Sunteți pe pagina 1din 4

În 1994, vindeai două case la

curte pentru a cumpăra un


apartament la bloc
Cristina Tamaş, IMOPEDIA.ro

Agenţii imobiliare câte trei pe o scară de bloc, agenţi fără pic de


cultură imobiliară, clienţi care cumpărau haotic, aşa am putea
caracteriza pe scurt piaţa imobiliară de la mijlocul anilor '90.
Creditele ipotecare nu existau, iar tranzacţiile se încheiau pe
bandă rulantă fără a ţine cont de anul construcţiei, de etaj sau
de compartimentarea locuinţei. Despre cum arăta piaţa
imobiliară acum aproape două decenii am discutat cu Giulio
Angheloiu, preşedintele Premier, agenţie care împlineşte în
acest an 17 ani de activitate pe piaţa imobiliară.

Cum arăta piaţa imobiliară în 1994?

Glumind, un apartament în Bucureşti costa cât


o haină de piele de calitate medie la Paris.
Lucrurile au evoluat însă foarte, foarte rapid.
La momentul acela era o lipsă de legislaţie pe
piaţa imobiliară, cumpărătorii erau debusolaţi.
Nu existau credite imobiliare. Tranzacţiile se făceau în lei, apoi s-a trecut la
mărci, la dolari, apoi la euro, au intervenit creditele imobiliare, creditele
ipotecare, cultura imobiliară a început să fie tot mai pregnantă.

Ce se vinde cu precădere atunci?

La momentul acela nu se făcea diferenţe între imobilele construite înainte


de 1977 sau după '77, se căuta centrul Capitalei. Casele, vilele nu se căutau
sub nicio formă, ca un amuzament trebuia să vinzi doua case la curte ca să
îţi cumperi un apartament la bloc.

Cum era clientul din 1994? Ce educaţie imobiliară avea?


Total lipsit de educaţie... Din punct de vedere juridic tranzacţia dura foarte
puţin, în maximum 24 ore erai proprietar. Banii erau cash, din păcate nu
exista sistemul de Carte Funciară, se mergea pe sistemul de Transcripţiuni
şi Inscripţiuni, foarte multe probleme au fost la vremea respectivă. Oameni
care au rămas pe drumuri...

Cât de multe agenţii erau pe piaţa imobiliară?

Erau trei agenţii pe o scară de bloc, erau agenţii în locul unde se încasa
întreţinerea, erau străzi cu câte şapte-opt agenţii imobiliare. Agenţii
imobiliari erau slab pregătiţi, nu aveau niciun fel de pregătire, niciun fel de
şcoală, nici nu erau trecuţi în nomenclatorul meseriilor, nu exista această
meserie.

Cât costa un apartament cu două camere într-o zonă centrală?

Un apartament cu două camere într-o zonă centrală costa în jur de


7000-10.000 dolari, la periferie ajungea la 3000-4000 -5000 dolari, în
anii 1995- 1996.

Câţi agenţi imobiliari aveaţi?

Am plecat cu cinci agenţi, unul dintre ei eram eu, aveam o secretară care
îndeplinea şi funcţia de agent imobiliar. Erau vremuri de pionierat.

Muncim de
patru-cinci ori
mai mult şi
câştigăm la sfert
faţă de perioada
de vârf, 2006 –
2007. Trebuie să
Playerul flash nu este instalat. fii atent la
fiecare detaliu şi
am transformat
într-o virtute
supravieţuirea
pe piaţa
imobiliară

Cât de mult alergaţi atunci pe teren? Cum arăta o zi din viaţa


unui agent imobiliar din 1994?

Total diferită de cea de astăzi. Dacă acum poţi să îi prezinţi unui


cumpărător şi 20 de proprietăţi până se hotărăşte, atunci era suficient să
mergi la o ofertă, două şi era decis, banii existau, nu era problema
creditării. Apartamentele erau cam la fel, maximum zece modele într-un
cartier, clientul ştia ce doreşte, vedea două modele de apartamente şi
cumpăra. Nu existau nici amenajările din momentul acesta, iar tranzacţiile
se făceau foarte repede.

Erau multe tranzacţii imobiliare?

Ca număr de două-trei ori mai multe decât în acest moment, fapt pentru
care agenţiile imobiliare apăreau ca ciupercile după ploaie şi se făceau în
sufragerii de apartamente, dar aşa şi dispăreau.

Cât de repede a evoluat piaţa? Cât de repede am ajuns de la acel


moment la perioada de boom imobiliar?

Prima schimbare s-a produs în 1999. În primul rând s-a trecut la sistemul
de Carte Funciară, legea 7/1996 a intrat în vigoare la 1 iulie 1999, a
început creditarea. CEC-ul a fost primul, apoi au început şi băncile
comerciale. Boom-ul imobiliar, după părerea mea a început în 1999 când
au intrat foarte mulţi bani pe piaţă şi preţurile creşteau nu la săptămână, ci
la zi. Dacă nu erai atent şi întârziai două săptămâni puteai să cumperi
apartamentul cu 10-15% mai mult. Erau persoane care începuseră deja să
lucreze în străinătate, munceau trei luni, strângeau banii pentru un
apartament, dar din păcate apartamentul în trei luni crescuse cu 25%. Se
întorceau să muncească, în ideea în care erau nevoiţi să strângă cei 25%,
când se întorceau iar era nevoie să mai lucreze alte trei-patru-cinci luni.

Cum abordaţi clientul de atunci? Care era strategia?

Avem atât de mulţi clienţi încât nu trebuia să îi abordăm noi. Ne abordau


ei. Simpla noastră publicitate şi prezenţa în zonele interesante erau
suficiente.

Când a început construcţia de locuinţe noi?

Construcţia de locuinţe noi a început foarte timid în anii 2003-2004.

Când au început terenurile să fie atractive pentru beneficiarii


finali, pentru investitori?

La începutul anilor 2000 şi s-a mers pe două direcţii. Omul obişnuit


încerca să îşi îndeplinească un vis, cu economiile făcute îşi cumpărau loturi
mici de teren, urmând ca din vânzarea apartamentului în care locuia să-şi
construiască locuinţa visată. În cazul dezvoltatorilor, se cumpărau
suprafeţe mari pentru a construi cartiere rezidenţiale. Cei care au sperat că
achiziţionând terenuri mari extravilane vor reuşi să le introducă în
intravilan prin PUZ-uri, PUG-uri sau PUD-uri, au rămas cu terenurile.

Faţă de perioada de boom cât de mult s-a schimbat activitatea


dumneavoastră?

Muncim de patru-cinci ori mai mult şi câştigăm la sfert faţă de perioada de


vârf, 2006 - 2007. Trebuie să fii atent la fiecare detaliu şi am transformat
într-o virtute supravieţuirea pe piaţa imobiliară, în condiţiile în care 75%
dintre toţi care activau pe segmentele brokeraj, construcţii, imobiliare au
intrat în colaps.

Stirile zilei

S-ar putea să vă placă și