Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Un Barbat Si Mai Multe Femei
Un Barbat Si Mai Multe Femei
de Leonid Zorin
ACTUL I
Garunskii:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Anna Iulievna:
1
Atunci amuză-te. De ce-ți bați capul? Doar n-ai decât unul singur.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
2
pierd acolo vreo două ceasuri să mă expun poate jignirilor unor psihopați
care nu răspund de actele lor și cărora totul le este permis.
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Ei da, asta e filozofia ta: rabdă fără să gândești. Numai că nu scap doar cu
atât. Mai trebuie să mă și-ntorc. Când frânt de oboseală și distrus
sufletește voi primi în sfârșit fițuica aceea umilitoare, va trebui să mă
sufoc din nou prin diferite vagoane și să le inspir iar duhoarea. E
groaznic!
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Adică, după tine, spre asta înclin eu? E de necrezut să fim de atâția ani
împreună și să nu mă cunoști deloc. Asta visez eu, să stau la umbră? Dacă
vrei să știi sunt un om al pasiunilor. Dar mi le înfrâng.
ANNA IULIEVNA:
Nu întotdeauna.
3
GARUNSKII:
Toate certurile noastre se încheie la fel. Îmi pretinzi să renunț la cel mai
elementar bun simț. Nu pot face asta Anna. E destul să se uite cineva la
mine să priceapă că nu am nevoie de nici o adeverință. Dar să admitem că
nu toți medicii sunt fizionomiști. Atunci să stea de vorbă cu mine. Două
trei fraze acolo și vor vedea că au în fața lor un om rezonabil, cu un fel
interesant de a gândi! De ce e nevoie de toată aiureala asta?
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(nervos)
Ce vrei să spui?
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
4
(Îndreptându-și prosopul din cap)
Ajunge Arcadii, nu mai pot! Ajunge! Nici nu te-ai dus încă după
adeverință și mă faci să mă doară capul. Taci, te implor. Oricât te-ai
înfuria și orice ai spune, nu schimbi nimic. Mănâncă și pleacă mai iute.
Băiatul a și început ță râdă de tine. "Ce-i cu bătrânu' de nu vrea s-o care?"
GARUNSKII:
Funcționara:
5
Numele?
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Prenumele?
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Arcadii?
GARUNSKII:
Arcadii... Auziți...
FUNCțIONARA:
(căutând)
Garunskii... Garunslii
6
(Îl privește)
Garunskii, polonez?
GARUNSKII:
(gest cu mâna)
Nu... Să vă explic.
FUNCțIONARA:
Nu mă încurcați
(caută)
Garunskii
(preocupată)
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
7
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Calm, calm.
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
8
Poftim buletinul.
FUNCțIONARA:
Și livretul militar.
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Pentru că e nevoie.
GARUNSKII:
Nu știam.
FUNCțIONARA:
Pe viitor să știți.
GARUNSKII:
Nu-l am.
FUNCțIONARA:
9
Atunci...
GARUNSKII:
Atunci ce fac?
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Aici nu se glumește.
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
10
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
Cine-i de vină?
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
11
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
12
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
GARUNSKII:
FUNCțIONARA:
(iese)
GARUNSKII:
Doamne ce umilință!
13
După câteva minute m-a invitat în cabinet. Augusta Gurievna - doctorul -
stătea la birou, cu mâinile la piept, având o expresie de durere pe față și o
privire mânioasă.
GARUNSKII:
Trebuie să vă explic...
AUGUSTA GURIEVNA:
Luați loc.
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Pentru ce?
AUGUSTA GURIEVNA:
14
Înghițiți-o.
GARUNSKII:
(o înghite)
AUGUSTA GURIEVNA:
Știu tot.
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Aveți dreptate.
GARUNSKII:
Vă mulțumesc.
15
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
16
Mersi de așa noroc.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
17
Iertați-mă dar cum ați vrea să fiu? Pretindeți că sunt de-al dumneavoastră.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
18
(cu un râs nervos)
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
(sarcastică)
GARUNSKII:
Eu?
AUGUSTA GURIEVNA:
19
Și atunci totul a devenit clar.
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Această vizită m-a adus într-o stare de adâncă depresiune. Cum s-ar zice
m-am pleoștit. În ochi mi-a apărut o licărire de panică, fața mea a căpătat
o statornică culoare pământie, mersul mi-a devenit nesigur și chiar vocea
mea a căpătat jalnice tonuri de tenor.
AKULEVICI ȘI GARUNSKII
AKULEVICI:
20
Plecați dragul meu, plecați în Crimeea poate o da Dumnezeu să vă faceți
bine.
GARUNSKII:
Nu mă fac...
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
(cu tristețe)
GARUNSKII:
AKULEVICI:
21
În orice caz, soția dumneavoastră va putea conta întotdeauna pe ajutorul
nostru...
GARUNSKII:
Așa sper...
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
Da, am un fiu.
AKULEVICI:
GARUNSKII:
22
E leneș, dar capabil. Știți cum e tineretul de azi... Nu suportă nici o
influență...
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(mișcat)
AKULEVICI:
GARUNSKII:
23
AKULEVICI:
Și te înfășoară ca un fum
24
Și suferința se destramă
CĂLĂTOAREA ȘI GARUNSKII
CĂLĂTOAREA:
25
GARUNSKII:
(ironic)
Nu se poate.
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(sec)
Nu știu.
CĂLĂTOAREA:
26
Pentru că la fiecare pas ne pândește un pericol. Acum o săptămână, o
cunoștiință de-a mea a ieșit pe seară ca să se plimbe... Pur și simplu să se
plimbe. Ei? Și acuma vă întreb: Unde e cunoștința mea? Unde?
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
În spital. Pur și simplu în spital. S-a împiedicat așa pe drum drept, când se
ducea să deschidă poștașului ușa.
GARUNSKII:
(sumbru)
Pur și simplu?
CĂLĂTOAREA:
(cu solemnitate)
27
Ei?
GARUNSKII:
Ei?
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
La spital?...
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
28
prieten, cu fiecare vecin, pot să vă spun chiar mai mult, pur și simplu cu
fiecare om pe care-l întâlnesc...
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(îngrozit)
Doamne.
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(apăsându-și tâmplele)
29
Destul. Nu mai suport!
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(tulburat)
Eu nu cred nimic.
CĂLĂTOAREA:
Eroare. Vecina mea călătorea anut trecut exact ca noi acuma, într-un
vagon de dormit, pur și simplu un vagon. Și unde e vecina mea?
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
(oftând)
30
De dragul meu, soarta e necruțătoare. Dumneavoastră, de exemplu plecați
pentru cură...
GARUNSKII:
(grăbit)
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
(cu demnitate)
CĂLĂTOAREA:
Așa mi-am zis și eu. Pe cuvânt. În cel mai bun caz. Surmenaj dacă nu și
mai rău. Se vede după cum arătați: riduri, pungi sub ochi, culoare
pământie... Și credeți că o să vă ajute cu ceva? Că o să vă faceți bine?
GARUNSKII:
31
Asta-i bună! Altul s-ar fi mulțumit că-i deschid ochii. Se pare că e mai
bine să fii pregătit decât să te trezești așa deodată mort. Dar dacă unii
preferă tactica struțului - treaba lor, îi privește...
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
Nu mă atingeți.
CĂLĂTOAREA:
(oftând)
Niște găluști.
(cu amărăciune)
32
Și abdomenul? După părerea dumntale ăsta se mai poate numi abdomen?
La bărbat aici trebuie să fie piatră. Metal... Pe când la dumneavoastră...
Fleoșc!
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
Asta e burta mea, astea sunt șoldurile mele, ale mele proprii, în
exclusivitate. N-au nici o legătură cu dumneavoastră. Și în general să știți
că eu evit femeile. Pur și simplu le evit.
CĂLĂTOAREA:
33
(cu sinceră compasiune)
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
(gest cu mâna)
GARUNSKII:
34
CĂLĂTOAREA:
GARUNSKII:
CĂLĂTOAREA:
(solemnă)
Crimeea, Crimeea! După orașul sufocant, după asfalt, după praf și miros
de benzină. După toată larma asurzitoare, m-am trezit într-o lume
pitorească și decorativă, în care oamenii umblau în culori vii, priveau
ceasuri întregi splendoarea nemărginită a mării și se simțeau, în taină,
creatori ai unei inegalabile opere de artă.
35
Cineva, cu o natură mai supreficială, și-ar fi acordat pe loc dispoziția
sufletească cu tot ceea ce vedea în jur, dar eu nu puteam uita că zilele îmi
erau numărate. Stăteam într-o zi pe o bancă de pe faleză când s-a apropiat
de mine o femeie voluminoasă, cu trăsături pronunțate.
ISTOMINA ȘI GARUNSKII
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
Dar eu sunt nici mai mult nici mai puțin decât Istomina. I-S-T-O-M-I-N-
A!
36
(îl privește așteptând efectul)
GARUNSKII:
(nesigur)
Istomina...
ISTOMINA:
(zâmbind)
GARUNSKII:
A, da...
ISTOMINA:
37
GARUNSKII:
(roșind chinuitor)
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
"Mori!..."
GARUNSKII:
(tresare)
Poftim?
38
ISTOMINA:
"Mori în tăcere
Și să te naști din nou
Și iar să mori
Jelit de plânsul clocotitor al mării
Și pescărușii albi pe dunga zării
Vor suspina stigând ca-ntr-un ecou:
Întoarce-te! Întoarce-te"
GARUNSKII:
ISTOMINA:
(uimită)
Am scris-o aici. La nouă iunie. În zorii zilei de nouă iunie. Cum e mai
departe...
GARUNSKII:
Știți, tocmai poezia asta n-o știu, adică o știu mai puțin.
ISTOMINA:
39
Jelit de plânsul clocotitor al mării"
GARUNSKII:
Splendid.
ISTOMINA:
"Marea ne cheamă,
Să mergem spre mare.
Ne asteaptă valurile"
GARUNSKII:
Să mergem. Cu plăcere
(pleacă)
ISTOMINA:
Stai!
(Garunskii se oprește)
GARUNSKII:
Eu...
ISTOMINA:
40
De ce mă minți?
GARUNSKII:
ISTOMINA:
"De ce mă minți
Prieten drag,
De ce covor de suferinți
Mi-așterni pe prag?"
Așa ne-am cunoscut. Trebuie să spun că până acum nu mai avusesem de-
a face cu slujitorii condeiului. Și deși relațiile noastre erau cam ambigue,
trebuie să recunosc faptul că voluminoasa cucoană mi-a stârnit un viu
interes. M-a tentat să pătrund în misterioasele și inaccesibila viață a
acestor oameni care nu sunt obligați să meargă zilnic la slujbă. Așa s-a
întâmplat că am început să ne plimbăm pe alei și să purtăm discuții. Tema
noastră favorită era personalitatea multilaterală a Istominei, temă care nu
mi-a fost greu să-mi dau seama, o preocupa în mod deosebit și exclusiv
pe poetă.
ISTOMINA ȘI GARUNSKII
ISTOMINA:
41
Sunt îngândurată astăzi. Obosită. Am o stare de anxietate. Ceva inefabil.
Nu înțeleg. E presimțirea creației, sau începutul unei crize. Ciudat. Azi
noapte miroseaz a valuri sărate și a tristețe.
(melancolică)
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Ajunurile?
ISTOMINA:
Dumneavoastră vă plac?
42
GARUNSKII:
Mie?
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Vedeți, eu...
ISTOMINA:
Eu sunt fericită când ascult glia. Când îmi cântă glia sub picioare. Simt
atunci că mă străba curenții de înaltă tensiune. Niște fiori de furtună. în
felul meu sunt o păgână. Mă atrage stepa. Mă atrag ierhurile, palinul,
mlaștinile. Vă place să cutreerați mlaștinile desculț în ploaie?
GARUNSKII:
Vedeți, eu am lumbago...
ISTOMINA:
Dar v-ar place să fiți un vagabond? Să cutreerați așa pământul fără motiv
și fără nici un scop?
43
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
(grăbit)
Nu! Nu mă plâng.
ISTOMINA:
GARUNSKII:
44
Dar dumneavoastră sunteți căsătorită?
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Iertați-mă...
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Dar e îngrozitor...
ISTOMINA:
(vehementă)
Oprește-te!
GARUNSKII:
45
(încremenind)
Pardon. Scuzați-mă!
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
46
(îi dă trenciul)
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Minunat!
ISTOMINA:
GARUNSKII:
Așa?
ISTOMINA:
Totdeauna precizez unde și când s-au născut versurile mele. Asta mă ajută
să redau atmosfera și-i va ajuta și pe istoricii literari.
GARUNSKII:
47
ISTOMINA:
ISTOMINA ȘI GARUNSKII
48
"În Crimeea, în Crimeea
Când visul te va amăgi
Pleacă grabnic spre Crimeea
Când dorul te va chinui
Spre Crimeea, spre Crimeea
Când sufletu-ți va osteni
În Crimeea, în Crimeea
Din nou vei întineri.
În Crimeea-i mai mult soare,
Stele mai strălucitoare
În Crimeea, în Crimeea,
Gândul ți-l vei primeni
Și alt om poți deveni
De aceea, de aceea,
Pleacă grabnic spre Crimeea."
GARUNSKII:
Ce cântec stupid! Zău dacă pricep de ce-a trebuit să venim aici. Ne-am fi
putut duce într-un loc mai sobru.
ISTOMINA:
Taci. N-ai înțeles nimic. La ce mi-ar folosi plictisul unui restaurant sobru
și confortabil? Cu fețe de masă și șervețele scrobite și cu asiduitățile unui
maître d'hotel? Locul meu e aici, în taverna asta de port. În plină boemă.
GARUNSKII:
49
Dar uitați-vă la mutrele clienților!
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
Dragul meu și eu sunt ca ei. Da, da, în felul meu sunt o depravată.
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
50
N-are nici o importanță.
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
GARUNSKII:
(fără convingere)
ISTOMINA:
N-am ce face. În felul meu sunt o nomadă. Nu pot sta mult timp în același
loc.
51
GARUNSKII:
ISTOMINA:
(bea)
Ce dură e viața! Dar e foarte adevărat că-mi voi aminti de noaptea asta.
Stele, aventurierii cheflii, surâsul dumnitale trist, aerul viciat, vântul
dinspre mare și un nou ajun. Ajunul plecării.
GARUNSKII:
Ar fi timpul să plecăm.
ISTOMINA:
GARUNSKII:
52
Bine. Am tăcut.
ISTOMINA:
GARUNSKII:
A, versuri. Scuzați.
ISTOMINA:
GARUNSKII:
ISTOMINA:
Versurile astea s-au născut acum, în douăzeci iunie, aici într-o cârciumă
din port, la orele douăsprezece noaptea...
53
Cine a vizitat Crimeea
N-o mai uită după aceea..."
PAUZĂ
ACTul II
ANNA ȘI GARUNSKI
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
54
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Ce minciună!
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Poftim, citește!
GARUNSKII:
(citind)
55
ANNA IULIEVNA:
Nu, aici.
GARUNSKII:
(șovăind)
ANNA IULIEVNA:
Citește dedicația...
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Lui A.S.G.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
56
Citește!
GARUNSKII:
(tresărind)
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(cu demnitate)
ANNA IULIEVNA:
Citește!
GARUNSKII:
57
Întruchipând un dor etern
Sub noi, prăpăstii se aștern
Vertiginos pășim spre ele."
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
De unde ai revista?
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
Nu da vina pe alții.
GARUNSKII:
58
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Nefericito! Și tu crezi?
59
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
60
Îngrozitor! Nu găsesc cuvinte! Cât de curat eram eu la vârsta lui!
ANNA IULIEVNA:
Nu știu cum erai, știu în schimb cum ai ajuns. Dar află Arkadii că riști
mult. Ai pornit pe un drum primejdios.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
61
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
(ridicând revista)
(îngrijorat)
În ziua asta afurisită, venind acasă, nu sunt lăsat să trec de vestibul. Vera
Andreevna îmi blochează drumul.
62
VERA ANDREEVNA ȘI GARUNSKI
Vera ANDREEVNA:
Nu e voie acolo.
GARUNSKII:
Ce înseamnă - nu e voie?
VERA ANDREEVNA:
(șoptit)
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
63
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
(patetică)
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
Nu, monstrule! Nu! Să nu mă rogi nimic! Am tăcut până acum. Deși mi-
am dat seama ce făceai. Nu mă interesează nici acum aventurile
dumnitale. Mi-e silă de ele! Dar când văd cum o înjosești pe soția
dumnitale, când văd cum o faci de râs... Nu! În situația asta nu mai pot să
tac.
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
64
Dumneata să taci ființă anormală! Mai bine te-ai pune în locul nefericitei
dumnitale soții, când deschizând azi dimineață revista a văzut cum o
împroșcă cu noroi, destrăbălata aia!
GARUNSKII:
(gemând)
VERA ANDREEVNA:
65
Fii tare dragă prietenă,
Fii tare, nefericito
Vin imediat să-ți schimb prosopul.
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
(cutremurat)
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
66
"Sanatoriul Trandafirul Sudului... dedicată lui A.S.G."
Anna s-a mutat în dormitor și aproape că nu mai iese de acolo. Sașa, fiul
meu îmi aruncă din când în când câte o privire complice șoptindu-mi:
satirule! Am început să mănânc pe la expresuri. Pe culoarele instituției mă
întâmpină șoapte, iar dactilografele încremenesc atunci când mă văd,
privindu-mî cu o dulce oroare.
AKULEVICI ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
(apropiindu-se de Akulevici)
AKULEVICI:
(strănută)
GARUNSKII:
67
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
68
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(Akulevici strănută)
Sănătate!
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
69
Mă mai întrebi? Asta-i bună... Amintiți-vă cum ați venit aici. Palid,
extenuat, aproape muribund. Și noi v-am dat cu bucurie biletul de
tratament.
GARUNSKII:
Și ce-i cu asta? Ați fi fost mai bucuroși dacă mă întorceam într-un sicriu
și trebuia să strângeți bani pentru o coroană de flori?
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
La ce te referi?
AKULEVICI:
70
Știți foarte bine la ce mă refer. Doamne și ce emoționant ne rugai să avem
grijă de soția dumnitale...
GARUNSKII:
(Akulevici strănută)
Sănătate!
AKULEVICI:
Puțin timp după aceea, am fost chemat la director, care e o femeie severă,
cu o coafură severă, îmbrăcată într-un taior sever. A fost numită relativ de
puțin timp și se afla în perioada de mare răspundere a cuceririi autorității.
De aceea este foarte serioasă.
DIRECTORUL ȘI GARUNSKII
Directorul:
GARUNSKII:
71
Mă voi strădui. De obicei sunt punctual.
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
(neliniștit)
Pot să plec?
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
(nervos)
DIRECTORUL:
72
GARUNSKII:
DIRECTORUL:
Cum o să știi?!
(pauză)
GARUNSKII:
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Paisprezece ani.
DIRECTORUL:
73
GARUNSKII:
(reținut)
DIRECTORUL:
Cândva... Daa... Desigur, mai bine mai târziu decât... Și totuși armonia și
prietenia în familie au o importanță uriașă. O atmosferă liniștită, senină.
Sunteți de acord cu mine?
GARUNSKII:
În principiu, da.
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Sunt bolnav.
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
74
(îngrijorat)
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Ei și?
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Nu știu
Nu cred.
DIRECTORUL:
75
(Îi face semn să plece)
GARUNSKII:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
76
(Îi întinde o tabletă și un pahar cu apă)
GARUNSKII:
(înghițind cu obediență)
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Liniștiți-vă doctore.
AUGUSTA GURIEVNA:
77
(înghite o tabletă după care vrea apă, apoi își duce batista la ochi și se
întoarce cu spatele; în sfârșit revine dar e foarte tulburată)
GARUNSKII:
(tresărind)
AUGUSTA GURIEVNA:
(încuviințând)
GARUNSKII:
(sumbru)
Cu A.S.G.?
AUGUSTA GURIEVNA:
78
(citește)
GARUNSKII:
E groaznic.
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Vă implor liniștiți-vă.
79
AUGUSTA GURIEVNA:
Nu pot. Ascultați mai departe... Tipul ăsta e alcătuit numai din contraste.
(citește)
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
Destul. Mi-ajunge.
80
AUGUSTA GURIEVNA:
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Luați asta...
GARUNSKII:
AUGUSTA GURIEVNA:
Garunskii, nu te enerva.
GARUNSKII:
Prea târziu.
81
Augusta Gurievna, privește în urma lui, adânc tulburată. Din nou muzica
de seară a orașului
AKULEVICI ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
AKULEVICI:
(sec)
GARUNSKII:
La telefon?
AKULEVICI:
82
Nu. La direcție.
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(mânuind o pilă)
AKULEVICI:
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Arkadii Semionovici!
83
GARUNSKII:
(intim)
AKULEVICI:
Nu întreceți măsura!
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Ce depravat sunteți
(strănută)
GARUNSKII:
Eu depravat?
(cu însuflețire)
84
Îngerul meu, mă doare când te privesc. Te irosești. Te distrugi. Ești în
primul rând femeie și de-abia pe urmă planificator. Scoate-ți cârpele astea
infecte...
AKULEVICI:
(îngrozită)
Ce faceți?
GARUNSKII:
AKULEVICI:
Câtă dreptate a avut când a scris: "Dar nu există viciu pe care să nu-l ai",
adică să nu-l aveți...
GARUNSKII:
AKULEVICI:
85
(fără convingere)
Lăsați-mă.
GARUNSKII:
AKULEVICI:
GARUNSKII:
(o piaptănă)
AKULEVICI:
(înduioșată)
86
Dragă mincinosule! Dragă. Cher menteur!
DIRECTORUL ȘI GARUNSKII
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
(o privește țintă)
DIRECTORUL:
(mirată)
Sunteți convins?
GARUNSKII:
87
Ferm convins.
DIRECTORUL:
GARUNSKII:
Și asta e rău?
(Pauză)
DIRECTORUL:
(fâstâcită)
Vedeți...
GARUNSKII:
DIRECTORUL:
88
(chinuită)
GARUNSKII:
Nu pot.
DIRECTORUL:
Totuși...
GARUNSKII:
(pauză)
DIRECTORUL:
Nici eu n-aș vrea s-o fac... Dar... Totuși... Lucrurile au luat o întorsătură
care frizează scandalul... Îi incită pe salariați... Îi împiedică să lucreze...
GARUNSKII:
89
Aiurea. Pe mine de ce nu mă împiedică...
DIRECTORUL:
Ce supermen...
GARUNSKII:
DIRECTORUL:
(nesigură)
90
GARUNSKII:
(o privește pătrunzător)
DIRECTORUL:
Vă rog să plecați.
Vă rog să plecați...
Ciudate glume face viața când glumește. Surprindeam mai des priviri
admirative, respectuoase îndreptate asupra mea și cu timpul am început să
mă obișnuiesc cu ele.
Într-o zi m-am ciocnit de vecina noastră Vera, pe scară. Ani de-a rândul n-
am putut-o suferi, iar ea mă răsplătea din plin cu reciprocitate. După
apariția jurnalului liric, aproape că nici nu ne mai salutam și ne străduiam
să ne strecurăm cât mai repede unul pe lângă celălalt, într-o atmosferă de
cumplită vrăjmășie. Dar astăzi, ne-am oprit amândoi...
91
VERA ANDREEVNA ȘI GARUNSKII
GARUNSKII:
Nu înțeleg.
VERA ANDREEVNA:
(încet)
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
92
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
93
Nu uita ce s-a scris despre dumneata.
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
GARUNSKII:
VERA ANDREEVNA:
Nu te apropia! Te rog!
GARUNSKII:
94
VERA ANDREEVNA:
(îmbrățișându-l)
"Călău, stăpân!"
GARUNSKII:
(galeș)
Și așa s-a sfârșit războiul de o sută de ani dintre mine și vecina mea.
Trebuie să recunoaștem că din clipa aceea, atitudinea ei față de mine a
devenit mult mai condescendentă iar față de soția mea, mult mai critică.
Dar soarta continua să mă pună la încercare. Totul s-a terminat într-o
splendidă zi de august. Am descuiat ușa cu cheia, și am intrat cu pas
hotărât în apartament. Soția mea s-a întors spre mine. Privirea ei exprima
în același timp triumful dar și un soi de pasiune umilitoare.
ANNA IULIEVNA:
Pot să te felicit?
GARUNSKII:
95
(ridicând din umeri)
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Ce expresie caustică
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
Ce-i asta?
ANNA IULIEVNA:
96
GARUNSKII:
(citind versurile)
Nu se poate!
ANNA IULIEVNA:
(luându-i revista)
(citește)
GARUNSKII:
Ce josnicie!
ANNA IULIEVNA:
(citind)
Garunskii:
97
Destul! Asta e mistificare!
ANNA IULIEVNA:
(citește)
ANNA IULIEVNA:
Vezi, și-a bătut joc de tine. Te-a stors ca pe o lămâie și te-a părăsit.
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
98
Doamne cât ești de vulnerabil. Tu nu ești om; ești o rană deschisă. Oare
tot nu pricepi? Cu invidia asta care vâna senzații, ai avut de ispășit. În
schimb ai să înțelegi acum ce înseamnă o femeie și o inimă adevărată.
GARUNSKII:
Anna!
ANNA IULIEVNA:
Arkadii!
(îmbrățișare)
Știi, Sașa s-a maturizat de tot. Și pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu
tine.
GARUNSKII:
(Sentimental)
ANNA IULIEVNA:
99
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
GARUNSKII:
ANNA IULIEVNA:
100
Oricât de-adâncă-i rana
Făcută de străine,
Neprețuita Anna
Va știi să ți-o aline.”
CORTINA
101