Sunteți pe pagina 1din 4

Biserica şi cultura

Biserica creştină a fost din primele momente ale existenţei sale un spaţiu al dialogului
ȋn care kerygma apostolică a adus un mesaj de deschidere către umanitate ȋn adevăr şi iubire,
adresat oricărui mediu şi spaţiu cultural. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel sunt elocvente şi un
reper peste timp: nu mai este nici iudeu, nici elin, nu mai este nici rob, nici liber, nu mai este
parte bărbătească nici parte femeiască, pentru că noi toţi una suntem ȋn Hristos Iisus(Galatei
III 28).
Predica apostolică a venit ȋn contact cu mediul cultural-religios greco-roman, cu idei şi
concepte ce nu au putut fi depăşite decât prin argumentul sfinţeniei mesagerului, şi prin
elementul miraculos ce a ȋnsoţit cuvântul revelat, evanghelic. De aceea nu trebuie să ne mire că
Evanghelia după Marcu abundă ȋn minuni săvârşite de Hristos şi mai puţin ȋn elemente de
teologie aşa cum este cazul evangheliei după Ioan.
Supravieţuirea unor credinţe şi forme de manifestare păgâne a sentimentului religios nu
are drept cauză o eventuală superficialitate a evanghelizării. Mai degrabă trebuie observat pe
de o parte caracterul asimilator şi nu sincretist al credinţei creştine care a ştiut să preia, să
ȋncreştineze anumite valori, concepte, idei ȋntr-o interpretatio christiana ce va fi cel mai bine
sesizată ȋn perioada disputelor trinitare din perioada marilor Părinţi Capadocieni.
Pe de altă creştinismul nu şi-a propus să şteargă, să anihileze experienţa religioasă
păgână care, ȋn formele ei diverse de manifestare, nu reprezenta decât acea fărâmă a revelaţiei
primordiale şi o altă căutare a divinului, deşi uneori foarte departe de mesajul biblic revelat.
Creştinismul nu a venit cu scopul de a combate ci de a depăşi anumite forme perimate, a venit
să deschidă un orizont spre veşnicie prin jertfa lui Hristos, Dumnezeu-Omul. Hristos este piatra
din capul unghiului a gândirii creştine pentru că ȋn El şi prin el se descoperă taina Sfintei Treimi.
Nu se poate vorbi despre o cultură şi o civilizaţie europeană fără să se ţină cont de
rolul jucat de creştinism în formarea şi dezvoltarea acesteia. Biserica, pe tot parcursul
istoriei la care a fost martoră, a reuşit să fie, atât pentru Occident cât şi pentru Orient, o
instituţie importantă, dătătoare de ton în toate sferele vieţii sociale.
Cultura Bisericii stă ȋn cele ale duhului, dar şi în cele materiale: edificii, icoane, cărţi
sfinte, manuscrise, obiecte de cult, care sunt mărturii incontestabile a unei culturi bimilenare.
Este o cultură care vorbeşte prin smerenie, prin credinţă şi prin dragoste despre frumos, erudiţie,

1
jertfă. Este o cultură care nu există decât pentru a facilita parcursul ascendent al creştinului către
formele frumosului divin, ȋntr-o revărsare de har dătător de energii creatoare.
La două mii de ani de la apariţia creştinismului asistăm la un proces care vine, ȋn forme
violente şi virulente, de cele mai multe ori, să ia o revanşă a păgânismului asupra gândirii şi
trăirii creştine, prin excluderea Dumnezeului biblic din realitatea obiectivă pentru a pune ȋn
locul lui omul.
Reper fundamental al vieţii perioadei patristice, dar şi al omului medieval, Biserica
creştină se vede acum cantonată ȋn mediul privat, exclusă din domeniul public, iar credinţa
transformată ȋntr-o chestiune de opinie personală.
Trecerea ȋn zona subiectivismului personal deschide calea pulverizării creştinismului
ȋntr-un pluralism religios creştin nociv. Trecut ȋn plan personal, fiecare adevăr religios are
valoare pentru cel ce ȋl respectă, pe când la nivel public pretenţia adevărului o poate avea doar
ştiinţa care nu lucrează prin revelaţie ci prin observarea fenomenelor şi astfel omul ȋl ȋnlocuieşte
pe Dumnezeu ca depozitar al adevărului. Astfel deplasarea centrului de greutate este evidentă:
creştinism ȋnseamnă subiectivism pe când ştiinţa devine factorul obiectiv şi normativ.
Cultura occidentală militează pentru pluralismul religios, dar vrea să elimine pluralismul
din domeniul ştiinţei. De aici şi dorinţa excluderii Evangheliei, a ȋnvăţământului religios,
considerându-l ȋntemeiat pe supoziţii subiective(revelate) şi nu pe criterii obiective(ştiinţifice).
Excluzându-l pe Dumnezeu din lumea modernă, cultura omului nou, eliberat de
superstiţie şi obscurantism, este foarte interesată de redescoperirea, de renaşterea unor valori
specifice lumii antice ȋntr-un neopăgânism ce aşează tradiţii umaniste, filozofice, literare peste
criza actuală a modelelor culturale şi politice. Ateismul, secularismul, comunismul, ca produse
ale culturii europene, se confruntă cu criza, dezorientarea şi revin către păgânism ȋntr-o iluzorie
descoperire a valorilor clasice greco-romane obturate până acum de creştinism. În faţa unei
asemenea atitudini mesajul creştin susţine ca şi ȋn epoca apostolică: măsura omului desăvârşit
este persoana lui Iisus Hristos către care tinde fiecare conştiinţă creştină sub harul Sfântului
Duh. Doar ȋntr-o acţiune sinergică creştinul poate evita atât excesele puritanismului, cât şi pe
cele ale neopăgânismului şi astfel omul, coroana creaţiei să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.
Într-o lume superficială, viscerală, uniformă şi uniformizantă, dominată de
corectitudinea politică ȋn care discursul de tip gata-gândit este tot mai prezent, creştinismul nu
trebuie să se transforme ȋntr-o organizaţie social-caritativă, dar nici ultra tolerantă ȋn acceptarea
diversităţii de orice natură şi cu orice preţ. Creştinismul trebuie să fie ȋn continuare cuvântul
Lui Hristos, viu şi nealterat care ca şi acum două mii de ani să pătrundă şi să schimbe oameni,
culturi, societăţi.

2
Cultura este expresia căutării spirituale şi ȋn acest sens singura constantă a ultimilor
două mii de ani ai lumii o reprezintă credinţa creştină. Paradigma lui Gamaliel ȋnaintea
Sinedriului, judecând Apostolii lui Hristos, nu trebuie uitată de nici un corifeu al oricărui sistem
cultural, filozofic, social ori politic: „dacă lucrul(credinţa, ȋnvăţătura) acesta este de la
oameni, se va nimici. Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să
vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu“(Faptele Apostolilor V, 38-39).

3
Bibliografie:
1. Achimescu, Nicolae, Pr. Prof. Univ, Biserica a umanizat cultura prin credinţă, ȋn Ziarul
Lumina, 28 Februarie 2010, http://ziarullumina.ro, accesat ȋn o7. 05. 2016.
2. Benedict, Gerald, Ipoteza Dumnezeu, o nouă abordare a celei mai vechi dezbateri din
istorie, Grup media Litera, 2014.
3. Neamţu, Mihail, Credinţă şi raţiune,. Dialoguri, contradicţii, ȋmpăcări, Ed. Lumea
credinţei, Bucureşti, 2013.
4. Popescu, Gh., Dumitru, Pr. Prof. Dr., Teologie şi cultură, EIDMBOR, 1983.