Sunteți pe pagina 1din 82

FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALĂ POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION FILIALA DOROHOI


SPECIALIZAREA ,,ASISTENT MEDICAL GENERALIST”

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR, ABSOLVENT,

PROMOŢIA
2011

3
FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN
ŞCOALĂ POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION FILIALA DOROHOI
SPECIALIZAREA ,,ASISTENT MEDICAL GENERALIST”

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TRAUMATISM


DE BAZIN

PROMOŢIA
2011

4
Cuprins
Argument
Capitolul I: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie7
I.1 Descrierea bazinului......................................................................................7
I.2 Fiziologia sistemului osos.............................................................................8
Capitolul II: Descrierea traumatismului de bazin 11
II.1 Factori de risc............................................................................................15
II.2 Simptomatologie........................................................................................18
II.3 Diagnostic de certitudine...........................................................................19
II.4 Complicaţii................................................................................................19
II.5 Tratament...................................................................................................21
II.6 Profilaxie...................................................................................................22
Capitolul III: Rolul asistentei medicale în pregătirea pacientului pentru
explorări specifice 23
III.1 Examene de laborator...............................................................................24
III.2 Radiologie................................................................................................25
III.3 Sondaj vezical..........................................................................................26
Capitolul IV: Intervenţiile asistentei medicale privind îngrijirea pacientului
cu traumatism de bazin28
IV.1 Manevre specifice în asistenţa pacientului cu traumatism de bazin.........29
IV.2 Intervenţii specifice asistentului medical.................................................37
IV.3 Mobilizarea şi transportul pacientului cu traumatism de bazin................47
Capitolul V: Prezentarea cazurilor 50
Capitolul VI: Educaţie pentru sănătate 94
Concluzii
Bibliografie

5
Argument

Fracturile de bazin sunt foarte frecvente în ultima vreme, prin accidente de


circulaţie şi de muncă. Cei interesaţi sunt în majoritatea cazurilor
politraumatizaţi.
Lucrarea de faţă abordează studiul pacientului cu traumatism de bazin de la
locul producerii incidentului, până la externarea sa din sectia de chirurgie.
Deoarece traumatismele de bazin pot apărea oriunde (pe stradă, la locul de
muncă, acasă, în vacanţă etc.), şi sub diverse moduri: accidente de circulaţie,
căderi de la înălţime, calamităţi naturale, agresiuni umane etc., cunoaşterea şi
aplicarea unor măsuri şi proceduri simple de prim ajutor la locul accidentului,
pot reduce consecinţele accidentului şi pot chiar salva vieţi.
De multe ori, traumatisme minore se pot solda cu decesul victimei, datorită
neacordarii primului ajutor sau a efectuării unor manevre greşite, care agravează
leziunile existente sau pot chiar produce altele noi.
În cele mai multe cazuri, avem de-a face cu mai multe leziuni traumatice la
aceeaşi victimă; în astfel de situaţii, când sunt prezente cel puţin două leziuni
traumatice dintre care cel puţin una ameninţă viaţa victimei spunem că avem
de-a face cu un politraumatism.
Astfel în cazul unui traumatism de bazin scopul principal al primului
ajutor trebuie să fie salvarea vieţii şi acolo unde acestea sunt posibile fără a
produce leziuni suplimentare: îndepartarea factorului de agresiune şi evacuarea
rapidă a victimei dintr-un mediu periculos.

6
Capitolul I: Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

I.1 Descrierea bazinului

Fracturile bazinului cuprind toate fracturile centurii pelvine: osul iliac


(coxal), sacru şi coccis. Sunt fracturi frecvente, de gravitate variabilă până la
forme majore, care au încă un nivel de mortalitate ridicat.
Cauzele de deces sunt reprezentate de complicaţiile vasculare sau asocierea
cu alte leziuni traumatice: osteo-articulare, neurologice, viscerale, urologice.
Bazinul osos este format din cele două oase iliace unite posterior prin sacru
şi formează o consolă ogivală pe care se sprijină trunchiul. Anterior, cele două
oase pubiene, unite printr-un solid ligament pubian formează o arcadă care
conferă rigiditate arcului anterior al bazinului.

În staţiune verticală, greutatea


corpului se repartizează pe 2 direcţii
(Fig.1): una orizontală, dirijată pe arcul
anterior, ce reprezintă reacţia solului la
greutatea corpului şi una verticală
transmisă la articulaţia coxo-femurala
prin arcul pelvin.

7
Fig.1.Arhitectura bazinului.
Repartitia greutăţii corpului în
ortostatism
Zonele de rezistenţă sunt reprezentate de ansamblul acestor linii de forţă
care formează un inel complet, prin care se transmit solicitările ce traversează
inelul pelvin. Zonele slabe sunt importante deoarece ele reprezintă locul de
elecţie al fracturilor şi disjuncţiilor centurii pelvine. Ele cuprind: posterior
orificiile sacrate si articulaţia sacro-iliacă cu partea posterioară a aripii iliace;
lateral zona slabă este formată de cavităţile cotiloide, iar anterior de simfiza
pubiană şi ramurile ilio si ischio-pubiene.
Inelul pelvin este parţial deformabil datorită celor 3 articulaţii: simfiza
pubiană şi articulaţiile sacro-iliace, puţin mobile dar adaptate pentru a absorbi
solicitările.
Există o interdependenţă între diferitele elemente ale inelului pelvin: o
ruptură într-un punct are răsunet asupra întregului inel şi îi compromite
stabilitatea. Ruptura părţii anterioare a bazinului, cea mai puţin rezistentă,
reprezintă primul tip al oricărei fracturi pelvine.

I.2 Fiziologia sistemului osos

Prin duritatea şi rezistenţa lor, oasele contribuie la determinarea formei


corpului şi reprezintă suportul părţilor moi. Ele formează cavităţile de protecţie,
în care sunt adăpostite organele, de exemplu: cutia craniană, canalul
vertebral,cutia toracică şi bazinul osos. Sunt organe ale mişcării ,pentru că iau
parte la formarea articulaţiilor şi dau inserţii muşchilor.
Prin componenta lor minerală, oasele constituie un depozit de substanţe
fosfocalcice pe care organismul le poate mobiliza la nevoie.
Procesul de creştere a osului are loc în lungime şi în grosime.Creşterea în
lungime se face la nivelul cartilajelor de creştere(metafiză) prin osificarea
endocondrala.
8
Creşterea osului este influenţată de factori endocrini şi vitamine,astfel
intervin hormonul de creştere hipofizar, hormonii paratiroidieni şi tiroidieni
precum şi hormonii sexuali. Alături de hormoni intervin şi vitaminele A ,B şi în
special vitamina D, ce favorizează depunerea calciului în oase.
Metabolismul este cu atât mai activ cu cât organismul executa mai multe
mişcări prin acesta, oasele angajate direct în acţiune sunt mai dezvoltate ,iar în
lipsa de activitate duce la suptierea lor, metabolismul sărurilor minerale este
strâns legat de aşa numitul echilibru fosfocalcic.
Fosorul şi calciul sunt elemente indispensabile organismului şi se găsesc în
organism sub formă de săruri insolubile ,depuse în mare cantitate în oase şi dinţi
şi în mică măsură dizolvate în lichidele mediului intern (sânge,lichid interstiţial,
limfa).
Concentraţia în săruri de calciu din sânge poartă denumirea de calcemie
(normal 9-11mg %), iar cea de fosfor- fosfatemie. Echilibrul dintre cantitatea de
fosfor şi calciu în organism (echilibrul fosfocalcic) este păstrat printr-un auto-
control exercitat pe cale umorală. Atunci când prin ingestie nu sunt asigurate
cantităţi necesare de calciu şi fosfor, sau acestea sunt eliminate prin urina în
cantităţi mari are loc o intensificare a proceselor de demineralizare a
oaselor,conpletanduse astfel concentraţia din lichidele organismului şi
invers.Hormonii care reglează echilibrul fosfocalcic sunt parathormonul,
secretat de glandele paratiroide şi calcitonină secretata de glanda tiroida.
Parathormonul mobilizează calciul din oase şi face totodată să crească
eliminarea sărurilor de fosfor prin urina, iar calcitonina are acţiune inversă
,coboară nivelul calciului sangvin şi micşorează eliminarea fosfaţilor prin
urina.Există şi alţi hormoni ce influenteza într-un sens sau altul în mineralizarea
osului.Acţiunea mineralizanta a hormonilor sexuali, somatotropul, hormonii
timici şi epifizari, iar acţiune demineralizanta au ACTH-ul şi glucocorticoizii.
Vitamina D determina crestrea concentraţiei plasmatice a calciului.Ea
acţionează direct pe os: creşte moblizarea calciului şi fosfatului din os,activează

9
proteină de legare a calciului din os,are efect antirahitic ,acţionează sinergic cu
parathormonul pentru a determina demineralizarea osoasă prin proliferarea
osteoclastelor. Creşterea activităţilor osteoclastelor de către parathormon
necesita prezenţa vitaminei D3.
Calciul de schimb : osul ca şi alte ţesuturi ale organismului conţine un tip
de calciu de schimb care este întotdeauna în echilibru cu ionii de calciu din
lichidul extracelulelor.Calciul de schimb de la nivelul osului reprezintă până la
1%din calciul osos total,fiind reprezentat de săruri uşor mobilizabile .Acest tip
de calciu realizează un mecanism rapid de tampon care împiedică concentraţia
calciului din lichidul celular să varieze foarte mult.
Osul este în permanenţă format de către osteoblaste şi este continuu lizat
acolo unde sunt active osteoclastele. Osteblastele se găsesc şi pe suprafeţele
exterioare ale oaselor şi în cavităţile osoase. În toate oasele vii se desfăşoară o
oarecare activitate osteoblastica.
Osteoliza are loc în imediata vecinătate a osteoclastelor.Acestea emit către
os prelungiri similare vilozităţilor şi secretă din aceste vilozităţi două tipuri de
substanţe: enzime proteolitice şi câţiva acizi, incluzând acidul citric şi cel lactic.
Enzimele digera sau dezorganizează matricea organică a osului iar acizi
solubilizează sărurile minerale.

10
Capitolul II: Descrierea traumatismului de bazin

Traumatismle de bazin reprezintă doar 3% până la 8,2% dintre toate


fracturile, precum şi o treime din accidentele fatale datorate vehiculelor cu
motor. Deşi nu sunt frecvente, sunt riate şi foarte complexe.
Astfel, hemoragia ce însoţeşte aceste fracturi poate ajunge la 1,5-3 litri de
sânge, punând în pericol viaţa bolnavului şi fiind frecvent cauza decesului
acestor pacienţi prin şoc ireversibil. De asemenea aceste fracturi sunt însoţite de
alte leziuni osoase sau viscerale, iar sechelele fracturilor de pelvis pot cauza
moartea prin sepsis sau deprecierea multipla de organe. Succesul îngrijirilor
depinde deci de diagnosticul rapid, corect, complet, precum şi de tratamentul
administrat în cel mai scurt timp posibil.
Toate acestea necesita dirijarea acestor grave fracturi, care sunt frecvente în
cadrul unor politraumatisme severe, spre centre specializate de traumatologie, cu
experienţă în tratamentul fracturilor de pelvis şi aceulum.În politraumatisme,
fracturile inelului pelvin sunt prezente în 20% dintre cazuri, iar fracturile
aceulare în 14,5% dintre cazuri.
Traumatismle de bazin sunt cel mai frecvent rezultatul unui impact violent
de bazin şi sunt în continuă creştere, legate de dezvoltarea tehnologiei şi
transporturilor.Între severitatea traumatismului şi rata mortalităţii este o legătură
directă riind între 4,4-30%. Gansslen A. şi colab. arata ca în fracturile de tip A
rata mortalităţii este de 8,8%, în fracturile de tip B este de 13,8%, iar în
fracturile de tip C este de 25% în ceea ce priveşte mortalitatea în fracturile

11
bazinului din cadrul politraumatismelor. Aceaşi autori arata că, raportat la Scorul
Hanovra din politraumatisme (HPTS) sunt următoarele date:
- rata mortalităţii în HPTS grup I, < 11 puncte este 0,2%;
- rata mortalităţii în HPTS grup II, intre 11-30 puncte a fost de 6,9%;
- rata mortalităţii în HPTS grup III, intre 31-49 puncte a fost 26,7%;
- rata mortalităţii în HPTS grup IV 50 puncte = 54%.
În traumatismele complexe ale pelvisului, la fracturile inelului pelvin se
adauga concomitent traumatismul de ţesuturi moi şi organe interne. Astfel, tot
Gansslen A (1) şi colab. arata că majoritatea asocierilor au fost urologice -
62,9% dintre cazuri (leziuni de vezica urinară şi uretra); în 23,1% dintre cazuri
au fost leziuni pelviene, în 20,2% au fost leziuni intestinale, în 24,3% leziuni
neurologice, în 18,1% traumatisme ale ţesuturilor moi pelvine, în 24,7% au fost
fracturi deschise de bazin.
Gansslen A. şi colab. analizând rata medie a spitalizării în secţia de terapie
intensiva, arata ca pentru HPTS sub 25 puncte media spitalizării a fost de 2 zile,
iar peste 25 puncte mai mult de 8 zile. În funcţie de starea pelvisului, media
spitalizării la ATI a fost de 2,7 zile în fracturile de tip A, de 5,9 zile în fracturile
de tip B şi 7,9 zile în fracturile de tip C.
Traumatismul cauzal este întotdeauna de o mare violenţă, pe primul loc
aflându-se accidentele de circulaţie, urmate de accidentele de muncă şi de
defenestrări. Aceasta face ca frecvenţa fracturilor de bazin în cadrul
politraumatismelor să fie de circa 20% (Murtry). Leziunile asociate sunt
numeroase şi recunosc o anumită ordine de frecvenţă:
- leziuni abdominale grave (29%): ruptura de splină, ficat, diafragm,
dezinserţie de
mezenter, ruptura de intestin. Mortalitatea în aceste cazuri atinge 60%;
- leziuni craniene (46%). Când acestea necesită o intervenţie chirurgicală
mortalitatea atinge 60%;
- leziuni toracice (62%);

12
- leziuni osoase ale membrelor (85%);
- leziuni urinare (12%).
Cea mai simplă este clasificarea descriptivă care se bazează pe sediul
fracturii.

1.Fracturi care nu întrerup continuitatea inelului pelvin.


Fracturile parcelare sunt frecvente dar benigne deoarece nu afectează
stabilitatea si statica bazinului. Ele apar de obicei printr-un şoc direct. Sunt
descrise: fractura izolată a ramului ischio-pubian, fractura aripii iliace, fracturi
parcelare prin smulgere (spina iliacă antero-superioară, smulgerea ischionului, a
crestei iliace).
Fracturile sacrului sunt rare. Traiectul este de obicei orizontal, la nivelul
orificiului 4 sacrat. Fracturile coccisului rezultă după o cădere sau o lovitură.
Traiectul este transversal, durerea este intensă şi nu permite poziţia aşezat.
2.Fracturi care întrerup inelul pelvin.
Sunt de obicei fracturi grave, instabile, cu efect negativ asupra staticii:
disjuncţii ale simfizelor (sacro-iliacă sau pubiană) sau fracturi care rup în 2
puncte inelul pelvin.
Instabilitatea poate fi transversală, după o fractură unifocală a inelului fără
leziune de partea opusă, fără risc de deplasare verticală.
Instabilitatea verticală este consecinţa unei rupturi bifocale a inelului ce
poate determina o dislocare verticală cu ascensiunea hemibazinului fracturat.
Mecanismul recunoaşte o compresie antero-posterioară care tinde să deschidă
transversal bazinul ca pe o carte. De exemplu: fractura dublă a arcului anterior
care întrerupe cele 4 ramuri ilio-ischio-pubiene (Fig.2).

13
Fig. 2 Disfuncţie pubiană

Alteori ligamentul pubian se rupe şi apare o disjuncţie a simfizei pubiene


(Fig. 2) ce se poate însoţi de o lezare a articulaţiilor sacro-iliace (Fig.3).

Fig. 3 Disjuncţie pubiană şi disjuncţie sacro-iliacă bilaterală

Când fractura se produce prin mecanismul de compresie laterală, cel mai


frecvent, apar 2 focare: unul anterior şi altul posterior de aceeaşi parte. Focarul
anterior cuprinde ramul ilio-ischio-pubian, în timp ce focarul posterior este
reprezentat de o ruptură verticală a părţii posterioare a aripii iliace (fractura
Malgaigne - Fig.4).

Fig. 4 Fractura MalgaigneFig.5 Fractura Voillemier

14
Alteori focarul posterior este o fractura a aripii sacrate (Voillemier) sau o
disjuncţie a articulaţiei sacro-iliace homolaterale (Fig. 5).
Deplasarea poate fi importantă: hemibazinul este ascensionat, iar
complicaţiile vasculare şi nervoase sunt frecvente.
Alte leziuni sunt mai rare: dublă fractură verticală, bilaterală (fractura
cvadruplă).

II.1 Factori de risc

Mai ales persoanele sub 20 de ani cât şi cele peste 65 de ani au risc crescut
de a prezenta fracturi ale bazinului. După vârsta de mijloc, femeile prezintă un
risc major de a-şi fractura oasele, comparativ cu bărbaţii.
Astfel factorii de risc pentru traumatismele de bazin sunt:
- activitatea sportivă, în mod special, sporturile de contact;
- slăbiciune musculară şi a oaselor ca urmare a sedentarismului;
- accidentele rutiere, care sunt cauza cea mai frecventă a fracturilor de
bazin;
- boli care fragilizează oasele.
Există numeroşi agenţi vulneranţi care pot fi responsabili de producerea
politraumatismelor. Dintre aceştia pot fi enumeraţi:
-agenţi fizici;
-barotraume;
-electricitate;
-leziuni termice.
Aceşti agenţi acţionează cel mai adesea solitar dar pot acţiona uneori şi
împreună ceea ce duce la amplificarea traumei (ex.: un electrocutat pe un stâlp
de înaltă tensiune care suferă ulterior şi o cădere de la înălţime).
Agenţii fizici sunt elementul patogenic cel mai des implicat în producerea
politraumelor; ei pot acţiona: prin impact direct (compresie, strivire, tăiere etc),

15
prin undă de şoc (în accidente rutiere, explozii etc.) sau prin
acceleraţie/deceleraţie. Rezultatele acestora sunt:
-contuzii;
-plăgi;
-hemoragii;
-entorse;
-luxatii;
-fracturi;
-amputatia de membre;
-traumatisme cranio-cerebrale;
Contuzia (traume închise)
Contuziile sunt reprezentate de totalitatea modificărilor funcţionale şi
structurale produse în ţesuturi în urma unui agent vulnerant, fără compromiterea
integrităţii tegumentului sau mucoasei; sunt caracteristice accidentelor de
circulaţie, dar apar şi în alte etiologii precum agresiuni cu corpuri contondente,
precipitări. Presupun două mecanisme lezionale principale:
-compresie sau strivire; produc grave alterări la nivelul ţesuturilor prin
ruperea ţesuturilor, compresie şi disfuncţie în aportul sanguin tisular;
-mişcarea diferenţiată a unor structuri anatomice parţial fixate, cauzată de
decelerare (ex.: ruptura aortei descendente).
Ambele mecanisme produc apariţia la nivelul ţesuturilor a unor deformări
fizice de întindere, forfecare sau strivire. în momentul în care acestea depăşesc
elasticitatea sau vâscozitatea ţesuturilor (punct de rupere sau limită elastică), se
produce ruptura acestora.
Entorsa
Este traumatism articular închis, ce afectează ţesuturile moi articulare şi
periarticulare, produse în urma unei suprasolicitări bruşte şi necorespunzătoare a
articulaţiei.
Primul ajutor în cazul unei entorse consta în repausul fizic al articulaţiei şi

16
aplicarea unei pungi cu gheaţă sau comprese reci. Acestea au un dublu efect:
reduc durerea şi determină vasoconstricţie locală, reducând fluxul sangvin local
şi prin aceasta limitând tumefacţia şi inflamaţia locală.
Luxaţia
Luxaţia este traumatismul articular ce determina pierderea raporturilor
normale între suprafeţele osoase ce formează articulaţia. Luxaţiile pot fi
complete: când deplasarea este totală sau incomplete numite şi subluxaţii, când
deplasarea capetelor osoase este parţială.
Semnele şi simptomele unei luxaţii sunt:
 durere articulara violenţă la început, ce devine difuză şi scade în
intensitate în câteva zile;
 impotenţa funcţională a articulaţiei;
 atitudine vicioasa a membrului (o atitudine nefirească a membrului
respectiv, datorată durerii şi impotentei funcţionale);
 deformarea articulara.
Primul ajutor în caz de luxaţie consta în imobilizarea membrului afectat şi
transportul ulterior într-o unitate spitaliceasca unde se va realiza reducerea
luxaţiei (repunerea în poziţie normală a oaselor).
Fractura
Fracturile sunt leziunile oaselor rezultate în urma unui traumatism, când se
întrerupe continuitatea osoasă. Sunt cele mai frecvente tipuri de leziuni apărute
în cazul accidentelor soldate cu politraumatisme.
În funcţie de traiectul de fractură la nivelul osului, fracturile sunt:
transversale, oblice, longitudinale, în spirală sau cominutive (când rezulta mai
multe fragmente osoase).
În funcţie de lezarea sau nu a ţesuturilor moi adiacente, fracturile pot fi:
 fracturi deschise: când la locul fracturii exista şi o plagă;
 fracturi închise: când tegumentele adiacente sunt intacte.
În funcţie de raportul fragmentelor osoase după fractură, acestea pot fi:
17
 fără deplasare: când capetele osoase rezultate în urma fracturii rămân în
contact;
 cu deplasare: când capetele osoase rezultate se deplasează.
Fracturile fără deplasare pot deveni fracturi cu deplasare, dacă nu se iau
măsuri corespunzătoare de imobilizare a zonei de fractură.
Semnele şi simptomele unei fracturi sunt:
- durere vie, accentuată de mişcare;
- impotenţa funcţională apăruta imediat după traumatism;
- deformarea regiunii;
- mobilitate osoasă anormală;
- modificări locale: tumefacţie (creşte în volum), eritem (roşeaţa), căldura
locală.
II.2 Simptomatologie

Datorită gravităţii accidentelor în care se poate produce fractura bazinului


semnele acestei leziuni sunt întotdeauna marcate de cele ale stării de şoc în care
se găsesc accidentaţii respectivi. La examinare se va observa atent centura
pelviană la toţi aceşti accidentaţi.
La examinare se poate constata o atitudine vicioasă a unuia sau a ambelor
membre inferioare (rotaţie externă, scurtate aparent), echimoză sau eroziune la
locul unde s-a aplicat agentul vulnerant şi în special o impotenţă funcţională
totală, asemănătoare cu o paraplegie.
Prin palpare se pot evidenţia puncte dureroase caracteristice corespunzând
nivelului fracturii.
În fracturile multi- fragmentare pubiene se poate produce ruptura peretelui
vezical.
Simptomele care se manifestă în cazul celor mai multe dintre fracturile
osoase includ:
- deformarea oaselor sau a articulaţiilor;
18
- durere severă care se accentuează o dată cu mişcarea zonei afectate;
- perforarea pielii şi posibilitatea vizualizării osului rupt;
- lipsa senzaţiilor;
- limitarea totală sau parţială a funcţiilor membrului afectat.
– semne generale: scăderea tensiunii arteriale; tulburarea termoreglării;
posibil stop cardio-respirator;
– semne locale: – de probabilitate: durere foarte intensă, în punct fix; apare
imediat după traumatism; tumefiere locală; echimoză; impotenţă funcţională;
poziţie nefirească;
– de certitudine: mobilitate anormală; crepitaţii osoase (zgomote
caracteristice datorate frecării capetelor osoase fracturate); lipsa transmiterii
mişcării dincolo de focarul de fractură; deformare regională (când este sub
forma unui unghi apărut pe un segment cu formă liniară în mod normal);
- examenul radiologic;
– în cazul fracturilor deschise, la semnele de mai sus se asociază: plaga;
hemoragie locală.
O fractură poate fi cauzată de suprasolicitare, violenţă externă sau presiune.
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să fie în stare să deosebească o
fractură închisă de una deschisă. Pielea peste o fractură închisă nu este
străpunsă, în timp ce pielea din jurul unei fracturi deschise este străpunsă. Rană
poate fi cauzată de o forţă externă sau de fragmentele osului care forţează ieşirea
prin piele.

II.3 Diagnostic de certitudine

Bazinul se explorează, în principal, prin examene radiologice


convenţionale. Adesea se realizează o scanografie pentru a face un bilanţ mai
precis al fracturilor cotilului.

19
II.4 Complicaţii

1. Leziunile nervoase sunt dominate de paralizia nervului sciatic. Ele apar


în unele fracturi verticale ale aripioarei sacrate, în fracturile verticale posterioare
ale aripii iliace şi în marile luxaţii sacro-iliace.
Leziunea poate fi tronculara sau radiculară prin elongaţia plexului de către
fragmentele osoase deplasate. Afectarea izolată a sciaticului popliteu extern are
un prognostic bun, deoarece recuperarea este frecventă. Asocierea cu leziuni ale
sciaticului popliteu intern este un factor de gravitate.
2. Complicaţiile urinare se întâlnesc în 10-15% din fracturile de bazin. Ele
pot pune în pericol viaţa pacientului imediat după accident (mortalitate 30%) sau
ulterior pot afecta funcţiile urinare, iar la bărbat şi funcţia genitală.
Ele se datorează mai frecvent leziunilor arcului anterior, fracturilor celor
patru pilieri anteriori şi disjuncţiilor pubiene.
Leziunile urinare sunt variate: ruptura vezicii urinare pline, înţeparea sa de
către un fragment osos, leziuni uretrale (ruptura uretrei membranoase, smulgerea
blocului prostato-vezical prin ruptura aponevrozei perineale, forfecarea uretrei
pe ligamentul transvers subpubian).
3. Complicaţiile vasculare sunt practic singurele leziuni care pun în pericol
viata accidentatului, deoarece 75% din decese li se datorează.
Prognosticul a fost ameliorat prin diagnosticul mai exact datorat
arteriografiei, ca şi tratamentului prin embolizare vasculară.
Pot fi rupte sau înţepate numeroase trunchiuri vasculare (iliaca primitivă,
hipogastrică, femurală comună) sau colaterale (fesieră).
Aceste leziuni vasculare vor determina apariţia precoce a hematomului
retro-peritoneal care difuzează favorizat de spaţiile largi: pelvi-rectal, apoi în tot
micul bazin sau uneori până la diafragm. El produce un şoc hemoragic agravat
de un reflex neuro-vegetativ, dar şi de un ileus paralitic cu subocluzie intestinală,
de tulburările respiratorii, compresia venoasă, compresia uretrei.

20
Diagnosticul leziunilor vasculare se poate face prin angiografie realizată
prin cateterism retrograd femural sau pe cale axilară. Mai întâi se obţine o
aortografie globală de orientare spre o leziune viscerală sau vasculară, care este
urmată de o arteriografie selectivă abdomino-pelvină ce poate identifica
leziunile tronculare sau colaterale.
Embolizarea este unul din gesturile terapeutice ce are scopul de a suprima
printr-un embol fluxul sangvin în arterele de calibru mic (arterele fesieră,
ruşinoasă, obturatoare).
Ligatura chirurgicală a axului ilio-femural, a arterei hipogastrice sunt
gesturi “disperate” care pot salva viaţa pacientului dacă sunt practicate precoce,
când reanimarea pacientului nu este eficace deoarece sursa de sângerare persistă.
4. Complicaţiile viscerale sunt mult mai rare şi apar în fracturile bazinului
cu mare deplasare. Putem întâlni ruptura rectală, asociată de obicei cu ruptura
uretrei posterioare, perforaţia colonului sau a intestinului subţire prin fragmente
16 uterina (uterul fiind mai vulnerabil in caz de graviditate) şi leziuni ale
vaginului.

II.5 Tratament

Repausul la pat este rezervat fracturilor stabile, fără deplasare importantă.


Ridicarea pacientului este permisă după 3-4 săptămâni, în funcţie de dispariţia
durerilor.
Suspensia în hamac utilizează un sistem de chingi trecute pe sub bazin şi
suspendate pe un cadru, ce permite reducerea deplasărilor transversale
(exemplu: disjuncţie pubiană - Fig. 2). Aceasta se menţine 45 zile-2 luni.
Dacă reducerea deplasării nu se obţine în 48 de ore, cazul trebuie
chirurgicalizat.
Metoda nu reduce deplasarea verticală a hemibazinului. Tracţiunea
continuă este efectuată prin intermediul femurului, cu greutăţi ce pot depăşi 15

21
kg pentru a obţine reducerea ascensiunii hemibazinului (exemplu: fracturi duble
verticale homolaterale- Fig. 4).

Fig. 127. Sinteza fracturilor bazinului: a) disjuncţia simfizei şi a celor două articulaţii
sacroiliace şi fractura corpului sacrului; b) încălecare simfizară asociată unei fracturi
posterioare iliace; c)- Fractura Malgaigne (aripa iliacă) A – vedere anterioară, B- vedere
superioară; d) fractura Voillemier

II.6 Profilaxie

La adulţii cu vârsta de peste 65 ani, peste 90% din fracturile de şold sunt
cauzate de căderi, mortalitatea la un an a pacienţilor cu fracturi de şold fiind de
20% (7,8). Aportul zilnic de vitamina D este esenţial pentru scăderea riscului de
fractură. Studiile clinice sugerează ca doză optimă zilnică pentru acest grup de
vârsta este de aproximativ 700-800 UI.

22
Capitolul III: Rolul asistentei medicale în pregătirea pacientului
pentru explorări specifice

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc


îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie.
Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic
coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta
permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient.
Aceste etape sunt:
1. Culegerea de date;
2. Analiza şi sinteză datelor;
3. Planificarea îngrijirilor;
4. Implementarea îngrijirilor;
5. Evaluare.
1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta
reuneşte toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la
internarea bolnavului şi reprezintă primul contact cu bolnavul care este foarte
important pentru obţinerea acceptului colaborării acestuia.
Asistentul medical prin comportamentul său trebuie să-i creeze bolnavului
imaginea unei persoane competenţe şi să contribuie la îngrijirea sa.
2. Analiza şi sinteză datelor presupune:examinarea datelor, clasificarea
datelor în independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului,
stabilirea problemelor de îngrijire şi a priorităţilor şi stabilirea cauzelor sau a
surselor de dificultate.
Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin
acţiunile proprii să acţioneze asupra acestei cauze.
3. Planificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acţiune a
etapelor, mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor
23
conform unei strategii bine definite ţinând cont în mod deosebit de îngrijirile şi
tratamentele prescrise de medic.
4. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul realizării
intervenţiilor. Scopul este aducerea pacientului într-o stare optimă de
independenţă, de satisfacerea nevoilor.
5. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în funcţie de
rezultatele obţinute. Se face evaluarea după o anumită perioadă; în general un
obiectiv indică în ce ritm trebuie făcută evaluarea.
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului pentru a prevenii complicaţiile
ce pot apărea din cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei.
Obiectivele urmărite:
 normalizarea tonusului muscular;
 menţinerea mobilităţii articulare;
 asigurarea stării de bine şi independenţa pacientului;
 stimularea metabolismului;
 favorizarea eliminării de urină şi fecale (pacientul poate să
urineze şi să-şi evacueze scaunul mai bine în afara patului decât în
prezenţa altora sau în poziţia culcată pe bazinet);
 stimularea circulaţiei sanguine pentru: profilaxia trombozelor,
pneumoniilor,escarelor,contracturilor.
Mobilizarea face parte din terapia prescrisă de medic, în funcţie de
afecţiune sau starea pacientului, mobilizarea se face progresiv crescând treptat
gama de mişcări.

III.1 Examene de laborator

Asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi patologice,


sondaje, pregăteşte bolnavii în examinările paraclinice (radiologice, endoscopice),
efectuează formele legate de internarea şi ieşirea bolnavului din spital, ţine la

24
curent evidentele administrative şi medicale ale bolnavului. Pe baza indicaţiilor
prescrise de medic în foaia de observaţie, pregăteşte condica de medicamente.
Administrează medicamentele şi urmăreşte efectul lor, anunţă orice schimbare s-ar ivi în
starea bolnavului.

III.2 Radiologie

Rolul asistentei medicale la acest subpunct se concretizează în


investigarea bolnavilor prin examenul radiologic al sistemului osteoarticular nu
necesita o pregătire prealabilă deosebită.
Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar unguentele sau
alte forme medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin
substanţele rasioopace pe care eventual le conţine, ele pot produce opcitate de
imagine.
Pentru executarea radiografiilor, bolnavul va fi culcat pe masa de
radiografie. Medicul radiolog va stabili poziţia adecvată bolnavului pentru
examinare, iar asistenta va trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea şi
menţinerea acestei poziţii. Dacă mişcările îl provoacă dureri, atunci înainte de
examinare, bolnavul va primi un medicament analgezic.
Tabloul clinic este al unui pacient politraumatizat în stare grava, iar fractura
de bazin este mascată de alte leziuni mai zgomotoase. Şocul traumatic şi
hemoragic este important şi agravat de celelalte leziuni asociate.
La examenul clinic, durerea este vie la mobilizarea aripilor iliace care
uneori sunt mobile (fractura dublă verticală). La nivelul pubisului poate apare un
hematom voluminos. Examenul uro-genital este obligatoriu si poate depista o
ruptură de vezică sau uretră.
Examenul radiologic cuprinde incidente de faţă, oblice alare, obturatoare
dar mai ales tomografia computerizata şi rezonanţa magnetică nucleară care

25
evidenţiază amploarea leziunilor osoase şi deplasarea fragmentelor, ca şi
leziunile asociate ale organelor intrapelviene (Fig.6) .

Fig. 6. Tomografie computerizata. Disjuncţie sacro-iliacă şi deplasare


posterioară a ilionului fracturat

III.3 Sondaj vezical

Contuziile vezicale - Vezica urinară este un organ pelvin, protejat prin arcul
pubian anterior. Aceasta explică de ce majoritatea traumatismelor de bazin sunt
urmate de rupturi de vezică. Leziunile vezicii urinare sunt variabile, drept
urmare a etiologiei traumatismelor dar şi gradelor de umplere a vezicii în timpul
traumatismelor.
Schematic ruptura de vezică poate fi intraperitoneală, ca rezultat al unui
traumatism violent hipogastric (lovitura cu piciorul) pe o vezică urinară plină ce
explodează în totalitate în regiunea peritoneală; va rezulta un epanşament urinar
amestecat cu sânge. Ruptura subperitoneală este rezultatul unui traumatism
asociat cu fracturi de bazin - vezica se fixează într-un fragment osos.
Leziunea vezicală anterioară sau laterală este întotdeauna subperitoneală
şi are drept urmare formarea unei colecţii de urină şi sânge; aspectul este cel al
unei celulite.

26
Diagnosticul rupturii de vezică - se pune pe existenţa traumatismului şi
prezenţa hematuriei macroscopice.
Conduita terapeutică - în cazul sindromului peritoneal se intervine
chirurgical rapid cu lavajul cavităţii peritoneale şi reparaţia breşei vezicii; în
cazul unei fracturi de bazin cu hematurie macroscopică pacientul este tratat în
secţia de urologie; consult ortopedic, cicatrizare, mobilizare la pat.

27
Capitolul IV: Intervenţiile asistentei medicale privind îngrijirea
pacientului cu traumatism de bazin

-Evaluarea scenei accidentului


-Este practic prima acţiune majoră a intervenţiei prespitaliceşti în traumă;
-Cuprinde raţiuni medicale complexe atât de tip retrospectiv cât şi
prospectiv;
-Se efectuează de către şeful echipei medicale, prin trecerea în revistă,
foarte rapid, 2 –3’, a întregii scene a accidentului după o metodologie specifică.
La sfârşitul său echipa trebuie să fie în posesia unei imagini exacte a
reproducerii accidentului.
-Obiectivele evaluării:
-Identificarea tipului accidentului;
-Mecanismul principal de producere;
-Riscuri evolutive sau potenţiale /combatere;
-Identificarea tuturor victimelor;
-Aprecierea mecanicii principale a accidentului.
-Elemente urmărite:
-Prezenţa unui decedat la locul accidentului;
-Poziţia vehiculelor implicate / aspectul structurii prăbuşite şi ale celor din
jur, neimplicate direct;
-Aprecierea consistenţei mediului de impact;
-Stricăciunile evidente exterioare ale structurilor;
-Deformările interioare ale habitaclului /spaţiul vital;
-Prezenţa în poziţie a centurilor de siguranţă.

28
IV.1 Manevre specifice în asistenţa pacientului cu traumatism de bazin

-Evaluarea primară a pacientului


Reprezintă evaluarea funcţiilor vitale şi a leziunilor care pun viaţa în
pericol.
Evaluarea iniţială sau primară consta în realizarea unor evaluări globale a
stării victimei pentru a se determina gravitatea leziunilor şi stabilirea priorităţilor
de acţiune.
Primul pas în evaluarea primară a pacientului este determinarea nivelului
de conştientă folosind scorul Glasgow (GCS).
Scorul Glasgow (GSC) se calculează prin evaluarea reacţiei oculare (O),
verbale (V) şi motorii (M) a pacientului traumatizat şi prin însumarea
punctajului obţinut la fiecare dintre aceste 3 categorii. Valoarea normală este de
15 puncte. Un scor sub 8 este definitoriu pentru comă, iar o valoare de 3 (GCS =
O1V1M1 = 3 puncte) defineşte areactivitatea completă. Scorul GSC are valoare
evaluativa şi prognostica. Scorul Glasgow minim este 3.
Tot în cadrul evaluării primare este imperativa folosirea tehnicii A.B.C.
(reprezintă o formulă mnemotehnica de asociere a primelor litere ale alfabetului
cu ordinea în care trebuie efectuate manevrele necesare salvării unei victime
care nu mai respira sau a cărei inima nu mai bate).
-Evaluarea secundară a pacientului
Examinarea secundară a pacientului este examinarea din cap până în
vârful picioarelor. Se face cu scopul de a evalua leziunile care nu pun viaţa în
pericol după ce a fost efectuată evaluarea primară şi stabilizarea pacientului.
Această evaluare ajuta la localizarea şi tratarea semnelor şi simptomelor
leziunilor.

29
Semne şi simptome
Pentru o evaluare corectă a pacientului este necesar a se face diferenţa
între semne şi simptome.
-Semnul este ceva ce se poate vedea sau simţi la un pacient, o modificare
evidentă obiectivă. Exemple: cianoza, edemele, icterul.
-Simptomul este o tulburare subiectiva percepută de bolnav; este ceea ce
spune pacientul, de exemplu „mă doare spatele” sau „cred că o să vărs”.
Exemple: durerea, greaţă, palpitaţiile, ameţeala.
Primul pas al examinării fizice consta din determinarea semnelor vitale.
Semnele vitale sunt: respiraţia, pulsul, temperatura şi tensiunea arterială.
-Examinarea pacientului “din cap până în picioare”
Este important ca examinarea să fie făcută în acelaşi mod de fiecare dată
pentru a fi siguri că am verificat toate părţile corpului.
Se comunica clar leziunile găsite celorlalţi membri ai echipei medicale.
Examinarea pacientului “din cap până în picioare“ poate fi efectuată
indiferent dacă pacientul este conştient sau inconştient.
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii
de coloană cervicală. Se stabilizează capul şi coloana şi se încearcă
minimalizarea mişcării în timpul examinării. Infirmarea leziunii de coloană
cervicala se poate face doar pe baza examenului radiografic.
Examinarea bazinului
Bazinul se examinează pentru a observa echimoze, hemoragie sau
tumefiere. Dacă pacientul nu acuza durere, apăsam uşor pe crestele iliace, oasele
bazinului, observând dacă acesta prezintă sau nu mobilitate. Dacă pacientul
acuza durere sau sensibilitate sau dacă am oservat o mişcare anormală, putem
suspiciona o leziune severă la acest nivel.
O importanţă deosebită la examinarea bazinului trebuie să o acordăm
hainelor pacientului, dacă acestea sunt îmbibate cu urina sau fecale poate fi un

30
semn important pentru diagnosticarea unor boli sau leziuni, cum este atacul
vascular cerebral.
Examinarea continuua cu examinarea zonei genitale pentru a observa
leziuni externe. Deşi aceasta examinare este neplăcută pentru pacient, trebuie
efectuată dacă există orice suspiciune de leziune la acest nivel. Exemple:
scurgeri de sânge prin meatul urinar indica o leziune la nivelul uretrei, scurgerea
de sânge prin anus denota lezarea rectului.
Examinarea extremităţilor
Examinarea extremităţilor se face sistematic pentru a determina dacă
există leziuni la acest nivel. Aceasta examinare consta din cinci paşi:
-observam dacă există leziuni vizibile, căutam hemoragii sau deformitati;
-examinam dacă există sensibilitate la nivelul mâinilor, palpând uşor,
privim fata pacientului şi asultam dacă sunt semne de durere;
-rugam pacientul(dacă este conştient) să mişte mâna sau piciorul, verificam
dacă mişcarea este normală, întrebam dacă există durere la mişcare;
-verificam sensibilitatea la nivelul extremităţilor prin atingere uşoară,
întrebam pacientul dacă simte atingerea;
-evaluam circulaţia la nivelul extremităţilor prin verificarea pulsului şi a
timpului de reumplere capilară.
Examinarea spatelui
Examinarea spatelui se efectuează în doi timpi şi cu o echipă medicală
formată din trei membri. Se fixează capul şi gâtul pacientului, un mebru al
echipei medicale se va poziţiona la capul pacientului şi va fixa capul, alţi doi vor
fi poziţionaţi lângă pacient, unul la nivelul toracelui, iar celălalt la nivelul
bazinului. La comanda primului pacientul va fi întors pe o parte, păstrând capul
în ax, asistentul poziţionat la la toracele pacientului va palpa cu o mână fiecare
vertebra, coastele, scapula, zona lombara, căutând plăgi, hemoragii, echimoze,
fracturi. Pacientul este aşezat din nou pe spate şi folosind aceeaşi metodă va fi
întors pe cealaltă parte penru aputea examina şi restul spatelui.

31
Concomitent cu examinarea spatelui, pacientul poate fi aşezat pe bord sau
pe targa metalică pentru a evita o mobilizare ulterioară a acestuia.
Dacă există corpi străini inclavati în diferite regiuni ale corpului, care se
afla încă în plaga, se lasa acolo, şi se va imobiliza în poziţia găsită.
Obţinerea istoricului medical al pacientului
Cunoaşterea stării sănătăţii pacientului înaintea incidentului poate ajuta
personalul medical să acorde tratamentul adecvat şi să evite măsurile care pot
pune în pericol pacientul. De aceea este important să obţinem cât mai multe
informaţii legate de istoricul medical al pacientului.
În cazul unui pacient conştient vom pune întrebări cu referire la:
- vârsta;
-daca pacientul se ştie suferind de vreo boală(cardiaca, diabet etc);
-daca este în timpul unui tratament;
-daca este alergic la ceva.
Dacă pacientul este inconştient, putem cere date de la un membru al
familiei, un prieten său coleg. Mai nou, informaţii importante se găsesc pe
brăţări sau medalioane medicale.

Evaluarea continuă
Pacienţii care par a fi stabili pot deveni instabili foarte repede, de aceea
este esenţial supravegherea pacienţilor atent pentru a observa schimbări în starea
lor.
Ca o regulă generală trebuie monitorizate semnele vitale ale pacientului la
fiecare 15 minute. Se menţin libere căile aeriene, se monitorizează respiraţia şi
pulsul şi se observa aspectul tegumentelor şi temperatura.
-Acordarea primului ajutor
Acordarea primului ajutor în cazul pacienţilor politraumatizati se face în
baza protocoalelor „Suportul vital de bază”(SVB) şi „Suportul vital
avansat”(SVA).
32
La pacientul critic traumatizat, deteriorarea respiratorie şi hemodinamică
se poate datora mai multor cauze, iar abordarea unor astfel de situaţii variază de
la caz la caz. Astfel, potenţiale cauze ale deteriorării şi opririi cardio-pulmonare,
sunt:
-Leziuni neurologice centrale severe cu colaps cardiovascular secundar.
-Hipoxie secundară stopului respirator, survenit după o leziune neurologică,
obstrucţie de căi aeriene, pneumotorax deschis masiv, sau lacerare sau
strivire de arbore traheobronşic.
-Lezarea severă, directă a unor structuri vitale: inimă, aortă, artere
pulmonare.
-Suferinţe medicale anterioare sau alte situaţii ce conduc la accidentări:
fibrilaţie ventriculară (FV) survenită la conducătorul unui autovehicul,
electrocutare, etc.
-Scăderea importantă a debitului cardiac în caz de pneumotorax în tensiune
sau tamponadă cardiacă.
-Hipovolemia prin hemoragie masivă cu diminuarea severă a furnizării
oxigenului la ţesuturi.
-Leziuni survenite în mediu rece (ex. fracturi ale membrelor) complicate cu
hipotermie secundară severă.
În cazul stopului cardiac asociat hemoragiei interne necontrolabile sau
tamponadei cardiace, un prognostic mai bun este asociat cu transportul
rapid al victimei într-un serviciu de urgenţă cu posibilităţi de intervenţie
chirurgicală imediată.
Pacienţii la care stopul cardio-respirator survenit în prespital s-a datorat
hemoragiei prin afectarea mai multor organe (cum se întâmplă în traumatismul
nepenetrant), rareori vor supravieţui intact din punct de vedere neurologic, în
ciuda unei intervenţii rapide şi eficiente atât în prespital cât şi într-un centru de
traumă.

33
Necesitatea începerii manevrelor de resuscitare impune descarcerea rapidă
a victimei cu imobilizarea coloanei cervicale. Iniţierea imediată a manevrelor de
SVB şi SVA vor asigura calea aeriană patentă, oxigenarea, ventilarea şi
circulaţia pacientului. În cazul în care mai mulţi pacienţi prezintă leziuni severe,
personalul de urgenţă trebuie să stabilească priorităţile privind acordarea
îngrijirii. Dacă numărul pacienţilor critic traumatizaţi depăşeşte resursele
sistemului medical de urgenţă, cei la care nu se decelează puls vor fi consideraţi
prioritatea ultimă în ceea ce priveşte acordarea îngrijiriilor şi triajul. Aplicarea
acestui ghid permite declararea decesului în prespital sau renunţarea la
manevrele de resuscitare în cazul în care există mai mulţi pacienţi critic
traumatizaţi, sau când leziuniile sunt incompatibile cu viaţa.
Suportul vital de bază (SVB) presupune evaluarea stării de conştienţă,
eliberarea căilor aeriene, evaluarea respiraţiei cu susţinerea oxigenării şi
ventilării dacă este cazul, precum şi evaluarea şi susţinerea circulaţiei.
Evaluarea stării de conştienţă
Traumatismul cranian sau şocul pot determina alterarea stării de conştienţă.
În cazul leziunii medulare cervicale, victima poate fi conştientă dar incapabilă să
se mişte. Pe parcursul evaluării iniţiale şi a stabilizării salvatorul trebuie să
monitorizeze reactivitatea pacientului. Deteriorarea pacientului poate indica fie
compromiterea neurologică, fie insuficienţă cardiorespiratorie.
Calea aeriană (A - airway)
În cazul politraumatismului sau în cazul traumatismului izolat
craniocervical, coloana trebuie imobilizată în timpul manevrelor de SVB.
Pentru deschiderea căii aeriene este utilizată manevra de subluxare anterioară a
mandibulei în locul hiperextensiei capului.
Dacă este posibil, un al doilea salvator va fi responsabil de imobilizarea
capului şi a coloanei cervicale în timpul manevrelor de SVB, până se aplică un
dispozitiv adecvat de imobilizare spinală.

34
Odată calea aeriană fiind deschisă din punct de vedere anatomic, trebuie
îndepărtat sângele, lichidul de vărsătură şi alte secreţii din cavitatea orală.
Aceasta se realizează folosind tifon sau un câmp pe un deget înmănuşat,
introdus în cavitatea orală a pacientului. De asemenea se poate realiza şi prin
aspirare.
Respiraţia / Ventilaţia (B - breathing)
Odată stabilită o cale aeriană patentă, salvatorul trebuie să evalueze
respiraţia.
Dacă respiraţia este absentă sau ineficientă (respiraţii agonice sau respiraţii
superficiale cu frecvenţă scăzută) este necesară ventilarea pacientului. În timpul
ventilării pacientului trebuie imobilizată coloana cervicală; aplicarea ventilaţiilor
gură la gură se va face prin intermediul unor măşti cu valvă sau “câmpuri”
faciale, pentru a asigura protecţia resuscitatorului.
Dacă toracele nu se expansionează în timpul ventilării, în pofida
încercărilor repetate de a deschide calea aeriană prin manevra de subluxare
anterioară a mandibulei, trebuie exclusă existenţa unui pneumotorax în tensiune
sau a unui hemotorax masiv; atât diagnosticarea, cât şi tratarea unei asemenea
leziuni, sunt gesturi de suport vital avansat (SVA). Ventilaţiile vor fi
administrate, lent pentru a reduce riscul de inflaţia gastrică, regurgitare şi
aspiraţie pulmonară.
Circulaţia (C - circulation)
Dacă victima nu prezintă semne de circulaţie sanguină (nu există nici un fel
de mişcare, inclusiv mişcări respiratorii, tuse) ca răspuns la ventilaţia realizată
de către salvator şi dacă acesta nu detectează puls carotidian,trebuie începute
compresiile sternale.
Dacă există la dispoziţie un monitor-defibrilator, acesta va fi aplicat şi va
permite verificarea producerii primare a unei fibrilaţii sau tahicardii ventriculare
care a determinat pierderea stării de conştienţă şi ulterior traumatismul. De

35
asemenea, cu ajutorul monitor-defibrilatorului va fi evaluat ritmul cardiac al
victimei şi se va indica aplicarea sau nu a şocului electric.
Oprirea unei hemoragii externe se va face prin compresie directă.
Calea aeriană
Indicaţiile de intubare în cazul pacientului traumatizat includ:
- Stopul respirator (apneea);
- Insuficienţa respiratorie prin hipoventilaţie severă, hipoxemie refractară
la oxigenoterapie, acidoza respiratorie;
- Şocul;
- Traumatismul craniocerebral sever;
- Incapacitatea victimei de a-şi proteja calea aeriană superioară (ex.
pierderea reflexului de vărsătură, alterarea stării de conştienţă, comă);
- Unele traumatisme toracice (ex. torace moale, contuzie pulmonară,
traumatism penetrant);
- Semne de obstrucţie a căilor aeriene;
- Asocierea de leziuni cu potenţială evoluţie către obstrucţia căilor aeriene
(traumatism facial, leziuni la nivel cervical);
- Anticiparea necesităţii suportului ventilator mecanic.
În general se preferă intubarea orotraheală. Este contraindicată intubarea
nasotraheală în prezenţa leziunilor maxilofaciale severe sau a fracturii de bază
de craniu, datorită riscului de a plasa sonda în afara traheei în timpul intubării.
Poziţionarea corectă a sondei trebuie confirmată frecvent prin examinare
clinică, prin utilizarea oximetriei şi a monitorizării CO 2 expirat: imediat după
intubare, în timpul transportului, la orice mobilizare a pacientului.
Eşecul intubării traheale la pacientul cu traumatism facial masiv şi edem
constituie o indicaţie pentru cricotiroidotomie. Prin cricotiroidotomie se obţine
rapid o cale aeriană sigură ce susţine oxigenarea, deşi ventilaţia va fi
suboptimală.

36
Odată ce sonda traheală este introdusă, ventilaţiile şi compresiile realizate
simultan pot determina pneumotorax în tensiune pe un plămân deja lezat, mai
ales dacă există şi fracturi costale sau sternale. Se recomandă efectuarea
coordonată a ventilaţiilor şi compresiilor, în raport de 1:5, dacă există leziuni de
cutie toracică.
Se poate tenta introducerea sondei nasogastrice pentru decompresia
stomacului dacă există traumatism maxilofacial dar acesta nu este sever. În
prezenţa traumatismului maxilofacial sever există riscul plasării sondei
nasogastrice intracranian. În aceste condiţii, sonda nasogastrică trebuie introdusă
cu atenţie, iar poziţia acesteia în stomac trebuie confirmată.

IV.2 Intervenţii specifice asistentului medical

Odată instituite Suportul vital de bază (SVB) şi Suportul vital avansat


(SVA) se poate trece la intervenţiile specifice asistentului medical.
Abordul venos periferic
Puncţia venoasă periferică este o manoperă pe care oricare asistent medical
trebuie să şi-o însuşească.
Abordul venos periferic poate să aibă două scopuri:
-recoltarea de sânge;
-administrarea de medicamente sau soluţii perfuzabile.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin
montarea unui cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren
metalic care va fi retras după pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula
de plastic, canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii (în
funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliureta).

37
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de
grosimea cateterului. Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi
corespunzătoare calibrului venei.
Cateterul venos periferic
Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la
nivelul membrelor inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult
datorită riscului de tromboflebită.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu se reuşeşte
canularea venelor de la nivelul membrelor este cel de la nivelul venei jugulare
externe. Poziţia Trendelenburg crescând presiunea venoasă în teritoriul cav
superior permite o mai bună vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele
devin turgescente).
Materiale necesare pentru puncţia venoasă periferică:
-tampoane sterile cu alcool sanitar;
-garou;
-ac de puncţie sau CVP, sterile;
-benzi adezive pentru fixarea canulei;
-ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser
fiziologic).
Tehnica puncţiei venoase periferice
-pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal;
-asistentul va fi echipat cu mănuşi sterile;
-membrul ce urmează a fi puncţionat va fi poziţionat decliv (gravitaţia va
accentua stază venoasă);

38
-se aplică garoul aproape de locul puncţiei. Plasarea garoului la distanţă
face că patul venos în care se adună sângele să fie mai mare şi implicit venele
care urmează a fi puncţionate vor fi mai puţin umplute. Garoul va fi strâns în aşa
fel încât va fi întreruptă doar circulaţia venoasă nu şi cea arterială (oprirea
circulaţiei arteriale va face dificilă umplerea venoasă).
-după plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă
pumnul de mai multe ori ceea ce va duce la creşterea fluxului sanguin în
membrul respectiv cu o mai bună vizualizare a venelor;

-se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;


-se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
-se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele mâinii stângi;
-se ia acul sau CVP în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau cu obiectele
din jur zonă care urmează a fi introdusă în venă. Se pătrunde prin piele la un
unghi de 10o-15o până în venă după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul
venei.

Tehnica montării CVP


-în cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după
ce vârful CVP a ajuns intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de
sânge la capătul transparent al mandrenului, acesta va fi menţinut pe loc
împingându-se în continuare în venă doar canula de plastic prin culisare pe
mandren.

39
După ce canula de plastic a fost introdusă în totalitate intravenos se desface
garoul, mandrenul metalic

va fi retras cu o mână, în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe


canulă pentru a evita extravazarea de sânge. Se spală canula cu ser heparinat
după care se ataşează căpăcelul, trusa de perfuzie sau seringă cu medicaţia care
trebuie administrată.
Fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota
data şi ora la care a fost montată canula.
Montarea unei truse de perfuzie
-se face în condiţii de maximă sterilitate;
-se desface trusa de perfuzie sterilă;
-se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
-se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei
de picurare. Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se
introduce şi un ac pentru aer.
-se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni
asupra acesteia;

40
-se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa
de perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub.
Se închide dispozitivul de reglare a picăturilor, se conectează la cateter
după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la ritmul dorit;
-camera de picurare are încorporat un filtru care împiedică particulele de
cauciuc care se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului
trusei să ajungă intravascular.
Trusele prin care se administrează soluţii cristaloide sau coloide (trusele de
perfuzie) sunt diferite de trusele prin care se administrează sânge sau produşi de
sânge (truse de transfuzie), diferenţa constă în filtrele specializate pentru
administrarea de sânge şi produşi de sânge.
Imobilizarea pacienţilor
Dacă un pacient a suferit un traumatism se suspicionează întotdeauna o
leziune la nivelul capului său a coloanei vertebrale. Tratamentul inadecvat al
acestora poate duce la leziuni permanente sau la paralizie. Capul pacientului
trebuie menţinut în poziţie neutră şi imobilizat.
Moduri de imobilizare a capului şi coloanei pacientului şi dispozitive de
imobilizare.
-gulerele cervicale – sunt folosite pentru a preveni mişcarea capului şi a
gâtului. Sunt cunoscute mai multe modele de gulere cervicale:
-gulere cervicale reglabile
-gulere cervicale monobloc
-gulere cervicale din două bucăţi
Gulerele cervicale sunt confecţionate din polietilena de densitate mare,
prezintă protecţie de spumă hipoalergenică, centura din Velcro. Sunt
radiotransparente raza X, CT, RMN. Construcţie monobloc, uşor de montat şi de
dimensionat. Prezintă avantajul de a îngloba 4 dimensiuni de adult (fără gât,
scurt, normal, înalt) într-un singur guler.

41
Aceste gulere doar reduc mişcarea la acest nivel. Când se folosesc
gulerele cervicale este nevoie să se imobilizeze capul pacientului cu mâinile, cu
o pătură sau cu un alt sistem.
Pentru fixarea gulerului cervical întotdeauna este nevoie minimum de două
persoane. Un salvator se aşează la capul pacientului, va fixa capul şi cu o
mişcare ferma va aşeza capul în ax, cel de-al doilea salvator v-a fixa gulerul
cervical.

.
Important este să se îndepărteze toate hainele din jurul gâtului pacientului.
Se începe cu introducerea gulerului dinspre partea posterioara a gâtului fără al
mai mişca.

În cazul în care se suspectează o fractură de coloană vertebrală, se va evita


mobilizarea victimei până la sosirea echipei medicale.

42
Coloana vertebrală este formată din suprapunerea şi articularea unor oase,
numite vertebre: vertebrele cervicale, toracale, lombare, sacrale şi coccigiene,
care formează asfel un canal prin care trece măduva spinării.
Orice fractură la nivelul coloanei vertebrale prezintă riscul lezariii
măduvei, ceea ce poate provoca paralizii sau chiar moartea victimei.
Dacă există un potenţial pericol şi victimă trebuie mobilizată, aceasta se
va face cu imobilizarea coloanei vertebrale; victima va fi culcată pe un plan dur
(targa) şi fixată cu legături trecute peste coapse, bazin şi torace.
Aşezarea de pe sol pe targa sau brancard se face astfel: se va întoarce
simultan tot corpul victimei pe o parte (ideal de către 2 persoane) şi o altă
persoană va introduce brancardul sau targa sub corpul victimei.
Dispozitive folosite la imobilizarea coloanei vertebrale:
-targa de coloană tip Baxtrap;
-bord de lemn;
-targa lopata.
Folosirea oricărei variante de tărgi se realizează după o evaluare iniţială a
traumatismului,după fixarea coloanei cervicale şi după evaluarea secundară.
Eliberarea cailor aeriene şi ventilaţia
Pacienţii inconştienţi au în general căile aeriene obstruate. De cele mai
multe ori obstrucţia este cauzată de alunecarea limbii spre posterior, iar simpla
eliberare a căilor aeriene poate fi suficientă că victima să-şi reia respiraţia în
mod spontan.
Dacă victima este în imposibilitatea de a-şi elibera căile aeriene, acestea
vor trebui deschise manual, acest lucru se realizează prin manevrele de
hiperextensie a capului şi ridicarea bărbiei sau prin subluxaţia mandibulei.
Hiperextensia capului
Victima va fi aşezată în decubit dorsal iar asistentul se aşează în genunchi
lateral de ea, cu o mână plasată pe frunte se va împinge capul pe spate, cât se

43
poate de mult (hiperextensie) şi cu două degete de la cealaltă mână plasate pe
bărbie se va urmări ridicarea acesteia.
Este interzisă utilizarea acestei manevre în cazul suspiciunii de
traumatism al coloanei vertebrale cervicale.
Subluxaţia mandibulei:
Este o tehnică folosită pentru a elibera căile aeriene în cazul în care
pacientul este victima unui accident de circulaţie, cădere de la înălţime sau în
toate situaţiile în care suspicionam un traumatism al coloanei vertebrale
cervicale.
Victima va fi aşezată în decubit dorsal, asistentul se plasează în genunchi,
la capul victimei, se aşează degetele de o parte şi de alta sub unghiul mandibulei
şi se împinge în sus şi anterior cu ajutorul policelor ambelor mâini. În tot acest
timp capul victimei va rămâne într-o poziţie fiind foarte atenţi ca prin manevra
de subluxaţie a mandibulei să nu facem şi hiperextensia capului.
După deschiderea cailor aeriene prin tehnicile arătate anterior se va
deschide gura victimei căutând existenţa vreunui eventual obstacol ( resturi
alimentare, voma, secreţii, sânge, proteze dentare, dinţi rupţi, pământ etc.).
Odată găsită cauza, ea va fi îndepărtată prin una din următoarele metode:
-curatirea cu ajutorul degetelor- nu necesită echipament înafară de mănuşile
de examinare;
-aspiratia se realizează cu ajutorul aspiratoarelor manuale sau mecanice.
Aspiratoarele sunt utilizate în scopul îndepărtării secreţiilor, sângelui şi
vomismentelor din căile respiratorii ale pacientului, pentru a-i asigura acestuia
transferul aerului spre şi de la plămâni şi ai facilita ventilaţia.
Se folosesc sonde de aspiraţie rigidă de tip Yankauer sau sonde de
aspiraţie flexibile. Ambele sonde pot fi folosite pentru aspiraţia orofaringelui,
dar pentru aspiraţia nazofaringelui se folosesc doar sonde de aspiraţie flexibile.
Adâncimea la care putem introduce sonda Yankauer în cavitatea bucala se
măsoară şi reprezintă distanţa de la comisura bucala la lobul urechii.

44
Aspiraţia se efectuează 10-15 secunde, după care pacientul trebuie
reventilat sau oxigenat. În acest timp sonda de aspiraţie se introduce într-un
container cu apă pentru curăţare.
La pacienţii inconştienţi după ce am eliberat căile aeriene, trebuie să
asigurăm şi menţinerea liberă a acestora.
Pipa Guedel poate fi folosită la orice pacient inconştient, rolul ei fiind
menţinerea liberă a căilor aeriene superioare.
Pipa de mărime corespunzătoare şi corect introdusă va apasa baza limbii
împiedicând căderea acesteia în spate, spre faringele posterior.
Alegerea mărimii corespunzătoare pentru pipa se face prin măsurarea
distanţei de la comisura bucala launghiul mandibulei.

Introducerea pipei Gedel în cavitatea bucala se face ţinând pipa cu


concavitatea în sus. Când vârful pipei atinge bolta palatina (cerul gurii) se
roteşte 180 de grade şi se continua înaintarea până ce capătul extern ajunge
lanivelul arcadelor dentare.

45
Măştile de ventilaţie gura la masca de diferite mărimi, asigura protecţia
salvatorului în timpul ventilaţiei.La folosirea măştii se asigura o mărime
corespunzătoare fetei bolnavului.

Cu capul aşezat în hiperextensie se aplică partea îngusta a măştii pe baza


nasului, plasăm ferm masca pe fata şi o menţinem ferm cu degetele de o parte şi
de alta a orificiului măştii cu ridicarea concomitenta amandibulei cu celelalte
degete.
Balonul de ventilaţie
Balonul de ventilaţie oferă posibilitatea ventilării eficace şi suplimentarea
cu oxigen. Folosind balonul fără rezervor concentraţia oxigenului în aerul
ventilat nu depăşeşte 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen(care se
ataşează la partea inferioară a balonului) se asigura o ventilaţie cu oxigen de 90
% sau chiar peste.

Balonul de ventilaţie

46
Balonul de ventilaţie oferă posibilitatea ventilării eficace şi suplimentarea
cu oxigen.
Folosind balonul fără rezervor concentraţia oxigenului în aerul ventilat nu
depăşeşte 60 %, iar cu rezervor suplimentar de oxigen(care se ataşează la partea
inferioară a balonului) se asigura o ventilaţie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.

IV.3 Mobilizarea şi transportul pacientului cu traumatism de bazin

În cele mai multe situaţii pacientul poate fi tratat în poziţia în care s-a
găsit şi mobilizarea să se facă ulterior cu ajutorul unui alt membru al echipajului.
Mobilizarea imediată a pacientului se face în următoarele situaţii:
-pericol de foc, explozie sau prăbuşirea structurii în care se afla pacientul;
-daca sunt prezente substanţe periculoase;
-daca zona accidentului nu poate fi protejată;
-daca pacientul nu este accesibil ;
-daca pacientul se afla în stop cardio-respirator şi trebuie mutat pentru a
putea începe RCP.
Echipamentul folosit la mobilizarea pacientului:
-targa cu roţi – cele mai multe tipuri pot fi ridicate sau coborâte la înălţimea
dorită, partea de la capul sau/şi picioare poate fi ridicată. Aceste tărgi sunt

47
prevăzute cu centuri pentru fixarea pacientului. Tărgile pot fi manevrate de doi –
patru oameni în funcţie de terenul sau încăpere.
-targa portabila (brancarda) – tărgile portabile sunt folosite când cele cu roţi
nu pot fi manevrate în spaţii înguste.
-bordul –este confecţionat din lemn masiv, pe părţile laterale sunt prevăzute
cu mânere pentru transport şi locaşuri pentru fixarea centurilor, în partea
superioară unde se aşează capul pacientului este prevăzut cu un canal metalic, pe
care poate fi ataşate fixatoarele de cap. Încet locul bordului de lemn a fost
preluat de cel confecţionat din material mai uşor, cum ar fi fibră de carbon.
Bordul este folosit pentru pacienţii care au suferit un traumatism în special la
nivelul capului său coloanei. Pacienţii la care se foloseşte bordul trebuie
asiguraţi cu centuri, iar dacă traumatismul este la nivelul capului său gâtului,
capul va trebui imobilizat.
-targa cu lopeţi – este un dispozitiv rigid care poate fi desfăcut în două, pe
lungime. Acest dispozitiv se introduce sub pacient, întâi o jumătate, apoi cealaltă
şi apoi se unesc cele două părţi.
Targa lopata este folosită pentru mobilizarea traumatizatului în condiţii de
siguranţă.
-vesta extractoare, splintul de coloană – vesta extractoare sau KED
(Kendrick Extrication Device) este instrumental cel mai potrivit pentru
extragerea pacientului şi imobilizarea coloanei vertebrale în situaţii de urgenţă,
care este găsit în poziţie şezândă şi care au suferit un traumatism.
Vesta este rigidă pe verticală şi flexibilă pe orizontală, este construită din
vinil dur pe exterior şi este prevăzută cu centuri de imobilizare, realizează
imobilizarea şi în cazul fracturilor de şold sau a celor pelviene, permite aplicarea
monitoarelor/defibrilatoarelor şi nu limitează acţiunea pantalonilor antişoc,
poate fi folosită şi la paciente gravide sau la copii.
-Transportul pacientului cu fractură de bazin

48
După ce au fost acordate măsurile de prim ajutor traumatizatului o etapă
importantă ulterioară este reprezentată de evacuarea şi transportul celui
accidentat.
Transportul accidentatului cuprinde:
- pregătirea politraumatizatului pentru transport;
- ridicarea de la locul accidentului şi amplasarea pe targa a
politraumatizatului sau pe alt mijlocimprovizat şi apoi în cursul transportului;
- poziţia accidentatului pe targa în funcţie de leziunile suferite;
- poziţia în decubit lateral la traumatizaţii în comă;
- poziţia Trendelenburg inversata cu înclinarea de 10 -15maxima, la cei cu
fracturi ale bazei craniului;
- poziţia în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate, la traumatizaţii
în stare de şoc datorită hemoragiei;
- poziţia în decubit ventral la cei cu leziuni craniofaciale;
- poziţia Trendelenburg cu înclinarea de 10-15° la traumatizaţii cu stare de
şoc;
- poziţia în decubit dorsal la traumatizaţii conştienţi suspectaţi de fracturi
ale coloanei vertebrale sau ale bazinului;
- poziţia semisezanda la accidentaţii toracopulmonari sau la cei cu
insuficientă cardiorespiratorie;
- poziţia semisezanda la cei cu leziuni abdominale.
Mijioacele de transport ale accidentaţilor:
în funcţie de viteză de deplasare, confortul pe care îl oferă, utilarea cu
aparatura, instrumentar şi medicamente necesare reanimării pacientului
(sistemul de suspensie pentru bolnav, trusa antişoc şi instalaţia pentru legătură
radio) s-au realizat :
- autosanitare de transport şi de reanimare;
- elicoptere de legătura şi de transport;
- avioane sanitare de transport.

49
Capitolul V: Prezentarea cazurilor

Cazul I
Culegerea de date
Nume: M.M Sex: M. Localitatea: Comăneşti, comuna Suharău
Vârsta: 40 ani
Data internării: 10.06.2011
Mediul familiar: căsătorit, 2 copii
Mediul profesional: neasigurat
Cetăţenie: naţionalitate română
Diagnostic la internare:
Traumatism prin cădere de la înălţime, fracturi bazin
Diagnostic la 72 de ore: fractură de bazin cu deplasare
Diagnostic la externare: fractură de bazin cu deplasare
Stare de sănătate:
 Durere locală pe spinele iliace, pube, arcada unghiulară;
 Crepitaţii osoase;
 Impotenţă funcţională;
 Falsa scurtare a membrului inferior, corespunzător părţii
fracturate;
 Rotarea membrului spre exterior;

50
 Contractura muşchilor abdominali datorită hematomului
retroperitonial.
Anameza:
 antecedente colaterale;
 mama: afecţiune cardiacă;
 antecende pesonale, fiziologice şi patologice;
 hepatita A în copilărie;
Obişnuinţă de viaţă:
-alcool (cantităţi foarte mici) - nu neagă;
-tutun: da;
-alimente preferate: nu;
-igiena: independenţă;
Istoricul bolii
Pacientul în vârstă de 40 ani, declară că în urmă cu 2 ore a suferit un
traumatism prin cădere de la 4 metri din copac. Se prezintă la spital cu
ambulanţa şi se internează la secţia chirurgie.
Examen local:
-durere la comprimarea şoldului;
-durere la mişcare;
-falsa scurtare a membrului pe partea afectată;
-impotenţă funcţională.
Alergic la - nu se ştie;
Examen obiectiv:
-stare generală bună;
-stare de nutriţie-bună;
-facies: palid;
-înălţimea: 1,78 m;
-greutate: 82 kg;
-tegumente: palide;
-mucoase: normale;
51
-ţesut conjuctiv- adipos;
-sistem ganglionar - nepalpabil;
-sistem muscular- normatom, normachinetic;
-sistem oslo-articular;
-oprirea continuităţii osoase la nivelul bazinului.
Aparat respirator:
-torace normal conformat;
-sonoritate pulmonară normală;
-murmur vezicular fiziologic.
Aparat cardiovascular:
-Ritmic normal;
-Aparat digestiv:
-Contractura muşchilor abdominali, datorită hematomului retro-peritonial;
-Ficat, căi biliare, splină: normal;
Aparat uro-genital: loje renale nedureroase, urină normocronică, micţiuni
fiziologice
Sistem nervos, endocrin, organ de simţ: oricutat temporospaţial.
Investigaţii paraclinice:
-Examen sânge:
VSH=5mm/1h (VN 2-10 mm/h)
Hemoleucogramă
-leucocite=5,46 (VN=4-10 - 103/μ2)
-hematii=5,07 (VN-4,2 -6,0/106/μ2);
-hemoglobină=15,0 (VN=13-17,5/g/dl)
-hematocrit=44,5 (VN=40,1-51%);
-volum mediu eritrocitar -87,8 (VN=78-94/gL)
-HEM-CHEM =29,6 (VN=26-32/pg)
-Neutrofile =3,72(VN=1,80-6/103/μl)
Biochimie:

52
-glucoză=89 mg/dl (VN =55-110 mg/dl);
-uree=37,35 ml (VN=12-50 mg/dl)
Urina:
-densitate=1,016 g/dl (VN=1,01 S-1,022 g/dl)
p.H=6 (V.N.=5-6,5)
Examen radiologie:
 Radiografie bazin - fracturi multiple bazin.

Nevoi fundamentale

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de dependenţă Sursa de


crt. dificultate
1. A respira şi a avea o bună Tahipnee Durerea
circulaţie
2. A se alimenta şi a se hidrata - -

3. A elimina Imobilizare la pat Imobilizare


la pat
4. A se mişca şi a păstra o A merge Intoleranţa
bună postură mişcărilor
5. A dormi şi a se odihni Insomnie Anxietate

Somn întrerupt Durere


6. A se îmbrăca şi a se Incapacitatea de a-şi mişca Lezare fizică
dezbrăca membrele inferioare
7. A fi curat şi de a-şi proteja Imobilizare la pat Neputinţă
tegumentele şi mucoasele
8. A-şi păstra temperatura - -
corpului în limite normale
9. A evita pericolele - -

10. A comunica cu semenii săi - -

11. A se realiza Imobilizare la pat Neputinţă


53
12. A se recrea - -

13. A învăţa - -

14. A-şi practica religia Incapabil de a-şi practica Neputinţă


religia

54
Plan de îngrijire

Data Probleme de Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare


dependenţă
Circulaţia Pacientul să -repaus la pat;
inadecvată prezinte -se administrează medicaţia;
puls, T.A. în -asistenţa urmăreşte: temperatura, respiraţia, T.A,
limite puls; Ameliorarea circulaţiei
normale -pregătirea B.Pa,, sonaj vezical;
-recoltare analiză;
-pregătirea pacientului pentru radiografie.
Durerea Diminuarea -pregătirea post-operatorie;
08.03.2011 durerii în 15 -reducerea durerii cu analgezice;
min. -evitarea de către pacient a alimentelor iritate (cafea, Ameliorarea durerii
alcool, fumat);
-recomandă pacientului să respecte un aport
corespunzător de lichide.
Anxietate Liniştirea -încurajează pacientul să-şi învingă teama şi să
pacientului întrebe de câte ori are nelămuriri;
-explică pacientului motivele repetării planului
terapeutic cu toate aspectele sale formative Pacientul a dormit
-aerisirea salonului; liniştit în cursul nopţii
-umidificarea aeruluiacologic, stil de viaţă;
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora
-reducerea anxietăţii prin administrarea de sedative;

70
Reducerea Asigurarea -recomandă repaus total la pat;
capacităţii la repaosului la -asigurarea repausului fizic şi emoţional; Pacientul stă la pat
efort pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă.
A învăţa cum -respectarea tratamentului medicamentos;
să-si păstreze -toaleta pacientului. Tegumente şi mucoase
sănătatea curate

71
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
09.03.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -toaleta pacientului imobilizat. Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi curate
sănătatea mucoasele

72
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
10.03.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -toaleta pacientului imobilizat. Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi curate
sănătatea mucoasele

73
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
11.03.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -imobilizare la pat 180 de zile; Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi -control periodic spitalicesc la 30 de zile; curate
sănătatea mucoasele -toaleta pacientului imobilizat.

74
75
Cazul II

Culegere date
Nume: C.R Sex: M Loc: Dorohoi, str. Sf. Ioan Românul, nr. 151
Data internării: 06.04.2011
Mediu familiar: căsătorit
Mediu profesional: salariat
Cetăţenie: naţionalitate - română
Dignostic la internare - Traumatism prin cădere de la înălţime
Doagnostic de 72h: fractură coxal stâng
Diagnostic la externare: fractura coxal stâng
Stare de sănătate:
-durere în fosa iliacă stângă;
-impotenţă funcţională;
-membrul rotat spre exterior;
-crepitaţii osoase.
Anameza:
-antecedente hetero-colaterale-fără implicaţii;
-antecedente personale, fiziologice şi patologice: neagă alte fracturi în
antecedent;
-condiţii de viaţă şi muncă: bune;
-comportamente: fumează 20 ţigări/zi.
Istorcul bolii:
Bolnavul declară că în urmă cu 30 minute, suferă un traumatism prin
cădere de pe o scară, apoi se prezintă la Spitalul Municipal Dorohoi, unde este
intermat la secţia chirurgie.
Examen local:
-durere la compresiunea şoldului stâng;
76
-durere la mişcare;
-crepitaţii osoase;
-impotenţă funcţională;
-alergic la: nu se ştie.
Examen obiectiv:
-stare generală bună;
-stare de nutriţie bună;
-înălţime: 1,72 m;
-greutate: 68 kg;
-tegumente: normale;
-ţesut conjuctiv: normal;
-mucoase: normale;
-sistem muscular: normal;
-sistem osteo-articular;
-sprirea continuităţii osoase la nivelul şoldului.
Aparat cardiovascular:
-Ritmic-normal;
Aparat digestiv: normal;
Examen laborator:
-Examen sânge: VSH=5mm/1h(VN 2-10 mm/1h)
-Hemoleucogramă
-leucocite=5,22 (VN=4-10/103/μL)
-hematii=5,07 (VN=4,2 -6,0/106/ μL);
-hemoglobină=15,0 (V.N. 13-17,5/g/dl)
-hematocrit=42,3 (VN=40,1-51%);
-volum mediu eritrocitar -83,7 (V.N=78-94/gL)
-HEM-CHEM =29,6 (VN=26-32/pg)
-Neutrofile =4,09(VN=1,80-6/103/μl)
Biochimie:
glucoză=91 mg/dl (VN =55-110 mg/dl);
77
-uree=39,42 ml (VN=12-50 mg/dl)
Urina:
-densitate=1,016 g/dl (VN=1,015-1,022 g/dl)
p.H=6 (V.N.=5-6,5)
Examen radiologie:
Fractură completă coxală stânga, cu fragment coxal desprins.

78
Nevoi fundamentale

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de Sursa de


crt. dependenţă dificultate
1. A respira şi a avea o bună Tahipnee Durerea
circulaţie
2. A se alimenta şi a se - -
hidrata
3. A elimina Imobilizare la pat Imobilizare la pat

4. A se mişca şi a păstra o A merge Intoleranţa


bună postură mişcărilor
5. A dormi şi a se odihni Insomnie Anxietate
Somn întrerupt Durere
6. A se îmbrăca şi a se Incapacitatea de a-şi Lezare fizică
dezbrăca mişca membrele
inferioare
7. A fi curat şi de a-şi Imobilizare la pat Neputinţă
proteja tegumentele şi
mucoasele
8. A-şi păstra temperatura - -
corpului în limite
normale
9. A evita pericolele - -

10. A comunica cu semenii - -


săi
11. A se realiza Imobilizare la pat Neputinţă

12. A se recrea - -

13. A învăţa - -

14. A-şi practica religia Incapabil de a-şi Neputinţă


practica religia

79
80
Plan de îngrijire

Data Probleme Obiective


de Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
dependenţă
Pacientul să prezinte puls, -repaus la pat;
Circulaţia T.A. în limite normale -se administrează medicaţia prescrisă; Ameliorarea
inadecvată -pregătirea pacientului pentru radiografie; circulaţiei
-transporta pacientul la examenul radiologoc;
-pregătirea pacientului pentru aparat gipsat;
-pregătirea materialelor pentru aparat gipsat;
-recoltarea de analize.
-combaterea durerii în primele 15 minute;
Durerea Combaterea durerii -evitarea de către pacient a alimentelor iritante Ameliorarea
(cafea, alcool, fumat); durerii
-reomandă pacientului să respecte un aport
corespunzător de lichide.
06.04.2011 -încurajează pacientul să-şi învingă teama şi să
Liniştirea pacientului întrebe de câte ori are nelămuriri;
Anxietate -explică pacientului motivele reprezentării Pacientul a
planului terapeutic cu toate aspectele sale: dormit liniştit
framacologie, stil de viaţă; în cursul nopţii
-reducerea anxietăţii prin administrarea de
sedative;
-aerisirea salamului;
-umidificarea aerului;

80
Reducerea Asigurarea repaosului la pat -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii -ajută pacientul să aibă o bună poziţie confortabilă; Pacientul stă la
la efort -recomandă repaos total la pat. pat
A învăţa A fi curat şi a-şi proteja -toaleta pacientului;
cum să-si tegumentele şi mucoasele -respectarea tratamentului medicamentos; Tegumente şi
păstreze mucoase
sănătatea curate

81
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
07.04.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -toaleta pacientului imobilizat. Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi curate
sănătatea mucoasele

82
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
08.04.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -imobilizare la pat 60 de zile; Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi -control periodic spitalicesc la 30 de zile; curate
sănătatea mucoasele -toaleta pacientului imobilizat.

83
84
Cazul III

Culegere de date

Nume: V.R. Sex: M. Localitatea: Văculeşti


Data internării: 08.01.2011
Mediu familiar: căsătorită;
Mediu profesional: pensionară;
Cetăţenie: română.
Diagnostic internare: traumatism prin cădere pe gheaţă;
Diagnostic la 72 de ore: fractură coxo-femurală dreapta;
Diagnostic la externare: fractură coxo-femurală dreapta.
Stare de sănătate:
-durere în fosa iliacă dreaptă;
-impotenţă funcţională;
-membru rotat spre exterior.
Anameza:
-antecedente hetero-colaterale: fără complicaţii;
-antecedente personale fiziologice şi patologice: HTA, FA, CICD;
-condiţii de viaţă şi muncă: bune;
-comportamente: nu are.
Istoricul bolii:
Bolnavul declară că în urmă cu 6 ore a alunecat pe gheaţă şi a suferit un
traumatism şold drept.
Se prezintă la spital unde se internează în secţia de chirurgie.
Examen local:
-dureri la compresiunea şoldului drept;
-crepitaţii osoase;
85
-durere la mişcare;
-impotenţă funcţională;
-alergic la: nu se ştie.
Examen obiectiv:
-stare generală bună;
-stare de nutriţie bună;
-facies normal;
-înălţime - 1,62 m;
-greutate-72 kg;
-tegumente-varice membre inferioare;
-mucoase-normale;
-ţesut conjuctiv adipos-normal reprezentat;
-sistem ganglionar-nepalpabil;
-sistem muscular-normatom şi normodinamic;
-sistem osteo-articular-aparent integre.
Aparat respirator:
-torace normal conformat;
-sonoritate pulmonară normală;
-murmur vezicular fiziologic;
Aparat cardio-vascular:
-vibraţie arterială;
-puls aritmic;
-HTA-stadiul II
Aparat digestiv:
-abdomen mediu nedureros, tranzit intestinal fiziologic;
-ficat, căi biliare, splină: normal;
Aparat uro-genital: loje renale nedureroase, urină normocronică, micţiune
fiziologică.
Sistem nervos, endocrin, organ de simţ orientată temporo-spaţial
Investigaţii paraclinice
86
Examen laborator:
Examen sânge: VSH=6mm/1h (VN 2-10 mm/1h)
Hemoleucogramă
-leucocite=8,12 (VN=4-10 - 103/μ2)
-hematii=5,02 (VN-4,2 -6,0/106/μ2);
-hemoglobină=16,12 (VN=13-17,5/g/dl)
-hematocrit=42,6 (VN=40,1-51%);
-volum mediu eritrocitar -83,1 (VN=78-94/gL)
-HEM-CHEM =28,4 (VN=26-32/pg)
-Neutrofile =4,22(VN=1,80-6/103/μl)
Biochimie:
-glucoză=105 mg/dl (VN =55-110 mg/dl);
-uree=44,12 ml (VN=12-50 mg/dl)
Urina:
-densitate=1,022 g/dl (VN=1,01 S-1,022 g/dl)
-p.H=7 (V.N.=5-6,5)
Examen radiologie:
-radiografie coxo-femurală dreaptă;
-fractură coxo-femurală dreapta.

87
Nevoi fundamentale

Nr. Nevoia fundamentală Manifestări de Sursa de


crt. dependenţă dificultate
1. A respira şi a avea o bună Tahipnee Durerea
circulaţie
2. A se alimenta şi a se - -
hidrata
3. A elimina Imobilizare la pat Imobilizare la pat

4. A se mişca şi a păstra o A merge Intoleranţa


bună postură mişcărilor
5. A dormi şi a se odihni Insomnie Anxietate
Somn întrerupt Durere
6. A se îmbrăca şi a se Incapacitatea de a-şi Lezare fizică
dezbrăca mişca membrele
inferioare
7. A fi curat şi de a-şi Imobilizare la pat Neputinţă
proteja tegumentele şi
mucoasele
8. A-şi păstra temperatura - -
corpului în limite
normale
9. A evita pericolele - -

10. A comunica cu semenii - -


săi
11. A se realiza Imobilizare la pat Neputinţă

12. A se recrea - -

13. A învăţa - -

14. A-şi practica religia Incapabil de a-şi Neputinţă


practica religia

88
Plan de îngrijire

Data Probleme Obiective


de Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
dependenţă
Pacientul să prezinte puls, -repaus la pat;
Circulaţia T.A. în limite normale -se administrează medicaţia prescrisă; Ameliorarea
inadecvată -pregătirea pacientului pentru radiografie; circulaţiei
-transporta pacientul la examenul radiologoc;
-pregătirea pacientului pentru aparat gipsat;
-pregătirea materialelor pentru aparat gipsat;
-recoltarea de analize.
-combaterea durerii în primele 15 minute;
Durerea Combaterea durerii -evitarea de către pacient a alimentelor iritante Ameliorarea
(cafea, alcool, fumat); durerii
-reomandă pacientului să respecte un aport
corespunzător de lichide.
08.01.2011 -încurajează pacientul să-şi învingă teama şi să
Liniştirea pacientului întrebe de câte ori are nelămuriri;
Anxietate -explică pacientului motivele reprezentării Pacientul a
planului terapeutic cu toate aspectele sale: dormit liniştit
framacologie, stil de viaţă; în cursul nopţii
-reducerea anxietăţii prin administrarea de
sedative;
-aerisirea salamului;
-umidificarea aerului;

89
Reducerea Asigurarea repaosului la pat -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii -ajută pacientul să aibă o bună poziţie confortabilă; Pacientul stă la
la efort -recomandă repaos total la pat. pat
A învăţa A fi curat şi a-şi proteja -toaleta pacientului;
cum să-si tegumentele şi mucoasele -respectarea tratamentului medicamentos; Tegumente şi
păstreze mucoase
sănătatea curate

90
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
09.01.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -toaleta pacientului imobilizat. Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi curate
sănătatea mucoasele

91
Plan de îngrijire
Data Probleme Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
de
dependenţă
Pacientul să -repaus la pat;
Circulaţia prezinte puls, T.A. -administrarea medicaţiei prescrise de medic; Ameliorarea circulaţiei
inadecvată în limite normale -măsurarea: puls, T.A., repiraţia, temperatura.
Diminuarea durerii -administrarea de analgezice;
Durerea în 15 min. -recomandarea pacientului să respecte un aport Ameliorarea durerii
corespunzător de lichide.
-explică pacientului motivle repetării planului
Anxietate Liniştirea terapeutic cu toate aspectele sale: farmacologie, Pacientul a dormit
10.01.2011 pacientului stil de viaţă; liniştit în cursul nopţii
-ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi
încearcă să-i explice necesitatea depăşirii acestora;
-aerisirea salonului;
-umidificarea aerului din salon.
Reducerea Asigurarea -asigurarea repaosului fizic şi emoţional;
capacităţii la repaosului la pat -ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă. Pacientul stă la pat
efort
A învăţa A fi curat şi a-şi -respectarea tratamentului medicamentos;
cum să-si proteja -imobilizare la pat 90 de zile; Tegumente şi mucoase
păstreze tegumentele şi -control periodic spitalicesc la 30 de zile; curate
sănătatea mucoasele -toaleta pacientului imobilizat.

92
93
Capitolul V: Educaţie pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a


medicinii omului sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară
al diferitelor grupuri de populaţie, precum şi mijloacelor şi procedeelor
educativ-sanitare necesare formării unui comportament sanogenic.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi
dezvoltarea în rândul populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei
concepţii şi a unui comportament igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii,
dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui la condiţiile
mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a acesteia la
opera de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea
unei opinii de masă, fundamentată ştiinţifică, faţă de igiena individuală şi
colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea
raţională a timpului liber şi a factorilor naturali de călire a organismului, faţă de
evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a asistenţei medicale
şi a diferitelor mijloace de investigaţie şi tratament.
Fracturile presupun întreruperea continuităţii osoase, cauzată de traume
puternice. Fracturile pot fi închise (nu există plagă la nivelul pielii), sau deschise
(pielea este tăiată în accident sau străpunsă din interior de capetele osoase
deplasate).
Primul ajutor în cazul fracturilor:
• Acoperă rana și oprește sângerarea - în cazul unei fracturi deschise;
• Imobilizează, pe cât posibil, partea accidentată folosind o atelă (un suport
rigid care se leagă de membrul fracturat şi nu permite mişcarea acestuia). Pentru
a fi eficientă, atela trebuie să fie suficient de lungă ca să acopere atât articulaţia
de deasupra, cât şi pe cea de dedesubtul fracturii. Atela nu trebuie să fie dură pe
piele (ideal se căptuşeşte cu un material moale) şi nu trebuie să întrerupă
circulaţia sângelui. În situaţia în care lipseşte echipamentul necesar, persoana

94
care acordă primul ajutor trebuie să facă apel la fantezie şi să improvizeze,
putând folosi: carton, metal, plastic, pături înfăşurate etc;
• Transportă cu atenție pacientul la spital sau la medic, astfel încât membrul
fracturat să fie cât mai imobil.
Primul ajutor reprezintă un complex de măsuri de urgenţă şi se aplică în
cazul accidentelor înainte de intervenţia cadrelor medicale.
Pentru obţinerea rezultatelor dorite în acordarea primului ajutor, salvatorul
trebuie:
♦ să cunoască toate regulile de acordare a primului ajutor;
♦ să-şi păstreze calmul, să fie eficace şi rapid în luarea deciziilor şi măsurilor de
acordare a primului ajutor.
În fiecare şcoală trebuie ă existe cel puţin o trusă de prim ajutor. Aceasta
trebuie să conţină:
INSTRUMENTAR:
- foarfece;
- dispozitiv pentru respiraţie gură la gură;
- pipă Guedel pentru adult;
- pipă Guedel pentru copil.

95
Concluzii

Sondajele arată că doar anul trecut a marcat un record negativ pentru


ultimii nouă ani, fiind înregistrate la noi în ţară peste 1000 de persoane care au
suferit accidente rutiere, în urma cărora pacienţii au suferit traumatisme de bazin
datorită utilizării necorespunzătoare a centurii de siguranţă, în special.
Statisticile mai arată că 4 din 10 adulţi trecuţi de vârsta de 65 de ani suferă
de fracturi de bazin, deoarece pe măsura înaintării în vârstă, oasele pierd
mineralele componente şi devin mai puţin dense (osteoporoza). Pierderea
treptată a densităţii slăbeşte oasele şi le face mai sensibile la fracturi. Femeile
sunt mai predispuse la fracturile de şold deoarece osteoporoza le afectează mai
mult decât pe bărbaţi. Fractura de şold este o vătămare gravă şi complicaţiile
care apar, pot pune viaţa în pericol.
Fracturile de bazin sunt cunoscute a avea o rata de morbiditate scăzută şi o
rată mare de satisfacţie a pacientului după tratamentul conservator.
Studiul întreprins demonstrează o rată mare de rezultate foarte bune.
Rezultatele mai putin bune par să fie corelate cu calitatea tratamentului de
recuperare şi vârsta pacientului.
Fracturile de bazin sunt foarte frecvente în ultima vreme, prin accidente de
circulaţie şi de muncă. Cei interesaţi sunt în majoritatea cazurilor
politraumatizaţi.
În concluzie, mortalitatea este mare, atunci când leziunile sunt foarte grave
şi se produc prin lovirea bazinului de către barele autoturismelor, tramvaielor,
prin căderi de la înălţime, prin surparea malurilor sau a galeriilor de mină etc.
Organele interne cuprinse în bazin sunt deseori interesate. Obişnuit, aceşti
bolnavi sunt şocaţi, cu tensiune scăzută, puls accelerat şi slab bătut, palizi, cu
transpiraţii abundente şi tendinţă la pierderea cunoştinţei. Aceşti bolnavi

96
neputând sta în picioare, vor fi aşezaţi pe targă sau pe un plan dur. Fiecare
mişcare declanşează dureri şi poate să accentueze şocul.
Bolnavul este pus să urineze. Dacă urina este limpede, vezica urinară sau
uretra nu au fost interesate. Dacă urina conţine sânge proaspăt, accidentul este
grav.
În situaţii speciale (surpări de galerii, de maluri) bolnavul va fi degajat în
„bloc", fixându-se bazinul cu mâinile, fără brutalitate. Transportul pe plan dur
către o unitate sanitară este obligatoriu, cât mai repede cu putinţă.
Lucrarea expusă este o tentativă de contribuţie la evidenţierea unor aspecte
actuale traumatismelor de bazin, subliniind importanţa evitării accidentelor
rutiere şi a celor din viaţa de zi cu zi, fapt ce ar contribui la scăderea mortalităţii
în România.
Acestea sunt motivele pentru care am ales ca temă îngrijirea pacientului cu
traumatism de bazin, precum şi datorită faptului că în activitatea practică pe care
am desfăşurat-o în timpul stagiului clinic în cei trei ani am acordat îngrijiri de
nursing mai multor pacienţi care sufereau de aceast traumatism.
Consecinţele şi rapiditatea instalării complicaţiilor, precum şi tendinţa
frecventa la recidive m-au impresionat, iar empatia manifestată faţă de pacienţii
cu traumatism de bazin m-a ajutat să înţeleg mai bine această afecţiune.
Folosind o bogată bibliografie de specialitate şi însuşindu-mi noţiuni de
nursing din cadrul orelor la care am participat, am încercat să subliniez
importanţa combaterii şi prevenirea accidentelor care au ca rezultat fracturarea
bazinului.

97
Bibliografie

Agenda medicală 1997- medicamente;

Cod de etică pentru asistenţii medicali, Asociaţia de Nursing din România

Vâjâială, G. E., 2000, Igienă şi evaluare biologică, Editura Fundaţiei


România de Mâine, Bucureşti;

Vâjâială, G. E., 2002, Biochimia efortului, Editura Fundaţiei România de


Mâine Bucureşti;

Creţu, A., 1998, A.B.C.-ul primului ajutor medical, Editura Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti;

Mureşan, D., 2000, Igienă şi ajutor în educaţie fizică şi sport, Editura


Fundaţiei România de Mâine Bucureşti;

*** Ghid-Educaţie pentru sănătate. Editura Didactică şi Pedagogică,


Bucureşti;

http://pentrufamilie.ro;

http://www.educatiapentrsanatate.go.ro/metodologia.htm.

98

S-ar putea să vă placă și