Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SCOP - Profesorul
1. trebuie să corecteze deprinderile motrice dobândite anterior şi să formeze altele noi, prin
procesul de predare-învăţare.
1. Deprinderile reprezintă componente ale conduitei voluntare a omului, fiind formate în mod
conştient.
3. Deprinderile conţin structuri de mişcări coordonate, într-o anumită succesiune , direcţie, ritm
şi amplitudine.
Pe lângă aceste caracteristici se poate adăuga faptul că automatizarea lor, completă sau parţială,
v-a conduce la economie de energie nervoasă şi concentrarea atenţiei subiectului către rezultatul
acţiunii motrice, şi nu pe partea de execuţie, de realizare aacesteia. Gh. Mitra şi A. Mogoş (1980)
sintetizează caracteristicile deprinderilor motrice scoţând în evidenţă următoarele aspecte:
1. Unicitatea şi ireversibilitate.
Fiecare acţiune motrică se caracterizează prin anumiţi parametri ai execuţiei, deşi aparent, la
fiecare repetare, se reia aceeaşi mişcare. Ireversibilitatea este dată de imposibilitatea efectuării
deprinderii prin modificarea succesiunii actelor sau acţiunilor motrice componente.
2. înlănţuirea (combinarea) elementelor componente ale deprinderii
acestea se succed într-o ordine precis determinată, care asigură manifestarea lor eficientă.
3. Originalitatea execuţiei - deşi se pot automatiza, deprinderile se caracterizează şi prin
posibilitatea adaptării lor la anumite condiţii de mediu .
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
Aruncarea şi prinderea constituie deprinderi motrice de bază cu un larg caracter utilitar, având
valoare aplicativă multiplă atât în viaţa cotidiană, cât şi în activitatea de joc şi cea recreativă.
Multitudinea procedeelor de aruncare şi prindere, diversitatea obiectelor ce pot fi utizate,
finalităţile urmărite cât şi numeroasele posibilităţi de organizare a exersării va contribui la
dezvoltarea motricitatii generale a copiilor.
Aruncarea reprezintă proiectarea în spaţiu a unor obiecte cu forme diferite prin acţiunea forţei de
aruncare proprie fiecărui copil – individ.
Prinderea constă în reacţia spontană a membrelor superioare prin care se interceptează şi se
reţine un obiectul respectiv. O exersare, repetare multiplă şi îndelungată a acestor mişcări va
conduce spre o precizie mai mare în realizarea lor. Învăţarea şi exersarea acestor deprinderi
favorizează creşterea indicilor de coordonare motrică, influenţează forţa şi tonifierea musculaturii
braţelor, educă viteza de reacţie şi execuţie a mişcărilor, a simţului chinestezic, a orientării în
spaţiu şi a aprecierii mişcării şi deplasării obiectului respectiv.
Exersarea pe perechi sau în grup, aruncarea unui obiect de la un partener la altul şi prinderea
acestuia asigură formarea capacităţii de cooperare a copiilor.
Toate aruncările şi prinderile, indiferent de variantă, au unele elemente comune:
toate aruncările de pe loc au o poziţie de bază a picioarelor iar acţiunea braţelor se realizază în
3 variante – de la piept, deasupra capului, deasupra umărului.
aruncările din deplasare au ca faze elanul, mişcările efectuate în timpul aruncării şi faza finală;
prinderea include faza de aşteptare, faza de întâmpinare, faza de amortizare şi faza de reţinere.
Succesiunea învăţării :
- ţinerea şi transmiterea mingii cu 2 măini
- rularea mingii pe sol cu mâna îndemănatică şi apoi cu cealaltă
- prinderea mingii rostogolite pe sol-cu doua mâni de pe loc;
- şi din deplasare:
- aruncare individuală şi prindere cu 2 mâini în sus şi la perete
Așa cum evidențiază I. Cerghit, exercițiul nu se reduce numai la formarea deprinderilor (motrice,
n.n.), a unor moduri de acțiune bine consolidate, ci contribuie și la realizarea altor sarcini pe care noi
le concepem astfel:
a) înțelegerea rațiunii efectuării actelor și acțiunilor motrice într-o anumită structură;
b) înțelegerea respectării regulilor de execuție stabilite;
c) dezvoltarea capacității (operațiilor mentale) de asociere imaginativă a diferitelor secvențe de
mișcare (favorizarea transferului);
d) consolidarea temeiniciei învățării prin înțelegerea rațiunii efectuării repetărilor și evitarea uitării.