Sunteți pe pagina 1din 22

1Curs fizioterapie

By Onu Ilie On 26 iulie 2009


| Niciun comentariu
Electroterapia ocupa un loc important an cadrul terapiei moderne, cuprinzand metode care
folosesc an scop terapeutic diferite forme de curent electric (curent continuu, curenti de joasa
frecventa, curenti de medie frecventa), forme ale energiei electro-magnetice de analta frecventa
(undele scurte), vibratii mecanice (ultrasunetul), campuri electro-magnetice de joasa frecventa si
vibratii electro-magnetice (radiatii infrarosii si ultraviolete).
Curentul electric se defineste ca miscare a particulelor ancarcate electric, iar mediul an care se
produce aceasta miscare constituie un conductor electric. Organismul uman, datorita componentelor
sale, intra an categoria conductorilor de gradul II. an compozitia sa, apa este prezenta an procent de
75-80 %. La trecerea curentului se produce disocierea ei an H+ si OH-, prezenta ionilor de H+
imprimand tesutului respectiv gradul de aciditate, iar prezenta OH- gradul de alcalinitate; numeroase
reactii din organism depind de ph-ul mediului. Sarurile minerale sant an majoritate constituite din
saruri de Na, K, Mg, Ca. Ionii de sodiu si potasiu cresc excitabilitatea tesuturilor, ionii de calciu si
magneziu o scad.
RASPANDIREA CURENTULUI IN ORGANISM
Modul an care curentii electrici terapeutici se raspandesc an organism are urmatoarele
caracteristici:
• indiferent de locul unde sant amplasati electrozii, liniile de forta ale curentului se raspandesc an tot
corpul, cantitatea cea mai mare trecand ansa pe zonele ce opun rezistenta cea mai mica;
• pe regiunea cuprinsa antre electrozi, intensitatea curentului nu este egala, ci proportionala cu
conductibilitatea electrica a tesuturilor;
• cu cat un segment este situat mai departe de electrozi, intensitatea curentului ajuns la el este mai
mica;
• un tesut nu este un conductor uniform, deoarece membrana celulara si spatiile intercelulare opun
rezistente diferite trecerii curentului electric;
• conductibilitatea electrica a unui tesut este direct proportionala cu continutul lui an apa. Din acest
punct de vedere lichidul cefalorahidian, limfa, secretia biliara, sangele sant cele mai bune
conducatoare de electricitate; rau conducatoare sant tesutul gras si cel osos.
MODUL DE PENETRARE AL CURENTILOR IN TESUTURI
Curentii electrici penetreaza an mod diferentiat tesuturile an fuctie de tipul curentului:
– curentul galvanic si curentul alternativ de joasa frecventa se raspandesc exclusiv an spatiul
intercelular, deoarece membrana celulara le opune rezistenta;
– curentul alternativ de analta frecventa nu antampina rezistenta din partea membranelor celulare.
ELECTROFIZIOLOGIE
Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate; ca o ractie primara
la un stimul, apare un raspuns local.
Excitabilitatea este considerata ca o reactie secundara a tesuturilor si se traduce prin
transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase.
Pentru declansarea excitatiei, stimulul trebuie aiba o intensitate minima precisa, care se
numeste intensitate de prag a stimulului. Actiunea stimulului trebuie sa se exercite un anumit timp
minim pentru a se declansa excitatia.
Numai stimulii ”peste prag“ pot determina o reactie care se propaga ca unda de excitatie si
care poate fi masurata la distanta de locul excitatiei.
Stimulii sub nivelul ”pragului“ au o actiune limitata la locul unde sant aplicati; o crestere a
intensitatii stimulului peste valoarea ”pragului“ nu duce la o crestere a raspunsului. Acest
comportament al structurilor celulare la diferite grade de intensitate ale stimulului este cunoscut an
fiziologie sub denumirea ”legea totul sau nimic“. Daca prin stimuli electrici sant excitate mai multe
celule, an functie de intensitatea curentului si de suprafata stimulata apare un raspuns tisular variabil
ca marime.
POTENTIALUL DE REPAUS
Membrana celulara, care este foarte subtire (70), fiind alcatuita din lipide si albumine si avand o
permeabilitate selectiva, joaca rolul hotarator atat an repaus cat si an timpul stimularii. La nivelul ei se
gaseste o repartitie caracteristica a ionilor, rolul principal avandu-l ionii de Na+ si K+, aflati an
concentratii diferite de o parte si de alta a membranei. Astfel, Na+ se gaseste an exteriorul celulei an
concentratie de 142-145 mEq/l, iar an interior an concentratie de 10-12 mEq/l (raport 12/1). K+ are o
concentratie extracelulara de 4 mEq/l si intracelulara de 140-155 mEq/l (raport 1/38). Aceasta
diferenta este mentinuta prin mecanismul de ”pompa“, mecanism an cadrul caruia rolul principal ai
revine pompei de sodiu, care expulzeaza activ sodiul extracelular, potasiul intrand an celula printr-un
proces pasiv.
Datorita diferentei de concentratie a ionilor de Na+ si K+, la nivelul membranei celulare an
repaus se realizeaza o diferenta de tensiune numita potential de membrana sau de repaus, care
masurat prin tehnica microelectrozilor, are o valoare de -70 pana la -90 mV (interiorul celulei fiind
ancarcat negativ. Din calculul teoretic al potentialului de membrana an raport cu concentratia de Na+
si K+ din exteriorul si interiorul celulei a rezultat o valoare de -86 mV.
POTENTIALUL DE ACTIUNE
Depolarizarea
Stimularea celulei prin agenti fizici sau chimici produce schimbari rapide si importante ale
valorilor potentialului de membrana. La nivelul ei se produc modificari ale permeabilitatii pentru ionii
de sodiu care migreaza masiv dinspre exterior spre interior. Are loc astfel procesul de depolarizare,
prin care partea externa a membranei devine negativa, iar cea interna pozitiva.
Ulterior are loc un flux invers al ionilor de potasiu, dar de mai mica amploare, viteza de migrare
a sodiului fiind de 7 ori mai mare decat cea a potasiului.
Datorita modificarilor de permeabilitate si concentratie ionica, stimulul cu nivel de prag reduce
potentialul de repaus cu 15-20 mV, acesta ajungand astfel la o valoare de -65 mV, numita potential
”critic“; este momentul depolarizarii membranei si declansarii potentialului de actiune.
Intensitate minima necesara pentru declansarea stimului se numeste reobaza.
Repolarizarea
an timpul fazei de repolarizare se produce o inactivare a mecanismului de transport al sodiului
spre interiorul celulei, cu cresterea permeabilitatii membranei pentru potasiu cu durata de 1 ms.
Interiorul celulei atinge an puctul maxim al acestui proces +40 mV fata de exteriorul celulei; cu
aceasta procesele declansate de stimulare anceteaza.
Modificarile de potential care au loc an timpul depolarizarii si repolarizarii alcatuiesc ”potentialul
de actiune“.
”Tensiunea de iesire “ era an timpul repausului membranal de -80 mV, iar tensiunea
intracelulara atinsa la sfarsitul repolarizarii era de +40 mV. ampreuna acestea realizeaza un potential
de actiune de 120 mV.
Restitutia
Refacerea potentialului de repaus (restitutia) ancepe dupa terminarea fazei de repolarizare a
membranei celulare.
Prin pompa de sodiu-potasiu, Na+ suplimentar iese din celula, iar potasiul reintra an celula
pana cand potentialul atinge valoarea de repaus de -80 mV. In timpul potentialului de actiune
(depolarizare) membrana celulara nu poate reactiona la un alt stimul, motiv pentru care aceasta
perioada se numeste ”refractara absoluta“. Pe parcursul fazei de repolarizare exista o perioada numita
”refractara relativa“, cand pragul de excitare este mai scazut.
Prin masuratorile efectuate, s-a stabilit ca o fibra nervoasa mielinizata poate conduce cel mult
800-1000 de impulsuri pe secunda la o stimulare artificiala, dar dupa un timp scazut, la frecventele
mari, perioada refractara absoluta (1 ms) creste si frecventa maxima transmisa va scadea. Aceasta
este ”oboseala“, tipica unui sistem care functioneaza dupa legea ”totul sau nimic“.
La frecventele mai reduse (50-100 Hz) fibrele nervoase medulare pot fi ansa stimulate pe un
timp mai lung, fara a se instala fenomenul de oboseala.
CURENTUL GALVANIC
Este un curent continuu sau cu frecventa 0. Se poate propaga an tesuturi sub urmatoarele forme:
– electrolitic
– electroforetic
– electroosmotic
– conducere protonica (an mica masura)
APARATURA
Aparatele care furnizeaza curent continuu alaturi de alte forme de curent (curenti diadinamici)
au urmatoarea alcatuire:
• sistem de alimentare cu curent electric de la retea (cordon, antrerupator)
• dispozitiv de redresare (tranzistori care transforma curentul alternativ de retea an curent
continuu)
• dispozitiv de reglare a intensitatii (potentiometru)
• instrument de masura (miliampermetru)
• sistem de racordare la pacient (borne, cabluri, electrozi)
MOD DE APLICARE
a) cu ajutorul unor electrozi din plumb sub forma de placi de diverse dimensiuni (galvanizare
simpla)
b) ca baie hidro-electrolitica
c) ionogalvanizare (metoda de introducere a unor substante medicamentoase prin tegument cu
ajutorul curentului electric)
EFECTELE CURENTULUI GALVANIC
a) crestere a metabolismului tisular local;
b) hiperemie, atat la nivelul tegumentului, cat si an tesutul muscular subiacent;
c) crestere a difuziunii tisulare, ca efect al modificarii permeabilitatii membranelor;
d) reducere a edemelor locale si anlaturare a substantelor locale ce determina tendinta la
extravazare tisulara;
e) efecte asupra excitabilitatii musculare: la stabilirea si la antreruperea brusca a curentului
continuu se produce contractie musculara datorita probabil modificarilor bruste de concentratie ionica
din jurul membranelor celulare;
f) efecte polare:
– crestere a excitabilitatii la catod (catelectrotonus)
– scadere a excitabilitatii la anod (anelectrotonus)
g) efect sedativ si hipotensor an cazul aplicarii descendente a electrozilor.
GALVANIZAREA SIMPLA
Electrozii utilizati pentru galvanizarea simpla, confectionati din placi metalice (plumb), au forme
si dimensiuni diferite an functie de regiunea pe care se aplica si de efectele urmarite. Cel mai adesea
se folosesc placi dreptunghiulare de marime egala sau diferita antre ele de 6/8, 8/10, 10/15 cm.
Electrozii se aplica ferm pe tegument prin intermediul unor anvelisuri hidrofile din tifon
ambibate an solutii fiziologice sau apa simpla.
Daca se urmareste obtinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel pozitiv, iar daca se
urmareste obtinerea unui efect excitant, electrodul activ este cel negativ.
Se utilizeaza doua modalitati de asezare a electrozilor:
– transversal, de oparte si de alta a regiunii afectate pe care o ancadreaza astfel fata an
fata (umar, glezna, genunchi);
– longitudinal, cu electrozii plasati la distanta, la extremitatile segmentului tratat (brat,
gamba, membru inferior).
I ntensitatea curentului aplicat se dozeaza de la potentiometru an functie de toleranta individului
si de toleranta la locul de aplicare, senzatia corecta fiind cea de furnicatura placuta. Aceasta
corespunde unei intensitati a curentului de 0,1-0,2 mA pe cm2 de electrod.
Durata tratamentului trebuie sa fie suficient de lunga, an general 20-30 minute.
Numarul sedintelor necesare este de 8-10 an formele acute si 12-15 sau mai mult an cele
cronice.
Pacientul trebuie avizat an prealabil asupra senzatiei pe care o va simti. Va fi asezat pe
canapeaua de tratament an pozitiile cele mai antalgice an functie de zona de tratat.
Ca incidente posibile mentionam arsurile tegumentare. Acestea se pot produce la pacienti cu
afectare a sensibilitatii cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din anvelisurile hidrofile
disociaza an H+ si OH-. Pe tegument se gasesc an mod obisnuit ioni paraziti (Na, Cl, K) care se
combina cu H+ si OH- rezultand acidul sau baza respectiva, cu producere de arsura tegumentara.
Pentru prevenire se folosesc solutii de protectie cu urmatoarele formule:
Pentru polul pozitiv:
NaCl 5 g
NaOH 1 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea HCl)
Pentru polul negativ:
NaCl 6 g
HCl diluat 6,5 g
Apa distilata ad. 1000 ml
(pentru neutralizarea NaOH)
BAILE GALVANICE
Se aplica pentru tratarea unor regiuni mai antinse sau a antregului corp. Ele ambina efectul
curentului galvanic cu efectul termic al apei, care devine un mijlocitor antre electrozi si tegument.
Baile galvanice patru-celulare folosesc patru vase an care se afla apa la 34-380, vase care au
anglobati electrozi an peretii lor prin care circula curentul continuu. Pacientul poate introduce an
aceste vase doua, trei sau toate patru membrele.
Se poate folosi fie sensul ascendent, fie descendent al curentului, an functie de scopul urmarit.
Procedura se aplica zilnic, avand o durata de 20-30 minute.
Baia Stanger este o cada izolata cu material plastic an care se afla opt electrozi fixati pe pereti.
Curentul galvanic poate fi facut sa circule antre acesti electrozi an multiple variante: ascendent,
descendent, transversal, an diagonala.
Apa are temperatura de 36-370, iar intensitatea curentului se regleaza an functie de prescriptia
medicului si de senzatia subiectiva a pacientului (400-600 mA). Durata tratamentului este de 15-30
minute. Se fac 6-12 sedinte la doua-trei zile.
Contraindicatii
• leziuni trofice ale tegumentului;
• dermatoze;
• solutii de continuitate ale tegumentului.
IONOGALVANIZAREA
Definitie: Ionogalvanizarea este metoda de introducere an tegument cu ajutorul curentului galvanic a
diverse substante cu efect terapeutic.
Se folosesc solutii electrolitice an care se ambiba unul din cei doi electrozi, solutii care disociaza
an campul electric, patrunderea ionilor activi terapeutic facandu-se la nivelul foliculilor pilosi si
glandelor sudoripare.
Profunzimea patrunderii are ca limita corionul, unde se realizeaza depozite de substanta activa
care se va resorbi an circulatie.
Exemplu de substante folosite: CaCl2, MgSO4, xilina, acetilcolina.
Avantajele ionogalvanizarii
• se pot introduce doze relativ mari, folosind cantitati mici de medicament;
• an regiunea tratata se realizeaza o repartitie egala a substantei introduse;
• posibilitatea delimitarii precise a suprafetei de tratat;
• sant asigurate conditiile unei asepsii perfecte (nu patrund bacteriile).
INDICAtIILE CURENTULUI GALVANIC
1. nevralgii si nevrite;
2. afectiuni reumatismale degenerative;
3. artrite;
4. tendinite, bursite, periartrite, epicondilite;
5. sechele posttraumatice;
6. boala Raynaud, acrocianoza, arteriopatii periferice;
7. pareze si paralizii;
8. sindroame de suprasolicitare;
9. distonii neuro-vegetative;
10. hipertensiunea arteriala stadiu I si II.

CURENtII DE JOASA FRECVENTA


CURENTUL FARADIC
Curentul faradic este un curent alternativ de joasa frecventa de inductie electromagnetica,
folosit la ritmul de 50 Hz.
Proprietati fiziologice
– stimulare a excitabilitatii neuromotorii;
– actiune trofica;
– actiune vasomotorie.
Indicatii
– hipotrofii musculare de inactivitate (an afectiuni posttraumatice)
– stadii incipiente ale arteriopatiilor si venopatiilor periferice.
CURENTII DIADINAMICI
Curentii diadinamici (CDD) sant curenti de joasa frecventa ce provin din redresarea curentului
sinusoidal de retea de 50 Hz.
Aceasta forma de curenti a fost descrisa de Bernard an 1929.
an timpul aplicarii curentilor diadinamici predomina una din urmatoarele proprietati ale lor:
a) inhibitie
b) dinamogenie
La frecventele joase (50 Hz) predomina dinamogenia, la cele inalte (100 Hz), efectul inhibitor.
an conditiile nemodificarii intensitatii si frecventei an timpul unei sedinte, se manifesta si o a
treia proprietate si anume obisnuinta.
Aceste efecte ale curentilor diadinamici se manifesta asupra sensibilitatii, motilitatii si troficitatii.
Forme de curenti diadinamici
1. Monofazat fix (MF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin anularea
semiundei negative. Are efect dinamogen; efectul analgetic apare tardiv. Subiectiv, se produc vibratii
care actioneaza ca un masaj profund.
2. Difazat fix (DF) – curent pulsatil obtinut din curentul sinusoidal de 50 Hz prin redresare, adica prin
transformarea semiundei negative an semiunda pozitiva. Rezulta astfel un curent cu frecventa de 100
Hz. Efectul sau principal este acela inhibitor. Se foloseste ca forma de introducere anainea aplicarii
celorlalte forme.
3. Perioada lunga (PL) – se obtine prin alternarea lenta a formelor MF si DF antr-un interval de 12
secunde. Efectul dinamogen este diminuat, dominand efectul inhibitor (analgetic, miorelaxant).
4. Perioada scurta (PS) – se obtine prin alternarea brusca antre MF si DF cu ritm de 1 secunda.
Efectul dominant este cel dinamogen (resorbtiv).
5. Ritm sincopat (RS) – se obtine prin antreruperea ritmica a formei MF cu pauze de 1 secunda. Este
forma de curent folosita pentru electrostimulare musculara.
curent de retea (frecventa=50Hz)
curent diadinamic difazat fix (DF) curent diadinamic monofazat fix (MF)
Modalitati de aplicare
• aplicatii pe puncte dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, egali. Polul negativ se
aplica direct pe zona dureroasa, iar pozitivul proximal la 2-3 cm distanta;
• aplicatii transversale (transregionale), la nivelul articulatiilor mari, a zonelor musculare mari ale
trunchiului si membrelor. Se folosesc electrozi plati, suficient de mari, asezati de o parte si de alta a
zonei dureroase;
• aplicatii longitudinale, de-a lungul unui nerv sau al unei cai vasculare. Pentru nervi electrodul pozitiv,
mai mare, se aseaza proximal, iar cel negativ distal;
• aplicatii paravertebrale, pe regiunile radacinilor nervoase, cu electrozi adaptati ca marime regiunii
afectate, cu polul negativ pe regiunea dureroasa si pozitivul de cealalta parte, sau electrozii de aceeasi
parte, pozitivul proximal;
• aplicatii ganglionare, pe ganglionii vegetativi. Se utilizeaza electrozi mici, rotunzi, cu negativul pe
ganglionul respectiv si pozitivul la 2-3 cm distanta.
Tehnica de aplicare
Pacientul se aseaza an functie de regiunea de tratat pe paturi sau scaune de lemn. Electrozii se
aplica prin intermediul unor anvelisuri hidrofile, bine umezite.
Aparatul va avea la anceput potentiometrele la 0. Intensitatea se creste progresiv la un nivel
corespunzator efectului urmarit: analgetic sau dinamogen. Pe parcursul sedintei trebuie crescuta
intenstatea pentru mentinerea senzatiei de vibratie nedureroasa, senzatie care scade prin acomodare.
Durata tratamentului este scurta, de 4-8 minute sau chiar mai putin. Ritmul sedintelor se
stabileste an functie de stadiul afectiunii. an stadiile acute se pot aplica de doua ori pe zi sau cel putin
o data pe zi, zilnic. an scop analgetic este inutil sa se aplice mai mult de 6-8 sedinte. Acestea se pot
relua dupa o pauza de 7 zile. an scop dinamogen si hiperemiant se pot face peste 10 sedinte, an
functie de caz.
Indicatiile curentilor diadinamici
• stari posttraumatice:
– antinderi musculare
– redori articulare
• artoze activate
• artite
• mialgii
• reumatism abarticular:
– PSH
– epicondilite
• lumbago discogen si musculo-ligamentar
• boala Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa
• arteriopatii periferice obliterante
• aplicatii segmentare, vizand zone neuro-reflexe an suferintele de tip neuro-vegetativ ale stomacului,
colecistului, colonului, an astmul bronsic, migrene
CURENTII CU IMPULSURI DE JOASA FRECVENTA (ELECTRODIAGNOSTICUL)
Diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare cuprinde, an general,
urmatoarele metode :
– testul galvanic al excitabilitatii;
– testul faradic al excitabilitatii;
– metoda curbei I/t.
In toate aceste metode se folosesc stimuli de joasa frecventa. Metoda curbei I/t prezinta, fata
de testul galvanic si testul faradic, aprecieri cantitative mai precise ale proceselor de denervare si
permite o apreciere cantitativa a procesului de reinervare. Pe de alta parte, cu ajutorul curbei I/t, se
pot stabili parametrii optimi ai impulsurilor triunghiulare utilizate pentru tratarea paraliziilor flasce, an
vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune.
Metoda curbei I/t
O posibilitate relativ facila de ridicare a curbei I/t o ofera aparatul TUR RS 12, fabricat an
Germania.
Determinarea curbei I/t se face, atunci cand muschiul an cauza o permite an tehnica bipolara,
deoarece, spre deosebire de tehnica monopolara, curentul strabate mai multe fascicule musculare.
Electrozii, de marime egala, se dispun la capetele muschiului. Marimea lor se adapteaza la
dimensiunile acesteia. Catodul se dispune distal an toate cazurile cand nu exista raspuns paradoxal
(IA>IC). an cazul raspunsului paradoxal, se inverseaza catodul cu anodul.
Datele obtinute an masuratorile facute pentru ridicarea curbei I/t se trec antr-un grafic cu scari
logaritmice. Pe ordonata se reprezinta curentul I an miliamperi, iar pe abscisa, timpul t, exprimat an
milisecunde.
Masuratorile se fac cu 2 tipuri de curenti : impulsuri dreptunghiulare, ce vor da curba notata
CID (curba cu impulsuri dreptunghiulare) si impulsuri triunghiulare, ce vor da curba notata CIT.
anainte de determinarile propriu-zise, se stabileste cu impulsuri dreptunghiulare (avand o durata de
1000 ms si pauza antre ele de 2000 si 3000 ms) raspunsul la fiecare dintre polaritati an parte, pentru
a stabili raspunsul normal sau paradoxal. Dupa cunoasterea acestui raspuns, se plaseaza electozii,
conform indicatiilor de polaritate mentionate mai sus :
1. Se selecteaza forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de impulsuri. Durata impulsurilor se
fixeaza la 1000 ms, iar pauza antre 2000 si 3000 ms. Cu electrozii montati pe pacient, se creste
treptat intensitatea curentului, pana se obtine contractia minima. Valoarea intensitatii (mA) cu care se
obtine aceasta contractie minima se numeste reobaza.
2. Se scurteaza apoi durata impulsului, de exemplu an succesiunea 500, 400, 300, 200, 100, 50 ms,
etc., masurandu-se de fiecare data intensitatea curentului ce produce contractia minima. Valorile
obtinute se trec an grafic. La scaderea duratei impulsului, valoarea intensitatii curentului care produce
contractia minima, ramane un timp egala cu reobaza, ceea ce se traduce printr-o portiune orizontala a
curbei CID (b). La o anumita durata a impulsului, pentru obtinerea contractiei minime este necesara o
intensitate mai mare decat reobaza. Din acest punct, curba I/t devine ascendenta, pe masura ce
durata tinde spre 0. Timpul (durata impulsului) de la care curba ancepe sa devina ascendenta este
denumit timp util (an figura – c). De mentionat ca valoarea timpului util variaza foarte mult, an functie
de pozitia electrozilor si de presiunea lor pe tegument. Din acest motiv, timpul util nu este considerat
ca un parametru important pentru elecrtrodiagnostic.
3. Se determina cronaxia, definita ca durata impulsului de curent dreptunghiular, cu amplitudinea
egala cu dublul reobazei, care produce contractia minima. Cronaxia poate fi determinata an doua
moduri :
– pe graficul curbei I/t, determinata an fazele precedente, se traseaza o dreapta paralela cu abscisa,
la valoarea de curent reprezentand dublul reobazei (an figura – e), iar de la punctul de intersectie al
acestei drepte cu curba I/t, se duce o perpendiculara pe axa timpului, unde se obtine valoarea
cronaxiei (f).
– prin determinarea directa pe pacient. an timpul ridicarii curbei I/t se fixeaza valoarea de varf a
curentului la o valoare egala cu dublul reobazei, durata impulsului fiind foarte redusa si apoi se
mareste treptat durata impulsului, pana la obtinerea contractiei minime; durata impulsului
corespunzatoare contractiei minime este cronaxia.
4. Se ridica curba CIT an axeleasi conditii ca la curba CID. Durata frontului de descrestere se alege
practic zero. Valorile se trec an acelasi grafic ca si curba CID.
5. Se determina coeficientul de acomodare, notat cu ?, ce se defineste ca raportul dintre intensitatea
curentului triunghiular cu durata de 1000 ms si intensitatea curentului dreptunghiular cu aceeasi
durata, pentru valorile ce produc contractii minime. Prescurtat se poate exprima :
la contractie minima
Coeficientul de acomodare are la muschii sanatosi ai scheletului valori antre 2,5 si 6. O scadere a
valorii sub limita inferioara denota o denervare partiala a muschiului, iar o scadere sub 1 arata o
denervare totala. Determinarea coeficientului de acomodare este foarte importanta, deoarece an
valorea acestuia se reflecta chiar leziunea incipienta a nervului.
Forma curbei I/t discutata, este valabila numai pentru un sistem muschi – nerv intact. Pentru muschii
denervati, forma curbei se modifica mai mult sau mai putin si din alura ei se pot trage concluzii privind
gradul afectarii.
an aceasta figura se prezinta variatia curbei I/t (CID) an cursul regenerarii unui nerv. Astfel, la
muschiul total denervat, curba este deplasata an dreapta si an sus, ca urmare a cronaxiei crescute a
fibrelor musculare, care sunt excitate an locul fibrelor nervoase (a).
La un muschi partial denervat, curbele ocupa un loc intermediar antre curba precedenta si curba
muschiului sanatos. Se observa ca pe masura ce are loc reinervarea, curbele se deplaseaza de sus an
jos si de la dreapta spre stanga. Din variatia curbelor din aceasta figura se trage concluzia importanta
pentru diagnostic ca partea stanga a curbei I/t da an primul rand informatii asupra starii nervului
motor, iar partea dreapta asupra starii fibrelor musculare. O deteriorare an functionalitatea nervului
motor se traduce prin ridicarea partii stangi a curbei, adica prin necesitatea utilizarii unor intensitati
mai mari pentru excitatie.
Pentru optimizarea parametrilor alesi pentru electrostimularea terapeutica este utila determinarea
curbei CIT pentru muschiul corespunzator sanatos al nervului simetric. Aceasta din urma curba este
denumita an literatura de specialitate si climaliza.
Pe grafic se traseaza, ancepand de la origine, o dreapta aproape tangenta la curba climalizei.
Suprafata triunghiului hasurat descris de curba CID si aceasta dreapta reprezinta domeniul de
intensitati si durate, ce pot fi alese pentru excitarea muschiului bolnav cu impulsuri triunghiulare. De
obicei se alege un punct situat pe dreapta tangenta, caruia ai corespunde o intensitate mai mare cu
cativa miliamperi decat reobaza (punctul A pe figura). Dreapta verticala ce tre ce prin acest punct
determina la intersectia cu abscisa ( B ) durata frontului de crestere a impulsului, iar dreapta
orizontala la intersectia cu ordonata ( C ) indica intensitatea curentului. Durata frontului de
descrestere a impulsului se alege practic zero. Alegerea punctului pe tangenta cu cativa miliamperi
mai mult decat reobaza are an vedere nedepasirea unui anume nivel al intensitatii curentului, care sa
provoace oboseala muschiului stimulat. Pauza dintre impuslurile triunghiulare se alege de cateva ori
mai mare decat durata impulsului.
CURENTII DE MEDIE FRECVENTA
Sant curenti sinusoidali cu frecvente antre 2000 si 50000 Hz.
an terapeutica se folosesc frecventele de 5000 si 10000 Hz.
Avantajul acestor curenti terapeutici este acela ca pot determina contractia muschiului, fara a
influenta tegumentul. Mai au si actiune trofica si analgetica.
FORME DE CURENTI DE MEDIE FRECVENTA
a) medie frecventa pura de 5000 Hz, la care predomina efectul excitomotor;
b) medie frecventa pura de 10000 Hz, cu efect vasodilatator, analgezic;
c) medie frecventa modulata an lunga perioada, care determina contractie musculara puternica
aproape nedureroasa;
d) medie frecventa modulata an scurta perioada;
e) medie frecventa supramodulata scurta perioada an lunga perioada, cu important efect asupra
excitabilitatii neuro-musculare (contractie musculara indolora).
Mod de aplicare
Se folosesc electrozi de plumb, aplicati prin intermediul unor anvelisuri hidrofile. Acesti curenti nu au
polaritate. Intensitatea se prescrie an miliampermetri.
Indicatii
• stari posttraumatice
• arteriopatii periferice an stadii incipiente
• afectiuni reumatismale

CURENtII INTERFERENtIALI
DEFINItIE: Curentii interferentiali rezulta din suprapunerea a doi curenti de medie frecventa decalati
cu 100 Hz. an acest mod apare un curent de medie frecventa (interferential) a carui modulatie an
amplitudine se produce cu o frecventa de la 0 la 100 Hz.
EFECTE FIZIOLOGICE
1. Efect excitomotor pe musculatura striata, care se produce la frecvente ale modulatiei an
amplitudine mici de la 0 la 10 Hz. Acest efect se exercita numai asupra musculaturii cu inervatie
pastrata, motiv pentru care acesti curenti pot fi folositi si an scop diagnostic. Daca muschiul nu
raspunde la curenti interferentiali prin contractie, anseamna ca inervatia sa este afectata.
2. Efect decontracturant, obtinut la frecventele medii de 12-35 Hz, dar mai ales la frecventele variabile
antre 0 si 100 Hz.
3. Efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, realizat prin actiunea directa pe vase si prin gimnastica
musculara.
4. Efect analgetic, produs prin diminuarea excitabilitatii dureroase. Apare la frecventele rapide antre
80 si 100 Hz.
5. Efect excitomotor pe musculatura neteda, realizat de orice forma de curent interferential, mai ales
de frecventele antre 12 si 35 Hz.
MODALITATI DE APLICARE
Interferenta plana
Se folosesc patru electrozi, cate doi asezati an cruce pentru fiecare din cei doi curenti care
realizeaza interferenta. an mijlocul patratului format de cei patru electrozi se afla zona de tratat.
Efectul se produce numai an planul an care se afla electrozii.
Interferenta spatiala
Permite prin adaugarea unui al treilea circuit ca efectul sa se produca an mai multe planuri.
Electrozii folositi poarta numele de electrozi stelati.
Vectorul interferential
Pentru a nu exista directii preferentiale de exercitare a efectului s-a inventat un dispozitiv care
realizeaza o rotatie periodica cu 450 a vectorului principal de actiune. an acest fel toate directiile din
spatiu sant excitate succesiv cu aceeasi intensitate.
Interferenta dinamica
Este o modalitate de rotire a vectorului de actiune cu 3600 la fiecare ciclu, ca un radar.
Corectia distantei
Exista cazuri an care electrozii nu pot fi plasati la distanta egala antre ei. Unele aparate sant
prevazute cu un ”egalizor de distanta“, care permite folosirea intensitatii optime necesare an conditii
de buna toleranta.
TEHNICA DE APLICARE
an practica se folosesc doua tehnici de aplicare: statica si dinamica.
an tehnica statica, electrozii se mentin an timpul procedurii an acelasi loc si asupra lor se
exercita o presiune constanta. Electrozii clasici sant de tip placa, introdusi antr-o textura umeda. Ei se
fixeaza cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip. Se mai folosesc si electrozi tip ”pernita“ si electrozi
tip ”vacuum“.
an tehnica dinamica sau cinetica se utilizeaza doi electrozi de tip ”manusa“, care se aplica pe
manile asistentului. Ceilalti doi electrozi sant fixi.
ALEGEREA FRECVENTEI
Frecventa constanta
Aceasta modalitate mai poarta numele de ”manual“ si permite alegerea unei frecvente fixe
antre 0 si 100 Hz, an functie de efectul dorit.
Frecventa variabila
Mai poarta si numele de ”spectru“ si permite o modulatie a curentului de interferenta
crescatoare si descrescatoare an 15 secunde antre anumite limite:
– spectru 0-10 Hz
– spectru 90-100 Hz
– spectru 0-100 Hz
DURATA SEDINTELOR
an general se indica durate de 15-20 de minute, an prima parte facandu-se o aplicatie de tip
manual, iar an cea de a doua de tip spectru.
NUMARUL SEDINTELOR
Este variabil dupa reactia pacientului. Sant cazuri an care sant suficiente 6-8 sedinte si altele an
care se ajunge la 14-16. Aplicatiile se pot face zilnic sau la doua zile.
INDICATIILE CURENTILOR INTERFERENTIALI
• stari posttraumatice
• artrite
• periartrite
• artroze
• spondiloze, discopatii
• nevrite, nevralgii
• arteriopatii obliterante an stadiul I si II
• anexite, metroanexite
• dischinezii biliare
• atonii intestinale postoperatorii
• incontineta vezicala

CURENtII DE aNALTa FRECVENta


Sant curenti alternativi sinusoidali a caror frecventa depaseste 300000 de Hz.
Strabatand mediile cu densitati diferite ale corpului omenesc, acesti curenti determina
producerea locala de caldura.
Fata de celelalte proceduri de termoterapie, procedurile care folosesc curenti de analta
frecventa pot fi definite ca fiind proceduri de termoterapie de profunzime.
FRECVENTA DENUMIREA GAMEI PROCEDURA
300 kHz-3 MHz
(100-1000 m) Unde hectometrice sau unde medii -ultrasunet 800 kHz
-diatermie (nu se foloseste)
3 MHz- 30 MHz
(10-100 m) Unde decametrice sau unde scurte -tratament cu unde scurte
(11,06 m)
30 MHz-300 MHz
(1-10 m) Unde metrice sau ultrascurte -nu se folosesc an terapeutica
300 Mhz-3 GHz
(10-100 cm) Unde decimetrice -tratament cu unde decimetrice (69 cm) si microunde (12,25 cm)
3 GHz-30 GHz
(1-10 cm) Unde centimetrice -nu se folosesc an terapeutica
30 GHz- 300 GHz
(1-10 mm) Unde milimetrice -nu se folosesc an terapeutica
PROPRIETATI FIZIOLOGICE
• Detremina ancalzirea tesuturilor profunde, fenomen denumit endotermie. Permeabilitatea si
ancalzirea tesuturilor profunde este cu atat mai buna cu cat frecventa curentului este mai mare si
lungimea de unda este mai mica;
• Nu influenteaza excitabilitatea neuro-musculara;
• Determina cresterea metabolismului local;
• Accelereaza procesele de diviziune celulara;
• Au actiune antialgica si miorelaxanta.
UNDELE SCURTE
Din gama frecventelor analte, an practica se folosesc cel mai mult undele scurte, an aplicatii
”an camp condensator“, fie folosind electrozi izolati an sticla (Schliephake), fie electrozi flexibili, izolati
an cauciuc.
Indicatii
• afectiuni reumatismale degenerative
• afectiuni cronice inflamatorii ale cailor aeriene superioare
• otite, mastoidite cronice
• anexite cronice
• periviscerite
Contraindicatii
• afectiuni cronice inflamatorii
• tumori maligne
• tumori benigne cu potential de malignizare
• regiuni cu corpi straini metalici (tije, brose, etc.)
MICOUNDELE
Undele centimetrice sau microundele au unele caracteristici aparte fata de undele scurte:
– penetrabilitate inegala datorita capacitatii diferentiate de absorbtie an tesuturi;
– efect termic maxim la profunzimea de 2-2,5 cm;
– ancalzire minima a pielii si tesutului gras;
– ancalzire selectiva a tesutului bogat vascularizat si an mod special a musculaturii.
ULTRASUNETUL
Definitie: Ultrasunetele sant vibratii mecanice care rezulta din tranformarea variatiilor de potential
electric ale unui curent de analta frecventa prin intermediul efectului piezoelectric.
Efectul piezoelectric se refera la proprietatea unor cristale taiate antr-un anumit ax de a se
dilata si contracta cand sant supuse variatiilor de potential electric ale unui curent electric de analta
frecventa.
Forme de ultrasunet
Ultrasunetul an camp continuu
Este forma de unda ultrasonora longitudinala neantrerupta cu actiune continua asupra mediului
an care se propaga si care produce asa-numitul ”micromasaj tisular intern“.
Ultrasunetul an camp discontinuu
Este forma de ultrasunet care an timpul aplicarii este antrerupt ritmic, cu o anumita frecventa.
Efecte fizico-chimice ale ultrasunetelor
1. Efectul mecanic este reprezentat de vibratia care se produce si care se transmite din aproape an
aproape, fiecare molecula fiind pusa an miscare cu o frecventa egala cu cea a sursei.
2. Efectul termic apare prin transformarea unei parti din energia ultrasonora an energie termica. Acest
efect este mai pregnant an mediile neomogene, cum este corpul omenesc.
3. Efectul de cavitatie consta an producerea de goluri an interiorul lichidului traversat, fenomen vizibil
an apa prin formarea de bule. an acest moment se elibereaza mari cantitati de energie cu efecte
distructive locale.
4. Efectul de difuziune se refera la cresterea permeabilitatii membranelor.
5. Efecte chimice, de tipul oxidare, reducere, depolarizare si alterarea structurii chimice a substantelor.
Efecte biologice
• cresterea permeabilitatii membranelor;
• hiperemie tegumentara si musculara;
• actiune fibrolitica;
• pe os dozele mici produc osteoporoza, dozele mari osteonecroza;
• actiune termica de profunzime.
Efecte terapeutice
• efect analgetic produs prin intermediul sistemului nervos central, printr-un mecanism asemanator ca
si la curentii de joasa frecventa;
• efect miorelaxant, explicat prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra receptorilor nervosi din
muschi si tendoane;
• efect hiperemiant, prin vasodilatatia arteriolelor si capilarelor, cu activarea corespunzatoare a
circulatiei;
• efect reflex, la distanta, prin aplicarea:
– pe zonele paravertebrale corespunzatoare radacinilor nervoase medulare ale membrelor;
– pe zonele cutanate corespunzatoare organelor interne;
– pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat).
Aparatura pentru ultrasunete terapeutice
– generator de analta frecventa;
– cablu de racord;
– traductorul cu cristalul piezoelectric.
Pe panoul frontal de comanda se gasesc:
– comutator de pornire;
– potentiometru pentru reglarea intensitatii;
– ceas pentru marcarea timpului;
– borna pentru traductor;
– instrument de masura.
Tehnica de aplicare
Traductorul (emitatorul) se aplica pe tegument prin intermediul unui strat uleios, deoarece
ultrasunetele nu se propaga prin aer.
Se regleaza intensitatea antre 0,05 si 2 W/cm2.
Durata sedintelor este an general de 2-5 minute pentru o zona. Pentru articulatiile mari se
poate ajunge la 6-10 min.
Ritmul sedintelor este zilnic sau la doua zile, efectuandu-se an general un numar de 6 pana la
15 sedinte.
Recomandari
• aplicatia de ultrasunet sa nu fie urmata imediat de alta procedura;
• nu se recomanda succesiunea masaj-ultrasunet sau ultrasunet-masaj;
• nu se aplica ultrasunet si roentgenterapie pe aceeasi regiune;
• ultrasunetul poate precede kinetoterapia;
• uneori se recomanda terapia combinata ultrasunet-curenti diadinamici.
Indicatiile ultrasonoterapiei
• artroze, spondiloze
• spondilite, artrite
• tendinite, mialgii
• algoneurodistrofie
• fracturi recente
• contuzii, entorse, luxatii
• hematoame
• cicatrici patologice
• nevralgii, nevrite
• arteriopatii obliterante stadiul I si II
• maladia Raynaud
MAGNETODIAFLUX
DEFINITIE: Magnetodiafluxul este o procedura care foloseste campuri electromagnetice generate de
curenti de joasa frecventa (50 sau 100 Hz).
ACTIUNE
Actiunea campului magnetic asupra organismului uman este diferita an functie de modul de
administrare:
a) efect sedativ, cand sant administrate an camp continuu, cu actiune simpaticolitica si trofotropa;
b) efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, an administrarile antrerupte ritmic sau
aritmic.
MOD DE APLICARE
Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza
cervical si lombar. Pacientul se pozitioneaza an asa fel ancat nordul magnetic sa se suprapuna
nordului terestru.
Durata sedintelor este de 4-6-10 minute.
RADIATIILE INFRAROSII
DEFINITIE: Sant radiatii situate an spectrul electromagnetic imediat deasupra radiatiei rosii a
spectrului vizibil, cuprinse antre 760 m? si 50 m?. Toate corpurile ancalzite emit infrarosii.
EFECTELE INFRAROsIILOR
• determina hiperemie locala;
• cresc activitatea fagocitara;
• cresc metabolismul local;
• determina aparitia eritemului caloric, care dispare dupa 30 de minute;
• influenteaza pe cale reflexa circulatia viscerala;
• activeaza secretia glandelor sudoripare;
• au actiune antialgica, decontracturanta.
MOD DE APLICARE
Undele infrarosii se aplica prin intermediul lampii Solux cu puteri antre 500 si 2000 W, sau sub forma
bailor de lumina partiale, care folosesc un numar variabil de becuri de 40 W.
INDICATII
• afectiuni reumatismale degenerative;
• reumatism abarticular;
• sechele algice posttraumatice.
RAZELE ULTRAVIOLETE
DEFINITIE: Sant raze luminoase situate an spectrul solar dincolo de violet, cuprinse antre limita
spectrului vizibil de 0,39 ? si 0,144 ?. an terapeutica se folosesc ultraviolete pana la limita inferioara de
0,20 ?.
PROPRIETATI
• determina aparitia eritemului actinic dupa o perioada de latenta de 6-8 ore;
• determina vasodilatatie prin eliberarea de histamina;
• influenteaza metabolismul calciului prin transformarea ergosterolului an vitamina D2;
• cresc metabolismul proteic;
• determina aparitia pigmentatiei tegumentare prin mobilizarea melaninei;
• scad glicemia;
• au efect bactericid.
INDICATII
• profilaxia si tratamentul rahitismului;
• afectiuni reumatismale inflamatorii si degenerative;
• afectiuni posttraumatice;
• TBC osos si genital;
• psoriazis.
CONTRAINDICAtII
• TBC pulmonar;
• casexie;
• stari nevrotice;
• tumori maligne;
• tumori benigne cu potential de malignizare;
• hipertiroidie;
• lupus eritematos diseminat;
• insuficienta hepatica sau renala;

2Laserterapie
LASER – adică Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation (amplificare luminii prin
stimularea emisiei de radiaţii), reprezintă o formă modernă de terapie fizicală, cu multiple utilizări în
medicină şi fizioterapie.
Caracteristicile fizice fundamentale ale radiaţiei laser sunt:
monocromatismul – radiaţia menţine o singură lungime de undă;
polarizarea – orienţărea spaţială a undelor pe o arie definită este absolută;
coerenţă – maximile şi minimile tuturor undelor sunt identice în timp.
În domeniul recuperării medicale, în general, şi al fizioterapiei, în special, cei mai utilizaţi laseri sunt
pentru biostimulare, laseri de putere mică. Ei sunt atermici şi au importante efecte terapeutice, aşa
cum vom vedea mai departe.
Laserii biostimulanţi cei mai utilizaţi sunt laserii cu cu dioda semiconductoare (Ga-As sau Ga-A1-As), în
spectru invizibil, inflaroşu (790-940 nm) şi regim pulsat.
Apariţia efectelor terapeutice este datorată absorţiei luminii lase la nivelul cromoforilor tisulari,
fotoreceptori sensibili la o anumită lungime de undă laser. Unda laser penetrează organismul datorită
existenţei în ţesuturi a unor spaţii interatomice sau intermoleculare, preformate, pe care radiaţia laser
accesează cu usurinţă.
Efectul analgezic şi mecanismele sale
Analgezia este unul dintre cele mai importante efecte terapeutice ale stimulării cu laser de mică
putere, asupra căruia toţi autorii şi utilizatorii sunt de acord. Ea este o certitudine, iar asocierea cu alte
proceduri fizicale anelgezice creste eficienţă tratamentului.
Analgezia asigurată de biostimularea laser nu are afecte secundare, reduce consumul de
medicamente, analgetice de toate tipurile, antiinflamatoare cu efect secundar anagetic etc., şi poate fi
utilizată chiar şi în afecţiuni maligne (Lumnita Sidenco).
Analgezia este mai eficientă pe articulaţii superficiale şi mai puţin eficientă în cazul unui pacient cu
ţesut adipos bogat reprezentat, sau mase musculare voluminoase. De asemenea, metoda este puţin
eficientă sau ineficientă în durerea profundă, viscerală.
Producerea analgeziei implica mecanisme periferice şi mecanisme centrale. La nivel periferic se
constată scăderea concentraţiei unor substanţe ca: histamina, serotonină, bradichinină, enzime
proteolitice. Aceasta se realizează datorită vasodilataţiei produse de laseri. Transmisia durerii la nivel
central este scăzută de biostimularea laser prin influienţarea echilibrului ionic de membrană.
Biostimularea laser influienţează în sens pozitiv percepţia durerii la nivelul sistemului nervos central şi
determină creşterea concentraţiei endorfinelor.
Efectul biostimulant-trofic tisular şi mecanismele sale
Biostimularea laser are un efect stimulator al troficităţii locale, de creştere a sintezei proteice, de
creştere a metabolismului energetic, în general, de stimulare a tuturor funcţiilor celulare, inclusiv de
stimulare a diviziunii celulare.
Lumina laser stimulează circulaţia locală, determină creşterea concentraţiei de substanţe nutritive şi
realizează o ,,oxigenare” celulară. Biostimularea laser determină creşterea activităţii energetice şi
enzimatice celulare. Se va modifica şi activitatea mitocondrială; ceea ce va determina stimularea
sintezei de ADN şi ARN. În continuare, va fi accelerată rata de diviziune celulară. Din acest motiv este
contraindicată biostimularea laser la pacienţii cu afecţiuni neoplazice.
La nivelul cartilajului articular, există autori care observă efectul de creştere a celulelor cartilaginoase,
cu regenerarea cartilajului articular sub acţiunea biostimulării laser de mică putere. Acest efect
terapeutic s-ar realiza, după aceşti autori, prin frenarea enzimelor proteolitice şi stimularea creşterii
metabolismului celular la nivelul cartilajului articular; aceste concluzii nu au fost confirmate de toate
grupurile de studiu şi nu sunt recunoscute de toţi autorii.
În ceea ce priveşte aspectele biostimulării laser asupra ţesutului osos, majoritatea autorilor au
demonstrat accelerarea regenerării osoase şi a consolidării fracturilor. A fost observat efectul benefic
al biostimularii laser asupra revascularizării şi regenerării ţesutului osos, inclusiv în cazul
pseudartrozelor sau al altor complicaţii osoase, în special posttraumatice.
În ceea ce priveşte ţesutul muscular, nu s-au putut descrie, până îm prezent, modificări ale structurii
acestuia după biostimularea laser.
Accelerarea regenerării fibrelor nervoase sub tratament laser de mică putere a fost demonstrată pe
modele experimenţăle şi in vitro. Se acceptă un rol benefic asupra troficităţii nervilor secţionaţi, asociat
cu stimularea regenerării lor.
Un efect benefic semnificativ al aplicaţiilor lases de mică putere se remarca în regenerarea epiteliilor şi
a structurilor tegumenţăre lezate, mai probabil, prin modificări circulatorii. Este stimulată rata de
multiplicare celulară, cu regenerarea epiteliilor şi a structurilor lezate în ulcerele cronice atone, ulcere
varicoase, ulceraţii din arteriopatii; sunt accelerate vindecarea şi regenerarea tegumentară post arsuri.
Este stimulată cicatrizarea plăgilor, a rănilor, a ulceraţiilor şi a arsurilor, cu o epitelizare mai rapidă,
comparativ cu cazurile netratate cu laser.
După terapia cu laser de mică putere se constată stimularea organelor hematoformatoare, creşterea
concentraţiei de hemoglobina, precum şi a numărului de trombocite, leucocite şi limfocite. Creşte
capacitatea de transport a sângelui, inclusiv în transportul de oxigen către periferie.
Efectele cardiocirculatorii şi mecanismele lor
Efectele terapeutice obţinute după biostimularea laser sunt precoce şi complexe, locale şi generale. Cel
mai important efect local este cel de vasodilataţia. Vasodilataţia apare încă de la prima sedinţă, dar
repetarea tratamentului îi creşte durata în timp. Totuşi, intensitatea vasodilataţiei variază în funcţie de
puterea laserului utilizat, iar depăşirea dozei terapeutice duce la epuizare tisulară şi celulară, în care
caz se pierde efectul terapeutic benefic, riscând un efect nefavorabil.
Apariţia efectului vasodilatator s bazează pe doua mecanisme. Primul mecanism este cel direct, asupra
sfincterului precapilar, prin intermediul eliberării de histamina, în urma degranulării mastocitare. Al
doilea mecanism de producere a vasodilataţiei este legat de creşterea activităţii Ca-ATP-azei, asociată
cu creşterea permeabilităţii vasculare, creşterea moderată a temperaturii locale, a trofocităţii, a
factorilor nutritivi şi a oxigenului.
Un alt efect cardio-circulator este creşterea vitezei fluxului sanguin şi , implicit, a volumului de sânge
local. Se combate astfel staza venolimfatică şi se favorizează resobţia edemelor şi exudatelor.
Sub acţiunea laserilor de mică putere, este favorizată regenerarea microcirculaţiei, cu efect terapeutic
benefic în arterite şi arteriolare.
Normalizarea tensiunii arteriale se observă la pacienţii hipertensivi care au urmat un tratament cu
laser, în schimb nu s-au observat modificări ale valorilor tensionale la pacienţii normotensivi.
Mecanismele acestor modificări nu sunt încă elucidate.
Efectul antiinflamator şi antiedematos – mecanisme de producere
Efectul antiinflamator şi antiedematos al radiaţiei laser de mică putere se exprimă prin favorizarea
resorbţiei lichidelor de stază, a edemelor şi exudatelor, atât a celor de natură inflamatorie, cât şi a
celor de natură venolimfatică.
Mecanismul de producere este complex, fiind implicaţi factori umorali şi factori vasculari multipli.
Efectul este favorizat de modificările circulatorii, prin activarea circulaţiei de tip arterial şi a
microcirculaţiei, prin creşterea vitezei de circulaţie locală şi a debitului sanguin. Este vorba de o
vasodilataţie activă, în măsură să activeze, ulterior, circulaţia venolimfatică şi arteriolară şi să combată
eficient staza.
Efectul de stimulare a imunităţii şi mecanismele sale
Biostimularea laser de mică putere determină creşterea capacităţii de apărare, prin influenţărea atât a
imunităţii specifice, cât şi a celei nespecifice. Au fost demonstrate creşterea numărului de leucocite,
activarea fagocitozei, cât şi creşterea concentraţiei elementelor umorale ale apărării. De asemenea,
modificările circulatorii locale, specifice aplicaţiilor laserilor de mică putere, pot influenţă în mod pozitiv
racţiile imune, printr-un aport mai bun de substanţe nutritive şi oxigen.

3Leziuni degenerative ale articulatiei coxo-femurale


By Onu Ilie On 18 decembrie 2010
| Niciun comentariu
Reumatismul degenerativ, de tip artrozic, intereseaza foarte adesea « articulatia „coxo-femurala”, care prin
functia sa de sustinere este mult solicitata are patologie bogata, cum ar fi: malformatii, afectiuni in perioada de
crestere si osificare, afectiuni inflamatorii de diferite etiologii, afectiuni ale articulatiilor care fac parte din
complexul acestui organ de sustinere a corpului si de miscare.
Privind faptele din punct de vedere al reumatologilor cu profil ortopedico-chirurgical, putem sistematiza
urmatoarele situatii:
a) malformatii si afectiuni congenitale modificand profilul anatomic si functional al soldului( coxa-varum si
coxa-valgum) displazia congenitala a soldului, etc;
b) osteocondrite, epifizite, epifizioliza, tulburari de crestere;
c) afectiuni inflamatorii stabiliztae sau vindecate prin procese de distructie, uzura si sechele dupa
traumatisme;
d) coxartroze esentiale , fara o cauza evidenta care la pacientii mai in varsta pot fi considerate ca procese
de uzura.
Din punct de vedere anatomoclinic sunt luate in considerare 3 etape cu importanta in ceea ce priveste
stabilirea atitudinii terapeutice:
1 modificarile patologice congenitale sau castigate, fara leziuni la nivelul articulatiilor;
2 aparitia leziunilor minime – stadiul preartrozic descris cu leziuni posibil reversibile;
3 modificari anatomice cu repercusiuni asupra functiei articulare caracteristice pentru stadiul de artroza
coxo-femurala, cu expresie radiologica bine definita.
In criza dureroasa a coxopatiilor se recomanda : repausul la pat, medicatia analgetica si decontracturanta, masaje
usoare decontracturante, curenti diadinamici. Dupa ameliorarea partiala a durerilor si contracturilor musculare,
asociem baile kinetoterapeutice si dusul subacval. Aplicam cu prudenta kinetoterapia la pat ( gimnastica
posturala, exercitii izometrice apoi usoare mobilizari active ajutate) si exercitii cu sketting-urile( flexii –
extensii pe plan orizontal si abductii – adductii pe plan orizontal, apoi pe plan usor inclinat).
Dupa aceasta etapa pregatitoare care dureaza 1 – 3 saptamani, bolnavul se va deplasa la sala de kinetoterapie
sprijinindu-se in baston, cadru sau carje si stand cat mai putin in picioare. Inainte de fiecare sedinta de
kinetoterapie aplicam termoterapie usoara si masaj. Trebuiesc evitate exercitiile cu „incarcare „ – greutatea
corpului in ortostatism reprezinta un element de agravare. Se vor efectua deci exercitii in decubit.
Initial vom aplica intai program de gimnastica izometrica si apoi izotonica( axat pe dezechilibre musculare
testate) se va limita la sectorul de amplitudine liber, utilizand metoda reducerii greutatii membrului
respectiv( prin suspensia la grilajul instalatiei de scripeti – scripetoterapie sau prin imersiune) si evitand
mobilizarea in sectoarele extreme ale cursei articulare. Mobilizari active in raport cu posibilitatile functionale
ale bolnavului, evitand mobilizarile pasive, intempestive .
Planul de recuperare va acorda o atentie deosebita reducerii contracturilor unor grupe musculare, cat si
combaterii hipotoniei si atrofiei altor grupe musculare care agraveaza dezechilibrul dintre ogonisti si antagonisti
si se opune sinergiei functionale armonioase artromusculare. O alta atentie deosebita o acordam recuperarii
functionale a cvadricepsului crural si a fesierilor( mai ales cel mijlociu).
Cand durerile s-au redus actionam mai energic pentru cresterea fortei unor grupe musculare si marirea
amplitudinii articulare, introducand in tratament exercitiile contra unor rezistente progresive( la masa si cusca de
scripetoterapie) si de asemenea continuarea exercitiilor la bicicleta ergometrica.
Pentru a nu se agrava prfilaxia coxopatiilor se recomanda urmatoarele:
– evitarea ortostatismului prelungit, a mersului pe distante mari si teren accidentat si urcarea frecventa a
scarilor;
– evitarea ridicarii de greutati;
– evitarea cresterii in greutate( respectarea tratamentelor de obezitate, tulburari endocrino-metabolice si
a tulburarilor circulatorii de la nivelul membrelor inferioare;
– pentru coxopatiile acute, evitarea sederii indelungate pe scaun sau fotolii, ceea ce ar favoriza redoarea
coxofemuralei in flexie;
– sprijinirea in baston este utila pentru largirea bazei de sustinere, preluarea unei parti din greutatea
corporala exercitata pe soldul bolnav in timpul mersului, suplinirea insuficientei fesierului mijlociu si evitarea
accentuarii contracturii dureroase a adductorilor;
– indicam folosirea bastonului in special in coxartrozele polare superioare, in coxartrozele cu tendinta la
pozitii vicioase sau atitudini vicioase, sau cuosteonecroze aseptice ale capului femural asociate.
Program de kinetoterapie activa, pe grupe de exercitii:
A.Exercitii pentru flexorii soldului:
-ex.1- decubit dorsal cu membrele inferioare pe un plan ridicat se executa flexii ale soldului si genunchiului
alternativ, apoi cu ambele membrele inferioare;
-ex.2- din decubit dorsal cu genunchii flectati sau extinsi se efectueaza ridicari ale trunchiului pana l a pozitia
sezand cu genunchii flectati;
-ex.3- din patrupedie se flecteaza soldul si genunchiul astfel incat fruntea ajunge la genunchi;
-ex.4- din ortostatism se flecteaza soldul si genunchiul trecand o minge pe sub coapse;
-ex.5- din atarnat(spalier) se flecteaza soldul si genunchiul cat mai sus;
-ex.6- din sezand se ridica membrele inferioare cu genunchii in extensie astfel inact se poate trece o minge pe
sub genunchi;
– exercitii cu contrarezistenta manuala se pot efectua prin presiuni executate de kinetoterapeut pe fata dorsala a
piciorului care este flectat dorasl si peste cvadriceps, sau cu contrarezistenta prin atasarea unei greutati pe picior(
sac nisip);
– o puternica contrarezistenta la flexia soldului se poate oferi prin gravitatie in ortostatism atunci cand
genunchiul este intins.
B.Exercitii pentru extensorii soldului:
-ex.1- din decubit ventral ridicare unui membru inferior cu genunchiul extins;
-ex.2- din decubit dorsal cu genunchii flectati se fac ridicari ale bazinului;
-ex.3- din pozitia incovoiat se efctueaza ridicari ale trunchiului;
-ex.4- din pozitia ghemuit se fac treceri repetate la pozitia ortostatica;
-ex.5- din decubit ventral cu membrele inferioare pe masa si trunchiul in afara mesei se fac repetate ridicari ale
trunchiului;
-ex.6- sub bara cu mainile prinzand ferm bara se executa ridicari ale trunchiului cu genunchiul si soldul efectat.
– exercitii cu contrarezistenta se pot efectua din pozitia de decubit prin presiuni asupra talpii piciorului( care
este flectat plantar) si asupra genunchilor sau cu ajutorul greutatilor atasate de scripeti – scripetoterapie.
C.Exercitii pentru abductori:

-ex.1- din decubit sau dintr-o pozitie suspendat efectueaza indepartarea in abductie a membrelor inferioare;
-ex.2- din ortostatism cu membrul inferior pe un plan mai inalt se efectueaza „scurtari” si „alungiri” ale
membrului inferior opus;
-ex.3- caderea laterala si ricarea unui membru inferior;
-ex.4- cu mainile prinzand bara spalierului si cu membrele inferioare sprijite pe bara spalierului se departeaza in
abductie un membru inferior si membrul superior de aceeasi parte( pozitia de „stea”);
– exercitii cu contrarezistenta se pot efectua prin presiuni aplicate de kinetoterapeut, care se opun la miscarea
de abductie sau cu greutati fixate la patul de scripetoterapie, bolnavul fiind in decubit dorsal sau decubit
ventral( rezistenta este aranjata orizontal).
D.Exercitii pentru adductori:
-ex.1- din decubit, incrucisarea membrelor inferioare cu soldul flectat si genunchiul intins;
-ex.2- din pozitia suspendat, ridicarea membrelor inferioare in timp ce o minge sau un sac de nisip sunt tinute
intre picioare sau intre genunchi;
-ex.3- cu un membru inferior sprijinit pe un suport se executa o fandare laterala cu membrul inferior opus
sprijinit pe sol;
-ex.4- exercitii cu contrarezitenta se por realiza cu ajutorul greutatilor si scripetilor din decubit ventral, dorsal
lateral si suspendat.
E. Exercitii pentru rotatorii interni – rotatia interna este efectuata de aceeasi muschi care realizeaza abductia, de
aceea exercitiile in care lucreaza abductorii se pot folosi si pentru tonifierea rotatorilor interni:
-ex.1- din pozitia sezand rotatia inauntru a picioarelor cu genunchii fixati;
-ex.2- sezand pe sol cu mainile sprijinite lateral pe sol si genunchii intinsi se executa rotari inauntru a
picioarelor;
-ex.3- din ortostatism sau sprijin pe unul din membrele inferioare, celalalt se roteaza inauntru;
-ex.4- exercitiile cu contrarezistenta manuala se pot efectua din decubit cu genunchii in extensie, mainile fiind
plasate peste muschii adductori sau din pozitia sezand( pe un scaun inalt) opunand rezistenta cu o mana pe partea
piciorului, iar cu cealalta pe partea interna a genunchiului.
F.Exercitii pentru rotatorii externi:
-ex.1- din pozitia asezat „turceste”, genunchii sunt presati lateral spre sol;
-ex.2- din pozitia sezand membrele inferioare sunt rotate in afara;
-ex.3- din decubit cu picioarele flectate dorsal, calcaiele sunt aduse inauntru pana ce marginea laterala a
picioarelor ajunge pe sol;
-ex.4- cu contrarezistenta se efectueaza de obicei ca cele pentru adductori( adductorii sunt in acelasi timp si
rotatori externi) – din pozitia inalta coapsele se adduc contrarezistenta opusa pe marginea interna a piciorului;
din decubit dorsal se opune resistenta la rotatia in afara a membrelor inferioare presand in fata laterala a coapsei.
Pentru exersarea muschilor care actioneaza la nivel coxo-femuralelor sunt proprii o serie de activitati si jocuri
sportive ca de exemplu:
– pentru extensori – mersul, marsul, alergatul in special in panta, sariturile, innotul si ridicarea
greutatilor medii;
– pentru flexori – alergarea cu flexionare din genunchi, saritul coardei, urcatul pe munte, etc.;
– pentru abductori – innotul brasse, marsul, alergarea, etc.;
– pentru adductori – calaritul, innotul, patinajul cu patine cu rotile si schiul.
Hidrokinetoterapia este o metoda indispensabila de recuperare functionala a coxopatiilor. Cele mai utilizate
metode:
– ex.1- pacientul in decubit dorsal in coltul bazinului cu bratele sprijinte de bara, cu capul sustinut de o
perna pneumatica, efectueaza miscari de pedalaj in apa in timpul unei expiratii lente, apoi intoarcerea la pozitia
initiala in timpul inspiratiei( 5 – 6 repetari);
– ex.2- adductia membrelor inferioare in apa cu expiratie, intoarcerea la pozitia initiala cu inspir(10
repetari);
– ex.3- ridicarea alternativa a unei gambe( cu genunchii in extensie) deasupra apei( 5 – 6 repetari);
– ex.4- flexia genunchilor, apoi a copasei pe bazin cu expiratie, intoarcere la pozitia initiala, cu
inspiratie( 10 repetari);
– ex.5- efectuari de cercuri cu membrele inferioare, in afara apei( 5-6 repetari);
– ex.6- abductia membrelor inferioare ridicarea in afara apei, apoi adductia lor cu expiratie, intoarcerea
la pozitia initaial cu inspiratie( 5-6 repetari);
– ex.7- pedalaj in apa cu expiratie lenta, intoarcerea la pozitia initiala de inspiratie( 5-6 repetari);
– ex.8- flexia genunchilor, rotatia bazinului si extensia membrelor inferioare de-a lungul zidului
bazinului expirand ; intoarcerea la pozitia initiala inspirand( acelasi exercitiu de partea opusa – 10 repetitii);
– ex.9- miscari ale membrelor inferioare ca la innot stilul brasse( abductia coapselor cu genunchii
indoiti si picioarele lipite, apoi extensia brusca a genunchilor, mentinand abductia membrelor inferioare, apoi
adductia membrelor inferioare in extensie) in expiratie si intoarcerea la pozitia initiala( 10 repetari);
– ex.10- un membru inferior se fixeaza cu o chinga la bara in timp ce celalalt( cu genunchiul in
extensie) se executa abductia si apoi circumductie intr-un sens si in celalalt( 5-6 repetari). Aceleasi exercitii
pentru membrul inferior opus;
– ex.11- pozitia verticala sprijinit cu spatele de peretele bazinului , suspendat prin maini cu bratele in
carlig efectuand flexii ale membrelor inferioare expirand, intoarcere in pozitia initiala inspirand( 5-6 repetari).
In finalul recuperarii – exercitii de „reeducare a mersului „:
– ex.1- in ortostatism, cu mainile sprijinite de rampa- sprijinire unipodala , miscari de abductie, de
extensie de circumductie;
– ex.2- in decubit dorsal( cu membrul inferior sanatos fixat cu o chinga la bara) efectueaza abductii
active cu contrarezistenta manuala;
– ex.3- exercitii de suirea si coborarea unor trepte( in imersiune) cu sprijin lateral, bilateral sau fara
sprijin;
– ex.4- asezat pe scaun(in imersiune) – exercitii active cu contrarezistenta pentru cvadriceps.

Indicaţii terapeutice şi parametrii de tratament

Biostimularea laser de putere mică şi mijlocie constituie o metodă de fototerapie, devenită obisnuită şi
având indicaţii terapeutice complexe, în splecial în afecţiuni musculoscheletale şi dermatologice. În
general, studiile din literatură sunt în favoarea biostimulării laser, fără a se putea trage o concluzie
unanim acceptată, nici asupra mecanismului de acţiune, nici asupra tehnicii de tratament. Se admite
ideea că biostimularea laser ar conduce la stimularea tuturor funcţiilor celulare, prin exacerbarea sau
inhibiţia unor mecanisme biochimice, fiziologice sau poroliferative. Amplitudinea răspunsului se pare că
este dependentă, în principal, de lungimea de undă şi dozajul luminii laser.
Principalele domenii de aplicabilitate ale biostimulării laser sunt, în cazul fizioterapiei, afecţiunile
reumatismale, postraumatice, postchirurgicale, traumatologia sportivă, in general toate suferinţele
care determină dureri la nivelul aparatului locomotor, cu menţiunea că efectul analgezic se pare că
este mai pronunţat în afecţiuni superficiale, cu evoluţii recente şi fără modificări trofice semnificative.
Până astăzi, nu există un consens în ceea ce priveşte tipul de laser utilizat şi denşitatea de putere
necesară în funcţie de patologie. Ca indicaţie de principiu se poate accepta ideea că, durerile
superficiale, se utilizează o densitatea de putere şi durate de iradiere mai mici (sub 4J/cm²),
comparativ cu durerile articulaţiilor profunde, unde se recomandă densităţi de putere până la 7-8
J/cm².
Afecţiunile în stadiu acut sau subacut, cu cât sunt mai recente şi fără modificări importante anatomice,
locale sau regionale, vor răspunde mai bine şi la o densitate de putere mai mică de tratament, la doze
asemănătoare celor folosite în durerile superficiale. În formele cronice recidivante, cu importante
modificări anatomice locale, este necesară o densitate de putere asemănătoare dozelor utilizate în
durerea profundă.
Indicaţii terapeutice:
• Artrita (osteoartrita, artrita reumatoidă),
• Durerile de cap, inclusiv migrena,
• Durerile coloanei vertebrale: cervicale, dorsale, durerea lombară,
• Afecţiunile discurilor intervertebrale,
• Sindromul de tunel carpian ( cauzat de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii,
manifestat prin durere, amorţeli şi furnicături la nivelul mâinii),
• Fibromialgia (cauzează durere cronică la nivelul muşchilor, articulaţiilor şi a ţesuturilor moi),
• Durerile articulare (genunchi, umăr, coapsă),
• Durerile musculare şi durerea miofascială (durere musculară cronică)
• Nevralgia (durere severă pe traiectul unui nerv),
• Neuropatia (cauzată de o leziune nervoasă),
• Fasceita plantară (durere la nielul călcâiului),
• Durerea postoperatorie,
• Tendinita
• Accidentările (întinderi musculare, entorse), precum şi leziuni cuzate de mişcări repetitive
(suprasolicitare segmentară)
Contraindicaţiile terapiei LASER:
• Iradierea directă a glandelor endocrine, în mod special a glandei tiroide,
• Cancerul – terapia LASER nu se utilizează în tratamentul leziunilor canceroase cunoscute, primare
sau secundare. El poate fi folosit pentru ameliorarea durerii în timpul etapelor terminale ale bolii, si
acest lucru numai cu acordul consimtit, atât al pacientului, al medicului oncolog sau de paleaţie, cât si
al fizioterapeutului implicat.
• Sarcina – utilizarea lui este contraindicată pe uterul gravid; poate fi folosit la femeia gravidă ca
adjuvant al altor modalitaţi de terapie pentru tratamentul durerilor de spate sau a altor afecţiuni, dar
cu unele rezerve.
• Ochii – din cauza naturii coerente a razei LASER, leziunile oculare sunt principala preocupare,
fizioterapeutul nu trebuie să privească direct în fascicul.
• Medicamentele fotosensibilizante şi imunosupresoare,
• Epilepsia,
• Pielea tatuată, din cauza aparitiei efectului termic
• Hemoragia – vasodilataţia produsă de laser poate agrava hemoragia.
Implanturile NU sunt contraindicaţii ale terapiei LASER