Sunteți pe pagina 1din 5

În interacțiunea ”Conversație în accelerat” observăm tipul de construcție în evoluție

tematică continuă sau tranziție progresivă creeată prin proceduri de alunecare, printr-un mod
implicit. În prezenta situație de comunicare, sunt angrenați șase participanți, care au o relație
instituțională de colegialitate, însă în același comprtiment se mai aflau încă trei călători, care
nu participă la conversație. Această interacțiune are loc în acceleratul București-Brăila la data
de 15.09.2001. Obiectivul interacțiunii este călătoria cu trenul de la București la Brăila.
Deschiderea presupune prezentarea situației economice actuale în paralel cu trecutul și
notificarea doamnei a cum că ar fi din Brăila. Secvența inițială este orientată spre înainte având
o funcție de acces:
(1) A: Eram în Brăila, sînt brăileancă şi timpurile pe care le trăim noi acuma, le-am
trăit io atunci în Brăila. ...
Adverbele ”acum” respectiv ”atunci”, marchează două momente distincte aflate în
opoziție prezentul și trecutul față de momentul enunțării, inclus în cel desemnat prin ”acum”.
Adverbul ”acuma”, cu valoare deictică are o utilizare absolută marcând simultaneitatea cu un
interval aparținând lui T 0. Pentru trecut, perfectul compus ”am trăit” și adverbul ”atunci” reiau
informația sugerată de imperfectul verbului ”a fi”, ”eram” = ”atunci” pe axa evenimentului.
(2) B: Io nu vă contrazic
(3) A: Acuma ne-am întors înapoi la capitalism, numai că acuma trebuie să luptăm.
În ambele situații, ”acuma” plus perfect compus sau prezent nu desemnează strict
momentul enunțării și o perioadă care include și T0.

Fragmentul I.
(3) A: acuma ne-am întors înapoi la capitalism. [numai că acuma trebui să lupTĂM
(4) B: [(xxx)
(5) +A: să-l facem pă capitalism.
(6) B: NU-l facem noi. nu-l facem niciodată.
(7) A: îl FAcim↓ [tot
(8) B: [nu: sîntem capabili↓ şi nu numai că nu: sîntem capabili↓ nu se vrea# să se
facă capitalism↓ nu de către noi↓ de către cei de-afară.
(9) A: o să se facă↓
(10) B: NU se face. [eu vă garantez că ni:–
(11) A: [noi n-o să mai fim batrînii.
(12) +B: NICI nepoţii EI nu va trăi bini.# # ni:– nici nepoţii EI↓ nu va trăi bini# în
ŢAra asta_pentru că todeauna din din istoria româniei pă pă care o cunosc şi io cît de cît (xxx)↓
noi N-Avem cum să trăim bini pentru că:# sîntem puşi undeva pă HARtă foarte BIne conceput
ŢAra pentru alţii↓ şi pă lîngă toate alea↓ sîntem un izvor de#

Fragmentul II.
(28) A: [ştiu↓ că şi io tot bugetar [am fost↓
(29) B: [şi-atuncea dumneavoastră cum puteţi să să-mi să-mi demonstraţi mie
(30) +A: și tot în sănătate am lucrat şi ┴
(31) +B: că aveaţi dreptate .

Fragmentul III.

1
(77) B: [eu eu nu vreau să vă ţin totalmente pa:rte↓ da’ şi dumneaVOAStră greşiţi.
adică: eu lucrez în policlinica aia de cîţiva ani buni. nu e săptăMÎnă de la dumnezeu să să nu
vină acelaşi pacient de două trei ori pă săptămînă la DOCtor. adică# scuzaţi-mă↓# nu este: o┴
persoană de obzeşiOPT nouăzeci de ani↓
(78) A: are multe sufeRINţe
(79) B: păi da doamnă↓

Fragmentele I, II și III consemnează etape în progresia aceleiași interacțiuni. Ele atestă


faptul că obligativitatea formelor de atenuare a dezacordului poate fi suspendată temporar pe
parcursul unui dialog, în funcție de criterii tematice, variabilele sociologice rămân constante.
În schimb, în fragmentul I, vorbitorii nu resimt agresivitatea potenţială a dezacordului,
atunci când discuţia are un subiect de interes general, şi anume politica. Ei se plasează în
ipostaze abstracte, versiunea optimistă sau pesimistă asupra viitorului, iar angajamentul lor
discursiv nu implică beneficii în planul imaginii personale. A, o doamnă în vârstă, are
argumentul puternic al experienţei de viaţă, de aceea este mai rezervată în expresie, dar fermă.
În cazul ei, intonaţia calmă, descendentă are, un efect atenuator. Luarea ei de poziţie optimistă
este însă în favoarea tânărului, de aceea are valoarea ilocutivă a unei încurajări.
În fragmentul III, justificarea ia forma unui contraargument prin exemplificare, în timp
ce, din punct de vedere pragmatic, rolul secvenţei introduse de adică este cel al unei strategii de
tip redresiv, caracteristică politeţii negative. Semnificativ este recursul locutorului la
exprimarea directă a scuzelor, la a doua ocurenţă a lui adică, conectorul argumentativ
precedând imediat performativul explicit: adică# scuzaţi-mă↓#.
(9) A: o să se facă↓
(10) B: Nu se face, eu vă garantez că...
(11) A: [noi n-o să mai fim batrînii.
B, un tânăr de 30 de ani, argumenteaza din surse de mass-media. Implicarea emoţională,
patosul cu care îşi susţine teza, poate funcţiona ca un atenuator sau chiar ca o marcă justificativă.
Sensul pesimist al poziţiei sale este autocentrat, astfel încât valoarea negativă a intervenţiei este
în detrimentul său, nu al interlocutoarei. Aceste valori indirect ilocuţionare neutralizează
valoarea antisocială a dezacordului. Practic, ambii interlocutori îşi sacrifică imaginea, cu un
plus de generozitate din partea doamnei mai în vârstă. Cei doi parteneri par obişnuiţi cu
polemica politică, ca practică discursivă, unde dezacordul şi opoziţia constituie o convenţie de
gen, de aceea acceptă tacit suspendarea unor reguli verbale ale politeţii pragmatice. La acestea
se adaugă faptul că discuţia din tren nu are o miză reală, ci mai mult o funcţie fatică şi recreativă
(să treacă timpul călătoriei mai uşor). Opoziţia se manifestă într-un cadru cooperativ, de aceea
nu generează conflicte relaţionale. Am putea spune că astfel de dueluri ideologice sunt acceptate
de vorbitorii români şi integrate în ceremonialul social.
Din fragmentele II și III, observăm că B cunoaște norma comunicativă curentă și o
aplică, recurgând la diverse strategii ale politeții negative: secvența preliminară, exprimarea
scuzelor, mișcarea justificativă.
(13) C: ((către F)) î< F mamă N-AI voie>. ((către D, înapoindu-i carnetul de note pe
care i-l dăduse lui F)) mulţumesc.
(14) D: da.

2
(15) B: deci noi de de când (ne-)am conceput ca ZOnă nu zic ca ţară ca ZONĂ am
fost cotropiţi. ba de romani ba de turci ba de huni ba de gepizi ba_de: araîbi ba de
(16) A < R păi mă uit păn> < F bucureşti şi turcii ăştia ce di tot felu de naţii ca-n
(17) +B: turci ba de NEMţi ba de ruşi < R şi acuma şi de americani>
(18) +A: bucureştiul ăla># care toţi sun ca: vermii ăia puşi pă: plagă să tot tragă însă
tot
(19) B: < F hiene> hiene le putem spune. ă:
(20) A: tragă da:î# săracii tinerii ăştia
(21) B: î< P mă rog>
(22) +A: muncesc la: patronii ăştia TURCI# pă cîte-un milion di lei
Comparaţia şi metafora de mai sus, având drept sursă domeniul animalier, îndeplinesc
rolul de concluzie cu aspect evaluativ, obţinută în urma argumentelor exprimate. Prima parte a
concluziei este reprezentată de intervenţia lui A, bucureştiul ăla># care toţi sun ca: vermii ăia
puşi pă: plagă să tot tragă, intervenţia lui B urmând ca o completare a celor spuse de A.
Vorbitorul B reia în oglindă acelaşi tip de concluzie, de această dată, printr-o metaforă din
acelaşi domeniu ( < F hiene> hiene le putem spune ), subliniind, prin reformulare, armonizarea
opiniilor şi adoptarea punctului de vedere al interlocutorului.
(22) +A: muncesc la: patronii ăştia TURCI# pă cîte-un milion di lei
(23) B: io vă spun ALTĂ chestie. io sînt bugeTAR↓ şi TOT nu iau bani. adică: lucrez
în mi:ni:sterul să:– sănătăţii. şi n-am luat banii dă trei luni. ori dumneastră vă opreşte la: toţi
acel cease↓ cu toate că mi-l ia şi mie. deci io n-am luat banii din# iu– iul–
(24) E: iulie
(28) A: [ştiu↓ că şi io tot bugetar [am fost↓
(29) B: [şi-atuncea dumneavoastră cum puteţi să să-mi să-mi demonstraţi mie
(30) +A: şi ┴
(31) +B: că aveaţi dreptate .
(77) B: [eu eu nu vreau să vă ţin totalmente pa:rte↓ da’ şi dumneaVOAStră greşiţi.
adică: eu lucrez în policlinica aia de cîţiva ani buni. nu e săptăMÎnă de la dumnezeu să să nu
vină acelaşi pacient de două trei ori pă săptămînă la DOCtor. adică# scuzaţi-mă↓# nu este: o┴
persoană de obzeşiOPT nouăzeci de ani↓
Principala strategie retorică şi argumentativă a ambilor locutori este povestirea
personală. Forţa persuasivă a unei astfel de strategii, frecvente în dialogurile informale, este de
ordin moral şi afectiv: o istorie trăită, a cărei veridicitate este garantată de emiţător, devine o
istorie exemplară, cu eroi autentici, cu care auditoriul se poate identifica simpatetic Argumentul
prin exemplu este inventariat de Perelman şi OlbrechtsTyteca printre argumentele bazate pe
structura realului. În general, exemplul este utilizat în argumentare pentru a formula o regulă
pornind de la un caz/cazuri izolat/e, pe baza unui raţionament de tip inductiv. În cazul discutat,
vorbitorul susţine de la începutul dialogului o teză, pe care încearcă apoi să o probeze prin
invocarea mai multor exemple.
(28) B: ...totul se rezumă la...nu avem bani, dar în schimb te caută, techeamă la servici
şi este mult mai multă mună decât acum doi sau trei ani în urmă, când îţi dădea salariu. Eu nu
mai am zi de salariu de un an jumate.. (...)
(62) B:....în sănătate, la momentul actual e un haos total (...) să vă dau un exemplu.
Deci am plecat într-o dimineaţă la serviciu...şi în spaţiul ăla verde dintre sensurile de mers ale

3
maşinilor, (...) era un bătrân căzut de dimineaţă, i-a venit rău şi ăăăăă, mă rog, l-a luat cu
maşina...
În enunţul de mai sus, locutorul simte nevoia să aducă mai multe precizări pentru a fixa
distanţa între To (momentul enunţării) şi puncul de referinţă „în urmă”, care desemnează o
perioadă anterioară momentului enunţării şi al cărei punct de plecare nu reprezintă strict acel
moment, ci unul care îl include pe T0. Este o extensie la stânga pe axa timpului, pornind de la
o perioadă desemnată prin acum-în zilele noastre. Într-o dimineaţă indică un moment
nedeterminat în enunţare, plasat în trecut faţă de T0; el poate fi înţeles în virtutea raportării la
timpul fizic, desemnând o perioadă a zilei. Spre deosebire de acesta, de dimineaţă fixează un
interval în cadrul secvenţei într-o dimineaţă (devreme) care se raportează la PR (punctul de
referinţă) şi nu la To.
De asemenea, divergenţa de opinii este exprimată prin aceeaşi metaforă ce are ca
domeniu-sursă ochii, iar ca domeniu-ţintă, copiii:
(35) +A: <F pentru că e bine omul să aibă doi OCHI: nu ştii ce-ţi rezervă viaţa>.
(36) B:...da-n situaţia când io ştiu că dacă-l mai fac p-al doilea OCHI risc de-a#orbi
mai degrabă-l accept pe unul
În replica lui A, metafora funcţionează ca argument în favoarea conceperii celui de-al
doilea copil, în timp ce B schimbă direcţia argumentativă a metaforei către concluzia opusă,
printr-un contraargument < mai degrabă-l accept pe unul >.
(63) B: eu eu nu vreau să vă ţin totalmente pa:rte da şi dumneavoastră greşiţi. adică:
eu lucrez în policlinica aia de câţiva ani buni. nu e săptămână de la dumnezeu să să nu vină
acelaşi pacient de două trei ori pă săptămână la DOCtor. adică# scuzaţi-mă # nu este: o persoană
de obzeşiopt nouăzeci de ani
(78) A: are multe suferinţe
(79) B: păi da doamnă
(80) ((A râde))
(81) B: da vreau să vă mai spun ce:va. la VÂRSTA aia CE vrei domle să-ţi facă şi-
un doctor. păi# să te facă de doozeci de ani?
(82) A: nu vrei chiar să te facă da ai suferinţe şi ă:: pă măsură ce avansezi în: vârstă
astea se agravează produc dureri şi durerile sînt NEplăcute şi te duci să să-ţi dea ceva ca să
calmezi durerea aia. că de vindecat NU te mai vindeci îdecât
(83) B: doamnă
(84) +A: < F, â cu pământ galben>
Ea funcţionează, pe de o parte, ca argument în sprijinul ideii că oamenii în vârstă au
nevoie de calmante pentru ameliorarea durerilor, iar, pe de altă parte, stabileşte un compromis
cu ideea susţinută de B, după care vindecarea este aproape imposibilă ”că de vindecat NU te
mai vindeci îdecît: < F, â cu pămînt galben>”.
Narațiunea poate figura ca ilustrație în favoarea unei constatări mai generale, a unei
opinii de interes mai larg. Schimbarea de perspectivă asupra subiectului abordat este introdusă
prin conjuncția adversativă "dar". Naratorul își anunță povestirea ca exemplu pentru
constatările sale asupra situației din domeniul sănătății publice. Pentru a fi cât mai credibil
acesta își construiește prin discurs un ethos pozitiv, prin care transpare totuși o falsă modestie.
Dramatizarea discursului raportat este mijloc prin care este augmentată valoarea ilustrativă a
celor povestite și prin care este exprimată atitudinea naratorului față de întâmplarea relatată.

4
(64) B: Doamnă eu eu lucrez și nici nu vreau să vă impresionez nici nu vreau să mă
dau cum se spune# rotund. dar în sănătate la momentul actual e un HAOS toTAL.
(65) B: m-a plimbat# ca-n final# la al cincilea mi-a venit dreacii. Și i-am si l-am
obligat într-un bine am zis domn doctor sunteți al CINcilea doamne păi ce fac păi până la (xxx)
du-l și dumneata la etajul CINCI acolo unde sînt medici NUmai de familie. deci io am fost cu
el la ietajul unu unde sunt ȘI medici de fami- (deci) la cincilea am spus al cincilea zice# <du-l
și tu că eu nu am timp am treabă am mu- mulți pacienți. așa ca și cum a fost că n-am# lasă-mă-
n pace># <du-l de aici> <n-am nevoie de el> și am zis domle dac-aveți nevoie de PLATĂ
pentru a acordarea unui ajutor de banal și micuț ar fi vă plătesc io. știți fac eu chestia asta cât
costă plătesc io da n:u se poate._ păi io trebuia să fiu și io la muncă_dumneata crezi că io mă
plimb cu el până la doișpe ziua? și pîn la urmă l-a luat...
„Deci” în poziția inițială este un indice de narativitate, vorbitorul semnalând astfel că
intervenția sa este o relatare, de dimensiuni mai mari. Repetarea conectorului în cursul
expunerii marchează continuitatea secvențelor narrative și integrarea lor într-un discurs unitar.
Această valoare, considerată învechită este, dimpotrivă, puternic activă în limba actuală
vorbită. Nu este vorba de o recrudescență a lui ”deci” narativ astăzi, ci, de o utilizare
neîntreruptă în registrul oral al limbii. Vorbitorii manifestă o intuiție precisă a limbii atunci
când utilizează la începutul unei expuneri, al unei relatări conectorul deci; acesta funcționează
anaforic ca un deictic textual, discursiv, și creează astfel impresia continuității discursive, a
integrării intervenției prezente într-un univers comunicativ, chiar dacă acesta nu a fost explicit
invocat sau reprezentat. În alți termeni, ”deci” inițial, induce interlocutorului sentimentul
existenței unor presupoziții comune, tacite, între el și percepția subiectivă, a raportării lor la o
enciclopedie comună, imprimă enunțului un caracter mai colocvial. Apariția lui ”deci” este
perfect justificată la începutul unei expuneri prin valoarea narativă a acestui operator discursiv,
nu prin cea conclusivă. Sancționarea acestei practici discursive, a lui ”deci” inițial, nu trebuie
făcută din perspectivă logică, ci din perspectiva pragmatică, deoarece nu este adecvată în orice
situație de comunicare. Construcția este admisă într-un context informal, colocvial, dar este
nerecomandată într-o situație de comunicare oficială.
(62) B:....în sănătate, la momentul actual e un haos total (...) să vă dau un exemplu.
Deci am plecat într-o dimineaţă la serviciu...şi în spaţiul ăla verde dintre sensurile de mers ale
maşinilor, (...) era un bătrân căzut de dimineaţă, i-a venit rău şi ăăăăă, mă rog, l-a luat cu
maşina...
(85) B: Doamnă înțeleg da vreau să vă mai dau un alt exemplu. deci io sînt de baștină
din de la țarădin județul brăila tot ca dumneavoastră. (...)
Interacțiunea ”Conversație în accelerat” nu are o închidere care să corespundă sfârșitului
comunicării și separării participanților sau o pre-închidere, care să permită interlocutorului să
indice că se orientează spre închidere. Este o încheiere implicită, fără a finaliza intervențiile,
altfel spus nu conține niciun act de închidere cum ar fi salutul, mulțumirea sau vreo urare.