Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
păcii
اﻹﺳﻼم دﻳﻦ اﻟﺴﻼم ﺑﺎﻟﻠﻐﺔ اﻟﺮوﻣﺎﻧﻴﺔ
Traducere:
EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)
& Gabriela Gharabli
اﻟﻤﺮﻛﺰ اﻷوروﺑﻲ ﻟﻠﺪراﺳﺎت اﻹﺳﻼﻣﻴﺔ
Islamul religia păcii
Traducere:
EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)
اﻟﻤﺮﻛﺰ اﻷوروﺑﻲ ﻟﻠﺪراﺳﺎت اﻹﺳﻼﻣﻴﺔ
& Gabriela Gharabli
Revizuit de:
Nica Oana-Alexandra
Alya Iacob
Cuprins
Introducere
Ce este Islamul
Concepţia greşită cu privire la faptul că Islamul a
fost răspândit prin forţă
Concepţia greşită cu privire la faptul că scopul
cuceririlor Islamice ar fi fost câştigurile lumeşti
Teoria războiului şi practica în Islam
Principiile Islamice impun mila şi condamnă
agresiunea
Principiile generale ale Islamului susţin pacea
globală
Morala Islamică promovează pacea globală
Islmul le porunceşte credincioşilor să respecte
obligaţiile şi recomandările morale pentru promovarea păcii
Exemple de acte interzise în Islam, care susţin
promovarea păcii
Concluzii
Islamul religia păcii
Introducere
ător
În num e le lui A llah , C e l M ilo stiv, C e l Înd ur
To ată lauda I se c uvine lui A llah ,ăpânul
St lumilor, şi toate binecuvântările lui
A llah fie asup ra Pro fe tului Său, Mohammed, asupra fam ilie i sale , a
c o m p anio niloăi
r sşi asupra tuturor celor care urmeazăCalea Sa cea Dreaptă; fie
c a A llah A to tp ute rnicăulaibă
s milăde ei în Ziua Judecăţii!
Multe aspecte dificile sunt în faza de anchete şi, fiind controversate, se cer
răspunsuri serioase şi acceptabile de la savanţi şi politicieni deopotrivă.
Multe dintre administraţiile şi sistemele de stat laice se pretind
apărătoare ale drepturilor, păcii, prosperităţii şi fericirii omului, însă, în
realitate, vedem că ele practică o politică de perspectivă naţională limitată şi
de partid, menite să fortifice şi să îmbogăţească grupările de elită, care, prin
natura lor, sunt fragmentate şi contradictorii prin încercarea lor de a servi
diferite grupuri de interes care pretind că servesc interesele publicului larg.
Legislaţiile acestor regimuri şi societăţi adoptă legi şi politici care servesc
interesele puterii de îmbogăţire, în societăţile lor. Urmările sociale, politice, şi
de mediu ale puterii necontrolate şi lăcomia pentru profit şi lux sunt în
detrimentul majorităţii populaţiei, conducând omenirea, în general, spre o
ireversibilă devastare şi distrugere.
Islamul este o religie atotcuprinzătoare şi universală pentru toate rasele
şi clasele sociale, care nu înclină să servească vreo categorie sau grup de
persoane, ci are ca scop să răspundă nevoilor întregii omeniri prin sistemul său
moral, spiritual, social, legal, politic şi economic. Islamul are puritate şi
claritate morală, simplicitate într-un crez strict monoteist, în el găsim
interzicerea tuturor tipurilor de infracţiuni, oprimări, sau nedreptăţi împotriva
tuturor claselor şi categoriilor de persoane, indiferent de rasă, cultură,
educaţie, statut economic sau social. Scopul Islamului este acela de a stabili o
societate umană ideală, a fraternităţii, prin răspândirea bunăvoinţei generale şi
a călăuzirii Divine printre oameni, pentru binele şi purificarea lor. O parte din
misiunea sa este de a instala dreptatea permanentă şi la toate nivele, de a
întreţine relaţii amiabile chiar şi cu potenţialii duşmani, atâta timp cât nu există
acte ostile, de a promova pacea ori de câte ori este posibil. Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Se poate ca Allah să aducă prietenie între voi şi între aceia pe care voi i-aţi ţinut
ca duşmani, căci Allah este Qadir şi Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Cel Capabil,
Iertător, Îndurător]. ~ Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat
împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din
contră] să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. ~ Însă Allah vă
opreşte să-i luaţi ca aliaţi pe aceia care au luptat împotriva voastră, din pricina religiei,
şi v-au alungat din căminele voastre şi au ajutat la alungarea voastră. Iar aceia care şi-i
iau ca aliaţi sunt nelegiuiţi.” [Coran, 60:7-9]
Aceste versete fac apel la pace cu toţi cei care se abţin de la acţiunile
ostile menţionate. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Nobilul Coran:
„Iar dacă ei vor înclina către împăcare, înclină şi tu către ea. Şi încrede-te în
Allah, căci El este As-Sami' [şi] Al-'Alim [Cel care Aude Totul, Atoateştiutor].” [Coran,
8:61]
Islamul religia păcii
Acest verset stabileşte ca ori de câte ori inamicii înclină spre pace,
musulmanilor le revine obligaţia să încline spre pace.
Se speră că cercetătorii şi oamenii de ştiinţă, reflectând atent şi cu
imparţialitate, vor căuta adevărul despre Islam şi despre legile şi principiile
sale. Adevărata frumuseţe şi măreţie a Islamului sunt evidente nu doar în
sufletul tuturor care o trăiesc şi o practică, dar şi cei ce-l cercetează pot admira
legile sale drepte, fraternitatea universală, principiile nobile şi raţionale, şi
exemplele excelente morale de puritate, onestitate, sinceritate, generozitate,
curaj şi dreptate. Una dintre dovezile măreţiei acestei credinţe Divine este
aceea că, indiferent de susţinerea slabă prelungită a adepţilor Islamului şi de
vastul război purtat împotriva sa de către criticii şi duşmanii înfocaţi, Islamul a
rezistat inovaţiilor de denaturare, continuând să se răspândească pe baza
meritelor şi valorilor proprii, în diferite părţi ale lumii. Ce se află în spatele
acestei expansiuni a Islamului, în pofida punctelor slabe ale musulmanilor,
dacă nu puterea intrinsecă a adevărului şi dreptăţii, care, prin dispersare
naturală, învinge minciuna şi nedreptatea? În Islam, oamenii găsesc împlinire
deplină, atât spirituală, cât şi morală, la fel şi împlinirea aşteptărilor şi
nevoilor materiale şi practice.
În ceea ce-i priveşte pe oamenii care refuză să deschidă ochii, să vadă,
să audă, să caute adevărul, ei vor rămâne, fără îndoială, împotmoliţi în dorinţe
false, prejudecăţi meschine şi ignorante. Un principiu binecunoscut este faptul
că omul, prin natura sa, respinge lucrul de care îi este teamă. El se teme de
ceea ce ignoră, aşadar duşmăneşte ceea ce nu cunoaşte. Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) i-a descris pe aceştia în Coranul cel Nobil, spunând:
„Noi am făcut pentru Gheena pe mulţi dintre djinni 2 şi oameni. Ei au inimi, dar
nu pricep cu ele; ei au ochi, dar nu văd cu ei; ei au urechi, dar nu aud cu ele. Aceştia
sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi. Aceştia sunt nepăsători.”
[Coran, 7:179]
Dobitoacele urmează orbeşte, dar cel puţin ele urmează legile naturii şi
instinctele pentru supravieţuire, create de Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv), în
timp ce mulţi dintre oameni urmează orbeşte obiceiurile predecesorilor,
respingând ceea ce Allah Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) a revelat pentru
beneficiul şi salvarea lor. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:
„Ba ei zic: «Noi i-am găsit pe părinţii noştri într-o credinţă şi noi ne călăuzim
după urmele lor».” [Coran, 43:22]
Sper şi mă rog ca Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) să ne aducă beneficii
din ceea ce citim, auzim şi spunem. Efortul nostru este unul umil, cu intenţia
pură de a contribui la îmbogăţirea informaţiilor şi dezvoltarea înţelegerii
2
Djinnii sunt parte din Creaţia lui Allah Preaînaltul. Ei au unele caracteristi asemănătoare oamenilor,
aşa cum sunt abilitatea de a gândi şi posibilitatea de a alege între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, având
liber arbitru. Numele lor provine din limba arabă şi înseamnă «cel ascuns vederii oamenilor».
Islamul religia păcii
umane. În plus, autorul face o invitaţie deschisă tuturor celor care sunt
interesaţi să afle mai multe despre Islam să comunice cu el la adresa indicată,
fiind încântat să răspundă la toate întrebările despre Islam şi să furnizeze
material informativ suplimentar despre acesta.
Autorul îşi exprimă recunoştinţa profundă faţă de Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) pentru ajutorul Său continuu. Oricare şi toate insuficienţele şi
scăpările din această cărticică sunt ale autorului, pentru care îşi asumă
responsabilitatea, cere înţelegerea tuturor cititorilor şi caută Iertarea lui Allah
Ar-Rahman (Cel Milostiv).
Mila şi Binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Mohammed
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ultimul Profet şi Mesager al
lui Allah trimis pentru omenire, şi, de asemenea, asupra familiei sale, asupra
companionilor săi şi asupra tuturor celor care-l urmează până în Ziua
Judecăţii! Amin!
Ce este Islamul
În Tradiţia Profetică, adică în Sunnah 3, găsim cuvintele Mesagerului lui Allah (Pacea
şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care spune că răspândirea acestui salut face parte
din perfecţiunea credinţei:
„Nu veţi intra în Paradis până ce nu veţi crede, şi nu veţi crede până ce nu vă
veţi iubi unii pe alţii. Să nu vă arăt eu, oare, un lucru pe care, dacă îl veţi face, vă veţi
iubi? Răspândiţi pacea – Salam (salutul Islamic) printre voi.” (Muslim)
De asemenea, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
spus:
„Hrăneşte oamenii şi salută-i pe cei pecare-i cunoşti şi pe cei pe care nu-i
cunoşti.” (Muslim şi Bukhari)
Scopul Islamului este acela de a căuta în permanenţă mulţumirea lui Allah Al-
Muta'ali (Preaînaltul), Creatorul şi Stăpânul Universului, prin fapte bune şi drepte. Allah
Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Cartea sa cea Glorioasă, Coranul:
„O, oameni ai Scripturii! A venit la voi Trimisul Nostru ca să vă arate multe
lucruri din cele pe care voi le-aţi ascuns din Scriptură, trecând peste multe altele. V-au
venit vouă o lumină şi o Carte limpede de la Allah, ~ Prin ea Allah îi călăuzeşte pe căile
păcii şi mântuirii pe aceia care caută mulţumirea Lui. Şi El îi scoate din întunericuri la
lumină, prin Graţia Sa, şi îi călăuzeşte pe un drum drept.” [Coran, 5:15-16]
Islamul cuprinde toate sensurile păcii, incluzând atât pacea interioară, spirituală, cât şi
pacea exterioară, socială. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) a spus:
„Musulmanul este cel de a cărui limbă şi mâini musulmanii sunt în siguranţă. Şi
un Muhajir (emigrant) este cel care abandonează ceea ce Allah i-a interzis.” (Bukhari)
Mai mult decât atât, Islamul cuprinde viziunea globală a păcii universale pentru
întreaga omenire, deoarece, printre principiile sale de bază se enumeră stabilitatea, respectul
reciproc şi lipsa de agresiune faţă de cei care sunt paşnici, în special, cei care au cunoştinţele
unei religii revelate de Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor), ca şi bază a civilizaţiilor lor, cum
sunt creştinii şi evreii:
„O, voi, cei care credeţi! Intraţi în Islam pe deplin şi nu urmaţi paşii lui Şeitan,
căci el vă este duşman învederat!” [Coran, 2:208]
Invitaţia la Islam, religia universală al lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), este
adresată tuturor. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în Cartea Sa:
„Spune: «O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi Trimisul lui Allah...»” [Coran,
7:158]
Şi El, Al-Muta'ali (Preaînaltul), spune:
„[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul...” [Coran, 3:19]
Şi El, Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv), spune:
„Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va
afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Coran, 3:85]
3
Tradiţia Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care cuprinde tot
ceea ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus şi a făcut din momentul primirii
Revelaţiei Divine şi până la moartea sa.
Islamul religia păcii
din cunoaştere şi voinţa liberă bazată pe convingerea fermă şi din inimă, urmată de cuvinte
corecte şi fapte bune.
Crezul Islamului, care este o declaraţie simplă, pe buze: „LA ILAHA ILLALLAH”
(Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, Singurul demn de adorare) nu este suficientă
pentru confirmarea cuiva ca şi credincios, însă dacă este spusă cu un sâmbure de credinţă,
atunci imediat devine musulman, aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) a spus despre
beduinii care au susţinut verbal, fără convingere fermă:
„Au zis arabii beduini: «Noi credem!» Spune: «Voi nu credeţi! Ci ziceţi: „Noi
suntem supuşi!”, fiindcă nu a intrat credinţa încă în inimile voastre! Şi de veţi arăta
ascultare lui Allah şi Trimisului Său, voi nu veţi pierde nimic din faptele voastre!» Allah
este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător, Îndurător].” [Coran, 49:14]
Este cunoscut faptul că nimeni nu poate fi forţat să schimbe ceea ce se află în adâncul
inimii sale şi că poate declara cu limba ceea ce nu se crede cu adevărat, însă acesta nu este
Islamul şi nici credinţa Islamică. Însă, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) a spus următoarele
despre cei care au fost siliţi prin tortură să renunţe la credinţa în Islam:
„Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut – afară de acela care este silit [să
nu creadă], dar inima lui este netulburată întru credinţă – asupra acelora care şi-au
deschis inima necredinţei va veni mânie de la Allah şi ei vor avea parte de chin
cumplit!” [Coran, 16:106]
Necredinţa apare prin deschiderea inimii spre a nu crede de bunăvoie şi, de aici
pornind, omul începe să vorbească urât, să comită fapte nelegiuite, răzvrătindu-se împotriva
lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) şi al Îndrumării revelate Mesagerului (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), devenind un apostat după ce a fost musulman.
O altă acuzaţie, referitoare la cele de mai de sus, este că Islamul a fost răspândit prin
forţa armelor şi prin luptă. Este un fapt bine stabilit că orice societate sau guvern, indiferent
de felul acesteia, are nevoie de o forţă de protecţie pentru apărarea adepţilor săi, conservarea
valorilor şi răspândirea principiilor proprii, asigurarea aplicării corecte a legilor, la fel şi
pentru punerea în aplicare a executării pedepselor legale împotriva infractorilor şi tuturor
celor care se răzvrătesc împotriva sistemului. Este relatat în Tradiţia Profetului (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):
„Cu adevărat, Allah porunceşte cu autoritatea unui conducător, mai mult decât
ceea ce El porunceşte cu Revelaţia Divină, Coranul.” (adică mai mult prin executarea
pedepselor juste, decât prin „frica de Allah”, prin citirea Coranului) [Al-Hindi – Kanz Al-
Ummal]
Să aruncăm o privire asupra primelor zile ale Islamului, a răspândirii sale uimitoare în
întreaga lume şi să analizăm adevărul despre aceste acuzaţii în lumina informaţiilor realităţii
istorice. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a fost
ales de către Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) să transmită Mesajul Său Divin, a rămas în
oraşul sacru, Mecca, timp de treisprezece ani, chemându-i pe oamenii din tribul Quraish şi pe
cei ce vizitau oraşul Mecca, la Islam. A fost însărcinat ca să transmită Mesajul revelaţiilor
Coranului pe orice cale, confruntându-se cu acuzaţii false, calomnii, persecuţii, hărţuiri,
boicoturi, atacuri şi agresiuni fizice brutale din partea poporului său. Toţi cei care au crezut în
el, au suferit alături de el şi, deoarece lui încă nu i s-a poruncit de către Allah Al-'Aziz
(Atotputernicul) să se apare înarmat, de violenţe şi agresiuni, cei care l-au urmat au suferit
cele mai dure forme de persecuţii, abţinându-se şi aderând la perceptele de activitatea
misionară paşnică de răspândire a Islamului. Mulţi au fost torturaţi şi câţiva au fost martirizaţi
Islamul religia păcii
pentru credinţa lor în Islam. Aceste suflete curajoase poartă mărturie pentru suferinţele
îndurate de cei care l-au urmat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în
această perioadă de încercări severe. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) a alinat rănile companionului său, Ammar ibn Yaser şi a părinţilor lui (Allah să fie
mulţumit de ei!), care, în cele din urmă, au devenit primii martiri ai Islamului, prin cuvintele:
„Fii răbdător, o, familie a lui Yaser! Paradisul va fi lăcaşul vostru pentru
totdeauna.” (Al-Hakim)
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a permis
companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!), care doreau să se salveze de această
opresiune şi tortură, să emigreze în Etiopia. Ei au căutat refugiu sub tutela regelui – Najashi,
(Negus) care, în cele din urmă, a acceptat Islamul. Chiar şi în aceste condiţii cumplite, Allah
Ar-Rahman (Cel Milostiv), Al-Hakim (Cel Înţelept), i-a poruncit Profetului Mohammed
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să fie răbdător şi tolerant cu poporul său
atunci când transmite Mesajul. Există nenumărate exemple despre mila, generozitatea şi
compasiunea sa enormă în faţa acestor agresiuni şi violenţe continue. Profetul (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!) au
rămas fermi în credinţa lor şi în transmiterea Mesajului Islamului, în ascultarea poruncilor lui
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul), urmând îndemunul din Coranul cel Sfânt:
„Deci rabdă, aşa cum au răbdat cei statornici dintre Trimişi şi nu cere să vină
degrabă asupra lor! Şi în Ziua când vor vedea ce li se promite, atunci li se va părea că
nu au rămas [pe Pământ] decât un ceas dintr-o zi. Iată o vestire! Şi oare cine să fie
nimiciţi, afară de neamul de nelegiuiţi?” [Coran, 46:35]
Totuşi, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ruga
pentru îndrumarea celor care i-au fost potrivnici, spunând:
„O, Allah! Iartă-l pe poporul meu, pentru că el nu ştie!” (Bukhari)
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în această perioadă a
opresiunilor suferite din cauza transmiterii Mesajului Divin oamenilor din Mecca, a căutat un
trib care să-l protejeze şi să-l ajute atunci când se prezintă pe el însuşi şi misiunea sa
oamenilor sau triburilor care vizitează Mecca, în pieţele şi marele locuri de întâlnire ale
oraşului. S-a întâmplat ca un grup de oameni din oraşul Yatrib (cunoscut astăzi sub numele
de Medina – „Oraşul Profetului”) să creadă în Mesajul Islamului şi să-i ofere Profetului
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) angajamentul lor de credinţă în sprijinirea şi
apărarea lui, de asemenea, să ofere protecţia averii, onoarei, integrităţii lui şi a celor care-l
urmează, în cazul în care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) împreună
cu companionii săi (Allah să fie mulţumit de ei!) ar căuta refugiu în oraşul lor, Yatrib. Acest
lucru a coincis cu perioada în care persecuţiile din Mecca au ajuns într-un stadiu critic şi
grav, iar liderii tribului Quraish conspirau să-l ucidă pe Mesagerul lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Migrarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!) la Medina a fost un eveniment de cotitură în istoria Islamului, iar aici a
fost construită Moscheea Profetului şi totodată s-a extins şi întărit sentimentul frăţiei
musulmanilor, punându-se bazele statului Islamic sub îndrumarea directă a Profetului (Pacea
şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Trebuie reţinut faptul că Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) şi companionii lui (Allah să fie mulţumit de ei!) nu au vărsat nimănui nicio
picătură de sânge ca pedeapsă pentru anii lungi de persecuţie din oraşul Mecca, deoarece
Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu i s-a poruncit să lupte, ci mai
Islamul religia păcii
sa!), de asemenea, a trimis scrisori marilor lideri din regiune, chemându-i la acceptarea
Mesajului lui Allah, aşa cum va fi menţionat în cele ce urmează.
În timpul vieţii Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) şi imediat după aceea, întreaga Peninsulă Arabică a fost, pentru prima dată în istorie,
unificată sub aceeaşi lege a egalităţii şi dreptăţii a religiei Divine. Majoritatea arabilor au
acceptat Islamul, de bună voie şi în masă, după ascultarea Coranului şi văzând exemplul
Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Sunnah (Tradiţia profetică) sa şi
pe cel al companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!), cunoscând sistemul Islamic, cu
excepţia câtorva negociatori din rândul evreilor şi creştinilor, cărora li s-a permis să rămână
în credinţa lor, pe teritoriul statului Islamic, stipulându-se în contract drepturile şi obligaţiile
lor, precum: plata taxei Jizyah în schimbul protecţiei statului şi neparticiparea lor la serviciul
militar. Într-adevăr, această schimbare revoluţionară a fost o realizare miraculoasă, având în
vedere şi efectul său de durată în întreaga lume, dar ştim că Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) dă
victoria cui doreşte El.
Califii cei drept-ghidaţi, companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) şi predecesorii
drepţi au urmat exemplul Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) şi după moartea sa, apărând statul Islamic de duşmani, cucerind imperiile tiranice
înconjurătoare, care ameninţau existenţa sa, şi au răspândit Islamul prin stăruinţa lor în
credinţă şi activitate misionară, precum şi prin calitatea lor morală excelentă. Aceşti oameni,
nu au fost egali ca număr sau echipament militar, pregătire şi competenţă militară cu oamenii
pe care i-au învins, însă vitalitatea credinţei şi superioritatea lor morală au cucerit inimile şi
minţile oamenilor de rând, înainte de a exista nevoia de a învinge armatele corupte şi tiranice,
a căror asuprire a fost de nesuportat de către masele largi ale populaţiei.
Unul dintre noii convertiţi (revertiţi) la Islam, din timpul nostru, Bashir Ahmad, a
spus reflectând asupra acestei teme:
„Una dintre problemele cele mai enigmatice pentru mine şi una dintre preocupările
mele cele mai serioase, înainte de a accepta Islamul şi a îmbrăţişa acest mod de viaţă, a fost
că noi, creştinii, susţinem că Islamul a fost răspândit prin sabie. De aceea, mi-am pus
următoarea întrebare: «Dacă această afirmaţie este adevărată, de ce atunci putem vedea că
şi în prezent mulţi oameni, din fiecare colţ al lumii, continuă să adere la Islam, îmbrăţişând
şi acceptând acest mod de viaţă? De ce putem vedea oameni îmbrăţişând Islamul, zi de zi,
fără nicio o constrângere sau forţaţi de cineva?»” [Citat din Dr. Imad-du-Deen Khalil: Ce se
spune despre Islam?, p.295]
Norman A. Daniel spune cu privire la originea fabricării acestui mit:
„...Vestul a format un canon, mai mult sau mai puţin invariabil de convingeri despre
Islam, care a decis, pentru el însuşi, ceea ce a fost Islamul...Cel mai important lucru adoptat
de Vest...i-a dat creştinătăţii respectul de sine în relaţia cu o civilizaţie în mai multe feluri
superioară.” [„Islamul şi Occidentul”, p. 270]
De Lacy O'Leary comentează această falsitate:
„Istoria arată clar că legenda musulmanilor fanatici, măturând prin întreaga lume şi
forţând acceptarea Islamului cu sabia pentru popoarele cucerite, este unul dintre miturile
cele mai fantastice şi absurde pe care istoricii l-au reluat vreodată.” [Islamul la răscruce de
drumuri, Londra, 1923, p.8]
Dr. Gustav Le Bon afirmă în cartea sa, Civilizaţia arabilor [p.127-128]:
Islamul religia păcii
„20. Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul
sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare
drept înainte. Au pus mâna pe cetate 21. şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin
ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi
măgari.” [Iosua, 6:20-21]
În oraşele Macheda şi Libna, ei au făcut la fel ca şi în Ierihon:
„28. Iosua a luat Macheda chiar în ziua aceea şi a trecut-o prin ascuţişul sabiei; a
nimicit cu desăvârşire pe împărat, cetatea şi pe toţi cei ce se aflau în ea; n-a lăsat să scape
niciunul, şi împăratului din Macheda i-a făcut cum făcuse împăratului Ierihonului.”
[Iosua, 10-28]
Citim un pasaj uimitor în Evanghelia lui Matei despre, o declaraţie a lui Isus (Pacea
lui Allah fie asupra sa!):
„34. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe Pământ; n-am venit să aduc pacea,
ci sabia.” [Matei 10:36; şi vezi Luca 22:36]
Ce este această sabie? Cine are autoritatea să o ridice? Acest lucru nu este clar şi este
aprig contestat. Poate că va fi ridicată la a doua venire a lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra
sa!).
Până la împăratul Constantin, primii creştini au fost o minoritate persecutată, aparent
angajată la non-violenţă, aşteptând revenirea sa iminentă, iar, ulterior, atunci când
creştinismul Trinitarian a devenit religia oficială a statului în epoca după Constantin, sabia a
fost sudată de stat, iar conducătorii creştini, de-a lungul istoriei, au condus numeroase
războaie şi cuceriri în numele religiei. Principiul creştin de supunere faţă de oricare autoritate
la putere se bazează pe pretinsa declaraţie al lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!):
„Daţi-i Cezarului ceea ce este al Cezarului.”
Aceasta a fost din ce în ce mai extinsă de către teologii creştini, pentru a raţionaliza şi
legitima dreptul Divin al statului, şi mai apoi norma naţională şi seculară care are la bază
doctrina Pauliană, aşa cum a fost păstrat în decretul său:
„1. Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să
nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.”
[Romani, 13:1]
Evenimentele şi declaraţiile prezentate mai sus, vor fi comparate cu unele dintre
îndrumările din Cartea lui Allah, Coranul, şi Tradiţia Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Sunnah, pentru a oferi mai multe dovezi cu referire
la faptul că într-adevăr Islamul este religia păcii, în ciuda faptului că unii musulmani nesupuşi
au deformat, prin cuvinte şi fapte, imaginea Islamului, şi în ciuda propagandei veninoase, a
dezinformării defăimătoare şi ridicole, fabricate şi răspândite de către duşmanii Islamului, în
cruciada lor împotriva Islamului şi a musulmanilor.
Noi nu negăm că unele aberaţii şi nedreptăţi au fost făcute ocazional de către unii
musulmani, dar dovezile istorice sunt dovada noastră, după cum am scris mai sus. Conform
acestor dovezi, ar fi pertinentă menţionarea mai multor exemple, atâta timp cât ei
generalizează. Cuceritorii creştini ai Ierusalimului au masacrat toţi locuitorii evrei şi
musulmani, în timp recucerirea Ierusalimului de către Salah Ad-Din Al-Ayubi stă ca un
exemplu demn de remarcat de mărinimie şi generozitate. De asemenea, putem observa
contrastul dintre Andaluzia (Spania musulmană) şi Anatolia (Asia Mică). Creştinii, în timpul
Islamul religia păcii
Inchiziţiei infame, au expulzat musulmanii şi evreii din Spania, i-au tras în sabie sau le-au
obligat să se convertească la creştinism, o paradigmă a tratamentului la care erau supuşi
musulmanii sub conducerea creştină. În aceeaşi epocă, atunci când musulmanii au ocupat cea
mai mare parte a pământurilor deţinute de turci, azi Turcia, au fost mult mai toleranţi şi ca o
dovadă, până în ziua de azi, Scaunul Bisericii Ortodoxe este la Istanbul (cucerirea
Constantinopolului).
Ilustrul orientalist Sir Thomas Arnold respinge propaganda defăimătoare la adresa
Islamului, spunând:
„... noi nu am auzit nimic despre vreo încercare organizată de forţare a acceptării
Islamului privind populaţia nemusulmană sau de vreo persecuţie sistematică destinată
eradicării religiei creştine. În azul în care califii ar fi ales să adopte alt curs al acţiunilor,
puteau să spulbere creştinismul, la fel de uşor cum au izgonit Ferdinand şi Isabella Islamul
din Spania, sau cum a interzis Ludovic al XIV-lea protestantismul în Franţa, sau că evreii au
fost ţinuţi în afara Angliei timp de 350 de ani. Bisericile din Asia au întrerupt orice fel de
comunicare cu restul lumii creştine, în interiorul căreia nu se găsea nimeni care să ridice un
deget pentru religia lor, considerată a fi eretică. Deci, supravieţuirea acestor Biserici până
în zilele noastre este ea însăşi o dovadă puternică a atitudinii tolerante, generale, a
guvernelor mahamedane în relaţia cu ei.” [Sir Thomas W. Arnold: „Propovăduind Islamul, o
istorie a răspândirii credinţei musulmane”, Londra, 1896, p. 80]
Realitatea nefericită a istoriei este că tendinţele istorice europene, mai mult decât cele
Islamice, au ajuns să domine lumea şi că reacţiile împotriva neîncetatelor războaie religioase
dintre sectele creştine ale Europei au creat patul germinativ pentru naşterea secularismului,
umanismului, naţionalismului, ateismului european modern şi vedem că aceste tendinţe sunt
rădăcinile calamităţii politice şi socio-economice majore, care tulbură lumea în această zi.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a împărţit în exces toate
bogăţiile, pe care nimeni nu le visa vreodată, fără a-şi păstra ceva pentru el însuşi.
Conducătorii neamului Quraish i-au oferit tot ce se putea, cu condiţia ca el (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să renunţe la chemarea la Islam şi să înceteze cu
atacul şi demascarea credinţei lor stupide şi prosteşti, păgâne, în idoli şi superstiţii. Răspunsul
Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la toate ofertele lor tentante, a
fost unul simplu şi onest şi anume refuzul complet şi final. O relatare cunoscută a cuvintelor
Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost înregistrată
astfel:
„Pe Allah! Dacă ei ar fi fost în stare să-mi pună Soarele în mâna dreaptă şi Luna
în mâna stângă, numai să-mi abandonez misiunea, nu aş fi acceptat. Eu nu voi renunţa,
nici accepta cererile lor (continuând misiunea mea), până când această chemare (la
Islam) devine cunoscută, larg acceptată şi practicată sau capul meu va fi îndepărtat de
corpul meu.” [Ibn Hisham, „Biografia Profetului Mohammed”, vol.1, p.170]
Un alt fapt demn de remarcat sunt scrisorile pe care Profetul Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a trimis împăraţilor, guvernatorilor şi
conducătorilor din ţările vecine, au fost foarte clare, în favoare păstrării poziţiilor lor de
conducere, dominare şi posesiune, în cazul în care ar accepta Islamul, precum şi menţinerea
păcii şi echităţii.
Un exemplu este următoarea, faimoasa scrisoare adresată lui Heraclius, împăratul
roman şi bizantin, în care citim următoarele:
„În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător, de la Mohammed, Trimisul lui
Allah, către Heraclius împăratul bizantin, pacea fie asupra celor care urmează
călăuzirea. După aceasta, te invit la Islam. Acceptă Islamul şi vei fi în siguranţă; acceptă
Islamul şi Allah îţi va acorda recompensă dublă. Dar dacă vei respinge această invitaţie,
vei fi responsabil petru abaterea poporului tău. Allah Preaînaltul spune:
„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi:
să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii
drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]:
mărturisiţi [cel puţin] că noi suntem musulmani (supuşi lui Allah)!». ” [Coran, 3:64]”
(Bukhari şi Muslim)
Companionul Anas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
„Nu s-a întâmplat vreodată, ca cineva să ceară de dragul Islamului ceva de la
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi el să nu-i fi dat.
Odată, a venit la el un om şi i-a dat o turmă mare de oi şi capre, ce se află între doi
munţi. Întors la neamul său, a spus: «Îmbrăţişaţi Islamul pentru că Mohammed dă atât
de multă caritate de parcă nu i-ar fi frică de nevoi.» Anas a spus: «Omul a îmbrăţişat
Islamul de dragul bogăţiilor lumeşti, dar, mai târziu, el devenind musulman, Islamul i-a
fost mai drag decât lumea şi ceea ce conţine ea.»” (Muslim)
De asemenea, putem observa „bogăţia” pe care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!) a lăsat-o moştenire după moartea sa, dintr-o relatare al lui Amr ibn Al-
Harith (Allah să fie mulţumit de el!):
„Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), la
moartea sa, nu a lăsat niciun dirham sau dinar, sclav sau sclavă, sau nimic altceva decât
Islamul religia păcii
catârul său alb pe care obişnuia să călărească, arma sa şi o bucată de pământ pe care l-a
oferit drept caritate.” (Bukhari)
De fapt, armura Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în
momentul morţii sale, a fost amanetată unui evreu în schimbul unei măsuri de orz pentru
hrana familiei. Cum ar putea o persoană sensibilă acuza, astfel, un om ca Profetul
Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că ar fi fost orbit de câştiguri
materiale, statut efemer sau glorie? Împăraţi, lideri naţionali, generali sau războinici caută
gloria, ocuparea pământurilor sau bogăţiile, dar faptele de mai sus dovedesc că unicul scop al
Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost răspândirea
religiei Islamice omenirii, prin mijloace paşnice şi spre beneficiul lor, lăsându-i să trăiască în
pace, iar el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) câştigâdu-şi necesarul propriului
trai în limitele Islamului.
Companionii Profetului (Allah să fie mulţumit de ei!) şi cei care-l urmau în Adevăr,
sunt cele mai bune exemple de dreptate şi viaţă ascetică, care nu au urmărit bogăţiile şi
plăcerile lumeşti temporare ale acestei vieţi.
„În timpul Bătăliei de la Badr, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!) a spus: «Ridicaţi-vă pentru a intra în Paradis, care este egal în lăţime cu
cel al Cerurilor şi Pământului». 'Umair ibn Al-Humam Al-Ansari a întrebat: «Mesager al
lui Allah, este Paradisul egal cu mărimea Cerurilor şi Pământului?» El (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Da.» 'Umair a spus: «Dumnezeule!»
Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care l-a întrebat: «Ce
te-a făcut să spui acest lucru?» El a răspuns: «Mesager al lui Allah, nimic nu-mi doresc mai
mult decât să fiu printre locuitorii săi!» Atunci, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) i-a spus: «Tu eşti cu siguranţă printre locuitorii săi.» Atunci, 'Umair a scos
nişte curmale din geanta lui pe care a început să le mănânce, apoi a spus: «Dacă o să trăiesc
până mănânc aceste curmale, pentru mine va fi o viaţă lungă.» (Relatatorul a spus: El a
aruncat toate curmalele pe care le avea la el, apoi s-a aruncat în vâltoarea luptei, până a fost
ucis.)” (Muslim)
A fost relatat de Shaddad ibn al-Hadi (Allah să fie mulţumit de el!) că:
„Un om dintre beduini a venit la Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!), a crezut în el şi l-a urmat, apoi a spus: «O să emigrez cu tine.» Profetul
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus unuia dintre companioni să aibă
grijă de el. În timpul unei bătălii, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
luat prada de război pe care a împărţit-o, dând şi beduinului o parte. Companionii s-au dus să-
i dea ceea ce i-a fost alocat. Beduinul avea grijă de animalele lor, iar când au venit la el să-i
dea partea lui, a întrebat: «Ce este aceasta?» Ei au spus: «Partea pe care Profetul ţi-a alocat-
o.» El a luat aceasta, a dus-o la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a
întrebat: «Ce este aceasta?» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns:
«Eu ţi-am alocat-o.» Beduinul a spus: «Nu pentru aşa ceva te-am urmat, ci mai degrabă, te-
am urmat ca în caz că voi fi nimerit aici – arătând spre gâtul său – cu o săgeată şi mor să intru
în Paradis.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus:« Dacă eşti
sincer în faţa lui Allah, Allah îţi va îndeplini dorinţa.» La scurt timp după acesta, a avut
loc o bătălie, iar el a fost adus mort în faţa Profetului. El, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!) a arătat spre el şi a întrebat: «El este?» Companionii au răspuns: «Da.»
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «A fost sincer
în faţa lui Allah, iar Allah i-a îndeplinit dorinţa.» Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa!) l-a acoperit cu propria mantie, l-au aşezat în faţa lor, şi au oferit
Islamul religia păcii
„Pe Allah, dacă o singură persoană este ghidată de Allah (la Islam) prin voi, este
mai bine decât dacă aţi avea cămile roşii (cele mai apreciate de către arabi).” (Muslim)
Există mai multe exemple în care primii musulmani au renunţat la întreaga lor avere,
economiile de o viaţă, dând-o caritate în momentul convertirii lor la Islam. Primii musulmani
ai tribului Quraish au fost demni de remarcat în acest sens, alţii au fost deposedaţi de
bogăţiile lor atunci când au fost au fost boicotaţi de familiile lor, mânioşi fiind din cauza
îmbrăţişării Islamului de către ei. Alţii au fost deposedaţi de proprietăţile şi averile lor atunci
când au emigrat la Medina. Alţii au fost extrem de implicaţi în răspândirea Islamului şi şi-au
investit timpul şi averile lor în această activitate. În bătălia decisivă de la Nhawand, un
companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cel
care a condus această bătăile, Nu'man ibn Muqrin Al-Mozani (Allah să fie mulţumit de
el!), a oferit următoarea suplicaţie:
„O Allah! Onorată şi slăvită fie religia Ta Divină, fă-i victorioşi pe cei care cred în
Tine! O, Allah! Permite-mi să fiu primul martir în bătălie! O, Allah! Permite ochilor mei
adevărata plăcere să vadă cea mai bună cucerire, care acordă onoare şi demnitate
Islamului! O, oameni! Încredeţi-vă în Allah, El cu adevărat vă va copleşi cu Mila Sa!”
Se poate vedea vreo urmă de lăcomie materială şi dorinţă de glorie personală în
această suplicaţie? Singurul scop a fost, cu siguranţă, căutarea mulţumirii lui Allah Al-
Muta'ali (Preaînaltul) şi dorinţa sinceră de chemare la Islam a celor rătăciţi, pentru propriul
lor beneficiu.
Conducătorul Egiptului, Muqawqis, şi-a trimis solul generalului musulman, care a
cucerit Egiptul şi ţinea cetatea Babilonului sub asediu, Amr ibn Al-As (Allah să fie mulţumit
de el!). Conducătorul Egiptean a cerut unui spion al său să raporteze ceea ce a văzut, iar între
cei doi a fost un consens cu privire la cele observate. Ei, au spus:
„Am observat că ei preferă moartea înaintea vieţii. Ei preferă să fie modeşti şi umili,
mai degrabă decât să fie mândri şi aroganţi. Am observat că nu există niciun interes faţă de
câştigurile şi bogăţiile lumeşti. Ei stau pe jos, iar liderul lor stă ca şi ei. Nimeni nu face
diferenţa între conducător şi cel condus, între stăpân şi sclav. Ei sunt la fel, indiferent de
rangul lor.”
Aceste şi multe alte exemple demonstrează faptul că acumularea prăzii de război sau
preamărirea sinelui nu au fost obiectivele primilor musulmani, ci, mai degrabă, zelul misiunii
Islamului, de a ghida omenirea, le-a propulsat din patria lor de origine spre teritoriile
înconjurătoare, ducând cu ei Mesajul universal al Islamului.
Islamul, aşa cum am explicat mai sus, este o religie Divină, care înseamnă
supunere în faţa lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) şi ghidării revelate de către El omului,
religia care caută pacea şi învaţă mila. Deşi Islamul cheamă la pace cu toate popoarele din
toate ţările, uneori războiul devine necesar ca soluţie finală. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) a
limitat motivele în care războiul devine necesar la cinci situaţii. Lupta în acest caz, nu este
numită război, ci „jihad”, în conformitate cu terminologia Islamică, însemnând a depune şi
Islamul religia păcii
exercita un efort maxim pe Calea lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul). Diferenţa esenţială între
război şi jihad este că scopul jihad-ului este de a apăra musulmanii şi de a le acorda dreptul
de a promova chemarea la Islam şi de a răspândi Mesajul universal al Cuvântului Divin al lui
Allah Al- Al-'Alim (Cel Atoateştiutor), Al-'Aziz (Atotputernicul). Cât despre război, uneori
poate fi de apărare împotriva agresiunii, un motiv legitim în anumite condiţii, însă din punct
de vedere istoric, în general, de cele mai multe ori se desfăşoară ca o agresiune şi pentru
vendete personale sau naţionale nedrepte, pentru extinderea imperială, colonială şi
hegemonie, pentru control, exploatare, jaf şi furt de materiale şi resurse umane, sau pentru
faimă, glorie sau aroganţă. Islamul nu acceptă niciunul dintre aceste obiective de război şi
aceste scopuri, mai sus menţionate considerându-le ilegitime şi demne doar de răzbunare.
Există doar cinci motive legitime pentru jihad, după cum urmează:
1. Apărarea în cazul atacurilor împotriva vieţii, a proprietăţii, a valorilor şi
demnităţii comunităţii musulmane sau a graniţelor sale.
Acest fapt este bazat pe versetul revelat în Coranul cel Nobil:
„Luptaţi pe Calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu
începeţi voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!” [Coran, 2:190]
Acesta este, de asemenea, bazat pe hadith-ul în care Mesagerul lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Cel care este ucis în timp ce îşi apără bunurile, este martir; cel care este ucis în
timp ce încearcă să se apare, este martir; cel care este ucis în timp ce încearcă să-şi
protejeze religia, este martir; şi cel care este ucis în timp ce îşi apără familia, este
martir.” (Tirmidhi, Abu Dawud, Nasa'i şi Ibn Majah)
2. Apărarea împotriva asupririi ori a celor care ajută în opresiunea celor slabi şi
lipsiţi de apărare.
Jihad-ul, în acest caz, are un obiectiv umanitar, obligatoriu. Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe Calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, femeile şi
copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-
ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!».” [Coran,
4:75]
Această poruncă de a rezista agresiunilor şi persecuţiilor este, de asemenea, bazată pe
următorul verset, revelat în Coranul cel Glorios:
„Aceia care au crezut şi au purces în pribegie 4 şi au luptat pe Calea lui Allah cu
averile şi cu sufletele lor, precum şi aceia care au dat adăpost şi au dat ajutor, aceia îşi
sunt aliaţi unii altora. Însă cu aceia care au crezut, dar n-au purces în pribegie, voi nu
aveţi a vă alia întru nimic până ce nu vor purcede şi ei în pribegie. Iar de vă vor cere ei
ajutor, în sprijinul religiei, aveţi datoria de a le acorda ajutor, dar nu împotriva unui
neam dacă între voi şi între el este un legământ, căci Allah este Al-Basir [Cel care Vede]
ceea ce faceţi voi.” [Coran, 8:72]
3. În cazul încălcării legămintelor, înţelegerilor şi tratatelor.
Acest fapt este bazat pe versetele Coranice:
4
De la Mecca la Medina, în anul 622, pentru a-i sprijini pe Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) şi pe
Trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Islamul religia păcii
5
Din rătăcirea lui de la porunca lui Allah.
Islamul religia păcii
6
După unii comentatori, prin At-Taghut se au în vedere diavolii, idolii şi toate falsele divinităţi.
Islamul religia păcii
interzisă uciderea unui inamic al musulmanilor dacă este rănit sau căzut pe jos. Islamul
interzice mutilarea cadavrelor duşmanilor ucişi. Mai mult, Islamul interzice uciderea
animalelor lor, distrugerea terenurilor agricole sau a infrastructurii de pe teritoriul
duşmanilor, cu excepţia anumitor circumstanţe necesare în timpul luptei. De asemenea,
Islamul interzice poluarea intenţionată a surselor de apă şi a fântânilor care aparţin
duşmanilor. Islamul consideră că toate aceste acte menţionate conduc la perturbarea vieţii
societăţii şi aduc o suferinţă în plus oamenilor de rând.
Jihad-ul în Islam este un mijloc care permite răspândirea paşnică a Cuvântului lui
Allah şi a Mesajului Islamului. Aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel
Nobil, intenţia în această viaţa trebuie să fie căutarea Vieţii de Apoi prin împlinirea a cât mai
multor fapte bune:
„Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din
această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după
stricăciune pe Pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune.” [Coran,
28:77]
Printre numeroasele învăţături şi îndrumări ale Mesagerului lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru mujahidiini sunt următoarele:
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stabilit că nu
există decât o singură intenţie pentru jihad, atunci când a spus:
„Cel care se luptă pentru ca Cuvântul lui Allah să fie cel Superior este cel care
se luptă pe Calea lui Allah.” (Bukhari şi Muslim)
„Atunci când o femeie a fost ucisă într-una din bătălii, Mesagerul lui Allah
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis uciderea femeilor şi a
copiilor.” (Muslim)
De asemenea, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dat următoarele
instrucţiuni:
„Începeţi lupta în Numele lui Allah, împotriva acelora care nu cred în Allah.
Luptaţi împotriva lor dar nu încălcaţi acordurile stabilite între voi. Nu mutilaţi
cadavrele luptătorilor ucişi. Nu ucideţi copilul nou-născut.” (Muslim)
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:
„Înaintaţi în Numele lui Allah. Nu ucideţi o persoană în vârstă, un copil, sau o
femeie şi nu încălcaţi graniţele.” (Malik şi Abu Dawud)
Distinsul companion al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!), Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), primul calif al Islamului, a
dat următoarele sfaturi armatei musulmane:
„Aşteptaţi, înainte de a porni aş dori să vă dau următoarele îndrumări: nu trădaţi sau
acţionaţi perfid, nu furaţi din prada de război înainte de împărţirea ei în mod corespunzător
şi drept; nu încălcaţi promisiunile şi legămintele voastre cu duşmanii; nu mutilaţi cadavrele
luptătorilor; nu ucideţi copilul mic, minorul, femeia sau omul în vârstă; nu tăiaţi sau ardeţi
un palmier (sau orice alt copac fără niciun motiv); nu tăiaţi niciun pom fructifer; nu
sacrificaţi o oaie, vacă sau cămilă, doar dacă este pentru mâncarea voastră; s-ar putea să
treceţi pe lângă oameni care s-au izolat pentru adorarea lui Allah, lăsaţi-i în pace, nu-i
deranjaţi şi nu le perturbaţi viaţa.” (Tabari, vol. 3, p. 226 şi alţii)
Islamul religia păcii
7
Pe cei pe care nu-i ucideţi, luaţi-i captivi când îi învingeţi!
8
Pentru a-i cunoaşte pe cei care luptă şi sunt statornici şi a-i răsplăti pe ei şi pentru a-i pedepsi pe
necredincioşi.
Islamul religia păcii
„Aceştia [sunt] cei care - dacă Noi le dăm putere pe Pământ – împlinesc
Rugăciunea [As-Salat], achită Dania [Az-Zakat], poruncesc ceea ce este drept şi opresc
de la ceea ce este neîngăduit. Iar sfârşitul [tuturor lucrurilor] Îi aparţine lui Allah.”
[Coran, 22:41]
Una dintre cele mai bune dovezi care reflectă aceste învăţături este exemplul dat de
Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), al doilea calif al Islamului şi cel care a
cucerit Imperiul Roman şi Persan, locuitorilor din Aelia (Ierusalim) la intrarea sa victorioasă
în oraş. Tabari a relatat că Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) le-a scris:
„În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător. Acesta este legământul de garantare
a securităţii făcut de robul lui Allah, Omar, conducătorul credincioşilor, poporului din Aelia.
El, prin prezenta, garantează securitatea persoanelor şi a bunurilor acestora, bisericile şi
crucile lor, cele mici şi cele mari şi siguranţa tuturor adepţilor religiei creştine. Este
interzisă închiderea, demolarea bisericilor sau micşorarea domeniilor ce ţin de biserică. În
niciun fel nu pot fi deteriorate crucile sau proprietăţile lor. Oamenii nu trebuie constrânşi să
renunţe la credinţa lor şi nimeni nu poate fi nedreptăţit. Celor care trăiesc în Aelia le revine
obligaţia să plătească Jizyah, ca şi în cazul oamenilor din Mada'in, la fel şi celor care
trăiesc în mijlocul Bizantinilor.Tuturor celor care părăsesc Aelia li se va garanta siguranţa
lor şi a proprietăţilor până ajung la destinaţie. Celor care decid să rămână în Aelia, de
asemenea, li se vor acorda acelaşi drepturi şi vor avea aceleaşi obligaţii ca şi oamenii din
Aelia, plata taxei Jizyah. La fel se aplică şi oamenilor din Aelia, precum şi celorlalte
persoane. Cei care doresc să mărşăluiască cu bizantinii, pot pleca, iar cei care vor dori să se
întoarcă la poporul lor, nu vor fi obligaţi să plătească nimic până când vor culege recolta
proprie. Allah este martorul acestui tratat, la fel şi Profetul Său, succesorii lui şi credincioşii.
Prezenţi au fost: Khalid ibn Al-Walid, 'Amr ibn Al-As, Abdur-Rahman ibn 'Awf şi Mu'awiyah
ibn Abu Sufyan. Întocmit în anul 15 Hijri.”
Cu siguranţă, nu există nimic comparabil în istoria omenirii. Noi credem că aceasta
este cea mai înaltă treaptă de nobleţe, dreptate şi toleranţă a învingătorilor faţă de cei învinşi.
Majoritatea cuceritorilor refuză să dea poporului învins toate drepturile, libertăţile şi onoarea,
inclusiv dreptul la o viaţă decentă, obligând oamenii să lucreze ca sclavi, să fie cetăţeni de
rangul doi care servesc intereselor lor.
Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) ar fi putut dicta cu uşurinţă
termeni şi condiţii dure împotriva creştinilor şi evreilor învinşi pe parcursul timpului, însă el a
urmat exemplul de generozitate şi mărinimie al Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când a cucerit Mecca după anii grei a
perioadei medinite şi persecuţiei amare a perioadei meccane în misiunea sa Profetică.
Această judecată dreaptă avea nobilul scop de propagare a Cuvântului lui Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) şi nu de a obţine avantaje personale sau naţionale.
Aceste exemple, printre altele, ilustrează dreptatea, toleranţa şi frumuseţea Islamului,
Religia Divină revelată de Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) pentru pacea şi dreptatea
universală. Legea lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) trebuie să fie aplicată tuturor
persoanelor, deopotrivă, fără nicio excepţie sau favoritism.
Nemusulmanii care trăiau sub conducere Islamică erau obligaţi să plătească taxa
Jizyah (aşa numita taxa pe cap de locuitor), care consta într-o sumă simbolică impusă
locuitorilor nemusulmani, care alegeau de bună-voie să rămână în credinţa lor anterioară şi să
trăiască sub conducerea unui guvern Islamic. Baza pentru acest lucru este găsită în versetul
Coranic:
Islamul religia păcii
acesta avea statutul de nemusulman sub conducerea şi protecţia statului Islamic plătind taxa
Jizyah. Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:
„Noi nu am fost corecţi cu tine! Noi ţi-am impus această taxă atunci când erai
tânăr şi capabil de muncă, iar acum noi nu-ţi oferim ajutorul adecvat pentru bunăstarea ta
(atunci când eşti bătrân şi neajutorat).”
Astfel, Omar (Allah să fie mulţumit de el!) l-a luat pe bătrân la el acasă, l-a hrănit şi
i-a oferit îmbrăcăminte. Apoi i-a poruncit trezorierului musulman:
„Priveşte la situaţia acestui om şi la toţi cu situaţie similară şi oferă-le lor şi
familiei lor un venit suficient din trezoreria Islamică.”
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Milosteniile [din Danie] sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei
care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună [întru credinţă], pentru
eliberarea robilor, pentru cei îndatoraţi greu, pentru Calea lui Allah şi pentru călătorul
aflat pe drum. [Aceasta este] poruncă de la Allah, iar Allah este Al-'Alim [şi] Al-Hakim
[Atoateştiutor, Înţelept].” [Coran, 9:60]
Săracii sunt musulmanii, iar nevoiaşii sunt oamenii Cărţii (evreii şi creştinii). [Abu
Yusif Al-Kharaj, p. 126]
În angajamentul lui Khalid ibn Al-Walid (Allah să fie mulţumit de el!) făcut
nemusulmanilor din Hira, Irak, au fost scrise următoarele:
„Oricare nemusulman care trăieşte sub protecţia statului Islamic, îmbătrânind,
devine incapabil să lucreze, se îmbolnăveşte grav sau este sărac într-un mod în care ar avea
dreptul la caritate din partea oamenilor întru credinţă, nu va fi obligat să plătească impozitul
pe cap de locuitor. Acestor persoane şi familiilor lor le vor fi furnizate cele necesare pentru
nevoile esenţiale din trezoreria Islamică.” [Abu Yusif Al-Kharaj, p. 144]
Lis Lictenstadter, un savant German, în cartea ei intitulată „Islamul şi Epoca
Modernă” spune:
„Opţiunea dată oamenilor din Persia şi Roma sau din Occident, în perioada
răspândirii Islamului, nu a fost: a fi ucis cu o sabie sau a alege Islamul. De fapt, ei au avut
de ales între să accepte Islamul ca mod de viaţă sau să plătească taxa pe cap de locuitor în
schimbul protecţiei lor. Acesta este un procedeu demn de laudă care, mai târziu, a fost
aplicat şi în Anglia în perioada Reginei Elisabeta.” [„Islamul şi Epoca Modernă”, pg. 67,
vezi de asemenea: Ahmad Dhalabi „Studii de religie comparată”, vol. 3, pg.174]
Nemusulmanilor care trăiesc într-un stat Islamic le este asigurată protecţia deplină şi
respectarea drepturilor. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:
„Se poate ca Allah să aducă prietenie între voi şi între aceia pe care voi i-aţi ţinut
ca duşmani, căci Allah este Al-Qadir şi Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Atotputernic,
Iertător, Îndurător]. ~ Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat
împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din
contră] să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi. ~ Însă Allah vă
opreşte să-i luaţi ca aliaţi pe aceia care au luptat împotriva voastră, din pricina religiei,
şi v-au alungat din căminele voastre şi au ajutat la alungarea voastră. Iar aceia care şi-i
iau ca aliaţi sunt nelegiuiţi.” [Coran, 60:7-9]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
Islamul religia păcii
„Aveţi grijă, dacă cineva greşeşte cu cel pe care l-a angajat, i-a diminuat
drepturile, l-a obligat să lucreze peste capacităţile sale sau i-a luat ceva fără
consimţământul lui, în Ziua Judecăţii eu voi mijloci pentru acesta.” (Abu Dawud şi
Nasa'i)
De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
spus:
„Oricine a ucis o persoană care are o înţelegere cu musulmanii nu va simţi
mireasma Paradisului chiar dacă mireasma lui se simte de la o distanţă de patruzeci de
ani.” (Bukhari)
În încheiere, să cităm din Will Durant despre această taxă Jizyah mult blamată, care
spune:
„Ahl Adh-Dhimma (oamenii care trăiesc sub protecţia musulmanilor) cum ar fi:
creştinii, evreii şi sabeenii 9 s-au bucurat de un grad mare de toleranţă în timpul domniei
Umayyad, ceea ce nu poate fi asimilat în ţările creştine din zilele noastre. Oamenii au fost
liberi să-şi practice ritualurile religioase, şi-au întreţinut bisericile şi sinagogile, iar singura
lor obligaţie a fost să poarte o culoare specifică şi să plătească taxa pentru fiecare persoană
în funcţie de venitul său. Această sumă varia între doi şi patru dinari. Această taxă a fost
percepută numai nemusulmanilor care ar fi putut participa la un război. Preoţii, femeile,
copii, sclavii, oamenii în vârstă, persoanele cu handicap şi săracii au fost scutiţi de la plata
acestei taxe. Bărbaţii care făceau parte din Ahl Adh-Dhimma au fost scutiţi de serviciul
militar în schimbul taxei Jizyah. De asemenea, aceste persoane erau scutite de plata Zakat-
ului, care este de 2,5% din venitul anual, iar guvernul Islamic a fost obligat să-i protejeze.”
[„Istoria civilizaţiei”, vol.12, p.131]
9
Au existat două comunităţi cu nume asemănătoare: o comunitate ai cărei supravieţuitori (circa 2000
de suflete) trăiesc şi în prezent în Irak, cunoscuţi sub numele de creştini de Sfântul Ioan, şi o comunitate care a
locuit în Yemen cu câteva sute de ani înainte de Isus şi a avut un rol important în istoria timpurie a Arabiei.
Islamul religia păcii
„Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit, decât pe drept 10! Dacă cineva
a fost omorât pe nedrept, atunci dăm Noi putere celui mai înrudit cu el 11, însă acesta să
nu se întreacă în omor 12, căci el este ajutat [de lege]!” [Coran, 17:33]
Vom arată în cele ce urmează că mila şi bunătatea Islamului nu se referă doar la
interdicţia de a lua viaţa unei persoane pe nedrept, nu se limitează doar la persoane ci, mai
mult, include regnul animal şi cel vegetal, deopotrivă.
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atunci când a
văzut pe cineva chinuind o pasăre pentru distracţie, apoi lăsând-o să moară, a spus:
„Această pasăre mică se va ruga lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) în Ziua
Judecăţii, spunând: «O, Domnul meu! Acest om m-a omorât fără niciun motiv din care
să câştige din moartea mea (cum ar fi vânătoarea pentru hrană, care este permisă).”
(Ahmad şi Nasa'i)
Companionul Abdullah ibn Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că au trecut
pe lângă un grup de tineri din tribul Quraish, care au capturat o pasăre şi au folosit-o ca ţintă
pentru a trage în ea. El (Allah să fie mulţumit de el!) a întrebat: „Cine a pus această pasăre
ca şi ţintă? Blestemul lui Allah să coboare peste persoana care a făcut acest lucru!” Trimisul
lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) blesteamă persoana care capturează şi leagă
orice creatură vie, folosind-o drept ţintă de tragere.” (Bukhari şi Muslim)
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) lr-a poruncit
musulmanilor să arate bunătate în orice acţiune, chiar dacă este vorba de sacrificarea unui
animal, spunând:
„Cu adevărat, Allah a prescris Ihsan (bunătatea) pentru toate. Deci, atunci când
ucideţi, trebuie să ucideţi în cel mai blând mod, atunci când sacrificaţi, trebuie să
sacrificaţi în cel mai blând mod cu putinţă. Ascuţiţi lama cuţitului pentru a înjunghia cu
uşurinţă (reducând durerea animalului).” (Muslim)
De asemenea, Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
spus:
„«În vreme ce un om se afla (mergând) pe drum, s-a înteţit setea lui şi (când) a găsit o
fântână, a coborât în ea, a băut apă şi (apoi) a ieşit. Când (a dat să plece), a văzut un câine
care scosese limba, iar de sete ce îi era mânca din noroi. Şi-a spus omul: „Cu adevărat, pe
acest câine l-a ajuns o sete (atât de groaznică) precum setea care mă ajunsese şi pe mine.” Şi
a coborât el (din nou) în fântână, a umplut pantoful său cu apă şi i-a dat să bea câinelui. Allah
a acceptat cu Mulţumire fapta sa şi i-a iertat păcatele lui.» Au spus (cei care ascultau): «O,
Trimis al lui Allah, cu adevărat suntem noi răsplătiţi pentru (buna purtare faţa de) dobitoacele
noastre?» A spus Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «De fiecare
vietate este legată o răsplată (pentru voi)».” (Muslim)
Într-o altă relatare, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) a răspuns:
10
Sufletul omului nu poate fi luat decât în conformitate cu prescripţiile Legislaţiei Islamice, în situaţii
cum ar fi răzbunarea unui suflet sau uciderea asasinului.
11
Cel mai apropiat moştenitor are dreptul de a reclama judecătorului aplicarea legii talionului.
12
El nu poate cere aplicarea legii talionului decât faţă de ucigaş.
Islamul religia păcii
13
Înzestrându-i cu darul vorbirii, cu raţiune, cu capacitatea de a distinge lucrurile şi de a stăpâni peste
tot ceea ce se află pe Pământ.
14
Le-am creat posibilitatea să se deplaseze pentru a-şi agonisi mijloacele de existenţă.
Islamul religia păcii
Domnul tău, ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei au avut păreri
deosebite.” [Coran, 10:19]
Prin urmare, oamenii au început să difere între ei, iar printre motivele diferenţelor se
includ: multiplicarea numărului lor, emigrările în zone diferite ale Pământului; divergenţa de
culori şi alte caracteristici ale subgrupurilor umane, care s-au dezvoltat pe perioade lungi
datorându-se stimulilor de mediu; dezvoltarea limbii şi a dialectelor locale, şi mulţi alţi
factori.
Islamul priveşte în mod egal fiecare fiinţă umană, indiferent de rasă, culoare, limbă,
convingere, credinţă, religie sau ţară de origine; astfel, toţi oamenii sunt egali în faţa Legilor
lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul):
„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut
pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah
este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Al-'Alim şi Al-Khabir [Atoateştiutor,
Bineştiutor].” [Coran, 49:13]
În Tradiţia Profetică găsim următoarea relatare de la Aishah (Allah să fie mulţumit de
ea !):
„Atunci când o femeie nobilă aparţinând tribului Makhzum a furat, iar cei din tribul
Quraish erau îngrijoraţi cu privire la soarta acesteia, în timp ce Profetul Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a dorit să aplice pedeapsa prescrisă în acest caz, şi
anume tăierea mâinii. Oamenii din neamul Quraish au discutat între ei şi şi-au spus: «Cel mai
bun dintre noi care ar trebui să îi vorbească Profetului despre situaţia acestei femei din
neamul Makhzum care a furat este companionul său iubit (fiul unui iubit companion de-al
său), Osama ibn Zaid.» De aceea, ei l-au trimis pe Osama pentru a mijloci pentru acea
femeie. Auzind despre ce este vorba, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!) l-a întrebat: «O, Osama! Ai venit să mijloceşti cu privire la una dintre
pedepsele pe care Allah le-a stabilit?» După care s-a ridicat şi a spus: «Naţiunile
dinaintea voastră au fost distruse din cauza faptului că atunci când cineva de viţă nobilă
dintre ei fura, o lăsau să scape fără a fi pedepsită, însă dacă o persoană săracă dintre ei
fura, atunci aplicau pedeapsa prescrisă. Pe Allah, dacă Fatimah, fiica lui Mohammed,
ar fura, aş chema-o şi i-aş tăia mâna!»” (Bukhari şi Muslim)
Toate fiinţele umane sunt, de asemenea, egale în termeni de libertate şi
responsabilităţi de bază. Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) a făcut o
declaraţie elocventă, cu mai mult de paisprezece secole în urmă, atunci când i-a spus unui
musulman care, arogant, a nedreptăţit un nemusulman:
„I-ai înrobit tu pe unii oameni, deşi propriile lor mame le-au dat lor naştere liberi?”
Astfel, în lumina Islamului, fiecare fiinţă umană are dreptul la următoarele tipuri de
libertate, menţionate pe scurt, după cum urmează:
● Libertatea de gândire şi opinie
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit
musulmanilor să vorbească numai adevărul, să-şi exprime onest părerile şi să se abţină de la
intimidarea altora, aşa cum s-a relatat în următorul hadith:
Islamul religia păcii
Libertatea este, de multe ori, un cuvânt folosit în mod abuziv, deoarece adevărata
libertate nu poate fi atinsă dacă omul este sclavul dorinţelor sale sau un slujitor al dorinţelor
altora şi caută sa le îndeplinească prin orice mijloace, chiar dacă acestea sunt ilegale sau
imorale. Omul este atras de această libertate falsă care este, de fapt, ademenirea lui Şeitan,
duşmanul declarat al întregii omeniri, care, în furia sa dezlănţuită, urăşte rasa umană, şi a
jurat în faţa lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) că va aştepta cu oştenii lui să-i ducă în
pierdere pe oameni, ori de câte ori este posibil. Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune în
Coranul cel Nobil:
„O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe părinţii
voştri din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! El vă vede
- el şi oştenii lui - în vreme ce voi nu-I vedeţi! Noi i-am pus pe şeitani aliaţi pentru aceia
care nu cred.” [Coran, 7:27]
15
Devoţiunea exclusivă faţă de Allah Cel Unic.
Islamul religia păcii
Zaharia, Ioan, Isus şi Elie - toţi fiind printre cei cuvioşi! ~ Şi Ismail, Eliseu, Iona şi Lot -
pe toţi i-am preaales Noi deasupra tuturor lumilor [seminţiilor]!” [Coran, 6:83-86]
Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) a transmis prin ei aceeaşi Chemare:
„... Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi [altă] divinitate în afară de El!...” [Coran,
11:50, 61, 84...]
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune de asemenea:
„Spuneţi: «Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce i-a
fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost
dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] Profeţilor de către Domnul
lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!».” [Coran,
2:136]
Ca atare, toţi musulmanii sunt obligaţi prin crezul acesteia să creadă în toţi Profeţii şi
Mesagerii lui Allah (Pacea lui Allah fie asupra sa!), să creadă în Cărţile şi Scripturile Divine
revelate lor, să respecte şi să onoreze fiecare Lege Divină revelată de către Allah Al-'Aziz
(Atotputernicul) popoarelor precedente, să creadă în fraternitatea celor care au crezut în
Cărţile anterioare, cei care au salutat Misiunea Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Mesajul Islamului, cel adus de către Profetul
Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), este Mesajul Divin final trimis
omenirii, aşa cum Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Mohammed nu este tată niciunuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui
Allah şi încheietorul Profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor.” [Coran, 33:40]
Astfel, ultimul Mesaj Divin, Islamul, revelat Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), abrogă toate mesajele anterioare. Abrogarea nu
înseamnă negarea mesajelor anterioare, doar că acestea nu mai sunt în vigoare, de acum
înainte Islamul este unica religie acceptată de către Allah, Domnul Suprem, Allah Al-Hakim,
Al-'Aziz (Cel Înţelept, Atotputernicul):
„Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va
afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Coran, 3:85]
Islamul îi îndemnă pe adepţii Mesajelor Divine anterioare să creadă în Mesajul
Islamului, aşa cum i-a fost revelat Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra sa!). În Coranul cel Nobil, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:
„Dacă ei vor crede în ceea ce voi credeţi, vor fi pe Calea cea bună! Dar dacă ei se
vor abate, înseamnă că ei se găsesc într-o schismă şi Allah te va feri de [răul] lor, căci El
este As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude Totul, Atoateştiutor].” [Coran, 2:137]
De asemenea, Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor) spune:
„Aceia care nu cred în Allah şi în Trimişii Săi şi vor să-l separe pe Allah de
Trimişii Săi, zicând: «Noi credem în unii dintre ei, dar nu credem în alţii» şi voiesc să
găsească un drum de mijloc, ~ Aceia sunt în adevăr necredincioşi şi pentru cei
necredincioşi am pregătit Noi osândă ruşinoasă.” [Coran, 4:150-151]
Orice formă de necredinţă este pedepsită de către Allah Al-'Aziz (Atotputernicul):
„Tu nu eşti răspunzător cu nimic pentru aceia care şi-au fărâmiţat Religia lor în
secte. Soarta lor depinde numai de Allah. Şi apoi El le va vesti ceea ce au făcut. ~ Acela
care va veni (la Judecata de Apoi) cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei,
Islamul religia păcii
iar acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura ei. Dar
nu li se va face nicio nedreptate! ~ Spune: «Într-adevăr, Domnul meu m-a călăuzit pe
un Drum Drept, o religie adevărată - Religia lui Avraam cel drept întru credinţă, care
nu a fost printre cei care i-au făcut asociaţi [lui Allah]!» ~ Spune: «Într-adevăr,
Rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea îi aparţin lui
Allah, Stăpânul lumilor! ~ El nu are niciun asociat! Astfel mi s-a poruncit şi eu sunt
primul dintre musulmani!».” [Coran, 6:159-163]
De asemenea, Islamul îşi îndeamnă adepţii să-i respecte pe cei de altă credinţă şi
religie şi condamnă orice limbaj ofensiv la adresa lor, aşa cum Allah Al-Hakim (Cel Înţelept)
a poruncit:
„Nu-i ocărâţi pe aceia care sunt invocaţi afară de Allah, ca să nu-L ocărască ei pe
Allah, întru duşmănie şi nepricepere! Astfel am împodobit Noi [în ochii] fiecărei
comunităţi făptuirea sa. Apoi, la Domnul lor va fi întoarcerea lor şi El le va vesti despre
ceea ce au făptuit ei.” [Coran, 6:108]
Prin urmare, Islamul le porunceşte musulmanilor să-i atragă pe nemusulmani la
credinţa Islamică prin frumuseţea perceptelor ei, îndrumarea prin exemple şi comportament
plăcut, iar Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) îl va călăuzi pe cel pe care El voieşte, aşa cum El,
Preamăreţul, spune în Coran:
„Spune: «Adevărul vine de la Domnul vostru! Cine voieşte să creadă şi cine
voieşte să nu creadă!» Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un Foc ale cărui [flăcări] îi
înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor
cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!” [Coran,
18:29]
Islamul porunceşte dreptate chiar şi faţă de necredincioşi. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ)
spune în Coranul cel Glorios:
„De aceea, cheamă-i tu [pe oameni] şi mergi pe Calea cea Dreaptă - aşa cum ţi s-
a poruncit - şi nu urma poftelor lor! Şi spune: «Cred în toate Scripturile pe care le-a
trimis Allah! Mi s-a poruncit mie să judec cu dreptate între voi. Allah este Domnul
nostru şi Domnul vostru. Faptele noastre sunt ale noastre şi faptele voastre sunt ale
voastre. Nu este ceartă între noi şi voi, Allah ne va aduna pe noi, căci la El este
întoarcerea!»” [Coran, 42:15]
Islamul i-a dat omului libertatea deplină de a-şi alege credinţa, având libertatea de a
accepta sau a respinge orice credinţă. Islamul le-a dat libertate oamenilor Cărţii (evreii şi
creştinii) să-şi menţină credinţa şi practicile lor religioase. Totodată, Islamul interzice
dărâmarea bisericilor şi a sinagogilor, ca şi distrugerea crucii creştinilor. Mesagerul lui Allah
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus despre oamenii ce urmează
Scripturile anterioare:
„Lăsaţi-i în pace, în credinţa lor.” (Tabari)
Islamul le acordă oamenilor Cărţii drepturile pe care le impun legile lor, ei pot să
mănânce, să bea şi să poarte hainele pe care religia lor le permite. De asemenea, Islamul le
acordă libertate deplină în ceea ce priveşte practicile lor religioase în cazul căsătoriei, a
relaţiei maritale, a divorţului sau în orice alt caz.
Un exemplu elocvent în acest sens, de aplicare a acestor măsuri, este relatarea în care
Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), al doilea calif al Islamului, ajuns în
Islamul religia păcii
„«Cine va învăţa aceste cuvinte şi va acţiona conform lor sau îi va învăţa pe alţii
să acţioneze conform lor?» Eu (Abu Hurairah) am spus: «Eu, o, Mesager al lui Allah!»
Atunci el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) m-a luat de mână şi, numărând
până la cinci, mi-a spus: «Evită tot ceea ce este interzis şi vei fi cel mai pios dintre
oameni; fii mulţumit cu ceea ce Allah ţi-a dat şi vei fi cel mai bogat dintre oameni; fii
bun cu vecinul tău şi vei fi un credincios; doreşte oamenilor ceea ce îţi doreşti şi ţie
însuţi şi vei fi un musulman; şi nu râde mult, deoarece hohotele de râs ucid inima.»”
(Tirmidhi)
Islamul îi îndeamnă pe musulmani să ofere sfaturi înţelepte şi sincere tuturor
oamenilor. Referitor la aceasta, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a spus:
„«Islamul este Nasiha 16» Companionii au întrebat: «O Profet al lui Allah! Pentru
cine?» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
«Pentru Allah, pentru Cartea Sa, pentru Profetul Său, pentru conducătorii musulmani
şi pentru comunitatea musulmană, în general.»” (Muslim)
Ca o explicaţie la acest hadith, putem adăuga: Nasiha pentru Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) înseamnă adorarea Lui, Unicului, din toată inima şi respingerea de a face
asociaţi lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în adorare; credinţa în cele mai frumoase Atribute
şi Nume ale lui Allah Al-'Alim (Cel Atoateştiutor); credinţa că Voinţa lui Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) este Cea Supremă; urmarea poruncilor lui Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) şi
evitarea a tot ceea a ce a interzis El, Preaînaltul. Nasiha pentru Cartea lui Allah înseamnă a
înţelege şi de a crede cu fermitate în ceea ce a fost revelat Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nasiha pentru Profetul lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înseamnă a-l iubi şi respecta, a urma învăţăturile sale
şi a evita lucrurile de la care el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a abţinut; a
crede în ceea ce el a declarat şi a răspândi Mesajul cu care a fost însărcinat de către Allah Al-
Muta'ali (Preaînaltul). Nasiha pentru conducătorii musulmani înseamnă ascultarea şi urmarea
lor atâta timp cât ceea ce aceştia poruncesc nu este împotriva legilor lui Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) sau a Mesagerului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a-i
ajuta la îndrumarea oamenilor şi a evita orice revoltă împotriva lor, atât timp cât ei aplică
legile Islamului. Nasiha pentru musulmani, în general, înseamnă ghidarea lor în cel mai
frumos mod pe Calea Islamului, atât pentru Mulţumirea lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în
această viaţă, cât şi pentru Viaţa de Apoi; a-i ajuta să îşi atingă obiectivele, a-i preveni în caz
de pericol, a dori pentru ei tot ceea ce este mai bun.
16
Nasiha, în limba arabă, are două sensuri: 1. de îndrumare, sfat; 2. lucru pur, care nu poate fi
schimbat, care nu poate fi falsificat.
Islamul religia păcii
● Principiile fundaţiilor
Fundaţiile în Islam sunt de două feluri:
Fundaţia privată: Acest tip este destinat descendenţilor persoanei care face fundaţia,
iar prin aceasta descendenţii şi membrii familiei vor deveni înstăriţi din punct de vedere
financiar şi nu vor avea nevoie să ceară ajutorul altora. Acest tip de fundaţie are totuşi o
prevedere, şi anume: ca fondurile fundaţiei, după moartea ultimului descendent al celui care
a înfiinţat fundaţia, să fie oferite activităţilor de caritate de interes public.
Fundaţia publică şi generală: Acest tip este destinat activităţilor de caritate, cum ar
fi pentru: spitale, şcoli, drumuri, biblioteci, moschei, centre comunitare, orfelinate, azile şi
alte proiecte benefice de interes general pentru comunitate, în particular, şi întreaga societate,
în general.
această lume, specificată în Legile Islamice, cât Mâniei lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) în
Viaţa de Apoi.
Poetul arab modern, Amir Ash-Shu'ara' Ash-Shauki a spus în versurile referitoare la
faptul că o naţiunile nu contează doar caracterul lor:
nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi o mărturie mincinoasă sau vă
sustrageţi [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi [Khabir]!” [Coran, 4:135]
17
Nu te abţine de la milostenie şi daruri pentru aceia cărora li se cuvine! Mâna înlănţuită în jurul
gâtului este o metaforă pentru zgârcenie.
Islamul religia păcii
Acest criteriu este stabilit pentru oprirea oamenilor de la a depăşi anumite limite.
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:
„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi călătorului de
pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură, ~ Căci risipitorii sunt fraţii
şeitanilor, iar Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Coran, 17:26-27]
18
Nici nu fac risipă în mod exagerat.
19
Blamat de săraci şi de rude.
Islamul religia păcii
„Şi grăbiţi-vă spre iertarea Domnului vostru şi spre Raiul cel întins cât Cerurile
şi Pământul, pregătit pentru cei evlavioşi, ~ Care dau milostenii atât atunci când au
parte de belşug, cât şi atunci când sunt la necaz, care-şi stăpânesc mânia şi care iartă
oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care împlinesc fapte bune” [Coran, 3:133-134]
De asemenea, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) porunceşte musulmanilor să fie drepţi
indiferent de circumstanţe iar la actele rele care se fac împotriva lor să nu răspundă cu
aceleaşi acte rele, ci mai degrabă să aleagă împăcarea. Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:
„Nu este fapta cea bună deopotrivă cu fapta cea rea. Respinge [fapta cea rea] cu
cea care este mai bună şi iată-l pe acela care a fost între tine şi el duşmănie, ca şi cum ar
fi un prieten apropiat.” [Coran, 41:34]
Exemplele de mai sus sunt doar frânturi din ceea ce Islamul le porunceşte
musulmanilor să respecte în vieţile lor cotidiene şi publice, pentru plăcerea lui Allah Al-
Muta'ali (Preaînaltul). Cartea lui Allah, Coranul, şi Sunnah Mesagerului lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne oferă poruncile şi detaliile legate de un
comportament nobil, care este pe placul lui Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul).
Politeismul şi idolatria
În mod inevitabil, politeismul şi idolatria provoacă conflicte între clanuri, triburi şi
popoarele care concurează şi luptă pentru recunoaştere, statut, dominare şi tribut pentru idolii
lor, pentru ideoligiile şi mitologiile asociate. În cazul în care toţi oamenii se închină lui Allah
Unicul, Singurul demn de adorare, atunci cea mai puternică rădăcină a violenţei este
eradicată. Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:
„Întreabă-i pe Trimişii Noştri, pe care i-am trimis înainte de tine, dacă am făcut
Noi alte divinităţi, afară de Ar-Rahman [Cel Milostiv], ca să fie adorate!” [Coran,
43:45]
Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) mai spune în Coranul cel Nobil:
„Noi am trimis la fiecare comunitate un Trimis [ca să le zică]: «Adoraţi-L pe
Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut (diavolii, idolii şi toate falsele divinităţi)!»...”
[Coran, 16:36]
Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:
Islamul religia păcii
„Cei care cred, luptă pe Calea lui Allah, iar cei care nu cred, luptă pe calea lui
Taghut. Aşadar, luptaţi împotriva aliaţilor lui Şeitan, căci vicleşugul lui Şeitan este,
neîndoielnic, slab!” [Coran, 4:76]
Agresiunea şi nedreptatea
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Ci drumul pentru dojană este împotriva acelora care-i năpăstuiesc pe [ceilalţi]
oameni şi săvârşesc fărădelegi pe Pământ, fără de dreptate. Aceştia vor avea parte de
chin dureros.” [Coran, 42:42]
Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) mai spune:
„Spune: «Domnul meu a oprit nelegiuirile - atât pe cele văzute, cât şi pe cele
nevăzute – precum şi păcatul, nedreptăţirea [altora] sau să-i faceţi lui Allah asociaţi, de
vreme ce El nu a trimis o astfel de poruncă, sau să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi.”
[Coran, 7:33]
De asemenea, Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:
„Şi dacă vreunul dintre idolatri te roagă să-i dai adăpost, dă-i lui adăpost, pentru
ca el să audă vorbele lui Allah, apoi ajută-l să ajungă la locul său de adăpost! Aceasta
pentru că ei sunt un neam care nu ştiu.” [Coran, 9:6]
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Feriţi-vă de nedreptate, deoarece nedreptatea întunecă Ziua Judecăţii; şi feriţi-
vă de zgârcenie, deoarece aceasta i-a distrus pe cei de dinaintea voastră: i-a îndemnat la
vărsare de sânge şi la a considera permis ceea ce este interzis.” (Muslim)
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:
20
Cei doi Îngeri – Harut şi Marut – după unii exegeţi, doi magi, care i-au învăţat pe oameni vrăjitoria la
Babel, în Mesopotamia.
Islamul religia păcii
pentru membrii familiei sărace. Islamul apreciază actele de caritate ale bogaţilor faţă de cei
săraci, însă un act de caritate de la un membrul bogat al familiei la un membru sărac are o
recompensă dublă, deoarece este răsplătită atât caritatea, cât şi menţinerea legăturilor
familiale. Dacă o persoană este săracă şi nu este în măsură să îi sprijine financiar pe alţii,
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) îl va răsplăti şi pentru vizitele sale, ca şi pentru grija şi
afecţiunea arătată faţă de ceilalţi, deoarece şi acestea sunt un tip de caritate şi fapte bune.
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Păstrează legăturile cu familia şi rudele apropiate, chiar şi numai cu un simplu
salut şi întrebându-le despre problemele şi sănătatea lor.” (Bazzar şi Tabarani)
Adulterul şi calomnia
Este un fapt bine cunoscut acela că multe conflicte, acte de agresiune şi chiar crime
au avut loc ca urmare a „triunghiurilor amoroase”, în care oamenii se luptă pentru partenerii
lor sexuali, legali sau ilegali. Islamul a tăiat toate căile care conduc la relaţii sexuale ilegale,
în favoarea păstrării castităţii şi purităţii oamenilor din societate, astfel prevenind conflictele
de această natură, copiii nelegitimi şi avorturile.
Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune în Coranul cel Nobil:
„Şi nu vă apropiaţi 21 de preacurvie 22, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este
ea!” [Coran, 17:32]
Într-un alt verset, Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune:
„Aceia care defăimează femei evlavioase, preacurate şi dreptcredincioase vor fi
blestemaţi atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi şi vor avea parte de chin mare.”
[Coran, 24:23]
Şi Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune:
„Aceia care vor ca printre dreptcredincioşi să se răspândească ticăloşia vor avea
parte de osândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în
vreme ce voi nu ştiţi.” [Coran, 24:19]
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a convins pe
un tânăr despre ilegalitatea şi imoralitatea relaţiilor sexuale extraconjugale, după cum ni se
arată în următoarea relatare:
„Un tânăr a venit la Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) spunându-i: «O, Mesager al lui Allah, permite-mi să comit adulter.» Toţi oamenii aflaţi
în acel loc s-au întors spre el şi l-au dojenit cu asprime, însă Profetul Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a aşezat mai aproape de el şi l-a întrebat: «Ţi-ar
plăcea acest lucru pentru mama ta?» El a răspuns: «Nu, pe Allah! Fie ca Allah să mă
sacrifice pentru tine!» Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
spus: «Şi nici altora nu le place pentru mamele lor.» Apoi a întrebat: «Ţi-ar plăcea acest
lucru pentru fiica ta?». «Nu» a răspuns tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi nici altora nu le place pentru fiicele
21
Nu faceţi lucruri care să conducă la preacurvie, cum sunt sărutul, mângâierea, privitul la femeile
goale etc.
22
Prin preacurvie se traduce cuvântul arab „zina”, care înseamnă o relaţie sexuală între un bărbat şi o
femeie în afara căsătoriei.
Islamul religia păcii
lor.» A spus, apoi: «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa ta paternă?». «Nu» a răspuns
tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi
nici altora nu le place pentru mătuşile lor paterne.» A mai întrebat Mesagerul lui Allah
(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): «Ţi-ar plăcea acest lucru pentru mătuşa
ta maternă?». «Nu» a răspuns tânărul. Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra sa!) a spus: «Şi nici altora nu le place pentru mătuşile lor materne».
Apoi, Profetul, salla Allahu aleihi wa sallam, l-a mângâiat, spunând: «O, Allah, iartă-i
păcatele, purifică-i inima şi fă-l pe el cast!» După aceasta, tânărul nu a mai amintit vreodată
de un lucru asemănător cu acesta.” (Imam Ahmad)
În acest hadith regăsim un exemplu al Profetului Mohammed (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre convingerea cu răbdare a tânărului prin
analogie, despre nedreptate şi standardele duble. Atâta timp cât cuiva nu-i place să fie
exploatat şi abuzat, cum îşi permite să facă acest lucru altora? Regula de aur, cum poate fi
numită, este găsită şi în faimosul hadith Profetic:
„Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu doreşte pentru
fratele său ceea ce îşi doreşte pentru sine.” (Bukhari şi Muslim)
23
Vinul – şi prin analogie – orice băutură spirtoasă cu efect asemănător.
24
Arak-ul este un copac din care se realizează miswak-ul (bucăţică din creanga folosită de musulmani
pentru curăţarea dinţilor).
Islamul religia păcii
Monopolul
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Numai un păcătos monopolizează (hrana şi alte lucruri de necesitate generală).”
(Muslim)
Abuzul de autoritate
Conducătorul musulman sau orice altă persoană aflată în poziţie influentă trebuie să
fie drept şi sincer faţă de oamenii săi şi nu trebuie să-i trădeze în vreun fel. Allah Al-'Azim
(Cel Măreţ) avertizează în Coranul cel Nobil:
„Să nu crezi că Allah nu este cu luare aminte la ceea ce săvârşesc nelegiuiţii, însă
El doar le dă lor răgaz până într-o zi în care privirile lor vor fi împietrite [de spaimă].”
[Coran, 14:42-46]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Oricărui rob al lui Allah căruia i se dă conducerea musulmanilor într-un
anumit lucru şi care le înşeală oamenilor încrederea, Allah îi va interzice Paradisul.”
(Muslim)
Tortura
A fost relatat că:
„Hisham ibn Hakim ibn Hiyam (Allah să fie mulţumit de el!) a trecut pe lângă câţiva
fermieri nearabi din Siria, obligaţi să stea în soare. El a întrebat: «Ce se întâmplă cu aceşti
oameni?» I s-a spus că fermierii au fost reţinuţi pentru neplata taxei Jizyah. Atunci Hisham a
spus: «Mărturisesc că l-am auzit pe Mesagerul lui Allah spunând: „Allah îi va tortura pe cei
care torturează oamenii în această lume.”»...” (Muslim)
Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„«Nu ar trebui să vă informez despre cele mai grele şi mari păcate?» Ei au spus:
«Da, o, Mesager al lui Allah!» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
«Asocierea de parteneri în adorare lui Allah şi a fi neascultător faţă de părinţi.» Apoi
Profetul s-a îndreptat după ce a fost înclinat pe o parte (pe o pernă), şi a spus: «Şi vreau să vă
avertizez împotriva mărturiei mincinoase.» Şi a continuat să spună acest lucru până am
crezut că nu se va opri.” (Bukhari)
Acest tip de mărturie este intenţionată şi este făcută să aducă beneficii ilegale, însă ea
mai este numită „ghamuus” (scufundare), deoarece afundă beneficiarul jurământului în Focul
Iadului. Allah Al-'Azim (Cel Măreţ) spune în Coranul Nobil:
„Însă aceia care-şi vând făgăduinţa dată lui Allah şi jurămintele lor pe un preţ
de nimic, aceia nu vor avea parte în Viaţa de Apoi; Allah nu le va vorbi lor, nici nu-şi va
îndrepta Privirea spre ei în Ziua Învierii şi nici nu-i va curăţi pe ei. Şi vor avea ei parte
de chin dureros.” [Coran, 3:77]
De asemenea, găsim în următorul hadith Profetic că:
„Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
«Oricui îşi însuşeşte dreptul altui musulman printr-un jurământ fals, Allah îi permite
Iadul şi îi va interzice Paradisul.» Un bărbat a întrebat: «Chiar dacă acest lucru este un
lucru nesemnificativ?» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a răspuns:
«Chiar dacă acest lucru este ramura unui copac de Arak.»” (Muslim)
25
Toate cele care se încredinţează oamenilor, cum sunt bunurile, familia sau secretele.
Islamul religia păcii
„Nu există iman (credinţă) pentru cel care nu este de încredere şi nici religie,
pentru cel care nu îşi ţine promisiunea.” (Ahmed şi Baihaqi)
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:
„Patru sunt caracteristicile care îl fac, pe cel care le posedă, un ipocrit adevărat;
iar cel care posedă una dintre ele, posedă o trăsătură a ipocriziei, până ce se leapădă de
ea: atunci când se are încredere în el, trădează; atunci când vorbeşte, minte; atunci
când face un legământ, îl încalcă; atunci când se ceartă, este obscen.” (Muslim)
Într-o altă relatare, de la Muslim, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a spus:
„...Chiar dacă el se roagă, ţine Post şi şi afirmă că este musulman.”
Calomnia şi bârfa
A bârfi înseamnă a vorbi despre oameni lucruri despre care ei ştim că urăsc să fie
aflate, chiar dacă acestea sunt adevărate, deoarece acest lucru poate pune în pericol onoarea şi
demnitatea persoanei atacate (bârfite). Calomnia înseamnă defăimarea cu bună ştiinţă a cuiva
prin răspândirea de lucruri false.
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:
„Vai pentru tot clevetitorul şi defăimătorul!” [Coran, 104:1]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„«Ştiţi ce este bârfa?» Ei, companionii, au spus: «Allah şi Mesagerul Său ştiu mai
bine.» Atunci, el (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Bârfa înseamnă
să vorbeşti despre fratele tău (musulman) într-un mod care lui nu-i place.» L-au întrebat:
«Ce se întâmplă dacă fratele meu (musulman) este aşa cum spus eu?» El (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Dacă el este aşa cum spui tu atunci este
bârfă, dar dacă nu este astfel, atunci este calomniere.»” (Muslim)
Batjocorirea şi poreclele
Allah Al-Hakim (Cel Înţelept) spune în Coran:
„O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie
mai bun decât el, nici femeile [să nu râdă] de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune
decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele
urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi.” [Coran,
49:11]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ilustrat
rezultatul invidiei în hadith-ul următor, atunci când a spus:
„Invidia şi gelozia mistuie faptele bune, la fel cum focul mistuie lemnul” (Abu
Dawud)
Zgârcenia şi lăcomia
Islamul consideră averea ca fiind un lucru pe care Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) l-a
încredinţat omului pentru o anumită perioadă a vieţii sale, pentru a o folosi cu înţelepciune şi
a-l cheltui în conformitate cu poruncile lui Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) pentru cheltuielile
şi nevoile esenţiale ale vieţii, pentru caritate şi pentru a înfăptui lucruri bune. Profetul
Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„O persoană perfidă şi zgârcită, care se laudă atunci când îi ajută pe cei săraci şi
nevoiaşi, nu va intra în Paradis.” (Tirmidhi)
De asemenea, a fost relatat că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a atenţionat asupra urmărilor dezastruoase ale zgârceniei atunci când aceasta
devine o practică în societate, spunând:
„Feriţi-vă de nedreptate, deoarece nedreptatea întunecă Ziua Judecăţii; şi feriţi-
vă de zgârcenie, deoarece i-a distrus pe cei de dinaintea voastră: i-a îndemnat la vărsare
de sânge şi la a considera permis ceea ce este interzis.” (Muslim)
Exagerarea în cheltuieli
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) i-a poruncit musulmanului să se abţină de la a fi
risipitor:
„... Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care
întrec măsura!” [Coran, 7:31]
Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) spune:
„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi călătorului de
pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură, ~ Căci risipitorii sunt fraţii
şeitanilor, iar Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Coran, 17:26-27]
Islamul religia păcii
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) vă interzice să fiţi neascultători în faţa
mamelor, să refuzaţi a le oferi săracilor şi nevoiaşilor de dragul lui Allah, să le cereţi
oamenilor ca milostenie dacă nu aveţi cu adevărat nevoie de ea şi să vă îngropaţi fiicele
de vii. De asemenea, lui Allah nu îi place cearta, cerutul prea des de la oameni şi
risipirea averii în mod necorespunzător.” (Bukhari şi Muslim)
Exagerarea şi extremismul
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:
„... Allah vă voieşte uşurarea, nu vă voieşte împovărarea şi să împliniţi acest
număr (de zile de Post) 26 şi să-L preamăriţi pe Allah, pentru că vă călăuzeşte pe Calea
cea bună. Poate că veţi fi mulţumitori!” [Coran, 2:185]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Oferă veştile bune şi nu te îndepărta de oameni. Uşurează viaţa oamenilor şi nu
o face dificilă şi greu de suportat pentru ei.” (Bukhari şi Muslim)
De asemenea, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)
a mai spus:
„Feriţi-vă să încălcaţi limitele religiei, căci oamenii de dinainte au fost distruşi
din cauza faptului că au exagerat în religia lor.” (Nasa'i, Ibn Majah, Ibn Khuzaimah şi
Hakim)
Aroganţa şi mândria
Allah Al-Muta'ali (Preaînaltul) spune în Coranul cel Sfânt:
„Nu te întoarce de la oameni şi nu păşi pe Pământ cu semeţie, căci Allah nu-l
iubeşte pe cel trufaş şi mândru! ~ Fii cumpătat în mersul tău şi scoboară glasul tău, căci
cel mai urât dintre toate este glasul măgarului!” [Coran, 31:18-19]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„«Cel care are mândrie (aroganţă) în inima lui, fie şi cât greutatea unei semințe
de muştar, nu va intra în Paradis.» Cei prezenţi au întrebat: «O, Profet al lui Allah, şi dacă
unuia dintre noi îi place să poarte haine bune şi pantofi buni (aceasta este aroganţă?)»
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Allah este
Bun şi iubeşte ceea ce este bun. Aroganţa anulează dreptatea şi te face să îi consideri pe
alţii mai prejos decât tine.»” (Muslim)
De asemenea, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a
mai spus:
„La oricine îşi poartă hainele cu mândrie (în această viaţă lumească), Allah nu se
va uita în Ziua Judecăţii.” (Bukhari)
26
Zilele de Post din luna Ramadan.
Islamul religia păcii
27
Bănuielile şi gândurile rele despre cineva, fără a avea dovezi.
Islamul religia păcii
Iscodirea altora
Islamul interzice iscodirea altora prin orice mijloace, după cum Allah Al-'Aziz
(Atotputernicul) spune:
„O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli
sunt păcat 28! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre
voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de
Allah, fiindcă Allah este At-Tawwab, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător].” [Coran, 49:12]
28
Bănuielile şi gândurile rele despre cineva, fără dovezi.
Islamul religia păcii
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Dacă cineva ascultă vorbele celor cărora le displace (ca el să asculte) sau a celor
care se ascund de el, în Ziua Învierii în urechile va fi turnat plumb topit.” (Bukhari)
Concluzii
mod de viaţă, cu siguranţă ei au urmat calea care conduce, cu Voia lui Allah, la fericire şi
după moarte. Cei care au comis păcate în această lume împotriva oamenilor inocenţi şi fără a
avea vreun drept să facă aceasta, ei vor fi pedepsiţi pentru faptele lor. Cu toate acestea, în
cazul în care oamenii comit orice act de nesupunere împotriva poruncilor lui Allah Al-
Muta'ali (Preaînaltul), ei sunt supuşi în totalitate Voinţei, Milei şi Judecăţii lui Allah Al-'Aziz
(Atotputernicul). Astfel, dacă El, Preaînaltul şi Preaslăvitul, doreşte să tortureze un păcătos
prin Dreptatea Sa, nu este nimeni care să intervină pentru el, decât dacă Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul) îi permite, iar dacă Allah Al-'Aziz (Atotputernicul) doreşte să ierte un asemenea
păcătos, El o va face prin Mila şi Generozitatea Sa. Cât pentru cei care se întorc de la Islam,
după ce au cunoscut religia cea adevărată sau cei care îi întorc spatele şi mor ca
nemusulmani, noi credem că aceştia vor sta veşnic în Focul Iadului.
Prin urmare, îi cerem fiecărei persoane să caute salvarea sufletului său prin facerea de
fapte drepte şi să se bazeze pe Mila lui Allah Ar-Rahman, Ar-Rahim (Cel Milostiv, Cel
Îndurător). Încurajăm fiecare persoană să caute Calea cea Dreaptă care conduce la Paradis, iar
aceasta este Calea lui Allah, Calea Islamului; supunerea totală în faţa lui Allah Al-Muta'ali
(Preaînaltul). Aceasta este Calea care conduce la fericirea veşnică, cu Voia lui Allah. Allah
Al-'Aziz (Atotputernicul) spune despre cei care au răspândit propaganda mincinoasă
împotriva Islamului:
„Ei voiesc să stingă lumina lui Allah cu gurile lor, însă Allah întregeşte lumina
Sa, chiar dacă necredincioşii nu voiesc.” [Coran, 61:8]
Mesagerul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Pe Cel în Mâna căruia este sufletul lui Mohammed! Niciun membru al acestei
comunităţi (care a auzit Mesajul), niciun evreu sau creştin care mă ascultă, dar nu
crede în ceea ce mi s-a trimis, nu este decât dintre oaspeţii Focului.” (Muslim)
اﻟﺤﻤﺪ ﷲ رب اﻟﻌﺎﻟﻤﻴﻦ
وﺻﻠﻰ اﷲ ﻋﻠﻰ ﻧﺒﻴﻨﺎ ﻣﺤﻤﺪ وﻋﻠﻰ آﻟﻪ وﺻﺤﺒﻪ وﺳﻠﻢ
Dacă doriţi să cunoaşteţi şi să primiţi mai multe informaţii despre Islam, nu ezitaţi
să ne contactaţi la adresele: