Sunteți pe pagina 1din 22

B. 2.Componenţa carcasei şi scheme constructive ale ei.

Elementul de bază portant al carcasei îl constituie cadrul transversal alcătuit din stîlpi ancoraţi în fundaţie şi rigle legate rigid sau
articulat de stîlp.O carcasă este reprezentată prin deschidere şi travee. Pe rigle reazimă construcţiile învelitorii. Rigiditatea şi stabilitatea
elementelor carcasei în plan vertical de acţiune a sarcinilor gravitaţionale este asigurată prin contravîntuiri şi legături dispuse cum în planul
acoperişului aşa şi în planul stîlpului.
În hale cu o singură deschidere fermele se prind rigid de stîlpi pentru a asigura o rigiditate sporită la forţe orizontale.Stîlpii se socot
ancoraţi în fundaţie în planul cadrului, iar din planul cadrului articulat.Însă se pot utiliza scheme
constructive la care stîlpul din mijloc este legat rigid în fundaţie iar cei mărginali articulat.În acest caz
stîlpul din mijloc se proiectează cu osecţiune spaţială
În hale cu mai multe deschideri se pot folosi scheme constructive cu ferme prinse articulat de
stîlpi. În afară de aceste elemente în componenţa carcasei obligatoriu mai întru construcţia paiantei de
capăt, înunele cazuri în lungul clădirii sunt platformele, scările şi alte elemente a constr. La halele cu
traveele de aceeaşi mărime pe toate şirurile de stîlpi se utilizează scheme constructive cu cadre
transversale pe care se aşează grinzile de rulare şi construcţiile învelitorii.
Această schemă se utilizează pentru clădiri fără
iluminatoare , doar cu iluminator longitudional, cu pod rulant şi fără.Se utilizează pe travee
mici ( 6,12).La necesitatea traveelor mari pe toate rîndurile se utilizează schema constr.
cu iluminator longitudinal construcţia cărora suportă o parte din sarcina acoperişului. În
acest caz construcţia iluminatorului se sprijină pe ferme, iar pe ele se sprijină
panele învelite care se aşează paralel cu fermele.

Schema pentru hale cu deschideri (12-24m)şi înălţimi mici


ale clădirii (5-8m) fără poduri rulante şi cu poduri rulante cu
capacitatea de ridicare pînă la 20t cu iluminatoare longitudinale şi fără. Se utilizează schema
constructivă din cadre închise. Aceste cadre se proiecteză cu schema fără articulaţii cu tirant.
Secţiunea cadrului se proiectează din profile U şi foi ondulate. Grinzile de rulare se sprijină pe
consolă sau pe estacade uşoare. Pentru clădiri cu travee mari pe şirurile din mijloc se utilizează
schema constructivă cu ferme sub căpriori, care se aşează pe rîndurile din mijloc şi pe dînsele
fermele acoperişului.
Schema constructivă diferă şi după modul
de legătură a fermelor cu stîlpii.Legătura
poate fi rigidă sau articulată. Nodul rigid poate suporta şi transmite momentul
încovoietor. Deplasările nodului de la sarcina orizontală sunt mici în acest caz
în schemele de calcul nodul de sus se consideră rigid.

Se utilizează astfel de scheme cînd apare necesitatea de a avea o carcasă cu o


rigiditate mare la clădiri înalte înzestrate cu pod rulant, cu regim de
funcţionare greu şi foarte greu. În celelalte
cazuri se utilizează scheme constructive cu legătură
articulată.
La halele industriale cu mai multe deschideri cu aceiaşi înălţime
sarcinile orizontale sînt reluate de mai mulţi stîlpi şi legătura lor va
fi articulată.

La clădirile cu mai multe deschideri cu înălţimea diferită se


utilizează scheme constructive combinatela care unele ferme se
leagă rigid altele articulat. Stîlpii se socot ancuraţi în fundaţie în planul cadrului, iar din
planul cadrului articulaţi.

Însă se pot utiliza scheme constructive la care stîlpul din mijloc este legat rigid, în
fundaţie, iar cei marginali
articulat. În acest caz stîlpul
din mijloc se proiectează cu
o secţiune spaţială. Se
urilizează astfel de scheme
pentru clădiri cu degajări mari de căldură.
B.3. AMPLASAREA STÎLPILOR ÎN PLAN. ROSTURI DE DELATARE.
Stîlpul se proiectează în plan ţinînd cont de factorii tehnologici şi economici. Amplasarea trebuie să fie concordată cu dimensiunea
şi aşezarea utilajului tehnologic.Aşezarea lui depinde de circulaţia producţiei.În planul orizontal stîlpii se plasează pe axe paralele.
Stîlpii se aşează în reţele modulare. Pentru dimensiunile în plan se foloseşte modulul 60 M=6cm. Deschiderele se iau de 12, 24 36,
şi 42m, iar traveele de regulă 6 sau 12m. Se alege mărimea traveei prin comparaţia variantelor din punct de vedere economic.La frontoane
stîlpii se dezaxează cu 500mm înăuntrul clădirii pentru formarea colţurilor clădirii cu elemente standarte.
La clădirile lungi în carcase pot apărea tensiuni suplimentare de variaţia a temperaturii. În aceste
cazuri pentru a nu ţine cont de aceste tensiuni suprafaţa clădirii se împarte în blocuri cu ajutorul
rosturilor transversali şi longitudinali.Cu cît stîlpii sunt mai departe de mijlocul halei cu atît mai
mult ele se înconvoaie.Temperatura produce modificări a lungimii elementelor carcasei mărimea
acestor modificări depinde de modul cum e aşezată construcţia în aer liber sau adăpostită, hala e
încălzită sau neîncălzită.
Pentru eforturile mari necontrolate distanţele maxime între rosturi nu trebuie să depăşească:
Lungimea maximă a halei între două rosturi:
-hale încălzite 230m
-hale neîncălzite 200m
-estacade 130m
Lăţimea maximă între două rosturi:
-hale încălzite 150m
-hale neîncălzite 120m
-estacade 100m
Rosturile de delatare transversale se formează prin dublarea cadrului transversal, stîlpii cărora se dezaxează în ambele părţi cu
500mm. Rosturi longitudinale se formează între deschideri pe 2 şiruri de stîlpi sau pentru aşezarea riglelor cadrelor mobile pe stîlpi a unui
sau a ambelor capete cilindre, sau alte dispoziţii. În primul caz se întroduc o axă suplimentară longitudională la o distanţă de 1500 mm de la
axele de bază.
La aşezarea reciproc a2 deschideri între dînsîle se lasă un rost de 1000mm.

B.4.Alcătuirea cadrelor transversale. Elementele structurii de rezistenţă..


Se începe cu stabilitatea dimensiunii de bază a elementelor constructive. Alcătuirea cadrelor cu odeschidere şi mai multe.
Gabaritele verticale depind de procesul tehnologic şi se determină cu distanţa de la nivelul pardoselei pînă la capul şinei de rulare şi cu
distanţa de la capul şinei de rulare pînă la talpa inferioară a fermei h 2.Aceste două dimensiuni ne dau în sumă înălţimea utilă a halei h.
Dimensiunea h2 depinde de gabaritele podului rulant h2=hp+100+a
hp- înălţimea podului rulant se ia din standartele pentru poduri rulante.
100-rostul minim dintre cărucior şi grinda
acoperişilui
a=200-400mm în dependenţă de dischiderea halei.
Valoarea h2 se multiplică cu 200. h=h 1+h2; h-
multiplu cu 1200mm.
Înălţimea l2 ărţii superioare a stîlpului l 2=h2+hgr+ht
unde:
hgr- înălţimea grinzii de rulare;
ht-înălţimea şinei de rulare.
Înălţimea părţii de jos a stîlpului sub
nivelul grinzii podului rulant l1=h-l2+h3 unde: h3-
cota de jos a plăcii de reazem a bazei stîlpului.
h,l- iluminatorului se determină prin calcul
la iluminare şi este alcătuită din elementul de bord,
stecluirea şi elementul de cornişă, înălţimea
cercevelei-1250, 1500, 1750. Lăţimea
iluminatorului 6,12m. Înălţimea iluminatorului
pentru lăţimea lui de 6m se adoptă dintr-o cercevea
cu dimensiunea 1500, 1750 şi suma înălţimilor
panourilor de bord şi cornişă (900-1000mm).
Pentru lăţimea 12m luminatorul se ia din 2
cercevele de 1250, 1500 şi suma panourilor 1300,
1500mm. Racordarea muchiei stîlpului din afară faţă de axa modulară b 0=0,250,500; b=0 pentru clădiri fără pod rulant şi clădiri joase cu
traveia 6m cu pod rulant cu capacitatea de ridicare pînă la 30t inclusiv; b 0=500 pentru clădiri cu poduri rulante cu capacitatea de ridicare de
100t şi mai mare. Pentru regimul de lucru G,FG, independent de capacitatea de ridicare în celelalte cazuri b 0=250. Lăţimea secţiunii părţii
superioare a stîlpului b2=500;750. Pentru ca podul rulant în timpul deplasării să nu contacteze cu stîlpul distanţa dintre axa grinzii de rulare şi
axa stîlpului λ=B1+(b2-b0)+75mm. Valoarea lui leanda multiplă cu 250 se adoptă 750, 1000, 1250mm.Deschiderea podului L p=L-
2λ.Secţiunile stîlpului trebuie să satisfacă condiţiile: b 1=1000mm>l1/22; b2=500mm>l2/12.
Alcătuirea cadrului transversal cu mai multe deschideri.La hale cu mai multe deschideri este de dorit ca deschiderea să fie paralelă
şi să aibă aceleaşi mărimi şi înălţimi. La halele încălzite apare necesitatea de a organiza scurgerea apei în afara clădirii, în acest caz
acoperişul se face cu 2 pante însă lăţimea clădirii nu trebuie să depăşească 70-80m.Stîlpii din mijloc sunt mai solicitaţi ca stîlpii de la
margine.Dimensiunile h1,h2se determină ca pentru stîlp mărginal b 2=500,750,1000mm; b1=2λ-lăţimea părţii inferioare, dimensiunea b 0,b2,λ se
determină ca pentru clădiri cu o singură deschidere. λ=b 0+tp+B+450+75mm.

B.5-6Contravîntuirile între stîlpii halelor. Contravîntuiruile acoperişului.


Forţa orizontală care acţionează în direcţia longitudională provenite din vînt, frînarea podurilor rulante,acţiuni seismice se transmite
fundaţiilor prin intermediul contravîntuirilor. Contravîntuirile stîlpilor mai asigură menţinerea formei geometrice şi capacităţii portante a
elementelor în direcţia longitudinală a clădirii şi stabilităţii stîlpului din planul cadrului transversal. Pentru îndiplinirea acestor funcţii e
necesar de a avut în lungul clădirii nu mai puţin de un
bloc rigid. În bloc rigid întră 2 stîlpi grinda de rulare şi
contravîntuirile. În traveea de la marginea tronsonului
pe partea de jos a stîlpului nu se instalează
contravîntuirile suplimentare de la variaţia temperaturii.
În timpul montării construcţiei de la margine
se introduc contravîntuiri, care după montare se scot. Pe
partea superioară a stîlpului contravîntuirile verticale se
introduc şi în traveea de la margine, fiindcă partea
superioară a stîlpului este mai flexibilă.
Distanţa maximă dintre contravîntuiri sunt limitate de
norme. Distanţa maximală de la marginea clădirii pînă
la axa primei contravîntuiri este pentru hale încălzite
90m, neîncălzite cu procese calde 75m. Distanţa
maximală dintre 2 contravîntuiri pentru hale încălzite
60m, neîncălzite 50m. Forma contravîntuirilor depinde
de mărimea traveei şi lungimii părţii inferioare a
stîlpului şi poate fi din zăbrele care lucrează la întindere
şi comprimare.
Contravîntuirile şarpantei acoperişului au destinaţia
de a asigura oregiditate spaţială a carcasei. Ele
redestribuie forţele provenite din acţiunile podurilor
rulante la mai multe cadre transversale. Sistema de
contravîntuiri a şarpantei conţine legături orizontale şi
verticale.

B. 8. Sarcini permanente şi sarcini provenite din acţiuni climaterice.

Asupra carcasei acţionează sarcini care provin din greutatea


proprie a elementului de construcţie, sarcini care provin din greutatea
proprie a elementului de construcţie, sarcini care provin din acţiunea
temporară ale utilizării tehnologice(pod rulant, pod suspendat) şi sarcini
care provin din acţiuni climatice(vînt, zăpadă, variaţii de temperatură). În
zonele seismice trebuie luate în consideraţie sarcina provenită din acţiuni
seismice. În unele cazuri se iau în consideraţie încărcările provenite de la
accidentele tehnologice şi tasările de la fundaţii. Sarcina de la acoperiş se
socoate uniform distribuită şi se determină de la construcţia învelitorii,
greutatea fermei, luminatorului, contravîntuirilor podului rulant suspendat
pe ferme.
Sarcina de calcul loiniară: q 1=q0*b/cosα; q0-sarcina de calcul de la greutatea
acoperişului pe 1 m2 reeşind din greutatea acoperişului;b-traveea.
Reacţiunea în reazem din sarcina q1
Fr1=q1*L/2. Dacă ferma se prinde articulatde stîlp,va apărean un moment
încovoietor egal cu: M0=Fr1*ef. La nivelul treptei acţionează forţa
F2=Fp+Fs
Fp-greutatea panourilor de protecţie care sînt suspendate pe partea superioară a stîlpului;F s-greutatea proprie a părţii superioare a stîlpului.
Din cauza deplasării centrelor de greutate ale părţilor superioare şi inferioare ale stîlpului la nivelul treptei acţionează momentul
M2=Fp(e+b0+δ/2)+(Fs+Fr1)*e; e=0.5(b1-b2); δ-Grosimea panoului de protecţie.
Acţiunea de la zăpadă
Valorile normative ale zăpezii pe 1m 2 ale proiectării orizantale a acoperişului se determină pe baza datelor serviciului hidrometeo.
Intensitatea normată a încărcării cu zăpadă se va calcula cu relaţia: p n=µp0; p0-greutatea stratului de zăpadă pe un metru pătrat al suprafeţei
orizontale în dependenţă de zonificarea terenului. Pentru acoperişuri cu unghiul de înclinaţie faţă de orizont α≤25 0 µ=1
. Sarcina liniară de calcul pe riglă provenită din stratul de zăpadă se va determinaq cu relaţia: q 2=γfpnb
b-traveea; γ-coief. de siguranţă al sarcinii
Reacţiunea riglei din sarcina q2: Fr2=0.5q2L
Momentul la nivelul treptei:M2=Fr2*e
Acţiuni datorate vîntului.

De la acţiunea vîntului apar forţe statice şi dinamice. Pentru hale cu înălţimea pînă la 36m
componenţa pulsantă a vîntului nu se ia în seamă. De la acţiunea vîntului apar presiuni şi secţiuni.
Presiunea şi secţiunea au aceeaşi direcţie ca şi derecţia acţiunii vîntului. Sarcinile normale de la vînt:
Wn=W0*k*c; W0-presiunea normată din norme;
k-coef. care ţine seama de variaţia presiunii vîntului după înălţime;c-coief. aerodinam
Sarcina liniară de calcul datorată vîntului pe
stîlpul cadrelor într-un punct oarecare:
qi=γfWnb'=γfW0*k*c*b'; γf=1.4-coef. de siguranţă; b'-
lăţimea blocului de pe care sarcina din vînt se transmite
cadrului. Sarcina de la vînt de linia frîntăpoate fi
înlocuită cu osarcină uniform distribuităde intensitate
qe=2M/h2; M-momentul încovoietor din sarcina
vîntului.
În norme sunt indicate 3 categorii a terenului A,B,C:
A-terenuri deschise fără obstacole; B-urbane cu
obstacole cu h peste 10m; C-urbane cu obstacole cu h
peste 25m; c-coief. aerodinamic care depinde de
configuraţia şi dimensiunile clădirilor.
Sarcina care acţionează de la nivelul de jos al fermei
pînă la nivelul cel mai înalt al iluminatorului se
înlocuieşte cu o forţă concentrată aplicată la nivelul de
jos al fermei.

B. 9. Sarcini provenite din acţiunea podurilor rulante.


La miscarea podului rulant pe şine apar forţe de trei direcţii:
-forţe verticale exercitate de roţile podului rulant asupra şinelor de rulare;
- forţe orizontale transmise de roţile podului datorita frînarii lui de-a lungul şinelor;
-forţe orizontale provenite din frînarea căruciorului care sunt perpendiculare pe axa şinei de rulare.
Forţa verticală pe o roata a podului depinde de greutatea proprie a podului cu cărucior si a încărcării suspendate.Această forţă este
dinamică din cauza loviturii roţilor deşina si ridicării simultane a încărcăturii.
Forţele maxime apar pe roţile podului cînd căruciorul cu încărcătura se gaseşte la extrimitaţile podului(fig.1.19a).Valorile forţelor
maxime pe roţi F,F1 sunt date în anexe.O diferenţă mică între F si F 1 se datorează deplasării posibele a cabinei podului de rulare.
O importanţă mare asupra forţelor orizontale are modul de prindere şi ridicare a încărcăturii.Podurile cu suspensie rigidă
provoacă forţe orizontale mai mari.La podurile cu suspensie elastică(prinderea se face cu cabluri) are loc o amortizare a forţelor orizontale
datorită flexibilităţii cablurilor.
Solicitările maxime asupra grinzilor de rulare şi stîlpilor se calculează din două poduri rulante cuplate.
Forţa maximă transmisă stîlpului de roţile podului rulant se poate calcula cu ajutorul funcţiei de influienţă D(fig.1.19b)pentru cea
mai defavorabilă poziţie a podurilor rulante

Dmax   nc  Fi max yi   G gr   q nbgrj b (1.18)


f f f
unde  f este coefficient de siguranţă a sarcinelor,
nc -coeficient de grupare a sarcinelor( nc =0.85,pentru două poduri cu regim uşor şi mediu de funcţionare şi nc =0.95,pentru
două poduri cu regim greu şi foarte greu de funcţionare)
F -forţa verticală maximă de apăsare a unei roţi.
i max

yi -ordinatele funcţiei de influienţă.


G gr -greutatea normată a grinzilor de
rulare(convenţional introdusă in sarcina temporară)
q n -sarcina normată pe grinda de frînare(
q n  1.5 / m 2 )
bgrj -lăţimea grinzii de frînare( bgrj  b1 )
b -traveea halei.

Pe celălalt şir de stîlpi ( Stîlpii din partea dreptă fig.


1.19 a ) se vor transmite de roţile podului forţei mai mici.
Forţa minimă pe stîlp Dmin se va calcula cu relaţia ( 1.18),
unde Fimax se va înlocui cu
F  Q G p  g  F (1.19)
min  max
n0

Unde Q este masa încărcăturii maxime;Gp- masa podului,


inclusiv masa căruciorului; n0 – numărul de roţi dintr-o
parte a podului rulant; g – acceleraţia gravitaţională.
Forţele Dmax şi Dmin acţionează cu o excentricitate e 1 faţă de
axa stîlpului, de aceea părţile de jos ale stîlpilor sînt
solicitate de momentele încovoietoare
( fig.1.20)
Mmax= Dmax e1, Mmin= Dmin e1, ( 1.20)

Unde
e b1
1
2

Datorită frînării căruciorului apare o sarcină orizontală


perpendiculară pe şina de rulare. Pentru poduri rulante cu suspensie
flexibilă a încărcăturii forţa de frînare normată este

Ton  0.05 Q  Gc  g (1.21)


pentru poduri rulante cu suspensie rigidă a încărcăturii

T n  0.01 Q  G g (1.22)
o c 
În relaţiile (1.21) (1.22) Q este capacitatea de ridicare ( masa
maximă a încărcăturii), Gc masa căruciorului. Forţa orizontală Ton este
transmisă prin roţile podului rulant numai unei grinzi de rulare.Această
forţă poate fi îndreptată în interiorul sau în afara cadrelor ( fig.1.20) .Forţa
normată de frînare pe o roată a podului rulant este
Ton
Trn  (1,23)unde noeste numărul de roţi dintr-o parte a
no
podului rulant.
Forţa maximă de frînare,care revine unui cadru se va calcula cu relaţia
Tmax   f ncTrn  yi unde s-au folosit notaţiile din relaţia(1,18).
i

B. 10. Sarcini provenite din acţiuni seismice asupra halelor şi determinarea lor .
În timpul cutremurilor de pămînt apar forţe de inerţie, care depend de aceeleraţia, viteză, timp şi de proprietăţile elastoplastice ale
structurilor etc. Valorile forţelor de inerţie se determină conform normelor de proiectare.
De regulă, schemele de calcul în majoritatea cazurilor se modelează ca bare în formă de console încastrate rigid sau elastic în fundaţii
cu mase concentrate ( fig.1.22).
Deplasările construcţiei depind de deformabilitatea ei şi a fundaţiei. Pentru clădiri joase cu un etaj o însemnătate mare au deformaţiile
de forfecare, spre3 deosebire de clădirile înalte la care predomină informaţiile de încovoiere. Acţiunile orizontale asupra construcţiei se
datorează deplasării fundaţiei la cutremur, care se produce în plan orizontal.
Acţiunea seismică în contextul general al solicitărilor se prezintă ca o forţă statică echivalentă acţiunilor dinamice.
Forţa seismică Sik aplicată în punctul k şi care corespunde tonului oscilaţiei proprii „i „ se determină cu relaţia: S ik= k1k2 Svik (1.27)
unde k1 este coeficient, care ţine seama de deteriorările admisibile ale construcţiei; pentru halele industriale în care pot fi admise informaţii
remanente, fisuri, deteriorările unor elemente etc. k 1= 0.25
k2- coef. care ţine seama de soluţia constructivă a halelor; pentru hale industriale cu schelet metalic k 2=1.5. Svik – valoarea sarcinii
seismice în punctul k pentru tonul „i” al oscilaţiilor construcţiei, determinat în faza elastică de comportare cu relaţia :
AQ  k 
k i  ik
Svik = ,(1.28) unde Qkeste greutatea
clădirii sau a construcţiei raportate punctului k ; A- coeficient
care caracterizează raportul dintre acceleraţia mişcării terenului
la g – acceleraţia gravitaţională şi are valori egale cu 0.1; 0.2;
0.4 pentru seismicitate de calculrespectiv de 7, 8, 9 grade;  i -
coeficient de amplificare dinamică care corespunde tonului „i”
al oscilaţiilor proprii ale clădirii sau construcţiei;

k - coeficient de amortizare; pentru hale industriale k =


1;  ik - coeficienţi care depind de forma deformării
structurii de rezistenţă la oscilaţiile proprii cu tonul „i” şi de
punctul „k” de aplicare al sarcinii, S-a observat că intensitatea
cutremului creşte odată cu scăderea densităţii grundurilor şi cu
creşterea saturaţiei cu apă . Aprecierea seismicităţii terenului de construcţii se face în dependenţă de caracteristicile grundurilor. Conform
normelor grundurile pot fi clasificate în 3 categorii: 1- grunduri stîncoase fără sau cu dezagregare slabă; 2-grunduri stîncoase dezagregate; 3-
nisipuri afînate, grunduri lutoase.
Determinarea intensităţii acţiunilor seismice se efectuează în conformitate cu hărţile de zonare seismică, această fiind concretizată
prin microzonarea seismică.
Coeficienţii dinamici  i se determină cu formulele:
Grund categoria I  i = 1/Ti nu mai mari de 3 s-1 ;
Grund categoria II  i = 1/Ti nu mai mari de 2.7 s-1 ; (1.29)
Grund categoria III  i = 1/Ti nu mai mari de 2 s-1 ;
În toate cazurile valorile coeficienţilor  i se iau nu mai mici decît 0.8 .
2
În expresia (1.29) Ti este perioada oscilaţiilor proprii după forma „i” , legată cu frecvenţa acestei oscilaţii  i cu relaţia Ti= ;
1
coeficienţei formei oscilaţiilor proprii ( fig.1.23 b,c)

xi  x k   m j xi  x j 
n

j 1
 ik  (1.30)
xi  x j 
n

m
j 1
j i
2

unde xi  xk  - sînt deplasărilor k al halei , care corespunde oscilaţiilor proprii după tonul „i” ; m j –este masa clădirii raportate
punctului „j” ; xk – depărtarea punctului k de la marginea de sus a fundaţiei.
Pentru determinarea frecvenţilor oscilaţiilor proprii pot fi folosite metode din mecanica structurilor. Pentru sisteme cu 2 mase
concentrate aceste frecvenţe pot fi calculate prin egalarea cu 0 a determinantului
1  m1 11  2  m2 12 2
=0 (1.31)
 m1 12  2 1  m2 22 2

unde  ik este deplasarea punctului „i” sub acţiunea unei orţe unitare, aplicate în punctul „k” .
Din relaţia (1.31) obţinem 2 frecvenţe diferite
A0 A02  2 B0
1, 2  (1.32)
B0
unde : A0 = m1 11  m2 22 , B0= 2m1 m2  11 22   122  . Formele oscilaţiilor proprii se vor calcula cu relaţiile
 m 2
X i  x 2   X i  x1  21 1 i 2 ; (i=1,2)
1   22 m2 i
(1.33)
în care valoarea X i  x1  poate fi luată arbitrar ( de
exemplu 1).
2 2
Perioaqda oscilaţiilor proprii : T1= ; T2=
1 2
; (1.34).
Deplasările  ik pot fi calculate prin diferite metode calculate în mecanica structurilor. La sarcini orizontale se pot neglija ungiurile
de rotire ale noduerilor superioare ale cadrelor ceea ce înseamnă că rigla poate fi considerată absolut rigidă ( fig.1.23),

Această ipoteză nu va da mari erori în cazurile cînd raporturile dintre rigitîţile relative ale riglei şi stîlpului este mare:
I 3l 6 I1
c  ; unde    1 , celelalte notaţii sînt indicate în fig.1.23a.
I1 L 
1  1 .1   I2
Pentru simplificare vom considera că rigla este absolut rigidă ( I 3=  ). Într-o formă mai generală ( pentru F  1 ) deplasările  ik
pot fi reprezentate prin relaţiile :
k11 Fl 3 k12 Fl 3 k 22 Fl 3
 11  4 ;  12   21  4 ;  22  4 ; (1.35). Unde k11, k22, k12 sînt coeficienţi, care depind de
10 EI 1 10 EI 1 10 EI 1
l2 I2
parametri  ;n  .
l I1
Valorile coeficienţilor kij sînt date în tab.
Forţele seismice se vor calcula cu relaţiile (1.27;1.28).Pentru acesta este necesar de a determina greutatea clădirii şi construcţiilor
raportate punctului k în modelul dinamic al halei. Sarcinile verticale se vor lua concentrate în următoarele centre de reducere:
a)la nivelul părţii de jos a grinzilor de rulare din :
- greutatea proprie a grinzilor de rulare şi frînare;
- greutatea unui pod rulant fără încărcătură în fiecare travee;
- greutatea panourilor de protecţie şi stîlpilor care se găsesc între 2 planuri orizontale, care trec prin mijlocl înălţimilor l 1 şi l2.
b)la nivelul părţii de sus al stîlpului ( la nivelul tălpii de jos a fermei) din:
- greutatea proprie a acoperişului ( inclusiv greutatea tavanului suspendat, greutatea proprie a grinzilor rulante suspendate, fără
greutatea proprie a încărcăturii, cînd grinzile rulante se mişcă perpindicular planului cadrului), zăpezii, panourilor de protecţie şi stîlpilor ,
care se găsesc mai sus de planul care trece prin mijlocul înălţimii l 2.

B. 12. Influenţa conlucrării spaţiale asupra eforturilor în cadrele transversale.


Cadrele transversale sînt legate între ele prin elementele acoperişului, contravîntuiri la nivelul stîlpilor de sus şi de jos a fermelor şi
grinzilor de frînare. Datorită acestor elemente forţele locale ( provenite din presiunea pe roţi a podurilor rulante , din frînarea căruciorului
ş.a ) se vor transmite mai multor cadre. Această participare de preluare a unei părţi din sarcina aplicată a unui cadru de către cadrele vecine
constituie efectul de prelucrare spaţială.
Gradul de conlucrare spaţială depinde de rigidităţile elementelor, care participă la redistribuirea eforturilor. Aceste rigidităţi, de
obicei, sînt amplasate la nivelul părţii superioare a stîlpului şi la nivelul treptei ( fig.1.24). Schema de calcul precizată este arătată în fig.1.25.
La nivelul acoperişelui şi grinzelor de frînare se vor introduce reazimile elastice 1,2, care modelează forţele de reţinere de cître cadrele
vecine.

Reacţiunile în reazime depind de relaţia dintre


rigiditatea reazimului şi a barei (care modelează
contravîntuirile). Rigiditatea reazemului depinde de
înălţimea stîlpului, rigiditatea părţilor inferioare şi
superioare ale lui, mărimea traveii etc.
Pentru determinarea forţelor de reţinere Ra şi Rf
este necesar de a cunoaşte rigidităţile acoperişului,
contravîntuirilor şi grinzilor de frînare.
Cercetările au demonstrat că deplasările discului
acoperişului din tablă cutată sau din plăci de beton armat
se determină prin rigiditatea de forfecare GA.
Pentru determinarea rigidităţilor de forfecare au
fost întreprinse un şir de cercetări, care au dat posibilitatea
de a preciza valorile lor în dependenţă de tipul
acoperişului.

Deplasarea contravîntuirilor orizontale la nivelul


tălpilor inferioare ale fermelor şi deplasările grinzilor de
frînare depind de rigidităţile lor la încovoiere EI.
Pentru a avea posibilitatea de a aduna rigidităţile
învelitorilor şi contravîntuirilor este a trece de la rigiditatea
la forfecare a învelitorii la o rigiditate
wchivalentă de încovoiere. Ca criteriu de
echivalenţă se ia egalitatea deplasărilor
rezimului din mijloc a unei grinzi continuă cu
4 deschideri luînd în consideraţie sau numai
deformaţiile de forfecare sau numai
deformaţiile de încovoiere.
Deformabilitatea rezimului elastic 
este egală cu deplasarea cadrului transversal la
nivelul riglei din forţa orizontală F=1, aplicată
k 22 l 3 l2 I2
la acelaşi nivel.    22  4 (1.36) unde coeficientul k 22 se va ua din tabel în funcţie de parametrii  ;n  .
10 Fl1 l I1
Deplasarea reazimului 2 din forţa F=1 (fig.1.26) , cînd sînt în consideraţie numai deformaţiilşe de forfecare poate fi determinată cu relaţia
2a  3 a  1
1   * x 2   ;(1.37) unde a   * GA .
52a  5 a  1 b
Dacă se va lua în consideraţie rigiditatea la încovoiere EI, deplasarea reazemului 2 se va calcula cu relaţia
b2  36b  7
2   (1.38),unde b  3 * EI .
20b2  68b  7 b3
GAb 2
Din condi’ia că deplasările să coincidă  1   2 se va determina rigiditatea echivalentă: EI e  k e (1,39) unde ke-
3
coeficient de trecere este dat în tabel.
Rigiditatea de calcul a contravîntuirilor longitudinale la nivelul tălpilor de jos ale fermelor depinde esenţial de modul de prindere a
contravîntuirilor.Rigiditatea la încovoiere se poate calcula cu relaţia: EI c  k e EI co (1,40)unde Ico este momentul de inerţie al grinzelor cu
zăbrele(al fermelor) formate din elementele contravîntuirilor;k c-coeficient care depinde de modul de prindere a contravîntuirilor; k c=0,8 cînd
prinderea se face cu sudură; kc=0,15 cînd prinderea se face cu şuruburi.
Rigiditatea totală a acoperişului EI a=EIe+EIc(1,41)Rigiditatea grinzelor de frînare depinde de secţiunea grinzii de frînare şi modul de
fixare al grinzilor de rulare pe stîlpi.Prinderea poate fi rigidă sau articulată.Rigiditatea de calcul a grinzilor de frînare se va determina cu
relaţia EI f  k f EI fo (1,42)unde Ifoeste momentul de inerţie al grinzii(fermei)de frînare.
Coeficientul de trecere k f depinde de modul de fixare al grinzilor sau fermelor de frînare pe stîlpi:k f=1 pentru grinzi de frînare
continue; kf=0,2 pentru grinzi cu travee independente; k f=0,8 pentru ferme de frînare cu prindere rigidă de stîlpi; k f=0,15 pentru ferme cu
fixare ariculată pe stîlpi.
După determinarea rigidităţilor discurilor orizontale(ale acoperişului,ale contravîntuirilor longitudinale şi ale construcţiilor de
frînare)se poate face calculul spaţial al halei.

B. 15-16. Stîlpii halelor. Tipuri de


secţiuni.lungimi de flambaj ale
stîlpilor.
Forme constructive ale
stîlpilor.Stîlpii cadrelor pot fi cu secţiune
plină sau din 2 ramuri solidarozate cu
zăbrele sau plăcuţe. După înălţime
secţiunile stîlpilor pot fi constante
(fig.1.36 a,b,c) sau variabile ( în trepte) (
fig 1.36 d,e,f) . Stîlpii cu secţiune
constantă se folosesc în hale cu înălţime
pînă la 10 m , cu poduri rulante cu capacitate mică de ridicare ( Q  15...20 t). Pentru economii de oţel aceşti stîlpi deseori se proiectează
din beton armat.
Stîlpii cu secţiuni variabile sunt frecvenţi utilizaţi în hale industriale . Partea superioară, de regulă, se execută cu secţiune plină; cea
inferioară cu secţiune plină sau din 2 ramuri solidarizate între ele cu zăbrele.
Lungimi de flambaj. La determinarea lungimilor de flambaj ale stîlpilor din componenţa cadrului transversal se fac o serie de
ipoteze simplificatorii.
Pentru stîlpi de secţiune constantă coeficientul de reducere  se determină în dependenţă de modul de prindere a stîlpului în
fundaţie şi raportul dintre rigidităţile relative ale riglei şi stîlpului. În acelaţi timp se consideră că toţi stîlpii simultan pierd stabilitatea ( fig.
1.37) . Lungimile de flambaj se obţin rezolvînd ecuaţiile respective ale stabilităţii considerînd elementele vericale ale cadrelor ca bare cu
capetele încastrate elastic.

 n  0.56
Normele de proiectare propun pentru determinarea coeficientului de reducere relaţia  , coeficientul n se va
n  0.14
determina cu relaţiile:
ir lst
- pentru stîlpii cadrelor cu o deschidere n ;
lr I st
l st  I r1 I r 2 
- pentru stîlpii centrali în cadre cu mai multe deschideri : n    .
I st l
 r1 l r2 
În cadre cu mai multe deschideri coeficientul lungimii de flambaj pentru stîlpii marjinali se va determina ca în stîlpii cadrelor cu o
deschidere.
În cadre cu stîlpi în trepte se admit următoarele simplificări:
- cadru cu o singură deschidere se studiază în situaţia cînd ambii stîlpi îşi pierd stabilitatea concomitent; în acest caz fiecare stîlp se
poate cerceta separat ca un stîlp cu diferite moduri de prindere a capetelor ( fig.1.38 a,b ) ;
- în cadre cu mai multe deschideri se consideră că capătul superior nu se deplasează orizontal şi tîlpii nu-şi pot pierde stabilitatea
concomitent ( fig.1.38 c,d) .
Pentru stîlpi cu o treaptă lungimile de flambaj see vor determina separat pentru partea inferioară l ef 1  1l1 şi superioară
l ef 2   2 l 2 .
i2 I 2 l1 1 l 2 l1
În cadrele cu o singură deschidere coeficientul 1 este funcţie de 2 parametri n şi  : n   ;   ;
i1 I 1l 2  2 l1 I2
F1  F2
(1.47) unde  .
F2
1
Valorile coeficientului 1 în funcţie de n şi  sînt date în anexă. Coeficientul 2 se va calcula cu relaţia 2  .
n
În cadre cu două şi mai multe deschideri
problema determinării coeficientului 1 este mai
l2 F1
complicată. Pentru  0,6 şi 2 valorile
l1 F2
coeficienţilor pot fi determinate conform datelor din
I2
tabel . Pentru alte valori ale raportului , valorile
I1
coaeficientului 1 se va determina conform
normelor de proiectare .
Din planul cadrului lungimea de flambaj se ia
egală cu distanţa dintre punctele de fixare ale
stîlpului.

B. 17. Calculul si alcatuirea


stilpilor cu inima plina comprimati excentric:
Dimensionarea stilpilor cu inima plina:
Dimensionarea preventiva a sectiunii poate fi realizata reesind din relatia aproximativa de determinare a
tensiunilor intr-o bara comprimata centric.
=N/sA+M/WxRyc (1)
Luind p/u e=Wx/A si x valorile medii e0.45b; x0.8 din (1) obtinem:
AN(1.25+2.2*e/b)/Ryc (2).
Unde: b- inaltimea sectiunii;
e=M/N.
Momentul M si forta normala N se iau din gruparea defavorabila.De obicei, stilpul este solicitst de
m/multe grupari de sarcini. Daca nu-I evident care grupare este mai periculoasa, atunci aria A se va
determina p/u fiecare grupare cu relatia (2); sectiunea cuvenita va fi cea cu aria m/mare.Dupa
determinarea ariei A se va stabili forma sectiunii, care poate fi de forma dublu T dintr-un profil
laminat, sudat sau de alte forme:In sectiuni compuse din tabla de otel aria se va destribui in asa fel,
incit sa fie asigurata atit stabilitatea generala cit si cea locala.Stabilitatea generala a stilpului se
verifica cu relatia: = mN/eA Ryc
Conditiile de stabilitate a talpilor si inimilor stilpilor comprimati centric sau excentric pot fi
reprezentate in forma: bef/tfuf E / Ry ; hef/tw<λuw E / Ry (3)
unde valorile limita λuf si λuw sint date in tabel:P/u stilpii cu sectiunea dublu T sau chesonate, care sunt
verificati la pierderea stabilitatii din planul momentului aportul dintre inaltimea de calcul a inimii hef si
grosimea ei tw se va determina in functie de parametrul α=σ-σ1/σ1 (4)
unde: σ,σ1- tensiunile la extremitatile inimii(fig. 1.b).
Daca α≤0.5, raportul hef/tw se va calcula cu relatia (3);
Daca α≥1, flexibilitatea maxima se va calcula cu reletia: λuw=hef/tw=4.35 *
( 2  1) E
, (5)unde: = 1.4( 2  1)
E Q
3.8 ;    -
 (2      4  )
2 2
Ry  t w hef
tensiunile medii in sectiunea examinata:In intervalul 0.51 valoarea limita a raportului h ef/tw se va
obtine prin interpolare liniara intre valorile. Obtinute p/u =0.5 si =1.0
Daca stabilitatea inimii nu este asigurata ,se introduc nervuri longitudinale(fig.1)
suficient de rigide(In6hef), de aceea se recomanda ca latimea nervurii sa fie mai mare de
10tw si grosimea de cel putin 0.75t w. Se recomanda ca aria acestei nervuri sa fie introdusa in
sectiunea de calcul a stilpului. Stabilitatea locala a panourilor obtinute se va verifica cu
relatia (5) in functie de tensiunile  si 1 la extremitatile panourilor(fig.1d).

B. 18. Calculul si alcatuirea stilpilor comprimati excentric din elemente departate


solidarizate cu zabrele:
Ramurile stilpilor cu elemente
departate se vor calcula ca stilpi
comprimati centric la eforturile:
Ramura 1: Nr1=N1*y2/h0+M1/h0
(1). Ramura 2:
Nr2=N2*y1/h0+M2/h0 (2).
Valorile Ni si Mi sint eforturile
de calcul p/u ramurile respective.
y1,y2 – preventiv pot fi stabilite
aproximativ egale cu: y 1(0.45…
0.5)h0
y2h0-y
Un rezultat mai satisfacator poate fi obtinut calculind y1 prin relatia:
M2
y1  h0 (3)
M1  M 2
Dupa determinarea eforturilor in fiecare ramura se va face
dimensionarea lor ca stilpi comprimati centric.
N r1 Nr2
Calculam ariile ramurilor: A r1= ; Ar2= .
0 Ry 0 Ry
0=(0.7…0.9)
Din norme alegem profilul si stabilim urmatoarele caracteristici:A r1; Ix; Iy; ix1; Wy1; gr1; Ix2; Ac; ix0; Ar2; z0.
Precizam pozitia centrului de greutate al ramurii fata de marginea platbandei:
Ai z i
Z 1=
Ai
Iy=Ip+2(Ix0+Aca12)
Ix2=Apap2+2(Ix0+Aca22)
Iy I x2
Calculam razele de inertie: iy  ix 2 
Ar 2 Ar 2
l ef lef
Se calculeaza flexibilitatea:  y   x ,i 
iy i x ,i
N ri N ri
y   R y c . x   R y c .
 y min Ari  x min Ari
Se determina maxmin
Verificarea la stabilitate a zabrelelor:
Stabilim forta de forfecare maxima Qmax si forta de forfecaea conventionala: Qfic=0.2(Ar1+Ar2)
Qmax
Eforturile de forfecare din diagonala: N d  sin=b1/ld
2 sin 
Din tabela alegem un profil cu urmatoiarele caracteristici A; i min.
lungimea diagonalei ld=b1/sin, flexibilitatea minima min=ld/imin, mind
Nd
Tensiunile in diagonala sunt:    R y c
 d Ad
Verificam stabilitatea stilpului in planul de actiune a momentului ca o bara unica stabilind caracteristicile
Ix l ef
geometrice ale sectiunii:A=Ar1+Ar2 ix= I x  Ar1 y12  Ar 2 y 22 x 
A ix
Flexibilitatea conventionala a stilpului in planul cadrului conform relatiei: ef=x
Pentru gruparea de sarcini defavorabila p/u ramura sub grinda de rulare Nsi M calculam:

M 1 A y1 Ry
m x= N 1l x =ef E

pentru mx si e
N
tensiunile in ramura:    R y c
c A
In mod analog se determina si tensiunile in ramura exterioara…

B. 19. Rezemarea grinzilor de rulare. Alcatuirea si calculul prinderii partii superioare a stilpului de partea inferioara.
Partea superioara a stilpului cu o treapta se proiecteaza de regula cu
inima plina. P/u transmiterea efortului de la partea superioara a stilpului si de la
grinzile de rulare, la partea inferioara a stilpului se folosesc traverse. Efortul D max
se transmite prin placa cu grosimea de 16-24mm la o traversa cu inaltimea h t
(fig.1).
Inaltimea traversei se ia egala cu (0.5…0.8)b1, (b1-latimea partii
inferioare a stilpului). Muchia superioara a traversei se va freza. Traversa sub
grinda de rulare este supusa strivirii si se verifica cu relatia:
Dmax
   R p c (1)
l str t tr
unde: lstr=bn+2tpl este latimea suprafetei de strivire;
bn-latimea nervurii de reazem a grinzii de rulare
tpl- grosimea placii superioare
Eforturile M,N de la partea superioara a stilpului se transmit la traversa
prin cordoane verticale, care prind talpile de traversa. Aceste cordoane se vor
verifica la eforturile: Nt=N/2M/b2
De exemplu lungimea unui cordon, din cele 4, care prind talpa inferioara de
Nt
traversa: lw 
4k f ( Rw w ) min  c
Inaltimea traversei: htr=lw+2tpl+2cm.
In stilpii cu zabrele traversa se va verifica la rezistenta ca o bara cu sectiunea dublu cu deschiderea b, sub actiunea eforturilor M, N,
Dmax.
Grinzile de rulare sint elemente portante de baza ale cailor de rulare. In majoritatea cazurilor se folosesc grinzi de rulare cu inima
plina, simplu rezemate pe stilpi sau grinzi continuie.
Grinzile simplu rezemate necesita un consum m/mare de otel, insa ele au unele avantaje ca: independenta eforturilor de tasarea
diferentiata a rezemelor si de temperatura, comportarea m/ buna la solicitari repetate; rezolvarea constructiva a rezemarii pe stilp este
m/simpla decit la grinzile continuie; montarea simplificata.
Grinda continua, fata de grinda simplu rezemata, are unele avantaje ca: un consum de metal m/redus, o inaltime m/mica; o sporire a
rigiditatii longitudinale a halelor.
Grinzile cu zabrele(care se folosesc in cazul deschiderilor mari ale grinzii de rulare si ale podurilor de rulare cu capacitate redusa
de ridicare) dau posibilitatea de a reduce consumul de otel cu 15%…20%, fata de grinzile de rulare cu inima plina, insa necesita o manopera
de confectionare si montaj m/sporita.
In general, solutia cu grinzi simplu rezemate este m/raspindita, m/ales p/u podurile rulante cu capacitate de ridicare m/mare de
100t.
B. 20. Bazele stilpilor cu sectiune plina, alcatuirea şi calculul lor.

Fig.1 Baza stilpului uirea si calculul lor. cu inima plina comprimat


centric :
a)-schema generala ;
b)-diagrama tensiunilor de contact ;

Pentru rezemarea si prinderea stilpului comprimat excentric de


fundatie se proiecteaza o baza, care este compusa dintr-o placa de reazem,
traverse, nervuri, suruburi de fundatii si o instalatie de prindere a suruburilor
de baza. Constructia bazei depinde de forma constructiva si modul de
prindere a stilpului de fundatie. In hale industriale de regula, in planul
cadrelor stilpii au o prindere rigida de fundatie (incastrare). Pentru stilpi cu
inima plina se proiecteaza o singura baza ; pentru stilpi cu zabrele se
proiecteaza bare separate pentru fiecare ramura ;
Particularitatile care apar la calculul bazei stilpilor cu inima plina le
vom schita pentru bza din fig.1.
Din considerente consructive determinam latimea placii de reazem :
B=bf+2ttr+2co (1), unde bf – latimea talpii stilpului ; ttr – grosimea
traversei ; co – latimea consolei, care se ia 30…50 mm.
Lungimea placii de reazem se determina din conditia de rezistenta a
betonului la tensiunile de contact dintre placa si fundament;
σ max =N/(B*L)+(6*M)/(B*L2)≤Rb,loc ; (2) unde R b,loc =γ* Rb,
γ=√Af/Apl ;
Rb- rezistenta la comprimare a betonului ;
Af,Apl- aria fundatiei si placii de reazem.
Din relatia (2) determinam lungimea placii de reazem :
L≥√[N/(2Rb,loc)]2+(6M /(B*Rb,loc (3).
Dupa precizarea dimensiunilor B, L se vor calcula tensiunile maime
si minime.
Σmax,min=N/(B*L)±(6*M)/(B*L2) (4)
Tensiunile intermediare (de axemplu σ 1 din fig.1) se vor determina din asemanarea triungiurilor respective. La determinarea
grosimii placii de reazem se va admite solicitarea ei pe fiecare sector aparte din o sarcina uniform distribuita, valoarea careia q i se ia egala cu
valoarea maxima a tensiunilor de contact de pe acest sector (q i= σ max).
Forta de intindere din suruburile de ancoraj se va determina din ecuatia de echilibru a momentelor fata de centrul de greutate a
diagramei tensiunilor de comprimare (fig.1). M-Na-Z*y=0
de unde gasim forta sumara in suruburile de ancoraj : Z=(M-Na) /y (5)
Aria totala neta a suruburilor de ancoraj : Abn≥Z/Rba=(M-Na)/(y*Rba) unde Rba este rezistenta de calcul a surubului de ancoraj :
Rba=0.4*Run ; Run-rezistenta de calcul dupa limita de rupere a otelului suruburilor.
Din relatia geometrica calculam (fig.1.a):
a=yo-co/3; co=( σ max*L)/( σ max- |σ min|); y=L+e-co/3.
Dupa efortul Z sau dupa aria Abn din tabel se vor alege suruburile necesare.

B.22-23. Solutii constructive ale acoperisului (cu pana si fara). Panele invelitorilor, comportarea si calculul lor.
Acoperisul include fermele,contravintuirile dintre ele, panele si invelitoarea. Invelitoarea asigura izolarea hidrofuga sau hidrofuga si
termica. Aceste invelitori se realizeaza din panouri de tabla ondulata din otel, aluminiu sau asbaiment care se reazema pe pane. Distanta intre
pane este de 3m si mai mare. Capacitatea portanta a panourilor este asigurata prin stabilirea cuvenita a inaltimii profilului si grosimii foii.
Fig.1 Elemente ale acoperisului.

1-ferme;
2-pane;
3-panouri din tabla ondulata ;
4-suruburi autofiletale ;
Panourile se prind pe pane cu suruburi autofiletante. Schema acoperisului cu pane si
modul de prindere a panourilor din tabla ondulata este prezentata in fig.1.
Elementele de prindere asigura o legatura suficienta a panelor, formind un disc de
rigiditate, care preia fortele din planul acoperisului si transmite contravintuirilor.

Fig.2. Rezemarea panourilor din beton armat pe ferme :


1-panou ;
2-izolatie termica ;
3-strat de nivelare ;
4-izolatie hidrofuga ;
5-elemente inglobate din corniere.
Pentru invelitori pot fi folosite panouri din beton armat, pe carese
aseaza izolatia termica si hidrofuga. Pentru acoperisurile halelor se folosesc :
panouri din beton armat cu nervuri cu latimea de 3m si lungimea de 6m sau
12m. Nervurile longitudinale sint rezemate in nodurile fermei si elementele
inglobate se prind prin sudura de talpa fermei in cel putin 3 colturi de panouri
(fig.2).
Panourile se realizeaza din profile laminate dublu T, U, din profile cu
goluri in inima (fig.a,b,c) si se folosesc, de regula, pentru travee de 6m. Mai
rationale sunt panele din profile C (fig.3.d,e). Pentru invelitori usoare si sarcini
mici din zapada pot fi folosite pane din profileC cu lungimea de 12m. Pentru
sarcini mai mari se vor folosi pane cu sectiunea dublu T perforate sau pane cu
zabrele (fig. 3.f)
Fig.4 schema de
calcul a panei.
Panele sunt
solicitate de
greutatea
invelitorii si de
zapada. Scema de
calcul a panei este aratata in fig.4.
Fig.3. Tipuri de pane.

Sarcina verticala pe pana se va determina cu relatia : q=(qo/cosα+p)*a+qp (1)


unde : qo -este sarcina de calcul pe 1m2 din greutatea proprie a invelitorii ;
p-sarcina de calcul pe 1m2 din zapada ;
qp-greutatea proprie liniara a panei
a-distanta dintre pane ;
α-unghiul de inclinatie a acoperisului (fig.4).
Componentele sarcinii qx,qy, care provoaca incovoiere fata de axele respectiv sint :
qx=q*cosα ; qy=q*sinα ; (2)
Valorile momentelor maxime de incovoiere (fig.4,a)
Mx=(qx*b2)/8 ; My=(qy*b2)/8;
Unde: q este sarcina verticala liniara pe pana;
σ=Mx/(Cx*Wx+My/(Cy*Wy)≤Ry*γc (3)
unde Cx, Cy sint coeficienti, care tin cont de forma sectiunii la deformatii plastice.
Momentul de rezistenta fata de axa y este mic de aceea este nevoie de a micsora momentul de incovoiere M y. Acest scop poate fi
atins adaugind unul sau doi tiranti (fig.5)

Fig.5 Schema de calcul a panelor cu tiranti.

Daca invelitoarea este prinsa rigid de pane, componenta q y este preluata de invelitoare
si se va efectua numai verificarea tensiunilor provenite din momentul M x (My=0). Componenta
My poate fi neglijata si in cazul cind unghiul α (fig.4.b) este mic (α<20 o). sageata relative fmax/b
a panelor provenita din sarcina normata se verifica numai in planul y sin u trebui sa depaseasca
[f/b]=1/no=1/200.
Calculul panelor cu zabrele este identic cu cel al grinzilor cu zabrele. Elementele panei
se vor calcula la forte axiale de intindere si comprimare, luindu-se in consideratia momentele
de incovoiere, care apar in talpa superioara a panei ca rezultat al incarcarii pe distanta dintre
noduri.

B. 24. Căi de rulare. Alcătuirea căilor de rulare. Tipuri de secţiuni ale grinzilor
de rulare.
Căile de rulare preiau sarcinile provenite din acţiuniile instalaţiilor de ridicare şi
transportare. Astfel de instalaţii sunt podurile rulante, care circurile pe căi de rulare fixate pe
stîlpii halelor industriale sau grinzile rulante suspendate. Căile de rulare fixate pe stîlpii halelor
industriale sunt compuse din. Grinzi sau fierme de rularte, care preiau forţele verticale din
podurile rulante. Grinzi sau fierme care preiau forţele orizontale provenite din demararea sau
frînarea căruciorului podului rulant. Contravîntuiri, care asigură rigiditatea căilor de rulare. Şine de rulare, aşezate pe grinzile (fermele) de
rulare. Tanpoane, care limitiază cursapodurilor rulante la capătul grinzilor de rulare.
1 – grinda de rulare, 2 – grinda de frînare, 3 – şină, 4 – contravîntuirile tălpii inferioare, 5 –
contravîntuiri verticale transversale. Grinzile de rulare sun elemente portante de bază ale căilor de rulare. În majoritatea cazurilor se folosesc
grinzi de rulare cu inima plină, simpu rezemate pe stîlpi (1), sau grinzi continui (2).

În cazul deschiderilor mari ale grinzilor de rulare şi ale podurilor rulante cu capacitatea de ridicare redusă (Q≤30kN) pot fi folosite
grinzi cu zăbrele cu talpa superioară rigidă.

Grinzile simple rezemate necesită un consum mai mare de oţel, însă ele au unele avantaje: - independenţa eforturilor de tasare
diferenţiată a reazemelor şi de temperatură, - compartarea mai bună la solicitări repetate, - rezolvarea constructivă a rezemării pe stîlpi este
mai simplă decît la grinzile continuie, - montarea simplificată.
Grinda continuă , faţă de grinda simplu rezemată are unele avantaje ca: - un consum de metal redus, - o înălţime mai mică, - o
sporire a rigidităţii longitudionale a halelor.
Grinzile cu zăbrele dau posibilitate de a reduce consumul de oţel cu 15...20%faţă de grinzile de rulare cu inima plină, însă însă
necesită o manoperă de confecţionare şi monta sporit.
Se mai folosesc şi instalaţii de ridicare şi transportare suspendate de ferme care au o capacitate de ridicare redusă (Q≤5t) şi se
deplasează pe căi de rulare prinse de construcţiile acoperişului. Aceste instalaţii sînt specifice industriei constructoare de maşini. Ele sunt
-------- şi grinzile rulare suspendate.

Grindă rulantă suspendată


O simplificare a căilor podului rulant, se poate face la podurile rulante cu o capacitate mică de ridicare ale halelor cu regim normal
de exploatare şi travei de 6m la care se pot exclude grinzile de frînare, în acest caz grinda de rulare va avea talpa superioară mai dezvoltată
decît cea inferioară pentru preluarea forţelor de frînare a căruciorului.

Grinzi secundare cu secţiunea asimetrică la podurile de mică capacitate.


-------------------------------------------------------------

B. 25. calculul grinzilor de rulare. Acţiuni, care solicită căile de rulare. Determinarea eforturilor de calcul.
La calculul grinzilor de rulare apar unele particulerităţi cauzadte de: caracterul mobil al sarcinilor, apariţia în inima grinzii sub
roţile podului rulant a unor tensiuni locale sporite, prezenţa forţilor orizontale laterale ăi longitudionale, provenite din frînare, caracterul
dinamic al sarcinilor. Efortul de calcul (momentul încovoietor şi forţa deformării maxime) se determină pentru două poduri rulante cuplate,
solicitate de încărcătura maximă. Momentele încovoietoare şi forţele de forfrecare provenite din încărcările verticale de convoiul de de forţe
mobile se determină cu ajutorul liniilor de influienţă, aşezînd convoiul de forţe în poziţia ce mai defavorabilă.
Să considerăm, că grinda de rulare este simplu rezemate. Momentul maxim din 2 poduri rulante
cuplate apare în grindă cînd rezultanta convoiului de forţă de pe grindă şi cea mai apropiată de ea sunt egale depărtate de la mijlocul grinzii.
Momentul maxim rezultă în secţiunea z sub forţa cea mai apropiată de rezultantă, numită critică şi se calculiază folosind linia de influienţă:
M max   Fri yi unde: yi – ordinatele liniei de influienţă a momentului în secţiunea z.
i
Pentru a determina forţa maximă de fporfrecare convoiul de forţă se va amplasa după cum urmează:

Qmax   Fri yi
i

În grinzile continuie determinate eforturile maxime e mai dificilă din cauza

liniilor de influienţă mai coplicate.


Ordinatele liniilor de influienţă pentru secţiunile de reazem şi cele intermediare pot fi grinzile de îndrumare. De regulă grinda este
divizată în 10 părţi egale. Puntru fiecare secţiune cu cea mai defavorabilă încărcare se determină valorile momentului încovoietor şi ale
forţelor de frecare. Pe baza acestor date se construiesc înfăşurătoarele eforturilor M şi Q, care dau posibilitate de a calcula valorile
lormaxime. Determinarea valorilor maxime se poate face cu programe de calcul, folosind calculatorul.
Eforturile de calcul se for calcula cu relaţia: M x  M max ; Qx  Qmax , unde:
α=1,03...1,05 – coeficient care ţine seama de sporirea eforturilor provenite din greutatea proprie a grinzilor.
T T
Eforturile de calcul în planul orizontal se poate calcula cu relaţia: M y  M max r , Q y  Qmax r ; unde: Tr, Fr
Fr Fr
– valorile maxime ale forţelor verticale şi orizontale.

B. 26-27. Dimensionarea secţiunilor grinzilor de rulare. Verificarea rezistenţei grinzilor de rulare.


Din cauza tensiunilor sporite în partea de sus a grinzii verticale seste raţional de a o proiecta cu talpa superioară mai
dezvoltată decît cea inferioară.Calculăm:
Mx M y M M yWx
1     x  R y c , unde:   1  - coeficient care ţine cont de sporirea tensiunilor în talpa
Wx Wy Wx M xW y
superioară din momentul My, care apare în grinda de rulare din forţele de frînare. Pentru un calcul prealabil se poate lua:
M yh
  1 2 , unde: h – înălţimea grinzilor de rulare, hf – înălţimea grinzii de frînare convenţională.
M xh
f
Înşlţimea grinzii de rulare h poate fi luată preventiv (1/6...1/10), iar înşlţimea grinzii de frînare h f, egală cu lăţimea părţii
inferioară a stîlpului b1.
M x
Modululde rezistenţă: Wx 
R y c
n
Wx 5 R y ln o M x
- înălţimile optime şi minime: hopt  k h  , unde: k=1,15 – pentru grinzi sudate, k=1,25
tw min 24 EM x
– pentru grinzi cu buloane, no=[l/f] – axa 11, l – deschiderea grinzilor de rulare, tw- grosimea inimii.
Înălţimea grinzii se va lua: hmin  h  hopt .
Grosimea minimă a inimii se determină din condiţie că tensiunile de forfrecare să nu fie mai mari decît rezistenţa de
1.5Q
calcul la forfrecare Rs. Pentru grinzi simplu rezemate: t w  , unde: Q – forţa de forfrecare maximă în secţiunea de reazem.
Rst w
3Wx
Aria totală a secţiunii tălpilor pentru grinzi cu asimetrie neînsemnată se va calcula cu relaţia: 2A  .
f 2h
Verificarea la rezistenţă convenşional se admite că sarcinile verticale sînt preluate numai de grinda de rulare iar cele
orizontale numai de grinda de frînare. Prin urmare, după schema de calcul se fac verificările:
 M  nM y
1  n x y1  x1  R y c ,
Ix Iy
σ1 – tensiunile maxime în talpa superioară(punc.1).
Tensiunile maxime în talpa inferioară (punc. 2)
 M
 2  n x  R y c .
Ix
Linia grinzilor de rulare este supusă unei stări de tensiuni complexe şi se verifică la tensiunile echivalente:
 ech  2 2
x   x 2  R 
 3 xy
y,loc y,loc y c
Unde: β=1,15 – pentru grinzi simplu rezemate,
 f Fr
β=1,3 – pentru grinzi continuie,  y,loc 
t wlef

Verificarea tensiunilor locale în inimă se face cu relaţia:  y ,loc   i ,loc  R y c , unde:


2M r t w
 i,loc  , Tr  I s  b t13 / 3
Ir f
M r  Fr l  0.75Tr hs

B. 28. Verificarea rigidităţii şi stabilităţii grinzii de rulare.


Pentru asigurarea exploatării normale a onstrucţiei, normele de proiectare limitează săgeata relativă a grinzii căilor de
rulare [f/l].
Săgeata relativă admisibilă depinde de regimul de funcţionare al podurilor rulante:
[f/l] – 1/400 – pentru regim uşor,
[f/l] – 1/500 – pentru regim mediu,
[f/l] – 1/600 – pentru regim greu şi foarte greu de funcţionare.
f M nl  f 
Verificarea rigidităţii se face cu relaţia:   n
 , unde: M – momentul maxim de încovoiere şi se va
l 10 EI x  l 
calcula din sarcinile noprmale ale unui singru pod rulant. Verificarea stabilitatea locală a tălpii este asigurată după relaţia:
bef E
 0.5 .Conform normelor de proiectare,verificarea stabilităţii locale a inimii grinzii nu este necesară dacă:
t Ry
f

 h  Ry
 w   w   2.5 .Dacă relaţia nu este satisfăcută, inima se întăreşte cu nervuri. Verificarea stabilităţii panourilor dintre nervuri se
t
 w E
2 2
 
face cu relaţia:  x   loc     
   c , unde: σx – tensiunile marginale de comprimare a inimii grinzii, σ loc – tensiunile locale,
  cr  cr ,loc   
   cr 

Q 1 f F p
γ=1,1, τ – tensiunile medii de forfrecare în inima grinzii:   ;
loc
 . σcr, σcr,loc,τcr - tensiunile critice respective.Aplasarea
t w hw t wl
ef
convoiului de forţe se va face în aşa fel, în cît panoul cuvenit să apară cele mai marieforturi.Tensiunile σ x şi τ se vor calcula pe baza
momentului şi forţei de forfrecare medii pe porţiunea de panou respectivă (unde sunt cele mai mari eforturi). Schema de calcul:
Nervurile de rigiditate, care asigură stabilitatea locală a inimii trebuie să aibă o lăţime mai mică de 90 mm. Nervurile simetrice nu
se sudiazăde tălpile grinzii. O atenţie deosebită se acordă transmiterii presiunii de la talpă la inimă prin capul nervurii, aceasta se realizează
prin contact direct pe suprafeţele pre mecanic a nervurilor. La grinzele de rulare cu regim greu şi foarte greu. Mai raţional este utilizarea
nervurilor din corniere.
Iar la grinzile de rulare pentru podurile cu regim de funcţionare uşor şi mediu se admite solidarizarea inimii cu nervuri de rigiditate
dintr-o singură parte sudate de inimă şi talpa superioară. Dimensiunile nervurilor de rigiditate se adoptă ca şi pentru grinzile obişnuite.

B.29. Fermă.Domeniul de aplicare.Tipuri de ferme,dispunera zăbrelelor

Grinzile cu zăbrele reprezintă o construcţie rigidă,economică în privinţa consumului de metal,simlă la execuţie şi elegantă ca aspect
exterior. Sistemelor de zăbrele li se poate da orice formă,reeşind din condiţiile tehnologice de arhitectură şi cum ele lucrează sub acţiuni.
Sistemele cu zăbrele se execută pentru cele mai variate capacităţi portante de la construcţiile uşoare din corniere şi chiar bare rotunde,pînă la
construcţiile grele alcătuite din mai multe elemente. Varietatea cea mai mare de ferme se întîlneşte la grinzile cu zăbrele pentru şarpante care
susţin învelitoarea clădirilor industriale şi civile a angarelor,paveleoanelor,etc. Podurile,estacadile,pilonii antenelor,stîlpii penru firele
electrice,podurile rulante,în majoritatea cazurilor sunt construcţii cu zăbrele. Sistemele cu zăbrele se proiecteză sub formă de grinzi,grinzi
suspendate,arce ,cadre.
Fermele pot fi:simplu rezemate,continuie şi în formă de console. Ferma cu reazeme dependente este cea mai simplă la execuţii şi
montare. Fermele continuie se utilizează pentru construcţii grele şi dschderi mari.
Un sistem intermediar între o grindă şi o fermă este sistemul combinat alcătuit dintr-o grindă cu inimă plină întărită fie la partea inferioară
întărită cu o bară sau o grindă,fie la partea superioară-cu un arc sau ofermă. Aceasta
micşorează valoarea momentului încovoietor în grindă ceea ce la micşorarea
consumului de metal. Se utilizează astfel de sisteme cînd sarcina nu este aplicată în
noduri,dar uniform disribuită sau mobilă.

Ferma grinzilor cu
zăbrele este determinată de
destinaţia clădirilor şi de
coordonarea ei constructivă cu
diferite elemente ce vin în
contact cu ea,de
exemplu:forma fermelor pentru şarpantele clădirilor industriale depinde de tipul învelitorii,de destinaţia clădirilor,de tipul şi dimensiunile
luminatorului,de modul de îmbinare a fermelor cu stîlpii(articulată sau rigidă) şi de schema de aşezare a penelor. Există următoarele tipuri de
ferme:
1. Ferma de formă triunghiulară.

Forma triunghiulară se foloseşte pentru fermele,pentru şarpantele console,turnuri.


Pentru şarpante se foloseşte în cazul cînd panta acoperişului este mare. Astfel de ferme au
un şir de dezavantage constructive:nodul de reazem ascuţit este complicat şi asigură numai
o îmbinare articulată cu stîlpii,ceea ce micşorează rigiditatea transversală a clădirii,aceste
ferme la mijloc au o înălţime foarte mare,jumătate din deschidere şi zăbrelele la mijlocul fermii sunt foarte lungi şi secţiunea lor se alege
după flexibilitatea maximă ceea ce aduce la majorarea consumului de metal. Forma fermei nu corespunde cu configuraţia epurei
momebntului.
2. Ferme de formă trapezoidală.
Aceste ferme asigură atît legătura articulată cît şi legătura rigidă,zăbrelele au o lungime mai
mică,forma fermei este mai aproape de configuraţiadiagramei momentului. Se utlizează pentru pante
mici ale acoperişului.
3. Ferme poligonale.
Se utilizează pentru acoperişuri grele şi deschideri mari,sunt foarte răspîndite la poduri,fiindcă
secţiunea se schimbă în fiecare nod,ferma se proiectează din elemente aparte şi se strînge la şantier. Pentru
ferme uşoare nu se foloseşte această formă,fiindcă cheltuielile de muncă se măresc.
4. Ferme cu tălpi paralele.
Sunt cele mai răspîndite. Barele tălpilor şi a zăbrelelor au aceeaşi
lungime,nodurile au aceeaşi construcţie şi aceste ferme pot fi tipizate. Se folosesc pentru acoperişuri fără
pante,la poduri,estacade,piloni,cotravîntuiri la cădiri înalte,la poduri rulante.
Dimensiunile de bază ale fermelor sunt înălţimea şi lungimea. Deschiderea fermii se
determină reeşind din condiţia de exploatere şialcătuirea de bază a construcţiilor. Lungimea de
a
calcul a fermei depinde de distanţa dintre reazeme şi construcţia reazemelor. La aşezarea fermelor pe stîlpi deschiderea de calcul l ef=l+ ;
2
l-distanţa dintre feţele interioare ale stîlpului;a-lăţimea rezemului. La legătura laterală a fermelor l ef=l-distanţa dintre stîlpii interiori. La
fermele triunghiulare înălţimea este funcţie de deschidere şi panta acoperişului care la rîndul ei depinde de materialul învelitorii. Fermele
triunghiulare se proiecteză de obicei pentru învelitori cu pante de 20÷45 0 si au înăţimea l 1=(1/2÷1/4)l. Înălţimea fermelor trapezoidele şi cu
tălpi paralele se stabileşte pe baza cerinţelor constructive şi a coordonării fermelor cu reazeme. În caz cînd nu există restricţii, înălţimia
fermei se stabileşte reeşind din consumul minim de oţel,din greutatea maximă a tălpilor şi zăbrelelor:
l l
hopt=lp 0.7 n  1 ; hopt= 0.7n  1 ; lp= ; n-numărulde noduri ;lp-lungimea panoului. Pentru astfel de ferme hopt=(1/4÷1/5)*l,în
n n
realitate înăţimea fermei reeşind din considerente constructive se ia mai mică h=(1/7÷1/9)*l. Reeşind din condiţia de transportare h≤3,85m.
Înalţimea fermei la reazeme depinde de înălţimea fermei la mijloc şi panta tălpii şi se adoptă h 0=(1/10...1/15)*l. Pentru fermele standartizate
înălţimea la reazeme se adoptă h0=2250mm pentru L=18÷24m şi h0=3150mm pentru L=30÷42m.
Dispunerea zăbrelelor. Zăbrelele fermelor lucreză la forţa tăietoare îndeplinind funcţia inimii grinzilor cu inima plină sistemul de zăbrele
determină greutatea fermei,volumul de lucru,aspectul exterior,zăbrelele trebuie să corespundă schemei de aplicare a sarcinilor deoarece
sarcinile se aplică de obicei numai în noduri:
1. Sistemul triunghiulor. Lungimea totală a zăbrelelor şi numărul de noduri este minim. Calea
parcursă a efortului de la locul de aplicare pînă la reazem este cea mai mică. Pentru a micşora
distanţa dintre noduri şi a micşora lungimea de calcul a barelor comprimate se introduc
montanţi.
În caz dacă avem construcţii suspendate de ferme se introduc teranţi.
2. Sistemul dreptunghiular este alcătuiţi din montanţi şi diagonale.

Diagonalele se aşează cu capătul de jos mai aproape de mijloc

B. 30. Calculul eforturilor în barele fermelor. Lungimi de flambaj. Verificarea barelor la rezistenţă şi stabilitate.
La calculul fermelor se socoate că în noduri avem articulaţii ideale , barele sunt liniare, axele lor sunt în acelaşi plan şi se întretaie
într-un punct în nodul fermei. La astfel de sistem în barele fermei apar numai eforturi axiale(comprimare sau întindere). Tensiunile calculate
după aceste eforturi sunt de bază. Fiindcă guseele fermelor sunt rigide în bare pot apărea tensiuni suplimentare de la apariţia momentelor
încovoietoare care se determină ca pentru grinzi continuie. Aceste tensiuni suplimentare nu se iau în consideraţie la calculul fermelor dacă
raportul dintre înălţimea barei şi lungimea ei este mai mică ca 1/15(h/l≤1/15). Tensiunile suplimentare pot apărea de la centrarea imperfectă a
barelor mai ales la variaţia secţiunii tălpilor. În cazul dat tensiunile suplimentare nu se iau în consideraţie, dacă deplasarea axelor centrelor de
greutate nu depăşeşte 1,5% din înălţimea barei(e≤1,5%h). Schemele de calcul pentru calculul static al fermelor se alcătuiesc pentru fiecare
sarcină aparte. Se determină eforturile de calcul cu ajutorul calculatoarelor ce dau posibilitatea de a calcula ferma de orice configuraţie şi la
orice sarcină. Dacă lipsesc maşinele de calcul , atunci se determină eforturile prin metoda grafică construind diagrama lui Kramer. Dacă
ferma este legată rigid de stîlp atunci pe axa tălpii inferioare a fermei acţionează momentele încovoietoare din secţiunea 1-1 a stîlpului. În
acest caz se mai construieşte diagrama Cramer de la momentul unitar care acţionează din partea stîngă sau din parte dreaptă. Dacă forţele
verticale în noduri nu sunt egale(pentru ferme cu laminator) diagramele se construiesc de la forţele reale. Pentru ferme simple cu tălpi
paralele cu noduri puţin mai simple este metoda analitică de determinare a eforturilor. Dacă sarcinile sunt mobile eforturile se determină după
liniile de influenţă. Se recomandă ca eforturile de la fiecare sarcină să se introducă într-o tabelă cu coeficientul de grupări h c=1 şi 0,9.
Eforturile de calcul pentru fiecare bară se determină prin alcătuirea grupărilor. În toate cazurile la determinarea eforturilor de calcul se iau
eforturile de la sarcina permanentă şi zăpadă cu coef. H c=1. Eforturile de la celelalte sarcini se iau în consideraţie numai dacă ele aduc la
majorarea eforturilor de la sarcina permanentă şi zăpadă sau dacă se schimbă semnul. În acest caz eforturile în afară mde la sarcina
permanentă se ia coef. Hc=0,9.
LUNGIMI DE FLAMBAJ
De obicei distrugerea fermelor are loc prin pierderea stabilităţii barelor comprimate. Pierderea stabilităţii se începe fără apariţia
unor semen preventive şi pînă la pierderea stabilităţii nu se ştie care bare îşi vor pierde stabilitatea De regulă îşi pierd stabilitatea barele
comprimate din mijlocul fermelor necătînd la aceea că tensiunile din Aceste bare sunt mici. Aceasta are loc fiindcă există nedesăvîrşiri
geometrice şi fizice care apar în timpul executării sau transportării, mai ales a îndoiturilor. Se ţine cont de aceste nedesăvîrşiri la calculul
diagonalelor comprimate prin întroducerea coef. Condiţiilor de lucru γ c=0,8.Într-o fermă cu articulaţii ideale în noduri, lungimea de calcul a
barelor este egală cu distanţa dintre noduri.Fiindcă nodurile sunt rigide la pierderea stabilităţii barei comprimate ea se înconvoaie şi fiindcă
ea este legată rigid de guseu încearcă să rotească guseul. Celelalte bare care se prind de acest guseu se împotrivesc acestor rotiri.
Se împotrivesc mai tare barele întinse fiindcă la comprimare ele trebuie să se apropie. Barele comprimate se împotrivesc acestor rotiri. Cu cît
mai multe bare întinse sunt prinse de acest nod cu atît mai mult este mai rigid nodul. Se prind 3 bare comprimate şi una întinsă deaceea
Aceste noduri se socot articulate. Lungimea de calcul a barei comprimate l ef=µ*l ; l-distanţa dintre noduri; µ- coef. ce depinde de rigiditatea
nodului. Pentru tălpile comprimate lungimile de calcul în planul fermei l ef,x=l. Pentru tălpile întinse l ef,y=2l. În nodurile tălpii inferioare se
prind 3 bare întinse şi una comprimată. Nodul se socoate rigid. În acest caz lungimea de calcul a zăbrelelor comprimate se capătă l y,x=0.77.
După norme se ia ly,x=0.8l. Cu excepţia diagonalei şi montantului de reazem pentru care l ef,x=0. Lungimea de calcul a zăbrelelor comprimate
din planul fermei lef,y=l(distanţa dintre noduri). La proiectarea fermelor barele se proiectează rigide. O importanţă deosebit de mare o are
valoarea flexibilităţii λ=l ef/i Dacă rigiditatea este mai mică barele se curbează uşor sub acţiunea sarcinilor dau săgeţi mari de la greutatea
proprie sau pot vibra de la acţiunile dinamice. Deaceea pentru barele comprimate se stabileşte o valoare normată a flexibilităţii şi anume:
-pentru tălpile comprimate precum şi pentru diagonalele şi montanţii de reazem flexibilitatea limitată maximală se adoptă [λ] max=120.
-pentru celelalte bare comprimate ale fermei [λ] max=150.
-pentru barele comprimate ale contravîntuirilor [λ] max=200.
Barele întinse deasemenea trebuie să fie nu prea flexibile. În caz contrar ele se pot îndoia în timpul transportării. Mai ales o
influenţă mare asupra lor o au sarcinile dinamice fiindcă ele pot vibra. La solicitări dinamice se adoptă următoarele flexibilităţi maximale:
-pentru barele tălpilor întinse, diagonalelor şi atiranţilor de reazem [λ] max=250.
-pentru celelalte bare întinse [λ]max= 350.
-pentru barele întinse ale contravîntuirilor [λ]max=400
VERIFICAREA BARELOR LA REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE
N
La solicitări statice pentru toate barele întinse ale fermei [λ] calc.<[λ]max=400 şi σ= <Ryγc
A
Pentru barele comprimate λx<λmax=150 şi σ=N/φxA<Ryγc

B. 31.Prinderea barelor în noduri.Calculul nodurilor.


Fermele se proiectează în aşa mod ca forma lor constructivă să
corespundă schemei de calcul în care în noduri avem articulaţii ideale.Pentru
aceasta axele centrelor de greutate ale barelor se centrează în centrul nodului
rotungindu-se pînă la 5 mm.Dacă axele nu corespund la centrare apare un
moment platbandă încovoietor M=N*l de la care apar tensiunisuplimentare. Nu
se ţine cont de aceste tensiuni suplimentare daca valoarea ei nu este depaşeşte
5% din inălţimea secţiunii. Cornierele se taie normal faţă de axa cu unghi 9
grade;a=6tg≈50 mm. Nodurile se proiectează prin intermediul guseelor care se
introduce între corniere. Forma guseului depinde de construcţia nodului şi
lungimea cordoanelor de sudură.Guseul se sudează de tălpi şi de zăbrele. Guseul
este în afara tălpilor cu 10-15 mm în afară de locul unde se sprijină pe talpă şi se
sudează pe nucleu şi aripă.În locul unde se taie guseul nu se sudează.Dacă pe
talpa superioară se sprijină panoul din beton armat şi grosimea cornierii este mai
mică ca 10 mm, talpa superioară se întăreşte cu platbande . Grosimea platbandei
se ia de 12 mm, dacă traveea este de 6mm şi 14 mm, dacă traveea este de 12m.La variaţia secţiunii tălpii, corniera cu aripa mai mare trece
peste nod cu 300…500mm (de la nod pînă la capătul cornierii). Prinderea guseului de tălpi se calculă la diferenţa dintre eforturi.
N= ( N1  N 2 ) 2  F 2 Se adoptă grosimea cordonului şi se calculează lungimea cordonului de muchie.L w=

2 ( N1  N 2 )  F 2 2

+1…2 cm ,n- număr de cordoane ,k f-cateta minimă a cordoanelor.γ w-coef. pentru temperature de
nk f ( Ru *  *  w ) min  c
exploatare.Dacă βfRwf<βzRwz atunci cordonul se rupe după metalul depus.Sudarea se allege manuală sau semiotomată. Dacă ambele eforturi
au sume egale atunci ele se scad dacă au semen diferite se adună.Zăbrelele se sudează de guseu cu cordonul în plan care se scot pe capete cu
20 mm dintr-o parte şi din altă parte. Eforturile din bară se repartizează neuniform la cordoanele de la muchie şi aripă. Adoptînd lungimea
cordoanelor de sudură calculăm cateta minimă acordoanelor:
 2 ( N1  N 2 )  F 2
kf≥ În nodurile de
nl w (  k w w ) *  c
înădire aripa tălpilor se întăreşte cu
platbandă. Centrul de greutate al panei
trebuie să corespundă cu centrul de greutate
al nodului. Penru asigurarea conlucrării
cornierelor între corniere se introduce fururi.
Distanţa maximă în elementele comprimate
dintre fururi 40i, în elemente întinse 80i. Unde i - raza de inerţie a unei corniere.
Lăţimea fururii 60-80mm. Ele ese în afara tălpilor cu 10-15mm şi se sudează de
corniere cu cordoane de sudură.Pentru fiecare bară trebuie să fie introduce nu mai
puţin de 2 fururi.Guseele se leagă de centrul nodului cum vertical aşa şi orizontal.

B. 33. Particularităţile de calcul ale fermelor halelor industriale. Determinarea eforturilor în bare ţinînd seama de eforturile
provenite din momentele din cadrele transversale.
la calculul fermelor halelor industriale apar particularităţi determinante, în special, de apariţia unor eforturi suplimentare provenite
din cadru, cînd îmbinarea fermă-stîlp este rigidă. Aceste eforturi pot fi determinate analitic sau grafic, aplicînd în reazemele fermei două
cupluri de forţe cu valorile, H 1=M1/hr, şi H2=M2/hr, unde M1 şi M2 se iau din tabel. Momentul M 2 se va lua pentru reazemul din dreapta,
pentru acceaşi grupare de acţiune la care sa calculat momentul M 1 din reazemul din stînga.
Pentru determinarea eforturilor în bazele fermelor, se vor alcătui tabele speciale. Eforturile de calcul se determină di sarcinile
permanente şi temporare, însumînd componentele din fiecare sarcină în grupările lor defavorabile.
Întreaga sarcină care acţionează asupra unei ferme se consideră, de obicei aplicată în nodurile fermei în care se fixează elementele
transversale ale construcţiei (panele acoperişului, sau grinzile tavanului), ce transmite sarcina la o fermă. Dacă sarcina este aplicată în oanou
în schema fundamentală de calcul, ea se repartizează tot la nodurile celor mai apropiate ale ferme, în acest caz se ţine seama în
puls de încovoerea locală a elementelor tălpii sub acţiunea sarcinii aplicate pe ele, sau talpa se consideră ca o grindă cu inima plină întărită cu
zăbrele.
Pentru a simplifica calculul, se recomandă să se determine eforturile din bare separat pentru fiecare din catergoriile din sarcini.
Astefel la fermă trebue să se alcătuească separat schemele de calcuol pentru următoarele sarcini de bază, - sarcina permanentă de la învelitori
şi construcţiile portante ale acoperişului şi sarcina de la zăpadă.
- sarcina permanentă de calcul ce acţionează în orice nod al unei ferme se determină cu ajutorul formulei:
ginf d d
F  (g f  )B 1 2  f , unde: gf – greutatea proprie afermei, kN/m 2, a proiecţiei orizontale a învelitorii, g inf –greutatea
cos 2
învelitorii, kN/m2, α – unghiul de înclinare a tălpii superioare faţă de orizontală, B – distanţa dintre ferme, d 1, d2 – distanţa dintre
nodurile fermei, γf – coeficient de supra sarcină a sarcinii permanente.
În unele cazuri la sarcina rezultantă din formula de ami sus se adaugă şi greutatea
iluminatorului, iar la nodurile ce se găsesc sub iluminator se scade geutatea învelitorii.
Valoarea de calcul a sarcinii de la zăpadă se determină cu relaţia: P   f  P0C , P0
– greutatea stratului de zăpadă pe un m 2 de proiecţie orizontală a învelitorii, γ f=1.4, coeficient de
supra sarcină al încărcării de zăpadă, C – coeficien ce ţine cont de neregularitatea distribuirii
zăpezii de pe acoperiş. Coeficientul C depinde de configuraţia acoperişului.
Pentru clădirile industriale cu iluminatoare se examinează 2 variante de încărcare cu
zăpadă.

Sl=hl însă nu mai mare ca b.


În cele mai multe cazuri eforturile maxime în tălpile şi diagonalele fermei apar la încărcări la varianta 1. varianta 2 este
determinarea pentruanouri, platelaje, pane şi pentru montanţii fermelor, aşezaţi în locuri cu încărcări sporite de la zăpadă.

34. Alcătuirea nodurilor fermelor de stilpi. Calculul prinderilor. Înădiri de montare a fermei.
Grinzile cu zăbrele folosite ca ferme de acoperiş prezintă anumite particularităţi. În principiu se deosebesc două tipuri de ferme: ferme pentru
învelitori cu pane şi ferme pentru îvelitori realizate din panouri de acoperiş aşezate direct pe talpa fermelor.
Fermele cu pane se realizezează în mod obişnuit cu perete simplu; exepţie fac fermele cu deschiderea foarte mare, peste 50m, unde se
aplică soluţia cu perete dublu.
Nodurile fermelor cu pane se aşează la 2,5 ... 3 m în funcţie de dimensiunile panoului. În cazul acoperişului de foi de azbociment
ondulat cu pane la 1,5 m se prevăd zăbrele intermediare sau se întăreşte talpa superioară astfel încît să fie capabilă să reziste şi la încovoiere
între noduri.
Fig.1 Ferme cu bare suplimentare(a) şi cu tălpi intărite(b).
În cazul deschiderilor mari, mai mari de 24 m, fermele se
prevăd cu contrasăgeţi ale tălpilor inferioare.
Fig.2 Fermă de acoperiş cu contrasăgeată.
În prezent cele mai economice soluţii sînt realizate cu tălpi din
oţel slab aliat cu limita de curgere σc = 36 daN/mm2, sau chiar mai
ridicată. Diagonalele , sînt mai puţin solicitate şi de aceea sînt
prevăzute din oţel OL37; diagonalele cu eforturi mai mari de lîngă
reazem pot fi realizate economic din oţel cu caracteristici mecanice
superioare.
Cele mai economice soluţii de alcătuire a fermelor tipizate este
aceea a realizării tălpilor din secţiuni compuse prin sudare, secţiuni T,
П sau secţiuni închise. Secţiunea compusă permite dimensionarea
strictă a barelor şi obţinerea unei rezolvări economice. În cazul barelor din
profile U sau L discontinuităţile sortimentului pot duce la unele
supradimensionări, Î n schimb folosirea de secţiuni compuse prin
sudură conduce la un consum sporit de mina de lucru, la
complicarea lucrărilor in atelier deoarece platbandele trebuie tăiate (debitate) din table groase
şi apoi resudate pentru alcătuirea profilelor.
Necesităţile de transport cer ca fermele să se uzineze in două tronsoane, de regulă simetrice,
carese înnădesc pe şantier cu sudura sau cu şuruburi de înaltă rezistenţă; ultima soluţie este
indicată la oţelurile slab aliate care cer anumite măsuri speciale de sudare (preîncălzirea
pieselor, uscarea electrozilor etc.) la folosirea electrozilor cu înveliş, bazic. S o l u ţ i i d e i n n ă -
dire, a fermelor s i n t arătate î n figurile 3-4
Folosirea ţevilor la realizarea fermelor conduce Ia economia de metal; se recomandă
prinderea directă la noduri. Rezemarea panelor se face prin intermediul unor scaune
sudate de talpa superioară. O soluţie
Fig. 4. innâdirea fermelor cu tălpi în T : a, b, - lnaidiri sudate ; c si d — Inadiri cu
şuruburi de înalta rezistenta pretensionate.
interesantă o constituie folosirea integrală a ţevilor dreptunghiulare, sau combinarea ţevilor rotunde cu cele
dreptunghiulare, respectiv a ţevilor cu profilele laminate. Barele realizate din ţevi prezintă ca avantaje comportarea
mai bună la solicitări de compresiune, suprafeţe de vopsit
mai reduse şi posibilitatea executării prinderilor direct fără intermediul guseelor.
La calculul fermelor care face parte dintr-o structură trebuie să se ia în considerare şi unele solicitări
suplimentare introduse de legătura cu stâlpii halei. In cazul fermelor legate articulat de stîlpi, forţele orizontale pro-
venite din încărcări orizontale se transmit de la fermă la stîlp cu o excentricitate corespunzătoare înălţimii guseului
de reazem; rezultă implicit necesitatea ca acest guseu să aibă o înălţime cît mai redusă (fig. 5,a) . Momentul M —
H h 0 se preia de cele două bare aferente nodului proporţional
cu rigidităţile lor liniare K = I / l capatul opus al barelor se consideră articulat (linia continuă de pe figuia 5, b ) :

Kt K
Mt  M ;M  M d .
Kt  K d Kt  K
d d
In cazul tălpilor comprimate rigide, influenţa momentului poate fi considerată
că se extinde pînă la primul nod rigid (linia întreruptă de pe figura 5, b ) .
Barele se verifică la forţă axială şi moment încovoietor.
Talpa care este mai rigidă se încarcă mai mult si deseori rezultă necesară
consolidarea ei pe o anumită lungime (fig. 5, c).
Transmiterea forţelor se realizează prin plăcuţe de centrare şi prin
blocaje corespunzătoare care se sudează după centrarea fermei. Asigu-
rarea toleranţelor de montaj se realizează prin găurile mai mari sau
ovalizate ale şuruburilor de prindere de stilp.
în cazul prinderii rigide a fermelor de stîlpi prima diagonală se
realizează de regulă ascendentă, ceea ce asigură o repartizare mai
raţională a eforturilor în zona de reazem a fermei. în figura 6, a se
prezintă o prindere cu şuruburi care cere o precizie mai mare în ceea ce
priveşte lungimea fermei raportată la deschiderea propriu-zisă. Prinderea se
efectuează eu şuruburi grosolane. Rezemarea se realizează prin intermediul
unui scaun: suprafaţa frontală a guseului de reazem si a scaunului se
prelucrează mecanic pentru asigurarea, unei suprafeţe de contact
Fiii. 5. Efectul forţelor orizontale din
corespunzătoare. O variantă care permite tolerante mai mari la montaj o reprezintă nodul de reazem : ii — schema
soluţia de prindere cu plăcuţe sudate la montaj (fig. 6, b si c). Prinderea constructivii; 6 — eforturi ie lare; c
- Irtilbca Isititi In laicul Ct
Fig. 6. Prinderea rigidă a itazim.
fermelor de stilpi.

cu sudură rezultă mai rigidă asigurînd


o transmitere mai bună a eforturilor.
Realizarea continuităţii cu plăcuţe
sudate la ferme continue este arătată
în figurile 6. c şi d.
Fermele şi prinderile de stîlpi în
cazul continuităţii se verifică la
efectul momentelor de pe reazeme si
al forţelor axiale din efectul de cadru.
Momentele de pe reazem se
transmit sub forma unui cuplu de
forţe (fig. 7, a ) : I 1 — M1 /h1,iar forţa
axială N se poate considera că se
transmite numai la talpa inferioară
acolo unde se transmite si reacţiunea
verticală R . Ţinînd seama că
momentele din efectul de cadru sint
inegale la extremităţi schema de
încărcare a fermei va fi cea din figura
7, b.
Eforturile astfel obţinute din bare se suprapun eforturilor din ipoteza fermei static determinate :

Ti  IiO  IiM  IiN ,


In care IiO este efortuldin încălcare pe grinda static determinată ; IiM —efortul din moment : IiN - efortul din forţa
axială (de exemplu 7- v –
Prinderea propriu-zisă
se verifică la eforturile
rezultate din efectul de
cadru; reactiunea
verticală a fermei se
transmite integral la
scaun. în nodul inferior
datorită momentului de
pe reazem se dezvoltă
de regulă o forţă de
compresiune care, se
preia prin contactul
direct cu stîlpul în cazul
prinderii cu şuruburi sau
prin sudura în cazul
prinderii cu plăcuţe
sudate. Dacă forţa orizontală care acţionează la nivelul
tălpii fermei nu solicită centric prinderea, se ţine seama si
de momentul H * e în care H este rezultanta solicitărilor pe
orizontală (fig. 8): se urmăreşte ca excentricitatea să nu fie
prea mare astfel incit in prindere să nu apară eforturi de în tindere. Dacă totuşi se dezvoltă, prinderile cu şuruburi se verifică cu relaţia :
H ��
e hmax H
N max  
hi2 n