CAPITOLUL I

OPERAŢIUNI PE PIAŢA FINANCIARĂ

1.1. Piaţa de capital

Conform cu clasificarea anglo-saxonă, acceptată de majoritatea specialiştilor, piaţa

financiară este structurată în piaţă monetară (a titlurilor pe termen scurt) şi în piaţa de
capital (a titlurilor pe termen mediu şi lung). Regulile de tranzacţionare a titlurilor nu
diferă în mod esenţial, în fapt ambele componente ale pieţei financiare realizează
transferul capitalurilor disponibile în economie de la economisitori către antreprenori
(vezi fig.1.1).

Figura 1.1. Structura pieţei financiare

De aceea, mai interesantă apare o altă structurare a pieţei financiare: segmentul

(piaţa) primar (ă) şi segmentul (piaţa) secundar (ă).
Segmentul primar este, de altfel, indispensabil, căci el asigură emisiunea şi prima
vânzare a titlurilor noi. Societăţile antreprenoare, autorizate să facă apel la economiile
publice, se vor adresa segmentului primar pentru plasarea noii emisiuni de titluri.
Punerea în circulaţie a titlurilor pe piaţa primară se face la o valoare de emisiune care este
stabilită în mod administrativ de conducerea societăţii emitente. Criteriile de
fundamentare a acestei valori de emisiune sunt atractivitatea titlurilor emise (ceea ce ar
justifica o valoare de emisiune mai mică) şi randamentul emisiunii (ceea ce ar presupune
o valoare de emisiune ori prime de emisiune mai mari).
Segmentul primar se organizează prin intermediul băncilor sau societăţilor de
valori mobiliare, care s-au specializat pe acest gen de operaţiuni. Ele dispun de personal
calificat, reţea de subscriere şi de capitaluri prin care realizează plasamente operative şi
garantate.
Segmentul secundar este un gen de piaţă "de ocazie", de revânzare repetată a titlu-
rilor după emisiunea şi prima lor vânzare (în segmentul primar). Spre deosebire de piaţa
"de mâna a doua" a mărfurilor, segmentul secundar (bursier şi cel extrabursier) se
aseamănă mai degrabă cu revânzarea tablourilor de artă (la o valoare actuală, superioară
celei anterioare).
Câştigul de capital obţinut prin creşterea valorii de piaţă a titlurilor, este expresia
unei rentabilităţi în timp care a rezultat din gestiunea constant pozitivă a firmei emitente.
În cazuri limită, valoarea de piaţă a titlurilor unor firme aflate în situaţii de criză, poate fi
inferioară valorii iniţiale de emisiune. Dacă firmele respective depăşesc situaţia de criză,
preţul bursier al titlurilor lor poate fi din nou mai mare decât valoarea lor iniţială.
Instituţional, segmentul secundar constituie obiectul de activitate al Bursei de Valori şi al
OTC (piaţa extrabursieră).
În raport cu disponibilitatea în timp a economiilor publice se disting două categorii
de titluri pentru a căror emisiune şi circulaţie s-au specializat instituţii financiar-bancare
corespunzătoare:
1. titluri financiare pe termen mediu şi lung (în general mai mare de un an) care se
emit de către instituţii financiare (societăţi comerciale, de asigurare, de investiţii, case de
economii) numite valori mobiliare care fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa de capital.
2. titluri financiare pe termen scurt (în general mai mic de un an), care se emit de
către instituţii bancare cum ar fi certificate de depozit, librete de economii şi bilete de
trezorerie.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise în formă materială sau
evidenţiate prin înscrieri în cont, care conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale
asupra emitentului, conform legii şi în condiţiile specificate de emisiune ale acestora.
Valorile mobiliare pot fi:
- acţiuni;
- comune:
- nominative;
- la purtător.
- preferenţiale;
- de trezorerie.
- obligaţiuni;
- drepturi (rights);
- garanţii (warrantes);
- contracte futures:
- pe mărfuri;
- pe indici bursieri;
- pe rata dobânzii;
- pe valute.
- contracte options:
- pe futures;
- pe valute;
- pe indici bursieri.
Aceste valori mobiliare sunt tranzacţionate în cadrul burselor sau OTC.
Bursele sunt pieţe localizate fizic; ele pot fi burse de mărfuri, de valori mobiliare,
burse valutare sau burse de devize şi burse complementare comerţului internaţional
(burse de asigurări).
 Piaţa " la ghişeu" (over-the-counter) este o piaţă localizată la birourile brokerilor,
dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare, cum sunt băncile şi societăţile de asigurare.
Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri este o piaţă prin telefon, telex sau
computer.

1.1.1. Cererea şi oferta de capital

Cererea de capital se realizează de către societăţi publice şi private, instituţii

financiar-bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurare etc.
Cererea de capital se poate grupa în:
- cerere structurală de capital – se concretizează în finanţarea de investiţii
productive şi pentru acţiuni sociale, împrumuturi pentru achiziţia de bunuri de investiţii,
constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor publice şi private, respectiv a
instituţiilor financiar-bancare şi de asigurări naţionale şi internaţionale, finanţarea unor
programe de dezvoltare;
- cererea legată de factori conjuncturali – se referă la indisponibilitatea resurselor
financiare interne pentru finanţări externe, impunerea unor restricţii excesive la credite,
necesitatea finanţării deficitelor bugetare.
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia
deţinătorilor de venituri, după ce îşi satisfac necesităţile de consum. Agenţii economici
care dispun de astfel de economii – persoane fizice sau juridice – le pot depune la bănci
creându-şi astfel active bancare sau le pot investi direct, sub forma investiţiilor reale, sub
formă de plasament, prin achiziţionarea de titluri financiare.
Investitorii se împart în două mari categorii:
- individuali - sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni
modeste pe piaţa titlurilor financiare. Aceştia pot fi:
- investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează valorile
mobiliare pe termen lung. Acest grup de investitori are un impact redus asupra
 preţului zilnic al acţiunii;
- investitori activi care încearcă să valorifice mişcarea cursului bursier în
vederea obţinerii de profit.
- instituţionali – sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari.
Aceştia cuprind: băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii, fondurile
mutuale, organizaţiile care gestionează fondurile de pensii. O astfel de categorie de
investitori exercită o influenţă semnificativă asupra volumului tranzacţiilor şi a cursului
bursier.