Sunteți pe pagina 1din 14

C.E.C.C.A.R.

ACADEMIA DE STUDII
ECONOMICE
INSTITUTUL NAŢIONAL DE FACULTATEA DE CONTABILITATE
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Conform DEPARTAMENTUL DE
PROTOCOLULUI de ECHIVALARE CONTABILITATE - AUDIT

SUPORT DE CURS
I
Sinteza metodologică de studiu
la disciplina
Expertiză contabilă

Norma 3511 – Independenţa expertului contabil

Norma prevede:
- Expertizele contabile pot fi efectuate numai de către experţii contabili
înscrişi în Tabloul Corpului.
- Obligaţia de a fi independent faţă de părţile interesate în expertiză.
- Obligaţia de a evita orice situaţie care ar presupune o impietare asupra
integrităţii şi obiectivităţii.
Comentariile la norme prevăd:

1
- Experţii care acceptă o expertiză fără să figureze în Tabloul Corpului cad
sub incidenţa sancţiunilor penale privind exercitarea unei profesii fără
autorizaţie.
- Independenţa este absolută în cazul experţilor numiţi din oficiu şi relativă
în cazul experţilor recomandaţi de părţi sau cei solicitaţi în expertizele
extrajudiciare.
Independenţa relativă derivă doar din reglementările profesiei care
sunt mai restrictive decât reglementările generale.
- La primirea oricărei lucrări, expertul va face un examen de independenţă
şi va completa o „Declaraţie de independenţă” care va însoţi lucrarea
depusă pentru auditul de calitate la Corp.

Norma 3512 – Competenţa expertului contabil

Norma prevede:
- Calitatea de expert contabil abilitat să efectueze expertize contabile este
reglementată.
- Expertul contabil trebuie să se supună regulilor profesionale privind CPD,
actualizarea şi testarea permanentă a cunoştinţelor.
Comentariile la normă prevăd:
- Expertul contabil trebuie să posede cunoştinţe solide şi actualizate în
domeniul economic în general şi în domeniul financiar-contabil în special.

Norma 3513 – Calitatea expertizelor contabile


Norma prevede:
- Expertul contabil trebuie să efectueze expertizele contabile cu
conştiinciozitate, devotament, corectitudine şi imparţialitate.
2
- Expertizele contabile trebuie să fie utile celor care le-au solicitat.
Comentariile la normă prevăd:
- Expertizele constituie mijloace de probă, ştiinţifice; în realizarea lor
expertul trebuie să folosească metode specifice ştiinţei contabilităţii.
- Concluziile expertului contabil trebuie să fie fundamentate numai pe
documente care atestă evenimente şi tranzacţii care fac obiectul
recunoaşterilor, evaluărilor, clasificărilor şi prezentărilor contabile.
- Expertul contabil este un terţ în proces care contribuie la stabilirea
adevărului de către organele în drept.
- Nedocumentarea şi nefundamentarea ştiinţifică a rapoartelor de expertiză
sunt sancţionate de organele în drept, prin înlocuirea expertului contabil şi
dispunerea unei noi expertize.

Norma 3514 – Secretul profesional

Norma prevede:
- Obligaţia respectării secretului şi caracterului confidenţial al informaţiilor la
care a avut acces. Excepţii: dacă a fost autorizat, dacă divulgarea este o
obligaţie profesională.
Comentariile la normă prevăd:
- Expertul contabil nu trebuie să prezinte mai mult decât se cere.
- Expertul numit din oficiu trebuie să se abţină de la divulgarea conţinutului
raportului, direct, părţilor în proces. El depune raportul, auditat calitativ, la
organul în drept, de unde cei interesaţi îl pot consulta în condiţiile legii.
- Expertul din oficiu sau numit la cererea părţilor trebuie să se abţină de la
contactarea părţilor interesate în afara procedurilor prevăzute de lege
(citarea părţilor cu confirmare de primire, în procesele civile sau
3
contactarea inculpaţilor numai cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de
organul de cercetare sau de instanţă, în cauzele penale).

Norma 3515 – Acceptarea expertizelor contabile

Norma prevede:
- Solicitările adresate experţilor contabili privind efectuarea de expertize
contabile judiciare nu pot fi refuzate decât dacă există motive temeinice
(independenţă sau competenţă).
Comentariile la normă prevăd:
- Misiunea nu poate fi refuzată pe motive etnice, religioase, politice, sau de
altă natură.
- Calitatea de expert contabil este incompatibilă cu cea de martor în
aceeaşi cauză, calitatea de martor având întâietate.
- Expertul contabil se află în incompatibilitate dacă există împrejurări din
care rezultă că este interesat sub orice formă (el sau vreo rudă apropiată)
în soluţionarea cauzei într-un anumit mod. Astfel de împrejurări sunt (de
exemplu):
 dacă, indiferent de calitate, a avut posibilitatea să se pronunţe asupra unor
aspecte, fapte sau documente ce fac obiectul procesului;
 dacă şi-a exprimat o primă opinie în aceeaşi cauză;
 dacă a efectuat expertiza extrajudiciară şi apoi este numit şi de instanţă.

4
Norma 3516 - Responsabilitatea efectuării
expertizelor contabile
Norma prevede:
- Expertizele trebuie efectuate în mod responsabil.
- Responsabilitatea este întărită prin jurământ iar în expertizele extrajudiciare, prin
contract.
Comentariile la normă prevăd:
- Depunerea unui jurământ adecvat confesiunii religioase:
• creştinii: „Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce
ştiu, Aşa să-mi ajute Dumnezeu";
• fără confesiune religioasă: „Jur pe onoare şi pe conştiinţă că voi spune
adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu";
• cei care din diferite motive nu depun jurământ, vor rosti formula: „Mă oblig
să spun adevărul şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu".
- Toate dispoziţiile procedurale cu privire la citarea, aducerea cu mandat şi
sancţionarea martorilor se aplică şi expertului contabil.

352 Normele de lucru


3521 - Dispunerea expertizelor contabile judiciare şi numirea experţilor
3522 - Contractarea şi programarea lucrărilor de expertiză contabilă
3523 - Delegarea şi supravegherea lucrărilor
3524 - Documentarea lucrărilor

Norma 3521 - Dispunerea expertizelor contabile judiciare şi


numirea experţilor
Norma prevede:

5
- Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse numai de către organele
îndreptăţite de lege pentru administrarea probei cu expertiza;
- Numirea experţilor contabili - atât cei din oficiu cât şi cei recomandaţi de părţile
în proces - se poate face numai de organul în drept să dispună administrarea
probei cu expertiza contabilă.
Comentariile la norme prevăd:
- O precizare a sediului general al materiei de drept privind administrarea probelor
cu expertiza: Codul de procedură civilă.
- Instanţele de drept civil, atunci când consideră necesar să cunoască părerea
unor experţi, pot numi, la cererea părţilor sau din oficiu unul sau trei experţi
contabili prin încheierea de şedinţă care trebuie să cuprindă:
• numele experţilor contabili numiţi;
• obiectivele (întrebările) la care experţii trebuie să răspundă;
obiectivele trebuie să fie formulate de instanţă concis, fără echivoc şi
fără a se solicita experţilor să facă încadrări legale ale faptelor supuse
judecăţii;
• termenul în care trebuie să se efectueze expertiza; expertiza trebuie
depusă cu 5 zile înaintea termenului de judecată fixat; expertul poate,
justificat, să ceară prelungirea termenului;
• plata experţilor; dacă experţii consideră neremuneratoriu onorariul
stabilit de instanţă, pot cere mărirea acestuia.
- În cazul lipsei de solicitudine a instanţei cu privire la cererile îndreptăţite ale
expertului contabil, acesta poate refuza efectuarea expertizei contabile;
refuzul este o problemă de raţionament profesional.
- În cauzele penale, organul de urmărire penală sau instanţa fixează termen la
care sunt chemate părţile precum şi expertul contabil, aducându-li-se la
cunoştinţă întrebările la care trebuie să răspundă expertul. Procedural,
6
dispunerea expertizelor contabile în cauze penale se face prin Ordonanţă
emisă
de organul de urmărire penală care trebuie să conţină aceleaşi elemente ca
şi încheierea de şedinţă în cauzele civile.

Norma 3522 - Contractarea şi programarea


expertizelor contabile
Norma prevede:
- Expertizele contabile se efectuează pe bază de contract;
- Expertizele contabile contactate trebuie programate; Programul de lucru
trebuie să cuprindă natura, calendarul şi întinderea lucrărilor necesare
pentru îndeplinirea misiunii contractate.
Comentariile la normă prevăd:
- Încheierile de şedinţă şi Ordonanţele organelor de cercetare penală ţin loc
de contract pentru efectuarea expertizelor contabile judiciare pentru
expertizele contabile extrajudiciare contractele se încheie potrivit normelor
profesionale.
- Pentru încadrarea în termenele stabilite prin contract expertul trebuie să
elaboreze un Program de lucru care cuprinde toate obiectivele expertizei,
resursele necesare pentru realizarea lor (materiale, financiare, etc.)
calendarul lucrărilor înscrise în Program, etc.
- Programul de lucru poate fi modificat pe parcursul lucrărilor în funcţie de
situaţiile concrete.
- Dacă în timpul efectuării expertizei, intervin elemente noi privind volumul şi
întinderea lucrărilor, expertul poate solicita modificarea unor prevederi ale
contractului iniţial, de regulă cele care se referă la termene onorarii, etc.

7
Norma 3523 - Delegarea şi supravegherea lucrărilor privind
expertizele contabile
Norma prevede:
- În expertizele contabile judiciare, expertul contabil nu poate delega altor
persoane efectuarea lucrărilor.
- În expertizele contabile extrajudiciare, expertul contabil poate delega unor
colaboratori efectuarea lucrărilor, el purtând în toate cazurile
responsabilitatea finală asupra concluziilor înscrise în raportul de expertiză
contabilă.
Comentariile la normă prevăd:
- În cauzele judiciare expertul îndeplineşte personal şi integral mandatul
încredinţat. În cazul în care organul de drept a nominalizat o persoană juridică
reprezentată de un expert contabil pentru efectuarea expertizei contabile, nu
se
aplică cerinţa referitoare la imposibilitatea delegării.
- în toate cazurile în care au fost delegate lucrări, responsabilitatea finală o
poartă
expertul contabil.

3524 - Documentarea lucrărilor privind expertizele contabile

Norma prevede:
Documentarea lucrărilor are un caracter particular şi se limitează strict la ce
este necesar pentru a răspunde la obiectivele stabilite.
Comentariile la normă prevăd:

8
- Obligaţia studierii materialului documentar adecvat.
- În cauzele care se referă la constatări ale organelor de control financiar şi
fiscal, abilitate, expertul trebuie să studieze actul de control cel puţin sub
aspectul conţinutului şi întinderii controlului. Dacă sunt mai multe acte de
control cu concluzii diferite, expertul studiază aceste acte de control arătând
fundamental cauzele care au condus la concluzii diferite şi poziţia sa faţă de
aceste concluzii.
- Expertul contabil poate cere părţilor interesate În expertiză să dea explicaţii
suplimentare (nu trebuie date în scris).
- În cauzele penale, accesul la documente şi explicaţii se face numai cu
aprobarea organului de cercetare penală.
- Dosarul de lucru al expertului contabil trebuie să cuprindă:
• Încheierea de şedinţă, Ordonanţa sau Contractul;
• Raportul de expertiză contabilă - exemplarul propriu;
• eventuala corespondenţă, răspunsurile la întrebările suplimentare;
• eventualele note personale redactate în timpul efectuării lucrărilor.

353 Norme de raportare

3531 - Redactarea raportului de expertiză contabilă


3532 - Semnarea şi depunerea raportului
3533 – Verificarea şi avizarea expertizelor contabile

Norma 3531 - Redactarea raportului

Norma prevede:

9
- Lucrările efectuate şi concluziile expertizei contabile se consemnează într-
un
raport scris care trebuie să cuprindă cel puţin 3 capitole:
• I. Introducere
• II. Desfăşurarea expertizei contabile
• III. Concluzii
- Structura celor trei capitole obligatorii, trebuie respectată.
- Când au fost numiţi mai mulţi experţi în aceeaşi cauză se întocmeşte un
singur raport.
- Când sunt deosebiri de păreri între experţi, opiniile separate se consemnează
în cuprinsul raportului sau într-o anexă la raport.
Comentariile la norme prevăd:
- Capitolul I al raportului trebuie să cuprindă cel puţin paragrafele:
• Identificarea experţilor: nume, prenume, adresa, numărul matricol din
Tabloul Naţional al Experţilor Contabili;
• Paragraful de identificare a organului care a dispus efectuarea expertizei
sau a clientului;
• Paragraful privind împrejurările şi circumstanţele în care a luat naştere
litigiul;
• Paragraful privind Obiectivele expertizei contabile; în cazul
expertizei judiciare obiectivele se preiau „ad-literam" din actul de numire;
• Paragraful privind identificarea datei, perioadei şi locului unde s-a
efectuat expertiza contabilă;
• Paragraful privind identificarea materialului documentar;
• Paragraful privind identificarea datei sau perioadei în care s-a
redactat raportul cu menţiunea dacă s-au mai efectuat sau nu alte expertize
în cauză;
10
• Paragraful privind identificarea datei la care trebuia depus raportul şi
a eventualelor prelungiri.
- Capitolul II al raportului trebuie să conţină câte un paragraf distinct pentru
fiecare obiectiv, iar în cadrul fiecărui paragraf, o descriere amănunţită a
operaţiilor efectuate de expert; fiecare paragraf trebuie să se încheie cu
concluzia expertului contabil care trebuie să fie precisă, concisă, fără
echivoc, redactată ordonat şi sistematizat, fără a face aprecieri asupra
calităţii documentelor justificative, a documentelor, actelor de control,
expertizelor anterioare şi nici asupra încadrărilor legale a faptelor.
- Într-un paragraf distinct al Capitolului II se motivează detaliat opiniile
separate ale experţilor.
- Capitolul III al raportului trebuie să conţină câte un paragraf distinct cu
răspunsul la fiecare obiectiv, aşa cum a fost formulat în finalul paragrafului
din Capitolul II. Acesta este un raport curat (fără observaţii).
- Dacă expertul contabil consideră necesar să-şi exprime părerea asupra
obiectivelor în sensul dacă acestea au fost suficiente sau nu pentru
clarificarea obiectivului, sau asupra altor aspecte el poate face acest lucru:
• fie în finalul Capitolului III la finele fiecărui paragraf;
 Fie într-un capitol distinct – Capitolul IV – intitulat „Consideraţii personale
ale experţilor contabili”.
Acesta este un raport cu observaţii.
- Dacă expertul contabil – din diferite motive – este împiedicat să răspundă la
întrebările puse, el va întocmi „Raport de imposibilitate a efectuării expertizei
contabile” având aceeaşi structură ca Raportul curat, dar în capitolele II şi III se
va justifica imposibilitatea.

Norma 3532 – Semnarea şi depunderea raportului


11
Norma prevede:
- Raportul de expertiză contabilă se parafrazează şi se semnează filă cu
filă, inclusiv anexele;
- Raportul se depune la beneficiar în termenul legal sau contractual.
Comentariile la norme prevăd:
- Raportul nu se semnează de nici una din părţi.
- Raportul se întocmeşte de regulă în două exemplare originale;
- Raportul se depune la organele judiciare cu cel puţin 5 zile înaintea datei
stabilite pentru judecată sau, în cazul expertizelor extrajudiciare, la termenul
contractual.

Norma 3533 – Verificarea şi avizarea expertizelor contabile

Necesitatea verificării şi avizării expertizelor contabile judiciare


Realizarea unor lucrări de calitate de către toţi membrii Corpului Experţilor
Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România este o problemă de prestigiu
profesional, atât al fiecărui expert contabil şi/sau contabil autorizat în parte, cât şi
al profesiei contabile liberale în ansamblul său.
Unele deficienţe, în special pe linia expertizelor contabile judiciare, au fost
sesizate atât de către beneficiarii lucrărilor de expertize contabile judiciare, cât şi
de către experţii contabili prestatori ai unor astfel de lucrări.
În sinteză, organele judiciare beneficiare ale rapoartelor de expertiză
contabilă judiciară reclamă:
 Experţii contabili nu răspund în unele cazuri complet şi clar la obiectivele
stabilite, nu formulează concluzii clare.

12
 În alte cazuri îşi depăşesc competenţa, formulând răspunsuri de ordin
juridic
la unele întrebări.
 Răspund la solicitări sau depun cu întârziere rapoartele de expertiză
contabilă, pentru diferite motive mai mult sau mai puţin întemeiate.
În contrapondere, experţii contabili opinează:
 Instanţele de judecată, în multe cazuri, nu fixează obiectivele expertizei, ci
transmit expertului întrebările puse de părţile implicate în cauză, iar
acestea sunt tendenţioase şi neclare.
 Se stabilesc termene prea scurte în raport cu volumul de muncă
necesar pentru rezolvarea întrebărilor puse pentru soluţionarea
cauzei respective;
 Onorariul provizoriu nu se stabileşte în raport cu perioada expertizei
şi cu volumul documentelor care urmează a se examina pentru a
răspunde la întrebările puse, şi nu este consultat expertul contabil în
acest sens.
 Numirea experţilor contabili se face preferenţial şi nu se ţine cont de
competenţa profesională a expertului pe ramurile de activitate în care
s-a format etc.
În vederea înlăturării unor astfel de neajunsuri, Corpul a luat
următoarele iniţiative:
a) A elaborat Norma profesională nr. 35 Norma şi comentariile misiunilor
privind expertizele contabile, precum şi prezentul ghid de aplicare a
acestei norme.
b) A organizat, începând cu data de 1 ianuarie 2003, activitatea de
verificare a calităţii de expertiză contabilă judiciară, prin experţi
contabili verificatori, angajaţi în cadrul fiecărei filiale CECCAR.
13
c) A elaborat norme metodologice privind desfăşurarea activităţii
experţilor contabili verificatori angajaţi în structura filialelor CECCAR.

14

S-ar putea să vă placă și