Sunteți pe pagina 1din 3

TEMA NR 1

Comparaţi teoriile învăţării (condiţionare clasică, operantă şi învăţarea socială) cu cele psihodinamice (Freud şi Erikson). Găsiţi cel
puţin 3 criterii de comparaţie şi menţionaţi asemănările şi deosebirile.
Criteriu de Asemanari Deosebiri
comparatie
Dezvoltarea Sunt teorii ale Teoriile comportamentaliste sunt bazate pe binomul stimul-răspuns şi pun accentul mai mult pe condiţiile
umana dezvoltării. exterioare învăţării care sunt determinante în modificarea comportamentului celui care învaţă, pe când cele
Investighează psihodinamice sunt bazate pe cercetarea proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificaţia faptelor şi
modificările reprezentărilor ce au loc în inconştient;
psihologice care Condiţionarea clasică (de tip stimul) se bazează pe existenţa prealabilă a unui set de stimuli care
survin în viaţa generează, în mod automat un set de răspunsuri din partea organismului, condiţionarea operantă (de tip
individului, de la răspuns) este învăţarea ce se realizează pe baza consecinţelor comportamentului, iar învăţarea socială este
naştere până la învăţarea prin observarea comportamentului altor persoane şi a consecinţelor pe care comportamentul le
moarte. are pentru persoanele respective. În teoria lui Freud instinctele energizează şi direcţionează componenta al
cărei obiectiv e satisfacerea nevoilor generate de instincte, iar teoria dezvoltării personale şi sociale a lui
Erikson propune abordarea stadială a formării personalităţii pe latura socializării.
Teoreticienii învăţării nu neagă faptul că maturizarea joacă un rol în dezvoltare, ci mai degrabă sugerează
că procesul are o valoare limitată în explicarea modificărilor de comportament. Au studiat învăţarea din
perspectiva condiţionării. Potrivit acestora fiinţele umane sunt asemănătoare la naştere şi au potenţialul de
a se dezvoltă similar, în timp, aceste experienţe acumulându-se, rezultă indivizi unici, fiecare cu structuri
tipice de comportament. Abordările psihanalitice sunt cele care încearcă să identifice forţe existente, de
regulă în plan inconştient, adânc înrădăcinate în individ, aceste forţe în interacţiune cu mediu având că
rezultat dezvoltarea personalităţii. La Erikson: dezvoltarea presupune parcurgerea unei serii de stadii a
căror configuraţie şi ordonare sunt guvernate de un principiu denumit “principiul epigenetic al măturării”.
Există predispoziţii native ce determină indivizii umani să se confrunte cu conflicte sau crize în momentul
în care aceste predispoziţii sunt activate de condiţii specifice din mediu.
În timp ce Freud stabileşte şi decretează că personalitatea se conturează cert la vârsta de cinci ani, Erikson
consideră că personalitatea continuă să se dezvolte de-a lungul întregii durate a vieţii, evoluând prin cele
opt serii importante de dezvoltare stadială. În configurarea dezvoltării e important atât mediul (reflectat în
denumirea teoriei sale) cât şi ereditatea (situaţie reflectată în principiul evocat că fiind la baza dezvoltării
umane).
Acomodarea Pun accent pe cel Teoreticienii învăţării consideră că socializarea este influenţată în special de factorii de mediu externi şi
individului care invata, mai puţin de factori intrinseci individului, iar teoriile psihodinamice sunt preocupate în general de
in societate cunoasterea dezvoltarea internă a omului, văzându-l pe acesta că fiind motivat de numeroase forţe interne şi externe.
aparand din Spre deosebire de Freud, Erikson arată că rolul Eului este mai important decât cel al inconştientului, al Id-
valorificarea ului. Eul în viziunea lui Erikson, este o parte independentă a personalităţii, nu este dependent de, şi nici
experientelor. subordonat Id-ului, inconştientului. Eul este influenţat nu numai de unul din părinţi, ci, la fel şi în aceeaşi
Sunt de acord in măsură, de mediu social şi istoric. Eul continuă să crească, să se dezvolte mult şi mai ales, după copilărie.
ceea ce priveste Ca o extindere a doctrinei freudiene este recunoaşterea de către Erikson a impactului culturii, societăţii şi
rolul formator istoriei asupra formării personalităţii ca totalitate. Oamenii nu sunt stăpâniţi în întregime de forţele
central al biologice instinctuale, care se desfăşoară în copilărie, iar dacă aceste forţe sunt importante, ele sunt
primelor departe de a constitui întreaga explicare a dezvoltării personalităţii.
experiente traite Freud este de părere că în copilărie personalitatea se formează parcurgând anumite stadii, fiecare fiind
in sanul familiei. caracteristic unei vârste anume şi guvernat de un conflict intern. La Erikson, fiecare stadiu e caracterizat
Influentele de o sarcina de dezvoltare şi un conflict exprimat întotdeauna prin două sintagme polare. Soluţionarea
mediului de favorabilă a crizei apare atunci când e realizată sarcina de dezvoltare a fiecărui stadiu, creându-se astfel
invatare au rol premisele pentru trecerea în stadiul următor.
decisiv. Deşi influenţat de ideile lui Freud, teoria lui Erikson se deosebeşte într-o măsură importantă de cea a
primului. Ca şi Freud, Erikson credea că personalitatea se dezvoltă într-o serie de stadii predeterminate.
Spre deosebire de stadiile teoriei psiho-sexuale a lui Freud, teoria lui Erikson descrie impactul experienţei
sociale de-a lungul întregii existente.
Conduita si Teoriile sunt Teoreticienii învăţării puneau accent pe stimuli şi realizau studii pe animale, iar teoreticienii
manifestare centrate asupra psihodinamicii puneau accent pe sentimente şi au realizat studiile pe oameni. În condiţionarea clasică:
procesului comportamentul este răspunsul la stimuli externi (reflexe condiţionate şi necondiţionate).
învăţării, ca Teoreticienii învăţării s-au ocupat de identificarea principiilor aferente învăţării şi nu de descrierea
principal diferenţelor dintre procesele de învăţare la copii şi la adulţi, pe când teoreticienii psihodinamicii şi-au
"mecanism" al centrat atenţia asupra dezvoltării personalităţii şi au încercat să înţeleagă şi să explice dezvoltarea
îmbogăţirii sentimentelor şi comportamentelor atât raţionale cât şi iraţionale.
comportamentale. Teoreticienii învăţării urmăreau modelarea nelimitată a comportamentelor umane şi relaţii dintre stimuli şi
Scopul educatiei comportamente. Rolul celui care învaţă era: organism ce se comportă într-un mod unic, reacţionează la
rezida in stimulii din jur şi învaţă prin condiţionare
modelarea de În învăţarea socială comportamentele sunt învăţate prin simplă observaţie, cel care învaţă este tentat să
roluri si imite orice fel de comportament pe care îl vede răsplătit, observarea acţiunilor şi consecinţelor conduc la
comportamente, schimbarea concepţiilor şi modificarea acţiunii, concepţia celui care învaţă despre stimul reglează
dezvoltarea comportamentul, cel care învaţă decide ce comportament este eficace pe baza experienţei şi importanţă
capacitatilor si gândirii şi cunoştinţelor în dezvoltarea comportamentului.
abilitatilor. Teoriile psihodinamice urmăresc: dezvoltarea personalităţii, dezvoltarea sentimentelor, dezvoltarea
comportamentelor raţionale şi iraţionale, dezvoltarea internă a celui care învaţă motivat de forţe interne şi
externe (factorii determinanţi ai comportamentului uman); dezvoltarea celui care învaţă prin examinarea
experienţelor emoţionale; dezvoltarea umană (confruntările între creşterea individului şi cerinţele sociale
ale lumii sale); importantă modului în care cel care învaţă trebuie să se acomodeze la societate şi să obţină
satisfacerea nevoilor sale bazale; cel care învaţă dezvoltă o identitate în raport cu care îşi evaluează
comportamentul.
Dacă în condiţionarea clasică operaţia de baza constă în asocierea a doi stimuli, în condiţionarea
instrumentală asocierea se face între un comportament, produs spontan şi un eveniment. Orice situaţie
neutră asociată unei situaţii încărcată afectiv dobândeşte ea însăşi (prin condiţionare) o valoare afectivă.
În condiţionarea operantă consecinţele comportamentului influenţează posibilitatea de apariţie a acestuia.
Tehnicile de întărire sunt importante atât pentru formarea unor noi comportamente cât şi pentru
consolidarea celor deja existente.
În condiţionarea operantă: efectele recompenselor şi pedepselor modelează comportamentul, corectează
tipuri de comportamente şi dezvoltă un nou comportament.
Valabile la animale, principiile condiţionării operante au fost rapid extinse la nivel uman. Instrucţia este, în
concepţia lui Skinner, un aranjament al relaţiilor de întărire. Putem modela comportamentul dorit dacă
ştim cum să administrăm aceste întăriri.
Printre ideile fundamentale ale lui Freud este noţiunea de comportament uman şi, în consecinţă, direcţia pe
care o ia dezvoltarea personalităţii derivă din două tendinţe foarte puternice: pornirea de asupravietui şi
pornirea de a procrea.
Personalitatea din punctul de vedere psihanalitic este organizată după un model dinamic şi stratificat
ierarhic, format din instanţe cu specializări funcţionale.
Erikson s-a preocupat de-a lungul vieţii de teoria personalităţii, iar studiile privind identitatea Eului au
constituit tema centrală.
La Freud: instinct = energia fizică şi energia psihică au aceeaşi natură şi se pot transformă una în alta.
Instinctele sunt considerate componente ale energiei psihice rezultate din transferul energiei fizice.
Fluxurile energiei psihice au nevoie de obiecte specifice asupra cărora să se direcţioneze.