Tema iubirii într-un text narativ: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Iubirea a fost întotdeauna una din temele predilecte ale literaturii, fiind văzută ca o posibilitate de a
explora interiorul fiinţei umane. Şi în literatura română tema iubirii este tratată cu interes, fiind în centrul
substanţei epice, mai ales în literatura interbelică. Această temă a fost abordată de scriitori precum Mihail
Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, fiecare evidenţiind o anumită latură a acestui
sentiment complex. Astfel, în “Ion” al lui Rebreanu, sentimentul este unul instinctual; eroul trece de la pasiune
la instinctualitate, de la raţiune la dezechilibru, de la viaţă la moarte, între iubirea faţă de Florica şi faţă de
pământ. Mihail Sadoveanu oferă o imagine tradiţionalistă, conservatoare a iubirii în romanul “Baltagul”.
Vitoria Lipan îşi trăieşte iubirea puternică faţă de soţul ei, în conformitate cu normele societăţii patriarhale din
acea vreme. Iubirea sa are la bază devotament şi datorie, ceea ce o împinge să caute dreptatea cu orice preţ.
Romanul modern psihologic “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” al lui Camil Petrescu
oferă o perspectivă interesantă asupra acestui sentiment: iubirea dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela este
prezentată prin ochii personajului- narator, fiind o iubire situată sub semnul orgoliului şi al frustrării.
În acest roman al lui Camil Petrescu, personajul principal, Ştefan Gheorghidiu, este tipul
intelectualului lucid, în căutare de experienţe fundamentale şi care aspiră la o iubire absolută, iubirea
însemnând pentru el o formă de cunoaştere. Iubirea dintre el şi Ela nu poate fi încadrată în vreun tipar, datorită
individualizării trăirilor sale. Sentimentele sunt conturate prin intermediul monologului interior şi introspecţiei.
Evoluţia acestei poveşti de dragoste este dezvăluită în mod subiectiv, prin ochii naratorului- personaj. Eroul
relatează la persoana I experienţa iubirii şi cea a războiului. Romanul este alcătuit din două părţi,
corespunzătoare celor două experienţe. Experienţa iubirii este actualizată prin rememorare, în timp ce cea a
războiului este consemnată sub forma unui jurnal de front.
Ştefan Gheorghidiu este un strălucit student la filozofie, fără mijloace materiale; în facultate se
îndrăgosteşte de Ela. Iniţial, acesta a pus iubirea lui sub semnul orgoliului (“orgoliul a constituit baza viitoarei
mele iubiri”), beneficiind de admiraţia tutror. Pasiunea este stimulată de vanitatea masculină; această pasiune
se adânceşte în timp; cei doi îşi trăiesc clipele de intimitate cu dăruire, admiraţia Elei întâlnindu-se cu plăcerea
lui Ştefan de a-şi etala cunoştinţele de filozofie. Tânărul întâlneşte în iubirea unică, absolută, la care aspiră,
modul de a se împlini pe sine : “să tulburi atât de mistuitor o femeie dorită de toţi; să fii atât de necesar unei
existenţe, erau sentimente care mă adevereau în jocul intim al fiinţei mele.”
Situaţia se schimbă în momentul în care Gheorghidiu primeşte o moştenire neaşteptată din partea unui
unchi; acum cei doi duc o viaţă mondenă; în timp ce Ştefan nu este interesat de acest aspect, Ela descoperă
modalităţi de a-şi etala farmecul, fapt ce duce la modificări în cuplu. Ştefan începe să fie dominat de gelozie şi
de nelinişte. Un alt unchi al lui Ştefan, Nae, le face propunerea de a cumpăra o întreprindere metalurgică, ceea
ce duce la o nouă deosebire între cei doi : în timp ce el simţea repulsie faţă de acest tip de activitate, ea era
atrasă de ofertă. Mai mult, este încântată de propunerea de a seduce un important om de afaceri. Ştefan este
deranjat de implicarea soţiei sale în afacerile legate de moştenire, datorită orgoliului său şi concepţiei că
bărbatul este superior femeii, aceasta fiind un mijloc de a-şi manifesta puterea protectoare. (“…aş fi vrut-o
mereu feminină, deasupra discuţiilor acestora vulgare, plăpândă şi având nevoie să fie protejată”).
Orgoliul lui Gheorghidiu este măcinat de jocul seducţiilor, al micilor flirturi din cadrul întâlnirilor
mondene. Pe de altă parte, Ela este încântată de noua sa viaţă, fiind măgulită de succesul pe care îl are pe
lângă un domn G. O criză gravă în cuplu o reprezintă excursia la Odobeşti; relaţia devine una tensionată,
presărată cu despărţiri şi împăcări. Pentru a se răzbuna, Gheorghidiu aduce acasă o prostituată cu care soţia sa îl
găseşte în pat. După un alt conflict, Gheorghidiu îi cere Elei să părăsească locuinţa şi să accepte un divorţ
amiabil. Ulterior, cei doi se împacă, Ştefan Gheorghidiu găsind dovada că Ela nu îl înşelase.
Tortura geloziei este accentuată de depărtare, când Ştefan pleacă pe front; el era convins că Ela îl
înşela cu G. Ela se temea să nu rămâna o văduvă săracă, motiv pentru care încerca să îşi convingă soţul să
treacă o sumă de bani pe numele său. Obţinând o permisie, Ştefan trăieşte alături de Ela “ultima noapte de
dragoste”. Aflând dorinţa soţiei sale, este convins că aceasta vrea să divorţeze, convingere întărită şi de faptul
că îl zărise pe domnul G. la Câmpulung.
Experienţa războiului îl îndepărtează de problemele personale, Ştefan Gheorghidiu descoperind acum
sentimentul morţii, al suferinţei aproapelui său. Rănit, Ştefan ajunge acasă, găsind-o pe Ela lipsită de farmec. El
renunţă la trecutul său frământat şi divorţează, lăsându-i Elei o importantă parte din avere.
 Perspectiva asupra acestui sentiment este unică, subiectivă, experienţa iubirii fiind vazută doar prin
ochii lui Gheorghidiu. El reprezintă tipul intelectualului lucid, al inadaptatului superior care trăieşte drama
îndrăgostitului de absolut, având impresia că s-a detaşat de lumea exterioră, însă în realitate evenimentele sunt
filtrate prin constiinţa sa; drama sa este accentuată de firea foarte lucidă şi extreme de sensibilă, orice
întâmplare fiind percepută de către Gheorghidiu într-un mod mai dramatic decât era normal; prin introspecţie
şi monolog interior, el percepe cu luciditate alternând aspecte ale planului interior (trăiri, sentimente) şi ale
planului exterior (fapte, relaţii cu alte personaje). Deşi personajul-narator este un analist lucid al stărilor sale
interioare şi al evenimentelor exterioare, el nu se poate elibera de subiectivitate, de gelozie şi de orgoliul
masculin. Tortura sa interioară este alimentată şi de sentimentul nesiguranţei.
Iubirea celor doi evoluează într-o manieră unică, neputând fi încadrată într-un tipar prestabilit, orice
trăire interioară, orice suferinţă sau bucurie fiind unică şi irepetabilă, deoarece fiecare o trăieşte în manieră
personală.
În romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,, de Camil Petrescu, tema iubirii este
prezentată în mod original, ca nostalgie neîmplinită a absolutului.