Sunteți pe pagina 1din 8

CAPITOLUL I CONTABILITATEA - PRINCIPALA SURSĂ DE

FURNIZARE A INFORMAŢIEI PENTRU CONTROLUL


ŞI AUDITUL FINANCIAR

O parte însemnată a informaţiilor vehiculate în mediul economic o reprezintă


informaţia contabilă. Cunoştinţe de contabilitate trebuie să aibă nu numai organizatorul şi
conducătorul contabil, ci şi de către cei care administrează şi răspund de patrimoniul unei
întreprinderi.
„Contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei naţiuni”,
apreciază într-o lucrare de referinţă, Oskar Morgestern.
Contabilitatea a devenit astazi un domeniu plin de interes pentru toti cei implicati
în lumea afacerilor. Cresterea importantei contabilitatii este subliniata si de noua definire
a acesteia ca "limbajul afacerii".
Normele contabile care ghideaza practica contabila, se bazeaza pe teorii care
fundamenteaza actul de producere, de furnizare si de valorificare a informatiei
contabile. Rolul contabilitatii este de a furniza o informatie adevarata despre realitatea
economica, despre tranzactiile si pozitia financiara a entitatilor patrimoniale, informatii
necesare atât pentru luarea deciziilor manageriale cât si investitionale. Informatiile oferite
de contabilitate trebuie sa fie credibile, sa aiba o validare sociala si internationala, în
sensul ca utilizatorii acestei informatii, indiferent din ce zona a globului se afla sa o
întelega si sa aiba încredere în aceasta.
În prezent, rolul contabilitatii si implicit al profesionistului contabil s-au schimbat
mult. Contabilitatea generala a primit denumirea de contabilitate financiara, iar în paralel
s-a constituit contabilitatea manageriala, numita "de gestiune". Expansiunea rapida a
tehnologiei informationale si a comunicatiilor în timp real, transferul extern al fondurilor,
migratia capitalurilor si cresterea nemaintâlnita a cifrei de afaceri, au determinat cresterea
rolului contabilitatii si necesitatea adaptarii corespunzatoare a procedurilor acesteia. Rolul
informatiei contabile devine hotarâtor pentru toti utilizatorii acesteia în procesul
decizional.
Informaţia financiar-contabilă reprezintă, fără îndoială, una din principalele surse
informaţionale ale oricărui proces decizional. De la raportări privind producţia obţinută
sau stocurile deţinute şi până la întocmirea conturilor anuale, motivaţia este aceeaşi:
sprijinirea diverselor categorii de utilizatori în alegerea soluţiilor optime.
Datorită marii diversităţi de informaţii solicitate de către utilizatori sau furnizate de
către entităţile patrimoniale, sunt delimitate strict câteva caracteristici calitative ale

1
situaţiilor financiare. Acestea vizează inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi
comparabilitatea informaţiilor prezentate.
Standardele Internationale de Contabilitate (IAS), reprezinta principii, norme,
proceduri si politici contabile unanim acceptate, pe care contabilii din întreaga lume
trebuie sa le utilizeze si sa le aplice la întocmirea si prezentarea situatiilor financiare, astfel
încât sa se asigure un limbaj comun al acestora, în vederea furnizarii de informatii
contabile viabile pe care se bazeaza luarea de decizii economice de catre utilizatorii sai, tot
mai diversificati si sofisticati.
Principiile contabile subiect de analiza in auditul financiar
Pentru atingerea obiectivului central al contabilităţii financiare, şi anume,
descrierea unei imagini fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului
întreprinderii trebuie să se respecte principiile care guvernează contabilitatea financiară.
Aceste principii constituie cadrul conceptual, instrumentul de perfecţionare şi normalizare
a contabilităţii financiare, fundamentat de regulile prudenţei, legalităţii şi sincerităţii.
Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu
principiile contabile generale conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele
tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi
evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasat sau
plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor
aferente.
I. Principiile partidei duble
1. Principiul dublei reprezentări. Acest principiu este determinat de
conţinutul patrimoniului unităţii care exprimă două aspecte ale aceleeaţi mărimi:
 Sub aspectul materialităţii, conţinutului economic format din bunuri
materiale şi băneşti (Active patrimoniale);
 Sub aspectul sursei de finanţare, sursei de provenienţă a activului
patrimonial (Pasive patrimoniale).
Sistemul contabil trebuie să asigure în permanenţă un echilibru între cele două
mărimi. Acest principiu stă la baza întregului proces de realizare a contabilităţii în partidă
dublă.
Ecuaţia de echilibru a patrimoniului se prezintă:

BUNURI ECONOMICE = SURSE PROPRII + SURSE STRĂINE


sau
ACTIV = PASIV

2
Între cele două structuri ale patrimoniului, respectiv activul şi pasivul
patrimonial, exista o permanenta egalitate, deoarece în esenţă, ambele structuri exprimă
sau evidenţiază acelaşi patrimoniu, numai că abordarea se face din puncte de vedere
diferite.
2. Principiul dublei înregistrări. Dubla înregistrare (ce se realizează cu
ajutorul contului), permite efectuarea unui control permanent asupra corectitudinii
înregistrării în contabilitate a operaţiilor economice.
Principiul dublei înregistrări constă în folosirea a cel puţin două conturi pentru
înregistrarea cronologică în Registrul Jurnal şi sistematică în Registrul Cartea Mare a
oricărei operaţii economico-financiare.
Orice operaţie economică referitoare la modificarea volumului patrimoniului
trebuie să fie înregistrată dublu, concomitent şi cu aceeaşi suma în două conturi: unul
corespunzător unui bun economic (element de activ) şi celălalt corespunzător unei surse
economice (element de pasiv).
În contabilitate dubla înregistrare prezintă o importanţă deosebită deoarece această
dă posibilitatea exercitării unui control permanent asupra exactităţii înregistrărilor
efectuate cu privire la operaţiile economice şi financiare.
3. Principiul dublului calcul al rezultatului. Acest principiu are în vedere
elementele de rezultat (venituri, cheltuieli, rezultat) între care trebuie să existe o ecuaţie de
echilibru. Rezultatul contabil se stabileşte astfel :
 Atunci când se ţine seama de dreptul de proprietate – se calculează situaţia
netă a patrimoniului astfel :

Rezultatul exerciţiului = ∆ Capitaluri - Aport + Retragere


proprii Capitalsocial Capitalsocial

 Atunci când se au în vedere activităţile desfăşurate de întreprindere


prezentate din prisma cheltuielilor şi veniturilor, relaţia de calcul este:

Rezultatul exerciţiului = Venituri - Cheltuieli

II. Principii de înregistrare


1. Principiul înregistrării cronologice si sistematice. Conform acestui
principiu toate operaţiile economico-financiare care afectează patrimoniul se înregistrează
în contabilitate în ordine cronologică, adică în ordinea succesiunii lor în timp.

3
2. Principiul înregistrării analitice si sintetice. De regulă înregistrarile
contabile se fac în conturi sintetice. În situaţia în care o anumită tranzactie necesită
detalierea, atunci se folosesc conturile analitice. Dezvoltarea în analitic a conturilor
sintetice se face de către fiecare entitate în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile
proprii.

III. Principii de observare


1. Principiul entităţii contabile. Perimetrul de observare şi înregistrare în
contabilitate îl constituie unitatea patrimonială. Principiul presupune delimitarea între
patrimoniul care aparţine întreprinderii şi averea celor care au participat la înfiinţarea
întreprinderii.
2. Principiul continuitatii activitatii conform caruia situatiile financiare
trebuiesc întocmite pornind de la presupunerea ca entitatea patrimonila îsi va continua
activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere
sensibilă a activităţii, fiind capabila sa-si realizeze activele i să- i platească obliga iile.
3. Principiul independentei exerciţiilor financiare (delimitării în timp a
veniturilor şi cheltuielilor). Acesta este un principiu foarte complex, înglobând
următoarele aspecte principale:
a) înregistrarea în gestiunea unui exerciţiu economico-financiar numai a
veniturilor şi cheltuielilor aferente acelui exerciţiu (independenţa exerciţiului);
b) cuprinderea în gestiunea entităţii a tuturor veniturilor şi cheltuielilor
corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama
de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor (contabilitatea de angajamente);

IV. Principii de evaluare


1. Principiul costului istoric. Evaluarea activelor şi pasivelor se face la cost
istoric, adică costul de intrare în patrimoniu care are o determinare obiectivă, este
consemnat într-un document justificativ şi este verificabil.
Valoarea contabilă de intrare se identifica cu :
a) costul de achiziţie – dacă bunurile economice au fost achiziţionate cu titlu oneros;
b) costul de producţie dacă bunurile economice au fost obţinute din producţia proprie;
c) valoarea de utilitate dacă bunurile economice au fost aduse ca aport sau au intrat în
patrimoniu cu titlu gratuit.
2. Principiul cuantificării monetare. Acest principiu înseamnă că tot
patrimoniul societăţii şi rezultatele activităţii sale din contabilitate trebuie reflectăt şi
evaluat în etalon monetar.

4
Contabilitatea financiară în partidă dublă se bazează pe postulatul conform
căruia moneda este numitorul comun al oricărei activităţi economice, furnizând astfel o
bază adecvată (stabilă, unitară, transparentă şi credibilă) pentru analiza şi măsurarea în
contabilitate.
3. Principiul prudenţei. Conceptul prudenţei cere contabililor să evalueze toate
rezultatele activităţii companiei cu foarte mare atenţie.
Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, şi în special:
a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai
între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent,
chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit.

V. Principiile responsabilităţii
1. Principiul permanenţei metodelor. Principiul presupune ca metodele de
evaluare şi amortizare să fie aplicate consecvent de la un exerciţiu la altul.
Principalul motiv pentru care principiul permanenţei metodelor este declarat de
necontestat, conform Standardelor Contabilităţii Internaţionale şi Directivelor Uniunii
Europene, este acela că, modificând frecvent metoda contabilă, utilizatorii responsabilităţii
financiare, întocmită pe baza datelor, nu vor ştii pentru ce motiv rezultatele activităţii
companiei se îmbunătăţesc (sau sunt în declin): compania a început lucrul mai bine (sau
mai rău), sau pur şi simplu contabilii care aplică alte metode contabile decât cele în fostul
exercitiu financiar, au crescut artificial (sau au diminuat) rezultatele activităţii.
Dacă, prin excepţie şi în mod justificat, se impune schimbarea uneia sau mai multor
metode contabile în timpul unui exerciţiu economico-financiar sau de la un exerciţiu
economico-financiar la altul, această împrejurare va fi menţionată în anexele la bilanţ sau
în raportarea denumită « Politici contabile », după caz1, cu indicarea şi explicarea
împrejurării care a impus schimbarea metodei (metodelor) contabile respective şi cu
indicarea influenţei pe care a produs-o această schimbare asupra principalilor indicatori
din raportările financiare (poziţie financiară, capitaluri, rezultat, etc.)

1
În funcţie de mărimea entităţii şi sistemul de raportare adoptat de aceasta.

5
2. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere (principiul legăturii între
exerciţii). Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă
cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent, din care provine în mod logic,
urmare a continuumului fluxului activităţii economice şi a informaţiilor financiar -
contabile. Se interzice modificarea patrimoniului de la sfârşitul anului ce trebuie raportat
la începutul anului viitor, între cele două bilanţuri fiind o legătură organică, de identitate,
cauzalitate şi succesiune cronologică.
3. Principiul pragului de semnificaţie. Esenţa acestui principiu o constituie
prezentarea în situaţiile financiare a tuturor informaţiilor care, prin importanţa
(semnificaţia) lor, pot să afecteze judecăţile şi deciziile utilizatorilor externi ai
informaţiilor respective.
4. Principiul înregistrării continue şi complete. În contabilitate trebuie
înregistrate toate operaţiile economice care se pot exprima valoric şi care au un document
justificativ. Înregistrările în contabilitate sunt continue (situaţia finală devine situaţia
iniţială pentru următorul exerciţiu).
5. Principiul necompensării - potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv
trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, ne-fiind admisă compensarea
între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi
cheltuielile din contul de rezultate.
6. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului care presupune ca
orice tranzactie sau eveniment se înregistreaza în contabilitate în conformitate cu fondul si
cu realitatea economica si nu doar cu forma lui juridica.

VI. Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii


1. Principiul înregistrării uniforme (principiul acurateţei). În contabilitate nu
se admit ştersături (corecţii) sau modificări. Înregistrările în contabilitate trebuie să
permită identificarea şi controlul operaţiilor efectuate (să facă referire la documentul
justificativ). Registrele contabile se şnuruiesc şi se numerotează, iar la sfârşit se barează
pentru a nu se mai face adăugiri ulterioare.
2. Principiul organizării şi ţinerii contabilităţii. În baza acestor principii,
înregistrarea în scris a tuturor operaţiunilor economico-financiare atunci când acestea au
loc, precum şi ţinerea contabilităţii (a registrelor contabile) sunt obligatorii. Documentele
pe care se înregistrează pentru prima dată o operaţiune economico-financiară capătă
caracterul de document justificativ şi constituie singura bază legală şi dovadă materială a
înregistrării în conturi a operaţiunii respective, mergând până la documentele de sinteză şi
raportare financiar-contabilă şi fiscală a operaţiunii respective.

6
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea
operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit
reglementărilor elaborate în acest sens.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine
administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării
unităţii respective.
3. principiul fundamentării documentare. Orice înregistrare contabilă are la
bază un act scris numit document justificativ; acesta se întocmeşte la momentul şi în locul
producerii operaţiilor economice.

Structura situatiilor financiare supuse auditului financiar


Situatiile financiare întocmite conform IFRS, prezinta ca principal avantaj
asigurarea comparabilitatii a pozitiei financiare, a rezultatelor si a fluxurilor de numerar
ale entitatilor patrimoniale. Un set complet de situatiilor financiare întocmite conform
standardelor are urmatoarea componenta:
a) bilantul;
b) contul de profit si pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situatia fluxurilor de numerar;
e) notele explicative la situaţiile financiare anuale.

a) Principalele elemente ale bilanţului


1. Active imobilizate
1.1. Imobilizări necorporale
1.2. Imobilizări corporale
1.3. Imobilizări financiare
2. Active curente
2.1. Stocuri
2.2. Creanţe
2.3. Investiţii pe termen scurt
2.4. Disponibilităţi
3. Active de regularizare şi asimilate
4. Datorii pe termen scurt
5. Active/ datorii curente nete (2+3-4-9)
6. Total active minus datorii curente (1+5)
7. Datorii pe termen lung

7
8. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
9. Pasive de regularizare şi asimilate
10. Capitaluri proprii

b) Principalele elemente ale contului de profit si pierderi


Informatiile minimale care trebuiesc prezentate în contul de profit si pierdere cuprind:
1. Veniturile din exploatare;
2. Cheltuielile din exploatare;
3. Profit sau pierdere din exploatare.
4. Venituri financiare;
5. Cheltuieli financiare;
6. Profit sau pierdere din activitatea financiara.
7. Profitul sau pierderea curentă.
8. Venituri extraordinare;
9. Cheltuieli extraordinare;
10. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară.
11. Profitul sau pierderea brut(ă).
12. Cheltuielile cu impozitul pe profit;
13. Profitul sau pierderea net(ă) a exerciţiului financiar.

c) Conţinutul notelor explicative la situaţiile financiare anuale


Notele explicative trebuie:
a) să prezinte informaţii despre reglementările contabile care au stat la baza întocmirii
situaţiilor financiare anuale şi despre politicile contabile folosite;
b) să ofere informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit şi
pierdere şi, după caz, în situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi/sau situaţia
fluxurilor de numerar, dar sunt relevante pentru înţelegerea oricărora dintre
acestea.