se simţea
neputincios şi nicidecum nu reuşea să se apropie de altcineva de aceeaşi vârstă.
Până la urmă, fluturaşul nu a mai putut suporta şi s-a hotărât să fugă departe într-o
pădure, unde să nu mai fie nimeni care să-i vadă urâţenia. I-a fost foarte greu să ajungă în
pădure deoarece îi era teamă să zboare. „Dacă voi deschide arpile vor râde toţi de mine, până
şi albinele vor râde!”- gândea bietul fluturaş. A ajuns cu greu la poala pădurii unde s-a aşezat
sub o frunză să se odihnească. Mersese foarte mult şi era frânt. Dar, când era gata să adoarmă,
auzi un ţipăt grozav şi o zbatere de aripi. Se uită atent şi în amorţeala întunericului zări un pui
de libelulă zbătându-se în pânza unui păianjen. Se prinsese în ea şi nu mai reuşea să scape.
Fluturaşul nostru se uită speriat la puiul de libelulă şi i se făcu tare milă de el. Cum să îl ajute?
Ce să facă? Pânza era destul de sus, la poala unui arbore. Dacă ar fi putut să zboare, l-ar fi
salvat. Libelula plângea din ce în ce mai tare. Ti se rupea sufletul de plânsul ei. Fluturaşului îi
veni o idee: dacă ar zbura. Nu era nimen prin preajmă care să îi vadă aripile urâte. Era doar
libelula şi păianjenul . Poate acesta s-ar speria de el şi va fugi. „ La cât sunt de urât, dacă mai
deschid şi aripile sigur păianjenul va fugi de frică!” - îşi zise micul fluturaş. Şi se hotărî. Închise
ochii şi deschise aripile fără să se gândească de două ori. „Trebuie să îl salvez!” La început
aripile l-au durut puţin , dar nu mai conta. Trebuia să o salveze pe biata libelulă. Şi a reuşit. S-
a apropiat şi a ajutat-o să scape din pânza cea lipicioasă de păianjen.

210
Atâta fericire câtă era pe chipul bietei libelule, nu-ţi poţi închipui. Credea că va muri şi,
era doar un copil. De atâta bucurie, fără să îşi dea seama, fluturaşul nostru zbura împreună cu
libelula prin toată poiana care era în apropiere. Zburând, libelula zări un luciu de apă şi se aşeză
să se odihnească. Era un mic lac cu apa limpede ca şi cristalul. Soarele se reflecta în el de parcă
şi el se bucura de voioşia micilor insecte. Fluturaşul se apropie în zbor de mica libelulă
şi....pentru o clipă... zări în luciul apei o multitudine de culori. Nu-şi dădu seama că era chiar
imaginea lui.
Dar libelula uitându-se la el îi spuse:
- Prieten drag, cât eşti de frumos!!! Cum îţi strălucesc aripile în lumina soarelui şi câte
culori ai!! Eu sunt doar un copil, dar nu am mai văzut niciodată un fluture atât de frumos ca
tine.
Aripile lui erau negre dar, în lumina soarelui străluceau albăstrui, turcoaz, verde cu
nuanţe violet. Era atât de frumos! Atunci fluturaşul nostru se uită mai atent şi se văzu reflectat
în luciul apei. Nu îi venea să creadă că este el. De ce râdeau semenii lui? Pentru că nu îi văzuse
adevărata lui culoare. Nu o văzuse nici chiar el. Doar soarele a ştiut să îl descopere. A trebuit
ca bunătatea din sufletul lui să iasă la iveală ca apoi soarele să îl înfrumuseţeze. Dar cel mai
important lucru pentru fluturaş era că îşi găsise un prieten.
Din acea zi, fluturaşul şi libelula au fost nedespărţiţi. S-au întors în grădina cu flori. Toţi
au rămas uimiţi. Nu îi cunoşteau pe cei doi sau, se prefăceau că nu îl recunosc pe fluturaş. Le
era ruşine că râseseră de el. Libelula le-a povestit tuturor cum fluturele i-a salvat viaţa şi toţi l-
au aplaudat. Chiar şi albinele. Atunci fluturaşul nostru s-a simţit foarte fericit şi...foarte frumos.
TEMA POVESTIRII : Basm pentru copilul cu stima de sine scăzută
ANAMNEZA CAZULUI :
1. Date de identificare:
Numele şi prenumele: E. M:
Vârsta: 10 ani
Sexul: masculin
Ocupaţia: elev
2. Date familiale:
a. Componenţa familiei
- mama, tatăl şi o soră
b. Ocupaţia părinţilor:
- mama: vânzătoare
- tatăl: constructor
c. Relaţii familiale:
- armonioase, de cooperare şi înţelegere
d. Atitudinea familiei:
- tolerantă
3. Date pedagogice semnificative
- rezultate foarte bune la şcoală,
- nu e perseverent,
- refuză să participe la activităţile extracurriculare.
4. Prezentarea problematicii:

211
E. M. Este un elev foarte bun la învăţătură dar care este un singuratic . Are uşoare
probleme fizice: este foarte slab şi înalt iar din cauza unui accident din copilărie are maxilarul
foarte proeminent astfel încât dinţii îi ies în afară. Pe lângă toate acestea mai are şi unele
probleme specifice vârstei -o acnee neglijată. Toate acestea precum şi glumele colegilor pe
seama “frumuseţii” lui l-au transformat pe acesta într-un introvertit care stă numai în casă iar
şcoala a devenit pentru el un calvar, chiar dacă îi place să înveţe. Nu vrea să participe la
proiectele de grup şi nici la activităţile extracurriculare. Nu mai are niciun pic de încredere în
el şi orice încercare din partea învăţătoarei de a-l integra în grup s-a soldat cu eşec.

212
(frica de întuneric)

Înv.Coropceanu Nela-Lia,
Şcoala Gimnazială Nr. 1,
loc. Bălteni, jud.Vaslui

fost odată un băieţel căruia îi era tare frică de întuneric. De


fiecare dată când se lăsa seara şi mama lui îi pregătea patul de somn, copilul începea să
plângă. Ştia că iar o să fie singur, în întuneric. Chiar dacă părinţii îi lăsau veioza de lângă pat
aprinsă, chiar dacă stăteau cu el până cand se aşeza în pat, de fiecare dată se trezea în somn
cu lumina stinsă şi începea să ţipe. Adormea numai când ajungea iar în patul părinţilor şi
dormea cu ei. Dimineaţa, trezirea copilului era un adevărat coşmar pentru toţi. Părinţii erau
obosiţi, iar cel mic nu reuşea să-şi deschidă ochii şi să-l alunge pe moş Ene. Într-o noapte,
când copilul iar se trezi din somn speriat că e singur, în întuneric, nu mică i-a fost mirarea să
observe o mică steluţă pe cer, de pe geamul din cameră. O steluţă care strălucea şi părea că
vrea să vorbească cu el.
- De ce ţi-e frică de întuneric? Îl întreba steluţa pe copil.
- Pentru că pot să apară monştrii şi să-mi facă rău, răspunse copilul.
- De ce ar vrea cineva să-ţi facă ţie ceva rău? Ai greşit cu ceva?
- Nu, părinţii chiar îmi spun că sunt cuminte, la fel şi ceilalţi, mă laudă, spuse copilul.
- Şi atunci de ce crezi că ţi-ar vrea răul cineva în noapte?
- Nu ştiu.
- Noaptea n-ar trebui să-ţi fie frică deloc, chiar dacă este întuneric. Soarele e
obosit după o
zi întreagă de muncă de aceea se duce la culcare, deodată cu tine. Însă el îşi lasă paznici
vrednici pe cer care să-i ajute pe oameni să se descurce în noapte, spuse steluţa. În plus, fiecare
dintre noi, steluţele de pe cer suntem noapte de noapte alături de copii, să le veghem somnul
şi să avem grijă ca nimic rău nu li se poate întampla.
- Tu esti prietena mea? întreba copilul. Ţi-a cerut Soarele să ai grijă de mine?
- Sigur că da, răspunse steluţa. Numai că tu, de fiecare dată eşti atât de fricos şi
înspăi-
mântat când rămâi singur în noapte, încât nu te-ai uitat măcar o dată pe cer să vezi că eu apar
de fiecare dată, ca să te protejez şi să-ţi fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta şi astfel

213
mi-a dat în această seară puterea de a vorbi. Şi vreau să-ti spun că nu trebuie să-ţi fie frică
noaptea. Eu voi fi mereu lângă tine şi-ţi voi veghea somnul. Eu îţi voi fi aproape şi-ţi voi aduce
numai vise frumoase şi liniştite. Chiar dacă în celelalte seri n-am să-ţi mai pot vorbi, spuse
steluţa, să ştii că tu poţi să-mi spui orice. Te voi asculta şi-ţi voi răspunde prin licăririle mele.
- Asta înseamnă că suntem prieteni? întreba copilul.
- Cu siguranta, da.
- Pentru totdeauna?
- Da, răspunse steluţa.
- Şi vei fi mereu lângă mine seara?
- Exact. De aceea atunci când simţi că îţi este frică în întuneric, aminteşte-ţi că eu
sunt lân-
gă tine şi am grijă de tot ce ţi s-ar putea întâmpla. Şi acum, fugi la somn. Mâine mergi la
şcoală.
- Steluţo, îţi mulţumesc că eşti lângă mine. Promit să încerc să nu-mi mai fie frică de
întuneric, spuse copilul.
Din acea seară, copilului nu i-a mai fost frică să meargă la culcare. A cerut chiar să i
se închidă veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam, steluţa. Îi spunea în fiecare seară
somn uşor, înainte de a-i transmite câteva din gândurile lui. Îi povestea faptele bune pe care
le-a făcut pe parcursul zilei, îşi recunoştea greşelile şi adormea apoi împăcat că are un prieten
care îl poate proteja indiferent de ce s-ar putea întâmpla.

Revista pentru părinţi Odoraş

La cls. I elevul A. R. are frică de întuneric, noaptea la culcare şi, de aceea, nu poate
adormi de teamă că i se poate întâmpla ceva rău. În acest caz părinţii au vorbit cu copilul şi
i-a explicat că aşa cum sunt lucrurile ziua, tot aşa sunt şi noaptea şi nu se schimbă nimic chiar
dacă afară este întuneric. Pentru a se simţi în siguranţă şi să nu-i mai fie teamă, copilul şi
părinţii au privit împreună pe geam să vadă frumuseţea stelelor. Au cerut copilului să caute o
steluţă pe cer care să-i fie prietenă în nopţile înstelate.
Pentru situaţia în care cerul este înnorat şi băiatul nu poate vedea steluţa de la
fereastra camerei lui, părinţii i-au lipit pe geam o stea care să îl protejeze în fiecare seară.
Băiatul ştie că părinţilor nu le este frică, că nu se vede nici un monstru şi că aceştia nu simt
frica. Băiatul merge împreună cu părinţii în camera acestuia şi i se arată că nu este nimic sub
pat, după uşă sau în dulap. Copilului i se oferă suţinere din partea părinţilor, merg la el în
cameră noaptea când îi este frică, stau acolo un timp cu el, îl ţin în braţe şi vorbesc despre ce îl
înspăimântă. Astfel copilul ştie că părinţilor nu le este frică, că ei sunt permanent alături de el
şi îl respectă, îl supraveghează, îl susţin, îl povăţuiesc şi îl iubesc foarte mult.

214
Eleva Vasilică Ştefania, Şcoala Gimnazială Nr. 1,
Loc. Bălteni, jud.Vaslui
Coordonator: înv. Coropceanu Nela-Lia

ata moşneagului era o fată frumoasă, harnică, ascultătoare şi


bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această
fată bună era oropsită şi de sora şi de mama cea vitregă. Noroc că era o fată robace şi răbdătoare,
căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
În sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de
fuse, pe când fata babei câte un fus, dar reuşea să o păcălească pe fata moşului să-i dea ciurul
cu fusele spunând moşneagului că le-a făcut ea. Când fata moşneagului spunea că ciurul cu
fusele este lucrul mâinilor sale, baba şi cu fiică-sa o apucau de obraz îndată. Când în sat era
clacă fata moşneagului nu avea voie să meargă fiind oprită cu asprime. Moşneagul, când se
întorcea acasă, afla de la babă că fata lui nu ascultă, că-i leneşă, că-i soi rău şi că s-o alunge de
acasă pentru a nu o înnărăvea şi pe fata ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale, ea se ducea după găteje prin pădure,
ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea în toate părţile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-şi
mai odihnea picioarele. Fata, văzând că baba şi cu fiică-sa doreau cu orice chip s-o alunge,
sărută mâna tatălui său şi aplecat în lume cu lacrimi în ochi, depărtându-se de casa părintească
fără nici o nădejde de întoarcere.
Mergând pe drum a întâlnit o căţeluşă bolnavă şi slabă de i se cunoşteau oasele şi i se
făcu milă. Luând căţeluşa, o spălă şi-o îngriji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum,
mulţumită fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună. După aceea a întâlnit un păr frumos şi
înflorit, dar plin de omizi pe care l-a curăţat. Mergând ea mai departe vede o fântână mâlită şi
părăsită pe care o îngrijeşte, apoi un cuptor pe care îl lipeşte şi porni, din nou, la drum. Tot
mergând ajunge la o casă umbrită fiind întâmpinată de o babă care era Sfânta Duminică.
Aceasta îi cere s-o slujească, adică să-i spele copilaşii, să-i hrănească şi să-i facă mâncare.

215
Fata se învoi şi se apucă de treabă: a spălat copiii, adică balauri, jivine mici şi mari, a
făcut şi bucate, încât Sf. Duminică a fost bucuroasă că a găsit treburile făcute bine şi totul era
în ordine. Drept răsplată Sf. Duminică îi spune fetei să meargă în pod şi să-şi aleagă o ladă.
Fata a ales din pod cea mai veche şi urâtă ladă şi s-a întors acasă. În drum spre casă fata
moşneagului a fost răsplătită cu plăcinte de la cuptor, apă limpede de la fântână, pere galbene
de la păr şi o salbă de galbeni de la căţeluşă.
Ajunsă acasă şi deschizând lada curtea s-a umplut cu nenumărate herghelii de cai, cirezi
de vite şi turme de oi. Astfel fata a fost răsplătită pentru hărnicia şi seriozitatea ei.
Fata moşneagului era o fată foarte frumoasă, harnică, îngrijită, ascultătoare şi bună la
inimă, dar şi o fată deşteaptă, sinceră şi isteaţă, responsabilă faţă de toţi. Fiind bună la suflet şi
milostivă era foarte dăruitoare şi îi păsa de toţi oamenii şi de toate animalele pădurii. Bunătatea,
cinstea şi modestia fetei moşului au fost răsplătite pe măsură.
Fata are calitaţile unei persoane bune şi drepte ,,fata moşneagului însă era frumoa-
să, harnică şi ascultătoare şi bună la inima". Fata moşneagului era bună, muncitoare, cinstită,
miloasă, credincioasă, dar şi înţeleaptă, binevoitoare, frumoasă, ascultătoare, bună la inima,
răbdătoare. Fata moşneagului a reuşit să îndeplinească cele mai grele sarcini fără puteri
fantastice, doar prin calităţile pe care orice om bun ar trebui să le deţină.

216
Vasilică Raluca-Andreea Şcoala Gimnazială Nr. 1,
Loc. Bălteni, jud. Vaslui
Coordonator: înv. Coropceanu Nela-LIa

enuşăreasa era o fată frumoasă, harnică şi gingaşă a cărei mamă s-a


îmbolnăvit şi a povăţuit-o să fie întotdeauna bună şi cu sufletul neîntinat. Fetiţa ducea dorul
mamei sale şi se ducea zinic la cimitir la mormântul mamei sale. Era o fată modestă şi la locul
ei.
După ce tatăl său s-a recăsătorit, fata purta haine modeste. Surorile vitrege îi luară
straiele ei cele frumoase şi-o îmbrăcară c-o vechitură de rochie cenuşie şi o încălţară cu nişte
papuci de lemn şi au dus-o în bucătări punând-o să muncească din greu de dimineaţă şi până
seara. Era o fată muncitoare, răbdătoare care întotdeauna îşi asculta mama şi surorile vitrege.
Acestea îi luaseră straiele ei cele frumoase şi-o îmbrăcară c-o vechitură de rochie cenuşie şi o
încălţară cu nişte papuci de lemn, însă ea era veselă, zâmbitoare şi harnică. Ea făcea toate
treburile gospodăriei şi toate poftele surorilor şi mamei ei vitrege. Însă ele o tratau ca pe o
slujitoare, nu ca pe o membră a familiei deoarece robotea din greu de dimineaţă şi până noaptea.
Se trezea dis de dimineaţă şi căra apă, aprindea focul, făcea de mâncare şi spăla rufele. Surorile
vitrege îi zvârleau lintea şi mazărea în cenuşă, de trebuia apoi s-o aleagă bob cu bob şi seara
cădea frântă de oboseală şi se cuibărea lângă vatră în cenuşă, deoarece nu avea pat. Era
întotdeauna murdară de cenuşă şi de aceea îi spuneau în râs Cenuşăreasa.
Când tatăl său a mers la iarmaroc a întrebat-o ce să-i aducă. Fata, modestă, a cerut să-i
aducă cea dintâi rămurică ce s-o anina de pălăria tatălui, nu ca surorile vitrege care doreau
rochii frumoase, mărgăritare şi nestemate. Cu rămurica primită a mers la mormântul mamei
sale şi a sădit-o, plângând de dorul ei. Se ducea de trei ori pe zi şi găsea o păsărică la mormând
care îi îndeplinea orice dorinţă avea şi ce-i poftea inima. Astfel Cenuşăreasa a fost ajutată de
porumbiţe pentru a merge la petrecerea organizată de împărat îndeplinind sarcina dată de mama
vitregă să aleagă lintea.
Văzând că nu au luat-o şi pe ea, fata a mers la mormântul mamei şi aici pasărea din alun
i-a dat o rochie ţesută în aur şi argint şi-o pereche de conduri cu alesături de mătase şi argint şi,
astfel, a participat la bal, unde feciorul de împărat a vrut să ştie cine era acea fată frumoasă
îmbrăcată în mândreţea de rochie şi se minunară toţi de frumuseţea ei nemaivăzută.

217
După bal, feciorul împăratului a mers s-o caute pe fată, şi a găsit-o, i-a privit chipul şi
o recunoscu pe domniţa cu care dansase şi care-l cucerise cu frumuseţea-i fără pereche. S-au
căsătorit şi au fost fericiţi.
Cenuşăreasa este o fată bună, sinceră, gingaşă, mărinimoasă, deşteaptă şi sensibilă, dar
şi fată bună la suflet şi iubitoare de animale, nu egoistă şi nici rea ca surorile vitrege. Este un
model bun de urmat, având însuşiri pozitive, bune de urmat.

218
(depășirea obstacolelor)

Prof.înv.primar Dorneanu Livia


Şcoala Gimnazială ,,Ion Teodorescu,,
loc.Cotârgaşi- Broșteni, jud. Suceava

iecare început de clasă pregătitoare înseamnă pentru învăţătoare, o nouă


experienţă, o nouă provocare, un nou început. În această situaţie mă încadrez şi eu , din cinci
în cinci ani. Nu este atât de uşor pe cât pare, după terminarea clasei a IV-a, cu elevi gata formaţi,
educaţi, pregătiţi pentru gimnaziu.
Mici , speriaţi, temători, strângând mâna mamelor cu putere. Trebuie să le câştigi
încrederea, să-i faci să se desprindă de mamă şi să se apropie de tine.
Anul acesta l-am început cu 17 elevi dar, după o săptămână, a apărut o fetiţă nouă.
Motivul întârzierii era dramatic. Fetiţa suferă de cancer de piele. Vacanţa şi-o petrecuse într-o
clinică din Germania. Părinţii m-au anunţat că urma săptămânal, joia, să meargă la o clinică
din Iaşi, pentru o procedură dureroasă, care implica umflarea pielii de pe spate, ceea ce–i dădea
aspectul de cocoaşă.
Colegii săi au primit-o cu uimire. Le-am explicat că M. M. are nevoie de toată grija şi
dragostea noastră pentru a se face bine. Cu toate că majoritatea nu au trecut cu mult de 6 ani,
au dat dovadă de multă maturitate. După trei săptămâni, mama M. m-a anunţat că fetiţa intrase
în depresie şi nu mai voia să stea cuminte la doctor, ceea ce l-a enervat pe acesta la culme şi i-
a spus că nu mai continuă, dacă nu o calmează.

*Crearea poveştii
După aflarea veştii, nu am mai dormit noaptea. Mă urmăreau ochii negri, mari şi trişti
ai fetiței. A doua zi, cu emoţie am deschis uşa clasei. Am chemat-o lângă mine şi i-am explicat
că nu va putea să se joace cu ceilalţi copii, dacă nu se face sănătoasă, că trebuie să fie curajoasă
şi i-am oferit o floare din fetru cu o feţişoară zâmbitoare.
I-am spus apoi o poveste:

219
Floarea zâmbitoare

Anul acesta am avut o iarnă uşoară. Zăpada ne-a bucurat de sărbătorile de iarnă. Căldura
din ianuarie a făcut să apară primii ghiocei.
Într-o dimineaţă, o zambilă albastră, îşi ivise capul dintre frunze.
-Ei, ce-i asta? N-ai putut să mai aştepţi două luni? O să-ţi îngheţe capul!
Toată săptămâna curioşii, veneau să vadă minunea. ”N-am mai văzut zambilă înflorită
în ianuarie!„ exclamau toţi.
Februarie a venit cu ger şi zăpadă. Noaptea mi-am adus aminte de zambilă. Am sărit
din pat. M-am îmbrăcat şi am alergat afară. Zambila stătea mică şi zgribulită, parcă aştepta
ajutor. Am curăţat-o de zăpadă şi-am acoperit-o cu un borcan de sticlă.
Zăpada a acoperit totul cu o haină nouă, dar sub ea, tainic şi încet creşte zambila
zâmbitoare.

I-am spus că de câte ori îi este greu, să se uite la floricica cea curajoasă și mereu veselă
şi să ştie că noi toţi o iubim, o aşteptăm şi ne rugăm să nu o doară.
Fetița a prins curaj, a urmat procedura de la Iaşi şi în ianuarie 2018, a avut a doua
operaţie in Germania. Mai urmează alte operaţii, dar pielea îi este afectată 35% din corp. Noi
toţi vom fi alături de ea.
A fost foarte curajoasă, operaţia a mers bine, cât timp a stat în spital am sunat-o, am
vorbit cu ea, am încurajat-o. Acum este la şcoală, este silitoare, îi place viaţa de elev.

*Scriind aceste rânduri, am vrut să reamintesc tuturor, că învăţătorul nu transmite doar


informaţii. El este acela care cultivă în elevii săi o atitudine curajoasă, hotărârea de a învinge
greutăţile şi de a depăşi obstacolele, de a fi mereu flori zâmbitoare.

220
(comportament emoțional instabil)

Prof. înv. primar


Rușconi Mihaela
Școala Primară “Gheorghe
Asachi”,
loc.Iaș, jud. Iașii

dată, o broscuță care se numea Didi a pornit într-o călătorie foarte lungă. Ea
a fost nevoită să meargă pe un drum foarte întunecat și complet pustiu așa că nu era nimeni și
nimic de la care ar fi putut afla sau învăța câte ceva. Nu vedeau nici măcar copaci sau flori,
totul era înfricoșător. Din cauza acestei întunecimi Didi trebuia să fie extrem de atentă. Își
deschidea larg ochii și ciulea urechile ca să învețe orice se putea, pentru că dorea cu orice preț
să pună capăt acestei călătorii ciudate. De multe ori se întâmpla ca Didi să audă în beznă răcnete
de animale care se băteau sau alte zgomote ciudate și toate acestea o făceau să-i fie foarte frică.
La un moment dat parcă a început să se lumineze ca și cum soarele ar fi hotărât totuși
să apară. Acum Didi începea să zărescă de o parte și de alta a drumului câte ceva. La început a
văzut niște copaci, apoi niște flori și curând după aceea chiar un pic de cer albastru. Didi era
plină de încântare și nu se mai temea, numai că a început să observe și că nu putea să
împărtășească cu nimeni bucuria de a vedea tot ce o înconjura. Câtă vreme fusese complet
întuneric ea nu prea băgase de seamă că este singură, dar acum singurătatea o deranja tot mai
mult.
Din când în când se mai iveau și alte animale în drumul ei. O căprioară șovăielnică,
un iepuraș urecheat, o furnică acoperită de o frunză, ba chiar și un arici plin vârf cu țepi treceau
aproape atingând-o. Uneori o salutau cu indiferență, alteori își băteau joc de ea și asta o întrista
din ce în ce mai tare. Pentru că mersese mult timp singură și în întuneric ea nu știa cum să se
poarte și de aceea se strecura pe lângă animăluțe și se ferea de loviturile lor. Odată, când tocmai
evitase în ultimul moment un șarpe, a trecut pe lângă ea o vulpiță roșcovană. Mai întâi Didi s-
a speriat de ea, dar apoi a observat că vulpița era prietenoasă așa că au început să meargă în

221
liniște una lângă alta. Erau cât se poate de diferite, dar cumva tăcerea lor era prietenoasă și le
unea chiar și simpla alăturare pe drum.
- De ce nu pot fi și celelalte animale la fel de prietenoase? întrebă Didi.
- Prietenii sunt foarte prețiosi! Este un adevăr. Să știi cum să ți-i faci și cum să îi păstrezi
este un adevărat talent! spuse vulpea plină de înțelepciune.
Gânditoare Didi ii răspunse:
- Eu am mers așa de mult timp pe un drum întunecos, cu fiare sălbatice care urlau
bătându-se, așa că nu am avut de la cine să învăț cum să îmi fac prieteni. Și dacă mă crezi nici
nu îmi pasă! Pot foarte bine să stau și singură.
- Ei nu mă păcălești tu pe mine! i-a spus vulpea râzând. Eu văd în ochii tăi triști altceva.
- Poate că ai dreptate, spuse Didi, dar este foarte greu să îți faci prieteni și eu nu am pe
nimeni care să mă învețe cum să fac.
Privind-o drept în ochi vulpița i-a spus:
- Ca să înveți să fii prietena cuiva trebuie mai întâi să fii prietenă cu tine însăți. Trebuie
să-ți placă de tine, să te înțelegi și să te iubești.
- Și cum pot să învăț acest lucru? întrebă Didi plină de curiozitate.
Tocmai treceau pe lângă o mică baltă ce se făcuse la marginea drumului când vulpea
spuse gânditoare:
-Aceasta este o apă fermecată. Când te privești în ea vezi propria imagine și descoperi
ce inima bună și ce suflet frumos ai. În el, în suflet, vei găsi răspunsul la această întrebare.
Caută să te alături celor ce îți oglidesc propria frumusețe și tu încearcă la rândul tău să îi
oglindești pe ei. Cel mai frumos dar al prieteniei este să ne reflecte, precum aceasta apă
fermecată, propria frumusețe.
Mai merseră un timp în tăcere una lângă alta. După o cotitură a drumului ajunseră într-
o poeniță unde animalele se învălmășeau. De această dată, încrezătoare, Didi nu mai ocoli pe
nimeni. Se opri, privi în jur cu atenție și se apropie de o alta broscuță. Stăteau în liniște una
lângă cealaltă și se tatonau. Din când în când își întorceau capul una spre alta și clipeau. Ochii
lor nu aveau nevoie de cuvinte.
-Trebuie să fim cu cei asemeni nouă. Prietenia nu înseamnă teamă!

Mesajul povestirii: un om nu este o insulă


Prezentarea cazului:

- Eleva M.V.. este în clasa a III-a (9 ani)


- Principala caracteristică a cazului constă în dorința puternică de a-și găsi prieteni și
sensibilitate deosebită în ceea ce privește apropierea de ceilalți colegi
- Manifestă un comportament emoțional instabil, plânge cu ușurință, se supără chiar și
din motive minore, este sensibilă la comportamentul non-verbal și paraverbal al
celorlalți colegi, are ieșiri violente, simte că nu este integrată în colectivul clasei
- Când i se atrage atenția ripostează verbal violent, având o atitudine agresivă
- Dorește să iasă în evidență prin orice mijloace, face observații colegilor și încearcă să
atragă atenția învățătoarei

222
- Tendință spre comportament elitist, vrea să demonstreze în permanență că este
superioară celorlalți
- În urma studierii posibilităților de a remedia situația am decis elaborarea povestirii
terapeutice mai sus prezentate pentru a provoca schimbări atitudinale și
comportamentale în manieră indirectă, atingând subtil problematica elevei

Efectele poveștii terapeutice:

- Povestea a fost integrată într-un set de 10 povești terapeutice sugerate ca temă pentru
acasă
- S-au format echipe de dezbatere care au analizat și argumentat 2 dintre aceste povești
(una fiind cea prezentată)
- În acest caz se așteaptă următoarele efecte: sensibilizarea subiectului prin asocierea cu
broscuța Didi, empatizarea cu aceasta și sugerarea unui comportament asemănptor în
scopul dezvoltării unei relații de prietenie
- Am constatat că reacția copiilor este mai bună atunci când personajele sunt animale,
fiindu-le mai ușor să preia din comportamentul acestora decât a altor covârstnici
- De asemeni s-a constatat că într-un mod paradoxal eleva în cauză s-a apropiat de un
coleg cu care a identificat mai multe puncte comune, unul dintre acestea fiind și
elitismul; au dezvoltat o relație de competiție prin care însă nu sunt diminuate
caracteristicile sanogene ale unei relații de prietenie

223
(lipsa motivaţiei de a învăţa sau munci )
Samoilă Maria-Mihaela,
Şcoala Gimnazială “Grigore Ungureanu”,
Loc. Ceahlău, jud. Neamț

fost odată o căpriţă care nu voia să muncească. Căpriţa Elena prefera


să stea toată ziua lungită, să se joace sau să alerge. În toate momentele zilei, toate scuzele erau
bune pentru a nu munci. Din această cauză, ea se juca mai mult singură, deoarece colegele sale
erau ocupate să muncească.
Într-o zi, în timp ce Elena era plecată în pădure să se joace, o zână veni în poieniţă. Ea
explică tuturor căpriţelor că lansează un concurs pentru desemnarea celei mai bune căpriţe din
lume. Fiecare căpriţă va putea acumula puncte dacă munceşte atunci când trebuie, se joacă în
cel mai potrivit moment şi, bineînţeles, are o mulţime de prieteni. Astfel, toate căpriţele se
puseră pe treabă pentru că fiecare vroia să câştige. Când Elena se întoarse acasă, văzu că nimeni
nu o bagă în seamă. Toate căpriţele munceau din greu. Elena se simţi puţin dată la o parte. Până
să se culce, reuşi totuşi să afle care era pricina acestei schimbări şi de ce toată lumea era atât
de grăbită. Atunci, Elena îşi zise că trebuie să câştige concursul, că este capabilă să fie prima.
Dis de dimineaţă, căpriţa noastră se alătură suratelor sale. Picioarele sale erau foarte obosite
pentru că Elena, nu era obişnuită cu munca, dar ea nu se descuraja deoarece voia să câştige
concursul şi să devină cea mai harnică căpriţă din lume. Ea se juca acum împreună cu celelalte
căpriţe şi acest lucru era deosebit de plăcut.
La sfârşitul concursului a constatat că avea o mulţime de prieteni. În aşteptarea
rezultatului concursului, toate căpriţele erau anxioase. Zâna a anunţat în sfârşit marea
câştigătoare: „Pentru că a făcut multe eforturi şi a ameliorat rezultatele, o declar pe căpriţa
Elena, câştigătoarea concursului”.
Toată lumea a aplaudat, iar Elena era foarte mândră de ea. Zâna i-a dat şi o diplomă,
precum şi următoarele sfaturi: „ Rămâi întotdeauna o căpriţă muncitoare şi conştiincioasă.
Când îţi vei simţi picioarele obosite sau când curajul te va părăsi, respiră adânc de trei ori şi

224
vei vedea cum o lumină albastră te va înconjura şi-ţi va da forţa şi curajul de a continua. Această
lumină va fi invizibilă pentru ceilalţi, doar TU o vei putea vedea”.
În acest context, povestea terapeutică scrisă, a adus un surplus de încredere şi mari şanse
de reuşită în valorizarea sarcinilor cotidiene, prevenirea abandonului şcolar, încurajarea
efortului de dezvoltare personală, fiind tovarăş de drum celui aflat în suferinţă şi durere.
Pentru că suntem aici şi cuvântul e unic, cele de faţă sunt doar primii paşi făcuţi în
praful stelar din „Povestea drumului” , spre ei, spre sufletul lor, închis în scoica ce spune
poveşti încă ude şi face perle de oameni.

225
(despre jignirea colegilor)

Ed. Furtună Lăcrămioara,


Școala Gimnazială
Grigore Ungureanu,
loc. Ceahlău, jud. Neamț

A fost odată un iepuraş,


mic şi drăgălaş,
nu chiar aşa de mic,
cât era de voinic,
să-şi poarte singur ghiozdanu’,
să-ncheie şcoala şi anu’.

ebe, căci aşa-l chema pe iepuraşul nostru, mergea la şcoala iepuraşilor ca să


înveţe să devină şi el un iepuroi mare, cu reputaţie în pădure, aşa cum aveau bunicii lui, iepuroii
Nana şi Bubu. Pentru că, trebuie ştiut, aceştia erau tare respectaţi de toate animalele din pădure,
erau iepuroi de vază. Iepurilă Bubu era doctorul pădurii şi toate animalele veneau la el să le
vindece : căprioara avea o durere la gleznă, mistreţul îşi rupsese nasul căutând hrană, ursul îşi
înţepase o labă când a vrut să fure mierea albinelor, iar doctorul Bubu făcea minuni pentru
fiecare. Aşa de priceput era, încât la uşa bârlogului său stăteau zilnic la coadă zeci de animale.
Aşa se face că, iepuroaica Nana, îşi petrecea zilele mai mult singură, într-o camera alaturată
din bârlog. Nu prea ieşea să se plimbe prin pădure, stătea şi pregătea bunătati de mâncare, din
tot felul de produse rafinate din pădure, aduse în dar de animalele bolnave. Când termina de
gătit, Nana se aseza la masă şi începea să mănânce, pe rând, porţia ei şi porţia sotului, care nu
mai avea timp să vină la masă, cu atâtea animale de vindecat. Ronţăind azi, ronţăind mâine,
iepuroaica Nana, din ce în ce mai singură şi mai tristă, începu să devină atât de grasă, încât cu

226
greu se mai mişca. Ieşirile din bârlog erau foarte rare, doar din când în când îşi mai scotea
boticul la uşa bârlogului, să ia o gura de aer proaspat cu miros de frunze ude de pădure.

Intr-o zi, ce se gândi ?


Hai să-mi fac o bucurie,
Să-l duc cum îmi place mie,
Pe Bebe până la şcoală,
să mai scot nasu’ din oală,
Că doar un nepot am eu
Şi-i păcat de Dumnezeu
Să n-apuc să-l mai îndrum,
Până plec pe ultim drum.

Asa că, bunicuţa iepuroaică, îşi făcu curaj la gândul să iasă din casă după atâta vreme
şi îi spuse nepoţelului :

– Bebe, ce-ar fi să mergem mâine împreună la şcoală, eu îţi pot duce ghiozdanul iar tu
poţi ţopăi în voie, pe poteca din pădure ?

– Nu vreau să merg cu tine, eşti mult prea grasă! îi răspunse iepuraşul pufos,
scărpinându-se pe o ureche….şi chiar atunci, din gura lui, odată cu aceste cuvinte, a
ieşit un bulgăre pufos, nu mai mare decât o nucă, cu gust amărui. Era un bulgăre otrăvit,
deşi pe dinafară părea drăguţ şi inocent. Bebe simţise că ceva-i amărea gura dar s-a
bucurat să vadă ca bulgărele ieşise cu atâta usurintă, fără să-l împiedice să respire sau
să se-nece cu el. Din gura lui Bebe bulgărele se rostogoli foarte rapid, ascunzându-se
în blana grea şi moale a bunicii. Ajuns aici, bulgărele se desfătă în blana plină de
grăsime şi, tot rostogolindu-se, când pe umeri, când pe burtă, când pe spate, începu să
crească, şi să crească…In doar câteva minute, bulgărele otrăvit ajunsese de mărimea
unui măr, lucru extrem de neplăcut, chiar şi pentru kilogramele în plus ale bunicii
iepuroaice. Speriată de bulgărele care creştea si creştea şi suparată că primise acest
bulgăre otrăvit tocmai de la nepoţelul său, iepuroaica Nana alergă cât putu de repede
la mama lui Bebe, iepuroaica Dada, să-i povestească cele întâmplate.

Iepuroaica Dada era o iepuroaică blajină şi calmă, singurul ei defect era că nu ştia să
spună decât « da », de câte ori vorbea cu fiul său, iepuraşul din clasa a treia. Bebe crescu
astfel, fără să cunoască alte cuvinte din partea mamei, indiferent ce făcea sau spunea.
Când află cele întâmplate, iepuroaica Dada se scărpină şi ea pe o ureche, semn că nu-i
prea plăcea cele auzite, şi, primind bulgărele otrăvit de care bunica Nana dorea să scape
cât mai repede, răspunse :

– Da-da, are dreptate iepuraşul Bebe, sunteti prea grasă. Ar trebui să mergeţi în pădure
la un salon de înfrumuseţare şi să scăpaţi de aceste kilograme în plus.
In acel moment, bulgărele otrăvit aflat între lăbuţele iepuroaicei Dada, se umflă şi mai
mult, ajungând de mărimea unui grepfrut. Deja bulgărele era prea greu să mai poata fi

227
aruncat dintr-o labuţă în alta, astfel că Dada îl împinsese, rostogolindu-l pe jos, către
Nana. Nimeni nu vroia să pastreze acest bulgăre otrăvit, aşa că Nana, supărată şi
furioasă, rostogoli la rândul ei din nou bulgărele spre nora ei, spunându-i :

– Mai bine să fiu grasă decât să am blana zbârcită, cum o are mama ta, iepuroaica Nunu.
Şi, pe cât era de grasă, pe atât de repede reuşi să-şi ia labuţele la spinare şi să plece din
acel loc, trăgându-şi blana cu pete negre, pe covorul casei, inspirat din ultimul model
de gazon apărut în revistele de design interior din pădure.

Dada, cuprinsă de o furie imensă, rămasă cu bulgărele otrăvit care avea de acum
mărimea unui pepene, începu să se sperie. Asa bulgăre mare, mai mare decât ea, plin
de otravă şi care risca să mai crească, nu putea fi ţinut în casă. Asa că se hotarî să-l
învelească într-o cârpă mare, pe care o apucă de cele patru colţuri şi începu să tragă de
ea din răsputeri. Se gândi să scape de bulgărele otrăvit cât mai repede, să-l scoată din
casă. Trăgând după ea bulgărele de mărimea pepenului, Dada ajunsese la bârlogul
iepuroaicei Nunu, mama ei. Era transpirată de la atâta efort, obosită de cât trasese dupa
ea bulgărele otrăvit prin pădure, peste crengi, rădăcini de copaci şi noroaie de
primavară. Cu suflul tăiat, începu să povestească :

– Mama, să vezi ce s-a-ntâmplat: Nana mi-a adus un bulgăre otrăvit cât un măr, despre
care zice că a ieşit din gura lui Bebe şi a fost de mărimea unei nuci, apoi s-a facut cât
un grepfrut, iar acum e cât un pepene. Nu stiu ce sa fac cu el, dar am venit să-ţi spun că
Nana a zis că blana ta e zbârcită şi să ştii că….

Insă nu mai avu timp să rostească mai multe că bulgărele otrăvit se umflă de-a binelea
şi ajunsese de mărimea unei mingi medicinale. Era cât acele mingi folosite de unele
animale din pădure la sala de sport, pentru exercitii de menţinere în formă. De acum
bulgărele otrăvit devenise mare, greu şi tocit de atâta rostogolire de la unul la celălalt.
In timp ce vorbea despre cele întâmplate, Dada nu-şi dădu seama că bulgărele se
rostogolea încet, încet, dar sigur, către mama iepuroaică Nunu, nemaiputând fi oprit.
Bulgărele otrăvit o prinsese pe iepuroaica Nunu sub el, strivindu-i corpul bătrân şi
călcându-i în acelasi timp sub greutatea sa blana zbârcită….dupa ce trecu peste tot
corpul mamei iepuroaice, bulgărele se opri într-un perete al casei. Dada putu să-şi vadă
mama, pentru ultima oară: o blană întinsă pe jos, impecabil de bine călcată, fără niciun
rid…

Morala (pentru cine mai are nevoie) : ajutaţi-i şi pe cei mai mici iepuraşi să devină
conştienti de bulgării pufoşi care le ies pe gură.

228
(acceptarea necondiționată)
Educatoare Ghelasă Liliana,
Școala Gimnazială Grigore
Ungureanu,
loc. Ceahlău, jud. Neamț

dată, demult, pe vremea când oile erau nişte animale nedomesticite, trăia la o

margine de pădure o familie de oi. Era o familie liniştită si unită, toţi se ajutau şi se înţelegeau
la treburile gospodăreşti. Bunicii se ocupau îndeosebi de îngrijirea mieilor, părinţii, vecinii şi
tot felul de verişori şi unchi mergeau să aducă hrană pentru cei mai tineri dintre membrii turmei.
Mieii cresteau sănatoşi si frumoşi, principala lor preocupare fiind joaca şi alergatul pe pajişte.
Intr-o zi, în mijlocul oilor cu blana care mai de care mai albă şi mai pufoasă, se născu o oiţă cu
totul şi cu totul neagră. Mare le mai fu mirarea celor din jur, la auzul veştii naşterii oiţei negre.
Vecinele, tinerii de prin sat şi babele curioase se adunară cu toţii în jurul oiţei negre,
minunându-se :
– Vezi surată, ea nu-i ca noi, e neagră şi urâtă ! spuneau oile bătrâne.
– Da, nici faţa nu-i seamană cu a noastră! adăugau altele cu un behăit mirat.
Până şi părinţii erau surprinşi de culoarea oiţei, iar Berbecul Creţ, tatăl oiţei, poetul
turmei, se şi grăbi să scrie câteva rânduri, anunţând vestea naşterii :
« Domnul mi-a trimis de Sus,
O oiţă cum v-am spus,
Cum n-a mai fost niciodată
De-a lăsat gura căsacată
La toată turma de oi
Ce s-a nascut pe la noi :
Mică, slabă, negricioasă,
Pe faţă putin păroasă
Nu-i oiţă ca a mea
Cu blană neagră pe ea »

229
Timpul trecea şi oiţa cea neagră creştea vazând cu ochii. Zglobia, căci aşa era numele
ei, îşi petrecea timpul zburdând prin iarbă, înălţând zmee, culegând cu boticul flori de câmp,
împreună cu surioarele ei, oiţele Cuminţica şi Buna. Cele trei erau de nedespărtit, formând un
grup aparte în mijlocul turmei de miei. Dar, pe măsură ce creştea, Zglobia ieşea tot mai mult
în evidenţă: îi plăcea să iasă din turmă şi să alerge departe, tot mai departe…Se bucura zilnic
de libertatea pe care i-o oferea natura, şi, cu picioruşele ei firave şi agile, parcurgea câmpia în
lung şi-n lat, alergând dupa fluturi, gâze şi rostogolindu-se cu plăcere pe pajiştea jilavă a
dimineţilor de vară…Nimic n-o ţinea în loc, îi plăcea să alerge în toate directiile, să guste din
parfumul diverselor soiuri de iarbă şi să adulmece mirosul fiecărei flori de câmp, fără frică de
nimic, cu poftă de viaţă şi încredere în ea.
Insă mama Zglobiei, oaia Dreaptă, era o mamă tare grijulie şi nu-i plăceau deloc aceste
ieşiri din grup ale oiţei sale. Ii era teamă ca Zglobia se îndepărtează prea mult, şi poate ajunge
chiar la pădure, acolo unde locuia Lupul cel Barbat, duşmanul tuturor oiţelor.
– Ia exemplu de la Cuminţica şi Buna, ele stau pe lângă turmă şi fac întotdeauna ce
trebuie, îi spunea mereu oaia Deapta fiicei sale cele mai mici.
– Dar mamă, mie-mi place….
– Nu mă interesează ce-ţi place ! Eu îţi spun ce trebuie facut ! Tu nu eşti ca surorile
tale, tu-mi faci tot felul de probleme ! Habar n-ai tu ce-ţi poate face Lupul cel Barbat dacă te
prinde…Şi dealtfel toţi lupii din pădure sunt la fel : niste escroci, care te păcălesc iar în final
toţi vor acelaşi lucru : să te mănânce !
– Dar mamă….
– Taci cu behăiala asta şi treci în ogradă, încheia discuţia de fiecare data oaia Dreaptă,
trimiţându-şi fata în curtea special amenajată pentru familie de către stapânul ţarcului, Berbecul
Creţ, harnic gospodar.
Din păcate Dreapta, care era o mamă tare, tare bună, nu prea ştia să-i spună fiicei sale,
care devenea adolescentă, cât de îngrijorată era ea de faptul ca Zglobia putea să păţească vreun
rău. Nu ştia decat să-i spună « tu nu mă asculţi niciodată », « tu nu eşti bună de nimic », iar
când se întâlnea cu vreo cumetră oaie venită de pe alte pajişti îi spunea mereu « asta-i oaia
neagră a familiei, numai probleme îmi face ». Vorba mergea repede şi, din gură-n gură, din
turmă-n turmă, când o vedea pe Zglobia, toată lumea spunea pe şoptite «asta-i oaia neagră a
familiei Berbecului Cret, ei nu şi-au dorit-o, numai probleme le face ».
Asa se face că Zglobia, de unde era o oiţă plină de viaţă, începu să devină din ce în ce
mai tristă, mai singură şi tot mai suparată pe mama ei despre care credea că îi doreşte răul cu
tot dinadinsul. Zglobia nu mai avea pofta de mâncare, devenea tot mai slabită iar blana neagră,
care creştea pe corpul ei firav, începea să se înnoade tot mai mult, cu fiecare mesaj negativ
primit de la cei din jur. Ba mai mult, blana tot mai încâlcită îi dădea mari dureri de cap,
îmbolnavindu-se tot mai des. Pe când Cuminţica si Buna ieşeau la joacă cu prietenele lor, oiţele
vecine, Zglobia trebuia să stea întinsă pe patul de paie, aşternut în prima cameră din locuinţa
lor din staul (e bine de ştiut că, desi oile nu erau domesticite în acele vremuri, ele aveau propiul
staul pe care şi-l construiau în familie).
Rămasă singură şi mai mult bolnavă decât sănătoasă, oaia noastră decisese într-o zi să
ia o gură de aer, fără ştirea părinţilor. Cum se plimba ea prin jurul casei, zări deodată un tânar
berbec chipes si total diferit de berbecii pe care-i cunoscuse pâna atunci. Acesta avea blana
scurtă, de culoare cafenie, privirea mai degrabă asemanatoare cu cea de veveriţă, şi, lucru şi

230
mai ciudat, îsi mişca picioarele pe un aparat cu roţi, care-i permitea să se deplaseze. De îndata
ce-l zări, Zglobia încercă să intre ruşinată în casă. Ii era teamă să fie văzută de către un strain
drept « oaia neagră », cu blana nepieptănată, încâlcită, lungă şi plină de noduri. Dar străinul o
zări şi-i spuse :
– Bună zi să ai, tânară domniţă ! De ce te ruşinezi aşa ? Vino, haide să-ţi arat cum se
vede pajiştea de la înălţimea roţilor.
Zglobia, pe cât de temătoare era să nu fie cumva lupul cel Barbat deghizat în haine
catifelate de Berbec, pe atât era de curioasă să descopere cum e să fii cocoţat pe acele două roţi
şi să poţi să vezi lumea de la înăltime. Curiozitatea, care-i colorase cele mai frumoase clipe ale
copilăriei, o cuprinse brusc şi îndrăzni să întrebe :
– Cum te cheamă şi de pe ce tărâm vii ? La noi în turmă nu avem asemenea echipamente
sofisticate…
– Sunt berbecul Norocel, răspunse străinul. Vin de pe tărmâmuri foarte îndepartate !
Am străbatut cu acest instrument numit pedaloscop munti şi câmpii, pajişti înverzite şi păduri
sălbatice. Caut un loc unde să-mi placă să trăiesc şi să-mi întemeiez propria turmă, adăugă
Norocel, prinzând în bot o coadă de margaretă proaspătă.
– Pot să-ţi arăt eu împrejurimile, îi răspunse dintr-o dată bucuroasă Zglobia. Şi, nici una
nici doua, Norocel o ajută să salte şi să încalece acel dispozitiv sofisticat pentru oiţele de pe
acele meleaguri (dar care, pentru noi oamenii, nu era nici mai mult nici mai putin decât o
bicicletă).
Descoperind frumuseţile acelor ţinuturi nemaîntâlnite, cu blana în vânt, tânarul Norocel
pedala în căldura soarelui la apus. Zglobia începea parcă să revină la viaţă, bucuroasă să
regăsească câmpurile copilariei pe care zburdase de nenumarate ori, în compania surorilor sale.
Adierea vântului şi mirosul de iarbă uscată care-i alinta nările o făcură să se învioreze şi să
prindă putere. Norocel o ţinea de acum în braţe cu putere, şi amândoi îsi mişcau în acelaşi ritm
picioarele pe pedaloscop. Cu cât vântul bătea mai tare în blana încâlcită a Zglobiei, cu atât
nodurile începeau să se desfacă…unul câte unul….
La un moment dat, cei doi se opriră şi, asezaţi pe pajişte la umbra unui frasin bătrân,
contemplând soarele care cobora după un deal, Norocel îi spuse :
– Esti cea mai frumoasă oaie pe care am întâlnit-o, eşti unică şi atât de originală ! Eşti
oaia mea neagră ! M-aş bucura să pot să ramân pe aceste meleaguri, să întemeiez o turmă
întreagă, împreună cu tine…dar aş vrea să ştiu : de unde îţi vin toate aceste noduri în blană ?
– Blana mea se încâlcea de câte ori primeam cuvinte care nu erau bune pentru
mine….am adunat atâtea noduri în blana asta, încât cu greu o mai puteam suporta. Credeam ca
blana mea sunt chiar eu şi am început să nu mă mai suport..mi-am lasat corpul să se
îmbolnăvească, coplesit de greutatea blănii.
– Bine, şi crezi ca poti face ceva să scapi de aceste noduri ?
– Am să merg la cel mai modern salon de coafură pentru oi şi am să renunţ la blana
asta…o să dau înapoi nodurile celor care mi-au aruncat cuvinte urâte, celor care mi-au pus
etichete!, se gândi Zglobia.
– Ei, asta e o idee la fel de originală precum culoarea blăniţei tale !
– Da, dar am să păstrez eticheta care-mi place foarte mult « sunt oaia ta neagră », adaugă
Zglobia, plecându-şi capul pe umărul puternic al tânarului Norocel.

231
După ce au trecut pe la coaforul din staul şi Zglobia a lăsat pe la toti cei care i-au trimis
cuvinte urâte câte un nod-două din blana cea veche, cei doi au decis să-şi unească destinele şi
să întemeieze o turmă a lor. Aici, oile negre, cafenii, albe şi chiar verzi sau rosii, au trăit în pace
împreună, până în zilele noastre…
Asadar, dacă traversaţi pe drumul vacantei dealuri verzi şi întâlntiţi oiţe roşii, negre sau
portocalii, salutaţi-le din partea mea…sunt mieii oiţei Negre şi ai lui Norocel…părinti bucuroşi
că au copii cu blăni colorate, fără noduri…

232
(despre încredere)

Educatoare: Rusu Eugenia


Școala Gimnazială:„Iustin Pîrvu”
loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț

ițigoiul Rio era foarte trist. El iși spunea mereu că este cea mai mică și mai
neajutorată pasăre din pădure. “De ce trebuie să fiu pițigoi? Mi-aș dori să fiu și eu o pasăre
mare și puternică precum vulturul sau șoimul, să am aripi mari, picioare, cioc și gheare
puternice. Nu sunt bun de nimic.”
Într-o zi pițigoiul stătea pe o creangă și îl admira pe vultur.Vulturul s-a oprit din zbor și s-
a așezat pe creanga pe care stătea pițigoiul. Acesta îl întrebă:
- Dragă vulturule, mi-ar plăcea să fiu și eu ca tine mare și puternic.
Vulturul râse și spuse:
- Cum ai putea să fii tu mare și puternic? Ești doar un pițigoi mic, slab și pricăjit.
Atunci Rio s-a întristat foarte tare, a plecat spre cuibul său și a plâns cu lacrimi amare.
A doua zi Rio s-a întâlnit cu șoimul și i-a spus :
- Tare mult mi-aș dori să pot zbura atât de repede și de mult ca tine. Șoimul a surâs.
- Bietul de tine, eu pot zbura așa de repede și de mult pentru că am aripile mari și
puternice. Uită-te la ale tale cum arată!
Rio lăsă privirea în jos și plecă supărat. “Eu nu știu să fac nimic, sunt doar un pițigoi
amărât.”
În drumul spre casă se întâlni cu ciocârlia. Aceasta cânta atât de frumos!
- Dragă ciocârlie, sunt fermecat de cântecul tău minunat! Mi-aș dori să pot cânta și eu
atât de frumos!
- Dragul meu pițigoi, fiecare avem darul nostru special. Fiecare suntem buni la ceva.
Crede în tine!
- Îți este ușor să vorbești, eu sunt doar un pițigoi slab, iar toate păsările din pădure sunt
mai bune decât mine.

233
Astfel a mers Rio din nou supărat spre casă. Dintr-o dată a auzit niște zgomote ciudate. Ce
se întâmpla oare? S-a ascuns într-un frunziș și de acolo a urmărit toată minunăția. Niște oameni
au prins într-o colivie mare mai multe păsări din pădure printre care erau și vulturul, șoimul,
ciocârlia și o bufniță. Au așezat colivia într-un camion și au mers grăbiți prin pădure. Păsările
din colivie strigau speriate și disperate. Prin ușa întredeschisă l-au zărit pe pițigoi.
- Pițigoiule, te rugăăăăm, ajută-ne! Ne vor duce să ne împăieze! Salvează-ne!
Pițigoiul nici n-a stat pe gânduri și s-a dus . O voce din interior îi spunea că va putea să îi
salveze.
- Cred că gheara mea mică și firavă e cheia perfectă pentru a descuia această încuietoare
a coliviei.
Cu mult curaj pițigoiul Rio a descuiat încuietoarea a coliviei și a reușit să elibereze păsările.
- Ești salvatorul nostru, ești un erou! Cum am putea să-ți mulțumim? strigară păsările în
cor.
Rio se gândi și spuse: “Ați reușit să îmi mulțumiți deoarece am învățat că este bine să am
încredere în mine, să fiu eu, pentru că sunt deosebit. Am învățat că fiecare dintre noi este bun
la ceva și că este bine să ne oferim zilnic complimente pentru a vedea că fiecare are părțile lui
bune.”

Metode: observația, explicația, conversația, jocul de rol;


Resurse materiale: poveste, ilustrații, coroane cu chip de pasăre;
Durata: 40 minute;
Beneficii:
• Descoperirea propriei calități;
• Sporirea încrederii în forțele proprii;
• Acceptarea diversității indivizilor;
• Formarea deprinderii de a oferi complimente.

234
(aprecierea fiecărei clipe din viața noastră)
Pof. Radu Lucia,
Școala Gimnazială “Iustin Pîrvu”
loc. Poiana Teiului, jud. Neamț

e măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate

din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria
neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă
sunt cât se poate de plăcute. Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel
de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe
care viaţa ţi le dă din când în când. Iată despre ce e vorba:
La radio era o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe
tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe
aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până
la prânz.
La un moment dat, a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să
asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captivat atenţia. Avea o voce gravă, fermă,
dar deosebit de calmă.
Iată povestea lui, spusă crainicului radio:
„Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv
sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine, dar cred că e o ruşine
că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai
lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte
altele…
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile.
Este povestea celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină
aritmetică:

235
* un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult, iar alţii mai puţin, dar media
este asta : 75 de ani;
* am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte
în medie un om;
* deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja,
adică 55×52, adică aproape 2900 de sâmbete;
* am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete…
După ce am terminat cu aritmetica, m-am dus la magazin şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă,
din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că
nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-
am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că
observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile
care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili
priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc
familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă, am scos din vas ultima bilă.
Mă gândesc că, dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă…pur şi simplu mi s-a dat puţin
timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta este puţin timp în plus.
Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi… sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu
familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio. La
revedere!”
În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus,
această poveste a fost una din acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin.
O lecţie pe care eu am învăţat-o.
Surse internet: http://povestiricrestine.ro/povestea-celor-1000-de-bile
https://www.youtube.com/watch?v=asf66hX2u-g

De ce această poveste?
Pentru că, în urmă cu aproximativ trei ani, am propus-o spre meditaţie părinţilor şi cadrelor
didactice invitate la cursul festiv al elevilor mei din clasa a VIII-a. Era sfârşitul anului şcolar
2014-2015. În timp ce se derula filmuleţul video cu această poveste (îl puteţi viziona accesând
linkul celei de-a doua surse internet), am observat că, deşi le cerusem elevilor să rezolve o
cerinţă diferită, mulţi dintre ei urmăreau, de fapt, cu atenţie povestea expusă mai sus.
La terminarea clipului, mai mulţi părinţi şi-au exprimat părerile şi sentimentele sincere, prin
raportare la fondul vieții lor sociale care presupune o constantă și inevitabilă angajare în
236
treburile multe ale fiecărei zile de sâmbătă. Copiii nu au spus, însă, nimic… Cum nu aşteptam
atunci vreun răspuns din partea lor, deoarece alta fusese tema lor de meditație, am trecut la
următorul moment al activității respective. Îmi amintesc însă cum noi, adulţii, ne-am pus atunci
în minte că vom schimba radical măcar viaţa sâmbetelor noastre şi o vom face cât mai apropiată
celei din poveste.
La câteva zile de la evenimentul nostru festiv, mai precis în prima sâmbătă de după, am primit
pe seară apelul telefonic al uneia dintre mamele invitate, care m-a întrebat pe un ton vesel dacă
am avut grijă de acea sâmbătă! Surprinsă de întrebare, i-am răspuns că prima parte a zilei fusese
în general „în regulă”, dar că spre seară treburile s-au cam aglomerat… „La mine a fost bine
tot timpul”, a completat ea pe acelaşi ton. Era primul feed-back practic al activității pe care o
derulasem și, în același timp, o reamintire indirectă că eu nu „învățasem” încă pe deplin sensul
lecției de viață cu care se încheia povestea.
Un al doilea feed-back s-a consumat la începutul acestui an calendaristic, când – în seara
Bobotezei (cred că seara se consumă pentru fiecare dintre noi momentele de reflecție) – am
primit vizita neașteptată a doi elevi, soră și frate, elevul fiind tocmai unul din generația la al
cărei curs festiv s-a consumat activitatea de acum trei ani. Din nou, pe fondul oboselii
acumulate peste zi, dispoziția mea inițială nu a manifestat ospitalitatea cuvenită. Mai mult,
mărturisesc că prima reacție a fost de a amâna vizita pentru a doua zi, dar m-a stânjenit statutul
lor de copii nedumeriți în fața adultului și cadrului didactic cu care își doreau un dialog. Și,
pentru că fostul meu elev a observat starea mea de ușoară oboseală, iar între noi nu se închega
o comunicare având același referent, băiatul m-a întrebat direct dacă îmi mai amintesc povestea
celor 1000 de bile. Am zâmbit uimită de intrebare: era tot sâmbătă!!
Așadar, ce-ar fi dacă mi-aș cumpăra și eu un vas plin cu bile colorate??…
Concluzie: Literatura de specialitate pedagogică teoretizează o gamă largă de metode prin care
cadrul didactic poate identifica nevoile de comunicare și de dezvoltare psiho-socială ale
elevilor, însă practica ne demonstrează că uneori o simplă poveste poate avea mult mai repede
efectul terapeutic scontat: un efect terapeutic de durată...

237
(despre importanța poveștilor)

Profesor Diaconu Maria


Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru'' Grinţieş
Localitatea Grinţieş, Judeţul Neamţ

şa după cum spunea Hans Christian Andersen, marele scriitor danez celebru
pentru basmele sale ,,viaţa însăşi este cea mai bună poveste''. În calitate de profesor cu o
vechime remarcabilă, pe domenii de predare din arii curriculare diferite pot spune că povestea
nu şi-a pierdut din farmec, chiar dacă tindem în ultima vreme să utilizăm în actul didactic
metode de predare cât mai moderne, îmbinate cu metode interactive centrate pe elev. Poveştile
ne-au captivat încă de la începutul vieţii noastre, deoarece acestea se identifică cu copilăria.
Povestea sau basmul presupun o desfăşurare epica, amplă, cu mai multe episoade, în
versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale si personaje fantastice, având
rol distractiv – de încurajare a isteţimii care învinge prosia, lenea, minciuna, egoismul. În
domeniul didactic povestea poate fi utilizată cu succes aproape la toate disciplinele de predare.
Este indicat, însă, să evităm poveşti ce relatează întâmplări violente, ce pot influenţa negativ
formarea copiilor.
Poveştile educative prind foarte bine la orele de consiliere şi orientare, deoarece ele dau
prilej de reflecţie şi de meditaţie, ajutând elevii să găsească răspuns la multe întrebări sau
nelămuriri. Descoperirea unor învăţăminte plecând de la întâmplări imaginare determină copii
să analizeze diferite situaţii şi să extragă învăţămintele aferente benefice dezvoltării
personalităţii şi caracterului.
Intercalarea poveştilor în predarea limbii franceze dezvoltă creativitatea şi spiritul de
echipă în rândul elevilor. Acestora li se poate prezenta un fragment dintr-o poveste (filmuleţ,
cântecel sau desen animat în limba franceză), urmând ca ei să termine povestea, sau să scrie ei
o istorioară, din care colegii să aibă ceva de învăţat. Împărţirea rolurilor, crearea costumelor,
jocul de rol dă prilej ca fiecare copil să-şi pună în valoare competentele. Predarea limbii
franceze prin metode ludice dezvoltă interesul elevilor pentru limba franceză şi îi ajută pe
aceştia să reţină mult mai uşor cuvinte sau expresii. ,,Le petit chaperon rouge'' sau ,,Le chien

238
bleu'' sunt exemple de povestioare care nu numai că uşurează învăţarea limbii franceze, dar
dezvoltă şi sentimente de prietenie, de încredere, de ataşament faţă de natură, de mediu cu care
omul trăieşte în simbioză.
Povestea poate fi utilizată cu succes şi la orele de chimie şi fizică, chiar dacă la aceste
discipline lipsesc elementele de ficţiune. Fie că vorbim despre istoricul descoperirii
elementelor chimice, a sistemului periodic al elementelor, fie că vorbim despre chimişti sau
fizicieni, elevii vor asculta cu interes orice noutate, dacă aceasta este precisă şi bine plasată în
parcursul orei. Din exemplele date la clasă elevii pot reţine şi lega anumite descoperiri de
anumiţi oameni de ştiinţă, făcând conexiuni interdisciplinare şi înţelegând mai bine fenomenele
fizice şi chimice prezentate.
Importanţa poveştilor
✓ Poveştile îi învaţă pe copii despre emoţii, despre cum anume pot schimba atitudini,
opinii sau comportamente.
✓ Povestea activează creierul şi ,,ne transferă'' în mijlocul acţiunii prezentate, favorizând
dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei.
✓ Acestea menţin trează atenţia, facilitând învăţarea şi reţinerea informaţiilor noi. Studiile
demonstrează că 63% din cei care ascultă o poveste pot să-şi reamintească faptele, faţă
de 5% din cei care sunt părtaşi ai predării tradiţionale.
✓ Poveştile sunt o modalitate excelentă de a comunica cu orice copil, indiferent de
personalitate şi caracter.
Specialiştii în domeniu susţin că poveştile pot schimba chiar şi compoziţia chimică a
creierului. Atunci când cineva ascultă sau citeşte o poveste captivantă, în care eroul
trece prin încercări dificile, creierul produce oxitocină, o substanţă asociată cu
generozitatea, compasiunea, încrederea şi sensibilitatea.
Poveştile şi povestitorii nu se uită niciodată, deoarece părinţii şi bunicii noştri le-au
folosit pentru a ne învăţa să fim oneşti, cinstiţi, curajoşi, optimişti, modeşti şi altruişti.

239
(relația copiilor cu părinții)

Prof. Iosub Maria


Școala Gimnazială “Iustin Pîrvu”
loc. Poiana Teiului
jud. Neamț

Motto,,Nu ai dat nimic până nu ai dat totul ! “

fost odată, demult, un măr uriaş. Un băieţel venea mereu să se joace pe lângă el,
se urca până la vârful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Îi plăcea
tare mult copacul lui, iar mărul îl iubea şi el tare mult.
Dar, într-o zi, băieţelul veni lângă copacul său, foarte abătut. Copacul îl îmbie:
- Vino sa te joci cu mine!
Băieţelul îi răspunse:
- Nu mai sunt copil mic, să-mi găsesc de joacă in jurul copacilor! Vreau jucării, dar am
nevoie de bani, ca să le cumpăr!
- Îmi pare râu, dar nu am bani, dar poţi culege toate merele mele şi să le vinzi. Astfel,
vei face bani destui, pentru a-ţi cumpăra jucării.
Cât de fericit era băiatul acum! El culese merele şi cu ele pleca bucuros. Dar, după
aceea, el înceta să mai vină să viziteze copacul. Mărul era tare trist, căci îi era dor de copil.
Dar într-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l îmbie:
- Vino să te joci cu mine!

- N-am timp de joacă! Răspunse băiatul. Trebuie să muncesc pentru familia mea.
Avem nevoie de o casă în care să ne adăpostim. Poţi să mă ajuţi?
- Îmi pare rău, dar eu nu am nicio casă să-ţi dau, fu răspunsul copacului. Dar poţi să tai
crengile mele şi să-ţi faci o casă din ele.

240
- Aşa că băiatul s-apucă să taie toate crengile copacului şi plecă fericit.
Copacul s-a bucurat să-l facă pe băiat, iarăşi fericit, dar, după ce plecă, băiatul nu se
mai întoarse la copac. Copacul era iar trist şi singuratic.
Într-o zi călduroasă, de vară, băiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el!
- Oh! Sunt tare trist şi simt că îmbătrânesc. Aş dori să călătoresc pe mare şi să mă
odihnesc. Poţi să-mi dai o barcă?
- Poţi folosi trunchiul meu ca să-ţi construieşti o barcă. Astfel, vei putea să călătoreşti
fericit spre zări îndepărtate.
Aşa că băiatul taie trunchiul şi-şi făcu o barcă, cu care călători pe mări timp îndelungat.
După mulţi ani, se reîntoarse la copac. Copacul îi spuse:
- Îmi pare rău,băiatul meu, dar nu mai am nimic să-ţi dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinţi să le mănânc! a spus băiatul.
- Nici trunchi să te urci pe el.
- Sunt prea bătrân pentru asta, acum, fu răspunsul băiatului.
- Nu mai am, intr-adevăr, nimic să-ti ofer; poate, doar rădăcinile mele, care se sting,a
zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic, doar un loc de odihnă. Sunt foarte obosit, după toţi aceşti
ani!, a răspuns băiatul.
- Foarte bine! Rădăcinile mele sunt cel mai bun loc de odihnă. Vino, vino şi stai aici,
cu mine, şi te odihneşte!
Băiatul s-a aşezat lângă copac, iar copacul era fericit, zâmbind printre lacrimi.

Aceasta este povestea fiecăruia dintre noi. Copacul (mărul)– sunt părinţii. Când suntem
mici îndrăgim joaca în preajma lor. Când creştem, îi părăsim… Mai venim pe la ei, când avem
nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se întâmplă, părinţii sunt alături de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot,
să ne facă fericiţi. Poate vă gândiţi ca băiatul era plin de cruzime. NU!- dar aşa ne tratam, cu
toţii, părinţii.

241
(schimbarea în bine a atitudinii și comportamentului)

Prof.Ceru Diana Bianca,


Şcoala Gimnazială Hadîmbu,
loc. Mogoșești, jud. Iași

„ ntr-o seară, la marginea unui sat, pe prispă, stătea un bunic cu nepotul său.
-Spune-mi o poveste, ceru nepotul.
După câteva clipe de reflectare, bătrânul începu povestea:
-Îţi voi spune o poveste despre doi lupi. Pe măsură ce creştem, avem sentimentul că în
noi se află în permanenţă doi lupi care se chinuie să obţină controlul asupra noastră. Îţi poţi
imagina că primul lup are părul cărunt și o bunătate în privire și un zâmbet pe față pe care nu
l-ai mai văzut la nici un animal până acum. Este un lup care cu greu își arată colții. L-am putea
numi Lupul Păcii, Iubirii și al Bunătății. Pentru acest lup, iubirea este tot ceea ce contează.
Atunci când iubim, avem grijă de cei din jur. Atunci când suntem buni, zâmbim și suntem
dispuși să ajutăm oamenii aflați la nevoie. Dar, hai să ne imaginăm că mai este un lup, al doilea
care nu e deloc ca primul. Acest lup e urât și are o față înfricoșătoare. Își arată dinţii mai mereu
și mârâie. Atunci când apare acest lup, deseori simțim frică în loc de pace, ură în loc de iubire
și dorința de a face rău în loc de bine. Din păcate acest lup nu a învățat că stârnește emoții
negative celor din jur, îi sperie, în loc să îi iubească și ii îndepărtează. Așa cum îți poți imagina,
cei doi lupi vin la pachet. Sunt mereu împreună și se află într-o luptă permanentă: care din ei
să fie pe primul loc. Lupul Păcii, al Iubirii și al Bunătății vrea să împartă totul cu toată lumea,
însă Lupului Fricii și al Urii ii pasă numai de el. Să ne imaginăm că doi astfel de lupi se află în
conflict în tine.
-Și cine va câștiga? întrebă copilul.
Bătrânul s-a uitat la nepotul său cu ochii plini de înțelepciune:
-Cine va câștiga? Acela pe care îl vei hrăni mai mult.”

Poveste adaptată după "Going inside", din volumul "101 Healing Stories for Children
and Teens" de George W. Burns.

Eleva O.I. este înscrisă în clasa a VI-a şi are vârsta de 13 ani. La sfârşitul anului şcolar
2016-2017 eleva a fost declarată repetentă, fiind nevoită să schimbe colectivul de elevi. Astfel,

242
în calitate de diriginte al clasei, am primit sarcina de a-i asigura integrarea în noul grup de elevi.
Foarte important de menţionat este faptul că eleva a rămas repetentă deoarece a refuzat să
rezolve subiectele examenului de corigenţă la disciplina matematică. Vorbim aşadar despre o
elevă care nu are probleme intelectuale sau de învăţare, ci are probleme comportamentale.
Eleva O.I. nu respectă regulile clasei, vorbeşte urât cu colegii si profesorii, ba chiar s-a
apucat si de furat de la colegi. Intră în conflicte cu colegii, e agresivă cu cei din jur, mai ales
că este mai mare decât restul elevilor din clasă. Cu colegii din clasă nu se prea înţelege. Eleva
înregistrează rezultate slabe la învăţătură, atingând cu greu standardele minimale de
performanţă; riscă să rămână repetentă din nou. Tatăl natural este stabilit în alt județ, iar
concubinul mamei o depreciază, o critică şi refuză să îi ofere ajutor la lecţii atunci când aceasta
are probleme, respingând frecvent copilul. Mama este deseori plecată la muncă.
Eleva O.I. prezintă tulburări de comportament, perturbă permanent activităţile, încalcă
frecvent regulile clasei, are dificultăţi în menţinerea şi stabilirea relaţiilor interpersonale,
manifestă frecvent loviri ale colegilor, injurii, ameninţări, refuzul de a realiza o sarcină şi chiar
de a vorbi și se integrează greu în grup, nu lucrează în echipă şi nu e acceptată de grup. Eleva
refuză să se implice în activităţile şcolare iar frecvenţa şcolară, de cele mai multe ori slabă,
generează acumularea unor lacune în învăţare. Sarcinile şcolare sunt considerate o pedeapsă,
profesorul fiind pentru ea un adversar.
Poveştile terapeutice reprezintă un bun mijloc prin care orice cadru didactic, fie
educator, învăţător sau profesor, poate dezvolta competenţele emoţionale ale unui copil.
Povestea celor doi lupi este o scurtă istorisire pe care am aplicat-o, în calitate de
diriginte, la clasa a VI-a. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a-i face pe elevi conştienţi de
puterea interioară pe care o au. Mesajul poveștii poate fi aplicat pentru toate trăsăturile și
calitățile pe care vrem să le dezvoltăm, nu doar pe cele morale. Abilitățile cognitive ale elevilor
(capacitatea de a rezolva probleme, flexibilitatea gândirii, atenția, memoria) pot fi îmbunătățite
prin exercițiu, până la un anumit punct. Trăsăturile și capacitățile mintale sunt influențate direct
de acțiuni concrete, deoarece acestea modifică legăturile neuronale din creier. De aceea, sfatul
„Hrănește ceea ce vrei să crești” se aplică în orice domeniu și la orice vârstă. Mesajul transmis
este unul optimist și realist pe care potem să îl oferim copiilor şi elevilor noştri, încurajându-
le o atitudine favorabilă perseverenței și efortului susținut.
Scopul prezentării acestei istorisiri în clasă a fost acela de a-i atrage atenția elevei
descrise anterior și de a o face să înțeleagă că nu se află pe calea cea bună, dar că împreună
putem rezolva toate problemele.
Întrebarea firescă a fost: Ce „lup” vrei să hrănești în fiecare zi?
Răspunsul oferit de aleva O.I. m-a surpins pentru că a fost unul optimist și pozitiv, dar
în același timp am simțit furia acestui copil față de situația neplăcută în care se află.
Totul a început cu această întrebare: Ce „lup” vrei să hrănești în fiecare zi?. Apoi, încet
dar sigur, lucrurile au început să intre pe făgașul cel bun. Discuțiile lungi și cicălitoare au
produs o schimbare în atitudinea elevei O.I. care a devenit mai responsabilă, sociabilă, s-a
integrat cu succes în noul colectiv de elevi și chiar a încheiat semestrul I cu rezultate mai bune,
fiind promovată la toate disciplinele.
Îmi place să cred că am devenit un punct de sprijin al acestei eleve, care abia așteaptă acum să
desfașurăm diferite activități împreună. Schimbarea în bine a atitudinii și comportamentului
elevei O.I. a fost remarcată și de restul cadrelor didactice care au afirmat surprinse că aceasta

243
este mai deschisă, mai comunicativă și dorește să se implice în activitățile desfășurate la nivelul
clasei.
Copiii nu își pot controla pornirile și acțiunile tot timpul, dar pot învața să facă eforturi
în acest sens. Iar o poveste terapeutică îi poate ajută să înțeleagă care este mecanismul prin care
ne putem încuraja singuri propria dezvoltare personală, în direcția pe care ne-o dorim. Dacă
copilul are conflicte interioare, trece de la stări de generozitate la lăcomie destul de repede, sau
de la iubire la ură, probabil că are nevoie de mai multă atenție și ajutor din partea părinților,
dar și a nostră, a cadrelor didactice. Este necesar să realizăm că ceea ce vom sădi, vom culege.
Trebuie, așadar, să avem grijă de elevii noștri și să fim alături de ei ori de câte ori au nevoie!

244
(iubirea aproapelui-un sentiment înălţător)

Prof. Doroftei Maria,


Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”
Loc. Poiana Teiului,
Jud. Neamţ

e povestește că, într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraș și a început
să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul
lui s-au strâns o mulțime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă! Toți au
căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
Tânărul era foarte mândru de inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată,
de mulțime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine:
‒ Și totuși, perfecțiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele!
Oamenii au început să-și întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până și tânărul a fost
curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei
bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, și erau locuri unde bucăți din
ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre
bucățile străine și inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri. Ba, mai mult,
din loc în loc lipseau bucăți întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.
‒ Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? își șopteau uimiți oamenii.
‒ Cred că glumești, spuse tânărul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Privește
la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.
‒ Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aș schimba niciodată inima
cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit
dragostea mea: rup o bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi
dă, în schimb, o bucată din inima lui, ce se potrivește în locul rămas gol în inima mea. Dar
pentru că bucățile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colțuroase, pe care eu le
prețuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtășit-o cu cel
de lângă mine. Uneori am dăruit bucăți din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în
schimb, nici măcar o bucățică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea,

245
pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Deși aceste răni
sângerează încă și mă dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am până și pentru acești
oameni. Cine știe, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale cu
bucăți din inimile lor… Înțelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii? a
încheiat cu glas domol și zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de
bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă și i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a
primit bucata și a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice și i-
a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colțuroase.
Tânărul și-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca
niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei
doi s-au îmbrățișat, și-au zâmbit și au pornit împreună la drum”.

Societatea actuală este definită de permanente mutații ale mentalităților, iar acest lucru
impune ca oamenii să aibă personalități puternice pentru a putea duce pasul cu vremurile. De
cele mai multe ori, adaptabilitatea este înțeleasă ca neimplicare afectivă în contactele care se
stabilesc între membrii societății. Societatea trebuie însă să contribuie la edificarea unor medii
propice dezvoltării copiilor.
Din păcate, actuala comunitate are ca deziderat perfecțiunea. Se cere ca oamenii să fie
„perfecți” fizic, elevii să învețe în școli „perfecte”, după care să aibă un serviciu „perfect” etc.
Însă frumusețea omului nu constă în perfecțiune, ci în imperfecțiunile sale, în ceea ce îl
individualizează. Povestioara este o metaforă a lumii, copiii trebuie învătați să-și iubească
aproapele, să dăruiască dezinteresat, așa cum procedează bătrânul. Rolul mentorului este de a-
i mobiliza din starea în care se află, asemănătoare cu cea a tânărului, spre construirea unor aripi
din iubire. Iubirea este un sentiment înălțător, iar ei nu trebuie să se teamă de cădere, de rănile
larg deschise, de durere și de lacrimi, fiindcă este mai trist să treacă prin viață cu o inimă
întreagă, intactă, dar lipsită de frumusețe, de sentimente.
Bunătatea bătrânului se revarsă asupra celor din jur. El este un om asupra căruia
Dumnezeu parcă i s-ar fi coborât în suflet: vorba lui e liniștită, domoală și însoțită de un zâmbet.
El este pregătit oricând să ofere o părticică din sufletul lui, un ajutor celor aflați în dificultate.
Fericirea bătrânului nu se datorează răsplății pe care o primește, de multe ori „imperfectă”, ci
bucuriei acceptării de către celălalt a darului.
Idealul omului trebuie să fie adunarea „bogației de suflet”, oricât de cicatrizantă și
sângerândă ar fi experiența, pentru că astfel lumea ar deveni o materializare a frumuseții divine,
în care toți oamenii s-ar îmbrățișa, și-ar zâmbi și ar pleca împreună în această trecere spre
moarte.

Bibliografie: http://povestiri-cu-talc.blogspot.ro/2007/05/inima-perfecta.html

246
(blocaje în creativitatea elevilor)

Prof.înv. primar Baltag Florența,


Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”
Loc. Poiana Teiului,
Jud. Neamţ

ntr-o zi un băieţel s-a dus la şcoală. Băieţelul era mic, iar şcoala era
mare. Într-o dimineaţă când băieţelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o
să facem un desen". “Grozav", a spus băieţelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Ştia să
deseneze o mulţime de lucruri: lei şi tigri, pui si cai, maşini, trenuleţe şi vapoare. Şi şi-a scos
cutiuţa cu creioane colorate şi a început să deseneze...
Dar profesoara a zis “Aşteptaţi!", “Nu începeţi încă!". Şi a aşteptat până când i s-a
părut că toţi copiii sunt pregătiţi.
“Acum o să desenăm o floare", a zis profesoara. “Grozav" s-a gândit băieţelul, căci îi
plăcea să deseneze flori. Şi a început să deseneze flori frumoase, şi le-a colorat în roşu,
galben, albastru.
Dar profesoara le-a zis copiilor: “Aşteptaţi, vă voi arăta eu cum să coloraţi". Şi a
desenat o floare roşie cu o tulpină verde. “Acum puteţi începe!", a zis profesoara.
Băieţelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasă
decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina şi a desenat o floare ca cea a
profesoarei... Era roşie, cu o tulpină verde.
Într-o altă zi, când băieţelul intrase în clasa, profesoara le-a spus copiilor: "Astăzi o să
facem ceva din plastilină". "Grozav", a spus băieţelul, căci îi plăcea să lucreze cu plastilina.
Ştia să facă tot felul de lucruri din plastilină: Şerpi şi oameni de zăpadă, elefanţi şi camioane.
Dar a aşteptat pâna ce toţi copiii au fost gata.
"Acum o să facem o farfurie", a zis profesoara. "Grozav", s-a gândit băieţelul căci îi
plăcea să facă farfurii de toate formele şi mărimile. Şi a început să facă farfurii de toate
formele şi mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: "Aşteptaţi, vă arăt eu cum se face!". Şi
le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. "Aşa! Acum puteţi începe!", a zis profesoara.
Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei şi apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult
farfuriile lui, decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Şi-a

247
transformat farfuriile lui într-o bilă mare de plastilină din care a făcut o farfurie adâncă şi
mare ca cea făcută de profesoară. Şi foarte curând băieţelul a învăţat să aştepte şi să privească
şi să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, şi foarte curând n-a mai făcut nimic de unul
singur.
Şi s-a întâmplat într-o zi că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt
oraş.
Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală. Trebuia să urce nişte trepte înalte şi să
meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.
În prima zi de şcoală profesoara le-a zis copiilor: "Astăzi o să facem un
desen!"."Grozav", a zis băieţelul, şi a aşteptat să-i spună profesoara ce sa facă... Dar ea n-a
zis nimic. S-a plimbat prin clasă. Când a ajuns lângă băieţel i-a spus:
,,Tu nu vrei să desenezi?".
,,Ba da!", a zis băieţelul.
,,Ce desen facem?".
,,Nu ştiu până nu-l faci" a zis profesoara.
,,Cum să-l fac?" zise baietelul
,,Cum îţi place ţie!" raspunse ea
,,Să-l colorez cum vreau eu?" a mai întrebat băieţelul
,,Cum vrei tu!", a fost răspunsul ei.
,,Dacă toţi aţi face acelaşi desen , şi l-aţi colora la fel cum să ştiu eu cine l-a făcut?"
,,Nu ştiu!" zise băieţelul
Şi a început să deseneze o floare roşie cu o tulpină verde...

Morala:
Creativitatea umană este un dar nepreţuit.
Einstein spunea că " Mintea intuitivă este un dar sacru iar mintea raţională este
servitorul ei de încredere. Am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul. "
Cine spune că floarea trebuie să aibă petale roşii şi frunze verzi? Puterea de a fi creativi
este ceea ce ne defineşte ca oameni, iar atunci când vom fi înlănţuiţi în proceduri de lucru...
nu ne vom diferenţia prea mult de maşinile pe care le-am construit.
În urma prezentării elevii au înţeles ce se intâmplă atunci când regulile şi procedurile devin
constrângeri, când sunt prea stricte şi ajung să sufoce imaginaţia şi creativitatea, la ce fel de
rezultate se va ajunge dacă le este îngrădită libera exprimare. Performanţa acestora va fi cel
mult egală cu a profesoarei.
Îngrădirile, barierele crează monotonie, blochează imaginaţia, opresc creativitatea. Încurajaţi
să se exprime liber, să caute singuri soluţii, elevii pot ajunge la rezultate de excepţie.
Bibliografie: Poveste inspirată după cartea scrisă de Mark Hansen şi Canfield Jack
,,Supă de pui pentru suflet” – Ed. Teora 2002

248
(încrederea în forţele proprii)

Prof.înv. primar Doboș Valeria,


Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”
Loc. Poiana Teiului,
Jud. Neamţ

femeie avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui
băţ, şi le căra pe după gât. Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea
întreaga cantitate de apă. La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul
crăpat ajungea doar pe jumătate.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale. Dar bietului vas crăpat îi era atât de
ruşine cu imperfecţiunea sa, şi se simţea atât de rău că nu putea face decât jumătate din munca
pentru care fusese menit!
După 2 ani de aşa zisă nereuşită, după cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
- Mă simt atât de ruşinat, pentru ca această crăpătură face ca apa sa se scurgă pe tot
drumul până acasă !
Femeia a zâmbit :
- Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu? Asta pentru că
am ştiut defectul tău şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, şi, în fiecare zi, în timp
ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori şi decorez masa cu ele. Dacă nu ai fi
fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care împrospătează casa. Fiecare dintre noi avem
defectul nostru unic. Însa crăpăturile şi defectele ne fac viaţa împreună atât de interesantă şi ne
răsplătesc atât de mult!
(POVESTE CULEASĂ DIN FOLCLOR)
Morala:

249
Trebuie să luăm fiecare persoană aşa cum este şi să căutăm ceea ce este bun în ea.
Nu uitaţi niciodată să mirosiţi florile de pe partea voastră de drum!
1. Rezolvarea/ eliminarea problemei.

• în urma creării, atât în şcoală, cât şi în familie a unor situaţii în care elevul a avut
posibilitatea să-şi identifice punctele tari, a unor oportunităţi de succes (abordarea repetată
la orele de dirigenţie a unor teme adecvate - creşterea stimei de sine, încrederea în forţele
proprii, încurajări permanente din partea familiei şi a profesorilor), elevul A.O. a început
să fie activ la ore, a luat câteva note mai bune, nu mai lipseşte atât de mult, s-a împrietenit
cu câţiva colegi, relaţiile cu fratele său au devenit mai bune ;
• povestea terapeutică dată ca exemplu a adus în atenţia elevului anumite aspecte ale situaţiei
problematice în care se afla şi pe care îi era greu să le perceapă şi i-a oferit posibilităţi de
rezolvare a acestei probleme; povestea l-a ajutat să găsească şi să recunoască formularea
exactă a situaţiei sale, să adopte şi să interiorizeze morala poveştii. Acest lucru l-a ajutat să
capete încredere în sine, să-şi îmbunătăţească stima de sine şi chiar să se vindece de efectul
anumitor experienţe neplăcute din copilăria marcată de absenţa părinţilor.
• elevul A.O. a fost solicitat să participe la toate activităţile de voluntariat care s-au
desfăşurat în şcoală – vizită la un cămin de bătrâni, ajutorarea unei familii nevoiaşe din
comunitate, participarea la acţiunea umanitară „Funda umană – simbol al solidarităţii cu
persoanele infectate HIV/SIDA”, participarea la proiecte de voluntariat pentru mediu – la
toate aceste activităţi, adolescentul a avut oportunitatea de a oferi ajutor altor persoane, de
a se simţi util, a fost felicitat pentru eforturile făcute şi recompensat cu diplome şi premii;
• cunoscându-se faptul că elevului îi plac foarte mult treburile gospodăreşti, a fost solicitat
să se ocupe de plantarea unor puieţi pe un teren viran care aparţine şcolii, sarcină de care
s-a achitat cu succes şi a fost evidenţiat de către direcţiunea şcolii;
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme, abilităţile de a
face faţă situaţiilor de criză; dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate
Propuneri şi strategii de ameliorare a eşecului şcolar parţial

• Discuţii cu bunica şi cu părinţii elevului, în care am clarificat importanţa sprijinului afectiv


oferit adolescentului în familie, precum şi importanţa interesului lor manifestat faţă de
conduita şcolară generală a elevului
• Includerea la orele de Consiliere şi Orientare (dirigenţie) a unor teme de autocunoaştere şi
dezvoltare personală
• Discuţii cu profesorii disciplinelor de studiu problematice pentru elevul A.O. în urma
cărora am obţinut includerea acestuia într-un program suplimentar, în vederea acoperirii
lacunelor în cunoştinţe şi eliminarea decalajului dintre cunoştinţele elevului şi cele
dobândite de colectivul clasei, conform programelor de studiu
• Atitudine suportivă din partea profesorilor, încurajarea acestuia şi întărirea
comportamentelor aşteptate prin recompense de tip şcolar, determinând astfel ca motivaţia
extrinsecă a elevului să devină una intrinsecă
• Sprijinirea elevului în deprinderea modalităţilor de învăţare eficientă şi adaptarea acestora
stilului său personal, astfel încât obiectele de studiu dificile pentru acesta să nu mai fie
percepute drept inaccesibile, rigide, ca un factor de stres
250
• Înlăturarea aversiunii şi dispreţului fata de disciplinele de studiu neagreate prin
responsabilizarea elevului cu diverse sarcini potrivite lui, în desfăşurarea acestor ore.
• Prevenirea reluării comportamentelor nedorite: absenteism, dezinteres, evitare, prin
facilitarea unei bune relaţionări între A.O. şi colectivul clasei şi armonizarea relaţiilor sale
cu colectivul profesoral.
• Includerea elevului în diverse activităţi extraşcolare în cadrul cărora elevul să manifeste
iniţiativă, creativitate şi să îşi pună în valoare aptitudinile sale speciale.
• Evidenţierea fiecărui progres obţinut pe parcursul schimbării conduitei sale, prin încurajări
şi recompense.
• Menţinerea unei colaborări permanente cu familia elevului.
• Monitorizarea permanentă a evoluţiei şcolare şi personale a elevului.
Bibliografie
Băban, Adriana, Consiliere Educaţională Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Ed. „Ardealul” Cluj Napoca, 2001;
Butnaru, Cristina, Educarea inteligenţei emoţionale, curs CCD.
Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001;
Lemeni, Gabriela, Miclea, Mircea, Consiliere şi Orientare Ghid de educaţie pentru carieră
Ed. ASCR Cluj Napoca, 2004;

251
(strategie eficientă în modelarea comportamentului micului şcolar)

Prof. înv. primar Panțiru Ana,


Școala Gimnazială,
loc. Tulgheș, jud. Harghita

uvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când spus unde, cum şi de
cine trebuie, recunoscându-i-se astfel, valoarea terapeutică, acţioneazăca o forţă.
Metaforele, uneori extinse la nivelul de „poveşti terapeutice”, sunt cunoscute în folclor
ca „poveşti cu tâlc”, de aceea atunci când unul dintre săteni avea o problemă, se ducea la
înţeleptul satului şi acesta îi răspundea necazurilor sale cu o poveste.
Metaforele comunică indirect, ele acţionează la nivelul interfeţei conştient – inconştient
(astfel poţi să transmiţi direct inconştientului un mesaj pe care conştientul nu l-ar primi). „A
fost odată ca niciodată ….” plasează clientul într-un timp interior. Informaţia care urmează
acestei formulări nu mai este importantă în sine, ci pentru inconştient. Inconştientul apreciază
relaţiile. Visele folosesc imagistica şi metafora; un lucru simbolizează un altul pentru că au o
anumită trăsătură în comun. Pentru a crea cu succes o metaforă, una care să arate calea înspre
rezolvarea unei probleme, relaţia dintre elementele povestirii trebuie să fie aceeaşi ca relaţia
dintre elementele problemei. Apoi metafora va rezona în inconştient şi va mobiliza resursele
de acolo. Inconştientul înţelege mesajul şi începe să facă schimbările necesare.
Linia povestirii se adresează emisferei drepte a creierului, care, cu ajutorul
inconştientului, poate genera soluţii; poate din acest considerent metaforele sunt neexplicabile,
fiecare îşi generează propia explicaţie.De cele mai multe ori folosirea sintagmei „metafora
terapeutică” ne duce cu gândul la poveşti, parabole, aforisme, basme, şi alte forme de
comunicare verbală sau scrisă. Însă metafora terapeutică se referă la toate tipurile de intervenţii
care implică crearea de paralele cu situaţia de viaţă a copilului sau accesarea posibilităţii de
identificare cu conţinutul metaforic prezentat.
Astfel, în marea familie a metaforelor terapeutice îşi găsesc locul şi poveştile şi basmele
terapeutice.
Basmul, povestea ca mesaj terapeutic poate fi folosită în combinaţie cu un instrument
de comunicare, deoarece crează subiectului o bazăde identificare protejându-l şi învăţându-l
totodată să se autoînţeleagă, să se autoaprecieze pozitiv cât şi să-şi descopere propria putere
interioară de a se „depăşi”.

252
Povestea terapeutică e prezentă prin mesajul său specific ţinând cont de particularităţile
de vârstăa celui căruia i se adresează, făcându-l a înţelege modul în care, receptarea propiului
comportament şi chiar a speranţei pot echilibra, metaforic vorbind, acceptarea, resemnarea şi
în final, starea de fapt creată.
Utilizată cu abilitate de cadrul dicactic, aceasta îi oferă posibilitatea de a se apropia de
trăirea internă a copilului, de a-I oferi ocazia de a recunoaşte şi identifica în comportamentul
lui problema ilustrată în poveste, mai mult identificând soluţii şi căutând exemplele pozitive.
Am utilizat cu succes această strategie în cazul unui elev din clasa I, D.A, de sex
feminin, o elevă foarte conştiincioasă, silitoare, sociabilă, acceptată de grup şi bine integrată
în colectiv, dar care manifesta o teama permanentă de a nu greşi.
Comportamentul se resimţea la nivelul oricărei activităţi, dar cu pregădere în activităţile
de scriere, sau cu sarcini ce presupuneau răspuns scris.
Pentru a elimina această teamă de greşeală din comportamentul elevei şi a-i reda încrederea în
forţele proprii şi chiar atitudinea de acceptare a unei greşeli, care are întotdeauna o soluţie de
îndreptare am recurs la povestea terapeutică “Ştersătura”, de Maria Dorina Paşca.

Redau în cele ce urmează conţinutul acestei poveşti terapeutice.

erban este în clasa întâi. E foarte mândru de lucru acesta. Primul şcolar din
blocul lui e tocmai el, Şerban. La şcoală îi place dar, azi e supărat. Păi, să vezi!
„Azi la ora de scriere, Ştefana, colega mea de bancă, m-a lovit cu cotul şi-am greşit o
literă
-Uf, ce necaz! Tocmai când scrisesem aşa de frumos! Ce să fac? Am luat repede
radiera şi m-am apucat de şters. Vai! Ştersătura s-a întins şi la literele următoare. Parcă era o
pădure în flăcări. Era aşa de urâtă foaia cu ştersătura, că-mi venea să plâng. Of! Şi ce păcat
căŞtefana n-are codiţe. Ar merita măcar o dată s-o fi tras. Dar, ce să-i fac! Scot din penar
lama, poate reuşesc ceva. Dau să rad, când:

253
- Ce faci? se auzi un glas. Acum, vrei să mă tai? De şters nu m-ai putut şi-acum? Dacă
rupi foaia? Se poate! şi ştersătura se supără ducându-se în vecini.
Şi uite aşa, din cuvânt în cuvânt, ştersătura se întinse, iar în clasă se auzi doar plânsul
meu:
- Ce s-a întâmplat Şerban? Întreabă doamna învăţătoare.
Ochii mei plini de lacrimi, îi arătară, ştersătura. Doamna învăţătoare zâmbi. Află
vinovaţii: cotul, radiera, lama, iar pe Şerban, dupa ce-l puse să-şi întoarcă foaia, şi-l învăţă ca
altă dată să închidă greşeala într-o paranteză, îl mai rugă să scrie încă odată totul, cu grijă şi
atenţie.
Acum, e pace, iar ochii lui Şerban au sclipiri jucăuşe.
Ce păcat că, totuşi, Ştefana n-are codiţe?

Consider că simpla lecturare a acestei poveşti terapeutice nu este suficientă; ea trebuie


urmată de un dialog în care elevii să fie implicaţi în înţelegerea faptelor şi surprinderea
invăţăturii acesteia.
În urma discuţiilor cu eleva D.A. aceasta a realizat că oricine poate greşi, că greşeala
face parte din activitatea noastră, dar, important este să realizăm că am greşit şi să căutăm
soluţia de îndreptare a acesteia.
Întotdeauna povestea terapeutică trebuie să transmită un mesaj pozitiv, iar cadrul
didactic prin încurajări, stimulări poate avea un rol determinant în formarea personalităţii
tinerei genaraţii pe care o educă.

BIBLIOGRAFIE
M. D. PAŞCA, Povestea terapeutică, EDITURA ARDEALUL, 2004
http://www.psihoterapia.eu/povestea-si-metafore-terapeutica/

254
(protecția mamei)

Prof. înv. preșcolar Răduca


Magdalena,
Grădinița Novaci, jud. Gorj

fost odata un copil ce urma sa se nasca.Astfel ca intr-una din zile il intreaba


astfel pe Dumnezeu:”Mi-au spus ca urmeaza sa ma trimiti pe pamant maine, dar cum voi putea
supravietui acolo fiind asa de mic si neajutorat?”
Dumnezeu ii raspunde:” Din multimea de ingeri am ales unul si pentru tine. El te va
astepta si va avea grija de tine”.
Copilul intreaba, inca ingrijorat:”Aici in Rai nu fac decat sa cant si sa zambesc si asta
ma face fericit.”
Dumnezeu:”Ingerul tau va canta pentru tine in fiecare zi. Dragostea ei te va face sa te
simti fericit.
Copilul:”Si cum voi putea sa inteleg ce vorbesc ei daca ei nu stiu limba oamenilor?”
Dumnezeu:”Ingerul tau iti va sopti cele mai frumoase cuvinte pe care le-ai auzit vreodata.Cu
rabdare si dragoste, te va invata sa intelegi si sa vorbesti limba oamenilor.”
Copilul uitandu-se mirat la Dumnezeu:”Si cum voi putea eu sa vorbesc cu tine?”
Dumnezeu, zambind:”Ingerul te va invata cum sa te rogi.”
Copilul:”Am auzit ca pe pamant oamenii sunt rai, cum ma va putea proteja el?”
Dumnezeu:”Te va proteja chiar cu pretul vietii daca va fi necesar, tu nu ai de ce sa te
ingrijorezi.”
Copilul uitandu-se trist la Dumnezeu:”Si cand imi va dor de tine cum am sa te revad?”
Dumnezeu:”Ingerul te va invata cum sa te intorci la mine, chiar daca eu voi fi mereu
langa tine si tu nu ma vei putea vedea.”

255
In Rai era multa liniste, dar vocile oamenilor de pe pamant se auzeau din ce in ce mai
clar, astfel ca profitand de ultimele secunde, copilul intreaba duios:”Daca e sa plec din Rai
spune-mi care e numele ingerul meu?”
Dumnezeu:”Numele... nu are nici o relevanta, tu spune-i simplu: MAMA.”

Morala:
Respect-o pe mama ta si fa-o sa se simta mandra de tine pentru toata grija care ti-o
poarta!

256
(apariția unu nou membru în familie)

Prof. înv. preşcolar:


Cotîrgăşanu Nicoleta Maria
Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru’’,
loc.Grinţieş, jud. Neamț
Scop
Apariţia unui frate sau a unei surori în familie reprezintă uneori o tranziţie dificilă
pentru copiii mai mici. Adesea aceştia presupun că locul lor special în cadrul familiei este
pierdut pentru totdeauna şi că părinţii nu-i mai iubesc.Această poveste prezintă o perspectivă
mai raţională.
Materiale

• O foaie de hârtie
• Un creion
• Opţional – un reportofon
• Povestea Schimbări în familie

Procedură
1. Atunci când copilul discută despre sentimentele sale de furie şi gelozie cauzate de
apariţia unui frate, i se oferă posibilitatea să citească povestea sau poate fi citită de
profesor.
2. Îi propunem copilului să scrie un final imaginat de el pentru poveste şi discutăm
împreună soluţiile la problemele impuse de această tranziţie. Finalul poveştii imaginat
poate fi şi înregistrat.
3. Prin discuţii se pot tempera sentimentele de furie şi de gelozie şi de asemenea, copilul
poate fi ajutat să înţeleagă modul în care percepţiile şi exagerările acestuia contribuie
la problemă.

257
na era obraznică – sau cel puţin aceasta era părerea părinţilor săi. După
părerea Anei, avea tot dreptul să fie impertinentă, obraznică sau oricum avea ea chef. Se
săturase să nu obţină nicio atenţie decât atunci când unul dintre părinţi striga la ea să facă
linişte, pentru a nu trezi bebeluşul. Acest bebeluş era cauza tuturor problemelor Anei.
Înainte de naşterea Mariei, Ana se afla în centrul atenţiei şi nu trebuia să fie
obraznică. Dar lucrurile s-au schimbat, în mod clar în rău, după părerea Anei. Uneori aceasta
era atât de supărată încât îşi dorea ca sora ei să nu se fi născut. Chiar îi ceruse mamei să o dea
pe Maria altei familii, însă mama a certat-o pentru că se gândise la aşa ceva.
Într-o zi Ana bombănea, mama a trimis-o acasă la verişoara ei Mihaela, sperând că
acest lucru o va face fericită pe Ana. Dar ce să vezi? Primul lucru pe care i l-a spus Mihaela
atunci când a intrat pe uşă a fost:
– Oh, Ana, cred că eşti atât de bucuroasă că ai o soră! Eşti atât de norocoasă!
– Norocoasă? Nu prea cred! Spuse Ana. Ea e singura căreia i se acordă toată
atenţia acum. Părinţilor mei nici nu le pasă de mine. Sunt sigură că dacă nu m-
aş mai întoarce niciodată acasă, nici nu mi-ar simţi lipsa.
– Ana, aceasta e cea mai mare prostie pe care ai spus-o vreodată! spuse Mihaela.
Bineînţeles că ţi-ar simţi lipsa, doar că trebuie să-i acorde mai multă atenţie
Mariei acum, pentru că ea este prea mică pentru a putea să-şi poarte singură de
grijă, aşa cum faci tu. Sunt sigură că şi cu tine se purtau la fel atunci când
aveai doar câteva săptămâni.
– Cred că ai dreptate, însă mie nu-mi acordă niciun fel de atenţie, spuse Ana.
– Ce vrei să spui? Întrebă Mihaela. Nu-ţi dau de mâncare? Nu-ţi vorbesc? Nu-ţi
citesc seara la culcare o poveste? Nu te sărută de noapte bună? Nu te duc la
şcoală?
– Da, fac toate aceste lucruri, dar sigur nu mă mai iubesc, pentru că petrec atât
de mult timp cu bebeluşul, spuse Ana. Pun pariu că îşi doresc să stau în parc
toată noaptea şi apoi n-ar mai avea nicio bătaie de cap cu mine.
– Ei, haide, chiar crezi că nu te iubesc sau că nu ţi-ar simţi lipsa dacă ai fi
plecată toată noaptea? Ce dovadă ai?
– Presupun doar, nu am nicio davadă. Doar că aşa simt.
– Ştiu ce simţi, îmi amintesc când s-a născut fratele meu. M-am simţit furioasă
şi geloasă exect ca tine, recunoscu Mihaela. Dar foarte curând mi-am dat
seama că nu aveau de gând să scape de el, şi până la urmă nici eu nu vroiam
asta. Aşa că a trebuit să găsesc o modalitate de a depăşi furia şi gelozia.

258
– Şi ce ai făcut? Întrebă Ana.
– Ei bine, am….

BIBLIOGRAFIE:
Lemeni, G., Mihalca, L., Mih, C., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră,
activităţi pentru clasele I-IV, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2005
Lemeni, G., Miclea M., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră, Ed.
ASCR,Cluj-Napoca, 2008
Vernon, A., Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului, Manual de tehnici de
consiliere şi psihoterapie, Ed. RTS, 2002

259
(instabilitatea emoțională a copiilor în cazul divorțului părinților)

Prof. înv. primar: Elisabeta Azoiţei


Şcoala Gimnazială ,,Constantin Panţiru,
loc. Grinţieş, jud. Neamț
Scop:
Copiii trebuie să înveţe să facă faţă mai multor tranziţii importante atunci când părinţii
divorţează. De-a lungul procesului iniţial de adaptare, adesea le lipsesc informaţiile sau fac
presupuneri care le întunecă gândirea. Mai mult decât atât, pentru că simţul timpului la ei se
manifestă în proximitate, adesea le este dificil sa-şi imagineze viaţa în viitor sau să vadă cum
lucrurile ar putea să devină mai bune. Povestea din această intervenţie prezintă o perspectivă
raţională.
Materiale:
☺ o foaie de hârtie
☺ un creion
☺ povestea ,, Atitudine faţă de divorţ,,
Procedură:
1. Se oferă copilului o copie a poveştii sau o citeşte profesorul pentru el;
2. După ce acesta a citit sau a ascultat povestea, şi după ce se discută conceptele
menţionate în cadrul poveştii, i se cere să scrie sau să dicteze propria lui poveste
raţională despre o pierdere personală.

260
ihai era foarte supărat. Părinţii tocmai l-au anunţat că urmează să
divorţeze. El va locui într-un apartament cu tatăl său, iar mama se va muta în alt apartament. O
va vedea în week-end-uri. Mihai era furios – acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple familiei
sale. El credea că erau fericiţi. Nu era corect din partea părinţilor săi să-i facă una ca asta.
Mihai era de asemenea nefericit pentru că va trebui să schimbe şcoala. Îşi făcea griji
pentru că trebuia să-şi facă noi prieteni şi ura faptul că trebuia să-şi părăsească toţi bunii săi
prieteni din cartier. Nu înţelegea de ce trebuia să se mute, dar părinţii i-au spus că niciunul
dintre ei nu-şi permitea să locuiască la casă. Ar fi preferat mai degrabă să locuiască oriunde
altundeva în loc de un apartament micuţ, unde probabil nu va avea loc pentru bicicletă. Faptul
că urma să-şi vadă mama doar în week-end-uri era aproape mai mult decât putea să se
gândească.
În ziua următoare la şcoală, Mihai a fost foarte liniştit. Nu putea să se concentreze la
lecţii, pentru că nu se putea gândi decât la cât de groaznic se simţea şi cât de cumplite erau
lucrurile.Atunci când a început să plângă în timpul orei de matematică, învăţătoarea l-a întrebat
ce s-a întâmplat iar el i-a spus întreaga poveste.
– Mihai, ştiu că trebuie să fie foarte greu pentru tine şi regret faptul că se întâmplă
acest lucru familiei tale. Poate te-ar ajuta dacă ai vorbi cu Ana despre aceasta.
Părinţii ei au divorţat acum câteva luni.

Mihai s-a gândit că ar fi o idee bună iar cei doi au discutat chiar în timpul primei pauze. Ana l-
a întrebat pe Mihai ce se întâmplă iar după ce acesta a terminat de povestit, ea i-a spus că
înţelege cum se simte.
– Am fost atât de tristă atunci când au divorţat părinţii mei, încât credeam că nu-mi
voi reveni niciodată, spuse Ana. Plângeam tot timpul şi nu aveam nici un chef să
261
mă joc cu prietenele mele, dar acum m-am obişnuit cu ideea şi nu mai sunt atât de
tristă tot timpul.
– Dar nu este îngrozitor că trebuie să locuieşti cu un singur părinte? întrebă Mihai.
– Da, nu-mi place acest lucru, spuse Ana, dar cel puţin părinţii mei locuiesc în acelaşi
oraş, aşa că-mi pot vedea tatăl în fiecare săptămână şi pot vorbi cu el la telefon.
Prietena mea Irina îşi vede tatăl doar în vacanţa de vară pentru că locuieşte foarte
departe. Asta ar fi chiar groaznic.
– E clar! Spuse Mihai, dar sunt foarte supărat că trebuie să merg la altă şcoală şi să
locuiesc într-un apartament de bloc.
– Şi eu a trebuit să schimb şcoala şi la început nu mi-a plăcut deloc, spuse Ana. Dar
imediat mi-am făcut prieteni noi iar acum nu mai pare o situaţie atât de rea. Mama
îmi dă voie să invit din vechii prieteni la mine aşa că acum am mult mai mulţi
prieteni decât am avut vreodată.
– Nu m-am gândit la asta, spuse Mihai. Cred că ar fi în regulă dacă i-aş putea revedea
din când în când. Dar chiar nu vreau să mă mut.
– Cine ştie? Spuse Ana, poate-ţi va plăcea noul cartier.
– Păi, poate…. Dar parcă aşa se schimbă toate, şi este îngrozitor! Scânci Mihai.
– Ştiu. Şi eu mă simţeam tot aşa, spuse Ana. Dar acum nu mai par toate lucrurile
groaznice. Cred că încep să mă obişnuiesc cu ideea.

Dopă ce a vorbit cu Ana, Mihai s-a simţit un pic mai bine iar lucrurile nu mai păreau
atât de cumplite. Încă-şi mai dorea ca lucrurile să fi stat altfel, dar ştia că nu mai putea
face nimic în legătură cu asta. După cum spunea şi Ana, trebuia să ţină minte că lucrurile
nu vor părea atât de rele pentru totdeauna.
BIBLIOGRAFIE:
Lemeni, G., Mihalca, L., Mih, C., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră,
activităţi pentru clasele I-IV, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2005
Lemeni, G., Miclea M., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră, Ed.
ASCR,Cluj-Napoca, 2008
Vernon, A., Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului, Manual de tehnici de
consiliere şi psihoterapie, Ed. RTS, 2002

262
(reducerea furiei)

Prof. înv. primar: Azoiţei Filip


Şcoala Gimnazială ,,Grigore Ungureanu „
loc. Ceahlău, jud. Neamț

Scop:
Această intervenţie vizuală intenţionează să ajute copiii să diferenţieze între
emoţii legate de furie, foarte intense şi mai puţin intense, şi de asemenea să reducă
intensitatea furiei.
Materiale:
☺ mai multe cuburi de gheaţă
☺un pahar
☺o cutie de chibrituri
☺un creion
☺fişa de lucru Feţe furioase
Procedură:
1. Pe măsură ce copilul îşi descrie furia, se discută conceptul de furie ca fiind o emoţie
,,fierbinte,,( se aprinde un chibrit), în contrast cu emoţiile mai puţin intense, ,,calme,, (
se pun cuburile de gheaţă într-un pahar), cum ar fi dezamăgirea, iritarea sau supărarea.
2. După ce i se cere copilului să contribuie să fie identificate efectele negative ale furiei
intense( de exemplu, izbucnirile de furie, strigătul, lovitul) este întrebat dacă el crede
că este mai bine să ai emoţii fierbimţi sau reci ∕ calme.
3. Se arată copilului cum să schimbe emoţiile fiebinţi în emoţii calme, schimbând ceea
ce îşi spune.

263
4. I se dă fişa de lucru Feţe furioase unde este rugat să identifice ceva ce l-a înfuriat şi să
scrie gândul acela în unul din baloanele din jurul capului cel mai furios.
5. Copilul este ajutat să aleagă gândurile care îi cauzează emoţii de furie ( de ex. ,,Nu
suport modul în care sunt tratat; nu este corect. Nu ar trebui să se poarte aşa cu mine.
Le arăt eu lor!) şi este îndrumat să scrie aceste gânduri în celelalte baloane din jurul
capului cel mai furios.
6. Pe aceeaşi fişă, se va indica faţa mai puţin furioasă. I se va indica să identifice ceva
care l-a supărat într-o măsură mai mică şi să scrie acel gând în unul din baloanele din
jurul feţei mai puţin furioase.
7. Copilul este ajutat să înveţe cum sa-şi dispute convingerile iraţionale şi cum să le
înlocuiască cu gânduri raţionale ( de ex. ,, Nu-mi place asta, dar pot să suport; poate
nu este corect, dar viaţa nu este întotdeauna corectă. Chiar dacă ei nu ar trebui să facă
asta, nu pot controla ceea ce fac ei!) şi se scrie în celelalte baloane din jurul feţei mai
puţin furioase, ca un memento vuzual că emoţiile mai reci/calme provin din înlocuirea
gândurilor iraţionale cu cele raţionale.
8. Copilul este încurajat să ţină minte chibriturile şi cuburile de gheaţă şi să exerseze
disputarea ,, gândurilor fierbinţi,, pentru a obţine ,,emoţii mai calme,,.

BIBLIOGRAFIE:
Lemeni, G., Mihalca, L., Mih, C., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru
carieră, activităţi pentru clasele I-IV, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2005

Lemeni, G., Miclea M., Consiliere şi orientare, ghid de educaţie pentru carieră, Ed.
ASCR,Cluj-Napoca, 2008

Vernon, A., Ce, cum, când în terapia copilului şi adolescentului, Manual de tehnici de
consiliere şi psihoterapie, Ed. RTS, 2010

264
Prof. Deleanu Mariana
Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”
Loc. Poiana Teiului,
Jud. Neamţ

atei era un baietel placut de catre toata lumea, in majoritatea timpului.

Si spun ca in majoritatea timpului fiindca uneori avea mici probleme. Se infuria dintr-
o data mai ales daca lucrurile nu ieseau asa cum isi dorea el si avea tendinta de a tipa
la cei din jur. Se mai intampla sa tranteasca usile, sa ii impinga pe altii sau sa arunce
cu lucrurile care se aflau in imediata sa apropiere. Mama si tatal lui Matei il sfatuiau
mereu sa invete sa se controleze fiindca va creste si ar putea avea mari probleme mai
tarziu. In timp, multi din cei ce fusesera prieteni cu Matei, au inceput sa se retraga si
sa se indeparteze. Cu cat se infuria mai des, cu atat baiatul ramanea cu mai putini
amici. Lucrul acesta l-a pus pe ganduri. Ii placeau prietenii sai si nu dorea sa ii piarda
insa mereu se stia ca o persoana vulcanica si agitata, care isi pierdea controlul foarte
repede. Ce era de facut? Intr-o zi de sambata, tatal lui Matei i-a oferit un cadou: un
ciocan si o cutie de cuie.

- De fiecare data cand te enervezi, du-te afara si bate un cui in gardul din spatele casei,
i-a spus tatal lui Matei.

La inceput, Matei a crezut ca tatal lui glumeste sau ca nu isi da seama prea bine ce
spune. Dar pana la urma, pentru ca incercase alte metode care nu au dat roade, si-a
spus „De ce nu?”. Asa ca data viitoare cand s-a enervat, aluat ciocanul si a inceput
sa bata cuie intr-o scandura din gard.

Treptat, Matei si-a facut obiceiul de a bate cate un cui pentru fiecare situatie in care s-
a enervat. Cand se infuria la scoala, tinea minte de cate ori s-a certat sau suparat pe
un coleg si cand ajungea acasa, batea numarul de cuie in gard. In timp insa, a inceput
sa i se para plictisitor tot ritualul si a inceput sa prefere sa isi controleze reactiile decat

265
sa tina minte de cate ori s-a enervat. Dupa o saptamana intreaga, baiatul s-a laudat
tatalui sau ca a inceput sa se controleze mai bine si mai des.

- Ma bucur sa aud asta. De acum inainte, de fiecare data cand vei reusi sa te controlezi,
am sa te rog sa mergi si sa scoti un cui din gard, ii spuse tatal.

Zis si facut. Incantat de noua sarcina, Matei scotea deja cate doua cuie in fiecare zi.
Totusi, observa cu mirare ca scandura nu mai ramanea la fel de frumoasa ca inainte,
dupa ce scotea cuiele. In locul fiecarui cui ramanea un gol.

-Cam asa se intampla si atunci cand te enervezi. Furia poate rani pe cineva si lasa rani
despre care oamenii isi vor aminti mult timpdupa ce furia a trecut, ii explica tatal.

Din acel moment, Matei deveni mai atent la cuvintele si comportamentele sale. Atunci
cand se enerva, cauta sa plece pentru cateva minute pentru a se linisti. Inceta sa mai
tranteasca usile si sa mai arunce cu obiecte.

Intr-o zi se gandi cum poate repara ce a stricat. Cel mai bine, decise el, ar fi sa
vopseasca gardul intr-un mod cat mai creativ. Iar cel mai frumos ar fi sa isi cheme si
prietenii si sa picteze ceva impreuna. „Asta cu siguranta este mai frumos decat sa bati
cuie cu furie.”, gandi Matei."

Poveste tradusa si adaptata din cartea "101 Healing Stories for Children and
Teens" de George W. Burns

266
Studiu de caz:

C.G. S. este un elev de 11 ani , care se manifestă destul de agresiv în timpul pauzelor
de la școală. Se enervează ușor și atunci când este furios , își pierde cumpătul, lovind copiii și
înjurând. Am încercat să găsesc cauzele acestor manifestări și , din discuțiile avute cu mama
lui, cu el și cu alți prieteni de joacă am dedus că acest copil este unul care are în familie un
exemplu negativ , în persoana tatălui, că se manifestă la fel și în familie și la joacă. Din această
cauză, prietenia se întrerupe periodic, copiii fiind supărați pe el și pe modul în care reacționează
și se comportă.
I-am spus povestea relatată anterior , nu doar o dată, ci de trei ori, în zile diferite ,apoi
am observat mici schimbări în comportamentul lui.Băiatul nu se mai înfuria așa de repede și a
început să se gândească înainte de a reacționa violent sau a ataca copii.
Sentimentele de furie sunt extrem de frecvent intalnite in randul prescolarilor si al
scolarilor. Specialistii le explica drept modalitati de exprimare a emotiilor negative de catre
copiii care inca nu au dezvoltat un bun autocontrol.Copiii isi exprima furia deseori prin
comportamente agresive: tipa, lovesc, imping sau vorbesc urat celor din jur, iar adultii din jur
incearca de multe ori sa corecteze aceste actiuni prin pedepse sau sanctiuni. Pentru dezvoltarea
benefica a copiilor este insa nevoie ca acestia sa inteleaga care sunt efectele violentei lor asupra
celor din jur, dar si modalitati mai putin agresive prin care isi pot exprima si gestiona furia.
In copilarie, numeroase functii executive inca se afla in proces de dezvoltare, astfel ca
problemele de furie, comportamentele necontrolate si confuzia sunt de asteptat si de inteles.

267
(de a participa dezinteresat la fericirea semenilor)

Secretar,
Juncănariu Anișoara,
Școala Gimnazială
“Iustin Pîrvu”,
loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț

fost odată un băieţel care şi-a dorit foarte mult să întâlnească un


înger. Auzise el că îngerii sunt frumoşi şi buni şi, într-o zi, a pornit în căutarea unui înger. Ştia
foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că, înainte de a porni, şi-a umplut bine, bine
gentuţa cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, ca să-şi mai potolească foamea şi setea din când
în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui, a zărit un parc mare şi umbros, şi s-
a gândit să-şi tragă puţin sufletul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un
bătrân trist şi amărât, dar cu o faţă luminoasă, care se uita foarte plictisit la porumbeii ce
scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că vor mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus gentuţa în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să guste din
ea, a fost întrerupt de privirea bătrânului. Făcându-i-se milă, băiatul i-a oferit acestuia câteva
dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de minunat şi de radiant a fost
zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă
un zâmbet atât de frumos. Fără nicio ezitare şi fără nicio reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă
o dată copilului.
Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun
cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să plece
către casă, mulţumit de bucuria pe care i-o făcuse bătrânul, din care radia atâta dragoste. Nici
nu apucă bine să facă doi paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbrăţişeze pe colegul său de bancă.
Bătrânul, surprins de fapta copilului, cu doi stropi de lacrimi în ochi, i-a putut oferi înapoi
numai cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.

268
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei lui plină de
fericire, îl întrebă:
– Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?
Copilul îi răspunse:
– Am stat la masă cu un înger!
Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat:
– Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată, cu
toate că e mai bătrân decât mi-l închipuiam!
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său, observând privirea paşnică a tatălui,
nu a putut să nu îl întrebe:
– Tată, ce ai făcut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?
El i-a răspuns fiului său:
– Am mâncat în parc dulciuri cu un înger! Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă,
el a adăugat:
–Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât mi-l închipuiam!

Copilul din istorioară doreşte să întâlnească un înger, dar aceştia aparţin Divinităţii, nu
sunt fiinţe materiale. De fapt, copilul doreşte să găsească perfecţiunea providenţială,
sinceritatea şi generozitatea infinită. Zâmbetul bătrânului este unul din inimă, unul care aduce
lumină şi caldură chipului care iradiază. Cei doi se asemănă îngerilor prin imensa bucurie pe
care o simt atunci când, fiecare în modul lui, participă dezinteresat la fericirea celuilalt.
Şi îngerii au nevoie de oameni!

Bibliografie: http://drumuricatretine.wordpress.com/2013/07/31/la-masa-cu-un-inger/

269
(despre exteriorizarea sentimentelor)

Director adj. Sângeap Nadia Mihaela


Lic.Tehnologic,,Ion Creangă” Pipirig
Jud.Neamţ

” ntr-un orăşel de munte, pe o străduţă liniştită, locuia un vestit croitor. Toate animalele
pădurii îşi comandau hainele la atelierul său.
Aşa s-a întâmplat că, într-o zi apăru în uşa atelierului, ursul. Era tare supărat. Nu se putea
prezenta la serbarea pădurii, pentru că, n-avea haine.
Meşterul croitor îl privi pe deasupra ochelarilor. Oare ce haine să-I facă? Din blană? Cât de
călduroase să fie? Dar, mai ales, să nu semene cu a altuia din pădure. Să fie verzi? Nu se poate! Nu
l-ar vedea nimeni prin poiană. Să aibă pene? Ce-ar zice păsările? Greu de făcut!
Tocmai atunci apăru pe uşă, Riţa-Veveriţa:
-Ce faci meştere? întrebă ea spărgând o nucă. Supărat?
-Păi uite. Mă aşteaptă ursul pădurii şi nu ştiu ce haină să-I cos pentru serbare.
Doar o clipă făcu Riţa-Veveriţa ochii roată. Parcă ar fi căutat ceva. Luă apoi foarfecele
meşterului croitor şi ieşi grabnic cu ele pe uşă.
Meşterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Şi-i luase şi foarfecele! Se uită la ceas.
Cucul se pregătea să cânte, dar mai repede auzi clopoţelul de la uşă.
Intrând, Riţa-Veveriţa răsturnă pe masa meşterului, tot ce ţinea-n lăbuţe şi zise:
-Să-i croieşti haină de blană moşului. Culoare să-i dai după coaja de nucă, frunza toamnei,
petecul de scoarţă de copac şi-un smoc de păr din coada mea. Şi-o semăna cu noi care-l vom ocroti
şi…
Luându-şi coada la spinare, Riţa-Veveriţa fugi repede la serbarea pădurii.
Meşterul se apucă grabnic de lucru. Haina de blană o coloră cu ron-maron, iar la serbarea pădurii,
ursul se dovedi cel mai frumos. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un colţ se auzi un ronţăit. Cine?
Riţa-Veveriţa îi zâmbea prieteneşte. Oare cine era frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Moş-
Martin. Păi nu?”

Povestea sau naraţiunea este acea operă literară în care sunt prezentate întâmplări (fapte)
într-o anumită ordine. Succesiunea sau curgerea logică a naraţiunii porneşte de la :
a)-povestitor (narator)
b)-personaje (participanţi la acţiune)
c)-acţiune (desfăşurarea întâmplărilor într-o anumită ordine), rezultând întregul, ceea ce
determină ca mesajul să fie transmis şi repetat de grupul ţintă.

270
Pentru elevii mei, povestea de mai sus, obişnuită sau nu, cuprinsă sau nu într-o carte de
poveşti, devine un punct de pornire în „a aborda” copilul atunci când acesta nu se simte confortabil
de a vorbi despre sentimentele sale. Exteriorizarea emoțională este importantă atât pentru propria
dezvoltare interioară, cât și pentru deprinderea unor alogoritmi de conviețuire socială. Deoarece
copiii întâmpină dificultăți de comunicare în sânul familiei – asta am constatat din discuțiile pe care
le-am avut cu ei la clubul de teatru - , dat fiind peisajul social actual, este nevoie ca, în cadrul orelor
de limba română să identificăm ”portițe” de relaționare cu elevii, realizând transferul spre fenomenul
autocunoașterii, automotivării, autoexprimării fără complexe.
Copilul, pentru a avea cât mai mult timp o stare de bine fizică şi psihică, e absolut necesar
a fi cunoscut, apreciat, înţeles, acceptat şi crescut, în aşa fel încat, atunci când, suferinţa şi boala îi
produc supărări, amelioarea şi în cele din urmă vindecarea sa poata veni nu numai din implicarea
într-un tratament medicamentos , ci și prin terapia prin poveste, ţinând cont de unicitatea celui în
cauză sub toate aspectele dezvoltării sale bio-psiho-sociale.
Așadar, se recomandă încurajarea copiilor atunci când se începe terapia prin poveste.
Motivaţia terbuie să fie corectă în faţa copilului, astfel încât problema copiilor să fie corect înțeleasă
de la început. Acceptarea și respectul să fie reciproc.

271
Imagini din expoziție

272
273
274
275
276
277
278
279
280
CUPRINS
Argument , despre proiect……………………………………………………………………..3
Lucrările participante ………………………………………………………………………..10
„Socoteala” - Prof.înv. primar Albu Claudia, Școala Gimnazială, loc. Găiceana, județul
Bacău………………………………………………………………………………………...25
„Câinele în ogradă” - prof.Albu Ioan Cristinel, Școala Gimnazială, loc. Găiceana, județul
Bacău………………………………………………………………………………………...27
„Povestea băiețelului prea comod” - Prof. Apostu Mihaela, Școala Gimnazială nr.2, loc.
Botoșani, jud. Botoșani………………………………………………………………………29
„Fetița și frunza” (creație proprie)- Prof. înv. preșc. Areș Ginuța, Grădinița cu P.N. ”Sf.
Nicolae”, loc.Vînători, jud. Galați…………………………………………………………...31
Istețul” - Poveste despre ,,Esențe tari în sticluțe mici”- Prof. Ban Monica, Şcoala Gimnazială
Nr. 12, loc. Timişoara, jud. Timiș…………………………………………………………...33
„Anxietatea de performanță a micului școlar- Povestea Cosminei” – Prof.Barbu Liliana,
profesor învăţământ primar, Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, loc. Roman, judeţul
Neamț ……………………………………………………………………………………….36
”Alina, o fetiță harnică ” elevă, Grigoraş Casandra-Daniela, Şcoala Gimnazială „Vasile
Alecsandri” ,Roman, Neamţ, clasa a IV-a A, cadru didactic îndrumător prof. înv. primar, Barbu
Liliana ………………………………………………………………………………………..40
„Prietenia, comoară de suflet” - Prof. înv. primar Boioc Lavinia Elena, Școala Gimnazială
Slănic, loc. Aninoasa, jud. Argeș…………………………………………………………….41
“Povestea celor doi lupi”- Prof. Bontă Iuliana Crinuța, Colegiul „Grigore Antipa”, loc. Bacău,
jud. Bacău……………………………………………………………………………………44
„Ţup – Ţup” - Prof.înv.preșcolar: Boriceanu Aurelia, Grădinița cu Program Normal Nr.3,
loc. Săcele, jud. Brașov………………………………………………………………………46
„Poate că sunt un curcubeu”...Poveștile terapeutice în dezvoltarea emoțională-Prof. înv. primar
Buță Dorica, Școala Gimnazială „George Călinescu”, loc. Onești, jud. Bacău………….…...48
” Rolul poveștilor terapeutice în terapia tulburărilor emoțional- comportamentale” –
Prof.psihopedagog Cernat Cristina, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.2, loc.
Comănești, jud. Bacău…………………………………………………………………….….52
„Lacul care a vrut să se facă mare” - Prof. dr. Cîmpean Simon, CJAPP/CJRAE Sibiu, jud.
Sibiu………………………………………………………………………………………….58
„Ceea ce valorează mai mult decât orice rezultat” - Prof. Ciobanu Mihaela, Liceul Teoretic
„Vasile Alecsandri” loc.Săbăoani, jud. Neamț………………………………………………60
„Corbuleț cel neastâmpărat” - Prof.înv.primar Oțel Anamaria Nicoleta, Școala Gimnazială
,,Avram Iancu’’, loc. Unirea, jud. Alba……………………………………………………….62

281
„Talentul ascuns” - Documentarist Cotoarbă Ioana, Liceul Tehnologic, loc. Mîrşa, Jud.
Sibiu…………………………………………………………………………………….…...65
.” Sunt timid” - Prof. înv. primar Crețu Corina, Școala Gimnazială ”Grigore Ungureanu”, loc.
Ceahlău, jud. Neamț………………………………………………………………………….67
„Încredere/lipsa de încredere” - Crișan Maria, profesor învățământ primar, Liceul Tehnologic,
loc. Jidvei, jud. Alba …………………………………………………………………….…...71
”Salvați pădurea”- compunere – elev Popa Iulia – îndrumător Crișan Maria, profesor
învățământ primar, Liceul Tehnologic, loc. Jidvei, jud. Alba……………………………….73
” Povestea lui Dănuț” - Prof. înv. primar Duicu Mihaela – Florina, Școala Gimnazială „Peter
Thal”, loc. Râșnov, jud. Brașov……………………………………………………………...75
„Educația morală a elevilor din ciclul primar, pornind de la cunoaștere – rațiune înțelepciune
către adevăr- conștiință”- Înv. Pagu Valentina, Școala Gimnazială, loc. Timișești, jud. Neamț
…………………………………………………..................................................................... 77
„ Iedul cu trei țapi și tot atâtea capre” – Prof. înv. primar Budăi Emilia, Liceul „Mihail
Sadoveanu”, loc. Borca, jud. Neamț…………………………………………………………83
„Povestea jucătorului de fotbal” – învățător Fedeleș Ioana, Liceul “Mihail Sadoveanu”, loc.
Borca, jud.Neamț……………………………………………………………………………..85
„A învăța despre reguli” - Prof Fediuc Claudia Andreea, Școala Gimnazială "Elena Rareș",loc.
Botoșani, jud. Botoșani……………………………………………………………………….87
„Fetița care l-a luat pe „NU” în brațe”, de Octav Pancu- Iași - Profesor înv. primar Paicu
Lenuța, Școala Gimnazială, loc. Ciprian Porumbescu, jud. Suceava…………..…………….89
“Gâlceava pomilor” - Prof. Chiorbeja Gabriela, Şcoala Gimnazială ,,Iustin Pîrvu’’, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamţ……………………………………………………………..……………92
„Regele animalelor și șoricelul” --Prof. înv. primar, Gheorghiu Mariana, Şc. Gim.”Ioan Luca”
Farcaşa, Jud. Neamţ…………………………………………………………………………..96
“Poveste cu mesaj terapeutic pentru lipsa de încredere în ceilalți” – Prof.Grigoriu Ștefan,
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, loc. Târgu Neamț, jud. Neamț…………………….98
„Un exemplu de urmat” - Prof. înv. primar Hoboi Virginia ,Școala Gimnazială „Ioan
Luca”,loc. Farcașa, jud. Neamț……………………………………………………………...101
„Girafa și prietenia” - Ignat Vetuța, Școala Gimnazială nr.1, loc. Brăhășești, jud. Galați
……………………………………………………………………………………………....102
„Prinţesa care se temea de lume” - Profesor psihopedagogie specială: Ion Stănica, Centrul
Școlar de Educație Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău………………………………………104
„Şcoala începutul unei minunate aventuri” - psihopadagog Ivaşcu Elena Daniela, CŞEI, loc.
Buzău, jud. Buzău…………………………………………………………………………..107

282
„Cele patru piersici” - Prof. Juncanariu Ileana, Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” /Grădinița
cu P.N.Nr.6, loc. Pașcani, jud. Iași…………………………………………………………..109
„Richy- devoratorul de tabletă” – prof. înv. primar Lalău Elena, Școala Gimnazială, loc.
Hangu ,jud. Neamț…………………………………………………………………………..111
„Durerea te poate schimba” - Prof. înv. preșcolar Luca Elena,Școala Gimnazială „Ioan
Luca”,loc. Farcașa, jud. Neamț…………………………………………………..………….114
„Importanța acceptării complimentelor” – Prof. Lupu Roxana, Școala Profesională Specială
„Sf. Stelian”, loc. Botoșani, jud. Botoșani……………………………………………..……115
Metoda ,,STORYTELLING,,- metodă de consiliere terapeutică - Prof. Psihhopedagogie
specială Ardeleanu Oana – Florentina, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, loc.
Comănești, jud. Bacău…………………………………………………………………..…..118
„Buburuza” - Prof. înv. primar Mocanu Elena, Ṣcoala Gimnazială ,,Iustin Pirvu”, loc. Poiana
Teiului Structura - Ṣcoala Gimnazială Petru Vodă, jud. Neamț…………………………..121
„Mierla Mirela învață cum să nu se necăjească” - Prof. Monu Mihaela, Şcoala Gimnazială
,,Alexandru Ioan Cuza”, loc. Roman, jud. Neamţ…………………………………….……123
.„Tânărul care era invidios pe prinț” - Prof. înv. primar Munteanu Ștefania – Carmen, Școala
Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț…………………………………………………128.
„Jucăriile fericite” - Prof.înv.preşc: Munteanu Anişoara, Grădiniţa Buhalniţa, loc. Hangu, jud.
Neamț…………………………………………………………………………………….....130
„Cățelușul isteț” - Educatoare Zaharia Elena, Grădinița P.P nr. 2, loc. Bârlad, jud. Vaslui
………………………………………………………………………………………………133
“Eleva cea nouă” - Prof înv primar Nicolae Ruxandra-Ioana, Școala Gimnazială Nr 27,
București……………………………………………………………………………………134
„Nerespectarea regulilor în interiorul unui grup” - Profesor înv. primar Novac Viorica, Şcoala
Gimnazială „M. Sadoveanu”, loc. Brăila, jud. Brăila……………………………………….137
“O prietenă de încredere” – Prof. înv. preșcolar Cozma Lorena, Grădinița cu P.P, nr.13, loc
Satu Mare, jud. Satu Mare…………………………………………………………….…….142
„Cele patru piersici” - Prof.înv.primar Oprișan Oana Mirela, Școala Gimnazială „Emil
Brăescu”, loc. Măgura, jud. Bacău…………………………………………………………..144
„Legenda celor trei fluturaşi” - Profesor învăţământ preşcolar, Paiu Mirabela, Grădiniţa cu
Program Prelungit Nr. 19, loc.Vaslui, jud. Vaslui……………………………. ………….…145
„Frica de eșec” - Prof.înv.primar Patrichi Ana-Raluca, Școala Gimnazială „Miron Costin” ,
loc.Bacău, jud. Bacău……………………………………………………………………….147
„Perseverența - cheia succesului” - Prof. Popovici Daniela,Școala Gimnazială ”Avram Iancu”,
loc. Unirea, jud. Alba……………………………………………………………………….149
„Literele năzdrăvane” – Prof. înv. primar Peșa Cătălina, Școala Gimanzială, loc. Nanov, jud.
Teleorman……………………………………………………………………………...……151

283
„Dezvoltarea emoțională a copilului prin povestioare și poezii” – Educatoare Petraru Cristina,
Școala Gimnazială nr. 8, loc. Piatra Neamț, jud. Neamț…………………………………….153
„Nimeni nu mă place” – Prof. înv. primar Pop Aurelia, Școala Gimnazială Căianu , Structura
Vaida-Cămăraș, jud. Cluj……………………………………………………..…………….157
„Prieteni buni” – Prof. înv. preșcolar Ștefănescu Carolina, Grădiniţa.P.P. nr.9, loc. Satu –
Mare, jud. Satu – Mare………………………………………………………………………160
„Anuța învinge frica de întuneric” - Prof. înv. primar Olaru Milica, Școala Gimnazială
”Iustin Pîrvu ”, loc.Poiana Teiului, jud. Neamț……………………………………………...162
„Broscuța țestoasă” – Înv. Diaconu Niculina, Şcoala Gimnazială “Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț………………………………………………………………………….166
“Poveste terapeutică” - Prof.înv.primar Doboș Maria, Școala Gimnazială, loc. Răchiteni, Jud.
Iași…………………………………………………………………………………………167
„Prietenia adevărată” - Prof. Ozsvath Elisabeta, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, loc.
Unirea, jud Alba……………………………………………………………………………169
„Promisiunea respectată” - Prof. Moldovan Florina, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, loc.
Unirea, jud. Alba……………………………………………………………………………171
„Grădinița din poieniță” - Prof. înv. preșc. Ruscanu Alina , Liceul „Mihail Sadoveanu”, loc.
Borca, jud. Neamț ……………………………………………………………………….….173
“Să invățăm de la necuvântătoare” - Educatoare Alinei Marilena –Daniela,Grădinița Cu
Pp.Nr.6.”Petru Poni ”,Roman……………………………………………………………….176
„Un elev alintat- Stereotipul elevului de azi ”- Prof. înv. primar Bobescu Mihaela, Școala
Gimnazială, loc. Grumăzești, jud. Neamț…………………………………………………...177
„Şoricelul cel fricos și prietenii lui” - Prof inv prescolar Brinzucă Marcelica, Scoala
Gimnazială, loc. Hangu, jud. Neamț…………………………………………………….….182
„Terapie prin basme” - Prof.înv. primar Monica Ţuţuianu, Şcoala Gimnazială „Vasile Mitru”,
loc. Taşca, jud. Neamț………………………………………………………………………184
„Un om fericit” - Prof. înv. primar Chiorbeja Alina Cătălina, Școala Gimnazială „Iustin
Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț ……………………………………………..……187
„Complotul” - Prof.înv.primar Urea Marcela, Liceul Tehnologic, loc.Mîrşa, Jud.
Sibiu……………………………………………………………………………………...…189
„Visul lui Norocel” - prof. ȋnv. primar Ion Mihaela, Școala Gimnazialǎ, loc. Victoria, jud.
Brǎila…………………………………………………………………………………….....191
„Băiețelul cu ghiozdan gri” – Prof. înv. primar Vlad Daniela, Școala Gimnazială „Avram
Iancu” , loc Unirea, jud.Alba……………………………………………………………….193
„Monţi se întâlneşte cu Adevărul” - Prof. înv. preşc. Zăinescu Florentina,Grădiniţa cu Pp.
Nr. 5, loc. Săcele, jud. Brașov………………………………………………………………196

284
„Duma cel neastâmpărat” – Prof. înv. primar Tutulan Iulia-Diana, Școala Gimnazială nr. 309,
loc. București………………………………………………………………………………..198
„Ursulețul Răzvan cel năzdrăvan „– Prof. Tutulan Maria-Pachița, Centrul Școlar de Educație
Incluzivă, loc. Buzău, jud. Buzău…………………………………………………….…….200
”Cartea magică”, „Minunea”, „Spre cetatea cerului”- coordonator - Prof. Harnagea Simona -
Manuela, Școala Gimnazială nr.20, loc. Galați, jud.
Galați…………………………………………………………………………………..203-205
„Înțeleptul și cele trei porți” – Prof. Amariei Vasile, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, loc.
Borca, jud. Neamț…………………………………………………………………………...206
„Fluturașul cel urât” – Prof. înv. primar Amariei Elena, Școala nr. 3, loc. Piatra Neamț, jud.
Neamț……………………………………………………………………………………..210
„Frica de întuneric” – Înv. Coropceanu Nela-Lia, Şcoala Gimnazială Nr. 1, loc. Bălteni, jud.
Vaslui……………………………………………………………………………………….213
”Fata moșneagului” , elevă Vasilică Ștefania –coordonator înv. Coropceanu Nela-Lia, Şcoala
Gimnazială Nr. 1, loc. Bălteni, jud.Vaslui……………………………………………….…215
”Cenușăreasa” , elevă Vasilică Raluca – Andreea –coordonator înv. Coropceanu Nela-Lia,
Şcoala Gimnazială Nr. 1, loc. Bălteni, jud.Vaslui……………………………………….….217
„Floarea zâmbitoare” –Prof. înv. primar Dorneanu Livia, Școala Gimnazială „Ion
Teodorescu”, loc. Cotârgași, jud. Suceava…………………………………………………..219
”Lumina prieteniei” – Prof. înv. primar Rușconi Mihaela, Școala Primară „Gheorghe Asachi”,
loc. Iași, jud. Iași…………………………………………………………………………….221
.”Povestea căpriței Elena” – Înv. Samoilă Maria – Mihaela, Școala Gimnazială „Grigore
Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț……………………………………………………..224
”Mama Iepuroaica și bulgărele otrăvit” – Prof. înv. preșcolar Furtună Lăcrămioara, Școala
Gimnazială „Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț………………………………226
„Oița veselă și blana încâlcită” – Prof. înv. preșcolar Ghelasă Liliana, , Școala Gimnazială
„Grigore Ungureanu”, loc. Ceahlău, jud. Neamț……………………………………………229
„Să ai încredere” – Rusu Eugenia, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud.
Neamț…………………………………………………………………………………….....233
„Povestea celor 1 000 de bile” – Prof. Radu Lucia, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț……………………………………………………………...…..235
„Rolul poveștii în predare” – Prof. Diaconu Maria, Școala Gimnazială „Constantin Panțiru”,
loc. Grințieș, jud. Neamț……………………………………………………………………238
„Povestea mărului” – Prof. Iosub Maria, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana Teiului,
jud. Neamț…………………………………………………………………………………..240
„Povestea celor doi lupi” – Prof. Ceru Diana – Bianca, Școala Gimnazială Hadâmbu, loc.
Mogoșești, jud. Iași…………………………………………………………………………242

285
„Inima perfectă” – Prof. Doroftei Maria, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc. Poiana
Teiului, jud. Neamț……………………………………………………………………...…..245
“Floarea roșie” –Prof. înv. primar Baltag Florența, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț………………………………………………………………....247
. „Povestea vasului crăpat” – Prof. înv. primar Doboș Valeria, Școala Gimnazială „Iustin
Pîrvu”, loc. Poiana Teiului, jud. Neamț……………………………………………………..249
Povestea terapeutică- „Ștersătura” – Prof. înv. primar. Panțiru Ana, Școala Gimnazială , loc.
Tulgheș, jud. Harghita………………………………………………………………………252
„Îngerașul meu “- Prof. înv. preșcolar Răduca Magdalena, Grădinița Novaci, jud.
Gorj………………………………………………………………………………………….255
”Schimbări în familie”, prof. înv. preşcolar, Cotîrgăşanu Nicoleta Maria, Şcoala Gimnazială
,,Constantin Panţiru’’, loc.Grinţieş, jud. Neamț……………………………………………..257
”Atitudinea față de divorț”, Prof. înv. primar Azoiței Elisabeta, Şcoala Gimnazială ,,Constantin
Panţiru’’, loc.Grinţieş, jud. Neamț…………………………………………………………..260
”Regula e să stai calm”, Prof. înv. primar Azoiței Filip, Şcoala Gimnazială ,,Constantin
Panţiru’’, loc.Grinţieş, jud. Neamț…………………………………………………………..263
”Ștefan și furia” , Prof. Deleanu Mariana, Șc. Gimnazială ”Iustin Pîrvu”, Poiana Teiului,
Neamț……………………………………………………………………………………….265
„La masă cu un înger”- Secretar Juncănariu Anișoara, Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu”, loc.
Poiana Teiului, jud. Neamț………………………………………………………………….269
”Povestea ca modalitate de viață”- Director adj. Sângeap Nadia Mihaela, Lic.Tehnologic ,,Ion
Creangă” Pipirig, Jud.Neamţ………………………………………………………………270
Imagini din expoziție ……………………………………………………………………….272

286